Buna ziua dragi romani de pretutindeni.Am gasit pe net o scrisoare plina de duiosie a lui Al.Vlahuta catre fiica sa Margareta,sper sa o apreciati la adevarata ei sinceritate .
"Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea … al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e opera de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai insirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi …. ATÂŢIA CÂT MERITĂ.
A, daca nu ne-am iubi pe noi fără măsură, daca n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfaieşte în nobila noastră făptură.
Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învaţătură şi din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:"Uitati-va la mine!", Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: "Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti". Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cinizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!
Te imbratisez cu drag,
A. Vlahuta "
sursa
http://andreeasuiu.blogspot.com/2010/05/scrisoarea-lui-alvlahuta-pentru-fiica.html