TIBETUL si tainele sale

[anuk]

Lung-Gom-Pa – Enigmaticii mesageri din Tibet



Legende despre capacitatile extraordinare ale preotilor tibetani si despre performantele uluitoare pe care le poate atinge corpul acestora in urma unei intense pregatiri si stari de meditatie au impanzit lumea occidentala de sute de ani. Nu este un secret astazi ca in templele si manastirile din Asia, initiatii pot reusi lucruri ce ar parea imposibile pentru oamenii de rand. In aceeasi ordine de idei, va propun sa analizam impreuna unul dintre cele mai misterioase si mai de neinteles fenomene care au iesit la lumina din prea putin cunoscuta lume a misticilor tibetani… mesagerii Lung-Gom-Pa.

Legende despre capacitatile extraordinare ale preotilor tibetani si despre performantele uluitoare pe care le poate atinge corpul acestora in urma unei intense pregatiri si stari de meditatie au impanzit lumea occidentala de sute de ani. Nu este un secret astazi ca in templele si manastirile din Asia, initiatii pot reusi lucruri ce ar parea imposibile pentru oamenii de rand. In aceeasi ordine de idei, va propun sa analizam impreuna unul dintre cele mai misterioase si mai de neinteles fenomene care au iesit la lumina din prea putin cunoscuta lume a misticilor tibetani… mesagerii Lung-Gom-Pa.

Capacitatile paranormale ale misticilor tibetani au constituit subiectul multor dezbateri stiintifice, cu precadere la sfarsitul secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX, atunci cand oamenii de stiinta europeni au incercat sa rupa barierele culturale existente intre civilizatia occidentala si cea a micutului stat asiatic. Oamenii care puteau comunica prin telepatie, care puteau levita, sau care isi puteau impinge organismul catre limite de neimaginat pentru un european, erau doar cateva dintre temele preferate de discutie ale medicilor, psihologilor sau teologilor din acea perioada. Multe dintre ele, insa, erau considerate exagerari si erau puse pe seama imaginatiei prea infierbantate a celor care pretindeau ca au vazut pe viu astfel de manifestari. Este si cazul mesagarilor Lung-Gom-Pa, cei despre care localnicii tibetani spuneau ca se puteau aseza pe un spic de grau sau pe un ou fara a le strivi, ca se puteau aseza pe o gramada de orez fara a misca un singur graunte sau, cel mai important, ca puteau calatori zile si nopti fara oprire, intr-un ritm ce il depasea chiar si pe cel al animalelor de tractiune. La urma urmei, intr-o societate in care se punea un puternic accent pe stiintele exacte, asa cum era societatea europeana, astfel de manifestari pareau de neconceput.

A fost nevoie de initiativa uneia dintre cele mai cunoscute femei ale secolului XX, frantuzoaica Alexandra David-Neel, o figura de referinta in lumea exploratorilor si scriitorilor de la inceputul veacului trecut. Deghizata in pelerin, Alexandra David-Neel a intreprins, in 1924, una dintre cele mai curajoase calatorii ale vremurilor ei, o expeditie la Lhasa, intr-o perioada in care accesul oricarui strain era strict interzis in Tibet. Tot in aceeasi perioada, frantuzoaica ce avea sa isi dedice intreaga viata studierii modului de viata tibetan si a credintelor din aceasta parte a lumii, oferea lumii intregi primele date concrete despre existenta calatorilor Lung-Gom-Pa.

„Am vazut pentru prima oara un lung-gom-pa in desertul din partea de nord a Tibetului. Spre seara vazusem, foarte departe inainte noastra, un punct negru, in care, cu ajutorul binoclului a recunoscut un om. Am ramas foarte surprinsa. In tinuturile acelea indepartate intalnirile nu sunt prea frecvente si noi, de zece zile, nu mai vazusem picior de om. In afara de aceasta, in pustietatile fara de sfarsit de acolo, oamenii nu se aventureaza pe jos in calatorii solitare. Omul se apropia mereu si viteza cu care mergea devenea evidenta. Unul din insotitorii mei mi-a spus ca e vorba, probabil, de un lung-gom-pa. Asta mi-a starnit si mai mult interesul si am vrut sa-i vorbesc, sa-l fotografiez. Cand mi-am rostit dorinta cu voce tare, slujitorul mi-a spus:
- Venerabila doamna, nu-i permis sa opresti un lama si nici sa-i vorbesti. Asta i-ar provoca moartea. Cand merg, ei n-au voie sa-si intrerupa meditatiile. Daca inceteaza sa repete formulele magice, zeul care salasluieste in el fuge, si daca-l paraseste prea devreme, sufera un soc care-l omoara.” – Mistici si magi din Tibet, Alexandra David-Neel.

Scriitoarea mai mentioneaza ca omul nu alerga. Acesta, pur si simplu, se inalta de la pamant si sarea asemenea unei mingi. Intr-una din maini tinea un cutit ritual de care lasa impresia ca se sprijina. Misticul a trecut pe langa caravana fara a da nici cel mai mic semn ca ar fi constient de prezenta martorilor. Ulterior, membrii expeditiei aveau sa afle ca misteriosul calator ajunsese inaintea lor cu mai bine de o zi, ceea ce inseama ca ar fi parcurs distanta in acelasi ritm ametitor, timp de peste 24 de ore continuu.

Dornica sa afle mai mult, Alexandra David-Neel a fost suprinsa sa afle ca preotii tibetani nu vedeau nimic special in faptele calatorului si nici macar nu il considerau pe acesta un om demn de a imbraca hainele preotesti. El nu era altceva decat un mesager iar discutiile pe tema aceasta nu anuntau atatea oprelisti ca in cazul altor subiecte tabu. Astfel, Neel urma sa descopere de la preoti adevarul din spatele enigmaticelor personaje.

„Calugarii care aspira la misiunea de sol, trebuie sa exerseze mai inainte. Antrenamentul consta in exercitii de respiratie si intr-o gimnastica speciala facuta in chilie, in intuneric deplin, timp de trei ani, trei luni, trei saptamani si trei zile…Au inventat un examen ciudat, iar cel care il trece este considerat capabil de lucuri marete. Se sapa o groapa de aceeasi inaltime cu a candidatului. Deasupra ei se aseaza un fel de clopot de aceeasi inaltime cu adancimea gropii. Candidatul care sta pe jos, in groapa, trebuie sa treaca, dintr-un singur salt, prin deschizatura cupolei…”

Tot de la preotii tibetani, frantuzoaica avea sa afle ca, odata cu depasirea stadiului de initiere, viitorului mesager ii este dictata formula magica de catre mentorul sau. Toata atentia novicelui se va concentra numai asupra acestei formule, cea care este capabila sa ii regleze ritmul respiratiei si cel cardiac in tempo-ul silabelor misterioase. Marsaluitorul nu are voie in timpul lungilor sale calatorii sa vorbeasca, sa priveasca in jur, nici macar sa se gandeasca la alte lucruri decat formula magica. In momentul in care porneste la drum, el isi alege un punct de pe cer si il fixeaza cu privirea pana la sfarsitul drumului. Orice obstacol intalnit in cale este evitat in mod mecanic iar oboseala nu intervine nici dupa parcurgerea mai multor sute de kilometri.

Alexandra David-Neel marturiseste chiar ca a avut ocazia, in anii petrecuti in chiliile manastirilor tibetane, sa intalneasca mesageri lung-gom-pa care i-au descris starile din timpul lungilor lor pelegrinari. Se pare ca acestia intra intr-o placuta stare de euforie si devin imuni la orice durere fizica pricinuita de oboseala sau de stancile pe care sunt nevoiti sa calce. Mai mult, odata cu insusirea secretelor mistice, unii mesageri devin atat de usori incat se vad nevoiti sa ia asupra lor diverse greutati pe care le poarta pe tot parcursul calatoriei.

Fenomenul aparut, conform traditiei, inca din secolul al XIII-lea, avea sa fie confirmat ulterior si de alti exploratori si oameni de stiinta care i-au urmat in calatorii Alexandrei David-Neel. Nimeni nu a reusit, insa, sa ofere o explicatie plauzibila factorilor care duc la asemenea performante. De altfel, ipotezele medicilor europeni si ale sportivilor care au crezut ca pot egala reusitele tibetanilor s-au soldat cu esecuri lamentabile. Nici hipnoza, nici antrenamentele dure de fortifiere a muschilor, nici macar diferentele de greutate pe care le poate resimti un om, in functie de starea psihica in care se afla, nu pot deslusi tainele mesagerilor lung-gom-pa. Tot ce se poate spune despre acesti curieri a desertului este ca ca au reprezentat si reprezinta inca….un mister al omenirii.



http://www.descopera.ro/maratoanele...91-lung-gom-pa-enigmaticii-mesageri-din-tibet

 

[anuk]

Misterele Tibetului

Tărâm legendar, aflat la "întâlnirea cu zeii", Tibetul fascinează, misterele sale continuând până în zilele noastre, când viaţa modernă începe a acapara oameni şi locuri ce erau până mai ieri încremenite în timp.

O adevărată "lume la capătul din înalturi al lumii", Tibetul, platoul din nordul semeţilor munţi Himalaya, se află la o altitudine medie de 4.900 metri. Aici, pe "Acoperişul lumii", este Regiunea Autonomă Tibet. Situată în vestul Platoului Qinghai-Tibet, se învecinează pe creste şi dincolo de ele cu Birmania, India, Bhutan, Nepal, ţări pline de mister la rândul lor.

Relieful muntos şi clima aspră au făcut ca, pe o suprafaţă de 1,27 milioane de kilometri pătraţi, să trăiască doar 2,85 milioane de oameni, dintre care 2,51 milioane sunt tibetani, iar restul han (populaţia majoritară în China), moinba, lhoba, mongoli, manciurieni, deng şi şerpaşi. În capitala Lhasa, pe lângă Palatul Potala şi mari mănăstiri budist-tibetane, există o moschee, dovadă că lamaismul nu este singura religie aici. Viaţa, însă, nu este uşoară "la întâlnirea cu zeii", nivelul de trai este încă scăzut, speranţa de viaţă (66,15 ani) fiind sub media Chinei (73 de ani). Adevărat paradis terestru, Tibetul fascinează prin frumuseţea peisajului natural, prin arhitectura templelor şi mănăstirilor, bogăţia costumelor, coloritul ţesăturilor, al podoabelor şi prin esoterism.

Taine la hotarul cu cerul
Tibetul îşi merită renumele de misterios. Dacă norul în formă de steag de deasupra celui mai înalt munte din lume, Everestul, îşi are explicaţia în condiţiile meteo excepţionale la altitudinea de peste 8.000 de metri, iar ciudata zăpadă roşie se datorează unei alge, prăbuşirea bruscă a regatului Guge rămâne o taină. Istoricii nu ştiu nici astăzi de ce s-a distrus peste noapte o civilizaţie puternică, veche de 700 de ani. Nici despre misteriosul Xiangxiong, cea mai veche civilizaţie din centrul platoului, nu se ştiu prea multe, doar că Xiangxiong înseamnă "ţara uriaşei păsări mitice roc". La fel de tainice sunt şi sacrificiile rituale, scenele de vânătoare, caii, antilopele, ori casele şi oamenii reprezentaţi în picturile rupestre de la Rutong.

Ciuperca bogăţiei
Oare cum se poate explica puterea tămăduitoare a unei ciuperci ce parazitează larva unui fluture? "Yartsa gunbu" în tibetană sau "Caterpillar fungus" în engleză, ciuperca mai e cunoscută cu numele latinesc de Cordyceps sinensis. Folosirea ei are o lungă istorie în medicina tradiţională chineză şi tibetană ca afrodisiac şi ca tratament pentru diverse boli, de la oboseală la cancer. Are un echilibru excelent de yin şi yang întrucât este şi animal, şi plantă, este şi dulce, şi caldă. Pătrunde în plămâni şi prin canalele rinichiului. Cercetările au dovedit că aceste ciuperci produc multe substanţe farmacologic active. În Tibet, sunt una dintre cele mai importante surse de venit în zonele rurale, contribuind cu 40 la sută la venitul familiilor locale şi cu 8,5 la sută la PIB în 2004. Preţurile au crescut continuu, mai ales de la sfârşitul anilor 1990, în 2008 un kilogram costând de la 2.500 de euro (calitatea inferioară) la 15.000 de euro (cea mai bună calitate determinată de mărimea larvei). Producţia anuală în Tibet este estimată la 100-200 tone.

Păstorul cu hada
Cu zâmbet larg pe faţa brăzdată de vremuri şi vreme, bătrânul păstor tibetan din satul Hayihai, provincia Qinghai, stă în pragul casei şi aşteaptă musafiri de departe. Haina lungă îi acoperă doar un umăr şi eşarfa de mătase îi descoperă din când în când ceasul de la mână. De cum sosesc în faţa porţii musafirii de departe, un ajutor al său, tot cu haină neagră pe un umăr şi cu eşarfă portocalie, împarte ziariştilor din şapte ţări central şi est europene câte o "hada" albă. Aceasta este o eşarfă de mătase care se oferă în semn de respect şi prietenie, seamănă cu maramele, uneori poate să aibă 3,3 metri lungime. Camera de primire este mare, covoarele, canapelele şi fotoliile sunt aidoma celor europene, iar pe unul din pereţi este un tablou înfăţişându-l pe Deng Xiaoping, arhitectul reformelor din China. Femeia care serveşte tradiţionalul ceai cu unt de iac poartă fustă lungă, brâu lat cu fundă imensă la spate. Pe mese, tsampa (nişte "scovergi" din făină de orz) şi mere. "Cât de mare este ferma?", întreb la un moment dat. După mulţumiri către Mao şi către Deng Xiaoping, "cel care a adus prosperitate", păstorul răspunde: "140 de mu" (15 mu egal 1 hectar). Apoi adaugă: "Am 69 de ani, cinci copii mari, şapte case, 1.000 de oi, 30 de iaci, 50 de cai, casa am făcut-o în anul 2000". Tibetanul a fost ales de organizatorul vizitei de documentare, MAE de la Beijing, pentru ca jurnaliştii să vadă cum a crescut nivelul de trai în ultimii ani ca urmare a politicii de dezvoltare a vestului ţării, lansată de guvernul central. Pe un perete e afişată cu mândrie o diplomă de "fruntaş". Păstorul confirmă: "Sunt membru de partid".

În orăşelul Qiapuqia din Regiunea Autonomă Tibet e mare sărăcie, dar e şi forfotă. Pe trotuarul plin de gropi se practică mici ocupaţii de oameni amărâţi: ascuţit de cuţite şi foarfeci, reparat tot felul de vechituri, confecţionat de piepteni de os. Un frizer îşi face meseria tot pe trotuar. Călugări budişti se duc, se întorc, întră în discuţie. O femeie fără vârstă şi aproape în zdrenţe trage un cărucior mizer pe care stă un nefericit ce nu poate merge. Pe strada mare, prăvălii sărace şi multă murdărie. O pereche tânără atrage atenţia prin pitoresc şi podoabe. Ea are păr bogat, lung până mai jos de şolduri, împletit în zeci de codiţe. Curioasă, toată lumea ne priveşte zâmbindu-ne cald. Preocupate de creşterea nivelului de locuire, autorităţile ne prezintă un complex de case pentru crescătorii de animale. La parter este loc pentru negoţ, iar la etaj sunt camerele de locuit. Pentru o asemenea casă, statul chinez asigură 35.000 de yuani. Construcţia unor astfel de locuinţe dă ocazia păstorilor să se califice în diverse meserii, fapt ce le va asigura un venit sigur şi mai mare. Întrebaţi cum se acomodează o populaţie seminomadă cu traiul la bloc, oficialii locali afirmă că oamenii abia aşteaptă să se mute, deoarece păşunile s-au degradat şi nu mai au din ce trăi.

Thangka şi şcoala
Autorităţile promovează puternic turismul şi confecţionarea obiectelor de artizanat. Printre acestea din urmă, broderiile numite thangka sunt foarte apreciate în lumea budistă. La Regong, thangka se realizează atât într-un studio de artă, cât şi în familie. La studio, un grup de artizani lucrează la o thangka de mari dimensiuni în cinstea aniversării a 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, care se va sărbători la 1 octombrie. Broderia reprezintă alegoria armoniei, anume legenda căsătoriei regelui tibetan Songtsan Gampo cu prinţesa Wencheng, nepoata împăratului Chinei.

La şcoala primară, cu clasele 1-6, din satul Cuogankou, copiii, îmbrăcaţi în portul tradiţional tibetan, se joacă în curte, dar când sosesc jurnaliştii, se încolonează pentru bun-venit. Şcoala e nouă, din 2005, fiind construită cu sprijinul financiar al Ambasadei Japoniei. Elevii tibetani, în număr de 207, provin din familii strămutate, au 25 de profesori care le predau tibetană, chineză, engleză, fizică, matematică şi primesc manuale gratuit.

După atâtea generaţii crescute în sărăcie, în sfârşit o copilărie normală. Când viaţa în înaltul munţilor începe să semene cu cea din lumea civilizată, omul abia ieşit din sărăcia feudală, nu mai e preocupat de cine conduce Tibetul. Zhu Weiqun, viceministru la Departamentul de Activitate a Frontului Unit al Partidului Comunist Chinez, asigură: "China nu va arunca ţara în haos, este dispusă la dialog cu Dalai Lama".

Din 2006, calea ferată Qinghai-Tibet facilitează legăturile şi dezvoltarea. La rândul său, Institutul de Tibetologie din Beijing contribuie la păstrarea culturii şi tradiţiilor tibetane. Dovadă, Canonul tibetan, la care 100 de oameni au lucrat zece ani. Este cea mai scumpă carte publicată în China.

În orăşelul Qiapuqia din Regiunea Autonomă Tibet e mare sărăcie, dar e şi forfotă. Pe trotuarul plin de gropi se practică mici ocupaţii de oameni amărâţi: ascuţit de cuţite şi foarfeci, reparat tot felul de vechituri, confecţionat de piepteni de os. Un frizer îşi face meseria tot pe trotuar. Călugări budişti se duc, se întorc, întră în discuţie. O femeie fără vârstă şi aproape în zdrenţe trage un cărucior mizer pe care stă un nefericit ce nu poate merge. Pe strada mare, prăvălii sărace şi multă murdărie. O pereche tânără atrage atenţia prin pitoresc şi podoabe. Ea are păr bogat, lung până mai jos de şolduri, împletit în zeci de codiţe. Curioasă, toată lumea ne priveşte zâmbindu-ne cald. Preocupate de creşterea nivelului de locuire, autorităţile ne prezintă un complex de case pentru crescătorii de animale. La parter este loc pentru negoţ, iar la etaj sunt camerele de locuit. Pentru o asemenea casă, statul chinez asigură 35.000 de yuani. Construcţia unor astfel de locuinţe dă ocazia păstorilor să se califice în diverse meserii, fapt ce le va asigura un venit sigur şi mai mare. Întrebaţi cum se acomodează o populaţie seminomadă cu traiul la bloc, oficialii locali afirmă că oamenii abia aşteaptă să se mute, deoarece păşunile s-au degradat şi nu mai au din ce trăi.

Thangka şi şcoala
Autorităţile promovează puternic turismul şi confecţionarea obiectelor de artizanat. Printre acestea din urmă, broderiile numite thangka sunt foarte apreciate în lumea budistă. La Regong, thangka se realizează atât într-un studio de artă, cât şi în familie. La studio, un grup de artizani lucrează la o thangka de mari dimensiuni în cinstea aniversării a 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, care se va sărbători la 1 octombrie. Broderia reprezintă alegoria armoniei, anume legenda căsătoriei regelui tibetan Songtsan Gampo cu prinţesa Wencheng, nepoata împăratului Chinei.

La şcoala primară, cu clasele 1-6, din satul Cuogankou, copiii, îmbrăcaţi în portul tradiţional tibetan, se joacă în curte, dar când sosesc jurnaliştii, se încolonează pentru bun-venit. Şcoala e nouă, din 2005, fiind construită cu sprijinul financiar al Ambasadei Japoniei. Elevii tibetani, în număr de 207, provin din familii strămutate, au 25 de profesori care le predau tibetană, chineză, engleză, fizică, matematică şi primesc manuale gratuit.

După atâtea generaţii crescute în sărăcie, în sfârşit o copilărie normală. Când viaţa în înaltul munţilor începe să semene cu cea din lumea civilizată, omul abia ieşit din sărăcia feudală, nu mai e preocupat de cine conduce Tibetul. Zhu Weiqun, viceministru la Departamentul de Activitate a Frontului Unit al Partidului Comunist Chinez, asigură: "China nu va arunca ţara în haos, este dispusă la dialog cu Dalai Lama".

Din 2006, calea ferată Qinghai-Tibet facilitează legăturile şi dezvoltarea. La rândul său, Institutul de Tibetologie din Beijing contribuie la păstrarea culturii şi tradiţiilor tibetane. Dovadă, Canonul tibetan, la care 100 de oameni au lucrat zece ani. Este cea mai scumpă carte publicată în China.

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnal-de-calatorie/misterele-tibetului-520398.html