• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Marţi, 24 iulie

La fel cum s-a-ntâmplat duminică, Jupiter şi Mercur îşi dau mâna pentru a construi ceva neobişnuit, pentru a duce mai departe un mesaj, pentru a stabili noi reguli de relaţionare sau pentru a continua, într-un alt registru, ceea ce finalul săptămânii anterioare anunţa drept dificil, complicat sau, în anumite cazuri, catastrofal.
În prima zi de Balanţă (Luna în Balanţă), oamenii se vor simţi mult mai degajaţi, atinşi de sensibilitate, părtinitori în ceea ce privesc problemele personale, dar total indiferenţi faţă de suferinţele şi dificultăţile pe care le parcurg ceilalţi. Pare să fie un nou suflu, pare să ne cuprindă un nou elan, o nouă deschidere a vieţii, o nouă formă de comunicare şi, pe baza acestor impresii, mulţi se vor vedea în posturi pe care nu le merită. Nu trebuie să neglijăm faptul că Soarele în domiciliul său (Leu) şi Lună în semnul căderii Soarelui (Balanţă) ne vor pune în situaţia de a încerca, experimenta, tatona zone vechi într-o totală uitare. Aşadar, elementul noutate este unul cât se poate de subiectiv, adică o reîntâlnire a vechiului uitat.
Tot săptămâna trecută, dar joi, invocam motivul elementului benefic adus în prezent prin atitudine retrogradă, prin privire exclusiv spre trecut, spre fapte care nu mai pot fi modificate, invocând ca pattern astral sextilul Lunii cu Coada Dragonului, dar şi conjuncţia dintre luminarii. Acest lucru se consumă acum din nou, pentru că azi Soarele, aflat joi, 19 iulie în aplicaţie la sextilul cu Coada Dragonului, face acum un schimb interesant de mesaje peste timp cu acest element astral prin împlinirea sextilului la grad perfect la ora 17:33, deci preluând ştafeta de la Lună. De o parte şi de alta, ca reper temporar, se află careul lui Jupiter cu Chiron şi respectiv sextilul lui Mercur cu Jupiter. Cele două elemente, retrogradarea ca reper impus de luminarii (după modelul pe care l-am parcurs în ziua de 19 iulie) şi relaţiile dintre Mercur şi Jupiter, implicând aici şi asteroidul spiritualităţii (Chiron), pe fondul uşor confuz al trecerii Lunii prin primul segment al zodiei Balanţă, aduc zilei de 24 iulie o greutate aparte.
Doar în aparenţă 24 iulie va semăna cu 23 iulie, pentru că, aşa după cum înţelegem din construirea unghiurilor, apelul ne întoarce la evenimentele săptămânii anterioare, la discuţiile şi întâmplările care s-au consumat atunci, la bucuriile şi necazurile care ne-au invadat anterior. Însă, azi, nu mai putem să invocăm caracterul inopinat a evenimentelor, aşa cum s-a-ntâmplat săptămâna anterioară, ci va trebui să acceptăm o sancţiune, o tristeţe, o supărare, o nemulţumire sau o critică pentru că ea va veni pe fondul unei impresii acumulate de la începutul anului 2012.
Lezarea lui Jupiter de către înţeleptul Chiron înseamnă şi lezarea dreptăţii prin dreptatea însăşi, adică invocarea adevărului personal ca pe un etalon, ca pe un element de referinţă. Adevărul personal, experienţa personală, suita de impresii şi observaţii pe care un individ urmăreşte să le pună pe seama celorlalţi ne aduce în posturi delicate, unele dintre ele penibile, în care ambele părţi să aibă dreptate în cazul particular pe care-l invocă, dar niciuna dintre ele să nu susţină adevărul atunci când se raportează la prezent.
Prin urmare, ziua de 24 iulie ne aduce în faţa unor situaţii pe care vom prefera să le vedem în aspectul lor dulce, plăcut, încurajator, însă realitatea este foarte mult diferită de imaginea pe care acestea ne-o construiesc. După dispunerea planetelor de azi, orice idee, orice satisfacție, orice îndemn dacă vine spre noi cu bucurie şi încântare înseamnă subiectivism. Dacă sextilul dintre luminarii ar trebui să ne ajute, atunci să ne amintim că mesajul Soarelui este îndreptat spre trecut şi astfel vom înţelege care este calitatea voinţei, a expansiunii, ce ne animă, care este elementul care ne alimentează vitalitatea şi dorinţa de acţiona şi trăi. De partea cealaltă, în relaţiile sociale, orice tip de conjunctură se va lovi de aceeaşi tendinţă de a duce resentimentele şi agresiunea în prezent, de a înmulţi eroarea şi răutatea, de a transforma înţelegerea dintre oameni în prefăcătorie, pentru că Jupiter (dreptatea şi adevărul) în relaţia cu Chiron are de înfruntat retrogradarea acestuia, iar în relaţia cu Mercur, se loveşte de retrogradarea lui, deci în orice postura s-ar afla azi, lucrurile se vor dovedi altfel decât par a fi.
Pentru cei care doresc să-şi schimbe calitatea vieţii, să se ridice deasupra condiţiei pe care o au, această complicaţie le aduce în faţă o suită de încercări pe care sunt bucuroşi să le soluţioneze. În felul acesta, vor fi încântaţi să discute despre neînţelegeri din trecut, să înapoieze un obiect pe care îl împrumutase de mult, să ajute, ca o compensaţie, un apropiat aşa cum la rândul lor au fost ajutaţi sau să vină cu o compensaţie în viaţa personală cum nu au avut ocazia în ultima vreme, deşi şi-au dorit. În aparenţă (pentru că multe se vor desfăşura după acest îndemn), e vorba despre lucruri şi situaţii banale pentru cel care le face, însă foarte importante pentru cel care le primeşte.
Tocmai de aceea, recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ridica deasupra condiţie pe care o avem prin fapte bune, nu după cum gândim în acest moment, nu după calitatea de “bun” pe care o gândim cu informaţiile de acum, ci după cum ne este cerută din anturaj.



http://coser.ro
 
Miercuri, 25 iulie


În a doua zi de Balanţă (Lună în Balanţă), Mercur şi Uranus se întâlnesc într-un trigon aducând în ziua anterioară interesul şi atitudinea duplicitară. Azi oamenii vor încerca să repare ceea ce ziua de ieri a stricat prin nesincronizare, dar nu prin a face un pas înainte, nu prin a descoperi adevăruri care sunt ascunse ori pentru a demonstra o abilitate, alta decât cea care îl defineşte pe cel în cauză, ci prin atragerea în sfera persoanală a unor impresii mai vechi, prin rediscutarea unor proiecte, prin întoarcerea la fapte ale trecutului cu cele mai bune intenţii şi, deci, cu aşteptări mari în ceea ce privesc rezultatele.
25 iulie ne aduce din nou în discuţie ideea de muncă, de efort susţinut pentru obţinerea unui beneficiu. Dacă, în general, acest efort este îndreptat spre un final plasat în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, relaţia dintre două planete retrograde care, culmea, mai sunt şi surori, ne va îndemna să aducem discuţia în cele mai ascunse şi dificile locuri ale relaţiilor. Aşa cum vom proceda azi, procedează oamenii când sunt singuri sau încolţiţi, atunci când simt că pământul le fuge de sub picioare şi este nevoie de o puternică mobilizare pentru a se ridica. Judecând după tendinţa vibraţiei astrale de azi, după atracţia către trecut, după faptul că impresii din anturaj sunt prea alarmante sau înţelese greşit puterea de a ne ridica dintr-o adâncitură, dintr-un gol, de a ieşi dintr-un impas ne pune în mişcare mecanisme complicate, cele pe care, în general, le ignorăm pentru că le încadrăm în categoria “momente de panică”.
Fiind încadrată de trigonul Luna-Venus şi conjuncţia Luna-Saturn, trigonul Mercur-Uranus poate însemna şi o gândire răsturnată de sentiment, de reguli, complicată de acestea şi pusă la grea încercare invocându-se faptul că se încearcă o soluţionare a unei probleme cu instrumente complet diferite, ca şi cum s-ar duce cineva la un examen scris doar cu creionul dermatograf, ori la un concurs de deltaplane cu laptopul. Mijlocul în sine este verificat în privința randamentului, însă contextul în care este folosit acum nu-l ajută, îl încurcă sau stârneşte o veselie generale de cât ridicol poate conţine.
Prin urmare, ziua de 25 iulie reprezintă momentul în care oamenii iau decizii importante pentru ei şi noutatea nu constă în a hotărî, pentru că acest lucru se petrece zilnic, ci în faptul că ele sunt luate pe resentiment şi pe o stare de saţietate ce nu mai poate fi suportată. Resentimentul va fi manifestat printr-o puternică originalitate, într-un mod rapid, dinamic prin care evenimentele vor fi cântărite prea mult sau direcţionate spre a obţine efecte imediate. Elementul imprevizibil al acestei zile va avea azi fie o componentă afectivă puternică, atunci când se consuma în prima parte a zilei, fie una organizatorică, administrativă sau ideologica, dacă se va manifesta în a doua parte a zilei.
Ceea ce este interesant la această situație vine din faptul că aceste două componente (afectivă şi ideologică) vor face un tandem interesant în această zi. Fie se vor rosti jurăminte cu o tărie şi o insistență impresionante, fie se va căuta să se ascundă adevărul în spatele unor trăiri afişate cu multă minuţiozitate, în aşteptarea unor momente potrivite pentru a obţine maximum de efect cu minimum de efort. Aceste momente, după cum le gândim şi le solicităm cu mintea azi nu vor veni niciodată. Tocmai de aceea recomandarea este aceea de a folosi forţa trecutului pentru a ne aminti ceea ce nu a fost corect, de a ne recupera energia de acolo, de a ne desprinde de toate aceste resentimente şi a decide pe mai departe într-o totală detaşare, nu pe baza acelor impulsuri.
http://coser.ro/
 
Joi, 26 iulie


Lăsând în urmă două zile de confuzii, de complicaţii de natură comportamentală, de indecizii, fie aplicate propriilor planuri de viitor, fie în proiecte ale căror rezultate vizau grupuri de persoane, nu interesul individual, Luna trece azi în Scorpion, semnul căderii sale. Până seara, va împlini cinci aspecte: trigon cu Neptun, careu cu Soarele, sextil cu Pluton, careul cu Mercur şi trigon cu Chiron. Ceea ce va reuşi Luna azi, nu va fi, însă, o revenire la seriozitate, la spiritul practic sau la consecvență, ci o modificare a strategiei de lucru, ca atunci când, din raţionamente ce ţin de pretenţiile sau tabieturile cuiva, o anume persoană este schimbată, înlocuită din echipa de proiect, fără a i se comunica motivul pe baza căruia s-a luat această decizie.
Când Luna se află în Scorpion sunt arhicunoscute crizele de identitate, ipostazele ce pot fi greu sondate, care nu pot fi analizate sau încadrate în reguli, scheme, procese, mecanisme, pentru că sunt intens protejate şi menţinute cu o perseverență demnă de admirat. Dacă în orice altă poziţie a Lunii, într-o altă zodie fixă (Taur, Leu sau Vărsător) ea se poate exprima, îşi poate împărtăşi temerile sau bucuriile în raport cu celelalte evenimente pe care nu le determină, dar cu care interacţionează, în Scorpion schimbul de cuvinte, energie, valori, mesaje este controlat de dorinţa de putere sau de aceea de a coordona activitatea cuiva, de a conduce evenimentele unui demers, după bunul plac, spre finalitate.
Indiferent de poziţia ei în temă natală, azi Luna ne va face misterioşi, calculaţi, dar puţin egoişti (pe unii puţin mai mult), având la bază o motivaţie pe care vom refuza să o împărtăşim. Există o reţinere, o fora care contractă, ascunde sau îndreaptă spre un alt domeniu ceea ce ar fi trebuit să fie evident, iar aceste lucru nu vor rezolva ceea ce ziua de ieri a încurajat spre ignorare, ci va aduce şi mai multă bulversare. Din exterior întregul tablou va apărea ca o acţiune săvârşită în mare viteză pentru a compensa un timp pierdut, pentru a recupera un deficit, pentru a convinge o persoană sau un grup referitoare la o nevoie personală, la o realizare sau în legătură cu acceptarea unei idei exprimată în formă scrisă care va rămâne în timp ca proba a exprimării sau a parcurgerii unei anumite etape.
Prin urmare, ziua de 26 iulie ne va lăsa impresia că se plătesc nişte poliţe, ca oamenii caută, prin ceea ce simt, gândesc şi fac să se răzbune, să se jignească, să se comporte necuviincios unii faţă de alţii pentru a-şi dovedi superioritatea, puterea sau pentru a-şi ascunde foarte bine slăbiciunile. Vibrațiile Lunii în Scorpion sunt atât de dificile încât orice element pe care încercam să-l vindecăm, să-l soluţionăm sau să-l anulăm, atunci când se dovedeşte neconform cu ceea ce ne-am stabilit, va atrage după el o altă complicaţie, poate una şi mai mare sau şi mai dificil de rezolvat încât ramificaţiile se întind foarte mult în timp, dar şi în profunzime. Înţelegem de aici, ca ziua ne aduce în faţa unor probleme cu adevărat serioase. Ceea ce vedem la alţii nu luăm atât de mult în considerare, însă ceea ce simţim, gândim sau facem reprezintă pentru propria persoană un element de maximă urgenţă.
În afară de careul cu Soarele, luna azi împlineşte aspecte numai cu planete retrograde, ceea ce este uşor de înţeles pentru oricine deţine cunoştinţe minime de astrologie că există o forţă de grup, de coerciţie care ne aduce în față probleme pe care nu am putut să le soluţionăm anterior. Ceea ce va fi dificil azi vine exact din forţa de coeziune, din această rezonanță negativă, acea “înţelegere la rău” cum se spune în popor, care aduce un grad ridicat de dificultate acestor situaţii.
Cei care iau în uşor ceea ce li se întâmplă gândind că, de vreme ce recunosc probleme pentru că nu sunt noi (retrogradarea arata în primul rând reeditare) pot face față, de fapt nu iau în calcul că nu se confruntă cu o singură problemă, ci cu mai multe. Pentru că azi se pot acutiza dificultăţile de limbaj, de înţelegere, durerile reumatice, neputinţa de a ierta, accepta sau depăşi o situaţie conflictuală recomandarea reprezintă de fapt o invitaţie la linişte. Dacă în adâncul fiinţei suntem împăcaţi şi liniştiţi cu tot ceea ce facem, o mare parte dintre problemele care cer urgentare se topesc de la sine sau se temperează în aşteptarea unui alt moment când să-şi manifeste mesajul pe care-l conţin.
http://coser.ro/
 
Vineri, 27 iulie


Azi Luna trece prin fereastra opoziţiei dintre Junon şi Lilith şi ne aduce în întâmpinare relaţii neobişnuite, ciudate, tulburătoare amintiri care ne vin în cale cu un aer proaspăt, deşi scheletul lor este unul greu de modificat, uzat, vechi.
Faptul că Junon şi Lilith sunt în opoziţie nu mai reprezintă un element de noutate astrală, însă de fiecare dată când Luna sau o altă planetă trece prin fereastra acestui unghi se întâmplă un fenomen mai puţin plăcut pentru oameni şi interesant pentru astrologi, adică se amplifica trăsăturile negative ale axei Taur-Scorpion: invidia, ataşamentele, obsesia banilor și a comodităţii.
În cazul Lunii, elementul particular care intervine în acest tip de relaţie este cel al fricii de singurătate. Aceasta este astăzi motivată de lipsuri materiale, de absenţa unui confort, neputinţa de a menţine o funcţie, de a o coordona aşa cum se cuvine, de a o exercita în mod adecvat, dar şi aplicarea unor strategii neconforme cu simţul realităţii adică sub impulsul dorinţei de putere şi a obsesiei de acumulări materiale. Pentru că semnul slăbiciunii va fi evident azi, se va minţi sub pretextul că se salvează o relaţie sau se insistă în direcţia încheieri unui tip de colaborare.
Faptul că Luna trece prin această fereastră, dar din semnul căderii ei, amplifică agresivitatea şi duce la o accentuarea a acelor relaţii care sunt tensionate. Pentru că aceste unghiuri se împlinesc seara, întreaga zi va fi sub semnul planului, a schemei, a construirii unui şantier de lucru, a aplicării unui plan care necesită mult timp pentru a fi finalizat sau multă energie pentru a-şi arăta primele rezultate.
Pentru că Luna trece prin fereastra opozitiei dintre Junon şi Lilith aspectul de tensiune în relaţii capătă o notă personală, însă în această dispunere, cu Luna în Scorpion, chiar dacă Luna este lezată, se dovedeşte a fi aspectul cel mai puţin agresiv din punctul de vedere al consecinţelor. Nu ne va fi bine nici cu motivaţiile pe care le avem, nici cu demersurile pe care trebuie să le facem, nu vom fi în armonie nici cu cei din jur, nici împăcaţi cu perspectiva unor finalităţi, însă va fi protejată o noţiune personală, un individ, o valoare despre care cel în cauză nu va dori să vorbească.
Prin urmare, ziua de 27 iulie este o zi care ne aduce în centrul atenţiei o nouă serie de probleme, de conflicte, de dileme pentru a ascunde multe dintre problemele pe care, nici de această dată, nu dorim să le rezolvăm, vom apela la mici artificii verbale, dantelării semantice sau chiar minciuni şi ne vom strădui să consumăm cât mai multă energie pentru a fi credibili.
Există acum anumite complicaţii în relaţiile personale care nu pot fi rezolvate prin tensiune sau prin dialog pe un ton ridicat, ci este nevoie de multă înţelegere, compasiune, de disponibilitate, de efort, poate chiar intelectual, nu doar afectiv sau fizic. Aceste tipuri de relaţii astăzi trec prin momente dificile pentru că se răscoleşte ceva, se aduce în discuţie o problemă care trebuie lăsată acolo unde este, care nu se potriveşte discuţiei, rangului, nici anturajului pentru că sunt răscolite amintiri care creează o senzaţie neplăcută. Luna din Scorpion face acest lucru acum pentru a dovedi că este puternică, iar oamenii care sunt acum sub influenţa directă a acesteia, adică acele persoane care doresc să demonstreze, nu să-şi trăiască viaţa, au o zi plină de evenimente, de tensiune, de nervi, de stres, de crize.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa în voia evenimentelor, de a le trăi pe acestea şi de a evita extremele. Extremele, de-a lungul întregului an 2012 în mod general, dar și în mod particular astăzi, sunt distructive.
http://coser.ro/
 
Sâmbăta, 28 iulie


Trecerea Lunii în Săgetător aduce în mijlocul zilei împlinirea conjuncţiei dintre Lună şi Capul Dragonului apoi o întreagă suită de aspecte pozitive ce se desfăşoară de-a lungul acestei zile, dintre care se remarcă doar două careuri: Lună-Neptun şi Lună-Chiron.
Acestea vor aduce zilei un plus de vitalitate şi de forţă, o inclinație spre a face fapte mari, spre a respecta oamenii, spre a ne implica în activităţi legate de comunicare, de mişcare în aer liber, de deschidere, de jovialitate, fără a ne implica absolut deloc în a cerceta dacă ceea ce facem, gândim sau proiectăm este corect şi de perspectivă.
Conjuncția dintre Soare şi Mercur, adică aspectul de cazimi dintre cele două planete, aduce serii zilei de 28 iulie o suită de evenimente neobişnuite. Mercur este retrograd, pe deasupra este şi în cădere, şi conjuncţia acestei planete mici şi dinamice cu grandiosul Soare în domiciliu ne poate aduce în faţa unor situaţii dificile, în care un element de detaliu să strice întregul echilibru, pe ideea “buturuga mică răstoarnă carul mare”.
Acest factor care perturbă nu reprezintă o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit, ci vine spre noi cu un conţinut afectiv cunoscut și marcat de dramă, nemulţumire, frustrare şi ne arată faptul că oricât de multe bucurii am avea, oricât de multă încântare ne-ar cuprinde, întreaga dimensiune a vieţi poate fi preschimbată, răsturnată sau rănită de micile incidente, micile neplăceri, de detalii.
Întreaga zi va încuraja mai mult activităţile în sfera personală, pentru că Mercur în Leu retrograd în conjuncţie cu Soarele face trimitere la activităţi de creaţie într-un spațiu interior, într-un cadru intim, acasă, într-un atelier personal, într-un mod izolat, ascuns de privirile celorlalţi, însă cu speranţa că într-o bună zi această creaţie va fi apreciată la scenă deschisă. Prima zi de Săgetător ascunde îndoielile, temerile, le ţine departe de ochii celorlalţi şi creează un suspans, crează o tensiune, chiar o presiune psihologică asupra anturajului, asupra grupurilor, nu pentru a spori misterul, ci pentru a ascunde neputinţa de a ajusta sentimentele, conform cu cerinţele societăţii.
Cei care sunt incapabili să înţeleagă această urzeală de forţe, această combinație de elemente mici care duc la construcţia unui edificiu impresionant, vor da vina azi pe lipsa timpului. Timpul nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă azi, nici absența lui, însă oamenii aşa vor considera pentru că vor fi prea mult axaţi pe nevoile şi dorinţele personale şi prea puţin interesaţi pe ordinea lucrurilor, adică acea suită de evenimente care se desfăşoară în raport cu nevoile celorlalţi, adică în raport cu societatea.
Există un rost al acestora şi anume evoluţia, însă evoluţia, aşa cum se prezintă astăzi, este deformată de mesaj. Cu acest gen de previziune astrală ne-am mai întâlnit şi în zilele anterioare, adică mesajul pozitiv, benefic să depindă mult de abilitatea omului de a se întoarce la locul faptei, de a părăsi prezentul pentru a se întoarce în trecut cu gândul exclusiv de a repara sau ierta ceea ce s-a-ntâmplat acolo. Această întoarcere nu reprezintă un element spontan, natural, ci unul marcat de efort, produs în urma unei contracţii interioare, după un anume proces de analiză, după ce se discută, după ce se descoperă că oricât de mult am tăia frunzele răului din prezent, rădăcina lui din trecut va duce la formarea altor ramuri care, poate, în viitor ar putea fi încărcate de un frunziş şi mai bogat. Îndemnul de a lăsa trecutul în pacea va continua să rămâne trăsătura esenţială a acestui an, însă direcţia pe care ne-o trasează acum contextul astral nu este aceea de a retrăi, spre exemplu, holocaustul, ci de a vedea un film pe acest subiect sau de a vizita un muzeu cu exponate specifice pentru a înţelege şi ierta trecutul.
Prin urmare, ziua de 28 iulie chiar dacă se anunţă spectaculoasă, chiar dacă se anunţă plină de evenimente ne va încerca prin dezechilibru, tensiune, frustrare pentru ca, în realitate, să ascundă lipsa de coordonare şi, din nefericire, această tendinţă se va răsfrânge asupra următoarelor aproximativ 30 de zile. Astăzi Luna, prin conjuncţia cu Capul Dragonului, iniţiază un nou ciclu draconitic şi ne aduce în faţa unor decizi importante legate de carieră, de destin, de relaţiile pe care le dezvoltăm cu semenii şi de energia pe care suntem dispuşi să o folosim pentru a-i ajuta. Se întâmplă ca pe acest unghi, Soarele şi Luna să fie în trigon. De asemenea, se întâmplă ca pe acest unghi Soarele să fie lezat într-un aspect cu totul remarcabil (conjuncţia cu Mercur). Asta înseamnă că azi se întâmplă ca multe din elementele extrem de benefice şi pozitive, cele pe care punem baza, să ia o întorsătură neaşteptată, să se răstoarne, oamenii să se răzgândească, să se rupă un pod, să cadă curentul, să se rupă tocul la pantof, cineva să ne închidă uşa în nas ș.a.m.d. Se întâmplă tot felul de lucruri ciudate şi nebănuite în care dictează nu majoritatea, ci un element minor, câteva persoane, un obiect mic, adică minoritatea.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi vine să ne aducă o invitaţie la a ne lua în serios viaţa, a privi cu multă răspundere tot ceea ce se întâmplă în jur şi a nu învinui persoana sau situaţia de lucrurile pe care nu putem să le controlăm prin forţa generală a grupului. Azi majoritatea nu dictează, ci dă dovadă de risipire, expansiune sau o lipsă de coordonare. Astfel, poate demonstra prin lipsa de conţinut că ocupa un spaţiu pe care nu-l merită şi că universul va putea azi, în virtutea legii compensaţiei, să facă dreptate. Unii vor fi înlocuiţi, alţii se vor simţi daţi la o parte, iar în sfera socială, în relaţiile dintre oameni, acestea vor avea consecinţe foarte neplăcute.
http://coser.ro/
 
Duminică, 29 iulie


Dacă ziua anterioara lucrurile mici au putut prelua controlul evenimentelor, azi, în ultima zi a săptămânii, adică în a doua zi de Săgetător (Luna în Săgetător) avem de parcurs trei aspecte: două opoziţii (Luna-Jupiter, Luna-Venus) şi un sextil dintre Lună şi Marte.
Prin relaţiile pe care Luna cu Jupiter, Marte şi Venus le construiesc, adică prin cele două unghiuri negative şi unul pozitiv, ne întoarcem la perioadele în care aceste planete erau vedete, adică la începutul lunii iulie. Aceste trimiteri spre evenimentele din trecut, nu înseamnă călătorii în trecut, ci doar reproducerea lor la o altă scară.
Opoziţia dintre Lună şi Jupiter înseamnă un disconfort în relaţia cu norocul, cu justiţia, cu echilibrul interior, o tulburare a puterii de decizie şi acceptarea acestei stări de disconfort, chiar dacă explicaţiile pe care omul şi le dă lui însuşi sunt opuse faţă de ceea ce simte. De dimineaţă, Lună şi Marte într-un sextil îl ajută pe om să-şi recupereze o parte din energie, să se echilibreze prin interacţiune. Întâlniri neaşteptate, fie în mediul real, fie în cel virtual, ne ajută să înţelegem că este mult mai bine să accepţi adevărul că omul este o ființă socială decât să te străduieşte să-ţi implementezi o ideea pe care nu o înţelegi şi anume “Omul este fiinţă socială, dar evoluţia se face prin solitudine”.
În a doua parte a zilei când Luna intră în fereastra opoziţiei cu cu Venus toate aceste lucruri trec în penumbră. Dacă în prima parte a zilei am idealizat, am făcut trimitere la maxime celebre, idei filosofice emise de înţelepţi sau de oameni obişnuiţi prin experienţele de viaţă pe care le-au parcurs, în a doua parte a zilei oamenii îşi trăiesc propriile lor drame, încearcă să-şi explice ceea ce simt, încearcă să-i convingă pe ceilalţi că simt într-un anumit fel, iar din partea cealaltă nu primesc răspunsuri, nu primesc acceptare, ci primesc aceleaşi tipuri de drame formulate într-o altă limbă. Cei care doresc să evadeze din tulburarea pe care o construiesc unghiurile astrale azi, vor căuta să-şi dovedească eficienţa prin înscrisuri, prin forţă, prin grupare sau regrupare prin exprimarea nemulţumiri în mod retoric prin invocarea retoricii în situaţii în care este nevoie de un dialog simplu.
Lăsându-se cuprinşi de aceste trăiri oamenii îşi dau seama că nu au nevoie unii de ceilalţi şi îşi adâncesc această ideea eronată până când găsesc în trecutul lor întâmplări, evenimente sau descoperă în trecutul celorlalţi acele situaţii sau conjuncturi care să le justifice perfect emoţiile de acum.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este o zi de dezamăgire. În primul rând oamenii sunt dezamăgiţi de ei înşişi, în relaţia cu ei înşişi şi despre obiectele sau realizările pe care le-au avut prin efort propriu. De-a lungul zilei îşi dau seama că aceste dezamăgiri pot fi explicate prin anumite distorsiuni, adică relaţii care nu au funcţionat cum trebuie sau anumite sincope pe care nu le-au înţeles şi pe care nu le-au depăşit. Dacă în prima parte a zilei oameni se vor arăta puternici în a-şi ascunde ceea ce-i deranjează cel mai tare, invocând o relație deficitară cu justiţia, cu adevărul familiei, al grupului, cu propriul adevăr sau cu persoană cu care se află într-o relaţie intimă, în a doua parte a zile acestea se vor răsturna. Asta înseamnă că ziua va fi marcată, în prima parte, de nevoia de a demonstra bărbăţie, caracterul raţional al faptelor, de a de monstra prin acţiune concretă că toate acestea reprezintă un imens balon de săpun şi că până la urmă totul se rezumă la drame personale.
Tocmai de aceea recomandarea ne invită la respectarea timpilor zilei, de a ne respecta savoarea şi bucuria dimineţii, tensiunea pe care o simţim în crescendo în mijlocul zilei sau nevoia de solitudine care ne cuprinde în preajma serii. A răsturna aceste momente ale zilei înseamnă a fi în dizarmonie cu natura.
http://coser.ro/
 
Luni, 30 iulie


Lună are azi un mod inedit de a ne pune în valoare sentimentele, prin promovarea adâncimii lor, în defavoarea mobilităţii. Vom avea impresia că gândim mai încet, că ne mişcăm agale, că nu ne mai grăbim şi că toate acestea ne indică un soi de lene. În realitate, se schimbă doar viteza de lucru, nu prin impunerea unei diminuări, ci prin raportarea acestei dinamici la o altă vibraţie de ordin interior, sufletesc. Azi facem apel la gânduri şi stări sufleteşti pe care nu le-am experimentat, asupra cărora nu am zăbovit prea mult şi care acum, prin folosirea lor, ne dau impresia de noutate, de revenire la o formă de comportare care ne-a încântat trecutul, dar pe care până acum nu am adus-o cu noi în prezent.
Azi Luna, pe ultimul sector al zodiei Săgetător, se întâlneşte cu Saturn într-un sextil, iar pe primul segment al zodiei Capricorn, într-altul cu Neptun, pentru ca, spre seară, va trece prin conjuncţia cu Pluton. Această trecere de la un sextil cu octava sa superioară, la altul, cu o planetă (Neptun) care se află de ceva vreme cu Pluton într-o relaţie armonioasă de reconstrucţie a valorilor, de reînviere a obiceiurilor vechi pentru a fi şterse, anulate sau transmutate, aduce Luna în postura de purtător de lumină, de mesaje subtile benefice, de forţă regăsită în momente greșite, de motivaţie care ne ridică dintr-un adânc dureros, neplăcut şi complicat. Conjuncţia cu Pluton din seara acestei zile va avea menirea de a oferi răspunsuri. De fapt, întreaga zi ne va pune în relaţia cu soluțiile, ajutându-ne să ne gândim altfel viaţa, să îndrăznim mai mult, dar, acum, nu cu lăcomie, ci cu ponderaţie, cu măsură, într-un alt ritm şi cu altă determinare.
Privind în ansamblu trecerea prin unghiuri a Lunii de la o planetă la alta, de la un malefic la altul (Neptun fiind retrograd poate fi inclus în aceeaşi categorie) ne ajută să înţelegem că experienţele vieţii pot fi şi altfel decât dureroase, pot fi sublime, înălţătoare. Pe unele le putem descoperi azi ca fiind încărcate de un mister aparte, că oamenii din jur, cu care până acum am construit o altă relaţie, devin dintr-odată purtători ai unor mesaje speciale. Nu se va pune problema dezvoltării încrederii, ci doar de a ne raporta altfel la ceea ce avem în jur. Transpus în evenimente, acest nou mod de a ne raporta înseamnă a accepta, a îndura cu seninătate o complicaţie sau a depune mai mult efort chiar şi pentru lucrurile care nu beneficiază de o plată imediată.
Maleficii, în astrologie, nu au darul doar de a indica suferinţa, de a ne aminti că viaţa, prin experienţele la care ne supune, este un şir întreg de evenimente triste şi apăsătoare, ci ne pun şi la muncă. Azi, în prima zi a săptămânii, ideea de muncă, de efort, de înţelegere, de cunoaştere va căpăta o nouă înfăţişare una care le ofere confirmări asupra faptului că deviaţia, neputinţa, incultura, necunoaşterea sunt doar ipostaze, bucle, ale unui drum care nu va conteni să ne surprindă: cel a vieţii.
Prin urmare, 30 iulie devine o zi în care puterea de muncă, disponibilitatea pentru lucrul în echipă, înclinaţia spre a lucra prin atenţie şi conştientizare ne încântă şi ne oferă indicii asupra unor posibile finalităţi. Unii vor considera că aceste finalităţi sunt legate de un câştig material, de o nouă relaţie de prietenie, de o nouă formă de asociere sau de accederea spre noi înţelegeri aplicaţii oamenilor, lumii, vieţii. Nu se poate şti precis care sunt, în mod particular, aceste elemente. Fiecare îşi va extrage din seva sa, din trecutul său, din suita de evenimente, de întâmplări sau de experienţe ceea ce constituie acum rampa de lansare, nu foarte departe în viitor, ci spre începutul lunii august care ne va aduce multiple motive referitoare la ideea că este nevoie să ne ridicăm, să ne permitem o altfel de viaţă, să trăim prin suflet, prin noutatea sa continuă, prin adâncimile şi profunzimile sale, nu prin frământările unei vieţi plină de promiscuitate şi lipsă de condescendenţă.
Azi simţim nevoia de a ne sustrage acelor direcţii pe care le indică familia, grupul, locul de muncă, căutând un moment personal de parcă numai de acolo ne-ar putea veni liniştea şi mulţumirea. De dimineață ne trezim cu o stare, cu o idee, cu o impresie în urma a ceea ce s-a consumat în sfera interioară în timpul nopţii şi întreaga zi vom fi ghidaţi de această voce lăuntrică pentru a ne regăsi într-o nouă ipostază. Dacă nu vom reuşi să evităm agitaţia, ziua de mâine ne va încuraja şi mai mult în această direcţie, pregătindu-ne pentru ceva anume, pentru un eveniment pe care o previziune generală nu-l poate anticipa, unul care este atât de personal şi intim încât se va lipi de memorie într-un mod în care ne va afecta întreaga structură mentală, volitivă sau afectivă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi dreptul la a ne ridica prin calităţi, prin efortul de a înţelege, de a munci, de a respecta omul şi valorile sale, adică de a face altceva decât ne îndeamnă acum modele culturale sau, mai exact, modele inculturale.
http://coser.ro/
 
Marţi, 31 iulie


Ultima zi a lunii iulie ne aduce împlinirea a două aspecte importante pentru această perioadă: trigoanele Soarelui cu Uranus şi respectiv al lui Venus cu Saturn. Pe lângă acestea, Luna, în a doua zi de Capricorn (Luna în Capricorn), împlineşte azi două careuri (cu Uranus şi respectiv Marte) şi un sextil, cu Chiron.
Întreaga zi de va desfăşura, aşadar, în tonul informaţiei. Relaţia dintre Soare şi Uranus ne aduce în postura de a gândi profund, de a ne exprima liber, de a depăşi limitele care ne-au speriat până acum, de a renunţa, fie şi numai pentru o zi, la acele atitudini, la acele stereotipuri care ne impregnau structură cu aceleaşi vibraţii, iar şi iar, amplificând de la o zi la alta povara karmică, nemulţumire, tristeţea. Azi ne simţim mai liberi, mai puternici, mai motivaţi şi ceea ce trăim nu este un element de factură subiectivă, nu se bazează doar pe impresiile personale, ci reprezintă efectul unei deschideri, a unei mobilizări pentru obţinerea unui avantaj sau pur şi simplu de dragul schimbării.
Aspectele în care intervine Uranus sunt marcate, deopotrivă, de dorinţa de noutate şi de cea de progres. Dacă noutatea nu reprezintă o prea mare problemă, ea putându-se desfăşura şi la nivel orizontal, prin schimbarea unei probleme cu o altă care să lase impresii eronate, progresul presupune desprinderea de un factor care până acum ne ţinea pe loc. Mulţi nu ştiu ce anume îi ţine pe loc, care sunt elementele care nu le permit folosirea funcţiilor psihice la întregul potenţial sau, în registru comun, care nu le poate oferi, aşa cum îşi doresc, o stare continua de confort. Uranus, nici măcar când este în trigon cu Soarele, nu este prieten cu confortul. El iubeşte tot ceea ce este nou, tot ceea ce se mişcă, ce schimbă, înlocuieşte, distruge sau modifică, pentru a pune bazele unui edificiu care poate avea acelaşi rol, aceeaşi funcţie, dar nu poate avea aceeaşi înfăţişarea.
În felul acesta, raportul dintre conţinut şi idee, dintre dorinţă şi finalitate se măreşte atât de mult încât mulţi se vor mira de ei înşişi de ceea ce vor face azi. Cumulând trigonul Soare-Uranus (prietenia între rivali) cu trigonul dintre Venus şi Saturn, putem îndrăzni să aprofundăm observaţiile care merg spre a anticiparea unor semne stranii de înţelegere între părţi adverse. Dacă la nivelul vieţii comune, pasul spre înţelegere a fost de cele mai multe ori apreciat ca un element tonic, menit să susţină armonia grupului, a relaţiei, a familiei, nu să distrugă prin umilinţă identitatea personală, în privinţa relaţiilor sociale lucrurile se complică puţin. Retrogradarea lui Uranus în Berbec aduce focul care distruge brusc, explozia care îi întoarce pe oameni la stadiul primar, la sărăcie, la puţinul pe care-l aveau când au început construirea acestui drum, adică la o formă neobişnuită de început, care anunţă o nouă serie de evenimente complicate, poate chiar asemănătoare cu cele pe care le-am parcurs în ultimii ani.
Prietenia dintre rivali devine astfel o consecinţă a exploziilor sociale, a modificărilor iresponsabile care sunt atât de mult încurajate de fondul astral de acum. Indiferent de arsenalul pe care îl pun în joc, grupurile par că rămân acum fără armele necesare, însă aceasta este doar o păcăleală, pentru că nu instrumentele folosite au reprezentat pericolul cel mare, ci voinţa, intenţia de a distruge, de a înlătura, cu ură, duşmănie, invidie, cu o agresivitate de care, aşa cum am tot anunţat de câţiva ani încoace, noi, cei din prezent, nu am avut parte. Pericolul întoarcerii la o nouă atitudine, la un nou mod de a acţiona este inerent, fie prin repetarea istoriei, fie prin repetarea efortului de ridicare. Brusc ne trezim că peretele pe care l-am construit nu este conform standardelor şi dărmându-l o luăm de la capăt cu adunarea materialelor, consilierea din partea unui profesionist, eşalonarea timpilor de lucru, consultarea unui observator s.a.m.d. adică lucruri pe care noi le-am parcurs deja, însă produsul final pentru care s-au consumat toate acestea nu a fost cel aşteptat.
Aşa după cum se observa, fenomenul social, cel desprins din mesajul astral depăşeşte graniţele unui stat, al intereselor care există în cei care deţin factorul de control la nivelul unei comunităţi, ci ţintesc pe decizia unor factori situaţi în umbră, în spatele cortinelor, dincolo de privirile agresive ale maselor.
Pe acest fundal, Uranus poate aduce sclipirea de iluminare. Se combină într-un mod armonios cu lumină solară şi ne aminteşte de îndemnul Filocaliei “Dai voinţă, iei putere”.
Dimensiune personală capăta astfel un rol esenţial pentru că pe acest unghi se vor ridica voci din mulţime care vor spune că a venit timpul să ne oprim murmurul acid şi să ne amintim de respiraţie şi, prin intermediul ei, de liniştea unui moment care să pulseze în absenţa a ceea ce am construit. A te opri când îndemnul este de a te exprima, iar mulţimea, gloata, îţi spune că te poţi exprima numai în direcţia aceasta, cere efort, înţelegere şi dorinţa de a te simţi bine cu tine. Într-un contrast cât se poate de evident, azi, în această perioadă (aspectele indicate îşi răspândesc vibraţiile cel puţin 4-5 zile înainte şi după), a te opri înseamnă a renunţa la peretele pe care le-ai ridicat cu atât de mult efort căutând prin agoniseala de o viaţa rostul acestui demers, însemnătatea faptului că tu, ca individ, ai participat la ridicarea acestui element. Poate nu vei reuşi să obţii un răspuns, pentru că mintea, atrasă de forţa distructivă a gloatei cere un înlocuitor obiectului la care trebuie să renunţăm pentru a se mulţumi, însă simpla raportare la acest mod de înţelegere aduce fiinţa aproape de momentul magic al liniştii și aceasta într-un haos social care nu mai are nevoie de niciul fel de prezentare, nici măcar de una astrologică.
Prin urmare, ultima zi a lunii iulie ne pune în fața convingerilor personale, în faţa unor creaţii personale, în fața tendinţelor personale cele care ne fac diferiţi de grup sau elemente reprezentative pentru acesta. Prin trăirile de acum, prin faptele în care suntem implicați, luaţi de val, descoperim că îndemnul de a participa la preschimbarea lumii coexistă cu necesitatea de a împinge, alături de alte mâini, zidul pe care tot noi l-am construit. Sub convingerea că distrugerea lui ne permite să vedem mai departe, mulţi se vor consuma intens pentru a-şi vedea dorinţa îndeplinită. Acest zid le poate apărea unora azi sub forma fricii de a vorbi, de a împărtăşi, de a schimba impresii, de a se împrieteni, de a se deschide, de a avea încredere în oameni. Dărmând această barieră trăiesc un mare paradox: se simt bine şi deopotrivă îngruziţi în fața perspectivei. Nici Uranus şi nici celelalte planete care lansează azi mesajele lor nu ne ajută să ne reconfigurăm după momentul exploziei. Este, deci, nevoie de multă cumpătare şi la fel de multă luciditate pentru că nu distrugerea în sine reprezintă succesul acestei zile, ci îndemnul subtil de a renunţa prin distrugere, nu prin sublimare, la ceea ce am construit. De asemenea, din observaţiile cu caracter general al acestor previziuni nu se poate stabili calitatea acestui demers. În funcţie de mesajul natal al fiecărei teme, renunţarea la trecut poate fi dureroasă, negativă sau benefică.
Tocmai de aceea, ca recomandare, este important să nu renunţăm la luciditate atunci când dezvoltăm ambiţii atât de mari, când ne lăsăm pradă unor decizii atât de categorice aşa cum sunt cele din finalul acestei luni.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 1 august


În exil (Capricorn), în prima parte a zilei, Luna împlineşte azi trei aspecte: sextil cu Junon, careu cu Saturn şi trigon cu Lilith. În a doua parte a zilei, când va trece în Vărsător, Luna va împlini un sextil cu Capul Dragonului şi o opoziţie cu Mercur, aflat încă în mers retrograd.
Întreaga schema astrală se împarte, deci, în două direcţii. Prima, se va baza pe frustrarea că emoţia nu se ridică la nivelul aşteptărilor, iar a doua vizează accesul la informaţii pe care nu le putem încă încadra. Indiferent de direcţia spre care merge, prima zi a lunii august se va dovedi încărcată de răspundere ca şi cum fiecare cuvânt, fiecare expresie, fiecare semn ne pune la încercare nivelul de cunoştinţe, puterea de a aprecia oamenii la justa valoare, disponibilitatea spre a ne separa de frică, incertitudine, poate chiar neputinţă.
Trecând de la Capricorn (exil) la Vărsător, Luna nu face decât să evadeze dintr-un prizonierat, să părăsească un câmp minat, să iasă din zona în care erau amplasate capcanele pentru animalele sălbatice şi să intre într-o zonă care să nu-i ofere prea multe certitudini, dar care să fie lipsită de pericolele îndreptate cu precizie împotriva sa.
Fundalul acestei zile este unul riscant, ca şi cum ceva ne urmăreşte fiecare mişcare, ca atunci când este făcută o greşeală din neatenție și imediat, din jur, cineva sare şi sancţionează, acuză, deconspiră, spune mai departe, adică face totul vizibil. Dacă în prima parte a zilei acest lucru ne poate deranja, pentru că face mediul în care trăim uşor nesigur, în a doua parte a zilei vom deveni uşor refractari la acest tip de predispoziţie, căutând să ignorăm şi să cultivăm încrederea în sine ca principal antidot al nesiguranţei.
Sextilul Lunii cu Capul Dragonului sub razele dizarmonice ale lui Mercur retrograd, face din a doua parte a zilei o perioadă foarte apăsătoare din punct de vedere afectiv, supusă riscului de calcul, de timp, de energie, de rezistenta, de luciditate. Deşi vom fi tentaţi să mergem înapoi cu mintea, cu sufletul, să căutăm sentimente în evenimente consumate care să ne reabiliteze, să ne remonteze, azi este greu de călătorit cu mintea în trecut pentru că, prin retrogradarea lui Mercur, chiar mintea este cea care nu se poate coordona singură. Altădată s-a putut media tendinţa Nodurilor prin apelul la evenimentele şi, instinctiv, acum, se va încerca acelaşi procedeu, însă fără a avea sorţi de izbândă. Problemele generate de calcul, de timp, de energie, de rezistență sau de luciditate vor tulbura atmosfera acestei zile și nu ne permit călătorii atât de delicate şi, în absenţa unei planete colective care să susţină, prin accesul la egregor, acest tip de proces, ne va fi imposibil să invocăm trecutul, evenimente sau traume fără să ne tulburăm şi mai tare liniştea.
Prin urmare, luna august debutează cu o formă de modulaţie astrală care ne duce la complicaţii de natură interioară, de tulburări de gândire şi toate ar putea mai curând să ne susţină convingerile negative despre sine decât curajul, abnegaţia sau dorinţa de cercetare. Unii vor considera că destăinuirile, cele încurajate de trigonul Lună-Lilith, reprezintă cele mai bune soluţii pentru această zi. Din nefericire, nu, iar aceasta nu doar în intervalul 5,02-12,55, când Luna se află în perioada fără direcţie, ci de-a lungul întregii zile, orice formă de deschidere lasă un gust amar. Acest lucru se întâmplă pentru că înţelegerea răspunsului devine, prin retrogradarea lui Mercur, o forţă întoarsă împotriva propriei persoane.
Judecând după faptul că Jupiter este planeta focar în triunghiul minor pe care îl construieşte cu Soarele şi Uranus şi îndemnul său de a ne implica în clarificări de factură socială, în a ne îndrepta spre oameni care deţin funcţie, care sunt purtătorii unui mesaj, care promit susţine sociale este unul foarte mare, azi ne menţinem în registrul consumului şi al nemulţumirii şi oricât de mult am încerca să ne ridicăm, să sărim, ne vom lovi cu capul de tavan şi vom considera că acestea ne sunt limitele creşterii personale. Nu, categoric nu acestea ne sunt limitele, doar trebuie să ieşim din acest cadru strâmt, să abandonăm aceste sentimente periculoase, de culpabilizare, de agresivitate, de neputinţă, de incertitudine, de teamă. Fără acestea, lumea devine mai mare, mai cuprinzătoare, mai generoasă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi azi timp pentru a înţelege de ce am ajuns să fim ceea ce suntem şi să ne întrebăm: dacă nu ar fi fost să fiu aşa, oare cum aş fi fost? Pentru cei care prefera profunzimile spirituale, trecerea Lunii de la Capricorn la Vărsător înseamnă trecerea de la experimentare la înţelegere, de la observaţie la cunoaştere prin lucrul cu sine.
http://coser.ro/
 
Joi, 2 august


Luna plină de azi este singurul aspect stresant care se împlineşte la grad perfect, celelalte fiind benefice (sextil Lună-Uranus, trigon Lună-Jupiter, sextil Soare-Jupiter, trigon Luna-Marte). Luna plină împlinită pe acest semn vine să încurajeze nevoia de glorie, de curaj, de deschidere către spaţii mari, de adjudecare a ceea ce promite întregire sau extindere. Sextilul Soarelui cu Jupiter chiar în momentul de Lună plină aduc un plus de forţă şi o direcţie pozitivă evenimentelor acolo unde se mai poate ajusta ceva. Bucuria şi progresul, cele care ne vin din acest unghi reprezintă azi expresia plăcerilor multiple. Plăcerea de a vorbi, de a împărtăşi, de a oferi, de a deschide sufletul sau Cutia Pandorei, de a descoperi lucruri noi, de primi şi prin acest gest, de a intra într-o nouă familie, un grup sau într-o nouă structură socială. Viaţa, prin acest aspect, va primi mai mult decât va oferi, nu pentru că forţa sa ar fi slăbită, ci pentru că, paradoxal, azi mai dispune de spaţiul necesar pentru a se desfăşura, pentru a se extinde și în lisa unul debuşeu plătim scump pentru putere şi confort sau pentru plăceri personale. Este însă ușor de dedus că toate acestea duc la frustrare, iar Luna plină din Leu are darul de a construi păreri eronate despre viaţă şi a-i încuraja pe oameni să şi le exprime în diferite moduri. Că ele ţin de fenomenul social, de impresiile desprinse din lectura unui articol, a unei cărţi sau că vin ca un rezumat al unei perioade mai dificile, spre exemplu cea care s-a desfăşurat de la începutul anului încoace, ne pune într-o postură penibilă, neobişnuită, care poate leza elementul pozitiv pe care l-am hrănit până acum. Unii ar putea considera acesta momentul adevărului, clipa în care înţeleg în ce constă opoziţia anturajului, cât de puternici sunt, cât de determinaţi sunt cei din jur în a-şi proteja propriile interese sau propriile valori şi cât de util este exemplul lor.
Relaţia dintre luminarii şi implicarea justiţiarului Jupiter în această dispunere antagonică pune la grea încercare sinceritatea, echilibrul emoţional, respectul faţă de oameni şi corecta folosire a energie sau, a puterii. Jupiter în Gemeni, într-o relaţie de bună înţelegere cu Soarele din domiciliu (sextil), foarte sensibil la laude, aprecieri, recompense, intervine asupra acestei zile prin elementele de factură comportamentală menite să ascundă adevărul, să spună ceea ce-i convine lui, nu grupului, să deformeze anumite informaţii și să lase la voia întâmplării relaţiile dintre oameni care acum, mai mult ca oricând, au nevoie de şlefuire. Această invocare nefirească a naturalului justifică, prin neimplicare, ireponsabilitatea şi duce spre greşeli în cascadă. Exilul lui Jupiter (Gemeni) reprezintă şi exilul dreptăţii, neputinţa de a expune un concept fără a-l păta de subiectivitatea care îi deformează mesajul şi îi poate impune o altă finalitate.
Ceea ce ne vine prin Jupiter acum nu are însă darul de a ne pedepsi, de a ne sancţiona, de a ne pune într-o lumină proastă doar pentru a ne oferi o lecţie de viaţă, ci de a ne ajuta să vedem că există elemente de comportament, atitudini care în acest context, dacă nu sunt șlefuite, compromit, în loc să ajute. Aceasta înseamnă că orice încercare de a ridica nivelul social, de a accede la o funcţie, de a obţine un avantaj într-un demers social cere mult consum interior şi finalitatea nu este cea aşteptată. Toate acestea se întâmplă pentru că dinamizarea, amplificarea ambiţiei, a dorinţei de a acţiona trebuie să ne ducă spre a înţelege rolul sau calitatea prezentului şi doar în funcţie de acestea să ne stabilim paşii următori.
Evenimentele sociale, cele predispuse de acest unghi nu sunt însă lovite noutate, chiar dacă în Gemeni Jupiter caută să schimbe doar pentru că se plictiseşte de ceea ce nu înţelege. Ele îşi urmează cursul, nu prea bun, cel pe care îl tot indicam de la începutul anului şi care evidenţiază trăsătura generală a lui 2012: un an al extremelor. Implicarea sa în relaţiile dintre grupuri are însă o componentă specială, datorită Lunii pline. Sunt încurajate exprimările la scenă deschisă, declaraţiile tendenţioase, de forţă, chiar de război, cele care susţin exacerbarea orgoliului şi care în loc să ducă spre creativitate, spre susţinere, protecţie (trăsături ale zodiei Leu) duc spre dizolvare, separare, chiar anarhie. Înţelegem deci că, în special prima parte a zilei, se va afla sub semnul unei expulzări, a unei explozii, a unei ieşiri din fire, a neputinţei de a controla, de a conduce în condiţii de siguranţă, de a aprecia la justa valoare calitatea şi prezenţa unui om sau a unui grup.
Prin urmare, ziua de 2 august reprezintă o evidenţiere a calităţii umane, o deschidere, cu bune şi cu rele, a individului faţă de grupul său, faţă de anturaj, faţă de acel element care, anterior, prin intervenţii repetate, l-a constrâns în intenţia de a coordona drumul său de a impune o anume finalitate. Poate fi o zi a jocului periculos soldat cu urmări dramatice dacă forţa cu care se acţionează nu este supusă unui minim de discernământ.
Oamenii învaţă azi cum să meargă, iar cei care cad dau vina pe apropiaţii lor, pe forţele naturii, pe întâmplare, pe soartă, pe ghinion, nici într-un caz nu fac trimitere la lipsa lor de experienţă sau la orgoliu pe care acum nu mai ştiu să şi-l măsoare.
Luna plină va tensiona azi sistemul cardiovascular, forța picioarelor, tonusul muscular, rezistența la efort şi va impune o dizarmonie între minte şi corp la o intensitate care duce imediat la oboseală, epuizare.
Cei care lucrează cu energia vor simţi azi că opusul furtunii astrale este liniştea (pacea sufletească), cea care există în absenţa unei creaţii mentale, fără gând, prin totală atitudine de martor. Nimic nu ne aparţine, totul este creat deja, iar cei care vor folosi ceea ce este în jur în detrimentul celorlalţi, vor veda pe propria piele cum mecanismele astrale îşi vor regla tonusul izolând dizarmonia și atribuind-o celui care a produs-o pe ideea “Fiecare pasăre pe limba ei piere”. Trăind în dizarmonia produsă de el însuşi, omul va genera la rândul său forme gând de aceeaşi factură. Soluţia, mai ales la ceea ce ne invadează azi, este liniştea, pacea, solitudinea. Cei care consideră că pot mai mult de atât îşi vor impune postul de gânduri, exerciţii de vizualizare cu lumina colorată, cu focul sau tehnici abstracte ce permit rezonanţa cu arhetipuri.
Recomandarea, indiferent de disponibilitate, de forţa cu care se parcurge această zi, este aceea de a nu uita că sistemul de valori, cel pe care Marii Maeştri ni le-au adus din subtil este singurul menit să ne protejeze de consecinţele faptelor egoiste și, conform proverbului “Iubeşte-mă când o merit cel mai puţin, atunci am nevoie mai mult”, să încercăm să ne iertăm toate aceste porniri azi, mai ales că Luna plină nu alege, nu selectează, ci umflă totul ca pe un balon şi îl lasă să plutească în derivă după propriile sale programe de zbor.
http://coser.ro/
 
Vineri, 3 august


Pe ultimul sector al zodiei Vărsător Luna ne instigă la conversaţie, la vorbire, la exprimare diversificată ca şi cum am dori să compensăm un deficit, să ascundem cât de multe avem pe cap, cât de mult gândim asupra grijilor pe care le avem şi cât de puţin înţelegem din ceea ce ni se întâmplă. Ca într-un paradox, azi observăm corect defectele personale sau ale celorlalţi, le tolerăm şi vom considera că putem convieţui cu ele, că a le avea în preajmă nu constituie niciun impediment pentru că nu au deloc efect coroziv asupra sufletului, minţii sau structuri emoţionale. Unii se vor juca azi cu vorbele uitând că, de fapt, efectele Lunii pline se mai resimt încă, în special în prima parte a zilei.
Cele patru aspecte pe care Luna le împlineşte azi (careuri cu Junon şi respectiv Lilith, trigoane cu Saturn şi respectiv Venus) vor face trimitere la calitatea umană, la încrederea pe care suntem dispuşi să o investim în relaţii, la adâncimea sentimentelor sau absenţa acesteia. Acest caracter duplicitar dezvoltat fără o intenţie clară, formulată în această direcţie, ne va oferi puternice conflicte în a doua parte a zilei, îndoială sau nemulţumire în faţa unor refuzuri. Bucurându-se de libertatea de a nu simţi la intensitatea reală constrângerile, oamenii se pot uşor refuza, pot spune Nu sau Da fără a cântări decizia. Dacă în prima parte a zilei această tendinţă nu pare să fie deloc periculoasă, ci mai curând un joc al deciziei, în a doua parte a zilei ne vin răspunsurile, ecoul acţiunilor săvârşite ieri sau de dimineaţă, iar calitatea lor ne va lăsa într-o mare confuzie.
Este de aşteptat ca unii să-şi ofere singuri răspunsuri, pentru că Luna, intrată în Peşti în preajma orei 17,00 aduce o apăsare, o nemulţumire faţă de ceea ce ne oferă societatea, faţă de calitatea vieţii, de conţinutul relaţiilor, dar şi faţă de cum ne-am construit ca oameni.
Trecând prin careul cu Nodurile sale şi, implicit, prin conjuncţia cu Neptun, mulţi se vor simţi refuzaţi de grup, de familie, prieteni, de societatea, respinşi într-un demers publicistic sau într-unul administrativ într-un mod în care pe viitor se vor gândi serios dacă să mai încerce această variantă sau nu. De asemenea, a lua decizii pe acest fond reprezintă un mod propriu de autoagresare, adică adâncirea rezonanţei negative cu care intră azi în contact.
Prin urmare, 3 august reprezintă o nouă etapă în autocunoaştere. Bucuriile, cel puţin cele dezvoltate în prima parte a zilei, se vor dovedi lipsite de conţinut, nefireşti său împotriva a aceea ce se cere şi se caută acum. Ele nu fac însă referire la un comportament antisocial, ci mai curând la o formă de revoltă împotriva rutinei, a limitărilor informaţionale, afective, a constrângerilor care pendulează în jurul stării de confort. Cei care fac totul pentru confortul acestei zile, care prefera acum lenea sau care fug de solitudine, adică întâlnirea cu sine, au în a doua parte a zilei de dat socoteală faţă de propria persoană. Pentru că nu obţin ceea ce vor, spre seară vor considera că acest traseu, că l-au ales din propria iniţiativă sau că le-a fost recomandat, nu este potrivit, nu este nici măcar corect, iar finalitatea sa este o iluzie.
Pentru a compensa din dezamăgire, se caută mulţumirea în bucurii mici, multe dintre ele cu efect scurt (tutun, energizante, alcool, medicamente etc.) şi, în felul acesta, se depăşeşte ziua în speranţa că multe dintre aceste dezamăgiri se pierd împreună cu noaptea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lasă în voia magnetismului astral, dar de a nu lua în serios nici bucuriile, dar nici tristeţile, indiferent de motivaţiile care le însoţesc.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 4 august


Cele trei aspecte pe care Luna le împlineşte azi ne îndreaptă spre relaxare. Dacă sextilul Luna-Pluton şi, deopotrivă, conjuncţia Lunii cu Chiron ne oferă motivaţii de ordin interior, în a doua parte a zilei mulţi vor renunţa la această direcţie şi vor avea nevoie de justificări, de încurajări, de motivaţii de ordin exterior pentru a se destinde, relaxa.
Această a doua zi de Peşti devine astfel o zi a căutărilor benefice. Vom fi încurajaţi să ne apropiem de ceea ce ne vindecă, de ceea ce ne echilibrează, iar aici nu mă refer numai la odihnă, ci şi la tehnici de relaxare, de reîncărcare energetică, de reconectare la un focar energetic menit să-l ajute pe individ să înţeleagă că nu e singur, că este ajutat, susţinut şi că ideea de confort, așa cum o vedea în zilele anterioare, poate comporta diferite modulaţii.
Avantajul de care beneficiem azi constă în faptul că Peştii se exprimă prin intermediul Lunii într-o manieră enigmatică, puternică şi fără o agresivitate evidentă, cea de gheaţă pe care o cunoaştem foarte bine din relaţiile existente între această zodiei şi planete. În felul acesta, intuiţiile, destinderea, izolarea, chiar somnul devin mijloace prin care fiinţa creşte se înalță, se extinde spre zone despre care în stare de luciditate nu vorbeşte sau vorbeşte foarte puţin. Destinderea prin acest raport devine creştere spirituală, amplificarea forţei lăuntrice, nu însă şi îmbunătăţirea ei. Din fericire, calitatea acestei vibraţii nu se schimbă prin influenţa astrelor de acum, ci doar sub impulsul unui factor de ordin exterior sau al unuia ce ţine de educaţie. Se ştie că elementul cel mai sensibil care ne vine din acest semn este chiar lipsa de voinţă, nu pentru că din subtil suntem secătuiţi de putere, de vlagă, ci pentru că suntem încurajaţi să ne extindem într-o altă dimensiune câmpul conştiinţei, aura, gândurile, sentimentele fără a ni se opune rezistenţă. Acest mister, pentru cel lipsit de antrenamentul spiritual adecvat, reprezintă o motivaţie în favoarea renunţării la voinţă pe ideea: “Dacă tot îmi este bine, de ce să cer mai mult!”, “Îmi este suficient!”. Întreaga zi se va situa sub imperiul acestor forţe şi azi oamenii se vor împărţi în categorii doar după intensitate voinţei.
Prin urmare, 4 august reprezintă o zi în care atenţia ni se îndreaptă spre alte griji decât cele materiale, acordându-se importanță acelor aspecte ale vieţii care ţin de sentiment, suflet, moralitate, chiar de spiritualitate sau misticism. Vibraţia acestei zile nu este suficient de puternică încât să ne anuleze obiceiuri, pasiuni practicate cu perseverenţă, însă ne poate impune o distorsiune în desfăşurarea acestora prin motivaţii exprimate cu tact şi diplomaţie: “Cred că am obosit!”, “Am nevoie de o pauză”, “Aş vrea să vorbim despre asta, dar mâine, azi nu mă simt prea bine” ș.a.m.d.
Pe acest fond, careul dintre Luna şi Jupiter ne avertizează ca această nevoie are un preţ, că ieşirea din ritm îşi cere drepturile şi ceea ce pierdem acum, prin acordarea atenţiei propriei persoane în detrimentul celorlalți, va avea nevoie mâine, spre seară, de explicaţii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu pierde această oportunitate. Nu relaxarea, repausul, solitudinea sunt cele de care trebuie să profităm acum, ci de uşurinţa cu care acestea ne duc spre zona moralităţii, a misticului sau a spiritualităţii. Chiar dacă spiritualitatea nu-i atinge pe unii, roadele acestui proces le cad şi lor în traiste.
http://coser.ro/
 
Duminică, 5 august


Ultima zi săptămânii şi ultima zi de Peşti aduce împlinirea a trei aspecte: trigon Lună-Junon, sextil Lună-Lilith şi careu Lună-Venus. Mesajul acestora ne extrag din tumultul întregii săptămâni acele elemente ce ţin de sfera sentimentală şi le amplifică. Trigonul Lunii cu Junon aduce o formă de selecţie a evenimentelor pornind de la această structură afectivă a informaţiilor. Pe cerul acestei perioade Soarele este planeta focar într-un triunghi minor construit împreună cu Jupiter şi cu Marte, ceea ce face din această zi, după ce Luna ne-a trezit ieri interesul pentru o anume problemă de factură relationala prin careul cu Jupiter, împlinit ieri, o zi de soluţii, rezolvări, explicaţii. Mulţi se vor vedea în postura de a oferi noi explicații, de a demonstra caracterul benefic sau tendenţios al faptelor, de a fi constrânşi să renunţe la pretenţii pentru a se menţine pe o linie de plutire. Această constrângere are o finalitate bună, însă procesul ne consumă multă energie.
Acţionând din umbră, acest triunghi minor se adresează azi şi instituţiilor statului, relaţiilor dintre acestea, dar proceselor de elaborare a soluţiilor ce vizează promovarea unui anumit tip de leadership. Ideile şi soluţiile acestei zile, pentru că acest demers se întind pe mai multe zile, este impregnat de erori. Lipsesc cuvintele potrivite, ideile adecvate, nu este găsită persoana potrivită şi o nelinişte face ca întregul demers programat pentru azi să nu se soldeze cu rezultatul aşteptat. Oamenii sunt prea emoţionali, prea impulsivi şi în loc să probeze nivelul de cultură, studiile şi moralitatea dobândite de-a lungul vieţii se răzbună pe tot ceea ce i-a constrâns să înveţe, să studieze, să şlefuiască procedând în contrast cu acestea.
Începând de azi ne dăm seama că atingerea scopului, așa cum ni l-am formulat în ultimele zile înseamnă a dezvolta o altă relaţie cu oamenii, o altă inserţie socială, adică folosirea unor metode care au ca efect transferarea răspunderii pe umerii celorlalţi. În felul acesta, ne putem trezi că lucrând pentru soluţionarea unei probleme, că cedăm în fața tentaţiei de a da vina pe altcineva şi, la scurt timp după aceea, să constatăm că altceva a procedat la fel şi că ducem acum pe umeri o vină inutilă pe care alții n-o pus-o cu generozitate.
Judecând după faptul că Jupiter are acum doar reminiscenţe ale conjuncţiei cu Lilith, cele care se activează azi prin trigonul Luna-Lilith, putem spera ca adâncirea în greşeală nu va fi un fenomen de masă. Dacă luna iulie, aşa cum anticipam în analiza aplicată lui 2012 “ne pune în situaţii limită cu o insistenţă şi o agresivitate de zile mari”, luna august (în special prima decadă) ne va aduce, cu fiecare zi a sa, etapele începutului de an 2012. Cel care este călit, care s-a pregătit pentru aceste confruntări căutând să se echilibreze, să tempereze ţinuta negativă, agresivă sau antisocială îngropând securea războiului se îndreaptă spre un final de luna august benefic şi încurajator. Ziua de 5 august este edificatoarea în a înţelege din ce direcţie bate vântul, cum se grupează centrele de putere şi care le este punctul slab.
Prin urmare, 5 august reprezintă prima etapă desfăşurată la lumină din spațiul prima decadă a lunii august. Trecerea de la întuneric la lumină, de la trăire la exemplificare, de la instinct la acţiunea conştientă poate fi dureroasă, poate chiar confuză şi îi poate leza puternic pe cei care nu doresc să facă nimic serios şi constructiv cu viaţa lor. Momentul de trecere de la a simţi la a face, în situaţia în care ei nu şi-au propus nimic special, va fi perceput ca o nelinişte, ca un neastâmpăr. Nu se pot odihni, nimic nu le intră în voie, nu suporta tonul prea ridicat, liniştea, vecinii, țara, perioada istorică în care s-au născut ș.a.m.d. pentru că în realitate nu se suportă pe ei înşişi.
Când te preocupi ca locul pe care îl ocupi în această lume să fie mai bun, exigența ta devine constructivă pentru grup şi ajutorul căutat, solicitat sau cerut cu insistenţă. Oamenii slabi, care devin privilegiaţi prin compromisurile pe care le fac, de altfel, cu atât de mare uşurinţă, dispreţuiesc rezistența prin moralitate şi dezvoltă o antipatie spontană pentru sărăcie, simplitate, anonimat. Aceste fiinţe de carton deşi nu fac nimic pentru grup, anturaj, țară, pretind celorlalţi cu nesimţire standarde pe care ei înşişi nu le recunosc. 5 august este o zi tristă pentru aceştia. Au mai avut asemenea zile de gol şi cu fiecare dintre acestea care se adaugă, cartonul din care sunt făcuţi se corodează şi se pierd în anonimatul care i-a speriat atât de mult. Numele celebre pe care şi le-au scris pe tot materialul din care sunt făcuţi pentru a-şi ascunde identitatea anostă, se şterg şi golul pe care-l lăsă în urmă este înfricoşător.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta azi să dezvoltăm sentimente pozitive faţă de propria persoană, faţă de propria familie, propria țară, iar celor de carton spuneţi-le poveşti frumoase azi, desprinse din realitate, reproduceri după cazuri reale, exemple de bune practici ale Marilor Învăţaţi şi poate vor accepta mai uşor că a desconsidera, urî, dispreţui ceva ce nu cunoşti sau pentru care nu ai făcut nimic niciodată este semn de laşitate.
http://coser.ro/
 
Luni, 6 august


Începem săptămâna cu un moment de graţie, cu o deschidere specială pe care Soarele, Luna şi Capul Dragonului o prefigurează. În Berbec, Luna se va află azi în graţiile lui Uranus (conjuncţie), dar şi în cele ale lui Mercur (trigon) şi ale lui Jupiter (sextil), oferindu-ne posibilitatea unei puternice deschideri spirituale, a unei înţelegeri subtile ce ni se va înfăţişează ca o stare nouă, ca un nou gând, ca o propunere, ca o adâncire a emoţiei într-un domeniu despre care nu ştim prea multe. Luna va împlini azi un careu cu Pluton semn că atât evenimentele, cât şi ecoul acestora asupra întregii fiinţe, sunt adâncite într-un nimb personal în care oamenii nu vor mai face diferenţa între metafore şi realitate, între sugestii născute din alegorii sau apelul la întâmplările reale.
Totuşi, un singur aspect negativ nu va reuşi să schimbe direcţia evenimentelor, să încline balanţa, să pună la îndoială caracterul pozitiv al intenţiilor şi să-i învrăjbească pe oameni atât de mult încât să uite complet de omenie, de bună creştere sau de bună convieţuire. Asta se întâmplă pentru că trigonul Lunii cu Capul Dragonului mediază în mod direct tendinţa Nodurilor şi soluţiile par să vină de la sine, nu în raport cu planurile de viitor, ci cu o întoarcere spre trecut, fără vreo constrângere, prin simpla lor rememorare, ce are ca efect o întărire a convingerilor pe ideea “Am avut dreptate şi de data asta”.
Pornind de la această constatare, ideea de a avea dreptate, de a fi deţinătorul unui adevăr poate lansa un val de nedumerire în rândul celor care se lasă de regulă conduşi, în sensul că în jurul lor se vor vehicula atât de multe idei, atât de multe variante ale aceloraşi idei încât nu vor şti ce să aleagă. Sensul complicat al acestei zile va sta în prima decizie, cea pe care o vom lua chiar din timpul nopţii și care, în cele mai multe din cazuri, va fi una de natură inconştientă. Acţionând în timpul zilei pe baza unei decizii inconştiente nu facem decât să ne supunem (într-un mod pe care pe mulţi îi revoltă) în fața condiţionărilor impuse de propriile fapte. Calitatea gândurilor, sensul deciziilor, direcţiile educaţiei devin acum decizii, iar deciziile ne menţin în această sferă a felului de a fi, de a ne comporta într-un mod neplăcut. Cei sensibil vor observa că încearcă cu toate eforturile să schimbe ceva în mediul lor, să-şi impună o idee, să schimbe decorul, impresiile, să-şi schimbe mersul, direcţia, dar se vor lovi de opoziţiile celorlalţi ca de un zid. În absenţa acestei sensibilităţi, oamenii se vor roti în cerc, vor experimenta un fel de perpetuum mobile în activităţi simple, banale, obişnuite care le vor consuma multă energie azi şi îi vor obosi teribil. Momentul de certitudine, nu aplicat evenimentelor, ci mecanismului pe care îl vom aborda azi, este cel al careului dintre Luna şi Pluton, adică punctul terminus al unei tensiuni ce ne atinge sensibilitatea şi gândurile în crescendo până în preajma orei 14:00. Nu se ştie dacă ulterior acestui moment urci sau cobori, dacă vei reuşi să dobori bariere sau dacă te vei împiedica şi mai mult de ele, dar se poate şti că momentul intensităţii maxime în careul dintre Luna şi Pluton ne mobilizează spre a înţelege la ceilalţi ceea ce nu putem înţelege la sine. Această inversiune este întreţinută de Mercur retrograd şi răsturnată de faptul că Venus se află azi pe ultimul grad al zodiei Gemeni.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce evenimente încărcate de un suflu nou, dar care, paradoxal, nu sunt deloc noi, care nu au nimic novator şi care ne vor umple de amintiri neplăcute. În încercarea de a căuta soluţii, de a descoperi acele surse ale puterii oamenii îşi răscolesc adâncimile sufletelor fără să fie conştienţi că umblă acolo unde nu au mai făcut-o, că tulbură emoţii de care nici nu aveau habar că există şi ajung să se adâncească în probleme care nu numai că nu mai sunt de actualitate, dar nici nu mai sunt utile, nici nu mai este sănătos să le invocăm în acest moment de vulnerabilitate. “Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă” spune un proverb şi, din cauza lui Mercur retrograd, structura mentală şi afectivă se vulnerabilizează singură căutând soluţii în locuri neîncercate, animată de dorinţe neînţelese sau de necesitatea de a scăpa de plictiseală. Există oameni care se plictisesc de sentimente, care obosesc să se tot ţină departe de risc şi aceştia vor fi vedetele acestei zile. În fața acestui tip de pericol, oamenii nu-şi dau seama că de fapt nu doar se implică în evenimente diverse, adică nu doar riscă să se desprindă de rutină, ci manipulează energii, caută acolo unde nu trebuie să umble şi la lumină dau viaţa unor demersuri pe care ar fi trebuit să le lase în planul secund.
Aspectul neobişnuit al zilei ne spune că forţa evenimentelor vine dintr-o combustie internă, dintr-o ardere puternică a unui element personal de a cărui pierdere ne vom preocupa în săptămâna viitoare. Acum suntem curajoşi, jucăuşi, periculoşi, ne simţi liberi în a ne desfăşura partea întunecată şi nu ne preocupăm deloc de consecinţe.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne diminua această tendinţă de a căuta emoţii noi, de a trăi intens fiecare fărâmă de întâmplare a acestei zile şi să nu ne lăsăm păcăliţi că avem dreptul să profităm de tot ceea ce vine spre noi, ci să ne amintim azi că discernământul este un beneficiu prin care fiinţele devin superioare.
http://coser.ro/
 
Marţi, 7 august


Lăsând în urmă o zi plină de confuzii, manifestate nu doar în sfera emoţiilor, ci şi în cea a acţiunilor sociale, trigonul luminariilor, opoziţia Lunii cu Marte şi, seara târziu, împlinirea opoziţie Lunii cu Saturn ne aduce ingresul lui Venus în Rac drept un element menit să ne convingă că a sosit timpul să ne naştem din nou. Această renaştere ni se înfăţişează azi ca o deschidere, ca o trezire în care să ne folosim de noua înţelegere asupra lumii şi vieţii într-un chip nou, prin mijloace noi, dar care să nu aibă nimic demonstrativ în ele.
Renaşterea, prin Venus în Rac, survine dintr-o necesitate. Dacă în sfera personală această necesitate înseamnă nevoia de a scădea greutatea corporală, de a purifica organismul de toxine, de a ne împăca sufleteşte sau chiar la modul concret cu un apropiat, de a descoperi care este elementul cel mai sigur pe care am putea miza într-o conjunctură tensionată, în zona socială trecerea lui Venus în Rac nu este deloc de bun augur. Ambiţiile şi dorinţele de dormitor vor influenţa deciziile şi relaţiile dintre grupuri, dintre state, fără a se pune problema unui scandal. Survine deci, timp de o lună de zile, o înclinaţie spre promiscuitate, spre a adăuga unui palmares, construit cu mare efort şi seriozitate, episoade mai puţin corecte, poate chiar ridicole sau infantile.
Racul pentru Venus reprezintă un mediu steril, incomplet sau tulburător de rapid, rece sau agresiv ceea ce este în detrimentul bunelor relaţii şi a cunoaşterii de sine. Trecând de la viteza de reacţie, chiar cu riscul superficialităţii, la hrănirea cu mânii şi resentimente ar putea crea impresia unei regresii, a unei involuţii sau a decăderii într-un gen de criză existenţială. Cadrul general, cel pe care Luna, ca guvernator al Racului, îl construieşte, ne vorbeşte despre bucurii mici şi complicaţii sociale majore. Acolo unde avem bucurii ele reprezintă acumulări, rezerve, depozite, garanţii, chiar contracte cu clauze solide pe care le-am negociat cu atenţie şi simţ practic. Acolo unde avem complicaţii, ele apar pe fondul exprimării unor dorinţe ample, care inversează valorile sociale prin îndeplinirea lor, şi care aduc în centrul atenţiei conflictul între generaţii, între proiectele aflate deja în derulare şi posibilităţile extrem de limitate ale viitorului, aşa cum se prefigurează el din marile configuraţii ale acestui an.
Cu alte cuvinte, simţim mult, ne dorim răsturnarea unui sistem, modificarea lui, deschiderea unui nou drum însă, în faţa marilor probleme sociale, pe care de altfel le cunoaştem foarte bine, aceste intenţii ne duc spre ridicol sau eroism, spre satisfacţia că participăm la ceva important, unic sau magnific, dar de care, printr-un straniu negativism, suntem siguri că nu vom avea parte. În acest stadiu al derulării mesajului astral, nu se ştie dacă timpul ne va fi potrivinic sau pentru că amploarea dorinţelor, forţa socială colosală care trebuie angrenata pentru a îndeplini aceste noi deziderate nu cumva este acaparată în alte demersuri pregătite din timp de la începutul anului 2012.
Ceea ce se întâmplă acum, oricât de multă forţă individuală angrenează, nu dispune de mecanismul social pentru a aduna într-un loc oameni pe baza destinuui colectiv, ci creează grupuri de interese pe baza aspiraţiilor și a dezideratelor individuale.
Prin urmare, ziua de 7 august ne tentează cu sentimentul că suntem invitaţi să participăm activ la fenomenul social, că părerile individuale sunt ascultate, că mesajul unui individ este luat în seamă, că, în sfârşit, ceva se mişcă în lume. Acestea sunt doar iluzii sau, acolo unde au echivalent în realitate, nu reprezintă decât o palidă expresie a dorinţelor personale fuzionate într-un interes de grup neclar sau nefolosit în mod public.
Azi sperăm în mai bine şi ne şi implicăm în evenimente sociale multiple pentru a ne demonstra nouă înşine că dacă în această fază putem să producem o schimbare, în timp, pe principiul picăturii, vom reuşi să declanşăm un mecanism amplu, poate chiar un fenomen social, care să poată, în sfârşit, să producă schimbarea.
Ceea ce este însă de admirat în această nouă energie astrală este curajul de a începe, de o luă de la capăt, de a reinventa, deschide sau iniţia un proiect nou pentru finalitatea căruia nu avem acum nicio garanţie. “Nu putem descoperi noi oceane dacă nu vom avea curajul de a pierde din vedere ţărmul” spunea Andre Gâde, iar noi, asemenea lui, ne vom lăsa azi antrenaţi de această dorinţa de explorare, chiar dacă riscul de a fi răniţi, nu de amploarea proiectelor, ci de imaturitatea ambiţiilor, este inerent.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a îndrepta aceste ambiţii spre interior, de a declanşa un proces de cercetare lăuntrică pentru că în acest sector orice beneficiu este durabil.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 8 august


Azi Mercur revine din mersul retrograd şi, la câteva ore de la acest moment, când încă se află în poziţie statică, Luna trece în Taur (exaltare). Raportul dintre Mercur în cădere, Lună în exaltare, Soare domiciliu şi Marte în exil, aduce un balans interesant între curajul de a gândi şi cel de a simţi în așa fel încât se va căuta implicarea directa a acelui element care a fost cel mai greu de folosit în ultima vreme sau care nu a reuşit să se impună (Venus în Rac) în evenimente pentru a i se dovedi acum importanța si valoarea.
Revenirea lui Mercur la mersul direct este un semn că lucrurile îşi pierd din intensitatea agresivă, nu mai poate minţi şi agresa contextul social prin intermediul funcţiei, statutului, dar nici nu se mai poate abuza de încrederea pe care unii, din comoditate, au investit-o. Dacă în Gemeni, Venus a fost dispusă să privească reuşita prin orice mijloc, poate chiar şi prin compromis, acum poate să surprindă printr-o determinare puternică în a răsturna situaţia de fapt, de a întoarce sensul de deplasare şi a spune: “Nu este adevărat ce mi se atribuie. Eu nu am fost niciodată aşa!”. În prima zi de revenirea de la mersul retrograd şi la începutul tranzitului lui Venus prin Rac evenimentele sociale par să aibă un mers paralel faţă de cele personale. Abia intrată în Taur (exaltare) Luna îi încurajează pe oameni să-şi tempereze sentimentele, să fie calculaţi, să cheltuiască mai puţin, să-şi consume mai puţină energie şi să-şi amintească de nevoile lor.
Aspectul interesant survine abia din această combinaţie cu Soarele în domiciliu şi Lună în exaltare și care duce la redresarea funcţiilor mentale şi la restabilirea relaţiilor de comunicare între individ şi societate, între individ şi propria lui persoană, în devotamentul cu care se alege un traseu, cu care este ridicat nivelul de înţelegere, cu care este folosită exprimarea, dar şi prin care ceilalţi sunt ajutaţi, în așa fel încât să îi determine pe unii să nu mai poată face clar distincţia între nevoile lor şi cele ale grupului. Deşi pare a fi un sacrificiu, nu este. Devotamentul şi simţul vocaţiei care ne vine dinspre Leu (prin Soare – domiciliu) sunt alimentate de simţul practic, căldura sufletească, înţelegerea şi anduranţa, ce ne vin dinspre Taur (prin Luna – exaltare) care îl propulsează pe individ în zonele rafinate ale destinului acolo unde se poate întâlni cu misiunea sa, acolo unde îşi poate înălţa elementul personal atât de mult încât să se spună: “Nu mai este nimeni ca tine!”.
Calitatea mijloacelor de exprimare prin aceasta combinaţie are însă nevoie de un regulator, de un etalon, iar Mercur în cădere (Leu), puternic lezat după o perioadă de trei săptămâni de rătăcire pe cărări nebănuite, de haos (retrogradarea), iar Venus abia intrat într-un semn care îi amplifică dramele, nu pot constitui un reper corect.
Pentru cei care îşi caută mulţumirea şi elevarea într-un for personal, într-un cadru intim, printre amintiri sau care se mulţumesc trăind simplu şi discret, Marte din Balanţă le va deveni etalon, punct de echilibru şi se vor arăta nemulţumiţi de ceea ce văd, dintr-odată, în propria existență. Vor considera că în ultima vreme s-au neglijat, că emoţiile le-au fost haotice, că au cheltuit prea mult, că au pierdut timp preţios nefăcând ceea ce este important pentru a soluţiona o problemă personală. În acest context, apropierea lui Marte de Saturn îi îndeamnă să se apropie de studiu, de muncă, să ţină post alimentar, post de gânduri, să fie selectivi cu relaţiile pe care le-au dezvoltat până acum.
Pentru cei care îşi caută împlinirea personală printr-o confirmare socială, Jupiter din exil este susţinătorul. Prin această construcţie astrală, ei se îndreaptă spre evenimentele care au fost semnalate anterior, care au fost identificate din multiple combinaţii care le pot indica faptul că nu trebuie decât să fie serioşi în muncă, să dea dovadă de disponibilitate şi puţină creativitate pentru a se apropia de poziţia spre care tind.
Nici într-un caz şi nici în celălalt nu se va putea obţine ceea ce se caută pentru că unghiul stresant dintre Lună şi Mercur (careu) împlinit în mijlocul zilei aduce durerea, neplăcerea, incertitudinea într-o zonă în care nu suntem pregătiţi să lucrăm cu ea. Iată, deci, distorsiunea! Pe un fond atât de determinant, atât de puternic impregnat de forţa socială, de vitalitate, ambiţie, dăruire şi generozitate, durerea, mai exact incapacitatea de a suporta, de a indura îi face pe mulţi să cedeze în fața efortului şi să caute ca şi până acum doar soluţiile impregnate puternic de compromis.
Prin urmare, ziua de 8 august este ziua în care mulţi se răzgândesc având în primplan sentimentul că se pot descurca şi altfel dorind, prin aceasta, să ascundă teama de suferinţă, neputinţa de a îndura durerea, de a convieţui cu nemulţumirea sau cu dezamăgirea. Lipsa de discernământ este un element care survine din combinația Soare în domiciliu, Lună în exaltare, desfăşurată în absenţa unui reper clar, oferit de Venus sau Mercur, vecinele celor două. Soluţia ce survine prin intermediul lui Marte sau al lui Jupiter sunt mijloace de a cârpi un eveniment, de a-l face să supravieţuiască, să se menţină pe linia de plutire, să nu decadă, însă nu pentru a împlini aspiraţia pentru care se apelează la el.
Azi oamenii sunt axaţi pe tot ceea ce îi doare ca şi cum o mână nevăzută le aduce în faţă doar ceea ce-i nemulţumeşte, doar ceea ce nu-i lăsa să trăiască liniştiţi şi egal şi îi loveşte în Călcâiul lui Achile. Azi durerea poate fi fizica, localizată în partea de jos a corpului (spate, coapse, rinichi) cauzată de incapacitatea de a ne menţine echilibrul, de asemenea, fizic sau psihoafectiv. Cele mai neplăcute senzaţii sunt cele pe care le vom avea în faţa unor rememorări. Apelul la ceea ce s-a-ntâmplat, aşa cum este el predispus de planete, nu este deloc axat pe durere, ci pe acele momente care au fost ascunse, aşa cum se întâmplă acum. Judecând după cum s-au construit evenimentele până acum ceea ce se răscoleşte din trecut, ceea ce impune combinaţie Soare în domiciliu, Luna în exaltare, elementul cel mai dificil de soluţionat nu este decât ceea ce survine prin dezvoltarea lipsei de măsură sau de armonie. Din lipsă de măsură sau armonie survie durerea, iar azi durerea prin Marte (pentru cei care se ocupa de propria persoană) este scurtă şi violentă, iar prin Jupiter (pentru cei care acordă dimensiunii sociale o mai mare importanţă), compromiţătoare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că suntem muritori şi că oricât de tare sunt încărcaţi de extaz azi aburii victoriei, faptul că viaţa se desfăşoară într-un cadru despre care, nu cu mult timp în urmă, ci chiar săptămâna anterioară, vorbeam în termeni străini elevării, sublimului sau strălucirii, ar trebui să ne trezească la viaţă şi să ne ajute să selectăm esențialul din ceea ce trăim.
http://coser.ro/
 
Joi, 9 august


Careul luminariilor de azi este un semn clar care face referire la alegerile de ieri. În sfera personală, acest careu (aflat în faza de aplicație aproape toată ziua) ne pune în faţa unor probleme de maximă urgenţă ce ţin de starea de sănătate, procese ale unui proiect derulat în colaborare sau pentru un apropiat sau demararea unei acţiuni care cere experienţă personală, curaj în exprimare, putere de selecţie, discernământ. În sfera socială, raporturile dintre oameni ne invadează cu evenimente pline de surprize, de invitaţii spre o zonă în care nu activăm des sau chiar deloc.
Dacă pe de o parte trigonul Lunii cu Pluton ne indică nevoia de a ne dezveli de o anumită latură a caracterului, de a ne ridica dincolo de limitele pe care anturajul ni le tot lansează, de a privi dincolo de “Nu pot”, “Nu am mai făcut asta până cum”, “Mă tem”, “Am obosit”, de cealaltă parte, experiențele personale stau la rând pentru a fi alese şi apreciate, pentru a fi propulsate drept valori personale de netăgăduit, importante puncte de reper, valori pentru care un individ poate fi caracterizat sau apreciat.
Totuşi, contextul general, sub care se împlinesc aceste unghiuri este unul care tulbură atât elementele de factură personală, cât şi descinderile pe zonă publică, impunând schimbarea ca element definitoriu. Nici a îmbrăţişa schimbarea în defavoarea echilibrului nu este indicat, dar nici a fi excesiv de conservator. Calea de mijloc ne ajută azi să dezvoltăm un interes sporit faţă de relaţiile personale, să le observăm mai bine pe cele care merg spre zonă publică şi să ne consolidăm curajul pentru a-l transforma într-o adevărată trăsătura de caracter.
Judecând după unghiurile care se împlinesc azi, unii ar considera că aceste descinderi sociale, că răscolirea fiinţei nu reprezintă nici pe departe îndemnul sever impus de contextul astral de acum. Aşa este, trigonul Luna-Pluton, sextilul Luna-Chiron şi careul dintre luminarii nu fac decât să moduleze, pe alocuri chiar superficial sau subiectiv (și Pluton, şi Chiron se află în mers retrograd) ceea ce într-un cadru mult mai larg se împlineşte. Tocmai de aceea abundența predispusă de exaltarea Lunii, forţa, curajul şi orgoliul dezvoltate de domiciliul Soarelui, neavând un echilibru în celelalte planete individuale (Mercur este în cădere, Marte în exil, iar Venus în Rac nu are o calitate specială) se exprimă de o manieră intransigentă, poate chiar fără scrupule, fără limite, după o idee forţă ce a impresionat individul în confruntările sociale sau individuale ce s-au consumat anterior. În felul acesta, se va pune problema experienţei, a calităţii gândurilor şi intenţiilor, a cultivării unui talent, însă prin apelul la un reper, unul menit să tempereze sau să motiveze dinamica individuală.
Prin urmare, ziua de 9 august este marcată de termenul “străinătate”, nu în sensul de populaţie sau zonă situată în afara graniţelor unui stat, ci de ceea ce se desfăşoară într-un alt cadru decât cel al obiceiurilor personale. Azi oamenii îşi ies din fire, din ritm, se simt presaţi de timp, de evenimentele sociale sau de propriile aşteptări și îndemnaţi să se apropie de o finalitate mai mult închipuită a evenimentelor, demersurilor sau proiectelor, decât reală. Pentru că întreaga zi ne vom situa sub influenţa ascendentă a careului dintre luminarii mulţi vor căuta vinovaţi, vor dori să-şi rezolve acele probleme cu trecutul, să se desprindă de tot de ceea ce le vine acum în mine, de ceea ce-i atinge, de ceea ce-i mobilizează sau îi constrânge. Dorinţa de nou înseamnă azi a lovi pământul, cel care poartă în ochii noştri eticheta de vechi, şi a ne ridica sub impulsul unui puternic elan spre o destinaţie nouă.
Pentru că azi doar ne tentează o finalitate, nu o şi atingem, recomandarea este de fapt un îndemn la a cultiva simţul realităţii, la a ne tempera aceste porniri, la a ne menţine într-o zonă a confortului care să nu acuze sau să nege, care să nu ne motiveze dispreţul faţă de trecut şi nici să ne dezvolte o prea mare încântare în faţa unor evenimente despre care nu ştim nimic încă. Abandonarea acelui element personal, care poartă azi hainele schimbării, nu înseamnă şi distrugerea lui.
http://coser.ro/
 
Vineri, 10 august


Venus şi Neptun se întâlnesc azi într-un trigon, aspect care se formează de o săptămână, dar care a devenit mai puternic de marţi, de când Venus a intrat în Rac, practic pe acelaşi element ca octavă sa superioară (Neptun). Ca fundal, Luna, pe ultimul sector al zodiei Taur trece prin fereasta opoziţie Junon-Lilith.
Când Venus şi Neptun sunt în trigon ies la lumina sentimente frumoase, iar relaţiile vor fi puternic influenţate de acestea. Dacă până acum nu prea am îndrăznit să formulăm într-un anumit fel, nu ne-am putut concentra pe o idee sau poate nu ne-a fost clar ce tip de sentiment am dorit să investim, azi, sub pretextul că lăsăm în urmă timiditatea, rigiditatea, un anume complex de inferioritate, ne putem apropia mai uşor de oameni şi rezultatul nu poate fi decât unul îmbucurător. Evident, relaţiile dintre cele două planete nu generează doar efecte în plan sentimental, ci aduce un nou tip de ataşament, mai ales că Venus se află în Rac şi reacţiile sale sunt puternic marcate de necesitatea constrângerii, a garanţiilor, a fidelităţii.
Dacă mulţi se vor vedea deschiși să-şi împărtăşească sentimentele fără a se teme de efectul negativ al reacţiilor, în plan social mutarea centrului de interes de pe “mă simt bine” pe “este nevoie de mine” generează legături sociale complicate şi ample în care datoria distruge, corodează din interior profunzimea relațiilor. Este cunoscut în astrologie că legăturile pe semne de apă sunt marcate de o manifestare stranie a structurii emoţionale care, în final, poate dicta amploarea evenimentelor sau chiar mai mult modul cum se poate încheia un proces, unde se poate termina demersul în care suntem implicaţi, când ne încheiem socotelile cu această lume şi când ne decidem să pornim la drum printre stele. Astrologii numesc acest proces “devenirea mistică” şi ea porneşte de la Rac (clipa de început, naşterea motivaţiei, intrarea informaţiei în lumea manifestată). Se continua cu Scorpionul (reproducerea şi recunoaşterea ei de către comunitate) și apoi cu zodia Peşti (implementarea sa într-un sistem, într-o schemă, într-un mecanism, într-o structură). Contextul acestei zile ne mobilizează pentru acţiuni care se opresc la zodia Peşti şi care nu ne îndeamnă de la sine să depăşim cadrul obişnuitului, cunoscutului, predictibilului. Cei instruiţi, care au pregătirea necesară să depăşească elementul comun, să se ridice deasupra mediei vor considera că este nevoie de o preschimbare, de o modificare, de o reconfigurare a procedeului, de o schimbare a cadrului, a oamenilor, a colaboratorilor. Această nouă abordare, privită ca o ridicare peste medie, se adresează celor puţini care au vocaţie de lideri şi care pot, prin ceea ce deţin deja, să sară mai sus, să privească mai departe, să ridice mai mult.
Relaţia dintre Venus şi Neptun din semne de apă reprezintă pentru noi o şansă specială la regenerare, revigorare, vindecare, acces la informaţii care să ne ducă dincolo de limita la care în mod obişnuit ne oprim. În general, imaginaţia este cea care ne ajută să vedem dincolo de finalul predictibil şi aceasta tine tot de trăsăturile semnelor de apă.
Amploarea evenimentelor se va baza, aşadar, pe calitatea imaginaţiei, pe puterea de a vizualiza victoria, de a ne ridica deasupra mulţimii şi a spune “Exist”, de a ne oferi dreptul de a simţi altfel şi de a împărtăşi cu cei din jur, fără a-i obliga pe aceştia la vreo formă de răspuns, ceea ce sufletul are mai frumos şi îndrăzneţ.
Dacă raporturile intime sunt protejate chiar şi la contactul cu minciuna, în sensul că acum prietenii, rudele sau cei apropiat îţi pot spune multe fără a se genera efecte negative pe termen lung, relaţiile sociale se bazează pe un mecanism straniu: se folosesc anticiparea, previziunea, imaginaţia pentru a contracara eventualele rupturi în raporturile dintre instituţii şi acest lucru este împotriva schimbării, împotriva reglării proceselor, a schimbului de idei şi a evoluţiei prin consultare, dialog.
Prin urmare, 10 august este o zi în care munca este privită prin aspectul ei vaporos, elegant şi plăcut. A simţi ceva despre un om, a te ataşa de ceea ce crezi că simte faţa de tine reprezintă din punct de vedere spiritual, o barieră, deci un element care trebuie evitat în sfera intimă, însă a dezvolta prin acestea o urzeală de legături, ce a devenit, în timp, o bază pentru alte tipuri de relaţii, reprezintă un element ce se evidenţiază prin spirit practic şi care îi ajută pe oameni să-şi construiască metodic trepte pe care necontenit să urce.
Dacă ne referim la sensibilitatea artistică, la inspiraţie, la transferul de informaţii, de captare a unor informaţii din subtil, dintr-un plan paralel ridicarea palatelor pe pământ după modelul celor subtile reprezintă un impediment. Totuşi nu toţi îşi hrănesc înţelegerea cu inspiraţie, nu toţi pornesc de la emoţie şi ajung la raţiune, ci sunt foarte mulţi care parcurg un proces invers, de la raţiune la inspiraţie. Pentru aceştia ziua de 10 august reprezintă o arhivă de evenimente, stări, gânduri şi direcţii pentru care este nevoie de trepte construite prin apelul necontenit la experienţe. Azi tot ceea ce trăim se validează, totul este bun, util şi de perspectivă, cu condiția să fie încadrat corespunzător.
Va fi însă o zi grea pentru cei care se ocupă de căutarea spirituală, de cei care nu caută bucurii în această lume şi care chiar şi când citesc, scriu sau vorbesc o fac dintr-un for afectiv adânc. Aceştia se văd azi vulnerabili în faţa unor solicitări venite din social pe care nu vor putea să le satisfacă. Dacă nu se pierd cu firea, vor observa că şi ei sunt câştigaţi, la fel ca fraţii lor care caută bucurii aici în această lume, pentru că dezamăgind, această lume nu-l smulge pe adept de pe calea sa, ci îl motivează să meargă mai departe.
10 august este o zi care ne aduce multe valuri la ţărm, la picioare pentru a ne răcori sau pentru a ne sugera ca, val după val, nisipul ţărmului este dus cu totul în larg şi plaja se micşorează, la fel şi posibilităţile noastre de a ne extinde sau exprima în această lume.
Pentru că este o zi care va încerca să ne mulţumească pe toţi, pentru a fi în ton cu această generozitatea a universului este important să dezvoltăm azi o atenţie activă. Să lăsăm azi universul să simtă pentru noi şi să descoperim cât de minunat şi constructiv este să fii martor al propriei treceri.

http://coser.ro/
 
Sâmbăta, 11 august


Ca de fiecare dată, de la începutul anului, când Luna trece prin Gemeni cerul astral ne avertizează cu privire la inerentele conflicte de imagine, de concepţie, cu apropierea de acea componentă a experienţelor anterioare pe care nu am utilizat-o corect atunci când s-a consumat. Acum, în prima zi de Gemeni (Luna în Gemeni) avem de parcurs nu doar conjuncţia Lunii cu Coada Dragonului, ci şi sextilele Luna-Mercur, Luna-Uranus, careurile Luna-Neptun, Luna-Chiron pentru ca, spre seară, la jumătate de oră de la încheierea zilei Luna să împlinească o conjuncţie cu Jupiter.
După cum se succed unghiurile, pare să fie o zi de dinamică socială, una în care să scoatem armele secrete, să coborâm armură din pod şi să pornim într-o cruciadă fără să avem certitudinea că acţionăm corect sau că măcar finalul este, chiar şi numai în parte, aşa cum ni l-am imaginat.
Dacă ieri îndemnul astral ne amintea de starea de martor, azi, după o noapte încărcată de tensiune, simţim că prietenii ne lasă, ca mintea se răsuceşte şi, în intenţia ei de a-şi impune propriul punct de vedere, ne scoate la lumina cele mai neplăcute şi egoiste intenţii. Cele două sextile şi cele două careuri care acţionează îmbrăţişat, două câte două în intervalul 5:57-15:50, ne ţin balansul tensiune-siguranţă cea mai mare parte din zi. Oricât am fi de puternici şi pregătiţi pentru un asemenea moment, semnul de slăbiciune, neputinţa de a ţine pasul cu modificările haotice pe care anturajul le prefigurează ne va lăsa impresia unei nesiguranţe totale, a unor ghinioane penibile în care nici stabilitatea sentimentului, nici adâncimea gândirii, nici experienţele personale, nici cele ale fiinţelor alese, speciale, nu par să ne ajute prea mult. Se va investi deci multă energie pentru a fi stabili, pentru a fi constanţi, pentru a ne menţine în desfăşurare demersurile pe are le-am iniţiat şi asta ne oboseşte foarte mult. Unii vor da vina pe vreme, că e prea cald, că e prea multă umezeală, că e vânt prea mult, că nu e deloc, alţii însă vor simţi că se uzează, că vitalitatea le scade văzând cu ochii şi că nu înţeleg de unde atât de multă presiune pentru că în realitate nu iau parte la evenimente atâta de ample sau de categorice.
Balansul dintre tensiune şi siguranță este singurul proces care pare să se desfăşoare cu multă insistenţă azi şi are atât de multă putere pentru că suntem la periferia unui aspect care urmează să se manifeste abia de săptămâna viitoare: opoziţia Soare-Neptun cu Saturn planeta mediatoare. Probabil că magnetismul astral se manifestă şi în unghiuri mai largi decât ne permite nouă toleranța, așa cum se întâmplă în homeopatie. La fel se va întâmpla şi azi, dar şi mâine. Oamenii vor avea impresia că participă la ceva grandios, dar în realitate nu se întâmplă nimic ieșit din comun, ci doar simt nedefinitul, îl ating şi îl percep cum li se prelinge de-a lungul corpului, fără să-l poată atribui unui eveniment.
Pentru că studiem astrologia, ştim că iminenta conjuncţie a lui Marte cu Saturn aduce oamenilor un puternic simţ al datoriei, o înclinaţie spre a-şi ţine promisiunile sau în a-şi atribui sarcini foarte importante şi a angrena în aceste proceduri şi scheme de lucru o cantitate mare de energie, reuşind, în egală măsură, să compromită imaginea individului sau să-i împuţineze relaţiile.
Totuşi, acestea nu se consumă încă, ci doar sunt sugerate, percepute de simţul astral nedefinit al omului în aşa fel încât nici nu le da curs acestora, dar nici nu se îndreaptă spre altele. Este clar că acest balans conferă un anume stres, o anume tensiune, prin agitaţia permanentă la care este supus omul, dar şi prin incapacitatea de a spune clar ce se întâmplă sau în ce direcţie merge.
Spre seară, când Luna şi Jupiter se întâlnesc într-o conjuncţie, putem să vorbim despre o finalitate, despre un rost ca şi cum, fără o intenţie clară, ci ca un produs al lanţurilor de evenimente, ceva se înfiripă, iar rezultatul este unul cât se poate de bun şi constructiv. În această perioadă a zilei, oamenii uită cât de împrăştiaţi au putut fi, cât de multă energie şi-au consumat pe nimicuri şi revin la starea de uitare selectivă pe care cu atât de mare eficienţă o practică.
Prin urmare, 11 august se înscrie în seria celor mai ciudate zile de peste an. Oamenii nu au clar sentimentul sarcinii de lucru, al neadevărului sau al efortului susţinut pe care un om trebuie să-l depună pentru a se înscrie în rândul semenilor. Între tensiune şi siguranţă, cei mai mulţi vor avea sentimentul că au ajuns al fundul sacului şi că nu mai are rost să se îngrijoreze pe alegerea unei variante mai bune de vreme ce această posibilitate nu mai exista. Din cauza lipsei de continuitate în procesele mentale, a sentimentului că participă la ceva grandios care nu se mai întâmpla, mulţi îşi vor schimba centrul de atenţie de pe succesiunea evenimentelor pe procesele selective, de pe a trăi firesc şi comun pe “Vreau să fac şi eu ceva cu viaţa mea!”. Și fac, dar nu ce trebuie. Ies în evidență, dar nu prin elemente care sa le confere creştere, ci prin acţiuni izolate, lipsite de substanţă, de mesaj sau chiar finalitate.
Din nefericire nu se întâmplă niciuna dintre cele două variante, ci apare o a treia, născută din frânturi de evenimente care nu s-au finalizat corespunzător şi care pot prin decizii, înţelegeri marcate de confuzii, încurcături nostime, penibile sau inedite, să aducă un final de zi tonic şi plăcut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne impune de mai multe ori de-a lungul zilei momente de stop, de oprire sau de plasare a atenţiei pe anumite părţi ale corpului. Gurdjieff obişnuia să le spună discipolilor că nu pot să înţeleagă pe deplin cum este să fii conştient de întregul corp dacă nu-l înţelegi pe părţi. El recomandă, spre exemplu, să fii atent ce faci timp de câteva ore cu mâna dreaptă, dar orice ai face să nu-ţi îndrepţi atenţia spre altceva. Apoi, să schimbi atenţia pe mâna stângă, piciorul drept, piciorul stâng şi tot aşa până când de-a lungul zilei să înţelegi cam în ce fel convieţuiesc părţile corpului tău cu atenţia. Chiar dacă pe unii nu-i interesează acest proces de înţelegere, de conştientizare, ar putea măcar din curiozitate să-l încerce de mai multe ori, mai ales atunci când combinaţiile vibraţiilor astrale tulbură atât de mult percepţia corectă a realităţii, aşa cum se întâmplă acum.
http://coser.ro/
 
Duminică, 12 august


Ultima zi a săptămânii ne pune în gardă vis a vis de resursele pe care le mai avem. Nu ne solicită foarte mult, nici măcar nu ne va mobiliza pe ceea ce a însemnat evenimentele zilei anterioare, ci ne va face conştienţi de ceea ce mai dispunem acum, de ceea ce mai avem, de puterea pe care suntem dispuşi să o mai folosim pentru conjuncturile sociale în situaţia în care săptămâna viitoare se va dovedi mult mai bogată în evenimente.
Azi luminariile trec printr-un sextil, și, spre seară, Luna şi Marte printr-un trigon. Ceea ce a fost bun în finalul zilei de ieri se continuă şi azi, însă în alt mod, prin alte mijloace şi cu o altă disponibilitate spre a înţelege şi evalua conjuncturile sociale. Mulţi se vor retrage din anturajul care i-a solicitat foarte mult, vor refuza o invitaţie, se vor preocupa mai mult de propriile lor nevoie. Această nouă preocupare nu înseamnă absenţa dinamismului. Trigonul Lunii cu Marte ne îndeamnă chiar la mişcare, la recreaţie, la activitate în aer liber, dar, pentru că îndemnul ne apare ca o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat ieri, mulţi vor simţi nevoia sa iasă în natură, însă vor căuta locurile retrase, izolate.
Triunghiul minor care se conturează azi între luminarii şi Saturn, cu Soare planeta focar, ne aminteşte, ca şi ieri, de forţă evenimentelor săptămânii viitoare. Puţin mai clar decât ni s-a înfăţişat ieri, dar la fel de vag sau imprecis conturat, conjunctura majoră care ne este anunţată de configuraţiile astrale ale săptămânii viitoare ne sugerează că este nevoie de rezervă, de timp, de odihnă, de disponibilitate. Poate că, de fapt, îndemnul de a ne apropie de natura izolată se poate traduce şi ca o aventură a sufletului, ca o formă de a căuta izvoarele purităţii sufleteşti. Se ştie însă că aspectele benefice ale acestei zile ne vor îndemna spre fapte care să ne susţină regenerarea, revitalizarea, sporirea încrederii şi curajului de a face faţă oricărei confruntări.
Ceea ce ne îndemnă acum, vibraţiile astrale, ceea ce se prefigurează că va veni spre noi începând de săptămâna viitoare face din finalul zilei unul care să ne îndemne la exprimare şi competiţie. Ne vom face promisiuni, ne vom lua angajamente şi pentru că putem să facem toate acestea vom considera că acesta este elementul cel mai potrivit pentru a produce o schimbare substanţială în propria existenţă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne vorbeşte azi despre forţă, despre determinare, despre a fi împotriva curentului, a aprecia că valoarea şi forţa rezidă în alte tipuri de activităţi şi că a sosit timpul să ne ocupăm şi de acestea.
În prima parte a zilei ne vom dori linişte, izolare, recreere, însă cu cât ne apropiem de finalul zilei cu atât ne sporeşte mai mult dorinţa de acţiune. Pe unii aceasta îi va duce spre zona publică unde să-şi consume ceea ce consideră că le prisoseşte, altora li se va părea oportun să se angajeze în nişte promisiuni pe care nu vor reuşi să şi le ţină aşa cum şi le formulează acum. În ambele situaţii, ceea se acumulează azi este benefic şi tine de sporirea vitalităţii, a nivelului de cunoştinţe, a experienţelor de viaţă, cele pe care nu le vom folosi prea departe în viitor, ci începând chiar de săptămâna viitoare.
Cei care lucrează cu energia vor încheia ziua cu o surprindere, aceea de a constata că sunt îndemnaţi să facă şi ceea ce nu mai fac de mult, ceea ce au crezut că li s-a stins împreună cu dorinţa.
Riscul pe care îl aduce această zi este acela de a nu lua în considerare ceea ce este bine pentru individ şi de a dezlănţui o formă de lăcomie care, în faza incipientă, poate fi nevinovată pentru că urmăreşte amplificarea stării de bine, dar această stare de bine poate fi o altă formă de consum, de uzură, de autoagresiune sau de perpetuare a unor comportamente negative.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta azi odihna, chiar dacă spre seară ea se va dovedi mai mult o odihnă activă. Avem nevoie de energie pentru ceea ce va veni spre noi în săptămâna următoare.
http://coser.ro/
 
Back
Top