Ce este...?

[anuk]

Spirale de zapada

Furtuna de zapada de proporţii istorice pe teritoriul central Statele Unite ale Americii în această săptămână, atenţie la unele obiective turistice neobişnuit. Una dintre ele este spirale de zăpadă. Michael a fotografiatacest specimen în Frederick, Maryland, pe 29 ianuarie.


Posibile explicatii Aici

 

[anuk]

Ora de vară

La fel cum florile se intorc dupa Soare, pe masura ce acesta se misca pe cer, la fel si oamenii au descoperit un mod in care se pot folosi mai mult de lumina solara.

Prin adaugarea unei ore, pe timpul verii, economisim energia si ne putem bucura de serile racoroase de vara.

Dar, chiar daca introducerea unei ore in calendar pare simpla, nu a fost chiar asa.

Apariția ideii

Ideea orei de vara a aparut pentru prima oara in capul celebrului om de stiinta Benjamin Franklin, in anul 1784. Acesta a scris un eseu numit "An Economical Project" in care a emis cateva idei pentru economisirea uleiului folosit la lampile de iluminat. Una din metode era introducerea unei perioade de timp in timpul verii.

Pe cand se afla la Paris, la varsta de 78 de ani, aceasta s-a ocupat de modul in care lamplile cu ulei produceau lumina si cat de eficeinte erau acestea.

Intr-o dimineata de vara, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cat de multa lumina ii intra in camera. La inceput a crezat ca sunt lampile cu ulei ce se instalau pe strazile Parisului. Dar, a observat ca Soarele tocmai rasarea la orizont.

Ideea lui Franklin a fost preluata de catre William Willett, un constructor britanic. Si acesta a fost uimit cand intr-o dimineata de vara, in jurul orei 6, chiar daca afara era lumina, toate obloanele caselor erau inchise.

El a propus intr-un pamflet din 1907 sa se adauge 20 de minute in fiecare duminica din aprilie, si sa se scada aceste minute in duminicile lunii septembrie.

In anul 1908 s-a inercat introducerea acestei reguli, in Marea Britanie, dar a fost intampinata negativ.

Inceputul orei de vară

Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand cu anul 1916 (intre 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai - 16 octombrie). Alte tari care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denmarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania.

Pe 19 martie 1918 s-a introdus si in Statele Unite dar a fost folosita doar pana in 1919. Din cauza opozitiei fermierilor s-a renuntat la ora de vara.

Cea mai mare confuzie s-a creeat in Statele Unite unde fiecare stat avea propria regula de introducere a orei de vara, situatie ce s-a mentinut pana in 1966!

In acest moment 70 de tari au introdus ora de vara.

Ora de vara nu este folosita in tarile de la Ecuator si de la tropicul Capricornului.

Doua tari importante, Japonia si China, nu folosesc ora de vara.

Ora de vară în Romania

In tara noastra ora de vara a fost introdusa prima oara in 1932 (intre 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 si pana in 1940, cand s-a renuntat la acest obicei, ora de vara era introdusa in prima duminica din aprilie pana in orima duminica a lui octombrie.


Anul Perioada


1932 22 mai - 2 octombrie

1933 2 aprilie - 1 octombrie

1934 8 aprilie - 7 octombrie

1935 7 aprilie - 6 octombrie

1936 5 aprilie - 4 octombrie

1937 4 aprilie - 3 octombrie

1938 3 aprilie - 2 octombrie

1939 2 aprilie - 1 octombrie

1940 1 aprilie - 1 octombrie



Intre anii 1941 si 1979 nu s-a mai folosit ora de vara.

Reintroducerea orei de vara s-a produs in 1979. Pana in 1996 (cu mici exceptii) ora de vara se introducea la sfarsitul lui martie pana la sfarsitul lui septembrie.


Din 1997 se trece la ora de vara incepand cu ultima diminica din luna martie pana in ultima duminica din luna octombrie.


Anul Perioada


1997 30 martie - 25 octombrie

1998 29 martie - 24 octombrie

1999 28 martie - 30 octombrie

2000 26 martie - 28 octombrie

2001 25 martie - 27 octombrie

2002 31 martie - 26 octombrie

2003 30 martie - 25 octombrie

2004 28 martie - 30 octombrie

2005 27 martie - 30 octombrie

2006 26 martie - 28 octombrie

2007 25 martie - 27 octombrie

2008 30 martie - 25 octombrie


2009 29 martie - 31 octombrie

2010 28 martie - 30 octombrie

2011 27 martie - 30 octombrie

2012 25 martie - 28 octombrie

2013 31 martie - 27 octombrie

2014 30 martie - 26 octombrie

2015 29 martie - 25 octombrie

2016 27 martie - 30 octombrie

(Nu va speriati , nu se termina calendarul precum la mayasi )



Atenţie: în presă apare incorect spus: "se trece la ora de iarna". Ora de iarna nu exista. Vara avem ora de vară, iar în restul anului avem "Timp Legal Român".



Sonka Adrian


http://www.astro-urseanu.ro

 

[anuk]

In astronomie ca in oricare domeniu se uziteaza anumiti termeni ce sunt necunoscuti profanilor ,asa ca va propun sa incercam sa-i deslusim impreuna.


Distanțe astronomice

Majoritatea oamenilor știu că distanțele dintre corpurile cerești sunt foarte mari, „astronomice”. Unitățile de măsură pentru lungime folosite în viața de zi cu zi își pierd sensul în aceste cazuri. Centimentrul, metrul sau chiar kilometrul sunt prea mici în astronomie. A fost nevoie să se inventeze alte unități de măsură care să exprime depărtările imense dintre planete și stele.

Prima unitate de măsură, folosită în mod special în sistemul solar este unitatea astronomică. O unitate astronomica este de fapt distanța medie Terra-Soare și măsoară 149.597.870,691 km. Prescurtarea folosita de astronomi este UA (Unitate Astronomică), dar o puteți găsi și în variantă englezească ca AU (Astronomical Unit).

Termentul a fost folosit prima oară în 1903. Putem spune că distanța medie dintre Terra și Soare este de 1 UA (o unitate astronomică). Dar putem exprima și distanțele dintre planete și Soare, sau dintre planete și planete în unități astronomice. Mai jos găsiți un tabel.

Distanța minimă de Soare se numește periheliu iar cea maximă afeliu. Rubrica „secunde lumină” arată în câte secunde lumina străbate acea distanță.


O alta unitate de masură pentru distanțe, folosită mai mult în lucrările științifice, este parsecul. Un parsec are 3,26 ani lumina, dar din pacate aceasta notiune nu exprima ceva familiar celor care nu sunt foarte familiarizati cu domeniul.



Continuarea articolului o gasiti AICI

 

[anuk]

Un nou miraj,apus de soare in verde smarald.

http://www.atoptics.co.uk/atoptics/gfim3.htm

 

[magda]

care e explicatia ?

 

[anuk]

Mirajul apare atunci când există aer cald imediat peste ocean şi schimbări de temperatură se face rapid şi anume profilul de temperatură este curbat.


Deschis cele doua link-uri ? gasesti o serie intreaga de detalii

 

[magda]

ok,merci,dar se deschide numai primul.

 

[anuk]

Cel mai frumos Halou solar al ultimilor 25 de ani surprins pe 6 mai 2011.

In ce consta acest fenomen si care sunt acuzele gasiti Aici



Sau Aici

 

[anuk]

Nori mammatus.

Nori cu forma ugerului de vaca care se formeza la sfarsitul furtunilor severe.


Mai multe explicati Aici

 

[anuk]

Noctilucent – norii luminoşi ai nopţii.


De la sfârşitul primăverii până la mijlocul lui august suntem încântaţi de nişte formaţiuni noroase pe cât de frumoase, pe atât de misterioase numite Noctilucent. Primii astfel de nori din anul 2009 au fost văzuţi deasupra Rusiei pe 27 mai, iar două zile mai târziu au putut fi văzuţi deasupra Danemarcii şi a insulelor Britanice. Norii pot fi observaţi în general de cei care trăiesc la latitudini între 50 şi 70 de grade. Totuşi uneori au putut fi văzuţi până în Italia sau la poli. În emisfera sudică, aceşti nori sunt mult mai slabi în strălucire şi apar mai rar.

Norii Noctilucent sunt fenomene noroase situate în atmosfera superioară şi vizibile după crepuscul. Norii sunt formaţi din cristale de gheaţă. Ei sunt consideraţi a fi cei mai înalţi nori din atmosfera Pământului şi se găsesc în mezosfera la altitudini de 76 până la 85 kilometri. De obicei, norii Noctilucent sunt prea slabi pentru a fi observaţi. Ei devini vizibili când sunt luminaţi de către lumina soarelui aflat sub orizontul vizibil. Unii afirmă faptul că aceşti nori au un fel de lumină proprie datorită ionizării.

Acest tip de nori nu este pe deplin înţeles, fiind un fenomen meteorologic descoperit recent. Ei au fost observaţi prima dată în anul 1885 la doi ani după erupţia vulcanului Krakatoa. La vremea aceea nu se ştia exact dacă aceşti nori sunt provocaţi de erupţie sau dacă au fost observaţi din întâmplare tocmai când Krakatoa a erupt. Studiile ne arată că praful şi vaporii de apă vulcanici pot ajuta la formarea norilor, dar nu reprezintă cauza supremă a apariţiei lor. Totuşi abia în 1926 Malzev a dezminţit faptul că aceşti nori sunt compuşi din praf vulcanic.

Norii Noctilucent se formează în condiţii foarte restrictive, iar apariţia lor este folosită ca şi un ghid al schimbărilor ce se produc în atmosfera superioară. De la descoperirea lor, apariţiile norilor Noctilucent au crescut în frecvenţă, strălucire şi arie de apariţie. Se crede că această intensificare este în legătură directă cu schimbările climatice. Vă invit să staţi cu ochii pe cer după ce se lasă întunericul, poate veţi avea norocul să observaţi nişte nori Noctilucent.

 

[anuk]

Daca astazi pamantul este in afeliu ar fi nimerit sa vorbim si despre de ce e mai cald vara decât iarna .



Ar părea o ȋntrebare cel puţin ciudată. Dar un răspuns pe ȋnţelesul tuturor merită dat cu siguranţă.

Orbita (elipsa) Pământului ȋn jurul Soarelui

Cauzele sunt de natură astronomică
Se ştie faptul că Pământul execută o mişcare anuală ȋn jurul Soarelui pe o traiectorie (orbită) ȋn formă de elipsă (un „cerc turtit” cu două „centre” numite focare). Soarele reprezintă unul dintre cele două focare. Aşadar, de-a lungul anului, distanţa dintre Pământ şi Soare se modifică. Totuşi, când Pământul este cel mai aproape de Soare (la periheliu, ȋn luna ianuarie), este iarnă ȋn emisfera nordică ȋn ciuda faptului că Terra primeşte cu 6,9% mai multă energie decât ȋn iulie, la afeliu (după astronomic.ro).
Această discrepanţă se explică printr-o altă cauză de natură astronomică. Pământul execută o mişcare de rotaţie zilnică ȋn jurul propriei axe. Această axă, după cum se observă şi ȋn fig.1., nu este perpendiculară pe planul orbitei Pământului, ci este ȋnclinată faţă de aceasta la un unghi de 23,5 grade. După cum se poate observa ȋn fig.1., ȋn funcţie de momentul anului, Pământul ȋşi expune mai mult spre Soare fie emisfera nordică, fie emisfera sudică. Datorită acestei ȋnclinări, ȋn ianuarie, ȋn emisfera nordică, unghiul de incidenţă format de radiaţia solară cu suparafaţa terestră este mai mic. De aceea, putem observa ȋn ianuarie o poziţie mult mai coborâtă a Soarelui pe bolta cerească. Cu cât unghiul de incidenţă este mai strâns, cu atât creşte ponderea radiaţiei reflectate de suprafaţa terestră şi atmosferă ȋnapoi ȋn spaţiu. La fel cum o piatră aruncată cât mai paralel cu suprafaţa unui lac va executa acele „salturi de broscuţă”, aşa şi razele solare ce cad pe suprafaţa externă a atmosferei şi pe cea terestră sub un unghi cât mai ascuţit vor fi reflectate ȋn spaţiu.

Poziţia Soarelui pe bolta cerească vara (a) şi iarna (b) pentru zona temperată.

Pe deasupra, cu cât poziţia Soarelui pe bolta cerească este mai coborâtă (deci cu cât unghiul de incidenţă este mai strâns) cu atât un fascicul solar considerat va fi proiectat pe o suprafaţă terestră mai extinsă. Deci, aceeaşi cantitate de căldură este repartizată pe o suprafaţă mai mare iarna (fig.2b) decât vara (fig.2a). Toate acestea anulează cu mult acel avantaj de 6,9 procente de energie ȋn plus primită in ianuarie.

De ce vara este mai caldă ȋn emisfera nordică decât ȋn emisfera sudică
Văzând condiţiile de mai sus, logic, ȋn emisfera sudică iarna şi vara sunt inversate faţă de emisfera nordică. Deci, ȋn ianuarie Terra expune spre Soare mai mult emisfera sudică. In plus, ȋn ianuarie Terra se află cel mai aproape de Soare (primind cu 6,9% mai multă energie). Dacă se ȋnsumează cele două condiţii, am putea trage concluzia că vara ȋn emisfera sudică (ianuarie) ar fi mai arzătoare decât vara din emisfera nordică (iulie). De asemenea, din aceleaşi cauze s-ar putea crede că iernile emisferei sudice (iulie) sunt mai aspre decăt cele din emisfera nordică (ianuarie).
Totuşi, se ştie că amplitudinea termică anuală la latitudini medii, temperate ȋn emisfera sudică este mai mică decât ȋn emisfera nordică. Clima mai moderată a emisferei sudice este generată de cauze terestre: raportul ocean / uscat este mult mai mare pentru emisfera sudică. Se ştie că apa are rol moderator climatic, prin capacitatea sa calorică ridicată, absoarbe şi cedează căldura mai greu decât uscatul, reducând amplitudinile termice.

Concluzie
Aşadar, mişcarea de revoluţie şi ȋnclinarea axei Pământului conlucrează la formarea anotimpurilor, la primirea diferenţiată de energie de la Soare, aşa cum sugerează şi fig.1. unde sunt semnalate poziţiile Pământului pe orbită la echinocţii şi solstiţii.



http://geografilia.blogspot.com

 

[anuk]

Ce nu stiam /stiati despre soare


Extreme – strălucirea aștrilor



Soarele este cel mai strălucitor obiect de pe cerul planetei noastre. Aparent emite de 40 de miliarde de ori mai multă lumină decât cea mai strălucitoare stea, Sirius. Doar aparent, pentru că dacă ai duce aceste două stele la aceeași distanță ai descoperi că Sirius este de 25 de ori mai strălucitor decât Soarele.

Roiul stelar Cygnus OB2 și steaua care este de 6.000.000 de ori mai luminoasă decât Soarele. Foto: DSS


Soarele este atât de strălucitor (aparent) încât nu-l putem privi direct. Natura nu ne lasă să privim cu ochii noștri cel mai important astru din sistemul solar, pentru că se știe dacă te uiti prea mult la Soare vei suferi leziuni pe retină.

Dar astrul zilei nu este, intrinsec, un astru foarte luminos. Sirius este o stea care emite de 25 de ori mai multă lumină. Rigel, o stea din constelația Orion, emite de 60.000 de ori mai multă lumină decât Soarele. Dacă am putea schimba stelele ca becurile și am aduce-o pe Rigel în sistemul solar, sateliții și inelele lui Saturn s-ar topi, Pluto ar deveni o cometă iar Terra o planetă acoperită de rocă lichidă! S Doradus, o stea vizibilă numai din emisfera sudică, este de 500.000 de ori mai luminoasă decât Soarele.

Cea mai luminoasă stea din Galaxia noastră, cunoscută până în prezent, este Cyg OB2-12. Nu are un nume plăcut dar emite de 6.000.000 de ori mai multă energie decât Soarele! Se află la 4700 de ani lumină de noi, într-o aglomerare de stele tinere și neliniștite numite Cygnus OB2. Planetele locuite din preajma aglomerării ar avea lumină și noaptea. Noi insă o putem vedea doar prin telescoape pentru că se află departe și în spatele unor nori de gaze și praf.

Acum intră în scenă supernovele, stele care atunci când mor implodează/explodează și emit o cantintate grozavă de lumină. De exemplu, supernova din Norul Mare al lui Magellan, observată în anul 1987, a fost de 500 de milioane de ori mai luminoasă decât Soarele.

Supernova SN1987A în momentul apariției (stânga) și înainte (dreapta). Foto: AAS

Recordul este deținut de supernova observată în anul 1006 de către chinezi. Aceasta a fost de 100 de miliarde de ori mai luminoasă decât Soarele! S-a văzut de pe Terra ca o stea atât de strălucitoare incât lăsa umbre la sol.

De citit la sfârșit: stelele au o strălucire aparentă care depinde de distanță. Într-un fel se vede un bec de 100W pus 3 cm de ochi și în altul privit la de la 1 km. La fel este și cu stelele, iar în articolul de mai sus pentru a se putea face comparații s-a calculat cantitatea de lumină emisă de acestea dacă s-ar afla toate la aceeași depărtare de privitor.

http://sonkab.wordpress.com

 

[anuk]

Am tot postat poze spectaculoase a diferitelor nebuloase.Sa vedem ce sunt ele


Nebuloasele sunt mari aglomerări de gaz sau praf. Ele pot reflecta sau obscura lumina steleleor vecine sau pot emite lumină dacă sunt bombardate de către radiația ultravioletă a stelelor foarte fierbinți. Stelele de mărimea Soarelui trec spre sfârșitul vieții printr-o fază de instabilitate în timpul căreia aruncă în spațiu cantități mari de gaz și în final expulzează straturile exterioare. Simplu și frumos. Dar pentru că nucleul stelei este foarte fierbine, emite mai multă lumină ultravioletă și bombardează gazul înconjurător cu energie (fotoni UV). Gazul nu are decât o soluție: să emită la rândul lui lumină. Astfel pentru câteva zeci de mii de ani în jurul nucleului apare o bulă luminoasă de gaz, numită „nebuloasă planetară”.

Minkowski 92, o nebuloasă prețioasă. Foto: ESA/Hubble & NASA

Nebuloasele planetare sunt obiecte astronomice efemere, cu o durată de viață de maxim 10.000 de ani. Gazul se îndepărtează de stea și la un moment dat se stinge pentru că nu mai primește lumina ultravioletă. Știm cât timp există un asemenea obiect pentru că am observat cum ele se măresc și își modifică strălucirea în timp dar și pentru că nu se observă un număr impresionant de asemenea obiecte. Pentru că stele mor des ar trebui să observăm milioane de nebuloase planetare însă din cauză că ele nu rezistă mult în timp dispar și noi vom observa mereu un număr redus.

Există însă o perioadă când gazul emis de stea încă nu emite lumină ci o reflectă. Steaua nu a devenit destul de fierbinte și nu poate excita gazul înconjurător. Totuși acesta reflectă lumina stelei și pentru câteva mii de ani vom vedea o nebuloasă „protoplanetară”, o raritate cosmică. Sunt rare pentru că faza aceasta durează foarte puțin și obiectul este slab ca străucire (=greu de văzut).

Nebuloasele protoplanetare sunt rare și prețioase pentru că studiindu-le aflăm ce fac stelele în acest stadiu. Vedem și viitorul îndepărtat al Soarelui pentru că și acesta va trece prin stadiul de gigantă roșie – nebuloasă protoplanetară – nebuloasă planetară – pitică albă.

Imaginea din articol este luată de pe site-ul european al telescopului spațial Hubble, de la imaginea săptămânii.

http://sonkab.wordpress.com

 

[anuk]

In fiecare zi cand vorbim despre activitatea soarelui vorbim si despre "gaurile coronale" .Hai sa vedem ce sunt ele .


Găuri coronale sunt locuri în care câmpul magnetic soarelui se deschide şi permite să scape de gaz fierbinte. Un milion de mile pe oră-flux de vant solar care decurg din această gaură ar putea duce furtuni geomagnetice polari atunci când aceasta ajunge pe pamant.

"gaură coronala" asteptata sa ajunga pe manat pe 19 iulie


http://www.spaceweather.com/

 

[anuk]

Ce este un asteroid troian

Ideea posibilităţii existenţei unor asteroizi troieni (denumiţi astfel după legenda grecească a calului troian), care să se deplaseze în sincron cu planete a fost avansată încă din 1722 de către Joseph Louis Lagrange, iar confirmarea a venit în anul 1906, când Max Wolf a descoperit asteroidul 588 Achile, ce acompaniază planeta Jupiter. Ulterior s-a descoperit că atât Neptun, cât şi Marte au pe orbită asemenea asteroizi troieni.

Pentru a se putea situa pe o traiectorie stabilă pe orbita unei planete, un asteroid trebuie să se afle pe un unghi de 60 de grade faţă de orbită, înainte ori în spatele planetei, astfel forţele gravitaţionale şi mişcarea orbitală ajungând la un echilibru necesar creării unor zone stabile în spaţiu.

Troienii sunt asteroizi care impart aceeasi orbita cu o planeta, aflandu-se la o distanta relativ stabila de aceasta, in fata sau in spatele planetei. Pentru ca urmeaza mereu aceeasi orbita, fie in fata fie dupa planeta, nu se pot ciocni niciodata de aceasta. In sistemul nostru solar, astfel de asteroizi troieni imaprt aceeasi orbita cu planete ca Neptun, Jupiter si Marte. Doi dintre satelitii lui Saturn au troieni pe orbita.

Oamenii de stiinta au presupus de mai mult timp ca Terra are si ea astfel de asteroizi in drumul in jurul Soarelui, dar acestia au fost foarte greu de observat pentru ca sunt relativ mici si apar langa Soare, relativ la pozitia lor fata de Pamant, fiind tot timpul pe partea luminata de Soare a planetei. Cercetatorii au reusit sa gaseasca unul dintre acesti troieni pentru ca orbita acestuia il duce ceva mai departe de Soare decat era de asteptat pentru acest tip de asteroizi. Astronomii s-au folosit de sonda WISE, care a permis o pozitie de observare inaccesibila de pe suprafata Pamantului.

Telescopul WISE a scanat in infrarosu intregul cer, din ianuarie 2010 pana in februarie 2011. Cercetatorii au inceput sa caute astfel de asteroizi troieni folosind informatiile adunate de NEOWISE, o misiune suplimentara a telescopului, al carei scop a fost studierea obiectelor spatiale din apropierea Terrei (near-Earth objects - NEO), cum ar fi asteroizii si cometele. Un obiect spatial este considerat NEO daca trece la o distanta mai mica de 45 de milioane de kilometri de orbita Terrei in jurul Soarelui. Programul NEOWISE a observat peste 155.000 de asteroizi in centura dintre Marte si Jupiter, si peste 500 de obiecte NEO, dintre care 132 au fost observate pentru prima data.

Asteroidul are circa 300 de metri diametru si se afla la 80 de milioane de kilometri distanta. Orbita este bine definita si potrivit calculelor, in urmatoartea suta de ani asteroidul nu se va apropia de Terra la mai mult de 24 de milioane de kilometri. Iata o animatie care arata orbita neobisnuita a troianului.

Urmareste un material video pt a vedea orbita deschizand link-ul :
http://stiri.rol.ro/pamantul-urmari...-a-fost-descoperit-de-nasa--video-720045.html

 

[anuk]

Ce sunt piticele brune?

Piticele brune sunt stele care nu produc energie prin procesul de fuziune nucleară pentru că sunt prea puțin masive. În schimb emit în infraroșu, răcindu-se în timp. Se crede că o mare parte din stelele din Univers sunt de acest tip și majoritatea sunt încă nedescoperite ceea ce face această descoperire cu atât mai importantă.

WISE 1828+2650 una din cele mai reci stele. Foto: NASA/JPL-Caltech/UCLA

Priviți cu atenție la punctul încercuit. Este o stea puțin mai rece decât un om.


Câțiva astronomi au căutat în imaginile și datele telescopului WISE stele reci, numite „pitice brune”. Au găsit câteva care au la suprafață numai 25° C!

S-au descoperit 6 pitice brune de tip Y, stele foarte reci a căror căldura a fost detectă de telescopul spațial WISE sensibil la acest tip de lumină (radiație infraroșie). Stelele sunt foarte apropiate de noi, între 9 și 40 ani lumină, una fiind încă neoficial a șaptea stea ca depărtare de Soare. Totuși distanțele până la aceste (aproape) stele s-au estimat după strălucire și pot avea erori de la 10% până la 200%.

Adrian Sonka

http://sonkab.wordpress.


Si aici:
http://www.nasa.gov/mission_pages/WISE/multimedia/pia14721.html


sau aici:
http://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2011/23aug_coldeststars/

 

[anuk]

http://www.astro.ro/~ihy/prezentari/soarele-brosura.pdf

Aici gasiti explicatii despre soare si activitatea lui:

-despre campul magneric sin regiunile active solare
-despre petele solare
-despre vantul solar
-etc,etc

 

[anuk]

Cât timp funcționează o stea?

Stelele funcționează simplu: transformă combustibil în energie. Dacă știm cât combustibil conține o stea și ce cantitate de energie produce, putem afla cât va funcționa.

Câteva stele strălucitoare și masele lor. Foto: SDSS

Dar, după ce au aflat cum funcționează stelele, astronomii au aflat ceva remarcabil: cu cât au mai mult combustibil cu atât trăiesc mai puțin.

Cantitatea de combustibil pe care o conține o stea se reflecta în masa ei. Cu cât este mai masivă, steaua conține mai multă materie, iar o parte din aceasta (între 10-20%, 14% pentru Soare) este folosită la producerea energiei. Așa că este necesar să aflăm masa stelelor, un lucru destul de dificil de realizat dacă nu ai o stea în apropiere. Dar stați, Soarele este o stea!

Urmează mai aflăm ce cantitate de energie produce steaua respectivă, adică musai să măsuram cu precizie distanța pâna la ea și să vedem cât de luminoasă este. Cunoaștem distanța până la Soare și am măsurat din spațiu ce cantitate de energie emite acesta în toate domeniile spectrului electromagnetic așa că vom calcula mai întâi cât va funcționa Soarele.

Procesul prin care Soarele (și stelele) produce energie se numește fuziune nucleară adică patru atomi de hidrogen se combină prin ciocnire la temperaturi mari și formează unul de heliu, aceasta fiind varianta simplificată. Soarele va rămâne în echilibru cât timp acest proces va continua. În această perioadă gravitația care tinde să micșoreze steaua va fi egală cu presiunea apărută în urma procesului de fuziune. Astfel steaua funcționează fără probleme. Putem să calculăm perioada de timp cât Soarele va rămâne în echilibru pentru ca avem toate datele necesare.

Atenție urmează calcule și cifre multe!

Știm că Soarele emite în fiecare secundă 3,83 ϫ 1026 J iar pentru aceasta este nevoie de 9,33 ϫ 1037 reacții de fuziune/s. Asta înseamnă că în fiecare secundă în interiorul Soarelui 6,86 ϫ 108 tone de material (sau 6,24 ϫ 1011 kg de protoni) participă la fuziunea în heliu. Cum masa Soarelui este de 2,0 ϫ 1030 kg iar din acestea 70% sunt protoni și numai 14% vor fuziona în heliu (adică 2,0 ϫ 1029 kg ), înseamnă că fuziunea se va mai produce pentru încă 3,2 ϫ 1017 secunde (2,0 ϫ 1029 kg/6,2 ϫ 1011 kg/s ). S-a folosit aici o formulă simplă:

durata de funcționare = cantitatea de combustibil/rata de consum

Un an are 3,2 ϫ 107 secunde deci Soarele funcționează timp de 1010 ani adică 10 miliarde de ani! A făcut-o timp de 5 miliarde și mai are tot pe atât, fiind o stea la mijlocul vieții.

Pentru că majoritatea stelelor funcționează ca Soarele, putem afla căt trăiesc numai dacă le determinăm masa. Aici intervine o surpriză: ai putea crede că dacă stelele sunt mai masive (conțin mai mult combustibil) trăiesc mai mult dar ai grești. Stelele sunt obiecte ținute în echilibru (vezi mai sus) de cele două forțe: gravitație (dată de masă) și presiune (dată de procesul de fuziune). Dacă una se măreste cealaltă face la fel pentru că altfel steaua s-ar distruge. Aunci, dacă avem o masă mare, gravitația nucleului stelei este mai mare, iar presiunea la fel. Rata de procesului de fuziune este mai mare și combustibilul se consumă mai repede! De asta stelele mari trăiesc mai puțin iar cele mici mai mult.

Vrei să știi cât timp trăiește o stea? Determină-i masa, compar-o cu cea a Soarelui și aplică o simplă formulă:

durata de viață a stelei = (1/ masa stelei2,5) x 1010

Ai o stea cu o masa de 4 ori mai mare decât a Soarelui? Durata de viață a stelei = (1/42,5) x 1010 = (1/32) x 1010 = 312 x 106

Una de 20 de mase solare? Durata de viață a stelei = (1/202,5) x 1010 = (1/1788,854) x 1010 = 5.590.170 ani

Dar una de 0,5 mase solare? Durata de viață a stelei = (1/0,52,5) x 1010 = (1/0,17677) x 1010 = 56.568.542.495 ani

Stele mai puțin masive trăiesc mai mult, una de 0,1 mase solare cam 30 de miliarde de ani, vârstă mai mare decât cea a Universului. Cele mai masive stele pot funcționa 100.000 de ani după care foarte rapid sfârșesc în explozii de supernovă.

Calculele de mai sus sunt valabile pentru stelele în care se desfășoară procesul de fuziune a hidrogenului în heliu, stele numite „din secvența principală”.


Adrian Sonka

http://sonkab.wordpress.com

 

[anuk]

Stele duble de toamnă





"Fie că e vorba de o casă, fie de stele, fie de pustiu, ceea ce le dă frumusețe rămâne nevăzut." (Antoine de Saint-Exupéry)

Vă propun o scurtă incursiune în universul ascuns al stelelor duble. Aici ochii noștri devin puțin depașiți de cerințe, și va trebui să ne ajutăm de un binoclu sau de un telescop pentru a descoperi aceste adevărate bijuterii în miniatură - frumuseți ascunse privirii noastre.

Daca privim secțiuni de cer printr-un binoclu sau un telescop, vom vedea pe alocuri stele dispuse în perechi, sau, cu alte cuvinte, două stele mai apropiate decat ni s-ar părea firesc. Apropierea aparentă dintre două stele pe cer e înșelătoare. De cele mai multe ori, ea se datorează unui efect de perspectivă. Astfel, în multe cazuri, perechile stelare se dovedesc a fi simple coincidențe de aliniament, caz în care astronomii le denumesc stele duble optice. Există și cazuri în care apropierea perechii se datorează unei legături fizice, gravitaționale între componente. Adică o stea orbitează în jurul celeilalte, precum Pământul în jurul Soarelui. Dar în vreme ce Pământul iși parcurge orbita într-un an, perioada de revoluție în cazul unei stele duble poate dura și cateva mii de ani!

Ne va prinde bine noțiunea de "separație unghiulară". Am văzut într-un articol precedent cum se măsoară depărtările pe cer în astronomie. Atunci am lucrat mai mult cu grade și spuneam că degetul mic de la mâna întinsă acoperă jumătate de grad de cer. Atunci când citiți rândurile de mai jos, țineti cont că 1 grad = 60 minute = 60 x 60 = 3600 secunde.

Ne vom face încălzirea găsind o stea dublă celbră în constelația Ursa Mare. Se numește Mizar și se află în mijlocul oiștii Carului Mare.

Dacă aveți o vedere bună, privind Mizar cu ochiul liber veți fi remarcat un "vecin" foarte apropiat: Alcor. Separația între ele e mică, dar suficient de generoasă pentru a permite observarea cu ochiul liber: 708 secunde de arc. Dar Alcor și Mizar formează o pereche de stele duble doar din punct de vedere optic, cele două neîntreținând de fapt nicio legătură... fizică!

Adevărata stea dublă e Mizar însăși! Ne putem convinge doar privind-o prin telescop. Numai 14 secunde de arc separă cele două componente ale sale, Mizar A și Mizar B. Observații astronomice repetate confirmă că Mizar e o stea dublă "vero"!

Privind cerul înspre sud vom regăsi, timid și discret, o grupare ce redă parcă rânjetul pisicii Cheshire din "Alice în Țara Minunilor". Vechii observatori babilonieni au asemanat-o unei capre cu coadă de pește! Vorbim desigur de constelația Capricornului.

Capricornul are multe stele duble. Pe unele le putem distinge chiar și cu ochiul liber. Începem cu steaua "Alfa", adică cea mai strălucitoare, plasată în dreapta, la "colțul gurii". Componenta principală e de două ori mai strălucitoare decât cea secundară. Cele două sunt separate de o zecime de grad, formand o dubla optică. Componentele lui Alfa sunt la rândul lor duble! Alfa-1 are o componentă la 45 secunde de arc distanță, care se observă cu ușurință prin telescop. Componenta lui Alfa-2 e puțin strălucitoare și "dificlă", însă este la randul ei o dubla de 1,2 secunde de arc separatie, pe care deja nu o putem recunoaște decât prin telescoape performante!

Beta e o dublă binoculară, de 205 secunde de arc separație. În vreme ce principala e gălbuie, secundara are o culoare albastră. Le vedem bine și prin telescop, dar folosind o putere mică.

Stelele Pi, Ro, si Omicron, ce formează un triunghi puțin mai jos, sunt toate multiple. Pi este destul de dificilă, la 3,2 secunde de arc. Omicron este ușoară, cu ale sale 22 secunde de arc. Ro este o triplă, dar îi vom vedea doar cea de-a treia componenta, aflată la o depărtare măricică de principală, 4 minute de arc.

Extras din Sky Atlas 2000, cu zona studiată din Capricorn

Cercurile înțepate de linii marchează stelele duble.

Dan Uza

http://borealis.astroclubul.org

 

[anuk]

Solstițiul de iarnă

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33' față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27'. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27' sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27' la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urcă" - ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° - la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

http://www.astro-urseanu.ro/solstitiu_iarna.html