anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Celebrităţi, vraci şi guru "New age" transmit mesajul că omul obişnuit nu poate reuşi prin propriile forţe. Sunt uimit să aud că adulţi maturi sub aspect mental acceptă fără rezervă să fie trataţi ca şi cum ar fi nişte idioţi incompetenţi de o nouă armată de părinţi surogat profesionişti.
Altădată, personalităţi cu autoritate tradiţională, ca preoţii, ne instruiau cu să ne comportăm în public şi ne arătau care sunt regulile pe care trebuia să le respectăm. Experţii de astăzi sunt mult mai liberi în sfaturile lor. Ei nu ne spun doar ce să facem şi cum să gândim, ci şi cum să simţim. O nouă armată de ghizi spirituali, guru în stilul de viaţă optim, celebrităţi din diverse domenii, specialişti în creşterea copiilor, dădace profesioniste, experţi în machiaj, vindecători de tot felul, moderatori de profesie şi mentori în diverse ne povestesc în mod regulat despre cele mai intime detalii ale vieţii noastre. Ei nu sunt pur şi simplu interesaţi în monitorizarea comportamentului public, ci în colonizarea vieţii noastre private.
Ghizii spirituali ne "sprijină" să facem modificările adecvate în propria noastră viaţă, în timp ce colegii acestora ne "feng shui-esc" existenţa banală. Fiecare aspect al vieţii noastre a devenit ţinta unui proiect de modificare. Este trist să vezi cum adulţi în toată firea au nevoie de cineva pentru a le arăta cum să-şi cumpere haine. Este şi mai deprimant să vezi cum mulţi dintre noi nu sunt în stare să ia decizii privind propria viaţă fără a apela la un ghid spiritual, un profesionist în creşterea copiilor ori la terapia cu cristale. Acestea nu înseamnă doar respectul faţă de autoritate, ci şi şubrezirea imaginaţiei adultului.
Fireşte, nu este nimic în neregulă cu specialiştii în diverse domenii. Ne bazăm pe mecanici pentru a ne repara maşina şi pe dentist pentru a ne extrage o măsea. Dar scopul acestor cete de experţi într-ale vieţuirii nu au ca scop rezolvarea unor probleme concrete şi practice, ci pe acela de a ne transforma în copii mereu aflaţi în nevoie. Afacerea lor se bazează pe subminarea şi uzurparea încrederii noastre în a ne conduce propria viaţă.
Mesajul pe care aceştia îl transmit este acela că un om normal nu poate avea grijă de propria existenţă prin propriile puteri.
De aceea ei îşi asumă ipostaza că ar poseda autoritatea morală pentru a ne dicta ce să purtăm, cum să iubim, cum să fim părinţi, ce să nu mâncăm şi - cel mai important - cum să trăim. Slujba lor constă în impunerea unei noi forme de autorităţi asupra vieţii de zi cu zi a indivizilor. Mesajul acelor guru al auto-ajutorului din anii '80, '90 conţinea formula uşor anarhică "fii tu însuţi". În formă, cel puţin, mesajul era promovat printr-un vocabular anti-autoritarist. Prin contrast, cultura de spoială de astăzi comandă să nu fii tu însuţi. La televiziune se râde de felul în care te îmbraci, se fac remarce sarcastice referitoare la modul în care îţi mobilezi casa şi se insistă să urmezi maniera superioară indicată asupra creşterii copiilor. Ei ştiu cel mai bine, iar acesta este motivul pentru care unii dintre ei se numesc, fără ironie, specialişti în domeniile despre care vorbesc.
Deferenţa faţă de autoritatea celebrităţilor, a vindecătorilor ori a celorlalţi "călăuzitori" ai epocii este sprijinită de declinul influenţei formelor convenţionale de autoritate. De aceea, frecventa aserţiune conform căreia am trăi într-o eră caracterizată de "lipsa respectului" are puţină legătură cu realitatea. Într-adevăr, a devenit la modă să luăm formele tradiţionale de autoritate - monarhia, biserica, parlamentul - în derâdere. Criticarea instituţiilor tradiţionale a devenit cvasi-generală. Savanţii, doctorii ori alte categorii de profesionişti au experimentat, de asemenea, o erodare a autorităţii. Dar diminuarea influenţei autorităţii convenţionale a fost însoţită de ridicarea noii "autorităţi". Nu credem în politicieni, dar avem încredere în "preceptele" enunţate de celebrităţi. Suntem suspicioşi faţă de doctorii oficiali, dar nu avem probleme de încredere când este vorba de vracii moderni care folosesc cuvinte la modă ca "holistic" ori "natural". Îi privim cu suspiciune pe cercetătorii care lucrează pentru industria farmaceutică, dar suntem fericiţi să ascultăm opinia "dezinteresată" a unui "herbalist" (aşa-zis specialist în medicina naturistă bazată pe plante - n.tr.). Şi, desigur, hrana alternativă şi alte tipuri de produse câştigă încrederea noastră pentru că... sunt alternative.
Părinţii confuzi sunt aşteptaţi acum să se încline în faţa cunoştinţelor super-dădacei care a reuşit să le îmblânzească neastâmpăraţii copii. Adulţi dezorientaţi sunt în stare să jure că terapeutul de la clinica de detoxifiere i-a ajutat să scape de sentimentele negative.
Alţii sunt neîncrezători că pot lua următoarea decizie importantă fără ajutorul "ghidului spiritual" (life coach în limba engleză; sintagmă intraductibilă fidel, n.tr.).
Nu sunt doar cetăţenii obişnuiţi cei care au un respect deosebit pentru autoritatea noului expert în arta de a trăi. Chiar şi cei care în mod formal exercită autoritatea tradiţională se îndreaptă către "competitorii" lor pentru răspunsuri. Personificarea purtătorului de autoritate tradiţională confuz aflat în căutarea unui "vindecător" ori a unui guru în "arta de a trăi" este, desigur, prinţul Charles, viitorul rege al Angliei.
Anul trecut prinţul a susţinut în mod entuziast Terapia Gerson, care se vrea o metodă alternativă la chemoterapie: 13 sucuri de fructe pe zi, injecţii săptămânale cu vitamine şi clismă cu cafea. În calitatea sa de fan cu sânge albastru al medicinei alternative, "apropierea" lui Charles de clismele cu cafea nu sunt surprinzătoare. El a fost un factor important în înfiinţarea Fundaţiei pentru Sănătate Integrată, un centru de promovare a medicinei alternative. Charles a avut succes chiar şi în sprijinirea instituţionalizării medicinei alternative. Mulţumită acestuia, în parte, guvernul finanţează medicina alternativă prin Serviciul Sănătăţii Naţionale.
Charles nu este în niciun caz o figură solitară în elita britanică în privinţa sprijinirii terapiilor alternative. După publicarea unui raport care îndeamnă către expansiunea acestor terapii în Serviciul Sănătăţii Naţionale, nu mai puţin de 120 de doctori generalişti au rezultat a fi asociaţi ai Fundaţiei pentru Sănătate Integrată. Sensibilă la apelul terapiei alternative, elita medicală britanică este fericită să îmbrăţişeze "medicina integrată". Chiar şi câţiva medici cu mintea la cap sunt gata să supravieţuiască în acest mediu confuz, atâta vreme cât se pot ocupa în continuare şi de chestiuni serioase.
Desigur, dacă celebrităţi distrate ori aristocraţi dezorientaţi doresc să se lase în voia superstiţiilor, este treaba lor. Dar ce se va întâmpla cu această lume în care până şi liderii politici fac plecăciuni în faţa noilor guru New Age? E ceva vreme de când liderii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului arată o reală disponibilitate pentru a primi ghidarea misticilor. Este bine-cunoscut că fostul preşedinte american Ronald Reagan s-a bazat pe un astrolog pentru a şti cum să abordeze probleme de diplomaţie. De exemplu, înainte de summitul din 1985 de la Geneva astrologului Joan Quigley i s-a cerut să studieze "harta stelelor" lui Gorbaciov pentru a i se putea anticipa comportamentul. Se pare că acelaşi astrolog a determinat pentru Reagan momentul potrivit al zilei pentru semnarea tratatului Forţelor Nucleare cu Zonă Medie de Acţiune, din decembrie 1987. Pe timpul lui Clinton, Casa Albă a adoptat un mod de superstiţie mai apropiat de psihologie. Bill Clinton a consultat în mod frecvent un guru în "self-help" ("ajută-te singur", n.tr.) pentru a-şi "găsi calea"; soţia, Hillary, s-a folosit de ajutorul unui "psiholog sacru", după cum se autointitula Jean Houston, dar nu numai.
"Laburist nou, superstiţii vechi" poate fi sloganul care descrie cel mai bine stilul de viaţă al familiei Blair. Deşi nu există încă (anul 2005, anul scrierii articolului, n.tr.) niciun guru în "ştiinţa vieţii" în cabinetul primului-ministru, influenţa superstiţiei este ubicuă. Ritualul maya la care au luat parte Tony şi Cherie Blair în Mexic în anul 2001 reprezintă o declaraţie despre autoritatea modernă. În timp ce ei se împroşcau cu pepene şi papaya într-o baie de nămol parfumată, probabil un nou tip de iniţiativă politică s-a născut. E posibil ca această experienţă să fi încurajat guvernul să recruteze un specialist în feng shui pentru a consilia Serviciul Sănătăţii Naţionale. Când primul-ministru şi familia acestuia angajează pe cineva pentru a le spune cum să se îmbrace, cum să facă sport, cum să se relaxeze ori ce să mănânce, suntem martorii naşterii unei noi forme de autoritate.
Prin comportamentul şi practicile lor, figuri publice importante şi elite culturale au dat legitimitate acţiunilor noilor experţi în "ştiinţa vieţii". Acest tip de prezenţă publică a fost amplificat de mass-media. Aceasta a avut o importantă contribuţie la acceptarea de către public a culturii celebrităţii şi a cosmeticii. De aceea, şi din ce în ce mai pregnant, autoritatea noilor guru în "ştiinţa vieţii" a devenit una de neignorat pe scena publică. În ianuarie 2005 fostul sfătuitor spiritual al lui Cherie Blair, Carole Caplin, a anunţat public că nu va vota cu laburiştii până ce aceştia nu retrag propunerile de a interzice suplimentele alimentare şi de vitamine. Cu câteva luni înainte, Jamie Oliver reuşise să transforme ruşinoasa cină tradiţională şcolară într-o importantă temă electorală. Această întervenţie a fost urmată de spectacolul summit-ului G8 din Scoţia, pe perioada căruia liderilor mondiali li s-a reproşat că sunt "obraznici" de către starul rock Sir Bob Geldof (de fapt, regina Elisabeta a II-a i-a conferit rangul de cavaler artistului irlandez, dar în mass-media s-a împământenit în mod eronat porecla de "Sir", titlu imposibil de acordat unei persoane care nu este cetăţean al Commonwealth-ului - n.tr.) în timp ce aceştia îl ascultau cu veneraţie
Când în mijlocul campaniei pentru alegerile generale naţiunea uită că este implicată într-un război ori că serviciile publice sunt într-o stare deplorabilă şi se angajează în discuţii cu un bucătar-şef celebru, atunci cu siguranţă ceva merge prost.
Deşi este improbabil ca aceşti "experţi" în arta de a trăi să elimine sărăcia, ei s-au dovedit eficienţi în marginalizarea gândirii critice, raţiunii şi educaţiei formale.
Este important de înţeles că motivul ascendenţei noii autorităţi nu ţine de puterea morală ori intelectuală a acesteia, ci de eroziunea vechii autorităţi. Nu vorbim despre descoperirea unui nou set de idei complexe ori despre noi idei morale surprinzătoare. Celebrităţile şi experţii în "arta de a trăi" adoptă noţiuni de o simplitate dezarmantă, care în mod normal erau respinse şi de un copil de 9 ani. Centrele Cabala promovează un fel de misticism medieval evreiesc ce era respins chiar şi de evreii Evului Mediu; acest misticism oferă suficientă atractivitate pentru Madonna şi soţul ei, Guy Ritchie. Împreună cu Madonna, pot fi văzute şi Britney Spears, Demi Moore şi Paris Hilton purtând brăţara roşie ce le "protejează" de influenţe malefice. Aşa cum orice practicant serios al Cabalei ştie, brăţara trebuie purtată pe încheietura mâinii stângi - partea "primitoare" a corpului şi a sufletului. Brăţara roşie "învăluie" în energie protectoare, "respingând" toate vibraţiile negative. O brăţară roşie poate că nu este în aceeaşi clasă cu pandantivul magic purtat de prima-doamnă din Downing Street, dar este un mijloc ieftin şi agreabil de a ţine departe spiritele rele.
Cel puţin Cabala poate fi făcută să sune interesant prin traducerea într-o limbă engleză modernă. Dar noii guru ai "ştiinţei vieţii" au perfecţionat, în fapt, arta clişeului. "Singura limită pentru ceea ce poţi face este imaginaţia ta şi angajamentul tău" - este minunata viziune oferită de Tony Robbins, autorul unor cărţi ca "Stăpânirea propriei vieţi", "Întâlnire cu destinul" ori "Dezlănţuie puterea interioară". Sri Sri Ravi Shankar, supranumit şi "guru al celebrităţilor", a făcut avere cu o formulă pentru viaţă foarte simplă: "Fii fericit!". Una dintre virtuţile superstiţiei este că poate pretinde expertiza în acest domeniu. Controlul calităţii, cu siguranţă, nu are o mare relevanţă în zona misticismului modern. Vrei să devii un guru în "arta de a trăi"? Nicio problemă. Dă clic pe site-ul Life Coaching şi parcurge cu atenţie cartea lui Curly Martin intitulată "The Life Coaching Handbook" (Manualul ghidării spirituale, n.tr.), învaţă retorica folosită de aceştia şi caută-ţi de lucru. Dacă aveţi spirit antreprenorial şi doriţi să deveniţi un guru al experţilor în misticism, puteţi chiar oferi cursuri de pregătire pentru noii aspiranţi în domeniu.
Odată, demult, se spunea că mentorii spirituali - guru - ar avea viziuni extraordinare şi personalităţi puternice. Astăzi nu mai este nevoie de cine ştie ce carismă pentru a deveni un guru. Nu orice expert într-ale vieţii are capacitatea de convingere a lui Deepak Chopra, care se pare că are venituri anuale de 20 de milioane de dolari ori a lui Ravi Shankar. Trăim în vremuri în care există reţete standard de a deveni guru. Tot ce ai nevoie este o sumă de diplome şi un ghid minimal pentru retorica terapeutică. De exemplu, Gina Akers, care este recomandată ca un guru autentic în "arta de a trăi", a fost iniţial asistentă de frizer şi a reuşit în urma unei experienţe de 13 ani în industria cosmetică. Conform propriilor materiale de promovare, ea este acum terapeut cosmetician, artist pe corp, artist pentru unghii şi ţine discursuri educative în aceste domenii. Pe lângă faptul că deţine "echivalentul a 5 diplome de absolvire şi zece niveluri A", ea este "guru în arta de a trăi, imagine şi frumuseţe" a Swindon FM (post de radio). Pentru a avea acces la "viziunile" ei, va trebui să plăteşti o taxă între 0 şi 2000 de lire - ceea ce ar presupune că preţul este negociabil. Probabil că va trebui să scoţi din buzunar mult mai mult dacă vrei să beneficiezi de ştiinţa lui Lynne Franks, mai înclinată către zona corporatistă. Site-ul web al acesteia ne lămureşte că "este descrisă de mass-media din toată lumea ca fiind un guru în arta de a trăi şi o vizionară". Ca dovadă a puterii ei de a vedea în profunzimile condiţiei umane, ni se oferă următoarea bucată de înţelepciune: "Cred că viitorul va fi al puterii locale şi al comunităţilor globale de oameni obişnuiţi, cu femeile ca mesageri". Această este o mostră de gândire specifică unui guru-standard.
Valorizarea culturală a superstiţiei în defavoarea raţiunii şi renaşterea vechilor forme de misticism indică o profundă criză a sensului în societatea contemporană. Nu mai vorbim despre practici izolate şi marginale. "Alternativa" este acum în centrul atenţiei generale şi exercită o influenţă formidabilă asupra tuturor. Virusul superstiţiei privitoare la capacităţile psihice unice ale vindecătorilor holistici este în mod sistematic răspândit prin intermediul culturii populare. Idei care odată erau asociate ezoterismului - holismul, organicul, vindecarea psihică, detoxifierea, renaşterea - acum sunt parte din limbajul comun. Asimilarea acestui limbaj este încurajată de o cultură care prezintă încontinuu fiinţa umană ca una vulnerabilă, fără putere, de la care nu ne putem aştepta să se poată descurca singură cu provocările vieţii. Noi nu doar cerem vindecătorilor să ne scoată toxinele din organism, ci ne dăm pe mâinile acestora pentru a ne proteja de noi înşine.
Cum explicăm această emergenţă a autorităţii experţilor în "arta de a trăi" şi a acestor guru mistici? Unii cred că este răspunsul la declinul religiei şi la răspândirea secularismului. Se consideră că fără repere morale clare, fiinţa umană are tendinţa de a fi atrasă de ezoteric şi terapii alternative. Cu toate acestea este important să ne amintim că secularismul şi ştiinţa sunt prezente în societate de mult timp. Societăţile secolelor al XIX-lea şi al XX-lea au avut perioade de confuzie morală. Cu toate acestea, oamenii au primit direcţii de urmat de la autorităţile ştiinţifice şi seculare. Deci nu este vorba doar despre declinul religiei, ci şi despre cel al formelor moderne de autoritate specifice timpului nostru. În trecut pierderea încrederii în religie era compensată uneori de autoritatea ştiinţei, de o ideologie politică ori de capacitatea unei autorităţi publice de a acţiona în interesul tuturor.
Astăzi toate formele de autoritate sunt puse sub semnul întrebării. Starea interioară cinică de raportare la autoritate nu este manifestată faţă de un anumit grup de politicieni, oameni de ştiinţă ori autorităţi publice. În fapt, este vorba despre stigmatizarea tuturor formelor de autoritate. În aceste circumstanţe autoritatea nu poate obţine legitimitate publică într-o formă instituţionalizată şi coerentă. Indivizi care ar trebui să exercite autoritatea sunt confuzi şi defensivi în ce priveşte rolul lor. În loc să acţioneze conform autorităţii de care dispun, aceştia mai mult pretind că o fac, jucând un rol. Ce ne rămâne ca autoritate este în fapt o anti-autoritate ori un soi de autoritate nerecunoscută care nu trebuie să se justifice în vreun fel. Bono, Sir Bob ori Jamie nu trebuie să se îngrijoreze de realegere. Nici noi nu suntem în vreun fel obligaţi faţă de guru pe care-i folosim pe post de consilieri spirituali. Când suntem dezamăgiţi de ei, ne îndreptăm către o nouă terapie şi noi terapeuţi.
Noua cultură a autorităţii nu ne stabileşte un loc fix în ierarhie. Este prea democratică pentru aşa ceva. Ne transmite însă ideea să îi ascultăm pe cei care ştiu cel mai bine. De asemenea, ne îndeamnă să înţelegem că nu suntem născuţi pentru a face lucrurile de unii singuri, iar o vieţuire în mod independent este un mit imposibil. Prin valorizarea puterii nedemonstrate a noilor experţi se suspendă în fapt exerciţiul raţiunii. În schimb, autoritatea bazată pe intuiţie şi personalitate este validată ca fiind legitimă. Desigur, superstiţia high-tech din secolul al XXI-lea nu are nimic de a face cu înalta tehnologie, dar poate submina încrederea noastră în umanitatea noastră.
O societate civilizată şi luminată are nevoie de instituţii cu autoritatea legitimă şi de respect public pentru acestea. De aceea atitudinea anti-autoritaristă rar transmite spiritul gândirii critice. Nu critica, ci critica iraţională este ceea ce motivează cinismul cultural care se manifestă în prezent. Autoritatea cultivată prin experienţa umană permite omului să dobândească un grad de control asupra vieţii sale. Fără asemenea instituţii care să ofere orientare, omul modern nu are nicio opţiune în afara aceleia de a se încredinţa sorţii şi reprezentanţilor ei din industria cosmetică.
http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/832-epoca-lipsei-de-ratiune-3.html
Altădată, personalităţi cu autoritate tradiţională, ca preoţii, ne instruiau cu să ne comportăm în public şi ne arătau care sunt regulile pe care trebuia să le respectăm. Experţii de astăzi sunt mult mai liberi în sfaturile lor. Ei nu ne spun doar ce să facem şi cum să gândim, ci şi cum să simţim. O nouă armată de ghizi spirituali, guru în stilul de viaţă optim, celebrităţi din diverse domenii, specialişti în creşterea copiilor, dădace profesioniste, experţi în machiaj, vindecători de tot felul, moderatori de profesie şi mentori în diverse ne povestesc în mod regulat despre cele mai intime detalii ale vieţii noastre. Ei nu sunt pur şi simplu interesaţi în monitorizarea comportamentului public, ci în colonizarea vieţii noastre private.
Ghizii spirituali ne "sprijină" să facem modificările adecvate în propria noastră viaţă, în timp ce colegii acestora ne "feng shui-esc" existenţa banală. Fiecare aspect al vieţii noastre a devenit ţinta unui proiect de modificare. Este trist să vezi cum adulţi în toată firea au nevoie de cineva pentru a le arăta cum să-şi cumpere haine. Este şi mai deprimant să vezi cum mulţi dintre noi nu sunt în stare să ia decizii privind propria viaţă fără a apela la un ghid spiritual, un profesionist în creşterea copiilor ori la terapia cu cristale. Acestea nu înseamnă doar respectul faţă de autoritate, ci şi şubrezirea imaginaţiei adultului.
Fireşte, nu este nimic în neregulă cu specialiştii în diverse domenii. Ne bazăm pe mecanici pentru a ne repara maşina şi pe dentist pentru a ne extrage o măsea. Dar scopul acestor cete de experţi într-ale vieţuirii nu au ca scop rezolvarea unor probleme concrete şi practice, ci pe acela de a ne transforma în copii mereu aflaţi în nevoie. Afacerea lor se bazează pe subminarea şi uzurparea încrederii noastre în a ne conduce propria viaţă.
Mesajul pe care aceştia îl transmit este acela că un om normal nu poate avea grijă de propria existenţă prin propriile puteri.
De aceea ei îşi asumă ipostaza că ar poseda autoritatea morală pentru a ne dicta ce să purtăm, cum să iubim, cum să fim părinţi, ce să nu mâncăm şi - cel mai important - cum să trăim. Slujba lor constă în impunerea unei noi forme de autorităţi asupra vieţii de zi cu zi a indivizilor. Mesajul acelor guru al auto-ajutorului din anii '80, '90 conţinea formula uşor anarhică "fii tu însuţi". În formă, cel puţin, mesajul era promovat printr-un vocabular anti-autoritarist. Prin contrast, cultura de spoială de astăzi comandă să nu fii tu însuţi. La televiziune se râde de felul în care te îmbraci, se fac remarce sarcastice referitoare la modul în care îţi mobilezi casa şi se insistă să urmezi maniera superioară indicată asupra creşterii copiilor. Ei ştiu cel mai bine, iar acesta este motivul pentru care unii dintre ei se numesc, fără ironie, specialişti în domeniile despre care vorbesc.
Deferenţa faţă de autoritatea celebrităţilor, a vindecătorilor ori a celorlalţi "călăuzitori" ai epocii este sprijinită de declinul influenţei formelor convenţionale de autoritate. De aceea, frecventa aserţiune conform căreia am trăi într-o eră caracterizată de "lipsa respectului" are puţină legătură cu realitatea. Într-adevăr, a devenit la modă să luăm formele tradiţionale de autoritate - monarhia, biserica, parlamentul - în derâdere. Criticarea instituţiilor tradiţionale a devenit cvasi-generală. Savanţii, doctorii ori alte categorii de profesionişti au experimentat, de asemenea, o erodare a autorităţii. Dar diminuarea influenţei autorităţii convenţionale a fost însoţită de ridicarea noii "autorităţi". Nu credem în politicieni, dar avem încredere în "preceptele" enunţate de celebrităţi. Suntem suspicioşi faţă de doctorii oficiali, dar nu avem probleme de încredere când este vorba de vracii moderni care folosesc cuvinte la modă ca "holistic" ori "natural". Îi privim cu suspiciune pe cercetătorii care lucrează pentru industria farmaceutică, dar suntem fericiţi să ascultăm opinia "dezinteresată" a unui "herbalist" (aşa-zis specialist în medicina naturistă bazată pe plante - n.tr.). Şi, desigur, hrana alternativă şi alte tipuri de produse câştigă încrederea noastră pentru că... sunt alternative.
Părinţii confuzi sunt aşteptaţi acum să se încline în faţa cunoştinţelor super-dădacei care a reuşit să le îmblânzească neastâmpăraţii copii. Adulţi dezorientaţi sunt în stare să jure că terapeutul de la clinica de detoxifiere i-a ajutat să scape de sentimentele negative.
Alţii sunt neîncrezători că pot lua următoarea decizie importantă fără ajutorul "ghidului spiritual" (life coach în limba engleză; sintagmă intraductibilă fidel, n.tr.).
Nu sunt doar cetăţenii obişnuiţi cei care au un respect deosebit pentru autoritatea noului expert în arta de a trăi. Chiar şi cei care în mod formal exercită autoritatea tradiţională se îndreaptă către "competitorii" lor pentru răspunsuri. Personificarea purtătorului de autoritate tradiţională confuz aflat în căutarea unui "vindecător" ori a unui guru în "arta de a trăi" este, desigur, prinţul Charles, viitorul rege al Angliei.
Anul trecut prinţul a susţinut în mod entuziast Terapia Gerson, care se vrea o metodă alternativă la chemoterapie: 13 sucuri de fructe pe zi, injecţii săptămânale cu vitamine şi clismă cu cafea. În calitatea sa de fan cu sânge albastru al medicinei alternative, "apropierea" lui Charles de clismele cu cafea nu sunt surprinzătoare. El a fost un factor important în înfiinţarea Fundaţiei pentru Sănătate Integrată, un centru de promovare a medicinei alternative. Charles a avut succes chiar şi în sprijinirea instituţionalizării medicinei alternative. Mulţumită acestuia, în parte, guvernul finanţează medicina alternativă prin Serviciul Sănătăţii Naţionale.
Charles nu este în niciun caz o figură solitară în elita britanică în privinţa sprijinirii terapiilor alternative. După publicarea unui raport care îndeamnă către expansiunea acestor terapii în Serviciul Sănătăţii Naţionale, nu mai puţin de 120 de doctori generalişti au rezultat a fi asociaţi ai Fundaţiei pentru Sănătate Integrată. Sensibilă la apelul terapiei alternative, elita medicală britanică este fericită să îmbrăţişeze "medicina integrată". Chiar şi câţiva medici cu mintea la cap sunt gata să supravieţuiască în acest mediu confuz, atâta vreme cât se pot ocupa în continuare şi de chestiuni serioase.
Desigur, dacă celebrităţi distrate ori aristocraţi dezorientaţi doresc să se lase în voia superstiţiilor, este treaba lor. Dar ce se va întâmpla cu această lume în care până şi liderii politici fac plecăciuni în faţa noilor guru New Age? E ceva vreme de când liderii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului arată o reală disponibilitate pentru a primi ghidarea misticilor. Este bine-cunoscut că fostul preşedinte american Ronald Reagan s-a bazat pe un astrolog pentru a şti cum să abordeze probleme de diplomaţie. De exemplu, înainte de summitul din 1985 de la Geneva astrologului Joan Quigley i s-a cerut să studieze "harta stelelor" lui Gorbaciov pentru a i se putea anticipa comportamentul. Se pare că acelaşi astrolog a determinat pentru Reagan momentul potrivit al zilei pentru semnarea tratatului Forţelor Nucleare cu Zonă Medie de Acţiune, din decembrie 1987. Pe timpul lui Clinton, Casa Albă a adoptat un mod de superstiţie mai apropiat de psihologie. Bill Clinton a consultat în mod frecvent un guru în "self-help" ("ajută-te singur", n.tr.) pentru a-şi "găsi calea"; soţia, Hillary, s-a folosit de ajutorul unui "psiholog sacru", după cum se autointitula Jean Houston, dar nu numai.
"Laburist nou, superstiţii vechi" poate fi sloganul care descrie cel mai bine stilul de viaţă al familiei Blair. Deşi nu există încă (anul 2005, anul scrierii articolului, n.tr.) niciun guru în "ştiinţa vieţii" în cabinetul primului-ministru, influenţa superstiţiei este ubicuă. Ritualul maya la care au luat parte Tony şi Cherie Blair în Mexic în anul 2001 reprezintă o declaraţie despre autoritatea modernă. În timp ce ei se împroşcau cu pepene şi papaya într-o baie de nămol parfumată, probabil un nou tip de iniţiativă politică s-a născut. E posibil ca această experienţă să fi încurajat guvernul să recruteze un specialist în feng shui pentru a consilia Serviciul Sănătăţii Naţionale. Când primul-ministru şi familia acestuia angajează pe cineva pentru a le spune cum să se îmbrace, cum să facă sport, cum să se relaxeze ori ce să mănânce, suntem martorii naşterii unei noi forme de autoritate.
Prin comportamentul şi practicile lor, figuri publice importante şi elite culturale au dat legitimitate acţiunilor noilor experţi în "ştiinţa vieţii". Acest tip de prezenţă publică a fost amplificat de mass-media. Aceasta a avut o importantă contribuţie la acceptarea de către public a culturii celebrităţii şi a cosmeticii. De aceea, şi din ce în ce mai pregnant, autoritatea noilor guru în "ştiinţa vieţii" a devenit una de neignorat pe scena publică. În ianuarie 2005 fostul sfătuitor spiritual al lui Cherie Blair, Carole Caplin, a anunţat public că nu va vota cu laburiştii până ce aceştia nu retrag propunerile de a interzice suplimentele alimentare şi de vitamine. Cu câteva luni înainte, Jamie Oliver reuşise să transforme ruşinoasa cină tradiţională şcolară într-o importantă temă electorală. Această întervenţie a fost urmată de spectacolul summit-ului G8 din Scoţia, pe perioada căruia liderilor mondiali li s-a reproşat că sunt "obraznici" de către starul rock Sir Bob Geldof (de fapt, regina Elisabeta a II-a i-a conferit rangul de cavaler artistului irlandez, dar în mass-media s-a împământenit în mod eronat porecla de "Sir", titlu imposibil de acordat unei persoane care nu este cetăţean al Commonwealth-ului - n.tr.) în timp ce aceştia îl ascultau cu veneraţie
Când în mijlocul campaniei pentru alegerile generale naţiunea uită că este implicată într-un război ori că serviciile publice sunt într-o stare deplorabilă şi se angajează în discuţii cu un bucătar-şef celebru, atunci cu siguranţă ceva merge prost.
Deşi este improbabil ca aceşti "experţi" în arta de a trăi să elimine sărăcia, ei s-au dovedit eficienţi în marginalizarea gândirii critice, raţiunii şi educaţiei formale.
Este important de înţeles că motivul ascendenţei noii autorităţi nu ţine de puterea morală ori intelectuală a acesteia, ci de eroziunea vechii autorităţi. Nu vorbim despre descoperirea unui nou set de idei complexe ori despre noi idei morale surprinzătoare. Celebrităţile şi experţii în "arta de a trăi" adoptă noţiuni de o simplitate dezarmantă, care în mod normal erau respinse şi de un copil de 9 ani. Centrele Cabala promovează un fel de misticism medieval evreiesc ce era respins chiar şi de evreii Evului Mediu; acest misticism oferă suficientă atractivitate pentru Madonna şi soţul ei, Guy Ritchie. Împreună cu Madonna, pot fi văzute şi Britney Spears, Demi Moore şi Paris Hilton purtând brăţara roşie ce le "protejează" de influenţe malefice. Aşa cum orice practicant serios al Cabalei ştie, brăţara trebuie purtată pe încheietura mâinii stângi - partea "primitoare" a corpului şi a sufletului. Brăţara roşie "învăluie" în energie protectoare, "respingând" toate vibraţiile negative. O brăţară roşie poate că nu este în aceeaşi clasă cu pandantivul magic purtat de prima-doamnă din Downing Street, dar este un mijloc ieftin şi agreabil de a ţine departe spiritele rele.
Cel puţin Cabala poate fi făcută să sune interesant prin traducerea într-o limbă engleză modernă. Dar noii guru ai "ştiinţei vieţii" au perfecţionat, în fapt, arta clişeului. "Singura limită pentru ceea ce poţi face este imaginaţia ta şi angajamentul tău" - este minunata viziune oferită de Tony Robbins, autorul unor cărţi ca "Stăpânirea propriei vieţi", "Întâlnire cu destinul" ori "Dezlănţuie puterea interioară". Sri Sri Ravi Shankar, supranumit şi "guru al celebrităţilor", a făcut avere cu o formulă pentru viaţă foarte simplă: "Fii fericit!". Una dintre virtuţile superstiţiei este că poate pretinde expertiza în acest domeniu. Controlul calităţii, cu siguranţă, nu are o mare relevanţă în zona misticismului modern. Vrei să devii un guru în "arta de a trăi"? Nicio problemă. Dă clic pe site-ul Life Coaching şi parcurge cu atenţie cartea lui Curly Martin intitulată "The Life Coaching Handbook" (Manualul ghidării spirituale, n.tr.), învaţă retorica folosită de aceştia şi caută-ţi de lucru. Dacă aveţi spirit antreprenorial şi doriţi să deveniţi un guru al experţilor în misticism, puteţi chiar oferi cursuri de pregătire pentru noii aspiranţi în domeniu.
Odată, demult, se spunea că mentorii spirituali - guru - ar avea viziuni extraordinare şi personalităţi puternice. Astăzi nu mai este nevoie de cine ştie ce carismă pentru a deveni un guru. Nu orice expert într-ale vieţii are capacitatea de convingere a lui Deepak Chopra, care se pare că are venituri anuale de 20 de milioane de dolari ori a lui Ravi Shankar. Trăim în vremuri în care există reţete standard de a deveni guru. Tot ce ai nevoie este o sumă de diplome şi un ghid minimal pentru retorica terapeutică. De exemplu, Gina Akers, care este recomandată ca un guru autentic în "arta de a trăi", a fost iniţial asistentă de frizer şi a reuşit în urma unei experienţe de 13 ani în industria cosmetică. Conform propriilor materiale de promovare, ea este acum terapeut cosmetician, artist pe corp, artist pentru unghii şi ţine discursuri educative în aceste domenii. Pe lângă faptul că deţine "echivalentul a 5 diplome de absolvire şi zece niveluri A", ea este "guru în arta de a trăi, imagine şi frumuseţe" a Swindon FM (post de radio). Pentru a avea acces la "viziunile" ei, va trebui să plăteşti o taxă între 0 şi 2000 de lire - ceea ce ar presupune că preţul este negociabil. Probabil că va trebui să scoţi din buzunar mult mai mult dacă vrei să beneficiezi de ştiinţa lui Lynne Franks, mai înclinată către zona corporatistă. Site-ul web al acesteia ne lămureşte că "este descrisă de mass-media din toată lumea ca fiind un guru în arta de a trăi şi o vizionară". Ca dovadă a puterii ei de a vedea în profunzimile condiţiei umane, ni se oferă următoarea bucată de înţelepciune: "Cred că viitorul va fi al puterii locale şi al comunităţilor globale de oameni obişnuiţi, cu femeile ca mesageri". Această este o mostră de gândire specifică unui guru-standard.
Valorizarea culturală a superstiţiei în defavoarea raţiunii şi renaşterea vechilor forme de misticism indică o profundă criză a sensului în societatea contemporană. Nu mai vorbim despre practici izolate şi marginale. "Alternativa" este acum în centrul atenţiei generale şi exercită o influenţă formidabilă asupra tuturor. Virusul superstiţiei privitoare la capacităţile psihice unice ale vindecătorilor holistici este în mod sistematic răspândit prin intermediul culturii populare. Idei care odată erau asociate ezoterismului - holismul, organicul, vindecarea psihică, detoxifierea, renaşterea - acum sunt parte din limbajul comun. Asimilarea acestui limbaj este încurajată de o cultură care prezintă încontinuu fiinţa umană ca una vulnerabilă, fără putere, de la care nu ne putem aştepta să se poată descurca singură cu provocările vieţii. Noi nu doar cerem vindecătorilor să ne scoată toxinele din organism, ci ne dăm pe mâinile acestora pentru a ne proteja de noi înşine.
Cum explicăm această emergenţă a autorităţii experţilor în "arta de a trăi" şi a acestor guru mistici? Unii cred că este răspunsul la declinul religiei şi la răspândirea secularismului. Se consideră că fără repere morale clare, fiinţa umană are tendinţa de a fi atrasă de ezoteric şi terapii alternative. Cu toate acestea este important să ne amintim că secularismul şi ştiinţa sunt prezente în societate de mult timp. Societăţile secolelor al XIX-lea şi al XX-lea au avut perioade de confuzie morală. Cu toate acestea, oamenii au primit direcţii de urmat de la autorităţile ştiinţifice şi seculare. Deci nu este vorba doar despre declinul religiei, ci şi despre cel al formelor moderne de autoritate specifice timpului nostru. În trecut pierderea încrederii în religie era compensată uneori de autoritatea ştiinţei, de o ideologie politică ori de capacitatea unei autorităţi publice de a acţiona în interesul tuturor.
Astăzi toate formele de autoritate sunt puse sub semnul întrebării. Starea interioară cinică de raportare la autoritate nu este manifestată faţă de un anumit grup de politicieni, oameni de ştiinţă ori autorităţi publice. În fapt, este vorba despre stigmatizarea tuturor formelor de autoritate. În aceste circumstanţe autoritatea nu poate obţine legitimitate publică într-o formă instituţionalizată şi coerentă. Indivizi care ar trebui să exercite autoritatea sunt confuzi şi defensivi în ce priveşte rolul lor. În loc să acţioneze conform autorităţii de care dispun, aceştia mai mult pretind că o fac, jucând un rol. Ce ne rămâne ca autoritate este în fapt o anti-autoritate ori un soi de autoritate nerecunoscută care nu trebuie să se justifice în vreun fel. Bono, Sir Bob ori Jamie nu trebuie să se îngrijoreze de realegere. Nici noi nu suntem în vreun fel obligaţi faţă de guru pe care-i folosim pe post de consilieri spirituali. Când suntem dezamăgiţi de ei, ne îndreptăm către o nouă terapie şi noi terapeuţi.
Noua cultură a autorităţii nu ne stabileşte un loc fix în ierarhie. Este prea democratică pentru aşa ceva. Ne transmite însă ideea să îi ascultăm pe cei care ştiu cel mai bine. De asemenea, ne îndeamnă să înţelegem că nu suntem născuţi pentru a face lucrurile de unii singuri, iar o vieţuire în mod independent este un mit imposibil. Prin valorizarea puterii nedemonstrate a noilor experţi se suspendă în fapt exerciţiul raţiunii. În schimb, autoritatea bazată pe intuiţie şi personalitate este validată ca fiind legitimă. Desigur, superstiţia high-tech din secolul al XXI-lea nu are nimic de a face cu înalta tehnologie, dar poate submina încrederea noastră în umanitatea noastră.
O societate civilizată şi luminată are nevoie de instituţii cu autoritatea legitimă şi de respect public pentru acestea. De aceea atitudinea anti-autoritaristă rar transmite spiritul gândirii critice. Nu critica, ci critica iraţională este ceea ce motivează cinismul cultural care se manifestă în prezent. Autoritatea cultivată prin experienţa umană permite omului să dobândească un grad de control asupra vieţii sale. Fără asemenea instituţii care să ofere orientare, omul modern nu are nicio opţiune în afara aceleia de a se încredinţa sorţii şi reprezentanţilor ei din industria cosmetică.
http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/832-epoca-lipsei-de-ratiune-3.html