• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Duminică, 16 decembrie


Ultima zi a săptămânii ne duce într-o zonă nouă prin schimbul planetar, dar care, în faza de început, va semăna mult cu o parte din direcţiile pe care le-am tot parcurs în ultima vreme. Chiar de dimineaţă, Venus va intra în Săgetător, iar spre seara, după ce va împlini un careul cu Neptun, aspect destul de radical pentru sentiment, destul de complicat şi de dur, Junon intră în Capricorn căutând să pună prea multe reguli pe sentimentele şi aşa şubrezite de prea multă invidie, gelozie sau chiar ură.
Nu vom şti de unde ne vin atât de multe amintiri, de unde ne cuprind şi ne învăluie toate, însă cei mai mulți dintre cei apropiaţi sunt pe punctul de a ne dezamăgi, de a ne pune la îndoială sentimentele curate, cu toate că mergem spre ei cu inima deschisă. Aici conjuncturile şi o parte dintre demersuri seamănă cu ceea ce ne-a întâmpinat ieri prin faptul că survine o defazare, o interacţiune disproporţionată între oameni. Motivaţiile vor fi altele, prin faptul că pentru a se apropia oamenii nu-şi mai construiesc motivaţii serioase, profesională, băneşti, economice, ci doresc să se simtă bine, să se bucure unul de altul, îşi caută pur şi simplu companie.
Ca fundal al acestor demersuri majore, Luna din Vărsător va căuta să explice acestea ca pe o deviaţie de la cale, ca pe un mod aproape imposibil de a trăi. Că unii vin şi dau vina pe anturaj, prieteni, vecini, pe guvernanţi, pe vreme sau pe vremuri nu mai contează, pentru că nimic din ceea ce trebuie sa poartă o vină, după părerile pe care le avem, nu are vreo culpă, nimic nu are intervenţia asupra anturajului într-un mod atât de agresivi şi pervers. În felul acesta, multe dintre situaţiile sociale, cele care ar fi trebuit să fie corecte şi puternice, multe dintre cele pe care oamenii le pun pe seama marilor mecanisme sociale, pe educaţie, manipulare, nu au vreo vină acum. Ceea ce este pe deplin vinovat acum este modul de a percepe lumea. Va fi un adevărat mister, cel puţin în această zi, modul cum cei mai mulţi dintre noi vor fi convinşi că nu au nicio vină, că nu au impus ei distorsiuni în modul de a percepe lumea şi viaţa şi nu ei au cerut coborârea nivelului de relaţionare. Cu cât vor acuza mai mult cu atât vor dovedi mai multă rigiditate şi tocmai această rigiditate este sancţionata azi prin evidenţiere.
Cei care sunt mai lucizi, care îşi caută recunoaşterea prin puritatea sufletului său prin dezvoltare spirituală vor avea o zi în care nu vor simţi decât ruşine. Da, careul dintre Venus şi Neptun poate include şi această trăsătura, mai ales atunci când mediul social a dovedit că are un istoric în a impune reguli cu atât mai rigide cu cât înţelege mai puţin sentimentul, instinctul, senzualitatea.
Pe acest fond al neconcordanței între sentiment şi regulă, trecerea lui Junon în Capricorn va avea, până pe 9 martie 2013, un mod complicat de a ne căuta unii pe alţii. În primul rând motivaţia și argumentul vor fi mai importante decât sentimentul său adâncimea sa şi tocmai de aceea calitatea relaţiilor ar putea, în anumite cazuri, să decadă. Acolo unde lucrurile erau în flăcări, unde spiritele se încinseseră de mult, relaţiile se vor tempera, oamenii observând că e mult mai simplu să-şi ducă viaţa mai departe, fără divergenţe de opinie, decât să tot caute să combine uleiul cu apa. Vor considera că este suficient să le pună pe cele două în vase diferite şi când temperatura cere, să le combine. Pe unii răcirea sentimentelor îi sperie, însă pe unii îi ajută pentru că le va veni mintea la cap, vor fi mai puţin impulsivi şi mai pacifişti.
Toate aceste trăsături se vor repartiza gradat de-a lungul următoarelor luni, până pe 9 martie, însă azi Luna, prin acceptul planetelor Uranus, Mercur, Jupiter şi Mercur îşi va lua inima în dinţi şi va cere reguli sau soluţii care nu sunt bune de nimic ori va sugera că satisfacţia cea mai mare vine din îmbrăţişarea celor mai complicate căi ale destinului.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii vine cu o nouă direcţie atât în privinţa sentimentelor cât şi în modul cum vom căuta să le punem în aplicare. Că asta implică deschiderea unor noi cutii cu amintiri, întoarcerea la un mod mult mai simplu de a fi, mai elegant, mai rafinat, mai frumos sau că reducem intensitatea sentimentelor pentru că aşa explozive nu ne mai sunt utile, nu mai contează. Va conta până unde dorim să merge pe acest drum. Drumul lui Junon în Capricorn este unul al singurătăţii, al izolării unor sentimente într-o regiune unde nuanţele nu există, unde lucrurile sunt clar exprimate, poate prea clar în detrimentul jocului vieţii, cel care spune că din jocul luminii cu întunericul s-a născut caracterul complex al evoluţiei. Junon în Capricorn alege viaţa, nu evoluţia ei, alege lucrurile sigure, sentimentele stabile, chiar dacă sunt puţine, mici şi zbârcite. Aşa cum sunt, le va pune deoparte într-un coş şi le va păstra pentru momentul în care soarele va răsări din nou.
Pentru unii, asta înseamnă scufundare în regret, fugă de intimitate, dar recunoaşterea adevărului că viaţa mondenă, cea care îi va face să râdă, să se mişte, să se exprime cum le place mai mult îi şi epuizează şi îi duc în zona unde invidia, minciuna, gelozia îi curtează foarte mult. Combinaţia Venus în Săgetător, elegantă şi rafinată, sofisticată şi sclipitoare, cu Junon în Capricorn îmbrăcată până în pământ în culori închise şi legată la cap cu o broboadă, ne aduce de fapt contactul cu două tipuri de energii, cea care susţine viaţa prin exprimare, desfăşurare, bucurie, consum, veselie, ce va fi sancţionata azi din cauza careului Venus-Neptun, şi altă restrictivă, transcendentală care ne spune că oricât de multă încântare şi satisfacţie primim din această lume, oricât de mult căutam bucuria prin activităţi variate, seninătatea spiritului este cea care dăinuie. Ştim însă că a trăi aici, în această lume, înseamnă o combinaţie între acestea, tocmai de aceea recomandarea este aceea de a căuta cumva să ne păstrăm la limita dintre cele două îndemnuri, să nu ne pierdem de grup, să nu fugim de bucuriile lumii, dar nici să nu considerăm că spiritul este ceva de care trebuie să ne ocupăm când corpul dispare.
http://coser.ro/
 
Luni, 17 decembrie


Am încheiat o săptămână complicată şi chiar de azi ne confruntăm cu prima provocare: careul dintre Lună şi Axa Dragonului, careul dintre vocea grupului şi interesul acestuia. În paralel cu acest unghi, luminariile împlinesc un sextil, iar Mercur şi Jupiter ating punctul terminus în opoziţia lor. Toate aceste unghiuri se împlinesc în a doua parte a zilei, asta înseamnă că încă de la început forţa şi talentul, puterea şi abilitatea de a deschide noi drumuri sunt în crescendo, doar că la un moment dat multe dintre ele o vor lua pe un alt drum decât ne aşteptăm.
Prima zi a săptămânii este o zi de a vorbirii, a curajului de a pune informaţiile într-o ordine neobişnuită, de a le expune cu agresivitate anturajului, iar acesta să se simtă agresat de ton, mesaj, conţinut şi mai puţin de faptul că discursul nu se mai termină. Judecând după faptul că suntem încă în fereastra conjuncţiei dintre Jupiter şi Lilith, orice element care distorsionează realitatea, care se îmbracă în haine pe care le consideră el frumoase şi curate devine un element ce tulbură conştiinţa individuală şi îi pune pe oameni în conflict, într-o dispută personală în care lipsa de înţelegere şi de condescendenţă poate fi afişată ca semn al libertăţii de expresie şi al curajului. Nu, ziua va fi marcată de lipsuri la capitolul educaţie, memorie şi înţelegere, la capitolul conştientizare şi toate acestea duc spre o tensiunea pe care oamenii doresc să o combată prin apelarea la substanţe care stimulează, la mânia şi agresivitatea privite ca drog emoţional sau la suspiciunea privită ca o hrană pe care nivelul actual al societăţii noastre ni-l poate furniza din plin.
Când Mercur şi Jupiter sunt în opoziţie calitatea exprimării şi starea de spirit sunt primele elemente care nu mai pot funcţiona la cotele optime. Faptul că azi va predomina disimularea sau chiar minciuna, va fi un element de divertisment, prin care oamenii se distrează spunându-şi unii altora ceea ce le vine la gură, ceea ce îi încânta cel mai mult, simulând întâmplări sau situaţii care nu s-au consumat niciodată în realitate. Unii merg cu fabulaţiile foarte departe inventând întâmplări care nu au existat niciodată, alţii se vor limita doar la atitudini de îngâmfare, tupeu, aroganță suprapunându-le pe acestea peste situaţii şi întâmplări în care ei nu au reacţionat aşa, deşi ar fi vrut.
Este lesne de înţeles că ne aflăm în faţa unor evenimente pe care oamenii nu le pot controla şi care ţin de o anume conduită, de abilitatea de a gestiona un fond informaţional. Cei mai mulți vor considera că toate sunt bune, doar ceea ce-i interesează pe ei nu, doar ceea ce îi vizează pe ei nu. Situaţia se va complica de acum încolo, nu neapărat datorită deficitului de putere, înţelegere sau datorită crizei de idei, de inspiraţie, ci pentru că tranzitul lui Venus prin Săgetător ne aduce îndemnuri spre preocupări legate de mondenitate, aprecierea frumosului, a dreptăţii prin educaţie, bun simţ, cultură. Acum acesta pare să fie cel mai dificil lucru pe care am putea să-l facem pentru că din apropierea lui Jupiter de Lilith se înţelege că întregul simţ al dreptăţii este compromis de propria idee de dreptate, nu de echidistanța pe care această noţiune o presupune.
Prin urmare, săptămâna debutează în tonuri complicate de lipsa de înţelegere. Dacă mulţi ar lucra încă de dimineaţă la această dimensiune a vieţii ar fi mult mai uşor să-şi recalibreze vibraţiile spre ceea ce este corect nu doar în raport cu propriile nevoi, ci şi în raport cu ceilalţi. Deşi totul pare răsturnat şi aflat în acest stadiul din cauza unei comenzi personale, multe sunt concepute pentru a funcţiona intuitiv, pe baza schimbului de emoţii şi prin intermediul acestora. Neînţelegând rolul emoţiilor mulţi fac rabat de la calitate şi se compromit puternic prin faptele pe care le săvârşesc.
Nu se poate anticipa gradul de satisfacţie, pentru că tonul agresiv pe care Luna neagră îl pune asupra planetelor din Săgetător ne face pe noi să credem că nu mai există dreptate în lume şi fiecare îşi face loc după cum poate, după cât de pricepuţi sunt în a înţelege fenomenul social.
Ceea ce este însă complicat vine din imensa confuzie care este lansată asupra noastră. Având încă un Soare în Săgetător, mulţi vor considera că raportul de forţe cu Jupiter lezat de Lilith constituie cea mai importantă problemă, adică informaţia, aşa cum vine şi se prezintă ea, constituie cea mai mare probleme a vieţii. În realitate, totul ţine de o formă de exploatare a resurselor umane, un abuz de încredere, o formă de invadare a intimităţii celui puternic din zona pe care acesta o supraveghează cel mai puţin.
La nivel social ziua este una care aduce legăminte sumbre, care lezează sistemul juridic şi care îi face pe oameni să privească în mod suspect sistemul care ar trebui să-i protejeze.
Recomandarea pentru această zi nu este adresată oamenilor în raport cu sistemul social, ci cu cel personal prin îndemnul spre linişte şi calm, prin acceptarea situaţiilor imposibile nu ca o formă de manifestare a naturii sau anturajului împotriva fiinţei, ci ca un proces natural ce face parte din ciclul vieţii. Toate sunt normale, fireşti pentru că răul, nu este decât ipostaza în care drumul se îngustează şi nu mai putem trece prin urechile acului cu sacul în spate.
http://coser.ro/
 
Marţi, 18 decembrie


Ziua de azi ne aduce un număr impresionant de aspecte pe care nu doar Luna le realizează cu celelalte planete, ci și Marte cu Capul Dragonului (sextil), Mercur cu Lilith (opoziţie), Neptun cu Junon (sextil).
Ceea ce va declanşa Luna, prin multitudinea de unghiuri pe care,le împlineşte acum la grad perfect, ne aduce în centrul atenţiei ideea de necesitate. Mulţi vor considera că a venit timpul să se implice în ceva constructiv, într-un demers mult mai puternic, să spună ceva important, să ia iniţiativa într-o anumită direcţie ori să pună la punct un adversar ori să se comporte altfel, să demonstreze că poate fi şi altfel. Pe fondul unei puternice limitări a factorului voinţă la nivelul compromisului, trecerea Lunii în Peşti aduce indivizilor slabi, cu un caracter mai puţin călit tendinţa de a dramatiza şi de a realiza o selecţie negativă a evenimentelor reuşind să extragă din ele o tentă reală. Vor înţelege care le sunt adversarii, care le sunt puterile, ce talente au şi care le sunt punctele slabe, însă nu vor face nimic cu aceste informaţii, nu le vor fi de folos absolut deloc, nici acum şi nici în viitor.
Tipul superior va căuta să se izoleze de provocările sociale care vine din multitudinea de unghiuri motivând “Mult vânt pentru nimic!”. În realitate adevărul este undeva la mijloc. Indiferent ce argumente vor avea fiecare dintre cele două părţi, relaţia de sextil dintre Marte şi Capul Dragonului, chiar dacă aceasta nu mediază tendinţa Nodurilor, este semn de înţelegere şi mobilitate, de forţare a destinului prin el înşuşi, în sensul că împlinirea unor dorinţe mai vechi ne face acum părtaşi la o formă de înţelegere şi observare, de conştientizare şi desfăşurare de forţe pe care nu o cerem în mod direct. Astfel, evenimentele par să se conducă ele însele după o comandă necunoscută, fără voia noastră, fără implicarea noastră şi mulţi vor crede că fără să cerem asta. Sub iluzia de autosesizare, destinul ne împlineşte dorințe şi cei lucizi constata că nu el mai folosesc la nimic. Izolându-se nu fac decât să refuze, să ignore un beneficiu al naturii, ca şi cum am refuza un cadou. Tocmai de aceea se consideră că adevărul este la mijloc, întrucât observarea şi înţelegerea conţin o formă de energie, un impuls care are o finalitate şi, indiferent că vrem sau nu, de vreme ce cu luni în urmă am cerut asta, ele îşi vor atinge punctul terminus. Metoda struţului nu este utilă şi nici cea inc are luăm ceea ce primim acum drept adevăr absolut. Oamenii nu sunt acum răi şi nici bun, nu dispun de talente permanente cum se arată, iar ieşirile de acum sunt doar răbufniri de moment. Evenimentele de acum sunt, pentru ochii celui care doreşte un viitor solid, aparenţe. De partea cealaltă, este important să înţelegem ce anume se manifestă şi ce se consuma în jur pentru a vedea calitatea oamenilor şi materialul pe care îl folosesc în desfăşurare. Dacă pictorul nu are roşu printre culori, desenul său va fi lipsit de această culoare, la fel şi cei care se manifestă azi cu putere, forţă şi intensitate.
Dincolo de acest mecanism, de calitatea lui ambivalentă, ziua ne aduce un semn de înţelegere atât de important şi puternic, atât de complicat şi interesant încât ne-ar fi practic imposibil să-l explorăm într-o singură zi. El ne poate duce spre cunoaştere, spre esenţa lucrurilor, însă numai prin relaţii, prin oameni, prin apropiaţi şi, încă o condiţie, numai dacă reuşim să le înţelegem gesturile, să le citim motivaţiile dincolo de viteza de reacţie, de duritatea cu care plesneşte aerul din jurul palmei şi să nu-i privim prin teamă ori resentiment pentru că, după cum ştim din mecanismul aplicat timpului inferior, efectul informaţiei va ajunge înapoi la cel care acţionează, deci negativitatea privirii, paloarea privirii nu ne afectează decât pe noi înşine. Ce care lucrează cu energia vor fi încântaţi de această formă de manifestare considerând-o o oglindă subtilă care îl duce pe om la discernământ şi care poate coexista în mod miraculos cu energiile neelevate, dacă acestea fierb în cazan şi nu sar pe peretele proaspăt vopsit.
Astfel, flexibilitatea care survine între emoţie şi relaţie, între relaţia individului cu sufletul sau, cu credinţa, cu mijloacele elevării şi aplicarea lor în raport cu semenii, adică sextilul între Neptun şi Junon, aduce poftei de viaţă o curiozitate stranie, aceea de a dori mai mult, de a căuta mai departe, de a cerceta şi de a munci mai mult fără a se mişca, deplasa ori extinde, şi doar prin înălţare. Raporturile dintre oameni privite prin această formă de înălţare, poartă în ele calitatea de ghid, protectori, de inspiraţie, de deschidere şi nu când este îngrădită, se disipă şi îl desprinde pe om de sursa puterilor sale: sufletul.
Prin urmare, ziua de martie ne aduce în preajma unei înţelegi pe care suntem invitaţi să o apreciem cum se cuvine. Nu este indicat să privim evenimentele zilei numai din trăsăturile lor negative, prin stresul şi neputinţa de a împlini solicitările venite din sfera sentimentală, ci să ne gândim la rostul tuturor acestora, la importanţa acestor evenimente, la greutatea lor şi la cât de utile ne vor fi în viitor. Unii se vom simţi azi atraşi spre activităţi de rutine, alţii doresc să-şi depăşească limitele şi niciunii dintre aceştia nu greşesc pentru că îndemnurile vin pe linie individuală, oricât de intense sunt forţele aştrilor sau emanaţiile fiinţelor divine. Prin această protecţie, prin această ordine suntem în contact direct cu Cel care a stabilit această ordine, cu creatorul universului. Nimeni, nici chiar perfecţiunea însăşi nu va trece peste aceste reguli. De ce am face-o noi?
Evenimentele sociale ale acestei zile sunt, aşadar, contradictorii şi poartă amprenta unor cauze asupra cărora mintea nu se poate opri acum sau dacă se opreşte le vede greşit, le analizează greşit. Azi trebuie să vedem şi să simţim cu sufletul, să ne detaşăm de celelalte instrumente şi să fim puternici prin apreciere, respect, drepturile pe care le acordăm celorlalţi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne detaşa de senzaţia că suntem vinovaţi, vulnerabili, slăbiţi de putere. Când descoperim lumina, cea care alimentează tot ceea ce primim şi transformă în acţiune, gând, simţire, evoluţie, descoperim de fapt sursa puterii. Această sursă este cea care ne absoarbe acea identitate pe care o acoperim cu tot ceea ce extragem din ea, cu tot ceea ce construim pe baza puterilor care ne vin de acolo. Cei care nu sunt obişnuiţi să lucreze cu misterul, cu ordinea neobişnuită a lucrurilor, cu manifestările stranii care se bazează pe înţelesuri nespuse se vor simţi bruscaţi de evenimentele acestei zile, ceilalţi el vor vedea că pe o mare binefacere.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 19 decembrie


Ziua de miercuri devine prin trigonul Lunii cu Capul Dragonului şi apoi prin trigonul lui Venus cu Uranus o zi în care întâi avem aşteptări foarte mari de la cei din jur şi apoi ne vom pune problema dacă să ne facem sau nu ceva pentru cei cu care colaborăm.
Chiar dacă multe dintre direcţiile de acum par că se îndreaptă spre un final bun, nu înseamnă decât ca aparenţa lucrurilor este una bună, că dinamica socială este una puternică şi pozitivă, însă în esenţă lucrurile nu sunt chiar aşa pozitive. Azi se vorbeşte frumos, se foloseşte un anumit vocabular, se face apel la emoţii pe care le-am verificat, un anume mod de a relaţiona cu cei din jur şi mai ales se intenţionează captarea atenţiei celor din jur prin mijloace materiale, prin atenţii, prin obiecte ori prin promisiuni pe care nu vom mai apuca să le împlinim. Totul va lua aparența lucrurilor constructive, bune, însă, în realitate, fondul rămâne cel negativ, cel dat de opoziţiile pe care Venus şi Mercur le realizează la Lilith şi Jupiter.
Cu alte cuvinte e plăcut să te tot întâlneşti cu lucruri bune, dar este frustrant să îţi tot iasă în cale binele care nu-ţi trebuie acum, acela pe care ai putea să-l foloseşti peste câteva luni, cunoştinţe care doar te ascultă acum, doar te consolează, te compătimeşte, doar îţi dă sfaturi bune, însă nu te poate absolut deloc ajuta la modul concret. Neputinţa celor din jur poate deveni propria neputinţă dacă roata se inversează şi în loc să solicităm ajutor ni se solicită sprijinul. Cei care au norocul să se întâlnească acum cu o astfel de ipostază vor înţelege cel mai repede cât de real este faptul că ajutorul este acum fructul situat pe ramura cea mai de sus.
Ceea ce va fi util din energia acestei zile ne va veni din curajul de a iubi libertatea. Această forță de independenţa se va manifesta azi în diverse chipuri. Ea nu va putea să lase urme, nu se putea reproduce în descendență, nu va reuşi nici măcar să lase o urmă a trecerii sale în aşa fel încât peste ani să ne aducem aminte de ea, dar îşi va face simţită prezenţa şi asta ne va bucura. Cine ştie, poate, din când în când, mai avem nevoie şi de bucurii simple, şi de lucruri care nu cer amploare sau gravitate, ci de cele care se nasc şi mor în simplitatea unui gest efemer.
Pe cerul acestei zile, Venus, cea care tot încearcă de ceva vreme să se bucure de frumos, independenţă justiţie, îţi dă seama că dacă va căuta să pună limite în dragoste, să o explice, să o încadreze nu va face decât să o sufoce. Astfel, azi orice declaraţie ni se va părea puerilă, nefirească sau menită să nu poate îngloba totalitatea sentimentului. Pasul următor va fi desfăşurarea spre mari spaţii, mai întinderi ori gesturi care ies din standardul spre care viaţa ne cheamă acum. Unii numesc asta libertate de expresie, alţii curaj. Nimeni nu poate ști care este adevăratul său chip, însă ne va fi clar că acea stare de bine nu ne va veni decât din deplasarea spre zona publică, din ieşirea din matcă, din depăşirea unei bariere, fie ea cât de mică.
Prin urmare, ziua de 19 decembrie ne aduce expresia unei acţiuni sociale care nu are perspectivă, dar care se va întinde la picioarele noastre doar pentru a ne oferi privilegiul de a ne simţi bine. Ceea ce vine spre noi azi poarta această expresie a binelui social şi ne învălui în iluzia că dacă ignorăm tensiunea, răul, disconfortul, durerea, atunci binele își va face culcuş acolo unde vom dori sau unde îi vom spune.
Nu mai contează dacă ne vom înşela sau nu, pentru că nici dacă ne înşelăm perspectiva sau absenţa ei nu comportă vreo schimbare. Este însă o zi în care se cere un minim de atenţie. Nefiind constrânşi ba chiar fiind încurajaţi să se desfăşoare spre zona publică fără bariere agresive, mulţi îşi fac rău singuri consumând în exces ori abuzând de încrederea şi atenţia celor din jur.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura de energia acestei zile însă fără a strivi corola de minuni a lumii şi fără a abuza de frumuseţile la care ni se permite azi accesul.
http://coser.ro/
 
Joi, 20 decembrie


Trecerea Lunii în Berbec schimbă registru comportamental şi multe dintre cele care ne îndeamnă să ne simţim singuri pe sine în intimitate se modulează, devin mijloace de expresie în relaţiile interumane, motivaţii în a spune “Mă simt bine singur/singură, dar îmi place să mai ies din când în când din starea asta”. Asta se întâmplă că noaptea de miercuri spre joi este marcată de prezenţa sextilului dintre Lună şi Marte care aduce uşurinţă în a comunica sentimente şi posibilitatea de a deschide canale de comunicare, de a pune bazele unei colaborări şi de a modifica tipul de abordare, de la “Eu” spre “Celălalt”. Toate acestea se manifestă într-o zonă personală pregătindu-ne spre ceea ce va veni spre noi în timpul zilei, în special după 9:43 când luna va trece în Berbec.
Deplasând zona personală a confortului şi înţelegerii pe baza instrumentelor personale spre ceea ce se află în afară, oamenii se expun, devin vulnerabili în fața efortului şi tind să transforme comunicarea dintr-o ipostază de expansiune într-una în care individul să se compătimească ori să ceară pentru sine ceva ce i-ar folosi în acest tip de abordare şi care nu i-ar fi fost necesar dacă nu şi-ar fi ieșit din ritm, dacă nu pleacă de acasă, dacă nu se deplasa spre o altă zonă decât cea personală a confortului.
Ceea ce este neplăcut devin brusc atractiv, interesant şi constructiv în aşa fel încât individul să-şi sublimeze natura inferioară, acele ipostaze inferioare în care atunci când de un mic obstacol să se plângă, să bocească în pumni şi să-şi dramatizeze întreaga condiţie.
În afara sextilului dintre Lună şi Marte din mijlocul nopţii spre seară Luna trimite raze pozitive spre Venus care munceşte azi prea mult pentru a-şi înţelege reacţiile, pornirile, pentru a se adapta cerinţelor exterioare. Asta înseamnă că întregul arsenal de stări sufleteşti, de intenţii, acţiuni, depind azi de ceea ce ne-a inspirat în timpul nopţii, de ceea ce ne-a atins cu graţie din subconştient.
Aşa că, mulţi vor considera că prin careul dintre Venus şi Chiron oamenii nu sunt obligaţi să-şi rafineze structura, să-şi vindece rănile pe care le-au avut până acum acoperite, ascunse, neîmpărtăşite şi să-şi ofere privilegiul a se desfăşura pentru a se expune, pentru a-şi atenua durerea ori pentru a primi un diagnostic.
Ceea ce se consuma zi vine ca o manifestare într-un centru de tratament de bolnavi cu diverse afecţiuni, produse de slăbirea puterii personale, de dezvoltarea unui mod straniu de a gândi îşi defulează întreaga manifestare a durerii fără să se ruşineze, fără să-şi pună problema că până acum şi-au ascuns rănile, nemulţumirile ori frustrările pentru orice ieşire temperamentală ori împărtăşire a acestor intimităţi oferă impresia accentuării slăbiciunilor şi îi făcea şi mai vulnerabili.
Acum toate aceste manifestări sunt permise, ba mai mult sunt încurajate şi efectul este unul pozitiv, însă până se ajunge acolo corpul şi mintea se vor contracta şi vor duce spre conştientizare unele forme de durere pe care până acum nu a avut privilegiul să le ştie. Fie că ies în evidenţă prin stranietate ori prin intensitate aceste dureri, aceste afecţiuni ne îndemnă azi să ne punem ordine în gânduri şi să ne purificăm în întâmpinarea anului 2013, cel care ne va duce complicaţii de natură personală atât de mari încât 2012 să ni se pară un an simplu.
Prin urmare, ziua de 20 decembrie ne pune în faţa unor încercări complicate care vin dintr-o anume zonă a intimităţii, cea care nu a fost explorată aşa şi care prin neexplorare a dus la dezvoltarea unor forme stranii de manifestare, poate chiar a unor afecţiuni. Mulţi ajung azi să-şi nege sentimentele, disponibilitatea spre efort, modul cum şi-au pus la dispoziţia celorlalţi intimitatea, energia, cum s-au lăsat folosiţi ori cum au participat la un demers public fără să aibă vreun beneficiu personal. Acum se simt în convalescenţă, îşi simt durerile ca plimbându-se singure prin corp, nemulţumirile şi tensiunile deplasându-se prin minte şi ceea ce vine spre soluţionare va fi încărcat de o picătură de straniu, de culoarea neprevăzutului ceea ce va modifica în straniu întregul spectru al demersurilor, amplificând durerea acolo unde nu este înţeleasă ori stingând-o complet acolo unde cauza ei este identificată şi înţeleasă.
Mulţi se vor simţi singuri înconjuraţi de oameni şi acest sentiment este unul care îi duce pe unii spre contracţii, spre nefiresc, spre îndoială aplicate fenomenului social care până la urmă îl vor proteja pe cel în cauză de anumite modificări pe zona publică pe care prin trăirea durerii personale nu mai apucă să le întâlnească. Astfel, această forma de durere devine un privilegiu prin care sufletele puternice îşi îndreaptă paşii spre ţintă, fiind apăraţi de lezare personală, chiar și atunci când deschizându-şi sufletului devin vulnerabili.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere în destin, în forţele benefice, în mecanismul pozitiv şi n sinceritate. Acestea azi doar par compromiţătoare, ele, însă, ne duc spre vindecare, spre alinarea unei dureri fizice sau sufleteşti.
http://coser.ro/
 
Vineri, 21 decembrie


Trecerea Soarelui în Capricorn constituie momentul în care un anumit tip de constrângere îşi va pune accentul pe sentimente, pe gândirea logică, pe tot ceea ce s-a depozitat în structura mentală, ca reper sau etalon. Când Soarele intră în aceste semn timpul îşi intra în drepturi şi el ori se dilată ori se contractă atingând manifestări care să-i permită să iasă din banal, să impună un alt ritm vieţii, unul care să nu divulge ceea ce adâncimea sufletului poate spune.
Vibraţia capricornului se va desfăşura anul acesta în latura comprimării timpului, a creşterii vitezei sale de derulare. Prin această manevră, evenimentele se vor derula cu mare rapiditate şi forţa lor va avea o componentă corozivă puternică. Gândul că derulându-se repede succesul social va veni şi el la fel de repede, ne face să visăm, să sperăm la ceea ce nu putem atinge cu mâna, la a ne repezi la fructele cele mai de sus, cele mai coapte, fără să fim obişnuiţi cu gustul lor, fără să ştim nimic despre ramurile alunecoase şi despre pericolele care cresc acum în copaci.
Prima jumătate a zilei, cu Luna în Berbec şi atingând momentul când careul cu Pluton ne va spune că anumite constrângeri sociale au un rost, o menire superioară şi că în realitate scopul puterilor acestora rezidă în faptul că este nevoie de suferinţă, de opresiune, de durere şi nemulţumire pentru a aprecia evoluţia. Aşa sunt aceste elemente astrale care ne vine din Capricorn. Privite prin logica lor şi neraportându-le la alte informaţii ori la alte instrumente sunt adevărate. Când se descoperă că de fapt cadrul vieţii personale nu poate fi aplicat în orice condiţie, dezamăgirea care ne vin din capricorn este o motivatei pentru a schimba ritmul de lucru, pentru a bate în retragere dând vina pe societate. În Capricorn substanţa nu se dezintegrează ci se usucă, îşi strânge materialul, dar rămâne în aceeaşi albie, cu aceleaşi obiceiuri şi acelaşi mod uşor narcisist de a interacţiona cu oamenii din jur.
Semnul de progres care ne vine prin înţelegerea acestor tipuri de energii înseamnă a rămâne nemişcaţi, a fi părtaşi la ceea ce am făcut şi a ne lăsa învăluiți de consecinţele faptelor. A fugi de răspundere, nu prin dezertare, ci prin disimulare, constituie primul semn că devenim rigizi şi că nu ne place să primim din jur sfaturi, sugestii, recomandări care prin aplicare să ne schimbe. Siguranţa de sine ne va veni din rigiditate, pe care o vom numi stabilitate. Oricum am numi-o, ea dacă va avea tendinţa de a se retrage, indiferent ce va motiva, că e modestie, teamă de ridicol, refuzul conflictului direct, indiferență sau pur şi simplu frică, nu constituie un element care să ne ducă în sus, ci ne duce spre întâlnirea cu ceea ce este mai întunecat şi periculos din adâncul sufletului, cu ceea ce ne face, în acţiune, să fim inflexibili şi duri. A fi în echilibru este un beneficiu pe care nici rigiditatea afişată nici cea potenţială nu-l cunosc. Dacă în acţiune ea poate lua înfăţişarea înţelegerii superioare, a gândirii structurate, a simţului practic şi a răbdării, trăsătura atât de rară în societatea noastră, în intimitate ea devine corozivă pentru sine şi accentuează uzura psihică, sănătatea fizică ori stabilitatea emoţională. Nu degeaba se spune că unii dintre cei mai consecvenţi şi redutabili misogini sunt exemplare aparţinând zodiei Capricorn fără, însă, a generaliza.
Prin urmare, calitatea de mediator sau cea de pacifist care vine spre noi cu intrarea Soarelui în Capricorn este anul acesta un îndemn la a ne grăbi proiectele personale, la a ne mobiliza pentru a atinge ţinte imposibile, pentru a ne ridica deasupra condiţiei de muritor de rând şi de a ne oferi privilegiul de a gândi fără să impune acum o schimbare vieţii. Ceea ce se consumă acum are calitatea de jalon, interpret şi nu trebuie să ajungem în postura în care să credem că actorul care pentru două ore se identifică în mare parte cu personajul, devine personajul în sine, ci să ne separăm noţiuni şi să acceptăm experimentarea celorlalţi aşa cum şi ei, la rândul lor, vor înţelege rolurile pe care ni le atribuim.
Ceea ce ne duce spre mobilitate azi poate fi greşit condus, greşit de pus în aplicare dacă ne păcălim că mobilitatea şi flexibilitatea sunt singurele soluţii. Mai eficient este să stăm drepţi ca un munte şi să privim în toate părţile cum lumea trece de la un anotimp la altul.
Pentru că a doua parte a zile ne încurajează spre aventură şi dinamism, spre a aprecia totul după viteza cu care reacţionează sau se mişcă, adâncimea rezultatelor va suferi puternic şi, de asemenea, trăinicia lor va fi cu mult sub aşteptări. Tocmai de aceea recomandare acestei zile este aceea de a ne opri şi a ne stinge orice dorinţă de acţiune atunci când intensitatea ei se va dovedi mai mare şi mai puternică. Puterea ne vine din permanentizare, nu din uşurinţa cu care ne deplasăm de la un punct la altul. Poate, pe alte conjuncturi, viteza de reacţie va fi purtătoarea semnului puterii. Azi ea se va susţine pe stabilitate.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 22 decembrie


Înainte de a trece în Taur, multe dintre tensiunile personale se pot dezamorsa după îndemnul zile de ieri care, abia azi ne poate oferi deschideri spre mobilitate, doar că acum nu mai vrem şi motivăm această decizie prin obstacole de natură sociale. În realitate, azi vom fi cam bosumflaţi şi culmea este că pe cei mai mulţi îi prind aceste pretenţii gratuite. Nu se ştie dacă datorită abilităţii de a le îmbrăca pe acestea cu haine noi sau pur şi simplu sunt inspiraţi şi devin acri faţă de ceea ce este nefolositor, impur sau cu adevărat ignorant.
Azi pe sextilul dintre Soare şi Neptun oamenii îşi caută compania după afinităţi emoţionale. Se simt mai bine dacă stau alături de oameni care nu le opun rezistenţă, care fac împreună cu ei front comun împotriva guvernanţilor, liderilor, şefilor, împotriva sărăciei sau a greutăţilor care vin cu vârsta. Este distractivă şi în acelaşi timp deconectată această direcţie, însă ea ne va face să ne pierdem timp preţios. Cei care nu sunt presaţi de termene, de sarcini grandioase pe care şi le-au stabilit singuri tind să accepte aceste provocări, să se lase antrenaţi nu doar în discuţii cu iz ştrengăresc, dar sunt tentaţi să o ia la sănătoasă, să-şi facă un carneţel de valsuri ori unui de vizite şi să nu se întoarcă acasă până când nu a epuizat toate variantele pe care și le-a trecut acolo Prin acest gen de extensie se simt bine, se destresează, îşi duc structura afectivă spre flexibilitate şi mai ales spre a demonstra că dacă viaţa, conjunctura, destinul nu i-a permis ieri puţină activitate, azi se deschide şi caută să facă orice i-ar putea fi interzis de o persoană ori de o conjunctură.
Chiar dacă nu este ceva prea adânc, relaţia Soarelui din Capricorn cu Neptun sin Peşti aduce în faţă doi înţelepţi, unul care se crede aşa şi doreşte să demonstreze la tot pasul că, o fi el tânăr, dar a văzut multe la viaţa lui, iar altul este bătrân şi înţelept cu adevărat. Din afară pare că avem în faţă doi oameni sau două situaţii care se înţeleg bine, care se susţin unele pe altele, însă este mai mult decât evident că avem de-a face cu o tolerare reciprocă.
Dacă în sfera relaţiilor concrete este uşor de înţeles, în ceea ce privesc raporturile între evenimente, ideea de a parcurge o situaţi în care o întâmplare să o tolereze pe alta este pentru unii destul de abstractă. Asta se întâmplă atunci când unele situaţii le parcurgi că aşa trebuie, aşa se cade, acesta este ritmul, programul, deprinderea, rutina, iar pe altele le preferi că sunt rare, enigmatice ori pentru că-ţi plac din tot sufletul. Când eşti în tren accepţi compania colegilor de compartiment, deşi uneori îţi displace, însă iubeşti peisajul pe care ţi-l dezvăluie natura şi trenul prin deplasarea sa.
Trecerea Lunii în Taur spre seama ne face să fim mai încrezători în ceea ce am observat şi înţeles în ultima vreme ajungând în postura în care să ne mândrim că trecând prin tumultoase episoade socială am reuşi să rămânem integri, să ne menţinem sfera gândurilor intactă şi să nu ne schimbăm definitiv părerile despre oameni chiar dacă ei sunt acum într-un crescendo expresionist și caută să capteze atenţia cu cât sunt mai superficiali ori mai needucaţi.
Prin urmare, ziua ne aduce în faţa unor episoade care sunt încărcate de mister ori de umor, de penibil ori de ridicol. Tot ceea ce ni se întâmplă azi îmbină conţinutul cu neobişnuitul şi aduce atât de mult gust şi atâta prospeţime evenimentelor, încât până şi o simplă deplasarea până la piaţă ori la un magazin de cartier care nu presupune efort şi nici posibilitatea unei aventuri spectaculoase aduce o savoare aparte şi ne face să ne descărcăm sufletul de tensiune şi durere.
Unii vor considera că mişcarea le face bine, că anturajul este tonic ori că au mai vorbit puţin despre subiecte pe care le gândeau ori le interpretau greşit sau că au gustat puţin dintr-un aliment care pe popula visele de o bucată de vreme. Întregul spectru al acţiunilor va ţine de o anume deplasare a simţurilor spre ceea ce este corect şi asta înseamnă evoluţia, înţelegere, comunicare, schimb, deci flexibilitate.
Totuşi, suntem deja în Capricorn şi nu este cazul să ne gândim că a venit primăvara dacă am găsit o floare uscată între foile unei cărţi de botanică, dar putem să facem un exerciţiu de imaginaţie şi ne va fi bine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi privilegiul de a ne lăsa azi purtaţi de inspiraţie. Că asta înseamnă a mânca un anumit aliment interzis de medici, ori care nu se încadrează în dieta propusă sau de a ne apropia de oamenii ori lucruri care ne produc repulsie înseamnă flexibilitate, dacă un for interior ne cere asta. Putem face ca barierele gândirii limitate, a minţii false să se dizolve simplu în fața inspiraţiei adică a acelui mod de a fi şi simţi care contravine regulilor, rigidităţii, însă nu și a bunului simţ ori a disciplinei.
Există o formă de flexibilitate care eliberează individul şi-l duce pe drumuri largi, generoase, nu printre tufele de spini pentru a se lăuda cu mari şi profunde experienţe într-ale înţepatului.
http://coser.ro/
 
Duminică, 23 decembrie


Ultima zi a săptămânii ne pune la încercare răbdarea. Având parte de o opoziţie între benefici, ziua este marcată de ghinion, eşec, de revoltă afectivă, de idei răsturnate, de îmbrăţişarea unei conduite care nu este potrivită nici contextului nici măcar în raport cu anumite persoane faţă de care să zicem că ne putem permite anumite libertăţi.
Va fi de asemenea o zi marcată de pofte care ne aduc aminte de libertăţile pe care ni le-am permis anterior, însă de această dată nu mai este susţinută atât de mult această formă de inspiraţie. Lipsiţi însă de discernământul necesar unii vor abuza de alimente şi de băuturi, de urmărit cu privire lucruri indecente, de bârfit, de scormonit prin vieţile altora, de comentata la adresa altora şi acest lucru este mai puţin corect şi pentru echilibrul lor afectiv, dar şi pentru calitatea acţiunilor în care se implică. Opoziţia beneficilor pe axa gemeni Săgetător aduce mustrări de conştiinţă de genul “Mănânc şi plâng”, dar nu cu conotaţia compasiunii ca în “Moartea căprioarei”, poezia lui Nicolae Labiș, ci de înclinare a balanţei spre sentimentul de vină, de greşeală şi de ascundere a acestei relaţii cu scopul de a alimenta un sentiment vulgar, revoltător, antisocial.
Niciodată nu este bine să privim cu superficialitate momentul când beneficii se ceartă, ci să căutăm să punem în balanţă unui oarecare echilibru ceea ce ne vine de la Venus cu ceea ce ne vine de la Jupiter. Dacă un copil ştie să răspundă la întrebări gen “Ce ne dă vaca?” într-un registru al conflictului dintre benefici răspunsul merge în direcţia ironiei şi poate chiar a lipsei de respect dacă acest tip de răspuns nu este pronunţată cu intonaţia adecvată. Când trece în sfera indecenței la întrebarea “Ce ne dă vaca?” se răspunde “Teme pentru acasă!”.
Unii râd în faţa unei asemenea situaţii însă azi ea nu este citită pe un site cu bancuri şi nici nu este pusă pe naivitatea unui copil pentru ca fi o replică hazlie, ghiduşa, ci una demnă de tot ridicolul. Când pui în gura unui copil replicile unui om mare şi invers tabloul care rezultă este unul demn de tot ridicolul, aş acum se va întâmpla azi.
În acest raport de forțe Venus vine cu nevoia de a vedea şi aprecia frumosul pentru a ascunde teamă de murdar, impur, imoral, ridicol, penibil. Astfel, când trece prin Săgetător Venus este cu atât de vulnerabilă cu cat caută să demonstreze cât de este de distinsă şi elegantă, cu cât caută să-şi impună prin vizual ori prin dicţie sau prin atitudine un standard. Aceeaşi notă de neîncredere în forţele proprii ne vine şi din partea lui Jupiter care acum nu doar că este în exil, dar este şi retrograd, semn că refuză să înveţe, să aprecieze ceea ce îi este oferit în mod brutal, ostentativ ori printr-o forţare a privirii.
Astfel, ziua devine una care ne face să ne sustragem veseliei, bucuriei ori nevoii de a interacţiona. O numim zi de oboseală, de relaxare, însă în izolare ne tocăm toţi nervii şi găsim toate ideile pesimiste ori colerice ca să ne tulburăm. Este clar că Venus în Săgetător este dinamică şi demonstrativă şi pentru că dispune de o puternică energiei, contracţia venită din opoziţia cu Jupiter o face pe această dintr-un exponent al binelui, într-unul al răului, al disconfortului şi nemulţumirii, excelând la aceeaşi intensitate însă în sensul negativ şi neprietenos.
În a doua parte a zilei când Luna din Taur se opune lui Saturn aceste forme de nemulţumiri vor deveni obstacole în a ne regăsi echilibru şi a ne bucura de situaţiile simple şi constructive. Pentru că acest unghi se împlineşte între sextilul cu Chiron şi trigonul cu Pluton, Luna pare să ne aduce puţină maturitate prin condiţionări ca şi cum obstacolele ce ne vin azi în întâmpinare sunt educative, ne spune ce temeri avem, care ne sunt energiile inferioare, cum gândim când suntem presaţi de timp, constrânşi să nu facem nimic, să nu vorbim, s nu spunem, să stăm în pat că aşa spune doctorul ori să ţinem un secret deşi tentaţia de a spune este majoră.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce o confirmare a ceea ce a simţit negativ de-a lungul întregii săptămâni. În general ziua este marcată de contradicţii, ne situaţi penibile şi greu de acceptată. Pentru că Jupiter din Gemeni, în raport cu o planetă individuală, vă aduce în sfera personală explicaţii pe care de regulă le găsim în dosare, pe site-uri, în lucrări sau tratate filosofice, convingându-ne că simt foarte bine cu ceea ce ne confruntăm, că înţelegem perfect ceea ce ni se întâmplă însă, în realitate, suntem mânaţi de patimi şi dorinţe pe care nu le putem controla deloc. De altfel, nici nu dorim pentru că plăcerea şi încântarea, aşa cum sunt ele schilodite şi cu capetele sparte, de acolo ne vin.
Dacă depunem un minim de efort să înţelegem ceea ce ni se întâmplă atunci tensiune sau raportul antagonist de forţe devin surse de echilibru şi vindecare. Înţelegerea este cea care este drastic pus ăla încercare azi şi orice efort în redresare ei este unul eminamente benefic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a iubi solitudinea şi de a-i căuta beneficiile nu prin valorile societăţii de consum, cele pe care le ştim cât de apăsătoare ori tulburătoare sunt, ci prin cele ale nevoilor personale. Dacă avem nevoie de odihnă să o îmbrăţişăm şi să mulţumim corpului că ne oferă un asemenea semnal, dacă suntem refuzaţi într-un demers şi dăm curs tendinţei spre repliere să mulţumim universului că ne desprindem de evenimente care ne-ar consuma şi ne ajută să pe conservăm energia. Toate acestea prin înţelegere se pot transforma în energie pozitivă şi imensă negativitate ce duce la tensiune şi conflict să fie doar benzina cu care nu ne culcăm sub pernă, ci cu care ne duce de la Iaşi la Bucureşti, de ala Cluj la Timişoara, de la un capăt al lumii la celalalt, dacă dispunem de o maşină suficient de bună încât să o transforme în mişcare.
http://coser.ro/
 
Luni, 24 decembrie


Începem săptămâna cu o formă de susţinere pe care o avem o singură dată pe an, atunci când Soarele, Măria Sa, îşi dă seama că nu poate face nimic de unul singur nimic şi atunci se întoarce spre relaţiile vechi, spre asocierile mai vechi pentru a se destinde, pentru a cere ajutor, pentru a-şi aminti cum este să trăieşti.
Momentul când Soarele şi Junon sunt în conjuncţie este un moment benefic pentru stabilitatea relaţiilor pentru că aduce dovezi de prietenie şi stabilitate şi chiar dacă fondul afectiv merge spre tradiţional, se insistă pe acele lucruri care nu se uită uşor, ce nu se şterg cu timpul, care rămân într-o memorie care va fi tot timpul accesibilă.
Ceea ce se manifestă acum nu este însă un element cuc are să fim mândri, care să ne ajute relaţionarea şi se păşeşte dincolo de o limita, cea impusă de o anume prejudecată ce pate fi legată de faptul că unii oameni nu pot, nu mai ştiu, nu mai vor să se afle în legătură unii cu alţii. Ceea ce se înţelege azi din conjuncţia Soare-Junon şi apoi din trecerea Lunii prin Coada Dragonului este un element puternic pe care mulţi îl vor numi lecţie de viaţă. Este momentul când coborâm privirea şi lăsăm jos armele orgoliului şi vanităţii.
Ceea ce se va consuma chiar în prima zi a săptămânii ne ajută să privim cu alţi ochi viaţa, familia, prietenii să considerăm că putem munci pentru ei mai mult şi că doar prin acest mod se depăşesc bariere karmice dureroase, delicate. Sentimentul prieteniei prin intermediul zodiei Capricorn este unul atât de adânc și nepământean încât obţinându-l ai impresia că nu mai doreşti nimic altceva. Totul este simplu, atât de simplu încât te pierzi în visare, te simţi liber şi deschis să te poţi juca peste tot în casă pentru că bunicul te urmăreşte atent şi niciodată nu se supără ba mai mult te urmăreşte cu dragoste şi înţelegere având tot timpul pregătite două braţe cu care să te prindă.
Întâlnirea Soarelui cu Junon ne vorbeşte azi despre acele sentimente stabile, despre curajul de a iubi în tăcere, de a nu face demonstraţie şi de a trece cu vederea ceea ce doare, supără sau incomodează pentru că viaţa nu este construită numai din bucurii, ci şi din necazuri, iar rostul lor este de a se schimba, de a se primeni pentru a se pregăti de sărbătoare, adică de a deveni şi ele bucurii şi să nu rămână toată viaţa lovite de stigmatul negativităţii.
Dacă am înţeles că starea şi motivaţia ţin de o dinamică internă, de forţa cu care fiecare va dori să se desfăşoare într-un registru nou, cel al înţelegerii, acceptării şi pacifismului, al acţiunilor sociale, nu vor avea acelaşi noroc. Dinamica se va îndreapta spre o conjuncţie Soare-Pluton, care se va împlini în ultima zi a acestei săptămâni şi care ne pregăteşte pentru un final de an complicat marcat de o doză de insatisfacţie pe care fiecare, având la bază ceea ce vine acum, în această zi, spre sine, va încerca să o ascundă. Lucrurile vor fi însă simple, poate prea simple faţă de ceea ce ne-am obişnuit să trăim şi pentru că ne aşteptăm să fie complicat, să nu reuşim să facem față la cât de dinamic este, derularea lor se va face într-un mod delicat şi discret. Efectul este însă unul deosebit de important şi tocmai de aceea mulţi vor traversa o stare de agitație nu atât în fața evenimentelor, pentru că le vor observa consistența, intensitatea şi dinamismul, cât în fața perspectivei lor.
Raporturile antagonice dintre benefici îşi mai păstrează însă aroma punând în discuţie subiecte delicate, aducând din sacul memoriei acele elemente de comportament care nu au soluţie pentru că profitând acum de înclinaţia spre pacifism relaţional, promovată de conjuncţia Soare-Junon, să-i construim artificial o haină şi să o folosim pentru a-i da o notă artificială.
Prin urmare, debutul săptămânii ne pregăteşte pentru un compromis, însă, în cea mai mare parte, acest compromis este elementul de bază în relaţiile pe care le vom dezvolta de-a lungul acestei săptămâni. Se poate vorbi azi de o oarecare nesiguranţă în ceea ce privește perspectiva relaţiilor, însă ceea ce se consuma azi este, în spaţiul acestei zile, benefic şi corect. Dacă acum curajul de a depăşi o barieră este pus lângă înţelegerea că, fie bucurii, fie tristeţi, toate se pierd în negura timpului şi ceea ce rămâne este dragostea faţă de oameni, vom accepta mai uşor grija că lucrurile nu pot şi nici nu au cum să rămână aşa cum suntem invitaţi să le trăim azi. Mulţi îşi vor programa să-şi petreacă sărbătorile într-un cadru considerând că le va fi suficientă decizia, faptul că au avut puterea de a se hotărî, de a se decide. Vor vedea însă că până la finalul săptămânii multe se vor schimba şi grupele vor cere modificări, poate chiar reconfigurări.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti azi despre puterea de a crede, cea care traversează orice problemă, orice complicaţie socială, cea care are nevoie doar de decizia personală de a păşi în această direcţie, în rest, din necunoscut, o mână nevăzută face totul. Când crezi totul se topeşte şi devine limpede, până şi o inimă îngheţată.
http://coser.ro/
 
Marţi, 25 decembrie


Trecerea Lunii în Gemeni ne ajută să ne ordonăm gândurile, să devenim puţin mai flexibili, să nu mai dăm atât de multă importanță inconveniențelor de ordin social şi să căutăm soluţiile cele mai simple, cele mai accesibile, de ce nu poate şi cele mai superficiale. Ceea ce se întâmplă azi, când Luna abia a intrat în Gemeni, se poate traduce prin trădare. Venus şi Lilith se întâlnesc azi într-o opoziţia şi nu este deloc puţin lucru pentru că de aici înţelegem că nu doar forţa lui Venus este slăbită, ci şi ecoul social, iar selecţia negativă a evenimentelor ori a fenomenelor nu poate sta prea mult pe gânduri, nu poate fi deloc indulgentă şi înclină balanţa către nedreptate ori către dreptatea subiectivă, către ceea ce vine spre noi să ne tenteze, să ne compromită, să scoată în evidenţă altceva decât suntem în stare să facem ori care ne reprezintă.
Întreaga zi va sta sub semnul luptei cu ceea ce este corect şi bun, cu ceea ce ne reprezintă ori ceea ce ne place cel mai mult să facem. Cu alte cuvinte, dintr-o intenţie nespusă ce poate fi luată drept bună, oamenii se vor lovi unii de alţii căutând să-şi exprimea bucuria, jovialitatea, certitudinile, ştiinţa, înţelegerea, puterea ori abnegaţia de a merge mai departe pe motiv că ştiu mai bine decât alţii ceea ce este de făcut. Aceasta nu reprezintă altceva decât bufonul care strică petrecerea, cârcotaşul care stă în colţ şi judecă fiecare personaj care îi trece prin fata refuzat cu insistenţă să se uite la sine ori să se integreze pe sine în acest decor, chiar dacă fizic este şi el acolo.
Această atitudine nu este obligatoriu să fie integrată într-un singur personaj, ci este ceva ce ne va învălui pe toţi pentru că vom simţi că suntem motivaţi să ne ridicăm deasupra celorlalţi prin ceea ce apreciem acum ca fiind calităţile cele mai intense. Ceea ce vine acum prin opoziţia Venus-Lilith este constrâns la solitudine, să trăiască în izolare şi prin asta a nu se înţelege că este invitată, ci pedepsit prin lipsa de mobilizare în direcţia pozitivă.
Azi înţelegem că direcţia pozitivă spre care conjuncturile astrale nu ne pot duce ci de care este necesar să ne apropiem prin voinţa proprie este măsura. Nici Lilith în Gemeni, dar nici Venus în Săgetător nu-şi poate impune o măsură pe care să o folosească, nu au niciuna şi nici cealaltă, posibilitatea unui autocontrol şi întâlnindu-se într-un moment în care Marte atinge ultimul grad al exaltării sale, fiecare va căuta ceea ce crede că are mai bun şi oamenii se vor stresa unii pe alţii prin calităţi, bucurii, glume nepotrivite, critici constructive dar lansate într-un moment prost, griji false dar invazive.
Pe acest fundal Luna nu se poate stabiliza pe o anume direcţie şi va căuta să se mulţumească cu faptul că acest context dacă se poate mulţumi cu ceva atunci acel “ceva” nu este altceva decât mobilitatea. Viteza de reacţie şi consumul sunt principalele obstacole ale acestei zile şi abia spre seară ne vom da seama că bucuriile sărbătorilor au şi un revers al medaliei, adică adună sub titlul de “reuniune” oameni care nu au nimic în comun şi-i obligă să experimenteze ceea ce de bună voie nu doresc ori nu pot.
Prin urmare, 25 decembrie este o zi stresantă, de compromis făcut de dragul unei atmosfere pe care o dorim plăcută şi pe care, judecând-o aşa, ajungem să o susţinem în mod artificial. Nu există nicio îndoială că oamenii, în general se iubesc unii pe alţii, însă fără măsura sentimentului, gândirii, fără a calcula intervenţia unuia asupra celuilalt relaţiile devin invazive şi în loc să ne simţim liberi ori ajutaţi de prezenţa celorlalţi, ne simţi îngrădiţi şi constrânşi să ne comportăm conform limitelor lor, conform barierelor de comportament ori de gândire pe care, culmea, chiar cei care ne invită la exprimare liberă ni le pun.
Se poate vorbi despre un paradox, se poate vorbi despre o nebunie care nu poate fi încadrată în nicio regulă şi care vrea să ne convingă că această degringoladă poate fi încadrată în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Nu judecăm şi nici nu criticam, pentru că fiecare se distrează cum consideră mai bine şi mai frumos, dar să o numească distracţie tematică, nu sărbătoare de crăciun deoarece Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi bucuria nu este nicidecum invazivă, ci, dimpotrivă, uniformizează spiritele şi îi face pe oameni liberi, deschiși, numai buni de a se extinde cu eleganţă şi graţie unul faţă de celălalt.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că bucuria este un mister al vieţii şi că a trăi bucuria în rememorare înseamnă a te împăca nu doar cu trecutul tău ci şi cu al celorlalţi, a fi tolerant şi a învinge prin asta. Nu este nimic invaziv în bucurie, iar dacă observăm că trăirea ne duce la izolare şi regret să ne amintim de bucuria nevinovată a copiilor care iarna se alintă unii pe alţii și, când fulgii sunt mai mari, aleargă zglobii prin zăpadă, gustând direct din zbor câte un fulg de nea.
http://coser.ro/
 
Joi, 27 decembrie


După ce am fost invitaţi să deschidem Cutia Pandorei, după ce am fost chemaţi să ne punem la bătaia întregul fond afectiv şi intelectual, Saturn şi Pluton îşi împlinesc sextilul lor aducând recepţia lor mutuală la cota maximă. În acelaşi registru Soarele şi Chiron se vor întâlni într-un sextil şi înainte ca Luna să treacă în domiciliu va împlini cu Mercur o opoziţie, care nu va trece încă în Capricorn, ci abia pe 31 decembrie.
Trăsăturile acestui unghi este însă unul mult prea extins să se limiteze la nivelul acestei zile. Calitatea acestui unghi constă în faptul că cele mai multe dintre vibraţii se întind spre multe evenimente din timp şi că azi se consuma ceva din calitatea unui vârf, privit ca parte dintr-un întreg, ca sumă a eforturilor pe care baza le face necontenit pentru a se înălţa, spre a se extinde.
Ziua de 27 decembrie ne aduce aşadar confirmări ale unor demersuri sociale, ale unor mijloace de manifestare, ale unor intenţii despre care nu am ştiut dacă sunt utile sau nu, am ştiut că sunt doar puternice sau plăcute. Azi vedem că sunt şi utile şi prin tot ceea ce se întâmplă azi sunt încurajaţi să le continuăm, să nu ne descurajăm şi să ne mobilizăm pentru a fi mai flexibili, mai bogaţi în informaţii, mai abili în a folosi cuvântul, noţiunea, termenul. Utilizându-le ne vom da seama că implicaţiile acestora ţin mai mult de desfăşurare de forţe, de integrarea într-un mediu nou, de descoperirea acelui Eu benefic şi puternic, de a culege roadele unor calităţi pe care acum le hrănim prin gândire pozitivă, prin focalizarea întregului spectru al atenţiei pe ele.
Pentru că Luna şi Mercur sunt într-un conflict azi, evenimentele mici, cele care au tendinţa de a ocupa mai mult timp ne enervează, ne tulbură şi ne duc în postura de a apela la cuvinte şi sensuri care nu sunt potrivite. Din fericire acestea nu ţin şi de regulă se transformă într-o veselie generală, chiar dacă sacoşele de la magazin se rup şi toate cumpărăturile se rostogolesc pe jos înainte de a ajunge cu ele acasă, chiar dacă un copil face o glumă şi speriindu-ne finalitatea a ceea ce ne consuma, ne face să ne oprim din lucru, să ne ieşim din ritm are un final fericit şi plăcut, distractiv, comic.
Adâncimea evenimentelor nu va sta nicidecum în aceste situaţii, ci în uşurinţă de a găsi soluţia cea mai bună pentru că ne depăşi un obstacol. Depăşirea lui înseamnă a ridica standardul de lucru, a delimita zona suspiciunii şi îndoielii, de cea a eficienţei şi a găsi un fir despre care să ştim sigur că ne va duce la lumină.
Ceea ce ne va încânta azi vine din uşurinţa cu care ne destindem anumite zone ale fiinţei şi prin destindere poate surveni o ameliorare a stării de sănătate sau chiar să ni se permită accentul la înţelegerea virtuţilor terapeutice ale unor produse ori să ajungem să cunoaştem fiinţe care vor avea pe viitor un rol important în echilibrare şi armonizarea propriei fiinţe. Întregul context astral ne duce spre acceptare, acces, deschidere, flexibilitate, transparență şi limpezime în a folosi mijloace sofisticate ale fenomenului social. Prin acestea oamenii se vor dezvolta spre încredere şi ajutor reciproc îndreptându-se spre o formă de succes care le va fi mai mult util decât plăcut.
Fenomenul social nu se va lăsa mai prejos de aceste direcţii personale şi el va include o deplasare a puterii între două puncte extreme, între nevoia de a căuta echilibrul prin recunoaştere şi uşurinţă de a renunţa la ceea ce este vechi pentru a o menţine. Unghiul este favorabil structurilor militare, celor administrative, dar şi acelui sector din zona spiritualităţii care se ocupă de organizare, administrare ori gestionarea valorilor.
Prin urmare, ziua de 27 decembrie ne ajută să ne înţelegem mai bine, să ne deschidem spre mijloace noi de exprimare şi să dovedim o anume flexibilitate în gândire şi în acţiune pentru a obţine un avantaj, poate nu unul substanţial sau plăcut, dar în mod sigur unul util. Dacă în zona personală dinamica acestei zile este una care pendulează de la pericol la hilar, trăsătura care pare că va tulbura puţin spiritele fără a produce efecte pe termen lung.
Necesitatea va fi însă elementul care integreaza trăsăturile acestei zile într-un lanţ de zile sau de evenimente care pun pe individ o presiune suficient de mare încât să fie motivat să-şi şi dorească schimbarea, devenire, progresul. Ceea ce vine spre noi azi poate lua înfăţişarea unei despărţiri, a unei întâlniri remarcabile pe care cei puternici vor reuşi să la înţeleagă şi să le integreze atât pentru binele sufletului cât şi pentru cel al corpului. Totul va purta amprenta flexibilităţii, însă dacă ideile curg mult mai bine nu înseamnă că datorită lor, evenimentele, vor avea o perspectivă important, ci această componentă trebuie integrată într-un demers amplu, într-o construcţie mult mai mare în care să legăm ideea de context, de finalitate.
Dacă înţelegem mecanismul informaţiei, fenomenul social se va dezvălui din ce în ce mai mult pentru că anul 2013 va fi destul de complicat la capitolul relaţia individului cu sine, confruntarea cu reacţiile sale, cu ceea ce a construit, cu edificiul de care este atât de mândru şi care se poate dovedi fie în totalitate, fie parţial fals. Lucrul cu sine, în faţa unui val al schimbării, aşa cum ne cer deopotrivă Saturn din Scorpion şi Pluton din Capricorn, ne invită să înnoim dimensiunea personală a vieţii şi să ieşim pe zona publică în straie de sărbătoare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi cu deschidere la ziua de mâine. Azi ideile ample sunt cele avantajate, cele pe termen scurt provoacă incidente.
http://coser.ro/
 
Vineri, 28 decembrie


Luna plină de azi ne conduce pe un tărâm misterios şi constituie practic elementul care ne poate sugera că anul 2012 s-a încheiat şi deciziile majore nu se mai pot finaliza în următoarele zile, fiind prea ample şi prea importante. Opoziţia luminariilor se suprapune peste axa Zenit-Nadir al momentului de Lună plină cu Soarele în preajma lui şi descriind un Zmeu reuşesc să aducă elementul cel mai înalt şi punctul cel mai sensibil într-o zonă unde pot acţiona şi lucra împreună.
Până când luminariile se întâlnesc, adică în preajma orei 12,20, energia zilei ne va îndemna spre idei, gânduri, spre a răscoli trecutul şi a-l valorifica prin explicaţii, justificări, printr-o mobilitate specială a noţiunilor şi sensurilor. Prin idee, calitatea acţiunilor acestei zile va fi una impresionantă şi va avea ceva din dinamica zilei anterioare care ne pune în faţa unor decizii asupra cărora vom reveni cu mare putere în anul următor. Acum însă ne vom întâlni cu calităţile şi cu defectele proprii căutându-le sensul pe care s-au orientată în felul acesta şi identificăm diferite persoane care, în aprecierea de acum, dovedesc un rol esenţial în conturarea lor.
Pe baza acestora, prin idei, prin dinamica şi expresivitate, reuşim azi să ne dedicăm unui singur scop pe care apoi să-l vedem ramificându-se prin sentiment, dragoste, prin iubirea pe care o purtam celor din jur şi prin teama de a nu pierde singurul lucru care pare să ne învăluie şi să ne încurajeze: sensibilitate.
Iubirea şi aprecierea celor din jur devine prin această lună plină mijlocul prin care doborâm barierele şi prin care reuşim să ne punem în valoare. Că scoatem din seif banii pe care i-au adunat în ultima lună, ori că ne îmbrăcăm în hainele cele mai frumoase, nu contează pentru că starea de spirit va conta, ea va fi cea care ne va aduce culoare şi forţă vieţii, ea este cea care ne îndeamnă să ne exprimăm elegant şi cu încredere. Totul va fi coordonat azi în raport cu prietenii şi protectorii, cu acele aspecte ale vieţii care nu se adâncesc fără să le fie şoptit la ureche “Noapte bună!”, care nu intră la un examen fără să-şi sune bunica ori care nu se despart de obiecte dragi care le amintesc de episoade încărcate de emoţie şi sensibilitate. În spatele acestora multe dintre ele se consumă în durerea şi nevoia de a împărtăşi măcar singurătatea dacă nu şi adâncimea şi frumuseţea sufletului. Întâlnirea dintre aceste două zodii reci (Racul şi Capricornul) aduce vieţii o semnătură care modelează, asemenea daltei care scrie adânc numele dragi în piatră care nu are încă un chip. Prin dragoste de oameni, prin muncă şi prin ambiţia de a marca trecerea ceea ce este neînsufleţit prinde viaţă şi lumina devine mult mai frumoasă atunci când le mângâie.
Ziua devine o expresie a nevoii de a învinge, dar nu prin entuziasm, nu prin lipsa de control, nu cu sufletul la gură, ci în linişte şi calm prin înţelepciunea momentului şi întotdeauna având în minte un chip încărcate de bucurie sau durere.
Acestea sunt elementele care ne vin cu Lună plină şi prin ele ne sporim calităţile ori defectele, le ridicăm nivelul de înţelegere ori ne rafinăm expresivitatea şi descoperim, la final, că ne-am construit diguri dintr-o daltă pe care, prin naştere, am primit-o în dar, chipuri noi.
Aceste chipuri ne duc în a doua parte a zilei spre confruntarea cu sine, spre a descoperi dacă ne atribuim în fals său adevărat roluri şi dacă putem să le ducem mai departe. Spre seară ne încearcă teama şi curajul de a ridica standardul de viaţă, de a ne exprima într-o limbă nou, de a căuta sentimente pe care nu le cunoşteam sau care ne îngrijorau şi urmărim să le oferim acestora direcţii noi. Dacă unii reuşesc să ierte, să uite, să depăşească un moment de tensiune, să lege din nou o legătură ruptă, să depăşească o dezamăgire ori să intre într-o nouă etapă a muncii, a succesului. Totul se împleteşte şi o formă de aşteptare plăcută ne învăluie în aşa fel încât să fim conştienţi că nu putem rezolva toate defectele, d ar nici satisface toate calităţile. Vom înţelege însă că viaţa este construită din calităţi şi defecte şi că adesea lumina fără umbre nu se poate pune atât de bine în valoare.
Prin urmare, 28 decembrie este o zi efervescentă, dinamică, în care plutim ori patinam pe un suport pe care nu l-am ştiut atât de alunecos ori de puternic şi care constituie semnul că oamenii se susţin de cele mai multe ori unii pe alţii şi emanaţiile lor nu sunt simple rebuturi, ci elemente care definesc pânza relaţiilor sociale pe baza cărora din aproape în aproape tot noi ne dezvoltăm o psihologie comportamentală mai mult sau mai puţin corectă, dar întotdeauna în raport cu calitatea propriilor emisii. Suntem marcaţi de calităţi şi defecte pentru că alegem acest lucru, suntem puşi în postura de a ne încleia viaţa şi de a-i îndatora pe ceilalţi pentru a ne îndeplini dorinţele sau devenim mijloace prin care firele destinului sunt rupte şi ne eliberăm aripile de înger pentru a ne ridica spre luminiţa de la capătul tunelului.
Ceea ce vine spre noi azi porneşte iniţial de la o idee apoi se adânceşte într-o simţire magică, pe care vom reuşi să o punem în valoare în 2013. Ceea ce ni se va părea interesant este precizia cu care suntem puşi în faţa unor situaţii în care nu există jumătăţi de măsură, ori iubim ori nu, ori trebuie să iertăm ori nu, iar aceasta poate părea o activitate obositoare şi tristă. Cei care urmăresc să-şi menţină ideea, luciditatea din prima jumătate a zilei pot să-şi controleze sentimentele şi să nu se tulbure în faţa acestor situaţii. Ceilalţi devin revendicativi în mod gratuit preferând să întruchipeze, din acest tablou, umbrele. Rolul lor va fi puternic evidenţiat în 2013, indiferent de zodia în care s-au născut şi chiar şi lor le va fi necesar un moment de sinceritate faţă de sine şi un minim de efort de a se dezbrăca de condiţionări, prejudecăţi şi a munci cu sine mai mult decât să ceară pentru sine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa în voia evenimentelor acestei zile însă neapărat în conformitate cu ideile lucide din dimineaţa acestei zile. Chiar dacă Luna este în careu cu Uranus și în opoziţie cu Junon, tabloul devine nimic altceva decât un resort care ne motivează să ieşim din cadrul îngust construi pe baza calităţilor şi defectelor. Azi putem descoperi că suntem mai mult decât atât. Suntem plini. Suntem întregi.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 29 decembrie


Azi lucrăm asupra libertăţii, asupra gândurilor care ne dezleagă de condiţionările pe care le atribuim celorlalţi. Uranus şi Junon sunt în careu şi se vine din sfera puterii personale cu acele încurajări pe care individul nu prea le-a apreciat niciodată, dar acum, că vin după Luna plină pot fi uşor integrate şi folosite. Deşi unghiul înseamnă depăşire limitei vieţii personale, azi, în ceea ce priveşte viaţa privată, se poate spune că ne deschidem faţă de ceea ce ne-a făcut să suferim, faţă de ceea ce nu am înţeles, față de ceea ce constituie un impediment în comunicare şi peste care am considerat că niciodată nu putem trece. Valorile vieţii individuale sunt acum ridicate la rang de etalon, dar doar la nivel ideatic pentru că imediat ce vom încerca să le aplicăm vom constata că nu se pot susţine, nu mai sunt utile.
Trigonul Lunii cu Capul Dragonului ne aduce expresivitate, descoperire, însă nu ne susţine deloc în aplicarea aceea ce descoperim şi nici nu ne ajută să ne dorim acest lucru. Ceea ce este bun şi ceea ce este rău va trebui rumegat, disecat, despărţit în multe fire pentru a înţelege de unde vine şi unde se termină, care este mijlocul cel mai eficient prin care pot fi valorificate. Totuşi, ca într-un paradox nu de valorificare ne arde azi, ci de cât de adânc putem ajunge cu mintea, cu ideile ori cu atenţia.
Pe zona socială acest careu ne spune că suntem ineficienţi, că suntem contra timp, că suntem fără cuvinte, că ne risipim în proiecte fără rost şi că înţelegerea vieţii personale, dacă nu este solidă, puternică, probată, nu valorează nici cât o para chioară. Asta înseamnă tensiune, asta înseamnă careul dintre cei doi şi acesta este obstacolul care ne apare. Mental, gândim că este nevoie de mai mult, ai bine, mai puternic, mai eficient, însă social nu reuşim să integrăm şi nici să probăm ceva acum. Din nou suntem în faţa unei amânări, în faţa unei constrângeri. Unii vor considera că este o joacă ori că întregul efort nu este decât rodul unei ambiţii, însă ei un astrolog ştie că Luna în domiciliu nu se opreşte la cât are, aprofundează şi doreşte să-şi îmbrace sensibilitatea cu sensuri noi, cu modulaţii aparte care, pe zona publică s-ar putea să nu mai fie deloc eficiente. Această formă de expresivitate ne duce în imposibilitatea de a dovedi dacă am înţeles ceva de la viaţă şi ne va suna ca un fel de analiză a întregului an 2012, deşi unghiul de azi nu face referire decât la diferitele tipuri de relaţii pe care le-am dezvoltat.
În faţa acestei situaţii omul obişnuit dă vina pe ceea ce-i iese în cale considerând că gândurile sale sunt corecte, realitatea din jur nu este. Dacă depăşim cadrul acesta marcat de obsesia vinovatului calitatea de consilier ori cea de mediator pune un rost pe evenimentele sociale pe care să-l putem apoi folosi în aprecierea trecutului. Prin el înţelegem dacă am judecat bine sau nu oamenii, dacă am fost corecţi în ceea ce-i priveşte pe colaboratori ori dacă experienţele anului 2012 ne-au ajutată în vreun fel să relatăm mai simplu şi mai eficient. Doar în sfera mentală aceste îndemnuri pot avea un sens şi doar prin intermediul ideii, nu al impusului calitatea vieţii se poate, în 2013, îmbogăţi.
Prin urmare, în ultima zi de Rac (Luna în Rac) ne îndemnă să dăm vieţii personale sensuri magice, superioare, să o ridicăm pe un piedestal de pe care să nu-l mai putem da jos. Azi suntem deopotrivă curajoşi şi nepăsători al fenomenul social atunci când îl urmărim. Când însă ne lovim de episoade ale manifestărilor publice, căutam vinovaţi fără a ne opri acest proces mental de reaşezare a evenimentelor întregului an 2012, în ceea ce privesc relaţiile şi rostul acestora, pe un făgaş normal.
Azi vom observa că există o discrepanţă marcantă între ceea ce credem despre viaţă şi cum se prezintă ea în realitate, cum gândim despre oameni şi cum sunt ei de fapt. Cine va încerca să pună în aplicare ideile care le vin acum în minte vor fi învinuiţi de proiecţii şi vor avea dreptate. Mintea nu va reuşi să scoată în evidenţă aspectele esenţiale ale persoanei şi să o şi pregătească pentru confruntarea cu societatea. Ceea ce gândim azi devine constructiv şi corect dacă nu căutăm echivalentul în prezent, dacă nu punem imediat în aplicare ceea ce ne vine în minte.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa de ceea ce este important, de a gândi mai mult, medita, contempla, însă de a nu pune în aplicare încă rezultatul acestor activităţi. Viaţa se desfăşoară într-un registru complicat azi şi nu vor fi câştigaţi cei care vor încerca să meargă pe două fronturi, ci doar cei care se deschid spre adâncimile sufletului, care lucrează cu ei înşişi şi care aleg să cunoască pentru că în perspectivă, în 2013, să se folosească din plin de rezultatele activităţilor de acum.
http://coser.ro/
 
Luni, 31 decembrie


Ultima zi a anului şi prima zi a acestei săptămâni, aduce trecerea lui Mercur în Capricorn şi o derulare a celei de a doua zile de Leu (Lună în Leu). Faptul că Mercur îşi schimba semnul în a doua parte a zilei, face din prima parte a zilei una tensionată de nevoia de a demonstra ceea ce nu este corect, de a scoate în evidenţă defectele celor din jur, de a dezvolta un comportament mai puţin corect faţă de cei din jur. Asta se întâmplă pentru că se urmăreşte ascunderea unor defecte, dar şi adâncirea într-o formă de reglare de conturi, de reparare a unor situaţii confuze care scoate în evidenţă, tentaţia de a pune pe primul loc adevărul propriul şi mai puţin obiectivitatea. Dacă ne gândim că în Leu Luna aduce sentimentelor o căldură prea mare pentru a mai fi şi obiective, pentru a mai ţine cont de limita dincolo de care căldura nu mai este plăcută, ci arzătoare, careul pe care Luna îl împlineşte cu Saturn chiar de dimineaţă pune o mare presiune pe deciziile care nu sunt elaborate încă, pe gândurile care mai au nevoie să dospească, pe ideile care nu se pot susţine în mod corect şi echidistant. Pentru cei care sunt spontani şi care nu se preocupă deloc de consecinţele cuvintelor, care trăiesc într-un mediu tolerant şi nu constituie niciun pericol dacă o greşeală de limbaj, ton sau de atitudine este scăpată, atunci ziua va fi încărcată de entuziasm şi bucurii mici, simple, intense, dar puţin cam egoiste. Pentru aceștia va fi mai important ceea ce primesc, ceea ce li se oferă, ceea ce li se dăruieşte ori ceea ce li se rezolvă, decât rolul pe care-l îndeplinesc în acest proces. Se văd în centrul atenţiei şi asta îi bucură foarte mult.
Ceea ce vine însă din trecerea lui Mercur în Capricorn schimbă puternic registrul comportamental pentru că de fapt se schimbă direcţia gândurilor, calitatea gesturilor şi prin acestea raporturile dintre oameni se pun pe alte baze. Entuziasmul din prima parte a zilei, agitaţia şi instabilitate pe care le-am îmbrăţişat cu atât de multă generozitate căutând să facem cât mai mult ori cerând să ni se facă prea multe în comparaţie cu aportul personal la faptă, eveniment său proces, acum lucrurile se temperează.
A doua parte a zilei va sta sub semnul puterii de a înţelege şi a controla evenimentele prin calm, raţiune, logică şi a duce tot ceea ce acestea elaborează spre înţelegere şi chiar cunoaştere. Gândindu-ne că pentru cei mai mulţi acesta este un prilej de sărbătoare, distracţie, contextul astral ne conduce să ne exprimăm corect, frumos, echidistant, dar, în acelaşi timp, cu implicare şi discernământ. Dacă în prima parte a zilei am căutat prin agitaţie să atingem totul în cale, să schimbăm locul lucrurilor, să modificăm de 10 ori programul și desfăşurătorul zilei, să facem mai multe lucruri în acelaşi timp, adică să acţionăm mult mai dinamic şi mai agitat decât făceam de obicei, în a doua parte a zilei ne păstrăm puţin din eficienţa vitezei de lucru, însă mintea va prelua frâiele şi întâi simulăm mental tot ceea ce urmează să facem pentru a selecta suită de evenimente şi a le pune într-o anumită ordine. Asta înseamnă câştig de timp, energie şi materiale iar rezultatul nu poate fi decât unul bun, corect, eficient. Unele lucruri care cer urgentare ar putea să se desfăşoare în absenţa emoţiilor, poate chiar şi fără a mai ţine cont de sugestiile venite din jur, adică fără a ne consulta, însă acest lucru nu poate fi un impediment, pentru că dacă se pierde la capitolul comunicare, se câştigă la capitolul spirit practic, dacă se pierde la capitolul schimb de impresii şi sentimente, se câştigă la capitolul eficienta.
Prin urmare, ultima zi a anului 2013 este o zi de oscilaţie de la tristeţe, agitaţie şi indecenta, la calcul, precizie, eficiență. Privită în ansamblu ziua devine eficient prin însăşi evoluţia tuturor acestor procese şi, cum bine ştim, dacă finalul este fericit, până la urmă, nu mai contează cum am ajuns acolo. Este însă o zi de efort şi tensiune, însă toate acestea sunt privite constructiv. Dacă se căuta în trecut, în special în prima parte a zilei, motivul este unul corect, chiar dacă mijlocul nu prea. Pe ideea “scopul scuză mijloacele” ceea ce marchează această zi stă sub semnul progresului şi bucuriei de a deschide porţi de comunicare între oameni, prin diferite mijloace, de a face mult, cât mai mult şi de a căuta să compensăm prin încântarea şi distracţia de o zi ceea ce a însemnat stresul şi tensiunea unui an întreg. Asta înseamnă şi abordarea psihologică a trecerii peste ani prin îmbrăţişarea unor speranţe care nu sunt neapărat lipsite de suport real. Acestea vor veni sub formă de ţinte, aspiraţie, de a stabili un obiectiv pe care oamenii să şi le stabilească din nevoia de a schimba ceva substanţial în existenţă proprie. 2013 va fi extrem de generos din acest punct de vedere şi nimeni nu va atinge performanţa de a fi la finalul lui 2013 aşa cum era la începutul lui.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lua nimic în sens personal în prima parte a ei, pentru a nu distruge bucuria şi eleganța care survine prin trecerea lui Mercur în Capricorn, în a doua parte a zilei.
http://coser.ro/
 
Marţi, 1 ianuarie


Numai ce a intrat în Capricorn că Mercur se va și întâlni cu Neptun într-un sextil căutând să ne convingă de faptul că mentalul, ideile, sfera gândirii pentru a se apropia de credinţă are nevoie de flexibilitate, de mişcare, de mobilitate. Ceea ce se iniţiază începând cu această lună ne aduce în faţa unei conformităţi neplăcute. Azi intuim ceea ce ne este necesar, ceea ce am avea nevoie, cum să ne punem mai bine în valoare, dar toate acestea nu se mai leagă de ideea de distracţie şi nici de necesitatea de a schimba ritmul de lucru, ori de a-l opri. Valoarea vieţii se apropie de ceea ce ne vine prin învăţarea unei coregrafii, prin deplasarea de la gândul pe care-l cunoaştem spre starea sufletească pe care ne-am dori-o, dar la care acum nu avem acces. Nu se ştie dacă vom avea vreodată acces la ceea ce sperăm azi, nu pentru că nu vom putea, ci pentru că până a finalul lunii dorinţele vor fi mult, poate prea multe şi prea schimbătoare pentru a ne mai aminti cu simţ de răspunderea de ceea ce vine spre noi azi. Vom pune aspiraţiile de acum pe seama entuziasmului dezvoltat în faţa noului an şi vom aprecia de fiecare dată că ultimele gândurile pe care le avem în cap sunt cele mai aproape de realitate. Nu este greşită această idee, dar ea ne-ar ajuta să înţelegem nu gândul, ideea, aspiraţia, ci chipul realităţii în raport cu care sunt ele dezvoltate acum. A gândi că ultimele gânduri exprima realitate sugerează dorul de realitate şi, deci, faptul că aspiraţia în sine ne arată că trăim un vis, trăim ireal, trăim în defazare cu timpurile cu ceilalţi.
Cei care-şi urmăresc gândurile şi aspiraţiile sunt azi marcaţi de incapacitatea de a-şi procura ceva. Ceea ce este frumos, benefic sau sănătos nu se află aproape, în planul concret, ci într-o altă realitate, una care va fi proiectată foarte departe în viitor. Gândul acesta va obosi şi se va mula foarte bine pe trecerea pe care o va face Luna de la Leu la Fecioară, de la încrederea în sine, la contracţie şi teamă. Acest simţ practic, pentru că vine pe careul Lunii la Nodurile împlinite dimineaţa apoi, spre seară, pe opoziţia Lunii cu Neptun, ne sugerează că grăbindu-ne să considerăm că bucuriile mici pot deveni mari prin repetare am putea fi pe punctul să înfăptuim o mare greşeală. Valenţele acestei deviaţii ne pun în gardă faţă de sinceritatea pe care o vom dezvolta faţă de sine şi mai ales faţă de cei din jur. Mulţi vor mima succesul şi şansa şi vor căuta să ne convingă că nostalgia este un semn al oboselii nu primul indiciu că viitorul este văzut ca nesigur sau poate chiar periculos.
Toate acestea primesc însă multă energie, foarte multă energia pentru că se produc în separaţia sextilului dintre Marte şi Uranus. Unii nu se vor uita prea mult la cât de intense le sunt gesturile, la cât de arzătoare le pot deveni, ci se gândesc doar la faptul că dacă ei simt frumos, exprimarea îi va ajuta şi pe ceilalți să fie antrenaţi în aceeaşi stare de spirit. În mare parte aşa va fi, însă ea nu este benefică decât pentru cel care o creează, cel care este antrenat va trăi o bucurie superficială care se poate solda cu evenimente neaşteptate. Pentru că sextilul, asemenea careului, contragreutatea sa în partea cealaltă, în categoria unghiurilor stresante, face referire la un element de factură personală, dezvoltat mai curând în raport cu sine sau pus în valoare prin îndeplinirea condiţiei dată de flexibilitate ori comunicare şi, judecând după faptul ca în sfera personală Luna este în careu cu Axa Dragonului, nu putem fi siguri pe finalitatea pozitivă a acestui unghi.
Ne ajută însă să îndrăznim mai mult cu gândul, pentru a observa ori pentru a urmări care este rolul propriei persoane în contextul anturajului. Viziunea de ansamblu este însă edificatoare în acest mod şi ea ne conduce la a cultiva mijloacele cele mai potrivite pentru a demara un proces de selecţie a anturajului. Azi simţim că vin vremuri mai bune şi chiar dacă întindem mâna nu le atingem nu ajungem la ele, nu ne putem apropia pentru că avem obstacole de care nu putem trece, obstacole care până mai ieri erau elemente de bază în demersul social, cunoscuţi, prieteni, apropiaţi, colegi, dorinţe, aspiraţii. A da la o parte un asemenea obstacol înseamnă a construi un drum pe acolo unde strada nu a trecut niciodată, ceea ce nu este deloc simplu şi nici nu va putea să reproducă în totalitate exerciţiul mental, simularea.
Prin urmare, prima zi a anului este o zi de iniţiativă şi aspiraţie. Ceea ce vine spre noi ne îndeamnă să fim mai atenţi la ecoul pe care-l produc evenimentele asupra sufletului. Mulţi privesc sufletul cu o un anume spirit critic, sunt circumspecţi în privinţa mijloacelor de a-l utiliza considerând că fie nu există, fie dacă există tot ceea ce ţine de personal, inclusiv ideea de a lucra cu el, îi este integrat lui. Mintea ne spune însă că tot ceea ce cunoaştem este tot ceea ce poate fi cunoscut şi pentru asta închide simţurilor poarta spre a se extinde spre alte lumi, spre alte noţiuni, informaţii. La fel se întâmplă şi cu sufletul, însă azi, când Mercur, exponentul minţii, se află în sextil cu Neptun, exponentul realităţii de dincolo de pătura densă a iluziei, avem posibilitatea de a lucra cu sufletul, cu emoţiile, cu ideile, cu energia, cu tot ceea ce ne poate face mai puternici, mai echilibraţi, mai armonioşi.
Acest lucru se face însă printr-o atitudine severă, aceea de a disciplina mintea, a o rupe de uşurinţa cu care emite păreri despre orice şi a identifica, în linişte, în Pace, alte surse de informare. Cei care lucrează cu energia vor considera acesta un prilej extraordinar de a-şi aprofunda tehnici mai puţin accesibile pentru că totul va fi văzut ca o poartă ce se deschide spre noi modalități de a vedea şi înţelege viaţa.
Evenimentele acestei zile au însă o evidentă componenta personală. Dacă mintea nu este disciplinată ea va gândi mult şi pe alocuri chiar prost, însă nu va genera neplăceri majore.
Recomandarea acestei zile este aceea de a căuta să privim relaţiile prin iertare. Fie că putem să facem asta cu uşurinţă, fie că o abordăm doar ca experiment, rezultatele vor fi spectaculoase.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 2 ianuarie


Azi pe trigonul dintre luminarii se împlineşte şi sextilul dintre Chiron şi Junon ceea ce este de bun augur pentru a continua o serie de demersuri asupra cărora am zăbovit în ziua anterioară. Luna se afla în Fecioară şi rezerva, reţinerea şi ponderaţia aduc o anume atenţie celor care sunt implicaţi în conjuncturi de factură publică. Cei care aleg să-şi petreacă această a doua zi a anului într-un cadru intim, cele două unghiuri benefice definitorii ale zilei îi vor duce spre o explorare a imaginaţiei, spre a-şi dori să facă activităţi de grup, să ajute, să susţină, poate chiar să facă ordine în casa ori să participe la activităţi de studiu, să procedeze aşa cum şi ceilalţi fac şi să obţină din asta o mare satisfacţie.
Opoziţia pe care Luna o realizează cu Chiron şi implicit cu Neptun, dar în separaţie, duce la desenarea unui careu în T pe semne mobile cu Jupiter planetă focar. Asta înseamnă că puţini vor fi cele care ne vor îndemna să rămânem în casa ori să ne rezervăm toată ziua în activităţi într-un cadru restrâns. Jupiter, încă retrograd, aduce azi întoarcerea criminalului la locul faptei, şi ne îndeamnă să ne întâlnim cu cunoscuţi, să punem în aplicare o parte din ideile pe care le-am gândit ieri şi asta înseamnă consum, dinamică, deschidere spre oportunităţi de colaborare şi distracţie. Asta înseamnă satisfacţie, mulţumire de sine în faţa unei asemenea evadări ca şi cum se doreşte reeditarea a ceea ce s-a-ntâmplat în zilele anterioare.
Judecând după faptul că în preajma lui Jupiter se află Lilith, care în 2013 îşi va face de cap, orice desfăşurare pe zonă publică înseamnă expunerea la emoţii mai vechi pe care nu le-am rezolvat, care nu sunt clarificate, iar 2 ianuarie nu poate fi o zi de clarificări pe zona publică, ci poate cel mult în familie, într-un cadru intim, restrâns.
Prezenţa lui Lilith în tot acest demers înseamnă evenimente neprevăzute care pot deturna de la intenţia iniţială. Nimeni nu doreşte o confruntare, nimeni nu doreşte să atingă puncte sensibile ale personalităţii celuilalt, însă o intuiţie negativă îl îndeamnă să spună un cuvânt nepotrivit şi de la o scânteie totul explodează.
Când Chiron şi Junon sunt în sextil ideile legate de asociere pe muchie de cuţit, de acţiuni delicate, de intenţii bune care se pot oricând preschimba în evenimente nefericite ne aduc în postura de a fi învinuiţi atunci când căutam să ajutăm pe cineva, de a culege roade stricate de la propriul pom, doar pentru că am mai invitat câţiva cunoscuţi să se înfrupte din deliciile acestor fructe şi ceea ce a rămas este impropriul pentru utilizare. Această deschidere spre acceptarea celuilalt şi din asta să nu iasă nimic bun nu este înscrisă în linia destinului, aşa cum ne-ar sugera un aspect cu Axa Dragonului, ci un element construit de intenţii egoiste şi limitate, un fel de ambiţie de a săvârşi ceva împotriva semnalelor că lucrurile nu vor merge cum trebuie. Dacă această acţiune a trecutului a însemnat persistarea într-o dorinţă legată de apropierea de o persoană, acum persoana respectivă se dovedeşte nepotrivită viziunii celui pe care o dorea, făcând-o pe aceasta să înţeleagă, abia acum că opoziţia conjuncturii, a destinului, a fost un semn de care ar fi trebuit să ţină cont. Acest mecanism se poate aplica şi cu alţi oameni şi pe alte evenimente care fac parte din aceeaşi categorie de sociocomportamentală. A visa la lucruri care nu sunt utile evoluţiei va genera situaţii de genul acesta, iar atunci când se consumă nimeni nu poate înţelege, accepta, cuprinde cu mintea, cea care de altfel lucrează aici, ce consecinţe implică.
Cei care sunt familiarizaţi cu rigoarea pe care o presupune o rafinare a spiritului ori a moralităţii înţeleg că blândeţea şi smerenia sunt cele care vor anula aceste efecte şi dintr-o zonă delicată, a conflictului, cel în cauză poate ieşi fără să-şi schimbe întregul set de evenimente ce ţin de zona în care se manifestă.
Prin urmare, a doua zi a anului este o zi de cercetare şi studiu, de înţelegere a gândului care strică ori a faptei care distruge. Ceea ce este bun se va combina într-un mod foarte interesant cu ceea ce este rău, curajul de a ridica nivelul social, financiar, educaţional, moral ori profesional ne-a îndemnat în trecut, în ultimele trei luni ale lui 2012 să insistăm prea mult pe latura egoistă, prea mult pe ceea ce credem că ne spune că facem bine când semnele ne spun altceva. Evoluţia nu este un proces prea complicat, însă genul acesta de condiţionări ni-l face un suiş greu anevoios, trist, încărcat de drame şi udat cu lacrimi amare. Evoluţia este minunată, doar că avem nevoie să îndeplinim o condiţie absolut esenţială: să fim deschişi.
Evenimentele zilei ne vor vorbi azi de evoluţie, însă aşa cum putem noi înţelege. Ne vor arăta care sunt oamenii care ne ţin captivi în trecut, care sunt evenimentele care nu stau legate de gât că pietroaiele şi care ne-au convins că sunt medalioane preţioase şi care sunt idealurile care ne menţin într-o stare de tensiune. Toate acestea înseamnă înţelegere, viziune de ansamblu asupra evenimentelor şi observarea lor înseamnă un pas înainte în relaţia cu sine.
În rest, unghiurile ne vor vorbi despre diferite modalităţi de exprimare a dorinţei, despre ambiţii care ne vor tenta din nou şi care ne pot pune în postura de a relua legături pe care le-am rupt, de a ne reconsidera poziţia faţă de un individ sau o zonă a demersului pe care ne propusesem să o ocolim şi prin asta să înţelegem că de fapt nu avem încă puterea să ne desprindem de ceea ce ne complică viaţa cu aşa numitul divertisment, întreţinere, socializare, comunicare, cu ceea ce credem cu mintea falsă că ne combate singurătatea ori care ne conferă putere prin relaţionare sau comunicare.
Recomandarea acestei zile este aceea de a urmări demersul personal mai mult decât pe cel public şi dacă este posibil multe dintre evenimentele care se vor desfăşura să le amânăm pe mâine. Careul Mercur-Uranus care se împlineşte mâine ne va trezi la realitate şi ne va ajuta să ne detaşăm mai uşor de frică, de neputinţă, singurătate ori de alte fobii.
http://coser.ro/
 
Joi, 3 ianuarie


Într-un mod diferit de ceea ce s-a consumat ieri, ziua de 3 ianuarie ne aduce intenţii nepotrivite pe un fundal indulgent, plăcut şi agreabil. Judecând după faptul că Luna împlineşte azi un careu cu Venus şi Mercur altul cu Uranus, mulţi pasionaţi de astrologie pot pune la îndoială această idee de bine ştiind că pe aceste unghiuri o anume tensiune de factură afectivă, alimentată de idei dezordonate, ar putea ţine capul de afiş al acestei zile. Din fericire, de această dată, nu se va întâmpla aşa pentru că Luna va reuşi să medieze tendinţa Nodurilor sale în sensul direct de deplasare şi va invoca soluţia din Capricorn, de acolo de unde Soarele şi Pluton intervin pentru o aprofundare a relaţiilor şi o evidenţiere a caracterului intens modelator al raporturilor sociale. În felul acesta, atât aşa numitele tensiuni care apar în sfera afectivă, cele care vin din neputinţa de a ne bucura pentru lucruri simple, dar şi cele care vin din necesitatea recalibrării ideilor, adică schimbarea lor cu altele, din alţi autori, din alte sfaturi, recomandări, din alte opinii, din alte medii, care se constituie ca o bază negativă, că o sursă de tensiune, duce spre soluţionări miraculoase şi spre desprinderi de ceea ce nu mai poate continua aşa.
Sub termenul de “nu mai poate continua aşa” găsim atât o problemă cât şi conştientizarea ei, atât ceea ce ne opreşte o mulţumire, o bucurie, o împlinire faţă de care urmărim să ne deschidem, dar şi o picătură de voinţă care ne poate susţine efortul de a face un gest puternic, de a schimba ceva, în aparenţă nesemnificativ, dar care să declanşeze o serie de modificări în cascadă ce se vor amplifica de la ipostaza la ipostază.
Din acest motiv, ceea ce ne vine din cele două careuri şi care nu constituie nici pe departe ceva bun şi corect, ne magnetizează spre cea ce este important, esenţial, spre a refuza să ne ducem viaţa aşa cum am făcut-o până cum şi să îndrăznim la mai mult ori la o modificare. În aparenţă, modificarea acestei zile nu este mare şi nici spectaculoasă, în comparaţie cu amploarea problemei pe care o vedem şi care ne motivează schimbarea de registru comportamental. Ceea ce va declanșa ea va fi de mare amploare, iar primele elemente vor veni după ce Jupiter va reveni din mersul retrograd.
Momentul care va declasa decizia nu va fi însă unul plăcut, pentru că acest careu dintre Mercur şi Uranus, aduce o tensiune pe ideea de cunoaştere, înţelegere, comunicare, doborârea barierelor dintre oameni prin relaționare. Soluţia vine, aşadar, să repare un deficit sa înţelegere şi să ne vindece rana ultimelor zile, nedumeririle pe care le aveam vis-a-vis de anumite persoane, dar şi greşelile pe care le-am făcut din grabă sau neatenţie. Acest unghi a fost activ în ultimele zile, dar fără ca Luna să ne aducă posibilitatea de a depăşi obstacolul, de a vedea dincolo de el soluţia şi de a şti şi cum să acţionăm, fiind evidenţiat mai mult prin aspectul său neplăcut. Necesitatea de a rezolva o tensiune ne poate pune azi în postura de a ne îndrepta de exemplu spre sectorul profesional, spre muncă, spre a ne completa o informaţie, spre a ne delecta cu teste de cultură generală ori de inteligență ori de a ne încerca memoria căutând la întâmplări ceva.
Prin urmare, ziua de joi ne aduce în faţa unor complicaţii pe care nu mai dorim să le amânăm. În ultimele zile, ceea ce nu am ştiut, putut rezolva, ceea ce ne-a tulburat şi nemulţumit ne-a incitat la şi mai mult tensiune ori nemulţumire ori ne-a menţinut în această sferă a preocupărilor negative. Azi ele vin cu soluţii pentru a depăşi obstacolul şi a găsi cele mai bune mijloace pentru a depăşi punctul critic. Această conjunctură ne îndreaptă spre o mai bună folosire a timpului, a informaţiei, o desfăşurare a gândirii într-un registru mult mai bun şi mai eficient şi nu de unul singur, ci împreună cu cei din jur, adică împreună cu acele persoane cu care anterior am atins punctele de dizarmonie.
Ceea ce este spectaculos din dinamica acestei zile vine cu îndemnul de a ne conduce spre soluţie chiar dacă puterile sunt uşor slăbite, chiar dacă nu avem certitudinea că soluţia, aşa cum o vedem poate fi aplicată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa lucrurile să vină de la sine şi doar din când în când să intervenim cu direcţii pe care să le invocăm din apelul la un etalon de moralitate, la o recomandare.
http://coser.ro/
 
Vineri, 4 ianuarie


Trecerea Lunii în Balanţă ne îndeamnă să fim mai concilianţi, mai liniştiți, mai împăcaţi cu ceea ce vine spre noi, cu sunetul vieţii sociale, chiar şi ezitările pe care le avem. Mulţi constată azi că multe din probleme şi le-au amânat şi că ziua de ieri nu a reuşit să-i facă să se îndrepte spre soluţionare, nici dacă li s-a spus în mod direct şi concret ce anume să facă. Azi Marte şi Jupiter sunt în trigon şi Mercur în sextil cu Chiron semn că puterea de a răscoli trecutul poate deveni un mijloc prin care să se găsească soluţiile cele mai dificile, adică să găsim acul în carul cu fân. În realitate lucrurile sunt puţin mai complicate pentru că nimeni nu va avea timpul necesar să verifice dacă acul găsit este cel din carul cu fân, ori dacă nu cumva acesta a fost ridicat de pe jos, de unde a căzut singur din car.
4 ianuarie este ziua când fiecare va îndrăzni să-şi ia singur dintr-un raft ceea ce crede că i se cuvine, ceea ce consideră că îi este util şi benefic şi mai ales ceea ce i-ar plăcea să i se ofere. Se poate consola repede că nu i se oferă şi tocmai de aceea îşi ia şi consideră că a rezolvat problema. Pe fondul nesiguranţei pe care Luna o exercita asupra tuturor când este în balanţă din cauza opoziţiei cu Uranus, precipitarea îi va face pe mulţi să-şi descopere adevăratele intenţii, mai ales că poziţionarea lui Mercur pe aceeaşi cruce cardinală scoate o dorinţă personală prin ghinion şi grabă din sfera intimă şi o duce în zonă publică. În felul acesta, ceea ce dorim să facem în secret, să nu ştie nimeni, se află imediat.
Sunt însă oameni care vor suferi mult pe această temă şi nu-şi vor mai reveni pe parcursul acestei luni din lovitura acestei zile, însă este nepotrivită această drama mai ales că ea este centrată pe neputinţa de a citi corect faptele celor din jur.
Dacă nu se alege varianta complexului de inferioritate şi o ghiduşie este privită ca o simplă ghiduşie, calitatea acestei zile, prin faptul că îndeamnă pe fiecare să-şi ia din jur ceea ce are nevoie, duce spre flexibilizarea relaţiei, armonizare unui raport prin adoptarea primului pas. Se poate pune problema curajului, însă nu la modul general, nu ca o formă de a combate nesiguranţa, ci doar de a anula o tensiune, un conflict care s-a consumat în vara lui 2012 ori care s-a declanşat atunci şi s-a tot manifestat în diferite moduri până acum.
Cel care va face primul pas spre o conciliere, spre a sfida boala, durerile, nemulţumirile, indiferent că ele se localizează pe corp sau sunt în minte ori în structura emoţională, ceea ce se dezvoltă azi este bun și constructiv şi eliberează de o condiţionare. Este însă important de ştiut că acum se va utiliza aceeaşi intensitate a puterii cum s-a consumat în vară ori cum s-a manifestat la ultima confruntare, dacă evenimentul a comportat mai multe etape pe care le-am putut parcurge, nu departe în trecut, ci chiar în decembrie 2012.
Viaţa este însă complicată, chiar dacă în multe din ipostazele sale ea ni se înfăţişează şi frumoasă, şi tocmai de aceea elementul care duce spre dizarmonie ori chiar spre boala este mult prea complicat ori particularizat pentru a putea să i se descrie întreg conturul într-o observaţie cu titlul general. Ceea ce se poate spune este că acolo unde se va manifesta, în sectorul cel mai dureros şi neplăcut, acolo decongestionarea zonei dureroase poate duce spre o deschidere a minţii, o limpezire a ideilor şi de folosire a ceea ce este bun şi corect. Asta înseamnă intensificarea unor calităţi, a unor talente pe care trigonul Marte-Jupiter, cel care poate sfida orice regulă şi depăşi orice barieră care vine din hrănirea sufletului cu eşecul. Dacă ar şti cât de puternici sunt oamenii nu ar mai alimenta elementele negative ale personalităţii, ci le-ar ignora, le-ar înlocui cu gânduri bune ori pur şi simplu le-ar sublima. Aceste animale înfricoşătoare (stările proaste) pot fi îmblânzite şi 4 ianuarie este o zi de acest fel.
Prin urmare, ziua de 4 ianuarie este marcată de necesitatea preschimbării, a depăşirii unei bariere. Nu mai are importanță dacă aceasta barieră a fost construită de teamă ori de agresivitate, de necunoaşterea procedurii corecte, de refuzul de a respecta un gând primit prin inspiraţie ori de un semn, un stigmat al destinului. Ceea ce caută să se regleze azi vine dintr-o parte pozitivă a personalităţii şi dacă simţim dorinţa de a face primul pas într-un demers ori dacă altcineva din anturaj procedează la fel să respectăm inspiraţia pozitivă, să lăsăm să crească această floare a bucuriei şi încrederii în sine şi să reparăm. Unii doresc să-şi repare gardul cu care se înconjoară, alţii doresc să-şi repare libertatea şi-l dărâmă, iar alţii preferă să-şi asculte vocea interioară care le spune că au nevoie de un nou traseu în viaţă şi-şi părăsesc şi gardul şi casa pentru a o lua de la capăt.
Că este vorba despre curaj ori pur şi simplu că se caută o altă sursă de hrană pentru minte şi suflet contează mai puţin. Important este să respectăm acest proces de deschidere a fiinţei către ceva ce până acum au încadrat în categoria necunoscut.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne delecta azi cu tot ceea ce este bun şi corect în viaţă, cu ceea ce arde supărarea, tristeţea ori o alungă şi de a folosi prin asta îndemnul astral spre acceptare, înţelegere, conciliere şi iertare.

http://coser.ro/
 
Sâmbăta, 5 ianuarie


Mercur se întâlneşte azi cu Junon pe Capricorn, iar mâine se va întâlni cu Pluton, semn că în aceste două zile rolul său este acela de purtător de lumină, adică acel element care duce la o mai bună fuziune a energiilor specifice, adică, în cazul nostru, spre a întări şi mai mult convingerea în deciziile categorice care ne curtează acum.
Ziua de 5 ianuarie este o zi de conduită. Mercur în Capricorn ne aduce spiritul practic, raţiunea, gândirea şi logică drept stâlpi de rezistenţă pentru promovarea disciplinei şi respectului reciproc. Dacă în cazul conduitei direcţiile sunt cât de cât accesoriile pentru că oamenii se mai şi iau unii după alţii când se pun pe lucru, în sfera gândirii Mercur în Capricorn vine un model complicat, greu de modificat, dur, însă unul eficient, care prin forţa sa şi-a dovedit în trecut eficienţa. Visele sunt cele care vor suferi prin contactul cu acest tip de energie; visele la propriu, cele care ne încântă şi ne face să ne bucurăm de perioada în care corpul îşi reface structura, dar şi cele care alimentează voinţa şi sublimarea nevoii de a coexista în trup şi spirit, cele care participă la un proces complex de ridică a omului la valoarea pe care o avea cândva.
Pentru că se va face referire la o lume la care fără antrenament nu se ajunge, la prima vedere, la primul ochi, nu se va face diferenţa între structura raţională, logica de fier, duritatea limbajului ori disciplina atât de necesare succesului în această lume, și inspiraţia, intuiţia şi dragostea care animă procesul de sublimare a nevoii de a coexista în trup şi suflet.
Cu alte cuvinte, 5 ianuarie este o zi a simpatiei şi antipatiei, a invocării şabloanelor de gândire cu convingerea că ele sunt utile, verificate în timp, de vreme ce sunt formate. Pe acest fond, Junon ne convinge că simplificarea relaţiilor este singurul mod care înlocuieşte viaţa agitată cu una simplă, cu acelaşi rezultat sau, poate, cu unul mult mai bun şi mai durabil.
Prin fuziunea celor două elemente oamenii devin simulatori de rezultate. Se vor uita unii la alţii şi vor vedea soluţii, abilităţi, talente, deschideri, rezultate fiind convinşi că restul nu prezintă niciun interes.
Acestea se vor prezenta ca un pol al zilei, iar la celalalt pol se va situa careul luminariilor (Ultimul Pătrar), dar şi trigonul Lunii cu Lilith din Gemeni. Dacă primul pol pare marcat de sinceritate, de o anime francheţe, o prezentare clară a situaţiilor, limpede, chiar dacă asta înseamnă a primi critici, a doua disimulează ceea ce ne este teamă să recunoaştem încă. Ceea ce va veni, aşadar, din combinaţia celor două element se prezintă ca o magie care nu se consuma nici măcar un pic pentru susţinerea avântului spre schimbare, elementele pe care anul 2013 ni le aduce din plin. Dacă se va vorbi despre bani, atunci subiectul cel mai interesant va veni din sfera celor care au făcut avere, nu despre cum este să-ţi faci economii deşi veniturile lunare sunt mici, dacă va veni vorba despre evoluţia profesională, alegerea carierei ori despre a atinge un moment de glorie într-un domeniu, atunci sunt, de asemenea, oferite exemple despre cum au reuşit alţii, dar mai ales care le-au fost compromisurile, ştirbind din entuziasmul cu care mintea vrea să se îndrepte spre performanţă.
Azi se gândeşte mult, adânc, însă în momentul împărtăşirii acestea sunt puse într-o defazare evidentă. Pare, însă, un proces natural, în raport cu conjuncţia Mercur-Pluton de mâine şi prin calitatea de purtător de lumină pe care Mercur o deţine, în sensul că azi ne vin ideile şi sedimentarea lor, aşezarea lor într-o albie, poate chiar adresarea către persoanele potrivite survine abia mâine.
Prin urmare, ziua de 5 ianuarie ne aduce un moment de bucurie personală, de efervescență într-o direcţie care cere atingerea unei ţinte, adjudecare a unui rezultat social, obţinerea unui accept sau aprobarea unui auditoriu. Pentru mulţi asta înseamnă a fi de acord cu ceilalţi sau a li se da dreptate în subiecte penibile, prosteşti, superficiale, dar care le va spori mult încrederea în sine. Acum, nici pentru ei nu este important că li se dă dreptate, dar pe viitor ceea ce se întâmplă acum constituie garantul ca şi în alte lucruri mai complicate se poate miza pe o relaţionare pozitivă. Asta înseamnă azi ca Mercur să fie purtător de lumină pentru o manifestare comună, însă aprofundând trăsătura aceasta a lui Mercur ne putem punem în faţa unor comportamente compulsive pe care să le vedem cu un ochi critic azi, dar să el rezolvăm mâine, tot prin ecoul venit din anturaj.
Răspunsul zilei de mâine, pentru că va veni cu Lună în Scorpion va avea mai multă credibilitate decât cel de azi. Fiind mai serioşi şi mai puţin înclinaţi spre a face favoruri gratuite, orice semn de apreciere va fi privit ca pe un semn al confirmării unei valori stabile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne încrede în semnele acestei zile, însă de nu le lua drept decisive. Oamenii se tem să-şi dea aramă pe faţă, atunci când nu sunt constrânşi. Sinceritatea nu este un proces natural, pentru simplul fapt că în această parte a Creaţiei adevărul este ascuns privirii directe, el fiind accesibil doar prin efort, chiar dacă în cazul unora e mic.
http://coser.ro/
 
Duminică, 6 ianuarie


Conjuncţia lui Mercur cu Pluton poate pune capăt unor discuţii legate de neputinţa de a găsi soluţia cea mai bună într-un context în care raţiunea, perspicacitatea, logica par să fie la ele acasă. Azi Luna va trece în cădere (Scorpion) și, înainte de acest ingres, va împlini, la puţin timp de la miezul nopţii, un sextil cu Venus semn că în noua etapă va intra cu bucurie şi încântare şi că solicitările pe care ni le va face anturajul vor fi privite cu deschidere şi acceptare.
Ceea ce este interesant vine din faptul că azi, pe de o parte, Mercur îşi va încheia rolul de purtător de lumină, iar pe de alt, Luna, îmblânzită în Scorpion, împlineşte numai aspecte bune. Nu este un lucru obişnuit că o conjuncţie cu Pluton să fie purtătoarea unui semn bun, dar nici trecerea Lunii prin cea mai nefavorabilă dintre poziţii. Asta înseamnă că deviza “tot răul spre bine” ne poate pune azi în fața unor evenimente pe care să nu le putem privi în aspectul lor negativ, să le traversăm cu bine fără să le vedem cât sunt de grave ori de marcate de risc. Dacă nu ne este dat să vedem, nici să nu căutam, nici să nu îndrăznim să zgâriem coaja subţire a armoniei. Este ultima zi din săptămână şi ar fi potrivit să o folosim prin activităţi simple şi destinse, prin dezvoltarea unei comunicări simple cu cei din jur pentru a elibera stresul acumulat în ultimele zile.
Fuziunea indirectă a lui Mercur din Capricorn cu Luna din Scorpion ne aduce un fel de oglindă magică, în care Luna (anturajul) va căuta să se înconjoare doar de ceea ce cunoaşte uşor, doar cu ceea ce nu-i face probleme, iar Mercur (observarea lumii) îl va face pe individ să judece situaţiile după cum îi convine cel mai bine. La prima vedere asta înseamnă rezonanţă, armonie, pentru că ceea ce vine din jur primeşte din forul interior un ecou adecvat, însă dacă privim separat cele două direcţii vom înţelege că nici anturajul nu este pus pe a căuta soluţiile cele mai bune, dar nici individul de a le cere. Asta înseamnă că binele de acum, aşa cum ni-l oferă cerul, vine dintr-o delăsare ori dintr-o complacere într-un gen de activitate superficială, deşi ea nu va părea aşa.
Pentru a înţelege mai departe mecanismul astral putem să mergem mai departe cu această observaţie gândind că în realitate, inspiraţia, şi sensibilitatea ce ne vin din trigonul Luni cu Neptun nu este în realitate ceea ce am cerut de la viaţă, însă ne bucurăm să fim iubiţi, chiar dacă nu de cine vrem, că trigonul Lunii cu Chiron şi, implicit, sextilul cu Junon nu înseamnă temperarea şi vindecarea rănilor de natură relaţională, tensiunile dintre oameni, ori problemelor de familie care depăşesc bariera vârstei, ci doar o stopare a lor, fie că protagoniştii au obosit de această ipostază, fie că au rămas fără putere, toată consumându-li-se întreaga voinţă de a opune rezistenţă. Cei care sunt pasionaţi şi de definiţiile astrologice, nu doar de partitura finală a simfoniei astrale, se vor gândi că această formă de pacifism vine de la impactul puternic al zodiei Capricorn, prin reprezentanţii săi de acum, Mercur şi Pluton. Nu, categoric nu, ci vin din epuizare şi explicația ar trebui căutată în cerul zile pe alte poziţii planetare. Puse pe alte planete cauza acestui episod ia o altă înfăţişare. Dacă vine din zona lui Jupiter, cauză îl va face pe individ să se ruşineze de lipsa de control şi să se oprească brusc din creşterea falsei puteri. Dacă vine de la Uranus, plăcerea de a distruge construcţia celuilalt şi de a-i coborî vârful care urcă până la cer, îl va face pe individ să se ruşineze de faptul că doreşte să-şi susţină succesul sau pe insuccesul celorlalţi, iar dacă această cauza va veni de la Neptun, individul se va speria că persistând în acest tip de acţiune va depăşi graniţa spre zona în care orice ieşire din ritm nu mai poate fi rezolvată de unul singur ci va avea nevoie de ajutor ori invocarea ajutorului înseamnă, deopotrivă, şi recunoaşterea problemei. Indiferent care este cauza acestei manifestări în spatele evenimentelor evidente, în spatele episoadelor simple şi destinse, calitatea zilei va fi mult influenţată de episoade ale lui 2012 pe care, la vremea când s-au manifestat, nu le-am luat prea tare în seamă. Acum vedem că totul este important, că orice mişcare a norilor poate aduce episoadelor următoare o deplasare a evenimentelor într-o direcţie dictată de mecanismul Creaţiei.
Da, precizia este una dintre plăcerile şi sursele de oboseala acestei zile, dar ele, aşa cum se vor manifesta azi, vor ţine doar de lumea fizică, doar de planul materiei care se supune altui plan, mai fin, mai rafinat pe care suntem acum invitaţi să-l folosim. Asta înseamnă că putem interveni chiar din spatele a ceea ce nu este evident, adică din profunzimile fiinţei, cu un gând de reglare căutând să punem acceptarea lângă iertare şi să nu le mai privim ca pe două păpuşi certate.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne conduce spre o zonă a informaţiilor abundente pe care este posibil să le vedem doar în forma lor simplificată. Calitatea acestui episod ne îndeamnă însă spre a cerceta cauza lucrurilor, dar de a nu zgâria prea mult stratul fin care le înveleşte. Le atingem cu mintea şi ştim ce ascund înăuntru şi de unde vin, pentru că ne amintim ori reconstituim episoadele trecute cu mintea. Totul devine însă real, atât de real încât ori că ne legăm de ceea ce este în spatele acţiunii evidente şi nu mai dorim să o abordăm, ori că ne vom lega de ideea că dincolo de ceea ce vedem nu mai este nimic, vom trăi această zi cu implicare şi dedicare, cu putere şi descindere.
Ceea ce vine azi spre noi ne va duce spre a descoperi că orice acţiune are un rost, orice vorbă produce efecte, că o sămânţă pusă în pământ. Privind planta cum creşte nu ne temem că are mai multe frunze decât am crezut, că va creşte strâmb ori că într-o zi se va ofili. Suntem martorii unui act al creaţiei şi asta ne încântă. Azi vom fi martorii unui episod special, în care prin gând, prin intenţiei şi având în spatele lor o picătură de voinţă, vom dori să modificăm ordinea lucrurilor fără a schimba calitatea episodului.
Schimbând, este clar că şi calitatea evenimentului va fi alta, însă ea va fi văzută abia de mâine, dar vom fi mult mai câştigaţi dacă ne plasăm în poziţia martorului şi alegem că acţiunea sa nu genereze teamă, ci ceva bun, siguranţă, încântare, curiozitate, putere, dar în niciun caz teamă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne oferi privilegiu de a pune suflet în ceea ce facem, dar dacă simţim că ecoul duce spre nesiguranţa ori spre teamă, spre agresivitate ori spre distrugere, să punem un stop pe acţiuni şi să devenim spectatorii celorlalte edificii. Înseamnă că nu a venit timpul să ridicăm nimic şi doar prin martor ne menţinem în zona benefică.
http://coser.ro/
 
Back
Top