anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cercetătorii care sunt preocupaţi de evoluţia evenimentelor climatice avertizează că Terra s-ar putea să intre într-o mini-glaciaţiune, eveniment ciclic ce are loc o dată la 900 de ani. Ei sustin ca exista "avertismente "care prevestesc producerea unui fenomen extrem. Se pare ca vom avea o iarna f grea .
Iata ce cred ei :
Primul avertisment : 28 aprilie 1975 - Peter Gwyne, The cooling world, Newsweek
„In timp ce, pe o perioada de trei sferturi de secol, am cunoscut beneficiile extraordinare ale unui climat temperat, azi toate datele conduc spre concluzia ca ne indreptam catre o generalizare a racirii climatice. Cu toate acestea, climatologii sunt in dezacord in ce priveste atat cauzele cat si durata acestei tendinte de racire a vremii precum si in ce priveste impactul asupra conditiilor locale de climat. Dar sunt aproape cu totii de acord ca aceasta tendinta va reduce productivitatea agricola. Iar daca climatul se va schimba intr-atat de durabil pe cat o prezic cei mai pesimisti dintre ei, atunci consecintele, precum foametea, vor fi catastrofale…Unii vorbesc despre aceasta racire climatica ca despre o reintoarcere la conditiile unei “mini-perioade glaciare” cu acele ierni foarte grele care au inghetat Europa si continentul nord-american intre 1600-1900, perioada in care Tamisa era asa de solid inghetata incat londonezii faceau barbecue pe gheata si spargatoarele de gheata care navigau pe Hudson mergeau spre sud pana la New York….Climatologii sunt pesimisti in ce priveste vointa liderilor politici de a lua in considerare decizii care sa permita contrabalansarea schimbarilor climatice, chiar incetinirea efectelor acestora… ”
Al doilea avertisment : martie 2004, Raport adresat Pentagonului - Doug Randall si Peter Schwartz
„Rezultatele si scenariul arata ca incalzirea globala progresiva care ne afecteaza in acest moment ar putea probabil sa declanseze o ruptura climatica brutala cu efecte care vor fi masive si poate chiar catastrofice”
Al treilea avertisment : aprilie 2005, Viena, raport remis UE - Prof. Peter Vanhame
„Oamenii de stiinta care studiaza schimbarile climatice au descoperit primele semne ale unei incetiniri a curentului Gulf-Stream. Intr-adevar, forta lui a scazut cu aproape 25%…”
Al patrulea avertisment : februarie 2012 pentru agentia RIA NOVOSTI - Dr. Habibullo Abdoussamatov, seful sectiei de studii spatiale de la Observatorul Pulkovo, Academia de Ştiinte a Rusiei, si seful proiectului astrometrie de pe statia spatiala internationala
„Dupa datele de care dispunem, temperaturile vor incepe sa scada de o maniera stabila incepand cu anul 2014, iar varful perioadei de racire climatica se va situa in 2055, cu un posibil decalaj de 11 ani…Aceasta scadere a temperaturilor va duce la reducerea considerabila a suprafetelor agricole. In afara problemelor cu hrana, va fi cu mult mai dificil de organizat productia de petrol si gaze in latitudinile septentrionale. Va deveni cu mult mai importanta problema asigurarii incalzirii locuintelor. Racirea climatului va afecta numeroase tari, cvasi-totalitatea acestora, dar in principal pe cele nordice…Asa cum se intampla de foarte multe ori, la inceput se spune ca e vorba de niste prostii, ca asta nu este stiinta, apoi se spune ca ar putea fi probabil inainte de ase afirma ca ne-am gandit la asta de la bun inceput. In acest moment, peste tot in lume incepe sa fie recunoscuta teoria racirii climatice… Am gasit o noua marturie a scaderii, de doua secole incoace, a intensitatii radiatiei solare. Aceasta scadere, deja existenta, va conduce la o scadere globala a temperaturii pe Terra incepand cu 2013-2015. Pentru moment, timp de cativa ani, inainte sa inceapa urmatoarea perioada de racire, ne gasim intr-o perioada de echilibru in timpul careia temperatura va ramane in jurul maximului deja atins, fara a se mari mai mult… ”
Al cincilea avertisment: septembrie 2013 - Dim Coumou, Institutul din Potsdam
„Reducerea banchizei arctice care atinge un maximum in lunile septembrie-octombrie, accentueaza incalzirea Oceanului Arctic. Aceasta are ca efect o incetinire a vitezei vantului de mare altitudine care se roteste in jurul Polului Nord, asa numitul VORETX POLAR: Daca acest vortex isi incetineste miscarea, aerul rece arctic poate sa scape mult mai usor sa sa coboare catre altitudini mai joase”
Inseamna insa oare ca un val de frig intens care sa se extinda pe perioada a cateva luni ar putea sa devina cea de-a cincea mini-perioada de glaciatiune in Europa din decursul ultimelor noua secole, aceasta deoarece episoade similare au mai fost inregistrate in secolele al XIII-lea, al XV-lea, al XVII-lea si al XIX-lea?
Este vorba cu adevarat despre un scenariu-catastrofa cu sanse reale de a se produce sau doar despre o simpla ipoteza de lucru, evident spectaculoasa, dar care trebuie tratata cu maxima precautie?
Situatia este deosebit de grava subliniaza expertii din GIEC (Grupul interguvernamental de experti asupra evolutiei climatice) in raportul cu adevarat devastator publicat pe 27 septembrie 2013, deoarece fenomenul incalzirii climatice poate provoca efecte distrugatoare asupra calotei arctice si genera urmari de tip mini-glaciatiune.
http://revista.meteo.ro