MAICA VERONICA

[anuk]

Viaţa măicuţei Veronica


Dintre multele cărţi citite de-a lungul anilor, s-au selectat cîteva pe care le recitesc periodic, asimilîndu-le ca o hrană pentru suflet. „Viaţa măicuţei Veronica” este o carte de o simplitate de o naivitate înduioşătoare. Această fiinţă de excepţie, contemporană cu noi, menţinută cu rea credinţă în anonimat, a avut experienţe spirituale egalate doar de marii sfinţi acceptaţi de biserică, a avut o viaţă atît de bogată, încît este dificil de cuprins în cîteva pagini.

Vasilica Gurău s-a născut pe 26.08.1920 în comuna Tudor Vladimirescu, copil natural al unei văduve de război cu 4 copii. Are viziuni şi experienţe spirituale din primii ani de viaţă. În 1929, înainte de a muri, mama ei îi dă un ultim sfat care i-a marcat viata, trezind în ea o credinţă şi o încredere de nezdruncinat în protecţia divină: „… tu ai o altă mamă care de acum înainte îţi va purta de grijă, e Maica Domnului. O vezi ? La ea să te rogi de acum că ea ţi-e mama cea adevărată şi numai de la ea să aştepţi mila".

După moartea mamei, cei patru fraţi, pentru a o îndepărta de la moştenire, îi interzic să mai meargă la scoală, hotărînd să o omoare prin inaniţie. Va fi închisă într-o magazie, sătenilor spunîndu-li-se ca a fost dată spre înfiere. După doi ani, într-o staere de degradare fizică vecină cu moartea reuşeşte să fugă la fratele mamei care o va primi în familia sa. Credinţa şi experienţele ei spirituale vor crea nedumerire şi împotrivire. Deoarece i se interzice să meargă la biserică, în naivitatea ei, copila va alege un copac căruia să se roage, trăind experienţe mistice inegalabile: „Cînd eu mă rugam la Dumnezeu, a luat copacul foc şi m-a cuprins şi pe mine, fără să simt ceea ce ai putea simţi cînd stai în preajma focului. Atunci am simţit o răcoare şi o nesăţioasă bucurie şi fericire. Era un foc care lăsa o bucurie fără seamăn”.

De-a lungul vieţii va avea frecvent viziuni divine în diverse situaţii şi locuri: „Deodată, din acea lumină apare Preasfînta Născătoare de Dumnezeu îmbrăcată în doliu, spunîndu-mi:

- Vasilico, nu te mîhni de necazurile ce vin asupra ta, ci veseleşte-te. Ţara Românească şi poporul ei este încercat în necazuri şi ispite grele, dar să nu te mîhnească, că este o ţară sfîntă şi un popor ales de Dumnezeu. Ţara va trece prin mari necazuri căci patru neamuri voiesc s-o împartă, dar eu vă voi ocroti. Am iubit neamul romanesc şi-l voi iubi pînă la sfîrşit, dar voi să vă rugaţi”.(31.III.1940).

Cufundată în lungi şi profunde rugăciuni asemeni sfinţilor din pustie, se va confrunta cu atacul forţelor malefice şi asemeni marilor sfinţi va ajunge la aceleaşi concluzii: „Am văzut că nu-i este îngăduit să facă ceva rău cuiva decît poate duce cel încercat de el. Numai să nu-ţi fie frică deloc de el, că-i tare neputincios şi chiar prost. Eu, pe satana cu toţi fiii întunericului, aşa îi cred că sînt: legaţi ca nişte cîini care au o lungime de lanţ. Ei latră veşnic şi se aruncă şi ei cît pot din lanţul în care se găsesc”.

Într-o zi aflată la munca pe cîmp, are viziunea Maicii Domnului care îi spune să construiască pe acel loc o mănăstire de maici fecioare care să-i fie închinată. Cei din familie o consideră bolnavă, dar doctorii aduşi să o consulte o declară sănătoasă. Alarmat de ostilitatea sătenilor, unchiul ei hotărăşte să o îndepărteze din familie, dar într-o zi, aflat la munca pe cîmp are o viziune pe care o acceptă ca semn divin. „Deodată vede un pătrat de lumină care a venit dinspre răsărit şi s-a aşezat cam acolo unde ai avut tu vedenia. Caii s-au speriat şi au fugit…” După această viziune, unchiul ei îi va fi alături toată viaţa. Va dona o parte din pămîntul sau pentru construirea Manăstirii Vladimireşti. În ziua de 8.IX.1939 cînd se serbează Naşterea Maicii Domnului, s-a pus piatra de temelie a manăstirii care îi va fi închinată. Biserica, prevăzută a fi construită în zece ani prin efort susţinut şi credinţă de nezdruncinat cu ajutoare ce apăreau miraculos în momente cînd nu mai exista nici o speranţă, a fost terminată în trei ani. Devenită prin călugărire maica Veronica, apoi stareţa a unui sobor de 300 călugăriţe se vede nevoită să-şi reia studiile, terminînd liceul în 1951. Fiinţe pure şi dăruite total unui ţel comun, măicuţele îşi vor diviniza stareţa, vor suporta multe privaţiuni, multă muncă, se vor sacrifica una pentru cealaltă, fiind unite prin credinţă şi iubire.

„Atunci am văzut că este destul să crezi din tot sufletul fără nici o îndoială în purtarea de grijă a Preamilostivului Dumnezeu şi vei căpăta tot ceea ce ceri şi îţi este de folos. Părintele iubirii este lîngă inima ta şi aşteaptă să i-o deschizi ca să-şi lase în ea mireasma bucuriilor cereşti. Din ceasul acelea totul a căzut, ce mă lega de ce-i după trup. Şi mulţumeam Preamilostivului Dumnezeu că a rînduit ca toţi să mă arunce şi să mă părăsească pentru că eu de nimeni să nu-mi leg inima…”

Speriaţi de evoluţia şi prestigiul ei, fraţii o evită, dar asemenea lui Iosif care îşi iartă fraţii, la rîndul ei le va mulţumi pentru felul în care s-au purtat cu ea, fiindcă totul s-a petrecut prin voinţa divină pentru un scop neînţeles de oameni.

„Vă rog să nu mai mai plîngeţi. Să ştiţi că ceea ce aţi făcut cu mine, felul cum v-aţi purtat cu mine în copilărie a fost poruncit de Dumnezeu şi pentru acest lucru vă rămîn recunoscătoare pentru ca viaţa din copilărie m-a ţinut lîngă Dumnezeu şi lîngă Măicuţa Domnului”.

Se considera că de-a lungul vieţii ei maica Veronica a făcut multe minuni, dar în realitate avea o putere incredibilă de a trezi în sufletul celorlalţi credinţa de nezdruncinat în Dumnezeu şi în puterea rugăciunii, realizîndu-se astfel vindecări de boli incurabile.

„În toate acestea eu am văzut Mila Cerului cu prisosinţă, cînd îl iei cu asalt. Am văzut că bunul Dumnezeu nu se supără cînd eşti obraznic, dar obraznic cu scop sfînt... Cred că dacă ar fi o singură zi sau o singură oră în care pămîntul n-ar trimite nici o rugăciune către cer, acea zi său acea oră ar fi ultima oră a Universului”.

Tăvălugul celui de-al doilea război mondial nu a ocolit Mănăstirea Vladimireşti. A refuzat să se refugieze, avînd încredere în protecţia divină. Considerînd că fiecare om este fiu al lui Dumnezeu, nu a făcut nici o diferenţă între evrei, ruşi, nemţi.

În noaptea Învierii Domnului din anul 1942 ofrandele de hrană aduse de săteni au fost uriaşe. Un gînd îndrăzneţ i-a sugerat să dăruiască un strop de bucurie celor 4000 de prizonieri ruşi dintr-un lagăr vecin. După ce le-a împărţit hrană a reuşit să convingă conducerea lagărului să participe împreună cu prizonierii la slujba de Paşti.

„- Măicuţă, aceşti oameni ne sînt duşmani, sînt comunişti.

- Mai presus de toate sînt oameni… Cu o încredere de nestrămutat am alungat orice pericol căutînd să rog forţa luminoasă care mă dirijase să fac tot ceea ce făcusem, zicîndu-mi că toate cîte le vrea, le şi poate face.” Şi ca într-o minune, toţi, de la comandant la ultimul deţinut au păstrat tăcerea asupra acestui eveniment.

Într-o zi la mănăstire soseşte preotul basarabean Stahia, om de o înaltă evoluţie spirituală. Avînd puterea clarvederii îi va spune: „O, prin cîte ai să treci, copila mea! Vei sta sub cheia omului, vei schimba culionul cu verigheta şi vei trece prin răzvrătire.” După ce va participa la înmormîntarea părintelui Stahia, maica Veronica va povesti: „Am văzut în jurul trupului neînsufleţit fiinţa lui spirituală, înveşmîntată cu veşmînt argintiu, cu potir de aur pe inima şi un triunghi ca un fel de bec aprins în mijlocul frunţii… Triunghiul de lumina aprinsă, copila mea, este al treilea ochi al celor care nu se împotrivesc voinţei Marii Forţe de Lumină care este într-o permanentă activitate. Poţi să te naşti cu acest ochi, dar prin neatenţiile frumoase ale vieţii pămîntene să-l orbeşti. Îl poţi vindeca doar cu mari eforturi. Potirul înseamnă cupa lucrătoare pentru binele semenilor în lumina adevărului.”

În anul 1944, trei soldaţi nemţi urmăriţi îi cer ajutorul. Fără a ezita, i-a ascuns, oferindu-le hrană şi adăpost pînă la terminarea războiului, ajutîndu-i apoi să se reîntoarcă în ţară. „…sînt clipe trăite cu bucurie înălţătoare pentru un dram de bine pe care-l faci fără a ţine seama de neam sau religie. Ascult de Cel ce mă dirijează şi chiar dacă cel ce a plănuit totul, mă va pune să culeg necazuri şi suferinţe, le voi duce cu uşurinţă, deoarece nu eu le-am cerut, ci El le-a hotărît, pentru care motiv, nu ştiu.”

Ironia sorţii va face ca după terminarea războiului, cei trei soldaţi nemţi sa îi trimită o scrisoare în care îi mulţumesc cu dragoste şi recunoştinţă pentru ajutorul oferit. Această scrisoare a fost principala acuzare în procesul ei şi ca „duşman al statului” va fi condamnată la 15 ani de muncă silnică. Mănăstirea Vladimireşti va fi desfiinţată şi transformată în preventoriu pentru copii, călugăriţele vor fi alungate sau arestate. După peregrinarea prin diverse închisori comuniste, ajunsă la Jilava află despre desfiinţarea mănăstirii şi despre martitiul celor 300 de măicuţe pe care le iubea şi deodată, în sufletul ei se trezeşte o răzvrătire răscolitoare: „Doamne, Dumnezeule, poţi fi crud şi nedrept? Eu Te-am supărat, am ştiut că ne vei biciui, dar am crezut într-o bătaie cu milă pentru acelea care şi-au părăsit totul venind alături de mine… Iartă-mă, Doamne, dar refuz să cred că din porunca Ta am făcut noi mănăstirea închinată Maicii Tale Preacurate! Nu, nu! Satana m-a pus s-o fac ca în cele din urmă să-şi bată joc de noi împrăştiindu-ne. De ce Doamne m-ai lăsat să fiu înşelată? Exişti sau nu exişti?!”

Cade într-o depresie cumplită care va determina îmbolnăvirea de hepatită. Cîteva săptămîni se va zbate între viaţă şi moarte. Nimeni nu îi dădea o şansă de supravieţuire. „Într-o zi, cu ochii deschişi l-am văzut pe părintele Stahia apropiindu-se de patul meu:

Ai trecut şi prin răzvrătire, hai scoală.”

Spre uimirea deţinutelor din celulă care o pregăteau pentru moarte începe să îşi revină şi după cîteva săptămîni face primii paşi. Într-o zi privind cerul printre gratii are o viziune copleşitoare: „era un cer frumos, fără nici un nor cu soare şi perfectă linişte. Am început să mă rog în gînd.Văd un drum de lumină, iar la capătul lui o mulţime de fiinţe vii, din a căror licărire izvora o lumină aurie. Spaţiul a început să se comprime, am văzut perfect un tron format din fiinţe luminoase, vii, nu ştiu să le descriu, apoi un bărbat luminos, căruia îi simţeam atît măreţia şi puterea cît şi bunătatea împletită cu dreptatea. Îl priveam, îi transmiteam totul cu gîndul şi la fel primeam răspunsul, fără cuvinte. Multe i-am transmis, dar răspunsul era foarte bogat, arătîndu-mi toate nelămuririle mele. Jignirea ce i-am adus-o, a înţeles-o cum numai o persoană divină poate să o înţeleagă… Nu se poate descrie imaginea în care mi se părea că toate au o singură pulsaţie în miliarde de particule ce formau un tot. Imensul Soare, Maica Iubirii, foarte multe mi-au vorbit cu privirea. Am înţeles totul.”

După aproape şase ani, va fi pusă în libertate, confruntîndu-se în continuare cu alt tip de persecuţii. În 1964, forţată de împrejurări pentru a fi protejată, va accepta să se căsătorească, împlinindu-se astfel încă o dată previziunea părintelui Stahia: „vei schimba culionul cu verigheta.” Noi frămîntări interioare îi vor tulbura sufletul: „să nu-mi fi pregătit chemarea sau să mă fi trufit prin înrudire cu o lume a armoniei? Cel din inimă îmi şoptea că a trebuit să cunosc toate treptele mizeriei pămînteşti şi să-mi dau seama de valoarea sublimului. Nu m-am crezut niciodată sfîntă, ci doar un instrument pe care îl mînuiesc Maeştrii din altă lume la ordinul Aceluia care conduce întregul univers. Pentru aceasta nu trebuie dăcît să fii supus rob în cazul unei chemări”

În urma multor frămîntări şi neînţelegeri legate de virtute şi păcat, de menirea omului în această viaţă, de viaţă după moarte, prin graţie divină, asemeni lui Dante condus de poetul Vergiliu, într-o zi în faţa ei s-a deschis din nou drumul de lumina şi însoţită de Filip, apostolul ei favorit, a pătruns în lumile subtile. Prin ceea ce a văzut cu ochiul spiritual a înţeles cum decurge evoluţia sufletului după moartea corpului fizic, a înţeles că singura menire a omului în viaţă este de a se desăvîrşi spiritual pentru a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu.

„Haina fiecăruia este ţesută din propriile fapte bune în viaţa pămînteană…”

„Vin unii pe pămînt cu dorinţe mari şi cad în sînul unor familii inferioare , dar împrumutînd din caracterele lor, li se schimbă viaţa şi se întorc mai lipsiţi…”

„Există o zonă a întunericului, lipsită de lumina şi speranţă. Acolo stau acei care au călcat toate legile dreptăţii, ducînd viaţa pe pămînt în plăceri deşarte, fără a privi spre cei neajutoraţi…”

Prin relatarea experienţelor sale spirituale, maica Veronica aduce o nouă concepţie asupra vieţii şi a evoluţiei spirituale şi anume, aceea de reîncarnare, concepţie aprig respinsă de biserică.

„O mare nedumerire am avut însă cînd am aflat că sufletul omului poate reveni de mai multe ori în trup, poate adică să se reîntrupeze, să facă mai multe călătorii luînd corp pămîntesc din pîntecele unei femei. La întrebarea aceasta tot apostolul Filip mi-a răspuns că e firesc să fie aşa pentru ca întruparea da posibilitatea omului să se desăvîrşească. Tot Filip mi-a spus să cercetez cu amănuntul textele evanghelice şi, într-adevăr, cercetînd am găsit citate în Matei XI-14, Matei X-13…”

De asemenea, în urma celor înţelese în lumile paralele spirituale, contrar normelor bisericeşti, aduce o nouă concepţie asupra celorlalte religii.

„Voi trebuie să ştiţi că Părintele Luminilor iubeşte pe cei drepţi, indiferent de religia în care au trăit. Voi să nu fiţi ca aceia care afirmă că doar religia lor este adevărată, iar celelalte rătăcite. Toate ţările au avut trimişii Tatălui care să-i înveţe şi să-i călăuzească… De aceea sfatul meu este să fiţi deschişi la minte, nu mărginiţi, căci LUCRUL VOSTRU MERGÎND şi la alte popoare să vadă şi acelea ca Dumnezeu este nu numai Dumnezeul creştinilor, ci al tuturor".

În anul 1986 este aprobată redeschiderea Manăstirii Vladimireşti. Sub conducerea maicii Veronica reîntoarsă la viaţa monahală se adună vechiul sobor de călugăriţe şi cu propriile economii s-a început reconstruirea manăstirii. Foarte contestată de presă şi de autorităţile bisericeşti pentru ideile ei novatoare şi inadmisibile, a avut de suportat în continuare persecuţii şi calomnii.

După o viaţă atît de bogată în care a respectat cu stricteţe poruncile divine, după o viaţă de muncă, suferinţe, aspiraţie, obstacole, persecuţii, credinţă, iubire, sacrificiu, calomnii, după apriga ei răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, maica Veronica a înţeles şi a acceptat cu dragoste, smerenie şi supunere că tot ceea ce se întîmplă sau ni se întîmplă face parte dintr-un perfect şi armonios plan divin de neînţeles pentru noi.

A înţeles şi a transmis mesajul că în această viaţă nu trebuie să te ataşezi de nimic, nici măcar de o mănăstire pe care ai construit-o cu trudă şi sacrificii pentru preamărirea lui Dumnezeu. Fiinţa umană de-a lungul reîncarnărilor are de învăţat multe lecţii, are multe meniri, dar principala menire ce trebuie împlinită în indiferent ce situaţii şi condiţii este aceea de a te desăvîrşi spiritual de tot ceea ce te împiedică să-L cunoşti pe Dumnezeu, de a te elibera de atractiva înlănţuire a ignoranţei.

Bibliografie: Vasilica Gurău – „Viaţa măicuţei Veronica”

Sursa


Urmeaza articole cu viziunile maicutei Valentina

 

[anuk]

Mesajele prezentate mai jos reprezintă fragmente din lucrarea "Din tainele Universului Spiritual", de Maica Veronica şi George Văsîi. Conform autorilor:

"Această lucrare a fost întocmită având la bază studiile şi datele obţinute între anii 1964-1966 şi care au fost redactate în două volume cu titlul: " Cercetări în lumea nevăzută". Cercetările sus amintite au fost posibile graţie mediumităţii soţiei mele Veronica, mediumitate care prezintă rarisima calitate de a auzi şi de a vedea spirite în stare de transă conştientă. Acest fel de transă conştientă este o abatere de la regula generală a mediumurilor care vorbesc căzând în transa totală inconştientă şi în rare ocazii pot răspunde la întrebări. Graţie transei conştiente şi viziunii clare, Veronica poate deosebi spiritele, constatând cu uşurinţă "calitatea" lor spirituală, datorită luminuozitaţii pe care fiecare spirit o are.

Cu siguranţă că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, alţi cercetători vor continua munca începută de noi. Universul spiritual este atât de vast încât, oricând, noi date obţinute de noi cercetători, se pot adăuga la cele ce şi noi am reuşit să aflăm."

MESAJ DE LA TATĂL CERESC

Iată ce ne-a comunicat Tatăl Ceresc la începutul lunii august 1976:

"Într-un fel, sunt supărat pe pământeni că n-au fost mai disciplinaţi, mai sârguincioşi, mai activi, că nu s-au străduit să descifreze mai demult legile şi fenomenele care-i înconjurau. Au aşteptat prea mult să li se dea de pomană ceea ce ei nu făceau. În loc să ia exemplu de la cei pe care I-am trimis şi să le urmeze sfatul şi îndemnul, au început să-i numească zei şi au inventat cererile de ajutor, tot felul de implorări şi invocări ca să-i salvăm din necazurile şi suferinţele pe care ei singuri şi le făceau. Religiile sunt creaţia pământenilor, nu a Mea. Nici unul din cei ce Eu i-am trimis nu i-a învăţat să Mi se închine sau să-Mi aducă laude. Ei totuşi şi-au creat un refugiu în slujirea formelor şi cuvintelor, al căror conţinut nu-l respectau. De aceea, toate religiile, fără nici o excepţie, au fost sursele denaturării adevărului relevat de Mine, prin cei pe care Eu i-am trimis. Am rupt din Mine o parte şi am trimis-o pe Pământ să-i înveţe curajul, bărbăţia şi lupta. M-am aşteptat la mai mult din partea lor, dar m-au decepţionat... Aceştia au fost pământenii.

Cei ce nu făceau parte din categoria celor răi au fost prea legaţi de împlinirile materiale, prea au vrut să se sature cu cele pământene, cu cele trecătoare, în loc să fie însetaţi după cele veşnice şi nepieritoare. Am avut atâtea Lumini între ei şi totuşi nu le-au înţeles, nu au învăţat, nu au descifrat. Dacă totuşi voi revărsa Iubirea Mea pe Pământ, voi face aceasta numai pentru frumuseţea martirilor care a împodobit până şi lăcaşul Meu. Datorită lor, voi face pentru Pământ ceea ce niciodată n-am mai făcut cu nici o planetă şi niciodată nu voi mai face. Ei, martirii, merită pe deplin lumina ce au primit-o şi o vor mai primi cu prisosinţă. Lor, celor ce au iubit adevărul şi dreptatea într-atât încât nu s-au temut de nimeni şi de nimic, lor şi pentru ei voi interveni pentru a restabili echilibrul şi pe acest Pământ.

... (pauză)

Da! Am urât şi Eu ceva: laşitatea oamenilor, slugărnicia şi linguşirea, trufia netrebnicilor şi ignoranţa pretinşilor învăţători. M-au dezgustat rugăciunile false şi M-au scârbit cei ce pretindeau că Mă slujesc... Nu pot trece şi pe aceştia cu vederea! Nu pot.... Nu pot! Cei ce M-au înfruntat, cei ce au călcat legile şi le-au întors cu susul în jos, cei despuiaţi de caracter, cei ce au tâlhărit adevărul şi valorile vor pieri. Se vor şterge cu desăvârşire până şi urmele lor pe acest Pământ, căci răzbunarea Mea va fi necruţătoare! Voi trece multe cu vederea, greşelile, abaterile celor care, din nepricepere sau din neştiinţă au greşit. Pe cei însă care au lucrat contrar tuturor legilor, contrar oricăror reguli şi discipline elementare, pe cei ce au stricat ordinea şi echilibrul nu-i voi cruţa de jăraticul ce va ţâşni din ochii şi din mâinile Mele.

Voi închide ochii, îmi voi întoarce privirile şi voi zdrobi şi voi nimici, aşa cum ei au zdrobit şi au nimicit ceea ce Eu cu trudă am sădit. Au ridicat cuţitul, au îndrăznit, au avut curajul să înfrunte raţiunea, gândul şi conştiinţa şi ridicând cuţitul, au ucis ceea ce ei nu aveau nici un drept să o facă. Totuşi au făcut, au făcut de nenumărate ori şi în repetate rânduri, cu toate că Eu m-am opus şi am strigat:
NU FACEŢI ASTA!
Ei au făcut totuşi mereu mai mult, din ce în ce mai mult, până când M-au determinat să iau măsuri radicale, hotărâri nestrămutate, definitive. Un timp îmi întorsesem privirile de la acest Pământ, să nu mai văd, să nu mai aud. Acum am început, încet, încet, să-mi adun gândurile, puterile, energiile ce clocoteau deja în Mine şi în toată lumea Mea.

Voi privi mai întâi la cei ce aşteaptă semnalul Meu, ca să-i încarc cu puteri nebănuite, apoi Mă voi întoarce către cei vinovaţi şi, în clipa în care privirile Mele se vor fixa asupra lor, se vor deschide zăgazurile mâniei Mele şi voi vărsa din adâncurile Mele asupra lor toată urgia pe care am acumulat-o de veacuri. Vor tremura munţii şi se vor tulbura oceanele, vor izbucni flăcări în spaţiile întunericului şi-i va mistui până la scrum, iar scrumul şi cenuşa le voi azvârli în hăurile acestui univers, acolo unde nimeni nu poate pătrunde.

Că vor fi lacrimi, că va fi jale, că va fi suferinţă în tot şi-n toate... nu am ce face! Nu am altă cale. Legile se vor manifesta din plin, provocând fenomene neînchipuite de vreo minte vreodată... De aceea, pregătiţi-vă! Ceasul a sosit! Trâmbiţele au început să răsune. Voi, cei ce le auziţi, lucraţi, privegheaţi, aşteptaţi! Veţi primi ceea ce nu aţi putea primi dacă Eu nu aş face ca voi să puteţi.

Vom fi alături într-un front al vieţii şi al morţii, într-un front al dreptăţii, al răzbunării şi al judecăţii. Cărţile toate se vor închide şi gândurile vor citi în cartea forţelor şi puterilor ce vor acţiona cu o precizie matematică.

Totul este pregătit, totul este ordonat, în lumile văzduhului domneşte perfecta disciplină. Totul este studiat, totul analizat, fiecare la locul lui va împlini automat ceea ce i s-a trasat să împlinească. De acum veţi fi echilibraţi, dar nu normali aşa cum înţeleg cei din jurul vostru normalitatea. Sunteţi în mâinile Mele pentru că îmi aparţineţi şi până ce visul se va împlini, veţi trăi ceea ce nici nu aţi putut visa voi vreodată, căci împlinirea visului implică surprize şi factori neprevăzuţi de nimeni, pentru că nu au putut să-i prevadă.

De acum, ne vom întâlni mereu, pentru că puteţi răsufla uşuraţi, drumul mult aşteptat a poposit în mâinile Mele.Frânele, de asemenea, tot în mâinile Mele sunt. De aceea, bucuraţi-vă şi voi, că şi aşa nu aţi cunoscut bucuria pe drumul pe care eraţi angajaţi.

Fiti binecuvântaţi şi "la lucru"!



Va contiuna




Sursa

 

[anuk]

MENIREA OMULUI ESTE SĂ AJUNGĂ ZEU

Vineri, 21 octombrie 1977 ora 13.00

Veronica îmi şopteşte că vede un spirit mare din Opal (Cetatea Divinităţii), necunoscut de noi. S-a aşezat în fotoliu şi a început să vorbească:

"Încetaţi să mai fiţi copii!

E timpul să începeţi să gândiţi ca nişte fiinţe evoluate, e timpul să începeţi să gândiţi matur!

NU EU, NU NOI AM FĂCUT TOATE CÂTE SUNT! TOTUL ŞI TOATE S-AU NĂSCUT FIECARE DIN SINE, ÎNSCRIINDU-SE PE LINIA ASCENDENTĂ A EVOLUŢIEI.

Nu noi am făcut ordinea, nici legile care sunt începutul la toate; Ordinea şi Legile au existat, iar noi, ce suntem în vârful piramidei tuturor existenţelor, afirmăm cu tărie:

Nu suntem noi creatorii universului şi nici a lumilor ce au venit după noi, fiecare lume este rezultatul propriei strădanii de a învinge inerţia şi comoditatea.

Fiecare lume a muncit disciplinat, respectând legile şi depanând eforturi au ajuns asemenea nouă şi, de aceea, au evoluat într-o deplină colaborare cu noi. Fiecare din cei ce s-au apropiat de noi au ajuns zei asemenea nouă.

MENIREA ORICĂREI FIINŢE UMANE ESTE SĂ AJUNGĂ UN ZEU, să ajungă fiecare acolo unde poate prin munca sa, prin efort, prin luptă.

Pământul este singura planetă care ne-a solicitat cel mai mult, pentru că aici au FOST CĂLCATE LEGILE ŞI NU A FOST RESPECTATĂ ORDINEA ŞI DISCIPLINA.

Pe Pământ s-au produs cele mai grave abateri de la ordine şi Legi şi aceasta nu pentru că a vrut-o cineva, ci pentru că fiecare lume este liberă să acţioneze în conformitate cu propriile ei vederi. Suferinţa pe Pământ a fost rezultatul stadiului înapoiat al spiritelor ce aparţin zonei pământene; zona aceasta a apărut târziu în istoria evoluţiei luminilor şi a fost zona spiritelor comode şi inactive. De la comoditate, de la lene şi inactivitate a survenit tot ceea ce mai târziu a însemnat suferinţă şi mizerie. Leneşii sunt cei care au inventat furtul şi minciuna şi de aici au ajuns la tâlhării şi crime.

De aceea, să ştie Pământul şi pământenii că destinul lor ei şi l-au creat, că soarta lor este rezultatul propriului lor stadiu evolutiv - stagnarea - în care s-au complăcut milenii de-a rândul. Noi am ştiut dintr-un început că Pământul va avea cel mai greu destin, căci stagnarea în care se complăcuseră pământenii era unică în întregul Univers spiritual.

In iubirea noastră, am fi vrut să ajutăm Pământul, dar nu am putut să trimitem ajutoare decât în perioada în care pământenii au ajuns să deosebească singuri binele de rău. Abia când cei de pe Pământ au început să gândească, atunci am putut trimite misionari care şi-au jertfit puterile lor, coborând, luând trup pe Pământ, ca să descifreze tainele existenţei. Misionarii au suferit însă cel mai mult pe acest Pământ, pentru că au coborât în cel mai cumplit întuneric - întunericul neştiinţei"...



Cel ce ne-a dictat până acum se retrage şi-mi cere să continui să scriu spiritul meu conducător din Opal, Heruvicle:

"Voi continua eu ceea ce unul din înţelepţii noştri a început. Voi formula eu, pentru că fac parte din cei care au urmărit îndeaproape evoluţia Pământului şi îndeosebi am urmărit şi am inspirat pe mulţi misionari în munca lor de creaţie pe această planetă.

.............. (pauză)...............

Da! Noi, cei din Opal am pornit să lucrăm pe Pământ pe fondul unui întuneric care, pentru noi, era total. Nu era posibilă comunicarea prin mediumnitate, pentru motivul că nu aveam încă un limbaj comun, pământenii n-aveau încă noţiunile de bază prin care să se poată comunica realităţile existente în lumile evoluate. De aceea, primii misionari au fost lăsaţi singuri să se descurce în noianul de aberaţii din minţile celor de pe Pământ. Cei trimişi au fost la început din cei mai iscusiţi filozofi de pe planeta Taitun, care au adus pe Pământ unele lămuriri, învăţând primele scrieri şi notaţii care să rămână urmaşilor.

Cea mai mare dificultate peste care au dat misionarii pe Pământ a fost ataşamentul excesiv al pământenilor faţă de bunurile materiale, dorinţa de înavuţire, în care excelau cei ce conduceau cu forţa pumnului şi a sabiei. Şi pentru că spiritele negre - luciferice - căpătau din ce în ce mai mult curaj, Opalul a sugerat ideea separării, a retragerii celor buni dintre cei răi, spre a putea realiza nuclee spirituale de iniţiere. Iniţierea a însemnat la început cultul zeilor, cinstirea şi respectarea lor prin jertfe. Noţiunea de jertfă este o creaţie opalică, pentru că pământenii se făceau vinovaţi de cădere prin stagnare, prin nerespectarea legii efortului, prin renunţarea la activitate. Acesta a fost propriu-zis şi realul păcat originar, stagnarea, lenea, inactivitatea minţii în sfera valorilor spirituale, preocuparea exclusivă pentru hrană, adăpost şi, mai ales, excesiva odihnă şi inactivitate. Ideea de jertfă atrage după sine cea mai valoroasă soluţie de ieşire din impas, cel mai eficace mod de a-i scoate pe oameni din stagnare: RENUNŢAREA!

Renunţarea la bunurile materiale şi mulţumirea cu puţin, cu ceea ce este strict întreţinerii trupului era condiţia fundamentală care dădea pământeanului şansa de a trăi în armonie cu cei din jur, de a-şi ajuta semenii, de a nu mai râvni la ceea ce are altul.

Cu toată drama Atlantidei, totuşi acolo au fost multe societăţi care, în totală retragere şi separare de cei ce urmăreau înavuţirea şi huzurul, s-au realizat, s-au echilibrat şi au progresat din punct de vedere spiritual. Noi nu negăm necesitatea progresului material şi civilizaţia, dar civilizaţia Atlantidei s-a dezvoltat într-o atmosferă de totală negare a valorilor spirituale; era lumea luciferică, deosebit de inteligentă, dar care afirma doar viaţa materială, strict legată de necesităţile biologice, era o lume rece, a egoismului, a inegalităţilor sociale şi a unei crunte exploatări.

Atlantida a însemnat pentru Opal prima intervenţie brutală asupra celor ce nu-şi respectaseră legământul. Lucifer ceruse salvarea, forului conducător opalic. Rama, din dorinţa de a-1 ajuta pe Lucifer, i-a îngăduit întruparea pe Pământ, cu condiţia de a asculta de iniţiaţi. Dar Lucifer, cu întreaga sa lume, a dispreţuit iniţierea şi a refuzat sfatul la renunţare şi, abuzând de bunătatea şi îngăduinţa divină, s-a făcut pe sine domn şi stăpân al Pământului, exploatând şi terorizând pe cei buni şi harnici.

Distrugând Atlantida, Opalul însuşi a cunoscut zbuciumul. O perioadă îndelungată, noi toţi cei din Opal am renunţat să ne mai ocupăm de Pământ. În schimb, s-au ocupat celelalte lumi superioare, din proprie iniţiativă, straturile superioare şi-au concentrat intervenţiile pe Pământ, ocupându-se îndeosebi de focarele spirituale existente cu tradiţie în Egipt şi India.

Egiptul a dat rezultatele scontate, s-a creat o spiritualitate de extremă şi exclusivă preocupare, de renunţare la tot şi toate, până la negarea însăşi a necesităţilor, care au fost supuse şi disciplinate. Rezultatul a fost că prin ordinea şi înflăcărarea egiptenilor, mii de pământeni s-au albit şi au reuşit să recupereze timpul pierdut. Cei mai evoluaţi au ajuns în rândul celor din straturile superioare, beneficiind de armonia care domneşte în Lumea Luminilor.

Aceleaşi frumoase rezultate le-a adus şi India în perioada de dinainte de venirea lui Buddha.

BUDDHA, unul din cele mai mari spirite din Oraşul de Aur, a primit permisiunea şi binecuvântarea Părintelui Luminilor să coboare personal pe Pământ, pentru a opri rătăcirile în care căzuseră cei ce populau pe atunci acea regiune. Se practica o asceză exagerată, se înmulţiseră tot felul de ritualuri zadarnice, dar erau prea bune intenţiile lor, astfel încât Buddha coboară. A coborât prima mare Lumină, care a adus Lumină între acei oameni cărora le-a arătat calea care duce către înnobilarea sufletului. Buddha a adus echilibru şi moderaţie în râvna spirituală a contemporanilor săi, care l-au înţeles şi l-au urmat. Mănăstirile şi pustiile s-au umplut după Buddha de oameni curaţi, în care ardea setea de Lumină. Setea lor a fost răsplătită pe deplin, căci mulţi dintre ei au reuşit ca într-o singură viaţă să devină albi, şi în felul acesta au căpătat permisiunea de a intra în straturile superioare şi au scăpat de revenirile pe Pământ".



Aici a intervenit propria mea gândire şi am îndrăznit să-l întrerup pe Heruvicle, punându-i o întrebare:

George: — Înţeleg, prealuminatul meu călăuzitor, că pământenii au cunoscut epoci de spiritualitate foarte avansate, epoci în care au reuşit să ridice şi să-i spiritualizeze pe mulţi pământeni.

Heruvicle: — Da! Între pământeni au fost mulţi cei care au răspuns primelor chemări, primilor misionari, primelor iniţiative de salvare pornite din Opal şi din celelalte lumi evoluate. Primii au fost salvaţi cei care au locuit în Atlantida, apoi au urmat cei din Egipt şi India. Aceasta a constituit prima fază a intervenţiei opalice, fază de care au beneficiat toţi acei ce s-au mulţumit cu puţin, cei ce au primit şi s-au mulţumit trăind în sărăcie şi în condiţii primitive de viaţă, totul în armonie şi înţelegere deplină, departe de păcat.

George: — Iată prima dată când pomeneşti cuvântul "păcat". Înţeleg că această noţiune are o semnificaţie cu totul specială şi că această "stare de păcat" reprezintă o situaţie deosebită, cu implicaţii mult mai grave.

Heruvicle: — Ai intuit foarte bine. Te văd că ai putea să continui singur, expunând ceea ce înseamnă "starea de păcat"; prefer să-ţi comunic eu, pentru că şi tu vei avea surprize. Am spus că o mare parte din spiritele pământene au ascultat şi au urmat sfaturile şi învăţăturile misionarilor trimişi, astfel încât au ajuns în straturile superioare. Aceştia constituiau o categorie de spirite curate care, deşi stagnaseră într-o oarecare măsură, totuşi ele nu călcaseră legile iubirii, nu făcuseră şi nu cunoscuseră păcatul!

Este o mare deosebire între greşeală şi păcat. Păcatul este starea de întuneric şi de confuzie în care intră mintea şi conştiinţa după ce un om a stăruit într-o greşeală, repetând-o de nenumărate ori. Aceasta face ca pe corpul sufletului să apară culori murdare, ceea ce însemnă deformarea gândirii şi a conştiinţei. Starea de păcat înseamnă abaterea de la legile armoniei şi ale bunei convieţuiri, sub toate formele sub care se poate petrece aceasta.

George: — Dar dacă oamenii nu au ştiut, nu au cunoscut legile, dacă nimeni nu le-a spus ce este păcatul, ce trebuie şi ce nu trebuie să facă, adică dacă au ajuns în starea de păcat din neştiinţă, se poate considera aceasta ca o vină?

Heruvicle: — Iată că îmi ceri un răspuns care într-adevăr, trebuie lămurit şi clarificat, cu toate că aveam intenţia să-l explic. Trebuie să ştiţi că ceea ce s-a numit pe Pământ "CONŞTIINŢĂ " este o facultate spirituală proprie celor ce au cunoscut căderea, adică a celor care cândva au fost călcători într-un fel sau altul al legilor. Conştiinţa este facultatea de a deosebi ceea ce este bine de ceea ce este rău. Nu este proprie decât pământenilor, celor ce au oscilat între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, facultatea spirituală proprie celor ce au trăit în rătăciri şi confuzii.

(Am vrut să pun o întrebare, dar am simţit că trebuie să tac şi doar să scriu...)

Da! Lumile care au evoluat normal şi nu s-au abătut de la Legi, n-au cunoscut răul; n-au cunoscut căderea, nici opacitatea pe care o aduce păcatul. E greu de înţeles, pentru voi, care trăiţi într-o lume de mari confuzii şi contradicţii, ceea ce spun acum, dar ştiu că meditând veţi înţelege.

Un suflet care nu a cunoscut păcatul nu are nici conştiinţa a ceea ce este rău. Pentru un suflet superior, răul nici nu există. El este liber cu desăvârşire în acţiunile sale şi lucrând liber, în perfectă armonie şi-n perfectă concordanţă cu Legile, gândul său limpede şi clar îl călăuzeşte numai spre ceea ce este bine.

Numai pe Pământ apare ceea ce voi numiţi "conştiinţă" şi care, de fapt, este ceea ce noi numim "gândul primar" care, experimentând căderea, abaterea, vede cu mintea că nu este bine şi evită să mai cadă. Facultatea de a deosebi binele de rău este deci proprie pământenilor. Această vedere a minţii însă nu o dă cineva din afară. Fiecare suflet în drumul său evolutiv a ajuns să deosebească, singur, binele de rău. Legile le-a cunoscut fiecare din sine şi când un suflet a comis o abatere de la vreo lege, gândul primar, adică conştiinţa din fiecare a strigat: Să nu mai faci asta! Dar mulţi au continuat să facă, au repetat păcatul, nesocotind glasul lăuntric ce se opunea acţiunii sale. De aceea, cei ce calcă legile se fac vinovaţi tocmai pentru că în fiecare fiinţă cugetătoare "gândul primar" nu tace niciodată, acuzând greşeala şi păcatul.

S-a spus mai înainte că, în fapt, iniţial, omul, ca fiinţă, nu a avut un "creator". Opalul a putut interveni însă în evoluţia pământenilor în momentul în care pământenii au ajuns să se gândească şi să aibă un limbaj prin care să se poată formula învăţăturile şi sfaturile. În acest sens, se poate spune că întreaga gândire şi tot ce s-a creat pe Pământ, bun şi trainic, este rodul intervenţiei opalice şi a celorlalte lumi superioare, care n-au încetat să ia trup pământesc spre a contribui la luminarea oamenilor.

Dacă prima categorie, a celor curaţi, dar neevoluaţi, a fost salvată prin misionarii din Atlantida, Egipt şi India, a rămas însă cea mai mare parte a sufletelor pământene, cei ce zăceau în "starea de păcat".

Starea de păcat este echivalentă cu starea de dezordine sufletească lăuntrică, în care glasul conştiinţei a încetat să mai vorbească. Omul căzut nu mai poate, nu mai este capabil să deosebească binele de rău, călcarea legilor devenind un obicei, o inerţie care aducea după sine prăvălirea în infern, în straturile de suferinţă şi de chin.

Căderea deci a venit destul de târziu. Iniţial, pe Pământ a fost linişte, pace şi bună înţelegere. Dar, în timp, leneşii au început să lovească şi să fure de la alţii ceea ce nu le aparţinea. A început să pătrundă în ei ura şi invidia pentru cei ce aveau prin muncă şi au recurs la loviri şi crime ca să-şi însuşească ceea ce nu le aparţinea.

Răutatea şi suferinţa pe Pământ se amplifică însă prin prezenţa sufletelor negre luciferice, dornice de a stăpâni şi de a se îmbogăţi prin exploatarea celor umili şi nevoiaşi. După zdrobirea lui Lucifer în Atlantida, la un timp îndelungat după aceea, parte din sufletele luciferice cer Opalului cu insistenţă iertare şi îngăduinţă.

Opalul, conştient că drama se va amplifica, acordă totuşi şanse pentru refacere, promiţând trimiterea de misionari speciali ca să-i îndrume. Nu mai este necesar să insist, deoarece este vorba de poporul iudeu, a cărui istorie a rămas scrisă, deşi pe alocuri a fost denaturată de preoţime. Poporul iudeu a beneficiat de multe revelaţii şi comunicări din partea sufletelor superioare. Ajunsese în posesia multor adevăruri, pe care însă nu le-a preţuit şi nu le-a respectat. Ba mai mult, căzuseră cu toţii în orbire, datorită oastei conducătoare a preoţilor, care era constituită din suflete căzute şi negre, ce trăiau în huzur, falsitate şi minciună.

Ceea ce era mai grav consta în faptul că se considerau "poporul ales", singurul popor iubit de Dumnezeu, care deţine adevărul absolut, LEGILE, pe care pretindeau a le respecta, dar în realitate trăiau într-o totală minciună şi denaturare a adevărului. Orgoliul şi făţărnicia lor extremă a determinat pe Părintele Luminilor să recurgă la o ultimă încercare de a salva pe luciferieni: trimiterea unui misionar chiar din Opal şi a apelat la cei mai apropiaţi colaboratori ai Săi, la Rama Opalică.

Chemării Părintelui nostru i-a răspuns "UMILINŢA DIVINĂ" Iisus Hristos, care de bună voie a primit întruparea în infernalul Pământ.

Pământenii nu vor putea niciodată înţelege ce cumplită dramă, ce grea suferinţă a fost pentru Hristos ruperea de cei dragi Lui şi acceptarea coborârii în cea mai întunecată lume, în lumea dezordinii, a confuziei, a contradicţiilor şi a rătăcirilor. Numai noi, cei din Opal, noi cei ce am fost tot timpul alături de EL, numai noi am putut înţelege gustul amar pe care L-a simţit Cel ce nu era înţeles.

Egiptul, totuşi, a fost primitor. A înţeles şi a asimilat învăţăturile Sale. Evreii însă au fost dintr-un început ostili şi duşmănoşi. De ce? Pentru că Hristos nu i-a cruţat. Văzând că tot ce le spunea, ei răstălmăceau, Hristos trece la lupta deschisă, mustrându-i public.

Hristos nu a putut spune prea multe, oamenii nu erau capabili să înţeleagă Împărăţia Luminilor şi tainele ei şi totuşi, învăţătura Sa a adus Lumina. Dar mai mult ca Învăţătura, a fost viaţa Lui, care a însemnat: "JERTFA PENTRU ADEVĂR!".

Neprimirea lui Hristos de către sufletele luciferice, răstignirea cu care ei au răspuns Marii iubiri Divine, a provocat în Opal şi în celelalte lumi o nemaiîntâlnită revoltă. Toţi au cerut Părintelui nostru distrugerea lumii luciferice, care ajunsese să împânzească Pământul. Părintele Luminilor, retras în palatul Său alături de colaboratorii Săi, au făcut sfat prelungit şi au hotărât nimicirea prin ardere a întregii lumi luciferice.

.......... (pauză).............

Hristos s-a reîntors decepţionat, înfrânt. Întristarea şi mâhnirea Sa L-au făcut incapabil de a reveni imediat în Opal. A zăbovit o perioadă îndelungată...

(Heruvicle este abătut, impresionat şi întrerupe relatarea, amintindu-şi de vremurile acelea..).

A zăbovit o perioadă îndelungată, rătăcind prin celelalte straturi şi, într-un târziu, la insistentele noastre chemări, Hristos revine, în sfârşit, în Opal, dar trist şi neîmpăcat.



Sursa

 

[anuk]

DEZAMĂGIREA LUI ISUS HRISTOS

Heruvicle s-a retras. Veronica simte apropierea însuşi a lui Hristos care vrea să vorbească.

— Vă vorbesc acum EU, FIU AL LUMINII, ca să mărturisesc vouă dezamăgirea pe care Mi-a provocat-o Pământul, cel care nu M-a înţeles, nu M-a ascultat. Nu numai cei din vremea Mea, ci şi cei ce au urmat după Mine, nu numai că n-au înţeles adevărul, dar, din cauza deformărilor, au denaturat şi adevărurile formulate de Mine. Este drept că nu am spus totul, dar am spus ceea ce este esenţial: "JERTFA DE SINE", totul pentru cei de lângă tine! Totul pentru adevăr! O spun clar, ca să ştie toţi: nu am vrut ca învăţătura Mea să se transforme în religie! Am vrut ca prin jertfa de sine omul să devină mai realist şi văzând realitatea, să opteze pentru jertfă! Atât şi numai atât! De ce? Pentru că numai prin "fapte" omul ajunge la Lumină. Numai prin faptele jertfelor de zi cu zi omul ajunge să descopere în sine izvorul de adevăr şi lumină. Eu nu am cerut să mi se aducă cântări de laudă, slujbe şi ofrande. N-am cerut să mi se ridice temple şi biserici, pentru că am ştiut că odată cu acestea se vor ridica preoţii care, plini de orgoliu şi minciuni, vor pretinde că aduc har în numele Meu. Minciuni! Nimeni nu poate aduce altuia har sau Lumină! Lumina nu vine din afară! Vine dinlăuntru, vine de la sine, după ce omul a ajuns să fie apt de jertfă şi să trăiască jertfit pe altarul dragostei şi iubirii de semeni.

Din iubire am venit pe Pământ, din iubire am luptat cu întunericul din minţile celor care mă înconjurau şi le-am arătat calea spre Lumină şi tot din iubire, din iubirea pentru adevăr, am mustrat pe cei orgolioşi şi făţarnici spre a nu se ascunde adevărul.

Preoţii, zişi ai Mei, în loc să-Mi urmeze exemplul, şi-au construit castele şi palate, s-au dedat la desfrăuri, petreceri şi huzur pe munca celor supuşi şi credincioşi, care, din naivitate, deşi vedeau, nu se revoltau.

Revolta Mea... Mi-am mai manifestat-o prin Martin Luther, trimis special să pună accentul pe ceea ce era esenţial în învăţătura Mea: acţiunea realistă, faptele iubirii, jertfa pentru adevăr.

Că am fost mistificat... nu din vina Mea, ci din vina celor ce aşteptau Lumina din afară.

Ce înseamnă "SALVATOR"? De ce am fost numit "Mântuitor"? Eu nu mântuiesc pe nimeni! Nici Eu, nici fraţii Mei, nici Părintele nostru! MÂNTUIREA, SALVAREA, vine din sine, porneşte dinlăuntrul fiecăruia, căci repet, ceea ce am spus şi pe pământ:

ÎMPĂRĂŢIA LUMINII ESTE ÎNLĂUNTRUL FIECĂRUIA!

Aceeaşi eroare în legătură cu iertarea păcatelor. Mi s-a atribuit iertarea ca şi cum, la fel ca şi cu Lumina, iertarea ar veni din afară. Nimeni nu poate şterge petele de pe suflet, decât cel pătat, prin efort, prin străduinţă, prin faptele iubirii. Sunt multe, în scrierile care v-au rămas, care au fost greşit traduse şi interpretate şi care au denaturat cele spuse de Mine.

....pauză.....

Am visat şi Eu... Salvarea Mea pe Pământ a fost să visez un Pământ nou, o altă lume, o lume nouă. Într-adevăr, când am intrat în Ierusalim pe asin şi am fost primit cu ramuri de finic şi strigăte de bucurie, am trăit bucuria pe care speram să o am în viitor, când voi reveni pe Pământ. Nu voi veni însă decât după ce pe Pământ se va instaura ordinea şi vor fi respectate cu sfinţenie LEGILE!

Şi Eu, şi toţi fraţii Mei din Opal aşteptăm hotărârea Părintelui nostru de a începe ultima intervenţie asupra Pământului: arderea celor cu culori închise şi a sufletelor negre care stăpânesc Pământul. Cu toată cultura şi civilizaţia la care a ajuns Pământul, din punct de vedere sufletesc s-a instaurat o cumplită secetă. Filozofii rătăcesc în noţiuni abstracte sau prea primitive, iar artiştii, poeţii şi muzicienii sunt lipsiţi de idei.

În ultimul timp, sufletele superioare stau resemnate, nevrând să revină pe Pământ. De ce? Pentru că luciferienii conduc totul din umbră, mascat, acoperindu-şi tâlhăriile cu minciuni pe care opinia publică le crede.

Nu vreau să intru în alte detalii, dar noi, cei din Opal, cunoaştem totul, toate ascunzişurile acestei lumi luciferice, care crede că biruinţa lor este asigurată de bani şi de arme, dar acestea înseamnă dezastru... Dezastrul este, într-adevăr, aproape, pentru că niciodată pe Pământ nu a fost atâta dezordine şi nedreptate ca în acest secol al celor mai mari fărădelegi. De aceea nu va întârzia pedeapsa! Judecata vine!... se apropie şi nu va cunoaşte mila şi iertarea!

Va fi mai întâi o purificare a atmosferei pământene, care va arde emanaţiile negative ale ticăloşilor. Din Opal vor izvorî radiaţiile "DURAN", care vor arde tot ce e particulă, atom sau microorganism răufăcător. Vor fi purificate mai întâi văzduhurile, apele şi oceanele prin DURAN, apoi vor ţâşni radiaţiile "TRITON", care lent vor începe să descompună minţile celor ticăloşi, să-i facă să mărturisească singuri, în mod public, fărădelegile lor, dar căinţa lor va fi zadarnică... Iertarea nu va exista pentru nimeni şi pentru nimic, căci mai presus de milă este DREPTATEA DIVINĂ!

Apoi va veni potopul flăcărilor arzătoare ale "TIRINULUI", care va mistui lent corpurile sufleteşti ale celor întunecaţi, coborând atât pe Pământ, cât şi-n lumea luciferică, distrugând-o până la totala nimicire, cu toate locaşurile lor.

Va fi spaimă, va fi groază pe întregul Pământ, capetele toate se vor pleca şi fiecare îşi va recunoaşte partea sa de vină. Atunci multe cărţi se vor deschide, cărţi care au stat de veacuri închise şi adevărul celor ce au proorocit va ieşi singur la lumină.

Într-o lume purificată vom putea relua conducerea prin cei ce îi vom trimite pe Pământ. Desigur, marea majoritate a celor ce vor rămâne vor primi comunicările noastre şi vor urma sfaturile care vor fi primite prin mediumnitate. Vom trimite mediumuri destul de multe, pentru ca fiecare ţară să aibă instrumentul necesar comunicărilor, astfel ca să poată exista o strânsă legătură între suflete şi cei de pe Pământ.

Vor mai rămâne însă şi din cei care vor prefera să rămână credincioşi religiilor tradiţionale. Nu-i vom împiedica; fiecare va rămâne liber să opteze pentru calea pe care o va considera proprie înţelegerii. Doresc însă ca pământenii sâ-şi unifice eforturile pentru a realiza o unică concepţie despre viaţă şi existenţă.

Arderea va cruţa pe mulţi cu pete pe spiritul lor, care vor crea probleme conducerilor. În orice caz, dorim ca abaterile de la LEGI să fie aspru pedepsite. Păcatul, farădelegea nu trebuie să fie iertate! Nu trebuie iertate: minciuna, calomnia, insulta şi cu atât mai mult, furtul sau lovirea.

Dorim ca fiecare ţară să fie condusă de iniţiaţi şi filozofi, care vor fi trimişi de noi şi vor fi comunicaţi prin mediumuri.

Heruvicle, călăuzitorul tău şi fratele nostru, are acum cuvântul să continue el şi să vă spună cele are de spus. Eu mă retrag acum, dar ne vom întâlni din nou pe această cale ".



George: — Iubite Heruvicle, iartă-mă că te întrerup, dar cine ne va dezlega nouă taina începuturilor, cum şi de la ce s-a pornit iniţial în evoluţia omului? Care a fost faza de început, faza elementară de la care au pornit fiinţele cugetătoare, de la ce s-a pornit şi care sunt fazele prin care s-a trecut?

Heruvicle: — Dezlegarea acestei probleme este mult prea complexă ca să poată fi asimilată în această fază a Pământului. Fazele evoluţiei se vor comnunica Pământului mai târziu, când ştiinţa va mai progresa şi va reuşi sa descifreze mai clar fenomenele. Aşa încât şi tu, şi alţii mulţumiţi-vă deocamdată cu ceea ce vi se dă. De fapt, eu ţi-am transmis punctul de Pornire care este "Alueta" şi pe care ai abandonat-o, temându-te să nu fii considerat o minte prea fantezistă şi abstractă. Ei bine, în acest volum vei include şi teoria "Aluetei" şi poate vom continua cu expunerea fazelor. Vom vedea!

 

[anuk]

HRISTOS NE CHEAMĂ LA MATURITATE ŞI ÎNŢELEPCIUNE

Marţi, 22 octombrie 1977, ora 14.30

Citeam împreună cu Veronica în birou. La un moment dat ea îmi spune că însuşi Domnul nostru vrea să vorbească. Am pus în grabă mâna pe stilou şi am aşteptat cuvântul.

"- Vi s-a spus, aţi fost îndemnaţi să nu mai fiţi copii... Să fiţi maturi! De aceea, încep prin a vă chema la maturitate şi, deşi sunteţi copii, mă voi adresa vouă ca unor fiinţe mature, care au studiat şi au cercetat natura şi legile ei. Mă adresez vouă, celor ce ştiţi să gândiţi, celor ce aţi descifrat ordinea şi legile care domnesc în natură, şi odată cu acestea v-aţi eliberat de ideile preconcepute, devenind realişti şi lucizi. De aceea, doresc şi Eu să Mă exprim liber, lăsând deoparte tot ceea ce a fost până acum. Consider că vorbesc unor oameni noi, mă adresez prezentului şi mai ales viitorului, lăsând deoparte trecutul. Ce a fost, nu vreau să mai repet. Ceea ce a fost... nu că a fost rău, dar trecutul a însemnat întuneric, mizerie şi suferinţă, şi acestea vreau să înceteze odată pentru totdeauna! Din tot trecutul vreau să rămână o singură noţiune: JERTFA! Şi când zic "jertfa", nu vreau să vă gândiţi numai la Mine, ci la toţi cei care s-au jertfit pentru dreptate, pentru adevăr, pentru bine şi pentru frumos!

Tot ceea ce Pământul a realizat nepieritor şi trainic a fost rezultatul jertfei de sine, rezultatul celei mai de preţ ofrande, aduse pe altarul a tot ceea ce este frumos şi sublim.

Eu nu am venit acum 2000 de ani să aduc ceva nou!... N-am adus nimic nou... am venit doar ca să consfinţesc ceea ce şi alţii spuseseră înaintea Mea, şi anume că: ieşirea din impasul întunericului nu o poate aduce decât jertfa, jertfa de sine pentru semeni, jertfa în lupta pentru dreptate şi adevăr! Aceasta a fost definiţia Mea şi ideea cu care am vrut să fie pecetluite naţiunile, popoarele.

Acum 2000 de ani am chemat pe toţi la jertfă. N-am putut spune multe într-o lume care plutea în neştiinţă şi ignoranţă. Acum a venit vremea să vorbesc deschis despre toate! Aşa cum acum 2000 de ani v-am chemat la jertfă, aşa vin acum şi vă chem la ORDINE. Vă chem la ordine, la disciplină, la studiu, la râvnă, la efort, la sârguinţă.

Când am vorbit pe Pământ, am vorbit in pilde şi parabole pentru că mă adresam unor minţi neevoluate, primitive.

Vă mărturisesc vouă, copiii şi prietenii Mei, că mă bucur pentru că Mă pot exprima direct, sincer şi deschis, şi de aceea formulările Mele vor fi clare, fără ambiguitate, fără echivoc...

Am spus că vă chem la ceva nou, la ceva de care nu am vorbit pe Pământ: la ordine şi disciplină în tot şi în toate. Nu vă chem la împlinirea celor 10 porunci! Faza împlinirii poruncilor este acum depăşită. Cine nu le-a împlinit la timp va regreta şi va plânge, dar regretul şi lacrimile vor fi zadarnice. Judecata a fost rostită, sentinţa a fost pronunţată! Cine nu a împlinit poruncile, cine nu a cunoscut jertfa, nu va apuca timpurile noi, noul Pământ!

Focul va arde şi va mistui şi va curăţi Pământul de cei fără de lege, care au pus numai piedici şi stavile în calea evoluţiei.

Vă chem la ordine şi vă zic: Aceasta este "ALFA" lumii noi, căci "OMEGA" înseamnă:

ARMONIA, FRUMUSEŢEA ŞI SUBLIMUL.

Aşadar, chemarea Mea la ordine este o măsura de principiu, pentru că de fapt chemarea Mea se referă la Împărăţia Luminii, care înseamnă: armonie, frumuseţe şi sublim.

Oricât aş vrea, trecutul nu poate fi abandonat, şi nu poate fi abandonat pentru că în el nu a fost numai suferinţă, ci şi o fertilă creaţie. Tot ce va rămâne trainic pentru viitor va fi creaţia realizată atât în filozofie, cât şi în arte şi ştiinţă mai ales. Spun mai ales ştiinţă, pentru că ştiinţa este cea care i-a învăţat pe pământeni ordinea şi disciplina legilor, care constituie temelia pe care s-a construit atât Universul spiritual, cât şi cel material.

Vă veţi întreba de ce nu am pomenit religia ca una din creaţiile mari ale pământenilor? Nu am pomenit expres religia pentru că este singura care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, din cauza întunericului şi a ignoranţei care au dominat milenii de-a rândul pe acest Pământ.

Într-o lume nouă, toate vor fi noi, toate, toate vor trebui să se primenească, să se înnoiască şi filozofia, şi arta, şi ştiinţa. Dar, după cum ştim, cea mai pură este ştiinţa, căci în ea nu are ce căuta minciuna, iar cea vinovată este religia care, din păcate, conţine cele mai mari rătăciri.

Cea mai pură creaţie pământeană rămâne ştiinţa, pentru că în ea nu pot pătrunde ipocrizia, făţărnicia şi minciuna. În artă au mai fost impostori, la fel şi în filozofie. Mulţi s-au crezut filozofi, nefiind în realitate decât nişte rătăciţi. Religiile însă au fost sursele celor mai triste denaturări ale adevărului şi de aceea aş vrea ca acest coşmar al Pământului să înceteze cât mai repede. De aceea vă vorbesc acum, pentru că şi Eu sunt conştient de haosul în gândire pe care l-au cultivat toate religiile, fără excepţie. Nu mă refer la iniţiatorii religiilor, ci la religiile care s-au format ulterior. Fiecare iniţiator a avut lucruri clare de spus şi s-a exprimat clar... şi totusi nu au fost înţeleşi decât de prea puţini. De ce? Pentru că în gândire domnea haosul şi dezordinea provocată de păcat!

Păcatul a fost cauza căderii în dezordine, iar dezordinea în gândire a adus rătăcirea şi confuzia ideilor. Ori, cu nişte minţi confuze, dezordonate, nu se poate lucra. Prima problemă pe care religiile nu au putut-o "dezlega" a fost problema Creaţiei. Cea de a doua problemă a fost suferinţa. De unde provine suferinţa pe Pământ, cine a creat-o?

Din prima parte a prezentării acestei lucrări v-aţi dat seama că zona spiritelor pământene a fost zona cea mai de jos din întregul Univers Spiritual. Drama acestor spirite a fost însă amplificată de stagnare, cu alte cuvinte, de lene şi de comoditate. Aceasta a fost prima cauză a suferinţelor ce au urmat. Cea de-a doua cauză a suferinţelor a fost provocată pe Pământ datorita spiritelor căzute, cu culori închise, care au fost sursele tuturor nelegiuirilor pe întregul Pământ.

Dar cine se face vinovat de toate acestea? Marele Creator? Marele Arhitect? El este constructorul lumilor şi al treptelor. Dacă El ar fi constructorul a toate, atunci s-ar putea spune că EL este vinovatul. Dar nu este El! Nu este El pentru că El a făcut lumile aşezate pe atâtea trepte. Nu trebuie făcut vinovat Dumnezeu pentru faptul că Pământul a ocupat cel mai de jos loc între planete şi straturi.

Nu Dumnezeu a vrut stagnarea, nici lenea, nici minciuna. Toate lumile au evoluat fiecare libere, şi liber cei superiori au votat pentru o ordine, necunoscând stagnarea, lenea şi minciuna... Şi de aceea au rămas în marea familie a Împărăţiei Luminilor, care trăieşte pe trepte ordonate în armonie, frumos, sublim. Pământul a fost numit de Marele Guvernator PLANETA CĂZUTĂ... COPILUL RĂTĂCIT. De ce?

Tocmai pentru că numai pe Pământ, pe fondul lenei, comodităţii şi minciunii, au apărut invidia, ura şi răutatea. Nicăieri în Univers nu există invidie şi răutate, pentru că numai pe Pământ s-a instaurat dezordinea atât în cele materiale, cât şi în cele spirituale.

De aceea v-am chemat la ORDINE şi, odată cu aceasta, vă chem mai departe la râvnă, efort şi sârguinţă pentru a se putea alunga dezordinea definitiv de pe acest Pământ al nepriceperii şi ignoranţei! V-am chemat la ordine, pentru că numai o minte ordonată poate primi mesajele noastre, care vă cheama, nu vă porunceşte: Veniţi la Ordinea şi Disciplina Fundamentală a Legilor Divine, singurele care conduc spre ARMONIE, FRUMOS, SUBLIM.

Pentru oamenii superiori, între raţiune şi credinţă nu a existat niciodată o separaţie. Lumea vizibilă şi cea invizibilă au constituit pentru ei o unitate certă, indestructibilă.

În prezentarea Mea vreau în mod intenţionat să abrog credinţa. Da, de această virtute milenară vreau să fac abstracţie în cele ce urmează. De ce? Pentru că prea mult s-a făcut uz de credinţă în toate religiile şi prea multe aberaţii au izvorât dintr-o simplă credinţă, care s-a considerat a fi totul. Toate religiile au cerut de la credincioşi supunere şi ascultare, plecând de la imperativul credinţei:

IATĂ, EU NU VĂ CHEM LA CREDINŢĂ, CI LA CUNOAŞTERE ŞI STUDIU SISTEMATIC.

Plec de la studiu şi pun baza pe studiu, pe studiul organizat şi disciplinat, studiul ordinii Legilor din natură.

Plec, deci, nu de la credinţă, ci de la ştiinţă!

DUMNEZEU NU ARE NEVOIE DE CREDINCIOŞI, CI DE OAMENI ARMONIOŞI, IAR ARMONIA NU SE POATE REALIZA DECÂT PRINTR-O PROFUNDĂ CUNOAŞTERE A LEGILOR TUTUROR FENOMENELOR CARE SE PETREC ÎN LUMEA ÎNCONJURĂTOARE. Dumnezeu nu are nevoie de oameni credincioşi, ci de spirite armonios dezvoltate, iar la armonie nu se poate ajunge decât printr-un mare efort de studiu în domeniul cunoaşterii. Mai întâi de toate, omul curat sufleteşte trebuie să studieze natura, cu toate legile şi fenomenele ei. Omul nou vrem să plece nu de la credinţă, ci de la ştiinţă! El trebuie mai întâi să înţeleagă bine:

ORDINEA VĂZUTĂ...

Pentru aceasta trebuie studiate astronomia, chimia, fizica, medicina, biologia, punându-se accentul pe fizico-matematici şi îndeosebi pe fenomenele proprii atomilor.

Din punct de vedere al ordinii în cunoaştere, ştiinţa este pe primul loc, condiţia fundamentală care creeaza premisele cultivării unei gândiri ordonate, disciplinate.

Al doilea nivel care trebuie abordat este cel al artei, şi când spun artă mă gandesc la cele două aspecte superioare ale artei ilustrate de muzică şi arhitectură.

De la nivelul legilor naturii pozitive enunţate de ştiinţe se poate trece la cel de-al doilea nivel de legi, legile armoniei formelor, sunetelor şi culorilor. De la ştiinţă la artă! Nu invers! Apoi, de la artă se pot aborda religiile.

De abia după ce a fost ordonată gândirea de cunoaşterea legilor, abia atunci omul nou poate să înceapă să pătrundă în tainele şi ascunzişurile fenomenelor de ordin spiritual pe care le ilustreaza religiile evoluate...

Există, deci, trei trepte de armonie:

1.ARMONIA LEGILOR DIN NATURA FIZICĂ;

2. ARMONIA FORMELOR, SUNETELOR ŞI CULORILOR;

3. ARMONIA FENOMENELOR SPIRITUALE.

Armonia formelor spirituale se naşte în focul meditaţiei şi contemplaţiei lumii armoniei legilor cu care vin în contact, în studiul de zi cu zi, asociată cu viaţa de dăruire pentru semeni, precum şi cu viaţa de retragere. Viaţa de retragere este condiţia trecerii de la meditaţie asupra ordinii şi armoniei legilor, la contemplarea lor, contemplaţia fiind primul important fenomen spiritual. Este cel mai important pentru că ea, contemplaţia, dezvoltă deosebit de mult INTUIŢIA, atât de necesară celui mai important fenomen spiritual: CREAŢIA.

Contemplaţia, apoi extazul, acestea două reprezintă fundalul oricărui creator din oricare domeniu al ştiinţei, al artei sau al filosofiei. Accesul la armonia şi frumuseţea legilor, formelor, sunetelor şi culorilor sădeşte în om premisele devenirii unui creator. Acesta este sensul pe care Marele Creator îl dă creaţiei, ca fiecare să devină un creator în lumea lui, în universul său spiritual, abia atunci va cunoaşte registrul sublim al contactului cu Creatorul său.

Iată însă că, în aparenţă, mă contrazic: am afirmat că nu Dumnezeu este creatorul omului, pentru ca acum să-L numesc pe Dumnezeu "Marele Creator"!

DA! DUMNEZEU NU ESTE CREATORUL PLANULUI BIOLOGIC! BIOLOGICUL ESTE INDEPENDENT ŞI AUTONOM. DUMNEZEU ESTE ÎNSĂ CREATORUL UNIVERSULUI SPIRITUAL, AL LUMII IDEILOR. ÎN ACEST SENS, DUMNEZEU ESTE CREATOR, PENTRU CĂ EL ESTE MARELE IZVOR DE IDEI CARE INSPIRĂ ŞI ADAPĂ PE TOŢI CREATORII.

Iată sensul real al interceptării radiaţiilor divine, "INSPIRAŢIA". Inspiraţia este modul real de comunicare cu lumea superioară, este semnalul că divinul a început să se contureze în acest spirit. Un spirit inspirat reprezintă fiinţa care este încadrată în simfonia lumilor spirituale. Spiritul inspirat este spiritul pământean care poate beneficia de radiaţiile divine sentionice. De radiaţiile erosonice beneficiaza oricine, pe când de radiaţiile sentionice beneficiază numai cei evoluaţi, cei activi care, după ce au realizat în ei echilibrul perfect, au început să se ridice, păşind pe treptele:

ARMONIEI, FRUMUSEŢII ŞI SUBLIMULUI!

Unde începe SUBLIMUL? Pe treptele înalte ale INTUIŢIEI ŞI INSPIRAŢIEI!

Acesta este idealul lumii noi. Aşa se poate realiza o lume nouă. O lume nouă este alcătuită din creatori: creatori mici şi mari, fiecare creator mic putând să ajungă un mare creator, depunând mult efort în mai multe vieţi...

Nici un spirit curat nu este plafonat de nimeni şi de nimic. Plafonarea o aduce numai îngustarea şi limitarea studiului. Dacă este realizată ordinea interioară, studiul este acela care dezvoltă, descoperă şi deschide orizonturi noi.

De aceea, îndemnul Meu în finalul acestei prezentări este la:

STUDIU!

Numai prin studierea şi aprofundarea armoniei legilor, formelor, sunetelor şi culorilor se deschide perspectiva unei intuiţii dezvoltate, care este condiţia cunoaşterii "STĂRII DE INSPIRAŢIE". S-a spus în religii că sensul omului este îndumnezeirea şi nu s-a greşit. Chemarea Mea, ultima, revine ca la început spre ORDINEA atât de necesară unei evoluţii normale. În strădania spre îndumnezeire, omul trebuie să aspire către culmea pe care el o poate atinge:

ARMONIA, FRUMUSEŢEA, SUBLIMUL.

 

[Luna]

Nu contest veridicitatea mesajului, insa citind si recitind anumite pasaje, gandul m-a dus la un batran si sfatos profesor pe care l-am avut la faculatate...

" Mai întâi de toate, omul curat sufleteşte trebuie să studieze natura, cu toate legile şi fenomenele ei. Omul nou vrem să plece nu de la credinţă, ci de la ştiinţă! El trebuie mai întâi să înţeleagă bine:
ORDINEA VĂZUTĂ...
Pentru aceasta trebuie studiate astronomia, chimia, fizica, medicina, biologia, punându-se accentul pe fizico-matematici şi îndeosebi pe fenomenele proprii atomilor".

?? Cred ce cel care a transmis mesajul a fost un spirit elevat, mesager al Divinitatii, care a pus accentul pe studiu, cunostere, respectul fata de natura, spiritul unui om de stiinta!
Insa omul nu trebuie sa studieze natura, trebuie sa traiasca in armonie cu ea si sa o respecte. Natura, Pamantul sunt fiinte vii!! Elfii, zanele, gnomii, sunt spirite apartinand naturii si daca noi nu le vedem, nu inseamna ca ele nu exista.
Mai cred ca insasi Maica Veronica, ar putea fi autoarea unor pasaje, pentru ca de-a lungul anilor a acumulat cunostinte suficiente, iar subconstientul sau ar fi putut dicta cu usurinta un asemnea mesaj.

Dumnezeu oriunde ar fi, are puterea sa schimbe lucrurile: Creatia sa, Pamantul si Omul nu trebuie sa le treaca prin foc si para, nu trebuie sa transforme totul in cenusa ca Noi, sa-i simtim supararea si mania. Creatorul poate schimba Omul rau, hain si fara mila intr-un OM bun, intelegator,generos, un OM deschis marilor schimbari, care trebuie sa respecte cea mai marunta forma de viata. Esentiala intr-o astfel de schimbare este iubirea fata de tot de exista, fata de tot ce respira..

Ar mai fi atunci o diferenta intre Dumnezeu care a hotarat sa padepseasca speta umana si Lucifer??

 

[anuk]

SUFERINŢELE LUI ISUS

Miercuri, 26 octombrie 1977

După terminarea slujbei, Veronica îmi spuse să mergem imediat acasă, deoarece s-a anunţat "cineva" care vrea să vorbească. Ajunşi acasă, m-am aşezat la masa de lucru, iar Veronica pe fotoliul ei închizând ochii, după circa două minute îmi spune că a apărut Domnui nostru în obişnuita-I lumină.

" Sunt tot Eu, cel de ieri!

Sunt Cel ce am venit pe Pământ din iubire pentru cei rătăciţi. Am început şi Eu pe Pământ prin a studia. Am studiat din priviri, am înţeles prin intuiţie vârsta spirituală, stadiul spiritual la care se aflau cei ce Mă înconjurau. Am tăcut ani de zile, cu toate că aş fi avut multe de spus. Tăceam însă, privind. Studiam lumea, cea căzută, lumea încâlcelilor şi rătăcirilor. Majoritatea nu erau răi. Egiptenii erau curaţi, dar trăiau o religie şi noţiunea aceasta era pentru Mine nouă, pentru că pe nici una din celelalte planete nu existau religii. Esenţa noastră este realismul şi luciditatea. Dar în realismul şi sublimul opalic nu se poate pătrunde nici cu gândul dintr-o lume dezordonată, ca cea de pe Pământ.

Am venit pe Pământ nutrind dorinţa de a Mă exprima, dar pentru a mă putea exprima, era necesar ca Eu însumi să încep să înţeleg în mod realist cauza dezordinei. Cunoaşteam dezordinea doar teoretic, de sus, din lumea Mea, dar practic nu o cunoşteam. Îmi era străină. Îmi era străină invidia, ura şi nu ştiam ce este răutatea. Eram misionar şi eram primul îndrumător care cobora din însăşi Cetatea Luminii, Divinul Opal şi trebuia să aduc Lumină din Lumină, Lumină în întuneric.


Iniţial nu am ştiut nici Eu cu ce să încep, nu am ştiut nici eu ce drum să indic pentru a fi urmat. Am avut nevoie de multă, multă reculegere, de multă meditaţie pentru a putea descifra Eu însumi calea spre Adevăr şi Lumină. Mă aflam într-o lume primitivă, care deţinea un foarte redus număr de noţiuni. Singura cale pentru Mine de a fi înţeles era aceea de a Mă exprima în limbajul existent, cunoscut, nu de a creea noţiuni noi! Abia acum Mă pot exprima mai clar. Pe atunci însă limbajul uman, pământean era foarte sărac, iar minţile, foarte greoaie la înţelegere. Meditând spre a putea ieşi din impasul neputinţei de comunicare, Mi-a venit ideea folosirii PILDELOR şi PARABOLELOR. În acest sens, da, am creat! Am creat un mod special de comunicare, limbajul pildelor şi parabolelor...

............ (pauză, tăcere)...........

Când singur şi de bunăvoie am ales să fiu Eu acela care să cobor pe Pământ, mi-a spus Tatăl, Părintele Universului:

"Să nu ne chemi şi pe noi lângă tine, căci noi nu putem veni. Vom fi toţi alături de tine şi totuşi te vei simţi singur".

Aşa a şi fost. Nu o dată... De mai multe ori am vrut să abandonez Pământul, să părăsesc misiunea Mea, să Mă întorc în lumea din care venisem. De câte ori ceream acest lucru, Tatăl tăcea. Oh, aceste tăceri ale Tatălui...

.............. (pauză, tăcere)......

Am suferit mult printre voi pentru că nu eram înţeles. Marea majoritate nu înţelegea, puţini înţelegeau şi mult mai puţini urmau sfaturile Mele. Pentru aceasta nu am urât, dar am fost decepţionat, pentru că cei mai mulţi erau atât de întunecaţi, încât îmi provocau dezgust şi silă de a mai rămâne pe Pământ. De aceea nu am scris şi nu am vrut să scriu nimic, pentru că ştiam că vor fi deformate, falsificate şi greşit înţelese...

................. (pauză, tăcere)....

Eu nu am vrut nici temple, nici preoţi! O spun fără ocol şi repet pentru ca să fiu clar înţeles, nu am vrut nici temple, nici preoţi! Acestea aparţineau trecutului şi Eu doream ceva nou: apostoli care să-mi urmeze jertfa! Doream nu templul şi preoţia exterioară, ci templul şi preoţia lăuntrică: "Preotul să fie mintea, iar inima Altarul". Nu vroiam criticile inutile ale iudaismului, ci sacrificiul viu al fiecăruia pe altarul adevărului şi al iubirii.

Nu am vrut biserici din cărămizi şi pietre, ci lacrimile iubirii şi ale extazului. În măsura în care bisericile şi preoţii au cultivat iubirea, jertfa şi extazul, în aceeaşi măsură jertfele lor au fost primite şi au reuşit să părundă în împărăţia Luminii. Am spus că nu am vrut religie, dar recunosc, religia a fost necesară. Aceasta o dovedeşte prezenţa în straturile superioare a atâtor părinţi şi preoţi ai bisericilor şi templelor.

Sunt prea multe "-isme" pe pământ: creştinism, budhism, brahmanism, islamism, confucianism, şintoism şi câte alte fracţiuni şi secte derivate. A fost firesc ca într-o lume de minţi dezordonate, care nu a avut un sistem de a gândi, să apară fracţiunile şi sectele. Desigur că ele vor mai persista încă multă vreme, atâta vreme cât fracţioniştii şi sectanţii nu vor avea un sistem de studiu.

Numai un studiu multidirecţional va face să înceteze luptele între nenumăratele doctrine şi dogme. Multitudinea doctrinelor şi dogmelor nu are ce căuta într-o lume nouă şi nu va fi lume nouă decât atunci când toţi vor intra într-o ordine, cunoscând lumile Împărăţiei Luminii pecetluită în: ARMONIE, FRUMUSEŢE, SUBLIM.

Preoţii au avut nu numai altarele bisericilor, ci şi altarele artelor, ştiinţelor şi filozofiilor. A fi preot înseamnă a fi slujitorul adevărului. A fi preot înseamnă a sluji pe altarul gândirii, creaţiei. Nu toţi cei numiţi preoţi sunt preoţi. Preoţii cu adevărat sunt intuiţioniştii, inspiraţii, creatorii. Cel ce realmente slujeşte un altar, acest altar este altarul adevărului ce duce în împărăţia: ARMONIEI, FRUMOSULUI, SUBLIMULUI. Cine doreşte preoţia în biserică şi templu, să fie mai departe preot, dar să slujească realmente conţinutului, nu formelor. Să lupte pentru a face din credincioşi biserici şi temple vii, care să cunoască drumul ce duce spre înnobilare şi indumnezeire.

Ca să închei acest subiect, reafirm însă deschis şi clar: RELIGIA APARŢlNE COPIILOR! Copiii au nevoie de formă, ca să crească. Omenirea, cultura şi civilizaţia au apărut şi ele odată cu religiile, numai că în timp ce cultura, filosofia, ştiinţele şi artele au progresat, RELIGIILE AU RĂMAS ÎNCREMENITE ÎN FORME! De aceea Mă adresez în cuvântul Meu şi celor ce odihnesc în adăpostul religiilor.

Depăşiţi formele şi dogmele! Spargeţi cojile! Înlăturaţi crustele şi, mai ales, deschideţi şi citiţi cărţile ştiinţei, spre a deveni şi voi realişti. Nu vă bazaţi pe miracole. Nu speraţi în miracolul credinţei, ci în miracolul studiului necontenit, căci de nu veţi studia temeinic, veţi rămâne copii, iar copiii nu înţeleg limbajul celor maturi! Maturi au fost: Hrisostom, Newton, Galileo Galilei, Michelangelo, Leonardo da Vinci, Beethoven, Kant, Hegel şi încă mulţi, mulţi alţii. Aşa încât pe voi, cei religioşi, vă îndemn la studierea tuturor preoţilor "inspiraţi", ca şi voi, cei ce zăboviţi în marea ceaţă a credinţei, să păşiti alături de cei ce au ajuns pe treptele creaţiei.

Voi cei ce sunteţi curaţi, fiţi liberi!

Numai cel ce este liber de păcat poate gândi liber, iar un liber gânditor este acela ce stă jertfit pe altarul adevărului, arzând în inima lui focul sacrului.

Ardeţi şi voi cu toţi în iubire şi cunoaştere!

Fiţi făclii, fiţi stele pe cerul împărăţiei Luminilor, împărăţia: frumuseţii, armoniei şi sublimului!"

Va urma

 

[anuk]

NU DE CREDINŢĂ, CI DE STUDIU AVEŢI NEVOIE

31 octombrie 1977, ora 11.30

Citeam la masa de lucru din cartea lui Elie de Cyron: "Dieu et science" şi Veronica asculta în timp ce eu citeam o afirmaţie a autorului potrivit căreia ".. problemele religiei nu pot fi discutate cu autoritate decât cu cei ce au credinţă..", Veronica îmi spuse. Stai!... aud o voce! Scrie ce spune:

"- Era credinţei trebuie să ia sfârşit! Nu de la credinţă se porneşte, ci de la certitudine!"

Am întrerupt cititul şi am pus cartea deoparte. Veronica îmi spune că a apărut un spirit cu lumină asemănătoare cu a lui Hristos, tot din Opal - unul din cei 33.

"- Sunt din RAMA, fac parte din colaboratorii apropiaţi ai Părintelui Luminilor. Numele meu în Lumea Opalică este SLONUNTA şi am venit la voi pentru că am recepţionat afirmaţia potrivit căreia numai cei ce au credinţă au autoritatea de a discuta despre religie. Intervin pentru a face unele precizări: Nu mai avem nevoie de aberaţiile celor ce cred! Dorim să se pornească ordonat şi de aceea mai întâi studiaţi! Plecaţi de la studiu, căci studiul şi informarea multilaterală conduc automat la intuirea armoniei şi a ierarhiei universale.

V-aţi învăţat să rostiţi "Crezul" în biserică, dar din primele cuvinte rostiţi aberaţii. Dumnezeu nu este "ATOTCREATOR ". Nu El a făcut stelele, florile şi gâzele, nici pietrele de calcar, nici marmura, nici granitul. Nu Dumnezeu a inventat naşterea şi moartea, nu El a făcut mările, nici cerul, nici oceanele. Dacă El ar fi fost creatorul a toate câte sunt, înseamnă că tot El a făcut şi pe Lucifer, tot El a făcut mizeria, păcatul şi suferinţa.

Citiţi clar! Există două nivele care se disting net între ele. Primul nivel, cel al naturii, cel de-al doilea nivel, cel al lumii gândurilor, intuiţiilor şi ideilor. Natura îşi are rolul şi importanţa ei care trebuie cercetată, cunoscută şi bine înţeleasă. Ceea ce este deasupra planului zis NATURAL este PLANUL SPIRITUAL DIVIN care priveşte dezvoltarea facultăţii cugetătoare care, de fapt, este şi ea ceva natural, dar supra-material. Gândirea nu mai este materia în sensul brutal al cuvântului, ci este un atribut al unei materii ajunse la un înalt mod de organizare, o materie cu funcţiuni superioare, care nu mai poate fi cercetată în laboratoare cu tot felul de aparate.

Vreţi să cunoaşteţi pe Dumnezeu? Vrea să cunoaşteţi lumea şi viaţa noastră? Copilării! Sunteţi şi veţi rămâne nişte copii faţă de noi, cei ce suntem distanţaţi de voi cu miliarde şi miliarde de ani. Noi suntem însă realmente stăpânii universului Spiritual, cei mai mari creatori din toate universurile, mai presus de toate treptele, căci noi suntem "vârful ierarhiei gândirii".

Gândirea noi o stăpânim şi prin gândirea noastră am ajuns să conducem şi să dirijăm întregul edificiu al gândirii universale.

Lumea în care suntem şi existăm este lumea celor mai evoluate fiinţe din întregul univers şi nici o minte din toate straturile, de la I şi până la IX, nu poate pătrunde în lumea noastră. Dacă un spirit mare din stratul IX nu poate pătrunde la noi, cum îndrăzniţi voi, cei mai neputincioşi şi cele mai sărmane fiinţe cuvântătoare din univers să credeţi că vă veţi putea ridica la înţelegerea existenţei noastre?!

Noi suntem infinitul, oceanul fără de margini, cerul cel veşnic însorit. Noi suntem "energia" cea mai presus de toate energiile, care prin puterile noastre de pătrundere sondăm lumile, planetele şi universurile. Pe cei ce erau ceva mai avansaţi ca voi i-aţi numit "sfinţi" şi aţi spus că au cunoscut pe Dumnezeu. Închipuire! Pe Dumnezeu nici noi nu-L putem cuprinde, cu toate că locuieşte realmente cu noi şi se sfătuieşte cu noi. Pe "sfintişorii" voştri degeaba i-aţi numit sfinţi. Sfânt în universuri este unul singur: Părintele! Dumnezeu Tatăl, Marele Guvernator, Marele Arhitect, Marele Constructor, Marele Creator! Marele, Mai Marele A tot şi Toate. El este Marele Creator, nu al naturii, ci al lumii gândurilor şi ideilor. Totul în universul spiritual porneşte din El, care este centrul, el este focarul, din El ţâşnesc ideile creatoare. Dacă sunteţi cu ceva cultură, dacă aţi ajuns şi voi să silabisiţi in Marea Carte a Creaţiei Sale, nu fiţi orgolioşi, pruncilor! Dacă aţi reuşit ceva, aţi reuşit să deschideţi cărţile elementare ale cunoaşterii, dar sunteţi prea jos şi prea departe de noi ca înţelegerea voastră să ne poată atinge!

George a încercat ceva, ceva în primul capitol... dar este atât de puţin, atât de sărac materialul, încât să n-aveţi de acum impresia că ştiti totul. El nu aparţine zonei pământene şi totuşi nici el nu s-a putut ridica la înţelegerea FENOMENELOR SPIRITUALE!

Iată, acum George scrie şi eu îi formulez, dar îl simt incapabil să-l fac să înţeleagă UNIVERSUL FENOMENELOR SPIRITUALE. Nici el nu înţelege cum se face legătura între noi şi el. I se formulează, iar el scrie automat, mecanic, fără ca măcar să poată gândi la cele ce scrie şi nici să reţină ideile nu poate.

Acesta este un fenomen, superior totuşi, cum puţini, prea puţini l-au putut trăi. Noi mai avem câteva astfel de mediumuri scriitori cereşti; dar în viitor vom avea din ce în ce mai mulţi.

Gândirea pământeană, filozofiile, religiile, ştiinţele, artele sunt rezultatul, sunt opera noastră şi pentru că tot ceea ce s-a făcut, s-a făcut prin noi, vrem ca şi această planetă căzută să o aducem pe linia ascendentă a unei evoluţii normale, fireşti, naturale.

Vreţi raiul dincolo? Faceţi mai întâi ca raiul să se instaureze pe Pământ! Nu puteţi intra în stratul V uşor. Aveţi nevoie de încă câteva milenii pentru ca, treptat, pe rând, unul câte unul, să ajungeţi în lumea celor NORMALI. Sunteţi nişte fiinţe anormale. Voi, pământenii, sunteţi nişte caricaturi, nişte monştri, pe care noi, de aici de unde suntem, nu vă putem înţelege. Nu putem pricepe rătăcirile şi ereziile voastre, nu putem pricepe mizeria şi suferinţele voastre, în care vă zbateţi de milenii. Hristos este fratele nostru apropiat, face şi El parte din "RAMA DIVINĂ " şi a fost singurul din RAMĂ care a coborât pe Pământ, tocmai ca prin El şi noi să putem înţelege mai bine deformările pământenilor. Mare lucru nu am înţeles, cum de s-au petrecut toate, dar l-am înţeles pe El, pe acela care a demonstrat tuturor ce înseamnă a fi "normal" pe Pământ. A fi normal pe Pământ înseamnă să lupţi, să accepţi "CRUCEA" sub toate formele ei! Dar câţi pe Pământ au ales Crucea? Pământenii? Nu! Rari şi prea puţini au fost pământenii care au ales suferinţa de bunăvoie. Cei arşi pe rug, cei ce au ajuns pe eşafod pentru dreptate şi adevăr au fost dintre aceia care coborâseră din straturile superioare. Pământul nu are merite pentru a justifica iubirea noastră. Că vom interveni pentru pământeni, o vom face din iubire, din nemăsurata noastră iubire pentru cei buni şi curaţi, pentru cei ce nu s-au aliat cu nedreptatea şi minciuna!

Vinovaţii cu pete închise, cei negri, vor fi arşi, mistuiţi, desfiinţaţi de duranul, tritonul şi tirinul nostru, acumulate prin revolta noastră faţă de stăpânirea luciferică. Luciferienii, cei orbi, cei reci, anchilozaţii, caricaturile şi monştrii vor dispare, pentru totdeauna, din universul nostru. În bunătatea noastră, de două ori i-am aprobat lui Lucifer venirea pe Pământ şi i-am indicat căile de salvare. Nu merita, dar am făcut-o totuşi din Iubire. Lucifer şi întreaga sa împărăţie va primi ceea ce i se cuvine: Focul Mistuitor.

Voi, cei ce veţi rămâne... începeţi o viaţă nouă! Porniţi totul altfel decât aţi învăţat. În biserici, în temple să intre numai cei vrednici: maturii, bătrânii, învăţaţii, savanţii, creatorii. Nu-i mai învăţaţi pe copii tot felul de comedii religioase, de care ei, micuţii, habar nu au! Lăsaţi-i să crească în voie, arătăndu-le doar ce este bine şi ce nu este bine să facă! Lăsaţi urâtul obicei de a-L amesteca pe Tatăl nostru în toate nimicurile voastre. Dumnezeu este ceva SFÂNT, ABSOLUT SFÂNT, INFINITĂ ÎNTRUCHIPARE A PERFECŢIUNII, A SUBLIMULUI. EL ESTE SUBLIMUL NOSTRU. Numai noi, cei din preajma Lui, ÎI putem contempla şi rămâne extaziaţi în faţa perfecţiunii, în faţa măreţiei, în faţa forţei, în faţa energiei şi a luminii Lui.

Ce puteţi voi pricepe despre Tatăl nostru? Nimic! Absolut nimic! Nici noi nu avem cuvinte, nici noi, cei din preajma Lui, suntem realmente uluiţi de măreţia Lui, de nobleţea, de farmecul Lui, de inexprimabila sa înţelepciune şi bogăţie de idei, REALUL IZVOR DE LUMINĂ AL UNIVERSULUI!

Reculegeţi-vă! Revizuiţi-vă limbajul şi noţiunile! Evitaţi să pronunţaţi numele Lui cu orice ocazie! Numele Lui să fie pentru voi ceva SFÂNT, ce nu trebuie atins, ci adorat! În faţa sublimului trebuie să taci şi să-ţi pleci capul! Dacă îndrăzneşti să priveşti, dacă ochii tăi lăuntrici, dacă ochiul minţii tale primeşte o rază de lumină, taci şi ascultă muzica ce o vei auzi şi descoperi şi vei înţelege TĂCEREA! Ştiti voi ce înseamnă "noaptea simţurilor"? Ei bine, abia în noaptea celor cinci simţuri va învia sufletul vostru şi se vor dezvolta acele organe de percepere extrasenzoriale, care vă vor face în stare să recepţionaţi "fărâmele razelor divine ". Dar nu "credinţele " inventate de voi vă vor face apţi de perceperea radiaţiilor opalice, ci maturizarea fiinţei voastre spirituale, maturizare înfăptuită pe treptele ordonate ale universului cugetător. Dezvoltaţi gândirea prin studiu şi înnobilaţi-vă spiritul prin jertfa iubirii! Studiaţi, dar nu vă limitaţi la studiu! Învăţaţi, mai presus de orice SĂ VISAŢI! Visaţi în armonia muzicii, sorbiţi acordurile universului sonor, căci muzica modelează, hrăneşte şi înnobilează Spiritul.

Nu există gândire înaltă şi spiritualitate elevată în afara muzicii. Muzica pentru noi, cei din Opal, este totul! Iubim muzica mai presus de orice şi ştiinţă. Suntem nişte pătimaşi ai acordurilor ce le emit spaţiile zentice, suntem fermecaţi de coralele fraţilor noştri, care trăiesc într-o permanentă muzică.

La noi toate cântă! Şi spaţiile, şi florile, şi umerii, şi heruvimii şi serafimii. Toţi şi toate trăiesc în cânt şi pentru cânt. Cântaţi şi voi cu toţii laolaltă şi atunci ne vom putea înţelege mai bine. Cântaţi şi voi cu muzica ideilor şi atunci ne veţi putea bănui, veţi putea întrezări, veţi începe a înţelege SUBLIMUL LUMII NOASTRE.

Pentru ca voi să ajungeţi la sfaturile noastre, pentru ca voi să ajungeţi să recepţionaţi mesajele şi iradierile noastre, trebuie să plecaţi "NU DE LA CREDINŢĂ, CI DE LA CERTIUDINE!".

Înnobilaţi-vă, armonizaţi-vă şi spiritualizaţi-vă gândirea şi simţurile! Trăiţi din armonii, parfum, petale şi rouă şi intraţi în luminoasa noapte a celor cinci simţuri şi vă veţi transfigura fiinţa în vibraţiile ce pornesc din nou şi din lumina straturilor superioare. Uniţi-vă cu toţii într-un gând, în aceleaşi aspiraţii, cu aceleaşi intenţii! Adunaţi-vă gândurile, concentraţi-vă în meditaţii, optaţi pentru visare şi extaz! Nu vă opriţi la ştiinţele pozitive! Ele nu vă pot da totul! Raţiunea fără intuiţie este oarbă, dar nici nu speraţi să intuiţi ceva din lumea noastră dacă nu aţi pus în ordine raţiunile, gândurile.

Totul porneşte de la o raţiune limpede, de la o gândire realistă şi lucidă. Aţi fost destule secole îngustaţi la minte, limitându-vă preocupările la un singur sector. NU! A te preocupa de un singur aspect al culturii, înseamnă a fi o fiinţă mărginită. Ati fost destule secole mărginiţi în crezurile rătăcite. De vreţi să credeţi în ceva, credeţi atunci că există o armonie în tot şi în toate şi că nu veţi putea evolua de nu veţi cunoaşte totul.

De aceea, studiaţi, cercetaţi natura cu legile ei şi cultivaţi-vă spiritul în contemplarea poeziei şi muzicii! Raţionaţi lucid şi lăsaţi-vă purtaţi de aripile visurilor sugerate de intuiţie. După ce aţi visat, reveniţi la concret! Fiţi realişti, fiţi lucizi un timp, apoi lăsaţi-vă din nou purtaţi de visare. Căutaţi, mai presus de toate, esenţa vieţii, substanţa existenţei unei fiinţe superioare, care nu se poate regăsi decât în infinitatea beţiei a tot ceea ce poate fi: FRUMOS, ARMONIOS, SUBLIM."


Va urma

 

[anuk]

EFORTUL PERSONAL NU POATE FI DESFIINŢAT PRINTR-UN MIRACOL



În timpul mesei de prânz. Veronica a simţit prezenţa lui Heruvicle. Am gustat ceva în grabă şi m-am aşezat la masa de lucru. Heruvicle:

''- Într-unul din miturile voastre vechi, se spune că Adam şi Eva au călcat porunca, muşcând din măr, crezând în cele ce le şoptise şarpele că vor ajunge şi ei Dumnezeu. Aşadar, au vrut să ajungă Dumnezeu nu prin efort, ci prin miracol. Iată una din marile voastre rătăciri! Credinţa în miracole!Aşteptaţi miracole din partea Cerului? Ei bine, nu prin miracole veţi ajunge fiinţe superioare, ci prin efort, prin râvnă, prin muncă, prin sârguinţă!

Noi nu putem da nimănui decât sfaturi! V-am trimis şi vă vom trimite spirite luminoase, înţelepţi şi savanţi din straturile superioare ca să vă înveţe, să vă îndrume. Voi însă să-i ascultaţi, să vă străduiţi să-i înţelegeţi, să le urmaţi viaţa şi exemplul. Oamenii religiilor au inventat noţiunea de "har divin" şi au zis că acest har se coboară peste om la comanda preotului! Ca intenţie, nu acuzăm această idee, dar trebuie să o spunem clar: NU ESTE REALĂ! Noi, în lumea noastră nu avem această noţiune de "har divin", dar o acceptăm pentru pământeni. Să fie clar pentru toţi: "harul divin " nu poate ierta păcatele, nu poate şterge petele. "Harul divin" nu se coboară la comanda cuiva peste oricine. Încetaţi cu mistificările gratuite şi puerile! Preferăm ca în loc de "har divin " să introducem noţiunea de "radiaţii opalice ", pe care deja aţi cunoscut-o din primul capitol al acestui volum. Nu exageraţi în ceea ce priveşte iubirea divină. Ea este mare, dar este mărginită, încadrată de legea atracţiei. Nu poate primi cineva radiaţii opalice până ce nu a ajuns activ, perfect alb, curat. Abia cei ce au atins nivelul stratului V se împărtăşesc cu RADIAŢIILE OPALICE EROSONICE, expresia dragostei divine. Toţi sunteţi chemaţi la Lumină, dar vă veţi împărtăşi cu ea când veţi atinge VREDNICIA. Să nu vă închipuiţi, ca Adam şi Eva, că ar exista ceva miracole care să vă înnobileze, care să vă lumineze, care să vă albească spiritul.

Treptele eforturilor nu pot fi cumpărate, nici nu pot fi desfiinţate printr-un miracol. Treptele trebuie urcate cu conştiinciozitate, cu atenţie, concentrându-vă râvna şi efortul. Miracolul există, dar el începe odată cu realizarea desăvârşirii, adică cu înnobilarea spirituală. PURIFICARE - ÎNNOBILARE - TRANSFIGURARE!

Acestea sunt cele trei mari trepte ale evoluţiei care vă stau în faţă.

PURIFICAREA este, de fapt, reintegrarea fiinţei umane în ordinea naturală firească a unei făpturi, prin ieşirea din impasul stării de păcat. Purificarea nu înseamnă simpla abandonare a abaterilor de la legile convieţuirii dintre oameni, ci, mai ales, o purificare a gândurilor, înlăturarea orgoliului, invidiei, dispreţului şi a celorlalte meschinării care degradează sufletul. ÎNNOBILAREA se realizează atât prin cunoaştere, prin studii şi cercetări, cât şi printr-o înaltă ţinută morală.

Iubirea şi slujirea oamenilor capătă aici importanţa fără de care înnobilarea nu se poate realiza. Înnobilarea este rezultatul iubirii faţă de tot şi de toate, care pregăteşte "focul" lăuntric, setea de contemplaţie, tendinţa spiritului către extaz. Extazul este semnalul începutului transfigurării. Transfigurarea aduce consfinţirea înnobilării spirituale. TRANSFIGURAREA fiinţei umane nu este numai o stare, ea este un fenomen care face posibilă producerea miracolului: interceptarea radiaţiilor opalice erosonice şi pătrunderea în câmpurile magnetice nusonice.

Acesta este "miracolul": interceptarea radiaţiilor noastre opalice, care nu se realizează decât printr-o atentă autocizelare spirituală, ce trebuie lucrată zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi, cei din Opal, vă iubim atât de mult, încât am vrea să vă aducem alături de noi, să trăiţi şi voi armonia perfecţiunii noastre. Dar, mai presus de voinţa şi iubirea noastră, există legile care pun "ordine" în univers. Legea ierarhizării spiritelor în funcţie de luminozitatea şi energia lor nu poate face nici o excepţie. Diferenţa de lumină şi energie între noi şi voi este atât de mare, încât voi niciodată nu o puteţi recupera. Sunteţi sortiţi să rămâneţi jos, în zona inferioară, încă multe, multe secole, până ce încet, încet veţi progresa, veţi evolua, acumulând şi voi lumina, astfel încât să puteţi pătrunde pe rând, unul câte unul, în zona straturilor superioare.

Pământul are o karmă grea! În faţa lui stă un urcuş dificil, care cere multe şi intense eforturi. Ce departe sunteţi de adevăr! Câtă anarhie domneşte în rândul intelectualilor voştri! Încă sunteţi in întuneric, încă rătăciţi pe poteci pierdute, încă nu aţi ajuns să învăţaţi adevăratul drum ce duce spre înnobilare, spre transfigurare, spre lumină! Cea mai mare lipsă a voastră este lipsa intuiţiei. Şi nu intuiţi pentru că sunteţi firi comode, leneşe, care mocnesc sub cenuşă, fără să ştiţi, fără să vă întrebaţi de unde aţi venit, ce trebuie făcut, de ce aţi venit şi apoi unde veţi merge.

Zăceţi în ignoranţă totală! Ca nişte morţi! Întregul Pământ este un cimitir de morminte. Tot Pământul tace. Am vrea să discutăm cu voi, să stăm de vorbă, să vă comunicăm din tainele universului nostru. Pământul însă doarme! Zace în somnul lâncezirii şi al nepăsării, prins în ghearele unor visuri meschine şi vulgare. Doar ici, colo, când şi când, se mai trezeşte câte unul şi atunci noi îl chemăm. El ne răspunde şi atunci ne aruncăm cu toţii asupra lui, care mai de care vrând să comunice prin el pământenilor câteva idei, câteva vorbe. Păcat de voi că aţi ajuns aşa de jos! Eraţi cândva ceva mai sus... dar, în loc să vă ridicaţi, aţi coborât!... Până când veţi coborî? Până când? Până când?"

Va continua

 

[anuk]

HRISTOS ÎNDEAMNĂ LA STUDIU ŞI RESPECTAREA LEGILOR DIVINE

2 noiembrie 1977, ora 8.30

M-am sculat de dimineaţă şi Veronica a simţit că lisus Hrisios doreşte să se exprime. Am alergat imediat la masa de lucru. lisus Hristos:

"V-am chemat la studierea Ordinii şi v-am sfătuit să aprofundaţi Legile Divine. V-am chemat la studiu şi la cercetare, la cunoaşterea armoniei ce domneşte în lumea formelor, a sunetelor, a culorilor. V-am chemat mai întâi la toate acestea, pentru că numai o minte cultivată, disciplinată de legi şi instruită în acordurile sunetelor şi culorilor poate să pătrundă în tainele ce le ascunde RELIGIA!

Învăţaţi ordinea şi disciplina gândirii, treceţi, cunoscând totul şi toate, şi apoi pătrundeţi şi în tainele pe care vi le oferă UNIVERSUL IDEILOR DIN RELIGIE!

Nu lăsaţi copii să pătrundă în religie! Nu vor putea înţelege, nu vor putea descifra, căci RELIGIA TREBUIE BINE DESCIFRATĂ. Realişti şi lucizi, documentaţi şi maturi în gândire, apropiaţi-vă de religie şi pătrundeţi-i sensul, intuiţi-i semnificaţiile, DEPĂŞIŢI LIMBAJUL ŞI PĂTRUNDEŢI LA MIEZ!

În limbajul Meu am folosit SIMBOLURI şi METAFORE, am vorbit în PILDE şi în PARABOLE, luând din viaţă diverse întâmplări drept obiect, care conţineau diferite fenomene spirituale, folosind în limbajul Meu numeroase noţiuni cu valoare esenţială de SIMBOL.

La cina premergătoare prinderii Mele, am ridicat cupa zicând: "Beţi dintr-acesta toţi, acesta este sângele Meu, care se varsă pentru voi, pentru curăţirea voastră!" Sângele Meu era învăţătura Mea. Sângele Meu erau ideile Mele. Sângele Meu reprezenta concepţia Mea despre lume şi viaţă. Sângele înseamnă pentru trup "viaţă". Învăţătura, ideile înseamnă spirit, LUMINĂ! Aşa după cum sângele dă trupului viaţă, aşa o concepţie superioară conferă minţii limpezime şi o călăuzeşte spre viaţa spiritului.

Marea majoritate a celor cărora le vorbeam erau morţi! Nu aveau viaţă! Aveau nevoie de un sânge care să le dea viaţa spiritului, aveau nevoie de o concepţie care să lumineze poteca, drumul, calea...

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA!...

Aşa am spus pe atunci. Acum revin şi spun: ORDINEA ŞI LEGILE SUNT CALEA CARE DUCE SPRE LUMINĂ, şi dacă am spus ceea ce am spus, a fost findcă mă confundam Eu Însumi cu ORDINEA şi LEGILE, că Eu Însumi eram contopit cu ORDINEA ŞI LEGILE FIRII.

Voi, cei ce sunteţi supuşi bisericilor, voi marii preoţi, episcopi şi ierarhi, renunţaţi la excomunicări, anateme şi blesteme! Voi, cei ce sunteţi mari "pontifex" sau patriarhi, nu legaţi în dogme absurde Adevărul! Adevărul nu poate fi circumscris, nici legat de un par, cu lanţuri de vorbe, rătăciri şi erezii.

ADEVĂRUL NU STĂ ÎN CUVINTE!

Adevărul nu poate fi supus de dogme! Dogmele încătuşează adevărul care ţâşneşte dintr-o minte aprinsă de "focul" dragostei divine. Căutaţi adevărul în voi înşivă, căci în voi înşivă sălăşluieşte acea părticică divină care să poată aduce lumina!

Templul este inima, preotul este cugetul, mintea, gândurile si ideile. FIŢI VOI BISERICI VII! O, voi, mai marii preoţimii, străluciţi voi în adevăr şi dreptate şi apoi să admiteţi să vă numiti voi înşivă îndrumători şi povăţuitori ai celor ce au nevoie de îndrumări şi sfaturi!

FIŢI TEMPLE ALE LUMINII! FIŢI CANDELE APRINSE, CARE SĂ ARDEŢI ÎN FOCUL IUBIRII DIVINE!

Am spus pe Pământ parabola MIRELUI care, în miez de noapte, primeşte la sine doar "fecioarele" care s-au îngrijit de "focul candelei lor". Consider această parabola ca cea mai vie ilustrare a raporturilor dintre OM şi ÎMPĂRĂŢIA LUMINII! În Împărăţia Luminii, a armoniei şi sublimului nu pătrund decât cei ce ard în iubire! Dumnezeu nu este un dictator care stă pe un tron, de unde loveşte pe cei păcătoşi sau mângăie şi răsplăteşte pe cei virtuoşi! Cei netrebnici stau în întuneric, ignoranţă şi rătăcesc în neştire în spaţiu de întuneric şi de suferinţă. Cei cu "candelele aprinse" ajung în straturile superioare, unde cunosc adevărata viaţă din împărăţia armoniei, frumuseţii şi sublimului. Cei ce ard cunosc focul contemplaţiei şi extazului! Cei activi, cei albi se împărtăşesc de bucuriile cunoaşterii. "Păcat" înseamna "întuneric"; întuneric înseamnă prăbuşirea pe treptele cele mai de jos, acolo unde domneşte anarhia, dezordinea şi necunoaşterea. Nu zăboviţi, nu pregetaţi, nu fiţi leneşi! Aţi zăbovit destul. Şi aşa aţi pierdut mult timp. Treziţi-vă, sculaţi-vă! Aprindeţi "candela" inimii voastre ca să puteţi intra în Împărăţia: ARMONIEI, FRUMUSEŢII, SUBLIMULUI!"



Va urma

 

[anuk]

CONVORBIRE CU TATĂL CERESC

Duminică, 6 noiembrie 1977, ora 9.00

Citeam din Hegel la masa de lucru. Când am ajuns la pasajul în care spunea că: "religia L-a coborât pe Dumnezeu la nivelul unei abstracţiuni goale, lipsită de conţinut...", Veronica îmi spune: "Însuşi TATĂL CERESC ne va vorbi... văd doar o lumină orbitoare! Scrie!..."

"- Eu sunt vârful în gândire, în raţiune!

Eu sunt mai presus de orice gândire şi raţiune! Eu sunt mai presus de orice gândire şi nici o minte nu Mă poate cuprinde, pentru că gândirea Mea nu are limite, nici hotare. Nu mă împiedic în nimic în gândirea Mea şi gândul Meu poate cunoaşte totul, pătrunzând pănă în cele mai îndepărtate spaţii ale universului. De la distanţe incomensurabile văd totul şi înţeleg totul, reprezentarea Mea fiind precisă şi exactă în tot ce văd, deoarece văd cu exactitate şi nu pot comite greşeli. Am însă şi Eu îndoielile Mele, şi când spun îndoieli, mă refer la refacerea celor ce au pierdut ritmul evoluţiei, căzând în întuneric din cauza stagnării. Constatând stagnarea în univers, am avut îndoieli asupra posibilităţilor de refacere şi revenire a celor căzuţi, pentru că pierderea ritmului în accelerarea acumulării de energie atrage consecinţe ce pot avea urmări grave asupra ulterioarelor trepte evolutive.

Pământul a fost planeta stagnărilor în care s-au complăcut miliarde de spirite. Din stagnare au căzut, călcând legile iubirii şi ale bunului simţ. Nu Eu am vrut aceasta! Eu nu am impus spaţiilor inferioare să stagneze în lene şi comoditate, iar de aici să ajungă la loviri, furturi, minciună şi crime.

Nu! Eu nu am vrut aceasta!

EU SUNT ABSOLUTUL ÎN FORŢĂ, ENERGIE ŞI LUMINĂ. DEASUPRA MEA ÎNSĂ, MAI PRESUS DE MINE, SUNT LEGILE! LEGILE GUVERNEAZĂ!

FII MEI, COPIII MEI! LEGILE CONSTITUIE REALUL FUNDAMENT AL EXISTENŢEI, FUNDAMENT PE CARE SE BAZEAZĂ GÂNDIREA MEA ŞI PRIN CARE IZVORĂSC DIN MINE IDEILE!

Ideile toate din Mine pornesc, din Mine ţâşnesc cu claritate şi precizie, şi-n mijlocul colaboratorilor Mei dau sugestii, şi la sugestiile Mele, ei înţeleg şi preiau ideile izvorâte din Mine.

Sunt izvor de gândire, stăpânesc universul gândurilor şi ideilor, dar eu nu pot face nimic contra legilor! Aceasta este însăşi esenţa Mea: cel mai perfect împlinitor al legilor. Aceasta este definiţia mea simplă şi concisă! Perfecţiunea, numai noi, cei din Cetatea Divină, am realizat-o şi dacă am atins perfecţiunea, aceasta pentru că am muncit în ordine, disciplinat, respectând legile. Eu, noi nu suntem în absolut decât în măsura în care noi am realizat absolutul în perfecţiune, tocmai pentru că noi înşine am înmănunchiat în cea mai perfectă armonie toate legile, într-o perfectă unitate de gândire, voinţă şi faptă. De aceasta, acţiunile noastre sunt dirijate de legi şi prin legi! NU EU, CI LEGILE CONDUC UNIVERSUL!

Între Zenit şi Nadir s-au petrecut multe şi nenumărate fenomene, dar noi, cei din Cetatea Divină, în realizarea perfecţiunii am trăit cele mai extraordinare fenomene, pe care nici o minte din afara sferei noastre nu ar putea să le înţeleagă. Realmente, noi cei din Cetatea Divină trăim o lume a miracolelor, o lume în care toate visurile se împlinesc.

Noi, cei din Cetatea Divină, suntem cele mai visătoare fiinţe din întregul univers şi visurile noastre devin realitate. Astfel am visat noi şi pentru Pământ, ca această planetă să realizeze şi ea armonia, integrarea Pământului în armonia universală!

Ca un împlinitor al legilor şi un realizator al tuturor visurilor, respect însă concretul, "fenomenele". Fenomenele sunt pentru Mine cartea preferată din care citesc şi înţelegând, iau măsuri. Astfel, am citit fenomenul stagnării, rezultat al legilor ce domneau pe Pământ. Ca oricare altă planetă, şi Pământul era liber, liber să meargă pe calea sa, proprie zonei inferioare a universului. Zona Pământului este cea mai tânără zonă din universul spiritual. Fiind cea mai tânără, este şi cea mai puţin evoluată; fiind mai puţin evoluată, am fost nevoit să aştept un timp îndelungat până să pot trimite misionari care să cheme pe oameni la ordine, disciplină, la muncă, la sârguinţă şi efort.

V-am ajutat mai înainte de a striga voi la Mine: "Tată, ajută-ne!" V-am ajutat din timpurile când voi eraţi primitivi, trimiteam mediumuri care vedeau şi auzeau spiritele luminoase şi astfel voi aţi luat spiritele trimise de Mine drept dumnezei! I-aţi numit zei, v-aţi închinat lor, iar Eu v-am sugerat "sacrificiul" ca o formă prin care să vă puteţi ridica.

Eu nu sunt un dictator, un tiran care să răsplătească şi să pedepsească! Fiecare din sine culege pedeapsa sau răsplata. Dar, după cum rodul efortului este lumina, aşa rodul lenei este întunericul. Întunericul atrage ignoranţa, iar ignoranţa, căderea, păcatul. Aşadar, nu Eu sunt cauza stagnării voastre! Nu sunt Eu vinovat, pentru că nu eu am făcut marea piramidă a existenţelor!

Toate existenţele, toate fiinţele au apărut şi evoluat singure, fiecare la măsura spaţiului în care s-a născut, au crescut şi au evoluat.

Când o lume a evoluat într-atât încât să putem să ne înţelegem, atunci am dus acea lume să cunoască ordinea şi disciplina spirituală şi fiecare lume captată de Mine a ascultat sfatul Meu şi, sub influenţa radiaţiilor divine, s-a încadrat în disciplină, ajungând să facă parte din "Familia Mea".

VOI, PĂMÂNTENII, AŢI FOST ÎNSĂ CEI MAI ÎNDĂRĂTNICI, CEI MAI NEASCULTĂTORI ŞI CEI MAI IUBITORI DE BUNURI MATERIALE. V-AŢI FĂCUT SURZI LA CHEMĂRILE MELE PRIN MISIONARII MEI, ŞI ASTĂZI, DUPĂ ATÂŢIA SACRIFICAŢI PE PĂMÂNTUL VOSTRU, AŢI RĂMAS SĂ VISAŢI LA MÂNCARE, HAINE ŞI DISTRACŢII.

Sunteţi cele mai deformate spirite din întregul univers! Aţi ajuns să conduceţi prin bani şi arme! Voi aţi creat lumea banilor, a biciului şi a armelor! Din nesecata voastră sete de odihnă şi huzur aţi făcut ceea ce nici o altă lume din altă planetă nu a făcut. Până când credeţi voi că vă veţi face de cap? Până când credeţi că voi răbda netrebniciile voastre, fiinţe schimonosite?

VĂ VOI TRIMITE CELE MAI APRIGE RADIAŢII DIN CÂTE AM PUTUT AVEA VREODATĂ ŞI VOI PUNE CAPĂT FĂRĂDELEGILOR VOASTRE!

Fac aceasta nu pentru voi, pământeni laşi şi leneşi, ci tot pentru ai Mei fii care, venind în mijlocul vostru, i-aţi sugrumat. Sângele martirilor strigă, iar Eu îi aud! Pururi îi aud şi nu voi întârzia ca să-i răzbun.

VA FI ZIUA RĂZBUNĂRII MELE, ZIUA MÂNIEI, ZIUA JUDECĂŢII MELE, CARE NU VA ŞTI SĂ CRUŢE PĂCATUL ŞI FĂRĂDELEGEA. Nu voi ţine seama de nici un strigăt de îndurare sau iertare, căci în ziua aceea voi uita de milă şi voi fi asemenea unui monstru care va lovi fără regret, fără cruţare! Ajunge răbdării Mele, ajunge îngăduinţei Mele! Am răbdat destul, am aşteptat prea mult...dar nu atât de mult, căci totul trebuia să se coacă! V-am trimis oameni de ştiinţă fără numar, care să vă aducă la cunoştinţă ordinea şi legile din natură.

Voi însă, în loc să înaintaţi mai mult în cunoaştere, aţi inventat bombe, tot felul de arme, care de care mai distrugătoare! NU VĂ VOI CRUŢA! Aşa cum voi aţi furat de la alţii, Eu vă voi lua totul... tot ce aveţi! Aşa cum voi aţi ucis fără milă, aşa vă voi distruge Eu în urgia Mea! De-ajuns! Nu vă mai spun acum nimic! Aşteptaţi până se vor împlini toate!..."



Doamne!

Adevărurile Tale au stat ascunse omenirii de veacuri. De ce aceste lacăte, de ce aceste porţi închise cunoaşterii umane?

Părintele Luminilor:

"- Fiule, Eu n-am închis niciodată drumul către Mine. Oamenii au fost întotdeauna liberi să Mă cunoască, dar pentru a putea fi Eu cunoscut implica studiu, cercetare şi multă, multă experienţă. Eu sunt cea mai complexă fiinţă din întregul univers. Sunt cel mai vârstnic şi cel mai înţelept. Sunt o fiinţă simplă ca ESENŢĂ, dar în manifestarea ei, fiinţa Mea este de o complexitate uluitoare, fantastică. Nimeni nu Mă poate cuprinde, nimeni nu Mă poate circumscrie, nimeni nu Mă poate defini. Eu sunt în afara definiţiilor. Cine are impresia că Mă poate cuprinde în scheme sau formule, se înşeală. Eu sunt abisul, infinitul, spaţiul ce există mai presus de timp. Eu sunt prăpastie fără fund, un pisc neatins, un ocean nemărginit, un izvor nesecat, o lumină neaprinsă, un întuneric de nepătruns. Dar ce rost are rost să vorbim despre Mine? Eu sunt "X"-ul de necunoscut, Marele Cârmaci, Marele Arhitect, Marele Constructor, Izvorul Ideilor, Luminilor, Apelor, Înălţimilor, Adâncimilor, Marea Enigmă, Marele Labirint, Marea Bufniţă, Leul cu cap de femeie, ochi de şarpe, urechi de asin, colţi de leopard, limbă de balaur, copită de taur, aripi de vultur etc etc.

Dar ce rost are să vorbim de Mine, cel ce sunt numit Zeul Zeilor, Împăratul împăraţilor, regele Regilor... nu-mi plac definiţiile acestea! O singură definiţie iubesc Eu şi aş dori ca toţi pământenii care vor mai rămâne în viaţă să o ştie: EU SUNT SERVITORUL SERVITORILOR, cel ce Mă dăruiesc celor ce se dăruiesc, cel ce mă jertfesc celor ce se jertfesc, cel ce luminează pe cei ce dau lumină. Eu, de la Mine, din propria iniţiativă, nu pot da nimic. Trebuie să fiu solicitat. Sunt solicitat, răspund. Nu sunt solicitat, tac... îmi văd de treburile Mele. Eu nu pot da celui ce nu are!

Să fim bine înţeleşi şi limpezi în exprimare. Termenul de Dumnezeu "milostiv" e fals! Eu nu sunt milos! Nu cunosc ce este mila! Sunt drept!

Judec drept şi dau fiecăruia după meritul său, după râvna şi strădania sa. Dacă cineva este sârguincios, se străduieşte, caută, cercetează, lucrează, este activ... luminează! Dând lumină, atrage, prin puterile sale magnetice, lumina. A primit lumina pentru că el însuşi a luminat. Asta nu înseamnă însă că i-am dat Eu lumina, că Eu L-am văzut, că i-am ascultat ruga. Acela e ascultat de diferite alte cercuri inferioare de lumină. Candela trage la candele. Sfeşnicul la sfeşnice, candelabrele se înţeleg între ele. Nu aşa poate intra o candelă în cerul sfeşnicelor şi nici un sfeşnic în cerul candelabrelor. Împărăţia Luminii are o structură de legi severe, care nu permit celor inferiori să intre în cerurile celor superiori. Candela, la un vânt mai tare se stinge, sfeşnicul... nici el nu poate prea mai mult, candelabrul însă rămâne aprins chiar pe viscole şi uragane.

Eu sunt Marele Candelabru ce luminează peste toate treptele de Lumină. Eu sunt Focul cel Nestins care încălzeşte toate inimile. Eu sunt Creierul cel Neadormit care trezeşte idei în toate minţile, cel din care se adapă şoimii şi vulturii.

Eu sunt Marea Bufniţă care stă în Copacul Cunoaşterii şi de acolo, de pe creanga Mea din vârf, văd Totul, înţeleg Totul, cunosc Totul. Cunoscând, îmi vin idei, venindu-mi idei, dau sugestii fiilor Mei, colaboratorilor Mei direcţi. Ei, la rândul lor, gândesc, le vin şi lor alte idei, dau şi ei la rândul lor sugestii altora, şi tot aşa până la cerurile active care pun în practică ideile şi sugestiile noastre.

Voi pe Pământ aţi încurcat toate schemele. E o harababură cum nicăieri nu mai există. Pământul vostru mi-a dat cele mai mari bătăi de cap ca să-l aduc la ORDINE ŞI DISCIPLINĂ. Acum sunt liniştit. Am rezolvat totul. Intervenţia noastră asupra Pământului a şi început. Din 1970, întreaga Cetate Divină, de la mic la mare, are sarcini precise de împlinit. Fiecare ştie ce are de făcut, toţi sunt la posturi. Voi pregătiţi-vă! Veţi vedea ce n-aţi văzut, veţi auzi ce nu aţi auzit vreodată. Cataclismul este gata să se declanşeze. Dezastrele sunt gata să coboare. Călăreţii apocaliptici sunt în armuri şi zale, cu coifuri, lănci, săbii şi pumnale. Nu cunoaştem mila, nu cruţăm pe nimeni! Cine a greşit îşi merită pedeapsa! A păcătuit, merită să fie ucis, alungat în focul veşnic! Problema lui Lucifer este rezolvată. Am făcut totul pentru a-l salva. N-a vrut? Să suporte consecinţele! Destul că Mi-am sacrificat pe cel mai iubit Fiu al Meu, pe Iisus Hristos – Izmor, cel mai înţelept, cel mai activ dintre Fii Mei. Nu L-au ascultat, I-au cerut absurdul şi Iisus a preferat Crucea, decât să le dea aur. Lucifer a vrut aur. Are aur! A vrut bani? Are bani! A vrut putere pe Pământ? Iată-l că are! A vrut să conducă lumea, a condus-o destul! M-am săturat!

Sângele martirilor Mei cer: RĂZBUNARE ŞI ÎI VOI RĂZBUNA! JUR!

Răzbunarea Mea va fi cumplită! Voi aţi crezut că voi desfiinţa iadul. Aţi crezut, la un moment dat, că iad nu există. Aţi crezut că există ardere totală, că le voi dezagrega substanţa spirituală negativă. Ei bine, NU! Nu pot arde, nu pot nimici corpurile spirituale, astrale. Luciferienii vor rămâne pe veci vii, dar nu se vor mai putea reîntrupa nicăieri, pe nici o planetă!

Culorile închise vor rămâne, de asemenea, pe veci în iad, iar pe rătăcitori îi voi expedia pe altă planetă primitivă, ca să-şi ispăşească lenea şi comoditatea în care s-au complăcut. Acum aştept cu nerăbdare ziua MĂCELULUI. Acţiunea primă o au martirii. Le-am dat lor întâietate să se răzbune. Apoi voi urma Eu, cu întreaga Cetate Divină. Fiecare martir îşi va face dreptate singur. Au acest drept şi Eu îi respect. Fiecare ţară va plăti. Fiecare popor va avea de suferit, inclusiv ţara voastră, care oricum este cea mai curată dintre toate, locul unde mi-am odihnit privirile şi mi-am delectat auzul.

IUBESC ROMÂNIA PENTRU MERITELE EI ISTORICE, PENTRU MARTIRII EI, PENTRU ARTIŞTII EI! Dar şi voi veţi trece prin foc! Şi peste voi va cădea potopul de ploaie fierbinte, şi peste voi va sufla crivăţul şi veţi cunoaşte îngheţul. În mânia Mea dezlănţuită nu voi mai privi la nimeni. Automat, fiecare îşi va primi pedeapsa şi să nu vă mire că cel mai aspru îi voi judeca pe preoţi... Şi pe cei din Roma, şi pe cei din Constantinopol, şi pe cei din Cairo, şi pe cei din Tokio.

Cea mai mare scârbă mi-au provocat-o fariseii, demagogii, falşii doctrinari, mincinoşii şi traficanţii de har. Nu-i voi cruţa! Voi provoca procese publice şi voi face ca singuri să-şi mărturisească murdăriile.

Vă dau ORDIN să menţineţi puşcăriile şi munca forţată pentru hoţi, mincinoşi şi mai ales, pentru bestiile care violează femeile. Aceştia vreau să fie spânzuraţi în pieţe publice. Am zis!

Voi retrageţi-vă la....... Acolo va fi locul Meu de odihnă. Mă voi odihni în voi şi voi în Mine. Proiectul ce l-ai făcut, îmi place şi-l aprob. Ai grijă de miresele Mele, ai grijă de Rug, de Maxim şi de Ioan Gură de Aur. Nu-l uita pe Nietsche, pe Bach şi pe Brâncuşi.

Pe altă dată!..."

Va urma

 

[anuk]

Continuam cu dialogurile mediumnice întreţinute cu spiritele.


Bucureşti, 7 februarie 1965

EZECHIEL (IEZECHIEL)

- alb mat cu triunghi pe piept;

- stratul VI;

Ezechiel este cel mai prodigios prooroc al Vechiului Testament şi cel mai aspru mustrător al evreilor.

L-am chemat pe Socrit ca să continuăm discuţiile noastre despre proorocii din Vechiul Testament. A venit, apoi i-am urat bun sosit.

Socrit: - În Numele Marelui Dascăl cu a cărui încuviinţare vin la voi, să fiţi binecuvântaţi dragii mei! Aţi dorit să vin la voi; am făcut-o cu toată dragostea, am venit să vă ajut, să vă arăt tot ce doriţi.

(Exprimându-ne dorinţa de a cerceta pe Ezechiel, Socrit a ridicat o mâna, apoi s-a întors, rostind chemarea...)

Veronica: - A venit! Are expresia blândă, e îmbrăcat la fel ca un roman... alb mat, poartă sandale în picioare...se înclină către Socrit, la fel şi acesta... Imaginea se apropie.

George: - Iubite Ezechiel, dorim să ştim în ce măsură cele descrise de tine corespund cu textele pe care noi le avem la îndemână. Asta... pentru a găsi confirmarea cei ce citesc şi înţeleg Sfânta Scriptură. Te rugăm să-ţi aduci aportul în cercetările noastre, prezentându-ne cele ce ştii... Şi, dacă vrei să ne mai povesteşti din cele ce le-ai mai lucrat în viaţa ta. Am totala certitudine că textele tale au fost plăsmuite de cei ce au jertfit adevărul! Îţi dau cuvântul...

Ezechiel: - Dragii mei prieteni şi fraţi! Eu... Ezechiel, cel care s-a rupt dintr-o tulpină spinoasă pe malul Mării Mediterane, care dintr-un suflu al vântului de miazăzi am fost înfipt într-un pământ... nu vor ridica mâna, vor scoate ce e murdar, vor tăia şi vor arunca, arătând adevărul. Nu va fi uşor pentru acea "mână", va căuta chiar în foc să ardă ce va fi rău – de altfel, nu va fi posibil, numai că strălucirea falsă a popoarelor va fi stinsă, iar bătrâneţea lor năclăită va muri în propria mocirlă, atrăgând de asemenea pe toţi cei ce au făptuit asemenea lucrari. Gândurile mele sunt de mult aşternute între voi, însă, după atâta sclavie, pot să-mi exprim marea bucurie că s-a trezit în cineva ordinul ce până acum a dormit... să vadă adaosurile crude şi mincinoase ce vor să arate cele scrise, dar contrazicându-se singure. Noi toţi, cei care ştim câtă nedreptate s-a făcut muncii noastre, vom ajuta când cineva va căuta să arate partea murdară şi s-o elimine, partea murdară ce a fost băgată de cei ce au vrut să-şi ascundă propria vinovăţie cu reversul. "Popor ales de Dumnezeu"... în limba ebraica se traduce Israel, pentru că – spuneau ei – atâţia oameni iscusiţi, numai dintr-un popor prea iubit puteau să se nască.

George: - Drept vorbind, cum şi de ce în poporul evreu s-au născut atâţia prooroci?

Ezechiel: - Cei de Sus nu au vorbit numai cu evreii şi nu numai poporul evreu a avut oameni plăcuţi lui Dumnezeu. Şi alte neamuri au avut astfel de oameni, ştiţi asta foarte bine, cât de multe neamuri au dat oameni minunaţi în sânul lor... Evreii, fiind însă mai abili, au scris şi păstrat cele spuse pentru a creşte prestigiul neamului lor, pentru a predomina într-o presupusă superioritate şi sfinţenie. Alte popoare, fie ele mai înapoiate sau mai delăsătoare, nu au îngrijit aceste "danii" şi acestea s-au pierdut odată cu dispariţia celor ce au făcut-o. Să nu credeţi, deci, că Dumnezeu nu şi-a ales din toate neamurile aleşii şi proorocii Săi, marii gânditori. Dumnezeu şi-a ales în toate părţile, din toate neamurile "Stâlpi" pe care să se sprijine şi care să-i comunice voinţa. Nu se duce oare omul în pădure şi încearcă pe orice copac altoirea, aşteptând apoi să vadă ce iese? Oare cum ar putea Marele Horticultor să nu încerce să caute să aplice altoirile pe cât mai mulţi copaci, pe orice "tufărică"...ca să vadă ce iese? Se înşeală acela care crede că numai prin anumite popoare Dumnezeu a vrut să-şi arate Voia Sa, se înşeală! Sunt popoare despre care Cartea Cărţilor nici măcar nu vorbeşte, acestea fiind de fapt mult mai plăcute Celui Înalt, Voinţa Sa revărsându-se, desfătându-se, fiind primite şi apreciate eforturile şi credinţele lor. Aceştia sunt cei care au zburat cu uşurinţă către Acela care, experimentând, a reuşit în Voinţa şi Puterea Sa.

George: - Iubite prieten, te rog să-mi permiţi să citesc câteva versete din textele de tine scrise, pentru a-ţi cere părerea.

Ezechiel: - Citeşte!

Am deschis cartea la...capitolul V şi am început să citesc...pâna la versetul 9:5..."Apoi, veţi zice către Casa lui Israel – aşa grăieşte Domnul Dumnezeu. Acesta este Ierusalimul pe care Eu l-am pus în mijlocul oamenilor, neamurilor şi al ţărilor dimprejur"...6: "Dar el s-a răzvrătit împotriva Hotărârilor Mele mai mult decât neamurile şi împotriva Legilor Mele mai mult decât ţările ce-l înconjoară, căci el s-a lepădat de Legile Mele şi Poruncile Mele nu le-a ascultat!" 7: "De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu"...pentru că tu ai înmulţit nelegiuirile mai mult decât neamurile dimprejurul tău şi Poruncile Mele nu le-ai urmat şi nici nu împlineşti Legile Mele, ba chiar nici după Legile neamurilor dimprejurul tău nu te porţi". 8: "De aceea, aşa zice Domnul "Iată, eu vin împotriva ta şi, în mijlocul tău, voi rosti osânda ta în faţa neamurilor" 9: "Pentru spurcăciunile tale îţi voi face ceea ce niciodată nu am mai făcut şi nici nu voi mai face asta vreodata". 10: "Voi aduce asupra ta osânda şi toate rămşiţele le voi spulbera în toate vânturile. ...Pentru că tu ai spurcat Lăcaşul Meu Sfânt cu ticăloşeniile tale, de aceea zice Domnul Dumnezeu "Precum este adevărat că sunt viu, tot aşa-i de adevărat că nu te voi cruţa, Ochiul Meu nu te va ierta, Mâna Mea nu te va milui".

Am oprit apoi lectura şi l-am întrebat:

George: - Este clar...nu există iertare pentru ei?

Ezechiel: - Clar! Citeşte mai departe!

Am reluat lectura de la acelaşi capitol V...

14: "În pustietate te voi face de ocară, în faţa popoarelor din jurul tău şi în faţa tuturor lucrătorilor". 15: "Vei fi de râs şi de batjocură, de pildă şi de groază pentru popoarele dimprejurul tău, atunci când voi săvârşi asupra ta Hotărârile Mele, cu mânie şi urgie, cu pedepse aspre, Eu, Domnul, am zis aceasta".

Am trecut apoi peste capitolul VIII, unde se arată ticăloşiile poporului lui Israel, am trecut şi peste versetul 10 din capitolul IX, unde, din nou, precizez pentru că nu va fi milă şi iertare, ca şi la capitolul VII, versetul 4, ajungând apoi la capitolul IX, discutând cu Ezechiel versetele 15-20.

Ezechiel: - "Spune, cine va fi... popor ales de către Dumnezeu?"

George: - Desigur, cei curaţi şi cinstiţi, drepţi în acţiunile lor.

Ezechiel: - Îti dai seama, e foarte clar că nu poate fi vorba doar de anumite naţiuni, o singură naţie plăcută lui Dumnezeu, ci de toţi cei ce sunt împrăştiaţi pe tot Pământul...

George: - Da, însă textul lasă impresia că ar fi vorba despre evrei...

Ezechiel: - Da, poate, despre ei, dar numai despre puţini dintre ei, sunt unii care nu au făcut toate aceste ticăloşii. Citeşte înainte de ce mi-ai prezentat şi ai să vezi. Eu însumi eram foarte uimit de pedepsele care vor fi date poporului meu, dar îmi dădeam seama că merită să fie şters de pe faţa Pământului, ...însă, totuşi, pe marginea drumului, unde cresc numai scaieţi, mai creşte ici-colo şi câte o biată floare de câmp de care cultivatorul nu se atinge, o lasă să trăiască... Despre aceste câteva flori nevinovate, care se mai aflau încă în acest neam era vorba anterior. Ei, însă au căutat să facă înţelesul că...ei sunt poporul Domnului...

(Tăcere...)

Cei care vor înţelege aceste lucruri vor fi cei care vor dărâma ideile diabolice strecurate printre scrierile profeţilor şi înţelepţilor, le vor descoperi înaintea oamenilor, arătând cât sunt de stricate aceste idei, cât sunt de goale şi lipsite de înţelepciune, cei ce le introduc fiind extrem de plini de vicleşug, răutate şi invidie. Din invidie, din vicleşug, au făcut pe Marele Dascăl ca fiind unul de-al lor şi, din vanitatea diabolica, fără de egal, au alterat scrierile Lui, aşa dupa cum am mai spus... şi alţii apoi nu au mai venit pe la voi. Eu sunt evreu şi oricât aş privi în jur, la fiecare de lânga mine... normal, ţin cît de cît la cei ce sunt de-o naţiune cu mine... dar mi-e şi silă de ea – asta fără să însemne ceva - , îi doresc nimicirea totală pentru tot ce a făcut din Marele, Luminosul şi Preaiubitul nostru Învăţător Iisus Hristos, Fiul Luminii. Te invidiez că eşti pe Pământ, regret că eu nu am trup ca tine, să pot urla nedreptatea făcută iubitului nostru Domn şi Învăţător, aş vrea să scriu, să spun tuturor, să arăt otrava strecurată până şi în cuvintele pe care le-a spus El, venin strecurat în inimile celor însetaţi de apă curată. Au dat venin, au chinuit oamenii cu otrava lor, cu minciunile lor mârşave. Nu poate fi mai mare mârşăvie decât aceea de a încurca omul care caută un drum, a adapă cu venin un om însetat, a da mâncare stricată, cu intenţie clară, celui înfometat. Toţi fiii, toţi cei ce au iubit pe Domnul lor, toţi au suferit şi dacă aţi şti voi că toţi văd acum unde a fost gaura prin care şarpele s-a strecurat... se vede neghina şi se văd cei ce au făcut-o, se văd cei ce au semănat-o. Şi cum toţi doresc acum să fie răscumpăraţi, însetarea şi dorinţa lor de pedepsire va să fie adusă până la capăt. Dragii mei, cred că v-am dat tot ce mi-aţi cerut. Acum (întorcându-se către Socrit...) cer permisiunea să mă retrag... problema...

George: - Iubite prieten, încă o întrebare...

Ezechiel: - Spune.

George: - Ai avut ceva cu egiptenii?

Ezechiel: - Absolut nimic, le-am respectat credinţele, le-am apreciat eforturile religioase, cu toate că neamul meu i-a socotit păgâni, închinători la idoli şi era plin de dispreţ faţă de ei...

George: - Cum se explică atunci că în multe capitole vorbeşti despre pedepsele ce vor veni asupra lor sau... nu cumva acestea erau proorociri asupra evreilor şi aceştia le-au trecut pe seama egiptenilor?

Ezechiel: - Întocmai! Toate erau pentru ei, atunci... pe unele le-au modificat, altele le-au trecut în spatele altor neamuri...

George: - Am căutat apoi şi am dat peste un verset în care era prezentată foarte clar o minciună... Capitolul XXX, versetul 23: "Voi împrăştia pe egipteni între popoare şi îi voi vântura printre ţări".

Ezechiel: - Dragii mei, asupra acestor evidente... nu mai insistăm.

Socrit: - Mai ales că prietena noastră nu mai rezistă... Aşadar, prieteni ai noştri, fiţi binecuvântaţi! Am plecat! Vă mulţumim!


Va urma

 

[anuk]

Bucureşti, 11 februarie 1965

SIU KARTA şi PARCUL DE COPII

Veronica şi-a exprimat dorinţa de a-l vedea pe Siu Karta. În scurt timp, acesta sosi. L-am salutat cu tot respectul.

Siu: - Şi eu, dragii mei, vă binecuvântez cu tot respectul, în Numele Marelui Dascăl, în Numele Domnului nostru, Iisus Hristos. M-aţi chemat cu dragoste şi departe fiind de voi, totuşi dorul vostru m-a prins şi m-a adus la voi. Ai dorit să mă vezi, soră, şi tu prietene; acestei dorinţe nu pot să nu-i răspund.

Veronica: - A ridicat mâna dreaptă şi a apărut ceva. Ce o fi cu el?... Un parc cu tufe multe şi flori minunate. Printre tufe se află un fel de corturi şi de sub ele scot capete copilaşi drăguţi, în jur de 1-3 anişori, copilaşi foarte plăcuţi la vedere şi dulci. Vai, ce jucăuşi sunt! Parcă nu au sex, se îmbrăţişează între ei, râd unii de alţii, ...hop...unul a scos capul şi se uită încolo...e ca şi cum cineva dinăuntru l-a prins... Alţii ies şi intră pe sub corturi. Ce o fi însemnând aceasta? Ce este cu aceşti copii, prietene Siu? Tu ai făcut ceva ca eu să pot vedea sau există în realitate aşa ceva?

Siu: - Nu este o iluzie, nici măcar nu sunt ei veniţi aici. Am făcut doar distanţa dintre tine şi un colţ din stratul II să se micşoreze.

Veronica: - Ce frumoşi sunt! Stai, parcă am auzit un ordin. Ies toţi din cort şi se apropie. Ce drăguţi sunt...(Veronica era în culmea vervei şi a veseliei...) Uite, unul a căzut în poponeţ, altul l-a ajutat să se ridice, sunt toţi goi, doar o eşarfă le trece de pe umeri în jos... Acum, parcă sunt trimişi... fuguţa-fuguţa, cu pulpiţe durdulii, grăsuţi de-ţi vine să-i mănânci, nu altceva... Ei, interesant! Vin păsări în zbor, ceva ce seamăna cu fazanii şi păunii. Coboară spre corturi şi încep parcă să mângâie copiii cu ciocurile... Ei se bucură şi par că se joacă cu păsările.

(Nu mă puteam lămuri ce înseamnă, ce caută aceşti copii de această vârstă dincolo...)

George: - Siu, vrei să ne spui ce înseamnă, trecutul acestor copii?

Siu: - Sunt situati acum într-un anume loc din stratul III. Au fost şi ei pe Pământ, însă au fost luaţi şi aduşi aici pentru că nu aveau îndeajuns suport pentru misiunea ce ar fi urmat. Nu puteau realiza mare lucru din pricina locurilor în care se întrupaseră, atunci fiind răpiţi între vârsta de 1 şi 3 ani...

George: - Atunci... de ce au mai fost trimişi?

Siu: - Ei au dorit asta, dar nu s-a putut realiza pe deplin.

George: - Dar cum se explică faptul că sunt aşa de mici?

Siu: - La vârsta aceasta au fost luaţi, înapoi...

George: - Au fost spirite normale înainte de întrupare? Oameni întregi sau copii?

Siu: - Au fost la fel cum sunt eu acum.

George: - Atunci, unde le este ţesutul, fie el şi din substanţă spirituală?

Siu: - Ce vrei să spui?

George: - Nu înţeleg cum, având o înălţime normală la întrupare, nu înţeleg de ce acum sunt aşa de mici. Deci, substanţa lor spirituală este mai "mică"... unde e restul spiritului?

Siu: - Aceasta a făcut-o Rânduiala Divină a Marelui Guvernator...

George: - Dar tot din Legea Divină a Marelui Guvernator face parte şi "legea conservării substanţei". Cu alte cuvinte, legea aceasta nu exprimă doar conservarea caracterului şi a valenţelor intelectuale, ci şi întreţinerea "cantităţii de substanţă" spirituală a corpului spirtual, legate de anumite dimensiuni şi anumite forme. Formele exprimă trăsăturile de caracter, iar dimensiunile conturul spaţial, acestea menţinându-se în cadrul unei limite, fără de care legea de care vorbeam nu s-ar putea manifesta. Adica "Legea conservării substanţei"...

Siu: - Eu am spus ce am avut de spus!

Veronica: - A dispărut! A dispărut...şi Siu, şi Parcul de Copii...

George: - Iubite Siu, te-ai supărat pentru întrebările mele...

Veronica: - A plecat, degeaba mai întrebi...

Am rămas cu impresia că-l enervasem cu întrebările mele... oricum, gândeam că... poate s-a supărat pe noi, dar eram foarte apropiaţi ca să mă îngrijorez... Siu era foarte apropiat de cercetările noastre ca să considere ceva rău în ceea ce făceam...

Constat, de data aceasta, ceva foarte important – spiritele nu caută atât de multe explicaţii ca noi. Nu au un spirit analitic atât de dezvoltat, ei abordează cunoaşterea la un mod foarte sintetic, folosind deosebite calităţi intuitive... Această constatare o mai făcusem în cercetări alături de Hegheduş Ianoş. Şi el era de părerea mea... Spiritele nu au obiceiul să despice firul în patru, ca noi, pământenii. Ceea ce ele au foarte dezvoltat este simţul intuiţiei, dominant în cunoaşterea lumii în care trăiesc şi se mişcă. Mai e ceva. Spiritele care pleacă de pe Pământ nu reţin faptele nesemnificative. Ani, cifre, adrese, localităţi... în general vorbind, nu reţin nimic din ce nu este esenţial, nu reţin deloc ceea ce nu este semnificativ. Au, însă, o fantastică memorie a tot ce este semnificativ, a tot ce este Esenţial. De la Siu aşteptam o explicaţie ştiinţifică. Nu a recepţionat aceasta. Este foarte posibil şi cred că aşa este... Siu nu a avut o pregătire ştiinţifică. Este un Spirit Superior, un "argintiu luminos" cu fixare în stratul VII, nu am pretenţii, nu vreau să reproşez... Sper însă şi doresc foarte tare ca în cercetările noastre să găsim spirite cu limbaj şi pregătire ştiinţifică adecvată zilelor noastre. Aştept cu nerăbdare această zi! Mă gândesc în special la Tarnium, cel din Venus, cel ce mi-a promis odată că-mi va vorbi despre atomi. Deocamdată, scopul cercetărilor noastre este BAZA LUMII SPIRITUALE...

va urma

 

[anuk]

Bucureşti, 13 februarie 1965

IOAN HRISOSTOM şi SIU KARTA

Am vrut ca astăzi să continuăm studierea spiritelor de pe treptele inferioare, ale pribegilor şi rătăcitorilor, dar Veronica a vrut să mai schimbăm atmosfera. Am cerut atunci să vină cineva care doreşte să se manifeste. Am aşteptat cam 5 minute, mai mult ca de obicei, în cele din urmă prezentându-se Ioan Hrisostom şi Siu Karta.

Ioan: - În Numele Părintelui Ceresc prin care vin la voi, fiţi binecuvântaţi, iubiţi fraţi şi prieteni! Azi v-aţi gândit la mine şi m-am simţit obligat să vă răspund. Am dorit să vin la voi, deşi drumul nu a fost prielnic, am răzbit...

George: - De ce nu a fost prielnic?

Ioan: - Deschiderea drumului nostru spre voi – de voi depinde dacă e prielnic sau anevoie. Este legat de stările voastre sufleteşti şi cum sunteţi voi supuşi acestor legi ale trupului, aproape fără voia voastră uneori faceţi greoaie venirea noastră.

Veronica: - Nu înţeleg, cum adică?

Ioan: - Cercetează-te, vezi cum te simţi şi spune-mi: "Ai o linişte deplină sau o tulburare inexplicabilă?"

Veronica: - Da...e adevărat... Am o tulburare, dar nu ştiu de ce. Poate din motive fiziologice.

Ioan: - Da, e adevărat, stările tale sunt legate de trup... Şi dacă trupul nu este în echilibru perfect, nu poţi lucra cu noi...

(A urmat o scurtă tăcere...)

Veronica: - Ioan discută ceva cu Siu... Ioan a plecat, a rămas doar Siu.

George: - Cum asta? Ce s-a întâmplat?

Siu: - E solicitat de un cerc de teologi din Italia şi nu a putut respinge propunerea lor. Trebuie să se prezinte... Ei fiind teologi, multi bărbaţi, au probleme mai multe, îndeosebi şi pentru că sunt catolici... A dorit să vină la voi, însă în faţa altor dorinţe, cea a voastră a căzut. Nu te speria că eşti zdrobită. Când se strigă ceva către cineva... tot ce se găseşte pe cale trebuie să cadă... Nu vă necăjiţi! Ei fiind mai mulţi, aproape toţi semioficiali, au totuşi întâietate, de aceea Ioan s-a dus la ei. Eu am prevăzut de la mare distanţă dorinţele teologilor italieni pentru fratele meu Ioan, am prevăzut ce se va întâmpla şi de aceea am venit şi eu la voi. Nu aveţi de unde să ştiţi dacă atmosfera de lucru e prielnică. Amânaţi pe altă dată lucrul. Acum nu puteţi lucra. Fiţi binecuvântaţi şi rămâneţi în pacea Scumpului nostru Domn!

Va urma

 

[anuk]

Bucureşti, 20 februarie 1965

Galileo GALILEI (I)

Am aşteptat cu mult interes şi nerăbdare ora întâlnirii cu Galileo. Mă întrebam dacă voi găsi în el pe acela care să-mi lămurească neclarităţile pe care le aveam cu privire la existenţa straturilor. Am vrut de mai multe ori să se precizeze ce sunt Straturile şi dacă prin ele se înţelege planetele. Nimeni nu mi-a răspuns exact. Locurile în care ei stăteau spuneau că se numesc straturi, Oraşe, planete şi nu puteam înţelege clar. Planeta, se ştie, este un corp sferic care se menţine în spaţiu, într-un punct gravitational generat de un Soare, de un Astru. Nu puteam înţelege straturile ca fiind nişte planete, dar în acelaşi timp le consideram ca fiind nişte soluri materiale care trebuie că în spaţiu au formă şi dimensiuni. Având aceste intenţii, i-am chemat pe Galileo şi pe Socrit. I-am salutat pe amândoi, urându-le bun venit.

Galileo: - În Numele Aceluia prin care am venit la voi, fiţi binecuvântaţi, prea iubiţii mei prieteni. Aţi dorit să vin, am venit. Ce doriţi de la mine?

George: - Vrem să aflăm multe, Galileo. Însă, în primul rând cautăm o lămurire cu privire la Lăcaşurile de odihnă, dacă sunt planete sau straturi... Numai Doamna Georgina a spus că ar exista planete... Însă nu am avut timp şi nici momentul să insist. Ne interesează poziţia, locul acestora în univers, caracteristicile lor. Doresc apoi să discut problemele ce le ridică teoria relativităţii cu privire la spaţiu, timp, mod şi energie... Teoria cuantelor, precum şi multe alte nelămuriri.

Galileo: - Da, ai început cu nelămuriri asupra planetelor, straturilor sau Oraşelor... după limbajul nostru. Este adevărat că între straturi şi planete există asemănări, dar în realitate sunt diferite, având fiecare un înţeles aparte. Planetele sunt acelea pe care se perpetuează viaţa, vieţi omeneşti, mai avansate sau mai înapoiate. Voi cunoaşteţi planetele, dar nimeni nu ştie adevărul, dacă în acele planete există sau nu vieţi omeneşti, animale, sau altceva, de exemplu din natură. Sunt recunoscut în natură ca un om. Toată viaţa pe Pământ mi-a fost o continuă cercetare, dar când am rupt firul acestor lucrări şi am trecut în altă viaţă, am trăit ceea ce nu m-am aşteptat, căci cu o uşurinţă de mii de ori mai mare am putut pătrunde ceea ce eu niciodată în trup fiind nu aş fi putut crede că poate exista. Atunci am văzut cât de mic sunt, mi-am dat seama că nu am făcut nimic şi că nu ştiu nimic. V-a spus prietenul nostru Siu că merg şi prezint ceva, din cele ce ştiu, unui student englez...

(Într-adevăr, Siu ne spusese într-o convorbire despre Galilei, cum că ar avea un student în Anglia pe care îl iniţiază, îl îndrumă...)

Este întocmai o prezentare pe care o face o mamă unui copil, învăţându-l literele, în raport cu imensa cunoaştere a oamenilor pământeni. Nu poţi da unui om să mănânce decât cele cu care s-a obişnuit. Astfel, dacă îi dai ceva care ar putea să-i dăuneze este întocmai ca un curent puternic căruia i-ai da drumul asupra unui bec mic şi... ars, gata este becul. Mă uit la el şi mă minunez ce grozăvie i se pare lui că descoperă cu mintea şi parcă mă văd şi pe mine cum mă străduiam şi mi se părea că fiecare pas este mare, ca să ajung apoi să analizez totul, iar când am ajuns la capăt de drum, mă văd în faţa unui imens ocean de cunoştinţe în care mă pierd. Da, voi mă vedeţi pe mine ca pe un om mare, eu vă spun, sunt extrem de mic. Sunt planete pe care le-am pătruns în aprinsa mea dorinţă de cercetare, despre care voi oamenii de pe Pământ nici nu aveţi habar, planete pe care cultura şi civilizaţia este cu milioane de ori mai avansată ca la voi. Cei ce vin pe planeta Pământ să muncească sunt atraşi de anumite legi, de planeta respectivă, la o muncă cotată de energia acumulată de ei. Între ei nu există decât cinste şi corectitudine desăvârşită şi pentru aceasta ei se pot bucura mult mai mult decât voi, având felurite aparate, asemănătoare cu ceea ce voi numiţi televizor. Deci...să fim înţeleşi, prietena noastră a fost luată şi i s-au arătat diverse lumi... sau organizaţii de vieţi sau... cum le-a spus ea "oraşe suprapuse". E adevărat, acolo e o lume a fericiţilor, o lume aparte de cele ce se numesc planete. Între planete se comunică prin aparate de emisie-recepţie radio. Aparatele voastre vor putea prinde aceste emisiuni numai după ce Pământul va face o mişcare pe care nu a mai făcut-o niciodată. Recepţionarea semnalelor lor se va putea face precis cât mai curând şi veţi şti despre aceste planete. Cinci sunt, în total, în afară de Pământ. Pământul e mic pe lângă ele... Aceste planete dispun de atâta energie, încât oamenii de aici nu mai nevoie să depună eforturile voastre (munca brută), energia nucleară rezolvă tot ceea ce oamenii au nevoie. Ceea ce e mai important la acele fiinţe e faptul că aşa cum eu comunic cu sora noastră, în felul în care ea mă vede pe mine, ei toţi comunică cu toate oraşele pe care voi le numiţi "Oraşe ale Bucuriei şi ale Fericiţilor" - straturile, fără să mai vorbim de legăturile lor de la o planetă la alta, prin care comunică toate dorinţele şi interesele, vorbesc, se văd, se sprijină, este ceea ce ei numesc adevarăta frăţie. Eu, cercetând toate acestea, din curiozitatea mea nestăpânită, m-am simţit ca un bob de grăsime tare într-un cazan cu apă clocotită, descompus, desfiinţat. Despre planete avem foarte multe de vorbit. Pământenii habar nu au.

George: - Astronomii şi cercetătorii de la centrele noastre de studiere a radiaţiilor cosmice dispun de o aparatură destul de avansată.

Galileo: - Toata aparatura lor este nulă în faţa acelora pe care le avem noi. Şi, după cum animalele, reptilele, păsările nu pot avea raţiunea omului şi nu înţeleg ce face acesta, tot aşa sunt şi oamenii de pe Pământ faţă de imensa civilizaţie pe care am putut să o văd pe planete. A fost publicat şi la voi despre recepţionarea unor semnale extraterestre...

George: - Da, tocmai voiam să te întreb.

Galileo: - Adevărul e că Pământul, prin mişcarea de rotaţie, fără să vrea, e atras de imensa putere a acelor planete şi datorita acestui fapt s-au recepţionat acele unde radio. Pâna ce se va stabili o legătură curentă va mai dura. Şi aşa-numita "extraordinară minune" într-una din zile va înnebuni lumea când va afla că mai există planete ce comunică între ele şi formează o familie imensă. Vom vorbi de fiecare în parte, de ocupaţiile lor, de modul lor de viaţă. Vom proceda prin întrebări. Voi întrebaţi, iar eu răspund. Nu ştiu cu ce să încep şi ce să dau din materialul acesta imens. Veniţi voi cu întrebări din viaţa voastră practică şi la fiecare întrebare voi da răspunsul necesar.

George: - Cum e cu apropierea noastră de ei?

Galileo: - Puteţi sta într-un cazan unde se topesc metale? Nu. Ei, aşa nu puteţi voi, de pe Pământ, să comunicaţi şi să pătrundeţi ceea ce ei au, că vă puteţi topi. Trebuie să ajungeţi cât de cât la nivelul lor şi când veţi ajunge, Pământul va arde şi vor rămâne cei ce vor putea suporta. Adică, dacă ştiinţa şi tehnica de pe această planetă nu se va putea ridica şi nu va ajunge aparatura planetelor de care vorbim acum, atunci ori veţi arde, ori...dacă veţi pătrunde totuşi, asta însemnând contrariul celor afirmate până acum, veţi zbura de fapt, la temperatura cerută. Cine va intra în această lume a lor, această măiastră lume, merită, pentru că un bloc de gheaţă nu poate intra într-un cuptor la o temperatură de peste 3-400 de grade. Va sta un timp acolo şi se va topi apoi. De ce prietena noastră nu poate sta într-o permanentă legatură cu noi? Pentru că atmosfera e grea şi cei din jur sunt jos, nu o pot ajuta. Şi, mai spun ceva - câţi din jur vă înţeleg, ce s-ar întâmpla dacă v-aş spune acum ce vă aşteaptă? Ceea ce m-a aşteptat şi pe mine şi am evitat, poate încă o mai fac. Ei bine, când vor ajunge toţi să vorbească aşa cum vorbiţi voi între voi? Când vor ajunge toţi într-o permanentă legătura cu cei de dincolo? Voi nu aţi ajuns la nivelul atingerii legăturilor interplanetare! Deci, cât va trebui, câtă energie veţi avea nevoie. Vă pierdeţi energia în muncă brută, aşa cum am făcut şi eu în viaţa fizică, în activităţi şi muncă fără sens, pe când ei au ajuns să facă tot ce doresc. Poruncesc şi totul se face automat, dintr-o aparatură extrem de avansată.

George: - Pesemne că evoluţia noastră se apropie acum de un eveniment crucial.

Galileo: - Da, da, aşa e... Când o să ajungeţi la comunicare nu va mai fi nevoie de nici un aparat imens şi para-imens. Voi veţi fi aparatele şi veţi vedea, veţi transmite, ...dar asta nu acum, atunci...

Vor rămâne puţini pe această planetă. Cei care, totuşi, vor rămâne vor avea aici o viaţă fericită, deşi pe Pământ va continua aceeaşi rulare între suflet şi trup. Desigur, nu vor fi la fel, dar se vor completa unii pe alţii.

George: - Cum se poate rezolva legătura între planete?

Galileo: - Cu aparatură complicată care dispune de surse imense de energie... Dispun de o altfel de sursă de energie şi de aceea semnalele pe care le-aţi primit sunt atât de puternice.

(Veronica duse mâna la cap...)

George: - Ce-i...?

Veronica: - O uşoară ameţeală. Nu-i nimic, continuăm.

Galileo: - Uite, vezi, acesta este omul. E strâns de trup şi nu poate zbura.

George: - Deci, şi pe celelalte planete există cicluri de reîntrupare?

Galileo: - Sigur, şi acolo este viaţă ca pe Pământ, adica... ciclurile acestea de reîntrupare alternează între viaţa trupească şi părăsirea trupului, numai că acolo nu vine bărbatul decât cu discul lui să ia trup, acolo e altă viaţă. Adică, aici, pe Pământ, vii, cauţi, transformi... evoluezi până găseşti adevărata parte a ta, discul tău. După ce l-ai găsit, ai rupt-o cu Pământul. Abia atunci poţi merge în celelalte planete. Într-una din cele 5 de care v-am spus. Acolo se nasc automat cei doi, adică într-un trup potrivit, să poată duce o viaţă armonioasă. Acolo nu există bărbat atras de femeie prin forţă, acolo acţionează doar Legea Discoziei, prin care se trag numai cei asemenea. Părinţii nu se opun deoarece cunosc Legea şi ştiu că numai aşa se pot atrage doi, se pot dori, când sunt asemenea... şi astfel se respectă, se unesc.

George: - Tânărul despre care spuneai că îl ai în grijă, studentul englez, ce studiază?

Galileo: - Electronica... Mă duc la el pentru că e o fire aparte; extrem de nemulţumit pentru el de tot ce face, se chinuieşte enorm că nu înţelege şi nu poate exprima ce simte şi intuieşte. Antenele lui au vibrat şi au atins inima mea, căci s-a rugat la toţi fizicienii, la Dumnezeu, să-i acorde un strop de înţelepciune, îşi doreşte să fie "inundat" şi vrea să-şi dea seama de imensul cosmos necunoscut. Era vorba mai înainte de o stea care străluceşte şi acum este la miliarde de ani lumină. Ei, câte stele din acelea sunt, stele pe care nu le cunoaşteţi, la distanţe într-adevar miliarde de ani lumină.

George: - Planetele de care vorbeşti sunt locuite, se văd de pe Pământ?

Galileo: - Nu se văd şi nu aveţi cunoştinţă de ele... Ei vă văd pe voi, dar voi nu-i puteţi vedea, lumina lor e prea mare, adică vibraţiile lor depăşesc spectrul vizibil ce l-aţi putea vedea.

George: - Atunci, nu din pricina depărtarii nu se văd, ci din cauza luminozităţii...

Galileo: - Trei dintre ele nu le vedeţi din cauza atât a distanţei mari, cât şi din cauza luminozităţii. Două sunt mai aproape de voi şi le-aţi putea vedea, însă luminozitatea le face să nu fie vizibile.

George: - Ai fost acolo ca vieţuitor în trup, de le ştii pe toate acestea?

Galileo: - Am fost ca cercetător, din locul în care mă găsesc, nu ca vieţuitor în trup, ci în spirit...

George: - Dar te-ai putea duce să te întrupezi acolo?

Galileo: - Nu, pentru că nu mi-am găsit completarea discului...

George: - Şi dacă ai găsi completarea?!

Galileo: - Da, în acest caz da, aş putea merge pe o altă planetă, dar nu doresc asta. Nu doresc nici pe Pământ să revin. Viaţa cea mai mizerabilă e acolo unde este ură şi nedreptate, minciună şi tot felul de murdării care nicidecum nu te pot lăsa să te înalţi...

Bucuresti, 21 februarie 1965
Galileo GALILEI(II)


Galileo: - În Numele Marelui Dascăl al Întregului univers... în Numele Celui prin care vin la voi, fiţi binecuvântaţi, bunii mei prieteni. Şi pentru că nu aveţi timp de pierdut, să începem lucrul nostru. Cum am descoperit cele 5 planete... În locul de odihnă şi lumină în care mă găsesc, care e împodobit cu atâta măiestrie, în ceea ce priveşte formele şi natura înconjuratoare, cu orice vietate gata oricând să ne slujească, spiritul meu de cercetător a început să se mişte pentru a putea descoperi ceea ce nu şi-a închipuit vreodată, să întâlnească ceea ce a crezut că nu va întâlni vreodată. "Oprit" de anumite forţe, am fost îndreptat spre frumoasa, măreaţa şi binecuvântata planetă ZEFIRIUS, despre care niciodată în cercetările mele nu am auzit că ar exista şi despre care nu se ştie nimic în acest secol pe Pământ. Am fost îndreptat acolo de cei ce păstrează legătura cu celelalte planete din stratul VIII. Când am ajuns, am căutat să iau legătura cu un mare fizician, locuitor al planetei şi cercetător. Astfel, am putut afla datele care mă interesau – mărimea, tainele, numărul de fiinţe, şi aşa mai departe... Am aflat lucruri minunate de la el. Am stat de vorbă cu el aşa cum stau acum cu voi.

George: - Era în trup pozitiv?

Galileo: - Da. Planeta din care veneam eu nu era o noutate pentru el. Mi-a fost recomandat contactul cu el de prietenul meu Caius. Caius este un mare cercetător, fizician al indienilor, el fără să fie propriu-zis indian. A mers acolo cu 800 de ani înaintea mea. El ţinea legături foarte strânse de prietenie cu cel căruia îi fusesem recomandat şi care se numeste Pinki. Am stat mult de vorbă cu noul meu prieten. Nu am cercetat "personal" Tainele Planetei, m-am mulţumit cu cele spuse de el. Zefirius este cea mai îndepărtată planetă faţă de Pământ şi cea mai apropiată de Cetatea Luminii, Oraşul de Aur, pe axa Zenit-Nadir. Acolo, fizicienii numesc straturile "Ceruri ale Păcii", "Cerul Păcii I", "Cerul Păcii II", etc. După numărul respectiv ei înţeleg gradul de energie, oamenii, culorile lor şi coeficientul de fixare. Sunt cei mai avansaţi dintre cei aflaţi pe toate planetele, în cultură şi îndeosebi în civilizaţie, în ceea ce priveste posibilităţile de comunicare generate de energie. Cei mai avansaţi în sensibilitate şi energie spirituală. Dispun, fiecare, de o energie dinamică nemaipomenită. Viaţa în trup e foarte lungă, între 500-600 de ani ai noştri. Unii ating chiar 800 de ani. Când i se curmă viaţa, un zefirian trece la locul ce i se cuvine, direct şi numai în straturi înalte, acolo fiind ei atraşi şi fixaţi. Nu există la ei, pe planeta lor, hotare. Au o singura limbă şi o singură conducere. De fapt, nici nu au nevoie să fie conduşi, deoarece fiecare îşi cunoaşte datoria şi se conduce pe el însuşi cu perfectă exactitate. Fiecare execută în sectorul lui ceea ce este necesar întregii societăţi. Corectitudinea fiind absolută şi inalienabilă, forţe din afară nu au nici un sens sau rost. De aceea, nu veţi găsi acolo judecători sau penitenţi, armate de contabili sau de controlori. Fiecare e un atent controlor al propriei activităţi, pentru că fiecare urmăreşte altceva, fiecare este preocupat de studiul său, există doar bună înţelegere, armele şi iniţiativele armate sunt inexistente...

George: - Dar în celelalte planete? Există aceeaşi situaţie? Poate ar fi fost bine să începem cu cea mai apropiată de noi.

Galileo: - Eu merg des în Zefirius deoarece noi nu stăm acolo unde nu ne simţim bine, plecăm repede de acolo. Stăm cât stam, dar nu ştim cum să facem să plecăm mai repede din locurile în care nu ne simţim foarte bine! Depinde, de exemplu, de voi, dar şi de atmosfera înconjurătoare. Eu, fiind o fire cercetătoare, m-am străduit să descopăr mereu şi mereu mai mult. În Zefirius merg pentru că mă satisface ceea ce văd... De aceea, am şi început discuţiile noastre cu ea. Pe Zefirius... până la cel mai mic fir de iarbă am găsit o măiestrie şi o perfecţiune nemaiîntâlnită. Fiecare se manifestă în proporţia nivelului şi felului particular de a fi. Toate lucrurile răspund cu aceeaşi perfecţiune încât uit să mă mai întorc la locul meu. De aceea am început cu această planetă, pentru că mi-a fost prima prezentată de Caius şi mi-a devenit cea mai dragă.

George: - Te rugăm să ne dai câteva date referitoare la mărimea acestei Planete.

Galileo: - Da! Le-am comunicat lor dimensiunile pe care le folosesc pământenii... ei mi-au comunicat apoi date despre planeta lor în sistemul de măsura pământean. Bineînţeles, le-a fost foarte uşor să transforme în unităţi de măsură pământene, aceasta deoarece şi ei folosesc sistemul metric. Mi s-a spus că diametrul acestei planete este de 87000 de kilometri, populaţia în trup este de 9 miliarde de oameni... aşa că vă daţi seama de ce... 30000 de ani, în Oraşele Fericiţilor... nu ar fi suficienţi spre a cunoaşte tainele acestei planete. Cei pe care voi i-aţi mai intervievat referitor la dimensiunile straturilor şi planetelor nu v-au răspuns deoarece nu sunt interesaţi de aceste lucruri. Pe nimeni nu interesează toate aceste date, lungime, număr, etc, deoarece toţi sunt foarte fericiţi aici, aceste date nu le aduc mai nimic. Poate acum o să vă întrebaţi de ce pe Zefirius sunt atât de mulţi locuitori... Păi, longevitatea... Naşterile sunt puţine şi... nu toate femeile nasc. După ce o femeie naşte, este scutită de toate obligaţiile, iar femeile care nu nasc ajută bărbaţii lor în munca intelectuală. Dacă e să privim aşa, toţi, absolut toţi, într-un procent de 100%, au munci intelectuale. Acolo nu există ţărani sau muncitori simpli care să presteze doar muncă fizică. Totul este mecanizat, totul cerând, pentru a putea fi exploatat, o pregătire intelectuală. Astfel, rolul cel mai important este luat acolo de către şcolile ce pregătesc oamenii pentru viaţă, instituţii superioare pe care oricine le frecventează, toţi, absolut toţi, fără nici o excepţie. Electricitatea este pretutindeni, cel mai "încărcat" fiind, totuşi..."omul"... mai bine zis, încărcat cu încărcătură electromagnetică.

George: - Ce fel de mişcări are planeta Zefirius?

Galileo: - Zefirius are mişcare de rotaţie în jurul propriei axe şi alta, tot de rotaţie, în jurul Oraşului de Aur.

George: - Au Soare?

Galileo: - Pentru ei, Soarele este Oraşul de Aur, cum spunem noi. Uite că nu mi-am dat seama dacă ar mai exista vreun Soare, pentru că acolo e mult mai multă Lumină, chiar noaptea. Hai să zicem că ar exista un fel de amurg, dar toată atmosfera luminează. Trebuie să ştiţi că sunt sute de ani de când merg acolo şi tot nu m-am pus la punct cu toate. Noutăţile lor depăşesc posibilitatea mea de a cunoaşte. De exemplu, acolo nu există iarnă. Există doar vară foarte frumoasă şi toamnă caldă şi plăcută. Să ştiţi, nu am discutat cu ei despre mişcările planetei lor. Toate aceste lucruri sunt minim importante pentru ei. În privinţa legilor, de exemplu, nu am dedus, dar am observat că sunt aceleaşi. Ei nu caută să desfacă firul în patru, ca pământenii. Au un simţ analitic mult mai evoluat şi privesc fenomenele în sinteza lor, într-o largă şi amplă corelaţie. Vedeţi? Cu totul alte metode de studiu şi cercetare. M-aţi întrebat despre mişcările planetei, gândindu-vă la un lucru extrem de important. La ei, aceste date sunt nimic, nu se interesează de atâtea lucruri ce pe voi vă preocupă atât de mult.

George: - În ce constă, de fapt, progresul la ei?

Galileo: - Într-o automatizare extrem de avansată, bazată pe surse extrem de puternice de energie imensă de care dispun şi prin care fac totul. Da! Nu se interesează de mişcările planetei lor... În schimb, hai să spunem că vor să vorbească cu cineva aflat la foarte mari distanţe. Nu au aparat telefonic... Au un aparat foarte miniaturizat, cât o jumătate de palmă, apasă pe un buton şi, oriunde ar fi interlocutorul, imaginea acestuia apare pe un ecran mic şi astfel comunică fără nici un fel de complicaţii. Îl cheamă celălalt, îl văd, vorbesc... asta e. Aceasta fără o centrală intermediară sau alte complicaţii.

George: - Ei au stele pe firmament? Astre, comete sau corpuri cereşti...

Galileo: - Vezi? Pe Pământ voi vedeţi aceste lucruri din cauza nopţii... Acolo, după cum v-am spus, neexistând noapte, aceste lucruri nu se văd.

George: - Ce mediumnitate au?

Galileo: - Perfectă! Toţi văd şi vorbesc cu orice spirit. Cel care nu are mediumnitate, singur se aruncă într-o prăpastie, special amenajată pentru aşa ceva, deoarece se consideră nedemn de a locui cu fraţii săi.

George: - Şi ce efect are acest act?

Galileo: - Prin acest sacrificiu ei primesc apoi mediumnitatea de la Părintele Ceresc şi atunci se reîntrupeaza din nou. Ei nu spun "Dumnezeu" acolo, în lumea lor, ei spun "LUMINĂTORUL"! Ceea ce voi denumiţi "Dumnezeu", pentru ei înseamnă Energie, Lumină, Putere... Şi mai ştiu că Dumnezeu este o forţă, o putere, ceva care acoperă totul. Aceluia ei îi spun Luminătorul, Cel ce Cuprinde Totul, considerându-l, de altfel, o persoană asemănătoare Omului. Numai că nu-i spun "Dumnezeu", ci "Marele Om" sau "Luminătorul".

George: - Ce fel de religii au?

Galileo: - La ei nu există aşa ceva. Religia lor este corectitudinea şi cinstea. Corecţi cu înşişi, cinstiţi cu ce-i înconjoară... De aceea pot avea legături cu cei din Lumile Fericiţilor. Acesta este obiceiul lor. Este important de ştiut că ei merg doar de la stratul V în sus. Straturile I-IV sunt doar ale pământenilor.

George: - Cam câţi ani de-ai noştri învaţă ei în şcoli şi în facultăţi?

Galileo: - Vezi tu, la ei nu se spune "an". Când vine vara spun că bate vântul de miazăzi, iar toamna spun că bate vântul de miazanoapte... Ei..., ajunge pe această seară!

George: - Iubeşti mult pe studentul acela... Să spunem că va ajunge un fizician foarte mare?

Galileo: - Nu merg la el acum, am şi eu alte treburi.

George: - Pe unde?

Galileo: - Haideţi că plec! Fiţi binecuvântaţi!

George: - Să-şi fie răsplătită bunăvoinţa, dragostea şi strădania!

Veronica: - Gata... a plecat...

Sus



Bucureşti, 24 februarie 1965

Galileo GALILEI (III)

L-am chemat din nou pe Galilei şi a venit foarte trist...

Galileo: - ...Ucenicul meu din Anglia, studentul... este pe moarte...

George: - Cum aşa? Ce s-a întâmplat?

Galileo: - Are aprindere la plămâni.

George: - Cum asta?

Galileo: - Fără să ştie, a stat într-un curent puternic de aer. Acum e internat într-un spital, dar nu sunt asigurări că va scăpa. A vărsat mult sânge. Ceva mai mult, am aflat că peste 3 zile va pleca de pe Pământ... Îmi puneam foarte mari speranţe în el... Era un bun teren de lucru.

George: - Avea mediumnitate?

Galileo: -...auditivă. Nu vedea, dar auzea foarte bine.

George: - Şi nu-l poţi ajuta să scape?

Galileo: - Mă duc să încerc... Mă duc să stau cu el toată noaptea. Am să alerg la Scaunul Luminii să-i înnod firul pentru mai departe.

George: - Cum? Doar nu El o să decidă dacă o să moară! Fatalitatea şi mizeria Pământului... ea ucide...

Galileo: - Cum? Cine? Fatalitatea?! Ce spui? Nu EL?

George: - Cum îl cheamă?

Galileo: - Igor Ludovic. Şi mai are un nume. Era cât pe ce să nu mai vin la voi.

Veronica: - Când are câte un prieten de-al nostru necazuri (de pe Pământ) suferiţi şi voi?

Galileo: - Suferinţa noastră e cu atât mai mare, cu cât în măsura efortului pe care l-am depus pentru a lucra cu el, nu am reuşit să ducem lucrul la capăt. Suntem distruşi, văzându-ne dorinţa rămasă pe drum... Şi tu, Veronica, erai să fi plecat în "Cer", dar s-au pus curmeziş prietenii tăi şi ai rămas mai departe acolo unde eşti acum...

Veronica: - În '42? Cum asta? Dar nu am trecut prin nici un pericol...

Galileo: - Atunci a căzut o bombă lânga zidurile...

Veronica: - Adevărat. A căzut o bombă lângă noi şi nu a explodat... Da, îmi amintesc...

(am vrut să continuăm discuţia, însă Galileo îşi exprima îngrijorarea pentru bietul student şi astfel... plecă).

Sus



Bucureşti, 27 februarie 1965

Galileo GALILEI (IV)

Am rostit chemarea, am aşteptat mai mult ca de obicei şi, în sfârşit...

Galileo: - Am venit mai greu, dar sunt foarte bucuros că am scăpat pe ucenicul meu de la întreruperea firului vieţii. Nu e încă bine, dar este salvat. Am fost tot timpul în preajma lui, eu şi prietenii mei. Nici o secundă nu a stat singur şi permanent i-am dat din energia noastră. Aceasta a fost "baza" alimentara a lui, alimentarea cu energie din noi. Acum, mă puteţi întreba ce vreţi...

George: - Ai pomenit data trecută de posibilitatea intrării pământenilor în rândul planetei de care ne-ai povestit... şi ai arătat că acest lucru este posibil numai pentru o parte dintre aceia care vor rezista la "temperatura" acelei lumi.

Galileo: - Da! M-am referit la încercările voastre de a ajunge pe unele planete şi, într-adevăr, puteţi reuşi, numai că acolo pot ajunge cei ce au culori bune şi luminoase. Cei ce sunt inferiori din punct de vedere spiritual, cei ce au culori închise, nu vor putea depăşi o anumită "distanţă" faţă de Pământ, pentru că spiritul lor va fi atras înapoi, fără să poată părăsi trupul material. Dar şi cei ce vor putea atinge în trup planetele nu vor putea convieţui cu "băştinaşii". Acolo...sunt alte condiţii. Acolo sunt aceleaşi legi, dar cu caracteristici proprii care nu permit amestecul. Legile corpului pozitiv pământesc impun existenţa unei anumite condiţii atmosferice, anumite fluxuri de radiaţii şi densităţi electrice dincolo de care viabilitatea nu poate fi asigurată. Poate numai nişte costume speciale care să izoleze ar putea fi folosite. Dar şi aici este o problemă: păstrarea proprietăţilor materiale din care aceste costume vor fi confecţionate. La ora actuală, voi nu dispuneţi nici de suficientă energie ca să trimiteţi rachete la distanţe atât de mari şi nici nu aveţi materiale corespunzătoare care să poată rezista călătoriilor la foarte mari distanţe.

George: - Te referi la materialele din care sunt confecţionate rachetele noastre, nu?

Galileo: - Da. Va trebui să găsiti un material superior, care să poata rezista la radiaţiile ce vor fi întâlnite.

George: - Cei de pe alte planete realizează astfel de călătorii?

Galileo: - Nu se ocupă cu aşa ceva. Nu au nici un folos. Au realizat legături perfecte prin radio şi televiziune, prin acestea comunicând scopurile, descoperirile, ideile, obiceiurile, spectacolele, aşa că nu au ce căuta de pe o planetă pe alta, mai ales că nu ar putea trăi, din cauza condiţiilor specifice de care vorbeam.

George: - Care sunt sursele marilor energii pe care le folosesc? De unde scot aceste energii şi prin ce metode?

Galileo: - Sursele importante de energie sunt elementele radioactive. Aurul îl au aşa cum voi aveţi cărbuni, metodele de folosire fiindu-mi necunoscute. Nu am fost în laboratoarele lor, m-am mulţumit cu ce mi-au spus ei.

George: - Nu te-a interesat mai mult?

Galileo: - Te vezi atât de mic când eşti acolo, încât ai sentimentul că te pierzi şi nu mai ştii ce să întrebi. Începi să studiezi, să analizezi şi, la un moment dat pierzi firul ideilor, nu mai ştii ce vroiai să întrebi, nici dacă ai căpătat sau nu răspunsurile dorite. Cât am fost pe Pământ, am fost extrem de activ. Îmi amintesc ce mult m-am chinuit până ce am reusit să fac primul termometru. Câtă trudă, câtă insistenţă, câtă răbdare. Acum nu ştiu de ce, dar nu mai am această energie, parcă totul a fost şi s-a oprit la un moment dat. Am închis o uşa şi m-am îndepărtat de ce a fost dincolo de ea. Nu mai vreau să vin pe Pământ.

George: - Cum se explică faptul că unele spirite mai mari vor să vină pe Pământ?

Galileo: - Depinde de cum ai plecat din trup. Dacă şi-a rămas dorul de muncă sau ai plecat dezgustat... Eu am plecat scârbit de toate, alţii au plecat deoarece nu au reuşit să termine lucrurile la care lucrau. Eu am dorit să scap de chinul vieţii pământene şi a ajuns ca dorinţa să se împlinească. Merg încoace şi încolo, mai mult din curiozitate, calitate ce am avut-o mereu... Aici, în Zefirius, am găsit oameni de o puritate deosebită, întocmai ca cea a Divinităţii Supreme. Şi aceşti oameni, în orice clipă, stau de vorba cu Divinitatea, într-o înţelegere perfectă. Au o gândire perfectă şi un sfat absolut profetic. Există acolo cineva care are mai bine de 800 de ani, în floarea vieţii fiind, om în deosebită putere, de o curăţenie nemaivăzută, cu o înţelepciune de o adâncime ce nu a mai fost întâlnită, cel ce se numeşte DIHTA-NAHTI, în traducere – Gânditor în Dumnezeu. Aceşti oameni sunt ţinuţi ca nişte desăvârşiţi conducători spirituali, al căror sfat este căutat de toţi cei ce se ocupă cu diferite sectoare ale vieţii. Răspunde tuturor la toate problemele. Aceasta e aşa şi aşa... faci cutare şi cutare lucru, ...şi toate se împlinesc după cuvântul lui. Acolo, societatea nu este organizată ca la voi. Automat, fiecare activează în sectorul lui, realizând menţinerea perfectă a unui echilibru, chiar economic, fără intervenţii dinafară. Omul este atât de evoluat, încât singur se orientează şi "intervine" cu sectorul lui, când acesta e solicitat în societate.

George: - Să te mai întreb ceva, pe Hristos l-ai văzut vreodată?

Galileo: - Da. Atunci, dupa părăsirea trupului pentru fixarea Locului.

George: - Şi, unde erai, unde L-ai văzut?

Galileo: - În Locul măririi Sale, care se numeşte "Scaunul Luminii Divine – Lumina Veşnică"...

George: - De atunci L-ai mai văzut?

Galileo: - Nu.

George: - Altceva mai ştii despre locul unde se află? Ai cercetat Oraşul de Aur?

Galileo: - Nu am cercetat în totalitate nici stratul meu, darămite Oraşul de Aur? Acolo sunt doar oameni avansaţi, care nu vin pe Pământ decât în misiuni speciale.

George: - Dar...locul lui Hristos...unde e? Este în Oraşul de Aur?

Galileo: - Nu. Hristos nu e din Oraşul de Aur... el este din Opal – GIGANTICA FIINŢĂ DIVINĂ. Mai mult nu ştiu să vă spun. M-am închinat în Faţa Marelui Guvernator Divin, Cel ce stă pe Scaunul de Fiinţe Vii în jurul căruia... sunt milioane de fiinţe... într-un veşnic cântec şi la "picioarele" cărora stă Doamna Luminii. Noi nu discutăm despre Puterea Divină, este o Putere în faţa căreia nici măcar cât un bob nu te vezi. Dacă ai lucrat, te-ai ridicat, eşti atras de Locul potrivit, atât. Acum plec.

George: - Trebuie să recunoaştem, esti cam grăbit. Nu ştiu ce treburi ai, desigur mai importante. Sau nu te simţi bine cu noi? Ori una, ori alta!

Veronica: - Eu sunt de vină. Nu ştiu ce am, dar simt o inexplicabilă durere de cap care îmi dă indispoziţie.

George: - Sper că ai înţeles, dragă Galileo, şi nu ai să te superi.

Galileo: - Înţeleg greutăţile voastre, rămâneţi în pace şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi...

George: - Îţi multumim, iubite prieten...

Veronica: - A plecat...

Va urma

 

[anuk]

Bucureşti, 12 iunie 1965

LUDOVIC al IX-lea al FRANŢEI

- fost preot şi învăţător în Japonia secolul XVI;

- gri deschis cu guler galben;

- stratul IV;

L-am chemat cu obişnuita chemare rostită după scurta rugăciune.

Ludovic: - Eu sunt Ludovic al IX-lea, fost rege al Franţei. În Numele Aceluia prin care m-aţi chemat, vă spun: Bine v-am găsit! Deşi am fost rege, am căutat să am sufletul pios, am căutat să-mi dau seama că nu sunt un Dumnezeu pe Pământ, dar nu am făcut atât cât aş fi putut face. ÎMI PARE RĂU că stau alături de oameni care în viaţă au fost mai mici şi nu au avut posibilităţile pe care eu le-am avut; din puţinul lor pot sta alături de un "fost rege". Cum au reuşit... nu ştiu. Sunt în stratul IV, unde este şi mama mea, de asemenea alţi oameni simpli, nevoiaşi care nici măcar pe la curtea unui rege nu au trecut. Au diverse locuri, veşminte minunate, spre marea mea ruşine. Căci alţii s-au învrednicit să aibă mai mult decât am eu.

George: - Ştii ce au spus oamenii despre tine?

Ludovic: - M-au considerat evlavios şi bun, poate nu am fost aşa cum aş fi putut să o fac cu întreaga forţă. Nu am făcut nici un sfert binele pe care îl puteam; aşa că... de m-au numit "bun" au greşit. Iar de m-ar fi numit "rău" ar fi spus adevărul. Îmi pare rău, nu sunt mulţumit acolo unde sunt. Mi-ar fi plăcut să fiu într-un loc mai de cinste, mai de onoare, dar nimeni nu poartă vina, în afară de mine.

George: - Cum e îmbrăcat, Veronica?

Veronica: - E îmbrăcat în haină de cavaler medieval.

George: - În Numele Părintelui Ceresc, dorim să-ţi vedem culorile spirituale de bază.

Veronica: - Predomină griul deschis, foarte frumos, are guler galben în jurul gâtului...

Ludovic: - ...Orgoliul ce l-am avut datorită tronului pe care am urcat.

Veronica: - Mai are un semn... un triunghi în dreptul inimii... vrei să ne spui ce semnificaţie are?

Ludovic: - E un semn pe care l-am primit în momentele grele, dar luminoase, când am văzut că totul în jurul meu nu e decât nimicire, abur, gunoi şi fum... Am strigat în acele momente la Maria, mama lui Iisus, tot timpul şi, mai ales... în ceasul desprinderii mele de trup. Atunci ea a venit la mine, a pus mâna pe inima mea... lăsând acest semn, ca o "decoraţie" pentru strigătele mele curate şi deznădăjduite... Mi-a spus "De în viaţă nu ai dat prea multe daruri în Numele Meu, totuşi... îţi dau posibilitatea să stai în IV".

George: - Tot Doamna Luminii te-a pus în faţa Tronului Ceresc?

Ludovic: - Da, fraţii mei, am avut fericirea, cinstea ca însăşi Maica Domnului şi Stăpânului meu să mă ducă acolo, în faţa... El nu mi-a vorbit, m-a privit doar cu blândeţe. Nu mi-a reproşat nimic... M-a privit şi atât. Am coborât apoi atras de locul visării în stratul IV. De atunci, Lumina Doamnei şi Privirile Lui le-am păstrat în suflet, le păstrez şi acum ca pe tot ce am mai sfânt. Cinstea ce mi-a făcut-o Doamna nu o are oricine, decât cei ce strigă la Ea cum am strigat şi eu...

George: - Ai vrea să mai vii pe Pământ?

Ludovic: - Aş vrea, dar mă tem să cobor, pentru că acum sunt condiţii foarte grele acolo... şi, în loc să sporeşti, poţi să te distrugi şi să pierzi locul pe care-l ai.

George: - Ai mai fost în trup după ce ai fost rege?

Ludovic: - Da, am fost în Japonia, pastor şi învăţător, un fel de dascăl religios, învăţând copiii cinstea, evlavia, disciplina, iubirea de patrie.

A urmat studiul culorilor de bază:

1. înainte de a fi rege - gri deschis de tot, fără nici un fel de pată;

2. culorile de bază după ce a murit ca rege - gri semideschis cu guler galben semiînchis, cordon roşu şi dungă albastră în dreptul sexului;

3. culorile de bază actuale, după întruparea ca pastor şi învăţător: - gri deschis cu guler galben în jurul gâtului, triunghi în dreptul inimii...

E de precizat că venirea Doamnei Luminii la el a fost la sfârşitul vieţii de pastor, şi nu de rege...





Bucureşti, 12 iunie 1965

LUDOVIC al XI-lea al FRANŢEI

- gri închis, guler galben închis, brâu rosu lat, bandă albastră jos;

- stratul I;

Veronica: - Poarta haine foarte frumoase de cavaler, cu o togă scurta pe o parte.

Analiza culorilor de bază:

1.înainte de a fi rege -gri închis cu guler galben închis;

2.dupa ce a fost rege - gri închis cu guler galben închis, brâu lat roşu, bandă albastră în dreptul sexului.

Nu s-a mai reîntrupat dupa viaţa sa ca rege.

George: - Ai vazut, Ludovic... Înainte de a fi rege ai avut culori mai bune, ca rege mai tare te-ai pătat.

Ludovic: - Aceasta este nenorocirea tuturor oamenilor înconjuraţi de linguşitori, de vipere otrăvitoare ce te trag în întuneric şi te doboară în loc să te înalţe. Este târzie acum căinţa... Destul mi-e chinul văzându-mă la un loc cu ceilalţi, care niciodată nu aş fi crezut că pot ajunge la mine. Chinul cel mai mare este ca eşti alături de toţi cei pe care nu-i învrednicisei nici măcar cu o privire. Pentru un rege atât de mândru, care a crezut că în mâna lui se află puterea, e un chin îngrozitor acesta, de a fi în starea mea actuală...

Mi-am văzut baza spirituală în momentul în care m-am prezentat în faţa Marelui Stapân. A fost pentru mine o ruşine înfiorătoare privirea lui. Nu mi-a spus nimic, nici nu a fost nevoie... Am simţit mustrarea, mi-am văzut netrebnicia, micimea şi păcatul! Venirea mea în stratul I nu a fost o simpla coborâre, ca o cădere, asemenea uni pietroi. M-am prăbuşit la locul hărăzit fără să ştiu de nimeni şi de nimic. Nici acum nu mă simt prea bine. Stau în stratul I, dar în mintea mea e întuneric şi căinţă. Am vrut de multe ori să revin pe Pământ, ca şi călugar cerşetor, să cutreier pădurile, pustiurile. Aş vrea să sufăr de arşiţa dogorâtoare a Soarelui... Să sufăr de foame, de sete, să-mi crestez cu unghiile carnea de pe mine, numai să scap de mizeria în care mă aflu. Mi-e frică totuşi să vin. Mă tem că voi deveni şi mai rău decât sunt. Mă tem că voi fi iar un necredicios, un om străin de biserică şi rânduielile ei.

George: - Dar, în viaţă, nu mergeai la biserică? În Evul Mediu toţi regii mergeau la biserică şi încă cu ce alai!

Ludovic: - Ce folos că mergeam la biserică, că ascultam predicile, ce folos că eram împărtăşit de episcop şi de cardinali! Ce folos!... e drept, pe undeva credeam şi eu în ceva, dar credinţa mea era leşie... Totul îmi era tronul şi gloria, bogăţia şi huzurul... Nu mă interesau decât femeile, cât mai frumoase... si oştenii pe care-i puneam să ucidă spre a-mi consolida tronul...

George: - Ei...Ludovic, vorbeşti ca un filosof...

Ludovic: - Ce folos! Zadarnice sunt acum toate! Voi doi aţi putea, totuşi, face ceva pentru mine...

George: - Ce anume?

Ludovic: - Să vă rugaţi pentru mine în rugăciunile voastre.

George: - Dragă Ludovic, am putea face ceea ce spui tu, dar rugăciunile noastre nu pot face nimic pentru tine. Nu te putem scoate din starea în care eşti. Există o lege care se numeşte "...a recompensei", ce fixează pe fiecare în locul meritat. Înţelegem starea sufletească în care te afli, dar, crede-mă, nu te putem ajuta. Roagă-te singur, tu, fierbinte şi cu forţa şi... vei fi ascultat...

Ludovic: - Aveţi dreptate. Ştiu... aveţi dreptate.

George: - Fă aşa şi...va fi bine. Îţi multumim pentru sinceritatea ta şi-ţi dorim cele mai alese binecuvântari.

Ludovic: - Vă mulţumesc!

George: - Îti mulţumim şi noi!





Bucureşti, 12 iunie 1965

LUDOVIC al XIV-lea al FRANŢEI

- zis "Regele Soare"

- gri semideschis cu guler mare galben închis, pată mare albastră jos;

- stratul IV;

Veronica: - E îmbrăcat ca un cavaler, cu mulţi nasturi pe piept, pantaloni lipiţi de picior şi o togă foarte mare pe umeri.

Ludovic: - Ceea ce m-a despărţit de pronia divină a fost faptul că m-am zeificat pe mine însumi. Am luptat pentru a-mi stăpâni poporul şi, de asemenea, altele... Am fost întruparea orgoliului... Nu m-am rugat la Dumnezeu niciodată, deşi credeam în existenţa Lui; mi-a plăcut să fiu slăvit, aplaudat, mi-a plăcut să fiu considerat de supuşii mei "reprezentantul lui Dumnezeu". Regret că nu am fapte vrednice pentru chemarea mea. Regret că stau pe aceeaşi treapta cu umilii mei ostaşi, care acum sunt mai luminoşi ca mine. Ostaşi... cărora nici măcar o privire nu le aruncam...

George: - Pe cine ai mai apropiat în stratul în care te afli?

Ludovic: - Alături de mine se afla Ludovic al II-lea şi al IX-lea, cel din urmă măcinându-se că nu a făcut mai mult, deşi baldachinul lui e mai mare ca al meu...

George: - Ce vrei să spui prin acest "baldachin"?

Ludovic: - Sunt un fel de mici acoperăminte, mici construcţii în care stau cei care au luptat cât de cât ca să facă ceva pe Pământ.

George: - Te-ai mai reîntrupat?

Ludovic: - Nu, şi... nici nu doresc asta.

George: - De ce?

Ludovic: - Vedeţi voi, noi nu avem prea multe informaţii de pe Pământ decât de la cei ce vin proaspăt de acolo... Ei ne spun că pe Pământ domneşte confuzia şi rătăcirea, rătăcirea filosofică... Că oamenii fac totul pentru a trăi în lux, neexistând cineva care să trezească, să orienteze, să arate drumul cel mai bun. Unii dintre cei întorşi, mai savanţi, ne spun că şi credincioşii sunt rătăciţi, aşa că... vedeti şi voi, într-o astfel de lume, lipsită de filosofi şi de luminători nu ne putem îndrepta nici noi... Nu avem încredere, nu avem siguranţă...

George: - În Numele Părintelui Ceresc... vrem să-ţi vedem culorile de bază înainte de a fi rege.

Veronica: - Griul e mai închis, gulerul galben mai micuţ, în schimb are un cordon foarte mare maro...

Ludovic: - Cordonul... Hoţiile pe care le-am făcut înainte de a fi rege. Am fost negustor necinstit. De aceea...

George: - Deci...ca rege, nici nu ai urcat, nici nu ai coborât. Nu ai făcut decât să schimbi cordonul maro cu banda albastră...

Ludovic: - Da, ştiu, ca rege am fost un afemeiat fără nici o limită. Dar să ştiţi că regret sincer.

(Pare abătut. Se adresează, parcă, mai mult Veronicăi)

Noi, cei care am avut mari posibilităţi, când ne vedeam lângă oameni mici, lângă cei "cu vulgul", pe care îi dispreţuiam, "ne simţeam rău". Acesta este chinul nostru. Că... din multul pe care l-am avut, am făcut aproape nimic. Ne roade trecutul, recunoaştem asta... dar nu avem ce face. Mă tem să revin pe Pământ, v-am mai spus. Mi-e teamă să nu-mi pierd locul. Mulţi dintre noi au plecat. Dacă cineva trecea, la întoarcere, în sus, asta se întâmpla foarte rar, foarte rar s-a întâmplat ca cineva să depăşească locul din care era plecat. Noi, cei mici, ne bucurăm mult dacă cineva îşi depăşeşte condiţia, pentru că urmeaza intervenţia lui la Scaunul Slavei, în favoarea noastră... Ce zarvă printre români, când au văzut-o pe Veronica alergând spre straturile înalte, purtată de două braţe şi ne-am mirat când am văzut că a fost adusă înapoi... Am auzit un glas care a spus: "Nu s-a despărţit de trupul material! Nu s-a despărţit... Păcat!"

George: - De ce?

Ludovic: - Pentru că se trece foarte greu de un strat la altul. Noi am gândit că mai bine ar fi fost dacă ar fi rămas acolo unde a fost dusă. Ne-am zis noi – "Să ajungi până acolo şi să te întorci? Asta nu e bine. Se va mai ridica oare ea vreodată acolo unde a fost?" Suntem geloşi pe cei ce se înalţă, plângem pe cei ce ce coboară... Privim jinduitori la cei de pe Pământ, care se înalţă spre straturile superioare, ţâşnind ca fulgerele, şi atunci regretăm cel mai mult.. Regretăm că nu am fost mai silitori, mai sârguincioşi, mai harnici pe Pământ. Tu ştii unde o să stai? (întrebarea a fost adresată Veronicăi).

Veronica: - Nu, şi nici nu vreau să cunosc aşa ceva. Nu vreau altceva decât ca Acela ce m-a făcut să mă trimita în locul ce corespunde meritului meu.

Ludovic: - Ce mult invidiem oamenii ca tine... Noi credeam că aşa cum este pe Pământ este şi în Ceruri dar, nu, nu, ...aici e dreptate. Nimeni nu are decât ceea ce merită. Dacă nu eşti curat, dacă nu ai lucrat, dacă nu ai fost suficient de activ, nu vei primi nimic, nici un loc de frumuseţe şi încântare... Vei primi doar un loc modest, sărăcăcios, lucru ce te va face să simţi şi mai puternică mustrarea de conştiinţă... Aici nu eşti liber. Eşti fixat de stratul în care stai şi nu poţi merge unde vrei. Eşti aruncat de o forţă necruţătoare care nu te lasă nici măcar să atingi locuri mai înalte în Cerurile mai luminoase decât tine.

George: - Tu ai spus: "Statul sunt eu!"...

Ludovic: - Am spus-o atunci, pentru ca acum să regret. Mi-am propus să ma gândesc mereu la măreţia avută, unde aş fi putut să ajung şi ce am făcut de fapt!

George: - Bine, Ludovic, îţi mulţumim!

Ludovic: - Şi eu vă mulţumesc... Şi să munciţi mereu mai mult; să nu ajungeţi să regretaţi asemeni mie. Mă retrag de acum...



Va urma

 

[anuk]

Bucureşti, 23 iulie 1965

LEONARDO DA VINCI

- alb luminos;

- stratul VIII;

Am declarat discuţia deschisă, invitând şi pe prietenii noştri dispuşi să asculte.

Veronica: - A venit Siu, Calemnis şi Serafia... Iată, vine şi Leonardo, invitatul nostru... Este îmbrăcat ca şi Siu şi Calemnis, în alb, cu hainele acelea aruncate pe el... se înclină unul către celălalt. Calemnis face un gest cu mâna, ca şi cum i-ar da cuvintul. Am rostit salutul către toţi.

Leonardo stă cu mâna ascunsă sub haină, sprijinindu-şi barba. Pare un gânditor profund, are o lumină aparte.

Leonardo: - În numele Aceluia care m-aţi chemat, fiţi şi voi binecuvântaţi, bunii mei prieteni! Mare bucurie este pentru noi - şi când zic noi, mă refer la toţi aceia care au trăit pe Pământ într-o permanentă activitate, punând în practică din zestrea acumulată, dând-o în folosinţa urmaşilor lui - zic, mare bucurie pentru noi când suntem invitaţi într-un cerc activ. Sunteti singuri, munca voastra stă acoperită, dar câtă satisfacţie sufletească veţi avea în momentele descoperirii ei.

George: - Unde locuieşti, dragul nostru?

Leonardo: - În cerul de odihnă al VIII-lea.

George: - Cum îţi petreci timpul?

Leonardo: - De când am părăsit Pământul, am terminat cu cercetările, pentru că ceea ce am întâlnit şi descoperit aici depăşeşte cu milioane de ori ceea ce aş fi putut dibui prin gândire şi experimentare pe Pământ. Aşa, ca să spun, zi de zi nu pot spune pentru că la noi nu este nici zi, nici noapte. În continuu este bucurie, linişte, odihnă, o permanentă contemplaţie. Necontenit privesc frumuseţile care ne înconjoară, frumuseţea lor, energia lor, varietatea lor şi absolut tot ce poate fi construit şi aplicat nu de noi, oameni de rând, ci de Acela, care prin degetele Sale lasă să cadă în inima fiecăruia un dram de frumuseţe şi sfinţenie.

George: - În viaţa ta ai făcut multe şi felurite lucruri: ai pictat, ai modelat, ai studiat anatomia, scripeţii, troliile, ai cântat din gură şi din liră şi ai...

Leonardo: - Cânt şi acum! Cânt foarte mult, dar mă depăşesc de multe ori stolurile serafice ale fiinţelor divine, care sunt hărăzite prin legile lor să se roteasca în frumuseţea cerurilor din VII, VIII, căci în IX au lăcaşurile lor de odihnă, dând atmosferei un climat şi mai dulce şi mai lin şi contemplată de tot ce poate fi trebuincios celor ce-l stăpânesc. Iar eu, ca şi mulţi alţi cântăreţi, ne vedem ca pe niste bieţi scripcari, care încep să înveţe să cânte, le arătăm dragostea şi preţuirea eforturilor lor pentru a ne face viaţa mai dulce pe meleaguri fericite. Acum, în viaţa ce o duc, toate strădaniile mele, toate preocupările mele pe care le-am avut pentru a înjgheba ceva, aici le desavârşesc prin tot ce mi se dă la îndemână şi care, prin viaţa lor activă şi vie, permanent îmi dă posibilitatea de a-mi vedea lipsurile, de a-mi vedea stângăcia şi de a-mi vedea dorurile pe care le-am avut ca să le pun în aplicare. Aceste doruri care m-au chinuit, pentru a face ceva pentru urmaşii mei, mi-au fost treptele pe care am urcat aici unde mă găsesc, nelăsându-mă să mă risipesc în deşertăciuni. Niciodată nu am avut un timp pentru mine. Distracţia mea era atunci când puteam să desăvârşesc un dor, să materializez o idee care striga în mine să fie aplicată. Nu m-am văzut niciodată un om "duhovnicesc". Nu am crezut niciodată în puritatea mea, pentru că permanent trăia în mine omul pământului, omul legat de pământ, de materia cu care şi el se însoţise, pentru a o ridica la o treaptă de la care putea comunica ceva. Linguşirile şi flatările celor din jur le priveam ca pe nişte fructe alterate, de care nu mă apropiam niciodată să le gust. Mirosul lor mă respingea. Tentaţiile nu ajungeau la inima mea, le priveam însă, le zâmbeam, simţind cum clocotesc atât de puternic în mine dorurile mele, atât de superioare tentaţiilor. Mi-a plăcut să cunosc totul şi, pentru că spaţiul pe care-l puteam cuprinde cu raţiunea mea pământeană, unde aveam diverse sertare şi unde puteam să imaginez tot ce vedeam, tot ce mă inconjura, aveam totusi grijă ca acele sertare care nu-mi desăvârşesc şi nu-mi împlinesc şi nici nu-mi sprijină strigătele ce erau în mine, să le ţin încuiate pe veci.

Numai aşa poţi urca, numai aşa poţi fi sprinten, şi câte bucurii poţi avea când urci treptele cu sprinteală menţinuta de tine însuţi, şi nu ajutat de alţii. Îţi poţi menţine sprinteneala dacă eşti treaz şi poţi să înţelegi muzica ce cântă în tine şi cere să fie desăvârşită fiecare notă la locul ei.

NU mi-am pedepsit în nici un fel trupul în viaţa pământeană, dar mi-a plăcut să-l ţin în cea mai perfectă ordine. Altfel, nu aş fi putut fi numit de confraţii mei "omul cu desăguţe multe", adică omul care se ocupă cu mai multe.

Aceasta este o poreclă din timpul vieţii mele. Unii au mai multe "desăguţe", alţii mai puţine, depinde de cel ce le poartă şi cum le foloseşte. Dacă le foloseşti din orgoliu propriu, nu numai că te distrugi pe tine, dar nu sunt nici pentru alţii de efect...

Eu am uitat să mă opresc... mi-am dat drumul la vorbă...

George: - Şi bine ai făcut!

(Tăcere). Leonardo se uită la Siu şi Calemnis, spunând: - Mă simt bine şi de aceea mi-am dat drumul.

George: - Dragul nostru Leonardo, când am vorbit cu Beethoven, spunea că ceea ce a făcut el pe Pământ face şi acolo. Din mâini a dat pe Pământ, şi acolo tot din mâini dă; cântă şi cântă mereu.

Leonardo: - Nici nu poate altceva.

George: - Tu ai desenat, ai pictat, ai modelat lutul, ai cioplit pietre şi marmure, ai calculat, ai făcut planuri - adică ţi-au mers şi ţie mâinile mereu... Acum nu-ţi mai merg?

Leonardo: - Şi acum îmi mai merg, numai că nu mai desăvârşesc nimic din ceea ce făceam pe Pământ. Doar le mângâi, doar le aranjez. Am impresia că le îndrept într-un fel, cu toate că ele sunt mult mai perfecte decât intenţile mele de aranjare. Văd în ce minoritate poate fi măiestria mea de pe Pământ aici. Eu aici mă văd atât de mic, şi totuşi atât de fericit că pot vedea şi pune în aplicare tot ceea ce doream să fie desăvârşit.

George: - Ce anume doreai să desăvârşeşti?

Leonardo: - Orice! Tot ce faci aici, tot ce doreşti sunt desăvârşite. Pe Pământ, ca să fac ceva depuneam efort, mă chinuiam ani şi ani de-a rândul. Aici, dacă-mi răsare în minte ceva frumos, numai din dorinta de a le vedea apar fără efort, fără strădănii, s-a terminat cu efortul! Şi totul iese mult mai desăvârşit şi perfect decât doresc eu.

George: - Fii bun, Leonardo, şi dă-mi un exemplu de o astfel de dorinţă pe care ai avut-o în cerul al VIII-lea şi cum s-a îndeplinit!

Leonardo: - Îmi vin multe în minte, multe îmi vin. De exemplu, am dorit odată să avem între noi frumuseţea întruchipată a Doamnei noastre. N-a fost nevoie să iau pensula şi altele, ci a apărut o frumuseţe, o lumină, însăşi chipul Ei real, care a înviorat cerul al VIII-lea... N-a mai fost nevoie de penel... s-a terminat cu el. Vezi, se vorbeşte de "Cina cea de Taină", de străduinţele mele de ani de-a rândul pentru a putea s-o prezint cât mai perfectă şi altele... Aici nu eşti în lipsă nici de timp, şi nici de strădanii. Se împlineşte totul fără efort, totuşi te bucuri şi te îndulceşti datorită dorinţelor care nu dispar din omul spiritual. CEEA CE TE-A PREOCUPAT ÎN VIAŢA PĂMÂNTULUI, TE STĂPÂNEŞTE ŞI DINCOLO!

George: - Întâlniri aveţi între voi?

Leonardo: - Avem, pentru că suntem într-o permanentă comunicare unii cu alţii, într-o permanentă bucurie, gândire şi odihnă... Să nu mă credeţi că sunt un om sfânt! Să mă socotiţi o mică slugă la curtea Împăratului. Nici cei de la curte nu sunt toti împăraţi, unul singur este Împărat. Am cam lungit vorba.

George: - Nu, deloc. Voiam să te întreb dacă-ţi pui problema apariţiei omului şi evoluţiei lui?

Leonardo: - Nu, nu mă preocupă aşa ceva, mai ales acum.

George: - Cum îţi explici atunci - pentru că pe toţi pe care i-am intrebat, nici unul nu-şi pune problema aceasta - cum îţi explici că noi, cei de pe Pământ suntem pasionaţi după evoluţionism şi apariţia vieţii omului şi mărturisesc că eu însumi de ani de zile sunt urmărit de fazele prin care a trecut omul, atât noi, ce suntem în trup, cât şi cei ce sunt în straturi.

Leonardo: - Uite ce e! Climatul vostru vă solicită prin excelenţă raţiunea de a pătrunde în fel şi fel de probleme.

CLIMATUL NOSTRU ANULEAZĂ ÎNSINGURAREA RAŢIUNII ŞI TENDINŢELE EI DE A EXPLORA RECE, LOGIC ŞI ANALITIC PROBLEME CARE DE FAPT NU SE POT CUNOAŞTE DECÂT PRIN CONTEMPLAŢIE, adică mai curând printr-un SPIRIT DE SINTEZĂ, DE CUPRINDERE AMPLĂ, COMPLEXĂ A FENOMENELOR, privite în ansamblu şi în strânsă corelaţie, decât privite singular dintr-un prea apropiat punct de vedere. Cu cât te apropii de alt obiect, cu atât îl vezi mai clar - e drept, dar cu atât îţi scapă celelalte din jur care îl inconjoară şi fără de care existenţa lui nu se poate aplica. Aici este - aş putea spune - piatra de poticnire a pământenilor, jocul între apropierea şi depărtarea faţă de cele ce sunt privite de ei. Poţi deopotrivă greşi atunci când priveşti de la distanţă prea mare, după cum poţi cădea în eroare tot atât de gravă dacă vrei să diseci la nesfârşit un fenomen, uitând de celelalte. Noi, cei ce am părăsit trupul şi am fost atraşi de locuri cu adevărat fericite, trebuie să ştii, iubite prieten, că privirile noastre aici sunt astfel. Totul privim. N-aş putea spune că este o distanţă mai mică sau mai mare. AVEM UN ALT MOD, O ALTĂ CALE DE CUNOAŞTERE. Dispunem de o punte care ne face să putem intra în comunicare directă cu esenţa fenomenului sau a obiectului pe care-l privim în aşa numita contemplaţie...

DA, CONTEMPLAŢIA ESTE ACTIVITATEA NOASTRĂ DE BAZĂ şi mulţi din cei ce au fost în trup au bănuit aceasta - că poate cândva şi pe Pământ oamenii vor putea gusta ceea ce noi în cerurile fericirii numim... contemplaţie!

George: - Ai întâlnit în stratul în care eşti oameni de pe alte planete?

Leonardo: - Da. Şi sunt mult superiori faţă de cei de pe Pământ.

George: - Te referi la număr sau ca superioritate spirituală?

Leonardo: - Şi ca una, şi ca alta.

George: - Straturile sunt deci populate şi cu ei.

Leonardo: - Bineînţeles!

George: - Dar cei din alte planete din care vin în VIII sunt mai înţelepţi decât cei ce vin de pe Pământ?

Leonardo: - Ne depăşesc din multe puncte de vedere, altfel văd, altfel gândesc, altă creştere au avut, alte preocupări.

George: - Şi sunteţi amestecaţi cu ei sau despărţiţi?

Leonardo: - Stăm în locuri diferite, dar îi cunoaştem.

George: - Tu ştii câte planete populate sunt?

Leonardo: - Da, am auzit. Două sunt cu un număr foarte mare de oameni.

George: - Le ştii şi numele?

Leonardo: - Nu.

George: - Dar toate la un loc câte sunt?

Leonardo: - Eu nu ştiu precis, dar parcă sunt 4.

George: - Voi aţi putea să mergeţi în alte planete să vă întrupaţi?

Leonardo: - Nu doresc, şi drept să spun, nu ştiu dacă aş putea sau nu. Nu cunoaştem hotărârea sau legile acestor repartizări, ca să spun aşa. Nu cunosc!

George: - Siu, tu care umbli atât de mult, ştii cumva vreun pământean care să se fi întrupat pe altă planetă?

Siu Karta: - În miliardele de oameni or fi fost, dar eu nu cunosc nici unul.

Veronica: - Parcă vor să plece...

George: - De ce sunteţi grăbiţi?

Leonardo: - Trebuie să mergem la locul nostru. Nu putem lipsi nici noi prea mult. Se apropie ora când trebuie să fim cu toţii în locul nostru. Este un fel de verificare a noastră, un fel de completare şi încărcare.

George: - Cine face aceasta?

Leonardo: - Se face automat, este legea locului. Noi nu simţim decât că trebuie să fim acolo.

George: - Noi vă mulţumim!

Leonardo: - Fiţi binecuvântaţi!





Va urma

 

[bodo]

"Poţi deopotrivă greşi atunci când priveşti de la distanţă prea mare, după cum poţi cădea în eroare tot atât de gravă dacă vrei să diseci la nesfârşit un fenomen, uitând de celelalte." Bine spus ! Velntina asta are ceva imaginatie.

"Să fim bine înţeleşi şi limpezi în exprimare. Termenul de Dumnezeu "milostiv" e fals! Eu nu sunt milos! Nu cunosc ce este mila! Sunt drept!

VA FI ZIUA RĂZBUNĂRII MELE, ZIUA MÂNIEI, ZIUA JUDECĂŢII MELE, CARE NU VA ŞTI SĂ CRUŢE PĂCATUL ŞI FĂRĂDELEGEA. Nu voi ţine seama de nici un strigăt de îndurare sau iertare, căci în ziua aceea voi uita de milă şi voi fi asemenea unui monstru care va lovi fără regret, fără cruţare! Ajunge răbdării Mele, ajunge îngăduinţei Mele! Am răbdat destul, am aşteptat prea mult...dar nu atât de mult, căci totul trebuia să se coacă! V-am trimis oameni de ştiinţă fără numar, care să vă aducă la cunoştinţă ordinea şi legile din natură.

Sângele martirilor Mei cer: RĂZBUNARE ŞI ÎI VOI RĂZBUNA! JUR!

Răzbunarea Mea va fi cumplită! Voi aţi crezut că voi desfiinţa iadul. Aţi crezut, la un moment dat, că iad nu există. Aţi crezut că există ardere totală, că le voi dezagrega substanţa spirituală negativă. Ei bine, NU! Nu pot arde, nu pot nimici corpurile spirituale, astrale. Luciferienii vor rămâne pe veci vii, dar nu se vor mai putea reîntrupa nicăieri, pe nici o planetă!

Culorile închise vor rămâne, de asemenea, pe veci în iad, iar pe rătăcitori îi voi expedia pe altă planetă primitivă, ca să-şi ispăşească lenea şi comoditatea în care s-au complăcut. Acum aştept cu nerăbdare ziua MĂCELULUI. Acţiunea primă o au martirii. Le-am dat lor întâietate să se răzbune. Apoi voi urma Eu, cu întreaga Cetate Divină. Fiecare martir îşi va face dreptate singur. Au acest drept şi Eu îi respect. Fiecare ţară va plăti. Fiecare popor va avea de suferit, inclusiv ţara voastră, care oricum este cea mai curată dintre toate, locul unde mi-am odihnit privirile şi mi-am delectat auzul."

Poi ce sa inteleg, ca dupa tanti asta , barbosu e rau si razbunator, un tiran , pus pe maceluri. Aici n-as zice ca nu are dreptate. Deci , dupa cernere urmeaza macelu? Sau macelu e cernerea?

 

[anuk]

Unu la mana,ea preia ce primeste din astral. Doi,in vechiul testament Dumnezeu e razbunator deci, nimic nou.

 

[bodo]

Da, dar aici apar niste noutati, planete primitive, culori, straturi, chestii socoteli. Am zis ca are imaginatie. Acum, ca primeste din astral neste chestii, aici am mari dubii. Si distinsul injiner Ioan Istrate tot din astral primeste mesajele. Dubios astralul asta. Nu prezinta incredere.