Complexele

[Angela74]

Auzim frecvent, cu titlul de "jignire elevata", Esti un complexat/a! Si astfel, cel care eticheteaza simte ca a facut o evaluare globala a celuilalt, extrem de dureroasa si profunda.

Insa, daca ne-am propune sa aflam ce stiu oamenii cu adevarat despre complexe am descoperi ca notiunea este vag definita, greu de localizat si interpretat. Cei mai multi raspund: e ceva legat de copilarie?, e ceva sexual? sau mai frecvent complexele sunt reduse la unul singur ? cel de inferioritate.

Ce sunt?

Tendinte inconstiente care guverneaza atitudinile, comportamentele, visele etc oamenilor. Psihanalistii clarifica cel mai bine notiunea de complex, considerandu-l drept o combinatie de trasaturi personale, de dorinte, emotii, sentimente, de atitudini afective contradictorii, intotdeauna inconstiente, care face parte integranta din personalitate.

Cand se formeaza?

Majoritatea psihologilor sustin ca acestea se cristalizeaza in primii ani de viata si nu inseamna boala, ci fac parte din viata noastra de la primul contact cu parintii nostri. E adevarat ca exista cazuri in care ele nu se rezolva de la sine, normal si, atunci, pot determina tulburari caracteriale si nu numai la copil si se prelungesc in dezordinele nervoase ale adultului.

Orice eveniment semnificativ din viata copilului este susceptibil de declansarea formarii unui complex.

Ex: aparitia celui de-al doilea bebelus in familie creeaza un uragan in viata copilului, care se simtea pana atunci cel mai important, devine gelos, agresiv, frustrat. Animat de sentimente contradictorii,dragoste si ura,de dorinta de reconciliere si de agresiune, el este angoasat, insa ceea ce se vede sunt manifestari comportamentale: refuza sa mearga gradinita, nu mai mananca cu lingurita, face chiar pipi in pat, reincepe sa se exprime la un bebe.

Deci, traind, resimtind acest eveniment (nasterea fratelui/sorei) ca o experienta dureroasa, traumatizanta si poate duce la conturarea complexului de intruziune.

Care sunt efectele complexului?

Odata format, complexul se fixeaza in mintea, sufletului omului si in orice situatie asemanatoare se reactiveaza reactiile distructive, chiar daca parea ca s-a stins in intregime.

Ex: Poate fi sensibil la nedreptate, revoltat, autoritar sau docil, egoist sau altruist, directia fiind ghidata de temperament sau educatie.

Atitudinile caracteriale se formeaza in functie de situatia frustranta in personalitate, infiltrandu-se motivatia si conduitele complexuale, deci de la acel eveniment ajungem, dupa ani si ani, la reactii exagerate fata de ceilalti oameni resimtiti ca rivali.

Cum il pot identifica?

Intalnirea dintre oameni este un adevarat camp de lupta pentru a-l domina, supune pe celalalt, pentru a cuceri teritoriile pierdute cu multi ani in urma. Elementul esential este acela ca nici nu ne dam seama cand, cum si de ce am intrat in jocul puterii, fiind guvernati de pulsiunile noastre inconstiente. Invingatorul este de obicei cel puternic, cel echilibrat, cel care nu s-a intalnit cu evenimente traumatizante sau nu s-a simtit frustrat, angoasat, devalorizat, dar sunt si situatii in care agresivitatea sperie, inhiba si ingenuncheaza adversarul. Satisfacut de marea victorie dar speriat de reactiile emotionale puternice se trezeste intre doua extreme ale structurii complexuale aflate in conflict. Dorinta puternica de a face un lucru amestecata cu frica de acelasi obiect, reactia defensiva si paralizanta in anumite situatii sunt tot atatea semne ale prezentei unui complex. Faptul ca nu ne putem explica, argumenta logic ceea ce facem la un anumit moment dat, este un alt indicator al complexului.

Indicatorii unui complex:

- cand suntem coplesiti de emotie

- cand ne reprimam anumite emoti si astfel ele sunt mai putin resimtite

- cand avem un puternic semntiment de inadecvare (nu sunt prezent, apartin unei situatii)

- cand ne simtim coplesiti de un impuls de nestavilit

- cand nu acceptam incurajarile altora

- cand vorbim sau actionam in graba

- cand autocritica este la cote inalte, dar si criticam excesiv alte persoane

- cand suntem extrem de refractari la alte puncte de vedere

Complexul blocheaza actiunea fireasca, distorsioneaza perceptia despre propria persoana si despre realitate, ne complica relatiile si interfereaza cu atingerea scopurilor noastre, creeaza discomfort si durere.

Pot fi tratate?

Suntem egali in fata complexelor, dar un soc emotional poate aduce un anumit complex in constiinta si, cu mult noroc, aceasta sa le modifice. Complexele nu sunt intotdeauna negative, nu ne distrug viata, atunci cand le identificam si acceptam nu ne mai pot perturba si dezorganiza. Insa, reactia noastra in fata identificarii unui complex este de a-l ascunde si de a scapa de el, dar, daca vrem sa ne cunoastem mai bine, sa fim o fiinta completa trebuie sa descoperim scopul acelui complex chiar daca acest travaliu este intortochiat si duce la suferinta. Intrezarim la final: sensul vietii noastre si o constientizare partiala a complexului astfel incat sa depasim suferinta, durerea ce a stat la baza formarii lui.

Complexele ne definesc ca persoana, fac parte din identitatea noastra si in special din vulnerabilitatea noastra, fara de care nu am fi fiinte umane.

Cum sa integrezi un complex pentru a nu te mai perturba:

- sa-ti permiti sa traiesti emotii foarte puternice indiferent cat de incomfortabil ar fi acest lucru

- sa-ti analizezi gandurile si emotiile pana cand ele reusesc sa aduca alte si alte ganduri, emotii..

- sa te intrebi in mod repetat: "Despre ce este vorba?, Ce legatura are aceasta cu mine?"

- sa "vezi" imaginile din mintea ta si sa te intrebi daca ele descriu cel mai bine starea ta emotionala

- imagineaza-ti cum ar fi sa dispara emotiile perturbatoare?"Cum ar fi viata ta, ai pierdut sau ai castigat ceva"?

http://www.yuppy.ro/articol/Health/1218/Complexele.html

---

Acum , referitor la complexe, cred ca fiecare din noi poseda asa ceva. Am incercat sa-mi explic uneori de ce se manifesta acea senzatie suparatoare .(eu am complexul meu, pe care l-am numit intr-un mod special, cu care m-am confruntat inca din adolescenta si ,care, uneori isi mai arata coltii). Asa cum spune si in articol, am ajuns la concluzia ca poate fi un instrument prin care sa-mi dau seama de anumite defecte, coreland aparitia complexului cu modul meu de a fi intr-o situatie sau in alta.

Ce tipuri de complexe cunoasteti, inafara de clasicul complex de inferioritate?
Complexele au legatura cu bunul simt? Oamenii mai educati sunt mai vulnerabili? Uneori am impresia ca un nesimtit este avantajat in relatiile sociale, isi face mai putine probleme, nu sta sa judece prea mult, chiar daca este blamat. In fond ,cui ii pasa? El sa se simta bine. Tragand linie, oare nu are dreptate?

 

[anuk]

Ce tipuri de complexe cunoasteti, inafara de clasicul complex de inferioritate?
Complexele au legatura cu bunul simt? Oamenii mai educati sunt mai vulnerabili? Uneori am impresia ca un nesimtit este avantajat in relatiile sociale, isi face mai putine probleme, nu sta sa judece prea mult, chiar daca este blamat. In fond ,cui ii pasa? El sa se simta bine. Tragand linie, oare nu are dreptate?

Nu cred ca un nesimtit este avantajat si nici ca oamenii educati sunt mai vulnerabili.Eu cred ca complexul merge mana-n mana cu invidia, cu neadaptarea la realitate, cu dorinta de a avea ce are altul, de a fi cine nu esti. Nu-i meritul celui care arata f bine,asa e nascut el, nu-i rusine ca ai nasul mare,asa esti nascut tu : . Posibil sa ma insel dar cine-i rational,cine-i impacat cu el, nu are complexe.
Vazusem un reportaj cu Laurentiu Serban,un om care si-a pierdut un picior,nu-i complexat, nu se ascunde,nu invidiaza.N-ar strica sa cititi despre el. Este un ex.

ex de complexe:

-Complexul de abandon (complexul de părăsire)

Sentimentele exprimate direct de acest complex sunt: certitudinea de a fi respins, înlăturat, nesimpatizat, antipatic.


-Complexul de rivalitate fraternă

Este cunoscut şi sub numele "complexul lui Cain", după celebra întâmplare biblică dintre Cain şi Abel. Aceasta se referă la "pătrunderea nedreaptă" a celuilalt în lumea noastră şi la sentimentele asociate: gelozie, furie, violenţă.


-Complexul de nesiguranţă

Acest complex se manifestă prin impresia de pericol ce nu poate fi evitat sau depăşit şi prin lipsa de încredere în sine şi în ceilalţi, ceea ce perturbă relaţiile cu semenii. Însă, poate cel mai puternic aspect al prezenţei lui, este emotivitatea anxioasă (frica generală, fără un obiect anume). Prezenţa sentimentului de insecuritate la baza nevrozelor a determinat-o pe K. Horney să-l considere "complexul complexelor". Deci, cu cât suntem mai securizaţi, cu cât labilitatea emoţională este mai diminuată, cu atât şansa către performanţă în dezvoltarea normală este mai mare.



-Complexul de vinovăţie

Sunt autori care-l numesc şi complex al eşecului, fiind legat de "autopedepsire", de "nevoia de pedepsire".

Expresiile acestui complex ţin de interpretarea pe care persoana o oferă vieţii. Orice prezenţă socială, orice privire, este simţită ca la un tribunal.




-Complexul de inferioritate

Se manifestă printr-o timiditate excesivă, însoţită de teama de a fi ridicol. De aici apare dificultatea de a te exprima, frica de public, de grup, "jena socială". Este vorba de o sensibilitate extremă, de slăbiciune, de incapacitate, de teama că eşecul personal va fi luat în râs de către ceilalţi. Persoana este, deci, inhibată, rigidă, cu trac, cu dorinţă de a fugi, de a evita încercările, provocările.

Acest tip de complex se manifestă în special în plan social. Inferioritatea socială presupune compararea permanentă cu alţii: intelectual, estetic, economic, moral. De fapt, "inferiorizatul" suferă de o tulburare de autoevaluare: se îndoieşte de el însuşi, este lipsit de încrederea în sine, aşteaptă să fie luat în considerare de către alţii.

În forma sa banală, complexul se manifestă prin certitudinea că eşti luat în râs, că nu vei avea şansa vreodată să placi, să reuşeşti, să te aprecieze ceilalţi.



-Complexul afirmării de sine în plan sexual

Se manifestă prin stingerea spontaneităţii şi iniţiativei personale. Cel care suferă de acest complex este supus şi total dependent. Persoana nu se poate afirma pe sine, nu poate fi autonomă. Acest complex este urmare a unei atitudini rigide în educaţia copilului, părintele refuzându-i copilului dreptul de a se bucura de viaţă într-un ritm personal.

În forma cea mai simplă, acest complex se manifestă prin dificultăţi ale afirmării de sine în viaţa sentimentală, în relaţie cu prietenii, în profesie. Apare timiditatea, teama de a nu fi plăcut celorlalţi sau autorităţilor. De aceea, sunt căutaţi protectori, persoane care să poată oferi siguranţă. Până la capăt, voinţa personală este complet anihilată.

 

[Angela74]

Interesant. Eu cred ca, daca ne dam silinta sa cunoastem ,macar superficial ,anumite aspecte care tin de psihologie, capatam siguranta, avem la indemana un instrument pt a explica anumite comportari, asta inainte de a judeca ,uneori cu brutalitate o persoana si a o cataloga fara drept de apel.

Nu stiu daca mania persecutiei intra la complexe, sper sa nu fiu off topic, oricum ,dincolo de aspectele mai grave, care dau in boala, multa lume sufera de asa ceva, iar cand ai de-aface cu cineva in aceasta situatie ,primul impuls este acela de a-i spune ca-i tampit si gata.


Scapa de mania persecutiei

Daca ai intreba un psiholog sau un psihiatru ce inseamna mania persecutiei, ti-ar spune ca este vorba de starea patologica maniestata prin ideea fixa xa toti cei din jur te persecuta intr-un fel sau altul. Daca ma intrebi pe mine cum as defini termenul de "mania persecutiei" as spune ca este senzatia continua ca toata lumea are ceva cu tine, incepand de la copiii care chicotesc pe strada si tu crezi ca ras de tine si terminand cu vanzatoarea de la magazin care iti da rest o guma si tu consideri ca sigur isi pastreaza maruntii pentu un client mult mai important pentru ea.



Cum identifici mania persecutiei? In primul rand trebuie sa ai puterea sa judeci la rece si sa depasesti starea de negare. Chiar crezi ca vanzatoarea i bate jos de tine? Ia mai fs-ti putina treaba punand cumparaturile in sacosa si cand vei vedea ca si clientul urmator primeste o guma, cu siguranta iti vei da seama ca a ost deplasat sa gandesti ca vanzatoarea avea ceva cu tine. Atata timp cat mania persecutiei nu este inca o boala, deci nu s-a transformat in ceva patologic, poti lua singura masuri pentru a o combate. Daca insa este patologica, va fi necesar sa consulti psihiatrul si psihologul, care te vor ajuta sa depasesti aceasta faza.



Solutia numarul unu - deschide bine ochii! Mania persecutiei apare in general la persoanele care au o stima de sine scazuta si care considera ca oricum problema e la ei, ca ei fac ceva gresit din moment ce toata lumea ii ia in deradere. Daca ai acceptat ca problema e la tine, atunci deschide bine ochii si analizeaza-ti comportamentul in diverse situatii. Oare nu ii reprosezi sotului degeaba ca nu te considera og ospodina buna si ca nu te ajuta in casa,c and de fapt nici nu ii dai dreptul al replica si intotdeauna vorbesti peste el? E normal ca atunci cand tu te astepti mereu sa fii atacata de cei din jur sa tinzi sa ataci tu prima, in semn de aparare. Astfel, cei din jur perceep bervozitatea ta si prefera sa stea deoparte pana te linistesti. Tu, dimpotriva, consideri ca te ignora, ca nu te baga in seama pentru ca nu contezi pentru ei. Si uite asa se creeaza un cerc vicios din care nu ai cum sa scapi pana cand nu judeci la rece fiecare situatie cu care te confrunti.



Solutia numarul doi - lamureste situatia cu cei implicati. Deseori, persoanele care sufera de mania persecutiei au trairi interioare foarte puternice, se macina pentru ca nu stiu ce gandesc cei din jur despre ei si sufera pentru ca se simt ignorati si nu au puterea sa risposteze. Colegii de servici ies intotdeauna fara tine la tigara? In loc sa stai in birou si sa iti faci scenarii cum ca au conspirat impotriva ta si acum sunt toti la tigara si te barfesc, iesi si tu cu ei si intreaba-i pe un ton foarte calm, de ce nu te-au asteptat. Ai fi suprisa sa vezi ca ti se raspunde degajat, fara nici un fel de subanteles si cu siguranta de maine te vor chema cu ei.

Solutia numarul trei - implica-te! Ai impresia ca esti invizibila pentru cei din jur, ca nimeni nu are nevoie de tine? Ei bine, iesi din anonimat si ofera-te sa te implici in diverse activitati. Simti ca esti exclusa din proiectul colegilor? Spune-le ca vreai sa ii ajuti cum poti. Simti ca famila te exclude? Organizeaza o petrecere in familie si invita-i pe toti, vei vedea ca atmosfera va fi forte placuta si nimeni nu te va exclude, ci dimpotriva, vei fi sufletul petrecerii.


Reversul medaliei este ca uneori cei din jur chiar nu au nevoie de ajutor si asta pentru ca se pot descurca singuri si nu pentru ca te considera pe tine inutila. Avand in vedere ca majoritatea persoanelor care sufera de mania persecutiei au o imaginatie foarte bogata, ei trebuie sa si-o concentreze pe altceva, sa inceteze cu scenariile fanteziste si sa isi indrepte imaginatie spre un hobby creativ.
http://www.ifeel.ro/c_scapa-de-mania-persecutiei.html

 

[bodo]

Io intreb daca o exista vreun om sa nu fi avut macar un complex in viatza lui. Complexele, vrem nu vrem, sunt parte din noi. De cate oti nu va-ti izbit de situatii in care, din cauza unor neputinte personale, din varii motive, renuntati sa faceti lucruri pe care vi le doreati? Si asta e tot o forma de complex.Si de ce oare, de multe ori, ne facem o imagine despre noi insine care nu este tocmai conforma cu realitatea? Si asta isi are originea tot in complexe. Unul din motoarele cele mai importante care tin in viata un complex este parerea celorlalti. Daca ne-am gandi mai mult si am constientiza ca poate celorlati nici nu le pasa si daca nu ne-ar interea reactia celor din jur, totul ar fi mult mai usor. La fel cum trebuie sa ne asumam cine suntem si sa avem mai multa incredere in noi. Restu e blas, bla, bla...

 

[anuk]

Io intreb daca o exista vreun om sa nu fi avut macar un complex in viatza lui. Complexele, vrem nu vrem, sunt parte din noi. De cate oti nu va-ti izbit de situatii in care, din cauza unor neputinte personale, din varii motive, renuntati sa faceti lucruri pe care vi le doreati? Si asta e tot o forma de complex.Si de ce oare, de multe ori, ne facem o imagine despre noi insine care nu este tocmai conforma cu realitatea? Si asta isi are originea tot in complexe. Unul din motoarele cele mai importante care tin in viata un complex este parerea celorlalti. Daca ne-am gandi mai mult si am constientiza ca poate celorlati nici nu le pasa si daca nu ne-ar interea reactia celor din jur, totul ar fi mult mai usor. La fel cum trebuie sa ne asumam cine suntem si sa avem mai multa incredere in noi. Restu e blas, bla, bla...

Pai "neputinte personale " imposibil sa nu avem daca ne raportam la altii, dar asta nu inseamna ca suntem complexati : sau ma rog ,n-ar trebui sa fim.Nu te uita in ograda vecinului si vei fi fericit,nu-ti dori mai mult decat ai potenta si cel mai important, impacate-te cu tine.

 

[Angela74]

Nu te uita in ograda vecinului si vei fi fericit,nu-ti dori mai mult decat ai potenta si cel mai important, impacate-te cu tine.

Cu acest aspect sunt total de acord, dar uneori apar complexe mai subtile, care nu tin de invidie. confruntarea are loc intre 'mine si mine ', ca sa zic asa. De ex, o persoana destul de expansiva, sociabila, placuta si bine voita de anturaj, la un moment dat are teama sa nu para ridicola.Ridicola doar si pt simplul fapt ca se afla in acel loc ,impreuna cu amicii. Pare absurd, dar daca ridica problema si incearca o discutie, atunci chiar ca intra in ridicol.

 

[anuk]

Daca realizezi ca ai putea fi ridicol e un mare plus si asta nu duce la complexe,inseamna ca realizezi ca locul tau nu-i acolo

 

[Angela74]

Daca realizezi ca ai putea fi ridicol e un mare plus si asta nu duce la complexe,inseamna ca realizezi ca locul tau nu-i acolo

Imi place modul asta de a gandi .Este eliberator.

Multe chestii legate de psihologie inca nu se incadreaza in topicurile deja existente la noi. Acuma, urmatorul articol il postez aici, dupa, mai vedem.

Crizele de varsta ale feminitatii

Trecerea timpului aduce cu sine noi experiente si schimbari biologice. Dar, dincolo de ele, imaginile pe care ni le formam despre cum trebuie sa fim cand implinim nu nou numar de ani au o importanta mai mare decat, poate, suntem dispusi sa acceptam.

Criza trecerii timpului a ajuns aproape un cliseu. Se aminteste despre acest lucru, ironic sau compatimitor, cand se aduce vorba despre barbatii de 40 de ani, despre femeile de 30, despre, din nou, ei si ele dupa 50 de ani.

Daca amintim si de criza adolescentei, a pubertatii sau dramele tineretii, ne simtim tot mai mult victimele biologice inocente ale trecerii anilor.

Dar, dincolo de motivele organice care ne fac sa trecem prin aceste etape, exista si alte cauze pentru care varsta ne provoaca in diverse feluri?

Despre unul din „de ce“- urile din spatele crizelor de varsta feminine, in randurile de mai jos.

Sa iti spui sau nu varsta ?

Se spune ca nu este politicos sa intrebi o doamna sau domnisoara cati ani are; probabil pentru ca, afland acest lucru, poti ghici, indiscret, in ce stadiu al feminitatii se afla.

Daca este foarte tanara, te poti intreba daca are sau nu deja o relatie. Daca are 30 de ani, te astepti sa aiba o familie.

Dupa 50 de ani, exista riscul sa faci judecati de valoare despre cat de importanta mai este intimitatea pentru acea femeie.

Mai mult decat atat: fiecare etapa a trecerii anilor este asociata cu anumite stereotipuri culturale, carora le cadem, cu totii, victime.

Cei din jurul nostru se asteapta la un anumit comportament din partea noastra, in functie de cati ani avem.

Tocmai de aceea, uneori, ascunderea acestora nu este o dovada de nesinceritate, ci, mai degraba, un mod de a ne proteja de presiunile culturale si sociale din jur.

„Cred ca societatea te judeca in functie de anii pe care ii ai. Mai ales anumite categorii de persoane: cei din generatii mai vechi, unii barbati...

De la primii risti sa auzi ca nu se mai cade sa faci, sa astepti, sa iti doresti anumite lucruri.

De la ceilalti poti avea surpriza ca, odata ce ti-au aflat varsta, te vad cu alti ochi, te considera mai putin dezirabila decat inainte.

Da, am intalnit barbati pentru care varsta chiar e un criteriu, indiferent de cat de bine te-ai mentine sau de cat de putin ti-o arati“, marturiseste Sorina, arhitect, 39 de ani, o femeie frumoasa, careia nu i-ai da mai mult de 30.



Victimele cliseelor despre varsta

Sociologul Cheryl Laz explica: „Sunt multe elemente care subliniaza faptul ca varsta, ca si genul sau rasa, orice, numai ceva natural nu, si implica mult mai mult decat numarul anilor pe care ii are cineva de la nastere.

«Poarta-te ca pentru varsta ta. Esti copil mare de acum», le spunem celor mici pentru a incuraja independenta (sau obedienta).

«Poarta-te ca pentru varsta ta. Nu mai fi asa copilaros», le spunem adultilor cand ni se pare ca sunt iresponsabili.

«Poarta-te ca pentru varsta ta. Nu mai esti tanara», spunem unei persoane care se comporta precum tinerii.

Gesturile sanctionate variaza, insa comanda «Poarta-te!» ramane aceeasi.

Cand spunem «poarta-te ca pentru varsta ta», cream presiuni pentru a da nastere unui comportament care se conformeaza unor norme.

Cu toate acestea, expresia mai subliniaza ceva evident: varsta noastra nu este ceva fix, biologic, ea presupune un efort fizic sau mental.

Ea inseamna in mod esential ideea de a performa. Anii pe care ii avem reprezinta o performanta, adica ceva ce ni se cere sa facem.“

Cu alte cuvinte, de multe ori, nu varsta in sine creeaza disconfort, ci felul in care interpretam importanta ei la nivel social si individual.

Cadem victime ale unor clisee, despre cum ar trebui sa ne simtim, sa ne purtam, despre ce era normal sa fi dobandit pana la o anumita etapa din viata noastra.

Ne lasam judecati, dar ne si autoevaluam dupa felul in care este portretizata o anumita varsta. Iar aceste lucruri atrag dupa sine o senzatie de disconfort si neimplinire.

http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Cunoaste-te/Crizele-de-varsta-ale-feminitatii-1662215

 

[degetica]

INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !

de CONSTANTA VASILE

De obicei, oamenilor nu le place sa arate ce simt.
Isi mascheaza emotiile cat pot de mult, din diverse motive, fie ca sunt mai rezervati, fie ca nu doresc a le fi percepute de catre ceilalti ca niste slabiciuni.
In anumite momente de sinceritate, oamenii mai recunosc emotiile si sentimentele pe care le au, insa destul de rar si in functie de evenimentele pe care le traiesc. Psihologii sunt de parere ca acest lucru se intampla indeosebi cand oamenii fac terapie. De ce oare ? Pentru ca invidia este o emotie ascunsa si se poate manifesta foarte diferit, de la o simpla reactie involuntara pana la o multitudine de reactii insotite de manifestari fizice.
De ce sunt oamenii invidiosi ? Pentru ca, din punct de vedere material altii au ceea ce ei nu au, pentru ca au fost depasiti intr-un domeniu oarecare ( promovarile de la serviciu, anumite performante ), pentru ca unii se bucura de pretuirea si respectul unor persoane deosebite iar ei nu, etc.
„In rest, nimic nu intuneca mai mult bucuria oamenilor decat invidia” a spus filosoful francez Rene Descartes. Invidia este cea care ii face pe oameni sa uite ca mai exista bucurie, cu timpul invidia degenerand intr-o permanenta sursa de nemultumire si de tensionare a relatiilor cu cei din jur.
Invidia se naste dintr-o posibila pozitie de inferioritate si afecteaza in primul rand respectul de sine. Considerata de catre numerosi specialisti ca o reactie involuntara, este foarte important modul cum ea poate fi controlata.

Despre invidie ni se povesteste si in Biblie. Se povesteste ca foarte tanarul Iosif era preferatul tatalui sau Iacob, acest lucru suparandu-i rau de tot pe ceilalti unsprezece frati ai sai. Invidia fata de calitatile native si fata de favoritismul manifestat de catre tatal lor, i-a determinat sa comploteze pentru a-l ucide. Totusi unul dintre frati pe nume Ruben i-a convins sa nu-l ucida, fiind un mare pacat in fata divinitatii. Iuda, un alt frate, a venit cu ideea de a-l vinde ca sclav unei caravane care trecea pe acolo, ceea ce s-a si intamplat. Dupa incredibile suferinte Iosif a reusit sa se salveze, sa devina ceea ce visele sale ii prevestisera cu ani in urma ca va deveni, dovedindu-le in acest fel fratilor sai „ca nu mor caii cand vor cainii”, contand, se pare, destinul fiecaruia.


Se poate pune intrebarea cat a fost invidie si cat a fost gelozie in tot ce s-a intamplat ? Poate fi confundata invidia cu gelozia ? Un posibil raspuns ar fi ca invidia si gelozia pot coexista, dar nu trebuie confundate. Se invidiaza frumusetea, fericirea, talentul, bunurile altora, insa cand cineva este gelos pe cineva atunci considera ca deja ii apartine si doreste sa-l pastreze numai pentru sine. De exemplu, poti deveni gelos cand cineva incearca sa flirteze cu perechea ta si poti deveni invidios cand vezi ca sotia/iubita rivalului tau este mai frumoasa sau mai desteapta. Bineanteles, asta depinde de temperamentul si de preferintele fiecaruia !

Shakespeare in opera sa „Othello” a exemplificat intr-un mod cu totul exceptional invidia si gelozia. Nobilul venetian Iago nu a suportat prestigiul de care s-a bucurat Othello atunci cand i-a invins pe turci aparand Venetia. Pentru a distruge prietenia intre Othello si prietenul sau nobilul Cassio, a pus la cale un plan marsav. Dintr-o pura invidie, l-a facut sa creada pe Othello ca adorata sa sotie il insala cu Cassio. Din gelozie acesta a omorat-o. Totul s-a sfarsit dramatic si este usor de observat ca, spre deosebire de invidie, gelozia este centrata pe riscul de a pierde.
Un alt exemplu ar putea fi considerata cartea „Contele de Monte Cristo” scrisa de Alexandre Dumas. Este povestea unui tanar cu un viitor promitator pe nume Edmond Dantes, care a facut multi de ani de inchisoare nevinovat. Obiectul invidiei si geloziei a fost frumoasa Mercedes cu care acesta intentiona sa se casatoreasca. Cartea prezinta o suprinzatoare stategie de razbunare impotriva celor care l-au tradat. La un moment dat, Dantes este intrebat de credinciosul sau prieten „Ce vrei sa cumperi cu aceasta comoara, pe care tocmai am descoperit-o ?” . Raspunsul lui a fost „razbunarea”. Invidie, gelozie, ura, razbunare sunt realitati cu care ne confruntam de sute de ani si inca continua sa se manifeste, desi oamenii au evoluat mult...
Invidiosi nu sunt doar cei maturi, ci si copiii. Acestia sunt gelosi pe cadourile primite de catre alti copii, pe jucariile altora si ori de cate ori li au impresia ca pierd afectiunea persoanelor la care tin.
Studiile de caz au dovedit ca exista mai multe tipuri de invidie, cele mai discutate fiind : invidia depresiva, invidia ostila si invidia admirativa.
Invidia depresiva se manifesta cand suferinta cauzata de fericirea altuia si este insotita de ganduri depresive gen „niciodata nu o sa am parte de ...”.

Invidia ostila este insotita de o oarecare agresivitate, intervine comparatia intre partile implicate si se pune problema inferioritatii. Este tipul de invidie care intervine intre doi baieti care se cearta pentru aceeasi fata, sau intre doi colegi de serviciu care vizeaza ocuparea aceluiasi post in sensul promovarii si exemplele ar putea continua. Expresii de genul „nu-l suport”, „este incapabil sa...”, „este slab pregatit pentru...” sunt caracteristice acestui gen de invidie.
Greu de crezut, dar exista si o invidie admirativa. Intr-o asemenea situatie intervine o gandire de genul „merita, a muncit mult pentru a ajunge aici”. Specialistii considera ca o asemenea invidie poate deveni, pe masura trecerii timpului, o adevarata motivatie pentru atingerea aceluiasi gen de succes.
Se mai afirma ca invidia nu este un rau in adevaratul sens al cuvantului, ca s-ar putea ca ea sa-i fi determinat pe oameni sa invinga in afaceri, sport si chiar in fata unor mari greutati intalnite in viata. Este discutabil, dar, uneori, exceptiile mai pot confirma regula...
Studiile efectuate in ultimii ani au evidentiat un lucru extrem de ingrijorator. Exista tendinta de a-i invidia mai mult pe cei apropiati : frati, surori, colegi de clasa, colegi de serviciu, rude, vecini. Am observat cum un vecin poate fi indiferent fata de bogatia unui om de afaceri local, insa poate suferi daca un alt vecin isi cumpara o mobila noua. O domnisoara/doamna poate fi total indiferenta fata de frumusetea si eleganta unei vedete TV, dar extrem de invidioasa pe frumusetea si eleganta unei colege de serviciu cu care mai are si pretentia ca este prietena. Un premiu de excelenta, premiera unui film mult asteptat, o lansare de carte, pot starni adevarate furtuni de invidie, acestea fiind manifestari ale invidiei in domeniul profesional, de care nu prea se discuta de teama de a nu supara pe cineva care nu trebuie suparat...

Din punctul meu de vedere invidia este o emotie deosebit de periculoasa, in sensul ca da nastere unor ganduri negative, avand repercursiuni dintre cele mai profunde asupra comportamentului. Ce ar fi de facut ? Deosebit de folositor ar fi sa nu starniti invidia persoanelor din anturajul dumneavoastra. Cum ? Sa nu povestiti des despre bucuriile pe care le aveti, despre oamenii care va pretuiesc si mai ales, sa invatati a fi mai retinuti in a va exprima bucuria atunci cand sunteti in afara casei dumneavoastra. Oare putem vorbi si despre un antidot ? Da, iar eu cred ca acesta ar putea fi modestia
http://www.despresuflet.ro/forum/gelozie-f26/invidia-o-emotie-periculoasa-t23.html

Si cate reactii da invidia....si uite asa vedem ceea ce e dincolo de aparente....

 

[anuk]

Stiati ca vedete arhicunoscute sufera de "Sindromul lui Tinker-Bell '' ? Este sindromul femeilor scunde ..Specialistii cred ca Lady Gaga ar putea fi afectată de acest sindrom.