Există vreo diferenţă între
a fi ortodox şi a fi creştin?
Întrebare: „Există vreo diferenţă între a fi ortodox şi a fi creştin?”
Răspunsul nostru: Există multe denominaţii sau tipuri de biserici care sunt considerate a fi „creştine”, precum Biserica ortodoxă, catolică, presbiteriană, metodistă, baptistă, luterană ş.a.m.d. Şi este evident că sunt membri în fiecare dintre acestea, care au o relaţie autentică cu Cristos, iar alţii nu.
Prin urmare, aspectul cel mai important nu este cărei biserici îi aparţine cineva, ci dacă Iisus Cristos trăieşte în acea persoană... dacă ea are într-adevăr o relaţie personală cu Dumnezeu.
Ni se spune în Evanghelia după Ioan că „tuturor celor care L-au primit [pe Iisus], adică celor care cred în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu”1. De ce trebuie să devenim copii ai lui Dumnezeu? Pentru că până atunci Dumnezeu este departe. Putem şti că El este undeva acolo şi că trebuie să ne închinăm Lui. Putem şti şi că în vremuri de nevoie trebuie să ne rugăm Lui. Dar există o distanţă între El şi noi, de care suntem conştienţi şi aceasta se datorează păcatului nostru.
Atâta vreme cât trăim, noi vom continua să păcătuim. Vom trăi în felul nostru şi nu cum vrea Dumnezeu. Dar păcatul nu trebuie să rămână o barieră între noi şi Dumnezeu. Iată cum este acest lucru posibil.
Biblia spune că există o pedeapsă pentru păcat şi s-ar putea ca aceasta să fie mai mare decât te aştepţi. Pedeapsa pentru păcat este moartea. Nu este pedeapsa doar pentru păcate precum omorul. Este judecata lui Dumnezeu împotriva tuturor păcatelor. Biblia spune: „Căci plata păcatului este moartea...”2. Iisus a murit în locul nostru pentru ca noi să nu murim pentru veşnicie, fiind despărţiţi de Dumnezeu datorită păcatului nostru. El a plătit pe deplin pedeapsa pentru păcatele noastre. Şi ne oferă iertare deplină, nu temporară. Putem avea această iertare acum chiar şi pentru păcatele pe care le vom comite în viitor, pentru că Iisus a murit pentru toate păcatele noastre. Fiind îndepărtată bariera păcatului, putem începe imediat o relaţie personală apropiată cu El. Acest lucru nu înseamnă că vom deveni perfecţi sau că nu vom mai păcătui. Ci vom deveni persoane iertate atunci când recunoaştem că Iisus a murit pentru păcatele noastre în locul nostru.
„Sunt socotiţi drepţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Iisus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate dreptatea Lui...”3
Atunci când Îl primim pe Iisus în viaţa noastră, Dumnezeu ne declară „nevinovaţi” şi spune că suntem „îndreptăţiţi”. Relaţia noastră cu Dumnezeu a început într-un mod foarte real, iar noi nu mai cunoaştem că Dumnezeu este undeva „acolo”, ci ştim că El locuieşte în noi. Avem iertarea lui Dumnezeu şi o relaţie cu Sine. „Căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Cristos, Domnul nostru.”4
Dacă vrei să fii sigur că ai o relaţie personală cu Dumnezeu, că păcatele îţi sunt iertate şi că nu mai există nicio barieră între tine şi Dumnezeu, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.
(1) Ioan 1:12
Întrebare: „Cum poţi crede în Dumnezeu când sunt aşa de multe lucruri care merg prost în lume şi este evident că Lui nu Îi pasă?”
Răspunsul nostru: Relele care au loc în lume nu dovedesc deloc că lui Dumnezeu nu Îi pasă. Trăim într-o lume în care oamenii, în marea lor majoritate, L-au respins pe Dumnezeu...
* „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui” (Isaia 53:6).
* „Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Psalmul 53:3).
* „Pe pământ nu este niciun om drept, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20).
Prin urmare, cum putem să-L facem răspunzător pe Dumnezeu dacă lumea noastră eşuează în atâtea privinţe? (Pentru mai multe comentarii despre acest lucru, citeşte articolul De ce?)
Poate că lui Dumnezeu nu Îi plac deloc relele din lume. Poate că nu Îi place cum arată lumea aceasta (chiar mai mult decât nouă), dar într-un anume sens El a permis ca alţii să o conducă pentru o vreme. Iisus le-a spus ucenicilor să se roage ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ, aşa cum se face în ceruri (Matei 6:10). Implicaţia evidentă este că voia morală a lui Dumnezeu nu se face întotdeauna aici pe pământ chair dacă se face voia Lui permisivă.
În final, toate acestea ţin de caracterul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu un Dumnezeu al dragostei şi al milei? Conform Bibliei, El este...
* „Cum se îndură un tată de fiii săi, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13).
* „Domnul este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui” (Psalmul 145:9).
* „Domnul este drept în toate căile Lui şi îndurător în toate faptele Sale” (Psalmul 145:17).
Biblia spune că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8, 16). S-ar putea ca o parte a naturii Sale iubitoare să fie aceea de a le permite oamenilor să aibă voiţă liberă. Dumnezeu nu ne-a creat roboţi. În consecinţă, în lume există rău, durere şi suferinţă datorită alegerilor pe care noi şi alţii le facem.
Chiar dacă Dumnezeu a permis ca răul să existe pentru o vreme, El a promis că-l va eradica pe deplin în viitor (Apocalipsa 21:3-5). În dragostea Lui, Dumnezeu a pregătit o cale prin care fiecare dintre noi să fie iertat pentru răul pe care l-a făcut şi pentru durerea pe care a cauzat-o altora...
* „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16).
* „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
* „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi a fost arătată prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu născut, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit şi L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:9-10).
Numai Dumnezeu este cu adevărat bun (Luca 18:19). Problemele din lume vorbesc în mod negativ despre caracterul nostru, nu despre caracterul lui Dumnezeu. Pentru mai multe discuţii despre acest subiect vast, vezi secţiunea Dezvăluiri de pe acest site. Pentru a afla cum Se oferă Dumnezeu să ne ajute în vremuri grele, citeşte articolul Liniştea sufletească şi vremurile schimbătoare.
Dacă oamenii se închină unui dumnezeu „fals”, de ce nu îi iartă Dumnezeu din moment ce au fost induşi în eroare?
Întrebare: „De ce nu poate Dumnezeu să înţeleagă alte religii şi să îi ierte pe adepţii lor, pentru că au fost induşi în eroare?”
Răspunsul nostru: Aceasta este o întrebare foarte bună. Dacă Dumnezeu iartă păcatele, de ce nu iartă şi „păcatul” de a fi fost înşelat cu privire la credinţa în El? De ce să nu-şi petreacă veşnicia împreună cu Dumnezeu acei oameni sinceri, care au făcut greşeala de a urma religia nepotrivită?
Primul lucru pe care-l pot afirma este că Dumnezeu nu este capricios, iertându-i pe unii şi refuzându-le iertarea altora. De fapt, Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să experimenteze iertarea de păcate şi să petreacă veşnicia împreună cu El. El afirmă: „Domnul nu întârzie în împlinirea promisiunii Lui, cum cred unii, ci este îndelung-răbdător faţă de noi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. Dumnezeu nu este doar „iertător”. El este complex şi are multe alte caracteristici, ceea ce înseamnă că nu poate pur şi simplu „să ignore” păcatul. Păcatul are consecinţe.
De ce este aşa de importantă credinţa în iertarea lui Cristos? De ce nu poate Dumnezeu să „treacă cu vederea” păcatul? Din mai multe motive:
1) Dumnezeu este sfânt. El nu poate tolera păcatul de niciun fel. Prin urmare, nu doar unii dintre noi au o problemă, ci toţi, pentru că toţi suntem păcătoşi.
2) Dumnezeu este drept. Un Dumnezeu drept nu-Şi poate întoarce faţa atunci când greşim, aşa cum face un bunic senil. Pentru ca Dumnezeu să fie drept, orice păcat trebuie pedepsit. Aşa cum un judecător care nu îi condamnă pe criminali nu este un judecător bun, tot aşa un Dumnezeu care trece cu vederea răul nu este un Dumnezeu drept.
3) Dumnezeu este milos. Dumnezeu nu este numai drept. El iubeşte mila, ceea ce înseamnă că El doreşte ca păcatul să fie pedepsit fără ca oamenii să suporte pedeapsa deplină. În mila Sa, El a găsit un înlocuitor care să sufere pedeapsa pentru păcat: pe Iisus.
4) Dumnezeu este dragoste. Atât de mult a iubit Dumnezeu creaţia şi pe oamenii pe care i-a creat, încât a fost gata să sufere El Însuşi pedeapsa pentru păcat. El a luat de bună voie locul nostru şi a plătit pentru păcatul nostru, pentru ca să-Şi poată demonstra mila şi dragostea faţă de noi şi pentru ca să rămână drept şi sfânt.
După părerea mea, aceasta este singura modalitate prin care Dumnezeu poate fi în acelaşi timp drept şi milos, sfânt şi iubitor.
Prin urmare, dacă unii oameni cred în „alte religii”, de ce nu le poate aplica Dumnezeu şi lor aceeaşi jertfă a lui Iisus? Motivul este simplu şi dureros. Iisus a arătat foarte clar că singura cale de a primi darul iertării este să crezi în El. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dar de ce este acest răspuns de credinţă atât de important? De ce nu pot fi aplicate moartea şi învierea lui Iisus tuturor celor sinceri?
După părerea mea, răspunsul îl găsim dacă înţelegem scopul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om. Dumnezeu ar fi putut crea mai mulţi îngeri care să Îl iubească automat. Dar El i-a creat pe oameni, făcându-i după chipul Său. Cred că a fi creaţi după chipul lui Dumnezeu înseamnă, printre altele, că noi împărtăşim într-un fel capacitatea Lui de a alege. El i-a creat pe toţi oamenii cu capacitatea de a alege să-L iubească sau să nu-L iubească. Putem alege să facem ce vrea Dumnezeu sau ce vrem noi.
Fiul meu cel mai mic are un ursuleţ care pune întrebări atunci când este strâns de una dintre lăbuţe şi apoi face o pauză în care îi poţi răspunde. El spune aşa: „Care e culoarea ta preferată?” şi, după ce se aude un răspuns, zice: „Şi a mea”. Apoi, la întâmplare, el spune: „Te iubesc” şi „Tu eşti prietenul meu cel mai bun”. Ursuleţul imită lucruri pe care le întâlnim într-o relaţie autentică, dar relaţia sa nu este autentică. El nu iubeşte cu adevărat, ci doar spune acele cuvinte care sunt înregistrate pe un chip. El va spune aceleaşi lucruri oricărei persoane. Dumnezeu i-ar fi putut crea pe oameni ca nişte fiinţe dotate cu mijloace de înregistrare, care iubesc fără a avea de ales. Dar dragostea lor nu ar fi autentică, aşa cum este dragostea fiinţelor care pot alege. Însă această capacitate de alegere înseamnă că oamenii pot şi aleg să nu-L iubească pe Dumnezeu. Acest lucru Îi produce lui Dumnezeu durere. Această opţiune face ca faptele oamenilor să aibă însemnătate. Ea nu este o cerinţă, dar are consecinţe.
Iar consecinţele sunt că noi suntem responsabili de modul în care răspundem ofertei de iertare pe care ne-o face Dumnezeu şi dovezilor pe care ni le dă. Romani 1:18-20 spune: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul în nedreptate; fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Căci însuşirile Lui nevăzute, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înţelese prin lucrurile făcute de El, aşa încât nu se pot dezvinovăţi”.
Prin urmare, dreptatea lui Dumnezeu este perfectă şi nimeni nu are vreo scuză, pentru că toţi au primit dovezi despre atributele divine ale lui Dumnezeu. Oamenii îşi cunosc păcatele şi cunosc de asemenea divinitatea şi puterea lui Dumnezeu. Aşadar, nu pot urma în mod sincer orice drum, ci trebuie să urmeze calea indicată de Dumnezeu. Iar această cale duce spre nevoia unui Salvator, Iisus. Astfel, este clar că nu toate căile sunt egale şi că nici sinceritatea nu este suficientă. NOI toţi merităm să fim despărţiţi de Dumnezeu din cauza păcatului nostru. Singura modalitate prin care putem scăpa de păcat este ca cineva să plătească pedeapsa în locul nostru. Numai Iisus, Dumnezeu întrupat, poate fi înlocuitorul nostru. Problema constă în a respinge oferta lui Iisus şi a merge pe drumul nostru, încercând să fim „suficient de buni”.
Uneori, calea lui Dumnezeu este greu de urmat, pentru că este strâmtă. Ştiu că doresc în inima mea să văd cât mai mulţi oameni în cer, la fel cum vrea şi Dumnezeu. Calea este strâmtă, pentru că problema păcatului nostru este copleşitor de greu de biruit, dată fiind natura lui Dumnezeu. Doar faptul că El a luat locul nostru a deschis o cale către Dumnezeu. Iisus nu ar fi suferit crucea dacă nu ar fi fost necesar. Dar pentru că a făcut acest lucru, El ne oferă iertare deplină şi ne invită să-L cunoaştem pe El şi dragostea Lui pentru noi.
Are importanţă cărui Dumnezeu te rogi?
Întrebare: „Atunci când dau de greu, oamenii se roagă adesea unui «Dumnezeu». Se adresează toţi aceluiaşi Dumnezeu? Are importanţă cărui Dumnezeu te rogi? Există dumnezei falşi?”
Răspunsul nostru: În ziua de azi, oamenilor le place să creadă că nu are importanţă cui te rogi. Nu contează dacă este vorba despre un dumnezeu hindus, un sfânt, Iisus sau Alah. Contează că te rogi, nu-i aşa?
Are importanţă cărui Dumnezeu te rogi? Ce se întâmplă dacă cineva crede că un cactus l-ar putea ajuta? Este posibil ca acel cactus să-i vină în ajutor? Poate el să analizeze situaţia acelui om? Cunoaşte el nevoile acelei persoane? Îi pasă de acea persoană? Şi alege oare cea mai înţeleaptă modalitate prin care împrejurările să fie în favoarea acelei persoane?
Ce putem spune despre persoana (e o poveste adevărată) care spune că dumnezeul ei este un anumit val al oceanului de lângă Plaja Venice, California? Ce abilităţi are acel val? Are inteligenţă? Are vreo altă putere în afară de efectele pe care le au asupra lui vântul şi mareea? Chiar poate acel val să ofere ajutor? Bineînţeles că nu. Singurul beneficiu în urma credinţei într-un cactus sau într-un val al oceanului este o speranţă nechibzuită, o încurajare psihologică.
Să trecem acum în domeniul chestiunilor incorecte din punct de vedere politic... are vreo importanţă dacă cineva consideră că Iisus este Dumnezeu, sau Alah, Buddha, Brahma, Mama Natură sau el însuşi? Absolut!
Nu este greşit să spunem că cineva poate beneficia de pe urma oricărui „dumnezeu” în care alege să creadă. Până şi credinţa într-un dumnezeu fals poate da unei persoane cel puţin pace, încurajare şi speranţă temporare. Dar ce se întâmplă dacă acel „dumnezeu” nu există? Este ca şi cum te-ai ruga în vânt. Faci vreun rău? Nu, este în regulă... atâta vreme cât nu există niciun Dumnezeu adevărat. Dar dacă există un Dumnezeu adevărat, acea persoană întâmpină dificultăţi. De ce?
Pentru că este posibil ca Dumnezeul Care Există să aştepte ca fiecare să poată recunoaşte că El este Dumnezeul suprem, infinit de puternic, care a creat acest univers, care i-a creat pe oameni şi care aşteaptă să fie recunoscut de aceştia. Şi poate aşteaptă ca aceştia să admită că acest Dumnezeu Care Există Cu Adevărat este singurul care îi poate realmente ajuta.
O persoană se poate ruga unui val, unui cactus, oricărei persoane sau oricărui lucru vrea, dar Dumnezeul Bibliei spune următoarele...
* „Toţi făuritorii de idoli vor fi ruşinaţi şi umiliţi” (Isaiah 45:16).
* „Eu sunt Domnul şi nu este altul; în afară de Mine nu este alt dumnezeu” (Isaia 45:5).
* „Eu am făcut pământul şi l-am creat pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor” (Isaia 45:12).
De asemenea, Biblia spune...
* „Domnul este bun, El este un loc de adăpost în ziua necazului şi-i cunoaşte pe cei ce se încred în El” (Naum 1:7).
* „Ochii Domnului sunt peste cei ce se tem de El, peste cei ce speră în bunătatea Lui” (Psalmul 33:18).
* „Fără credinţă este cu neputinţă să-I fim plăcuţi! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că-i răsplăteşte pe cei ce-l caută” (Evrei 11:6).
* „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te baza pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6).
Dacă vrem să avem o speranţă sigură, trebuie să-L alegem pe Dumnezeul care există! Cum Îl cunoaştem pe Dumnezeul adevărat? Îl cunoaştem analizând faptele şi ceea ce a revelat El cu privire la Sine. Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, citeşte articolul Dincolo de credinţa oarbă sau alte articole de pe acest site.
. Daca in viata pe care o am - si la care sunt atenta sa o traiesc utilizindu-mi tot ceea ce am si tot ceea ce incerc sa dobindesc in fiecare zi - exista si DUmnezeu, inseamna ca incercarile mele sunt cu folos.