• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Antrenori si jucatori romani ce evolueaza in strainatate

Ianis Zicu, transferat de ŢSKA Sofia la Pohang Steelers pentru 2,3 milioane de euro

Mijlocaşul Ianis Zicu a fost transferat de gruparea bulgară ŢSKA Sofia la clubul sud-coreean Pohang Steelers, în schimbul unei sume de aporximativ 2,3 milioane de euro.

ianis-zicu-alin-matei.jpg


Potrivit sursei citate, care menţionează că informaţiile au fost confirmate de un jurnalist din Coreea de Sud, contractul lui Zicu cu noul său club este valabil patru ani, informează sportal.bg.

Ianis Zicu, care juca la ŢSKA Sofia din iunie 2011, ar urma să fie prezentat oficial la Pohang Steelers în zilele următoare.

Fotbalistul român a înscris 13 goluri în cele 15 partide disputate la ŢSKA Sofia.

Pohang Steelers a încheiat sezonul în Coreea de Sud pe locul al doilea al clasamentului şi va disputa, în februarie 2012, play-off-ul pentru accederea în grupele Ligii Campionilor Asiei.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/ianis-...steelers-pentru-2-3-milioane-de-euro-9091359/
 
Ajun de cosmar pentru Goian

Dorin Goian, singurul fotbalist roman care a jucat un meci oficial in Ajunul Craciunului, a avut parte de un adevarat cosmar in Scotia.

goe.jpg


Aflat pentru prima data in postura de a juca un meci oficial cu o zi inaintea Craciunului, Dorin Goian a fost eliminat in infrangerea pe care Glasgow Rangers a suferit-o in deplasare cu St.Mirren, scor 1-2.

Goian a primit doua cartonase galbene intr-un interval de doar 15 minute (72 si 87).

In urma acestui cartonas, Goian nu va putea juca in marele derby cu Celtic, care va avea loc pe 28 decembrie de la ora 21:45.

In confruntarea cu St.Mirren, Rangers a deschis scorul in minutul 11 prin Lee Wallace, insa peste 13 minute McCulloch a vazut si el rosu, iar pana la pauza gazdele au reusit sa intoarca rezultatul datorita golurilor reusite de Mooy (44) si McGowan (45).

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/stranieri/82278/ajun-de-cosmar-pentru-goian.htm
 
Porto ar putea să-l cedeze pe Săpunaru în această iarnă

Oficialii clubului FC Porto ar putea să-l cedeze în această iarnă pe fundaşul român Cristian Săpunaru, după ce au reuşit achiziţionarea brazilianului Danilo.

cristian-sapunaru.jpg


Informaţia a apărut pe site-ul zerozero.pt, tot acesta scriind că Săpunaru şi-a pierdut postul de titular odată cu venirea pe banca tehnică a lui Vitor Pereira.

Cristian Săpunaru, în vârstă de 27 de ani, a fost achiziţionat de FC Porto de la Rapid Bucureşti, în vara anului 2008.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/porto-ar-putea-sa-l-cedeze-pe-sapunaru-in-aceasta-iarna-9102036/
 
Olaroiu si Radoi, lideri in Emirate la final de an

Al Ain, formatia antrenata de Cosmin Olaroiu, a incheiat anul in fruntea clasamentului din Emiratele Arabe Unite, dupa ce in ultima etapa din 2011 a dispus pe teren propriu de echipa Emirates cu 4-0.

cosmin.jpg


Gyan a deschis scorul din penalty in minutul 6, iar Fayez a stabilit scorul pauzei in minutul 44.

Nasser si Al Saedi au stabilit scorul final in partea secunda.

Mijlocasul roman Mirel Radoi a inceput meciul ca titular si a fost schimbat in minutul 77 cu Salem Abdulla.

Al Ain, formatie ajunsa la a cincea victorie consecutiva, este lidera in prima liga din Emirate dupa primele noua etape si are un avans de cinci puncte in fata celor de la Al Shabab.

Primele doua clasate se vor intalni in meci direct la 4 ianuarie pe terenul gruparii din Dubai.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...si-radoi-lideri-in-emirate-la-final-de-an.htm
 
Chivu, dorit de AC Milan

Presa italiana lanseaza in ultima zi a anului o ipoteza noua in privinta viitorului fundasului roman Cristian Chivu, care in vara isi va incheia contractul cu Internazionale Milano.

chivu.jpg


Site-ul tuttomercatoweb scrie ca fostul capitan al nationalei Romaniei se afla in vizorul campioanei AC Milan pentru un transfer din vara.

Chivu este dorit de vicepresedintele Adriano Galliani pentru a intari linia defensiva si a-l inlocui pe columbianul Mario Yepes.

Milan il are in vizor si pe brazilianul Maxwell, dar Barcelona ezita sa se desparta de jucator, iar francezul Philippe Mexes si-a dovedit fragilitatea la doar cateva luni dupa venirea de la Roma.

Aflat in ultimele sase luni de contract cu Internazionale Milano, Chivu mai este dorit de Ajax Amsterdam, primul club la care a evoluat in strainatate.

Impresarul jucatorului, Giovanni Becali, a declarat ca abia in luna martie va fi cunoscuta urmatoarea echipa la care va evolua Chivu.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/international/italia/82396/chivu-dorit-de-ac-milan.htm
 
Goian, integralist in victoria cu Motherwell

Fundasul Dorin Goian a fost integralist în meciul câstigat de Glasgow Rangers, scor 3-0, cu Motherwell, în etapa a 22-a a campionatului Scotiei.

goian.jpg


Golurile au fost marcate de Healy (35), Aluko (55) si Craigan (73-autogol).

Principala adversara a echipei Rangers, Celtic s-a impus, scor 3-0, în deplasare, cu Dunfermline.

Celtic ramane la conducerea clasamentului din Scotia cu 53 de puncte, in timp ce Rangers a ramas pe doi cu 51 de puncte. Motherwell este pe trei cu 34 de puncte.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...ian-integralist-in-victoria-cu-motherwell.htm
 
Mircea Lucescu, implicat intr-un grav accident rutier

Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a fost implicat astazi intr-un accident grav pe bulevardul Vasile Milea din Capitala, soldat cu doua victime. Lucescu se afla la volan si, potrivit martorilor, este vinovat de acest accident.

accident-lucescu.jpg


Potrivit primelor informatii oferite de autoritati, Mircea Lucescu a fost implicat intr-un accident pe bulevardul Vasile Milea din Capitala in jurul orei 13:40.

Cum s-a produs accidentul? Mircea Lucescu se afla la volanul unui autovehicul Kia Sorento (condus de obicei de sotia sa), a virat la stanga intr-o zona nepermisa fara sa se asigure si a intrat in coliziune cu un tramvai. Din impactul cu tramvaiul, Lucescu a ricosat intr-o alta coliziune cu o masina care circula regulamentar.

In urma impactului, Mircea Lucescu a suferit din cate se pare o contuzie toracica severa, dar este constient si in afara oricarui pericol. Lucescu a fost descarcerat cu greu intr-o operatiune ce a durat aproape patru minute, iar apoi a fost transportat la spital.

"In accident au fost implicate doua autoturisme. Victimele au fost transportate la spital. Nu pare sa fie vorba despre leziuni serioase. Una dintre victime a fost descarcerata dintre fiarele autoturismelor! Persoana in varsta de 60 de ani are o contuzie toracica severa. Cele doua victime au fost transportate la Spitalul Floreasca", a declarat Daniel Vasile, purtator de cuvant al ISU Bucuresti, la Realitatea TV.

Corespondentul Realitatea TV la fata locului a precizat ca Mircea Lucescu a fost transportat in stare grava la spitalul Floreasca, iar apoi transferat la spitalul Universitar, unde a fost supus unor investigatii.

Soferul celuilalt autovehicul implicat in accident a fost si el transportat la spital, dar starea sa este mult mai buna.

Masina lui Lucescu este complet distrusa pe partea stanga in urma impactului cu tramvaiul.

Ce spun medicii

Andrei Georgescu, seful Primiri Urgente la Spitalul Universitar din Capitala, a oferit detalii despre starea lui Mircea Lucescu dupa accidentul in care a fost implicat astazi.

"Starea pacientului Lucescu este buna, este echilibrat hemodinamic. E urmarit de o echipa pluridisciplinara. Examenele efectuate pana la aceasta ora ne arata ca viata domnului Lucescu nu este in pericol. A suferit un traumatism toracic in urma accidentului de masina. Nu pot sa confirm vreun diagnostic, familia doreste sa fie cat mai discreta. In jurul orei 19:00 va fi reevaluat din punct de vedere medical", a afirmat Georgescu.

Surse medicale afirma ca Lucescu are patru coaste rupte si un hematom la stern. Una dintre coaste i-a perforat plamanul, iar medicii sunt nevoiti sa-i scoata sangele din plaman printr-un tub de dren.

Mircea Lucescu a fost dus la terapie intensiva, iar in aceasta seara va fi operat. Il Luce isi va petrece aceasta noapte in spital, sub supravegherea medicilor.

Trafic blocat pe linia de tramvai

Conform procedurilor, tramvaiul implicat in coliziunea cu masina pe care Mircea Lucescu a condus-o a fost oprit de politisti pentru efectuarea unor masuraturi.

Asa se face ca in numai o ora s-a format o coada de sapte tramvaie, iar oamenii din zona au fost extrem de nemultumiti.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...scu-implicat-intr-un-grav-accident-rutier.htm
 
Mircea Lucescu nu va fi operat. I s-a făcut drenaj întrucât cantitatea de sânge din torace a crescut

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au anunţat, sâmbătă, că lui Mircea Lucescu i-a fost făcut un drenaj întrucât cantitatea de sânge din cavitatea toracică a crescut, însă nu au apărut alte complicaţii, iar la acest moment nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale.

mircea-lucescu-604-afp.jpg


Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Bogdan Popescu, şi şeful Secţiei de Terapie Intensivă a unităţii medicale, Elena Copaciu, au anunţat, într-o conferinţă de presă, că starea de sănătate a antrenorului echipei Şahtior Doneţk este stabilă, singura modificare apărută în ultimele ore fiind că lui Mircea Lucescu i-a fost făcut un drenaj după ce cantitatea de sânge din cavitatea toracică "a crescut puţin".

Medicii au precizat că drenajul a fost făcut pentru eliminarea sângelui din torace şi se aşteaptă ca după această procedură starea lui Mircea Lucescu să se îmbunătăţească. Potrivit medicilor, tubul de dren, pentru care a fost necesară o incizie, va fi menţinut până când nu se va mai elimina sânge.

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au mai precizat că alte complicaţii nu au apărut şi că la acest moment nu se pune probleme unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, medicii au reiterat că nu a existat o solicitare din partea familiei pentru transferul antrenorului la o altă clinică şi că nu există motive pentru ca doctorii să-şi pună această problemă.

"Are o traumă importantă, dar comunică atât cu familia, cât şi cu medicii, are un psihic extraordinar", a afirmat şeful Secţiei de Terapie Intensivă a SUUB, Elena Copaciu.

Aceasta a mai spus că Lucescu este monitorizat permanent de către o echipă multidisciplinară, iar în funcţie de evoluţie se va decide momentul externării, însă va fi necesară cel puţin o săptămână de spitalizare.

Medicii au precizat însă că recuperarea va fi una de lungă durată, pentru vindecarea fracturilor costale fiind necesare, în mod normal, 30-40 de zile.

Totodată, medicii au informat că toţi parametrii cardiaci în cazul antrenorului sunt în limite normale.

Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În maşină cu Mircea Lucescu era un bărbat de 40 de ani, acesta fiind rănit uşor şi dus la spital pentru investigaţii.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui Mircea Lucescu pentru vătămare corporală din culpă, deoarece în urma accidentului rutier a fost rănită şi persoana care era în maşină cu el, a declarat pentru MEDIAFAX subinspectorul Andrei Codău, de la Brigada Rutieră a Capitalei.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/mircea...titatea-de-sange-din-torace-a-crescut-9132248
 
Complicatii pentru Lucescu. E operat acum!

Managerul Spitalului Universitar din Capitala, Catalin Carstoiu, a oferit duminica la pranz cele mai noi informatii despre starea medicala a lui Mircea Lucescu. Tehnicianul lui Sahtior a decis impreuna cu medicii de la Spitalul Universitar ca, pentru o recuperare mai rapida, este necesara o operatie chirurgicala care a inceput in jurul orei 16:30.

accident-lucescu.jpg


"Din punctul nostru de vedere, nu e posibil sa fie externat astazi. Este un om care trece cu o demnitate extraordinara aceasta situatie. Fracturile costale se vindeca in 30-45 de zile. Este un proces dureros prin care poate trece si la domiciliu, dar pot aparea complicatii", a spus Catalin Carstoiu.

"A aparut o complicatie, exces de lichid pleural, si s-a decis ca domnul Mircea Lucescu sa fie supus unei interventii chirurgicale", a mai spus Carstoiu.

Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a fost implicat vineri intr-un accident grav pe bulevardul Vasile Milea din Capitala, soldat cu doi raniti.

Cum s-a produs accidentul? Mircea Lucescu se afla la volanul unu autovehicul Kia Sorento (condus de obicei de sotia sa), a virat la stanga fara sa se asigure si a intrat in coliziune cu un tramvai. Din impactul cu tramvaiul, Lucescu a ricosat intr-o alta coliziune cu o masina care circula regulamentar.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot.../complicatii-pentru-lucescu-e-operat-acum.htm
 
Operatia lui Lucescu s-a incheiat: "A traversat cu o demnitate extraordinara"

Tehnicianul lui Sahtior a decis impreuna cu medicii de la Spitalul Universitar ca, pentru o recuperare mai rapida, este necesara o operatie chirurgicala care a inceput in jurul orei 16:30. Dupa doua ore, medicii au anuntat ca operatia s-a terminat.

accident-lucescu.jpg


Operatia pentru indepartarea din cavitatea toracica a unei cantitati mari de lichid acumulata sub dren a fost efectuata cu succes.

O echipa de trei chirurgi toracici l-a avut sub supraveghere pe Mircea Lucescu in timpul interventiei.

"Interventia medicala a fost realizata de o echipa complexa formata din doamna doctor Copaciu, domnul doctor Chirculescu si domnul profesor Cordos. Operatia a durat doua ore, acum este la terapie intensiva. Domnul Lucescu a traversat totul cu o demnitate extraordinara", a declarat Catalin Carstoiu, managerul Spitalului Universitar..

"Operatia a decurs bine, ne-am bucurat ca pacientul nu a avut leziuni pulmonare. Tot hematomul era datorat facturilor costale. Speram ca lucrurile sa evolueze bine, este un tip robust. Coastele au fost fixate pentru ca in felul asta durerea post-operatorie va fi mai mica. Ne dorim sa paraseasca rapid spitalul fara sa mai avem complicatii. Tragem nadejde ca am facut tot ce trebuie ca sa evitam", a afirmat profesorul Ioan Cordos.

Totodata, Elena Copaciu a dezvaluit ca decizia operatiei a fost luata duminica, in jurul pranzului.

"Pacientul a avut o evolutie toracica destul de importanta care a fost monitorizata in permanenta de o echipa pluridisciplinara. In jurul pranzului a aparut acea agravare, iar in acel moment au fost transate discutiile despre o posibila operatie", a afirmat Elena Copaciu.

Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a fost implicat vineri intr-un accident grav pe bulevardul Vasile Milea din Capitala, soldat cu doi raniti.

Cum s-a produs accidentul? Mircea Lucescu se afla la volanul unu autovehicul Kia Sorento (condus de obicei de sotia sa), a virat la stanga fara sa se asigure si a intrat in coliziune cu un tramvai. Din impactul cu tramvaiul, Lucescu a ricosat intr-o alta coliziune cu o masina care circula regulamentar.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...-a-traversat-cu-o-demnitate-extraordinara.htm
 
Mircea Lucescu se simte bine, nu sunt complicaţii. Antrenorul se recuperează după intervenţia chirurgicală

Mircea Lucescu se simte bine şi se recuperează după intervenţia chirurgicală, medicii recomandându-i să nu primească prea multe vizite, deşi nu există complicaţii postoperatorii, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Bogdan Popescu.

mircea-lucescu-2-afp.jpg


Purtătorul de cuvânt de la SUUB a precizat că Mircea Lucescu se simte bine şi se recuperează după intervenţia chirurgicală la care fost supus duminică.

Bogdan Popescu a mai spus că Mircea Lucescu nu a suferit complicaţii în urma operaţiei, dar trebuie să se odihnească, din acest motiv neputând fi vizitat decât de membrii familiei.

"Orice vizită presupune un efort. Nu este indicat să primească multe vizite. Trebuie să mai aşteptăm", a spus purtătorul de cuvânt de la SUUB.

Bogdan Popescu a mai spus că Mircea Lucescu încă nu se uită la televizor, dar va putea face acest lucru în scurt timp.

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost rănit vineri într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală.

Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă. În urma accidentului, Lucescu a suferit multiple fracturi ale coastelor şi contuzie pulmonară la nivelul lobului inferior drept.

Lucescu a fost supus, duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea lichidului acumulat în cavitatea toracică. Medicii au anunţat luni că starea postoperatorie este bună şi nu au apărut complicaţii.

În 15 iulie 2009, tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a suferit un preinfarct, atunci fiind operat la Doneţk.

sursa: http://www.mediafax.ro/social/mirce...ereaza-dupa-interventia-chirurgicala-9138029/
 
Goian a revenit pe primul loc in Scotia

Cu fundasul roman toate minutele pe teren, Glasgow Rangers s-a impus, sambata dupa-amiaza, in deplasare contra celor de la St.Johnstone, scor 2-1, si a revenit pentru moment pe prima pozitie a Premier League din Scotia.

goian.jpg


Toate cele trei goluri ale meciului de la Perth au fost marcate de jucatorii lui Ally McCoist.

Mai intai croatul Jelavic a deschis scorul in minutul 23, pentru ca in partea secunda Bocanegra sa trimita balonul in propria poarta.

Acelasi Jelavic a salvat pe Rangers cu un gol marcat in minutul 81.

Goian a fost integralist in centrul apararii lui Rangers si s-a ales cu un cartonas galben in minutul 14.

Rangers a acumulat dupa aceasta victorie un total de 54 de puncte, cu unul peste rivala Celtic care primeste tot sambata vizita celor de la Dundee United (locul sase).

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...9/goian-a-revenit-pe-primul-loc-in-scotia.htm
 
Mutu, 'dubla' si accidentare

Adrian Mutu a inscris doua goluri, duminica, pentru Cesena, in partida pe care "calutii de mare" au castigat-o cu 3-1 impotriva celor de la Novara. Mutu s-a accidentat apoi destul grav, fiind faultat in suprafata de pedeapsa.

mutu.jpg


"Briliantul" a deschis scorul pentru Cesena in minutul 20 cu o reluare din trei metri, dupa ce portarul celor de la Novara a respins in fata.

Pentru Mutu, acesta a fost golul cu numarul 100 pe care l-a inscris in Serie A, motiv pentru care romanul a sarbatorit cu un tricou prin care scotea in evidenta acest lucru.

De asemenea, in minutul 39, Mutu a transformat fara emotii o lovitura de la 11 metri.

Prin cele doua goluri de duminica, Mutu are 6 goluri in 15 meciuri in tricoul celor de la Cesena.

"Briliantul" a contribuit si la golul cu numarul trei al celor de la Cesena, reusit in finalul primei reprize, trimitand centrarea din care Rinaudo a reluat in propria plasa.

Mutu si-a aratat din nou clasa in minutul 62, cand a driblat tot ce a intalnit in cale, a patruns in careu si a fost oprit printr-o interventie urata cu tapla. Arbitrul a acordat penalty, insa Candreva a ratat. Mutu se afla in spatele portii, primea ingrijiri medicale, dar chiar si asa i-a aruncat o privire urata lui Candreva.

Aceasta faza i-a fost fatala lui Mutu, care nu a mai putut continua meciul, iar Arrigoni a fost nevoit sa il inlocuiasca.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/stranieri/82792/mutu-dubla-si-accidentare.htm


Lucescu vorbeste in premiera

In premiera de la accidentul rutier pe care l-a suferit, Mircea Lucescu a oferit primele declaratii la finalul vizitei pe care Rinat Ahmetov i-a facut-o astazi la Spitalul Universitar.

lucescu3.jpg


"Va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine. Sa le transmiteti fanilor lui Sahtior ca fac tot posibilul sa ma recuperez cat mai rapid. Ma simt deja bine. Am avut parte de o atentie foarte placuta, le multumec tuturor", a spus Mircea Lucescu.

Cu aceasta ocazie, Lucescu a tinut sa-si manifeste regretul ca nu poate fi alaturi de jucatorii sai de la Sahtior in pregatiri.

"Mi-as fi dorit sa fiu cu echipa. Sahtior este viata mea, e ceea ce imi lipseste cel mai mult in acest moment. Dar s-a intamplat ce s-a intamplat si e necesar ca echipa sa se pregateasca fara mine. Sunt convins ca pregatirile se vor desfasura la cel mai inalt nivel. Jucatorii nostri sunt foarte profesionisti, stiu ce sa faca. Sunt foarte calm", a mai spus Lucescu.

Mircea Lucescu este internat de noua zile la Spitalul Universitar din Capitala, urmand sa fie externat saptamana viitoare.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/liga-1/82791/lucescu-vorbeste-in-premiera.htm
 
Inca ceva despre Mutu:

Mutu, legendar: 101 goluri în Seria A

Nimeni nu mai îndrăzneşte să-l conteste pe Mutu după ce atacantul român ia câştigat de unul singur Cesenei derby-ul pentru retrogradare cu Novara. Mutu a înscris două goluri în meciul dintre Cesena şi Novara din Serie A, încheiat cu scorul de 3-1. După performanţa incredibilă, Mutu a intrat în clubul select al jucătorilor care au depăşit 100 de goluri în Serie A.

Mesaj către fani

După ce a înscris primul gol al meciului dintre Cesena şi Novara, Mutu a afişat un tricou pe care scria: "De 100 de ori linişte! Doar Mutu!" Italienii nu au fost însă deranjaţi de mesajul lui Mutu, oferindu-i note între 7.5 şi 8.5 pentru evoluţia pe care a avut-o în meciul cu Novara. Şi colegii lui Mutu de la Cesena au avut doar cuvinte de laudă la adresa "Briliantului".

"Mutu? Pe teren trebuie să fim zece muncitori şi un fenomen. El trebuie să rezolve partidele, noi să facem restul", a afirmat capitanul Maco Parolo. Adrian Mutu a evoluat timp de nouă ani în Serie A, perioadă în care a acumulat 255 de partide pentru Inter, Verona, Parma, Juventus, Fiorentina şi Cesena.

Goluri dedicate copiilor săi

Adrian Mutu a afirmat că dedică reuşitele din meciul cu Novara copiilor săi şi a menţionat că este foarte fericit. "Sunt bucuros că am ajuns la 101 goluri, sper să înscriu cât mai multe. Le dedic copiilor mei. Am venit la Cesena pentru că aveam nevoie de o schimbare. Poate că nu este la fel ca celelalte echipe pentru care am jucat, dar este un proiect frumos", a afirmat Mutu.

Apoi, Mutu a oferit detalii despre accidentarea pe care a suferit-o în timpul meciului: "Este doar o lovitură pe tibie!", a explicat Mutu.

Mutu, la masa marilor jucători

Ajuns la 101 goluri in Serie A, Mutu poate să stea liniştit la masa jucătorilor de legendă ai campionatului italian. "Briliantul" l-a egalat pe Luca Toni pe locul 10 în topul golgheterilor all-time aflaţi încă în activitate. Topul e condus de Totti, cu 209 goluri şi continuat de Del Piero, 185 de goluri şi Inzaghi cu 155. Di Natale şi Gilardino mai sunt şi ei în top. Mutu mai are un obiectiv înaintea finalului de sezon. Îl poate întrece pe Ibrahimovic, care e în faţa lui cu 106 reuşite în Serie A.

Top 10 marcatori încă în activitate

1. Francesco Totti 209

2. Alessandro Del Piero 185

3. Filippo Inzaghi 155

4. Hernan Crespo 153

5. Antonio di Natale 142

6. Alberto Gilardino 142

7. Marco di Vaio 137

8. Cristiano Lucarelli 120

9. Zlatan Ibrahimovici 106

10. Adrian Mutu 101

http://www.gazetaromaneasca.com/utile/sport/2383--mutu-legendar-101-goluri-in-seria-a.html

ps:lista e de toata frumusetea, nu?
 
Banel Nicolita, pe prima pagina in Franta: "Simbolul verzilor"

Banel Nicolita devine pe zi ce trece unul dintre cei mai apreciati jucatori din Franta. Joi, fostul stelist a ajuns pe prima pagina a unei publicatii din Ligue 1.

capture1.jpg


"Le 10 Sport" publica in numarul de joi un reportaj despre viata si realizarile lui Banel Nicolita de la transferul in Franta, in care fostul stelist este elogiat.

"Nicolita, simbolul verzilor", a titrat sursa citata, dupa care a continuat: "Umil si generos, el intruchipeaza valorile lui Saint-Etienne!"

Cu acest prilej, Banel a dezvaluit si obiectivul echipei din acest sezon.
"Ce mi-ar placea? Sa ajungem în Liga Europa. Îmi doresc asta din toata inima. Pentru oras, pentru oameni, public ar fi magic. Cu ajutorul suporterilor si cu multa munca si reusita sunt sigur ca putem obtine ceea ce ne dorim toti: sa terminam campionatul cât mai sus posibil", a spus Nicolita.

Banel Nicolita, în opinia Le 10 Sport "revelatia primei parti a sezonului" în Franta, a vorbit si despre perioada sa de început la AS Saint-Etienne, în care nu a jucat sau a fost rezerva/

"Eu nu aveam aceeasi nerabdare ca altii, pentru ca am înteles starea de spirit a antrenorului. Trebuia pur si simplu sa astept, sa îmi gasesc reperele. Din exterior, nu se putea sti sa antrenorul discuta mult cu mine, ca îmi explica multe lucruri. Am înteles imediat ca îmi va veni rândul când voi fi pregatit. Am fost foarte multumit când am fost titular la meciul cu Olympique Lyon (30 octombrie, 0-2), o partida foarte importanta. Regret ca am pierdut atunci si sper ca returul îi va face fericiti pe suporterii nostri si ca vom putea sarbatori atunci o victorie".

Nicolita, care a înscris trei goluri în noua meciuri pentru AS Saint-Etienne, toate pe teren propriu, a precizat ca pentru el aceste reusite în fata propriilor fani sunt extrem de importante.

"Sa înscriu pe «Le Chaudron» (stadionul Geoffroy-Guichard) este important pentru mine deoarece asa ceva nu se uita. Asta îi face pe suporteri sa fie fericiti, sa jubileze. Credeti-ma, este important si pentru ca muncesc în fiecare zi la antrenamente, încerc sa îmi fac treaba cât mai bine posibil. Îmi place sa sarbatoresc victoria si golurile cu toti acesti suporteri, cu echipa", a explicat el.

Banel Nicolita s-a declarat multumit de faptul ca este supranumit "la Grinta", cuvânt din italiana care înseamna "tenacitate". "Stiu ca nu sunt un jucator hipertehnic, dar pe teren ma lupt mereu pentru echipa Pentru a face tot ce-i mai bun. Si trebuie sa va mai spun ca nu îmi place sa pierd. Detest asta. Când joc, vreau sa câstig, sa ma bucur de înscrierea golurilor, sa sarbatorim victoria, ca publicul sa fie multumit si de aceea dau totul pe teren. Sunt bucuros ca suporterii ma încurajeaza si ne ajuta mult, echipa si pe mine. Si ei au tenacitate, nu-i asa? Ei dau totul, astfel ca si eu vreau sa dau totul", a mentionat fotbalistul român.

Nicolita regreta ca a ratat o lovitura de departajare la meciul cu Girondins Bordeaux din Cupa Frantei, scor 2-4, chiar de ziua lui, în 7 ianuarie. "Voiam sa câstigam, dar nu am avut noroc. Trebuia sa înscriu si nu am reusit", a afirmat el.

De la transferul in Franta, Nicolita a reusit trei goluri si patru pase decisive in zece meciuri.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...-prima-pagina-in-franta-simbolul-verzilor.htm
 
Mutu schimbat la pauza in dezastrul de la Roma

Adrian Mutu a inceput ca titular meciul din deplasare cu AS Roma, dar atacantul roman a fost lasat la cabine dupa 45 de minute dezastruoase pentru Cesena.

mutu.jpg


Roma a inceput ca din tun si in minutul 9 gazdele aveau deja 3-0 pe tabela. Lamela l-a servit ideal in doua randuri pe Totti (minutele 1 si 8), iar Borini a ridicat majorat avantajul la 3-0.

Cesena a reactionat dupa pauza prin Eder, care a finalizat spectaculos din pasa lui Candreva, jucatorul intrat in locul lui Mutu.

Gazdele au mai punctat de doua ori pana la final prin Juan (min.62) si Pjanic (min.70).

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...schimbat-la-pauza-in-dezastrul-de-la-roma.htm
 
Starea lui Mircea Lucescu este bună, ar putea fi externat dacă nu sunt probleme la evaluarea de luni

Starea lui Mircea Lucescu este bună, echipa pluridisciplinară va face o nouă evaluare luni, iar dacă rezultatele investigaţiilor arată că nu există niciun risc, ar putea fi luată în calcul externarea acestuia, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX medicii care îl îngrijesc.

mircea-lucescu-2-afp.jpg


Mircea Lucescu a continuat săptămâna aceasta recuperarea, evoluţia stării sale de sănătate a fost bună, iar dacă nu apar alte probleme, în urma evaluării ar putea fi luată decizia externării acestuia, au precizat medicii.

Aceştia au adăugat că recuperarea fracturilor durează între 30 şi 45 de zile, dar Mircea Lucescu poate sta şi acasă în această perioadă.

sursa: http://www.mediafax.ro/social/stare...u-sunt-probleme-la-evaluarea-de-luni-9166947/
 
Starea lui Mircea Lucescu este bună. Antrenorul va fi externat astăzi

Starea lui Mircea Lucescu este bună, iar echipa pluridisciplinară a hotărât că antrenorul poate fi externat luni, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu.

mircea-lucescu-afp.jpg


Mircea Lucescu a continuat recuperarea, evoluţia stării sale de sănătate a fost bună, iar dacă nu apar alte probleme, în urma evaluării ar putea fi luată decizia externării acestuia, declarau, duminică, pentru MEDIAFAX, medicii care îl îngrijesc.

Aceştia precizau că recuperarea fracturilor durează între 30 şi 45 de zile, dar Mircea Lucescu poate sta şi acasă în această perioadă.

Mircea Lucescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) din 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier, fiind operat două zile mai târziu.

Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, l-a vizitat le Mircea Lucescu la SUUB de două ori, în 8 şi 15 ianuarie. Ahmetov a spus că oricât de mult şi-ar dori să-l ia acasă imediat pe Lucescu, va ţine cont de decizia medicilor.

Mircea Lucescu a declarat, joi, pentru site-ul oficial al grupării ucrainene, că după ce se va recupera în urma accidentului auto în care a fost implicat la începutul anului, va reveni la volanul unor maşini.

Lucescu s-a arătat emoţionat de faptul că în Doneţk au apărut panouri de publicitate stradală cu chipul său şi cu mesaje de încurajare. "Pe bune? Nu ştiam. Să fiu sincer, este emoţionant. Vă mulţumesc frumos", a adăugat Lucescu.

sursa: http://www.mediafax.ro/social/stare...buna-antrenorul-va-fi-externat-astazi-9167855
 
Mircea Lucescu a fost externat: Mă simt bine. Îmi pare rău că am lovit un tramvai care staţiona

Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost externat, luni, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde se afla internat din 6 ianuarie, în urma unui accident rutier.

mircea-lucescu-afp.jpg


Conform medicilor, Mircea Lucescu urmează să revină la un control vineri.

Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk s-a declarat bucuros pentru faptul că a rămas să se trateze la Bucureşti şi a menţionat că în scurt timp se va întoarce pe terenul de fotbal.

" În primul rând aş vrea să mulţumesc colectivului de medici din acest spital, s-au comportat de o manieră excepţională şi profesionistă, cu foarte multă atenţie şi generozitate şi m-au ajutat să-mi revin într-un moment foarte greu. Sunt mulţumit că am ales să rămân să mă tratez aici, mă bucur foarte mult că am rămas în România. Dovadă că două săptămâni recuperarea a fost foarte bună. Sigur că trebuie să am grijă în continuare de ce voi face, dar în foarte scurt timp mă voi întoarce pe teren de fotbal. Mă simt bine în momentul de faţă, foarte bine", a declarat Lucescu, care a precizat că vineri va mai fi supus unui control, iar săptămâna viitoare va merge la echipa sa, Şahtior Doneţk.

Lucescu şi-ar fi dorit să nu existe atât de mult interes în privinţa acestui subiect, subliniind că a primit foarte multe mesaje de susţinere, ceea ce nu s-ar fi întâmplat nici dacă "ar fi câştigat Cupa Campionilor".

Tehnicianul susţine că a trecut foarte bine peste prima parte a recuperării şi speră să treacă la fel de bine şi peste a doua parte. "Au fost multiple fracturi, a fost extrem de periculos. Trebuie să am puţin grijă de mine, de contactul acesta cu aerul rece. Dar în rest mă simt foarte bine. Am făcut eforturi multe în această perioadă, cred că am avut şi foarte multă voinţă", a afirmat Lucescu.

Întrebat dacă va mai conduce după acest accident, Lucescu a răspuns: "Da, de ce nu ? Cu accidentul... Îmi pare rău că am lovit un tramvai care staţiona".

Managerul Spitalului de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, a declarat că recuperarea lui Mircea Lucescu va dura o lună, o lună şi jumătate. "Cred că în jur de o lună, o lună şi jumătate este perioada normală de recuperare. Trebuie să facă kinetoterapie şi tot felul de exerciţii fizice. Lucruri normale, nimic excepţional. În principiu va mai face încă un set de analize. Ca restricţii, deocamdată să evite aerul rece. De zburat cu avionul, o poate face", a spus Cârstoiu.

Cătălin Cârstoiu a afirmat că decontul pentru tehnicianul lui Şahtior Doneţk va fi gata vineri. "Se face un decont care va da o sumă totală a spitalizării, iar acest decont va fi gata pe vineri, cu tot ce a însemnat inclusiv costurile de astăzi. Costul va fi integral plătit de pacient" a precizat Cârstoiu.

Întrebat dacă ştie de faptul că patronul clubului Şahtior Doneţk, miliardarul Rinat Ahmetov, doreşte să ajute financiar Spitalul Universitar de Urgenţă, Cârstoiu a răspuns: "Nu am nicio informaţie în sensul ăsta. A fost o vizită cu un semicaracter şi privat şi oficial, undeva la mijloc. A fost o vizită normală, o întâlnire normală. Cinstit, nu ar fi singurul care ne ajută pe noi, Spitalul Universitar. Dacă ne va ajuta va fi o plăcere pentru noi, deoarece pacienţii vor beneficia".

sursa: http://www.mediafax.ro/social/mirce...ca-am-lovit-un-tramvai-care-stationa-9167855/
 
Super-Dan bate tot in Spania

Dan Petrescu se descurca de minune in cantonamentul din Spania, unde a castigat cel de-al doilea meci de pregatire din aceasta iarna.

dan-pietriesku-291010_0.jpg


Kuban Krasnodar s-a impus cu 2-1 in fata celor de la Denia, o echipa din liga a treia iberica. Golurile lui Kuban au fost reusite de Kulik si Armash.

Echipa lui Dan Petrescu ocupa locul opt in Rusia, cu 50 de puncte in 32 de meciuri.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...anieri/83050/super-dan-bate-tot-in-spania.htm
 
Back
Top