• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

AJUTORUL IN NATURA

images.jpg



În medicina naturistă, cimbrul este un remediu natural excelent în multe afecţiuni. Astfel, cei care au probleme cu digestia, chiar şi infecţii, dar şi unele afecţiuni respiratorii pot apela cu încredere la cimbru, conform telegrafonline.ro.

Este un expectorant natural, care reduce tusea, şi este recomandat şi în caz de astm şi bronşită. Gargara cu ceai de cimbru este indicată în caz de dureri în gât. Cimbrul se administrează sub formă de ceai, tinctură, pulbere sau ulei volatil. Uleiul volatil din cimbru se obţine numai prin procedee industriale. Se foloseşte atât intern, sub formă de picături dizolvate în miere de albine, cât şi extern, pentru masaje. Cu uleiul de cimbru se face masaj în caz de paralizie, apoplexie, scleroză în plăci, atrofie musculară, reumatism, entorse.

Cimbrul şi produsele din cimbru, dar mai ales tinctura se folosesc ca remediu în caz de crampe abdominale, tuse convulsivă, astm bronşic, infecţii renale. Pulberea de cimbru ajută și în cazurile de colită, enterocolită, colon iritabil, colon spastic, diaree. De asemenea, calmează spasmele digestive, elimină balonarea, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv.
 
Aloe vera, planta sănătăţii


Deşi medicina populară i-a redescoperit proprietăţile abia în ultimele decenii, Aloe vera este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute de om.

Vechii greci o foloseau pentru vindecarea a numeroase boli interne sau externe, egiptenii o foloseau pentru regimurile de întreţinere a frumuseţii şi pentru îmbălsămarea morţilor, iar medicina chineză o numea “medicamentul armoniei”. Ruşii numesc această plantă “elixirul longevităţii”, iar indienii americani o cunoşteau ca fiind “vindecătorul tăcut”. Medicii antichităţii, Dioscoride şi Plinius preţuiau foarte mult proprietăţile terapeutice ale acestei plante. În acele vremuri, în Europa, sucul de aloe costa foarte mult. Se spune că, din cauza aloei, Alexandru Macedon a încercat să cucerească o insulă pe care se cultiva această plantă din care băştinaşii făceau un suc cu proprietăţi tămăduitoare.

Plantă asemănătoare cactuşilor, Aloe vera creşte în zonele fertile cu climă caldă. Din cele aproximativ 200 de specii de aloe, o parte sînt apreciate mai mult ca plante decorative, dar celebritatea de plantă vindecătoare i-a revenit speciei “Aloe barbadensis miller”, cunoscută, în special, ca “Aloe vera”. Ca o confirmare actuală a proprietăţilor terapeutice, cunoscute de mii de ani, oamenii de ştiinţă au evidenţiat o parte din efectele curative remarcabile ale acestei plante.

Planta conţine un complex extraordinar de bogat de substanţe, din care două sînt cele mai importante:
- aloina – situată imediat sub coaja frunzei, un lichid galben lăptos, cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub forma de praf) şi
- gelul de aloe – un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.

Principalul dezavantaj care a făcut ca folosirea aloei să nu fie atît de răspîndită pe cât este de eficientă în tratarea atâtor afecţiuni, a fost instabilitatea accentuată a gelului extras din frunze. După tăierea unei frunze, sucul obţinut prin stoarcerea acesteia se oxidează foarte rapid (dacă nu este prelucrat în decurs de două ore), pierzându-şi din calităţile curative (95 la sută din principiile active sînt oxidate şi atacate de microorganisme). Acest fapt a făcut ca utilizarea aloei să fie limitată numai la zonele unde planta creşte în mod natural.

Cu toate acestea, tradiţiile diferitelor popoare menţionează efectul vindecător extraordinar al plantei de aloe şi oferă metode empirice de conservare a principiilor active conţinute în plantă.

Proprietăţi terapeutice

Aloea este un dezintoxicant natural care stimulează imunitatea organismului. Conţine şase agenţi antiseptici şi este un excelent analgezic natural. Acţionează ca un antiinflamator natural şi accelerează vindecarea prin creşterea afluxului de sânge în piele. Stimulează refacerea ţesuturilor afectate, funcţia celulelor nervoase şi regenerarea celulelor postoperator. Are remarcabila proprietate de a penetra ţesuturile în profunzime, substanţele conţinute reuşind să treacă prin toate straturile pielii. Această însuşire o face extrem de eficientă în cosmetică.Alifiile cu aloe dau umiditate pielii, protejează împotriva arsurilor de soare, a înţepăturilor de insecte, a tăieturilor şi sunt eficiente în tratarea acneei şi a psoriazisului.

Aloea este, în acelaşi timp, un foarte eficient bactericid, fungicid şi antiviral, fară a avea efecte secundare. Datorită conţinutului crescut de vitamine, enzime, minerale şi aminoacizi, este folosită şi ca supliment nutriţional.

Preparatele cu aloe sunt de ajutor persoanelor cu sistem imunitar slăbit: oameni în vârsta, pacienţi cu cancer sau SIDA. În general, influenţează pozitiv toate procesele patologice însoţite de o deficienţă imunitară.
Stimulează capacitatea vizuală şi procesele metabolice, dă energie organismului. Ajută la refacerea organismului după intoxicaţii şi după iradieri.

Leacuri populare cu aloe

Medicina populară românească recomandă un remediu naturist din aloe macerată în miere şi vin, remediu folosit cu succes în numeroase afecţiuni digestive şi ca revitalizant în diferite tipuri de convalescenţe. Pentru acest preparat, frunzele de aloe (recoltate numai de la plante în vîrstă de 3-6 ani, neudate timp de 5 zile) se taie mărunt sau se trec prin maşina de tocat carne, apoi se combină într-un vas de sticlă după următoarea reţetă:

- 2 părţi frunze mărunţite, 3 părţi miere de albine polifloră şi o parte vin roşu sau suc de lămîie. Se omogenizează bine amestecul, se toarnă într-un borcan care se acoperă cu capac şi se pune la macerat timp de o săptămână, la loc întunecos, răcoros şi uscat (de regulă la frigider). Are o valabilitate de 4-6 săptămîni. Se ia cîte o lingură de către adulţi şi o linguriţă de către copii, de 2 ori/zi, cu o oră înaintea meselor principale. Cura se ţine timp de 2-4 săptămîni. După 2 săptămîni de întrerupere, cura poate fi reluată. Pe timpul curei se elimină grăsimile, conservele, alcoolul, carnea, ouăle şi laptele din alimentaţie.

La fel de utilizat este şi sucul proaspăt de aloe. Acesta, în doze mici, trezeşte pofta de mîncare şi îmbunătăţeşte digestia. O doză prea mare are însă acţiune purgativă puternică.


http://www.evz.ro
 
Daca as fi gasit articolul as fi vrut sa vad o poza cu aloe vera. Pt ca noi folosim de fapt aloe arborescens , aloe vera are o treime din proprietatile acesteia, este planta comuna care se gaseste prin casele oamenilor. In farmacii si plafare ,in schimb, nu se gasesc preparate, vera e mult mai mare si are multa pulpa, deci renteaza. E buna si vera, reteta de mai sus eu o stiu pt arborescens.
 
Angela74 said:
Daca as fi gasit articolul as fi vrut sa vad o poza cu aloe vera. Pt ca noi folosim de fapt aloe arborescens , aloe vera are o treime din proprietatile acesteia, este planta comuna care se gaseste prin casele oamenilor. In farmacii si plafare ,in schimb, nu se gasesc preparate, vera e mult mai mare si are multa pulpa, deci renteaza. E buna si vera, reteta de mai sus eu o stiu pt arborescens.


aloe_vera-camp.jpg


Aici gasesti poze si alte informatii
http://www.santamia.ro/aloe-vera/aloe-vera-flp.htm

 
Stiam despre ridichea neagra doar ca este amelioreza tusea dar constat ca poate fi folosita si in alte situatii.




Ridichea neagra


Pe vremuri, egiptenii, romanii si arabii foloseau ridichea neagra pentru calitatile sale medicinale.

Indicatii

Este un fluidizant al secretiilor bronsice, datorita continutului sau bogat în substante active sulfurate. Trebuie sa intre în ratia alimentara a celor suferinzi de bronsita cronica si de astm.

Depurativa, energizanta, ridichea neagra este de neîntrecut în a elibera ficatul si rinichii de deseurile si toxinele care le inunda, în a activa intestinul, stomacul si vezica biliara.

Consumata cruda, ridichea neagra este un adjuvant pretios pentru persoanele care sunt expuse la alergii si eczeme.
Substanta sulfurata pe care o contine îi confera proprietatea de a stimula pofta de mâncare, fapt pentru care este recomandata tuturor celor cu apetit scazut.

Ce se poate spune despre ridichea de luna? Efectele sale sunt mai slabe decât ale celei negre; de aceea, este mult mai putin folosita în farmacopeea naturala.

Intelepti si cu experienta, anticii ne-au transmis retete care au la baza ridichea neagra. Cea pe care v-o prezentam mai jos este eficienta în tulburarile hepatice, tulburarile vezicii biliare si în tusea persistenta:
se spala bine câteva ridichi negre, se taie rondele subtiri, fara a le decoji. Se acopera fundul unui vas cu felii subtiri si se presara pe ele un strat de zahar nerafinat. Se pun astfel mai multe straturi alternative de ridichi si zahar. Se lasa la macerat pâna la formarea unui sirop gros. Se scurge siropul si se pastreaza într-un flacon închis ermetic, la rece. Se beau trei linguri dimineata, pe stomacul gol si doua linguri înainte de masa de seara. Se face aceasta cura timp de doua, pâna la patru saptamâni.

Odinioara, aceasta reteta era folosita si pentru fortificarea persoanelor anemice si a copiilor.

lata acum o reteta de care se foloseau bunicii nostri pentru a lupta contra artrozei:
se rade fin o ridiche neagra mare, spalata, necuratata de coaja. Se lasa la macerat acest piure într-un litru de vin alb sec, timp de doua saptamâni. Se agita sticla în fiecare zi. Se strecoara. Se bea un pahar din acest preparat dimineata, pe stomacul gol. Se face cura timp de trei saptamâni si se poate relua în fiecare anotimp.

Nu putem trece cu vederea peste actiunea antiscorbutica si antirahitica a ridichii negre. Aceste proprietati exceptionale se datoreaza continutului sau bogat în vitamina C si în iod.

Toate calitatile se regasesc în sucul sau; se poate, deci, înlocui ridichea cu sucul ei.
Daca nu va este teama de tratamentele „soc", doza zilnica de 100 pâna la 400g de suc proaspat extras calmeaza colicile biliare. Cu acest remediu, dr. Grumm a obtinut numeroase succese.
La anumite persoane, sucul ca si pulpa, pot provoca tulburari digestive. In acest caz, trebuie mai întâi reduse dozele si apoi marite progresiv. Dar, daca tulburarile reapar, trebuie oprita cura.
în prezent, cei mai multi igienisti au stabilit cantitatea optima care trebuie consumata între 50 si 100 grame.
Pentru a obtine o actiune speciala asupra ficatului, Raymond Dextreit recomanda sa fie luate una sau doua lingurite de suc înaintea celor doua mese principale.

Sucul acestei legume poate fi combinat cu sucul altor legume.
Nu as vrea sa închei acest capitol înainte de a reproduce scrisoarea uneia dintre corespondentele mele:

"La vârsta de 35 de ani aveam niste crize puternice de ficat. Câtiva ani mai târziu am avut un fibrom care a trebuit operat. A doua zi dupa operatie, doctorul, trecând prin camera mea, mi-a spus ca a putut sa vada si chiar sa atinga calculii pe care-i aveam în vezica.
într-o zi, cineva mi-a spus: „încercati o cura cu suc de ridichi negre pentru a va dizolva calculii." Am facut cura timp de doua luni, câte o jumatate de pahar, pe stomacul gol, în fiecare dimineata: crizele mele de ficat au disparut.
Am acum 73 de ani si niciodata nu am mai avut crize de
ficat.


http://www.retete-online.com




 
Mama a folosit ridichea neagra intr-o cura pt fratele meu cand era destul de micut. Nascut la 7 luni de nici un kil, era destul de slabut si facea bronsita asmatiforma. Bagau in el antibiotice in mod sistematic. Reteta era cam asa: mama a scobit o ridiche neagra, mare, lasand cativa cm de pulpa si a pus miere, a lasat la macerat si i-a dat acel suc. Ameliorarile au fost vizibile, injectii a mai facut foarte rar, cred eu ca de cele mai multe ori nici nu era nevoie fiind vorba de virusi gripali. Am sa caut si eu sa gasesc ridichi negre, chiar nu face parte din alimentatia noastra.
 
Si eu am folosit suc de ridiche neagra pt copii mei,tot cu scobitura la mijloc,dar se obtine sus mai mult si mai repede taiata feliute. E un leac folosit din batrani contra tusei , combinat cu ceai de ceapa si coji de nuca.
 
Vad ca e buna in multe afectiuni, dar io numai cand ii simt mirosul, ma ia cu lesin. In plus, dai neste gaze de la ea... :D
 
Nu cred ca-i valabila pt toata lumea chestia cu gazele :D: noi folosim destul de des salata de ridiche neagra, mai cu seama iarna,dar n-avem, probleme de gazare =))
 
Melcii fac pielea tânără şi elimină ridurile!

17melci_reuters_b372bf08e6.jpg



În saloane de cosmetică din Rusia siberiană se foloseşte o metodă inedită de întinerire a pielii, cu ajutorul melcilor.
Melcii fac pielea tânără şi elimină ridurile!

Se crede că melcii africani folosiţi în terapie ajută la grăbirea procesului de regenerare a pielii, elimină ridurile, cicatricile şi urmele rămase după arsuri, potrivit proprietarei salonului în cauză, Alyona Zlotnikova.

 
Nu zic ca nu e asa, dar sa simt cum imi merge pe fatza un lipicios de-ala... ma ia cu fiori pe sira spinarii.


Consumati ceapa verde la greu. E sezonul ei . In plus, are o groaza de proprietati. Merge de minune si pe masa de Paste.

Ceapa verde este diuretica si depurativa


Ceapa verde este diuretica si depurativa

In supermarketuri, dar si pe tarabele din pietele agro-alimentare, alaturi de alte verdeturi, atat de necesare organismului acum, in prag de primavara, a aparut si ceapa verde.

Orientati-va spre producatorii autohtoni. Nu ocoliti ceapa verde, luati-o acasa!

In afara de faptul ca da mancarurilor o aroma de prospetime, de primavara, ceapa verde ne ofera sanatate prin compozitia ei atat de bogata.

Ceapa verde contine multa vitamina C, potasiu, calciu, alicina, cuercitina (un antioxidant puternic, cu rol in combaterea tulburarilor circulatorii, a bolilor cardiovasculare si a cancerului), fibre alimentare.

Cei care au gradina stiu cum sa procedeze ca sa aiba cat mai devreme ceapa verde pe masa: toamna tarziu sau primavara timpuriu, cultiva arpagic mare sau chiar bulbi de ceapa.

Ceapa verde, folosita mai ales in salata, este de ajutor intr-o gama variata de afectiuni, de la cele dermatologice, pana la prevenirea cancerului. Ceapa, atat cea verde cat si cea uscata, are proprietati purificatoare, stimuland, in acelasi timp, si procesele de regenerare ale organismului uman.

La ceapa verde, aceste proprietati sunt mult mai pronuntate decat la cea pe care o pastram pentru iarna. O cura de ceapa verde prelungita pana-n vara are efect diuretic, depurativ, antialergic, regleaza activitatea endocrina a organismului.

Ceapa verde are un rol deosebit in tratarea afectiunilor dermatologice, mai ales atunci cand, in salata, este combinata cu telina si marar. Se recomanda, de asemenea, o cura de ceapa verde, de cel putin 15 zile, in cazul afectiunilor dermatologice, care apar in perioada adolescentei (acneea juvenila). Consumata zilnic, ceapa verde are efect diuretitic si depurativ, ajutand la curatarea tenului.

Inca din trecut, se stia ca ceapa verde este unul din cele mai puternice si mai la indemana hipoglicemiante, de aceea se recomanda diabeticilor consum in cure de lunga durata, avand efecte excelente chiar si in diabetul aflat in faze avansate. In bolile de rinichi, se recomanda consumul de ceapa verde zilnic, dimineata si seara, asociata in salata, cu tarhon verde si ridichi.

Ceapa contine alicina, care are efect antibacterian, detoxifiant, expectorant. Datorita acestui element, caruia, de altfel, i se datoreaza si gustul specific, ceapa se numara printre cele mai vechi remedii naturale de prevenire si tratare a bolilor respiratorii.

Alicina are, de asemenea, si proprietati anticoagulante, astfel ca ceapa poate impiedica formarea trombozelor, blocarea unui vas sanguin cu un cheag de sange. Consumul regulat de ceapa verde contribuie la scaderea nivelului colesterolului in sange si al trigliceridelor, prevenind in acest fel bolile cardiovasculare.

Ceapa este un aliment cu proprietati anticancerigene foarte puternice, proprietati care se datoreaza produsilor sulfurati din compozitie. Consumul regulat de ceapa scade riscul aparitiei cancerului de prostata la barbati, cu mult peste 50%. Fumatorii care consuma zilnic ceapa sunt mai putin expusi cancerului pulmonar, acest lucru datorandu-se tot alicinei.

Bogata in vitamine si minerale, tonifianta si gustoasa, aliment si medicament natural, in acelasi timp, ceapa verde creste rezistenta organismului la efort fizic si intelectual, mult mai bine decat o ceasca de cafea.

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/ceapa-verde-este-diuretica-si-depurativa-1159625
 
Buna ceapa dar urzica e urzica si ea este regina plantelor pt beneficiile pe care le aduce sanatatii fara a pune la socoteala gustul f bun :P


Modesta si nesuferita din cauza tepilor ei, Dumnezeu i-a daruit puteri miraculoase de vindecare

Urzica are mari probleme de "imagine": buruiana de frunte, taiata cu coasa, cand ocupa teritorii prea mari in fanete si in gradini, e foarte greu sa o reconsideri drept planta medicinala cu insusiri de exceptie. Dar asta e adevarul! Nenumarate studii si cercetari facute in ultimii ani au aratat ca in frunzele, in semintele si in radacinile urzicii exista adevarate farmacii, unde sunt produse medicamente care vindeca fara gres sute de boli. In toata lumea exista aproximativ 40 de specii de urzica, de la soiurile pitice din apropierea Cercului Polar, pana la urzicile gigant, de patru metri inaltime, din padurile tropicale. In Noua Zeelanda exista
chiar arborele de urzica (Urtica ferox), ale carui frunze secreta o asemenea cantitate de substante iritante, incat o urzicare poate omori o caprioara sau chiar un om. Cele doua specii de urzica existente la noi (urzica mare si urzica mica) nu ajung la asemenea "performante", insa au calitati uimitoare, mai ales in domeniul vindecarii bolilor.

Cum recoltam urzica


De la urzica se folosesc doua parti care au proprietati medicinale destul de diferite: iarba (adica tulpina cu tot cu frunze) si radacina (mai exact, rizomii, adica tulpini subterane in care urzica isi depoziteaza peste iarna substantele de rezerva).

Iarba
- se recolteaza tulpinile, cu tot cu frunze si, eventual, cu inflorescente, prin taiere, in faza de maturitate a plantei, adica in intervalul cuprins intre lunile iulie si noiembrie. Personal, prefer sa recoltez partea aeriana de la urzica toamna, tarziu, cand odata cu frunzele si tulpina, pot culege si semintele de urzica, care au calitati medicinale deosebite. Se taie varfurile inflorite ale urzicii (care trebuie sa aiba o lungime de 20-30 cm, nu mai mult), care apoi se pun la uscat in strat de grosime medie (maximum 4 centimetri), in locuri aerisite, umbrite si lipsite de umiditate. Atunci cand s-au uscat, tulpinile de urzica devin foarte casante si se rup cu un pocnet sec. Se depoziteaza in pungi de hartie, in locuri intunecate si uscate.

Radacinile (rizomii)
- se recolteaza dupa primele brume, in luna noiembrie, cand se dezgroapa cu o cazma, se spala intr-un curs rapid de apa si se lasa sa se usuce intr-o incapere calduroasa si, daca se poate, expuse la lumina soarelui (chiar daca aceasta lumina este filtrata de sticla). Cand s-au uscat, radacinile de urzica devin, si ele, foarte casante si se rup cu un pocnet sec. Se depoziteaza in saculeti de panza, in locuri racoroase si uscate.

Preparate pe baza de urzica

Tinctura de iarba de urzica

Se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze, peste care se adauga doua pahare (in total 400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de 12 zile, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu de 4-6 ori pe zi, cate o lingurita, diluata in putina apa.



Tinctura de radacina de urzica

Intr-o sticla cu dop se pun 15 linguri de pulbere de radacina, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 60 de grade (deoarece extragerea principiilor active din radacina necesita o concentratie alcoolica mai mare). Se inchide sticla ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de 4 ori pe zi, cate o lingurita, diluata in putina apa.

Pulberea

Atat radacinile, cat si partea aeriana a urzicii se macina cat mai fin cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de urzica se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 4 saptamani (deoarece unele principii active ale urzicii se oxideaza in timp).
Pulberea din partea aeriana se administreaza de 3-6 ori pe zi, cate o lingurita intreaga, pe stomacul gol.
Pulberea de radacina se administreaza de 4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita, pe stomacul gol.

Infuzia combinata

Reteta este aproape aceeasi, atat pentru frunze, cat si pentru radacina. Se pun 3-4 linguri de pulbere de iarba de urzica sau 2 linguri pulbere de radacina la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, vreme de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de urzica, care se foloseste intern (2-4 cani pe zi).

Sucul de urzica

Se obtine din frunzele proaspat culese, cat timp planta este verde (adica de primavara si pana toamna tarziu). Acest suc se obtine cu ajutorul mixerului (blenderului) electric: in vasul mixerului se pun 100 de grame de planta foarte bine spalata in prealabil si 150 ml de apa de izvor, dupa care se omogenizeaza totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 120 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afectiunilor hepato-biliare, a celor intestinale si a anemiei.

Tratamente interne

Adenom de prostata - pentru tratarea acestei afectiuni se foloseste cu un succes extraordinar radacina de urzica. Studii pe pacienti facute in Franta, in Germania, in Polonia, in Iran atesta extraordinarul efect al urzicii in tratarea acestei afectiuni.


Semintele de urzica au, si ele, calitati medicinale

In studiul iranian, facut la Universitatea din Teheran si considerat de referinta pentru studiile din Europa, din 558 de pacienti cu adenom de prostata s-au alcatuit doua grupe, pacientii din prima grupa luand urzica, iar cei din a doua grupa un remediu placebo (fals). Dupa 6 luni, 81% din pacientii care au luat urzica au observat o ameliorare clara a adenomului de prostata, in timp ce doar 16% din grupul de control au avut rezultate similare. Se administreaza infuzia combinata de radacina de urzica, din care se beau 750-1000 ml pe zi, pe stomacul gol, in cure de sase luni. Acest remediu reduce treptat frecventa urinarilor nocturne, reduce volumul prostatei, normalizeaza urinarea.

Alergie
- se folosesc frunzele si tulpinile urzicii, care se administreaza sub forma de pulbere, cate o lingurita de 4 ori pe zi, in cure de doua luni. Mai multe studii pe subiecti umani atesta faptul ca administrarea frunzelor de urzica reduce frecventa si intensitatea reactiilor alergice pe piele, a catarului respirator si a tulburarilor digestive de origine alergica.

Rinita alergica
- un studiu clinic facut in anul 1990, la un institut din Portland, Oregon, Statele Unite, atesta faptul ca frunzele de urzica previn si trateaza rinita alergica. La un procent de 58% dintre pacientii tratati cu frunze de urzica s-a remarcat diminuarea inflamatiei mucoasei nazale, diminuarea congestiei nazale, a catarului, usurarea respiratiei, disparitia altor simptome produse de alergie, cum ar fi mancarimea, curgerea ochilor etc. Se administreaza pulberea de frunze, cate o lingurita de 4 ori pe zi, pentru profilaxia rinitei alergice, si cate o lingurita, de 6 ori pe zi, contra rinitei acute. O cura interna cu urzica dureaza 90 de zile si se poate relua dupa 2-3 saptamani de pauza.

Artrita
- mai multe studii facute in Germania au demonstrat faptul ca administrarea frunzelor de urzica are efect antiinflamator articular. La pacientii reumatici care au facut tratament intern cu aceasta planta s-a remarcat o diminuare sensibila a durerii si a inflamatiei articulare, dupa cateva saptamani de administrare. Cercetari de laborator facute de un colectiv de medici germani, condus de Karl Riehemann, au pus in evidenta faptul ca tratamentul cu urzica inhiba in corp productia substantelor implicate in aparitia inflamatiilor articulare si a durerii. Se administreaza infuzia combinata de iarba de urzica, din care se bea cate o cana (300 ml), de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, in cure de 40 de zile urmate de 10-14 zile de pauza.

Cistita, nefrita, pielo-nefrita
- o echipa de medici, farmacologi si toxicologi germani, angajati de organismul guvernamental pentru atestarea plantelor medicinale (cunoscut drept "Comisia E"), a stabilit fara dubiu efectul benefic al urzicii contra infectiilor reno-urinare. Se administreaza tinctura de iarba (adica din frunze, tulpina si, eventual, inflorescente sau seminte) de urzica, din care se iau cate 6 lingurite pe zi (fiecare lingurita diluata in 100 ml de apa), in cure de 30 de zile. Pentru cei care nu suporta alcoolul, tinctura se poate inlocui cu infuzia combinata, din care se beau cate 900-1200 ml pe zi. Ambele preparate sunt diuretice, reduc inflamatia rinichilor si a cailor urinare, au efect usor antibacterian, diminueaza sau elimina usturimile si durerile la urinare, favorizeaza refacerea epiteliilor reno-urinare. Rezultate excelente se obtin prin asocierea urzicii cu ienupar si cu coada-soricelului.

Anemie feripriva
- se ia pulberea de radacina de urzica, cate 3-4 lingurite pe zi, in cure de 30-60 de zile. In paralel, se iau cate 4-6 linguri de frunze de urzica pe zi, adaugata drept condiment in ciorbe, in pilafuri, in sosurile de la pastele fainoase etc. Frunzele urzicii contin fier asimilabil, in timp ce radacina ajuta organismul sa asimileze mai bine acest oligoelement.

Graviditate
- se administreaza pulberea de frunze de urzica, cate 4-6 lingurite pe zi. Acest tratament previne debilitatea si anemia, previne unele probleme din timpul sarcinii, cum ar fi infectiile urinare, retentia de apa in tesuturi, cresterea colesterolului, hipertensiunea arteriala. Un studiu canadian arata ca administrarea de pulbere de urzica este utila si dupa nastere, pentru o refacere mai rapida a tesuturilor lezate, si pentru cresterea cantitatii de lapte secretat de catre mamele care alapteaza.

Adjuvant in diabetul zaharat de tip II
- se administreaza sucul proaspat de frunze de urzica, din care se beau 100 ml pe zi, sau infuzia combinata de radacina si frunze de urzica (combinate in proportii egale), din care se beau 500 ml zilnic. Observatiile clinice facute de mai multi medici arata ca urzica reduce nivelul glicemiei. In plus, ea stimuleaza diureza, protejeaza inima si vasele de sange, are efect antioxidant.

Astm alergic
- histaminele sunt niste substante eliberate de catre celulele sistemului imunitar "scapat de sub control" in timpul crizelor de astm alergic, substante care inflameaza arborele bronsic, determina aparitia catarului, ingreuneaza respiratia si produc crizele de sufocare specifice acestei afectiuni. Ei bine, in frunzele urzicii intalnim aceleasi histamine (cu o compozitie chimica modificata fata de histaminele din corpul uman), care sunt secretate de perisorii urzicii si ne provoaca bine cunoscuta urticarie, atunci cand ii atingem. Doctorul Stanley W. Beyrle, de la Kansas Clinic of Traditional Medicine, Statele Unite, a observat ca tratamentul intern cu frunze de urzica ajuta la desensibilizarea alergica a organismului, cu efecte extrem de favorabile in astmul bronsic. Simplificat spus, el a observat ca histaminele din urzica fac receptorii specifici din organism sa fie mult mai putin susceptibili la stimulii din aer (praf, polen, pulberi etc.), care produc alergii respiratorii. Se face un tratament cu pulbere de frunze de urzica, din care se administreaza cate 4-6 lingurite pe zi, pe stomacul gol, in cure de 14 zile, urmate de 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.

Hemoroizi
- se face o cura cu suc proaspat obtinut din frunze de urzica, din care se beau cate 100-150 ml pe zi. Tratamentul dureaza minimum 21 de zile si are efecte antiinflamatoare, reduce si, treptat, elimina sangerarile, tonifica peretele venos,
impiedicand extinderea si agravarea hemoroizilor existenti.

Diaree, adjuvant in dizenterie
- se face un tratament cu frunze si cu radacina de urzica, amestecate in proportii egale. Administrarea se face sub forma de infuzie combinata, din care se beau 3-5 cani pe zi, in cure de cate 2-4 saptamani. Daca boala a produs si o deshidratare puternica, atunci la fiecare cana de infuzie combinata se pune si cate un varf de lingurita de sare grunjoasa si se amesteca inainte de administrare. Tratamentul nu este prea placut la gust, dar are efecte astringente si usor anti-bacteriene, ajuta la reechilibrarea hidrica a organismului, ajuta la refacerea mult mai rapida a epiteliilor intestinale.

Adjuvant in hemoragie, in metroragie severa
- se administreaza sucul proaspat de frunze de urzica, din care se beau cate 100-200 ml pe zi. Este foarte bogat in vitamina K, implicata in procesul de coagulare a sangelui, oprirea hemoragiilor interne sau externe fiind mult accelerata de un aport masiv din aceasta vitamina.
Interesant este ca administrarea frunzelor uscate de urzica (in care vitamina K este practic inexistenta) nu mai are acelasi efect de accelerare a coagularii sangelui ca sucul proaspat. Din contra, un litru de infuzie combinata din frunze de urzica baut zilnic are efecte fluidifiante sanguine, fiind util contra tromboflebitei si contra trombozelor, in general.

Adjuvant in lupusul eritematos
- cateva principii active continute in frunzele si in radacinile urzicii au un efect puternic reglator asupra sistemului imunitar. Cateva cercetari facute in Statele Unite indica un efect foarte bun in ameliorarea lupusului eritematos sistemic, explicat tocmai prin impulsul imuno- modulator al flavonoidelor din frunzele de urzica si al pectinelor din radacina de urzica. Se fac tratamente cu o durata de 4 luni, urmate de 1-2 luni de pauza, cu infuzie combinata din frunze si radacina de urzica (in proportii egale), din care se beau 750 - 1000 ml zilnic.

Hipertensiune arteriala
- studii de medicina experimentala efectuate in anii 2000 si 2002 arata ca administrarea de extracte apoase de radacina de urzica reduce si stabilizeaza tensiunea arteriala si reduce, de asemenea, ritmul cardiac. Se administreaza infuzia combinata de radacina de urzica, din care se beau 500 ml pe zi, in cure de 1-2 luni, urmate de 2 saptamani de pauza. Sub actiunea radacinii de urzica s-a remarcat nu doar reducerea tensiunii arteriale, ci si cresterea diurezei, precum si a cantitatii de sodiu eliminate din organism.

Efeminare la barbati, deficit de testosteron
- exista in radacina urzicii o substanta cu nume aproape imposibil de pronuntat si de memorat: 3,4-divanilliltetrahidrofuran. L-am scris, totusi, pentru ca aceasta substanta este posibil sa creeze o mica revolutie in medicina. Studii facute in Statele Unite au descoperit ca administrarea ei creste nivelul hormonului masculin (testosteronul) din organism, ceea ce are ca efect amplificarea caracteristicilor masculine, imbunatatirea fortei fizice si a capacitatii de efort. Studii in curs de desfasurare urmaresc sa clarifice si o posibila actiune favorabila a urzicii in cazurile de impotenta si de infertilitate masculina. In salile de fitness si de gimnastica din Statele Unite se folosesc deja extracte de radacina de urzica, pentru a inlocui excitantele cu care in ultimele decenii se dopeaza tot mai multi amatori de masculinitate... artificiala. Varianta naturala pentru aceste substante este pulberea de radacina si de seminte de urzica (amestecul se face in proportia de 4:1), din care se administreaza cate o lingurita de 4 ori pe zi, in cure de o luna, urmate de 7-10 zile de pauza.

Tratamente externe

Caderea parului
- se foloseste infuzia combinata de radacina si de frunze de urzica (amestecate in proportii egale), cu care se face ultima clatire a parului, dupa spalarea pe cap. Tratamentul se aplica de 1-2 ori pe saptamana, iar in timpul clatirii se face un masaj energic al pielii capului cu degetele, asa incat principiile active sa fie cat mai bine asimilate la nivelul scalpului. Urzica folosita extern tonifica radacina parului, previne si trateaza micozele pielii capului, imbunatateste procesele trofice de la nivelul scalpului.

Cistita, infectii renale
- se fac bai de sezut, cat de fierbinti puteti suporta, in care se pune infuzie combinata de radacina si frunze de urzica (amestecate in proportii egale). La cinci litri de apa pentru baie se pun 2 litri de infuzie combinata de urzica. Este un tratament foarte eficient in cistitele acute, cu efecte calmante, stimulente imunitare, antiinflamatoare.

COSMETICA

Pentru tenul cu pori deschisi
- seara se pune o compresa cu infuzie combinata de frunze si radacina de urzica, care se tine vreme de jumatate de ora. Tratamentul se face o data la doua-trei zile, avand efecte astringente si tonice asupra pielii.

Precautii si contraindicatii

Frunzele urzicii nu au, practic, efecte adverse si contraindicatii, fiind considerate printre cele mai sigure remedii vegetale cunoscute, deoarece folosirea lor, atat ca alimente, cat si ca medicamente este foarte indelungata si bine observata. Singurele retineri in administrarea urzicii proaspete sunt in cazul persoanelor cu tromboze, eventual aflate sub medicatie, caz in care continutul ridicat de vitamina K al acestei plante determina o crestere a vitezei de coagulare. Urzica uscata poate fi administrata insa fara teama in aceste afectiuni.
Radacina de urzica a fost cel mai bine studiata, sub aspectul reactiilor adverse, in Germania. Facuta pe 4087 de voluntari, cercetarea a relevat ca efectele adverse sunt minore: usoare deranajamente gastrointestinale (la 0,89% dintre cei testati), reactii alergice cu mancarimi ale pielii de slaba intensitate (la 0,19 % dintre cei testati). Asadar, radacina de urzica nu are efecte adverse majore si poate fi administrata oricui, cu exceptia gravidelor si femeilor care alapteaza, care pot consuma, in schimb, frunzele urzicii.


http://www.formula-as.ro





 
Iarbă dulce (Stevia rebaudiana) - Îndulcitor fără calorii !

Stevia rebaudiana (Eupatorium rebaudianum), originara din regiunile nordice ale Americii de Sud, poate atinge un metru inaltime si are frunze numeroase, de 2-3 cm lungime.

De sute de ani, populatiile indigene din Brazilia si Paraguay au utilizat frunzele de stevie rebaudiana atat ca indulcitor, cat si ca remediu pentru diferite afectiuni.
Indienii Guarani din Paraguay o numeau jhee KAA si indulceau cu ea faimosul ceai de yerba mate.

In scop comercial este cultivata astazi mai ales in Brazilia, Paraguay, Uruguay, Israel, Tailanda si China, informeaza rain-tree.com.

Europenii au aflat despre stevia dulce datorita conchistadorilor, care in secolul al XVI-lea au adus-o in Spania. Datorita calitatilor sale deosebite, continand o substanta ce este de 300 de ori mai dulce decat zaharul, s-a raspandit rapid, atat pe continentul nostru, cat si in Asia.

Primul studiu despre stevia rebaudiana a fost publicat in anul 1900 de catre botanistul paraguayan Moises Santiago Bertoni.

In ultimele doua decenii, stevia dulce este utilizata pe scara larga ca indulcitor alimentar in Brazilia si Japonia.

Din frunze se extrage dulcostevina, substanta ce se poate folosi sub forma de pulbere sau lichida. In stare solida, are o putere de indulcire extraordinar de mare, cantitatea luata pe un varf de cutit inlocuind cu succes doua lingurite de zahar.

Se utilizeaza la ceaiuri, limonade, salate de fructe, dar si pentru prajituri, deoarece rezista la temperaturi inalte, de pana la 200 grade Celsius, fara a-si pierde calitatile.Forma uzuala este totusi cea lichida, deoarece pulberea trebuie pastrata cu mare atentie, ferita de umezeala.

In magazinele noastre naturiste gasim dulcostevina in forma lichida, usor de dozat, prin numararea picaturilor necesare pentru indulcire. Sunt suficiente 6 picaturi pentru un pahar de limonada de 200 de ml si 8 picaturi pentru o cana cu ceai de 300 ml.

Cu toate ca japonezii sunt entuziasmati de acest indulcitor, trecandu-l fara rezerve pe lista oficiala a aditivilor naturali, nu acelasi lucru se poate spune si despre concernele americane.

Marii producatori de indulcitori chimici, dar si aceia de bauturi racoritoare si medicamente, ce utilizeaza pe scara larga aditivi sintetici (mult hulitele E-uri), au vazut in acest produs natural o amenintare care le-ar putea scadea profiturile. Asa incat au reusit sa-si impuna punctul de vedere, iar in 1991 importul modestei plante a indienilor Guarani a fost interzis vreme de patru ani.

In final, dupa vehemente proteste publice, stevia dulce a fost permisa si in Statele Unite, limitat, doar ca supliment alimentar. Argumentul oficial fiind acela ca este nesigura(!) ca aditiv.

In tratamentele naturiste se foloseste sub forma de infuzie sau extract de pulbere uscata. Stevia rebaudiana are proprietati hipoglicemiante, hipotensive, cardiotonice si antimicrobiene.

In urma numeroaselor cercetari efectuate in diverse colturi ale lumii, stevia dulce si-a demonstrat eficienta in diabet, depresie, oboseala cronica, obezitate, hipertensiune, reducerea poftei de dulce, diminuarea dorintei de a fuma si a consuma alcool, insuficienta urinara, rani, infectii virale, candidoza, gingivite, acnee.

http://www.ziare.com/viata-sanatoas...ulcitorul-folosit-de-indienii-guarani-1076454
 
O fi neam cu stevia noastra? Io cred ca nu-s nici macar verisoare, stevia noastra e amaruie ,dar mai stii?
 
Nu cred, oricum abia am auzit de ea. Am vazut un documentar cu cat de daunatori sunt indulcitorii, in special aspartamul. Acesta se gaseste in f multe alimente, o solutie ar fi inlocuirea cu extract natural de stevie.Numai ca ,asa ca in multe chestii, sunt interese la mijloc, macar noi sa stim si sa actionam in consecinta.
 
E vremea sa incepem culegerea (daca avem de unde daca nu, deja piata este plina) plantelor si uscarea lor pt a le avea in casa . Eu deja am uscat o sarja de flori de salcam,menta cruda f parfumata.....Pare simplu, dar nu-i chiar asa :D:

CULEGEREA, USCAREA SI PASTRAREA PLANTELOR
Articol scris de Prof. Univ Angela Elena Beju

Pentru a culege corect plantele trebuiesc cunoscute locurile unde cresc, cerintele lor fata de mediu, precum si perioada de timp optima pentru acest lucru. Astfel sunt plante care cresc pe campii si care au nevoie de multa lumina sau plante care cresc in padurile de la munte si care nu au nevoie de prea multa lumina.
Majoritatea plantelor se culeg pe timp uscat. Se culeg numai acele plante care cresc in zone curate din punct de vedere ecologic, evitand pe cele din zonele poluate, de la marginea soselelor, de pe langa calea ferata sau din parcurile oraselor mari. Trebuie evitata culegerea florilor de tei din arborii de la marginea drumurilor, mai ales in orasele mari sau culegerea frunzelor de vita de vie de pe langa garduri.
Atat florile de tei cat si frunzele de vita de vie se incarca in acest caz cu plumbul care se gaseste in atmosfera, metal toxic pentru organism. Iata cum in loc sa obtinem o infuzie benefica din flori de tei, obtinem un lichid toxic pentru organism. La fel se intampla daca se culeg plante ca traista ciobanului, papadie sau patlagina de pe langa calea ferata, se obtin din ele infuzii care pot afecta sanatatea. De asemeni recunoasterea si determinarea corecta a plantelor este foarte importanta, caci se pot face confuzii daunatoare pentru sanatate.
Pentru fiecare planta exista un timp optim pentru a fi culeasa, timp care corespunde cu perioada cand continutul de substante active este maxim. Unele plante au perioada optima de recoltare vara, altele toamna, altele primavara si altele chiar iarna. De fapt conteaza nu numai anotimpul in care pot fi culese dar si ca ora din zi sa fie cea mai favorabila. Astfel florile de musetel este bine sa fie culese in timpul pranzului.
Plantele trebuiesc ocrotite, culegand numai acele parti din ele de care avem adevarata nevoie. Daca culegem flori, frunze sau bucati de scoarta, trebuie sa procedam in asa fel sa nu distrugem intreaga planta si regenerarea ei sa fie posibila. Recoltarea difera mult in functie de planta culeasa si de specie.
Radacinile se culeg toamna tarziu sau primavara devreme prin sapat cu cazmaua sau cu ajutorul unei alte unelte potricvite. Ele pot fi culese chiar si pe timp ploios.
Scoarta se recolteaza primavara devreme cu ajutorul unui cutit pentru ca in aceasta perioada ea contine maximumul de substante active acumulate in vara precedenta.
Tulpinile, frunzele si florile se culeg doar in perioada de inflorire, florile si frunzele se culeg pe vreme stabila cu soare, fara umiditate.
Fructele se recolteza direct cu mana sau cu ajutorul unor pieptani speciali ca in cazul afinelor sau prin scuturare. Ele sunt recoltate dimineata in zori sau noaptea.
Semintele sunt recoltate toamna tarziu pe timp racoros, dimineata sau seara, cand sunt deplin dezvoltate.
Mugurii se recolteaza primavara devreme. De la majoritatea speciilor mugurii se culeg in perioada de dinaintea desmuguririi spre deosebire de conifere cand se culeg dupa desmugurire. Nu se culeg toate plantele de pe o suprafata. Se lasa o asa numita baza care sa asigure supravietuirea plantelor pentru a avea de unde culege si in anii care urmeaza. Plantele culese se pun in cosuri impletite din nuiele. Astfel ele nu se inabuse si sunt bine aerisite. Plantele culese nu se pun in pungi de plastic pentru ca se deterioreaza. Daca se culeg mai multe tipuri de plante ele se pun in cosuri diferite.
Recoltarea trebuie sa se faca in zilele in care luna este plina sau cand luna este aproape de faza maxima. Persoanele care recolteaza trebuie sa fie calme, linistite, cu ganduri bune si frumoase, cu incarcatura energetica pozitiva pentru a imbogati plantele cu vibratii poztive. Plantele culese pot fi eficiente numai in cazul in care le uscam corespunzator si le pastram cu grija.
Uscarea trebuie facuta cat mai repede si in mod natural, fie la soare fie la umbra pentru ca plantele nu trebuie sa transpire, sa mucegaiasca sau sa intre in fermentatie. Ele se aseaza in strat nu prea gros pe o panza sau pe o hartie alba in locuri curate si bine aerisite. Nu utilizati ziare, reviste sau alte tiparituri, deoarece vegetalele proaspete absorb cerneala tipografica care este deosebit de toxica. In timpul uscarii plantele se intorc din cand in cand pentru a nu se inegri. Majoritatea plantelor si in special frunzele si florile se usuca la umbra, dar radacinile, bulbii sau fructele se usuca la soare. Unele plante pot fi legate in buchetele atarnate cu frunzele in jos si apoi uscate. Astfel putem usca levantica, lamaita, rosmarinul, mararul, leusteanul sau patrunjelul. Pentru uscare pe timp de vara sunt necesare 3 - 7 zile pentru frunze si 20 – 30 de zile pentru radacini sau scoarta groasa.
O planta este uscata corespumzator daca frunzele ei pot fi sfaramate iar tulpina se rupe pocnind. In general daca uscarea este buna culoarea plantei ramane apropiata de cea naturala. Nu se usuca impreuna plantele mirositoare cu cele nemirositoare. In cursul procesului de uscare plantele pierd mult in greutate.
Astfel pentru a obtine 1 kilogram de plante uscate trebuie sa se culeaga, in functie de specie, intre 1,5 – 8 kilograme de plante proaspete. Plantele uscate se pastreaza in pungi sau saci de hartie, cuti de carton sau recipiente de sticla cu capac. Nu se folosesc borcane sau pungi din mase plastice. Plantele uscate pot fi folosite timp de 1-3 ani de la recoltare dupa care se arunca.



http://www.bodyalchemist.ro
 
La cat de nesanatos mancam.......nu strica sa "odihnim " oleaca ficatul,cu atat mai mult cu cat natura ne ofera solutii.


Șapte alimente care ajută la detoxifierea ficatului

Detoxifierea ficatului se poate face incluzând în dieta zilnică un număr redus de produse sănătoase şi eliminând alimentele prăjite şi semipreparatele.

Printre produsele care ne pot ajuta la detoxifierea hepatică se numără grapefruitul, morcovul, sfecla, ceaiul verde, merele, uleiul vegetal presat la rece, lămâia şi varza.

Grapefruitul, de exemplu, contribuie la detoxifierea ficatului datorită vitaminei C şi a antioxidanţilor. Morcovul şi sfecla, de asemenea, sunt un depozit real de flavonoide vegetale şi beta-caroten, elemente care pot stimula îmbunătăţirea funcţiei hepatice.

Ceaiul verde este, la rândul său, extrem de util pentru sănătatea ficatului, deoarece conţine catechine (un antioxidant puternic).

Un alt aliment care curăţă ficatul este mărul, care ameliorează funcţiile hepatice.

Uleiul vegetal presat la rece, cum ar fi cel de măsline, de cânepă sau de in conţine grăsimi sănătoase care absorb toxinele.

Lămâia poate contribui la sănătatea ficatului dacă în fiecare dimineaţă bem un pahar de suc proaspăt, funcţiile hepatice devenind astfel mult mai active încă de la prima oră.

În ceea ce priveşte varza, aceasta este un aliat puternic al ficatului şi se recomandă să fie consumată atât proaspătă, cât şi fiartă sau murată.

 
Back
Top