alerim_61
New member
- Joined
- Nov 24, 2009
- Messages
- 2,023
- Reaction score
- 0
Vineri, 28 iunie
Astăzi lucrurile se mai temperează puţin, Luna va împlini un sextil cu Coada Dragonului reuşind să medieze tendinţa Nodurile, iar asta înseamnă că toate celelalte unghiuri pe care le va împlini (sextil cu Pluton, conjuncţie cu Chiron, careu cu Marte) vor deveni instrumente ale acestor soluţii care vin în raport cu destinul personal. Multe din episoadele acestei zile, se vor prezenta ca un balsam pentru suflet ori vor genera, evenimente care la rândul lor, prin efectele pe care le vor produce vor impune armonie sau linişte în mediul în care vor activa.
Ceea ce vine spre noi acum şi are întâietate ține de o anume înţelepciune de viaţă. În momentul în care ne întoarcem spre trecut pentru a rezolva (sextil Lună-Coada Dragonului) extragem de acolo întâmplările cele mai reuşite. Ne aducem aminte de ipostazele în care am fost bine pregătiţi, am făcut impresie bună, am învins ori am traversat un moment final într-un demers foarte greu. Acum, prin sextilul Lună-Pluton, se va face apelul, pe de o parte, la o anume flexibilitate faţă de ceea ce avem de rezolvat acum, în prezent (Luna este distribuitor de lumină între conjuncţia cu Pluton cu cea cu Uranus) şi, de partea cealaltă, acele episoade din trecut pe care trebuie să le rezolvăm şi pe care am văzut în zilele anterioare că le-am tulburat foarte mult. Lucrurile se aşează acum pe un făgaş plăcut, corect, însă ele se extind foarte mult. Zodia Peşti, prin intermediul Lunii, conferă o anume viziune de ansamblu, iar prin conjuncţia cu Chiron această amploare a gândirii devine de-a dreptul terapeutică sau expresia unor informaţii care se extind foarte mult dincolo de orizontul elementelor cunoscute. Această extindere poate părea unora epuizantă, însă ea are rolul de a-l pregăti pe individ pentru opoziţia pe care Soarele şi Pluton începe să o formeze şi care se va împlini în luna iulie.
Acum ceea ce este flexibil nu se poate impune ca soluţie pentru că probleme, practic, nu a apărut, însă ca idee, ca oportunitate, ca sugestie, ca sfat, ca recomandare aceasta trebuie reţinută, memorată şi integrată în fondul afectiv pentru a face apel la ea atunci când va fi nevoie.
Nevoia, aşa cum este întruchipată azi, va bulversa pe mulţi pentru că lucrurile foarte evidente sunt plăcute însă, în profunzimea lor, în adâncime, ele încep să se şubrezească, să se clatine şi să sugereze că nu va mai dura mult până când întreaga construcţie se va distruge. Nu înseamnă că gândirea este orientate către negaţie, către pesimism sau către disconfort, ci înseamnă că luăm deja contact, că gândim, că observăm acele elemente care în luna iulie vor traversa o ipostază violentă care apare o singură dată pe an, atunci că Soarele şi Pluton sunt în opoziţie. Aceste ipostaze sunt legate de aspectul medical, problemele legate de vizibilitate, viziune, claritatea imaginii, deci de vedere, de înţelegerea a ceea ce este văzut sau de simţul tactil şi de tot ceea ce este legat de piele ori de structura şi funcţia acesteia.
În a doua parte a zilei, când Luna şi Marte vor fi în careu, aspectele pozitive care s-au manifestat în prima parte a zilei tind către mai mult şi se manifestă prin aspectul lor revendicativ. Prin cuvânt, prin atitudine, se cere prea mult, se impune prea mult prin vorba, prin atitudine şi nu neapărat conţinutul constituie problema acestei zile cât modul în care este făcut cunoscut. Oamenii nu se mai sincronizează, îşi vorbesc, dar nu se înţeleg corespunzător şi îşi dau seama că cu cât se îndrăgesc mai mult cu atât se tachinează mai mult. Acest careu între Luna şi Marte vizează în special relaţiile care depăşesc aspectul protocolar, care au un anumit grad de intimitate, declarat sau nedeclarat şi care vor pune în dificultate acele sentimente care se amplifică atunci când sunt observate, discutate sau trezite.
Ceea ce se prefigurează azi ca fiind rostul, scopul său însemnătatea a ceea ce traversăm vine să ne reamintească faptul că organismul sau un anume grup în care dorim să ne integrăm are nevoie ca din când în când să treacă prin perioada de refacere, de vindecare. Acum mesajul astrelor ne indică faptul că vindecarea se face prin extinderea câmpului conştiinţei, nu prin lăcomie, nu prin însuşirea de noi cunoştinţe, nu prin dezvoltare personală și nici prin extindere spre mai mult, însă nu oricum, ci aşa cum învăţăm prin constrângerile careului Lună-Marte, adică fără lăcomie pentru că lăcomia este sancţionată slăbind legăturile cele mai sensibile şi delicate ale persoanei.
Prin urmare, 28 iunie reprezintă o zi în care ne adâncim în gânduri, în sentimente, în acţiuni şi când descoperim că toate acestea sunt ambivalente. În prima parte a zilei le vedem înfățișarea plăcută, că ne hrănesc cu elementele care ne sunt utile, cu lucrurile cele mai bune şi fericite pe care le putem obţine din contextul acesta, iar în a doua parte a zilei vom considera că traversând aspecte bune este momentul să cerem mai mult de la viaţă. Ipostaza aceasta poate să ne ducă foarte uşor spre lăcomie, iar lăcomia este azi puternic sancţionată. Careul Lună-Marte amplifică aceste conflicte mai ales în cazul persoanelor imature, mai ales în cazul celor care au impresia că dacă se întâlnesc cu o informaţie şi le trezesc atenţia, neapărat trebuie să o obţină, că dacă văd în raft un lucru neapărat trebuie să-l ia, ca în cazul persoanelor care nu-şi pot controla dorinţele şi care nu şi-au pus niciodată problema să şi le controleze de teamă frustrării. Frustrarea este elementul care sperie cel mai mult, care ia această înfăţişarea sau îmbrăcă această haină a disconfortului pe care o persoană poate să-l obţină atunci când îşi refuza o dorinţă. Dorinţa necontrolată nu duce la frustrare şi nici nu-i este redusă intensitatea, ci prin control ea este îndreptată pe calea cea bună, ața cum este firesc şi aşa cum cere viaţa organizată. Calitatea fiinţei, a omului va putea fi văzută azi după modul cum va putea gestiona aceste două direcţii (caracterul pozitiv şi cel negativ) integrate în fiecare element pe care-l parcurgem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne îndrepta atenţia mai mult spre caracterul pozitiv a lucrurilor, de a gândi că fiecare aspect al vieţii, fiecare element care ne atinge acum ne invită să ne extindem câmpul conştiinţei, nu să devenim lacomi, ci pur şi simplu mai puternici.
http://coser.ro/