Barbatii sunt mai atrasi de mirosul corporal natural al unei femei decat de parfumurile artificiale, acesta devenind, astfel, cea mai puternica arma de seductie a sexului slab, arata Mediafax.
O echipa de cercetatori de la Universitatea din Florida, Statele Unite, a descoperit ca mirosul natural al unei femei semnalizeaza perioada in care aceasta este fertila, avand ca efect asupra barbatilor cresterea nivelului de testosteron.
Este pentru prima data cand aceasta ipoteza, generata de comportamentul de imperechere al animalelor, este verificata in cazul oamenilor. Rezultatul se bazeaza pe studiul a 68 de barbati, cu varste intre 18 si 23 de ani, carora li s-a cerut sa faca o comparatie intre mirosul unor tricouri purtate de o femeie, fata de altele noi.
Nivelul testosteronului a fost masurat prin colectarea unor mostre de saliva de la voluntari, inainte si dupa mirosirea tricourilor. Astfel, expertii au ajuns la concluzia ca cel mai placut miros a fost considerat cel al hainelor purtate de femei la ovulatie.
Anterior, unele cercetari au relevat ca medicamentele contraceptive limiteaza simtul olfactiv al femeilor si abilitatea acestora de a selecta, in mod inconstient, un partener, pe baza atractiei fizice.
Poti citi pe tema asta si
e ce sa alegem un brad artificialGreutate mai mare = viata mai lungaCafeaua previne cancerul endometric si hepatic2,7 milioane de euro pentru patrimoniul natural al DunariiTotul despre femei: o piesa de teatru, doua spectacole diferite
Posted on Sat, 16 Jan 2010 15:59:24 +0000 at http://www.stiridebine.ro/mirosul-natural-al-unei-femei-este-cea-mai-puternica-arma-de-seductie
Comments: http://www.stiridebine.ro/mirosul-n...e-cea-mai-puternica-arma-de-seductie#comments