Femei celebre sau deosebite

[Angela74]

Spunea Anuk sa deschid acest topic cu toate ca unele sunt imprastiate prin alte parti. Totusi daca il inglobam in alta parte nu-i bai.

Chiajna, nepoata lui Stefan cel Mare

Intr-o zona extrem de conservatoare a Europei unde, prin traditie, doar barbatii puteau ocupa inaltele dregatorii, iar femeilor le era rezervat un rol mai ales decorativ, a fost, timp de cateva decenii, "Doamna de Fier" a Balcanilor.

Avea tenacitatea Caterinei de Medicis si cruzimea Lucretiei Borgia, cu care a fost adeseori comparata. Cartile de istorie o numesc "Doamna Chiajna".
VASILE SURCEL


Cronicarii Stoica Ludescu si Radu Popescu au descris-o pe Chiajna ca fiind o intrupare a rautatii si cruzimii. Adevarul este ca Doamna Chiajna nu a fost cu nimic mai rea decat secolul in care a trait, epoca dura in toata Europa. Este perioada in care moartea catorva mii de oameni, in "Noaptea Sfantului Bartolomeu", nu a impresionat pe nimeni. Chiajna a fost fiica lui Petru Rares, si nepoata lui Stefan cel Mare. La urcarea pe tron a lui Petru Rares, Chiajna avea doi ani. La scurt timp, i-a murit mama, Maria-Doamna. Cea de-a doua sotie a lui Petru Rares, Elena, din neamul regilor Serbiei, a incercat sa-i dea o educatie religioasa. Nu a reusit pentru ca in copila clocotea sangele de luptator mostenit de la bunicul si tatal sau. In 1546, cu putin inainte de moartea lui Rares, Chiajna s-a maritat cu Mircea, fiul lui Radu Voda cel Mare.



Prietena "cadanelor" din seraiul sultanului

Desi "os domnesc", lui Mircea i se spunea in popor "Ciobanul", nume pe care i l-au pastrat si istoricii. Domnia lui a fost un lung sir de crime, victime fiind mai ales marii boieri, care au incercat de doua ori sa-l detroneze, tentative esuate, pentru care au platit greu tribut de sange. "Ciobanul" a fost "debarcat" de la domnie abia in 1554, cand turcii l-au banuit de tradare. In locul sau a fost numit Patrascu, zis "Cel Bun", tatal lui Mihai Viteazul. Chiajna si-a inceput rolul de abil diplomat la Stambul, unde plecase in exil cu sotul ei. In scurt timp, cei doi au inceput "procedurile" uzuale de dezvinovatire in fata sultanului, precum si uneltirile pentru recapatarea domniei. In afara "ploii de galbeni" revarsate la Inalta Poarta, Chiajna a avut si marea inspiratie de a se apropia de "cadanele" favorite ale sultanului. "Manevrele" au avut succes si, in 1557, Mircea Ciobanul a fost repus pe tron. Speriati, boierii care-l tradasera au fugit in Ardeal, insa Mircea le-a promis mieros ca daca vor reveni in tara, nu li se va clinti nici macar un fir de par. Pacaliti de promisiune, o parte dintre fugari s-au intors acasa, unde intr-adevar nu li s-a clintit nici un fir de par. Doar capetele le-au cazut in tarana, retezate de gadele tocmit special pentru ei. Aceasta a fost ultima crima a "Ciobanului", care a murit la inceputul lui 1559. Dupa moartea sotului, Chiajna l-a pus in tron pe fiul sau, un copil ramas in istorie sub numele de "Petru cel Tanar". Boierii fugari ramasi in viata s-au intors deosebit de agresivi in Muntenia. In fata acestui pericol, Chiajna a devenit o fiara, gata de orice cruzime pentru a-si apara puiul, copilul domn peste o tara deosebit de complicata. Si-a creat o mica ostire compusa din putinii fideli ramasi langa ea si, lucru nemaiauzit in toata istoria Munteniei, a preluat comanda militara, cu arma in mana. A fost insa biruita si nevoita se plece in exil, tot la Stambul.



Un munte de aur pentru tronul Tarii Romanesti

Revenita in capitala sultanilor, Chiajna si-a reluat "urzelile diplomaticesti", de asta data pentru fiul sau. Primul pas a fost sa recastige prietenia "cadanelor". Dintre acestea, cele mai influente s-au dovedit evreica Nurbani si venetianca Safigi, favoritele sultanului Soliman. Prin vorbe mestesugite, susurate la urechea ilustrului stapan, ele l-au convins pana la urma ca fiul Chiajnei este un copil destept, iar mama lui, o femeie foarte destoinica. Intr-un Stambul in care nici macar "Buna ziua!" nu capatai fara sa zornai o punga cu aur, ajutorul "cadanelor", al inaltilor dregatori si al sultanului au costat-o pe Chiajna 210.000 de galbeni. Un munte de aur in schimbul caruia a capatat sprijin militar pentru a reveni pe tron... Domnia lui Petru cel Tanar, inceputa pe cand el era doar un copil, a durat sapte ani, timp in care adevaratul domnitor a fost, cu mana de fier, Doamna Chiajna.




Mama a unor copii ghinionisti

Chiajna a avut sapte copii. In afara de Petru cel Tanar a mai avut inca doi baieti si patru fete. Si fiecaruia trebuia sa le asigure un rost in lume. Pe tanarul voievod l-a insurat cu fata unui ofiter din Brasov. Alegere neinspirata. Casatoria a fost "reziliata" dupa cinci luni de la incheierea ei, cand nora i-a nascut un nepot care, cronologic, nu avea cum sa fie conceput cu fiul sau. Cu fiicele Anca si Alexandra a avut noroc, maritandu-le bine si fara probleme. Pe Mariana, a treia fiica, a incercat sa o marite cu Iacob Despot Heraklid, un aventurier urcat pe tronul Moldovei dupa uzurparea lui Alexandru Lapusneanu. Casatoria nu a mai avut loc pentru ca "soacra mica" a inteles ca viitorul ginere voia sa anexeze Muntenia. Motiv pentru care intre ea si Despot s-a iscat o ura salbatica, nestinsa nici prin moartea acestuia, ucis de catre Voda Tomsa, un alt ocupant efemer al tronului Moldovei, omorat si acesta dupa revenirea lui Lapusneanu la domnie.




"Seitan Oglu - Fiul dracului"

Incercarea de a o marita pe Mariana, penultima dintre fiicele sale, i-a intors Chiajnei roata norocului, ducand-o pana in pragul mizeriei. Ginerele propus de cunoscutii ei de la Stambul era Mihail Cantacuzino, urmas al ultimilor imparati bizantini. Aventurier, cu vaste relatii in Imperiul Otoman, acesta avea o inteligenta sclipitoare, motiv pentru care turcii il numeau "Seitan Oglu" - "Fiul Dracului". Singurul sau defect, pe care tanara nu-l putea trece cu vederea, a fost ca era batran, trecut bine de 50 de ani. La insistentele fiicei sale, care nu-si dorea un astfel de sot, Chiajna a pus la cale un scenariu aventuros, in urma caruia "Seitan Oglu" a ramas si fara mireasa, si fara zestrea acesteia. Jignit peste masura, "Fiul Dracului" a intervenit la Inalta Poarta, unde a obtinut mazilirea lui Petru si surghiunirea intregii familii, dar nu la Stambul, unde Chiajna avea inca relatii sus-puse, ci in Asia, la Alep. Dupa cinci ani de exil, Petru cel Tanar a murit la doar 23 de ani.




CV


•1525 - Se naste Chiajna, fiica lui Petru Raresn 1546 - Se marita cu Mircea Ciobanul, domnul Tarii Romanesti
•1554 - Pleaca in exil la Stambul
•1557 - Revine in Tara Romaneasca, o data cu revenirea sotului sau la domnie. A ctitorit Biserica Domneasca din Bucuresti si un schit in zona Ramnicu-Valcea
•1559 - Ramane vaduva. Domnia este preluata de Petru cel Tanar
•1564 - Este exilata in Asia Mica
•1588 - Moare la Stambul, la varsta de 63 de ani




INEDIT
Soacra sultanului Exilul Doamnei Chiajna la Alep a durat multi ani, timp in care ea a saracit, ajungand in pragul mizeriei. Prin 1570 a fost vazuta in acest oras, unde se ocupa cu comertul ambulant, de maruntisuri. Marele noroc al familiei a fost Dobra, ultima fiica a Chiajnei. Extrem de frumoasa, ea s-a maritat cu "sandgeac-bey"-ul Murad. Soarta intregii familii a Chiajnei s-a schimbat brusc, dupa moartea lui Soliman si urcarea lui Murad pe tronul padisahilor. Marea ei influenta pe langa Murad i-a permis sa se amestece in politica intregii Peninsule Balcanice. Trecuta probabil si ea la islam, nu i se mai cunoaste locul in care a fost inhumata. Nu este insa imposibil ca, la un moment dat, sa se descopere ca oasele ei odihnesc in vreuna dintre necropolele

http://www.jurnalul.ro/special/special/chiajna-nepoata-lui-stefan-cel-mare-72162.html

 

[anuk]

7 femei remarcabile in istoria Romaniei (Eu as spune "femei controversate")

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…

Unele au facut-o ostentativ, strident, ramanand in amintire ca niste aprige - si mai degraba dezagreabile - fanatice ale unei idei sau victime ale unei obsesii. Altele au stiut sa-si joace rolul cu discretie, facand totul fara ostentatie, aducandu-si o contributie de seama la mersul istoriei, fara a soca insa opinia publica, atat de tiptil incat abia tarziu posteritatea le-a facut dreptate, recunoscandu-le insemnatatea faptelor. Iar altele n-au mai stat sa aleaga ci, impinse de forta lor launtrica, scoasa la iveala de imprejurari nebisnuite, au savarsit uimitoare acte de curaj pe care abia mai tarziu savantii le-au analizat, incercand sa le priceapa cauzele si consecintele. Dintre toate femeile care alcatuiesc aceasta galerie, iata sapte, unele foarte cunoscute, altele mai putin, multe dintre ele foarte influente la vremea lor si care ilustreaza cateva tipuri reprezentative.

Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."

A doua jumatate a secolului al XV-lea a fost o epoca de mari tulburari; "una dinte epocile intunecate ale istoriei tarii romanesti" o numeste acelasi Constantin C. Giurescu: schimbari ale domnilor la intervale scurte, intr-o succesiune ametitoare de suiri pe tron si maziliri; fiscalitate apasatoare, intrigi si comploturi ale boierilor, executii si exiluri, saracirea si imputinarea populatiei. Chiajna (sau Mirceoaia, cum ii spuneau contemporanii, dupa numele sotului ei) a devenit adevarata conducatoare a Valahiei in vremea domniei fiului ei, Petru cel Tanar care, la moartea tatalui sau, avea doar 12 ani. Cu ajutorul aprigei sale mame, tanarul domn s-a putut mentine pe tron aproape noua ani, intr-o vreme in care multi dintre voievozi nu domneau decat un an-doi. Dar pastrarea tronului s-a facut cu pretul unor conflicte armate cu inamicii domnitorului si, mai ales, cu pretul cumpararii sprijinului de la Constantinopol.



Mama si favoritele sultanului au sustinut-o pe Mirceoaia, dar sprijinul lor a trebuit platit, iar banii n-au putut fi adunati decat prin sporirea birurilor. Incercand sa-si asigure relatii utile printre puternici vremii, fie ei romani ori straini, Mirceoaia si-a maritat cateva dintre fiice cu oameni "bine situati", mergand pana la a trimite pe una dintre ele in haremul viitorului sultan Murad. In 1568, Petru cel Tanar a pierdut tronul si a fost trimis in surghiun, impreuna cu mama sa Chiajna, in Siria si apoi in Asia Mica. Mirceoaia i-a supravietuit aproape 20 de ani acestui fiu al ei; a murit in 1588, dupa ce se luptase sa capete tronurile Valahiei si Moldovei si pentru alti pretendenti pe care i-a sustinut, manata, poate, cum spune Nicolae Iorga, de o "nestinsa patima de a stapani".

Doamna Elina

Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori reputati, a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra. Cum sa nu ne intereseze o femeie, odata ce aflam de la un istoric precum Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a romanilor - ca ea a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic.

"Matei Voda, domn muntenesc, om fericit peste toate domniile acei tari, nemandru, bland, dirept om de teara, harnic la rasboaie, asa neinfrant si nespaimat, cat poti sa-l asemeni cu mari si vestiti osteni ai lumii." - asa il lauda cronicarul Miron Costin.



Si, pe langa diplomatia si vitejia de care a dat dovada domnitorul, aceasta inflorire se datoreaza, intr-o masura, si sotiei pe care a avut-o alaturi timp de 40 de ani. Fara conflicte, fara scandaluri, fara ostentatie, ea si-a vazut de menirea ei, asa cum si-a inteles-o ea. Nicolae Iorga, in Istoria romanilor in chipuri si icoane, ii lauda evlavia, dragostea pentru cultura, calitatile de gospodina si de buna organizatoare, precum si curajul. Evlavioasa, doamna Elina ctitoreste biserici; iubitoare de invatatura, - ca si fratele sau, Udriste Nasturel, marele carturar al secolului al XVII-lea -, spriijina dezvoltarea tiparului; la nevoie, adauga preocuparilor feminine - de infrumusetare a casei si gradinii domnesti - pe acelea de carmuitoare a tarii: "Femeie indrazneata, ea purta de grija tarii in 1633, cand sotul ei, care-si luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol sa-si capete intarirea […]" A avut nefericirea de a-si pierde fiul, dar a ramas vreme indelungata alaturi de sotul ei, imbatranind impreuna, pana cand moartea i-a despartit, ea murind in 1653, urmata de el dupa numai un an.

Ana Ipatescu

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

Sa citam din presa vremii: un ziar austriac, Allgemeine Osterreichische Zeitung, scria la 20 iunie 1848: "Poporul devenise manios, trebui insa, deoarece nu avea arme, sa bata in retragere. Multora le pierea treptat curajul si incepura sa se indoiasca de cauza poporului suveran, temandu-se ca libertatea, dobandita cu putine zile in urma, va fi pierduta. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad inalt, cand o eroina parca se napusti din nori, venind pe Podul Mogosoaiei cu doua pistoale in mana. Ea striga din toate puterile: "Moarte tradatorilor! Tineri, curaj, salvati libertatea!". Aceste cuvinte ale tinerei eroine - care este sotia unui functionar, numele ei fiind Ana Ipatescu - electrizeaza masele." Si masele, astfel electrizate, au dat navala si au eliberat guvernul revolutionar si asa putem si noi sa ne laudam, astazi, cu participarea la marea miscare europeana pentru liberatate si dreptate.



Ceea ce s-a spus si s-a scris apoi despre Ana Ipatescu era un amestec de fapte obiective si pareri subiective, informatii si speculatii: nascuta in 1805, fiica a unui marunt dregator care tinea o cafenea si se ocupa si cu comertul, Ana si-a avut partea ei de nefericiri in viata; despartirea parintilor; recasatorirea tatalui cu o femeie care - ca o adevarata mama vitrega - i-a facut zile fripte Anei; o prima casatorie cu un sot care a incercat s-o despoaie de zestre, iar dupa moartea tatalui, niste procese pentru avere, intentate de un fost slujitor al acestuia. Despartindu-se de primul sot, Ana s-a casatorit - din interes, dupa cum scriu mai multe ziare, ce reprezentau, pesemne, presa de scandal a vremii - cu Nicolae Ipatescu, functionar la Departamentul Vistieriilor. Prin casatorie, Ana patrunde in lumea ideilor politice revolutionare care circulau la acea vreme printre tinerii intelectuali.

Dar, scriu aceleasi ziare de scandal, gestul eroic al Anei n-a fost motivat de patriotism si de increderae in cauza revolutiei, ci de iubirea - extraconjugala, deci pacatoasa, vezi bine - pentru unul dintre membrii guvernului provizoiu, tanarul Nicolae Golescu, arestat si sechestrat dimpreuna cu colegii de cabinet. Ei, si? Chiar daca a fost la mijloc o poveste de amor, important e ca urmarile politice au fost fericite. La urma urmei, si Ana Ipatescu, si presupusul ei iubit sunt de mult oale si ulcele, dar revolutia de 1848 a avut, totusi, importanta ei benefica pentru istoria Romaniei.

Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.



Si totusi, asa idealista cum parea, demersul ei a fost remarcabil de eficient. A stiut sa-si urmareasca scopul, sa-si aleaga mijloacele - era regina, si a stiut sa profite in mod inteligent de avantajele locului in care o asezase soarta - si a obtinut succese! Sustinand artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul - prea putin dezvoltat la acea vreme - a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet - politic si cultural - in Europa.

Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele. Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.



Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.



Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.



Ca a avut o mare influenta asupra lui Carol al II-lea si, prin acesta, si asupra evenimentelor politice care au jalonat istoria interbelica a Romaniei, e neindoienic, dar e greu de spus ce a fost mai mult - sau ce a fost in realitate: era doar o curtezana de lux dornica de mariri? Era o femeie atasata sincer de persoana regelui? A fost o eminenta cenusie, o putere oculta care a manipulat, cu o inteligenta rece, viata de curte, politica si pe rege insusi? Legatura dintre ea si Carol al II-lea a fost, in orice caz, foarte puternica. Inceputa inca de cand acesta era doar principe mostenitor si continuata si dupa abdicarea din 1940, urmata de exilul definitiv, relatia lor a fost remarcabila prin statornicie, mai ales deca tinem de seama de faptul ca partenerul masculin din acesta relatie era un om care, din pricina vietii amoroase agitate duse in tinerete, fusese poreclit "regele-playboy." Femeia care i-a stat alaturi acestui rege-playboy din 1922 si pana la moartea lui, in 1953, ca amanta si apoi sotie (s-au casatorit in Brazilia, in 1947), a fost categoric, unul dintre cele mai celebre personaje ale vremii ei.

Mai degraba detestata de contemporani, prezentata adesea drept cea vinovata de cele mai multe dintre relele abatute asupra tarii, urmarile acesteri proaste reputatii castigate in tinerete au urmarit-o inca decenii intregi dupa plecarea ei din tara, pana la moarte. Si azi, ceea ce se stie despre ea e alcatuit din informatii care se bat cap in cap: unii o considera drept "femeia nefasta", cum era poreclita in cercurile adversarilor politici, in vreme ce altii, care au cunoscut-o indeaproape, mai ales in timpul vietii ei in strainatate, vorbesc despre o persoana afectuoasa, prietenoasa, grijulie fata de cei apropiati… departe de imaginea de scorpie vicleana si fara scrupule cu care ne obisnuise presa timp de cateva decenii. La peste 20 de ani de la moartea ei (a murit in 1977, in Portugalia, unde ea si fostul rege se stabilisera dupa casatorie) Elena Lupescu - Magda Lupescu, cum mai era cunoscuta; Duduia, cum o numeau cei apropiati tronului sau Lupeasca, asa cum ii ziceau cei care n-o agreau - este, in continuare, un personaj destul de misterios.


http://www.descopera.ro

 

[bodo]

Daca vorbim mai ales de Elena Lupescu, in mod cert vorbim de o fumeie controversata. Si parca am adus ceva materiale pe tema asta.

 

[anuk]

Ai, dar incercam sa le aducem aici

 

[anuk]

Google sărbătoreşte astăzi 93 de ani de la naşterea biofizicienei britanice Rosalind Franklin, ale cărei cercetări au contribuit la descoperirea structurii ADN-ului.


Biofiziciana Rosalind Franklin s-a născut la Londra în 25 iulie 1920.

Prin cercetările sale, Rosalind Franklin a avut contribuţii esenţiale la înţelegerea structurilor moleculare ale ARN-ului (acidul ribonucleic), virusurilor, cărbunelui şi grafitului, potrivit guardian.co.uk.

Ea este însă cunoscută mai ales ca fiind "femeia care nu a primit premiul Nobel pentru contribuţia sa la descoperirea structurii ADN-ului".

În perioada în care a cercetat structura ADN-ului, Franklin a lucrat la King's College din Londra, sub îndrumarea lui Maurice Wilkins.

Conform relatărilor, acesta ar fi folosit descoperirile făcute de Rosalind Franklin, fără ca aceasta să ştie, şi le-a arătat prietenilor lui, Francis Crick şi James Watson, care la rândul lor încercau să descopere structura ADN-ului.

Wilkins, Crick şi Watson au fost recompensaţi cu premiul Nobel în 1962. Ulterior, Crick a recunoscut că cei trei au folosit imaginile realizate de Rosalind Franklin, pentru a-şi formula, în 1953, ipoteza lor cu privire la structura ADN.

Rosalind Franklin a decedat în urma unui cancer ovarian, pe 16 aprilie 1958, la vârsta de 37 de ani.



Sursa: Mediafax
http://www.descopera.ro/dnews/11154...rirea-adn-ului-este-sarbatorita-azi-de-google

 

[anuk]

Macar in zilele dedicate femeii sa ne amintim de acele femei care au schimbat istoria lumii si vietile oamenilor prin stiinta

Trebuie să recunoaştem că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună într-o lume organizată prin excelenţă de către bărbaţi.

Dificultatea cu care reprezentantele sexului frumos au încercat să remarce a fost şi mare în cadrul unor domenii precum sunt cele ştiinţifice.

Cu toate acestea, au existat (şi încă mai există) femei care şi-au adus o contribuţie importantă la crearea lumii în care trăim astăzi cu toţii. Printre cele mai importante figuri feminine din lumea ştiinţifică s-au remarcat personalităţi precum: Rosalind Franklin, Lise Meitner, Frances Kelsey, dar şi românca Ana Aslan.

iata poveştile a opt dintre cele mai cunoscute cercetătoare pe care le-a dat până acum omenirea:

Hedy Lamarr (Hedwig Keisler, 1914-2000)

Puţină lume ştie că actriţa de origine austriacă a fost inventatoarea unui dispozitiv care a precedat sistemele de comunicaţie wirelles, folosite astăzi pe smartphone-uri, tablete sau GPS. Prototipul funcţiona cu ajutorul undelor radio şi folosea salturile de frecvenţă pentru a bloca interceptarea informaţiilor transmise.

Deşi Lamarr şi-a donat invenţia Marinei Americane, aceasta nu a utilizat-o în luptele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De-abia în anii '50, ideea lui Hedwig Keilser a fost reluată în considerare, ea stând la baza dezvoltării sistemelor de comunicaţie wirelles pe care noi le folosim astăzi.


Beatrix Potter (1866-1943)

Deşi a fost cunoscută ca autoare de poveşti pentru copii, Beatrix Potter a reuşit să se remarce, cu rezultate foarte importante, şi în domeniul botanicii. În mod special, ea a studiat micologia (ramură care se ocupă cu studiul ciupercilor), fiind primul cercetător britanic care a emis ipotezele conform cărora lichenii sunt organisme simbiotice, iar fungii se reproduc prin intermediul sporilor. Ultima dintre teorii a fost respinsă la scurt timp după ce a început să fie vehiculată în lumea ştiinţifică.



Dorothy Hodgkin (1910-1994)

La şcoala unde a învăţat, ea fost una dintre cele două fete cărora li s-au permis să se alăture băieţilor la cursurile de chimie. Mai apoi, ea a fost admisă la Universitatea din Oxford, unde a studiat cristalografia cu raze X, o tehnică care fusese inventată destul de curând. Cu ajutorul acesteia, Dorothy a reuşit să determine structura penicilinei, a insulinei şi a vitaminei B12. Aceste realizări i-au adus Premiul Nobel pentru Chimie, în anul 1964.



Rosalind Franklin (1920-1958)

Cercetătoarea din SUA a pus bazele unui laborator, în cadrul căruia a reuşit să obţină imagini de foarte bună calitate ale structurii ADN-ului uman. După ce, vreme de mai bine de un an, a realizat calcule matematice, care să o ajute să-şi fundamenteze teoriile, savanta a putut demonstra că acidul dezoxiribonucleic are forma unui dublu helix.

Deşi nu avea permisiunea lui Rosalind, Maurice Wilkins, colega ei de laborator, a arărat rezultatele obţinute pe baza studiului lanţurilor de polinucleotide biologilor James Watson şi Francis Crick. Aceştia din urmă au publicat o serie de articole ştiinţifice despre noua descoperire din domeniul geneticii, menţionând contribuţia lui Rosalind Franklin doar într-o notă de subsol. În 1962, la patru ani după moartea savantei, cei doi au fost recompensaţi cu Premiul Nobel pentru "realizările" pe care le-au avut.


Lise Meitner (1878-1968)

A fost un cercetător specializat în radioactivitate şi fizică nucleară. Din cauza faptului că era femeie şi, mai mult decât atât, era evreică, ea a fost exclusă din laboratoarele unde a lucrat şi a fost nevoită să-şi continue cercetările în subsolul casei în care locuia. Împreună cu chimistul german Otto Hahn, Lise descoperă că, atunci când sunt bombardaţi cu neutronii, atomii se dezintegrează, rezultând o energie, pe care savanta a denumit-o "fisiune nucleară".

În anul 1938, Lise Meitner este obligată de autorităţile naziste să emigreze în Suedia, însă colaborarea cu Hahn nu încetează aici. Chiar şi aşa, în 1944, când Hahn este recompensat cu Premiul Nobel pentru descoperirea fisiunii nucleare, cercetătoarea de origine iudaică este trecută cu vederea.


Dr. Frances Oldham Kelsey (1914-2015)

În 1960, la doar o lună după ce a fost angajată în cadrul Administraţiei de Alimentaţie a SUA, lui Frances i s-a cerut să investigheze efectele pe care le poate avea thalidomida asupra femeilor însărcinate. Până atunci, această substanţă era folosită drept tratament pentru combaterea stării vomitive a tinerelor care urmau să nască.

În urma cercetărilor pe care le-a realizat, Frances Kelsey a putut demonstra că thalidomida este extrem de periculoasă pentru gravidă, dar mai ales pentru făt. Prin urmare, substanţa a fost interzisă pentru utilizare în SUA, deşi în alte ţări din lume peste 10.000 de copii s-au născut cu malformaţii, datorită faptului că mamelor lor le-a fost administrată thalidomidă.


Marie Curie (1867-1934)

De origine poloneză, Maria Sklodowska a fost fiica unui pianiste şi a unui profesor de fizică şi matematică. În 1891 Maria plecat la Paris pentru a urma cursurile de fizică şi de matematică de la Sorbona. În 1893 îl cunoaşte pe Pierre Curie, cel care avea să-i devină soţ un an mai târziu. Căsătoria dintre cei doi avea să marcheze şi startul unui parteneriat profesional a cărui reuşite s-au dovedit de o însemnătate mondială, în special descoperirea poloniului, numit aşa de Marie în onoarei patriei natale, şi a radiului.

După moartea soţului său, într-un accident de trăsură, în 1906, Marie Curie i-a preluat postul de profesor la Universitatea Sorbona. Şi-a continuat munca, iar după câţiva ani a reuşit izolarea radiului. În 1911, drept apreciere, a luat Nobelul pentru Chimie.

Anii de studiu asupra elementelor radioactive au explus-o la o cantitate mare de radiaţii, care s-a manifestat, în ultimii ani de viaţă, sub forma unei maladii similare leucemiei. În 1934 a fost nevoită să se interneze la sanatoriul din Haute-Savoie din cauza stadiului avansat al bolii. Marie Curie a murit în vara aceluiaşi an, pe 4 iulie.



Ana Aslan (1897-1988)

Medic român specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinicile de geriatrie, sub numele de "Gerovital" sau "Vitamina H3". Produsul a fost realizat pentru prima dată în anul 1952, fiind brevetat mai apoi în alte peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume.

Institutul „Dr. Ana Aslan” avea, anual, mii de pacienţi. Printre aceştia, nume celebre precum Josip Broz Tito, Charles de Gaulle, Augusto Pinochet, Charile Chaplin sau Claudia Cardinale. Renumele produselor “Aslan” a trecut şi Oceanul, preşedintele american John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.



Sursa: abc.net.au