anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Sâmbătă, 30 ianuarie 2016
Succesul este cântărit după rezultatele cuantificabile.
Conflict între generații.
Raportul dintre centrele de putere se orientează pe o altă cale.
Vibrația tentației este mai aproape.
Succesul vine acolo unde neîncrederea nu ne-a atins.
Speranța și optimismul sunt accesibile.
Mare forță a gândirii. Tentație a minciunii și fățărniciei.
Apel la substanțe care stimulează.
Regretul este amânat.
Succes prin calm, renunțare, atenție.
Trecerea Lunii prin conjuncția cu Luna neagră nu este deloc puțin lucru. Se întâmplă lucrul acesta acum, în 30 ianuarie, când Mercur are de împlinit o conjuncție cu Pluton, iar Venus se va afla într-o relație pozitivă cu Neptun. Se poate vorbi, așadar, despre un contrast care se va prezenta, în primul rând, prin diversitate și, abia după aceea, și doar în cazul celor care au o anumită profunzime în observație sau în gândire, lucrurile să se separe. Până să se separe, totul va părea amestecat, totul va fi integrat într-o formă amorfă din care o trăsătură definitorie se va ridica deasupra tuturor celorlalte: puterea. Puterea îi va face pe oameni acum să amâne demersuri importante, să arate că dacă se pot impune atunci faptele lor trebuie apreciate sau negociate, dacă reușesc să-și însușească ceea ce nu le aparține înseamnă că sunt deasupra celorlalți. Nu înseamnă nimic din toate acestea, ci doar că abuzează de putere și o fac pentru satisfacția personală, deci de plăcere, nu din necesitate.
A abuza de putere pe conjuncția lui Mercur cu Pluton înseamnă exagerare, fapte abordate pentru a ascunde necesitatea de a corecta o eroare, incapacitatea de a controla un impuls nervos sau neputința de a înțelege propria creativitate. A abuza de putere pe sextilul dintre Venus și Neptun înseamnă a ridica plăcerea la rang de regulă. Dar nu toată lumea va greși pe 30 ianuarie. Nu toată lumea va abuza de această forță a gândirii sau de acest impuls de a domina, de a controla ori de a distruge. Cei care nu vor face lucrul acesta vor folosi acest impuls pentru a studia, pentru a analiza comportamentele celorlalți, pentru a se stabiliza, pentru a împlini, doar pentru sine, o putere pe care o au, nu pentru a o schimba și a o face dominatoare.
Apoi, 30 ianuarie ne va vorbi și despre o metodă de a obține succesul. Unii vor prefera să obțină succes prin metodă, prin aplicarea unei tehnici, prin apelul la un procedeu care, în cazul altora, a dat rezultate bune. Alții vor dori să iasă din regulă, din schemă, să vină cu un element nou pentru că, după cum ne spune sextilul dintre Venus și Neptun, au și ei propriile experiențe pe care vor să le pună în aplicare.
Există însă o componentă mai puțin plăcută a zilei de 30 ianuarie care îi îndeamnă pe oameni să confunde curajul cu răbdarea sau cu acceptarea condițiilor impuse de ceilalți, ca și cum drumul numai pe acolo poate merge. Din nou, la fel cum am văzut și în zilele anterioare, există o atracție către stagnare sau către a proceda greșit, către a alege varianta cea mai comodă care, în realitate, este și varianta ocolitoare. Este important să pornim în folosirea vibrațiilor acestei zile cu gândul că traseul acesta ocolitor va face întotdeauna casă bună cu minciuna, chiar dacă ea este mică sau nevinovată, dar și cu fățărnicia, chiar dacă ea poartă astăzi straie noi, chiar dacă este argumentată printr-o astfel de necesitate.
Prin urmare, 30 ianuarie ar trebui să fie o zi de educație. Acolo unde nu există o preocupare în sensul acesta, impulsurile acestea puternice, atracția aceasta către forță, către imixtiune, către putere se transformă într-un abuz. Oamenii se folosesc de lucruri bune pentru a se impune, au argument, dispun de o logică imbatabilă, arată că sunt mai înzestrați sau mai bogați, dar asta nu înseamnă că este și bine cum procedează. Ceea ce se prefigurează a se consumam în ziua de 30 ianuarie le vorbește oamenilor despre puterea pe care ar trebui să o folosească pentru a nu ajunge la conflict, pentru a nu impune celorlalți propriile argumente, pentru a nu domina pe nimeni, ci pentru a deschide aripile și a zbura, pentru a se împlini, pentru a consolida propria poziție. Cei care au o educație în sensul acesta vor putea să se oprească, vor îndrepta această forță către interior, vor fi mai liniștiți, mai încrezători în sine și vor avea mai mult curaj în a se ocupa de propriile sentimente. Ceilalți, pentru a-și menține nivelul puteri în expansiune, sunt dispuși să facă apel și la substanțe care stimulează sau care creează dependență, să mintă foarte convingător pentru a porni de la o poziție cât mai redusă a celor din jur, să se preschimbe, să păcălească sau să facă alte lucruri care nu sunt corecte.
Apoi, ca fundal, atunci când evenimentele de acum se leagă de ceea ce s-a consumat anterior, există și o picătură de siguranță sau de revoltă care poate foarte ușor să fie oprită. Din nou, doar cei care au dovedit până acum că au bun-simț, că sunt respectuoși, că nu au nicio satisfacție din a-i face pe alții să sufere vor reuși să oprească acest impuls rău. Nu este deloc puțin lucru să treci printr-o conjuncție a Lunii cu Luna neagră, mai ales atunci când în toată această schemă intervin alți doi malefici: Uranus și Pluton. Este adevărat, conjuncturile acestea la care participă Luna nu pot opri nici speranța și nici entuziasmul să se desfășoare. Dar nu despre asta este vorba. Motivul a ceea ce punem în speranță sau în optimism este cel mai important acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că omul bogat este cel care are o viață curată, nu cel care are neapărat o viață plină.
http://coser.ro/