Old DG
New member
- Joined
- Jan 2, 2010
- Messages
- 5,244
- Reaction score
- 0
(7)
-Nu ştiu...dar mie mi s-a părut că de acolo vine, arată ea cu mâna spre camera încuiată.
Ştefan se uită la ea chiorâş zâmbind în colţul gurii.
-Mă! Tu vrei să mă faci cu tot dinandinsul să deschid uşa aia, nu-i aşa?!
-Ce zici?! Nu măi, nuu! Ţi-am spus că de acolo s-a auzit, acum ce să fac. A bubuit ceva, de două ori, ca şi cum ar fi căzut ceva jos aşa, din două mişcări. M-am uitat dar nu s-a mai auzit nimic.
Ştefan se întoarce pe călcâie, deschide uşa şi se uită se uită. Trec câteva secunde, apoi ridică din umeri.
-Se pare că nu-i nimic. Cine ştie, poate că întradevăr o fi căzut ceva. Habar n-avem ce e acolo. Poate că o fi picat ceva. Dumnezeu ştie.
-Dragul meu, eu m-am speriat, dacă vrei să ştii.
-Offf, măi Carmenuţa, o cuprinde el în braţe. La urma urme-i nu-i decât o casă veche. Îţi dai seama că se mai poate să pice câte ceva. Acum...
-Mda, cât de uşor e să zici... Dar să fi fost aici să auzii.
-Nu zic nu, probabil m-aş fi speriat şi eu, dar asta e, ce să facem acum. Trecem peste. Hai mai bine să mâncăm ceva că altfel ce vei auzi vor fi maţele mele cum chiorăie de foame.
Carmen răsuflă adânc şi nu mai comentează nimic.
Noaptea se lăsa ca un linţoliu, încet şi greu peste întreaga natură. Pe cerul senin apăruseră zdrenţe de nori negri ce păreau a se unii cu fiecare minut formând o perdea opacă. Luna, ce răsării aruncându-şi lumina albăstruie, începu să se recunoască învinsă de aceşti nori ameninţători. Aerul se răci, iar vântul se înteţii.
Ştefan se ridică de la masă ţinându-se cu mâinile de burtă şi închise geamul. Carmen, după ce abandonă tacâmurile în farmurie, îşi aprinde tacticos o ţigară.
-Bine că acum îţi aprinzi, după ce am închis geamul, o dojeneşte el părinteşte.
-Las’ că nu mori, se ridică ea greoi târşiindu-şi leneşă picioarele.
-Te-a moleşit masa asta, nu?râde el de ea.
-Cam aşa ceva. Acum m-aş băga în pat şi gata!
-Păi cine te opreşte?
-Şi cine strânge? Strângi tu?!
-Strângem mâine amândoi.
(8)
-Las’... Lasă că strâng eu după ce fumez. Nu lăsăm pe mâine, şti că nu-mi place, mai zice ea sprijinându-şi coatele pe pervazul geamului deschis suflând fumul albăstrui afară unde fu împrăştiat pe loc de vânt.
Aproape că înghiţi al doilea fum când vede, pentru o fracţiune de secundă, prin geamul întunecat ce dădea tot spre curte, al camerei încuiate, o siluetă albicioasă.
Se îneacă şi tuşeşte tare oprindu-i-se respiraţia. Ştefan din doi paşi e lângă ea şi după ce o loveşte uşor după ceafă o face să-şi revină. O ajută să se ridice lângă geam ca să respire câteva guri de aer proaspăt.
Ochii ei roşii şi înlăcrimaţi începeau să-şi revină.
-Vezi ce păţeşti dacă fumezi, o ceartă el.
-Am văzut ceva în camera aia, se agaţă ea de gulerul lui cu amândouă mâinile. Sincer îţi spun, de aceea m-am înecat. A fost cineva în dreptul geamului. Când m-am uitat acolo s-a ferit brusc, dar tot l-am văzut!
-Un bărbat?!
-Nu ştiu...! Pe cuvânt, îţi spun, doar nu mă joc acum! Era îmbrăcat cu ceva ce părea un halat descheiat sau aşa ceva, în orice caz, deschis la culoare. Nu te mint l-am văzut. Parcă stă şi mă urmăreşte pe oriunde merg. Mai întâi când ai coborât tu cu bubuiala aia şi acum aici!
Fără să stea să se gândească prea mult, Ştefan, cuprins d eun val de adrenalină şi furie, deschide nervos uşa ce dă spre holul întunecat, îl străbate cu paşi repezi şi apăsaţi, apoi bate cu pumnul în uşa camerei încuiate.
Bum..! Bum..! Bum..!
-Băi, care eşti acolo! Te-ai pus să te joci cu noi, bă! I-a ieşi tu afară să stăm de vorbă, să vorbim aşa, ca între bărbaţi! Bum...! Bum..! ,mai dă el cu pumnul în uşă apăsând totodată pe clanţa, dar uşa rămase închisă, iar dinăuntru nu răzbăte niciun zgomot. Ascultă, bă amărâtule!continuă el pornit. Dacă mai te joci de-a sperietoare cu noi, trec şi prin uşa asta şi prin tine! M-ai auzit, laş nenorocit!îşi varsă el năduful şi încheind cu un picior bine plasat în mijlocul uşii ce se scutură din încheieturi.F___ţi mama ta de nenorocit!!
Carmen îl apucă de mână trăgându-l până înapoi în bucătărie.
-Opreşte-te! Acum indiferent cine-o fi sper c-a înţeles mesajul!
Ştefan mai trage câteva înjurături ameninţând cu pumnul încleştat uşa ce abia se mai vede din întunecimea holului.
-Nu ştiu...dar mie mi s-a părut că de acolo vine, arată ea cu mâna spre camera încuiată.
Ştefan se uită la ea chiorâş zâmbind în colţul gurii.
-Mă! Tu vrei să mă faci cu tot dinandinsul să deschid uşa aia, nu-i aşa?!
-Ce zici?! Nu măi, nuu! Ţi-am spus că de acolo s-a auzit, acum ce să fac. A bubuit ceva, de două ori, ca şi cum ar fi căzut ceva jos aşa, din două mişcări. M-am uitat dar nu s-a mai auzit nimic.
Ştefan se întoarce pe călcâie, deschide uşa şi se uită se uită. Trec câteva secunde, apoi ridică din umeri.
-Se pare că nu-i nimic. Cine ştie, poate că întradevăr o fi căzut ceva. Habar n-avem ce e acolo. Poate că o fi picat ceva. Dumnezeu ştie.
-Dragul meu, eu m-am speriat, dacă vrei să ştii.
-Offf, măi Carmenuţa, o cuprinde el în braţe. La urma urme-i nu-i decât o casă veche. Îţi dai seama că se mai poate să pice câte ceva. Acum...
-Mda, cât de uşor e să zici... Dar să fi fost aici să auzii.
-Nu zic nu, probabil m-aş fi speriat şi eu, dar asta e, ce să facem acum. Trecem peste. Hai mai bine să mâncăm ceva că altfel ce vei auzi vor fi maţele mele cum chiorăie de foame.
Carmen răsuflă adânc şi nu mai comentează nimic.
Noaptea se lăsa ca un linţoliu, încet şi greu peste întreaga natură. Pe cerul senin apăruseră zdrenţe de nori negri ce păreau a se unii cu fiecare minut formând o perdea opacă. Luna, ce răsării aruncându-şi lumina albăstruie, începu să se recunoască învinsă de aceşti nori ameninţători. Aerul se răci, iar vântul se înteţii.
Ştefan se ridică de la masă ţinându-se cu mâinile de burtă şi închise geamul. Carmen, după ce abandonă tacâmurile în farmurie, îşi aprinde tacticos o ţigară.
-Bine că acum îţi aprinzi, după ce am închis geamul, o dojeneşte el părinteşte.
-Las’ că nu mori, se ridică ea greoi târşiindu-şi leneşă picioarele.
-Te-a moleşit masa asta, nu?râde el de ea.
-Cam aşa ceva. Acum m-aş băga în pat şi gata!
-Păi cine te opreşte?
-Şi cine strânge? Strângi tu?!
-Strângem mâine amândoi.
(8)
-Las’... Lasă că strâng eu după ce fumez. Nu lăsăm pe mâine, şti că nu-mi place, mai zice ea sprijinându-şi coatele pe pervazul geamului deschis suflând fumul albăstrui afară unde fu împrăştiat pe loc de vânt.
Aproape că înghiţi al doilea fum când vede, pentru o fracţiune de secundă, prin geamul întunecat ce dădea tot spre curte, al camerei încuiate, o siluetă albicioasă.
Se îneacă şi tuşeşte tare oprindu-i-se respiraţia. Ştefan din doi paşi e lângă ea şi după ce o loveşte uşor după ceafă o face să-şi revină. O ajută să se ridice lângă geam ca să respire câteva guri de aer proaspăt.
Ochii ei roşii şi înlăcrimaţi începeau să-şi revină.
-Vezi ce păţeşti dacă fumezi, o ceartă el.
-Am văzut ceva în camera aia, se agaţă ea de gulerul lui cu amândouă mâinile. Sincer îţi spun, de aceea m-am înecat. A fost cineva în dreptul geamului. Când m-am uitat acolo s-a ferit brusc, dar tot l-am văzut!
-Un bărbat?!
-Nu ştiu...! Pe cuvânt, îţi spun, doar nu mă joc acum! Era îmbrăcat cu ceva ce părea un halat descheiat sau aşa ceva, în orice caz, deschis la culoare. Nu te mint l-am văzut. Parcă stă şi mă urmăreşte pe oriunde merg. Mai întâi când ai coborât tu cu bubuiala aia şi acum aici!
Fără să stea să se gândească prea mult, Ştefan, cuprins d eun val de adrenalină şi furie, deschide nervos uşa ce dă spre holul întunecat, îl străbate cu paşi repezi şi apăsaţi, apoi bate cu pumnul în uşa camerei încuiate.
Bum..! Bum..! Bum..!
-Băi, care eşti acolo! Te-ai pus să te joci cu noi, bă! I-a ieşi tu afară să stăm de vorbă, să vorbim aşa, ca între bărbaţi! Bum...! Bum..! ,mai dă el cu pumnul în uşă apăsând totodată pe clanţa, dar uşa rămase închisă, iar dinăuntru nu răzbăte niciun zgomot. Ascultă, bă amărâtule!continuă el pornit. Dacă mai te joci de-a sperietoare cu noi, trec şi prin uşa asta şi prin tine! M-ai auzit, laş nenorocit!îşi varsă el năduful şi încheind cu un picior bine plasat în mijlocul uşii ce se scutură din încheieturi.F___ţi mama ta de nenorocit!!
Carmen îl apucă de mână trăgându-l până înapoi în bucătărie.
-Opreşte-te! Acum indiferent cine-o fi sper c-a înţeles mesajul!
Ştefan mai trage câteva înjurături ameninţând cu pumnul încleştat uşa ce abia se mai vede din întunecimea holului.