adrian_nicolae
Prieten
- Joined
- Nov 7, 2009
- Messages
- 5,234
- Reaction score
- 0
Bărbaţii şi depresia
Depresia este o maladie cât se poate de serioasă, care nu trebuie privită cu indiferenţă. De la sine nu trece!
Şi, dincolo de ceea ce ar spune miturile contemporane, ea afectează şi bărbaţii, nu numai femeile (deşi afectează mai mult femeile decât bărbaţii). În SUA, de exemplu (şi oferim acest exemplu întrucât nu dispunem de o statistică românească), în fiecare an sunt diagnosticaţi aproximativ 6 milioane de bărbaţi depresivi.
Despre depresie se vorbea ca fiind „o boală a secolului” trecut, însă ea, din păcate, rămâne şi o boală a acestui secol. Şi nu-i afectează, preponderent, pe săraci, cum nu-i „alege” în mod special pe bogaţi; n-are… preferinţe faţă de vârste, ocupaţii etc. Totuşi, la fel de adevărat este că anumite circumstanţe favorizează instalarea depresiei; s-ar părea că printre cele mai importante sunt prezenţa depresiei în familie (un membru al familiei suferă sau a suferit de depresie), stresul, pierderea cuiva drag, bolile cronice.
Fără a fi tratată, depresia poate aduce în viaţa unei persoane poveri dincolo de cele, mai mici sau mai mari, cotidiene: personale, profesionale, financiare etc. În cazuri extreme se întâmplă să se ajungă chiar şi la sinucidere! Prin urmare, un diagnostic corect şi pus la timp este de natură să readucă persoana aflată în suferinţă psihică pe un făgaş bun de viaţă, ea recâştigându-şi, sub supravegherea specialiştilor, pofta de viaţă, tonusul cotidian, randamentul profesional etc.
Amploarea simptomatologiei diferă de la persoană la persoană şi/ sau în timp. Subiecţii descriu simptomele depresiei utilizând termeni precum „trist”, „neliniştit”, „gol”, „lipsit de chef” etc. O constantă a depresiei este o „tristeţe ireprimabilă”, care îi face pe subiecţi apatici şi neliniştiţi, ca atunci când ar presimţi un mare pericol. Iată cum vorbeşte despre sine M., un bărbat în vârstă de 37 de ani: „Parcă aş fi fost amorţit, parcă nu mă puteam mişca. Nu puteam face nimic, ieşeam aiurea prin oraş, ajungeam la marginea oraşului şi priveam marginea pădurii… Într-o zi, întorcându-mă, soţia m-a întrebat dacă se strică vremea şi n-am fost în stare să-i răspund. Nu văzusem nimic altceva decât pe mine, înaintând printr-un oraş pustiu. Îmi puteam privi doar tristeţea. Doar tristeţea exista şi nimic altceva”.
Sentimentele constante, profunde de pesimism, disperare, tristeţe constituie un simptom frecvent al depresiei. Iar neliniştea asociată acestor sentimente, fără ca ei să i se poată descoperi un motiv anume, concret, este de asemenea definitorie.
Iată care ar fi principalele simptome de depresie întâlnite la bărbaţi:
1. Senzaţia unei vinovăţii nelămurite, cea de inutilitate, de neputinţă, de slăbiciune. Se conturează şi un fond de degradare a stimei de sine. Subiectul răspunde din ce în ce mai dificil unor solicitări exprese şi urgente, marcate de verbul „a trebui”. Un profesor în vârstă de 43 de ani îşi caracteriza în aceşti termeni situaţia: „…Mă simţeam inutil. Îmi spuneam că tot ce fac este fără valoare, că nu-i interesează pe alţii… Chiar m-am gândit, la un moment dat, să schimb ceva în viaţa mea, să mă mut, să plec din oraş, să divorţez. Oricum n-aş fi putut! Ştiam că nu sunt în stare nici să iau o decizie, nici s-o traduc în faptă”.
2. Pierderea interesului, lipsa de chef, a dorinţei de a face ceva (orice). Aflat în faţa unui proiect pe care trebuie să-l realizeze, subiectul eşuează încă înainte de a-l începe. Nu este interesat nici de activităţi cotidiene pe care, anterior, le realiza fără a resimţi efort; nu este interesat nici de activităţi pe care anterior le considera plăcute. Până şi urmăritul unui meci de fotbal la televizor sau o partidă de table cu vecinul ajung să fie privite drept corvezi. Un bărbat în vârstă de 31 de ani, îşi exprima astfel starea: „Nu-mi mai place să merg pe stadion, nu mai vreau să mă întâlnesc cu prietenii pe terasă… Mi-e groază când mă trezesc dimineaţa şi-mi dau seama că trebuie să merg din nou la slujbă… Nici de sex nu mai am chef. Am început să beau mai mult, singur, acasă”.
3. Lipsă de energie, oboseală cronică. Activitatea intelectuală devine mai lentă, de asemenea reacţiile şi mişcările. Lentorii care caracterizează subiectul i se asociază (augmentând-o) o oboseală profundă, persistentă.
4. Dificultăţi de concentrare, în luarea unei decizii; probleme cu memoria. Aceste simptome îi complică subiectului viaţa personală şi profesională; el are greutăţi în a lucra, în a-şi asuma şi a realiza sarcini mai complicate. Îşi desfăşoară activitatea profesională fără implicare, într-o stare de absenţă, punându-şi în pericol slujba.
5. Dificultăţi de a se trezi şi a adormi. Insomnia devine un simptom cronic, adesea însoţindu-se şi cu alte tulburări ale somnului. Subiectul se poate trezi la miezul nopţii şi se gândeşte la situaţia în care se află. Un alt subiect poate dormi până la 12 ore, pentru a se trezi rupt de oboseală.
6. Modificări de apetit. De la caz la caz, se întâlnesc pierderi de apetit (subiectul spune că „mâncarea nu – mai – are niciun gust”). Când sentimentul de nelinişte este copleşitor, subiectul nici nu se mai atinge de hrană. Prin urmare, depresivul slăbeşte vizibil. Alţi subiecţi ajung să mănânce mai mult decât de obicei. De precizat este încă că o creştere a apetitului este rar întâlnită la femei decât la bărbaţi.
7. Stare de agitaţie şi iritabilitate. La bărbaţi, depresia se poate manifesta şi prin crize de furie, prin stări de iritare accentuată şi de agitaţie. Subiectul pur şi simplu nu se poate stăpâni. Răvăşit de gândurile sumbre care îl macină, el încearcă să se elibereze de frustrări învinovăţindu-i mereu, cu vehemenţă, pe cei din jur. Iată cum se descria P., un bărbat de 44 de ani: „Eram lipsit de orizont, nu puteam face nimic, nu puteam schimba nimic. Nu eram în stare să mă gândesc ce-ar trebui să fac peste un ceas. Nu-mi plăcea nimic! Nu mă plăceam nici pe mine, nici pe alţii nu-i mai plăceam. Eram furios. Treceam de la mânie la mâhnire şi de la mâhnire la frustrare. Într-o noapte de martie, am ieşit în livadă şi am început să lovesc cu picioarele în copaci. Apoi m-am întors în casă, am luat puşca de vânătoare şi am tras câteva gloanţe în vânt…”.
8. Simptome fizice persistente. Stresul, tensiunea, oboseala se asociază adesea în cazul depresiei cu simptome fizice precum dureri de burtă, indigestie, colici dureroase, dureri de cap, dificultăţi de a respira, respiraţie dureroasă etc.
9. Gânduri de suicid. Se poate ajunge chiar la intenţii suicidale şi la încercări de suicid. Riscul este cu atât mai serios la bărbaţi fiindcă, de regulă, ei caută să renunţe la viaţă recurgând la metode mai violente, mai „sigure” decât femeile. Intenţia suicidală este o expresie a depresiei cronice şi apare ca un ipotetic remediu faţă de o situaţie considerată, în mod hotărât, fără nicio ieşire şi care, din perspectiva persoanei suferinde, devine de nesuportat.
* * *
Bărbaţii au tendinţa de a amâna, de a evita prezentarea la specialist. Adesea cer ajutorul acestuia abia atunci când expresia depresiei a devenit severă, eventual pentru a face pe placul cuiva din familie (soţie, părinţi etc.) sau pentru că, la serviciu, scăderea de randament a devenit atât de vizibilă încât nu mai poate fi tolerată. E bine de ştiut însă că, în cele mai multe dintre cazuri, prin tratament adecvat, starea lor se poate îmbunătăţi. Primul pas este întrevederea cu medicul de familie (şi, eventual, medici specialişti), pentru ca, în urma unor examinări, să fie eliminate alte cauze care ar putea duce la astfel de simptome. Infecţiile virale, boli ale tiroidei, scăderea testosteronului pot conduce la simptome similare. O evaluare include: un istoric nuanţat al tuturor simptomelor (apariţie, durată, intensitate); folosirea de alcool şi/ sau droguri; existenţa gândurilor cu privire la moarte sau la sinucidere; existenţa unor depresivi în familie.
Modalităţile de tratament diferă în funcţie de diagnostic, severitatea simptomatologiei şi de opţiunile subiectului (de la tratamentul medicamentos, la psihoterapii de scurtă durată). Dacă medicul îi prescrie tratament medicamentos, adesea, subiectul este tentat să renunţe mai repede de la el, ceea ce este o greşeală, fiindcă astfel de ajunge, curând, la o revenire a semnelor de depresie. De regulă, psihoterapiile scurte durează între 10 şi 20 de săptămâni. Din comoditate, se întâmplă ca unii subiecţi să prefere (sau chiar să solicite, dacă este posibil) tratament medicamentos. Familia, prietenii, colegii pot constitui un suport pentru subiect; încurajările lor sunt foarte utile. Suportul emoţional acordat unei persoane depresive implică multă înţelegere, răbdare, afecţiune, abilitatea de a-l pune în valoare, de a-l antrena în activităţi de familie, de grup, sociale.
psih. Gabriela Clement
http://psihologia.wordpress.com
Depresia este o maladie cât se poate de serioasă, care nu trebuie privită cu indiferenţă. De la sine nu trece!
Şi, dincolo de ceea ce ar spune miturile contemporane, ea afectează şi bărbaţii, nu numai femeile (deşi afectează mai mult femeile decât bărbaţii). În SUA, de exemplu (şi oferim acest exemplu întrucât nu dispunem de o statistică românească), în fiecare an sunt diagnosticaţi aproximativ 6 milioane de bărbaţi depresivi.
Despre depresie se vorbea ca fiind „o boală a secolului” trecut, însă ea, din păcate, rămâne şi o boală a acestui secol. Şi nu-i afectează, preponderent, pe săraci, cum nu-i „alege” în mod special pe bogaţi; n-are… preferinţe faţă de vârste, ocupaţii etc. Totuşi, la fel de adevărat este că anumite circumstanţe favorizează instalarea depresiei; s-ar părea că printre cele mai importante sunt prezenţa depresiei în familie (un membru al familiei suferă sau a suferit de depresie), stresul, pierderea cuiva drag, bolile cronice.
Fără a fi tratată, depresia poate aduce în viaţa unei persoane poveri dincolo de cele, mai mici sau mai mari, cotidiene: personale, profesionale, financiare etc. În cazuri extreme se întâmplă să se ajungă chiar şi la sinucidere! Prin urmare, un diagnostic corect şi pus la timp este de natură să readucă persoana aflată în suferinţă psihică pe un făgaş bun de viaţă, ea recâştigându-şi, sub supravegherea specialiştilor, pofta de viaţă, tonusul cotidian, randamentul profesional etc.
Amploarea simptomatologiei diferă de la persoană la persoană şi/ sau în timp. Subiecţii descriu simptomele depresiei utilizând termeni precum „trist”, „neliniştit”, „gol”, „lipsit de chef” etc. O constantă a depresiei este o „tristeţe ireprimabilă”, care îi face pe subiecţi apatici şi neliniştiţi, ca atunci când ar presimţi un mare pericol. Iată cum vorbeşte despre sine M., un bărbat în vârstă de 37 de ani: „Parcă aş fi fost amorţit, parcă nu mă puteam mişca. Nu puteam face nimic, ieşeam aiurea prin oraş, ajungeam la marginea oraşului şi priveam marginea pădurii… Într-o zi, întorcându-mă, soţia m-a întrebat dacă se strică vremea şi n-am fost în stare să-i răspund. Nu văzusem nimic altceva decât pe mine, înaintând printr-un oraş pustiu. Îmi puteam privi doar tristeţea. Doar tristeţea exista şi nimic altceva”.
Sentimentele constante, profunde de pesimism, disperare, tristeţe constituie un simptom frecvent al depresiei. Iar neliniştea asociată acestor sentimente, fără ca ei să i se poată descoperi un motiv anume, concret, este de asemenea definitorie.
Iată care ar fi principalele simptome de depresie întâlnite la bărbaţi:
1. Senzaţia unei vinovăţii nelămurite, cea de inutilitate, de neputinţă, de slăbiciune. Se conturează şi un fond de degradare a stimei de sine. Subiectul răspunde din ce în ce mai dificil unor solicitări exprese şi urgente, marcate de verbul „a trebui”. Un profesor în vârstă de 43 de ani îşi caracteriza în aceşti termeni situaţia: „…Mă simţeam inutil. Îmi spuneam că tot ce fac este fără valoare, că nu-i interesează pe alţii… Chiar m-am gândit, la un moment dat, să schimb ceva în viaţa mea, să mă mut, să plec din oraş, să divorţez. Oricum n-aş fi putut! Ştiam că nu sunt în stare nici să iau o decizie, nici s-o traduc în faptă”.
2. Pierderea interesului, lipsa de chef, a dorinţei de a face ceva (orice). Aflat în faţa unui proiect pe care trebuie să-l realizeze, subiectul eşuează încă înainte de a-l începe. Nu este interesat nici de activităţi cotidiene pe care, anterior, le realiza fără a resimţi efort; nu este interesat nici de activităţi pe care anterior le considera plăcute. Până şi urmăritul unui meci de fotbal la televizor sau o partidă de table cu vecinul ajung să fie privite drept corvezi. Un bărbat în vârstă de 31 de ani, îşi exprima astfel starea: „Nu-mi mai place să merg pe stadion, nu mai vreau să mă întâlnesc cu prietenii pe terasă… Mi-e groază când mă trezesc dimineaţa şi-mi dau seama că trebuie să merg din nou la slujbă… Nici de sex nu mai am chef. Am început să beau mai mult, singur, acasă”.
3. Lipsă de energie, oboseală cronică. Activitatea intelectuală devine mai lentă, de asemenea reacţiile şi mişcările. Lentorii care caracterizează subiectul i se asociază (augmentând-o) o oboseală profundă, persistentă.
4. Dificultăţi de concentrare, în luarea unei decizii; probleme cu memoria. Aceste simptome îi complică subiectului viaţa personală şi profesională; el are greutăţi în a lucra, în a-şi asuma şi a realiza sarcini mai complicate. Îşi desfăşoară activitatea profesională fără implicare, într-o stare de absenţă, punându-şi în pericol slujba.
5. Dificultăţi de a se trezi şi a adormi. Insomnia devine un simptom cronic, adesea însoţindu-se şi cu alte tulburări ale somnului. Subiectul se poate trezi la miezul nopţii şi se gândeşte la situaţia în care se află. Un alt subiect poate dormi până la 12 ore, pentru a se trezi rupt de oboseală.
6. Modificări de apetit. De la caz la caz, se întâlnesc pierderi de apetit (subiectul spune că „mâncarea nu – mai – are niciun gust”). Când sentimentul de nelinişte este copleşitor, subiectul nici nu se mai atinge de hrană. Prin urmare, depresivul slăbeşte vizibil. Alţi subiecţi ajung să mănânce mai mult decât de obicei. De precizat este încă că o creştere a apetitului este rar întâlnită la femei decât la bărbaţi.
7. Stare de agitaţie şi iritabilitate. La bărbaţi, depresia se poate manifesta şi prin crize de furie, prin stări de iritare accentuată şi de agitaţie. Subiectul pur şi simplu nu se poate stăpâni. Răvăşit de gândurile sumbre care îl macină, el încearcă să se elibereze de frustrări învinovăţindu-i mereu, cu vehemenţă, pe cei din jur. Iată cum se descria P., un bărbat de 44 de ani: „Eram lipsit de orizont, nu puteam face nimic, nu puteam schimba nimic. Nu eram în stare să mă gândesc ce-ar trebui să fac peste un ceas. Nu-mi plăcea nimic! Nu mă plăceam nici pe mine, nici pe alţii nu-i mai plăceam. Eram furios. Treceam de la mânie la mâhnire şi de la mâhnire la frustrare. Într-o noapte de martie, am ieşit în livadă şi am început să lovesc cu picioarele în copaci. Apoi m-am întors în casă, am luat puşca de vânătoare şi am tras câteva gloanţe în vânt…”.
8. Simptome fizice persistente. Stresul, tensiunea, oboseala se asociază adesea în cazul depresiei cu simptome fizice precum dureri de burtă, indigestie, colici dureroase, dureri de cap, dificultăţi de a respira, respiraţie dureroasă etc.
9. Gânduri de suicid. Se poate ajunge chiar la intenţii suicidale şi la încercări de suicid. Riscul este cu atât mai serios la bărbaţi fiindcă, de regulă, ei caută să renunţe la viaţă recurgând la metode mai violente, mai „sigure” decât femeile. Intenţia suicidală este o expresie a depresiei cronice şi apare ca un ipotetic remediu faţă de o situaţie considerată, în mod hotărât, fără nicio ieşire şi care, din perspectiva persoanei suferinde, devine de nesuportat.
* * *
Bărbaţii au tendinţa de a amâna, de a evita prezentarea la specialist. Adesea cer ajutorul acestuia abia atunci când expresia depresiei a devenit severă, eventual pentru a face pe placul cuiva din familie (soţie, părinţi etc.) sau pentru că, la serviciu, scăderea de randament a devenit atât de vizibilă încât nu mai poate fi tolerată. E bine de ştiut însă că, în cele mai multe dintre cazuri, prin tratament adecvat, starea lor se poate îmbunătăţi. Primul pas este întrevederea cu medicul de familie (şi, eventual, medici specialişti), pentru ca, în urma unor examinări, să fie eliminate alte cauze care ar putea duce la astfel de simptome. Infecţiile virale, boli ale tiroidei, scăderea testosteronului pot conduce la simptome similare. O evaluare include: un istoric nuanţat al tuturor simptomelor (apariţie, durată, intensitate); folosirea de alcool şi/ sau droguri; existenţa gândurilor cu privire la moarte sau la sinucidere; existenţa unor depresivi în familie.
Modalităţile de tratament diferă în funcţie de diagnostic, severitatea simptomatologiei şi de opţiunile subiectului (de la tratamentul medicamentos, la psihoterapii de scurtă durată). Dacă medicul îi prescrie tratament medicamentos, adesea, subiectul este tentat să renunţe mai repede de la el, ceea ce este o greşeală, fiindcă astfel de ajunge, curând, la o revenire a semnelor de depresie. De regulă, psihoterapiile scurte durează între 10 şi 20 de săptămâni. Din comoditate, se întâmplă ca unii subiecţi să prefere (sau chiar să solicite, dacă este posibil) tratament medicamentos. Familia, prietenii, colegii pot constitui un suport pentru subiect; încurajările lor sunt foarte utile. Suportul emoţional acordat unei persoane depresive implică multă înţelegere, răbdare, afecţiune, abilitatea de a-l pune în valoare, de a-l antrena în activităţi de familie, de grup, sociale.
psih. Gabriela Clement
http://psihologia.wordpress.com
