de-ale chefliilor - "povesti cu talc"

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 1
POLITICĂ ŞI… ANDERUĂRLD



Gicule, se duce ţara de râpă, mă… Se duce de-a berbeleacul, e pe o pantă descendentă, cum au zis ăia ai lu’ Voiculescu, de la antena a treia şi mare minune de nu şi-or face şi antena a patra, ca să se uite la ea morţii din morminte, după ce va sta ţara pe năsălie… Cu lumânarea pe piept, învelită în tricolor şi cu Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte în interpretarea excepţională a lui Vali Vijelie… Privirea lui Sandu Şpriţ varsă melancolie pe faţă de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele în care stau chiştoacele la taifas, un fel de şezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătăţii, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultaţi-mă pe mine, că am experienţa dezastrelor naţionale, se duce ţara de râpă, că bani de pensii nu mai sunt, bani de salarii nu mai sunt, femeiul ne-a dat şi când o să ne ia am dat noi de dracu’, datoria externă creşte de zici că i-au pus şi drojdie, plus că vine şi nenorocita de votare peste noi şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa cu gulerul ros. Criza rânjeşte, până şi soacră-mea rânjeşte, cică dacă eram şi eu patron acum nu mă mai stresam atât. Da, ce să zică şi hoaşca, nu se putea să nu comenteze ceva, niciodată nu m-a suferit. Aş cânta toată ziua Dă, mamă, cu biciu-n mine, da’ nici voce nu mai am de când a venit guvernul Boc numărul doi… Gore şi Gicu nu prea au chef de conversaţie, mai ales că simt amândoi fluxul de energie negativă care vine dinspre Sandu. Stau, sorb din pahare şi oftează. Iar sorb, iar oftează cu ochii ridicaţi către copertina terasei. Cum vremea promite o toamnă lungă, au preferat să stea afară şi să admire toamna… Că dacă eram pictor, desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se aşezase la masă, înainte de a comanda o păstrămioară şi-un must… Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, i-am spoit pereţii lu’ nevastă-mea odată şi a zis că dacă mă mai risc va divorţa în doi timpi şi trei mişcări… Că ea şi-a luat tinichigiu, nu pensular, aşa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar femeile sunt întotdeauna o mare surpriză, trebuie să recunoaşteţi… Gicu, prea puţin atras de partea tomnatecă a lucrurilor, zisese că anotimpul acesta îmi provoacă frisoane în portofel, că trebuie aia, ailaltă, mama lu’ ailaltă şi întreaga lor familie. Tot scoţi şi la loc nu mai bagi nimic. Nu e în regulă, deloc, da’ se poate şi mai rău. Şi se aprinsese Sandu Şpriţ imediat, lovind cu pumnul în politica de pe Dâmboviţa şi bombănind că se duce ţara de râpă. Şi n-are cine să o mai scoată din groapă, că ştiţi şi voi, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Ba se-ntoarce, dacă e strigoi, sare Gore nitam-nisam. Sau vampir. Am văzut anderuărld, trei serii, e cu vampiri. Da’ să vezi şi ce vampiroaice, Sandule, am rămas cu dureri de cap. Picioare lungi, ochi migdalaţi, păr buclat, buze ca focul… Aşa vampiroaice mai da, le-ai lăsa la gâtul tău o ţâră. Tu-i dai înainte cu Boc, cu Geoană, Crin şi Băselu’ şi ăia se băteau ca chiorii şi trăgeau cu gloanţe de argint în vârcolaci… Tare de tot, să mor eu, am stat cu ochii cât cepele, nici să mănânc n-am mai avut chef, a mea făcuse pui pe sticlă, nu mi-a trebuit. Un senviş, i-am strigat, un senviş şi atât, că e bătaia în toi… Şi noaptea le-am visat pe vampiroaice, se făcea că eram în castelul lor şi mă invitau la orgii. Eu nu prea vroiam, da’ ele trăgeau de mine. Când m-am trezit, trăgea nevastă-mea de mine, că întârziasem la servici. La ce te invitau, mă, la orgii sexoase? Pe tine???? Întrebarea ironică a lui Gicu rămâne suspendată, fiindcă Sandu Şpriţ n-are chef de filme. Băi, Gore, eu te-am sfătuit de multă vreme să te culturalizezi, că ai nevoie intensă, se citeşte pe faţa ta lipsa unor lecturi suplimentare făcute la timpul potrivit, da’ nu te-am trimis la filme de groază şi mister. Dă la sinteza zilei, dă la Badea, dă la acces direct, acolo ai groază, mister şi şerpi în burtă. Eu vorbesc de lucruri serioase, Gore, de viitorul ţării, al copilaşilor noştri şi al copilaşilor copilaşilor noştri. Gicu dă paharul peste cap. Aşa este, a zis şi Ştefan cel Mare asta, trebuie să ţinem cont de sfatul său fiindcă a domnit o viaţă de om. Lasă-l, Sandule, Gore dă din timp în timp în mintea copiilor, se uita la metrics într-o zi. Şi l-am întrebat dacă a înţeles ceva. Cică nu înţelesese nimic, da-i plăcea cum sărea cheanu rivs de colo-colo, în haina de piele. Bine că nu s-a făcut Gore al nostru critic ce film, îşi bătea joc şi de Naşu’ lu’ copola, zicea că au uitat occidentalii să aducă ploconul pe platourile de filmare! Sandu ronţăie din bucata de pastramă şi strânge paharul între degete. Ăia de la pedele s-au retras din sală când cu moţiunea de cenzură, se cred pe tarlaua lor, au căpătat curaj. Ceilaţi, opozabilii, se mănâncă între ei, se sfâşie, nu se coalizează, nu se încheagă, ca să zic aşa, îşi dau la gioale şi strigă că Băselu’ este pericolul suprem. O fi, că şi eu aşa gândesc, da fără coaliţie se cheamă că nu avem nici opoziţie. Şi fără opoziţie iese Băselu’ din nou, mai stă cinci ani şi atunci facem şi parastasu’ ţării… O să venim la cârciumă şi vom cânta Veşnica pomenire… Că Deschide, gropare, mormântul, nu va mai avea niciun haz. Ce să scoţi din mormânt, o Românie subnutrită care a sucombat sub ochii ălora de trebuia să aibă grijă de ea??? Nu zic eu bine? Gicu şi Gore îşi clatină capetele în acelaşi ritm, parcă sunt traşi cu aţa amândoi. Iar Gore îşi permite să intervină într-un târziu. Eu zic să mai luăm câte o pastramă, că de-aia e toamna frumoasă. Şi nişte vin, că mustul nu mi se urcă la cap şi mă simt rău. Bă, frumoasă toamnă, orice s-ar spune, criză, necriză, Boc, ne-Boc, eu pictor m-aş fi făcut, ca să pictez natura, să stau prin poiene cu şevaletul şi să ascult cum cântă cucu’… Tii, ce mi-ar fi plăcut… Sandu aruncă două hârtii de o sută de mii pe masă şi îl împunge cu degetul. Gore, să fii tu atent la mine, să nu-mi mai spui mie Sandu Şpriţ dacă nu desenează ăştia numa’ natură moartă la nivel naţional în scurtă vreme. Atunci o să auzi cum cântă fantoma cucului’, că tot ziceai de anderuărldul ăla cu vampiroaice sexy. A pagubă o să cânte, mă…

http://chris39.bloggerul.ro

 

[anuk]

".......Băi, Gore, eu te-am sfătuit de multă vreme să te culturalizezi, că ai nevoie intensă, se citeşte pe faţa ta lipsa unor lecturi suplimentare făcute la timpul potrivit, da’ nu te-am trimis la filme de groază şi mister.
Dă la sinteza zilei, dă la Badea, dă la acces direct, acolo ai groază, mister şi şerpi în burtă. Eu vorbesc de lucruri serioase, Gore, de viitorul ţării, al copilaşilor noştri şi al copilaşilor copilaşilor noştri. Gicu dă paharul peste cap. Aşa este, a zis şi Ştefan cel Mare asta, trebuie ..........."


Astea ...da discutii la un spritz =)) Or fi pensionari ? :

 

[bodo]

Toate la timpul lor

 

[anuk]

Deci..............(si in concluzie) : tre sa am rabdare. Biiiine Bobo !

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 2
Aparatul de fotografiat


…Măi, Sandule, de ce eşti tu aşa indispus dacă Gore şi-a luat cu el aparatul de fotografiat? Aş putea să confirm public că te prezinţi relativ fotogenic, aşa că nu va râde nimeni de urechile tale clăpăuge şi de părul dat la rindea… Sandu Şpriţ, roşu la faţă precum racul fiert, trage cu o mână de aparatul de fotografiat al lui Gore, în timp ce acesta trage în sens opus. Cu mâna stângă. Cu mâna dreaptă duce şi halba la gură şi continuă să bea. Între cei doi, Gicu pozează în mediator, motiv pentru care i-a şi anunţat că pretinde câte un rând de la fiecare… Gore, lasă aparatul, când îţi spun, că se numeşte atentat la viaţa mea privată dacă mă tragi poză! Gore, dă aparatul, îl duc la bar până plecăm, nu am nevoie de poze compromiţătoare, cu sticla-n faţă şi ochii tulburi… Voi nu vă daţi seama cum arăt eu atunci când sunt matol, fiindcă sunteţi mai beţi decât mine, dar a mea numai o astfel de fotografie nu ar vrea să vadă, e destul că îmi deschide uşa şi mă întreabă unde ai băut, Sandule? Iar eu îi răspund serios că în gură, mami… Gore, să n-am parte de facturi dacă nu mă ridic şi solicit oficial şi imperativ excluderea ta din această adunare de oameni cinstiţi. Şi beţi. Adică şi cinstiţi şi beţi – acesta este idealul.

Gore, potoleşte-te, nu mai trage, îţi dau un vot de blam peste ochi şi îţi torn şi halba-n cap… Gore soarbe încă o dată din halbă şi râde cu gura până la urechi. Păi lasă tu aparatul, Sandule, că e aparatul meu. Nu e bun comun. Dacă mi-l iei se cheamă că este furt din avutul privat şi atunci s-a terminat cu viaţa ta privată, poţi să fi chiar privat de libertate… He, he, nebunule, ai băut după Băselu’, numai el aleargă fotografii şi cameramanii sau îi exclude din zona sa de interes… Lasă, mă aparatul, că e şi scump şi digital şi nou-nouţ, din ştoc, are şi zum şi lentilă ţais, rămâi lefter dacă trebuie să-mi achiţi contravaloarea. Şi nu mai ai cu ce să plăteşti ratele alea la sandero, că ai vrut sandero, loganu’ tip vechi nu ţi-a mai plăcut. Ai luat plasă, Sandule, cât eşti tu de descurcăreţ, sandero consumă de zici că ăia de la renó i-au pus două motoare, nu unul… Gicu intervine, mult mai hotărât. Le dă peste mâini celor doi şi prinde aparatul de fotografiat chiar înainte ca acesta să se lovească de betonul terasei. Ei, uite, există un Dumnezeu al aparatelor de făcut poze, bag eu de seamă şi mă minunez de viteza de reacţie pe care am avut-o, omul potrivit la locul potrivit, noroc cu mine, acu’ trebuie să daţi de două ori câte un rând! Parcă aţi fi copii, zău ăşa, se mai uită şi lumea la noi, îşi dau coate străinii de cârciumă, că au apărut feţe proaspete. Ce exemplu dăm noi celor abia veniţi în acest stabiliment al pierzaniei şi al regăsirii de sine prin aburi de alcool? Vai de capetele voastre – seci, de altfel! -, Gore se crede paparáţi de când a intrat pe poartă, a pozat şi musca-n zbor şi berea din halbă, iar tu, Sandule, te simţi vedetă care nu vrea să fie deranjată de fanii dezlănţuiţi. Du-te fuguţa la clic sau la libertatea, la cancan, la vip, pozează pe prima pagină în izmene sau în chiloţi cu mânecuţe şi abia atunci te poţi numi şi tu vip… Nu te prea ajută faţa, dar nu contează, e ţara plină de vipuri cu moace de ciorditori cu ştate vechi de serviciu… Ei, comedie… Vine omul să asculte trilul lăutarului şi clinchetul paharului şi voi… Ia, gata, sailăns pliz, finita la comedia, ză end… I-auzi aici…

Azur - Cenusareasa ..

Te cunoşti după sandale, cenuşăreasooooo, că eşti fată de locale, cenuşăreasoooo, te cunoşti după papuci, cenuşăreasooooo, eşti şucară şi mă duci, periculoasooooo… Bă, mare melodie a fost asta acu’ nişte ani, o aveam şi pe casetă de-aia cu bandă de magnet, o puneam când plecam în cursă şi nimeni nu putea să-mi zică nimic, că munceam. Uite-aşa roteam de volan, uite-aşa înghiţeam kilometrii patriei noastre dragi, uite-aşa săltam pe transfăgărăşan cu remorca după mine… Şi-mi cânta azurul la ureche şi făceam cu ochiul la cucoanele de pe margine… Gore şi Sandu ciocnesc paharele în semn de împăcare, apoi se uită curioşi la Gicu. Da’ ce căutai tu pe transfăgărăşan, duceai legumele la înaltă altitudine? Că legume cărai… Şi aveai cucoane pe marginea transfăgărăşanului? Gicule, ai încurcat transfăgărăşanul cu centura şi cucoanele alea cu fătucile de la margine de Bucureşti… Sandu mai comandă o sticlă de Tămâioasă, în vreme ce Gicu face pe bosumflatul… Hai, Gicuţă, tată, că-ţi trece, îl punem pe Ploieşteanu să cânte vânzătoare de plăceri te mai calmezi. Gore, ia fă-i o poză, şi să scrii pe spatele ei două mii nouă, atunci când ne era bine nouă, iar Gicu visa la transfăgărăşan şi cucoane autostopiste… Bliţul lui Gore îl orbeşte temporar pe Gicu, iar acesta duce mâna la ochi şi oftează. Habar nu aveţi, nici tu şi nici Gore. De un’ să ştiţi voi cum e cu transfăgărăşanu’ dacă aţi avut muncă de birou? Râdeaţi de clasa muncitoare, las’ că ştiu eu, alţii la şaibă, volan şi strung, voi la cafele şi tras mâţa de coadă… Şi secretarele… Ia să fi luptat ca mine, cu volanul, o viaţă întreagă, acu’ povesteaţi şi voi despre serpentine şi cucoane… Mai bem sau ardem gazul de pomană? Gore, dă un rând, până nu-ţi vând aparatul pe-un kil de ulei de măsline, că nevastă-mea a renunţat la bunica, cică nu mai are gustul de altădată… Aşa o fi, că eu beau mai mult bere, ulei nu gust! He, he, nici bunica nu mai e ce-a fost…

http://chris39.bloggerul.ro

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR -EPISODUL 3
FANTOMA SOACREI


- Am o fantomă în casă!

Vocea lui Sandu Şpriţ nu reuşeşte să acopere muzica de pe terasă, dar Gore şi Gicu – care sunt foarte atenţi de fiecare dată când amicul lor bea paharul pe nerăsuflate şi apoi priveşte prin ei – prind ideea din zbor. Gore mângâie halba, ar recunoaşte şi sub patrafirul preotului că o iubeşte la nebunie.

- Sandule, eu zic că nu este frumos să vorbeşti aşa despre nevastă-ta, merita ceva mai bun, totuşi. Dar ea s-a sacrificat, te-a luat pe tine, cu tine a rămas, în pofida faptului că eşti un bărbat incomod.

Gicu tace. Se preface că meditează la nemurirea sufletului, însă abia aşteaptă replica. Ia o gură de bere din propria halbă, apoi îi umple lui Sandu paharul. Acesta se află deja la a doua sticlă de Tămâioasă, de cum a ajuns în cârciumă a zis că îi este o sete teribilă şi că nu a putut dormi, motiv pentru care are nevoie de resuscitare grabnică. Şi bahică.

- Da, Gore, tu râzi, nu crezi în fantome, dar eu cred şi în alea din Scoţia. Ştiţi cum e cu Scoţia, fiecare castel cu fantoma lui, n-ai fantomă nu eşti în rândul lumii.

- Scoţienii nu sunt ăia care umblă-n fustă şi cântă la cimpoi? Cred că am văzut şi un film, era cu lupte, breivhart îi spunea. Mel Ghibsăn, ăla din armele mortale unu, doi, trei etc. a fost în rolul principal. Cred că el l-a şi regizat, unii vor să le facă pe toate, şi actori şi regizori, mă mir că nu încearcă să cânte. Dar eu zic că e bun Ghibsăn, la patimile lui Hristos am plâns. M-a îndurerat rău de tot… Din apocalipto nu am înţeles nimic, în schimb.

Sandu îl vede pe patron trecând pe lânga masa lor şi îl arată pe Gicu cu degetul.

- Îl cunoaşteţi pe ăsta? Mai nou e critic de film, să-i puneţi şi covor roşu cu prima ocazie.

Cel interpelat lasă o sticlă de vin la masa vecină, apoi revine.

- Domnul Gicu cochetează cu filmul? Nu m-aş fi aşteptat. Dar dacă spune domnul Sandu, atunci e rost de cinste, nu? Vin cu două halbe, din partea casei de film Gicu end compani, de acord?

Gore aplaudă. Gicu aprobă în tăcere, oricum nu se supără dacă urmează încă un rând.

- Degeaba vă daţi mari, ascultaţi la mine. Scoţienii sunt buni, în pofida fustelor, mereu râd atunci când îi văd. Dar ce este al lor, e al lor. Zi-i cum este cu fantoma aia, Sandule, ai primit-o prin dehaşel?

- Nu, Gicule, e de-a noastră, e fantomă de aici, nu de import. Şi mi-am dat seama de asta pentru că deschide uşa de la şifonier şi zice în toiul nopţii Sanduleeeeeee, Sanduleeeee, ce mai faci?

Gore şi Gicu râd şi ciocnesc halbele.

- Adică vine fantoma şi se interesează de situaţia ta? Nu cumva visezi cu ochii deschişi?

- Nu, şi are vocea lu` soacră-mea, pe cuvânt de onoare, vocea ei este, o recunosc dintr-o mie. Şi atunci când trăia tot aşa spunea. Sanduleeee, Sanduleeee, ce mai faci?

- Şi tu ce-i răspundeai?

- Bine, mamă, ce să fac? Aşa-i răspundeam. Trag ca boul la căruţă şi nu iese de nici unele. Ea se uita lung la mine, uneori m-am gândit că încerca să vadă dacă aduc cu un bou. Nu i-am zis asta, m-am abţinut, nici ea nu mi-a comunicat concluzia la care a ajuns, nu era o femeie rea…

Gore încearcă să filozofeze.

- Soacra – în general spun acum – este un personaj interesant. Nu există o soacră care să nu fie interesantă. Au ele ceva în interior, vine o putere din ele, când intra a mea pe uşă mă retrageam prin dormitor, avea nişte ochi ascuţiţi şi un nas foarte fin, mă mirosea imediat şi zicea of, fata mamii, iar a băut ginerele meu. Nu zicea ca a ta, Sandule, ce mai faci?, a ta e politicoasă şi acum, observ că şi dacă a ajuns fantomă tot doamnă este.

- O fi, numai că eu vreau să dorm, nu să fac conversaţie cu ea.

- Şi ce mai zice? Gicu dă senzaţia că este extrem de interesat de povestea lui Sandu. Se foieşte pe scaun ca un copil care nu mai are răbdare.

- Vine aşa, ca o lumină difuză, nu prea ştiu eu cum să o descriu, se aşează pe marginea patului şi parcă se uită la mine. Mi se face frică şi trag cearceaful peste cap. Dar se face că tot o văd, prin cearceaful ăla, n-am scăpare.

- Nevastă-ta ce zice?

- Se trezeşte din somn, că mă simte stresat, şi spune hai, mă, Sandule, culcă-te, dacă n-aş şti că ai pus sculele-n pod aş zice că te-ai îndrăgostit şi fierbi de dor.

Gore şi Gicu ciocnesc din nou halbele, iar câţiva stropi de bere sar pe faţa de masă. Apoi varsă câteva picături pe jos.

- Să fie pentru fantoma lu` soacră-ta, Sandule, dă şi tu ceva de pomană, poate că asta doreşte, săraca… Te-ai avut bine cu ea, nu?

- Da, cam ca şoarecele cu pisica. Ea era pisica, v-aţi dat seama. Băi, şi cum stă ea aşa, pe marginea patului, ăla de i-am pus saltea relaxa anul trecut şi am dormit şi eu mai bine, cum stă ea aşa începe să aibă chef de vorbă. Şi-mi zice că dincolo, acolo unde e ea acum, a bine şi nu mai sunt griji. Şi dă să mă pupe. Atunci sar din pat şi ea dispare. Bă, ce vrea să însemne asta? De vreo săptămână numai aşa păţesc, când vine noaptea mă ia cu fiori şi se uită nevastă-mea cruciş.

Gicu îl priveşte lung.

- Sandule, ai fantezii, ai fantezii cu soacra, asta este grav, ia du-te şi stai pe canapéa, la doctor, şi spune tot. Spune cum omorai râme în copilărie şi să vezi ce concluzii trage. Ptiu! Perversule!

Câteva minute nu mai vorbeşte nimeni. Din boxe se aude melodia şapte văi şi-o vale-adâncă, pe-aici lupii mă mănâncă. Cei trei ascultă şi îşi sorb băuturile. Apoi sună telefonul lui Sandu. Acesta răspunde şi se îngălbeneşte. Închide şi trânteşte mobilul pe masă.

- Era soacră-mea, iar m-a întrebat ce fac. Cică mi-e frică, mi-e frică să dorm singurică. Gore, Gicule, fraţii mei întru credinţă şi şpriţ, pe unde scot eu cămaşa cu soacra asta a mea?

Iar sună mobilul. Sandu îl apucă şi urlă:

- Lasă-mă, bre, în pace, vrei să te combini din lumea de dincolo? Eu sunt om serios, ginere cu state vechi de serviciu! Oricum nu erai pe gustul meu!

Face ochii mari. Închide. Aşează telefonul pe masă. Gore şi Gicu îi urmăresc fiecare mişcare.

- Straniu, domnilor, acum m-a sunat nevastă-mea. A zis că dacă am ajuns să vorbesc cu fufele atunci când sunt la cârciumă să nu mai vin acasă, să-mi dea ele să mănânc. Era gata masa. Gore, mă primeşti la tine?

- Nu te primesc, Sandule. Te respect şi te iubesc, dar vine şi soacră-ta de dincolo şi nu mai am trai cu a mea. Dacă te vizitau Cardinale sau Lolobrigida mai ziceam, îmi trimiteam jumătatea la mă-sa pentru o vreme, că tot n-a mai fost demult pe-acolo. Ne combinam ca ăştia cu marea vrăjeală de la vodafon şi ne aduceam aminte de vremurile bune. Da` aşa n-are farmec…

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 4
16 ORE

- Sandule, să dea criza asta cu mine de glia străbună rămasă în urmă cu fertilizarea şi irigarea la hectar dacă nu mă simt cu vinovăţia la purtător. Ho, nu te repezi, îţi explic eu ce vreau să spun, tu pune Tămâioasa în pahar şi simte-te bine. Şi noi vrem să ne simtembine, ca să zic aşa, însă mie mi se face un pic de jenă. Băi, Sandule, hai să lăsăm brendul naţional, că vorbirăm despre el cu altă ocazie, ce-a fost, a fost, Elenuca e fâşneaţă şi ştie pe unde se scoate cămaşa de noapte. Hai să lăsăm impozitarea maneliştilor, fiindcă aici sunt de acord cu ea, aş impozita şi venirea soacră-mii pe la mine, dar nu mă numesc Boc.
- Bun, şi? Care-i şpilul, că situaţia naşparşlie din toate punctele de vedere o ştim cu toţii. Vorba lui Caragiale, ai un cusur, Gicule. Te lungeşti. Ce dracului te lungeşti aşa?
Gore râde şi îşi întinde picioarele pe sub masă. Cum e rost de discuţii în contradictoriu, cum se simte şi el foarte bine. Îl împunge pe Sandu cu privirea.
- Ei, Sandule, ăştia mai bătrâni se urnesc greu. Aşa şi cu Gicu, o ia mai pe ocolite, îşi face antrenamentul. Ca Dinamo, s-au antrenat până au ajuns la croaţi, pe urmă s-au dez-antrenat şi dez-membrat şi dez-articulat. Cică se scot cu Rapidul lui Şumi-Gol, dar eu am nişte presimţiri sumbre.
Gicu dă cu pumnul în masă, sar stropi de bere din halbe, în toate direcţiile.
- Gore, fotbalul nu are ce să caute aici şi acum la această sfântă masă şi în această sfântă cârciumă. Nu mai pot eu de grija câinilor roşii sau de grija ceferiştilor lui Copos. Băi, eu am alta pe cap, şi e gravă. Ţine de conducerea ţării.
Se uită ostentativ în sus, apoi soarbe din bere. Iar se uită în sus, şi iar soarbe. Apoi îşi continuă ideea:
- Dragii mei dragi şi câteodată tolomaci, dar nu vă supăraţi pe mine, şi eu vă accept glumele – mai ales pe ale lui Sandu care trebuia să se facă clovn la circul de stat, la blonda aia simpatică, am uitat cum o cheamă. Dar acum e grav. E cu stres. E cu oboseală. Cu căderi de calciu.
- Ce naiba vrei să spui, Gicule? Ne fierbi de zece minute şi habar nu am la ce te referi!
- Ehe, Sandule, degeaba urmăreşti toate posturile – numai posturile lăsate din moşi şi strîmoşi nu le ţii, te dedulceşti mereu, păcătosule! -, tot nu eşti la curent. Mai bagă degetele-n priză. A zis Băsescu una tare, munceşte şaişpe ore pe zi. Vă daţi seama? Face două zile de muncă într-una singură şi mi s-a făcut o milă mare de el atunci când am auzit. Bă, e greu la Cotroceni, cine crede că e floare la ureche n-are minte. Te ia cu fiori…
Sandu se apleacă pentru a-şi lega un şiret de la adidas, apoi revine la poziţia iniţială, toarnă încă un pahar şi dă verdictul:
- Şi ce dacă munceşte, măi, Gicule, vroiai să doarmă? Nu e preşedinte? Putin s-a suit la manşă şi a dat cu apă pe incendii, Băsescu e mai cu moţ? Nu e, e ca untul la soare faţă de Putin, hai să fim serioşi, ca biscuitele-n dungă, cum spuneam noi când eram bagabonţi şi umblam după fete mari prin cartiere. Asta era grija ta, că nu doarme Băsescu de grija ţării?
- Doarme, intervine şi Gore, doarme oricum opt ore, aşa că e în grafic. S-a scos. Cade rupt, nici nu visează după alea şaişpe ore de muncă în care iese pe posturi şi se ia de toţi. Dar tot doarme. Dacă nu dormea deloc eu eram mai mulţumit, vroiam să-l văd cu scobitori sub pleoape, precum Prâslea cel Voinic. Dacă ţara suferă – şi să nu-mi spuneţi voi mie că nu suferă ţara asta terfelită şi violată zilnic ba de unul, ba de altul, de s-a tras la faţă şi s-a subţiat de n-o mai recunoşti – atunci preşedintele trebuie să aibă insomnii. Băi, eu îmi doresc un preşedinte insomniac, voi ce părere aveţi?
Gicu face semn patronului să mai aducă două halbe. Sandu e cu sticla de Tămâioasă la jumătate, aşa că nu comentează gestul lui Gicu. Dar rosteşte:
- De când e ţara asta ţară – şi e de multă vreme, e milenară, nu minerală, Gicule! – toţi ăştia care s-au pus în fruntea ei şi au luat hăţurile s-au văitat. Mai cu perdea, dar s-au văitat. Băi, dar de ce vor ei să fie acolo, pe capra trăsurii, zic eu, dacă e aşa de greu? Că le place… Te păzeşte spp-ul, eşti cu prima doamnă, vine şi a doua doamnă dacă e nevoie, poate vine şi a treia, că are balta peşte, rămâi senator pe viaţă, casă de protocol, eşti în nato şi nu te mai agresează nimeni la graniţe, chestii, trestii, păpica e de la protocol, te mai plimbi, mai discuţi, mai semnezi un decret, te iei cu parlamentu-n gură, dai cu bocul de pământ, îl faci Hopa-Mitică, nu e chiar aşa de rău. Hai să n-o dăm în telenovele de-alea turceşti, de pe canalul d. Uite de ce nu mai dormea Gicu al nostru, l-a afectat prestaţia cotidiană a lui Băsescu. Băi, eu când am plecat de la ei n-am plecat de fraier. Ăştia – cu Băsescu în frunte – nu ştiu decât să facă figuri. Am zis! Şi peneleul cu pesedeul nici nu vor să audă de guvernare, fiindcă acum e de muncă, aşa că mai bine la şuşanea, pe margine…
Se face linişte. Gore înghite berea cu marea plăcere, iar Gicu oftează.
- Totuşi, şaişpe ore pentru ţară… Ce-o visa după ce-adoarme, că eu visez numai halbe reci în ultima vreme, numai brumate le văd, mi-e aşa de cald că dorm pe covor, iar a mea zice Gicule, îmi place să te văd aşa, sub nivelul meu!? Că ea doarme în pat…
Sandu ridică degetul arătător în aer.
- Nu visează, bă, nimic. Poate vreun submarin în care să intre şi să caute pe fundul Mării Negre poarta de ieşire din criză. Hai să mai bem, că stăm de ceva ore pe-aci, şi nici nouă nu ne e uşor… Doar zicem mai devreme că Putin a dat cu apă pe incendii. Şi-mi vine o idee – Ia uite, domnule, criză, criză, dar licuricii mici au apă din belşug. Eu credeam că la ei se stinge şi focul tot cu vodcă. Şi-am un foc la inimioară, Gicule, hop şi-aşa!!!

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 5
Gicu şi Edgar Alan Poe

- Sandule, ia lasă tu gargara care te caracterizează şi stimulează-mă cu încă un ibric! Dar să nu torni în ceşcuţele acestea înflorate până nu adulmec licoarea precum un câine de pripas. Scumpii mei prieteni, simt că sunt alt om atunci când iau pe nas miros de ţuică fiartă… Vorba lui Nicolaescu, atunci când era comisar prin filme, am şi eu sensibilităţile mele…
Sandu Şpriţ şi Gicu privesc cu ochii măriţi către Gore. De regulă, respectivul vorbeşte puţin, preferând postura ascultătorului perfect. De data aceasta, însă, de cum a intrat în cârciumă, Gicu s-a introdus activ în discuţie.
- Văz că vă uitaţi la mine ca la maşini străine, ca să nu spun precum curca în crăci, dar asta nu mă deranjează. Sandule, vii cu ţuica aia sau nu vii? Ce te codeşti ca fata mare înainte de a urca în pat? Hai, mişcă-te natural, că toată vara te-am servit la botul calului. Vezi la piper, nu te zgârci, atrage-i atenţia patronului că număr boabele.
Cel interpelat se ridică de pe scaun, merge la bar, discută câteva secunde cu patronul, aprinde o ţigară, rezemat de tejghea, apoi revine cu ibricul într-o mână. Gore preia recipientul şi trage aburul în piept. Şi oftează.
- Aaaaaaaa, asta este viaţa, băi, băieţi! Gogonelele sunt puse la butoi, varza se murează fără să facă figuri, nevastă-mea pune bulionul la sticle, iar toamna mă face să regret că nu sunt poet din ăla care vede norul şi umple paginile una după alta. Mereu m-am întrebat cum e cu talentul ăsta lăsat de la Dumnezeu, de pot unii să scrie mult şi bine despre acelaşi subiect. Nu mă lămuriţi şi pe mine?
- E chestie de har, Gore. Gicu toarnă ţuica în ceşti, apoi revine cu privirea la Gore. Tu nu le-ai avut cu pixul, le-ai avut cu şaiba. În loc să mâzgăleşti poezii pentru fete, puneai mâna pe şurubelniţă şi miroseai a benzină. Asta ţi-a plăcut, poezia ţi-a fost străină.
Intervine şi Sandu Şpriţ:
- Dacă dădeai cu poezia în noi în fiecare zi nici nu te mai băgam în seamă. Poate doar dacă te chema Eminescu şi ne făceai cunoştinţă cu Veronica. Ştii care Veronica, presupun. Vezi că nu e aia care l-a cunoscut pe motanul Dănilă.
Gore priveşte când la Gicu, când la Sandu. Soarbe din ţuică, apoi priveşte în ceaşcă.
- E vorba despre Micle Veronica, chiar aşa de slab nu am fost la şcoală. Îşi scria poezii cu Eminescu şi s-au iubit.
Gicu aplaudă la mişto.
- Orice fraier ştie de Veronica Micle, Gore, Sandu te-a verficat superficial. Eu am să te întreb dacă ai auzit de po, edgar alan po.
Faţa lui Gore se lungeşte văzând cu ochii.
- De unde ai auzit tu de po, Gicule?
- Sandule, butonam televizorul şi am dat întâmplător peste o emisiune culturală, că de greve, discuţii, promisiuni şi răbdări sindicale prăjite m-am săturat. Şi am auzit de po ăsta, m-a dat pe spate. Uite la Gore ce faţă a făcut. Măăă, Gore, vezi că te-am încuiat? Sandule, a avut po ăsta o viaţă de telenovelă, să n-am parte de încă o ţuică dacă te mint, a rămas orfan, l-a adoptat unul, apoi s-a certat cu el pentru că ducea o viaţă de bagabont, a abandonat o universitate, nu contează care, pe urmă a vrut să fie militar, dar l-au dat afară şi de acolo, de la vest point – sper că nu greşesc -, fiindcă era indisciplinat…
Gore intervine:
- Artiştii, Gicule, au tot timpul fumuri în cap. Şi se simt neînţeleşi. Ce să caute domnul po la programe şi la regulamente? Poate nici nu-i plăceau pantalonii cu vipuşcă. Zici că şi-a revenit? Cum naiba a ajuns celebru şi nu la puşcărie?
- Eu ţi-am mai spus că ţuica nu este medicament şi că degeaba te tratezi cu ea în fiecare zi. Minte nu-ţi dă, mai rău ţi-o abureşte. Ai răbdare, că de-aia am belit ochii la tv în vreme ce nevastă-mea sforăia şi zicea să-l dau mai încet. Sandule, mai pune o ceaşcă…
Sandu se conformează, iar Gicu continuă:
- Cum a scăpat de la vest point, po s-a apucat de poezii, dar nu prea avea succes. L-a lovit norocul atunci când a scris proză, ceva cu un manuscris, n-am reţinut numele, şi cu o sticlă, aşa era titlul.
- Po era beţiv?
Întrebarea lui Gore îl zgândără pe Gicu.
- O fi fost, naiba ştie, nu-ţi spusei că avea o viaţă dezordonată? Ăştia care scriu nu sunt uşi de biserică. Beau, fumează, se ceartă cu vecinii, cu autorităţile, fac scandaluri ca să iasă în evidenţă, scriu pe pereţii blocului ca ăla de la şapte care crede că dacă scrie la un ziar a şi ajuns edgar po. Şi po despre care vă spun a fost redactor, la un moment dat, dar aici ajung şi la nelămurirea lui Gore, am vrut doar să-l mai fierb. Po a fost dat afară din redacţie pentru le avea cu matoleala. O fi venit şi pe trei cărări la birou, or asta nu se face nici dacă eşti po, nu?
Sandu îi face semn patronului să mai aducă un ibric. Pare captivat de povestea lui Gicu şi îl priveşte admirativ. Aprinde ţigara şi îl serveşte şi pe Gicu din pachetul personal.
- Zici bine, Gicule, habar nu aveam că te uiţi la culturale, să mor eu. Zi-i cu po ăla, că-mi place, parcă-i film, aşa povesteşti.
- Sandule, apreciez cuvintele tale. Adevărul este că suntem oameni cu aplecare către lucruri interesante, chiar dacă stăm în cârciumă. Că nevastă-mea zice mereu ce faceţi voi acolo, despre ce vorbiţi voi acolo? Uite ce facem, discutăm despre po şi despre viaţa lui, să nu-mi spuneţi mie că ăsta nu este un subiect…
- Amin!
Gore îi umple ceaşca lui Gicu şi pune bărbia în pumni, precum un elev care ascultă profesorul. Iar Gicu se lasă pe spate şi continuă:
- Asta viaţă, a lu` po, pe onoarea mea… După ce e dat afară de la ăia, pentru că bea alcool cum bea boul apă, s-a dus la alte reviste şi cred că n-a mai băut chiar aşa mult sau l-au acceptat pe-acolo indiferent de matoleală, fiindcă scria bine. Documentarul de la tv spunea că po scria bine de tot. Şi n-am de ce să nu cred. Dar mai devreme, am uitat să vă spun, cică se căsătorise cu verişoară-sa, una pe care o chema Virginia şi care a murit mai târziu. Iar po al meu s-a pus din nou pe macheală. Numai că acum avea nume şi nu mai conta aşa de mult când o lua pe ulei. I se permitea, carevasăzică… De câştigat nu câştiga prea mult, cu scrisul s-a murit şi se moare de foame, asta v-o spune Gicu. Partea proastă este că la un moment dat a vrut să se însoare din nou, numai că s-a dus să-şi aducă soacra la nuntă…
- Uite ce caracter… Aşa da, s-a dus să-şi aducă soacra, nu pot să cred. Artist, ce mai… Gore fluieră prelung, a surprindere maximă.
- N-a mai ajuns nici la nuntă şi nici la soacră, Gore, fiindcă l-au găsit după vreo trei zile, căzut pe un trotuar. I s-a tras de la băutură lui po al meu, cică trăgea şi opiu din ăla, adică se droga, poate pentru inspiraţie, poate pentru a uita de viaţa pe care o dusese, ca să zic aşa, dar păcat de el. Şi de la turbare a murit, pe-asta am reţinut-o. După ce l-au luat de pe trotuar, l-au dus la spital şi de acolo a plecat pe lumea ailaltă. Cred că ar fi putut să mai scrie, dacă ducea o viaţă normală. 40 de ani, mi-au dat şi lacrimile, Sandule…
Sandu înşfacă ibricul de pe masă şi dă să plece. Gicu şi Gore se agaţă de el cu disperare:
- Sandule, nu ne lua ţuica de la gură! Nu ne oropsi, suflet darnic…
- Păi, bine, Gicule, dacă mai era partidul comunist, înţelegeam, ne-ai spus o poveste cu morală, că alcoolul este câh şi noi trebuie să stăm acasă, cu nevestele. Ai căpiat cu po ăla? Vrei să-mi stea ţuica-n gât?
- Sandule, e viaţă, mă… I-am zis lu` fii-mea să-mi dea o carte de-a lui şi a zis că-mi dă corbul, e bună de tot, aşa a zis… O citesc, Sandule, dar după ce mai pui o ţuică, ca să plâng când ajung acasă, cu cartea pe piept. Hai se bem pentru po, fraţilor, şi pentru Gore!
- De ce şi pentru mine? Eu nu sunt artist! Şi nu m-aş duce s-o iau pe soacră-mea cu maşina, uite ce se poate întâmpla…
- Tocmai de-aia, Gore, fiindcă ai avut noroc în viaţă. Ai băut şi bei de stingi, fără să scrii nimic în fiecare zi. N-ai obligaţii de-astea, literare. Nu ca po, săracul… Toarnă, Sandule!

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 6

REMEMBER – PARABOLICA

________________________________________________________________________

Vino cu mine în mahala, să uiţi necazul şi-apoi om bea… O melodie a anilor 90 curge din cele două boxe, iar muşterii cârciumii discută despre furtuna teribilă care-a lovit tam-nisam localitatea. Îngândurat, Sandu Şpriţ a oftat ce a oftat, apoi a deschis discuţia care-l rodea în interior precum roade şoarecele porumbul de la siloz.

- Dragă Gore – că tu ştii cât te respect eu, de-aia îţi spun aşa, pentru tine mănânc şi-un pui fript – nevastă-mea era pe canapea, în sufragerie, se uita la acasă tv. La o telenovelă. Firesc, aş spune, ea a visat întotdeauna să trăiască precum în telenovele. Fără drame, numa’ hepiend. Iar eu m-am conformat. Când au venit ăştia cu cablul, imediat mi-am atârnat parabolica de balcon. Să fie femeia satisfăcută şi cultural, nu numai din alte puncte de vedere…

Sandu Şpriţ priveşte elocvent către Gore şi Gicu, aşteptând ca prietenii să-l laude pentru fosta iniţiativă care adusese armonie în viaţa conjugală. Dar cei doi îl urmăresc fără să scoată vreun cuvânt. Au uitat să şi bea de câteva minute, manifestând o curiozitate aproape suspectă. Sandu roteşte paharul cu Tămâioasă între degete, îl priveşte ca şi cum ar dori să calculeze cu ce viteză se va duce pe gât lichidul rămas, şi continuă…

- Mă, Gore, mă Gicule, şi când s-a pornit vijelia aia vijelioasă – că ziseseră ăştia că e cod, că să fim pe fază, să pregătim pelerine, saci cu nisip etc, da’ la copaci nu s-au gândit să-i lege cu ceva şi i-a luat vântul, a dat cu unul şi peste nisanul lu’ Mişu de la şapte – sare a mea de pe canapea. Ca arsă. Sandule, zice ea, vino repede că a murit episodu’. Acu’, eu ce să fac, eram în bucătărie, luasem nişte brânză – am găsit o brânză de oaie la piaţă, te lingi pe toate degetele – şi nişte roşii de-ale noastre, de-alea lunguieţe, băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una ştiu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot stihii. Ea că nu şi nu, că să văd de parabolică. Zice poate s-a mişcat, Sandule, tu eşti bărbat şi o pui la loc. Bă, de ce trebuie să ştie bărbatul să le facă pe toate? De ce e lumea croită strâmb? Înghit felia de brânză – bună brânză, am vorbit cu ţăranul ăla să mai aducă, i-o iau pe toată -, arunc şi juma de roşie în gură, de era să mă înec şi mă duc pe balcon, ca omu’ ascultător. Ştiţi lecţia – să nu zică femeia, jumătatea vieţii tale, tovarăşa de muncă şi de idealuri, mamă eroină, că nu faci ca ea, atunci când spune ea, în momentul ăla când bate ea din picior. Nu mai târziu, că dacă te duci o secundă mai târziu se consideră afront. Mă uit…

Gore şi Gicu îşi lungesc gâturile către Sandu. Gicu ridică şi paharul şi-l dă repede pe gât, ca să nu piardă continuarea. Gore clatină deja din cap, parcă aşteptând să spună Sandu că a căzut de la balcon şi că a avut noroc pentru că a picat peste vecina grasă de la doi care tocmai intra în bloc. Sandu îşi umple paharul, aşteaptă să-i pună Gicu apă minerală şi reia povestea.

- Mă uit. Mă mai uit o dată. Necsam! Ia parabolica de unde nu-i! Căzuse! Fusese luată de vânt, că i-am şi zis nevesti-mii dragă, n-a căzut semnalu’, a căzut dolce cu totul, acu’ e pe la parter, în grădiniţa blocului. Or s-o-nfigă într-un pom şi să vezi cât trebuie să mai plătim pentru cablul suplimentar! Şi stăteam cu firu-n mână, ca fraierul, în vreme ce madama nu plângea după dolce, plângea că nu vede sfârşitul serialului. Ziceţi şi voi, nu am eu dreptate când spun că acasă tv a trimis femeile în depresie?

Gore şi Gicu dau amândoi din cap, în acelaşi timp, parcă ar fi traşi de sfori. Gore ciocneşte paharul de-al lui Sandu.

- Sandule, dacă-ţi puneai pe cap pălăria aia a ta de soare, aia pe care scrie copacabana bici of lov, şi dacă mai puneai şi firu-n gură, eu cred că prindeai mai multe posturi decât are dolce-n grilă! Şi era şi nevastă-ta mulţumită la ceas de seară…

Gicu nu se mai poate abţine şi izbucneşte în râs.

- Sandule, ţara arde şi baba se piaptănă. A plouat cu grindină cât oul de bibilică – să nu mă contrazici, că am ţinut eu o cură cu ouă de bibilică şi sunt uite-aşa de mici -, ne-au afectat intemperiile agricultura aflată în fază incipientă şi de tranziţie către pârloagă naţională, au căzut panourile peste firele electrice, au sărit primarii ca arşi şi au desfăşurat forţe şi comandamente, şi tu vii cu dolcele tv şi cu telenovelele doamnei. Ţara e calamitată şi tu vrei romance sau poveştirile de acasă. Numai tu eşti de vină! Trebuia să ai şi o parabolică de rezervă, da’ nu de la dolce, de la bum, că aştia dau şi fobal din Spania şi Italia. Şi – dacă au bani să preia fotbal de-acolo – zic că poate au şi holşuruburi mai bune decât dolce. Şi nu mai pleacă parabolica la plimbare. Dacă pui şi una de la digi, vezi la gesepe liga lu’ mitică, cade-n fund şi se ridică! Bine că n-ai pus mâna pe ea înainte, poate te lua pe sus. Cum o chema, Gore, pe-aia cu umbrela, de zbura şi se uita lumea la ea?

Gore se scarpină după ureche.

- Bă, era ceva cu popi. Popi, popins, cred că mari popins sau meri popins, dracu’ ştie, că n-am văzut-o la pagina cinci din libertatea... Da’ ce importanţă are?

Sandu Şpriţ scoate ostentativ portofelul, aruncă banii pentru propria consumaţie pe masă, se ridică şi pleacă îmbufnat, acompaniat din boxe de Maria Lătăreţu – Mai treci, neică, şi tu dealul, şi vino la noi cu calu’… I se aude vocea în timp ce se îndepărtează.

- Prietenii… Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc singur.

După vreo trei metri se opreşte şi întoarce capul.

- Gicule, zici că bum tv ăla stă mai bine în perete decât dolce? Să-i zic lu’ a mea… Da’ n-ar fi mai bine să le spun la ăştia s-o înfigă direct în sufragerie, ca să ia semnalu’ prin geam? Aşa n-o mai zboară vântul dacă se lasă cu intemperii neprevăzute… Mănânc şi eu liniştit din brînza aia cât se uită cucoana la telenovele… Bună brânză, a zis că mai aduce. Hai, pa!


http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 7
AMINTIRI CINEMATOGRAFICE


________________________________

- Trece trenul printre munţi ca un şarpe lung, cu ţigări naţionale, sus la deţinuţi…

Gicu mai are puţin şi dă şi şapca de pământ . Gore fredonează melodia alături de Ploieşteanu, chiar el a venit cu cd-ul de acasă şi a anunţat pe toată lumea că are chef de matoleală de-aia zdravănă, nu păcălită.

- Goreeeee, fratele meu, sare Sandu de pe scaun, cu melodia asta ai ajuns direct la casa sufletului, nu trebuie să-mi mai pui nimic la urechi, las-o pe asta să meargă pe repetare, nu mă mai satur de ea!

- Bate-un vânt rece din barcă la Chilia-n pooooort!

Gicu nu are de ales şi le face jocul celor doi. Îi place cum cântă Ploieşteanu, însă este de părere că prea multă tristeţe nu face bine în combinaţia cu băutura.

- Ne dăm cu capul de mese, Sandule, ajungem cu cucuie acasă, la doamne, doamnele ne întreabă de ce avem cucuie, noi ridicăm din umeri şi uite-aşa începe sindrofia, în sensul rău al cuvântului. Aud iar că bem până nu mai ştim de noi şi venim loviţi în frunţi, cu toate că noi – cred că sunteţi în asentimentul meu – reuşim să ne păstrăm luciditatea şi în momentele cele mai crâncene, atunci când nu ne mai ajută picioarele şi strada valsează ca valurile Dunării… Da` ce-i cu tine, Gore, ce te frământă?

- Viaţa, Gicule, viaţa mă ia la bani mărunţi, mă frământă cum frământă nevastă-mea aluatul, aşa îmi face. Mă lasă la dospit, iar mă ia…

- Adică te mai lasă cinci minute? Şi-ţi mai dă drumul prin curte?

Sandu râde în hohote:

- Gardianul strigă tare, dă-i hoţule, dă-i, nu pot, nu poooot, frăţioare, of, ce dureros! Hai, bă, că e mare piesa asta, au folosit-o când cu Iordache, Dumnezeu să-l ierte, în ăl mai iubit dintre pământeni, după cartea lu` Preda. Şi dacă nici Preda nu le-a zis pe bune, nu le-a mai zis nimeni pe întinsul patriei noastre literare. Nu ţineţi mine cum ajunsese filozoful îngenuncheat de regim şi se angajase la deratizare? Că săreau şobolanii pe el şi nu merita asta! De puşcărie nici nu mai vorbesc, acolo era lagăr, m-a cam enervat prestaţia lui Vişan.

- Dă-l încolo, a jucat la mare meserie şi Vişan. Şi toată lumea din filmul ăla! Să nu uităm de Maia, mi-e drag de ea când o văd. Aşa mă simt eu, Sandule, uneori, cel mai oropsit dintre pământeni! Grea viaţă…

- Păi de ce, măi Gore, nu-ţi mai ajunge cearceaful? Nu ţi-am zis să nu te mai întinzi? Tu te tot întinzi, vrei şi aia, vrei şi aia, e buget de austeritate, ce dracu`, trebuie să îţi spun şi eu?

Gicu soarbe din halbă şi mustăceşte:

- Sandule, a zis Boc că vor creşte salariile în două mii unşpce, l-am văzut cu ochii mei din cap, era pe la un radio, nu contează unde, n-am reţinut. Dacă a zis el, înseamnă că ştie, părea serios nevoie mare.

- Ştie pe dracu`, Boc nu ştie nimic. Femeiul a zis că nu scăpăm de criză, cică mai avem de tras. Sunt semnale, dar mai durează. Ştii că la noi e tranziţia permanentă. Trece trenul printre munţi, ca un şarpe luuuuung…

- Şi unde dragoste nu e, nimic nu e, se bagă Gicu în seamă, că tot Preda a scris asta, la final de carte. Bună replica. Bună şi melodia ăluia, na că îmi scapă numele, să-mi fie iertată amnezia. S-ar putea să fie de la bere, voi ce părere aveţi?

Sandu scoate un alt pachet de ţigări din buzunar, îl desface, extrage o ţigară şi o aprinde. Pufăie. Apoi se uită la Gicu.

- De Gheorghe Gheorghiu e vorba, ăla de-are barbă şi plete. Noi vorbim de premoniţiile lui Boc şi tu ne iei cu dragostea pe strune. Cui îi mai arde, mă, de dragoste, dacă ne muşcă criza de beregată? Când n-oi mai avea bani de bere să te văd, că acum faci pe niznaiul, te rupi în note muzicale…

Gore trage halba mai aproape, ca şi cum s-ar teme că i-o fură Gicu de sub nas.

- Băi, Sandule, şi Băsescu s-a dus la doctor, au sărit ăştia în aer cu televiziunile, mai să cred că e grav de tot. Dar el s-a dus la orele, nu a fost aşa naşpa. La militar s-a dus, că acolo e mai cu secrete…

- Ce secrete, Gore, nu vezi că nu mai există secrete, stau ăştia cu microfoanele peste tot. Nici o mişcare nu face marinarul, dacă eram eu preşedinte le dădeam cu tifla. Bă, omul are nevoie şi de intimitate, ce dacă e preşedinte? Nu poţi să tragi un pârţ fără să apară vreun microfon pe lângă tine, o să avem microfoane şi-n gură, în loc de plombe!

- De, Sandule, şi tu ai premoniţii, ca Boc, că doar fuserăţi colegi de partid, numai că el intra în sediu ca un grangure, iar tu stăteai pe la porţi cum stătea Iordache-n film, atunci când vroia să se angajeze. Auzi, nu te-nscrii la Diaconescu, la partidul poporului?

Sandu Şpriţ face semn pentru a-i mai fi adusă o sticlă cu vin.

- Nu mă mai duc, Gore, în niciun partid. Cică sunt pe dezinteresatelea, dar numai la mişto. Mă uit la Diaconescu, şi-a cam luat viteză, numai fomişti are pe lângă el. Noroc că fură ăştia de acum tot, altfel chiar eram stresat.

Gicu priveşte în halbă, ca şi cum ar descânta-o.

- Aici n-ai nimerit-o, Sandule, că de furat mai e. Poţi să te şi superi pe mine, dar se mai poate fura. Se dă cu jula pe faţă, nu mai e nicio jenă. Ia, zi-i, Gore, cum e cu Chilia, ajung ăştia după gratii?

- Bate-un vânt rece din baaaarcă, la Chilia-n port… Ete, fleoşc, cine dracu` să mai intre-n pârnaie? Poate doar dacă vrea vreunul să ajungă preşedinte, că puşcăria a devenit rampă de lansare în politică. Da` dacă nu învaţă şi barbut pe-acolo tot degeaba, n-au şcoala vieţii… Bă, da` bun film a mai fost ăla după Preda, hai să mai bem nişte beri şi nişte vin şi să ne dăm cu capul de mese… Mi-a trecut supărarea. Vedem noi pe unde scoatem cămăşile când ajungem la neveste! Dar ne iartă ele, că suntem cei mai iubiţi dintre pământenii cu verighete pe deşte!


http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR - EPISODUL 8
AUZI, DA` ASTA A TA NU ERA PE MOTORINĂ?


________________________________________________________________________

- Auzi, da` asta a ta nu era pe motorină?

Televizorul prezintă chefliilor reclama în care două fătuci vor să meargă la o nuntă, în creierii munţilor, se opresc la o benzinărie, iar deşteapta de la volan, proprietara maşinii, pune benzină în loc de motorină. Apoi, când aude întrebarea pusă de prietenă, se fâstâceşte şi lasă benzina să curgă pe jos. Noroc că nu aprinde şi vreo ţigară. Pe urmă îşi iau modem de la vodafone şi văd nunta live, cu nişte maidanezi pe lângă ele. Totul e bine când se sfârşeşte cu bine, compania de telefonie mobilă face totul pentru satisfacerea clienţilor, chiar şi a acelora cu ceva probleme la mansardă, indiferent de culoarea părului… Gicu se uită fix în ochii lui Sandu şi face semn din cap către televizor.

- Bă, Sandule, n-am mai văzut de multă vreme o reclamă aşa ţăcănită. O vezi pe-aia cum stă cu pompa în mână? Până unde poate merge misoginismul, ca să zic aşa? De ce nu au pus un bărbat la volan, ca să nu fie înjuraţi de mamele domniilor lor? Mie îmi înspiră milă reclama asta, sexul slab ar trebui să protesteze, nu să ia modemuri şi să se uite la nunţi de prin munţi.

Sandu Şpriţ face din nou pe indiferentul, e duminică şi ştie că pe la şapte seara se întâlnesc pedeliştii la Snagov, la loc cu verdeaţă şi răcoare. E posibil să se lase cu remanieri sau cu termene de graţie, eventual cu restructurări la ministerele patriei. Din această cauză, bea încet, nu se grăbeşte, nu mai dă paharul peste cap ca în alte zile. Face totul – chiar şi astfel de sacrificii fac, Gicule! – pentru a putea analiza ştirile de seară, pentru a putea diseca firul în paişpe, nu în patru, că politica nu e numai curvă, e şi plină de suişuri şi coborâşuri.

- Tot ca o curvă, nu? Gicu pică iar ca musca în lapte, fiindcă Sandu n-are chef de glume cu tentă sexuală.

- Gicule, dragule, uite că şi rimează şi mă enervează, aş spune că nu numai curvele au suişuri şi coborâşuri, toate femeile au, asta numai dacă tu nu te-ai însurat cu vreo şipcă şi aş zice că nu fiindcă o ştiu din copilărie pe nevastă-ta, dar nu vreau nici în ruptul capului să marjez la o astfel de discuţie vulgară. Gata, mucles, mă refeream la politica asociată cu acelea care fac trotuarul sau centura. Fiindcă aşa este ea, politica, curvă. Dar tu, ăsta de stai noaptea şi priveşti la posturi tv deocheate şi dai sonorul pe mute ca să nu audă consoarta gemetele, de-aia ai ochii roşii dimineaţa şi te doare capul, ai dat în mintea adolescentului virgin. Şi nu ne mai înţelegem cu tine…

Gicu zice „Amin” la urechea lui Gore, apoi duce halba la gură. Se răzgândeşte pe la jumătatea distanţei, o pune pe masă şi întreabă retoric:

- Ce s-o mai întâmpla şi cu ţara asta? Că dacă punem benzină în loc de motorină şi trăim pentru modemuri care nici nu au acoperire peste tot, atunci e grav… Plouă cu griji şi cu modemuri în ultima vreme, pe onoarea mea!

Gore se scarpină în frunte.

- Adevărul este că vor veni zile când o să ne uităm la pompe ca la muzeu, de unde bani? Armaghedon, varianta de Dâmboviţă apă dulce, cin` te bea nu s-ar mai duce. Aiurea! S-ar duce mâncând nori. Aştia ai lu` Sandu duc ţara de râpă. Sandule, nu te ambala, nu da ochii peste cap, consumă-ţi vinul liniştit şi bea mai repede, se încălzeşte. Unde sunt frapierele de altădată? Aş putea să zic u sont le frapie dantan? Hai că le am cu franceza, de la bere mi se trage, cum ajung la a patra halbă cum devin poliglot! Sandule, vecinul meu portocaliu, se simte că a intrat strechea în voi. E zumzet de albine în pedele. Vedeţi să nu se supere Bondarul, că la voi în stup e pe invers, conduce un bondar, nu regina-mamă. Ce faceţi, îi daţi afară pe Blaga, Berceanu şi Videanu şi o puneţi pe Udrea lider la Bucureşti? Nu ştiu cum face femeia asta, dar urcă, urcă, urcă, sare şi trei trepte deodată. Bine, a zis că nu vrea, că nu râvneşte la poziţia asta, de era să mă şi umfle râsul… Ia zi-i, cum stă treaba, e bolnavă şi prezintă umflături?

- De un` să ştiu eu, Gore, că vraciul din junglă nu sunt?! Stau şi eu, ca membrul de partid fără pretenţii, mă uit, analizez la rece sau la cald, îmi dau cu părerea. Sunt eu la Snagov acum sau cu voi, aci la masă? Am bemve, caien, merţedes? N-am, am logan de-al nostru, naţionalist, carevasăzică. Bă, dacă eram eu în locul lu`Boc ravagii făceam, intram cu coasa-n palatul victoria, la prima oră a dimineţii şi harş, harşt, harşt, le tăiam la toţi ifosele. Dar e slab, e moale, n-are vitamine-n trup.

- Minte are?

Întrebarea lui Gicu îl face şi pe Sandu să zâmbească.

- Are mapă sub braţ şi vertebrala de plastelină, minte ce-i mai trebuie? Bă, pui şi tu nişte întrebări… Ia daţi televizorul ăla mai tare, că iar bagă aia benzină în loc de motorina.

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[anuk]

=))

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 9
FLORĂREASA

Iese un om beat dintr-un bar si se opreste la semafor. Langa el se opreste o femeie cu un carucior in care avea doi gemeni:
-Aoleuuuu!! iar vad dublu…, zice betivul.
-Stati calm domnule, sunt gemeni.
La care betivul:
- TOTI PATRU???

Cum o zi fără băutură e o zi pierdută şi irosită în zădărnicie – vorba lui Sandu, care s-a gândit să treacă într-un caiet dictando astfel de cugetări pe care el le consideră adânci precum fântâna de la ţară, până ajunge găleata la lichid fumezi o ţigară! -, cei trei cheflii s-au regăsit din nou în echipă completă pe terasa cârciumioarei din cartier. Este după amiază, campionatul naţional de fotbal a tras pe dreapta – Gore dixit -, iar vinerea e zi de post. De la Gicu citire. Tot el a zis că dacă este post, atunci musai să fim în post, la locul nostru de întâlnire mai mult sau mai puţin alcoolizată. Dacă e mai mult, e mai bine, câştigăm la capitolul poftă de mâncare…

În consecinţă, conform principiilor dopul strică aspectul sticlei şi nu lăsa pe mâine ce poţi să bei chiar azi, a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Sandu. Şpriţ abia terminase de montat un furtun nou la duş – nu ştiu cum se răsuceşte de se rupe când ţi-e lumea mai dragă! -, aşa că propunerea primită telefonic l-a bucurat direct în cerul gurii. Şi l-a sunat imediat pe Gore. Acesta urmărea pe cinemax doi un film din care n-am înţeles nimic, da’ nu mă puteam desprinde de el fără o motivaţie serioasă, şi după un sfert de oră echipa era în teren, pusă pe fapte mari şi şpriţuri tari.

- Fără încălzire, trecem direct la jocul propriu-zis, a decretat Sandu, iar ceilalţi doi au aplaudat încântaţi. Voi driblaţi cu talent cât mai multe beri, iar eu înscriu direct în vinclu lovind dopul de la tămâioasă cu şpiţul. Dacă ajungem cumva în patru labe acasă, trebuie să fim doar atenţi să nu ne calce vreun aiurit pe mâini!

Bere rece, atmosferă de vacanţă, tămâioasa brumărie, premise favorabile pentru lăsarea grijilor deoparte. La un moment dat, se trezesc cu o florăreasă pe cap. Are trandafiri roşii şi albi într-o găleată de plastic în care a pus apă, ca să nu-i pleoştească dogoarea, e îmbrăcată multicolor, conform obiceiului şi, de cum dă cu ochii de masa celor trei cheflii, îşi concentrează toată atenţia asupra lui Gicu.

- Conaşule, mânca-ţi-aş bucuria lu’ matale din priviri, hai de ia un bochet pentru cocoană, ca să-ţi cadă la aşternut diseară. Hai, că ţi-i învelesc cu artă şi precizie, în ceolofan, ca să nu te înţepi la degete, că văd că eşti intelectual, nu dai cu sapa, scrii de-alea neînţelese pentru mine. Hai, conaşule, că eşti fercheş şi cu portofelul doldora, fă-i safteaua lu’ Carolina, producătoarea prima-ntâi la trandafiri cu miros mirositor. Tot cartieru’ ia de la mine, mă ştie directorii şi patronii, toţi e clienţii mei dă dinainte de revoluţie. Ia de-aci, conaşule!

Gicu dă din cap de la stânga la dreapta, în semn că nu vrea să cumpere flori – privirea lui chiar spune mă vezi pe mine mergând pe trei cărări şi cu trandafiri sub aripă? -, apoi continuă conversaţia cu Gore şi cu Sandu pozând în indiferentul indiferenţilor. Cu mâinile în şolduri, ţiganca trage cu urechea la sporovăiala lui Gicu şi nu se lăsă cu una cu două. Declanşează un nou asediu.

- Conaşule, fercheş eşti, să mor dacă te minţesc, du-te la cocoana cu bochetul, să se bucure şi inima ei de prinţesă din poveşti, nu te zgârci la bani, că la mine trandafirii e şi buni, şi mirositori şi ieftini. La Carolina nu e criză, sunt făcută numa’ din suflet!

Gicu ia o mină serioasă şi spune ducând halba către gură:

- Carolino, oi avea tu suflet mare, că eşti destul de lată, ca să zic aşa, dar cocoana mea are flori numa-n ghivece. În vaze nu le ţine, e pericol de cădere şi de cioburi tăioase. Se pot întâmpla accidente casnice, ăia de la puls, cu salvarea, sunt scumpi, trebuie să avem grijă. Şi mai zice cocoana că florile în vază prezintă tristeţe la privire. Deci numa-n ghivece doreşte dânsa! S-o vezi cum vorbeşte cu ele, le mângâie, le cântă, le ia tensiunea, e drăcia dracului, Sandule, nu-ţi vine să crezi… Le pune muzică cultă, numa’ şopin, bah, brams, moţarturi şi alte alea. Pe mine mă doare capul de la şopin şi am ameţeli grele de la moţarturi, plus vărsături, iar lor le merge bine la petale, zici că-au fost crescute la ateneu. Sandule, cred că sunt flori melomane! Altfel nu-mi explic… Ale ăluia de visavis sunt melomanele, nu prea le merge bine, am auzit, eu cred că Guţă le opreşte din creştere, iar Vijelie ofileşte bobocii prematur… Dacă le cântă şi Ştefan de la Bărbuleşti, ofilirea-i gata… Aşa că, scumpă doamnă, nu cumpăr trandafiri, vezi poate vrea patronu’. De, ca patronu’, poate pune flori pe bar.

Ţiganca se îndepărtează mormăind că românii e zgârciţi şi nu mai e galantoni ca-n alte vremuri… Gicu pufneşte nemulţumit.

- Da, Gore şi Sandule, uite-aşa pot să apară probleme etnice de tot felul, adică românii nu mai e galantoni dacă nu face vânzare. Pun pariu că a şutit trandafirii din cimitir… Sandu nu este de acord. E, şutit, câştigă şi femeia o pâine cinstită, de unde ştii tu că i-a furat, ai dovezi?

– Iar te lansezi, Gore, iar te lansezi pe orbită ca naveta lu’ columbia, vezi că eu nu stau la masă cu extremiştii… Ştii că sunt imparţial. Bă, trebuie să trăim în pace şi armonie, în veselie şi frăţie. Ia puneţi-o de-un şaraiman, că n-am mai ascultat-o demult pe Puceanca… Capul florăresei se iveşte pe deasupra gardului.

- Conaşule, frumosule şi deşteptule, ia măcar un fir, că ţi-l dau pe nimica toată, ţi-l pui la botonieră când te duci la paranghelie cu cocoana…

Gicu priveşte către cer implorând mila divină, apoi scoate o hârtie de o sută de mii, cheamă florăreasa şi preia firul de trandafir. N-ajunge bine la masă şi se-nţeapă. În timp ce îşi suge degetul, filozofează clătinând din cap:

- M-a blestemat baragladina, să vezi că-mi merge rău, ăstea se pricep la magie închisă la culoare! Mi-a zis mie baba de la patru, cică îţi leagă şi minţile dacă vor ele… Chiar atunci apare nevastă-sa în poartă.

- Gicule, hai acasă repede, că s-a spart o ţeavă-n baie şi curge şuvoi, de-abia au terminat de zugrăvit ăia de dedesubt… Da’ ce faci cu floarea, să nu te deochi, te-a lovit romantismul cu gust de bere?

Gicu ţâşneşte cu trandafirul în mână, trece în viteză maximă pe lângă femeie şi strigă:

- Lasă, mami, că-l pun în ghiveci pe-ăsta, zici şi tu că e trandafir japonez! Dacă nu se dezvoltă corespunzător îl condamnăm la moarte şi-l ducem la vecinu’, să-i cânte Copilu’ Minune…

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 10
Se vor ofili garoafe

Pentru subtilul amator
Care-şi respectă al său gât
E bună apa de izvor
Dar ca uzaj extern. Atât!
- Păstorel Teodoreanu

- Se vor ofili garoafeeeeee, se vor rupe crinii toți, dar greșeala ce-ai făcut-o să o ștergi n-ai să mai poooooți!
Gore a venit de-acasă cu o casetă pe care are muzică de dinainte de scandalul din 89, după cum spune chiar el. Pare abătut, e roșu la față, oarecum transpirat și respiră sacadat. Îi tremură și mâinile, dar asta poate observa doar cine este foarte atent. S-a trântit pe scaun și a rămas câteva minute ca o stană de piatră, în vreme ce Sandu și Gicu îl urmăreau mirați. Primind sticla cu vin – Sandu s-a manifestat imediat, e grav, e cu lacrimi ca-n telenovele, ăsta bea bere de regulă. Sau bitter! -, Gore și-a turnat repede un pahar și l-a dat pe gât uitând de apa minerală. Apoi a trimis caseta prin curier rapid la patron și a început să cânte împreună cu Dan Ciotoi de la Generic. Se vor ofili garoafeeeeeee! Sandu Șpriț încearcă să nu pară curios, dar bea din propriul pahar trâgând cu coada ochiului la prietenul ce pare peste măsură de afectat.
- Și zici că se vor ofili garoafele alea? De ce, nu le mai udă nimeni? A secat conducta? Apa Nova, niște șmecheri. Crinii ăia regali de cine sunt rupți, nu se ia amendă pentru asta? Eu așa știam, că se ia…
Tăcerea lui Gore permite melodiei să se deruleze fără întreruperi. Își mai umple o dată paharul, toarnă și un deget de apă și-l aruncă pe gât. Murmură că se vor ofili garoafe…
- Ăsta e însetat rău, se introduce Gicu în scenariu, ori a rămas iar blocat în lift și știi că e cu teamă de spații închise de mic copil ori s-a certat cu nevastă-sa.
- Da, Gicule, îl apucă Gore pe după umeri, parcă ai semnat un contract post-mortem cu Nostradamus. Degeaba vă uitați la mine cu zâmbete nelalocul lor, chiar așa s-a întâmplat. E nefericire mare. Mare de tot. Vă înec aici dacă încep să plâng, mă știți că sunt sufletist și îndur greu supărările. Plâng și la ale altora, la ale mele bocesc ca babele profesioniste.
- Adică să înțelegem că s-a blocat liftul? N-aveai telefonul cu tine, normal, zici că nu-l aduci ca să nu-l uiți aici, de parcă nu l-ai mai recupera. Locantă serioasă, recuperezi tot, numai banii lăsați nu-i mai iei. Eu ți-am zis să nu mai pleci fără tehnică, ea te scoate din impas. Cum ai ieșit de-acolo, din sicriul vertical?
- Nu e vorba despre lift, Sandule, ce bați câmpii, s-a blocat a mea pe scandal și așa a rămas de vreo trei ore. Am ieșit și-am lăsat-o să se certe singură, n-am mai suportat. Cică de ce am venit beat acasă și că toată viața mi-a plăcut să beau. Și că o să-mi beau și mințile și că băutura dăunează în organism, parcă era și doctor și judecător și polițist în același timp. I-am zis s-o lase mai moale și mai rău a fost, mai bine tăceam…
Gicu își întinde picioarele pe sub masă și îi face un semn discret lui Sandu.
- Băi, Gore, dacă zicea că de ce nu ai trei case, patru mașini și cinșpe conturi, mai înțelegeam supărarea ta. Că de muncit ai muncit, ca noi toți, da` cu munca cinstită nu ajungi la milioanele de dolari. De ce te doare pe tine adevărul rostit de tovarășa de viață? Ce, vrei să insinuezi că nu bei? Nu te-ai îmbătat tu – îl împunge pe Gore cu degetul în piept – alaltăieri de a trebuit să te susținem în drum spre bloc, noi fiind aproape la fel de beți? Îți dai seama la ce chinuri ne-ai supus? Nu ai strigat tu bau, bau, bau la baba de la trei, de-a dat hoașca ochii peste cap și a poposit direct în curtea bisericii, era să dea popa cu pejoul peste ea?! Că și-a luat pejo, nu că m-ar interesa, dar am înregistrat noutatea automobilistică. Bine că nu și-a luat ferari, cum a făcut ăla de l-a luat de la Copos, la mâna a doua.
- Și-a luat maserati – Sandu este ca de fiecare dată foarte bine informat -, asta una la mână. Banii lui, plăcerea lui, dacă îi face Dumnezeu bilanțul e vai de patrafir. A doua la mână, Gore, că te percep cu boii plecați de-acasă, adică tu și cu orgoliul tău rănit, coarnele vă mai lipsesc. Nu ar trebui, zău așa, să faci o dramă existențială dintr-o simplă discuție familială prin care treci adesea… Toți trecem prin astfel de ședințe, ca rața prin apă, au și ele dreptate, venim mai mereu pe trei cărări și nu nimerim ușile. Le iubim, dar nu știm să le transmitem asta, iar iubirea cu parfum de Tămâioasă sau de vodcă nu e așa de dulce cum credem noi. Plus că ne mai ia și somnul, sforăim, iar a doua zi cerem masaj și antinevralgice. Hai s-o spunem pe-aia dreaptă, Gore, să te duci să-i ceri scuze, nu se cade să stați supărați din cauză de alcool. Ea nu bea, tu bei, noi bem. La noi e problema, că ne place s-o rezolvăm permanent, pahar după pahar.
Gore se uită urât la sticlă, parcă ar dori să o mestece între dinți.
- Bă, da` uite unde era filozoful, am greșit ușa și-am ajuns la universitate. Nu mă mai împac cu ea, m-a jignit, a zis că sunt bețiv. Eu sunt – umflă pieptul cu mândrie – consumator. Fidel. Se vor ofiliiiii garoafeeeeeee…
- Lasă dracului garoafele alea, cresc altele la loc. Sandu se îmbățoșează. Achizionezi un buchet, te duci la nevastă și gata. Scuze, mami, nu mai fac, Sandu și cu Gicu sunt vinovați, dai vina pe noi, că nu ne supărăm, dar nu ne încondeia prea tare, totuși, o iei și tu mai ușurel vreo două-trei zile și gata. Sandu îi umple lui Gore paharul și i-l duce la gură. Ia de bea, da` să nu plângi din amor că te bat. Eu cu a mea intru constant în corzi, dar nu zic nimic când sunt matol, am talentul ăsta, o las să mă boscorodească și las capul în jos. Alții sunt mai proști, puși pe harță, sar la bătaie, cică femeia trebuie să tacă, ei, pe dracu` de ce să tacă dacă tu vii acasă cu șprițul în nas și cu haina frecată de ziduri? Dimineață fug în piață, iau ce e de luat, mă-ntorc, o ciupesc de obraz, îi fac cu ochiul, zice fraieră sunt eu că te-am luat de bărbat. Dar zâmbește. Bă, când zâmbește nevasta așa e clar că ai trecut momentul critic. La tine cum e, Gicule?
- Cum să fie? Habar nu am, când mă-mbăt adorm și uit tot, a zis Sofica în felul următor, adică în felul ei, Gicule, pot să te și bat într-o seară, tu nu știi nimic, îți zic că ai căzut pe stradă și te-ai făcut de râs. Dar nu cred că mă bate, ține la mine. Un păcat am, băutura, ocazional…
Gore se uită și la Sandu și la Gicu, îi pironește cu privirea.
- Mă doare că m-a făcut bețiv… Orice, da` nu bețiv. E jignitor. Consumator, da, sunt de acord, merit și diplomă scrisă pe o etichetă de pe sticlă, însă nu bețiv.
- Ete, fleoșc, scuze, nu pot să mă abțin. Intrăm în analize pe text și pe cuvinte. Sandu mai cere o sticlă cu vin, Tămâioasa mea, tu te duci frumușel acasă și te împaci cu Geta, nu fii capsoman. Și nu mai zice de garoafe că îți pun masa în cap. Gata cu Genericul, le-a trecut vremea. Ce faci, mă, fără Geta, ea te spală, ea te calcă, ea te hrănește ca o martiră?! Ar merita statuie. Și Sofica la fel. Și a mea, evident, fiecare cu statuia ei.
Gicu nu se mai poate abține și izbucnește în râs.
- Sfânta Geta, așa este, confirm. Ce să facă și ea, săraca, cu un așa păcătos la ușă? Hai pe la biserică, să te spovedești…
Gore se ridică brusc de la masă, aruncă banii lângă scrumieră și se uită rugător la Sandu:
- Sandule, m-ai convins, eu sunt capul răutăților, mă duc la Geta să mă împac cu ea. Da` de unde iau garoafe la ora asta?
- Ia-le de la Generic și de la Dan Ciotoi, consumatorule fidel, că ei sunt răspunzători de ofilirea lor. Au distrus o seră-ntreagă din avutul obștesc cu melodia asta. Se vor ofiliiiiii garoafeeeeeeeeee…

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR - EPISODUL 11

SEXUL ONIRIC

- Băi, băieţi dragi, cât am degete şi limbă legea ţării nu se schimbă!
Vocea lui Sandu acoperă muzica, iar Gore şi Gicu fac ochii mari, seamănă cu doi melci suprinşi. Gicu îşi ia inima-n dinţi şi deschide gura.
- Adicătelea ce vrei tu să insinuezi, Sandule? Că te superi pe noi dacă aducem vorba despre femei! N-ai zis tu mai acu’ nişte ani că e interzisă în cârciuma asta orice discuţie cu – Gicu cere ajutorul lui Gore, iar Gore îi suflă la ureche – aha, mersi, Gore, conotaţii sexuale? Tu ai zis asta, nu-ţi lua vorba ’napoi! Te suceşti?
- Gicule, voi şi dacă aţi fi patru, aşa cum vă văd eu când mă matolesc şi tot nu mi-aţi face faţă. Mă matolesc şi eu, fiindcă mi-e dragă viaţa, până la lacrimi, vorba lu’ nistor de la savoi. Da’ aici nu e vorba despre conotaţii sexuale, e filozofie de viaţă la purtător. Ne boşorogim, mă…
Nevăzutele dar simţitele puncte de suspensie îl determină pe Gore să umple paharele. Iar oftatul din rărunchi îi oferă lui Sandu prilejul ideal de a-şi continua ideea.
- Ne boşorogim pe zi ce trece. Uite, azi noapte nu reuşeam să adorm, era vreo trei – că m-am uitat în perete, la ceas, are limbi fosforescente – şi m-a luat aşa un gând, au curs fiorii pe şira spinării de m-am zgribulit şi s-a-ntors nevastă-mea, săraca, şi a vrut să mă-nvelească. Femeie iubitoare…
Gicu mustăceşte.
- Ce ne-am face fără ele? Da’ zi cu insomnia, Sandule, nu te opri, că povesteşti frumos… Ai şi tu talentele tale…
- Bă, eu cred că adormisem la un moment dat, adică sunt sigur că adormisem, că de-aici mi s-a tras. Mi-a trecut prin faţa ochilor o plajă. Cu nisip fin, cu palmieri, cu soare deasupra, se zbătea oceanul nervos fiindcă nu intram în el…
- Era hauai, Sandule!
- Gicule, nu ştiu dacă era hauai, că nu pusese nimeni pancarte pe-acolo. Putea să fie şi plaja lu’ mazăre de la mamaia. Da’ cum stăteam eu ca robinson şi mă gândeam că nu mai ajung să plătesc întreţinerea – apropo, azi e joi, trebuie să daţi bani la întreţinere, nefericiţilor, iar voi îi beţi! – ce să vezi?
Feţele partenerilor lui Sandu se lungesc pe măsură ce acesta povesteşte. Amândoi se trag mai aproape de masă şi îl privesc direct în ochi. Câţiva consumatori trag la rîndul lor cu urechea.
- Ce feţe aveţi. De milogi. Apar nişte femei… Da’ femei, Gicule, da’ femei, Gore, nu aşa, de trei lulele, cum să vă explic eu vouă?, femei zdravene, cu poftă de iubit pe nisipuri. Goale puşcă. Forme, Gicule, pleiboi e ştift. Forme. Acu’, sincer să fiu, or fi vrut ele pe alţii, da’ v-am spus că eram singur pe plajă.
- Fericitule! Ai dat să fugi?
- Gore, tu căpiezi încetul cu încetul, eu observ asta de ceva vreme… Cum să fugi, mă? Şi unde să fugi, că eram pe o insulă?! Dacă fugeam nu aveam scăpare, mă ajungeau din urmă. Aşa că am stat pe loc. Băi, băieţi, nu ştiu cât am aţipit înainte să mă ia gândurile negre de la ora trei, da’ a fost ca-n filme. Şi nu cu una. Cu toate! M-au utilizat în toate felurile posibile şi imposibile, da’ mi-a plăcut… Pe urmă au plecat, nu ştiu unde, că visu’ n-a avut explicaţii, iar eu am rămas sub un palmier şi mi-a venit ideea asta din seninul cerului, cât am degete şi limbă, legea ţării nu se schimbă. Cred că era dintr-un banc, mi l-a zis mie cineva mai demult, da’ o fi vreun semn?
Gicu se lasă pe spate. Gore scoate o batistă şi se şterge la frunte. Apoi îşi face vânt cu un şerveţel.
- Sandule, tre’ să-ţi dau o veste tristă, asta este andropauza. Cică aşa vine. Visezi femei. Goale. Multe. Andropauza e grea, nu o vezi, da’ o simţi exact atunci când îţi este lumea mai dragă. Păsărică albă-n cioc, tragi cu puşca, nu ia foc. Nu mai merge cum mergea, nu mai ţine cum ţinea. Ce-am avut şi ce-am pierdut. Nu mai ia pistolul foc… Vezi că Dumnezeu a fost lângă tine când n-aveai somn, ţi-a dat gândul ăl bun – ne boşorogim.
- Da, Sandule – Gicu aprinde o ţigară şi pufăie dându-şi importanţă -, timpul trece, că nu poţi să-l opreşti, e timp, n-are staţii ca tramvaiu’. Ne boşorogim. Ies pe stradă, văd numai fătuci, toate frumoase. Că avem femei, orice s-ar spune, nu ca alţii… Ţâţă de mâţă. Te uiţi. Rămâi cu uitatul. Pofteşti. Rămâi cu poftitul. Ai gânduri. Da’ nu perverse, că suntem oameni serioşi. Îţi pare rău că-mbătrâneşti şi că n-ai decât o viaţă.
Sandu soarbe din paharul cu Tămâioasă şi îi face semn lui Gicu să dispară din decor.
- Îţi plouă-n gură, Gicule. Ia să vii tu pe la mine când trece popa, între două ţuici te spovedeşti, spui şi păcatele făcute şi le spui şi pe-alea nefăcute sau gândite. Sub patrafir va fi locul tău. Că-ţi umblă mintea… Cu sorcova. Da’ când o fi să fie andropauza aia eu mi-am făcut planul. Citesc în draci. Şi dimineaţă, după visul ăla, am pus degetul la întâmplare în bibliotecă şi am luat micul prinţ de-a l-a scris ăla, antoandesantegziuperi. Bună de tot, am trecut de pagina cinşpe deja.
Gicu aruncă din nou ochii în afară. E clar pentru toată lumea din cârciumă că nu poate să pronunţe numele scriitorului. Aşa că mai cere o completare a băuturilor fiecăruia şi întreabă:
- Sandule, da’ tu dăduşi în mintea copiilor? De ce nu ai trecut la ceva de vârsta ta? Bătrânul prinţ nu există??? Sau te referi la duda?
Sandu pufneşte cu un evident aer de superioritate.
- Duda? Păi ăsta e prinţ prin alianţă, se poate aşa ceva? Poate doar dacă-i injectează ăştia sânge albastru în vreun salon pentru vipuri. Ce dracu’, Gicule, plecarăm de pe plajă cu femei goale ca să bem vin cu dude? Mai bine stăteam în visu’ meu! Bă, da’ ce femei erau alea… Doamne, dă-mi visu-napoi şi pe urmă pot să citesc toată cartea lu’ antoan!

http://lisandrulisandru.wordpress.com

 

[bodo]

DE-ALE CHEFLIILOR – EPISODUL 12
666


- Cauza tuturor nenorocirilor voastre e alcoolul.
- Mulţumesc, domnule judecător, că nu mă învinuiţi numai pe mine.

- Bă, iar e lumea asta cu susu-n jos, ascultaţi la mine ce vă spun, că eu ştiu, am informaţii… Trag informaţiile la mine cum trage fata frumoasă la Porşe Caien, bibanul la râmă şi parlamentarul la aghioase…
Mijloc de săptămână. Cei trei prieteni de pahar – şi nu numai – sunt din nou la cârciumă, sărbătorind regăsirea după o zi de pauză. E joi seara, nevestele se uită la „chestii femeieşti”, vorba lui Gore, iar Sandu Şpriţ a sunat adunarea cu noul mobil pe care şi l-a cumpărat pe puncte, de la Vodafone…
- … că eu cu conex am început şi cu vodafon merg mai departe. Sunt conservator la nivel de telefonie mobilă şi imobilă, că i-am şi zis lu’ a mea să mai lase fleanca aia, eu cu romtelecom primesc şi ultima împărtăşanie, nu mă mut la alte zapuri şi iupiciuri şi cosmoteuri.
Gore şi Gicu stau cu berile în faţă, Sandu cu vinul, că de-aia i se zice Şpriţ prin cartier şi ţipă copiii după el, în drumul spre piaţă. Nea Şpriţ, nea Şpriţ, hai, nu vii să dai un şpiţ? Sandu se laudă de câte ori are ocazia că a jucat fotbal la juniori şi că era mai tare decât Hagi plus Popescu, dar Gore este de altă părere:
- Driblai sticle de mic, Sandule, cum te duceai la gazon, mahmur, cu zeama de varză după tine?
Discuţia din această seară se poartă în jurul cipurilor din paşapoartele biometrice. Gicu este complet indiferent la subiect şi fredonează alături de Ileana Sărăroiu Unde e Târgoviştea? Gore, depăşit un pic de problema cipurilor – iniţial le spusese cipsuri, de căzuse Sandu de pe scaun şi vărsase bunătate de Tămâioasă – murmură la rândul lui:
- Hai, bă, Sandule, că ne strici tot cheful, ce-ţi veni cu drăcoveniile alea?
Şpriţ cere să fie redus sonorul de la combina muzicală, motiv pentru care Gore strâmbă din nas şi ronţăie ostentativ o bucată de peşte prăjit, fiindcă ziseseră că peştele are o relaţie specială cu Ăl de Sus…
- Gore, Gicule, prietenii mei de-o viaţă, dragii mei parteneri întru degustarea vinurilor de soi de pe la noi, uneori mă întreb, retoric, bineînţeles, pe ce lume trăiţi? Nu v-am spus că am informaţii? Le prind din zbor… Acu’ - ia toarnă, Gore, nu mai sta, ce te uiţi ca milogu-n traistă, nu vezi că plânge masa ca soacra mică la luatul voalului? – problema cu cipurile e dată dracului, că numărul 666 se regăseşte pe-acolo pe unde n-ar trebui să se regăsească. Am vorbit şi cu popa, c-a trecut pe la noi cu treburi de-ale lui, spirituale, şi l-am invitat la o ţuică. Eu am băut tot vin, normal, că nu mă spurc, da’ popa e om deştept. Şi cică să faci ce zice, nu ce face el. Şi el a zis că omenirea stă pe un butoi cu smoală, din care rânjesc numai drăcuşori care agită paşapoarte cu cipuri biometrice. Bă, când a zis popa vorba asta mare, parcă i-am văzut pe drăcuşorii ăia cum agitau paşapoartele şi mi s-a răcit vinu-n pahar. Că pe un paşaport scria Sandu Şpriţ.
Gicu ridică din umeri şi înmoaie bucată de chiflă în farfuria cu mujdei.
- Păi şi tu, Sandule, bagi totul în seamă? La ce-ţi trebuie ţie paşaport, te duci la Butimanu, la pescuit, cu paşaport? N-ai nevoie de paşaport pentru Butimanu, aşa că Sarsailă te-a ratat!
Gore bate din palme, se ridică şi dă muzica mai tare. Face câteva mişcări din umeri, fiindcă la dans este bâtă, vorba lu’ Marioara, nevastă-sa, şi trage un chiuit. Pe drumul de la Buzău mă-ntâlni cu Bălălău!
- I-auzi, Sandule, lasă dracu’ paşapoartele biometrice şi biokilometrice, că se supără doamna Gabi Luncă, doar nu vorbeşte ca televizorul, de una singură. Cu cipsuri sau fără cipsuri, tot aci venim şi bem! Fără paşaport. Bălălău, băiatul mamii, ţi-au mâncat fetele banii… Şi ţie ţi-a luat popa minţile, Sandule, vezi numa’ 666, şi la table ai fi în stare să dai 666 în loc de dublă!!!
Sandu Şpriţ îşi toarnă singur vin în pahar şi pe urmă îl drege cu apă minerală Izvorul Minciunilor, conform spuselor sale. Ia două guri zdravene, se uită când la Gore, când la Gicu, apoi clatină din cap a pagubă şi dă verdictul:
- Bă, e lumea cu susu-n jos, ştiu eu ce spun, e conspiraţie, e la nivel mondial… Ia puneţi-o pe-aia cu deschide, gropare, mormântul, că m-a apucat un dor de lumea ailaltă şi acu’, cu paşaport biometric, mi-o fi mai uşor să ajung înaintea altora care stau la coadă pe criza asta…
Se-aude cocoşul cârciumarului, iar Sandu, înecându-se cu vinul abia sorbit, îşi face cruce de trei ori.
- Ptiu, piei, Satană!

http://lisandrulisandru.wordpress.com