FILOZOFIE

[mariusvalentin]

Un subiect provocator,toata lumea este invitata sa vina cu propria filozofie despre viata si ce este viata...
TOTUL SE SCHIMBA...si Heraclit are dreptate:nu poti intra de doua ori in acelasi riu.Riul se schimba,dar si tu te schimbi.Totul este miscare,totul este curgere,totul este efemer , momentan...
Orice ai face,vei aduce ceva bun in lume,dar vei aduce si ceva rau,indiferent de ce faci.Chiar prin alegerea ta de a face ceva,la urma urmelor,multe lucruri vor fi bune si multe vor fi rele.Ganditi-va la urmatoarele:ii dai baniunui cersetor-faci bine;dar cersetorul cumpara otrava de acesti bani si se sinucide.Intentia ta a fost buna,dar rezultatul final a fost unul rau.Ajuti un om bolnav,muribund,il duci la spital,el se insanatoseste si apoi comite o crima,fara ajutorul tau,ar fi fost o crima mai putin in lume,intentia ta afost buna,dar rezultatul a fost unul rau...hadeti sa vedem cum este cu viata asta

 

[balika]

Interesant subiect, felicitari. Am o mica problema insa cu exemplele aduse de tine. Treaba se incheie dupa ca am dat banii cersetorului. Deci, eu oricum am facut un bine. Dupa asta, ce face cersetorul, e treaba lui. Nu ma priveste. El a primit sansa sa mearga sa-si ia o paine. Daca el arunca sansa asta in noroi, nu e vina mea.

 

[mobius]

Wow, supersubiect, supermoderatorule .

Daca tot ne-ai aruncat mingea la fileu, atunci ce ar fi daca am incerca sa epuizam ideea din postul tau ?
Eu ma situez, ca princpiu, intre voi doi, balika si mariusvalentin.

prin alegerea ta de a face ceva,la urma urmelor,multe lucruri vor fi bune si multe vor fi rele.

Cred ca asocierea intre bine si rau risca sa fie aproape intotdeauna, pur aleatorie. Nu vreau sa cred in derivarea raului din bine, am pierde timp in a evalua consecinte probabile tinzind astfel catre efecte absurde pina cind vom inceta sa mai facem bine.
La nivelul individului pina la urma, asta este esenta generozitatii sufletesti (nu vorbesc despre 'porunci' bisericesti executate mecanic si care de regula isi pierd ceea ce OMUL e inzestrat sa transmita prin gesturile sale): sa faci bine cuiva si el se va intoarce din alta parte, fara ca macar sa-ti doresti. Naiv? CIne stie... . La mine functioneaza .

Binele si raul sunt paralele in exemplele tale. Consecintele binelui si cauzele raului sunt diferite. Coexiuni facute gresit ne ingradesc libertatea spiritului. "Dar daca... oare ce s-ar intimpla?", "Asta s-a intimplat pt ca eu...? ".
Intotdeauna, faptele si chiar gindurile noastre au comsecinte si nu sta in natura umana sa si le asume pe toate.

Daca separam binele de rau, atunci mi se pare ca binele devine o notiune absoluta . Realitatea absoluta nu exista - depinde de unghiul dinspre care privesti (sau, conform expresiei mele - 'depinde de care parte a usii de la buda, te afli" ). Adevar absolut - ohoho, e clar ca acesta nu exista .
Dar notiunea absoluta de bine este mult mai libera de interpretari. Na,ca am contrazis supermoderatorul .

 

[mariusvalentin]

Pai,sa stam stramb si sa judecam drept...pentru a înţelege dacă există adevărul absolut/universal, dă-mi voie să definesc ce este adevărul. În conformitate cu dicţionarul, adevărul este definit ca şi “conformarea cu realitatea sau actualitatea; o afirmaţie ce s-a dovedit a fi adevărată sau care a fost acceptată ca fiind adevărată; “realitate sau actualitate”. În ziua de astăzi, unii oameni cred că nu există un adevăr absolut, ci există numai percepţii şi opinii. Pe de altă parte, alţii argumentează că trebuie să existe un adevăr absolut. De aceea, când ne punem această întrebare, vedem că există două puncte de vedere opuse,de asta ce mai zici?

 

[mobius]

Pe mine, viata m-a convins ca exista adevarul momentului.
Cred ca limitele umane (cu tot ce inseamna asta: educatie, IQ, sansa, vointa, loc in care te-ai nascut ) fac sa existe si 'adevarul meu', diferit de adevarul celuilalt ("acceptat ca fiind adevărat", nu? ); - si acest lucru nu mi se mai pare un neajuns .
Despre adevarul absolut nu ma pronunt, sunt destul de limitata sa cred ca exista . (si nu vreau sa implic o discutie despre Divinitate, parca prea mult am auzit pe aici, nu merita dusa in derizoriu).

 

[mariusvalentin]

Nu,nu esti deloc limitata,eu cred ca gandirea vizavi de "adevarul momentului" are o baza solida,gândirea cuiva care afirmă că nu există adevărul absolut, este total ilogică. Totuşi, în ziua de astăzi, mulţi oameni îmbrăţişează acest relativism cultural care respinge în esenţă orice fel de adevăr absolut. O întrebare bună pentru cei care fac această afirmaţie că ”nu există adevăr absolut” este: “Sunteţi absolut sigur de acest lucru?”. Este total ilogic să faci o afirmaţie ca asta din moment ce există o afirmaţie absolută care neagă existenţa adevărului. În esenţă, este ca şi cum ai spune că certitudinea că nu există adevăr absolut este singurul adevăr absolut.

 

[mobius]

Nu,nu esti deloc limitata,eu cred ca gandirea vizavi de "adevarul momentului" are o baza solida,gândirea cuiva care afirmă că nu există adevărul absolut, este total ilogică. Totuşi, în ziua de astăzi, mulţi oameni îmbrăţişează acest relativism cultural care respinge în esenţă orice fel de adevăr absolut. O întrebare bună pentru cei care fac această afirmaţie că ”nu există adevăr absolut” este: “Sunteţi absolut sigur de acest lucru?”. Este total ilogic să faci o afirmaţie ca asta din moment ce există o afirmaţie absolută care neagă existenţa adevărului. În esenţă, este ca şi cum ai spune că certitudinea că nu există adevăr absolut este singurul adevăr absolut.

Daca este, eu de ce nu-l cunosc?
Adevarul relativ este o certitudine dar nu una definitiva - de aceea e relativ nu? la un moment - iar forma lui de indoiala te impinge mereu spre a cauta raspunsul la intrebarea daca exista adevarul absolut. Cred ca e mai interesant de trait asa decit sa accepti adevarurile descoperite de altii.
Tocmai exprimasem adineaori scpeticismul meu fata de sabloane si calapoduri care ma ingradesc si ma sufoca de teama da nu ramine prinsa intre ele >

 

[mariusvalentin]

În esenţă, ceea ce se întâmplă este că fiecare îşi stabileşte propriile reguli după care să trăiască şi face ceea ce crede el că este bine. Acest lucru provoacă probleme deoarece simţul unei persoane despre ce este corect în curând se va ciocni cu al altuia care crede altfel. De exemplu, ce ar fi dacă este “bine pentru mine” să ignor semafoarele, chiar şi atunci când sunt pe roşu? În felul acesta aş pune viaţa altora în pericol. Sau, aş putea gândi că este bine să fur de la tine iar tu ai putea crede că nu este bine. În acelaşi fel, o persoană ar putea decide că a ucide oameni este un lucru permis şi ca urmare ucide pe oricine îi iese în cale.Dacă nu există standarde/adevăruri absolute şi toate lucrurile sunt relative, atunci a ucide este acelaşi lucru cu a nu ucide. A fura este la fel de corect ca şi a nu fura. Violenţa este egală cu non-violenţa. Negarea existenţei adevărului absolut poate conduce foarte uşor la rezultate dezastruoase. Pentru că, dacă nu există adevăr absolut, atunci nimeni nu poate spune “Ar trebui să faci asta” sau “Nu ar trebui să faci asta”. Dacă nu există adevăr absolut atunci nici chiar guvernul nu ar putea sau nu ar trebui să impune reguli în societate, vezi ce anume implică această afirmaţie, că nu există adevăr absolut?
O lume fără adevăruri ar fi cea mai oribilă lume pe care mi-o pot imagina.

 

[mobius]

M-ai purtat in acelasi text, de la adevar, la sine si eu, la bine si rau, la libertate si reguli.
Adevarul relativ este o certitudine a momentului iar realitatea doveste ca nu este adevarul absolut. Oricare ar fi valoarea adevarului dezvaluit - relativa sau absoluta - omul este o fiinta sociala si il aplica in contextul relatiilor sociale. Alaturind teremeni antagonici precum actiuni si negatiile (a face/a nu face) lor si dindu-le fiecaruia notiunea de adevar, riscam sa ne temem de drobul de sare.
Dincolo de contextul social in care se manifesta omul (fie ca ii place sau nu ), el deviaza de la normal la anormal (chiar patologic ).
Nu a vorbit nimeni despre lumea fara adevaruri. O spui oare, mai mult in sensul de lipsa de reguli ?
De ex, regula bunului simt - nativ sau dobindit - ne duce spre frumoase adevaruri si nu ne plictisim niciodata cautind pe cel absolut. Nu singura, nu numai ea -e tirziu totusi . Cu totii respectam reguli. Si regulile sunt relative - in acelasi sens, al coabitarii pasnice cu sine si cu cei din jur. Sunt relative deoarece au caracter evolutiv. Nici macar sabloanele nu-s reguli absolute ci doar ingradiri fixe (si neconforme variabilitatii umane) ale libertatii individuale.
Notiunile absolute nu-mi plac, is boring .

Cred ca nu mai scriu la acest topic .

 

[mariusvalentin]

Nu a vorbit nimeni despre lumea fara adevaruri. O spui oare, mai mult in sensul de lipsa de reguli ?
De ex, regula bunului simt - nativ sau dobindit - ne duce spre frumoase adevaruri si nu ne plictisim niciodata cautind pe cel absolut.

Daca o spun ,mai mult in sensul de lipsa de reguli?!
De foarte mult timp au disparut regulile si bunul simt,hai sa ne uitam in jurul nostru....si ce observam,sincer sa-ti spun nu-mi place nimic din ceea ce vad in jurul nostru,nici macar eu nu mai mai respect reguli,sau incerc pe cat posibil sa-mi pastrez verticalitatea si bunul simt,iar dupa umila mea parere,"bunul simt" nu este decat un paradox ,bunul simt este o insusire rara care ne deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente,evidenţe detectabile doar celor care şi-au păstrat discernământul, rezistând efectului hipnotizant al aspectelor meschine, înşelătoare ce covârşesc şi agresează lumea,este "adevarat"ceea ce vedem si simtim in jurul nostru,dar oare nu trebuie sa "tintim"mai sus,sa cautam "adevarul absolut"... :ss:

 

[mobius]

dupa umila mea parere,"bunul simt" nu este decat un paradox ,bunul simt este o insusire rara care ne deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente,evidenţe detectabile doar celor care şi-au păstrat discernământul.

bunul simt e ceva elementar si necomplicat, e o receptivitate la nevoile sinelui integrate printre nevoile celor din jur.

"tintim"mai sus,sa cautam "adevarul absolut"... :ss:

cred ca e important drumul spre absolut (adevar, regula, realitate) decit gasirea lui. definirea absolutului e axiomatica si nu mai lasa loc la cautari ulterioare. ne ingradesc. oare nu asa apar dogmele, sabloanele?

 

[Admin1]

cred ca e important drumul spre absolut (adevar, regula, realitate) decit gasirea lui. definirea absolutului e axiomatica si nu mai lasa loc la cautari ulterioare. ne ingradesc. oare nu asa apar dogmele, sabloanele?

Pai tocmai, ca asa apar sabloanele.

 

[mobius]

Pai tocmai, ca asa apar sabloanele.

Bun asa .
Si totusi, exista niste norme de... coabitare - omul este o fiinta sociala, totusi.
Functie de educatie cred, avem puterea de a trai si ne simti liberi, printre jaloane de respectare a libertatii celuilalt fara de care ar tb sa fugim in padure .
Vreau sa traiesc bine (bleahh, ce fel suna ) si liber fara a deranja starea de bine si libertate a aproapelui.
Cam usor de spus . Sau nu ?

 

[Admin1]

Si libertatea asta este o notiune ... ciudata.
Pentru ca in societate sunt oameni de mai multe feluri. Si poate ce mie mi s-ar parea norma, vecinului de la 7 i se pare anormal Si ajungem la votari. DAR si aici este o capcana, capcana democratiei, daca vrei sa-i spui asa.
Ben Franklin (daca nu ma insel) spunea ca democtarie este atunci cand 2 lupi si un miel voteaza meniul zilei. Libertatea este atunci cand mielul respectiv poate pune mana pe arma si sa se apere de lupi.

 

[mariusvalentin]

Motto: „Orice adevăr trece prin trei etape: în primul rând este ridiculizat, în al doilea rând este atacat cu vehemenţă
şi în al treilea rând este acceptat ca de la sine.” - Arthur Schopenhauer