CARICATURI.... si nu numai =))
- Thread starter anuk
- Start date
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
adrian_nicolae
Prieten
- Joined
- Nov 7, 2009
- Messages
- 5,234
- Reaction score
- 0
adrian_nicolae
Prieten
- Joined
- Nov 7, 2009
- Messages
- 5,234
- Reaction score
- 0
ha ha ha =))) =)))
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Scrisoarea III, varianta PD-L.
La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
- Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.
- Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu… biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!
Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:
- Tu eşti Mircea? – Da-Împărate. – Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
- Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!
Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.
De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis…
Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?
- O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
Toată floarea ce vestită a regimului apus,
Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.
Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,
Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo trei sute douăjdoi,
În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,
Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus – moşneagul.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii
Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.
N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,
Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,
Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,
Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.
El, „războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua
Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,
Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?
Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod
M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,
Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,
Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,
De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele
Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.
Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de… piţifelnici,
Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici
Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii
Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale lor vorbe să-mi pese,
C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)
Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.
Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,
Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică
Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,
Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.
Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
- Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,
A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,
Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
C-a ajuns piticu` ăsta să le stea la mulţi în gât.
Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul
Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,
Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,
De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,
Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite
Căci nu vor să li se taie pensiile nesimţite.
Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,
Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,
Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
- Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!
Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,
Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.
Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!
După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,
Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,
Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,
Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!
Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?
Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!
Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă
Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,
Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!
- Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,
Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii
Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii…”,
Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale
Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.
Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,
Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana
După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,
Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,
Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi
Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică
Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,
De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul
Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri
Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai succesuri.
- Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!
Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
Le dau, ca lu` ăla micu`, una scurtă peste moacă
Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.
Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!
Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.
Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,
Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?
Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.Neştiind acele stranii zgomote de unde vin,
Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,
Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,
Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
Fostul comandant al navei botezată „Biruinţa”,
Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
Când, într-un târziu, spahii pricepură cum stă treaba,
O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă…
http://dantanasescu.ro/2010/09/11/scrisoarea-iii-varianta-pd-l.html
La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
- Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.
- Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu… biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!
Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:
- Tu eşti Mircea? – Da-Împărate. – Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
- Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!
Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.
De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis…
Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?
- O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
Toată floarea ce vestită a regimului apus,
Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.
Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,
Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo trei sute douăjdoi,
În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,
Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus – moşneagul.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii
Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.
N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,
Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,
Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,
Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.
El, „războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua
Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,
Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?
Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod
M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,
Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,
Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,
De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele
Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.
Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de… piţifelnici,
Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici
Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii
Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale lor vorbe să-mi pese,
C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)
Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.
Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,
Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică
Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,
Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.
Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
- Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,
A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,
Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
C-a ajuns piticu` ăsta să le stea la mulţi în gât.
Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul
Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,
Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,
De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,
Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite
Căci nu vor să li se taie pensiile nesimţite.
Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,
Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,
Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
- Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!
Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,
Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.
Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!
După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,
Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,
Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,
Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!
Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?
Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!
Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă
Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,
Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!
- Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,
Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii
Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii…”,
Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale
Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.
Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,
Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana
După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,
Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,
Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi
Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică
Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,
De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul
Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri
Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai succesuri.
- Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!
Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
Le dau, ca lu` ăla micu`, una scurtă peste moacă
Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.
Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!
Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.
Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,
Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?
Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.Neştiind acele stranii zgomote de unde vin,
Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,
Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,
Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
Fostul comandant al navei botezată „Biruinţa”,
Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
Când, într-un târziu, spahii pricepură cum stă treaba,
O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă…
http://dantanasescu.ro/2010/09/11/scrisoarea-iii-varianta-pd-l.html
adrian_nicolae
Prieten
- Joined
- Nov 7, 2009
- Messages
- 5,234
- Reaction score
- 0
=)))=)))=)))
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
LEGENDA U.E. (din ciclul “Noi basme si legende romanesti).
A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.
Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.
Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.” Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: “Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: “Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. “Daca-i degeaba, merita s-o iau” isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut.
An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
 Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru….
A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.
Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.
Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.” Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: “Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: “Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. “Daca-i degeaba, merita s-o iau” isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut.
An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
 Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru….
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
AUDIO Piesa despre Blonda de la Turism: Udrea song
Pedeleu / Ea este Blonda de la Drept si-a fost mereu / Aceeasi Nuti plina de-ntuziasm / Ce cateodata pe un cal o vezi ca-n basm", spune Mihai Bendeac pe o piesa realizata in colaborare cu Delia Matache. Versurile melodiei vorbesc despre Elena Udrea ("o doamna blonda, sexy ca-n povesti") si ating subiecte precum celebra "frunza" din logo-ul Romaniei, obiceiurile vestimentare ale celei care "ar da orice sa fie in curand si ea primar", relatia cu Traian Basescu, precum si gesturile facute fata de sinistrati: "Si intr-o zi s-a dus sa vada printr-un sat cat a plouat / Si vazand apa cata e s-a-nduiosat / A realizat ca viata nu e simpla ca la bloc / Si a decis sa dea pantofii ei cu toc"
Mihai Bendeac si Delia Matache - Blonda de la Turism
"Prin Bucuresti
Era o doamna blonda, sexy ca-n povesti
Avea un mers sofisticat, ea defila
Te-ntrebi cine era
Era ministru la turism
Si intr-o zi s-a dus sa vada printr-un sat cat a plouat
Si vazand apa cata e s-a-nduiosat
A realizat ca viata nu e simpla ca la bloc
Si a decis sa dea pantofii ei cu toc
Sa fie toti cocheti asa cum este ea
Mi-am luat o poseta
Pe cea mai cocheta
Din Paris
Ieri mi-am luat si ghete
Cele mai cochete
Din Paris
Cand vad magazine, le iau la rand
Imi iau si din New York
Din cand in cand
Lumea se amuza
Fiindca eu o frunza
Logo am ales
In Pedeleu
Ea este Blonda de la Drept si-a fost mereu
Aceeasi Nuti plina de-ntuziasm
Ce cateodata pe un cal o vezi ca-n basm
La cate-un targ sau pe la cate-un festival se duce ea
In haine Gucci, Prada, Dolce-o poti vedea
Ea este febletea unui marinar
Si de-asta zic ca asadar
Ar da orice sa fie in curand si ea primar
Dar in parcarea ei incape doar Cocos".
Daca deschideti link auziti melodia.
http://www.newsiasi.ro/lifestyle/life/audio-piesa-despre-blonda-de-la-turism-udrea-song.html
Pedeleu / Ea este Blonda de la Drept si-a fost mereu / Aceeasi Nuti plina de-ntuziasm / Ce cateodata pe un cal o vezi ca-n basm", spune Mihai Bendeac pe o piesa realizata in colaborare cu Delia Matache. Versurile melodiei vorbesc despre Elena Udrea ("o doamna blonda, sexy ca-n povesti") si ating subiecte precum celebra "frunza" din logo-ul Romaniei, obiceiurile vestimentare ale celei care "ar da orice sa fie in curand si ea primar", relatia cu Traian Basescu, precum si gesturile facute fata de sinistrati: "Si intr-o zi s-a dus sa vada printr-un sat cat a plouat / Si vazand apa cata e s-a-nduiosat / A realizat ca viata nu e simpla ca la bloc / Si a decis sa dea pantofii ei cu toc"
Mihai Bendeac si Delia Matache - Blonda de la Turism
"Prin Bucuresti
Era o doamna blonda, sexy ca-n povesti
Avea un mers sofisticat, ea defila
Te-ntrebi cine era
Era ministru la turism
Si intr-o zi s-a dus sa vada printr-un sat cat a plouat
Si vazand apa cata e s-a-nduiosat
A realizat ca viata nu e simpla ca la bloc
Si a decis sa dea pantofii ei cu toc
Sa fie toti cocheti asa cum este ea
Mi-am luat o poseta
Pe cea mai cocheta
Din Paris
Ieri mi-am luat si ghete
Cele mai cochete
Din Paris
Cand vad magazine, le iau la rand
Imi iau si din New York
Din cand in cand
Lumea se amuza
Fiindca eu o frunza
Logo am ales
In Pedeleu
Ea este Blonda de la Drept si-a fost mereu
Aceeasi Nuti plina de-ntuziasm
Ce cateodata pe un cal o vezi ca-n basm
La cate-un targ sau pe la cate-un festival se duce ea
In haine Gucci, Prada, Dolce-o poti vedea
Ea este febletea unui marinar
Si de-asta zic ca asadar
Ar da orice sa fie in curand si ea primar
Dar in parcarea ei incape doar Cocos".
Daca deschideti link auziti melodia.
http://www.newsiasi.ro/lifestyle/life/audio-piesa-despre-blonda-de-la-turism-udrea-song.html
