Mircea Mihăieş
Luni, 30 Noiembrie 2009
Mircea Mihăieş: "Vedem, în fine, la scenă deschisă, ce fel de Românie ne-au pregătit Patriciu, Vîntu, Voiculescu şi Iliescu, păpuşarii care şi-au înfipt cârligele în omoplaţii lui Geoană."
Vedem, în fine, cu cine are de luptat Traian Băsescu. Nu cu „Chucky”, nu cu Prostănacul, ci cu îmbuibaţii din Topul bogăţiei româneşti. Cu „sultanul din Snagov”, cu artizanul FNI şi cu scadenţele lor, care în 2010 riscă să-i aducă la sapă de lemn. Nu cu ideile politice şi cu programele partidelor, ci cu măsluitorii de filme de campanie. Se luptă cu o Românie
din care au dispărut securiştii, dar a supravieţuit talentul securistic. O Românie a urii şi minciunii dezlănţuite, unde deciziile se iau nu la sediile de partide, ci în palatele păzite de bodyguarzi ale mogulilor.
Ni s-a împuiat capul de vreo lună cu premierul independent şi cu libertatea acordată lui Johannis de a-şi face guvernul. Asta s-a spus şi asta a înghiţit românul. Cine a lansat ideea a înţeles scârba electoratului faţă de politicienii dâmboviţeni. Între timp, neamţul bântuie prin Europa, pe când românaşii fac ce ştiu: mai truchează un film, se mai întâlnesc prin case conspirative, mai pun la cale programe de guvernare şi liste de miniştri.
În clipa de faţă, biletul de călătorie al lui Johannis e perfect conturat: până pe 7 decembrie - cu marja de eroare de două- trei luni, fireşte! Probabil că având ceva resturi de onoare teutonică, el va refuza să fie nimicul guvernării, după ce i se promisese puterea absolută. Misiunea lui, perfect calculată de eminenţele cenuşii liberalo-pesediste, este să-i aducă pe Hrebenciuc şi Vanghelie la putere. Sinistrul cuplu Antonescu-Orban, aceşti Farfuridi-Brânzovenescu de strictă obedienţă patriciană, visează la scurtul lor moment de satisfacţie erotică. Ei ştiu prea bine că vor fi apoi imediat mistuiţi de imensele malaxoare ale pesedismului. Dar promisa plăcere merită efortul, nu-i aşa?
Rolul nefast jucat în viaţa publică din România de PNL a atins în aceste zile apogeul. Cu viteza fulgerului, am recăzut în epoca lui Radu Câmpeanu, combinagiul venal, care de dragul măruntelor privilegii personale ne-a arătat chipul hidos al unui partid de tranzacţionişti, demagogi şi trădători. Ura personală faţă de Traian Băsescu i-a orbit într-atât încât n-au nicio ezitare să vândă ţara jefuitorilor ultraversaţi din PSD - cu speranţa, fireşte, că nici stăpânul direct, Patriciu, nu va sărăci în urma afacerii. Nici nu e nevoie să se mai îmbogăţască prea mult: important e ca în 2010 să nu scoată din portofel cele 700 de milioane buclucaşe.
Prea ocupaţi cu filmuleţele trucate, oamenii din televiziuni au trecut discret peste declaraţia-şoc a întregii campanii. Şi anume, cuvintele lui Johannis în discuţia cu jurnaliştii de la „Die Welt”: „Între timp, mă întreb dacă o să mi se mai ceară formarea unui guvern după alegerile prezidenţiale. Şansele sunt tot mai mici”. Cuvintele arată că neamţul ştie, de fapt, cu cine are de-a face şi câtă bază pune pe cuvântul lui Hrebenciuc şi Patriciu. Asta, în ipoteza - subţire ca o lacrimă de silfidă - că nu e şi el parte a complotului şi că nu-l domină ura viscerală de a-l îndepărta pe Traian Băsescu. Dar tare mi-e teamă că Johannis - din motive uşor de bănuit - a aderat benevol la nesfânta cruciadă născută din setea de bani şi putere a lui Patriciu, Vîntu şi Voiculescu.
Se pune, totuşi, întrebarea, de ce a acceptat Johannis să meargă la sacrificiu, „la ruperea picioarelor”, cum se spune în fotbal, când cartea onorabilităţii i-ar fi fost mult mai la îndemână? Răspunsul poate fi găsit şi în victoria lui Traian Băsescu la Sibiu în primul tur al alegerilor. Ceea ce ni se vinde împachetat ca marfă politică de lux s-ar putea să fie perceput cu totul diferit acasă la sibieni. Înafara clădirilor din centru, vopsite multicolor - pe bani europeni sosiţi cu ghiotura în virtutea calităţii de „capitală europeană” în 2007, şi nu pe ochii frumoşi ai noului Carol de Saxonia -, sibienii nu s-au ales cu mare lucru. Carnavalul a trecut şi vântul rece al realităţii bate din nou prin casele triste ale oraşului rămas şi fără bani, şi fără nemţi. Sigur, e exotic ca un conglomerat 95,7 la sută români, 2 la sută maghiari şi 1,67 la sută germani să voteze un sas - dar nu mai mult de-atât.
Mă întreb însă ce se vor face românii care se iluzio nează că l-au prins de picior pe Carol I, făuritorul României moderne, când vor constata, în nici trei luni, că li s-a livrat un Carol al II-lea, prinţul la fel de germanic care ne-a vândut la un pocheraş şi la o ţuiculiţă bine asezonată cu lăutari? Şi ce se vor face dacă după el nu urmează Ferdinand Întregitorul, ci Vanghelohrebenciuc Ţepuitorul? Hm? Au să emigreze? Au să ne lase să ne descurcăm cum om şti? Cum o să trucheze filmul care va rula douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru nu la televizor, ci prin propriile noastre creiere? O să ne dea Patriciu de mâncare? O să ne ploconim pentru un pahar cu apă în faţa lui Vîntu?
Ceea ce vedem deocamdată e găunoşenia tricefală pornită în campanie, Johannis-Geoană-Antonescu: două opinteli retorice flancând neantul. Semeţ ca un cocostârc, Antonescu decretează că dacă şi-a pus el semnătura alături de-a lui Geoană, alegerile nici nu mai trebuie să aibă loc! Mai pe scurt, important e ceau decis ei, nu părerea electoratului. Cam aşa se prezintă, la vedere, conturul viitoarei Românii - România-Grivco. Ce nu vedem, sunt adevăratele capete ale hidrei. O hidră care nu doar că ne promite liniştea, dar are şi forţa s-o instaureze - ba cu pumnul, ba cu palma.
http://www.evz.ro/articole/detalii-...amtul-si-a-facut-datoria-Neamtul-poate-pleca/
