ionut53 said:
Sarrah said:
Se spune ca tot ceea ce tine de asa ceva e doar imaginatia infierbantata a barbatilor.
Eu vad ceva in sensul unei apropieri sufletesti deosebite ca prim-plan.
De fapt, in studiile pe care le-am citit, se spune ca o astfel de relatie poate sa mearga numai daca sunt depasite cumva problemele de natura sexuala.
Mi-am pus la punct un plan foarte bun. De aceea si dureaza, trebuie sa avem cateva puncte in comun pentru a gasi preocupari comune, proiecte la care sa participam activ.
Totul e sa fie o apropiere sufleteasca cu totul si cu totul speciala.
Asa ca va dura, nu ma grabesc.
Ar fi mai multe de zis dar o sa ma abtin, voi activa pe cat posibil doar la vreme, desi mi-ar fi facut placere sa discutam pe orice subiect.
floricele pe
campii batute de copii...
Pentru unii floricelele sunt un mod de viata,asa si cu Sarrah.Imaginatie multa ,realitate deloc

)
Ia uite Ioane colea ceva apropiat de cum bat unii campii incercand sa induca lumea in eroare.Un fel de profil psihologic al gazdei acestui topic

))
Paradoxul mincinosului si ambiguitatea minciunii
Paradoxul mincinosului a ramas pana astazi de nedezlegat, oricite incercari s-au facut de la Aristotel pana la B. Russell. Acest paradox si inca vreo cateva altele de acelasi gen, arata intr-un mod izbitor cat de adanca este confuzia pe care o produce minciuna sau o vicioasa intrebuintare a gandirii si a limbajului, care se abate de la calea naturala a "adevarului" de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel. Aristotel (De Sophisticis Elenchis, 25; Etica nicomahica, VII, 3; Metafizica IV, 4-5) vede in acest paradox o pozitie sofistica dupa care totul este adevarat sau totul este fals, iar mincinosul intra in contradictie cu sine insusi de indata ce a enuntat pozitia luata. Mincinosul care pretinde ca minciuna e adevarata, si ca adevarul e minciuna afirma ca totul e sau adevar sau minciuna, fara putinta de a distinge. Si Aristotel observa ca "acela care afirma ca totul e adevar da putere de adevar si afirmatiei contrare, de unde reiese ca si afirmatia sa este neadevarata. Caci afirmatia contrara nu admite ca a sa ar fi adevarata. Iar cel care admite ca totul este fals declara ca si afirmatia sa este falsa" (Metafizica IV, 8), incat dupa Aristotel, asemenea afirmatii sunt nule, pentru ca se distrug una pe alta. Mincinosul isi distruge singur afirmatiile.
Solutia lui Aristotel, intr-un anume fel geniala, n-a satisfacut nici pe contemporanii sai, nici pe medievali si nici pe moderni. Grecii s-au ocupat staruitor de acest sofism, romanii insa, cu spiritul lor sever si practic nu puteau lua in serios astfel de "jucarii dialectice" cum le numea Seneca (Epist. Luc. 45), pentru ca, spunea el, "nimic nu e mai odios intelepciunii decat o subtilitate excesiva" (ninil odiosus sapientiae acumine nimio). La greci, dimpotriva, un Chrysippos s-a indeletnicit multa vreme cu acest sofism, iar despre poetul Philetas din Kos (340-245) ni se spune ca ar fi murit din cauza eforturilor infructuoase de a dezlega paradoxul mincinosului.
Paradoxul mincinosului este tocmai exemplul pregnant al anomaliei in care se sfarseste negatia. In el se vede cum ia nastere minciuna si cum se disimuleaza, drapata in vesmintele de imprumut prin frauda si pe care si le insuseste din garderoba adevarului. Se vede insa de departe ca aceasta imbracaminte ii ramane straina si exterioara, ca nu-i vine pe masura si ca nu adera la formele ei goale. Mecanismul paradoxului ne arata felul in care minciuna se reinviaza pe ea insasi, roasa launtric de propria ei carenta, ca de o incurabila inanitie.http://www.crestinortodox.ro/morala/paradoxul-mincinosului-ambiguitatea-minciunii-70858.html