• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Vineri, 16 martie
De fiecare dată când Marte, unul din principalii promotori ai acţiunilor directe, impulsive, se află în careul cu Axa Dragonului se consumă un eveniment violent, unul care bruschează fiinţa, ducând la accidente, la utilizarea deficitară a energiei personale, la disconfort. Azi, această predispoziţie poate să se consume într-un mod neobişnuit, prin faptul că gândirea, ca fundal pentru tranzitul Lunii prin Capricorn ne bulversează lumea ideilor, judecata, vederea, orizontul, forţa. Acest tip de violenţă, pentru că implică planeta Marte dintr-un semn apăsător, încărcat de complexe de inferioritate, ambiţii mari, epuizante, de a se ridica sus, foarte sus şi de a se menţine acolo, în ciuda fricilor intense şi a epuizărilor fizice pe care le parcurg periodic, adică Fecioară, se va răspândi asupra întregii perioade. Pe lângă tentaţia compromisului, a îndoielilor, a efortului de a ridica o construcţie despre care nu se ştie clar ce destinaţie are, care sunt implicaţiile şi, mai ales, costurile de întreţinere, Marte în Fecioară, pentru că se opune Axei Dragonului, aduce deficienţă de alegere atât în ceea ce privesc evenimentele pe care dorim să le corectăm, cât şi referitor la cele spre care tindem. A fi nemulţumit de un tratament, de o intervenţie chirurgicală, a se declara sătul de un anume tip de relaţie pe situaţii ce s-au consumat în trecut, impune schema asupra întregului spectru al acţiunilor viitoare percepând totul cu o anume reţinere, cu o reticenţă, negând soluţionarea acestora şi punând la îndoială până şi seriozitatea celor care sunt implicaţi în desfăşurător.
De partea cealaltă, talentul de povestitor al Fecioarei ne arată azi componenta sa practică pe care celelalte zodii nu o au, având un discurs destul de riguros întocmit şi argumente simple, perfect inteligibile, accesibile prin claritate şi simplitate, aspect de care nu se desprinde niciodată. Aceste elemente ne învăluiesc pe toţi, indiferent de zodia în care ne-am născut sau de semnul de generaţie, uşurând construirea discursului şi încurajând exprimarea în mod eficient şi constructiv. Totuşi, având parte de o lezare a acestei construcţii, evenimentele care nu se încadrează în schemă sunt întreţinute artificial, sunt argumentate prin minciună, prin impunere, arbitrar cu aceeaşi forţă şi determinare ca şi cum ar fi adevărate, suprimând sentimentul şi obligându-l să se modeleze după interes. Cei care nu reuşesc să-şi domolească pornirile agresive, care nu sunt echilibraţi şi nici nu se pot desprinde de prejudecăţi, de inhibiţii, frici hrănite cu perseverenţă ani de zile, vor reuşi să dea viciului o nouă conotaţie, căutând să implice în acţiunile lor negative întregul grup de cunoscuţi sau măcar vreo câţiva reprezentativi în spatele cărora să-şi ascundă adevăratele intenţii, teama de ridicol, ruşinea, goliciunea, carenţa de informaţii.
Vând această dilemă în minte şi fiind încurajaţi de trigonul pe care Luna şi Marte îl împlinesc atmosfera la locul de muncă, în familie, ceea ce pluteşte în aer la fiecare întâlnire pe care oamenii o desfăşoară pe spaţiul public sau în sânul familiei va încuraja spre promovarea interesului propriu, spre a expune prin ton ridicat, impulsiv sau cu o stare psihică negativă nemulţumirea personală, caracterul antisocial al unor păreri, revoltă. Ceea ce, prin Marte din Fecioară, pare imprevizibil nu reprezintă decât o protejare a sectorului personal, a zonei intime, o îngrădire a fiinţei sale, a obiceiurilor, a tabieturilor, a regulilor, a schemelor care sunt îmbrăţişate acum mai mult decât fiinţele. Mesajul care vine din acest semn acum, când Piramida de pământ şi, implicit, zmeul, se construiesc prin participarea lui Marte, este acela că lucrurile, poveştile, legile, regulile, schemele, procesele mentale sau nevăzutul, divinitatea, fiinţele angelice sau, într-un spaţiu al concretului, oamenii care nu sunt de faţă, care lipsesc de ceva vreme din această formulă, prezintă o mai multă încredere decât realitatea imediată sau faţă de cei pe care îi avem în jur.
Într-o altă reprezentare, cea care ţine de evoluţia spirituală, careul lui Marte din Fecioară, ca piesă în cadrul Piramidei de pământ, ce poate participa la o ctitorie, la o extindere teritorială sau ideologică, aduce conflictul individului cu destinul său, cu profesia, cu ceea ce a făcut în ultima vreme, cu faptele bune, cu un ajutor personal pe care l-a realizat şi care l-a făcut să se simtă bine. Acum pluteşte în aer tentaţia de a spune NU, de a rupe o înţelegere fără să existe vreo perspectivă, doar pentru că frica de trădare e mai mare.
Pentru că toate aspectele pe care ziua le predispune se consumă până în preajma orei 9,00, ziua va avea un caracter uniform, care, în aspectul ei foarte evident, ne va încuraja să ne contorizăm timpul, prietenii, realizările, să catalogăm evenimentele vieţii pe baza unor recomandări înţelese greşit, prin sugestii venite din anturaj, în mod direct sau coordonate de acestea în direcţia opusă sensului în care au fost îndreptate iniţial. Greşeli în raport cu o autoritate publică putem face oricând, fără să există un careu între o planetă din Fecioară şi Axa Dragonului. Acum, însă, se va pune mai mult problema consecinţelor acestor tipuri de fapte, a lezării protagoniştilor, a mobilităţii pentru a ascunde un element personal fragil în loc să-l expunem pentru a-l soluţiona. Ideea de farsă, minciună sau de revoltă este azi susţinută de o ideologie corectă, dar folosită într-un context în care secretul distruge prietenia şi o obligă să se consume încet, prin neîmpărtăşire.
Prin urmare, careul lui Marte la Axa Dragonului ne aduce o ipostază mai puţin benefică prin care nu se poate anticipa nimic din ceea ce se invocă, dar care poate genera decizii prin apelul la previziuni, sondaje, rezultate statistice, analize financiare. Obsesia succesului, a ridicării pe un nou nivel socio-profesional, a captării atenţiei unui auditoriu sau adjudecarea unui premiu cu un efort care nu a fost calculat bine, ci acceptat ca urmare a aspiraţiilor sau ambiţiilor, se va comporta azi ca un cârlig pe care îl aruncăm pe metereze pentru a depăşi un obstacol, pentru a ne ridica la nivelul propriilor aşteptări sau la nivelul la care credem că ne plasează anturajul. Acestor speranţe iluzorii le vom oferi azi o conotaţie practică, le vom încadra în rândul celorlalte care şi-au dovedit în timp eficienţa, amestecându-le şi ridicându-le valoarea sau prezentându-le pozitiv prin intermediul faimei şi al renumelui. În realitate, azi parcurgem un episod negativ, unul rău, cu accese de nervi, cu comportamente negative care devin cu atât mai periculoase cu cât suntem mai mult atinşi de orgolii sau invidie. Trăsăturile lui Marte retrograd în Fecioară sunt, acum, percepute cu atât de mare intensitate, în valenţele sale negative, pentru că trecem prin Peşti, însă ele au fost şi în lunile anterioare, de la începutul anului până acum, purtătoarele unor mesaje tendenţioase ce au făcut din revendicare un mod de defulare a fricii de a pierde o funcţie, un statut, un privilegiu. Din când în când, acest cadru general dat de tranzitul unei planete, în speţă Marte în Fecioară, se concentrează în câte un nod, aşa cum se întâmplă azi, cu careul Marte-Axa Dragonului, ce va atrage atenţia cu dovezi credibile ce vor constitui un reper important în favoarea descinderilor din ultima vreme. Prin ceea ce se va întâmpla azi, prin tensiunile şi justificările pe care le vom invoca, fiecare va convinge anturajul că are dreptate, însă, din afara problemei, tot ceea ce se exteriorizează arată, de fapt, o problemă delicată, stringentă, prin promovarea căreia individul decade, pierde bani, îi este afectată imaginea publică şi îşi atrage numai critici neconstructive.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a vedea partea pozitivă a evenimentelor, oricât de tendenţioase ar putea fi, aşa cum ne îndemnă Jean-Paul Sartre: “Putem întotdeauna să facem ceva cu ceea ce au făcut alţii din noi.”, adică să modelăm ceea ce nu am putut preîntâmpina, dar nu prin dezvoltarea unei noi agresivităţi, prin revendicări, ci prin îndreptarea gândirii spre o abundenţă subtilă care sublimează dorinţele, falsele aspiraţii şi ne topeşte măştile pe care ni le-am lipit de chip. Dacă e să suferim, măcar să o facem pentru ceva constructiv.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 17 martie
Iată că am ajuns şi la mult blamata conjuncţie Jupiter-Lilith, deşi, până acum, la cât de multe conjuncturi a pătat aproape că ştim totul despre ea. Împlinită în aplicaţia sextilului dintre luminarii şi al careului Lună-Saturn, deci pe ultimul sector al Capricornului parcurs de Lună, nu aduce elemente noi de comportament, nici măcar nu aduce o tensiune la cotele cele mai intense, ci doar o confirmare asupra caracterului corect sau incorect conţinut de evenimentele ultimelor două săptămâni.
Conjuncţia Jupiter-Lilith ne vorbeşte despre muncă, despre calitatea efortului, despre remuneraţie, despre mijloacele de promovare a ei, despre secretul profesional şi despre cât de uşor pot fi produse pagube unei instituţii sau cât de simplu poate fi afectat prestigiul personal prin folosirea necuviincioasă a acestora. În Taur, Jupiter doreşte acum până în iunie să recupereze ceea ce a pierdut în două etape: în 2011 şi respectiv în 2000. Pierderile de imagine pe care le-am comportat anul trecut au fost foarte evidente în perioada august-decembrie, când Jupiter a fost retrograd în Taur, iar în 2000 când Jupiter trecea, de asemenea, prin Taur. Aceste două ipostaze reprezintă două direcţii, prima mică, iar cealaltă de mare amploare care vor avea azi un înţeles, care se vor regăsi în evenimentele sociale într-un anumit mod, de a uza de o procedură, de a alege un traseu, de aborda un cadru oficial, de a schimba convenienţe cu apropiaţii, de a accelera într-un proiect, de a căuta valoare în efortul depus anterior, în titlul ştiinţific obţinut sau în importanţa pe care o obţinem din aprecierile celorlalţi. Un lanţ de cauze şi efecte se pierde în trecut până în anul 2000, în ciclul anterior, şi toate acestea fac trimitere la sferă profesională, la stabilitatea materială, la gândirea practică, meserie, cunoaştere, experienţă, prietenie, convenţional, tradiţional, toate acestea exprimate printr-o plăcere stranie de a simţi cum siguranţa ne inundă ca şi cum am câştiga la loto, ca şi cum ne învăluie o senzaţie de plenitudine, o stare de extaz, de protecţie totală venită din partea cuiva. Această expansiune care ne vine prin Jupiter va căpăta în Taur, prin influenţa Lunii negre, expresia unei intoleranţe faţă de sinceritate, muncă, transformând orice acţiune într-un gest lipsit total de nobleţe, puritate sau agresivitate. În felul acesta, toate acumulările pe care le-am comportat din 2000 încoace ni se vor părea neconforme cu statutul pe care îl avem, maculatură, o stivă imensă de obiecte inutile sau de distincţii şi aprecieri nefolositoare contextului de faţă.
Această impresie negativă se construieşte acum prin exacerbarea valentelor lui Lilith în Taur, adică a acelora care conferă amplitudine prea mare balansului între dorinţă şi refuzul ei, între plăcere şi suprimarea oricăror nevoi ce ar putea să lase impresia vreunei satisfacţii. Toate acestea vin ca o agresarea a valorilor personale prin erodare continuă şi este evident că nu se pot consuma într-o singură zi. Erodarea presupune în primul rând un interval de timp în care procesul să se desfăşoare, iar acest interval a debutat în luna decembrie a anului 2011. Momentul conjuncţiei celor doi devine doar ipostaza unor confirmări, a semnelor care devin mai evidente şi care până acum au fost lipite de alte evenimente, au existat în fundal şi au acţionat de acolo colorând anumite evenimente sau nepermiţându-le acestora să se exprime în totalitatea lor benefică.
Problema principală pe care Luna neagră o aduce, atunci când trece prin Taur, este aceea de a scoate la lumina ceea ce este compromiţător pentru sine în opoziţie cu plasarea ei în Scorpion care scoate la lumină ceea ce este compromiţător pentru ceilalţi. Acum fie este lipsită de sentimente şi aprig îndreptată împotriva celor care doresc să dea curs unor emoţii, fie se dedică în totalitate scopului de a simţi, în special, inferior. Jupiter îi va amplifica acest balans, el, la rândul său, fiind dornic de a se desprinde de natura lui Lilith din Taur, cea lipicioasă şi opacă, neputând să se extindă, însă, decât într-un cadru restrâns, producând doar o uşoară aerisire în probleme ample, ceea ce nu va duce şi la soluţionarea lor. Acest mecanism, cel al fuziunii celor două vibraţii, aduce în primul rând absenţa protecţiei, înstrăinare, neputinţa de a asimila ideii noi, de a face faţă evenimentelor neprevăzute, de a gestiona un fond, de a da o replică inteligibilă, ceea ce duc la comerţ cu sentimentele, de vreme ce ele nu-şi mai găsesc locul acolo unde trebuie. Cei tineri au o zi deficitară la capitolul creştere. De fapt, ziua în sine le confirmă că progresul lor din august 2011 şi până cum nu poate fi probat sau nu se situează la nivelul aşteptărilor. Înţelegerea acestui fapt nu îi ajută să se coordoneze mai bine, nu-i încurajează să muncească mai mult, ci dimpotrivă, iar această idee atunci când este scăpată de sub controlul atent al părinţilor, fraţilor/surorilor mai mari, profesorilor, maeştrilor sau prietenilor, erodează încrederea în sine şi măreşte predispoziţia spre manipulare. Acest lucru este uşor de urmărit şi din perspectiva sextilului luminariilor, care pare să încurajeze o dezvoltare în autonomie, oferind, astfel, argumente în favoarea neputinţei, a dezamăgirilor, a eşecului, adică a da curs tentaţiei de a devia de la cale.
Trecând în Vărsător, spre seară, Luna îi ajută pe oamenii să se desprindă de complexul de inferioritate, de teama pe care o resimt în faţa lipsurilor materiale sau a singurătăţii, oferind un semn venit de la o persoană necunoscută, o amintire rătăcită prin minte sau o modificare de relaţie survenită în urma unui conflict deschis pornind de la o simpla dezicere, o trădare, o respingere sau o ignorare.
Prin urmare, 17 martie devine o zi apăsătoare, plină de tragedii, de rememorări complicate, de o întunecare a minţii. Azi tot oamenii ni se par urâţi, vicioşi, totul se desfăşoară în tonuri gri prin care stresul, îndoială, suspiciunea par să fie reguli de bază. Ziua nu aduce, însă, evenimente în premieră, ci le promovează pe cele care au fost mai evidente în ultima vreme, care au atentat la stabilitate emoţională şi deopotrivă la cea materială. Trădările, înstrăinarea, scandalul pe motivul cheltuielilor, a pierderii unei sume de bani, a simulării tuturor acestora pentru a comporta un beneficiu material sau de imagine, aduc zilei mai multă tensiune pe probleme vechi decât au făcut-o celelalte zile, privite separat, de la începutul anului până acum.
Conjuncţia unei vibraţii orientată spre expansiune, cu una care oscilează într-un mod dizarmonic, împotriva ritmului, eliberează o tensiunea negativă în elementul pământ şi zdruncină convingerile, stabilitatea sau, chiar la propriu, prin lovituri, agresiune fizică, căderi de la înălţime, prăbuşiri, scufundări, balans.
Cei care au ţinut cont de avertizările anterioare, cel puţin în privinţa celor pe care le tot lansez de la începutul anului, şi au găsit mijlocul personal de a soluţiona multe dintre tensiunile personale sau sociale, parcurg această zi cu surprindere. Nimic din ceea ce vine spre ei nu-i va agresa, ci evenimentul în sine se va lovi de acţiunile anterioare prin care cel spre care se îndreaptă acum acţiunea s-a apărat, ca şi cum o forţă subtilă născută din acţiunile sale responsabile acţionează cu un recul, protejându-l. De unele vor afla chiar în această zi, de altele până în 23 martie, de altele, poate, niciodată. Acesta este, de fapt, unul din scopul avertismentelor, acesta este unul din motivele pentru care previziunile conţin explicaţii referitoare la mecanismul astral, nu la valul de predispoziţii oferit gata elaborat, gata dospit, pe zodii sau pe alte elemente particulare menite să ascundă nepriceperea unui astrolog în ceea ce priveste astrologia previzională. A confunda trăsăturile generale ale zodiilor cu cele care se desprind din previziuni, adică a vorbi despre zodii, când ar trebui să să vorbească despre ceea ce li se întâmplă zodiilor, a deveni, în cazul celor care vor să devină celebri fără să muncească, un sport naţional. Înţelegând mecanismul care se tot desfăşoară de trei luni încoace cel care doreşte să depăşească impasul unor acţiuni sociale tendenţioase va şti să se apere mult mai eficient decât cel căruia i se interpretează cazul particular al unei conjuncturi sau i se aruncă în faţă parfumul de trandafiri, cel de viorele, iasomie sau frezii pentru a-l convinge că bunăstarea este o iluzie şi că gunoaiele printre care trăieşte nu exista. Un înţelept, cel care ar fi cam singurul ce ar putea înţelege acest mesaj, nu are nevoie de cineva să-i interpreteze mesajul astrelor, iar omul comun, principalul beneficiar al acestor analize, nu va şti nici de ce miroase a gunoi în jur şi nici de ce parfumurile rafinate nu-l ajuta cu nimic în privinţa statutului său.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne proteja fiinţa prin iertare, ca în spusele lui Gavril Stiharul: “Iertarea este singurul mod de a nu lăsa pe duşmanul din afară să te atace şi înăuntru.”
http://coser.ro/
 
Duminică, 18 martie
Încheiem săptămâna cu o conjuncţie specială între Mercur şi Uranus, pe fundalul tranzitului Lunii prin Vărsător şi împlinind patru sextile, cu Uranus, Mercur, Junon şi Capul Dragonului, dar şi a trei careuri, cu Jupiter, Lilith şi Venus.
Pentru că trigonul cuplului Mercur-Uranus cu Capul Dragonului este în creştere, dar şi opoziţia Chiron-Marte de asemenea, 18 martie ne aduce un moment de evadare într-un sector al acţiunilor rapide, al bucuriilor scurte, al întâlnirilor deconectante, cu prietenii sau cu familia lansând un nou ritm pe fundalul agasant al zilelor anterioare. Ceea ce se construieşte azi va fi, în primul rând, adus spre acţiune pentru a fi în contrast cu ceea ce s-a consumat ieri. Că este bucurie sau dezicere, că e schimbare bruscă a ipostazei socială, prin renunţare, demisie, evadare, vizită neanunţată, totul pare să iasă din schemă, să se scurgă din vas, să părăsească scenă şi să ne arunce într-o pasaj necunoscut.
Finalul săptămânii devine astfel mijlocul prin care un individ îşi părăseşte casă sau profesia, când unii se gândesc să ia o pauză din muncă, scris, dintr-o colaborare şi să se implice în alte proiecte, ceea ce va părea drept o excentricitate şi, deopotrivă, o dovadă de încăpăţânare.
Prima jumătate de zi ne va face să tremurăm în aşteptarea unui eveniment important, să vibrăm la gândul că deşi nu ştim despre ce este vorba, în cursul acestei zile, urmează să se întâmple ceva. Fiind vorba despre Uranus nu se ştie dacă se va întâmpla azi sau dacă se va întâmpla mâine, însă în mod sigur o inversiune, o răsturnare se va produce, un element se va desprinde de întreg şi va dori să fie acceptat ca organism de sine stătător.
Fiind vorba despre Berbec şi având atât de aproape un aspect în care Jupiter s-a exprimat de o manieră redundantă, putem să invocăm azi complicaţiile cu legea, deviaţii de la o lege scrisă greşită, o interpretarea complicată a unei legi, o nefericită coincidenţă prin care un individ ajunge în faţa instanţei în mod tendenţios şi în timpul cercetării se descoperă că de fapt este vinovat într-o altă faptă în care altcineva a fost considerat principalul vinovat. Fiind vorba despre cele două planete, dar şi despre combinaţiile pe care Berbecul le încurajează pentru a finaliza rapid o acţiune, problemele de recunoaştere, impunere, afectarea imaginii publice, chiar a problemelor legate de libertate au acum un mod sinuos de a se pune în valoare. Dacă Mercur în Berbec aduce reflex, intuiţie şi o aprigă dorinţă de acţiune, mai ales spre ceea ce se finalizează repede sau produce urmări majore în zona socială, la întâlnirea cu Uranus faptele pe care predispune devin geniale, iar trigonul cu Capul Dragonului permite acestei fuziuni o modulare deosebit de inspirată a fiinţei, un moment de luciditate extrem de valoros şi uşor de folosit. Faptul că Luna intervine ca focar al triunghiului minor pe care îl împlineşte cu protagonistele trigonului indicat mai sus, aduce impulsului o calitate stranie, rară, aceea de a răscoli punctul cel mai vulnerabil şi a extrage, de acolo de unde până acum nu s-a putut găsi nimic, cea mai de preţ comoară.
În sfera relaţiilor personale, conjuncţia aduce o îmbunătăţire a legăturilor între persoane apropiate de vârstă, de înţelegere manifestată din partea celor din altă generaţie faţă de cei tineri, de promisiunile venite în cadrul familiei privind susţinerea studiilor, unui proiect, finanţarea unei afaceri, acordarea unui împrumut sau pur şi simplu un schimb de cadouri. Acest tip de relaţie, în forma în care se prezintă azi, se va consuma relativ repede, însă există o componentă care va deveni vizibilă în timpul desfăşurării, ce va trece relaţia într-un alt registru comportamental şi va oferi în viitor garantul unei mai bune relaţionări.
În relaţiile sociale explozia de vitalitate şi idei aduce o bună colaborare între prieteni, redescoperirea unui prieten mai vechi, reluarea legăturii cu rudele, cunoştinţele şi pune într-o lumină favorabilă proiectele pentru care destinul i-a adus pe aceşti oameni din nou împreună. Când Vărsătorul intră în joc, oamenii au impresia că ştiu orice, să poată discuta orice, se simt liberi să se exprime şi este posibil ca, în faza incipientă, pe spaţiul public, Berbecul să încingă puţin spiritele cu lipsa sa de răbdare, cu intoleranţa sa faţă de comportamentale condescendente extrem de serviabile. Nefiind negativ, decât într-un sector izolat, cel al legăturilor cu justiţia, contextul zilei de azi va asimila tensiunile, le va amâna sau le va lăsa în seama altor persoane sau perioade pentru a fi rezolvate.
Prin urmare, finalul săptămânii ne premiază pentru beneficiile şi caracterul pozitiv al acţiunilor săvârşite cu efort de înţelegere şi armonie. Asta nu înseamnă că ni se permite să spunem orice, să fim mai indulgenţi cu sine doar pentru că o forţă specială, o inspiraţie de care avem ocazia să beneficiem, de regulă, o singură dată pe an (anul acesta de trei ori: 5, 18 martie, 22 aprilie) ne transforma dintr-odată în persoane privilegiate.
Succesul şi beneficiile acestei zile sunt însă condiţionate de efortul de înţelegere pe care l-am dezvoltat anterior, tocmai de aceea exemplul personal va trebui selectat cu mare grijă pentru a nu confunda epocile, perioadele în care am trăit şi învăţat ceva, cu abilităţile pe care ni le-am dezvoltat prin experimentare. Pentru că a avea putere implica şi responsabilitate, retrogradarea lui Mercur ne poate încuraja să acţionăm în absenţa răspunderii sau răbdării şi să ne întoarcem în trecut, la prietenii mai vechi, colaboratori mai vechi şi, în încercarea de a invoca motivul disputei, ajungem să ne blocăm din nou în prejudecăţi, în acuzele de atunci, ca şi cum nu a trecut deloc timpul peste ele. A învăţa ceva din trecut înseamnă a reuşi să privim trecutul cu detaşarea înţeleptului care se poate întoarce pentru a-şi extrage din evenimente energia sa şi a transforma trecutul într-o simplă colecţie de amintiri.
Evadarea, refuzul unei colaborări, fie că ne duce spre trecut sau spre viitor, prin inspiraţie excepţională, conferă acestei zile un caracter special pe care îl putem transforma într-unul genial, dacă nu uităm că suntem oameni şi oamenii se ajută între ei, nu-şi caută nod în papură de fiecare dată când îşi amintesc de vreun incident.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că iubirea depăşeşte orice obstacol şi temperează orice pornire greşită sau arzătoare, aşa cum ne învaţă Pablo Neruda “Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale…”.
http://coser.ro/
 
Luni, 19 martie
Pe ultimul grad din Peşti, mesajul Soarelui este încadrat azi în scheme delicate de acţiune, în forme care nu-i sunt proprii şi i se cere să se deplaseze, să se mişte, să facă spectacol, să consilieze sau să susţină demersuri fără să dispună de forţa necesară. Dintre toate semnele, zodia Peştii, prin ultimul lor grad, vine cu cea mai accentuată senzaţie de devitalizare, cu cea mai puternică determinare, cu cea mai intensă deznădejde şi cea ai dureroasă neputinţă. Inspiraţia, gândirea practică, cea care în zilele anterioare a fost într-un mod miraculos canalizată de planete, se topesc azi într-o neputinţă stranie. Dacă pe de o parte careul lui Marte din Fecioară cu Junon din Săgetător ne mai ajută, în virtutea inerţiei, să beneficiem de derogări, de înţelegeri din partea celor dispuşi să decidă, prin a plasa efortul în alte sectoare, prin a transfera răspunderea, a învoi, substitui sau înlocui temporar, această situaţie nu poate dura până mâine, când Soarele intră în Berbec. Tocmai de aceea, cu cât ne apropiem de finalul zilei, Luna, prin trigonul cu Saturn, ne va face din ce în ce mai responsabili, mai atenţi la condiţiile de muncă, la mijloacele neconvenţionale, la a înţelege că neputinţa, neînţelegerea sau lipsa de dinamism poate avea, dacă nu este integrată corect sau justificată în mod realist, consecinţe negative.
Cei mai puţini atenţi la mecanismele sociale, poate mai puţin atenţi şi la modul cum li se desfăşoară viaţa, nu vor observa că această lipsă de putere îşi extrage motivaţia din conjuncturile săptămânii anterioare care ne-a tulburat, îngrozit sau suprasolicitat până la limita maximă a puteri de a suporta sau accepta. Asta înseamnă că în momentele de reculegere, de odihnă sau pur şi simplu de inactivitate mintea se va orienta spre mijlocul săptămânii anterioare când Marte şi Capul Dragonului ne-au reamintit de toate îndoielile vis-a-vis de destin, alegeri majore le vieţii, de curajul de a căuta soluţii şi de a le pune în aplicare, realizând astfel o inversare a acestora sau o integrare greşită, chiar dacă, fiind sub razele binefăcătoare al trigonului Lună-Saturn, magnetismul astral ne îndeamnă să le privim pe acestea prin condescendenţă, prin tentaţie sau dragoste faţă de progres ori faţă de muncă. Nu avem puterea necesară să aprofundăm mesajul, cu toate că el va fi mai clar azi, nu vom avea puterea nici măcar să ne apropiem de cei care par să deţină o soluţie, de cei cu mai multă experienţă, care, deşi nici ei nu sunt foarte activi, pot apela la un fond mult mai mare de informaţii şi cu acelaşi consum să ne furnizeze mai multe soluţii sau explicaţii.
Pe acest fond al lipsei de vlagă, a refuzului informaţiilor, a refuzului relaţiilor şi neputinţei de a înţelege de ce oamenii au nevoie să trăiască în comunitate, dacă simţul social este ultimul pe care şi l-ar rafina, Luna îşi parcurge ultimul sector al zodiei Vărsător şi intervine, cu o imensă binefacere, asupra celor care sunt preocupaţi de căutări interioare, de cunoaştere, de studiu, de cercetare, inventică. În absenţa unei forţe care să se impună şi care să vină dinspre Peşti, vibraţiile Vărsătorului ţin să ne inunde şi, în aspectul lor benefic, ne duc spre inspiraţie şi cunoaştere, spre a descoperi cheia succesului, a găsi acolo unde toţi au căutat, piatra filosofală sau soluţiile geniale.
Forţa Vărsătorului duce spre inspiraţie şi descoperiri printr-o stranie mobilizare interioară, printr-o descindere curajoasă, printr-o mobilizare a voinţei dincolo de limita înţelegerii în aşa fel încât, secătuiţi de puteri, oamenii îşi mută conştiinţa într-o altă locaţie, se depersonalizează, se detaşează de Eul fals şi se pot privi din afară. În afara fiinţei unii vor găsi sfaturi înţelepte, dragoste, înţelegere, putere, susţinere, bani, cadouri, o protecţie suplimentară, adică o abundenţă pe care din interiorul chinuit şi marcat de oboseală nu putea fi observate. În felul acesta, apare inspiraţia, iar unii îşi pot modula vibraţiile personale pe care, în alte conjuncturi, nu le puteau folosi. Dacă această condiţie este îndeplinită şi autoeducaţia a jucat în ultima vreme un rol important, protagonistul va înţelege rolul experienţei, a şefului, a superiorului, a profesorului, a iniţiatului şi nu va respinge ideea de a fi ajutat sau susţinut, doar că va găsi un mod nepotrivit de a recunoaşte.
Careul lui Marte cu Junon nu este, însă, un aspect pozitiv, confortabil şi nici unul care să faciliteze autoeducaţia, ci va aduce o anume durere în faţa informaţiei, a adevărului ceea ce-l va face pe acesta prioritar ca eveniment, nu neapărat şi ca valoare sau profunzime. Neînţelegându-se oamenii se ceartă, neacordându-şi întâietate, respect sau refuzând să primească în măsura în care oferă fluxul de informaţii, cel afectiv sau chiar curentul energetic se îndreaptă spre colaps, spre frustrare, spre negarea propriilor valori şi a ţintelor pe care trebuie să le atingă în comunitate, prin efort colectiv, prin ajutorul şi implicarea celorlalţi. Careul Marte-Junon nu aduce, de la sine, conflict, irascibilitate, ci va exista un motiv, unul clar şi, fiind vorba despre tranzitul lui Marte în Fecioară, eventual detalii, conjuncturi minore, obiecte mici. Spre finalul zilei, după ora 22:30, când Luna intră în Perioada fără direcţie refuzul comunicării, a persoanelor, a tipului de relaţie care se leagă între doi apropiaţi va intra într-un uşor regres, pentru că Vărsătorul pe cât de uşor poate vorbi, atât de simplu poate suprima cuvintele, dacă prin asta este convins că va deveni ctitor de valori.
Prin urmare, săptămâna debutează în tonul unui roman de aventuri, cu inflexiuni istorice, în care personajele îşi imaginează devenirea lor în sectorul personal sau în cel public prin călătorii imaginare sau traversări repetate prin perioade contradictorii. În mintea lor oameni se ceartă şi se împacă, se ajută şi se părăsesc, îşi neagă unii altora statutul pentru că, în realitate, fiecare este nemulţumit de ceea ce are şi subminează autoritatea celuilalt pentru a şi-o însuşi pentru sine. Acest joc al vieţii ţine de un tandemul simplu-complex, educaţie-înţelepciune, curaj-laşitate şi, atunci când va avea o rezolvare de la sine, va elimina bariere prin experienţele istorice, cele ale înaintaşilor, ale bunicilor, părinţilor sau ale prietenilor mai în vârstă. Când dorim să beneficiem de o soluţionare simplă, fără un sprijin substanţial venit din exterior, se va face apel la confruntările personale, la limitele biologice, mentale sau afective, dincolo de care se află puterea pe care aici nu o avem. A trece dincolo, fără un ajutor venit din partea unei autorităţi, ce are acest statut prin vârstă, funcţie sau cunoştinţe, înseamnă a cuceri o redută, a ne depăşi, întâi de toate, limitele puse de fiinţa umană prin agresivitate, comportament antisocial, de reguli stabilite prin revoltă, ură, discordie, regret, frică. Toate acestea îşi cer acum dreptul la argument, cultură, informaţie, convingând că tot trecutul, tot istoricul, pentru că ne aparţine este demn de luat în seamă. A trece dincolo de acestea reprezintă surparea victoriei, adică ipostaza eroică în care omul se învinge pe sine şi în acelaşi timp devine învingător.
Că ziua se consumă în regrete, agresivitate, reproşuri, conflicte pe motivul nepotrivirii de caracter, a incompatibilităţilor, ceea ce ne îndeamnă spre lene, indolenţă, repaus, renunţare, regret, confortul dispreţului sau puterea urii, ne aduc la lumină acele evenimente care ne-au împovărat fiinţa şi întunecat mintea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenţi asupra impulsurilor care îşi cer azi drepturile. Aceste stări au în mare parte o energie reziduală, chiar dacă, a le înfrunta prin raţiune, sensibilitate, intuiţie sau tehnici de manipulare a energiei, ne duce spre un rezultat spectaculos. Fiind pe final de ciclul lunar (joi, 22 martie e Lună nouă) ne putem gândi că gradul anaretic al Soarelui să însemne, pentru cei cu puteri spirituale, cu deschideri către universul interior, o clipă de iluminare, străfulgerarea care să ne încurajeze şi mai mult în a ne depăşi îngustarea minţii şi sufletului de care se pare că suntem atât de îndrăgostiţi.
http://coser.ro/
 
Marţi, 20 martie
Intrând în conjuncţia cu Neptun, Luna încă se mai află în relaţie de trigon cu Saturn, încă ne mai învăluie reminiscenţele de ieri în care experienţa, curajul de gândi şi de a ne depăşi limite ne-au tentat. De această dată fiind în Peşti, Luna va da gândirii şi iniţiativei o direcţie emoţională. Pe motiv că nu simte, nu gustă, nu aude şi nu recepţionează niciun stimul, adică nu are motivaţie pentru gândire, ci mai curând pentru sentimente pe care le trăieşte pe baza a ceea ce a acumulat anterior, nu prin ceea ce ar putea să-i vină din jur, valul predispoziţiilor astrale de azi va tenta cu o uşoară retragere, o încuiere a proiectelor ce au fost abordate ieri cu atât de mare entuziasm.
Până în preajma ingresului solar în Berbec şi, prin intermediul Lunii, componenta motivaţie se va menţine până joi, 22 martie, când, în mijlocul zilei va trece în Berbec aduce motivaţii pentru a cânta, dansa, a da curs unei invitaţii, a citi, mânca sau a abandona orice mişcare pe care corpul ar putea-o considera epuizantă, nefolositoare sau lipsită de vreun sens socio-comportamental. Ceva stă să ne blocheze dinamismul, să-i inverseze acestuia sensul, să îl pună într-o altă lumină decât suntem obişnuiţi şi asta nu este neapărat ceva rău şi greşit, ci doar altfel, ceva nou prin modul de acţiune nu prin calitatea evenimentelor sau a elementelor care le formează. Fie că este vorba despre exprimarea scrisă sau cea verbală, că se alege cunoaşterea unei limbi străine, comunicarea prin alte mijloace, că se porneşte spre o cucerire sau o recucerire a meritelor pe care un grup de persoane sau chiar noi înşine, într-o dizarmonie amplă ori într-un moment de derută, le-am abordat, partitura în care instrumentele noastre vor cânta va fi una abstractă, puternic retractilă, în situaţia în care anturajul va cere dovezi ale înţelegerii, un probatoriu concret, fizic, experienţial, devenind prin acceptarea provocării un exemplu, un model, un zid dincolo de care nu se trece, un stindard, o forţă pe care grupul o va folosi pentru a-şi motiva/justifica/accepta/recunoaşte fie lipsa de înţelegere (“am nevoie să mă ridic, aşa cum X a făcut-o”) sau pentru a-şi lărgi schema acumulărilor într-un cadru ce nu ţine de profesie, statut social sau experienţă, ci ţine de mai mult, de ceea ce anterior ne-a inspirat, în absenţa vreunei justificări personale. Suntem făuritorii propriului destin şi nimic nu ne împiedică acum să ne ridicăm, poate doar lipsa motivaţiei şi ea, la radul ei, personificată, construită prin elemente personale dizarmonice, asupra cărora mintea nu poate reveni pentru că nu are timp şi, paradoxal, nici motivaţia necesară, şi care ne şopteşte în adâncul fiinţei ce să alegem, cum să gândim, ne reaşează amintirile, emoţiile, ne motivează relaţiile, ne încurajează o altă abordare şi asta înseamnă curaj. Curajul de a ne ridica este, deci, impulsionat azi de planete prin acest gen de predispoziţii sociale, prin relaţia pe care Marte Pluton şi Jupiter le construiesc prin Piramida regală de pământ, dar şi prin alăturarea Soarelui la Aripile de pasăre, alături de Pluton, Junon şi Marte. Aşadar, înţelegem că toate aceste mesaje vin, nu atât de la Soare, prin acţiune lui singulară din Berbec, ci, mai ales, din relaţia sa, activată de intrarea în Berbec, în principal, cu Pluton şi Marte. Schema curajului, gândirea structurată, motivaţia practică, revendicarea realistă, deci curajul de a pune problema altfel devine acum un mod de expresie pe care fiecare îl va manifesta după cum îi sunt acumulările din ultimele săptămâni. Dacă, pe de o parte, avem fundalul şi îndemnul spre a construi sau a reconstrui, magnetismul social vine, de partea cealaltă, prin Pluton şi Marte, cu justificările, contracţiile personale şi, evident, o parte dintre aceste motivaţii se susţin pe conjuncţia Soarelui cu Uranus, care se va împlini la grad perfect chiar în această săptămână, sâmbătă, 24 martie.
Astfel, cei care doresc să acţioneze eficient în zona publică, să fie apreciaţi ca fiind puternici, curajoşi ori să nu fie înlăturaţi din zona asupra cărora până acum au deţinut control vor fi inspiraţi într-un mode neobişnuit chiar de acţiunile pe care le săvârşesc, ce le vor cere deschidere mentală, cunoaştere practică şi, mai ales, acceptare. Prin acest început nu este importantă fluctuaţia ori, adică să facem o schimbare, să impunem spre o anume finalitate o reaşezare a acestora, o prelucrare a informaţiilor sau a evenimentelor propuse deja pe alte conjuncturi astrale, ci să fim schimbarea însăşi. Dacă până acum această idee a fost un deziderat interesant, mulţi refuzând să se implice în mai mult decât prin a da curs unui sentiment, a unei impresii, adică de a fi încântaţi de caracterul profund al acestei idei, acum, motivaţia, caracterul practic al acţiunilor pe care aceasta le susţine cere identificare, a fi una cu acţiunea, a fi însăşi schimbarea, nu doar de a vorbi despre ea. Dacă facem un tur al subiectelor abordate de unii autori tineri, nu ca vârstă, ci ca mod de abordare, înţelegem că a fi schimbarea reprezintă unul din marele mistere ale vieţii, una dintre cele mai complicate descinderi pe care oamenii ar putea-o săvârşi. Cu toate acestea nu este cazul să generalizăm, nu este oportun să invocăm faptul că o mirişte nu conţine plante medicinale, pe motiv că acolo paşte un cal sau vaca pentru că am greşi. Viaţa este construită pentru a ne surprinde şi atunci când nu ne surprinde, când nu ne place necunoscutul, când nu simţim inima bătând cu putere în faţa abstractului, când nu simţim că ne hrănim prin înţelegere, când nu iubim pacea activă, când nu ne putem apropia de o fiinţă nu vom reuşi să fim schimbarea însăşi pentru ca pasul înapoi nu reprezintă o detentă sau un pas într-un dans al sufletului, ci o justificare a fricii şi regretului cu care ne învăluim în permanenţă. Trecutul nostru nomad este încă înscris în codul genetic, tocmai de aceea apropierea de natură înseamnă o incursiune, nu şi o identificare cu misterul ei. Suntem încă nişte nomazi, chiar dacă ne-am născut şi am trăit în cutii de chibrituri numite apartamente, chiar dacă ideea de noroi ne oripilează şi absenţa energiei electrice, a internetului sau a instalaţiei de aer condiţionat ne oripilează. Aceasta înseamnă a depinde de confortul pe care îl avem în jur, înseamnă a dezvolta o mentalitate nomadă. Cei care se instruiesc permanent, care se opresc din agitaţia zilnică, din a prefera confortul civilizaţiei, convinşi fiind că plăcerile cele mai frumoase sunt cele departe de rutină, de comoditate, vor înţelege azi că fiinţa trăieşte din ceea ce cultivă, adică vor avea parte de experienţe, de învăţături şi nu vor confunda libertatea cu dorinţa de a trăi ca frunza-n vânt, cu mentalitatea că spiritul nomad este singura cale spre independenţă. Aceştia sunt fericiţi îngrijindu-şi zilnic straturile de flori sau cele de legume, urmărind cum le cresc grânele pe ogor, adică se simt confortabili în simplitatea unei vieţi trăită cu necesitatea de a cultiva ceea ce viaţa lor cere, nu ceea ce le impune curentul religios sau modelele culturale. Asta înseamnă, prin trecerea Soarelui în Berbec, şi acceptarea ajutorului primit din cele două configuraţii (Piramida de pământ şi Aripile de pasăre) nu în a schimba o regiune cu alta, nu în a călători călare pe un cal care mănâncă iarba de acolo de unde nu credem că sunt planete medicinale, nu de a schimba, ci de a fi însăşi schimbarea.
Prin urmare, trecerea Soarelui în Berbec, elementele care preced acest eveniment, dar şi cele şapte pe care Luna le împlineşte cu Chiron (conjuncţie) Marte (opoziţie), Junon (careu), Capul Dragonului (careu), Pluton (sextil), Lilith (sextil), Jupiter (sextil), ne introduc într-o atmosferă nouă, una care se bazează pe experienţele anterioare, dar care ne cer un nou probatoriu, de această dată unul cu care să ne identificăm. “Eu sunt funcţia, statutul, schimbarea”, “Eu sunt ceea ce spun, nu ceea ce se vede de la distanţă” ş.a.m.d. reprezintă modul prin care acceptăm provocările destinului, deloc simple şi deloc uşor de cuprins pentru a continua un proces. Multe din acţiunile de azi vor avea ca principală motivaţie “Nu am de ales!”, iar aceasta va fi explicaţia celor care doresc să se ridice deasupra propriului statut, care înţeleg condiţionările vieţii şi prin această expresie înţeleg de fapt “Nu am de ales altceva pentru că am ales deja”.
Spectrul acţiunilor pe care aceştia le săvârşesc vor fi azi, dar şi în următoarele zile, lovite de neprevăzut. Sunt imprevizibili, retractili, agresivi, copleşitori sau indiferenţi, într-o viteză de reacţie ameţitoare. Dacă se lasă în voia inspiraţiei şi ei înşişi vor fi surprinşi de cât de repede li se modifica structură, de cât de amplă le este decizia şi cât de fierbinţi se vor dovedi. Prin aceste descinderi mulţi vor refuza o relaxare într-o altă locaţie, considerând că prin a fugi de problemă nu înseamnă şi rezolvarea ei, iar amânarea nu poate duce la niciun rezultat bun. A acţiona acum şi aici îi va mulţumi, însă mijloacele de acţiune nu vor fi dintre cele mai corecte şi plăcute.
Suita de aspecte pe care Luna le împlineşte la intrarea sa în Peşti reprezintă de fapt o adâncire a relaţiilor dinamice pe care le-am săvârşit anterior, însă într-un mod mai direct şi prin necesitatea unei finalităţi sau măcar a rezultatelor intermediare clare, practice. A nega trecutul, a ne desprinde de el, prin faptul că ne debarasăm de sarcini suplimentare pe care ni le-am însuşit sau ne-au fost atribuite în acest an, reprezintă un salt, un pas înainte spre ceea ce dorim să facem la locul de muncă, în familie sau în cercul de prieteni. Berbecul înseamnă acţiune, iar descinderile sale au menirea de a atinge finalitatea rapid. Ceea ce nu se opreşte într-o finalitate azi, fie ea a unor subcapitole, nu a întregului edificiu, se va pierde în neant.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări cu atenţie ceea ce ne învălui începând cu ora 7:14 de când Soarele intră în Berbec pentru a înţelege măsura lui “Fii schimbarea pe care doreşti să o vezi în lume” (Gandhi).
http://coser.ro/
 
Miercuri, 21 martie
A doua zi de Peşti (Luna în Peşti) ne pune în gardă vis-a-vis de istoria personală, de aspiraţiile pe care le avem, de nevoile intime care ne consumă energia sau care ne ridică spre o altă treaptă. Gândirea şi sentimentul sunt azi prietene şi această fuziune stimulează exprimare scrisă şi vorbită, dragostea, plăcerea, apropierea dintre oameni, speranţa că într-o zi viaţa va comporta o schimbare calitativă. Unii nu-şi vor extinde sentimentele spre o zonă atât de mare, spre planul social, ci se vor limita, cea mai mare parte din zi, în a experimenta, a retrăi, a împlini sau a simţi viaţa într-o mare diversitate de stări şi relaţii, însă într-o zonă intimă. Pentru că Venus se află încă în domiciliu şi (nu putem să nu luăm în considerare) se află încă în fereastra conjuncţiei cu Lilith, dar la limita superioară a toleranţei, pasiunea pentru a retrăi, a redobândi importanţa şi atenţia din partea celorlalţi se pare că va fi uşor răstălmăcită ori va debuta în tonuri mai puţin agreabile. În felul acesta, sextilele Lunii cu planetele din Taur înseamnă accesul la informaţii despre familie, despre statutul, despre nevoi de care nu am ştiut până acum, de redobândirea unui statut, drept sau de alocarea unor fonduri, gestionarea unor resurse sau obţinerea unor avantaje care sunt materiale sau se vor regăsi în obiecte, distincţii ori alte forme concrete de susţinere a imaginii personale.
Totuşi, Luna în Peşti aduce şi un interes pentru valorile profunde ale culturii, către ştiinţele exacte, către astronomie şi implicit astrologie, chiar ocultism, acordând atenţie elementelor care nu ţin doar de satisfacţia personală, ci şi de cele care au fost probate în timp, care au constituit ipostaze valabile prin care alţii au obţinut succesul, au promovat examene, au devenit faimoşi. Simţul succesului, dorinţa de a ne descoperi vocaţia, de a obţine avantaje substanţiale făcând ceea ce ne place va fi azi în contrast cu ceea ce trebuie să facem, dar nu ne convine.
Pe acest fond al extinderii gândirii şi practicii, a căutării propriei vocaţii, conjuncţia Soarelui cu Mercur retrograd ne aduce ca principal beneficiu volumul de informaţii, nu doar calitatea lor, amploarea emoţiilor, numărul de oraşe vizitate, nu apropierea de unul în mod special, numărul cărţilor citite, nu apropierea de un anume autor, ceea ce va oferi impresia unei îndrumări greşite. Dacă această ipostază are o componentă educativă importantă, valoarea transferului informaţional va deveni o principală problemă a zilei. Pentru că Mercur este retrograd cercetarea se va axa pe traume, nemulţumiri, sentimentul apartenenţei la o minoritate, lipsa de înţelegere a unor noţiuni simple, elementare, nevoia de a revizui un set de informaţii care ţin de defecte, dizarmonii, rătăciri, poate chiar eşecuri.
Având parte de o aşa mare contradicţie în sfera personală, cea care va beneficia de o principală atenţie azi, Mercur şi Uranus, la nivel social, vor aduce inversiunii un ecou pozitiv şi va face din defect o calitate care va bulversa şi va da predispoziţiilor Lunii un sens nepotrivit sau va oferi un aşa mare regret, o aşa intensă dezamăgire încât se va renunţa complet la a mai acţiona pe zona publică.
În aparenţă, cele două aspecte pe care planetele le vor împlini azi sunt benefice, dar pentru că fiecare va dori să deţină întâietatea va face din contextul astral al zilei ca un vas cu doi căpitani care, în final, se va scufunda. Este important deci să ne decidem asupra cărei componente să ne aplecăm pentru a nu ridica ancora şi a îndeplini condiţia nefastă în care două serii de comenzi să vină din parte a doi căpitani pentru că finalul îl ştim.
Nu este cazul, însă, să punem la îndoială caracterul benefic al zilei, însă va fi deosebit de important să nu confundăm emoţiile cu raţiunea, nici faptele cu finalitate imediată, cu eficienţa sau cu puterea. Este foarte probabil ca azi să nu ratăm şansă de a valorifica o informaţie pentru că retrogradarea lui Mercur în Berbec aduce amploare evenimentelor mici, o lipsă de discernământ şi o uşoară deplasare spre vulgaritate, pentru a combate stresul, durerea, plictiseala, rutină, nemulţumirea sau de a da vieţi un caracter viu şi plăcut. În 25 mai 2012 Soarele şi Mercur se vor întâlni din nou, iar atunci Mercur va fi puternic prin poziţia sa în domiciliu, dar şi prin mersul direct şi va duce o evaporare a complicaţiilor pe care acum ne vom strădui din răsputeri să le soluţionăm. Până atunci contextul social se va schimba, vor apărea alte conjuncturi care vor aşeza din nou straturile profesionale, nivelele de înţelegere sau de exercitare a puterii şi va facilita soluţionarea în bune condiţii.
Prin urmare, 21 martie ne introduce într-o formă particulară a dinamismului astral, în care fiecare celulă a corpului, fiecare persoană din cadrul unui grup se ridică şi doreşte să-şi exprime un punct de vedere, o opinie, doreşte să primească o recompensă imediată pentru munca sa, pentru efortul anterior pe care îl invocă punctual şi care speră să-i schimbe viaţa substanţial. Dacă, pe de o parte, Luna din Peşti, pasionată azi de marile idei, emoţiile ample, domeniile cu o istorie puternică şi amplă, vine cu seria ei de valori şi caută să ne convingă că numărul mare de prieteni reprezintă un etalon al valorii, volumul de pagini citite înseamnă şi o experienţă profesională solidă, evenimentele acestei zile vor părea contradictorii şi când ne obligă să alegem atunci vor părea că strică atmosfera, încurcă planurile, ne dă peste cap întâlnirile cu prietenii sau relaţiile de serviciu.
Nimic în sine nu este rău şi nimic în sine nu este bun, totul depinzând de modul cum gestionăm zonele de interferenţă, punctele unde viaţa privată se atinge de cea publică şi unde interesul personal pare să domine interesele celorlalţi. Prin faptul că zdruncină structurile vechi, schemele deja sedimentate, unele dintre ele deja mucegăite de nefolosire sau uzate de cât de mult am tras de ele, 21 martie poate veni asupra noastră cu o secvenţă de geniu, cu o componentă deosebit de inspirată care să nu poată fi valorificată suficient din lipsă de atenţie ori o atenţie îndreptată spre aspecte neesenţiale ale vieţii.
Pasiunea pare să fie elementul care se naşte din interferenţa celor doi şi, deopotrivă, elementul care ne ţine departe de înţelegerea clară a situaţiei sau contextului. Cei care sunt obişnuiţi cu pasiuni elevate, vor reuşi să jongleze mult mai uşor cu ideile şi să descopere plăceri neobişnuite, curate, superioare pe care vor fi tentaţi să le apeleze mai des în viitor. Tocmai de aceea este important să ne amintim azi de cuvintele lui Balzac “Pasiunea este presentimentul iubirii şi al infinitului ei, după care aspiră orice suflet sensibil” şi să ne dovedim mai indulgenţi cu greşelile celorlalţi pentru că azi nu sunt făcute cu intenţie.
http://coser.ro/
 
Joi, 22 martie
Trecerea Lunii în Berbec lasă în urmă o undă de mister pe care planetele au lansat-o în ziua anterioară şi ne apropie mult de concret, de acţiunile cu rezultat imediat, care nu se vor evidenţia prin discernământ, calcul, analiză, precizie, ci prin intensitate, rapiditate, poate chiar lipsă de tact, indiscreţie. Trecând în Berbec, Luna, de fapt, va împlini o conjuncţie cu Mercur şi una cu Soarele fără a mai beneficia de componenta <> care a radiat din conjuncţia Mercur-Soare în cazimi de ieri. Acum, Mercur, de parcă nu ar fi fost suficient că este retrograd, este ars de Soare, iar Luna, prin apropierea sa, îi va amplifica complexele de inferioritate scoţând la lumina defecte teribile, un neastâmpăr, o jenă şi, evident o agresivitate care îi va face pe oameni nemulţumiţi de condiţia comună a vieţii încurajându-i să se ridice, să-şi părăsească locul de muncă, familia, să se aventureze în a-şi găsi rostul la mare depărtare de casă, acolo unde lupta pentru existenţă are un rezultat imediat şi unde finalitatea nu este foarte departe în timp.
Berbecul, prin intermediul luminariilor, reuşeşte azi să ne aducă un suflu nou în ambele sectoare, atât în cel material, cât şi în cel spiritual, printr-o redefinire a nevoilor. În felul acesta, banii devin un mijloc de a cumpăra poziţii, de a lega prietenii, de a achiziţiona obiecte care să înlocuiască golul de persoane din jur sau care să mai stingă puţin din teama de singurătate, cu care unii sunt atât de familiarizaţi. Această acţiune nu va fi una menită să alimenteze teama, ci una care să o combată, într-un mod direct, brusc, intens, aprig, mergând până la a extrage din subconştient ceea ce individul nu avea habar, de a motiva reacţii sau temeri pe care nu şi le-a cunoscut în mod direct. Banul, valoarea acestuia sau chiar acumularea lor şi sentimentul pe care îl transmit prin ceea ce reprezintă, conferă zilei un caracter duplicitar, acela de luptă, confruntare, de grijă în faţa unui eveniment pe care, după informaţiile pe care le deţin acum, s-ar putea să nu-l putem susţine din lipsă de resurse.
De partea cealaltă, componenta imaterială, cea prin care oamenii îşi idealizează pornirile devine azi una creatoare de valori prin implicaţiile Lunii noi. Ambiţia de a depăşi orice barieră, de a ridica standardul vieţii proprii şi, prin aceasta, de a lăsa în urmă senzaţia de neputinţă, patimă şi grija cea mai mare, care ne vin din această zodie, ne ajută să parcurgem azi o serie de evenimente agitate, zgomotoase, impulsive, intense ca trăire, dar care se consumă repede dacă nu există în anturaj ceva care să alimenteze în continuare desfăşurarea evenimentelor.
Acest fundal, ce ne vine din accentuarea anumitor trăsături ale zodiei Berbec, devine un element fundamental pentru următoarele patru săptămâni, prin faptul că pe acestea se vor situa direcţiile trasate de Luna nouă. În tema sa, Lună nouă se plasează pe casa a VII-a, alături de Uranus şi Mercur, construindu-se un adevărat stelium care va aduce popularitate şi faima, schimbarea direcţiilor sociale, de pe acţiuni prudente, rezervate, temătoare în faţa schimbării, pe cele care sfidează orice regulă pe care altădată nu am fi încălcat-o, spre relaţii sociale diverse care şi acestea pot sfida ridicolul şi pot aduce în postura de asociaţi sau prieteni oameni care până acum nu păreau să aibă ceva în comun. Dacă ne gândim că a VII-a casă astrologică patronează relaţiile, asocierile şi divergenţele de opinii manifestate la scenă deschisă, că ea este, în tema de faţă, controlată de Neptun din casa VI şi că Mercur de mâine va intra în Peşti, prin retrogradare, putem să anticipăm că direcţia trăsăturilor Lunii noi se vor limita la două direcţii:
1. demolarea comportamentului social după noi proiecte de legi, aplicarea lor după noi normative, împărţirea răspunderii într-un cadru mult mai larg ce va comporta, de-a lungul următoarelor patru săptămâni, frământări menite să sedimenteze noi afinităţi, să ridice structurile mici, să fragmenteze vina celor mari şi să preschimbe imaginea negativă prin reconfigurare;
2. deplasarea dinamicii sociale spre o zonă a muncii, a sănătăţii, a serviciului public, dar nu prin întărirea acestuia, prin stabilizarea proceselor sociale ce ar duce la optimizarea acestora, ci printr-o anume vampirizare a lor, folosirea lor drept capital de imagine.
În ambele direcţii se prevăd schimbări de conţinut, ce sunt făcute în viteză şi care apar prin solicitări în cascadă între departamente dispuse arborescent, având această precipitare drept element de legătură. Indiferent că şefii, după diferite grade, îşi trasează unii altora sarcini, că structurile mondiale se adresează statelor şi acestea, în interior, execută, în mare viteză, directivele, toate acestea ne vor afecta şi la nivel individual, dar şi la nivel colectiv, în primul rând prin riscul major pe care îl presupune acţiunea precipitată.
Acest risc este menţinut de opoziţia Marte-Chiron care pe axa Fecioară-Peşti ne aminteşte azi de greşeli de viaţă, de păcatele tinereţilor, de patimile pe care oamenii le-au afişat fără a avea simţul ridicolului, viziune asupra viitorului, fără a anticipa măcar şi în parte necesitatea menţinerii unei prestanţe, cea a bunului simţ, care nu sfidează ridicolul şi nu confunda extravaganţa, cu defularea.
Toate acestea vor aduce prin amploarea lor o dinamică socială aparte, făcând din 2 martie una dintre cele mai intense zile ale lunii, deşi este dificil de invocat un posibil clasament al acestora, dat fiind contextul special, multitudinea de unghiuri împlinite în această perioadă, amploarea şi caracterul urgent al deciziilor care ne vin din toate sectoarele vieţii. Capitolul de imagine va fi cel dat de greşelile trecutului, căutându-se să se manipuleze informaţia care, altădată, a fost administrată eronat, cu sau fără intenţie, şi care nu va intra acum pe făgaşul normal, ci doar va exploda într-o mare diversitate de decizii, intenţii, acţiuni, abordate pe zona publică, ce pot afecta conştiinţa socială prin componenta neprevăzut (Uranus) care aduce, deopotrivă, intensitate şi uzurpare a structurilor tradiţionale pentru a face loc altora. Structurile care vin acum cu elanul lor novator ne surprind prin agresiune şi vor folosi sectorul muncii şi al serviciului public drept un principal capital de imagine.
Prin urmare, 22 martie ne constrânge să luăm decizii urgente, să ne deplasăm voinţa şi simţirea spre zona pe care până acum nu pare să fi prezentată vreun interes. Unii se vor îndrepta spre noi locuri de muncă, spre a deschide noi oportunităţi de a lucra, a efectua un serviciu în folosul comunităţii, de a vinde casa, locul părintesc, de a reconfigura structura locuinţei, de a dărma un perete care agresa vizual sau funcţional sau, la nivel social, de a combate cu propriile arme o structură mai veche şi de a declanşa procedura de înlocuire a sa.
Chiar dacă elementele pe care vibraţiile din Berbec la foloseşte sunt vechi, sedimentate, unele dintre ele chiar periculoase în formă revendicativă, aşa cum dorim să le folosim acum, acţiunile nu pot să atingă finalitate doar prin demersurile iniţiate în prezent. Au nevoie de opriri intermediare, de staţionări repetate, de rapoarte intermediare, de reevaluări, redeschiderea dialogului, renegocieri. Caracterul revoluţionar ai conjuncturilor din această perioadă are însă calitatea de a ridica nivelul şi de a declanşa procedura de modificare a unei structuri de care nu a îndrăznit nimeni până acum să se lege aşa. Uranus poate aduce un compromis, însă unul constructiv şi el va prefera metodele neconvenţionale, legăturile de prietenie care depăşesc graniţele impuse de limbă, calitatea informaţiei, timp, nivel social.
A fost greu până în acest moment şi, evident, acum se cere încă un efort pentru a încheia această etapă a vieţii. Începând de mâine lucrurile se aşează pe alte baze, unghiurile nu mai agresează prin noutate, ci doar prin intensitatea desfăşurării lor într-un registru indicat în analiza aplicată zilei care le conţine la grad perfect. Este, însă, evident, că schimbările ample care se doresc acum şi care ţin de educarea mentalităţii se vor consuma în timp şi nu sunt suficiente câteva zile, nici câteva luni, ci poate, în cel mai rapid mod, câţiva ani dacă efortul este susţinut şi este ţinut firul întins. Dacă se va face apel la conduita socială, nu comportament individual, la directive ale grupării, nu educaţia individului care face parte din acel grup, atunci careul Uranus-Pluton, prin dinamica sa, vă prelungi această modificare de mentalitate, în etape repetată până în 2016, ceea ce ar putea fi suficient pentru fracţiunile de început ale acestui demers. Dacă dorim să învăţăm din istorie şi nu ne arătăm atotştiutori din emisiunile de ştiri vom vedea că marile schimbări au cerut sacrificii şi că, în cel mai fericit caz, au existat pagube colaterale. Tocmai de aceea creatorii de valori vor fi în acelaşi timp şi vizionari sau măcar oameni cu o perspectivă lucidă asupra viitorului. Planetele Uranus şi Neptun, implicate direct în conjunctura de acum, ce au calitatea de patroni ai statului român (Uranus) şi respectiv poporului român (Neptun) continuă o formă de răscolire socială, începută din anii anteriori, şi doresc să impulsioneze demersurile iniţiate prin susţinerea unor deziderate noi care pot duce la dizolvarea conştiinţei naţionale, aşa cum o ştim noi structurată acum, pentru a creşte, a ne dezvolta. Ciclul vieţii şi al morţii, cu tot cu etapele intermediare ce apar între cele două se aplică şi în cazul naţiunilor, a marilor structuri pe care le conţine acum societatea umană. Tocmai de aceea ceea ce vine acum cu Luna nouă, depăşeşte cu mult cadrul unei zile, impregnându-ne doar cu sentimentul că participăm la ceva important, magnific sau unic în întreaga existenţă. Calitatea vieţii, însă, nu ţine doar de aceste predispoziţii, ci şi de elemente particulare ce pot fi citite din temele naţiunilor sau ale liderilor care participă ca pioni principali la toate acestea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a apleca azi asupra curajului de a produce în propria existenţă o schimbare mică, gen “de azi timp de o lună îmi impună să citesc minim 50 de pagini pe zi” pentru a vedea cum se desfăşoară schimbarea, cu toate etapele sale intermediare: decizia, motivaţia, efortul de respectare a acesteia, înţelegerea, sinteza şi concluzia ce apar la încheierea acestui legământ.
http://coser.ro/
 
Vineri, 23 martie
Cele trei aspecte pe care Luna le împlineşte azi cu Junon (trigon), Capul Dragonului (trigon) şi Pluton (careu), înainte ca Mercur să intre în Peşti prin retrogradare, lasă impresia unei continuităţi pe acţiunilor zilei de ieri, a unei cruciade, a unei campanii pe care oamenii se grăbesc să o finalizeze ca atunci când nu mai au timp, când ceva îi aleargă. Totul li se va părea ca o oportunitate minunată în a soluţiona ceea ce nu au reuşit anterior, fără să fie vorba despre ceva foarte important în sine.
Aceste trei aspecte se împlinesc până la răsăritul soarelui şi asta înseamnă că aduc din subconştient un mesaj complicat, unul care amestecă, din nou, binele şi răul, motivaţia cu indiferenţa, într-o combinaţie stranie, uşor agresivă. Trigonul Lună-Junon, acum, nu pare să aducă un mesaj personal, ci doar să susţină conţinutul celorlalte două unghiuri (Lună-Capul Dragonului şi Lună-Pluton) prin relaţia de tip bine-rău, dispreţ-condescendenţă, agresiune-pace.
Ceea ce ne vine din ziua anterioară şi care se prezintă ca o muzică abstractă ne vorbeşte despre experienţă, iar asta înseamnă a recunoaşte în evenimentele de azi sâmburele unui adevăr pe care ieri sau în zilele anterioare, dar nu depăşind cadrul acestei săptămâni, l-am ştiut. A şti ceva, prin Berbec, reprezintă şi a expune, a demonstra, a împărtăşi, a face public, a exploda, a transfera sau a lăsa la îndemâna tuturor celor care doresc să critice, judece, să se bucure, să-şi exprime gândurile, să aibă o reacţie încă de la primul contact. Pentru că acest îndemn se consumă pe trigonul Lună-Capul Dragonului întregul demers, cu sau fără apelul la recunoaşteri, memorie, însemnări, acorduri, este unul benefic, reconfortant, plăcut, energizant, vindecător. A face trigon cu extremitatea Axei Dragonului din urmă şi sextil cu cea din faţă înseamnă a media tendinţa Nodurilor, deci contactul cu soluţii, rezolvări, ridicări din cenuşă, depăşirea unor obstacole şi împlinirea unor aşteptări. Din nou, fiind vorba despre Berbec, este important să ştim că, prin caracterul său benefic, conjunctura aceasta răscoleşte ceea ce era ţinut cu frică, nu cu ponderaţie, cu grijă, nu cu măsură. Acum se rupe o barieră, se depăşeşte un obstacol se neagă posibilitatea de a eşua într-un domeniu şi se vede doar aspectul care susţine şi încurajează iniţiativa şi libera exprimare.
În felul acesta, careul Lună-Pluton intervine azi cu un suflu nou, cu sentimentul necesităţii, acela care îl pune pe individ în postura de a proba curajul şi de a înlătura reziduurile, chiar dacă asta înseamnă a se reîntâlni cu frica, regretele, neputinţa ori incertitudinea. Dintre toate acestea, relaţia Lunii cu Axa Dragonului reprezintă un vârtej, o spirală care conferă evenimentelor de azi o mişcare uniformă, singurul element care poate da, prin ritm, precizie şi acţiune sistematică, un caracter pozitiv. Berbecul nu este metodic, nu este calculat şi nici nu poate interveni acum în ecuaţie, prin susţinerea din partea altor combinaţii astrale, cu aceste calităţi chiar dacă planetele care îi trec pragul ar putea deţine, potenţial, aceste veleităţi. Ambiţia şi înclinaţia spre calcul, măsură, ponderaţie, ce vin din partea planetei Pluton şi din zodia Capricorn pe care o traversează, sunt aduse la lumină, sunt folosite pe un teren care nu este obişnuit cu această modalitate de intervenţie. În realitate, ea vine prin curajul de a depăşi o inhibiţie, de a vorbi despre un subiect, de a deschide o portiţă spre o altă abordare care va însemna, de fapt, şi desprinderea de complicaţiile unei probleme.
Trecerea lui Mercur în Peşti, prin retrogradare, va readuce în centrul atenţiei problemele ce au apărut în a doua parte a lunii februarie (14 februarie – 2 martie) când Mercur a fost în Peşti, dar pe care nu am reuşit să le finalizăm, să le aprofundăm, pentru că Mercur şi-a încheiat prea repede acest tranzit. Acum, pe fondul unei abateri de la regulile pe care anterior le-am respectat cu sfinţenie, reuşim să ne apropiem de ceea ce reprezintă soluţia valabilă, unanim acceptată şi care va reprezenta un salt al conştiinţei, un progres, o rezolvare importantă. Mercur va sta în Peşti până pe 14 aprilie, adică mai mult decât a stat anterior şi, deci, va avea suficient timp pentru a se adânci în emoţiile care frânau evoluţia, care ne îndemnau să ne extindem pe orizontală şi care ne speriau prin vasta lor extindere, prin bogăţia de complicaţii şi, de asemenea, explicaţii, justificări, motivaţii. Acum, prin încurajarea acestei zile, cea susţinută de relaţia armonioasă dintre Lună (emoţiile) şi Axa Dragonului (ecoul, motivaţia), atitudinea va fi una pozitivă, cu mai mult curaj şi mai multă determinare.
Prin urmare, calitatea acestei zile stă în modul cum administrăm fondul emotiv, cum ne înţelegem reacţiile, cum le canalizăm, şi mai puţin în modul cum gestionăm derularea evenimentelor. Mulţi vor fi surprinşi că azi nu va trebui să facă efort în a supraveghea un proces, ci este suficient să aleagă momentul oportun pentru a oferi acestuia un semn bun. Nu vor sesiza, însă, că în felul acesta îşi economisesc energie şi timp, pentru că o formă subtilă de lăcomie, de aspiraţie, de entuziasm îi pune în postura de a-şi dori mai mult, şi mai mult, reuşind să facă în această zi ceea ce nu au reuşit de-a lungul întregii săptămâni. Indiferent că este vorba despre evenimente pozitive, ce implică un schimb armonios de cuvinte, de idei, o relaţie echilibrată între membrii familiei, între colegi sau între prieteni, oamenii par să fie pe aceeaşi lungime de undă şi singurul obstacol ce apare, şi care este dat de teama de a nu reuşi, de a nu depăşi un impediment, îi uneşte.
Uniţi împotriva unui duşman comun, oamenii uită azi de disconfortul pe care îl au din lipsă de bani, hrană adecvată, nu mai simt oboseala, nu se mai supără dacă sunt jigniţi, nu se mai preocupă de aspectele mărunte prin care emoţionalul le era lezat iremediabil şi viitorul pare să se susţină pe o bază şubredă. Acum parcurg rapid etape, se ridică şi coboară rapid, depăşesc obstacole, câştigă timp şi capitalul de încredere al acestei zile îi transformă în învingători.
La finalul zilei vor observa că s-au ales cu genunchii zgâriaţi, cu vânătăi pe mâini, că sunt extenuaţi fizic, dar mulţumiţi că intră pregătiţi în următoarea perioadă, că au acţionat sub forţa unui impuls misterios, intuitiv sau deductiv, şi se simt bine că au procedat aşa. În Peşti, Mercur este în exil şi pentru că mai este şi retrograd va lăsa impresia ezitări, a refuzului de a soluţiona, adică de a lăsa contextul social, grupul, familia într-o incertitudine enervantă. Pasul mare făcut azi va mai menţine deplasarea spre înainte din inerţie, câteva zile, poate chiar întreaga săptămâna viitoare, până când se va opri şi va invoca întunericul, necunoaşterea, lipsa unei certitudini, lipsa credinţei, adică acele temeri şi probleme personale care trezesc în ceilalţi un ecou asemănător şi care le influenţează deciziile. Asta înseamnă Mercur retrograd în exil (trăsătura negativă îndreptată împotriva celorlalţi).
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi privilegiul de a gusta din curaj. Este minunat să privim lumea din vârful cel mai înalt, chiar dacă asta înseamnă doar o urcare şi o coborâre de o zi. Amintirea acestei panorame poate impregna fiinţa pentru toată viaţa.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 24 martie
Am ajuns şi la momentul în care Soarele şi Uranus devin prieteni pentru o zi, moment în care vor beneficia de deschideri speciale, de atingerea acelor informaţii cu care am lucrat întreaga săptămână şi care ne-au părut abstracte sau presante, incendiare sau lipsite de sens. Azi multe dintre acestea capătă sens, devin accesibile, iar informaţiile vor trece dintr-un registru mental, raţional, logic, precis, într-unul al maleabilităţii, simţirii cu o mare rapiditate, cu un elan special şi cu o detaşare de obiect care ne incită şi aprinde imaginaţia, ne hrăneşte speranţa şi ne aprinde inimile celor care au crezut că viaţa nu mai are cu ce să-i surprindă.
Această condescendenţă faţă de valori, această deschidere faţă de sensibilitate şi înţelegere a preciziei mentale dezvoltate prin interacţiuni, în primul rând se explică printr-un proces pe care l-am mai întâlnit de-a lungul acestui an însă manevrat de alte conjuncturi: negaţia negaţiei. Dacă, iniţial, aceasta se va manifesta printr-o aplecare asupra întâmplărilor ce s-au consumat de-a lungul acestei săptămâni, prin suita de evenimente, nu prin conţinutul acestora, cu cât ne apropiem de mijlocul zilei şi intrăm în fereastra opoziţiei pe care Lună o face cu Saturn, cu atât mai intense devin rememorările, cu atât mai puternic ne tulburăm în faţa acestor adevăruri, în faţa ideilor noi pe care le avem asupra evenimentelor vechi şi cu atât mai motivantă ni se pare desprinderea de trecut, separarea de grupul care s-a arătat indiferent sau agresiv faţă de individul în cauză. Înţelegem, astfel, că pentru a ajunge la libertate, prin lecţia astrală a acestei zile, va trebui să trecem prin atingerea limitărilor, prin înfruntarea condiţionărilor, a complicaţiilor, prin aprinderea conflictelor sau măcar prin rememorarea lor şi retrăirea dezamăgirilor prin care vasul sufletului navighează în derivă.
A răscoli prin evenimentele viitoare în căutarea unei independenţe care să liniştească sufletul, care să-l desprindă de teamă şi, deopotrivă, de nesiguranţă, înseamnă a ţinti spre neconvenţional, spre inventivitate, spre abandonarea unei conduite, cu dorinţa intensă de a nu mai cântări lucrurile, ideile, ci de a le supune unui proces rapid, în care verdictul să fie unul ştiut de dinainte. Într-un contrast interesant, limitările opoziţiei Lună-Saturn, cauzatoare de multe nefericiri, de nesiguranţă respingerea plăcerii de a trăi în comunitate, a socializării şi a dezvoltării acestora pe baza unui interes rece, a unei ambiţii neobişnuite de a domina grupul, nu de a dezvolta o armonizare în raport cu acesta, şi necesitatea progresului, a saltului, a cunoaşterii ce se desprinde din conjuncţia Soarelui cu Uranus ne aduce trecutul şi viitorul în zona neutră a prezentului, oferind individului senzaţia că poate face orice, că poate decide asupra oricărui lucru, că nu va fi atins de nicio consecinţă sau dacă va fi atins atunci consecinţele nu sunt aşa de dramatice cum par. În felul acesta, conjuncţia Soare-Uranus pare să facă parte dintr-un mecanism mult mai mare care aduce libertăţilor de acum o justificare esenţială, o motivaţie karmică şi perioadei, adică lunii martie şi implicit a începutului de an 2012, o valoare esenţială pentru destinul individual. Fiind în trigon/sextil Soare-Axa Dragonului, într-o dispunere specială, ce-i permite să medieze tendinţa Nodurilor (sextil cu Nodul sud din faţă, trigon cu Nodul nord din spate) calitatea acestei expresii, a libertăţii de mişcare, a desprinderii ia proporţiile unui eveniment magic, genial, special, a unei porţi deschise spre un viitor mai bun spre o schimbare considerabilă a evenimentelor, spre înclinarea balanţei care părea orientată spre dramă, greşeală, sărăcie, spre o pozitivizare a faptelor, spre o redresare a situaţiei şi abandonare a acelui trecut care părea invaziv, care păta conştiinţa şi care părea că nu se mai schimbă.
Spectrul evenimentelor se va dovedi unul foarte mare, atingând atât sfera privată, cât şi cea socială, afectând atât frământările sociale, cât şi instabilitatea unei vieţi personale supusă riscului, lipsurilor sau banalului. Că se va manifesta în domeniul ştiinţei, prin descoperiri speciale, în cel comportamental prin care trădările sunt afişate, criticate şi sancţionate ori că se va considera oportun să se dezvăluie un talent ţinut ascuns de teamă ridicolului, neimplicării în viaţa comunităţii, refuzul de a ajuta, susţine sau încuraja, valorile acestei conjuncturi va semna cu o explozie în care elemente valoroase au fost ţinute într-o masă amorfă, concentrate, ascunse, iar acum se expun total în public, faţă de conştiinţa urmaşilor şi într-o deschidere specială.
Prin urmare, 24 martie ne pune în postura de a ne dezice de cercul de prieteni, de a pune în discuţie un element negativ pe care îl conţine această săptămână şi pe care, în alte conjuncturi, nici nu l-am băga în seamă. Acum totul ia proporţii, totul se amplifică, totul este văzut clar, lucid, ideile mult mai bine înţelese, iar perspectiva evenimentelor se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a se pregăti de carnaval. Cei care sunt conservatori vor privi conjuncturile acestei zile ca pe un atac aplicat statutului lor, ca pe o manifestare în forţă, ca pe o descindere care îi agresează şi mai tare încât îşi aduc aminte azi proverbul românesc “rău este cu rău, dar mai rău este fără de rău”. În faţa unor aşa de mari descinderi, care pornesc într-un calm suspect, sub formă de invitaţii, nu impuneri, şi se ajunge într-un sector magnific în care se cere smulgerea răului din rădăcină, dezvoltarea unei atitudini categorice care să aducă în centrul atenţiei necesitatea de a produce vieţii schimbări iremediabile. Asemenea vrăjitorului perfect lucid de mijloacele pe care le foloseşte, conjuncţia Soare-Uranus, secondată de opoziţia Lună-Saturn, preia destinul tragic al omului şi găseşte soluţia cea mai potrivită pentru a-l ridica, pentru a-l pune în valoare, poate chiar pentru a-l salva şi când îl eliberează din acest vârtej al schimbării omul realizează că deja este altfel. Evenimentele acestei zile, care acoperă întregul spectrul al vieţii private şi sociale, pe ideea descinderilor ample sau pe cea sugerată de expresia “câte puţin din fiecare” ne vor elibera abia când intrăm în luna aprilie, când putem să spunem dacă suntem sau nu învingători. Cei care se declară încă de acum victorioşi vor greşi, oricât de multe dovezi ar putea avea acum. Incertitudinea trebuie privită cu obiectivitate, adică acelaşi vânt al schimbării poate trece prin fiecare egal şi succesul lui “eu” faţă de “celălalt” îşi poate schimba sensul, “celălalt” devenind “eu”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că succesul vine prin efort susţinut şi că acum este timpul muncii, chiar dacă vom putea să mai şi zâmbim în timpul acesta, vom putea să ne şi înălţăm, entuziasma sau bucura de ceea ce vom parcurge. Totul este cât se poate de serios şi important şi este bine să tratăm evenimentele şi ecoul acestora asupra sufletului şi vieţii personale cu cea mai mare răspundere.
http://coser.ro/
 
Duminică, 25 martie
Intrată în Taur, la miezul nopţii, Luna ne conduce pe un tărâm dificil în raport cu mesajul zilei anterioare. Caracterul inedit al conjuncţiei Soare-Uranus, neconcordanţa dintre dinamismul intens ce vine dintr-o exprimare la scenă deschisă, dar şi zodia Berbec în calitate de bază, pune o greutate prea mare pe umerii Lunii în exaltare şi îi tulbură foarte mult nevoia de linişte, repaus, agrement, retragere, deviind mintea, cu insistenţă, de la stabilitate. Această descindere va trece acum prin mai multe etape, pe care cei neinstruiţi le vor percepe doar în caracterul lor tragic privind dinamismul, ce ieri le-a adus evenimente benefice, ca pe o agitaţie fără rost. Azi contactul cu un apropiat nu este perceput ca o sursă de informaţie, ca pe un schimb constructiv ce porneşte de la o necesitate karmică, de la o urgenţă care îşi va schimba sensul, din anturaj spre individ, dacă ieri s-a manifestat în celălalt sens, însă nevoia de stabilitate, educată cel puţin de la începutul anului încoace să perceapă intervenţia comunităţii în viaţa individului ca o imixtiune, o va privi pe aceasta ca pe o formă de agresiune, ca pe un deranj, ca pe o atragere spre o zonă nepotrivită aspiraţiilor de acum, neconformă cu sensul spre care am ales să ne îndreptăm.
Dat fiind acest fundal, sextilul Lunii cu Neptun, împlinit în prima parte a zilei şi, apoi, trigonul Lunii cu Marte retrograd, ne va pune bariere asupra percepţiei şi ne va spune că doar ceea ce simţim este bine, doar ceea ce ajunge în intimitate sau care se află deja în această zonă este corect, doar ceea ce exaltă fiinţa, doar sortimentul pe care îl deţinem deja este oportun pentru a ne mulţumi sau pentru a valoriza ceea ce ieri am acumulat.
Nu vom realiza că este o eroare de gândire, că ne aplecam asupra unor informaţii cu bune intenţii, doar că mecanismul folosit este nepotrivit, decât în finalul zilei, când Luna va trece prin conjuncţia cu Lilith şi când vom îndrepta sensul gândurilor spre propria persoana, când vom observa că deţinem dorinţe contradictorii, că multitudinea lor sau modul cum se succed ori caracterul lor constituie impedimentul principal şi că reproşurile, nemulţumirea, criticile sau respingerile abordate azi ca modalitate de protecţie au fost total nepotrivite. Unii vor invoca, în special în a doua parte a zilei superficialitatea, însă spre seară vor realiza că nici aceasta nu este de vină, ci doar o necunoscută cu un caracter puternic emoţional care se interpune şi prin care credem că vom reuşi să rezolvăm azi ceea ce vine spre noi cu titlul <>. Nefiind conformă cu datele probleme, metoda va duce la un rezultat negativ şi asta înseamnă o nouă serie de complicaţii, devierea de la scheme folosite ieri, renunţarea la întâlniri, schimbarea deciziilor, adică ne răzgândim şi amânăm invocând motive de sănătate, disconfort psihic, stres, suprasolicitare.
Având de parcurs azi trigonul Lună-Pluton, cu Pluton în Capricorn, mesajul opoziţiei Lună-Saturn de ieri, care ne-a oferi mingea la fileu, care ne oferă problemele pe care să le soluţionăm rapid, cele pe care trebuie să le înţelegem şi să le rezolvăm cel mai repede, pare să fie o altă sursă de disconfort, un alt mijloc de a bulversa, de a încadra greşit, de a confunda persoane şi a transfera, dintr-o eroare, o informaţie intimă dintr-o zonă în alta producând prejudicii tuturor persoanelor implicate. Pluton şi Saturn sunt amândoi malefici, deci calitatea negativă a intenţiilor se păstrează, însă cei doi au mijloace de expresie diferite. Dacă Saturn se îndreaptă spre elementele personale ajutând individul să-şi repare peretele casei pentru a se proteja de vânt şi ploi, Pluton va dărma casa şi o va muta pe un alt deal care să evite cauzele care au dus la distrugerea zidului. Dacă am înţeles bine motivele ajutorului venit din anturaj, azi va trebuie să facem din nou un efort de gândire pentru că scopul ajutorului este altul, iar mijloacele pe care le cere vor fi complet diferite faţă de cea ce s-a manifestat întreaga săptămână.
Prin urmare, încheiem săptămână într-un ton al confuziei şi deficitului de atenţie, într-o stare de stres, oboseală sau cu o intensă dorinţa de a renunţa la ritm, plăcere, armonie, de a fugi de răspundere şi pentru această dezertare de a da vina pe cei din jur, pe societate, pe tonul vocii, pe misiune, dificultatea de înţelegere, carenţa informaţiilor, incultură, prostie, superficialitate. Greutatea acestei zile vine însă din schema mentală folosită, din faptul că lumea, anturajul, apropiaţii ne cer una, iar noi oferim altceva.
Multitudinea de aspecte care se împlinesc azi dacă sunt raportate la fundalul acestei zile (Luna în Taur) sugerează o zi de armonie şi bucurii, de exprimări la înalte standarde, însă încadrată în contextul întregii săptămâni, dar în special în cel al conjuncţiei Soare-Uranus, va aduce bucuriei pe care o cerem sau pe care o pretindem cu insistenţă azi o altă faţă a extravaganţei şi excentricităţii conjuncţiei Soare-Uranus.
Calea de mijloc înseamnă să îndurăm şi bucuria şi tristeţea, chiar dacă sună neobişnuit să invocăm “îndurarea” în cazul bucuriei. A trăi viaţa înseamnă a accepta karma pozitivă şi negativă chiar dacă nu tot ceea ce este bun ne este şi util şi a căuta cele mai simple şi puternice mijloace de expresie prin care în această lume plină de întuneric să ne descoperim calitatea Eului adevărat, nu să ne construim chipuri diverse cu care să îmbrăcăm de fiecare dată Eul fals.
Pentru că dimensiunea comună a vieţii poate ascunde o decădere în patima dizarmoniei, dacă ea a fost indicată în defectele acestei săptămâni, recomandarea pentru această zi este aceea de a face din 25 martie o zi de compunere, recompunere, racordare, mobilizare în direcţia înţelegerii şi, mai ales, a oferirii ajutorului celor care îl cer, prin nevoia de atenţie pe care o manifestă, pentru că învăţătura ezoterică ne spune că, având aceeaşi sursă, având acelaşi tată, toţi suntem fraţi, deci dintr-o familie. Azi familia înseamnă “împart cu ei ceea ce sunt invitat să împart, nu-mi ascund în ipocrizie defectele”. Asta nu înseamnă a ne atribui problemele altora, ci a descoperi ce anume din ceea ce se consumă îmi aparţine şi ce nu. A dori linişte, relaxare, bucurie, succes când îndemnul familiei cosmice este altul înseamnă a dezvolta un caracter refractar faţă de mesajul destinului care, în timp, se va răsfrânge asupra propriei persoane.
http://coser.ro/
 
Luni, 26 martie
Luna şi Jupiter se întâlnesc azi într-o conjuncţie, la aproximativ o oră de la miezul nopţii, iar Junon, spre dimineaţă, intră în mers retrograd. În finalul zilei, Luna, tranzitând a doua jumătate a zodiei Taur, se întâlneşte cu Venus într-o conjuncţiei. Aceste trei evenimente astrale aduc zilei o notă de prospeţime, de noutate, de înţelegere complexă, de acceptare a unei sarcini suplimentare cu speranţa celui care nu cunoaşte etapele viitoare. Se va pune problema gândirii structurate, a echilibrării sentimentelor, a juxtapunerii intereselor personale cu cele ce ţin de grup, societatea, naţiune, poate chiar rasa umană în ansamblu. Dacă oamenii sunt orientaţi spre mister, dacă viaţa lor se coordonează după regulile transmise prin inspiraţie, comportamentul lor în această zi se va dovedi unul duplicitar. În autocritică, vor considera că se implică în acţiuni duplicitare, că îşi neagă palmaresul vieţii personale, că nu mai pot duce mai departe un demers, nu mai pot continua în acelaşi registru, că au obosit, că se simt stingheri şi se arată nemulţumiţi de ceea ce deţin. Din afară această frământare ia înfăţişarea omului dornic de autoperfecţionare, a celui care cugetă, care se apleacă asupra fiinţei sale cu înţelegere şi dorinţă de cunoaştere ori de progres.
Această diferenţă îi face pe unii să se simtă constrânşi de context să aleagă între viaţă personală şi cea socială, să facă alegeri, lipsite de amploare, între preocupări intime sau de grup, între acţiuni în familie, în cercul de prieteni sau grupul de apartenenţă sau în zona publică.
Pentru că Junon va fi retrograd până pe 17 iulie, dar şi pentru că Luna trece prin sectorul lezat de Luna neagră, maturitatea acestei zile va fi una înşelătoare, evidentă prin suita de fapte, nu prin adâncimea gândirii, nu prin profunzimea spiritului. Această trăsătură anticipează vibraţiile Lunii în Gemeni ce ne vor invada începând de mâine şi care vor ţine până joi, 29 martie, inclusiv. În tot acest timp Junon împlineşte un trigon cu Soarele, iar acesta un careu cu Pluton. Înţelegem, astfel, că predispoziţiile acestui început de săptămână ne duc într-o zonă dificilă, delicată, de avertizare, de pregătire, de informare sau de indicare a ceea ce ne vor aduce următoarele trei zile. Luna în Taur are însă alte valenţe decât Luna în Gemeni, însă există în astrologie un concept care ne spune că atunci când o planetă se confruntă cu defectele zodiei din spatele ea va trece printr-un proces de depersonalizare îndreptându-se spre trăsăturile zodiei din faţă. Descoperim astfel că depersonalizarea Lunii din Taur ne pune în vedere agresivitatea la care am fost supuşi în cursul săptămânii anterioare (22-24 martie) când Luna a trecut prin Berbec. Totuşi, scopul acesteia nu este acela de a ne arăta vulnerabili în faţa problemelor, ci de a ne elibera de o tensiune, de a soluţiona, rezolva, finaliza un demers, ceea ce ne complică şi mai mult mijloacelele, instrumentele de lucru, procedurile, căile de comunicaţie.
Ca eveniment, ziua ne aduce o informaţie, un mesaj, o scrisoare, o veste, un ordin care ne schimbă planurile pe care le deţinem şi pe care nu am apucat să le împărtăşim, părând în faţa celorlalţi altfel decât suntem în interior. Dacă din afară va părea că îmbrăţişăm cu bucurie scopul şi mijloacele de acţiune, în realitate nu va avea loc decât o disimulare, o reaşezare a scopului într-o altă albie, o modulare a elementelor de comunicare a scopului pentru a ne atinge ţinta aleasă în perioada 22-24 martie, când Luna trecea prin Berbec.
Retrogradarea lui Junon, are însă conotaţii afective dificile. Pentru că Luna neagră este în continuare vedetă în configuraţiile astrale, tensiunile, inhibiţiile, frustrările sau chiar disconfortul afectiv care ne vin din partea lui Junon vor trece în planul secund. Adică, nimic din ceea ce este nou ca nemulţumire sau perspectivă nu ne atrage, nu prezintă interesul necesar, pentru că încă nu am rezolvat cozile trecutului, încă nu am gustat din răzbunare, din victoria asupra duşmanului.
Prin urmare, începutul de săptămâna pare să se desfăşoare într-un tonus aparte. Nu pare nici prea agitat, dar nici liniştit încât să ne permitem un moment de relaxare, de visare sau destindere. Aceasta se întâmplă pentru că Luna predispune o călătorie în trecut, în ultimele zile de Berbec (22-24 martie) atunci când evenimentele nu s-au consumat în conformitate cu propriile planuri, cu propriile idealuri, cu schema gândită, cu voinţa sau idealurile care ne-au încălzit venele. Juxtapunerea dintre nevoile personale şi cele colective vor reprezenta voalul evidenţei pe care această zi îl prezintă, însă, în spatele acestora, datoria faţă de trecut îşi cere dreptul la replică şi va câştiga.
Dacă nu se impune un control sever asupra impulsurilor, planurile pe care ni le facem azi, obiectivele pe care ni le stabilim, fie că implică şi anturajul sau că le facem în intimitatea căminului vor duce, chiar de mâine, la un conflict de interese, lezând imaginea. Cine ştie, poate că imaginea aceasta care, prin lezare, ne umple de durere, nu ne mai este necesară. Nu putem şti, însă, cu certitudine, adevărul, pentru că în a doua zi de Gemeni (Luna în Gemeni), când ar putea apărea deznodământul, Soarele va trece printr-o mare dilemă, neştiind dacă să aleagă reminiscenţele trecutului (trigonul cu Junon retrograd) sau premizele unui viitor puternic şi edificator (trigonul cu Capul Dragonului). Şi toate îşi vor avea rădăcinile în oscilaţiile acestei zile, în alegerile ei. Tocmai de aceea recomandarea de acum este aceea de a medita asupra diferenţelor dintre oameni aşa cum ne învaţă Confucius: „Înăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa”.
http://coser.ro/
 
Marţi, 27 martie
În a doua zi a săptămânii ne vom preocupa mai mult de regrete. Fie că ne lăsăm antrenaţi în rememorarea eşecurilor socioprofesionale sau ale celor ce ţin de relaţiile intime, fie care ne amintim de ţinte stabilit anterior pe care nu am mai reuşit să le atingem, totul se consumă într-un ton uşor agresiv faţă de propria persoană. Pentru că Luna şi Mercur se întâlnesc într-un sextil maniera în care vom gândi şi înţelege evenimentele va fi una restrictivă, dominată de obstacole, schimbări de strategie, ajustări, nemulţumiri sau remuşcări.
Chiar dacă prima jumătate a zilei este marcată de finalul tranzitului Lunii prin Taur, vibraţiile zodiei Gemeni, prin intermediul guvernatorului său, Mercur, acum retrograd, pune stăpânire pe gândire, exprimarea ideilor, alegeri. Sunt, astfel, aduse în discuţie probleme legate de patrimoniu, retribuirea unui drept, exprimare verbală, convingeri, comerţ, comunicare, chiar speculaţii la bursă, cu creşterile şi scăderile cursului. Pentru că sunt afectate toate sectoarele sociale, nu pentru aprofundarea lor, ci pentru a le comercializa, a le oferi o valoare, a le căuta o nouă formă de exprimare, a le vinde, eticheta sau a le scoate din limitele impuse de reguli înţelese în mod rigid. Putem invoca aici ideea de comerţ până în cele mai adânci şi neaşteptate sectoare. Azi vom fi tentaţi să vindem orice, să punem preţ pe gândire, sentiment, pe zâmbet, pe simpla prezenţă, nu neapărat în mod vulgar prin preţ, ci printr-un calcul personal care ne va face să ne gândim ce-am avea de câştigat şi ce nu din această preocupare.
În a doua parte a zilei când Luna va trece în Gemeni registru nu se va schimba, ci doar va fi mai evident, alegerile şi gândurile vor fi mai accentuate atât în aspectul lor negativ, cel legat de nemulţumire şi regret, care duce, de altfel, la frustrare, dar şi cel care cere doborârea limitelor, înlăturarea lor, identificarea unei noi modalităţi de expresie, cercetare într-o nouă dimensiune a vieţii.
Pentru că Lilith se află încă în conjuncţie cu Jupiter, iar Marte în fereastra opoziţiei cu Chiron, convingerile personale par să ne ducă într-o zonă neplăcută. Mulţi vor fi tentaţi azi să generalizeze după un caz particular, după o singură sursă de informaţii, după un singur îndemn, o singură percepţie să refuze schimbul constructiv de idei, ci doar o comunicare într-un flux unilateral, care îi pune în dificultate atunci când au nevoie de feedbach pentru că nu dispun de armonia necesară, nu pot empatiza, nu se pot deschide pentru a primi, ci doar pentru a oferi. Înţelegem, astfel, că, dat fiind contextul încă dificil indicat mai sus, azi ne pierdem controlul în ceea ce oferim, în ceea ce dăm, în ceea ce punem la dispoziţia celorlalţi. Nu este deloc o speculaţie dacă amintim aici şi componenta complicaţiilor de natură karmică, cele care survin atunci când orgoliul de a modifica mediul pune stăpânire pe aspiraţiile spirituale, amestecând creşterea şi dezvoltarea în profunzimile fiinţei, cu extinderea în mediul social, prin relaţii, multitudinea contactelor, adică prin cantitate, nu calitate, prin speculaţie, nu aprofundare.
Prin urmare, 27 martie ne menţine încă în contextul în care încercăm să impunem o schimbare mediului, dar nu reuşim în totalitate, nu putem să ne bucurăm pe deplin de etapele mici, de cele intermediare, de paşii pe care îi facem pentru că o uşoară dizarmonie ne face să ne gândim doar la finalitate, doar la beneficiile finalităţii, nu şi la cele intermediare. În felul acesta, vom fi tentaţi azi să ne amintim de eşecuri similare, de frici pe care nu le-am împărtăşit până acum, de griji care se activează, nu neapărat în faţa unor situaţii reale, ci printr-un stimul, printr-un press buton, printr-un activator. Deşi vom fi provocaţi nu vom dispune de susţinerea necesară pentru a înţelege corect derularea evenimentelor. Tocmai de aceea, a vinde înseamnă azi a investi, a pune în valoare un un obicei, o rânduială, a face public un concept, a beneficia de reclamă. Însă, atât timp când această orientare spre speculaţie nu ne duce spre trecut, nu ne tulbură sentimentele şi nu ne convinge că, dacă anterior suita de evenimente a fost asemenea celei de acum, obligatoriu finalitatea va trebui să fie şi acum la fel, îndemnul va fi unul care ne va destinde, ne va face să ne simţim bine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne desprinde de ambiţiile pe care le-am dezvoltat în trecut şi care ne revin acum în minte pentru ca ele vor stoarce până şi ultima picătură de lumină şi energie punând în dificultate discernământul şi obiectivitatea. Cel mai câştigat va fi cel care va gândi că întâmplările zilei de azi aparţin doar zilei de azi şi nu va dori să le amestece cu trecutul şi nici să le proiecteze în viitor.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 28 martie
A doua zi de Gemeni aduce întâlnirea Lunii cu Coada Dragonului, cu regretele sau greşelile trecutului, cu faptele ultimelor două săptămâni, cu erorile de judecată, cuvintele jignitoare pe care le-am spus anterior când, pe predispoziţiile benefice ce veneau din partea planetelor Jupiter şi Venus, ne-am simţit îndreptăţiţi şi când nu am luat în considerare variabila Lilith, cea care putea, printr-o lipsă de atenţie sau o răutate ascunsă cu mare grijă, să strice totul.
Relaţia Lunii cu Axa Dragonului devine azi una de compromis pentru că, pe de o parte, împlineşte un trigon cu Soarele, lansând mesaje benefice, putere de concentrare, atenţie, echilibru în gândire şi linişte, iar pe de alta se opune faptelor constructive, viitorului, dimensiunii evolutive a propriei existenţe din teama de neprevăzut sau din prea multă agitaţie pe care ne-o alimentăm singuri.
Până la răsăritul Soarelui se împlinesc deja cinci aspecte, din cele şapte câte sunt repartizate acestei zile, asta înseamnă că dinamica interioară, motivaţia, emoţiile sunt importante în tot ceea ce urmează să decidem de-a lungul zilei. Dacă mergem pe calea emoţiilor, ne vom trezi într-un veritabil tumult social pe care oamenii îl numesc „socializare” şi prin care ei înţeleg, nu mobilizarea trăsăturilor interioare pe ideea elevării şi rafinării propriei structuri, ci un schimb abundent de informaţii, poate chiar haotic, în care toţi vorbesc pe rând şi fiecare se înţelege separat. Această nevoie de agitaţie scoate în evidenţă teama de singurătate sau o altă teamă care are la bază, nu o relaţie de tipul „eu supravieţuiesc împotriva ta”, ci una de tipul „nu pot să merg fără tine”. Ne putem gândi că dependenţa de o prezenţă, adică de un şablon comportamental, prin uşurinţa cu care ne ascunde teama de a face de unul singur progrese pune la îndoială seriozitatea înţelegerii, curajul de a trăi printre oamenii, fără să ştim ce fel sunt, neputinţa de a construi ceva şi plăcerea de a reproduce modele confortabile.
A fi inspirat de lumina spiritului, a te lăsa în voia unei liniştii subtile care se ridică din întuneric asemenea Soarelui, înseamnă a fi deasupra problemelor, a fi stăpânul propriilor greutăţi, adică de a fi cu adevărat învingător. Dacă, pe de o parte, careurile pe care Luna le împlineşte cu Marte şi Chiron, le duce spre un proces interior încărcat de vinovăţie, ce ne tulbură gândurile, emoţiile, ne face să ne îndoim de faptul că putem reuşi, opoziţiile pe care Luna le împlineşte în preajma răsăritului cu Junon şi Capul Dragonului ne blochează înţelegerea şi nu ne permite să vedem mai departe de teamă, plată imediată, susţinere, opresiune, schimbare.
Pe acest fond afectiv uşor dizarmonic, prin care esenţial va fi „e bine, dar nu aşa cum vreau eu” trigoanele pe care Soarele le împlineşte cu Junon şi Capul Dragonului ne îndeamnă la reculegere, la întoarcere din drum, la reanalizarea posibilităţilor, la rediscutarea unor condiţii contractuale, rememorare pozitivă, toate cu scopul de a ne ridica din negura afectivă care ne-a cuprins încă de ieri.
Prin urmare, ziua de 28 martie ne pune în faţa unei deviaţii, a unei bucle în proiectele, demersurile sau planurile pe care le avem. Combinaţia de noroc şi obstacol, de succes condiţionat de revizuire ne aduce în faţa unui nou probatoriu care îi va descuraja pe unii. Tocmai de aceea ziua nu este în totalitate benefică şi nici în totalitate negativă, nu conferă succesul garantat, dar nici nu ne distruge speranţele, ci ne pune în faţa unei simulări care, până la urmă, va avea un final real, cu rezultatele măsurabile în plan social.
Când Soarele şi Junon sunt în trigon relaţiile personale intră într-o lumină favorabilă, prin care oamenii sunt remarcaţi, ideile lor de asemenea, iar buna înţelegere îi duce spre un tip de relaţionare armonios, curat, limpede, plăcut. Prin cuvinte sau nonverbal se vor îndemna spre a explora noi zona ale înţelegerii, îşi vor recomanda unii altora subiecte de discuţie, autori, lucrări sau îşi vor lansa invitaţii spre a petrece timpul împreună, spre a-şi suprima teama de singurătate, incertitudinea sau lipsa de perspectivă. Pentru că pe aceste unghiuri sentimentul că „împreună este mai bine decât de unul singur” devine prioritar retrogradarea lui Junon, nu va complica îndemnurile care se nasc din relaţia de trigon, ci le va orienta spre trecut, spre luna februarie sau chiar începutul anului când tulburările de gândire şi agitaţia socială au marcat structura emoţională şi i-au impus etaloane eronate. Acum ne construim relaţiile pe ideea de „a câştiga” sau „a pierde” aşa cum anterior, în primele luni ale anului, eram îndemnaţi spre confruntare. Pe acest fond trigonul Soarelui cu Capul Dragonului, ca în cazul trigonului cu Junon, îl transformă pe acesta în mediator al Nodurilor, dar şi al relaţiei de opoziţie pe care o construieşte Luna prin trecerea ei peste Coada Dragonului. Se poate aminti aici ideea de curaj, progres, ridicarea deasupra limitărilor impuse de vechile scheme, vechile metode, vechile obiceiuri, de depăşire a unei condiţionări impusă de limbă, tradiţie, mod de percepţie, lege şi atingerea unei finalităţi fără a mai trece prin etape intermediare. Rezultatul final al acestei construcţii socio-comportamentale se va împlini în vară, la finalul lunii iulie, când Soarele va trece peste gradul 7 Leu, punctul reflex al poziţie de acum.
Această anticipare nu ne va opri însă din a ne consuma şi a face un sacrificiu pentru modelul pe care îl avem. Prin Berbec sacrificiul se consumă printr-o explozie, prin degajare agresivă şi poate implica distrugere, renunţare, separare într-un ton categoric, imbatabil, agresiv, iar asta înseamnă efort, consum.
În felul acesta, se impune o recomandare, aceea pe care orice înţelept ne-a oferit-o ori de câte ori a fost întrebat de evoluţie: respectaţi munca şi nu vă speriaţi de obstacole, ele sunt probe, repere pentru gândire, pentru suflet menite să ne convingă că, promovându-le, suntem mai buni. Fiinţa Supremă sau entităţile angelice care ne inspiră nu au nevoie de probe, dovezi. Noi înşine avem nevoie de rezultatele acestui probatoriu şi doar cei care respectă munca şi se simt bine consumându-se, după modelul Universului, într-un proces de creaţie continua, pot înţelege apoi trăi în deplinătatea fiinţei lor ca fiinţe superioare cu voinţă proprie, călători într-un univers infinit ca expresie şi adâncime.
http://coser.ro/
 
Joi, 29 martie
Sextilul lui Mercur cu Venus ca şi careul Soarelui cu Pluton sunt două aspecte majore ale acestei zile care ne încurajează spre a gândi faptele şi a ne opri asupra celor importante, spre a extrage din trecut, din experienţele anterioare o învăţătură valoroasă, prin care să ne motivăm faptele următoare.
Nu putem vorbi însă despre o amplă desfăşurare a gândirii în direcţie exprimării sale estetice sau în cea a creării de valori, pentru că Mercur este retrograd în exil, chiar dacă Venus se află în afara magnetismului malefic al lui Lilith. Pentru că impusul există, interesul pentru frumos, dragoste, echilibru va apărea ca o nevoie de a ne desprinde de greutăţi sociale, de tensiuni. În felul acesta, prima parte a zilei va sta sub semnul identificării problemelor personale majore şi soluţionării lor în cel mai scurt timp. Ne grăbim, poate mai mult decât trebuie, ne pierdem cu firea în soluţii incomplete doar pentru a vedea finalitatea şi a ne găsi liniştea pe care ne-am dorit-o de mult. Semnele de înţelegere şi apropiere ale acestei zile sunt însă incomplete, oricât de mult am încerca să le soluţionăm, iar cele spirituale cu atât mai mult îndreptate spre finalităţi care nu au nicio relevantă pentru cunoaştere, nici măcar pentru înţelegere. În Peşti retrogradarea lui Mercur aduce teama de nedreptate şi din această atitudine nu se naşte soluţia, ci ne ţine captivi în preajma problemei alimentând-o, paradoxal, chiar cu atenţia pe care i-o acordăm.
Luna, în fundal împlineşte în aplicaţia sextilului Mercur-Venus, un careu cu Mercur, aducând motivaţiilor un strop de dezamăgire, neîncredere în mijloacele proprii şi, în mod paradoxal, ambiţia de a demonstra, de a impresiona un auditoriu, de a capta atenţia, de a schimba sensul faptelor, de la a oferi acestora în ultima clipă o calitate remarcabilă sau de a transforma întregul context al vieţi sociale într-o piesă de teatru. Actul dramatic al zilei, cel puţin în prima parte a sa, va avea o melodicitate aparte în care prin negaţie sau explicaţii suplimentare va căuta să se depărteze de esenţial oferindu-şi, totuşi, satisfacţia că participă la ceva magnific. Dacă ne referim la existenţa comună întâmplările vin să ne convingă că toţi oamenii îşi duc existenţa după interes, după motivaţii subiective şi că devotamentul, dragostea, generozitatea sau altruismul sunt doar nişte fantezii. Această detaşare de povara comportamentului eludat aduce o sinceritatea plăcută, dar ineficientă. Prin această selecţie forţată, înţelegerea se aplică doar comportamentului, nu persoanelor, iar confuzia nu-i va afecta pe ceilalţi, ci doar propria persoană ce va deveni vizibilă prin aspectul său tensionat, limitat, lipsit de informaţii sau grosolan în comportament. Acest tip de generalizare chiar dacă va avea o componentă reală, chiar dacă, într-o anumită etapă se va dovedi util, în momentul în care îl raportăm la probleme mai mari, cele ce ţin de societate sau rasă umană în ansamblu nu mai are nicio utilitate, nicio relevanţă.
În plan spiritual, această negaţie pozitivă îl transformă pe omul obişnuit într-o maimuţă. El va reproduce finalităţi ale etapelor spirituale după cum înţelege mintea sa, aşa cum fetiţa de 6 anişori se încalţă cu pantofii mamei, îi foloseşte fardurile aruncându-şi-le pe faţă şi, în ochişorii ei, este deja asemenea modelului. Pornind de la conceptul „Eu sunt Acela” sau de la termeni sintetici referitori la timp şi spaţiu mulţi ajung, prin relaţia complicată dintre Mercur retrograd din Peşti şi Venus din Taur, dornică de plăceri simple şi intense, să-şi atribuie un înţeles fără a parcurge etape şi, desigur, fără a-l proba ca rezultat. Raţionamentul este relativ simplu. Când un înţelept spune „Eu sunt Acela” el este deja altceva decât era în stadiul existenţei comune. Cel puţin prin această schimbare de statut, motivată sau nu de Cunoaşterea sa, el probează faţă de anturaj veridicitatea căii sale. Legile complicate ale acestei lumi nu-ţi permit să fii funcţionar la bancă (evident, cu toată suita de atitudini complicate ce ţin de orgolii, duplicitate ş.a.m.d.) şi în acelaşi timp „Acela”. Când realizezi că eşti Acela mobilul care te-a dus spre bancă şi care te-a ţinut captiv în acele necesităţi dispare şi devii Altceva sau te descoperi A Fi Altceva, dar nu ceea ce te-a făcut captiv pentru că ai deja experienţa captivităţii şi însuşi raţionamentul pentru care ni se cere Cunoaştere şi Evoluţie, cel al experienţei, susţine această idee.
Raportul dintre sextilul Mercur-Venus şi careul Soare-Pluton reprezintă raportul dintre dorinţa de împlinire şi frustrare ce apare în faţa blocajelor ce vin din societate. Omul intervine asupra grupului său cu o calitate, cu o trăsătură de caracter, cu un rezultat al muncii sale de până acum, iar societatea îl respinge, îi spune că nu este suficient, nu e bun, nu reprezintă nimic din ceea ce înseamnă necesitatea colectivă. În felul acesta, traversăm careul Soare-Pluton cu o agresivitate mută, deci cu o atitudine de tipul pasiv-agresiv cea care se face vizibilă întâi printr-o rezistenţă faţă de pretenţiile ori exigenţele celorlalţi, apoi prin refuzul unei autorităţi şi ajunge în final să îmbrăţişeze o trăsătură de caracter care îl ţine captiv în neputinţa sa: tergiversarea.
Pasionaţii de astrologie ştiu însă că o cuadratură vine cu conflicte interioare, spre deosebire de opoziţie care scoate conflictul din intimitate şi-l manifestă în public, în văzul tuturor. Asta înseamnă că 29 martie ne aduce în primul rând conflicte interioare, tulburări de conştiinţă, descurajări şi o tendinţă de a renunţa la proiectele personale pentru a le îmbrăţişa pe ale celorlalţi, nu pentru a că se dovedesc a fi mai bune, ci pentru a ne proteja de criticile, acuzaţii gratuite sau eşecuri.
Prin urmare, 29 martie este o zi de decepţie şi nemulţumire. Chiar dacă de dimineaţă suntem în fereastra sextilului Venus-Mercur, în aplicaţia careului Soare-Pluton suntem de o săptămână şi greutăţile sociale s-au selectat atât de bine încât speranţa, acolo unde apare, este subţire şi superficială, iar bucuriile sunt menţinute prin autosugestie. Conştientizarea acestei zile ne spune că suntem înconjuraţi de fals, prefăcătorie şi răutate, toate acestea îmbrăcate în hainele interesului, a materialismului, dezinteresului faţă de sistemul de percepţie al celuilalt, al zâmbetelor false sau a ajutorului care şantajează.
Indiferent că se manifestă în sfera vieţii comune sau în cea spirituală, 29 martie este un lup îmbrăcat în haine de oaie. Nimic nu vine însă ca noutate, ci se susţine pe ceea ce a doua jumătate a lunii februarie a predispus, când Mercur se află în plin tranzit prin Peşti. Acum ne vin probleme nerezolvate atunci care se aşează după mecanismul indicat mai sus.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne detaşa de resentimentele trecutului. A fi în prezent înseamnă întâi a accepta ceea ce vedem, simţim şi înţelegem acum, a fi împăcaţi cu succesul şi eşecul, a fi pregătiţi nu resemnaţi în faţa viitorului, a ne aminti că bucuria efortului se susţine pe lecţia muncii, a plăcerii de a depune efort, a respectului faţă de cel care prestează o activitate sau faţă de motivaţia sa.
http://coser.ro/
 
Vineri, 30 martie
Ziua de 30 martie vine cu soluţii speciale. În primul rând Luna va părăsi zona confortului, a speculei, şantajului sau a teatralizării, a demonstraţiilor lipsite de importanţă şi va intra într-o zonă a severităţii, romantismului a munci în echipă, a strategiilor constructive şi a soluţionării imediate a ceea ce doare cel mai intens ori acut. Intrarea Lunii în Rac o plasează pe aceasta în postura de planetă mediatoare opoziţiilor Marte-Chiron şi Marte-Neptun, adică să ofere soluţii pentru lipsa de consecvenţă ori pentru revolta împotriva tradiţiilor. Racul este prin excelenţă păstrător al tradiţiilor, având o rezonanţă specială cu egregorul naţional fără să se lase sensibilizat de accentele sale populiste şi va reacţiona azi la esenţa sa prin exprimare, port, obiceiuri, muzică, dans, ataşamentul faţă de locurile natale, faţă de glia strămoşească, faţă de tradiţii.
În felul acesta, ziua de 30 martie ne va satisface nevoia de stabilitate, curaj şi iniţiativă în raport cu grupul de apartenenţă, înaintaşi, valori ancestrale, etape vechi. Aici includem şi nostalgia tinereţii, a copilăriei, a perioadelor care ne-au umplut sufletul de bucurie şi încântare, care sunt purtătoarele unor mesaje care şi acum ne mai înalţă sufletul.
Trecând de la fariseismul zilei de ieri, la nostalgia vremurilor apuse, omul comun va considera că a venit timpul să se aşeze la casa lui, să se oprească din alergat, din efort, din căutat şi să se mulţumească, aşa cum face înţeleptul, cu ceea ce are, cu ceea ce Bunul Dumnezeu i-a dat, cu ceea ce a reuşi să-şi adune de-a lungul vieţii.
Între trigonul Lună-Neptun şi opoziţia Lună-Pluton, conştiinţă individuală pare să treacă printr-o simulare, cea a transformării esenţiale. Ne gândim că această deplasare este doar simulată pentru că finalitatea (careul luminariilor împlinit seara, aproape de finalul zilei), ne va pune în faţa unor complicaţii personale, ca şi cum nu am înţeles nimic din ceea ce ni s-a întâmplat peste zi, ca şi cum viaţa ne-a transformat în nişte răsfăţaţi care aşteaptă doar să primească şi cărora mulţumirea le este dependentă doar de acest sens, doar de această direcţie a fluxului informaţional.
În realitate, viaţa, aşa cum o vom percepe azi, se va dovedi din nou foarte complexă, iar atracţia către trecut va însemna, de fapt, atracţia către valori stabile, care se vor manifesta printr-o acută nevoie de stabilitate. Nevoia de stabilitate apare atunci când individului se situează în punctul opus, adică atunci când traversează faze neplăcute de transformare, când experimentează durere, nemulţumire, agresiune, când se confruntă cu neajunsuri sau când este blocat în procese pe care nu le înţelege şi, deci, nici nu şi le poate depăşi. A trece de la trigon la opoziţie, înseamnă a pune în valoare un talent şi a întâmpina din partea anturajului refuz sau respingere, prin exploatarea unor greşeli, prin neputinţa de a găsi cel mai bun canal de comunicare, prin cercetarea elementelor neesenţiale. Având, însă, ca lumină, ca făclie, talentul, deci a beneficia de rezultate care, prin probatoriu, dovedesc că au împlinit corect un proces, primesc vibraţiile zilei ca pe un gol de putere. Nu mai pot merge corect, nu mai pot primi lumina soarelui cu aceeaşi bucurie, mâncarea nu mai are gustul ştiut, iar prietenii, parcă, nu mai sunt aşa cum erau pe vremuri. Aşa îşi dau seama că viaţa lor s-a schimbat, că mai important este ceea ce s-a împlinit, ceea ce a fost, pentru că viitorul, evenimentele ce urmează să se consume vine spre noi cu o mare nebuloasă, cu o formă de incertitudine pe care nici pe aceasta nu o putem încadra. Golul, dispersia de forţe, cea pe care o experimentăm azi are o finalitate – careul Lună-Soare – care se împlineşte în aplicaţia sextilului Lună-Lilith ceea ce înseamnă asociere negativă, tulburare a gândirii, atitudini tendenţioase, regrete şi mai mari decât am avut la începutul săptămânii, impurificare prin criză de nervi sau iritare, irascibilitate.
A trece de la talent la dezamăgire, înseamnă azi a ne întoarce la valorile ancestrale, la limba vorbită în copilărie, la alinturile care ne-au bucura primii ani de viaţă, la distracţiile din tinereţe sau la aspiraţiile care ne-au mobilizat în anumite momente ale existenţei. Putem traversa o anume încredere în sine, însă ea este susţinută pe autoindulgenţă, ca atunci când ne amăgim singuri că suntem apreciaţi, valoroşi sau vom fi apreciaţi pe măsura valorii închipuite.
Prin urmare, 30 martie se întinde în faţa noastră cu chipurile pe care le-am avut în trecut, cu puterile pe care le avem cândva şi ne vom aştepta să obţinem aceleaşi rezultate, aceleaşi aprecieri. Azi nu se va întâmpla aşa ceva, nu vom putea să ne ridicăm nici măcar la nivelul stabilităţii afective pentru că a fi prieten cu războiul (sextil Luna-Marte retrograd), dar a nu face faţă unei confruntări (opoziţie Luna-Pluton) nu face decât să erodeze încredere în sine, autocontrolul, stabilitatea profesionale, criteriile de colaborare sau bucuriile vieţii.
Oamenii comuni traversează o zi cu pierderi de valori, în care uitarea, le va fi mai aproape decât înţelegerea şi pentru a o ascunde sau a o compensa se vor apropia cu nostalgie de evenimentele trecute. Dacă din trigoanele sale cu Neptun şi Chiron, Luna transpare ca o nimfă învăluită în mister capabilă de mari sacrificii, dovedind putere şi efervescenţă pe cât de senzuală şi ingenuă pare, prin relaţiile de sextil cu Marte retrograd şi opoziţie cu Pluton ea devine vulnerabilă la reproşurile anturajului său la absenţa vreunui feedback aducând zilei abandonul ca trăsătură definitorie.
Cei care sunt prinşi într-un proces de autocunoaştere, care se preocupă în permanenţă de evoluţia lor, care doresc să-şi modeleze caracterul pentru a face puterea personală identică purităţii şi rafinamentului trăiesc azi confuzii teribile. Dacă pentru omul comun careul Lună-Uranus aduce întâlnirea cu teama care îi este de altfel foarte familiară, cel care a depus efort să se hrănească cu linişte atinge azi un moment de tulburare sufletească, de dizarmonie care îl va contraria. Va fi însă nevoie să-şi dovedească talentul pe care şi l-a cultivat detaşându-se de agitaţia şi promiscuitatea vieţii cotidiene.
Recomandarea acestei zile este aceea de a accepta provocarea de a face dovada priceperii, de a ne arăta transparenţi faţă de ceea ce suntem cu adevărat, aşa cum ne învaţă Cezar Petrescu: „Un om trăieşte prin gând, pentru un gând. Dar gândul nu-şi capăta realitatea decât prin faptă.”
http://coser.ro/
 
Sâmbăta, 31 martie
Deşi ar fi trebuit să fie o zi de analiză, pentru că, în definitiv, este ultima zi a lunii, 31 martie, ca şi cea de mâine, 1 aprilie, ne pregătesc pentru a face faţă influxurilor astrale ale săptămânii viitoare, care încep, încă de marţi, 3 aprilie, cu conjuncţia Lună-Marte pe Fecioară, şi care vor lansa confuzia că puterea care transpare din această fuziune de forţe seamănă cu ceea ce am experimentat în zilele de joi şi vineri ale acestei săptămâni. Din nefericire, săptămâna următoare, Saturn, care va trimite sextile la această conjuncţie şi trigoane planetei Neptun, nu va putea media conflictul, făcându-l oarecum identic celui de acum. Spun aceste lucruri acum pentru că predispoziţiile ce încep de marţi se încadrează în nişte directive pe care le facem acum. Sub deviza „Încep să fac, deşi nu ştiu dacă pot termina. Poate vin vremuri mai bune!”, care ne este, de altfel, foarte cunoscută multora dintre noi, ascunde o proiecţie în spaţiul săptămânii viitoare, deci nu foarte departe în viitor.
Azi Luna cu Lilith şi apoi cu Jupiter împlinesc pe rând câte un sextil convingându-ne ca această amânare, această perspectivă este una cât se poate de sustenabilă, cu atât mai mult cu cât schema deziluziilor abordată anterior ne convinge că oricât de mult ne dorim nu mai putem reedita trecutul, deci viitorul este singurul în măsură să ne îndeplinească o solicitare formulată acum. Dacă în faptele comune a impune o amânare nu presupune niciun pericol, a angrena în această ezitare proiect de anvergură şi care de rezultatul lor depind mulţi oameni, poziţii profesionale, relaţii sociale, înseamnă a refuza realitatea, a ne dispensa de simţul concretului printr-un îndemn venit din anturaj care ne spune „Lasă pe mâine ce nu poţi face azi”. Înţelepciunea populară ne învaţă că niciodată nu e bine să laşi pe mâine ceea ce poţi termin acum, adică să iei în serios prezentul pentru că dacă prezentul nu există în echilibru, nici ceilalţi doi timp, trecutul şi viitorul, nu pot exista în armonie.
Relaţia dintre Rac şi Taur se poate transforma azi în relaţia dintre secret şi mister, adică dintre ceea ce nu trebuie împărtăşit şi ceea ce nu poate fi descoperit. Omul comun nu poate face uşor diferenţa între acestea şi nici nu se preocupă. Puţin îi pasă lui dacă există sau nu o diferenţă între mister şi secret. 31 martie, pentru că Lilith şi Jupiter care sunt încă într-o conjuncţie periculoasă pentru sănătatea fizică, mentală, pentru escapadele celor tineri sau ieşirile din ritm ale celor în vârstă, se va dovedi compromiţătoare. Sextilele nu vor aduce împăcare sau linişte, nici disponibilitatea pentru a asculta şi înţelege, ci o curiozitate periculoasă în a sonda şi apoi compromite secretele cuiva, în a transforma misterul într-un element de proastă factură care trebuie desconsiderat sau folosit ca sursă de batjocură.
Prin urmare, ultima zi a lunii ne aduce în faţă ideea că nimeni nu se poate declara învingător înainte de vreme. Azi multe dintre schemele sigure ale întregii săptămâni se pot reconfigura, multe dintre valorile stabile sau finalităţile pe care le-am atins recent se pot modifica într-o revizuire, într-o preschimbare a etapelor ca şi cum mai este nevoie de un detaliu, de o dovadă, de o informaţie sau de o relatare. Sextilele Lună-Lilith şi Lună-Jupiter conţin în ele sămânţa preschimbărilor prin răscolirea secretelor, a misterului, a elementelor care trebuie ţinute departe de ochiul celui care nu are cu informaţia sau întâmplarea respectivă o legătură directă.
Cercetarea propriului mod de a fi şi sondarea lui încă de la începutul săptămânii ne poate proteja azi de la reacţii neobişnuite de înclinaţie spre a spune ce nu trebuie, de a ne asocia cu oameni care ne complică existenţa pentru că sunt pe nivele diferite de cunoaştere. Fie că este vorba despre cei care ne sunt inferiori ca înţelegere sau nivel de cultură, fie că ne sunt superiori, fluxul informaţional care merge din direcţia celui puternic spre cel slab pentru a-l expune, va fi activ întreaga zi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a considera asemenea lui Descartes că „bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals”, nu un imperator care le spune celorlalţi ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
http://coser.ro/
 
Duminică, 1 aprilie
Finalul săptămânii ne aduce trecerea Lunii din Rac în Leu şi împlinirea a patru unghiuri, trigon cu Mercur, careu cu Saturn, sextil cu Venus şi trigon cu Uranus.
Chiar dacă împlineşte şi un aspect cu Uranus ziua nu are nimic original şi va lăsa impresia că evenimentele sunt desprinse dintr-o schemă construită încă de la începutul săptămânii sau poate chiar de la începutul lunii anterioare. A împlini un trigon Lună-Mercur în plină noapte înseamnă a face apel la o memorie involuntară, a accesa forţele puternice ale subconştientului şi a impune acestora comenzi pe care apoi în timpul zilei, la lumină, să le execute. Acest proces este cunoscut de pasionaţii de ezoterism ca fiind unul creator de valori şi el ţine de plasarea percepţiei la limita dintre somn şi veghe pentru a atinge elementele abstracte şi, deopotrivă, puterea acestora, şi a le implementa la nivelul vieţii individuale.
Aceasta este o zonă a inspiraţiei de care beneficiază cei care cad în visare sau cei care consideră că somnul îi inspiră. De asemenea, anumite substanţe psihedelice conduc starea de conştienţă spre acest sector însă efectele secundare, cele care slăbesc rezistenţa corpului, evidenţiind faptului că nu e pregătit, ne pun în situaţia de a transforma dorinţa de mai bine, de superioritate într-o corvoadă, într-un proces de degradare accentuată care poate duce în mod inevitabil la moarte.
Careul Lună-Saturn, împlinit în separaţia trigonului Lună-Mercur ne duce cu gândul la ceea ce se află dincolo, la puterea sufletului său la slăbiciunile acestuia pe care oamenii nu au cum să le cunoască decât când le explorează. Având parte de un Mercur retrograd exemplul personal, experienţa personala nu va fi bună, nu va fi suficientă, nici plăcută, ci fiecare va considera că este mai comod să se îndrepte spre experienţele celorlalţi. Numai că azi, ca de multe ori de la începutul anului încoace, socoteala de acasă nu se prea potriveşte cu cea din piaţă şi speranţa, visul, aspiraţiile sau certitudinile ne îndreaptă spre suferinţe şi decepţii şi mai mari.
De asemenea, trebuie să luăm în considerare că finalul lui martie a venit cu o neobişnuită schimbare de situaţie, că tot ceea ce a fost distrus să se ridice din propria cenuşă, nu pentru a se schimba ordinea, structura sau rândurile, ci pentru că ne-am cam grăbit să punem etichete şi să ne declarăm, înainte de vreme, învingători. Noaptea de sâmbătă spre duminică este plină de frământări şi, spre ziuă, rezultatele ne vor duce spre necesitatea de a pune în aplicare ceea ce gândim sau primim ca informaţie.
Pentru că toate aceste predispoziţii vin când Luna se află încă în domiciliu ele vor fi luate în serios. Acordându-li-se acestora credibilitatea necesară evenimentele vor lua o tentă pătimaşă, severă, ca şi cum întreaga zi ne vom afla în faţa unui ultimatum.
Trecând în Leu când efortul şi tensiunea sunt mai mari dorinţa de putere, de impunere, de a devia înţelesul spre un sector subiectiv poate suna a dreptate fără dreptate sau a oboseală majoră. În ambele cazuri corpul fizic este cel care are de suferit prin slăbire, epuizare, lipsa poftei de mâncare sau atenuarea simţurilor. Finalitatea acestora este una puternică, menită să-l convingă pe cel în cauză că rezolvarea a venit în momentul în care a decis să renunţe la amânare. Această deschidere către acţiune imediată va oferi senzaţia de putere, de libertate, de curaj care va cere anturajului respect, atenţie, aprobare sau o altă formă de plată.
Prin urmare, ultima zi a săptămâni ne pune în faţa unor situaţii delicate. Pe de o parte ne aduc în faţa unor regrete menite să ne mustre conştiinţa că repezeala, lipsa maturităţii sau a judecaţi au făcut din acest final al săptămânii un sector periculos, cu întoarceri la eşecul anterior, la modul de viaţă din trecut, la greşelile sau sărăcia de altădată. Pe de altă parte, efortul depus sub impusul unui moment de inspiraţie care ne cuprinde din timpul nopţii ne poate oferi rezultate speciale, înclinaţie spre nou, pe care le vom valorifica destul de bine şi care vor spori respectul faţă de sine, încrederea în forţele proprii, stima de sine, nevoia de a primi un feedback pozitiv, de a fi recompensaţi, apreciaţi.
Efortul intens, nu doar cel al acestei săptămâni, ci şi cel al săptămânilor anterioare, poate aduce acestei zile afecţiuni puternice, în salturi, ce pot debuta cu dureri de cap, de picioare, cu oboseala accentuată sau cu tensiune nervoasă.
Ultima zi a săptămânii cere însă mai multă seriozitate decât suntem noi dispuşi să oferim şi ne recomandă să ne orientăm gândurile şi trăirile spre o zonă a calmului şi echilibrului. Cei care lucrează cu energia care sunt angrenaţi într-un proces de creştere interioară se vor preocupa azi mai mult de misiunea pe care simt ca o au, de sarcinile spirituale pe care şi le atribuie singuri. Şi ei, ca şi oamenii comuni sunt avertizaţi să privească cu detaşare influxurile acestei zile pentru că patimile azi pot trece uşor drept pasiuni.
http://coser.ro/
 
Luni, 2 aprilie
Cu Luna aprilie intrăm într-o zonă de respiro în care predispoziţiile astrale rezervate acestui an nu mai sunt atât de incisive şi nici atât de categorice cum sunt cele rezervate întregului an. Lunile aprilie şi mai sunt, aşa cum indicam în „2012 – un an al extremelor”, luni de creştere în care amplitudinea evenimentelor ne duce spre o nouă serie de fapte, ce-şi au detenta acum, în aprilie, şi care vor dovedi o uşoară creştere în luna mai. Integrată perfect în predispoziţiile acestei luni, ziua de 2 aprilie ne introduce într-o zonă a indeciziei pozitive. Fiind în Leu, Luna va împlini aspecte negative doar cu planetele din Taur, doar cu Lilith şi Jupiter, încurajându-i pe pe oameni să se certe cu trecutul, cu relaţiile vechi, cu prietenii de încredere, să le critice pornirile, să se arate nemulţumiţi de tipul de relaţie pe care îl dezvoltă. Aceasta se întâmplă pentru că se intră într-o zonă de linişte cu ritmul alert al lunilor anterioare. Unii chiar nu se mai pot opri din griji şi tensiuni, nu se mai pot tempera din a-şi face procese de conştiinţă pe marginea faptelor pe care nu le-au putut coordona, viciilor pe care nu şi le-au putut controla sau dorinţelor care i-au dus la uzură intensă.
Prima zi a săptămânii, pentru cei care sunt educaţi să se controleze şi să nu dea curs tuturor pornirilor ce le vin din minte sau corp, este o zi de iubire şi înţelegere, de descoperire a sufletului într-un nou context, prin conjuncturi noi. Acest contact cu noutatea, prin trigonul luminariilor, devine un element de creştere şi dezvoltare. Oricât de stresaţi pot fi, azi, oamenii, în special în preajma prânzului, descoperă sentimentele calde, prietenia, dragostea, buna convieţuire, înţelegerea şi sacrificiul, cele care, de altfel, sunt la baza creşterii şi dezvoltării umanităţii. Dacă vor putea să facă o clară distincţie între societate şi umanitate, între gruparea oamenilor pe afinităţi sau interese şi fuziunea energetică în care s-a integrat prin naştere, atunci vor putea să aleagă între a se consuma pentru un interes materialist şi a se preocupa de cele esenţiale sufletului sau relaţiilor de prietenie.
Ba e caldă, ba e rece, ba e prea frig, ba e prea cald, ba se vorbeşte corect, ba se compromite o întâlnire prin cuvinte nepotrivite, toate cestea într-un cadru care nu instigă nici la bine nici la rău, ci se desfăşoară într-o atmosferă de linişte stranie, cum nu suntem obişnuiţi să avem parte.
Până dimineaţa Luna va face un inventar al celor ce s-au întâmplat până acum, neputând să medieze tendinţa Nodurilor, dar împlinind aspecte pozitive cu acestea şi, implicit, cu Junon, îndemnându-ne să facem apel la reguli de bună practică, la ascultare, la voinţă sau, conjunctural, la sfaturi, recomandări, sugestii, iar pe o partea dintre acestea să le şi punem în aplicare.
Cei care lucrează cu energia, care caută Adevărul prin efort sistematic vor fi mai receptivi azi la careurile Lunii cu Lilith şi respectiv Jupiter pentru că sistemul lor nu lucrează pentru a construi un confort, ci pentru a explora, descoperi, cuceri, afla, cunoaşte, adică se află într-un proces de mobilizare, deci luptă pentru atingerea unui ideal. Între nevoia de linişte pe care să o trăiască azi, dezvoltată de omul comun, cel care doreşte să se cunoască, îşi întâlneşte azi cauzele tristeţii şi nemulţumirii printr-o atingere a gândurilor pe care şi le-a refuzat şi prin reluarea unor conexiuni din care va înţelege că de aceste gânduri care le apar încă de dimineaţă sunt legate anumite categorii de persoane, adică sunt atraşi, pe principiul rezonanţei, oameni de o anumită factură.
Între normal şi neobişnuit, între firesc şi autodepăşire există un val de predispoziţii care se adresează creatorilor, celor care sunt inspiraţi şi care fac din creaţiile lor mijloace de preamărire personală, ridicare a egoului, consolidare a energiilor false. Aceştia se simt azi încurajaţi să producă, să creeze ceea ce în timp se va dovedi a fi steril, fără posibilitatea de a valorifica, de a primi o apreciere pe măsura gândirii lor de acum. Fiind pe falia dintre normal şi neobişnuit, orice înţelegere, orice aprofundare sau orice explorare va durea şi va spori dezamăgire cu cât de multă bunăstare sau inspiraţie atinge.
Prin urmare, 2 aprilie devine o zi care, într-o transpunere poetică, ar suna drept o zi a „răsunetului mut”, adică un strigăt care nu mai este întreţinut de o conjunctură socială, că nu mai este menţinut de lumină, cunoaştere sau devenire, ci de programe vechi, de frânturi de informaţii pe care nu le putem abandona, nu le putem dizolva pentru a privi înainte. Azi intrăm în perioada în care tensiunea astrală se domoleşte, iar predispoziţiile agresive născute din fuziuni negative ale planetelor se depun, se decantează, nu mai acţionează dinamic, apăsător, ci personalizat, după cum ne-au fost gândurile şi intenţiile de la începutul anului până acum.
Putem să spunem că azi, în această primă zi a săptămânii, multe le vom face în continuare din inerţie, în virtutea valului, din neputinţa de a ne opri, de a ne odihni, relaxa, de a ne rezerva timpul pentru a înţelege liniştea şi a o alterna cu dinamism pentru a construi forţe, asemenea naturii.
Nu trebuie însă considerat că totul devine calm şi de neatins. Soarele încă se află în careu cu Pluton, iar azi Luna trece şi ea prin careul cu Lilith, asta înseamnă că luminariile sunt agresate, fiecare în felul său, de câte un aspect malefic. Dacă energia vitală (Soarele) este pusă în faţa unui viitor incert, în care ni se cere să lăsăm în urmă proceduri şi scheme de gândire folosite de la începutul anului până acum, grupul, direcţia maselor, atenţia lor (Luna) vor fi orientate spre scandal, spre a se relaxa şi destinde prin indecent, vulgaritate, grosolănie, bârfă, lene.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa de decenţă, nu în a explora limitele acesteia, ci de a o trăi cu intensitate şi a ne refuza tendinţa de a transpune abstractul ad literam în viaţa comună şi a da naştere absurdului, asemenea personajului din cugetarea lui L. Blaga: „Un copil voia să scoată peştele din apă – să nu se înece!”.
http://coser.ro/
 
Marţi, 3 aprilie
Încă din seara zilei anterioare Venus a intrat pe ultimul grad al domiciliului său (Taur) căutând să ne convingă că toate valorile pe care le deţine (cât de corect este să vorbeşti sau să te porţi într-un anumit fel, să utilizezi un anumit accesoriu vestimentar, să te armonizezi cu ceilalţi prin statut sau prin a uza de privilegii) trebuie apreciate la scenă deschisă. Azi, când Luna trece prin sextilul cu Saturn retrograd şi careul cu Venus, frumoasa zeiţă, îşi uită manierele şi se preocupă în mare grabă de ceea ce nu a finalizat, de proiecte neterminate şi se consumă în interacţiuni care să-i aducă la lumină puterea şi strălucirea pe care a avut-o în ultimele săptămânii. Azi sentimentele nu sunt la cotele cele mai bune, nici dimineaţă, când Venus se află pe gradul anaretic din Taur, şi nici în a doua parte a zilei, când va trece în Gemeni şi când ar fi trebuit ac măcar o parte dintre probleme să se mai domolească, pentru că în acest interval Luna îşi împlineşte opoziţia sa cu Neptun la care a lucrat aproape toată ziua. Cum o dai, cu o întorci, tot nu ieise bine şi orice am face nu putem fi mulţumiţi de nimic şi, de asemenea, la rândul nostru, nu putem să le intrăm în voie celorlalţi cu absolut nimic.
Luând în considerare toate acestea putem numi ziua de 3 aprilie ca fiind una încărcată de explicaţii lipsite de sens, plină de evenimente care nu duc nicăieri, dar care au aparenţa celor serioase, severe. Azi este explorată vocea, ideea, voinţa şi depozitele pe care le-am acumulat în ultima vreme. Fie ca asta înseamnă achiziţia unui bun, fără a ne fi necesar în mod curent, fie că el este dorit cu intensitate, însă raţiune traiului dificil opreşte impulsul, dinamica acestei zile ne aduce, până când Luna îşi schimbă semnul (16:42), o intensitate lipsită de control, apoi, spre seară ea devine mult mai calculată, mai rece, mai distantă chiar dacă va părea la fel de mult atinsă de ambiţie.
În felul acesta, înţelegem că a doua zi a săptămânii este o zi a orgoliilor. Cu Venus pe ultimul grad al zodiei Taur, cu Soarele în separaţia careului cu Pluton şi cu Luna păstrând, în prima parte a zilei, memoria careurilor de ieri cu Lilith şi respectiv Jupiter, întregul caracter al Micului Benefic din domiciliul său este răstălmăcit şi fiecare pas pe care îl vom face în direcţia reconcilierii, acceptării, temperării sau soluţionării va fi evaluat într-un mod greşit, ca o ultimă picătură a unui comportament eronat de care am dat dovadă în ultima perioadă. Unii vor spune că e vorba de buna creştere, de bun simţ, de autocenzură sau că toate acestea azi nu mai pot fi valabile, nu-şi mai dovedesc utilitate, nu mai stau în picioare pentru ca raţiunea de a trăi implică şi a le construi, dar şi a le abandona. A renunţa la reguli benefice, invocând schimbarea, aducând ca principal argument o trăsătură esenţială care a stat la baza creării acestora valori, dar, acum, folosit în a justifica decepţiile, deviaţiile comportamentale, erorile de gândire, autosuficienţa, înseamnă a decădea sau a lua contact cu o realitate a unui element care nu a fost construit de suita de evenimente astrale, ca rezultat al unor demersuri cosmice, ci de voinţa proprie, prin egoul fals.
Trecând în Gemeni, Venus aduce o notă de prospeţime evenimentelor, ducându-le spre jovialitate şi bucurie, spre mondenitate şi superficialitate. Dacă toate acestea pot avea o latură pozitivă în mod izolat, elementul general al tranzitului lui Venus în Gemeni, despre care ştim că nu este chiar atât de bun, acum va fi cu adevărat benefic şi ne va îndemna să nu luăm totul în serios, să privim cu un oarecare umor situaţia dată şi să căutăm să ne sustragem responsabilităţii ori a greutăţilor care sunt, aşa cum ştim din analiza generală a anului, inoportune.
Trecând în acest registru al teatralităţii, oamenii pot uşor mima dragostea pentru frumos, plăcerea de a savura rafinamentul, de a înţelege ideea, sensul acesteia, dar de a se situa într-o totală desprindere de conţinut ori de trăire. Acolo unde greutăţile vieţii sunt peste putere de complicate, unde arborele vieţii se ridică încet cu tot cu noroi este nevoie de un vânt proaspăt, de un vânt rapid, care să ajute, doar pe moment, adică să usuce trunchiul, să dezvelească adevăratul conţinut al evenimentului sau al vieţii, să înlăture, fără resentiment sau ataşamente, noroiul. În niciun caz, vântul în sine nu reprezintă rafinamentul, el doar îşi menţine calitatea de erodare pe care o aplică prin însăşi natura sa, însă în acest moment, pe aceste predispoziţii efectul muncii sale va părea altfel decât este în general.
În felul acesta, ziua, în special a doua parte a sa, ni se va înfăţişa ca una categorică în privinţa frământărilor existenţiale, metafizice, dar şi în direcţia continuării unui demers care are nevoie de o pauză, care nu se poate finaliza acum, când credeam că îi este sortit să se încheie. Acum, pentru că acest moment îl analizăm, viaţa are nevoie de menţinere, repaus, retragere, odihnă, temperare, chiar dacă asta înseamnă a opri din dinamism şi binele, nu doar răul. De aceea opoziţia Lună-Neptun care predispune în general la tulburări de concepţie, de optică, vine cu o negaţie a negaţiei, adică aduce o dezamăgire a dezamăgirii, opreşte programul negativ, dar, din nefericire, opreşte şi voinţa care, din lipsă de educaţie, este ţinută captiv în acest mecanism. Oameni care, în general, s-au mobilizat doar în cazuri de forţă majoră, în momente de maximă tensiune, care îşi ţin întins firul voinţei doar când sunt presaţi de un factor extern, nu şi dintr-o motivaţie de natură interioară, se văd acum atinşi de pasivitate, nepăsători la ceea ce se întâmplă în jur, poate chiar şi faţă de propriile proiecte, pentru că, detaşându-se de probleme, de sursa nemulţumirii, a stresului sau a durerii, se eliberează şi de mobilul care i-a dus spre acest tip de experienţă, de elementul care le putea garanta fie nota personală a acţiunii, fie succesul acesteia.
În rest, bucuria şi jovialitatea, mobilitatea specială care ne vin dinspre Gemeni, ne încurajează să ne implicăm în tot ceea ce înseamnă comerţ, a vinde şi a cumpăra, a face schimb de obiecte, idei, a împărtăşi din experienţele proprii şi a primi în schimb atenţie şi admiraţie, a face public ceva, chiar dacă nu este însă în stadiul final. Ştim însă din astrologia relaţională că Gemenii au un conflict puternic cu Peştii şi Scorpionii, că aceste semne de apă, dependente de probatoriu, de dovezi ale sentimentelor şi stabilităţii prin ceea ce reprezintă (vârful de lance a-l Gemenilor este acela de a pune semn de egalitate între “eu sunt”,”eu deţin”, “eu pot”, “eu fac”) pun în dificultate terenul instabil pe care se mişcă această zodie, lipsa lor de stabilitate, dezinteresul faţă de profunzimea mesajelor în avantajul manipulării informaţiei într-un mod ameţitor, rapid şi eficient. Dacă Peştii, adică evenimentele ce s-au consumat în special în lumea martie, au de învăţa de la Gemeni cum că se poate orice cu mai puţin consum, cu mai puţină implicare, fără prea multe complexe sau pregătiri speciale, Scorpionul va fi în permanenţă fascinat de isteţimea lor, de viteza de reacţie, de uşurinţa cu care plutesc deasupra oricăror probleme şi cu care nu se implică în nimic serios. Translatând acestea în zona astrologiei previzionare, acest tip de raportare realizează în mentalul fiecăruia o relaţie nu atât între zodii, cât între perioade. Astfel, se poate anticipa, că informaţiile care vor zbura în această săptămână, dar mai ales în această zi, vor face referire la trei perioade: martie, iunie şi noiembrie 2012. Reproducând modelul indicat mai sus este lesne de înţeles ce tip de relaţii vor lua naştere şi cât de importantă se va dovedi, şi din acest punct de vedere, luna iunie.
Prin urmare, momentul 3 aprilie este unul de amplă deschidere subtilă, chiar dacă pentru unii această deschidere va însemna o temperare a impulsului spre a compune, a crea sau a distruge. Dacă, pe de o parte, Venus ne aminteşte azi de multe dintre plăcerile fizice sau despre bucuriile simple pe care oamenii nu şi le pot împlini simplu sau deloc, în a doua parte a zilei suprimarea căutărilor spre adâncime, simplificarea pe care o vom aplica ne va uşura mult sarcina. Evenimentele care se vor încadra în această categorie sunt cele care vizează strategiile ratate, paşii înapoi, compromisul, refuzurile neacceptate, judecăţile pripite care cer o reevaluare a paşilor. Nu trebuie să neglijăm faptul că acum, când Venus îşi abandonează frumuseţea sa fizică pentru o mobilitate de tip mental, cu sau fără un scop nobil, luminariile sunt lezate, fiecare în felul său, de câte un malefic. Soarele nu s-a desprins încă de contactul său cu tenebrele, cu frica de neprevăzut, de opoziţia distrugătoare sau de boală, iar Luna de evenimente scăpate de sub control care afectează imaginea şi ne duce spre un sector unde pentru orice lucru mărunt vă trebui să plătim un tribut.
Ziua se încheie într-un ton ambivalent, însă destul de vizibil în aspectul său distant, rece, retractil. Deşi vom avea motive de bucurie sau linişte, durerea că nu ne-am putut împlini un deziderat important, că nu ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor noastre sau ale celorlalţi ne consumă, ne ţine în tensiune. Cei care nu sunt obişnuit să-şi controleze temperamentul pot avea parte, spre finalul zilei, de ieşiri temperamentale pe care ceilalţi să le critice aspru, cu detaşare, poate chiar cu indiferenţă.
Pentru că 3 aprilie este o zi de trecere, recomandarea este aceea de a o dedica preocupărilor elevate, cele legate de lectură, vizionarea unui film educativ, meditaţie sau orice altă preocupare care să nu ne blocheze atenţia în materialitate.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 4 aprilie
4 aprilie este, ca în celebrul film „Ziua când pământul s-a oprit” (The Day the Earth Stood Still) al lui Scott Derrickson, ziua în care Mercur s-a oprit. Chiar în mijlocul zilei, după ce Luna împlineşte cinci aspecte principale (conjuncţie cu Marte, opoziţie cu Chiron, careuri cu Junon şi Axa Dragonului, trigon cu Pluton) la 13:11 Mercur intră în mers direct renunţând la căutările sale în posteritate, la revendicări imposibile, la dezlănţuiri ale unor forţe subtile speciale prin care cel slab să se ridice pentru scurt timp deasupra celorlalţi prin mijloace mai puţin corecte. Ulterior acestui moment, Luna devine un aliat puternic al Lunii negre şi lui Jupiter dând viaţa proverbului „Fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Toate acestea aduc zilei evenimente stranii, neobişnuite care, pe de o parte, seamănă cu ceea ce s-a întâmplat ieri, iar pe de alta dovedesc o vigoare specială purtând, de asemenea, trăsătura unui misionarism nepotrivit în care cel mic şi slab să fie alimentat cu steroizi astrali, cu forţe subtile pentru a se stinge ca într-un minunat spectacol pirotehnic pe cerul săptămânii.
Cele cinci aspecte pe care le împlineşte Luna azi au însă o fuziune majoră. Marte şi Chiron sunt în continuare în opoziţie, iar Pluton va media cu succes, prin trigonul cu Luna, toate aceste conflicte răscolite, toate aceste ambiţii pentru putere se vor încadra pe o piramidă de pământ pe care Luna cu Pluton şi Jupiter o împlinesc acum. Aspectul, cum lesne se poate înţelege, nu se adresează oamenilor simpli, nici vieţii intime, ci mai curând depăşirii limitelor vieţii private, a dimensiunii individuale, punând bazele unei colaborări, a unei stabilizări administrative, poate chiar politice prin identificarea unor repere importante.
Dacă, pe de o parte, Luna trece prin conjuncţia cu Marte retrograd şi amplifică tensiunea că nu suntem în stare să soluţionăm de unii singuri nimic, ci doar prin puterea grupului, prin forţa de coerciţie, opoziţia cu Chiron ne oferă dovezi negative din care să înţelegem că viaţa ne probează în permanenţă, ne aduce în faţă opozanţi prin însăşi dorinţa noastră de a ne ridica, de a progresa. De vreme ce am depăşi limita conflictelor minore, a evenimentelor bazate pe înţelegerea unei discuţii şi, evident, dorinţa de depăşire a acesteia, accesul al planul social se face printr-o recunoaştere, printr-un probatoriu. În faţa unei asemenea situaţii, că suntem sau nu conştienţi, fiecare vine în ecuaţie cu ceea ce ştie mai bine să facă, cu ceea ce a rememorat, iar şi iar, de-a lungul ultimelor trei săptămâni.
Revenirea lui Mercur la mersul direct ar trebui să fie un element tonic, un fir care să ne ducă spre lumina şi acceptarea situaţiei de fapt, însă azi descoperim că acest fir se adânceşte şi mai mult în întuneric şi ne slăbeşte puterea pentru că ne depărtează de „ceea ce este necesară acum să fac”, ţinându-ne captivi în „ceea ce vreau să fac”. Adepţii medicinei holistice, cei care sunt familiarizaţi cu tehnici noi de vindecare şi armonizare, ştiu că asta înseamnă a funcţiona pe programe vechi, pe frici şi prin arsuri doresc să devină mai curaţi sufleteşte şi mai aprigi în a combate răul. Omul este educat de semenii săi să combată frice prin agresivitate, adică să creadă că soluţia cea mai bună este să combată răul cu rău. Greşit! Răul prin contactul cu propria energie creşte prin hrana pe care i-o oferim şi eroarea nu rezidă doar în faptul că pierdem timp preţios, ci că o parte din fluidele noastre vitale se transferă procesului. Aşa ajungem să ne transformăm din fiinţe superioare în fungi astrali, cei care se hrănesc cu entităţi moarte, care cred în idealuri lipsite de vlagă şi care nu doresc să se desprindă câtuşi de puţin de acest statut. Aceşti medici de spirite, prietenii îngerilor de lumină ştiu, de asemenea, că fapta şi vorba sunt un fel de Castor şi Polux, adică o personificare a zodiei Gemeni, una din zodiile guvernate de Mercur, vedeta de azi. Celălalt domiciliu al lui Mercur (Fecioară) este azi tranzitat cu alai de Lună, deci un prilej în plus de a ne întoarce spre mijloacele superioare de a înţelege medicina sufletului, procesele energetice, de a ne aşeza gândirea pe alte canale şi de a ne spori puterea prin încercări şi greutăţi, nu de a deveni consumatori de energii moarte.
Primul pas al devenirii lui “Eu sunt” este înţelegerea, următorul este iubirea şi de vreme ce acestea sunt împlinite, cunoaşterea devine ca aerul pentru păsări sau apă pentru peşti, adică elementul care nu este definit de extindere, diversitate sau amplitudine, ci există pur şi simplu.
Pe baza acestor concepţii despre viaţă, lumea este invitată prin diverse instrumente să se debaraseze de ceea ce nu-i mai este necesar, de ceea ce şi-a însuşit, la început, ca divertisment, distracţie, iar în timp a deveni necesitate, nu pentru a distruge ordinea lucrurilor de dragul schimbării, ci pentru a permite noilor informaţii sa ne impresioneze structura, să o remodeleze, după necesităţile reale ale contextului de acum.
Prin urmare, 4 aprilie ni se înfăţişează cu mesaje noi nu prin unicitatea lor, ci prin contextul în care sunt inserate. Raportând la viaţa individuală, deşi ziua nu se adresează existenţei comune, ci celei sociale, nu faptei individuale, ci ecoului faptei săvârşite în spaţiul comun, ni se cere să fim puternici în deciziile pe care le luăm, să primim de la cei care ne oferă pentru a-i ajuta să-şi cureţe karma prin dăruire, să privim anturajul cu gânduri bune, să transfigurăm realitatea din jur, nu minţind-o („eşti frumoasă pentru că aşa mi s-a spus că trebuie să te văd”), ci iubindu-i acel element pe care i-l înţelegi acum, păşind în grupuri de care te temi pentru a-ţi cunoaştere frică şi a o învinge, luminându-i pe ceilalţi prin tăcere şi pasiune, prin dragostea de glie şi plăcerea de a fi între oameni pentru a respira acelaşi aer cu ei. Medicina holistică se bazează pe aceste concepte, iar Mercur, Asclepios, prin staţionare şi repornire între două tipuri de deplasări într-un semn plin de experienţe, unele dintre ele chiar apăsătoare, ne oferă azi prilejul de a ne purifica prin înţelegerea relaţiilor şi atingerea Tainelor.
Relaţiile comune sunt azi supuse încercărilor stabilităţii. Minciuna şi adevărul vor juca roluri puternice, dar nu vor reuşi să înlocuiască trăsătura definitorie a zilei: rememorarea. Copleşiţi de amintiri care conţin informaţii referitoare la ambiţii de a ridica viaţa la un alt standard, oamenii vor părea ciudaţi, pierduţi cu privirea, rătăciţi, fixaţi pe o singură direcţie, recalcitranţi sau deosebit de abili în a-şi atinge scopul (lipsiţi de scrupule). Multe dintre cele pe care le vom înfrunta azi au un final pozitiv, însă el este nuanţat pentru că binele astral este adesea diferit de cel pe care îl cerem noi aici în lumea fizică.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne permite şi azi accesul la înţelepciunea practică, aşa cum ne învaţă Cicero: „A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune.”

http://coser.ro/
 
Back
Top