• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Vineri, 27 aprilie
Ziua de vineri 27 aprilie ne aduce un număr de cinci aspecte pe care Luna le împlineşte cu Chiron (trigon) cu Pluton (opoziţie), cu Mercur (careu) şi două sextile cu Lilith şi respectiv Jupiter. Astăzi, Luna va trece de jumătatea zodiei Rac şi va rupe dreptunghiul mistic pe care l-a împlinit ieri, dar va avea grijă prin împlinirea careului cu Mercur şi respectiv a opoziţiei cu Pluton, să împlinească o configurație numită “careu în T” pe semne cardinale care acţionează altfel decât dreptunghiul mistic, dar aducând în centrul atenţiei o notă impulsivă, o precipitare, o risipire în proiecte lipsite de importanță, dar şi o abordare a cuvântului, a exprimării într-un mod necuviincios. Ceea ce se împlineşte cu acest careu în T cu planeta Mercur focar reprezintă de fapt un dezechilibru aplicat relaţiilor şi, în acelaşi timp, o nevoie imperioasă de a găsi în celălalt, în societate, în oponent, în duşman, un sprijin.
Trăsăturile astrale ale acestei zile merg pe două direcţii. În primul rând, în timpul nopţii avem de parcurs trigonul Lună-Chiron, opoziţia Lună-Pluton şi, în zorii zilei, careul Lună-Mercur. Toate acestea ne fac atenţi asupra experienţelor vieţii, asupra gândurilor, asupra manierei în care înţelegem şi apreciem exemplele înaintaşilor şi ne ajută să ne corectăm comportamentul în raport cu modelele pe care aceştia ni le oferă. Putem experimenta vise stranii, vise bizare, în care să ne întâlnim, fie în sfera imaginaţiei, fie la modul concret în planul astral, cu fiinţe care ne-au părăsit de mult şi trăiesc în acele lumi sau cu închipuiri asupra unor evenimente pe care ne-ar plăcea foarte mult să le trăim. În paralele cu această înclinaţie spre emoţie, în prima parte a zilei, adică între careul Lună-Mercur şi sextilul Lună-Lilith, apare o stare de gol stranie în care vom încerca să facem legătura între ceea ce s-a întâmplat în timpul nopţii şi tentația uşor ascendentă pe care ne-o oferă această zi. Cei sensibili vor încerca să se coordoneze în timpul zilei după mesajele pe care le primesc din timpul nopţii. Nu reprezintă însă un element deosebit de important al acestei zile pentru că piatra de încercare o reprezintă sextilul Luna-Lilith care ne pune în fața unor tentaţii, în fața unor gânduri sau atitudini necuviincioase. Multora, aceste stări sufleteşti sau fapte nu le vor face cinste, dar pentru că nu există o opoziţie foarte clară îndreptată asupra acestor tipuri de greşeli se vor simţi îndreptăţiţi să le facă. Aşadar, nu greşelile pe care le facem astăzi vor fi combătute, nu erorile de gândire pe care le săvârşi acum vor fi criticate, ci altele care ne vin din trecut sau pe care le săvârşim dintr-o eroare făcută în mod frecvent de oameni aceea de a ne proiecta în viitor.
Pentru că trăim într-o perioadă în care Pluton şi Uranus îşi dezvoltă în crescendo cuadratura lor, aspect care îi face pe unii să-şi piardă minţile, să-şi piardă controlul, să nu reuşească să integreze foarte bine provocările care le vin din partea destinului atunci greutatea acestei zile va consta mai puţin în schimbul de păreri impresii sau chiar în duelul verbal ce are ca echivalent astral careul Lună-Mercur şi mai mult în schimbul de impresii, în jocul de-a alegerea, în duelul bazat pe atitudini. Pentru că Luna părăseşte dreptunghiul mistic, se reface din nou Zmeul din Marte, Pluton, Chiron şi Soare, adică ne întoarcem la problemele pe care le-am trăit în ziua de miercuri, 25 aprilie şi vom încerca să le soluţionăm azi, pentru că Luna este în alt semn (Rac, față de Gemeni în care se situa miercuri), prin efort, prin muncă, prin seriozitate, stabilitate, prin legăminte. Încercarea cea mai mare a zilei este legată de aceste legăminte. Astăzi suntem înclinaţi să ne stabilim termen, angajamente care nu sunt corecte şi nu sunt conforme cu energia de care dispunem, cu calitatea spiritului pe care am dezvoltat-o până acum, cu nivelul de inteligenţă sau cu cel spiritual. Acest legământ, dacă îl stabilim trebuie să-l fixăm doar pentru o zi, doar pentru astăzi, pentru că începând de mâine, când Luna şi Saturn vor fi în careu, vom fi tentaţi să rupem orice decizie categorică pe care am luat-o astăzi considerând-o improprie.
Pe acest fond al balansului între bine și rău, între decizie corectă şi decizie incorectă, între a judeca şi a fi judecat, spre seară, chiar târziu, când Luna şi Jupiter îşi împlinesc sextilul ne întâlnim cu norocul, ne iese coșarul în drum, găsim pe stradă un trifoi cu patru foi şi nu vom şti ce întrebuinţare să-i găsim. Asta înseamnă că târziu, spre seară, vom conştientiza că multe dintre acţiune pe care le-am săvârşit astăzi nu erau potrivite, cuvintele care au rănit mai mult decât au construit, și ne vom face autocritica, dar ne vom gândim că tot răul va merge spre bine. Nu, astăzi raul nu va merge spre bine, decât dacă ne-am stabilit binele că ţintă.
Prin urmare, ziua de 27 aprilie este o zi în care învăţăm să alegem. Mulţi se vor juca cu mintea, se vor juca cu gândurile, cu imaginaţia sperând că până la urmă se vor alege cu ceva bun din asta. Mulţi vor considera că a li se permite să folosească imaginaţia sau a reuşi să manipuleze o stare sufletească cu mai multă abilitate, astăzi reprezintă o dovadă a succesului. În realitate, nu reprezintă o dovadă a succesului, ci reprezintă o altă formă de tentaţie. Astăzi, luăm piept cu tentaţia experienţelor înţelese prost, cu tentaţia unor avantaje necuviincioase sau cu tentaţia de a folosi cuvântul ca arma împotriva semenului.
Aşa cum se poate observa, cei care dispun de o educație morală solidă vor reuşi să tempereze puţin din influxurile negative ale acestei zile şi, spre seară, când Luna şi Jupiter vor răspândi spre noi raze ale culpabilizării, ei vor privi evenimentele zile cu detaşare, cu maturitate, cu înţelepciunea.
Nu este o zi în care să ne stabilim termene, obiective sau nu este o zi în care să legăm alianţe sau să cădem la înţelege cu cineva. Este o zi în care să analizăm relaţia pe care o avem cu sine, cu destinul propriu pentru a înţelege de ce ni se întâmplă tot ceea ce ni se întâmplă. Evident, nu foarte mulți oameni sunt preocupaţi de rafinarea structurii morale. Omul comun vrea să ştie dacă planeta x sau planeta y sau un anume unghi construit între planetă x şi planeta y le va schimba considerabil viaţa sau le va oferi o suită întreagă de întâmplări. Aceştia pierd din vedere că un mental nerafinat, plin de impurităţi sau plin de reziduri, un mental care nu este educat să funcţioneze la parametri înalţi dictează o anumită serie de evenimente. Dacă avem un minimum de disponibilitate astăzi vom putea vedea acest lucru. A înţelege ce gând atrage o anumită persoană din jur, ce stare sufletească ne ajută să simplificăm evenimentul sau să găsim soluţia cea mai rapidă reprezintă azi un câştig important, reprezintă de fapt câştigul pe care ni-l promite sextilul Lună-Jupiter împlinit seara. Dacă suntem corecţi cu noi înşine nu vom avea de ce să fim autocritici spre seară. Dacă suntem corecți și cu ceilalţi, nu avem de ce să intrăm în noapte cu gânduri negre.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi merge spre a ne reaminti proverbul evreiesc: „Să nu laşi să cadă noaptea peste mânia ta”.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 28 aprilie
Ziua de sâmbătă, 28 aprilie, este o zi neobişnuită prin faptul că începe într-un ton uşor neplăcut, printr-o tensiune, o nemulţumire, un conflict cu propria persoană, cu timpul propriu, cu vremurile în care am ales să trăim şi sfârşeşte prin întâlniri remarcabile. Careul Lunii cu Saturn ne aduce astăzi o relaţie deficitară cu membrii familiei, o tensiune în cadrul relaţiilor personale şi o lipsă de perspectivă în ceea ce privesc raporturile sociale. Dar nu Luna este vedeta acestei zile, ci Soarele prin sextilul pe care îl împlineşte cu Chiron. Împlinirea acestui sextil Soare-Chiron se răspândeşte de-a lungul întregul zilei indiferent în ce zodie se află Lună. Astfel, împlinindu-se piramida de pământ pe care Soarele o trasează cu Marte şi Pluton, dar şi prin atingerea punctului de maximum al sextilului Soare-Chiron se construieşte o configuraţie numită Zmeu, cu Marte planeta focar.
Judecând după faptul că un Zmeu se va exprima mult mai bine decât o piramidă de pământ, pentru că există opoziţia şi planeta focar, ne îndreptăm atenţia din nou spre poziţia lui Marte în Fecioara care aduce o exprimare la scenă deschisă a inhibiţiilor, frustrărilor, nemulţumirilor, printr-un intens simţ al detaliului sau dezvoltat într-un mod eronat. Prin Marte sextilul Soare-Chiron ne aduce o reţinere în ceea ce priveşte elementul noutate şi o dezlănţuire până la limita superioară a exprimării pe proiectele sau în cadrul problemelor pe care le cunoaştem. Se ştie că sextilul Soare-Chiron aduce o nevoie de libertate, o exprimare dincolo de limitele elementelor cunoscute, însă Marte ca planetă focar, în această dispunere, va da acestor direcţii o înfăţişare socială, administrativă, mai puţin plăcută. Astfel, energia va fi direcţionată spre sistem pentru a susţine sistemul sau pentru a lupta împotriva lui, pentru a face diferenţa între bine şi rău pe baza sistemelor logice, pentru a risipi acumulări importante, pentru o cauză care se va depărta mult de esenţial. Astăzi oamenii se vor risipi în detalii neplăcute sau vor avea parte de trădări, nu atât unii faţă de ceilalţi, cât va avea loc o trădare faţă de idealul obiectiv, faţă de ceea ce este corect şi bine în raport cu destinul, pentru un confort personal. Este afectată, aşadar, munca în echipă, ajutorul pe care oamenii vor să şi-l ofere unii altora atunci când se întâlnesc într-un proiect comun, dar şi dezicerea de marile proiecte, marile descinderi sociale, la care am muncit de la începutul anului până acum. În ceea ce priveşte relaţiile între grupuri sau indivizi, dinamica astrală a acestei zile merge spre atitudini greşite pe care le au unii faţă de alţii, planuri demersuri pe care le vor dezvolta din dorinţa de a menţine sau adjudeca o poziţie importanta în grup.
Înclinaţia spre neobişnuit, spre elemente noi, spre alianţe noi, spre negocieri, adică discuţii în care sunt prezentate avantajele şi dezavantajele momentului, fac din această zi una neplăcută pentru cei care doresc să-şi construiască un destin stabil. Este o poziţie care anunţă schimbări în segmentul militar, deşi nu le va împlini, doar le anunţă, pentru a se împlini la finalul anului 2012, când Saturn va trece în Scorpion. Ceea ce se întâmplă acum reprezintă semnul că oamenii se pot răzgândi în privinţa proiectelor pe care le au, îşi pot schimba atitudinile se pot dovedi schimbători chiar făţarnici pentru că se tem în faţa necunoscutului. Astăzi necunoscutul ia înfăţişarea unei lecii existenţiale personificată din punct de vedere astrală de sextilul dintre Soare şi Chiron.
Pentru că sextilul Soare-Chiron este responsabil în special de depăşirea limitelor personale, ce depinde mult de Marte ca planeta focar a configuraţie numită Zmeu, întregul context al acestei zile va fi dominat de creativitate. Atunci când vine vorba de Soare, creativitatea implică apropierea de căldură sentimentelor, de uşurinţă cu care oamenii îşi spun unii altora intimităţile, bucuria cu care se susţin unii pe alţii pentru a depăşi obstacole importante ale vieţii. Astfel, creativitatea predispusă de astre în spațiul acestei zile este legată de relaţii, de exprimarea personală, de modul cum se pot pune oamenii în valoare, de abilităţile lor de a construi elemente durabile. Este adevărat că mulţi se vor risipi în detalii absurde în încercarea lor de a construi ceva neobişnuit, de a atrage atenţia, de a se depărta de sursa frustrării, cei mai mulţi dintre noi, însă, vom şti să apreciem şansă şi norocul pentru a diminua disconfortul şi neîncrederea predispuse de contextul anului 2012.
Împlinirea sextilului Soare-Chiron când Luna se află deja în Leu aduce Soarelui o mai multă putere, o deschidere faţă de acele elemente care pun în valoare personalitatea, individul, creaţiile sale sau acele elemente care scot în evidență întregul său alai: prieteni familie, grup de apartenenţa sau chiar societate.
Un element important al acestui context astral este cel al jocului. Luna în Leu (prezentă în trei configuraţii) şi Soarele în Taur, atât de important azi, în special prin sextilul cu Chiron ne aduce plăcerea de a ne juca, fără prea mare răspundere, cu treburi importante, cu lucruri importante, luxul de a greşi apelând la joc şi de a evita confruntări importante sau fapte mature. Nu trebuie să uităm că Soarele se apropie cu fiecare zi mai mult de Lilith şi asta înseamnă că întregul spectru al acţiunilor va fi din ce în ce mai mult supus unui risc, acela de a nu judeca suficient de mult situaţia, de a ne lăsa păcăliţi prea mult de ceea ce ne oferă societatea, de ceea ce este la suprafaţă, dar mai ales de a cădea pradă tentaţiei de a evita să muncim, să aprofundăm, să depunem efort, pentru a ne împlini un deziderat. Prin aceasta, creativitatea de care ne vorbeşte contextul astral de azi poate însemna şi persistența într-un mod eronat de a lucra sau acţiunea în crescendo în această direcţie.
Prin urmare, ziua de 28 aprilie este o zi a spectacolului social. Careul pe care Luna îl împlineşte cu Saturn este o dovadă de nesiguranţă pe care o vom trăi cea mai mare parte din zi. Pentru că ea se manifestă în aplicaţia sextilului Soare-Chiron această nesiguranţă va constitui un resort important pentru a ne depăşi limitele, pentru a combate un stres pentru a ieşi dintr-o stare proastă, pentru a ne căuta în grupul de apartenenţă, în grupul de prieteni sau într-un grup izolat, bucuria şi mulţumirea pe care ni le dorim. Momentul în care vom încerca să ne depărtăm de sursa suferinţei, ne poate duce pe alte meleaguri, în alte structuri sociale, ne poate tenta cu câştiguri uşoare, cu apropierea de un limbaj facil, cu folosirea limbajului într-un mod greşit, neadecvat sau chiar folosirea unui limbaj trivial.
În aspectul ei negativ, zodia Fecioară, prin intermediu lui Marte se poate sustrage oricăror reguli morale pentru a-şi construi propriile sale reguli pe care să le respecte la fel de insistent şi continuu aşa cum respectă regulile venite din societate. Astfel, tentaţia de a ne construi propria instituţie, propriul parlament, propria societatea într-un cadru intim în care noi să dictăm şi ceilalţi, indiferent de rolul pe care l-au îndeplinit până acum, să execute, este o mare încercare a acestei zile care se va răspândi şi asupra zilelor următoare.
Noutatea dată de sextilul Soarelui cu Chiron poate reprezenta prin Marte şi această tentaţie de a-i privi pe oameni printr-o altă lentilă, de a le atribui acestora alte calităţi decât cele pe care le îndeplinesc. Depărtarea de tradiţie, de firesc, de comun, de obişnuit, reprezintă o încercare a acestei zile. Păcăleala vine din faptul că a schimba, înseamnă a repara, a modifica, înseamnă a soluţiona. Astăzi, a schimba nu înseamnă a repara, ci înseamnă a ne îndepărta de la suita de evenimente care duc la repararea unei greşeli sau la soluţionarea unei probleme. Aşadar, nerăbdarea în faţa unei soluţii pe care refuzăm să o vedem că este închipuită, reprezintă una dintre marile probleme ale zilei de 28 aprilie, dar şi a întregii săptămâni.
Recomandarea pentru această zi vine aşadar să întărească ideea că omul este făuritorul propriului destin şi dacă dorim să ne ridicăm deasupra condiţiei obişnuite luptând împotriva destinului, anulând calitatea umană pe care o au cei din jurul nostru riscăm să distrugem tot ceea ce am construit până acum, inclusiv destinul propriu. Pentru că Soarele este deja în aplicaţia conjuncţie cu Lilith durerea distrugerii unui element important din propria viaţă este mult atenuată tocmai de aceea avertismentul astral al acestei săptămâni lansat încă de săptămâna trecută are nevoie de întreaga seriozitate a individului pentru a putea deveni realitate.
http://coser.ro/
 
Duminică, 29 aprilie
In a doua zi de Leu (Luna în Leu) Luna va împlini patru trigoane (cu Junon, Uranus, Capul Dragonului şi Mercur) două careuri (cu Lilith şi cu Soarele). Pe acest fond Marte va împlini un careu cu Junon, iar Soarele un trigon cu Pluton.
Contextul astral al acestei zile se va dovedi a fi unul deosebit de important în special pentru Lună. Luna, în primul rând, pentru că depăşeşte gradul al cincilea din zodie Leu devine deosebit de importantă pentru că va face parte din trei configuraţii. Prima configuraţie este cea dată de Piramida de foc pe care o împlineşte cu Junon şi cu Uranus. A doua este dată de împlinirea unei configuraţii numită “Aripi de pasăre” cu Soare, Uranus şi Pluton, iar a treia, tot o configurație numită “Aripi de pasăre” cu Soarele, Marte şi Junon. În felul acesta, poziţia Lunii în Leu devine una dintre cele mai importante pe care le-a avut în această săptămână, prin îndeplinirea acestui triplu rol. Această poziţie a Lunii îl ajută pe individ să-şi deformeze imaginea pe care o are despre sine, să se impună cu agresivitate, cu autoritate asupra anturajului, să-şi formeze o idee falsă despre sine şi să lucreze pentru a şi-o implementa. Această imagine falsă despre sine va avea însă suportul astral, va fi încurajată de o inspiraţie adecvată, pentru unii chiar clarvăzătoare, fiind ajutată și de o inteligenţă specială, de un spirit de observaţie foarte dezvoltat şi o abilitate de valorifica evenimentele, personale sau întâmplările după bunul plac.
Contextul astral încurajează pe fiecare să devină cuceritor, să-şi atragă un auditoriu în cercul de prieteni, în familie, sau chiar în societatea cu toate că unii dintre noi nu au abilităţi pentru aşa ceva. A fi încurajat, susţinut să se implice în evenimente pe care nu le pot controla sau să dezvolte calităţi pe care nu le are, omul va fi încurajat în această zi de obsesia erorii, a insuccesului a neputinţei de a-şi duce la capăt un proiect. Această neîncredere, nu este un element surpriză al acestei zile şi nici al perioadei însă astăzi el va putea fi localizat doar în sfera relaţiilor personale. Luna aprilie reprezintă o lună în care oamenii se preocupă mai mult de stabilitatea personală, de elementele destinului propriu şi mai puţin de destinul societăţii, a grupului de apartenenţă sau a rasei umane în ansamblu.
Poziţia Lunii în Leu şi implicarea ei în aceste configuraţii, aduce devenirii personale, exprimării personale o viziune falsă asupra lucrurilor, o viziune eronată asupra anturajului, asupra oamenilor pe care se va susţine întregul spectru al acţiunilor pe care le vor săvârşi astăzi, dar şi în săptămâna următoare. Soarele mai face încă un pas spre Lilith şi nefiind încă în fereastra conjuncţiei cu Jupiter unghiul de 90 de grade pe care-l realizează cu Luna va constitui unul din condiţionările acestei zile adică va fi localizată pe slăbiciuni de natură organică, pe fluctuaţii în regimul termeni, probleme cu circulaţia sangvină sau cu circulaţia în general (a ideilor a mărfurilor) cu deplasarea, cu drumurile, cu transferul de informaţii.
Aceste element de disconfort personal va fi pus pe picior de egalitate cu relaţia de careu dintre Uranus şi Pluton, celălalt braţ al configuraţiei, aducând impresii eronate legate de problemele cu care se confruntă societatea. Mulţi dintre oameni, astăzi, pot considera că suferinţa lor de acum este legată de ceea ce se întâmplă societate de câţiva ani încoace, ceea ce nu poate fi decât fals. Ceea ce se întâmplă azi şi ne nemulţumeşte aparţine doar zilei de azi. Acest element care ne mulţumeşte reprezintă şi tentaţia cea mai mare a zilei, adică aceea de a ne distrage atenţia de la lucrurile esenţiale. Ceea ce este esenţial astăzi vine din trigonul pe care Soarele şi Pluton îl împlinesc la grad perfect. Asta înseamnă o putere colosală de a transforma o situaţie negativă în avantaj propriu, de a transforma orice situaţie în avantaj propriu sau după propriile scheme de gândire, după propriile concepţii. Fiind vorba de o relaţie armonioasă între doi malefici, amândoi implicaţi într-o relaţie de trigon cu Soarele se va pune mare preț pe valorile individuale, pe criteriile personale, elemente care vor deveni, nu doar instrumentele de lucru ale Piramidei de pământ, adică baza, materia primă, ci și mobilul acesteia, adică motivația în a face din aspirații un negoţ interesant.
Însă pericolul şi avertismentul nu se opreşte doar în sfera influenţei lui Lilith, ci merge chiar spre Pluton, pe ideea “acolo unde îi este puterea cea mai mare acolo îi stă şi slăbiciunea” aducând ca necesitate nevoia de a săvârşi un act social fără a ne ataşa de rezultate. Inspiraţia şi creativitatea sunt elemente care ne vor însoţi în dinamica acestei zile, dar nu la modul abstract, ci în modul cel mai concret cu putinţă fiind inspiraţi în demersuri publice, în demersuri juridice, administrative, în a alcătui un act sau în găsi cea mai bună soluţie pentru a valorifica un câştig pe care l-am comportat de la începutul anului până acum.
Toate aceste elemente de dinamică astrală vin să susţină Eul, imaginea personală, individul, valorile sale şi ceea ce se află în imediata sa apropiere. Ceea ce este straniu pentru cei care-şi vor vedea în sfârşit împlinite aşteptările de peste an va fi dată de relaţia de trigon dintre Lună şi Capul Dragonului în aşa fel încât aceasta să nu poată deveni planeta mediatoare Axei Dragonului. Luna nu va putea media tendinţa Nodurilor, asta înseamnă că proiectele ample, cele care îşi extrag seva din lunile anterioare cele care pornesc din luna martie şi au ca termen final luna mai, nu se pot finaliza acum în luna aprilie chiar dacă suntem pe finalul ei, ci se vor încheia după 9 mari când Mercur va fi în Taur.
Aşadar îndemnul acestei zile oricât de tentant este în a ne mobiliza şi, prin această mobilizare, de a obţine un rezultat personal notabil, merge în a ajuta să folosim o abilitate, un talent, o deschidere, o relaţie pentru anturaj pentru grup, pentru cineva din preajmă. Binele acestei zile nu este aşadar un bine pentru creşterea şi dezvoltarea personală, aşa cum suntem îndemnaţi să credem, ci este un bine pentru grup, societate, familie. Acest îndemn astral ne duce cu gândul spre pilda seminţei care este pusă în pământ azi pentru ca, în viitorul apropiat, să de-a naştere unei plante purtătoare de rod.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii devine complicată pentru omul obişnuit care vede în oportunitatea de acum şansa de a-şi împlini dorinţa sau de a-şi rezolva o problemă veche. Straniu este că acest individ va fi motivat de faptul că i se promite că efortul său va fi recompensat imediat. Această promisiune ține de încercarea şi de iluzia sau de păcăleala acestei săptămâni care încearcă să ne convingă că tot ceea ce avem la îndemână ne este oferit pentru binele şi satisfacţia personală. In realitate, această dinamică astrală ne duce azi spre efort, spre a planta, spre a semăna pentru ca, în viitorul apropiat, să beneficiem de rezultatele muncii de acum. Este, aşadar, o zi de muncă, de efort, de constrângere, o zi în care mintea şi forţa fizică, acţiunea concretă, trebuie să se întâlnească pe calea de mijloc, dar nu pentru a adjudeca un câştig important, ci pentru a ajuta anturajul, grupul, o persoană din jur să-şi rezolve o problemă. În felul acesta, luna mai, după data de 9 când Mercur va trece în Taur şi când se va apropia de gradul pe care îl ocupa Soarele acum, vom beneficia de rezultatele muncii de acum.
Se ştie că în astrologie Pluton nu patronează doar calităţile creatoare, cu atât mai mult când se află în trigon cu Soarele, ci şi lecţia nonataşamentului. A munci fără să ne intereseze rezultatul muncii pentru binele personal, ci să urmărim doar rezolvarea unor probleme cu care se confruntă ceilalţi, adică de a oferi fără a cere ceva în schimb, reprezintă instrumentul pe care o fiinţa umană îl poate folosi pentru a produce modificări colosale în destinul sau. Va fi mai puţin importantă acţiunea concretă, cât de important va fi mecanismul pe care îl va mobiliza individul. Având un Pluton implicat în configuraţia numită Zmeul, centrată pe opoziţia Marte-Chiron, dar şi pe opoziţia Marte-Neptun iluzia câştigului imediat va fi semnul că ne situăm la limita dintre creştere şi decădere, adică pe punctul în care putem decide înţelept sau ne putem amăgi cu câştiguri imediate care ne vor compromite personalitatea, sau imaginea socială. Tocmai pentru că este implicat Pluton în această relaţie, este important de specificat faptul că nu există câştig în cazul lui Pluton decât direct proporţional cu intensitatea nonataşamentului dezvoltat de individ.
Indiferent ce modalitate de acţiune vom folosi, că ea va implica utilizarea vorbirii, a transmiterii mesajelor prin scris sau a folosi un act, o diploma de licență, o dovadă a absolvirii unui curs de pregătire sau pur şi simplu pe baza experienţei anterioare toate acestea sunt pe punctul de a ne ajuta să producem un salt spectaculos sau o decădere umilitoare.
Nu trebuie să uităm că Pluton reprezintă în astrologia iniţiatică planeta voinţei divine şi valoarea pe care o are aici, relaţia armonioasă pe care o dezvoltă cu Soarele şi implicit valoarea esenţială pe care o are Luna prin implicarea ei în trei configuraţii, ne duce cu gândul la căldura spiritului, la apropierea de valorile morale, ca o condiţie absolut esenţială pentru a reuşi în toate tipurile de demersuri pe care le dezvoltăm astăzi. Tocmai pentru că se pune problema creşterii spectaculoase sau a decăderii umilitoare invitaţie acestei zile este aceea de a ne detaşa complet de orice sentiment de răzbunare, ura, neapartenență sau separare şi a ne aminti de una din lecţiile marilor maeştri, care este de altfel şi cea mai importantă: lecţia iubirii. A iubi nu însemna a ne compromite, nu înseamnă a ceda în faţa unei slăbiciuni, ci înseamnă că a venit momentul când suntem pregătiţi să oferim o dovadă clara a faptului că putem merge mai departe, putem evolua, putem avea acces la instrumente mult mai puternice de exprimare şi prin aceasta să oferim garanţia că, utilizându-le, nu vom distruge. Iubirea nu este o extremă. Iubirea reprezintă calea de mijloc.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este de fapt o invitaţie la a ne aminti îndemnul lui Iisus:” Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine însuţi”. Nu astăzi, ci în general, aţi iubi aproapele pe cât de corect şi puternic eşti în stare să te iubeşti pe tine însuţi reprezintă o imensă provocare, aceea de a anulă extremele, de a ne situa pe calea de mijloc, acolo unde iubirea se află din abundenţă, iar marile realizări, aşa cum ne îndeamnă conjunctura astrală a acestei zile, dar şi cum suntem învăţaţi de marii Maeştri, de aici încep, de la Calea de Mijloc.
http://coser.ro/
 
Luni, 30 aprilie
Începutul de săptămână se dovedeşte a fi liniştit. Astăzi se mai temperează puţin din agresivitatea și amploarea aspectelor pe care le-am trăit în săptămâna anterioară parcurgând o parte dintre aspectele pe care Luna din Leu le împlineşte cu Venus (sextil), Jupiter (careu) şi cu Saturn (sextil). Toate acestea aspecte se împlinesc în zori, ceea ce va face ca noapte de duminică spre luni să se situeze în aplicaţia sextilului Lună-Venus şi respectiv a careului dintre Lună şi Jupiter. Asta înseamnă dilemă, înseamnă alegeri dificile chiar înţelegere deficitară, subiectivă, aplicată unor conjuncturi pe care acum le privim de la distanță, din tribună, de la balcon, de pe celălalt trotuar, adică dintr-o postură sigură.
Evenimentele acestei zile, tocmai pentru că se situează pe finalul lunii aprilie care acţionează puternic asupra relaţiilor personale, au menirea de a împlini nişte aşteptări. Asta înseamnă să ne introducă deja în atmosfera lunii mai care se va remarca la capitolul dizarmonie în relaţii, mai puţin în ceea ce priveşte agresivitatea celor pe care le-am experimentat în luna mai şi mai mult în a identifica acel element care duce la redimensionarea vieţii. Dezvoltarea personală este elementul definitoriu pentru luna mai şi încă din această săptămână urmărim să ne promovăm în această direcţie.
Multe din elementele personale se vor suprapune astăzi peste cele sociale în aşa fel încât să fim tentaţi să credem că soluţia acestei zile vine doar prin asociere, doar prin discuţii, doar prin schimburi de experienţă, doar prin promovarea unui apropiat, doar prin susţinerea lui, doar prin însuşirea criticii sau a sfaturilor care ne vin din partea acestora. Toate acestea merg în direcţia autoeducaţiei, în direcţia apelului pe care-l facem la cultură, la înţelegere, la folosirea informaţiilor, la inteligenţă, adică la abilitatea de a face conexiuni și de a extrage esenţialul dintr-un context pentru ca, spre finalul zilei, când Luna şi Saturn împlinesc un sextil, să beneficiem de primele rezultate ale acestui proces.
Nu este exclus ca întreaga zi să ne-o petrecem gândind cum să întocmim un document, cum să apelăm la o autoritate administrativă, cum să obţinem un act, cum să vindem, cum să cumpărăm sau cum să punem în valoare un element personal pe care am încercat să-l construim sau să ni-l clarificăm de-a lungul întregii luni aprilie.
Finalul zilei ne apropie foarte mult de gândirea serioasă, de spiritul practic, de ordine, de toate aceste în direcţia valorificării profesionale sau sociale în a pune în valoarea o deschidere, o abilitate, un talent pentru a obţine un câştig imediat. Rezultatele sociale ce survin în urma acestor acţiuni se vor remarca prin două direcţii: generează construcţii solide şi poartă amprenta inteligenţei sau a înţelepciunii.
Cu cât de apropie mai mult de seara, ne apropiem, de fapt, de ingresul Lunii în Fecioară şi de împlinirea trigonului la grad perfect dintre Uranus şi Capul Dragonului. Toate acestea merg într-o direcţie stranie și generează evenimente neobişnuite, nu prin caracterul lor absurd, ci prin comparaţia cu suita de evenimente care s-au tot împlinit de-a lungul lunii aprilie. Adică personajele sunt aceleaşi cu cele din aprilie, subiectul de discuţie poate fi, de asemenea, identic, însă de această dată rezultatul va fi altul. Se va pune problema unei alte viziuni, a unei modificări de optică, a unei modificări comportamentale, a unei atitudini noi care să reprezinte, pentru cei care intră pentru prima dată în contact cu informaţia, un element schimbător. El nu este un element schimbător, ci doar rezultatul pozitiv al unor frământări pe care le-am experimentat de-a lungul întregii luni. De la ora 17:16 când Luna şi Saturn împlinesc un sextil vom intra, până după miezul nopţii, în perioada fără direcţie. Asta înseamnă că exact aceste îndemnuri, aceste descinderi înspre zona neobişnuitului, a nefirescului, a ieşirilor din ritm, din tradiţie, din obişnuit sunt supuse înţelegerii deficitare. Oamenii nu vor face efort să încadreze corect informaţia, poate nici să o valorifice corect şi asta înseamnă că multe din rezultatele acestei zile sunt mai puţin dictate de conştiinţa individuală şi mai mult de cea colectivă adică să ieşim din contextul general aplicat lunii aprilie, să depăşim ataşamentul de viaţă personală şi să ne îndreptăm spre acele zone în care existenţa individuală nu poate fi analizată, gândită, încadrată, decât într-un context social.
Prin urmare, prima zi a săptămânii şi ultima zi a lunii aprilie ne va face trecerea de la vibraţiile lunii aprilie la vibraţiile lunii mai. Adică de la a acorda foarte mult interes şi a consuma multă energie pentru stabilitatea personală la a ne găsi un loc în planul social, la a ne valorifica un element personal în grupul de apartenenţă, în cercul de prieteni sau în societate pentru a obţine un rezultat pozitiv. Rezultatul pozitiv, aşa cum ni se arăta el azi, porneşte de la nevoia de confort, de la necesitatea de a produce la locul de muncă, în cercul cunoscuţilor sau în anturaj o modificare prin agitaţie, critică, reproş, nemulţumire. Această modificare are azi, pentru că Luna şi Saturn sunt în sextil, un rezultat pozitiv. Acest rezultat nu va fi însă susţinut pe voinţa personală sau pe conştiinţa personală, adică pe cele care vor dicta, în general, suită de evenimente, ci va depinde de feedback, de ecou, de calitatea acţiunii în sine sau de mofturile celor din jur.
Trebuie să luăm în calcul şi faptul că Luna şi Venus din două zodii aflate în sextil duc astăzi spre a pretinde, a cere atenţie sau rezultate pozitive fără ca noi să reuşim să contrabalansăm această intenţie cu un rezultat pozitiv concret. Asta înseamnă moft, pretenţie, chiar fiţe de moment care vor fi sancţionate atunci când vor fi arătate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne menţine în sfera armoniei, de a nu cădea pradă disperării, tulburărilor de conştiinţă sau indiferenței dacă spre seară lucrurile nu vor merge aşa cum au fost programate de-a lungul zilei.
http://coser.ro/
 
Marţi, 1 mai
Dacă în luna aprilie predispoziţiile astrale au mers mai mult spre mobilizarea dimensiunii individuale ale existenţei, luna mai continua această direcţie mobilizându-ne propria structura şi încurajându-ne şi să ne-o punem în valoare în cercul de prieteni, în anturaj sau la nivelul societăţii. Asta înseamnă acum dezvoltare personală. Dacă în luna aprilie sfera influenţei astrale mergea spre evidenţierea laturii personale, spre protejarea ei, luna mai ne ajută să ne protejăm latura personală în raport cu societatea. Prima zi a lunii mai ne aduce un ingres al Lunii în zodie Fecioară, împlinirea a cinci aspecte pe care Luna le face din primul segment al zodiei cu Junon (careu), Marte (conjuncţie), Axa Dragonului (careu), Chiron (opoziţie) şi cu Pluton (trigon). De asemenea, astăzi se împlineşte trigonul lui Uranus cu Capul Dragonului şi trigonul dintre luminarii.
Este mai mult decât evident că împlinirea trigonului dintre Uranus şi Capul Dragonului nu se adresează doar acestei zile, ci întregii perioade, întregii săptămâni, având un impact deosebit asupra structurii individuale, asupra creşterii şi dezvoltării individului, atât ca entitate biologică, dar şi ca fiinţă spirituală.
Trecerea Lunii în Fecioară schimbă registrul în direcţia apropierii de curăţenia sufletească, de gândirea structurată, de ordinea mentală, de acele instrumente pe care individul le foloseşte pentru a pune în valoarea detalii sau raţionamente. Dacă în Leu, Luna a dat dovadă de o exprimare la scenă deschisă, răscolind chiar şi acolo unde nu trebuia să umble, în Fecioara ea devine ponderată, aşezată într-o albie clar definită, în aşa fel încât oamenii să reflecteze la greşelile săptămânii anterioare, la greşelile vieţii şi să ia în serios oportunităţile care apar în această perioadă. Pentru că Luna reprezintă fundalul configuraţiei astrale de astăzi apropierea de raţiune, de inteligenţă se face prin opoziţie în raport cu anturajul, prin probleme, complicaţii, certuri, printr-o confruntare cu o atitudine critică pe care anturajul o dezvoltă faţă de individ, printr-un semn de lezarea pe care anturajul îl manifesta faţă de o persoană anume încercând să se evidenţieze acea latură negativă a personalităţii unui individ care nu convine grupului. Se va pune problema, astfel, a seriozităţii, a consecvenței, a disponibilităţii faţă de a muncă, faţă de un ajutor pe care un individ este dispus să-l ofere unui grup fără a cere ceva în schimb. Această disponibilitate, acest sacrificiu reprezintă pentru opoziţia Luna-Neptun un semn de separare. Omul este marginalizat, este alungat din locul unde credea că s-a integrat, este desprins de acolo de unde se simţea cel mai bine şi descinde către o zonă dificil de înţeles, dificil de acceptat, o zonă care cere o mai mare performanță, o precizie în ceea ce priveşte exprimarea, valorificarea unui talent sau bună creştere.
Pe acelaşi fundal influenţa negativă care vine din zonă publică va avea asupra individului un impact foarte puternic. Îl va mobiliza, îl va determina să-şi găsească resurse de existenţa cărora nu ştia nimic sau aproape nimic. Aceste resurse vor fi valorificate din punct de vedere administrativ, în raport cu un funcţionar, cu o autoritate publică, în raport cu ceea ce reprezintă funcţia statutul demnitatea, în raport cu imaginea socială pe care o are reprezentatul unui grup. Este practic imposibil de stabilit dacă azi conjuncţia Luna-Marte, care apare în preajma prânzului, sau trigonul Luna-Pluton, adică trigonul, încă activ, între Marte şi Pluton, ne pot ajuta să găsim cele mai bune soluţii pentru a ne pune în valoare. Este greu de stabilit dacă nu cumva critica pe care anturajul o lansează asupra individului este greşită, este greu de stabilit dacă nu cumva presiune care planează asupra individului din partea grupului nu îl ajută pe individ mai mult decât l-ar ajuta o promovare, o avansare sau asigurarea unui climat echilibrat şi armonios.
Aspectul eliberator al acestui context este careul pe care Luna îl face cu Nodurile sale. Acest careu nu aduce un element în plus acestui context, ci doar îl amplifică, îl întăreşte, îl confirmă şi anume: individul, pentru a fi acceptat în grupul de apartenenţă, trebuie să-şi dovedească priceperea. Pe acest fundal, împlinirea trigonului dintre Uranus-Capul Dragonului reprezintă o oportunitate ieşită din comun, un aspect astrologic foarte important pe care oamenii îl vor privi ca pe o şansă unică în viaţă. Acest aspect s-a mai împlinit ultima dată în 2002, la începutul anului, iar următorul trigon între aceste două poziţii astrologice se va consuma peste cinci ani, în 2017, când Uranus se va apropia de finalul tranzitului său prin Berbec. Asta înseamnă că acest aspect, împlinit azi la grad perfect, reprezintă începutul unui ciclu de aproximativ 5 ani. Termenul este folosit arbitrar pentru că nu reprezintă practic un ciclu, aşa cum ne învaţă manualele de astrologie, ci doar un interval declanşat de două poziţii astrologice, unul dictat de suprapunerea dintr-o anumită perspectivă a celor două poziţii.
În Berbec, Uranus reprezintă curaj iniţiativă, deschidere către elemente noi, pionierat, adică o depăşire agresivă, poate chiar abuzivă a unor limite pe care nu am îndrăznit până acum să le doborâm. Judecând după faptul că Uranus are nevoie de aproximativ 80 de ani pentru a face un tur al zodiacului cei mai mulţi dintre nou nu au avut parte niciodată de o asemenea depăşire a limitelor. Asta înseamnă că aspectul de trigon pe care îl împlineşte azi Uranus cu Capul Dragonului atins pentru prima dată în această dispunere reprezintă o şansă, o oportunitate ce apare pentru prima dată în viaţă. Această oportunitate vizează depăşirea unor inhibiţii, a cadrului obişnuit în care discută două persoane, schimbarea condiţiilor de asociere între două sau mai multe grupuri, dar şi racordarea individului la o altă sursă de inspiraţie pe care nu a mai folosit-o niciodată. Oamenii, în această dispunere, vor avea un alt limbaj, forţa cuvintelor va fi alta, mobilitatea energiilor va fi alta, iar rezultatul va fi unul spectaculos. La ultimul trigon dintre Uranus şi Capul Dragonului, cel împlinit în 2002, Uranus se afla în domiciliu (Vărsător), iar Capul Dragonului în exil (Gemeni). În preajma lui Uranus se aflau Venus şi Soarele, iar în opoziţie cu Capul Dragonului (în poziţia Nodului de Sud) se afla Pluton. Momentul decisiv pe care l-a adus anul 2002, prin împlinirea acestui unghi pe 6 februarie, a reprezentat un moment de fuziune a forţei colective, o ipostază de coerciţie prin care motivul individual pune în dificultate desfăşurarea pe spaţiul public a intenţiilor şi dorinţelor individului. Prin aceasta, se înţelege crearea unor conjuncturi sociale cu intenţia de a pune în valoare motivul personal şi care în final sunt construite în defavoarea individului. Contextul de acum lezează mai puţin exprimarea la nivel social şi agasează mai curând mijloacele de afirmare individuală. Acest trigon pe care Uranus îl va împlini din Berbec cu Capul Dragonului din domiciliu reprezintă şansa de a pune în valoare destinul personal, dar care, paradoxal, depăşeşte cadrul existenţei personale şi impune individului o abandonare a metodelor convenţionale, o deschidere faţă de universal într-un mod destul de dur, impulsiv, poate chiar arogant, pentru a standardiza o regulă în aprecierea destinului cosmic. Este clar că toate acestea nu pot fi împlinite într-o singură zi, ci într-un interval de timp pornind de azi până în preajma datei de 14 iunie 2017, când Uranus, pe final de Berbec, ridică din nou un trigon cu Capul Dragonului care se va afla atunci în Leu. Abia atunci ceea ce încercam să scoatem la iveală acum sau ceea ce vom construi în ideea de a ne clădi o identitate personală timp de cinci ani va fi pus în valoare, iar dimensiunea personală va căpăta o exprimare la scenă deschisă şi abia atunci vom putea să evaluăm rezultatele unei munci în echipă, abia atunci vom putea să judecăm la modul obiectiv opera individului şi nu ipostazele sale efemere. Ca o observaţie personală, îndrăznesc să spun că totuşi această ipostază în care Capul Dragonului şi Uranus se întâlnesc în trigon nu va putea fi valorificată de oricine, chiar dacă va fi o şansă magică. Nu oricine o va vedea, comportându-se ca o nestemată peste care mulţi trecători vor păşi, dar pe care doar unii, foarte puţini, o vor vede. Cine sunt cei puţini care o vor vedea? Evident sunt acei indivizi coordonați de planeta Jupiter din Taur, adică acele persoane care au contribuit la sporirea prosperităţii grupului, la confortul unui grup fără a pretinde ceva în schimb. Dacă ar fi să ne grăbim în a da un răspuns, am considera că maeştrii spirituali, ghizii, profesorii care folosesc tehnicile neconvenţionale, bioterapeuţii sau iniţiaţii sunt principalii beneficiari ai acestui aspect. Nu, există oameni obişnuiţi, înzestraţi cu lumina, care folosesc mesajul astral cu o abilitate cu totul specială şi ceea ce spun nu reprezintă o informaţie neobişnuită, ci una reală, nu este o informaţie goală, ci una încărcată de semnificaţie pentru că acest trigon se împlineşte când Soarele încă se afla în trigonul cu Pluton, mai exact când încă era activ Zmeul, ce are ca planetă focar pe Marte. Astăzi, Marte este în conjuncţie cu Lună. Astăzi întregul fond colectiv, subconstinetul colectiv, participă la valorificarea acestui mesaj neobişnuit, a acestei invitaţii de a ne depăşi limitele obişnuitului şi a accede la o informaţie superioară din punct de vedere moral, social sau chiar spiritual.
Întregul context astral participă la ceea ce se împlineşte azi prin trigonul Uranus-Capul Dragonului. Întregul context astral ne ajută să înţelegem ceea ce trebuie să facem în următorii cinci ani. Alegerile trebuie făcute acum în cunoştinţă de cauză şi cu multă determinare pentru a produce un salt spiritual important care, de altfel, reprezintă unul din principalele dezideratele pentru care ne-am ales o existenţă fizică acum, în această perioadă istorică. De-a lungul următorilor cinci ani vom reuşi să apreciem invitația de acum la a ne dezveli de Eul fals, adică în următorii cinci ani, cât va mai dura tranzitul lui Uranus prin Berbec, vom reuşi să încadrăm în diferite sectoare ale existenţei umane ceea ce vine spre noi astăzi ca informaţie-sămânţă menită să creeze direcţii şi mai puţin să declanşeze evenimente cu final imediat. Trigonul dintre luminării care se împlineşte în finalul acestei zile ne aduce o promisiunea importantă, o întâlnire cu o personală plăcută, agreabilă, o invitaţie, o consfătuire, o întâlnire cu o persoană care să ne ofere un sfat, o recomandare, care să ne consilieze și, în felul acesta, să ne pregătească pentru evenimentele acestei săptămâni.
Mulţi vor încerca să atribuie întreaga valoare a acestei zile calităţii pozitive pe care trigonul luminariilor îl va avea spre seară. Este greşit să consideri că dacă ziua se termină bine întregul arsenal astral care ne învăluie astăzi este în totalitate pozitiv. Cei care vor avea disponibilitatea sau care vor fi dispuşi să-şi folosească discernământul astăzi vor vedea că finalul acestei zile este un final pozitiv şi doar atât.
Prin urmare, a doua zi a săptămâni şi prima zi a lunii mai ne aduce o întâlnire cu neprevăzutul într-un mod misterios, complicat şi înclinat să ne ofere o nouă direcţie a vieţii: dezvoltarea personală. Prin trigonul Uranus-Capul Dragonului dezvoltarea personală va fi foarte greu de observat azi. Acum ea doar va fi conştientizată prin limitele care ne sunt puse, prin dorinţele pe care le avem, acelea de a cunoaşte oameni, de a împărtăşi cu ei sentimente, de a construi valori importante, dar şi, în acelaşi timp, contactul cu frustrarea de a nu putea finaliza tot ceea ce ne propunem. Această limitare nu se adresează doar zilei de 1 mai, ci se adresează întregii perioade de 5 ani, până la următorul trigon Uranus-Capul Dragonului. Mulţi, însă, obişnuiţi să parcurgă un traseu scurt între cauza şi efect vor să aibă rezultate imediate, atât în întâlniri cât şi în ceea ce privește dimensiunea personală (gânduri, sentimente, aspiraţii, ambiţii). Pentru ca Uranus revine în Berbec abia peste aproximativ 80 de azi, este clar că trigonul acestuia cu Capul Dragonului din domiciliu reprezintă o oportunitate unică în existenţa fiecăruia. Ceea ce suntem invitaţi să facem începând de azi până pe 14 iunie 2017 este unic în întreaga sferă a existenţei individuale, nu semănă cu absolut nimic din ceea ce am mai trăit şi nu va semăna cu absolut nimic din evenimentele pe care destinul astral ni le va înfăţişa după momentul iunie 2017. Sunt cinci ani din viaţă care, în viziunea iniţiatului, sunt comprimaţi şi care pot ajuta la o redimensionare a vieţii personale în aşa fel încât să echivaleze cât întreaga existenţă a unui om. Există şi pericolul risipirii în detalii absolut lipsite de importanță, pentru că Luna trece din Fecioară în acest moment de maximum, însă experienţa personală, bagajul personal, cel de care trebuie să ne debarasăm reprezintă de fapt şi atuul cu care vom porni în această aventură a vieţii. În februarie 2002 am început o altă aventura a vieţii care a durat 10 ani. Atunci Capul Dragonului se afla în exil şi Uranus în domiciliu, asta însemna că destinul astral ne-a făcut să ne simțim răsfăţaţi și ne-a permis să asimilăm elemente negative. Acum, însă, scopul şi finalitatea, menirea întâmplărilor pe care le vom parcurge trebuie să fie eminamente pozitive. Dacă într-un exercițiu de imaginație am considera că luminariile ar fi fost într-o poziţie nefavorabilă, atunci lucurile s-ar fi complicat puțin, iar fuziunea dintre conştient şi subconştient, dintre lumină şi întuneric, dintre experienţele individuale şi cele colective nu ar fi avut un canal atât de pozitiv de manifestare, ci s-ar fi blocat la nivelul unor aspiraţii lipsite de importanță.
Trigonul dintre luminarii împlinit la finalul acestei zile când trigonul Uranus-NN se află încă în faza sa de maximum reprezintă indiciul că provocarea vieţii trebuie abordată cu maximă seriozitate. Ca în multe din situaţiile pe care le-am abordat aici nu va fi atât de important evenimentul în sine care se consumă astăzi, cât de importantă va fi perspectiva sa. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi vine, în viziunea mea, din partea proverbului: “Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă”.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 2 mai
Ceea ce trăim în această perioadă, în această săptămână, în această lună, dar şi în această zi de 2 mai nu seamănă cu ceea ce ni s-a întâmplat săptămână trecută sau poate chiar nu seamăn deloc cu ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii ani și asta nu doar prin aspectele care se împlinesc astăzi, ci datorită fundalului astral deosebit de incitant. Azi se împlinesc trei aspecte trigonul Luna-Lilith, trigonul Luna-Jupiter şi careu Luna-Venus. Astăzi, mai mult decât în celelalte zile, vom avea senzaţia că suntem în faţa unei oportunităţi impresionante, că putem să adjudecăm un câştig fără să mai fie importantă metoda, fără să mai ţinem cont de reguli, fără să mai fim corecţi sau fără să dovedim pricepere, abilitate sau fără să fim în stare să gestionăm o situaţie. Vom avea impresia că lucrurile merg de la sine şi că este suficient să fim acolo, să fim prezenţi, pentru a comporta un câştig sau un succes. În realitate, lucrurile nu stau aşa. Finalul tranzitului prin Fecioară a Lunii este încărcat de pericole pozitive ce apar sub formă de invitaţii, cadouri, prin adjudecarea unor foloase nemeritate, sub forma unor invitaţii făcute cu cele mai bune intenţii care mima finalul intenționat tocmai pentru că se dorește schimbarea ideii sau a locaţiei.
Astăzi apar primele semne ale puternicei determinări declasată în ziua anterioară, însă nici astăzi, ca în multe zile de altfel din acest an, nu vom reuşi să finalizăm ceea ce ne propunem. Începem şi nu este suficient spaţiul unei zile pentru a încheia, este nevoie de încă o zi, poate chiar o lună sau poate chiar câţiva ani pentru a reuşi să ducem la îndeplinire ideea sau planul care ne trec acum prin minte. Mulţi vor privi aceasta cu frustrarea sau cu nemulţumirea că un ghinion îi urmăreşte şi nu vor reuşi să facă nimic din ceea ce-şi propun. În realitate, lucrurile sunt mult mai ample decât am fost obişnuiţi să credem sau să le vedem, sunt imense şi cele mai mute dintre ele se deplasează din spațiul în care sunt create spre altă zonă, indiferent că este vorba despre un plan al ideilor sau unul al acţiunilor concrete. Este vorba despre amploare, tocmai de aceea finalul nu poate fi atins în această zi sau în această lună. Proiectele sunt ample şi tocmai de aceea acţiunile au nevoi de timp pentru a se finaliza. Astfel, tentaţia scurtării timpului, a acţiunilor care ajung la final rapid, va fi elementul definitoriu al acestei zile. Oricum, ceea ce se întâmplă astăzi nu are amploarea zilelor anterioare şi tocmai de aceea această scurtare a timpului poate fi consumată şi sub forma unui aliment, despre care ştim că ne asigură tot aportul nutritiv de care avem nevoie şi care în final se va dovedi toxic sau, în sfera ideilor, contactul cu o soluţie care ne creează iluzia finalităţii, a situațiilor desfășurate după o anumită regulă, adică am aflat cheia unui mecanism şi credem că întreaga derulare a evenimentelor va fi conform acestei informaţii. Indiferent de sursa ei, indiferent de planul în care se manifestă această informaţie, acest eveniment produce, în a doua parte a zilei, o nemulţumire, o puternică deziluzie, adică aflăm că lucrurile nu stau aşa cum constatăm sau nu sunt aşa cum ni s-a spus.
Prin urmare, miercuri 2 mai reprezintă o zi în care imaginea este mai importantă decât conţinutul, ambalajul este mai important decât conţinutul, o zi în care raţiunea pare să depăşească nişte limite, acelea ale tradiţionalului, ale bunului simţ, ale echilibrului pentru a câştiga timp, pentru a sfida timpului şi pentru a părăsi acea latură liniştită şi modestă a tabloului în care ne desfăşurăm activitatea.
Ziua va excela la capitolul acţiuni rapide, la tentaţii, aceea de a adjudeca un rezultat fără prea mult efort, fără demonstraţie, dovedind astfel, meticulozitate, rezervă într-un mod neplăcut. De asemenea, elementul care se va evidenţia în această zi va fi cel al nervozităţii, al timidităţii ori o combinaţie dintre cele două, adică individul să devină cu atât mai nervos cu cât este mai timid, deci să dezvolte un comportament bizar, într-o rătăcire a minţii, în a săvârşi gesturi de o calitate îndoielnică, de a deveni pudic sau penibil şi de a reuşi prin toate acestea să ducă la lezarea imaginii. Asta înseamnă a sări etape, a ajunge foarte repede sus, a da dovadă de un orgoliu trist, ciudat, neobişnuit pentru îndemnul acestei zile, iar aceasta nu reprezintă câştigul cu orice preţ, aşa cum s-a întâmplat să înţelegem, ci invitaţia la a înţelege cât de important este să fii corect cu tine însuţi pentru a aprecia în ce mod trebuie să fii corect cu cel de lângă tine.
Cine va dori să păcălească azi pe cel de lângă el nu va reuşi decât să se păcălească pe sine. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne apropia de valorile morale cu un simţ al răspunderii unic aşa cum ne îndeamnă întregul context al acestei săptămâni.
http://coser.ro/
 
Joi, 3 mai
Ziua de joi, 3 mai, debutează cu trecerea Lunii în Balanţă şi, ulterior acestui ingres, împlinirea a patru aspecte: două sextile, cu Junon şi respectiv Capul Dragonului, o opoziţie cu Uranus şi un careu cu Pluton. Când Luna trece în Balanţă imaginea de sine se modifică, ea trece într-un registru nou, oamenii dând dovadă de o mai bună înţelegere, de gingăşie, de eleganță, sunt capabili de gesturi delicate, pot să emită judecăţi serioase şi să dezvolte unii faţă de ceilalţi compasiune şi înţelegere.
Tocmai pentru că există o înclinaţie spontană faţă de lumină, faţă de înţelegere, procesele cognitive sunt mult mai uşor abordate. De asemenea, şi procesele afective sau imaginaţia ajută individul să-şi manifestă dorinţa de viaţă, bucuria şi bunătatea.
În prima parte a zilei Luna va fi puternică în acest aspect şi va realiza şi prin împlinirea sextilului cu Capul Dragonului ea devine planeta mediatoare Nodurilor. Această calitate este una remarcabilă tocmai pentru că vine pe fondul unei puternice determinări, declanşată de trigonul pe care Uranus îl împlineşte cu Capul Dragonului. Astăzi, Luna se află în opoziţie cu Uranus şi inspiră un uşor sentiment de nesiguranţă, aducă situaţii complicate, ultimatum proiectelor sau demersurilor pe care le-am început în această săptămână şi conferă prin intermediul neprevăzutului o anume doză de pericol. Aceasta doză de pericol devine prin sextilul Luna-Capul Dragonului un element constructiv. Sunt lansate provocări pe care azi le vom trece cu brio.
Relaţia lui Uranus cu Luna, însă, nu se rezumă numai la această relaţie de opoziţie. Ea implică o abordare uşor recalcitrantă a evenimentelor şi prin intermediul Axei Dragonului tot ceea ce ni se întâmplă astăzi are o însemnătate cu totul specială. Fiind în Balanţă, Luna conferă o înclinaţie spontană către armonie şi echilibru, este dependentă de ceea ce individul înţelege prin a păstra aparenţele sau a desfăşura activitatea într-un anumit registru ce implică schimburi relativ armoniase, însă astăzi, pentru ca Uranus intervine agresiv din Berbec este activată şi opoziţia pe care Saturn o realizează cu Mercur şi care încet încet se apropie de faza maximă. Aceste două opoziţii se comportă ca un foarfece neavând, însă, nicio altă planetă inclusă în zona sa de acţiune.
O altă opoziţia este cea a lui Marte cu planetele din Peşti, în care Pluton este planeta mediatoare şi care va împlini, spre seară, un careu cu Lună. Toate aceste opoziţii reprezintă tot atâtea provocări, tentaţii menite să ne deplaseze conştiinţa într-o zonă periculoasă. Pentru că Luna este în Balanţă şi atunci când este slăbită devine deosebit de docilă, pasivă, capricioasă sau schimbătoare, nefiind capabilă de decizii importante pentru sine, putem să ne gândim la faptul că aceste opoziţii pot reprezenta nu numai oportunităţi spre a demonstra că omul este puternic, rezistent, capabil să-şi ia frâiele destinului în mâini, dar şi o fiinţă plăpândă, vulnerabilă, neputincioasă, în faţa unor conjuncturi care reprezintă o sumă de factori. Fiind doar în aparenţă o zi simplă, 3 mai ne aduce din nou în centrul atenţiei probleme ale trecutului, ca şi cum o umbră s-a lipit şi nu mai doreşte să se desprindă, ca şi cum umbra trecutului reprezintă o nălucă de care nu reuşim nicicum să scăpăm.
Pentru mulţi dintre noi această umbră a trecutului reprezintă şi derularea într-un nou sector a proiectelor lucrate anterior. Adică să folosim aceleaşi principii, aceleaşi etape, aceleaşi obiective cu alte persoane cu alţi parteneri, într-un context nou, mizând pe schema reuşitei, pe etape vechi, deci mizând pe anumite rezultate, gândite şi numite în mod explicit. Nu, rezultatele azi nu vor veni aşa cum anticipăm din raportarea schemei, metodei, mecanismului la ceea ce s-a întâmplat anterior. Spre finalul zilei toate vor intra într-un uşor con de umbră. Asta înseamnă că vibraţia acestei zile are în primul rând rolul de a ne învăţa că armonia şi echilibru nu înseamnă neapărat succes, promovarea şi reuşita, ci înseamnă calea de mijloc, iar calea de mijloc înseamnă fuziunea extremelor, adică zona unde se întâlnesc tendinţele negative cu cele pozitive, deci elementul care le include în zona atenuată pe cele două.
Prin urmare, ziua de joi, 3 mai, ne aduce, prin trecerea Lunii în Balanţă, contactul cu acele valori pe care credem că le putem stăpâni. În prima parte a zilei vom avea şi un probatoriu în acest sens, evenimentele sociale se vor derula în aşa fel încât să fim convinşi că am învăţat ceva din valorile trecutului, însă în a doua parte a zilei, când Luna va avea de împlinit opoziţia cu Uranus şi apoi un careu cu Pluton, lucrurile par să se întoarcă din nou la nesiguranţă şi drama trecutului, ca şi cum retrăim ceea ce s-a întâmplat într-un mod extrem de plăcut, în detaliu, cu toată gama şi suita etapelor, cu toată calitatea lor, cu toată doza de neprevăzut şi dramă pe care am trăit-o anterior.
Doza de severitatea pe care conjunctura astrală o repartizează acestei zile este una care se îndreaptă mai mult spre iresponsabilitate. Atunci când nu vom reuşi să realizăm vom prefera să pasăm răspunderea pe seama celorlalţi, sub pretextul că avem nevoie de o îndrumare, o intervenţie, un sfat, un ajutor. In realitate simpla solicitare reprezintă şi nevoia de a transfera răspunderea, greutatea, sarcina nu de a o împărţi cu altcineva, ci de a o transfera celorlalţi pentru a o rezolva.
Aşadar, importanţa acestei zile ne îndeamnă pe noi să încercăm să ne vedem propria viaţă din exterior, raportând-o în permanenţă la celălalt, la un exemplu venit din afară. Asta înseamnă să ocolim problemele, să fugim de răspundere, înseamnă să ne depărtăm de echilibru, de diplomaţie şi sub pretextul comunicării şi al balansului între eu şi celălalt să aplicăm acest tertip: transferul de responsabilitate.
Astfel, recomandarea pentru această zi este una menită să ne amintească faptul că nu trebuie să ne jucăm cu destinul nici măcar atunci când evenimentele zile nu ne obligă să ne corectăm imediat. Cine se joacă de-a destinul, de-a karma, va avea de suportat consecinţele.
http://coser.ro/
 
Vineri, 4 mai
Caracterul complicat al zilei anterioare, acela dat de neputinţa de a ne rezolva propriile probleme şi de a confunda relaţia cu celălalt, cu nevoia de a găsi pe cineva care să ne ducă greutatea creează mari probleme de conştiinţă. Azi Mercur din Berbec şi Venus din Gemeni se întâlnesc într-un sextil, iar Luna are de împlinit, pe acest ultim segment al zodiei Balanţă, trei aspecte: un trigon cu Venus, o opoziţie cu Mercur şi o conjuncţie cu Saturn.
Astfel, ziua de 4 mai devine o zi a inteligenţei, o zi a comunicării, o zi a exprimării prin artă, prin veselie, prin prietenie, prin nevoia de a transmite starea de tinereţe şi de a realiza toate acestea printr-un comportament plăcut, jovial, echilibrat, agreabil. Această a doua zi a relaţiilor şi armoniei (Luna în Balanţă) ne introduce de fapt într-o nouă etapă. Judecând după faptul că aspectele pe care Luna le împlineşte cu Venus, Mercur şi Saturn se desfăşoară în a doua parte a zilei, prima parte va sta sub semnul impactului pe care l-au avut evenimentele în ziua anterioară. Asta înseamnă că o parte din greutăţile şi dificultăţile de ieri le aducem astăzi, fie că nu ne putem desprinde de o dramă sau o nemulţumire, fie că etapele finale au fost pur şi simplu amânate pentru a fi rezolvate în această primă parte a zilei.
Azi ne vom preocupa mai mult de consecinţele faptelor. Asta înseamnă că ne vom preocupa de bună convieţuire, de sănătate, de armonia de a gândi sau a regăsi consecinţele faptelor. Sextilul dintre Venus şi Mercur reprezintă de fapt o simbioză între viteza de reacţie, nevoia de a simplifica lucrurile şi abilitatea de a răsturna situaţia şi de a o transforma în avantaj propriu. Asta implică folosirea unor metode neconvenţionale sau depăşirea a ceea ce ieri am considerat o dramă, a unor obstacole şi acceptarea situaţiei, conjuncturii, a întâmplării cu o mai mare disponibilitate.
Fie că vorbim astăzi de iniţiativă, despre valori, fie că vorbim despre acţiuni în forţă sau de transformarea oricăror conjuncturi şi situaţii în veselie, jovialitate, adică a nu le primi cu seriozitatea pe care o au, toate acestea reuşesc să impregneze structura fiinţei umane cu anumite înţelesuri. Oamenii pot mima azi înţelepciunea, pot mira maturitatea, pot să jongleze foarte uşor cu aceste calităţi sau atitudini pentru a produce efecte benefice. Asta înseamnă şi a intra într-un sector nou, cu o idee nouă, cu un nou mod de a pune problema sau un nou look.
În a doua parte a zilei, când Luna şi Venus ating un trigon pe semne de aer, sentimentele vor putea fi exprimate mult mai uşor. De fapt, pentru că acest trigon se împlineşte în aplicaţia opoziţiei dintre Lună şi Mercur, nu vom pune mult accent pe cuvânt deşi ne este la îndemână, ci vom aprecia mai mult gestul, exprimarea nonverbală, adică transferul de informaţii în care este implicată mişcarea, fie că asta însemnă ameninţare sau o îmbrăţişare caldă.
În finalul zilei, când Luna se apropie de Saturn care încă se află în mers retrograd vom reuşi, departe de presiunea grupului, de ceea ce suntem obligaţi să afişăm, să privim evenimentele zilei de astăzi şi evenimentele zilei de ieri cu anume maturitate, cu o înţelegere obiectivă. Vom reuşi să tragem concluzii cu adevărat înţelepte fără să fim obligaţi să le expunem, să le prezentăm anturajului, să le împărtăşim.
Conjuncţia Lunii cu Saturn reprezintă de fapt şi o accentuare a opoziţiei dintre Saturn şi Mercur, un aspect astral care nu face bine mentalului, comunicării, examenelor, conjuncturilor în care să se pună accentul pe cuvânt, pe demonstrarea abilităţilor, pe informaţie, dar nici grupurilor şi relaţiilor de asociere.
Prin urmare, ziua de 4 mai se dovedeşte a fi o zi încurcată. Se porneşte într-un ton uşor amestecat în care avem tonus, idei, şansă şi noroc, însă suntem condiţionaţi de ceea ce s-a întâmplat ieri, fie ca amprentă, ca remanenţă afectivă, fie ca etapă. O parte din problemele de ieri trebuie să fie finalizate azi, trebuie rezolvate azi, dar nu numai de ieri, o parte dintre problemele pe care le avem de la începutul anului sau dacă sunt în relaţie cu administraţia, cu studiile, cu întocmirea unui act, cu adjudecarea unui drept sau cu moştenirea altuia înseamnă finalizarea unor etape care au pornit acum câţiva ani în urmă.
Pornind de la această stare plăcută, binevoitoare, ne trezim în această a doua parte a zilei că nu este suficient cât s-a obţinut, cât s-a finalizat, că este nevoie de o nouă etapă, de un nou probatoriu, este nevoie din nou de muncă. Munca, azi, înseamnă a găsi un obiect pierdut, a căuta o informaţiei, a presta o activitate de cercetare pentru a demonstra că valorile personale, cele care au fost expuse cu mare uşurinţă anterior şi care pot fi acuzate de superficialitate au o bază reală, sunt valabile şi pot fi reproduse. Chiar dacă începem ziua într-un tonus vesel şi optimist şi simţim că întreaga fiinţă se apropie mai uşor de armonie, echilibru, artă, finalul zilei se desfăşoară într-un ton uşor rigid, dur, în care suntem invitaţi să ne facem autocritica sau să facem o analiză a ceea ce ni s-a întâmplat în ultima vreme. Cei mai mulţi vor reuşi să extragă din toate acestea un înţeles şi pe baza acestuia să poată acţiona în următoarele zile. Nu trebuie să uităm că mâine se va împlini conjuncţia Soare-Lilith şi, de asemenea, un careu între Marte şi Axa Dragonului şi înţelesurile acestei zile se vor dovedi deosebit de preţioase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a acorda importanţă majoră tuturor elementelor cu care ne confruntăm astăzi. Nimic nu este lipsit de importanță, nu pentru că ar avea o importanţă medie, ci pentru că tot ceea ce ni se întâmplă astăzi reprezintă vârful unui aisberg, vârful unui mecanism imens, pe care l-am declanşant acum două zile, când Uranus şi Axa Dragonului s-au întâlnit într-un trigon şi care va produce efecte ce se va desfăşura de-a lungul a următorilor cinci ani. Dacă vom fi serioşi şi vom dezvolta un anume respect faţă de viaţă vom vedea cât de importante sunt evenimentele şi vom reuşi să extragem din întâmplările acestei zile învăţăminte practice care se vor dovedi cel puţin, în spaţiul zilei de mâine, deosebit de importante.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 5 mai
Iată am ajuns şi în ziua în care Soarele şi Lilith îşi împlinesc conjuncţia, însă nu oricum, ci având pe fundal un alt aspect negativ tranzitul Lunii prin Scorpion (cădere). Pe lângă acest aspect azi Marte şi axa Dragonului trec prin careu, aspect împlinit seara, târziu, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, dar şi patru aspecte pe care Luna le împlineşte cu Neptun (trigon), cu Marte (sextil), cu Chiron (trigon) şi cu Pluton (sextil). Devine, aşadar, o zi a compromisurilor, o zi a înţelesurilor deficitare, o zi în care vom fi tentaţi să răsturnăm criteriile de evaluare, să răscolim tot ceea ce este aflat în derulare şi care a avut un început în această săptămâna sau în săptămâna anterioară când Soarele şi Lilith au intrat în fereastra conjuncţiei, dar şi de a zdruncina din temelii o alianţă, o înţelegere, o prietenie, de a pune la îndoială sinceritatea unor cuvinte sau realitatea unui demers.
În Scorpion, Luna oferă individului o imagine uşor deformată despre sine, chiar dacă este bazată pe o percepţie a realităţii redusă la rezultate. Persoana devine faţă de sine însăşi şi acuzatorul, şi susţinătorul, încercând astfel să surprindă detalii sau profunzimi ale comportamentului uman şi din punct de vedere material şi din punct de vedere spiritual. Lună în Scorpion este în cădere, asta înseamnă că spiritul critic şi isteţimea vor fi folosite pentru a susţine propria persoană, interesul pentru a obţine un avantaj într-un demers personal fără a ţine cont de nevoile şi calitatea celorlalţi. Având un Soare puternic lezat, datorită conjuncţiei cu Lilith, dar şi Luna trecând prin zodia în care se simte cel mai rău, observăm că luminariile sunt lezate, că valorile individuale trec printr-un proces de murdărire, de lezare, de desconsiderare sau chiar de autodistrugere. Astfel, cele patru aspecte pe care Luna le împlineşte (două trigoane şi două sextile) ni se vor înfăţişa ca în situaţiile în care suntem dispuşi să punem la dispoziţia celorlalţi cele mai sincere gânduri, cel mai puternice aspiraţii, cele mai curate calităţi ale sufletului pentru ca acestea să fie înlăturate, distruse, ignorate, să fie combătute cu o eficienţă remarcabilă.
Având lezate atât de mult luminariile putem să spunem că această zi este stranie şi îi face pe oameni să-şi facă rău cu atât mai mult cu cât se bucură de conjuncturile sociale. Da, despre rău vorbim azi, despre compromis, despre durere, despre dezamăgire. Luna în Scorpion dezamăgeşte foarte uşor, critică foarte uşor, aduce compromisul într-o zonă unde dialogul şi bună înţelegere ar trebui să fie preferate.
Se ştie că apropierea dintre Soare şi Lilith, aduce o exacerbare a valorilor masculine, o deviere a valorilor masculine de la calităţile lor principale acelea de deplasare, mişcare, protecţie, către o zonă a distrugerii practicată la scară înaltă. Fiind vorba de o conjuncţie pe semne de pământ, trecerea Soarelui prin acest moment de gol care este Luna neagră instigă la răsturnarea valorilor, la exacerbarea comportamentului deviant, la viaţa nocturnă, distracţie, poate chiar destrăbălare. Este un aspect care se împlineşte o singură dată pe an şi care are un caracter compromiţător ce acţionează rapid, cu mare intensitate în săptămâna în care se împlineşte, după care cel nesăbuit va avea timp un an de zile să încerce să repare greşeala pe care a făcut-o acum.
Orice astrolog cu un simţ practic dezvoltat va înţelege că această conjuncţie Soare-Lilith reprezintă de fapt debuşeul unor probleme şi mai mari. Evidenţierea unor frământări sociale ale căror calităţi nu rezidă doar în deviere, compromitere sau în caracterul antisocial pe care-l au, ci având aceste calităţi reuşesc să aducă în centrul atenţiei elemente negative ale societăţii şi abia acestea vor fi distrugătoare de valori. Dacă în cazul conjuncţiei Soare-Lilith scopul principal este acela de a compromite propria persoană, de a genera un fel de inspiraţie negativă, de a fi inspiraţi să facem doar greşeli, de a ne complace în uitare şi indiferenţă, celelalte aspecte, careul Marte-Capul Dragonului sau cele împlinite mâine – opoziţiile Lună-Lilith, Lună-Jupiter sau Luna plină, dau acestor tendinţe o amploarea ieşită din comun. Dacă la începutul săptămânii Uranus şi Capul Dragonului se întâlneau în trigon, având parte de ipostaze speciale, de începuturi magnifice menite să pună bazele unor noi colaborări sau să iniţieze o nouă etapă ce va ţine cinci ani de zile, ceea ce se întâmplă la acest sfârşit de săptămâna este terifiant. În ochii astrologului această combinaţie poate avea efecte dezastruoase asupra structurilor statului, asupra relaţiilor dintre indivizi, asupra echilibrului vieţii personale, dar şi asupra deciziilor la nivel administrativ care vor avea repercusiuni directe asupra instituţiei familiei sau asupra relaţiilor dintre generaţii.
Dacă Luna din Scorpion funcţionează pe baza motivaţiilor practice fără a ţine cont de calitatea celuilalt, ducând la înăbuşirea sentimentelor în aşteptarea unui moment de maximă eficientă pentru a le pune în valoare, ceea ce se întâmplă cu conjuncția Soare-Lilith sau cu celelalte aspecte, reprezintă un vârf negativ al anului 2012. Asta înseamnă încurcături, ghinioane, oprirea unui proces, devierea acestuia pornind de la propriile decizii. Decidem să alegem un traseu, decidem în legătură cu folosirea unor obiecte, cu dezvoltarea unor relaţii sociale sau în a ne apropia sau depărta de un individ. Aceste alegeri, aceste acţiuni reprezintă imboldul spre greşeală, spre eroare, adică inspiraţia negativă pe care oamenii o vor dovedi, în special astăzi, dar şi pe parcursul zilei de mâine, ba chiar pe o distanţă mai mare, în primele zile ale săptămânii viitoare, cât vor acţiona Luna plină şi celelalte aspecte împlinite azi şi mâine.
Între aceste aspecte negative, un vârf de lance îl reprezintă careul lui Marte cu Axa Dragonului care se împlineşte în această seară, cu puţin timp înainte de miezul nopţii. Acest aspect, pentru că se împlineşte pe zodii mutabile, aduce acţiuni rapide, ce se bazează pe un raţionament bun, dar încadrat greşit. Nu poate fi vorba despre armonie, echilibru, nici măcar de cumpătare, ci toate elementele negative învelite în armura îndrăznelii, a tupeului vor motiva individul să folosească un anumit limbaj, să se exprime urât sau să acţioneze împotriva celuilalt. Asta înseamnă că un individ să se folosească de relaţiile sale pentru a favoriza promovarea unei persoane lipsită de calitatea ce îi este atribuită sau de a dezvolta un comportament negativ, de a se folosi de informaţii sau de relaţii pentru a opri un proces, pentru a face rău cuiva, pentru a compromite imaginea publică a cuiva. Astfel, aceste descinderi vor avea o aparență plăcută pentru ceilalţi, pentru că nu sunt susţinute de adevăr, nu sunt nici măcar plăcute pentru sine pentru că sunt susţinute pe orgolii. Asta înseamnă că ziua de sâmbătă, 5 mai va fi o zi aproape imposibil de îndreptat pe calea armoniei şi echilibrului, imposibil de a menţine o latură negativă vizibilă pentru ceilalţi fără să fie vizibilă în vreun fel. Acţiunile pe care le vom face noi nu sunt doar reacţii de moment, ci sunt acele gesturi greşite care provoacă devieri ale destinului, care zdruncină imaginea socială, percepţia omului de către ceilalţi, care se soldează cu efecte negative asupra destinului. Succesul de acum, rapid sau prin mijloace mai puţin corecte produce o zdruncinare a karmei într-un mod atât de puternic încât s-ar putea, de data asta, să nu mai fie suficient un an pentru a repara ceea ce stricăm.
Prin urmare, ziua de 5 mai reprezintă o zi în care suntem serios puşi la încercare, în care binele şi răul se întâlnesc, de data aceasta într-o formă mult mai puternică şi agresivă decât ne-a fost dat să trăim de la începutul anului până acum, adică în forma cea mai abilă şi cea mai intensă de exprimare de care suntem în stare pentru a obţine maximum de eficienţă în timpul cel mai scurt, cu condiţia de a nu ţine cont de reguli sau de calitatea persoanelor cu care interacţionam.
Este, ce-i drept, o zi bună pentru a fura, a minţi, pentru a compromite, pentru a defăima, pentru a dezvolta un comportament deviant, pentru lauda sau injurie punând în toate acestea toată inspiraţia şi toată determinarea, toată cunoaşterea personală, toată înţelepciunea de care dă dovadă un om. Efectul care survine este unul de proporţii şi va fi susţinut de contextul astral atât în ceea ce priveşte viaţa personală, cât şi în plan social.
Astfel, în intenţia noastră de a face bine cuiva putem să ne confruntăm cu o opoziţie destul de greu de înţeles din partea celorlalţi în aşa fel încât să ne aducem aminte astăzi de proverbul: „Dragoste cu sila nu se face”. De partea cealaltă în seria acţiunilor declarate, când părţile îşi pun cărţile pe faţă şi se arată sinceri unii faţă de ceilalţi, intervin obstacole sociale ca şi cum grupul se constituie ca un organism separat şi, la un moment dat, întâlneşte un alt grup format din indivizi care s-au asociat pe baza rezonanţei şi care, la rândul său, să se constituie ca un organism separat. Astfel, relaţia negativă dintre două persoane se transpune la nivel social ca o relaţie negativă între grupuri de interese, între demersuri realizate în nume colectiv.
Să nu vă faceţi azi prea multe speranţe. Ziua de 5 ani este ziua în care adevărul pierde, în care binele este lovit şi alungat şi în care sentimentele pozitive nu-şi găsesc loc, nici în dimensiunea personală a vieţii, dar nici pe spaţiul public, acolo unde, având loc pentru desfăşurare, teoretic, ar trebui să poată rezona mult mai uşor cu elemente similare.
Cei care sunt sensibili care nu găsesc în istoria personală momente dureroase, depăşite, adică o anume experienţă de viaţă, nu pot face apel la situaţii când au reuşit să depăşească situaţii oarecum asemănătoare cu aceasta. Neavând această experienţă devin vulnerabili, devin elementele cu care cei abili jonglează şi pot să ia înfăţişarea ţapilor ispăşitori.
Având planete implicate în configuraţii atât de agresive şi de lipsite de scrupule care vor acţiona pe semne de pământ (Soarele) sau pe cele mutabile (Peşti, Săgetător) mă simt obligat să avertizez în privinţa sănătăţii, a deplasărilor, a gesturilor rapide făcute din neatenţie care pot duce la greşeli lamentabile în a provoca o rană cuiva sau propriei persoane sau a strica un obiect, a-l înstrăina, a-l împrumuta, a-l oferi spre a fi utilizat o anume perioadă de timp şi, în felul acesta, a-l pierde.
Aici putem să facem trimitere nu doar la elemente concrete, ci şi la altele, cum ar fi suportul de imagine, la susţinerea efectivă pe care să o îndreptăm către un apropiat şi în urma acestui proces să ne alegem cu probleme mari. Cei care lucrează cu energia care sunt pasionaţi de terapiile complementare, ştiu că acest proces de echilibrare şi armonizare a unei persoane trebuie realizat în armonie cu fluxul de lumină care vine din subtil. În absenţa acestei inspiraţii pozitive anumite impurităţi energetice pot fi transferate în structura celui care le-a creat, în structura celui care doreşte să le elimine. Raţionamentul este simplu, nu putem să ne însuşim de la sine putere o informaţie negativă, ci trebuie pusă în fluviul cosmic pentru a fi deplasată într-o zonă subtilă unde ea să fie transformată. A încerca să cureţi structura energetică a unei persoană fără a fi în rezonanţă cu acest fluviu subtil, înseamnă a ajuta persoană din faţă să scape de impuritate, dar rămâne cu ea pentru că nu ai unde să o arunci. În felul acesta, unii folosesc formule sacre, mantre, procedee şi tehnici de vizualizare, de channeling, de stimulare energetică, de mişcare a energiei, dar acestora, astăzi, trebuie să li se alăture şi tehnicile empatice. A lucra cu energia nu înseamnă în mod obligatoriu a fi empatic, ci înseamnă a te situa într-un fluviu energetic, în calea şuvoiului care se deplasează liber prin univers şi de a beneficia de anumite informaţii sau abilităţi prin impact. Astăzi ni se cere mai mult, mai multă înţelepciune, mai multă experienţă, mai multă linişte, mai multă atenţie, mai multă disponibilitate şi în mod imperios ni se cere să nu ne minţim pe noi înşine.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi reprezintă de fapt o invitaţie la linişte. Acestor manifestări astrale, tocmai pentru că nu li se poate găsi un punct prin intermediul căruia să poată fi controlate, trebuie să li se ofere că o contragreutate liniştea sau absenţa acţiunii. Nonacţiunea, în general, nu este superioară acţiunii, dar astăzi, da.
http://coser.ro/
 
Duminică, 6 mai
Ultima zi a săptămânii vine cu o restricţie localizată mai mult la nivel mental. Ne temem pentru perspectiva zilei de mâine, atât la modul concret, adică ce vom face în ziua de 7 mai, dar şi la modul existenţial, ce vom face peste o săptămână, peste două săptămâni sau cam cum se vom contura următoarele etape ale vieţii. Această grijă care pune omul cu realizările sale în centru are azi ca principal efect o uşoară destabilizare a segmentului psihic, adică vine cu un îndemn puternic, agresiv şi ne abandonează în stare de frică, de incertitudine, de grijă, adică într-un cuvânt stres.
Paradoxul acestei zile vine din relaţia pe care aspectele de azi o realizează cu aspectele zilei de ieri. Opoziţia dintre Mercur şi Saturn se construieşte pe Lună plină şi nu oricum, ci pe conjuncţia Soarele-Lilith. Asta înseamnă că Luna va trece prin opoziţia cu Lilith şi întregul segment al vieţii personale afectează deopotrivă femeile şi bărbaţii, personale tinere şi cele în vârstă, adică ne afectează pe toţi într-un mod cât se poate de concret şi puternic.
Mulţi vor considera că instrumentele acestei zile nu sunt reale. Ca de fapt grijile sunt susţinute pe închipuiri, că lipsa perspectivei ne sperie, deşi încă nu s-au împlinit toate etapele demersului, că relaţiile personale trec printr-o criză, dar de fapt această criză nu este cu nimic specială faţă de alte crize pe care le-am parcurs de-a lungul vieţii, cu alte cuvinte nimic din ceea ce vine spre noi azi nu are un caracter special, nimic nu este ieşit din comun, ci totul este arhicunoscut, arhiînţeles şi uşor de soluţionat, nu trebuie decât să ne mobilizăm şi să decidem în cunoştinţă de cauză. Această păcăleală va avea repercusiuni ample asupra relaţiilor personale şi va constituit cealaltă jumătate a problemei, prima jumătate consumându-se ieri.
Cei care sunt sensibili vor considera că merg din probleme în problema, că nici nu se termină bine ziua de ieri că ziua de astăzi vine cu altceva, o altă greutate, însă şi aceştia greşesc atunci când refuză să vadă ultimele două zile ale săptămânii ca fiind două elemente ale aceleiaşi structuri. Aducem din spaţiul zilei de ieri în această zi minciuna şi invidia, răutatea, tendinţa de a fura de la celălalt pentru a folosi acel element drept blazon sau semn distinctiv cu care dorim să ieşim în faţă, dar şi o uşoară tendinţa spre disimulare, adică de a scunde defectele pe care le vedem. Mulţi nu vor fi în stare să-şi vadă propriile defecte sau şi le vor vedea drept calităţi şi tocmai pentru că parcurgem o Lună plină în Taur semnul de deposedare de bunuri, de slăbire a rezistenţei corpului său a sănătăţii psihoafective va fi extrem de evident. Aspectul acestei zile este nefavorabil celor care studiază, care lucrează cu informaţia, care se deplasează cu mijloace tehnice prin aer, care folosesc o informaţie virtuală, care folosesc mijloace de transmitere a informaţiei printr-un suport fizic (fax, scrisoare) şi mai puţin acelor instrumente care implică transferul direct prin voce sau schimb de obiecte în timp real. Pe de altă parte erorile acestei zile vin să încununeze o etapă finală care a început cu prima zi a săptămânii şi care va fi sub blazonul semnăturii. Semnătura, indiferent că este copiată sau reală, că este reprodusă prin mijloace multimedia (fotografiată, scanată) sau este reprodusă cu ajutorul altor instrumente ajută la consolidarea unei imagini sau la deformarea unui statut. Mai exact, se va pune azi problema furtului de imagine, a furtului intelectual, a unei devieri agresive de la reguli morale şi aşa serios afectate şi alegerea unui drum greşit. Opoziţia Mercur-Saturn reprezintă lupta cu regulile corecte, o luptă misionară, o luptă cu toate puterile împotriva a ceea ce trecutul ar putea demonstra de la sine. Cei care au greşit în trecut vor fi tentaţi astăzi să lupte cu toate puterile lor pentru a deforma ceea ce de fapt este evident. Preschimbarea adevărului în minciună şi invers reprezintă scopul principal al acestor aspecte şi cei care doresc să obţină câştiguri imediate, directe, fără prea multă muncă vor fi tentaţi să-şi folosească toată energia lor pentru a obţine acest lucru.
Să nu uităm că este Lună plină şi orice gând, stare sau acţiune primeşte un flux suplimentar de energie în aşa fel încât oameni îşi pot pierde relativ repede controlul. Avem Luna în Scorpion, deci Lună plină în Taur (această fază a Lunii se împlineşte în timpul tranzitului Soarelui – reperul – prin Taur) şi simţul proprietăţii, nevoia de a ne hrăni, de a ne ridica un edificiu prin efortul personal, prin muncă sau de a consolida o poziţie pe baza rezultatelor muncii proprii reprezintă nu doar atuul acestei zile, ci şi elementul de slăbiciune.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este asemănătoare cu ziua de sâmbătă aducând însă un element particular, cel dat de opoziţia dintre Mercur şi Saturn, dar şi Luna plină din Taur pe fundalul a doua opoziţii pe care Luna din Scorpion le va împlini cu Lilith şi respectiv Jupiter. Astfel, ultima zi a săptămânii devine o zi a lezării ample atât în sfera acumulării de cunoştinţe, a educaţiei, a lecţiilor de viaţă, a examenelor, a testelor de maturitate, dar şi a încheierii cu succes a unor demersuri la care am lucrat întreaga săptămână. Mulţi se vor grăbi şi vor considera ultima zi a săptămânii este diferită de celelalte şi au sperat că ziua de sâmbătă, 5 mai, a trecut împreună cu problemele sale, iar astăzi dau peste altele, greşesc, pentru că ultimele două zile ale săptămânii fac parte dintr-o structură unică, aceea care ne oferă unul din polii negativităţii maxime care ne învăluie în acel an 2012 extrem de încercat.
Putem să invocăm aici surprizele nefericite, întâlnirile ghinioniste, accidentele în deplasare, pierderea obiectelor importante, spre exemplu, mergem la un examen şi rămânem fără instrumentul de scris, adică fără elementul esenţial sau, pentru că acest context se pretează la a invoca un asemenea exemplu, studentul care doreşte să fure la un examen îşi pierde fiţuicile pe sub bancă şi este prins.
Cei care lucrează cu energia ştiu că pe un asemenea context entităţile care nu dispun de un sistem energetic stabil şi care se hrănesc cu ceea ce iau de la alţii devin puternice, se simt bine, se hrănesc cu energia pozitivă a celorlalţi şi, nu cum au făcut-o până acum, îi sărăcesc pe aceştia de ceea ce le este foarte util şi important. Asta înseamnă că orice element pozitiv va primi din anturaj o lovitură sub centură, orice gând bun va fi negat, respins, criticat şi unui gest pozitiv i se va răspunde cu o negaţie, o injurie sau o respingere gregară.
Toate acestea se încadrează perfect în dezideratul acestei luni (devenirea personală) tocmai pentru că ne învăluie cu încercări care folosesc, nu elemente comune, care să ne vină din partea celorlalţi, ci elemente personale (erori, greşeli pe care le-am săvârşit în trecut, înclinaţia de a deforma adevărul folosind o motivaţie personală). Toate acestea se întâlnesc astăzi cu destinul, cu scopul de a fi înţelese şi depăşite. Situaţia este similară cu cea a unuia care se îneacă şi căruia, uneori, i se poate aplica o metodă mai puţin corectă, adică în timp ce acesta strigă după ajutor şi se agita, cel care doreşte să-l salveze, dacă nu-l poate scoate afară din apă, îl împinge o singură dată, iar acesta îşi descoperă în acel moment o forţă remarcabilă care îl ajută să supravieţuiască, să se ridice la suprafaţa apei şi, în felul acesta, să se salveze. Ştiu cât de ciudată este această metodă, dar ştiu şi că a dat rezultate. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta provocările destinului, de a ne aminti că suntem oameni, că suntem muritori şi, mai ales, de a ne aminti că dacă suntem aici în această lume, înseamnă că nu suntem imaculaţi.
http://coser.ro/
 
Luni, 7 mai


Lăsăm în urmă o săptămână foarte complicată şi pornim într-un alt interval, 7-13 mai, cu un prim eveniment: intrarea Lunii în zodia Săgetător. Astăzi, Luna, după ora 4:38, când intră în Săgetător şi până seara are de împlinit 6 aspecte, după cum urmează: un careu cu Neptun, două conjuncţii cu Junon şi Capul Dragonului, un careu cu Marte, un trigon cu Uranus şi un careu cu Chiron. Aceste aspecte ne vorbesc despre conduită, despre relaţia individului cu sufletul său, cu valorile morale, cu profesia, cu talentul şi cu acea dorinţă de a îmbunătăţi relaţiile personale. Prima parte a zilei nu va fi, aşadar, confortabilă. Chiar dacă Săgetătorul intervine în configuraţiile astrale cu o uşoară tendinţă de a disimula, nu pentru a minţi, ci pentru a valorifica ceea ce este bun, careul pe care Luna şi Neptun îl împlinesc în dimineaţa acestei zile ne răstoarnă un pic valorile şi ne face să credem că problemele cu care ne confruntăm, starea proastă pe care suntem tentaţi să o îmbrăţişăm, adică tot ceea ce este gri sau negru în jur este real. Ideea de realitate se conturează mai mult în relaţiile cu ceilalţi, în relaţiile de subordonare, dar şi în relaţia cu propriul destin, cu ceea ce avem acum de împlinit pe ultima sută de metri. În realitate, nu este un final, nu este o ultimă sută de metri, ci doar avem ocazia să credem că este un final, doar vom considera că ne consumăm pentru lucruri care nu au soluţie și pe care le dorim cu orice preţ rezolvate. Asta înseamnă că în dimineaţa acestei zile vom fi loviţi de teama unei schimbări de incertitudine şi vom apela la tot felul de adjuvante, unii vor prefera pilule care să-i echilibreze emoțional, alţii vor apela la alte substanţe care modifică starea de conştiinţă, cu toţii însă vom percepe acest careu dintre Lună şi Neptun ca pe un factor de stres. Ce este demn de remarcat se împlineşte în mijlocul zile la 14:32 – începutul unui nou ciclu draconitic prin conjuncţia Lunii cu Capul Dragonului – care, prin ascendentul momentului în Fecioară, aduce din nou în centrul atenţiei opoziţia Mercur-Saturn, adică opoziția pe care o realizează guvernatorul temei cu seniorul karmei. De asemenea, această conjuncţie devine un element important într-o configurație numit Aripi de pasăre, pe care o împlineşte alături de Marte, Uranus şi Pluton. Aspectul devine unul deosebit de important pentru echilibrul psihoemoţional, pentru planurile de viitor, pentru ceea ce înseamnă integrare socioprofesională, avansare, promovare imaginii personale a grupului sau a ţării, inserţie socială. Totul se bazează pe inteligență, pe proiect, pe elan, pe deschidere, pe dorinţa de a scoate din întuneric, un plan ce nu a putut fi pus în aplicare până acum. Judecând după faptul că Soarele şi Jupiter constituie una din cele două mari conjuncturi astrale ale acestei perioade, ce împlineşte duminică întregul arsenal aflat în faza ascendentă toată săptămâna, care debutează cu intrarea Lunii în Săgetător şi conjuncţia cu Capul Dragonului stă sub semnul progresului. Dorim să promovăm o valoare, o idee, să schimbăm în bine totul, nu neapărat folosind cele mai bune metode, dar dorim ca toate lucrurile să se modifice în bine producând o schimbare ce poate avea, pe alocuri, înfăţişarea dramatismului. Nu trebuie să uităm că suntem încă sub influenţa Lunii negre şi această conjuncţie în faza ascendentă dintre Soare şi Jupiter este pervertită. Există un fond pozitiv, o intenţie bună, o bucurie generală, născută dintr-o speranță care nu are în cele mai multe din cazuri un suport real. Nu mai contează dacă are sau nu un suport real, nu mai contează dacă visăm, nu ne mai interesează dacă împlinirea pe care noi o proiectăm în viitor şi care a fost declanșată de conjunctura săptămânii anterioare, prin trigonul Uranus-Capul Dragonului, va fi bună, constructivă sau eficientă, ci ne interesează să ieşim din registrul tensiunii, a stresului a lipsei de perspectivă. Pe acest fond, finalul zilei, chiar dacă uşor tensionat prin dorinţe ample ce nu pot fi împlinite astăzi, aspect determinat de careul Luna-Marte, va susţine, prin trigonul Luna-Uranus şi, de asemenea, careul Luna-Chiron, proiectele de viitor, aspiraţiile, nevoia de a rezolva, indiferent cum, o probleme care ne macină.
Prin urmare, prima zi a săptămânii pare cuprinsă de un suflu nou. Acest suflu este născut prin ingresul Lunii în Săgetător, zodie recunoscută prin abilitatea cu care ascunde defectul, eroarea, urâţenia, imoralitatea pentru a scoate în evidenţă ceea ce este mai bun şi mai frumos în om. Ţinta Săgetătorului, prin conjuncturile de astăzi, este una foarte înaltă, atât de înaltă încât cu instrumentele de acum putem să o considerăm iluzorie, lipsită de un suport real, fie şi parţial. Principala contradicţie a acestei zile se naşte din raporturi socioprofesionale. Cel cu experienţă va critica entuziasmul uşor tineresc al celor care visează la modificări importante în registrul socio-profesional, invocând situaţii din trecut, experienţa, mersul lucrurilor, firescul. Asta înseamnă nu doar conflict între persoane, ci şi conflict în interiorul persoanei, între posibilităţile pe care individul le are acum şi capacitatea sa socială de a împlini ceea ce-şi doreşte. Pentru că prima zi a săptămânii este o zi încărcată de frământări constructive, recomandarea este aceea de a ne diminua fanteziile, de a fi realişti, chiar dacă vântul schimbării, forţa curentului dau semne că ne-ar ridica foarte sus şi ne-ar susţine acolo. Lucrurile nu sunt atât de stabile şi atât de viabile în perspectiva lor.
http://coser.ro/
 
⇑ Miercuri, 9 mai


Iată am ajuns şi la ziua de 9 mai, cea pe care o tot invocăm de la începutul anului ca fiind una din zilele importante ale anului 2012 pentru că aduce ingresul lui Mercur în Taur şi, prin aceasta, încheie o perioadă lungă de tranzit al acestuia prin zodiile Berbec şi Peşti, care a început în 2 martie, cu intrarea lui Mercur în Berbec, apoi a continuat cu o perioadă de retrogradare în intervalul 12 martie, – 4 aprilie, timp în care, în 23 martie a revenit în Peşti pentru ca ultima trecere prin Berbec de anul acesta să înceapă în 17 aprilie și să se încheie azi. Mercur va mai avea anul acesta două perioade de retrogradare, una la vară, când va trece prin zodia Leu (15 iulie – 8 august), iar cea de a treia va fi asemănătoare primei şi se va desfăşura în intervalul 7-27 noiembrie, când prin mersul înapoi își va schimba zodia, trecând din Săgetător în Scorpion.
În această zi nu doar ingresul lui Mercur în Taur reprezintă punctul de reper, ci şi împlinirea unui careu între Neptun şi Junon, destul de important, dar nu esenţial pentru contextul de acum, pentru că anul acesta se împlinesc trei astfel de careuri. Unul s-a împlinit pe 24 ianuarie şi următorul (al treilea) va avea loc pe data de 18 septembrie.
Pe acest fundal, Luna părăseşte zodia Săgetător, nu înainte de a împlini un trigon cu Mercur pe gradele anaretice ale zodiilor Săgetător (Luna) şi Berbec (Mercur), ceea ce aduce o nevoie de a lăsa în urmă o greutate, de a abandona problemele primelor două zile ale săptămânii pe ideea: “Ducă-se cu noaptea!”. Această combinaţie dintre Luna din Capricorn (pământ) şi Mercur în Taur (pământ), dar şi relaţia de careu dintre două zodii mutabile (Neptun-Junon sin zodiile Peşti şi Săgetător) aduce acestei zile un element de noutate, senzaţia de desprindere de o tensiune de natură comportamentală, de o problemă, de o greutate, de o complicaţie pe care până azi nu o vedea rezolvată. Semnul de eficiență aplicat problemelor de natură profesională sau socio-comportamentală sunt susţinute astral de sextilul Luna-Neptun şi sextilul Luna-Chiron, Neptun şi Chiron formând în continuare un cuplu, dar şi de trigonul Lunii cu Marte. Aceste aspecte fac trimitere, pe de o parte, la o viaţă interioară intensă, la puterea de a selecta din experienţele vieţii ceea ce ne este util, dar şi prin trigonul Luna-Mercur, adica prin puterea de a le pune în practică. Azi devenim ingenioși, pricepuţi în a vinde sau a cumpăra fără a ne separa de ceea ce ne impresionează sau ne sensibilizează cel mai tare. Ceea ce este neobişnuit nu vine asupra noastră în această zi, ci este un element care se desprinde din tranzitul lui Mercur prin Taur, adică influența care vine spre noi în această zi nu survine dintr-o conjunctură, ci dintr-un interval. Este un tranzit foarte rapid, Mercur va ieşi din taur pe 25 mai, adică după 16 zile, un tranzit în care nu avem timpul necesar să acumulăm, să adunăm, să înţelegem, să completăm un deficit, nu avem timp să strângem nimic, nu dispunem de timpul necesar să punem temelia unei asocieri sau a unei construcţii, însă avem timpul necesar să ne jucăm cu toate aceste lucruri care inspiră stabilitate şi susţinere. Nu trebuie să uităm că suntem în continuare sub influenţa Lunii negre prin forţa pe care o exercită asupra Soarelui şi asupra lui Jupiter adică suntem în fereastra în care orice şansă poate fi compromisă printr-o greşeală prostească. Asta înseamnă că acest joc susţinut de mofturi, pretenţii nejustificate, adică Venus, care în perioada tranzitului lui Mercur prin Taur îşi va începe şi mersul retrograd în Gemeni, va duce la o lezare personală, încurcături de natură profesională pe care acum nu suntem în stare să le anticipam precis. Sub motivul sau deviza “lăsa că voi vedea eu ce voi face, important este să-mi fie bine acum” foarte multe dintre lucrurile bune care ni se arată azi, multe din elementele bune care ar putea cumva să se stabilizeze, nu neapărat să ducă la creare de valori, pot intra într-o uşoară derivă, se pot asocia printr-o rezonanţă negativă pentru a distruge un ideal şi a rupe o înţelegere atunci când eram mai siguri pe ea. La fel ca şi în zilele anterioare, când se apropie seara devenim înţelepţi, când ne apropiem de seară sentimentele se domolesc, devenim concentraţi, mai atenţia la ceea ce spunem, la ceea ce facem, la ceea ce ne vine din jur şi putem să încadrăm astfel mesajul sau sfatul.
Astăzi, însă, prin conjuncţia Lunii cu Pluton, prin acest proces de rememorare, în aparenţă banal, pentru că aşa se tot întâmplă în ultimele zile, are loc o desprindere de schemele mai vechi, adică suntem sfătuiţi de o persoană de la care ne aşteptam cel mai puţin să primim un sfat sau vom fi atinşi de înţelegerea unui lucru nou, deşi evenimentele de acum nu par să-și schimbe consistența pe care o aveau anterior. Acest element nou se interpune pentru că Pluton este planeta mediatoare opoziţiei Marte-Chiron, dar şi opoziţiei Marte-Neptun. Asta înseamnă că printr-un efort de natură interioare printr-o frământare, prin melancolie, rezervă, reţinere, oamenii pot ajunge la concluzii de-a dreptul înţelepte.
Prin urmare, ziua de 9 mai vine cu o modificare important a comportamentului, cu speranţe noi, cu planuri noi, cu implicarea în demersuri sociale, profesionale, cu intenţia de a produce o stabilizare a relaţiilor sau o sporire a confortului personal. În realitate, nu se poate obţine, nici una şi nici cealaltă, nici măcar nu ne putem linişti, dar se creează o ambianţă plăcută în aşa fel încât să reuşim să diversificăm evenimentele sociale, să ne facem noi prieteni, să ne deschidem faţă de noi oameni, să putem comunica pe un alt nivel şi să avem impresia că, prin intermediul lor, viaţa s-a schimbat substanţial. Există o componentă care leagă această zi, această săptămână, de finalul lunii ianuarie şi de a doua jumătate a lunii septembrie prin faptul că în aceste perioade se împlineşte careul Neptun-Junon. Aceste trei repere ale anului 2012 devin, prin careurile indicate, trei ipostaze în care este pusă la îndoială corecta asociere, motivele care ii fac pe oameni să lucreze în echipă pentru un ideal comun. Acum careul indicat aduce relaţii proaste în familie, înţelegeri care se şubrezesc încet, nu la vedere, nu pe posturile tv, nu la radio, nu pe stradă, ci acasă şi nu în mod declarat, ci prin schimburi de replici care lezează, prin dezamăgiri, nu făcute în mod intenţionat, ci în primul rând pentru că avem de la ceilalţi aşteptări mai mari decât trebuie. Această etapă a empatiei, adică să ştii ceea ce simte celălalt şi să te adaptezi în funcţie de această realitate, reprezintă un stadiu al devenirii personale, adică al dezideratului lunii mai.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne strădui să dăm simţului practic un rol concret, unul practic pentru a nu risipi şanse importante care vor apărea în următoarele 16 zile.
http://coser.ro/
 
Joi, 10 mai


In cea de a doua parte a tranzitului prin Capricorn, Luna devine astăzi prietenă cu gruparea de planete de pe finalul zodiei Taur (Lilith, Soarele şi Jupiter) şi, spre seară, împlineşte un careu cu Saturn.
Asta înseamnă că o parte din evenimentele zilei de ieri ne cuprind şi astăzi, o parte se continuă şi pe spaţiul zilei de azi, oferindu-ne senzaţia că facem un pas înainte, că rezolvăm, că suntem eficienţi, că ne simţim bine cu ceea ce avem de făcut, chiar dacă unele sarcini par mai grele. Mesajul acestei zile ne încurajează chiar în această direcţie, aceea de a continua, de a lăsa lucrurile să vină de la sine, de a le lăsa să se împlinească așa cum le este rostul, de a nu interveni în niciun fel în derularea lor. Pentru că adâncimea acestora este acum lezată de mesajul negativ cu care intervine în aspect Lilith, nu trebuie să ne aşteptăm ca această atitudine de a lăsa lucrurile să se desfăşoare după rostul lor să fie tangentă la înţelepciune. Nu facem aşa pentru că suntem înţelepţi, ci pentru că nu ştim cum trebuie să procedăm în alt mod, nu ne pricepem să facem altfel sau nu ne va face plăcere să intervenim astăzi cu schema proprie cu interpretări proprii sau cu modificări proprii care implică efort, muncă, stres, grijă.
Acest element poate fi interpretat şi sub forma unui compromis. Facem pace cu duşmanul, ne respectăm unul altuia teritoriile sau ajungem să lucrăm într-un proiect comun, pentru un scop comun care generează beneficii de ambele părţi.
Fiind vorba de Lilith ne putem gândi, şi nu greşim dacă facem asta, că persoanele care sunt impulsionate de destin să lucreze împreună astăzi au, unele faţă de celelalte, chiar dacă nu o recunosc în mod direct, o anume incompatibilitate. Nu se suportă, nu-şi accepta unele altele teritoriile sau una vrea ceea ce deţine cealaltă, dar nu-şi spun şi păstrează aparenţa unei relaţii echilibrate. Acestea nu sunt conveniențe sociale, deşi mai nou aşa sunt numite, ci ţin de o anume diplomaţie. Oamenii nu sunt perfecţi, nici în gânduri, nici în sentimente şi nici în nivelul de conştiinţă pe care îl au aici, nu au atins perfecţiunea şi deci pot cădea pradă unor sentimente pe care sa nu şi le poată controla. A nu controla un sentiment de invidie, de lăcomie sau de egoism face parte din aşa numita schemă a normalităţii. A fi normal astăzi înseamnă a accepta să lucrezi cu cel pe care nu-l suporţi, a accepta să îi oferi din cunoştinţele proprii, să-l ajuţi, să-l promovezi, să nu-i critici munca, să nu te arăţi reticent faţă de ceea ce reprezintă el, ci să spui “este aliatul meu pentru că am în față o punte” şi, conform proverbului, “Fă-te frate cu dracul până treci puntea” te faci frate cu duşmanul pentru a trece această zi.
Prin urmare, ziua de 10 mai nu este ieşită din comun la capitolul evenimente astrale, nu vine cu aspecte special, ci doar cu aspecte banale pe care le parcurgem lunar. Vine însă cu capacitatea de a ne tenta cu gesturi pe care nu le facem des. Adică vine şi ne tentează cu nevoia de a coborî garda, de a lăsa din pretenţii, de a ne schimba uşor atitudinea pentru a câştiga un drept, un avantaj, pentru a fi acceptaţi într-o structură sau pentru a fi avansați. Pentru cei care sunt educaţi această tendinţă nu înseamnă prefăcătorie, ci diplomaţie. Ceilalţi, care nu reuşesc să îşi construiască nici măcar o idee de armonie în viaţa lor, ci şi-o trăiesc ca frunza-n vânt, se vor dovedi azi prefăcuţi, dar nu răutăcioşi, ascunşi, dar nu intriganţi, şi pot colabora într-un proiect comun cu cei cu care nu rezonează. Dar nu numai psihologia spune că sentimentele reprimate duc la frustrare, ci şi astrologia, prin conjuncturile care se împlinesc la grad perfect astăzi, pentru că, după cele trei trigoane împlinite până în preajma orei 19,00, ultimul aspect de la ora 22:10 este careul Lună-Saturn care înseamnă chiar frustrare. Adică, ne-o fi bine toată ziua, dar în finalul zilei ne vom arăta obosiţi de atâta veselie, jovialitate, armonie, de atât bine care ne iese în cale şi pe care am dorit să-l înmulţim.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde capul în bucurii superficiale, de a nu crede că oamenii se schimbă peste noapte şi dacă zâmbesc înseamnă că aşa sunt şi pe dinăuntru. Oamenii nu se schimbă peste noapte, pentru că nici comportamentul nu li se schimbă așa şi de aceea să nu ne învinuim dacă această fericire construită conjunctural ne oboseşte atât de mult. Trebuie să fim conştienţi că această lume îşi cere drepturile, ne cere vama pentru faptul că trecem de la o stare la alta, pentru faptul că dorim să ne ridicăm deasupra propriei condiţii, adică să trecem printr-o poartă și să fim vămuiți pentru toată lucrurile pe care dorim să le construim aici. Trebuie să oferim acestei lumi tribut pentru a merge mai departe şi a nu ne intina sufletul.
http://coser.ro/
 
Vineri, 11 mai


Aşa cum anunţam anterior, perioada aceasta este una de soluţii. Vineri 11 mai ne oferă un indiciu clar în această privinţă, prin împlinirea sextilului dintre Mercur şi Neptun. Astăzi, Luna îşi încheie tranzitul prin exil (Capricorn) şi trece, chiar de dimineaţă, în Vărsător. Ulterior acestui moment de ingres are de împlinit patru aspecte (un sextil cu Junon, un careu cu Mercur, un sextil cu Capul Dragonului şi alt sextil cu Uranus). Ansamblul general al zilei ne îndreaptă spre soluţie, către a gândi variantele cele mai dificile şi a extrage din ele soluţia care ne este cel mai uşor la îndemână. Sextilul Mercur-Neptun ne îndreaptă spre a ne folosi intuiţia, imaginaţia, spre a pune în aplicare calităţile artistice, atât cele care ţin de mişcare, dar şi cele care ţin de exprimare psihocomportamentală, legate de ştiinţele de graniţă, de paranormal, psihologie, pe care vom încerca să le integrăm într-o albie şi să obţinem, cât de repede putem rezultate notabile.
Luna în Vărsător înseamnă în primul rând independență, uşurinţă în a comunica, a transfera o informaţie sau o valoare cu riscul de a deranja un anturaj şi având ca principal beneficiu atragerea atenţiei asupra unei probleme importante care, în observaţiile cu caracter general, poate fi sau nu de ordin personal. În cazul particular al acestei zile problema va fi de ordin personal în prima parte a zilei, iar în a doua parte a zilei, pentru că Luna traversează punctul de sextil dintre Uranus şi Capul Dragonului (se împlineşte un triunghi minor, cu Luna planeta focar) asta înseamnă valorificarea unui talent, exprimare la scena deschisă, chiar oportunitatea de a schimba o situaţie în avantaj propriu, de a întoarce părerea cuiva, de a pune în valoarea personalitatea sau talentul prin conversaţie, prin exprimare. De departe acest sextil între Mercur şi Neptun din zodiile Taur şi Peşti reprezintă soluţia care ne iese în cale. Azi informaţia va fi într-o consonanță specială cu mediul înconjurător, cu anturajul, cu cercul de prieteni reușind să fie chiar în armonie cu societatea. Mercur va fi însă în disonanţă cu Lună şi, participant la această relaţie proastă, înţelegem că vom simţi mai mult şi vom exprima mai puţin, că abundența informaţiilor ar putea să ne ducă într-o ipostază dificilă, să ne copleşească, să vină spre noi într-un volum atât de mare încât ceea ce ne invită să facem să fie mai mult decât putem cu adevărat să împlinim. Cu toate acestea, soluţiile care ne vin astăzi sunt practice şi uşor de integrat nu avem cuvintele cele mai potrivite pentru a aprecia o persoană sau pentru a valorifica un produs, pentru a pune în valoarea un element personal, însă valul evenimentelor nu depinde atât de mult de această componentă. Este ca şi cum lucrurile vin de la sine într-un mod plăcut și oamenii par să intre mai uşor în rezonanţă unii cu ceilalţi. Asta înseamnă inspiraţie, iar inspiraţia pusă în practică creează valori. Deşi aspectele negative nu sunt, cel puţin nu aici, în acest tip de analiză, trecute cu vederea, azi careul Lună-Mercur este unul mai puţin important. Asta înseamnă că tensiunea şi problemele cu care ne vom confrunta, stresul, blocajele sau dificultăţile de limbaj, de exprimare pe care le vom parcurge, nu ne vor complica viaţa, nu ne vor stânjeni, nu vor strica absolut nimic. Totul va merge aşa cum a fost stabilit din zilele anterioare, menţinându-se şi calitatea evenimentelor, după cum este formulată intenţia. De asemenea, relaţiile pe care le construim cu familia sau cu anturajul sunt la cote foarte bune încărcate de noroc, şansă şi tind să se exprime printr-o simplitate neobişnuită. Astăzi ne atrage, culoarea, forma, direcţia spre care se îndreaptă evenimentul, inspiraţia, momentul special prin care un individ este ajutat şi mai puţin abundenţa de valori, de evenimente sau de persoane care par să susţină un ideal sau care sunt angrenate într-un proces de adjudecare a ceva.
Prin urmare, ziua de 11 mai este, asemenea celorlalte zile ale acestei săptămâni, o zi în care luăm contact din nou cu soluţia. Nu toată lumea are, însă, probleme, cel puţin nu atât de mari, aşa cum ne sugerează contextul astral. Cu toate acestea, soluţiile vin. Astăzi soluţiile vin pentru noi sau vin pentru ceilalţi, găsim rezolvare la problemele care ne frământă sau care ne-au tulburat sufletul în zilele anterioare sau în săptămânile anterioare, dar putem găsi soluţii şi pentru problemele celor din jur. Asta înseamnă comunicare, o relaţie armonioasă, o relaţie echilibrată, în primul rând cu prietenii, cu membrii familiei şi apoi cu societatea. Relaţia cu sine nu se află astăzi la cotele cele mai bune. De altfel, nici nu este important pentru că ziua de 11 mai este o zi de acţiune şi nu vom avea atât de mult timp pentru mofturile, pretenţiile sau nevoile personale, ci vom căuta să le abandonăm, să le lăsăm într-un plan secund şi să ne umplem timpul cu activități pentru grup, adică pentru ceilalţi.
Trecerea Lunii în Vărsător ne ajută astăzi să privim acest context cu mai puţină grijă, cu mai puţine temeri. Suntem liberi în gândire, exprimare, suntem siguri pe noi înşine şi chiar dacă avem frământări existenţiale, acestea, în contextul zilei de astăzi, sunt constructive. Tocmai de aceea, recomandarea pentru 11 mai este aceea de a ne bucura de ceea ce ni se oferă acum. Multe din constrângerile anterioare se pot disipa dacă ne lăsăm în voia evenimentelor şi dacă vom încerca să luăm lucrurile aşa cum sunt fără a le privi cu nerv, teamă sau încrâncenare.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 12 mai


Pentru mulţi dintre noi îndemnul zilei anterioare a fost integrat greşit nu pentru că nu au fost luat în considerare, ci pentru că acest context astral nu a ajutat în a integra acest mesaj în raport cu ceea ce urmează să se întâmple. A fost integrat foarte bine în ceea ce a fost predispus pentru acea zi, dar nu și pentru astăzi. Asta înseamnă că ziua de 12 mai vine spre noi cu o problemă. Problema acestei zile depinde foarte mult de sectorul social în care s-au manifestat dificultăţile sociale ale persoanei. Astăzi Luna şi Lilith împlinesc un careu, iar Pluton şi Chiron îşi împlinesc sextilul pe care îl formează de ceva vreme.
Astăzi tragem linie, adunăm, scădem, ne facem analiza, bugetul. Astăzi ne implicăm foarte mult în acţiuni care au menirea de a ne oferi soluţii, concluzii şi asta înseamnă, în primul rând, că nu mai avem răbdare cu etapele cu care ne-am delectat anterior, cu oamenii implicaţi, ci vrem rezultate.
Când Pluton şi Chiron sunt în sextil din zodiile Capricorn şi Peşti se încearcă combinaţia utilului cu plăcutul, nu a ceea ce incită simţurile, ci combinaţia a acelor elemente care par să susţină un ideal sau care sunt importante pentru adjudecarea unei poziţii sociale. Asta înseamnă apelarea la lecţii de viaţă, la recomandări, la sfaturi aşa cum s-a-ntâmplat în zilele anterioare. Astăzi, însă, multe din cele care ne vin din exterior sunt eliminate, triate, sunt văzute în aspectul lor real şi pentru că Luna şi Lilith, pe fundal, menţin aproape toată ziua careul lor, acest sextil dintre Pluton şi Chiron va avea, la rândul său, o eroare. Chiar dacă ne amintim ceea ce s-a-ntâmplat în această săptămână, în săptămânile anterioare sau de la începutul anului până acum în detaliu, chiar dacă suntem lucizi şi dorim să extragem un înţeles practic din ceea ce ni se întâmplă vom căuta să selectăm din toate acestea lucrurile care sunt foarte evidente, cele care ne oferă confortul personal, cele care au perspectivă. Este adevărat că astăzi idee de perspectivă este uşor umbrită de necunoscut, de teama de a nu putea împlini o ideea tocmai pentru că este nouă. Combinaţia dintre nou şi vechi, dintre experienţa de viaţă şi provocările cărora trebuie să le facem faţă acum, ne duc către un balans neplăcut pe care dorim să-l soluţionăm foarte repede. Această dorinţă de soluţionare în viteză pare să fie elementul cel mai straniu al zilei şi ne vine din tranzitul foarte rapid al lui Mercur prin Taur. În mod normal, ar trebuie ca din punctul cel mai sensibil (Taur), devenit aşa datorită tranzitului lui Lilith prin acest semn, ce împlineşte azi un careu cu Luna (careu Lună-Lilith, ora 13:28), să ne vină puterea, dar de acolo puterea vine astăzi printr-o nevoie de a ne dezveli de ceea ce ne apasă, de a abandona o greutate, de a renunţa la ceea ce ne stresează sau ceea ce ne nemulţumeşte. În felul acesta, înţelegem că aspectul poate fi de-a dreptul revoluţionar. Se pot schimba oameni între ei, se pot schimba idei, în aşa fel încât să li se atribuie celor două elemente noi, dar cu sarcini vechi. Această preschimbare de roluri poate fi interpretată şi ca transfer de responsabilitate, ca suplimentare a sarcinilor profesionale cu alte sarcini pe care altcineva ar trebui să le îndeplinească şi, de partea cealaltă, din lipsă de timp sau din neputinţă, o parte din sarcinile celui care trebuie să muncească mai mult să fie preluate de altcineva. Acest transfer în cerc este susţinut de sextilul Chiron-Pluton şi are ca principal beneficiu consolidarea muncii în echipă.
În felul acesta, putem să vorbim astăzi de transferul de valori, nu cu voinţa individului, nu de la sine putere, ci printr-un concurs de împrejurări, printr-o jonglerie, prin crearea unei situaţii asupra cărora omul obişnuit nu poate interveni. Condiţia omului obişnuit, în acest context astral, este una limitată. Nu poate interveni asupra evenimentelor, nu-şi poate dori altceva decât să scape de probleme, să găsească soluţie la ceea ce l-a apăsat sau compromis în ultima vreme şi tot spectrul gândurilor şi acţiunilor sale se limitează în acest sector.
Cei care lucrează cu energia şi sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală vor avea o zi dificilă pentru că vor sesiza în spatele evenimentelor comune o forţă impresionantă care îl determină pe individ să acţioneze într-o anumită direcţie chiar dacă nu este necesar. Această contracţie îi poate determina pe unii să recurgă la nonacţiune, să refuze o sarcină, un privilegiu, să se detaşeze de grupul care i-a susţinut idealurile şi aspiraţiile, cu care a colaborat şi să lucreze în individualitate. Separarea de grup reprezintă, pe baza acestor impulsuri, nu ca succesiune obişnuită a evenimentelor, un element greşit al zilei. Cel care lucrează cu energia trebuie să ştie că opţiunea principală a acestei zile este, ca în multe de altfel, calea de mijloc. A fi pe calea de mijloc înseamnă a respecta condiţionările sociale şi a oferi spiritului libertatea pe care o cere. Se poate merge pe calea de mijloc, se poate merge pe traseul care îmbina cele două trasee şi chiar este indicat acest lucru, pentru că a da curs tentaţiei de a selecta în grabă evenimentele sau a refuza o soluţionare reprezintă astăzi cele două extreme care se soldează cu acelaşi efect: îl depărtează pe individ de el însuşi, în cazul omului comun, sau de grup, în cazul celui care lucrează cu energia.
Totuşi sextilul dintre Pluton şi Chiron din două zodii mature, Capricorn şi Peşti, nu au ca finalitate separarea sau segmentarea, ci au ca finalitate însuşirea unui nou statut. Oamenii care nu sunt obişnuiţi cu autoanaliza, care nu lucrează mult cu ei înşişi, ci se lasă conduşi de impulsurile mai mult sau mai puţin elevate ale societăţii, consideră că viaţa este ceea ce văd, simt şi consumă din jur. A trăi viaţa înseamnă mai mult decât a te lăsa la voia întâmplării, ci înseamnă în primul rând a căuta, a răscoli, nu pentru a strica, a amprenta mediul, anturajul cu vibraţia personală, ci a-ţi găsi calea. Sextilul dintre Pluton şi Chiron înseamnă a găsi calea şi toate celelalte care ţin de identitatea personală sau amprentă să vină apoi prin această alegere. A dori să laşi o amprentă în urma ta fără a avea o identitate, fără a avea o cale, fără a te integra întâi în mesajul destinului propriu, înseamnă separare.
Lecţia nonataşamentului care ne vine din parta planetei Pluton vizează în primul rând desprinderea de ceea ce dictează “Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot” şi îmbrăţişarea aceloraşi percepte (“Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot”) printr-un alt flux. Asta înseamnă definirea propriului Eu, schimbarea lui Eu limitat, cu un Eu extins pentru a transfera în “Eu ştiu”, “Eu fac”, “Eu pot” o altă dimensiune a vieţii. În limitare, de exemplu, “Eu fac” implică a face împotriva comunităţii. În starea de conştiinţă extinsă “Eu fac” înseamnă “întregul univers face”.
Prin urmare, ziua de 12 mai devine o zi delicată în ceea ce priveşte relaţia individului cu elementele cele mai apropiate sufletului său. Că aici vorbim despre idealul profesional sau de aspiraţia spirituală, nu contează. Elementul de care individul este cel mai puternic ataşat trebuie să treacă astăzi printr-o transformare de opinie, de atitudine. Vorbim aici, aşadar, despre muncă, despre efortul de a transforma, de a schimba un om, un loc, de a modifica un comportament sau de a transfera o valoare dintr-o locaţie într-alta. Constrânşi de ceea ce sunt obligaţi să facă oamenii vor dori să modifice doar ceea ce le este foarte mult la îndemână. În lipsa efortului de a identifica întâi elementul care cere această modificare, orice fapta, orice decizie, orice implicare duce astăzi la o deviere sau la chiar la eşec. Pentru foarte mulţi dintre noi regăsirea elementului personal, lucrarea, operarea cu elementul cel mai important al vieţii reprezintă o mare necunoscută. Tocmai de aceea a lucra cu energia sau a aplica un procedeu de vizualizare ori pur şi simplu a ne lăsa cuprinşi de linişte reprezintă pentru unii elemente extrem de abstracte. Scopul vieţii nu rezidă, însă, numai în a avansa pe scara socială, adică a smulge din anturaj opinii şi a crede în ele ca şi cum ar fi veşnice, trainice, reale. Ceea ce trăim astăzi reprezintă un indiciu că iluzia aici în această lume este la ea acasă şi că scopul său principal este de a folosi conştiinţa pentru a-i da forma structură, consistenţă însă de a o ţine pe aceasta într-o totală inactivitate.
Chiar dacă aceste elemente sunt abstracte, de destin, de sens al vieţii, de probleme existenţiale, de aspiraţie a auzit tot omul şi despre asta este vorba azi. Trebuie doar să înţelegem că pasiunea pentru un anumit tabiet sau o persoană sau un anumit gen de activitate ascunde în spatele ei, pentru că aşa ne spune Pluton azi, un semn al destinului. Suntem invitaţi azi să dăm la o parte aparenţă şi să vedem care este conţinutul şi mesajul real al acestora.
Pe acest fond evenimentele pot fi contradictorii, adică să începem într-un rit alert, stresant, încărcat de nemulţumire şi să terminăm într-un joc de-a alegerea, într-un joc al sorţii din care să înţelegem că răul nu este chiar aşa de rău, iar binele nu este atât de bun.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi atât de importantă pentru suflet este aceea de a căuta să vedem ceea ce este esenţial, de a descoperi realitatea din spatele lucrurilor, de a fi sinceri cu noi înşine pentru a ne descoperi aşa cum suntem, pentru că, în realitate, totul porneşte de la adevăr, de la sinceritatea dezvoltată faţă de sine şi, deopotrivă, faţă de ceilalţi.
http://coser.ro/
 
duminica, 13mai
Ultima zi a săptămânii este o zi excelentă din punct de vedere astral pentru că aduce împlinirea conjuncţiei dintre Soare şi Jupiter, dar şi împlinirea trigonului dintre Mercur şi Marte. Pe lângă acestea, prima jumătate a zilei Luna îşi încheie tranzitul prin zodia Vărsător, iar după ora 14:41 îşi începe tranzitul prin zodia Peşti. Aşa cum se poate deduce ziua de 13 mai este o zi duplicitara, în care exprimarea se face în mod ambivalent, însă indiferent de modul cum este pusă problema, indiferent de tipul de acţiune preferat rezultatul va fi cam acelaşi, adică unul bun, şi prin metodele aplicate la scena deschisă în prima parte a zilei, dar şi prin modalitatea uşor afectivă, emoţională din a doua parte a zilei.
Pe ultimul sector al zodiei Vărsător, Luna aduce pasiuni pentru idei, pasiuni pentru a lucra cu informaţiile ori pentru a le sfida, pentru a depăşi o barieră de natură informaţională sau a construi un nou mod de a fi, de a înţelege lucrurile, de a acţiona, pornind de la alte tipuri de informații. Careul dintre luminarii care se împlineşte la puţin timp de la miezul nopţii, dar și careul dintre Lună şi Jupiter creează, în timpul nopţii, un uşor disconfort. Prin aceste unghiuri somnul poate fi afectat, fie prin faptul că ar putea fi întrerupt, fie că ar putea fi populat de vise bizare. Din zori, lucrurile par să se domolească şi tonusul corpului îşi va reveni gradat. Aceste elemente de factură organică ce ţin de tonusul organismului sunt importante pentru că prima parte a zilei va fi sub semnul Lunii vide, adică de la 3:52 până la 14:41 când Luna îşi schimbă semnul vom fi în Perioada fără direcţie. Asta înseamnă că nu prea vom şti clar ce să facem, în schimb vom folosi toate impresiile pe care le adjudecăm din subconştient, din timpul nopţii, considerând că sunt idei care ne vin pe moment. Nu va fi însă nicio problemă dacă prima parte a zilei va fi accentuată de extreme: fie o stare de somnolenţă, fie una de surescitare, de dinamism care să sugereze că dorim să împlinim foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt.
Pe acest fond, pe acest gol se manifestă cu precădere nevoia de iubire, nevoia de afecţiune, de plăcut, toate acestea privite ca un mijloc de a ne satisface o altă nevoie, cea de confort. În prima parte a zilei vom considera că dacă suntem iubiţi sau plăcuţi sau agreaţi suntem stabili pe poziţie siguri pe funcţie, statut, pe inserţia socială. Această componentă afectivă formulată sub forma unei nevoi va constitui trecerea de la prima parte a zilei la cea de a doua parte a zilei, adică trecerea de la tranzitul Lunii prin Vărsător, la cel din Peşti. Numai că există diferenţe mari, substanţiale între tranzitul Lunii prin Vărsător şi cel din Peşti, în primul rând de orientare şi apoi de acţiune. Când Luna este în Vărsător omul întotdeauna va simţi nevoia să acţioneze prin informaţie şi prin mişcare, prin mobilitate, nu neapărat de natură fizică. Când este în Peşti această dinamică se va desfăşura într-un plan ascuns, în adâncul sufletului, în profunzimile minţii, acolo unde ochiul curios nu poate ajunge. Acesta este fondul pe care are loc împlinirea conjuncţiei dintre Soare şi Jupiter.
Conjuncţia Soare-Jupiter este un instrument care ne îndeamnă spre optimism şi generozitate şi care va acţiona în direcţia exprimării personale, a beneficiului personal, adică este menit să transforme evenimentele vieţii în succes, bucurie, dar şi conjuncturile pe care le parcurgem în special astăzi în câştig.
Prin această conjuncţie, ziua este încărcată de promisiuni, de vitalitate şi toate acestea ne conferă senzaţia că suntem susţinuți în toate demersurile pe care le facem. Nu trebuie să uităm că această conjuncţie este lezată de prezenţa Lunii negre aici şi că toate aceste promisiuni sau măcar o parte dintre ele sunt atinse de eroare sau făcute doar de dragul de a vorbi, neavând un suport real.
Această combinaţie ne duce spre expresii de genul “ce bine ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat aşa” şi care vor face din această zi una dintre cele mai importante zile ale săptămânii. Această situaţie poate deveni deosebit de importantă pentru că promisiunile care vin din conjuncţia Soare-Jupiter sunt făcute prin curaj şi iniţiativă şi vor fi susținute, ajutate, impulsionate de relația planetelor Mercur şi Marte. Astăzi suntem îndemnaţi să ne gândim la un proiect, să medităm la câştiguri materiale la schimbarea statutului social la modificări de comportament care să se soldeze cu câştiguri importante. Tocmai de aceea ziua nu se remarcă prin multitudinea de evenimente, ci prin mobilitatea lor, prin intensitatea pe care o vor avea aceste orientări şi vor lăsa impresia că, de vreme ce au apărut, în mod obligatoriu vor atinge finalitatea. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de această iluzie decât dacă ceea ce decidem sau ceea ce facem nu afectează foarte mulţi oameni. Componenta personală este foarte importantă azi. Tocmai de aceea sfaturile sau recomandările care vin spre noi acum în a porni pe un drum sau în a alege un obiect, un mod de a acţiona trebuie să se încadreze pe linia bunului simţ şi a echilibrului. Ele nu trebuie să convingă omul că vor atinge finalitatea doar pentru simplul fapt că se manifestă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este o zi care ne poate crea multe confuzii, o zi încărcată de binefacere şi succes, de noroc, promovări, de optimis şi de curaj. Toate acestea fiind elemente de care nu prea am avut parte în ultima vreme. Astăzi se lucrează bine cu informația, nu de dragul consolidării ei, ci pentru a o valorifica pentru a crea, adică pentru a obţine ceea ce se înţelege prin expresia “Cuvântul care zideşte”.
Dacă în prima partea a zilei lucrurile nu sunt atât de evidente şi dinamice, tocmai pentru că multe din conjuncturile împlinite pe finalului tranzitului Lunii prin Vărsător se consumă noaptea, iar după răsăritul Soarelui, până la trecerea lui în Peşti, fiind în Perioada fără direcţie, putem să considerăm că ziua este şi încărcată de surprize. Ele nu sunt surprize în adevăratul sens al cuvântului, ci bucurii mici, bucurii care vin din obţinerea unui obiect, din întâlniri neprogramate, din evenimente surpriză care nu sunt ample și nici nu au caracter decisiv asupra vieţii, destinului sau asupra carierei. Sunt lucruri mici, mărunte, bucuriei de o clipă care dau zilei farmec şi care conferă optimism.
Nu trebuie să pierdem din vedere că Luna neagră intervine pe acest optimism cu scopuri tendenţioase, pentru a murdări, păta sau a induce o eroare în segmentul informaţional. Astfel, vom întâlni oameni care ne mint pentru a ne capta atenţia, pentru a fi la un anumit nivel, pentru a fi la înălţime, pentru a obţine un avantaj, dar astăzi aceștia nu se vor dovedi periculoși. Dacă aceste neadevăruri se limitează la segmentul relaţiilor interpersonale este un element mai puţin important. Gravitatea faptelor survine doar când aceste elemente de eroare se adresează sectorului socioprofesional sau asupra deciziilor care vizează un grup mare de oameni. Fiindcă au, prin trigonul Mercur-Marte, un anume dinamism, evenimentele vor părea azi selecţionate în aşa fel încât bucuriile să fie direcționate spre sectoarele cele mai afectate de nefericire sau indecizie, dar și această componentă este o iluzie. Evenimentele au azi propriul lor curs și puțini vor fi cei care le vor putea controla.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne duce la pomul lăudat cu sacul, recomandare care s-a regăsit de câteva ori în ultima perioadă tocmai pentru că Luna neagră are tendinţa de a distorsiona adevărul şi de a provoca derapaje acolo unde lucrurile par simple, stabile, sigure.
http://coser.ro/
 
Luni, 14 mai


Azi ne întoarcem din nou la nemulţumirile pe care săptămâna anterioară le-a predispus şi ne implicăm, cu toate forţele, în ceea ce reprezintă soluţia cea mai rapidă. În felul acesta, ne amintim de termene, de sarcini suplimentare, ştergem praful de pe dosarele mai vechi şi acest tip de rememorare ne va face bine, ne va convinge că suntem activi şi întregul spectrul al vieţii personale se schimbă.
Mercur în Taur doreşte să rezolve multe din complicaţii, însă nu va reuşi pentru că timpul este foarte scurt şi dorinţa de a ridica standardul a fost dezlănţuită fără ca măcar mintea, fie şi pentru o clipă, să fie aplecată asupra a ceea ce este esenţial. Deşi vedem că lucrăm în defazare, că dorinţele ne-au lăsat în urmă şi efortul pe care-l depunem pentru a le ajunge din urmă nu pare să fie suficient, ambiţiile nu se domolesc şi, neputând să schimbăm nimic, într-o stare de perfectă conştiență, ne îndreptăm spre împlinirea unei mari erori sociale.
La fel ca şi în perioadă anterioară, sentimentele sunt cele care par să piardă teren, dar şi acele elemente care vor fi cel mai dificil de integrat. Nici nu se putea altfel, pentru că imensele drame pe care le-am dezvoltat din februarie şi până în săptămâna anterioară, prin tranzitul excentric al lui Mercur, îşi cer drepturile şi intensele nemulţumiri, refulările pe care nu am dorit să le explorăm ne apasă şi nu ne permit să gândim limpede, nu ne lasă să ne bucurăm de libertatea pe care ar putea să o predispună Mercur acum, prin viteza cu care trece prin Taur. Nesimţindu-ne liber, trecem la acţiune şi direcţia spre care ne îndreptăm va fi una care îşi extrage motivaţiile din ceea ce am trăit în lunile februarie şi martie. O parte dintre aceste tensiuni au căutat soluţionare în aprilie şi, pentru unii, ceea ce ni se întâmplă acum nu va fi decât o rediscutare sau o reanalizare a condiţiilor de asociere abordate în aprilie.
Aşa după cum se poate constata, săptămâna debutează cu o uşoară zăpăceală, cu o atracţie spre lucrurile ascunse, rediscutate sau discutate insuficient, nesoluţionate care vor cere acum prioritate. Prioritatea, prin Luna în Peşti, nu este deloc una care să ducă spre soluţionare. Asta înseamnă că azi mai mult vorbim, mai mult răscolim trecutul, mai mult ne enervam pe multitudinea variantelor şi pe neputinţa de a le soluţiona în timp util. Prin aceasta, careul Lunii la Axa Dragonului creează confuzie de termeni, de intenţie, o discrepanţă între vorbă şi acţiune. Pe acest fond, unii vor invoca nepotrivirea de caracter, diferenţele, uneori majore, care există între oameni. În realitate, ei nu sunt inspiraţi acum, ci doar se lasă pradă aceloraşi tertipuri care au venit spre ei în ultimele trei luni. Apare, însă, în plus o anume determinare. Ni se va părea că este loc pentru mai mult curaj, dar ceva lipseşte. Fie susţinerea unui cunoscut, vie hotărârea celorlalţi, fie o eroare de decizie asupra căreia, din moment ce a fost adoptată, nu mai putem reveni.
Toate acestea ţin de convingerea că experienţele vieţii sunt singurele elemente care ne pot ajuta să soluţionăm. În realitate, şi de această dată ne înşelam, pentru că aspectele bune pe care Mercur le împlineşte azi, în prima parte a zilei, cu Pluton (trigon) şi Chiron (sextil), prin reactivarea configuraţiei numită Zmeu, cu planeta Marte Focar, indică faptul că nu experienţele anterioare, oricare ar fi ele, ne ajută să reuşim acum, ci acelea întâmplări pe care le-am soluţionat respectând armonia. Fiind că întreaga configuraţie se bazează pe opoziţia Lună-Marte, ca pe un ax, nervul, impulsivitatea, revolta, nemulţumire sau orice stare de opoziţie în faţa unor conjuncturi care nu se împlinesc de la sine şi cer efort sau consum, produc o rezonanţă cu situaţii similare din trecut. Dacă în trecut ne-am dovedit înţelepţi punând în orice conjunctură, mai mult sau mai puţin tensionată, un dram de compasiune, o aspiraţie, o vocaţie, adică o intenţie bună, acestea, prin calitatea şi efectele pe care le-au produs, ne vor salva acum. Ne-am putea gândi că se va pune problema cauzei şi a efectului într-un mod dur, intransigent: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Nu, nu se va pune problema într-un mod atât de agresiv pentru că evenimentele de acum nu au determinarea şi nici miza pe care o aveau în ultimele luni, pentru că miza s-a mutat de pe câştigul individual, pe exemplificare, dovadă, probarea cunoştinţelor sau a experienţei.
În plan social unghiurile care se împlinesc azi ne vorbesc despre mişcarea mărfurilor, despre bani, despre produse bancare, despre cum sunt cheltuiţi banii publici sau cum se pot obţine noi câştiguri din prospectarea noului sau din intervenţii pe termen scurt. Nu există o miză prea mare, cel puţin nu în ceea ce privesc acţiunile. Se discută în termeni noi, din perspective diferite, se merge pe mai multe variante, dar soluţionarea nu pare să aibă ceva în comun cu calitatea informaţiei.
Prin urmare, 14 mai este o zi prin care se va urmări doborârea conturului care există între valorile individuale şi cele colective, de amestecare a valorilor, a oamenilor, a produselor prin decizii de factură economică sau unele ce vizează mai mult cheltuielile decât strategiile pe termen lung, mai mult confortul, binele de acum, decât asigurarea unui trai mai bun în perspectivă.
Deşi aceste direcţii sintetizate în predispoziţiile astrale de acum seamănă mult cu ceea ce se întâmplă în toată lumea, pentru a înţelege cât de adânci sunt aceste forţe să ne desprindem de informaţiile care ne vin prin emisiunile de ştiri şi care se dovedesc aberante prin superficialitate sau chiar periculoase prin lipsa de profesionalism a celor care le lansează şi a surprinde grăuntele de determinare care strigă în adâncul sufletului, până acum ignorat. Acest element personal ne ajută să înţelegem că similitudinile sunt acelaşi, dar nu în sfera evenimentelor şi că efectele acţiunilor, chiar dacă seamănă, sunt produse de cauze diferite. Azi vom face un pas înainte sau vom câştiga timpul cu care se luptă Mercur din Taur dacă ne vom identifica propriile cauze, pentru a reuşi să ne înţelegem propriile reacţii şi să ştim de unde ne vin toate impulsurile.
Azi a identifica, implică a explora, iar toate acestea se fac prin efort susţinut, prin seriozitate, prin muncă. Doar aşa vom înţelege de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă, de ce suntem obligaţi de destin să ne asociem cu oameni care traversează acum întâmplări ce semăna cu ale noastre, dar care au cauze diferite. Toate această diversitate, care nu seamănă deloc cu cauzalitatea pe care am explorat-o în ultimele luni, ne va duce spre confuzie. Dacă nu ne detaşăm de impresiile ce ne vin din jur, dacă nu căutăm să dezvoltăm o rezonanţă prin cauzele pe care le vom descoperi azi, atunci evenimentele zilei care ne vor îndrepta atenţia spre bani şi valori materiale ne vor oferi concluzii eronate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa azi preocupaţi de mai mult, de a căuta să dezvoltăm pasiuni aşa cum ni se întâmpla cu ani în urmă, să căutăm asocierea cu oameni despre care acum gândim că nu ne mai pot sta în preajmă pentru că viaţa ne-a dus pe drumuri diferite. Reînvierea trecutului prin acest tip de gândire va avea azi un efect binefăcător asupra cauzalităţii şi bucuriei, ce azi se vor dovedi simple, se vor transforma pe viitor în adevărat arbori ai fericirii.
http://coser.ro/
 
Marţi, 15 mai


A doua zi a săptămânii este o zi de experiment. Luna azi se află în a doua zi de Peşti, în careu cu Venus care, spre seară, va intra în mers retrograd. În mijlocul zilei Luna mai împlineşte două sextile, cu Jupiter şi respectiv Soarele. Aceasta suprapunere de aspecte ne ajută să ne punem la grea încercare răbdarea, nu pentru că nu am fi dispuşi să ne temperăm pornirile, ci pentru că relaţia între Venus retrograd din Gemeni şi Luna din Peşti este una de incompatibilitate, de schimb informaţional, dar nu una ce va stimula încrederea sau susţinerea reciprocă.
Prima parte a zilei ne lasă în voia unei invitaţii. Acum Venus este static şi va pune accent pe cunoaştere şi diversitate, mai mult decât ar putea să o facă în altă perioadă. Mintea ne va fi mai liniştită, se va fixa mai uşor asupra ideilor, asupra telurilor, asupra demersurile în care suntem implicaţi şi aceasta ne va fi de mare ajutor. Această implicare din postura statică a lui Venus nu va naşte controverse, ci ne va oferi un semn că oamenii se pot linişti, îşi pot tempera pornirile agresive, pot renunţa la criticism, impulsivitate şi ar putea alege să-şi consume toate aceste energii reziduale într-un mod constructiv, corect şi superior prin muncă, sport, distracţie sau întâlniri deconectante cu prietenii. Acest îndemn este susţinut astral de sextilul dintre luminarii, care temperează din uşurinţa cu care oamenii doresc să-şi pună ordine în viaţă prin despărţiri, încheierea unor colaborări.
Venus va fi retrograd în Gemeni până pe 27 iunie, ceea ce va aduce o perioadă destul de lungă de privaţiuni de factură afectivă, o înclinaţie spre a judeca oamenii după aparenţe, spre a refuza binele doar pentru că el nu este învelit într-un ambalaj adecvat. Aceasta poate ajuta în înţelegerea unor comportamente care nu sunt potrivite contextului de acum, a alegerilor dificile pe care apoi individul să le regrete. În mod cert, acest gen de regret va activa până pe 27 iunie, manifestându-se prin refuzuri, decizii categorice sau, în cazuri mai rare, o anume profunzime născută dintr-o retragere de pe scena vieţii sociale, dintre oameni, din miezul problemei, prin tensiunea curentului spre o zonă liniştită în care bucuriile mici să fie văzute în mod disproporţionat mai mari şi mai intense.
Deşi această poziţie nu este de preferat, deşi calitatea gândurilor şi dinamica faptelor nu vor indica perioada 15 mai – 27 iunie ca fiind una de progres afectiv, de stabilitate a relaţiilor sau de temperare a pornirilor, rezultatele muncii, tocmai pentru că sunt susţinute pe o retragere – îndemn regăsit de multe ori în analizele ultimelor luni – constituie elementul particular al acestei perioade de retrogradare.
Când Venus este retrograd oameni se apleacă mai mult asupra sentimentelor, nu pentru a le înţelege, ci pentru a le explora în mod haotic. Adesea, pe aceste tranzite apar returnări de situaţii, rupturi în relaţii despre care s-a crezut că sunt consolidate puternic. Este încercată mult sinceritatea, adâncimea sentimentelor, seriozitatea faptelor şi respectul faţă de individ, faţă de opera sa. Nevoia de a retrăi o iubire, de a ne simţi din nou bine, aşa cum s-a întâmplat în trecut, invocând punctual o anume ipostază ne încurajează să alegem proceduri care nu sunt corecte. Va fi, însă, greu să discernem ceea ce este corect de ceea ce nu este corect, binele de rău, lumina de întuneric şi această confuzie va constitui o lecţie importantă pentru creşterea şi dezvoltarea personală, până la finalul lunii mai, apoi în iunie la creşterea şi dezvoltarea individului pe fiinţa socială.
Azi vom încerca să reparăm prin refuz, regret, staţionare, ceea ce până ieri, de câteva luni încoace, am considerat că nu se poate soluţiona decât prin acţiune directă şi rapidă.
Prin urmare, 15 mai ne pune la încercare sentimentele, curajul de a refuza, de a spune NU, de a ne desprinde de ceea ce viaţa ne-a pus pe umeri cu atât de mare generozitate şi care s-a dovedit o povară insurmontabilă. Azi ne vom preocupa de sentimente, de desfăşurarea lor, de cursivitatea frazelor sau de refuzul de a răspunde unor solicitari, considerând că acesta este punctul terminus al unor demersuri. De mâine lucrurile vor fi altfel construite, evenimentele ni se vor înfăţişa învelite în alt ambalaj şi multe din deciziile pe care le vom gândi azi în mod categoric se vor disipa.
Luna, prin calitatea sa de planetă mediatoare opoziţiei dintre Soare-Jupiter și Junon-Capul Dragonului dau din evenimentelor acestei zile puternice ecouri asupra destinului. Întâmplări mici, vorbe spuse sau refuzate, gesturi desprinse din context, din ritm, din regulă pot schimba azi calitatea vieţii şi pot duce la ridicarea individului, prin susţinerea venită din partea anturajului, nu la decăderea sa prin epuizare, oboseală, boală, refuz.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa în voia intuiţiei. Ea ne poate spune să ne abatem de la drum, să o luăm pe altă cărări, chiar la modul concret să schimbăm traseul, să ocolim, să înconjurăm confortul pentru a explora. Unora această explorare le va îmbunătăţi experienţa de viaţă, altora le va aduce împlinirea a ceea ce caută cu adevărat.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 16 mai


Trecerea Lunii în Berbec, înainte de a impulsiona curajul şi iniţiativa, ne pune în faţa lucrurilor practice. Răul şi binele este judecat acum după cât de profitabile sunt, după cum ne ajută să ne punem în valoare mai uşor calităţile. La drept vorbind, acesta este un semn de progres, mai ales în prima parte a zilei pentru că unghiul dintre Lună şi Uranus se strânge şi întâmplările sunt rămăşiţe ale ultimelor determinări astrale ce au debutat cu o lună în urmă. Acest semn bun este întărit de faptul că Luna poate azi media tendinţa Nodurilor sale şi va veni cu soluţie pentru a repara unele dintre direcţiile care au rămas nerezolvat atunci când s-au consumat pentru că au venit spre noi prea repede sau neanunţat.
Totuşi, cel mai important eveniment al zilei este trigonul pe care Marte şi Pluton îl împlinesc. Chiar dacă Luna şi Pluton sunt azi în careu, relaţia de trigon dintre cei doi, care formează un cuplu, aduce o puternică energie, una bună, corectă şi care va putea fi folosită în mod constructiv pentru a diminua din nervozitate, pentru a reduce din dorinţa de competiţie, pentru a opune mai puţină rezistenţă sau pentru a renunţa definitiv la confruntare.
Se poate vorbi despre o zi în care instinctul este folosit în mod corect, dar şi de sexualitate, de dorinţe care sunt uşor sublimate în altceva care va permite apoi rafinarea percepţiilor sau în a ajuta la o mai fină exprimare, la cizelarea comportamentului. Această relaţie dintre Marte şi Pluton din semne de pământ, acum când Soarele se află pe ultimul sector al tranzitului sau într-un alt semn de pământ, se aseamănă cu prelucrarea marmurei. Nu are importanţă destinaţia sa, important va fi procesul de transformarea a unei bucăţi de minereu într-o operă de artă menită să personifice o idee, un concept, să se prezinte ca un obiect practic, util în locuinţă sau pur şi simplu să reproducă înfăţişarea cuiva.
Fiind vorba de Pluton, acţiunile secrete, manipularea informaţiilor, descinderile de culisă ţin de domeniul acestui aspect şi evenimentele sociale se vor canaliza în această direcţie. Sfera sa de acţiune are aceeaşi intensitate, indiferent că ne referim la bani, obiecte de patrimoniu, bijuterii, articole vestimentare sau tehnici de manipulare a informaţiei, lupta pentru putere sau, de partea cealaltă a baricadei, vindecările miraculoase. Atingerea lui Pluton azi apare ca degetul lui Midas prin care totul se va transforma în valoare. Multe se vor desfăşura însă în secret, departe de observaţia şi ştiinţa celui căruia îi este destinat şi asta înseamnă protecţie, poate chiar vindecare, dacă boala nu înseamnă anomalia unui sistem, ci doar agresarea cu elemente toxice (fizice sau spirituale) ce erau proiecte asupra individului.
Prin urmare, această direcţie principală, animată de dorinţă, ne va ajuta să înţelegem că multe din cele pe care le avem în jur sunt absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea personală, că nu ne este necesar nimic altceva şi că destinul, cel puţin în această perioadă, a fost foarte generos. Fiind vorba de Uranus şi, deci, de animarea dorinţelor de a cuceri lumea, de a dovedi putere şi forţa, când Luna intră în Berbec acestea ating adevărate culmi ale manifestării. Astfel, putem vorbi azi de redresări miraculoase a stării de sănătate, de reveniri spectaculoase, de depăşire a unei condiţii ingrate, de depăşirea unei condiţii precare în ceea ce priveşte sănătatea într-un mod surprinzător, neanunţat, brusc. Pietrele, pământul, energia pământului, forţa naturii sau un element care este tangent la acesta şi care poate ţine, ca mecanism sau compoziţie, de terapiile naturiste, complementare, intervine în acest complex de factori şi ne ajută să depăşim un impas.
Pe de altă parte, o serie de factori agresivi, care au fost activi de la începutul anului şi despre care vom afla mai bine în cursul zilei de mâine, când Marte şi Chiron trec printr-o opoziţie, sunt înlăturaţi azi tot din umbră, de acolo de unde acţionau. Se sting azi multe evenimente despre care cel căruia îi sunt destinate nici nu are habar. Asta se referă nu numai la acţiuni pe spaţiul public, demersuri de punerea în aplicare a unei critici, a unei secţiuni, ci şi la nivel de impresie, atitudine. Personajele negative brusc îşi schimbă atitudinea şi se pot întâmpla chiar lucruri spectaculoase, adică două persoane care nu se înţelegeau deloc şi care nu-şi puteau intra uneia alteia în voie cu nimic, acum să se curteze şi să şocheze pe toată lumea cu noul lor mod de a interacţiona.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti cuvintele lui Octavian Paler: „Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet rănit şi apoi vindecat de altul.”
http://coser.ro/
 
Joi, 17 mai


Azi, Marte şi Chiron îşi împlinesc opoziţia pe care o tot construiesc de ceva vreme. Împlinindu-se pe axa Fecioară-Peşti, relaţia dintre intransigentul Marte şi înţeleptul Chiron ne aduce, în primul rând, în faţa unor răspunsuri. Soluţiile pe care le vedem azi, pe acest unghi, pentru că se manifestă când Luna trece prin Berbec, vor lăsa impresia că ne vin din alt loc, din altă dimensiune, poate chiar din altă viaţă. Iniţial, valorile şi mijloacele pe care le folosim nu sunt deloc plăcute. Contactul cu informaţia având ca principal efect durerea, soluţia pe care aceasta o indică este una complexă.
Prima partea zilei va fi însă un interval în care interferenţele sociale sau cele care ar putea veni din sânul unei relaţii deficitare, a unei asocieri care nu funcţionează, au o limpezime aparte. Chiar dacă nemulţumeşte sau doare, adevărul este agreat, preferat, iar clarificarea unei probleme va veni prin confruntare sau pur şi simplu printr-o discuţie.
În a doua parte a zilei, sârguinţa, efortul, lipsa unei recunoaşteri pe măsură aşteptărilor ne tulbură şi ne abandonează în faţa unui acut sentiment de nesiguranţă. Prin acest tandem, vom considera că alegerea cea mai bună, înţelepciunea momentului ne îndeamnă să rupem o înţelegere sau să o transferăm într-o altă zonă, în care fie durerea este mai slabă, fie nesiguranţa se situează la cote minime. Pe acest fundal, nu putem orbi de înţelegere, nici de jalonarea unor demersuri asupra cărora am meditat îndelung ieri sau în zilele anterioare, ci ne putem apropia mai curând de adâncimea trăirilor care stau la baza alegerilor. Cei care sunt serios aplecaţi asupra muncii sunt cei care vor putea observa că orice ajustare a gândului, a sentimentului, că orice efort de a rafina structura sufletească, o anume energie va fi încununat de succes. Totuşi, succesul acestei zile este unul de factură spirituală. Valorile materiale ale acestei zile, intră într-un proces de analiză, trec prin comisii de verificare, sunt supuse unei expertize sau, în cazuri mai grave, zdruncinate de reclamaţii, plângeri sau sentinţe. Toate acestea au menirea de a ne arăta care este elementul esenţial cu care trebuie să lucrăm, care este câştigul minim de care avem nevoie, dar, mai ales, care este segmentul social asupra căruia acţionează cel mai bine mesajul pe care îl avem de transmis. Este vorba de Chiron şi în tot ceea ce face acest asteroid are un scop, un ideal sau o menire. Pentru a îndeplini un deziderat Luna din Berbec ne va motiva în a ne consuma totul, întreaga fiinţă, speranţele până la ultima picătură într-o contracţie de o clipă prin care să putem vedea în izvorul de evenimente ceea ce destinul ne-ar fi putut predispune.
A spera într-o schimbare substanţială, a căuta să modelezi un evenimente în acord cu directivele clădite prin aspiraţii mai mult sau mai puţin realiste înseamnă aventura, poate chiar o aventură a cunoaşterii.
Această aventură a cunoaşterii pentru cei care folosesc în mod conştient influxurile astrale sau informaţia poate însemna vindecare, armonizare sau depăşirea unui stadiu de creştere şi dezvoltare. Celor prinşi în materie aceste vibraţii astrale le rezervă acorduri noi, relaţii noi, iniţial supuse unui test, cel al încrederii, credinţei, seriozităţii, curajului sau rezistenţei la efort.
Prin urmare, ziua de 17 mai este o zi misterioasă care prin caracterul său ascuns poate fi periculoasă. Durerea este elementul care ne trezeşte la realitate, care ne indică elementul cel mai fragil al personalităţii sau al corpului, punctul asupra căruia am putea să revenim mai des, prin voinţă proprie, nu doar prin condiţionare astrală.
Acest punct nevralgic poate însemna azi cunoaştere. Fie că este aplicată relaţiilor de factură socială, fie că ea va căuta să se manifeste mai aproape de corp sau minte, informaţia pe care o conţine ne va apropia de sursa problemelor şi ne va ajuta să le rezolvăm. Dacă ceea ce vine spre noi azi face referire la bani, lipsa obiectelor adecvate, absenţa unui aliment sau a stării de vitalitate necesară atunci conştiinţa în această perioadă se îndreaptă spre valorile materiale şi orice îndreptare spre spirit aduce o bruscare a menirii, a destinului, a evoluţiei în sine. A ne menţine pe linia de mijloc, în echilibru înseamnă a acorda acum importanţa cuvenită relaţiilor sociale sau nevoilor fizice pentru ca mai târziu, când acestea se vor rezolva sau se vor apropia de rezolvare să ne îndreptăm din nou spre spirit. Această conştientizare poate fi neplăcută pentru cei care se implică asiduu într-o practică spirituală, pentru că poate constitui dovada că nu fac ceea ce trebuie. Este important să-şi tempereze această dezamăgire şi să privească în direcţia corectă. O karmă neobişnuită cere acum să fie rezolvată în mod brut, poate chiar vulgar, prin privaţiuni sau chiar suferinţă, prin marginalizare şi umilinţă pentru a face loc unor experienţe cu adevărat valoroase. Aceasta se întâmplă atunci când conştiinţa este puternic ataşată de valorile materiale şi aproape că nu-şi mai dă seama că, de exemplu, scopul unei rugăciuni sau a unei incantaţii nu este acela de a dovedi apartenența, ci de a substitui curentul cosmic, acela care ne împinge spre înainte şi care, uneori, nu se mai dovedeşte util nevoilor puternice pe care le avem.
Privind totul ca pe o lecţie pe care va trebui să o integrăm, descoperim că lumina înţelegerii este cea care ne va recomanda azi să fim ponderaţi în declaraţii şi modeşti în aspiraţii.
http://coser.ro/
 
Back
Top