• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Altfel de "premonitii "

Cele mai șocante zece predicții pentru 2012

Evenimente sau fenomene greu de închipuit, precum naţionalizarea a 50 de bănci centrale, recesiunea în Australiei, sau dublarea preţului grâului intră topul „predicţiilor şocante“ din acest an al Saxo Bank. Cu toate că sunt prea puțin probabile, sunt mai posibile decât ar plăcea pieţelor şi sunt considerate utile la stabilirea expunerilor.

world_with_money_06399500.jpg



Raportul Saxo Bank, banca daneză specializată în tranzacții și investiții online, mai ales speculative, nu este mai puţin gustat din cauza probabilităţii mici de îndeplinire a oracolului, şi nu numai de amatorii de scenarii catastrofice, pentru că stabilesc limite de acceptare pentru profesioniştii riscului.


Iată care sunt „Predicțiile Șocante“ ale Saxo Bank pentru 2012:

1. Acțiunile Apple vor scădea cu 50 % față de vârful atins în 2011

Apple se va confrunta în 2012 cu o concurență acerbă din partea competitorilor Google, Amazon, Microsoft/Nokia și Samsung pe câteva dintre cele mai competitive produse ale sale, dar mai ales pe iPhone și iPad.

Apple nu va reuși să-și păstreze cota de piață de 55 de procente (de trei ori mai mare decât Android) și 66% pentru iOS, respectiv iPad.


2. UE declară “bank holiday” extinsă în 2012

Tratatul UE din acest decembrie se dovedește insuficient pentru a rezolva criza de finanțare a Uniunii – în special pe cea din Italia, Nerezolvată, criza datoriilor UE se va răzbuna pe la mijlocul anului viitor.

Drept răspuns, piețele de acțiuni vor reacționa și vor scădea cu 25% în cazul plasamentelor short, punând politicienii în situația de a declara o “bank holiday” extinsă, închizând toate piețele exchange și băncile pentru o săptămână, sau chiar mai mult.


3. La Casa Albă va ajunge un candidat surpriză

În 1992, miliardarul texan Ross Perot a reușit să profite de recesiunea economică și de dezgustul populației față de clasa politică americană și a obținut 18,9% din voturi.

Cei trei ani cu Obama au schimbat puține lucruri. A crescut însă sentimentul deziluziei față de întreg sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic ca niciodată pentru un al treilea candidat.

Cineva cu un program solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul anului și ar putea obține președinția în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunând 38% din votul popular.


4. Australia intră în recesiune

Efectele valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific, care se văd şi astăzi în Vest, împing alte state în recesiune. Ce se va întâmpla, însă, cu o țară dependentă şi de minerit și resurse naturale, dar dependentă şi de bunăstarea Chinei, ca Australia?

Cererea Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, iar Australia este împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul imobiliar care se va produce și acolo în sfârșit, la cinci ani față de restul lumii civilizate.


5. Acordurile Basel III și regulamentele vor provoca naționalizarea a 50 de bănci centrale

De îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va crește pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulți rapid, iar noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul (calea pe care băncile multiplică resursele disponibile în credite).

Asta va crea niște vânzări spectaculoase de active bancare pe piață, în vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete.

O posibilă înghețare a pieței interbancare europene îi va forța pe cei care economisesc să intre în vrie și să facă retrageri masive. Peste 50 de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar câteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe.



6. Suedia și Norvegia vor deveni noul paradis bancar, înlocuind Elveția

Așa cum am văzut în cazul Elveției, să devii un paradis bancar într-o lume a băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei naționale respective.

Piețele de capital ale statelor amintite sunt incomparabil mai mici decât ale Elveției, însă elvețienii își devalorizează agresiv moneda națională, iar administratorii fondurilor își caută noi “paradisuri”.

Investițiile în obligațiunile emise de guvernele celor două țări le-au făcut atât de populare încât dobânzile pe 10 ani sunt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligațiuni de stat emise de Germania.


7. Banca Centrală Elvețiană câștigă și propulsează cursul EUR/CHF la 1,50

Insistența cu care Elveția luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua să dea rezultate în 2012. Indicii fundamentali elvețieni – în special cei legați de exporturi sunt în suferință în 2012, mai ales din cauza întăririi francului în trecut.

Banca centrală elvețiană și guvernul elvețian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale și mai mari și vor introduce extensii ale actualelor programe, poate chiar și dobânzi negative pentru a împiedica “evaporarea” capitalului din Elveția și a duce arportul EUR/CHF la un maxim de 1,50 în 2012.


8. Chinezii vor plăti 7 yuani pentru un dolar american

China se apropie de recesiune pe măsură ce se diminuează veniturile din orașele fantomă cu milioane de locuitori, iar exportatorii se luptă cu ratele de profit infime, din cauza creșterea monedei naționale chineze. China în pragul “recesiunii”, înseamnă creștere economică de 5-6%.

Politicienii de la Beijing vor să-i salveze pe exportatori permițând yuanului chinez (CNY) să se deprecieze în fața dolarului american, care este ancorat în propria zonă de siguranță, în pofida unei încetiniri a economiei globale și a crizei datoriilor în plină desfășurare în Europa.

Raportul USD/CNY ar putea ajunge la 7,00, după o creștere cu 10 %.


9. Indexul Dry crește cu 100 %

Prețurile scăzute ale țițeiului în 2012 ar putea duce la creșterea indicelui baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Brazilia și Australia își extind rețeaua de furnizori de minereu de fier, ducând la o scădere a prețurilor și mai pronunțată și, în consecință, la importuri crescute din China pentru a-și satisface insațiabila producție industrială. Vom avea, așadar, o cerere explozivă de minereu de fier.

10. Prețul grâului se va dubla în 2012

Prețul grâului la Bursa din Chicago se va dubla în 2012 după ce vom înregistra cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite pe Pământ și tiparnițele de bani la capacitate maximă, vremea nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil pentru agricultură. În special grâul va avea de suferit, mai ales din cauza investițiilor speculative care vor duce prețul undeva către cea mai ridicată poziție înregistrată în 2008.


”Predicțiile Șocante au fost pregătite în spiritul încurajării investitorilor să „iasă din cutie“ şi să se pregătească pentru evenimente surprinzătoare. A gândi „outside the box“ este rareori un exercițiu confortabil, dar la fel de neplăcut este să te trezești cu o surpriză urâtă pentru care nu erai pregătit deloc.

Dacă se vor adeveri câteva dintre ele, 2012 va deveni un an de cotitură. Ne dorim să nu avem dreptate în judecățile noastre negative, însă asta se va întâmpla numai dacă se va schimba ceva în paradigma manipulată de guverne și băncile centrale.” precizează Steen Jakobsen, economistul şef al Saxo Bank


money.ro
 
Nu-i asa ca iubiti previziunile sumbre? :P Iata unele si pentru Romanica. Bine, aici vorbim despre ce poate fi mai rau. Io sunt convinsa ca nu va fi asa. insa, pentru cei ce-si fac scenarii aiurea, poate fi chiar mai rau. Acum sper sa nu intrati in depresie cand cititi articolul asta. :D


Scenariu sumbru in 2012. Vezi problemele care ameninta Romania

2011 a fost un an greu pentru economia mondiala, caracterizat de criza datoriilor din zona euro si de masuri de austeritate dure. 2012 nu se anunta deloc un an mai usor, iar angajamentul Romaniei de a respecta regulile aplicate tarilor puternice din zona euro va testa puternic economia romaneasca.

Criza datoriilor suverane a zdruncinat puternic economiile din zona euro si a dat batai de cap liderilor politici. Investitorii au asistat la fluctuatiile de pe pietele valutare si la aprecieri record ale pretului aurului. Solutia gasita la summitul incheiat pe 9 decembrie pare ca a redat, cel putin temporar, increderea in economie.

Cu toate acestea, pachetul de masuri adoptat la acea data arata clar ca sefii de stat si ministrii de finante sunt constienti de pericolul unui destramari a zonei euro. Din aceasta cauza, acordul interguvernamental pare a fi o solutie de moment, care nu garanteaza, insa, ca pericolul a trecut.

Deficitul structural de 0,5% implica masuri de austeritate

Una dintre prevederile impuse in urma summitului UE se refera la deficitul structural. Acesta nu trebuie sa depaseasca 0,5%, o masura asumata, in mod constient, de presedintele Romaniei.

"Limitarea deficitului structural la -0,5% in noua guvernanta economica europeana nu face altceva decat sa asigure stabilitatea fiscala pe termen lung si cheltuirea responsabila a banilor publici, indiferent de urcusurile sau coborasurile economiei", spune Andreea Paul Vass, consilier personal al primului ministru.

Pe de alta parte, analistii atrag atentia ca deficitul structural ar putea inseamna noi masuri de austeritate mult mai dure si chiar scaderea pensiilor si salariilor.

"In urma discutiilor de la Bruxelles, presedintele Traian Basescu a angajat Romania intr-un tratat care prevede constrangeri bugetare si norme fiscale mult mai dure.

Insa, aceasta rigoare bugetara ne-ar fi fost impusa oricum, nu prin institutii europene ci prin piata insasi, fiindca actuala criza ne arata limpede ca banii sunt mult mai scumpi si mai putini", spune consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu

Citeste mai multe despre Bani mai scumpi si mai putini in 2012.

Europa are doua mari probleme in 2012: riscul destramarii zonei euro si reintrarea in recesiune. Amandoua implica riscuri pentru Romania. Daca intr-adevar uniunea monetara s-ar anula, atunci existenta monedei unice europene nu si-ar mai justifica existenta. Acest lucru s-ar traduce printr-o fluctuatie a cursului valutar.

Curs valutar de 5 lei/euro

Specialistii contactati de Business 24 se intrec in scenarii si previziuni, unele atingand cote alarmante. Astfel, unii analisti sustin ca 2012 este anul volatilitatii pentru toate cursurile de schimb. In cazul cursului leu/euro, acesta ar putea aluneca spre 4,5-5 lei/euro.

Citeste mai multe despre Pericol in 2012. Curs valutar de 5 lei/euro

Cel mai probabil, Banca Nationala a Romaniei ar stabili un nou curs de referinta, dar romanii cu credite in euro nu pot rasufla usurati. Pe langa faptul ca dobanzile ar putea inregistra modificari, retragerea bancilor din tara continua sa fie un pericol.

Agricultural Bank of Greece a fost prima institutie bancara prezenta pe piata din Romania care a contrazis asigurarilor analistilor si specialistilor financiari. Banca a anuntat, pe 15 decembrie, ca scoate la vanzare pachetul majoritar de actiuni (93,27% din capitalul social al ATEbank Romaniala) din Romania.

Bancile se retrag pe pietele de origine

Afectate de criza, bancile incep sa se retraga pe piele de origine. Subsidiarele inregistreaza pierderi, iar bancile-mama prefera sa nu mai aloce capital suplimentar. Situatia aminteste de protectionismul care a maturat Europa in timpul marii depresiuni economice din anii '30, asa cum arata o analiza din The Guardian.

Commerzbank, a doua mare banca germana, va incepe sa refuze acordarea de credite in afara Germaniei si Poloniei. BNP Paribas si Societe Generale, cele mai mari banci franceze, au anuntat ca isi vor degreva portofoliile de active de 150 miliarde euro. Grupul italian Banco Popolare a scos la vanzare operatiunile din Ungaria.

Retragerea in pluton a bancilor pe piete reprezinta o inversare la 180 de grade a trendului din perioada de inceput a monedei euro. Daca bancile vor recurge la modalitati alternative de limitare a pierderilor, precum fuziuni si achizitii strategice, atunci un numar de angajati si-ar putea pierde locul de munca.

Pe plan european, marile banci au anuntat deja disponibilizari masive. Intesa Sanpaolo, a doua cea mai mare banca din Italia, a anuntat ca va concedia, pana in 2013, 3.000 de angajati. HSBC a renunat la mai mult de 10.000 de angajati, in timp ce UBS, cea mai mare institutie financiara din Elvetia, a anuntat ca va disponibiliza 5.000 de salariati cu scopul de a economisi un miliard de franci elvetieni. De la Credit Suisse vor pleca 1.000 de angajati.

Rata somajului ar putea creste

Anul viitor, numarul angajatilor din sectorul bancar romanesc care isi pierd locul de munca ar putea creste, la fel si rata somajului. Pentru octombrie, aceasta ajunsese la 7,3%. In conditiile in care restrictiile de munca aplicate in Italia, Spania si Portugalia muncitorilor romani se vor agrava, atunci acestia se vor intoarce in tara si vor declansa o crestere a ratei somajului.

Agricultura, un pilon de baza pus in pericol

Pentru agricultura, unul dintre domeniile de baza, cand vine vorba de cresterea economica a tarii, analistii au previziuni sumbre. Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR), spune ca din 1968, de cand lucreaza in agricultura, nu a mai intalnit un an asa de slab cum se prefigureaza a fi 2012.

"Din cauza secetei, rapita este compromisa in proportie de 80%, iar culturile de grau, care trebuiau sa rasara in totalitate, sunt rasarite doar in proportie de 30-60%, in functie de zona. Chiar daca va ploua de acum incolo, productia vegetala va inregistra scaderi de cel putin 30-35%. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce se va intampla daca nu va ploua pana in luna martie", a mai spus Matei.

Potrivit omului de afaceri Culita Tarata, care cultiva 65.000 de hectare de teren agricol, situatia este deja dezastruoasa. "Stam foarte rau. Situatia este deja dezastruoasa si daca nu vor fi ploi, va fi jale.

Daca ploua de acum incolo, oricum vor fi scaderi ale productiei agricole vegetale cu 20-30%. Daca nu va ploua, insa, suficient pana la primavara, culturile de toamna vor fi compromise total si vor fi scaderi de 70%", a declarat, pentru Mediafax, Culita Tarata.

http://www.business24.ro/macroecono...vezi-problemele-care-ameninta-romania-1504474
 
Sunt animalele clarvăzătoare?

Oamenii de ştiinţă au ignorat mult timp teoria conform căreia animalele au capacitatea de a anticipa dezastrele naturale. Un studiu recent arată că pisicile şi câinii de companie sunt adevarate Pithia.

Comportându-se de parcă ar avea un al şaselea simţ, animalele de companie au dovedit de nenumărate ori că presimt diverse evenimente şi „citesc” gândurile stăpânilor.
Pisica unei familii al cărei fiu lucra pe nave de cursă lungă îi „anunţa” cu câteva ore înainte de „întoarcerea fiului risipitor” aşezându-se în faţa uşii şi miorlăind foarte tare. N-a dat greş niciodată. Mama avea suficient timp să pregătească o mâncare pe placul fiului. Multe pisici simt când stăpânul vrea să le ducă la veterinar şi se ascund sperând că „bipezii” se vor plictisi să le caute şi ele vor scăpa de consultaţia medicală.


Animalele de companie presimt şi moartea stăpânilor sau dacă aceştia au suferit accidente. Se cunosc peste 5.000 de cazuri de câini sau pisici care au dat semne clare de suferinţă la decesul stăpânilor, deşi aceştia se aflau la mare distanţă de casă. Un sondaj realizat printre posesorii de animale din SUA şi Marea Britanie a arătat că jumătate dintre stăpânii de câini şi 30% dintre posesorii de pisici au declarat că animalele lor anticipează, cu mult înainte, sosirea membrilor familiei acasă indiferent de oră (nu un program fix).


Această capacitate paranormală a fost sesizată şi la anticiparea catastrofelor naturale. Comportamentul agresiv al animalelor domestice şi sălbatice înainte de astfel de fenomene naturale ar putea fi explicat de faptul că acestea au capacitatea de a simţi vibraţiile de sub scoarţa terestră şi că pot detecta schimbările care au loc în subteran. Etologii refuză totuşi să studieze ştiinţific aceste fenomene, pe care le consideră subiect tabu.


http://www.adevarul.ro/life/viata/animale_companie-prevad_dezastre-telepatie_0_625137671.html

ps:ar fi trebuit sa pun la animale?:D

sau http://www.independent-al.ro/mistere/al-6-lea-simt-al-animalelor.html
 
Jack London – Ciuma stacojie

Ciuma stacojie este un roman de fictiune port-apocaliptic scris de Jack London in 1912.
Actiunea are loc in 2073, la 60 de ani dupa ce o epidemie incontrolabila, moartea rosie, a depopulat planeta. James Horward Smith este unul din putinii supravietuitori ai perioadei dinainte de izbucnirea epidemiei care traieste in zona San Francisco, si in timp ce isi da seama ca nu mai are mult de trait incearca sa imprime cunostinte si intelepciune nepotilor sai.
Lumea civilizata, culturala, era comunicatiilor si a tehnhologiei a facut loc brusc unei lumi primitive, salbatice, plina de cruzime si barbarie. Supavietuitorii epidemiei si urmasii lor traiesc acum ca stramosii lor din epoca de piatra: purtand piei de animale, vanand cu arcuri si sageti si crezand in superstitii.
Pentru a descrie atacul ciumei, batranul le vorbeste nepotilor despre haosul si degradarea care au sters urmele civilizatiei. Banii au devenit lipsiti de valoare, pe strazile oraselor se gaseau cadavrele oamenilor, animalele au devenit salbatice iar omenirea a pierdut suprematia asupra naturii.
Cei trei baieti au intampinat probleme in intelegerea cuvintelor pe care bunicul lor le utiliza, din cauza lipsei lor de educatie (chiar si termenul de educatie este ceva despre care baietii nu auzisera). Cu toate acestea, batranul isi da toata silinta in ciuda vocabularului limitat al copiilor.
Ciuma stacojie prezinta un final pentru omenire mult mai inspaimantator chiar decat interpretarile lui Stephen King. Nu exista nicio parte de frumusete sau bunatate de la inceput pana la sfarsit. Se refera doar la arta de a supravietui intr-o lume in care omul a pierdut suprematia in fata naturii.


http://invatam.ro/carti/literatura-universala/jack-london/ciuma-stacojie--79
 
Deci orice ar fi anul asta, nu vine de la asteroid. Mai avem de asteptat pana sa ne pupam cu unu.


Specialistii NASA au calculat data la care un asteroid va lovi Terra. ONU dezbate devierea sa

Specialistii Agentiei Spatiale Americane NASA au anuntat ca au detectat un asteroid a carui traiectorie are foarte mari sanse sa se intersecteze cu cea a Pamantului.

Are peste 140 de metri in diametru si exista o probabilitate de 1 la 650 sa se ciocneasca cu Terra. Posibilitatea este foarte mare si s-ar putea schimba in timp, spun specialistii NASA, care au calculat data exacta la care s-ar putea produce impactul. Aceasta este 5 februarie 2040.

Mai avem asadar 30 de ani in care sa gasim metode prin care sa deviem de la traseu acest obiect spatial amenintator.

Asteroidul a fost detectat anul trecut si a fost numit "2011 AG5". Prezenta sa i-a facut pe expertii ONU sa se reuneasca si sa caute solutii de evitare a unei eventuale catastrofe pentru omenire, scrie DailyMail.

Asteroidul care a dus la moarte dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani, avea un diametru de 14 kilometri, pe cand acesta are doar 140 de metri. Daca va cadea pe un oras, il va distruge cu siguranta, insa rasa numana nu va fi "stearsa" de pe suprafata Terrei.

In 2023, asteroidul va putea fi observat mult mai bine, deoarece va trece foarte aproape de noi, la 3 milioane de kilometri.

Cercetatorii incearca sa gaseasca modalitati ca sa evite un eventual impact cu un corp ceresc.

O explozie nucleara, schimbarea caii orbitale a asteroizilor sau o coliziune cu o racheta sunt cateva solutii. Pentru a le analiza mai bine, NASA are de gand sa ajunga pe un asteroid in 2025, cand va relua misiunile umane. Nu exista insa motive de ingrijorare in acest moment. In apropierea noastra sunt extrem de putini asteroizi care ar putea sa ne puna probleme. Iar urmatorul se va apropia abia peste cateva sute de ani.

In schimb, cei mici sunt mai greu de localizat. Specialistii stiu doar ca sunt in jur de 15.000. Dar nu si unde se gasesc cu precizie acestia.

Vor afla probabil raspunsurile de la telescopul Webb, care va orbita la un milion si jumatate de km distanta de Terra.

Misiunea Webb va fi lansata abia in 2018. A depasit deja termenul, cat si bugetul, ajungand sa coste 8,8 miliarde de dolari, cu 6 miliarde si jumatate mai mult decat pretul estimativ.

http://ro.news.yahoo.com/specialistii-nasa-au-calculat-data-la-care-un-193600545.html
 
Pare Sf, dar...multe lucruri ce pareau la un moment dat Sf-uri au devenit realitate. Mie imi pare ceva infricosatoar :D:


Un antreprenor rus susţine că are 100 de oameni de ştiinţă care lucrează chiar în aceste momente la finalizarea unui proiect prin care oamenii ar putea deveni nemuritori. Proiectul pe care îl conduce se numeşte Avatar şi, presupune el, va putea fi pus în practică peste doar zece ani.

Dmitry Itskov susţine că peste zece ani va exista procedura prin care omul va putea deveni nemuritor. Tehnica la care lucrează acum cercetătorii angajaţi de antreprenorul rus va face posibil transplantul creierului uman într-un corp de robot care nu se strică precum corpul uman.

“Următoarea provocare pentru lumea ştiinţifică va fi să creeze un nou trup pentru creierul uman. Proiectul meu deschide calea către nemurire. Sunt conştient că este o provocare uriaşă pentru oamenii de ştiinţă, dar cred cu tărie că putem transforma acest proiect în realitate", a declarat rusul pentru DailyMail.



http://www.evz.ro/
 
APOCALIPSA MEDICINEI: Ziua în care o simplă infecţie ne va ucide


Medicina intră într-o nouă eră în care un copil ar putea muri dintr-o simplă zgârietură la genunchi, în care pacienţii internaţi în spitale se vor teme din ce în ce mai mult că există riscul să îşi piardă viaţa şi în care operaţii de rutină ar putea deveni cu adevărat riscante, avertizează şefa Organizaţiei Mondială a Sănătăţii.

antibiotics_and_alcohol_drugs_28604400.jpg


Un avertisment important a vizat antibioticele. OMS spune că am ajuns în situaţia în care bacteriile au evoluat şi au devenit mult mai rezistente la tratamentul cu antibiotice. Astfel, suntem la un pas de situaţia în care infecţii comune pot deveni incurabile.

Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spune că astfel clasicele antibiotice ar putea deveni complet inutile în tratamente.

"O eră post-antibiotic înseamnă de fapt sfârşitul medicinii moderne aşa cum o cunoaştem azi. Afecţiuni comune, precum o infecţie în gât sau o simplă julitură la genunchi, pot deveni letale. Rezistenţa antimicrobiană este în creştere în Europa şi în întreaga lume. Pierdem cei mai importanţi antimicrobieni", spune Chan, potrivit independent.co.uk.

Tratamentele alternative din acest moment sunt mult mai scumpe, mai toxice şi necesită o perioadă mai îndelungată de administrare. În rândul pacienţilor diagnosticaţi cu infecţii rezistente la antibiotice, indicele de mortalitate a crescut cu 50%, conform OMS.

"Unele intervenţii sofisticate, precum înlocuirea şoldului, transplant de organe, chimioterapie ar putea deveni mult prea dificile sau chiar periculoase, mai spune şefa OMS.

Chan mai avertizează că tratamentele revoluţionare descoperite în ultimul secol pentru gripă, tuberculoză, malarie sau HIV ar putea deveni ineficiente în următorii ani.

Pentru a nu se ajunge la o astfel de situaţie consumul de antibiotice trebuie ţinut sub control. Ele trebuie să fie prescrise de medici în mod corespunzător şi respectate interdicţiile de folosire a antibioticelor pentru animale.



http://www.realitatea.net/
 
Urmaresc cu atentie articolele omului de stiinta , Cătălina Oana Curceanu si iata ce-am gasit :P

Extratereştrii, călătorii pe Marte, computere cuantice şi alte proiecte pentru următorii 50 de ani



Cum va arăta lumea peste 50 de ani? Vom trăi mai bine sau mai rău? Oamenii de ştiinţă au făcut o listă cu 10 posibile descoperiri/cuceriri care ne-ar putea schimba viaţa. Vă prezentăm în continuare această listă, şi vă invităm să o... completaţi.


Astrofizicianul italian, Giovanni Bignami, un nume bine cunoscut la nivel mondial, director al Institutului Naţional de Astrofizica din Italia, împins de curiozitate, a colecţionat o listă de zece descoperiri sau cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii care ar putea fi realizate în următorii 50 de ani.

Găsim în această listă următoarele interesante proiecte care ar putea să devină realitate:

Vor fi descoperite noi forme de viaţă inteligentă, adică extratereştrii, în afara Sistemului Solar, prin interceptatea şi descifrarea de semnale pe care aceştia le trimit.


Vom descoperi alte forme de viaţă în cadrul sistemului solar – nu neapărat foarte evoluate (am putea descoperi de exemplu bacterii pe diverse planete sau pe sateliţi ai acestora).

Vom fi în stare să controlăm clima pe întreaga planetă, evitând dezastrele naturale.

Va fi realizat un apartat care va fi în stare să detecteze cu precizie dacă spunem adevaraul sau minţim; precizia va fi mult mai mare decât cea a aparatelor existente la ora actuală, care pot fi păcălite.

Întregul conţinut al creierului, sub formă de informaţie, va putea fi salvat pe un chip – un fel de salvare a memoriei (backup).

Vor fi realizate calculatoare care folosesc algoritmi de mecanică cuantică, mult mai performante decât cele actuale.

Vor fi construite maşini moleculare care vor înlocui oamenii în muncile manuale.

Va fi înţeles misterul numerelor prime – aşa-numita ipoteza a lui Riemann.

Locul banilor va fi luat de un chip implantat sub piele – un fel de carte de credit la purtător.

Nu vom mai ucide animale pentru a avea carne, deoarece aceasta va fi sintetizata în laboratoare.

Evident, Bignami nu este sigur că toate acesta lista va deveni realtiate. Trecutul ne-a învăţat că de multe ori oamenii de ştiinţă se pot înşela amarnic făcând previziuni pentru viitor: de exemplu la IBM în 1943 erau convinşi că întreaga lume va avea bevoie de cel mult...5 calculatoare, iar în 1950 constructorii de avioane jurăm că în 2000 nici un avion nu va mai avea nevoie de... aripi. Totuşi, Bignami zice, citându-l pe Eisenhower "Planurile pot fi inutile, dar planificarea este esenţială".

Ce altceva s-ar mai putea întâmpla în următorii 50 de ani? Până în 2062 oamenii vor ajunge pe Marte. Cel care care va păşi pe solul marţian pentru prima dată s-a născut deja, este printre noi, zice Bignami.
Există chiar şi o soluţie pentru spinoasă problemă a energiei – vom zice adio petrolului şi vom folosi energia geotermică, ajungând să o "extragem" din profunzimea solului, unde temperaturile sunt foarte mari; la ora actuală nu avem tehnologii pentru a ajunge la asemenea profunzimi şi a folosi în mod eficient această formă de energie.

Va fi oare mai bună viaţa oamenilor în 2062? Munca fizică va fi efectuată de maşini, de un fel de "constructori moleculari" în stare să asambleze orice fel de obiect, oracat de complicat. Viaţa oamenilor va continua să se lungească, iar în 2062 se va naşte copilul care va ajunge să vadă cu ochii lui de 3 ori cometa Haley – adică să trăiască până la venerabila vârsta de 152 de ani! Evident, prelungirea vieţii până la această vârstă va fi o problemă enormă pentru societate – la care va trebui găsită o soluţie.

Evident, nimeni nu poate garanta că descoperirile incluse în această listă vor fi realizate cu adevărat. Ştiinţa poate face descoperiri noi şi nebănuite (cum a fost în secolul trecut mecanică cuantică şi relativitatea, pe care nimeni nu le-ar fi bănuit cu 50 de ani mai devreme), care să schimbe total priorităţile şi posibilităţile incluse în lista de mai sus.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro.



http://www.scientia.ro
 
Nouriel Roubini face previziuni sumbre pentru 2012


Cunoscutul economist american Nouriel Roubini face previziuni sumbre referitoare la anul 2012. El preconizeaza ca vor aparea proteste de strada, tensiuni sociale si politice si guverne rasturnate.

Nouriel Roubini estimeaza ca stresul permanent la care sunt supuse economiile avansate va continua ca un "proces dureros de recuperare a datoriilor", potrivit Business Insider.

Roubini a minimalizat masurile europene, care tintesc stavilirea crizei din prezent, acuzand luarea unor masuri de austeritate ce pun in pericol stabilitatea economica si politica pe termen scurt.

"Avem nevoie de o crestere economica a zonei euro. Nu putem vorbi doar despre austeritate, fara sa avem ca scop si o crestere economica. Acest lucru nu ar fi sustenabil.

Daca PIB-ul va continua sa scada, reactiile sociale si politice impotriva masurilor de austeritate vor deveni coplesitoare. Vom vedea greve, demonstratii si in cele din urma guverne rasturnate", a spus Roubini la postul de televiziune american CNBC.

Economistul a avertizat si asupra tensiunilor din Orientul Mijlociu, care vor afecta pretul barilului de petrol. "Aceasta tensiune va escalada pe tot parcursul anului. Vor fi mai multe sanctiuni, negocierile vor esua si nu vorbim doar despre conflictul Israel-Iran. Uitati-va la ce se intampla in toate tarile din Orientul Mijlociu", a completat Roubini.

http://www.ziare.com/nouriel-roubin...ni-face-previziuni-sumbre-pentru-2012-1159389
 
Romanele lui Jules Verne m-au cucerit la vremea cand le-am citit, pt in timp sa constat ca ceea parea SF s-a materializat in mare proportie ,asa ca recunosc ,am respect pt futurologi si consider ca"previziunile "lor se apropie de adevar ceea ce nu se poate spune despre "clarvazatoare "

Internetul, anticipat de Arthur C. Clarke cu 20 de ani înainte să apară. Vezi previziunile futurologului privitor la viitorul omenirii


Arthur C.Clarke, una dintre legendele literaturii de scince fiction, inventator si futurolog britanic, a anticipat dezvoltarea internetului cu 20 de ani înainte ca acesta să apară. Clarke a acordat, în 1974, un interviu pentru ABC în care a vorbit despre faptul că, în 2001, oamenii vor putea să comunice între ei prin intermediul unor calculatoare conectate la o reţea care se va întinde în întreaga lume.

În 1974, futurologul britanic i-a povestit reporterului ABC că, peste 20 de ani, vom putea, printre altele, să ne plătim facturile la bancă de la distanţă, să vorbim cu prietenii şi să facem rezervări la teatru prin intermediul calculatoarelor, scrie gadgetreport.ro. "Oamenii de afaceri vor putea locui oriunde pe glob pentru că, datorită acestei reţele, îşi vor putea coordona afacerile de oriunde. Va fi un lucru minunat pentru că nu vei mai fi nevoit să stai blocat într-un oraş anume", declara în 1974 Arthur C.Clarke.


Arthur Charles Clarke (1917-2008) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de SF din lume. Opera sa de referinţa este romanul "Odiseea spaţial 2001", scrisa pe baza scenariului filmului cu acelaşi titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick.

Internetul, în forma pe care o folosim în prezent, a fost inventat în 1993 de Tim Berners-Lee.

Publicaţia online Pravda.ru a facut o sinteză a previziunilor făcute de Clarke privitor la viitorul omenirii:

2004: Apare primul om clonat

2009: Un oraş dintr-o ţaraă în curs de dezvoltare va fi distrus din cauza unei proceduri de rutină cu o bombă nucleară. Dezbaterile ONU vor determina eliminarea tuturor armelor nucleare din lume

2014: Un hotel spaţial va fi construit pe orbita Pământului

2016: Toate monedele din lume vor fi abolite. Unitatea de schimb va deveni energia electrică

2021: Omul va ateriza pe Marte, fapt însoţit de unele surprize amuzante

2023: Dinozauri clonaţi vor apărea din ADN generat de computere

2024: Oamenii de ştiinţă vor identifica semnale ultraroşii venite din centrul galaxiei. Totuşi, vor eşua în încercarea de a le decripta

2025: Cercetările neurochirurgicale vor permite oamenilor de ştiinţă să descopere toate misterele legate de organismlele vii

2057: Va avea loc un festival care va comemora cea de-a 100 aniversare a epocii spaţiale (care a început când URSS a lansat primul satelit construit de om)

2061: Cometa Halley se va întoarce

2095: Vor fi proiectate vehicole spaţiale capabile să zboare cu viteza luminii

2100: Istoria va reîncepe…


http://www.jurnalul.ro
 
Mie imi suna foarte cunoscut profetiile astea, si nu de ieri, de azi. :D Si sunt convinsa ca multi sunt de acord cu ele :P.


"Urmasii" Babei Vanga fac profetii cutremuratoare: Cataclisme, nemurire si

Bulgaria, tara care a dat-o lumii pe celebra prezicatoare Baba Vanga, aduce in fata auditoriului alti trei parapsihologi, celebri in tara vecina, dar care spera ca, in scurt timp, cuvintele lor se vor face auzite si peste granitele tarii.

"O inteligenta superioara a decis sa faca un experiment si a creat omenirea, care se afla in fata unui mare test." Acestea sunt o parte dintre cuvintele expertului bulgar in parapsihologie Todor Velikov, rostite intr-o emisiune a postului autohton TV 7, preluata partial de Actualno.

Potrivit acestuia, Biblia a fost scrisa de un singur om, in reincarnarile succesive ale acestuia. Todor Velikov este de parere ca omul nu moare niciodata, ci trece de fiecare data intr-o alta etapa a existentei sale, reincarnandu-se intr-o alta fiinta inteligenta.

Marele Test

Referitor la modul cum a aparut viata pe Pamant, Todor Velikov are o teorie interesanta. El descrie cele patru niveluri pe care omenirea le-a traversat, pentru a ajunge la starea actuala: minerale, plante, animale, om. Deci, plecand de la stadiul de mineral, omul a ajuns sa fie stapanul absolut al Lumii. Omul insa nu avea suflet, de aceea Inteligenta Suprema a decis sa faca un test.

Astfel, in urma cu miliarde de ani, Inteligenta Suprema, pe care noi o numim Dumnezeu, ar fi decis sa faca un experiment cu o parte dintre ingeri, pe care i-a trimis pe Pamant pentru a-i aduce pe oameni la stadiul de fiinte sufletiste. Acum, noi, la randul nostru, suntem in fata unor alte teste, de aceea, ca sa ajungem sa comunicam cu Inteligenta Suprema, trebuie sa ne concentram energia pozitiva pentru a-i ajuta pe cei de langa noi.

Numai asa, crede Velikov, vom ajunge sa descifram tainele testului, dupa care vom putea comunica cu Inteligenta Suprema, care ne va spune ce avem de facut in continuare. Acesta-i Marele Test pentru omenire.

O mica parte din populatie, dupa ce va trece testul, va migra de la nivelul 5 al existentei, la un superior nivel 6. Cei care nu vor trece testul vor fi trimisi inapoi in timp. Velikov reafirma ca pentru om nu exista moarte, ci doar o trecere de la un tip de viata la altul. El spune ca, dupa calcule bine definite, doar 144.000 de oameni vor trece testul si, implicit, vor ramane sa stapaneasca Pamantul.

De ce ne imbolnavim

Petar Velikov, expert in parapsihologie, care este fratele geaman al lui Todor Velikov, crede ca tot ceea ce iti este destinat de catre Inteligenta Suprema sa executi si nu se petrece in aceasta viata va fi o povara pentru urmatoarea existenta.

Potrivit lui, numarul bolnavilor de pe Pamant se va mari, din cauza ca, peste tot in lume, costurile in acest domeniu sunt in crestere. Pe de alta parte, oamenii sunt din ce in ce mai depresivi, ei fiind obligati sa schimbe cat mai repede aceasta atitudine negativa fata de viata. Daca esti bolnav, inseamna ca intr-o viata anterioara ai facut ceva rau", spune Todor.

Cataclisme in 2012

Clarvazatoarea Vasilka Anakieva a vorbit, la randul ei, despre cataclismele care vor lovi lumea in 2012. Ea a spus ca, in 2012, in Oceanul Pacific, se va produce un mare cataclism, aici aflandu-se un vulcan imens. Ea mai spune ca testele nucleare trebuie sa fie oprite, din cauza ca valurile tsunami si cutremurele sunt consecinte ale acestor teste.

Ea a vorbit si despre cum a fost vizitata de extraterestri in propria casa, in 2009. Ea e convinsa ca NATO, Pentagonul si NASA stiu totul despre extraterestrii, dar nu vor sa popularizeze aceste cunostinte. Conform ei, toti oamenii au darul de a comunica cu extraterestrii, dar trebuie sa atinga un nivel in care sa li se activeze aura energetica superioara.

http://www.ziare.com/magazin/inedit...re-cataclisme-nemurire-si-marele-test-1160613
 
Cum ar putea arăta omenirea peste 1000 de secole?

În ciuda pesimismului multora legat de viitorul omenirii, unii oameni de ştiinţă susţin că vom popula planeta chiar şi peste 100.000 de ani! Cum ar putea arăta urmaşii noştri îndepărtaţi? Unde şi cum vor trăi? Într-un articol publicat recent în New Scientists sunt prezentate o serie de ipoteze fascinante.

Este greu să ne imaginăm viitorul – mai ales în situaţia actuală, în care tot felul de probleme fac ca acest viitor să fie incert, învăluit de o ceată densă. Care va fi viitorul nostru economic? Vom depăşi criza actuală? Va izbucni un nou război catastrofic sau vreo epidemie mortală? Toate aceste probleme, precum şi multe altele, fac că viitorul să fie greu de imaginat pe o perioadă mai lungă de 10-20 de ani.

Ba mai mult, la Conferinţa Global Catastrofic Risk, care a avut loc la Oxford în 2008, s-a estimat probabilitatea ca omenirea să ajungă în anul 2100 ca fiind doar 19 %. Mulţi însă susţin că aceste concluzii sunt prea pesimiste.

Diverşi oameni de ştiinţa considera că este probabil că omenirea va supravieţui mult mai mult şi visează la un viitor îndepărtat: ce va fi peste 100.000 de ani, încercând să îşi imagineze, pornind de la situaţia actuală, cum ar putea arăta lumea în anul...102.012, cum vor arăta urmaşii noştri, ce limbi vor vorbi, unde vor trăi, cum vor comunica şi multe alte aspecte la fel de importante.

Pe baza celor circa 200.000 de ani de istorie a speciei umane, astrofizicianul Richard Gott de la Princeton University estimează că omenirea ar putea supravieţui alte 7.5 milioane de ani. Desigur, dezastre naturale (asteroizi, viruşi necruţători, erupţii vulcanice) sau generate chiar de noi (războaie nucleare) ar putea distruge mare parte dintre locuitorii planetei – dar nu pe toţi cei mai mult de 7 miliarde de locuitori; cei rămaşi ar putea re-popula planeta şi inceape un nou ciclu evolutiv.

Dacă încălzirea globală va continua, un risc concret va fi înălţarea nivelului apelor oceanelor; oraşe precum New York, Londra sau Tokyo ar putea să dispară şi întreaga geografie să se schimbe. Regiuni care sunt astăzi neprielnice vieţii, de exemplu tundra siberiană sau cele în apropierea Polilor, ar putea în schimb să devină primitoare şi pline de viaţă.

Cum ar putea arăta urmaşii noştri peste 100000 de ani? Greu de spus! Totuşi, oamenii de ştiinţă, printre care şi Graham Lawton, cred că vor fi oarecum asemănători noua – la fel cum noi semănăm cu strămoşii noştri de acum zeci de mii de ani. Deci am fi în stare să recunoaştem că aparţin speciei umane. Pe lângă oameni ar putea însă există o serie de "creaturi" artificiale – roboţi sau cyborg – asemănători nouă său complet diferiţi.

Ce limbi vor fi vorbite? Acestea ar putea să fie extrem de diferită faţă de limbile vorbite astăzi; ajunge să ne gândim ca la ora actuală nu înţelegem (fără să studiem) limba latină, care a fost vorbită totuşi acum puţin timp, faţă de cei 100.000 de ani la care ne gândim.

Desigur, până atunci vom termina petrolul, gazele natoural şi cărbunele, vor fi însă găsite noi surse de energie, de exemplu în profunzimea Terrei sau chiar şi pe alte planete sau sateliţi ai acestora din Sistemul Solar. Se estimează că oamenii vor ajunge să exploreze în detaliu planetele din sistemul solar. E probabil, mai susţin oamenii de ştiinţă, că nu vom fi suficient de avansaţi să dăm de extratereştrii şi că vom continua să ne întrebăm dacă aceştia există – asta, bineînţeles, dacă nu cumva vor veni aceştia, o specie mult mai evoluată că a noastră, să ne facă o vizită. Evident, în această situaţie lucrurile s-ar putea schimba în mod radical – în funcţie de genul de contact pe care omenirea l-ar putea stabili cu aceşti extratereştrii – dar asta este altă poveste.

Pentru mai multe detalii (în engleză):
www.newscientist.com/special/deep-future

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro.

 
Mesajul urgent al Maicii Sfinte pentru Intreaga Lume
Mesaje talmacite Patriciei Mundorf
KANSAS USA
Scurt Istoric

Patricia Mundorf a trait in Phoenix,Arizona impreuna cu sutul ei; a nascut trei copii care astazi sunt casatoriti. Patricia Mundorf a primit in fiecare vineri mesaje ceresti cu excepria zilei de prima vineri, cind sambata i-a aparut Maica Maica Sfanta. Aparitiile au inceput din 1995 cand viata ei a fost hotarata. Aparitiile Mariei au devenit mai frecvente din 1997 cand a cerut raspandirea mesajelor ei in toata Lumea.

Patricia Mundorf a murit la 30 septembrie 2001 intro zi de sambata.

Patricia despre ea insasi:
" Niciodata nu am fost un om religios pana in acel august cand Maria a venit la mine. Mi-a lasat mesaje pe care trebuia sa le notez. Zi de zi Isus si maria m-au crescut spre o Iubire intensa si asa simt ca niciodata nu voi reusi sa ma rog atata cat mi-ar place!
Toata viata mea s-a scimbat. Iubesc pe toata lumea ,doresc sa ajut in orice modalitate. Maidemult eram materialista astazi gandirea mea s-a scimbat cu 180 de grade. Sfanta Maria lucreaza in viata mea si in viata sotului meu.
Sotul meu poarta o adanca cinstire pentru Maria...

Episcopul Patriciei nu s-a opus in nici un fel la raspandirea mesajelor.
Dupa mai multe convorbiri cu Maica Sfanta a rugat-o pe Patricia sa-i raspandeasca mesajele.

In 24 iulie 1998 Maica Domnului aminteste de un caiet cu titlul: Pregatiri pentru vremurile din urma Maica Sfanta spune urmatoarele:

" Iubitii mei copii ! Astazi vin la voi ca si Maicuta Intregii Lumi cu inima fericita pentru ca atat de copiii mei se-vrednicesc la salvarea atator suflete."
Copiii mei cuvintele meles se adreseaza fiecarui om indiferent de religie. Evenimentele despre care v-am vorbit ca si Marele Avertisment privesc intreaga Lume. " Pregatirea pentru timpurile din urma" caiet in care eu am scris despre evenimentele de neconceput - totusi va rog pe voi copiii mei , sa credeti in el ! In aceasta Lume nu se afla nimeni care va putea ocoli aceste evenimente ca: furtuni, secete, cutremure, cunami, eruptii vulcanice."

Mesajul care urmeaza trebuie cunoscut de toata lumea asa a cerut Maica Sfanta !

Pregatirile propuse de Maria pentru timpurile din urma
Introducere in evenimente de Maica Lumii

Acest caiet nu are ca scop infricarea in fata vointei Lui Dumnezeu, privindu-l ca pe creatorul Intregii Lumi; El va iubeste foarte mult. El doreste doar sa faca cunoscuta promisiunea pentru cei ce-L parasesc pe Dumnezeu si poruncile sale. Aceasta Lume a desconsiderat toate poruncile pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Copiii mei, ati devenit foarte materialisti, ati ajuns la acel punct in care voi hotarati sexul copilului ce se va naste, culoarea pielii, culoarea ochilor,orice ceea ce voi doriti.
Pana si moartea a ajuns la latitudinea voastra cu avorturile si eutanasierea batranilor si bolnavilor prin medicamente. Faceti planuri pentru clonarea animalelor si chiar a omului. Este groaznic! Atentia oamenilor de stiinta se indreapta nu catre remediul bolilor si experimentarea medicamentelor ci gasirea unor metode de prelevare si comercializare de organe pentru transplant.

Copiii nu-si mai respecta parintii; familiile se dezmembreaza. Traiti intr-o societate care duhneste de pacate si murdarie. Copilasii mei, va considerati mai presus de orice! Copiii vostri devin egoisti motiv pentru care se leaga mai presus de orice de bani si de bunurile materiale.

Casnicia dintre barbat si femeie nu este altceva decat un due, motiv pentru care a crecut numarul divorturilor. Multi prefera sa traiasca o viata fara casatorie traind astfel in pacat.

A crescut numarul razboielor in toata lumea, asa de multa este ura si violenta! Toti care sunt la putere doresc sa stapaneasca. Acest lucru nu mai poate continua asa!

As dori sa stiti ce soarta va avea aceasta Lume in starea in care se afla astazi. As dori sa fiti in stare sa va regretati pacatele.Practicati si (acceptati) Sacramentele! Mergeti sa va spovediti si sa va impartasiti! Respectati cele 10 Porunci, pe care Dumnezeu vi le-a dat. Cititi Evangheliile si le propovaduiti!
Faceti Cunoscuta fratilor vostri Biserica Lui Christos si Poruncile Sale si daca acestea le veti face atunci veti fi protejati de pedeapsa de care toata omenirea este amenintata!

Copiii mei, doresc ca acest caiet (articol) sa nu-l pastrati doar pentru voi, - ce sa-l raspanditi pt. rudele , prietenii dar si pentru dusmanii vostri ! Dati-le celor pe care nu-i cunoasteti ! Multi nu vor fi in stare sa inteleaga ceea ce scrie aici dar multi nici nu vor vrea sa inteleaga ceea ce scrie aici, iar multi nu vor vrea nici sa inteleaga nici sa creada !
Copiii mei sarcina voastra e sa salvati atatea suflete cate puteti !

Lumea si Maicuta voastra Maria

Prima Parte
Copiii mei ! Cand urmatoarele evenimente se vor intampla trebuie sa stiti ca timpurile Marelui Avertisment se apropie in scurt timp !
1. Cutremure
2. Inundatii
3. Eruptii vulcanice (din aceia care mult timp au fost inactivi)
4. Schimbari bruste de vreme (rece unde era cald si invers)
5. Vreme rea ( tornade, ploi monsume,
6. Criza mondiala
7. Criza financiara
8.Foamete si lipsa de apa din cauza secetei
9. Creste rata asasinatelor si deligventelor
10. Razboaie, inarmari, demonstratii de forte armate
11. Recolta rea sau putina in agricultura
12. Moartea si imbolnavirea speciilor de animale rare
" In scurt timp Marea Avertizare va sosi !"

A venit timpul sa va rugati la Dumnezeu sa usureze evenimentele groznice care se apropie! Straduiti sa fiti intotdeauna in comuniune cu Dumnezeu sau cel putin apropiata prin aceasta sa aduceti bucurie Domnului !

1. Rugati-va pentru convertirea necrediciosilor, pt. copiii pierduti cu avort spontan pentru cei avortati, disparutii, toti cei care supara pe Dumnezeu, cei care denigreaza(ponegresc) biserica lui Cristos masoni, pentru cei care deja s-au strecurat in biserica lui Dumnezeu, pt. orasul lui Petru(Roma), pentru Preotii cu frica de Dumnezeu, pentru Papa.Rugati-va Sfantul Rozar !
2. Mergeti des la Sfanta liturghie ! Frecventati des sfanta spovedanie si impartasanie. Cititi zilnic sfanta scriptura si respectati poruncile lui Dumnezeu.
3. Iubiti din toata inima pe toata lumea pe cei pe care ii intalniti ! Incercati sa le faceti cunoscuta credinta voastra si Sfanta Scriptura.Fiti martorii iubirii lui Dumnezeu si impartasiti cat de mult iubeste Dumnezeu pe fiecare om. Vorbiti despre marea iubire a lui Dumnezeu.
4. Sa aveti rezerva de hrana pentru timpul Marii avertizari. Apa, lumanare sfintita ceea ce va da lumina voua. Sa aveti apa sfintita sare si ulei sfintit in casa.
5. Sa aveti acasa paturi si trusa de prim ajutor !
6. Purtati sacramentale in case si in masinile voastre( cruci, medalii miraculoase, scapulare).Sfanta Scriptura si carte de rugaciuni sa aveti la indemana.

Si acum veti intreba in ce consta-Marea Avertizare-?
Copii mei, toata lumea va constata daca e barbat, daca e femeie, in acelasi timp, in acelasimoment, indiferent de natie si religie, indiferent de locul unde se afla si ceea ce face, toata lumea in acelasi timp va avea acesta traire !
Insusi sufletul vostru va fii dezvaluit in fata voastra !
Atunci veti recunoaste toate pacate savarsite de-a lungul vietii, toate cuvintele neprietenoase, tot ceea ce ati savarsit si gandit tot ceea ce nu a fost placut in fata lui Dumnezeu. Veti recunoaste in fata lui Dumnezeu Tata-L vostru ceresc in ce stare se afla sufletul vostru.
Va trebui sa gestionati pentru multe lucruri si-n acel moment veti sti care dintre acele lucruri si cum trebuie sa le refaceti ca sa satisfaceti greselile sa platiti pt. ele Pana si cei care nu cred vor sti ce trebuie sa faca sa-si curete sufletele in fata lui Dumnezeu si sa se pregateasca pt. a doua venire a Fiului meu Isus Christos !

Marea avertizare se va imlini atunci cand fiecare om va fi in stare sa recunoasca ca tot ceea ce pana acum a fost o profetie este un adevar, si asa faptele in derulare se vor adeveri precum sta scris in Sfinta Scriptura.

Dupa Marea Avertizare se va instala un haos deplin in toata lumea; motiunea timpului isi va pierde sensul. Viata pe care ati trait-o pana actunci se va sfarsi pentru totdeauna! In acele timpuri oamenii nu se vor compatimi pt. oboseala de a ajunge la biserica, pt. afla totul ce va trebui sa faca in continuare sa-si curete sufletele in fata lui Dumnezeu.
Dupa ce slujitorii Bisericii isi vor pune in ordine sufletele, va trebui sa conlucreze la sprijinirea Bisericii, pt. a putea primi asediul copiilor mei ca sa-i primeasca si sa-i pregateasca pe aceia care vor sa revina la Dumnezeu.
Copiii mei, in acest timp multi vor muri pt ca spiritul lor inima lor slaba nu va reusi sa-si priveasca sufletul. Va fi nevoie de foarte multa rugaciune.!
Atunci va fi mare nevoie de ajutorul vostru sa-i invatati pe aceia care nu stiu nimic despre rugaciune despre Sacramete siSfinta Scriptura! Oamenii vor suferi de foame spirituala!

Acum voi spune pt. ce ne va trebui rezerva de hrana apa si lumanari.
Dupa Marea Avertizare viata de zi cu zi pentru un anumit timp se va schimba in mod dramatic.Nu se va mai ocupa nimeni de comert. Tot ceea ce se leaga de comert se va opri pt ca oamenii se vor ocupa de treburi spirituale. Orice altceva ceea nu se leaga de salvarea sufletului devine neinsemnat si se intrerupa ca de exemplu transportul in comun. Vor fi inca multi care nu vor reactiona la mesajul Marii Avertizari.
Ei vor intoarce spatele la Dumnezeu ca si pana atunci si se vor distra pe seama voastra. Voi insa sa nu le intoarceti spatele ca ei de frica reactioneaza asa in aceste conditii. In continuare voi va trebui sa incercati sa salvati sufletele! Aceasta este responsabilitatea voastra !

Tot in acest timp dusmanul papei va incerca sa ajunga la putere. Omul acesta va incerca sa va dovedeasca ca el este spiritual intrutotului sau de provenienta sfanta de la Dumnezeu dar asta o face doar pana va ajunge pe tronul lui Petru. Trebuie sa stiti ca mai intai papa trebuie sa predea puterea, inainte ca Anticristul sa urce. Pana cand centrul Bisericii se afla la Roma, Anticristul nu va putea prelua puterea.

Copiii mei, papa Ioan al XXIII lea a incercat sa averizeze pe toata lumea de declinul Bisericii si de intrarea masonilor la Roma. Acest timp a sosit acum, pt ca Anticristul asediaza Biserica prin nelegiuirile si ticaloseniile lui ceea ce duce la partide separate, dezmembrare, separare,neincredera, discrepante in sanul Bisericii lui Christos.

A doua parte
MINUNEA

Copiii mei, dupa Marea Avertizare in decursul unui an Dumnezeu va da un semn pentru intreaga lume. Acest semn va fi o minune, ceea ce omul n-a mai vazut pana acum.
Aceasta minune va fi vizibila in acele locuri unde au avut loc aparitiile noastre Isus si eu.
Acest semn va fi de durata pentru calumea sa-l recunoasca: Acesta vine de la Dumnezeu.(este creatia lui Dumnezeu). Asa dupa cum si viata continua mai departe dupa Marea Avertizare dar altfel tot asa si mijloacele de comunicatie vor functiona. Orice va functiona dar intr-un ritm mai lent decat acum. Copiii mei,vor informa imediat Marea Avertizare si tot ceea ce va urma dupa aceea. Ei vor cerceta cu mai multa atentie lumea inconjuratoare si vor observa ca viata imbraca o forma mai buna decat se infatiseaza acum.
Prin mijloacele de omunicatie (tv, radio ziare) fiecare din copiii vostri vor lua la cunostinta Minunea si locul unde se va intampla. Va putea fi fotografiata filmata si trimisa astfel in intreaga lume.

In timpul aparitiei si existentei Minunii multi oameni se vor vindeca. Precum am amintit, inainte de aparitia Minunii va fi timp destul pt a sti ca aparitia va avea loc. Toate modalitatile de mediatizare vor avea timp destul sa se pregateasca de raspandirea acestei stiri.
Copiii nostri vor avea posibilitatea sa ajunga in acele locuri unde s-a produs aparitia si sa o vada producanduse.In aceste locuri s-au celebrat deja Sfinte Liturghii de pregatire si s-au facut multe rugaciuni. Minunea va lasa semn durabil in urma lui si lumea o va putea vedea intotdeauna. Semnul pe care Dumnezeu Tatalvostru il trimite va fi unitar.Toate acestea sunt facute, pentru ca iubirea purtata fata de voi este admirabila.
Multi oameni datorita zapacelii de care vor da dovada nici nu vor sti ce sa faca, unde sa calatoreasca de unde sa primeasca ajutor. Din acest motiv este timpul sa-i ajutati sa revina in Biserica; trebuie sa-i iubim si sa-i instruim cum sa invete. Deschideti-va inimile prietenilor vostri! Acest timp este timpul pocaintei, pentru aceeia care dupa Marea Avertizare inca nu si-au dat seamaca vine de la Dumnezeu,- ca este AvertizareDumnezeasca si-si duc mai departe propriul drum .
In acelesi timp se vor ridica multi profeti falsi, oameni ai satatnei, care doresc sa va convinga ca au nevoie de Dumnezeu, ca doresc sa urmeze darul lui Dumnezeu. Acestea sunt doar ademeniri in aceste timpuri. Ele arata sfarsitul. Vor face minuni, vor vindeca boli, ca sa va domine, pe cei pe care inca ii pot.
Nu fiti nechibzuiti, in timp ce dupa Minune va fi un timp de pace si liniste pentru pedeapsa si stransoarea nu vor intarzia mult timp sa vina. Sa nu va opriti din rugaciune si oferire pentru ca totul asa trebuie sa se intample, asa dupa cum se afla scrisa in Sfanta Scriptua. Pastrat ordinea si curatia si rugativa pentru imblanzirea pedepsei.

A treia parte
PEDEAPSA

Copiii mei, acest timp va fi foarte serios si sfasietor pentru fiecare om.Pedeapsa se mai poate imblanzi. Totusi multi vor suferi si vor muri datorita acelui mult rau si pacate acumulate ce exista in acesta lume. Va puteti "ancora" cu siguranta in biserici, manastiri, catedrale, si acele locuri unde am aparut cu Sfantul meu Fiu.In acele locuri in care L-au slavit pe Dumnezeu l-au adorat si binecuvintat. Dupa cum am amintit trebuie sa urmati lumina ca sa ajungeti in acele locuri. vor mai fi si alte locuri insemnate unde veti putea merge.

Guvernele statelor planifica o Putere Mondiala. In aceste timpuri va guverna satana. Vor fi multe razboaie in acele timpuri dar guvernantii Puterii Mondiale va vor amagi spunandu-va ca totul este in ordine, ca fiecare stat traieste in pace si ca nu va mai fi razboi.

Vremea se va schimba. Pamantul va tremura si se va scutura. Vor fi multe cutremure si furtuni, din care nu au mai trait niciodata ! Vulcanii vor erupe unul dupa altul si vor face mari stricaciuni, vor lua multe vieti umane . In acelasi timp vor muri si cei rai si cei nevinovati. Vor fi inundatii, ploi mari uragane si tornade de care niciodata nu au mai fost.Toti aceia care nu se vor intoarce la Dumnezeu vor fi in drum spre iad. Distrugerile vor fi enorme! Toate acestea duc spre perioada stramtorarii.
Multe din casele oamenilor se vor distruge pe perioada furtunilor iar ei se vor refugia in ascunzatori Priviti spre Lumina! Ea va va conduce pe voi ! In aceste timpuri gerele voi veti fi ocrotiti, veti avea hrana si apa! Ramaneti in rugaciune si ajutati pe cei care au nevoie de ajutor ! Refugiati pe semnii vostri in locuri sigure !
Oriunde veti fi strunitiva si incercati sa salvati cat mai multe suflete, dar cei care nu poarta pe frunte semnul lui Dumnezeu nu-i puteti duce in locuri sigure ! Ei nu vor putea indura Lumina !
Puterea Lumii incet, incet va va ingradi drepturile. De acum trebuie sa stiti ca vor inchide multe biserici, seminare si manastiri.
Vor veni ca hotii in intunericul noptii la casele voastre si datorita credintei voastre va vor aresta. Inca si guvernul vostru va gandi la fel cu ei, ca sa va fure libertatea si sa va dea pe mana lor. Conducatorii vostri politici, - sunt criticii vostri -, vor crede ca ei au inca puterea, dar puterea lor va fi din ce in ce mai slaba. Si ei sunt trasi pe sfoara exact ca si voi.

Cand toate acestea se vor intampl, atunci Anticristul va asasina papa si-i va ocupa locul, Puterea Lumii va fi in mainile Anticristului, care va spune ca si el este crestin si doreste sa va salveze ! Multi vor crede !
El traieste intre noi dar asteapta timpul potrivit spre actiune. Eu va spun voua ca acest " antipapa" si Anticristul stau la panda si asteapta sa ajunga la putere !
Pentru ca Anticristul sa ajunga la putere in scaunul papal un papa cu numele de Petru trebuia sa fie asasinat ! Pentru multi acesta perioada va fi o perioada de aclamare. Anticristul va face mununi de toate felurile sa duca in eroare pe copiii mei ca sa creada despre el ca este Isus cel Inviat !
Va fi pace intre toate tarile lumii, dar va fi o pace falsa. Pana si copiii mei vor crede ca totul este in regula. Ei in continuare vor frecventa casele de rugaciuni dar acestea vor fi sub supravegherea Anticristului. Acesta Biserica nu va mai fi biserica voastra. Toate acestea se vor intampla asa pentru ca oamenii sa perceapa pacea si increderea predicata gresit in realitate.

Henok si Ilie vor cobora din Ceruri ca sa inceapa lupta in Casa Lui Dumnezeu impotriva lui Anticrist ! In acesta perioada va incepe prigoana (stransoarea) adeverata ! Copiii mei, rezistati in acest timp in rugaciune ! Aceste timpuri pentru multi vor fi timpuri teribil de grele (ingrozitoare) , dar cine va rezista si persista in rugaciune si traiesc cu sacramentele si-si vor impartasi Sfanta Scriptura a Fiului meu privind si pe aceia care sunt adepti ai Anticristului aceia care nu cred in a II-a venire a Lui Isus si ei se vor bucura de imensa ocrotire a mainii Lui Dumnezeu !
In acest timp Copiii Lui Dumnezeu cu frica de Dumnezeu care vor fi asasinati vor ajunge la Dumnezeu si nu vor suferi. Nu va infricati copiii mei, pt ca Dumnezeul vostru este milostiv ! Ziua milostivirii se va incheia insa ca sa faca loc zilei dreptatii !

A patra Parte
Perioada stramtorarii (a prigoanei)
Inainte de timpul suferintei poporul evreu se va converti !
Rugati-va mult pentru ca milostenia Lui Dumnezeu va fi cu aceia care Il iubesc pe El ! Vai, pentru aceia care de bunavoie vor lua asupra lor semnul bestiei ! Lumea isi va da seama cu incetul cine este in realitate Anticristul. Ticalosenia lui se va demasca pentru toata lumea. Copiii mei, voi cunoasteti deja preocuparile lui ! Va incepe prin adunarea si silirea oamenilor in tabere si se va purta cu voi ca si cu animalele. Daca veti auzi ca sunt arestati primii crestini si-i duc in lagare a sosit timpul sa va refugiati ! Priviti spre cer ! Pe cer veti vedea o cruce care lumineaza ! Crucea ii va duce pe copiiii mei in siguranta !

Nu va ingrijiti de hrana si apa. Dumnezeu se va ingriji de voi ! Multi oameni vor fi prinsi si omorati. Ei vor fi martirii vostri, dar ei nu vor suferi.
Pamantul va tremura, iar din cer va cadea ploaie cu foc. Marile se vor agita si vor arde ! In aceasta mare distrugere care va cadea asupra omenirii vor pierii multi oameni si tari intregi vor fi distruse.

Henok si Ilie - dupa ce sosesc pe Pamant vor intra in batalia impotriva Anticristului si-l vor asasina . Veti recunoaste ca acesta a fost o fapta din cer venita.Pe cer va apare o cruce rosie si va fi o mare liniste. Pentru voi aceasta liniste va tine 40 zil. In timp ce adeptii Anticristului devin zapaciti voi veti putea reveni la casele voastre. Acest timp va da noiposibilitati la salvarea de noi suflete pe care Anticristul le-a adamenit. Din nefericire inca tot multi vor fi dusmanii vostri. Acesta va fi pimpul cand puterile dusmane vor incerca sa puna totul sub controlul lor. Satana stie ca timpul lui s-a scurs si nu i-a mai ramas ca sa darame Biserica lui Dumnezeu.

Sa nu uitati: va trebui sa va rugati! Sa ramaneti apropiati de Dumnezeu si asteptati cu rabdare si speranta ca Inima mea Preacurata va iesi victorioasa asupra satanei si venirea Lui Isusu este foarte aproape.

A cincea parte
CELE TREI ZILE DE INTUNERIC

Copiii mei! Cele trei zile de intuneric vor pregati lumea voastra petru revenirea Fiului meu Isus !
Pregatitiva casele pentru acest eveniment. veti avea nevoie de Lumanare Sfintita paturi calde si lemne de foc pentru incalzire. Acoperiti-va ferestrele cu perdele bucati de haine in asa fel incat sa nu vedeti afara ! Va fi mare nevoie ca la usa de intrare sa puneti cruce.
Puetati lucruri sfintite medalii miraculoase scapulare cruci ! Sa aveti la voi intotdeauna lucruri Sfinte Biblia, Rozarulsi cartea de rugaciuni !

Aprovizionati animalele din plin cu furaje pentru ca in acest timp sa nu trebuiasca sa iesiti din case.
Cand soarele se va innegri iar luna se va colora in rosu sangeriu, trebuie sa stiti ca veti fi imediat inaintea celor 3 zile de intuneric. Pe Pamant va fi foarte frig. Aceasta va fi timpul cand va trebui sa intrati in casele voastre si sa va inchideti acolo ! Inchideti ferestrele si le intunecati ! Nu ascultati acele sunete care vin de afara, ca ele vin de la demoniii satanei ! Daca veti deschide usa sunteti condamnati ! Inchideti usa cu cheia !
Pa perioada intunericului si a frigului nu lasati limanarile sa sestinga si petreceti timpul in rugaciune si citire a Sfintei Scripturi. Adunati-va toti la un loc. daca cineva si-a pierdut casa, apartamentul, primiti-i la voi, dar faceti aceasta inainte de a inchide usa cu cheia ! Sa nu lasati focul sa se stinga, pentru ca trei zile si doua nopti tine intunericul. Sa nu dormiti, sa va rugati !
Nu veti vedea si nu veti auzi ceea ce se intampla afara. Asa va fi ca si cand ati pluti pe nori, Cand asta se va intampla, inca multi oameni vor fi afara pe stazi, ei nu vor mai ajunge la casele lor. Multi nu vor mai avea camine sau nu vor recunoaste locurile unde sunt.
Cand intunericul se va produce, dintre doi oameni care vor lucra pamantul unul va fi luat, iar altul va ramane.
Va rog pe voi copiii mei fiti veseli si bucurati-va pentru ca Isus si Ingerii Lui vor lupta impotriva satanei si a demonilor lui si capul sarpelui il vor aseza sub calcaiul meu, iar eu il voi calca !
Preacurata mea Inima va triumfa !
Dupa aceasta Isus il va lega pe Satan in Iad.
In timpul curateniei va cadea ploaie de foc pe pamant si va distruge tot ceea ce vine de la satan sau a fost rau. Niciodata nu va mai fi razboi si nici un fel de munitie. In a treia noapte stelele se vor vedea din nou pe cer, timp in care Dumnezeu ca crea Pamantul Nou pentru voi.
Fiti ascultatori si nu deschideti nici usa nici fereastra inaite de ivirea zorilor ! cand veti deschide usa - Lumea va fi nou creata !
O noua primavara este lainceput. Pe perioada marelui intuneric fiecare Loc Sfant va ramane integru, tot asa si animalele si casele in care sunt oameni care au crezut in a II-a venire a Lui Isus. Fiul meu Isus va guverna Pamantul omie de ani.
In partea care urmeaza va voi povesti despre Pamantul Nou.
A sasea parte
NOUA PRIMAVARA

O, iubitii mei copii !
Va veti trezi la o lume minunata !
Veti vedea imediat cand veti descgide usa!
Pamantul pe care Dumnezeu l-a creat a-s innoit complet. Aerul va fi proaspat, apa va fi curata. Tot Pamantul va fi acoperit cu pomi, plante si flori de care voi n-ati mai vazut. Dumnezeu va sadeste gradinile cu de toate. Voi trebuie doar sa culegeti si apoi sa semanati.
Multi vor cunoaste tehnologia de acum dar, si aceasta se va putea aplica cu precautie pentru ca aceasta lume sa nu se deterioreze.
Multi dintre voi vor primi aptitudini deosebite pentru imbunatatirea tehnologiei voastre. Fiecare copil al meu va dispune de talente deosebita. Sa le folositi asa cum asteapta Dumnezeu de la voi ! Pentru anumale este nevoie doar de gard ca sa nu se rataceasca in special daca nasc urmasi. Multe lucruri vor fi asa cum au fost pe vremea mea. Nu vor mai exista centrale distrugatoare de mediu si nici poluare de mediu. e vor deschide noi orizonturi in folosirea energiei solare.
Timpul vostru il veti folosi in satisfacerea vietii in rugaciune prin ingrijirea animalelor si strangerea recoltei. Va veti indeletnici cu vizite la fratii vostri. Calatoriile se vor face pe jos, cu biciclete sau cu animale. Copiii mei, nu va trece mult timp si se vor construi centrale noi si de de tot ce aveti nevoie. tehnologia pentru acestea le veti primi de la Dumnezeu Tatal vostru care-l va trimite pe Fiul meu Isus la voi ca prin El sa le invatati. Totul va sluji la bunastarea omenirii. Nu va mai fi bogatie nici saracie. Toti copiii mei vor fi la fel.
Timpul probabil va fi la fel numai in anumite perioade. Peste tot vor fi patru anotimpuri. Temperatura aerului nu va scadea mult sub limita inghetului dar nu va trece de 30 grade C > Va ploua aturnci cind Dumnezeu va considera ca trebuie. Va ninge, dar nu vor mai fi inundatii nici furtuni de zapada.
Va trebui sa invatati sa fiti autarhici independent de alte tari, dar asta va fi mai tarziu.
Veti invata sa pretuiti ca ceea ce Tatal va da este indestulator vietii tarii voastre.
Daca doriti, puteti sa calatoriti in tara vostra in diferite locuri. Puteti sa aveti proprietati daca pamantul nu apartine nimanui sau il puteti imparti cu altii saca ar fi prea mare. Multi isi vor mentine pamanturile dar acelea se vor semana si se vor culege pentru voi.
Tot asa se va intampla si cu cresterea animalelor. Unii vor creste animale si acestea in schimbul unui serviciu sau in locul unui alt produs. Veti sti ce trebuie sa faceti. Toata lumea va avea mult de lucru.
Copiii mei ! Toti veti da dovada ca iubiti pe Dumnezeu si omenirea, motiv pentru care primiti aceasta noua viata, pentru ca impreuna cu Fiul meu Isus care va iubeste asa de mult sa intrati pe acest Nou Pamant.
Nu va mai fi foamete sau boli. In timpul intunericului de trei zile fiecare om va fi vindecat de orice handicap fizic si orice fel de boala.
Despre aceste timpuri minunate va vorbesc acum ca sa va pregatesc caminele pentru ce se va petrece.
Pastrati in mod chibzuit tot ce aveti si le folositi cu masura.
Incepeti sa invatati modalitati de lucru in gradina fara masini ganditi-va cum ati putea pastra carnea fara curent, cum sa faceti lumanari si ulei pentru candele.
De pe-acum veti putea face cate ceva pentru a sigura viitorul, sunt multe lucruri ce puteti pregati.
Copiii mei va iubesc tot asa precum Isus, Tatal, Ingerii si Sfintii .
De acum sa fiti statornici in rugaciune, participati la Sfintele liturghii,urmati poruncile si fiti constienti de evenimentele in fata carora va aflati. Nu peste mult va veni si timpul vostru ! Rugativa pentru aceia care nu-L accepta pe isus, pentru a-L accepta si sa se pocaiasca.
Tatal nostru... Bucura-te Marie... Marire
In fiecare zi sa ne rugam astfel !

Atotputernice si vesnice Dumnezeule !
In ora primejdiei si al groazei (spaimei) ferestene pe noi si intreaga omenire
(intreg Pamantul). Aseaza-ne pe noi in mainile Ingerilor, a Maicii Sfinte Maria si
iubitului ei Fiu Isus Christos. Amin !

Ajuta-ma acum Maria milostiva Maica Sfanta !
Amaraciunea mahnirii si-a tanguirii ai puterea a risipi !
Unde ajutorul omului e pe sfarsite forta Ta nu se stinge !
Rugaciunile fierbinti ale copiilor Tai niciodata nu le desconsideri !
Unde chinul saraciei e mare arata-ne ca ne esi Mama !
Ajuta-ne acum Maria Milostiva Maica Sfanta !

http://www.emillia.pagina.gr/44684_Mesaje-Divine-.html
 
Seamana cu mesajele transmise de Manuela.
 
Un alt pericol ,de data asta real , paste omenirea cu pieirea :D:conform teoriei lui Einstein ,teorie care sustine ca "din momentul in care albinele inceteaza sa existe, omul ca specie mai are doar patru ani pana la disparitie."
Se confirma ca sunt din ce in ce mai putine familii de albine .
 
Pare o nebunie dar mai stii dracie? :D: 10 ani trec repede si vom vede .


Dmitri Itskov, un mogul media rus în vârstă de 31 de ani, susţine că deţine formula nemuririi: construieşte roboţi (el crede că asta nu va dura mai mult de 10 ani) care pot găzdui creierul uman şi îi pot păstra conştienţa în funcţiune pentru totdeauna.


Fără boli şi moarte

"Acest proiect este drumul către nemurire", declară Itskov, care a contactat mai mulţi miliardari ruşi pentru a le oferi posibilitatea de a trăi veşnic, transplantându-le creierul în carcasa unor roboţi, notează infiniteunknown.net.

"Echipa pe care am angajat-o încearcă acum să construiască un centru de cercetare internaţional, unde cei mai valoroşi oameni de ştiinţă să poată analiza această posibilitate şi în final să descopere o cale de a transfera conştienţa individuală a unei persoane într-un corp artificial, obţinând astfel nemurirea cibernetică", mai spus Itskov.

El crede că oamenii nu se vor mai teme de boli sau de moarte şi că este gata să demonstreze oricui că ideea sa este cât se poate de realistă.

Creier în altă carcasă

"În primă fază, vrem să construim un nou corp pentru oameni. După aceea plănuim să transplantăm creierul unei persoane în noua sa carcasă, iar în final sperăm să transferăm mintea oamenilor în trupuri holografice. Astfel, vom putea merge prin pereţi, călători cu viteza luminii şi face multe alte lucruri care acum ni se par imposibile. În urmă nu cu mult timp, oamenii credeau că funcţionarea internetului este imposibilă. Acum , ideea este nouă şi radicală. Dar nu va fi mereu aşa", a conchis mogulul rus.

 
Apropo de Jules Verne. Puteti gasi multe volume la pretul de 4 lei volumul, in Real, din colectia clasica Jules Verne.

anuk said:
Romanele lui Jules Verne m-au cucerit la vremea cand le-am citit, pt in timp sa constat ca ceea parea SF s-a materializat in mare proportie ,asa ca recunosc ,am respect pt futurologi si consider ca"previziunile "lor se apropie de adevar ceea ce nu se poate spune despre "clarvazatoare "

Internetul, anticipat de Arthur C. Clarke cu 20 de ani înainte să apară. Vezi previziunile futurologului privitor la viitorul omenirii


Arthur C.Clarke, una dintre legendele literaturii de scince fiction, inventator si futurolog britanic, a anticipat dezvoltarea internetului cu 20 de ani înainte ca acesta să apară. Clarke a acordat, în 1974, un interviu pentru ABC în care a vorbit despre faptul că, în 2001, oamenii vor putea să comunice între ei prin intermediul unor calculatoare conectate la o reţea care se va întinde în întreaga lume.

În 1974, futurologul britanic i-a povestit reporterului ABC că, peste 20 de ani, vom putea, printre altele, să ne plătim facturile la bancă de la distanţă, să vorbim cu prietenii şi să facem rezervări la teatru prin intermediul calculatoarelor, scrie gadgetreport.ro. "Oamenii de afaceri vor putea locui oriunde pe glob pentru că, datorită acestei reţele, îşi vor putea coordona afacerile de oriunde. Va fi un lucru minunat pentru că nu vei mai fi nevoit să stai blocat într-un oraş anume", declara în 1974 Arthur C.Clarke.


Arthur Charles Clarke (1917-2008) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de SF din lume. Opera sa de referinţa este romanul "Odiseea spaţial 2001", scrisa pe baza scenariului filmului cu acelaşi titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick.

Internetul, în forma pe care o folosim în prezent, a fost inventat în 1993 de Tim Berners-Lee.

Publicaţia online Pravda.ru a facut o sinteză a previziunilor făcute de Clarke privitor la viitorul omenirii:

2004: Apare primul om clonat

2009: Un oraş dintr-o ţaraă în curs de dezvoltare va fi distrus din cauza unei proceduri de rutină cu o bombă nucleară. Dezbaterile ONU vor determina eliminarea tuturor armelor nucleare din lume

2014: Un hotel spaţial va fi construit pe orbita Pământului

2016: Toate monedele din lume vor fi abolite. Unitatea de schimb va deveni energia electrică

2021: Omul va ateriza pe Marte, fapt însoţit de unele surprize amuzante

2023: Dinozauri clonaţi vor apărea din ADN generat de computere

2024: Oamenii de ştiinţă vor identifica semnale ultraroşii venite din centrul galaxiei. Totuşi, vor eşua în încercarea de a le decripta

2025: Cercetările neurochirurgicale vor permite oamenilor de ştiinţă să descopere toate misterele legate de organismlele vii

2057: Va avea loc un festival care va comemora cea de-a 100 aniversare a epocii spaţiale (care a început când URSS a lansat primul satelit construit de om)

2061: Cometa Halley se va întoarce

2095: Vor fi proiectate vehicole spaţiale capabile să zboare cu viteza luminii

2100: Istoria va reîncepe…


http://www.jurnalul.ro

Avem reducere la cartile de la Nemira pana maine inclusiv (25%)

zic asta pentru ca avem:

2001 odiseea spatiala pret intreg 48,90 pret redus 36,68
sfarsitul copilariei pret intreg 48,90 pret redus 36,68
2061: a treia odisee pret intreg 49,90 pret redus 36,68

de Arthur Charles Clarke
 
Predicţii SF care s-au transformat în realitate.


De multe ori, obiectele din filmele SF au ajuns, în cele din urmă, pe rafturile magazinelor noastre. Mai impresionant este, însă, faptul că scriitori din secolul al XIX-lea sau de la începutul sec. al XX-lea au prezis aselenizarea , radarul sau internetul, cu decenii înainte ca ele să fie inventate.

Aselenizarea

Potrivit cărţii lui Jules Verne “De la Pământ la Lună”, prima misiune către Lună a fost lansată în decembrie, de la o bază din Florida. Echipa era formată din trei oameni, aşezaţi într-o capsulă imensă contruită aproape integral din aluminiu. După ce se plimbă pe Lună, echipajul lui Jules Verne ajunge în Oceanul Pacific, de unde este preluat de o navă a Marinei Americane. Sună cunoscut?

Cu peste 100 de ani înainte de prima aselenizare, Verne a prezis multe dintre detalii misiunii în cartea sa. Cel mai incredibil detaliu prezentat de Jules Verne este imponderabilitatea din spaţiu. Acum, este un lucru bine cunoscut, însă în 1865 când Jules Verne a scris cartea, nimeni nu ştia despre el.

Internetul

Mark Twain a descris în “From the London Times of 1904″ internetul, aşa cum îl ştim astăzi. “Telectroscopul” lui Twain era un sistem de telefonie care conecta oamenii din întreaga lume. “Întâmplările zilnice de pe glob erau văzute de către toţi oamenii şi puteau fi şi discutate”, scrie Twain. Personajul principal al cărţii, un criminal condamnat, este salvat prin intermediul telesctroscopului. Cu câteva momente înainte să fie executat, prietenul său zăreşte presupusa victimă la un eveniment din China, transmis în direct pe telectroscop. Povestea a fost scrisă în 1898.

Bomba atomică

H.G.Wells include numeroase descrieri ale bombelor atomice în cartea “The world set free”. Nu este prea impresionant, până nu îţi dai seama că povestea este scrisă cu 30 de ani înainte de primul test al bombei atomice.

Wells avea câteva cunoştinţe de bază despre fizica atomică şi şi-a dat seama că poate fi folosită pentru crearea unor explozibili. Bombele atomice ale lui Wells nu sunt mai puternice decât explozibilii normali, însă continuă să explodeze timp de câteva zile la rând. El chiar a prezis că, în urma lor, oamenii din zonă vor avea probleme de sănătate, iar locul respectiv va rămâne nelocuit pentru ani întregi. Cartea a fost scrisă în 1914.

Radarul

Deşi cartea lui Hugo Gernsback “”Ralph 124C 41+” nu este considerată tocmai una foarte reuşită, ea prezice mai multe tehnologii folosite în ziua de azi, inclusiv televizorul controlat prin telecomandă, casetofonul care poate înregistra şi energia solară.

Una din cele mai interesante predicţii ale sale este radarul, descris în amănunt. Abia după 24 de ani de la publicarea cărţii, în 1934, marina americană a folosit primul radar.

Ziarele online

În 1968, Arthur C. Clarke a scris despre ziarele online în cartea sa “2001: A Space Odyssey”. Într-un singur paragraf, Clarke a descris perfect tehologia care nouă ne pare banală acum. “În câteva milisecunde, el putea vedea titlurile oricărui ziar dorea…Textul era actualizat în fiecare oră. Chiar dacă cineva citea doar versiunile în engleză, putea să îşi petreacă viaţa întreagă absorbind fluxul de informaţii de la sateliţii de ştiri”. Clarke se pare că a inventat şi sateliţii de comunicaţii.

Tancurile

H.G. Wells a reuşit să prezică şi tehnologia de război în cărţile sale, printre care şi tancurile, denumite de el “Land Ironclads”.

Povestea a fost publicată în 1903: un corespondent de război descrie maşinăriile imense,cu mitraliere şi cu loc pentru 42 de soldaţi. Tancurile au apărut în realitate abia în 1916, la 13 ani după povestea lui Wells.


Jocurile video virtuale

Primul joc video a fost inventat în 1958, deşi Arthur C. Clarke scria despre el cu doi ani înainte.

În “The city and the stars” el descrie oraşul Diaspar. Un loc controlat de un computer, inclusiv oamenii. Locuitorii din Diaspar trăiesc o mie de ani, după care esenţa lor este absorbită înapoi în Băncile de Memorie ale oraşului. După mulţi ani, ei vor reveni, cu un corp adult. Cea mai cunoscută distracţie a oraşului este un joc virtual. “Nu eşti un observator pasiv, eşti un participant activ, cu liber arbitru…Era suficient de flexibil pentru a permite variaţii mari. Atâta timp cât dura visul, nu îl puteai deosebi de realitate”.

Video chat

AT&T a prezentat primul “fotofon” la expoziţia mondială de la New York din 1964, însă Hugo Gernsback a fost cel care a venit cu ideea, în 1911, tot în cartea sa “Ralph 124C 41+”. “Telephot-ul” său era un monitor pus pe perete care te conecta cu alţii prin intermediul a câteva butoane. Personajul principal îşi întâlneşte viitoarea prietenă datorită unei încurcături pe “telephot”.

Cărţile de credit

Edward Bellamy a scris despre utilizarea cărţilor de credit în 1888, în “Looking Backwards”.


El spune povestea unui bărbat care adoarme în 1888 şi se trezeşte în anul 2000, într-o societate socialistă. În versiunea lui Bellamy despre viitoare, sistemul cărţilor de credit are în spate creditele oferite de guvernul american. Fiecare persoană are o anumită limită de credit pe un card, iar guvernul foloseşte o parte din PIB pentru a plăti creditul.

Scuba diving

În viziunea lui Jules Verne, petrecerea timpului sub apă pentru o perioadă mai îndelungată includea purtarea unui costum mare, special, cu un tub de aer, suficient de lung pentru a ajunge la suprafaţă şi a trage aer. Aparatul de scufundat este descris în “20.000 de leghe sub mări” şi seamănă cu cel folosit în scuba diving.


http://www.2012en.ro
 
Back
Top