Băi, sistemul hukou e una dintre cele mai mari ipocrizii ale Chinei. Pe YouTube vezi doar vloggeri care se plimbă prin Beijing, Shanghai, Guangzhou și vorbesc despre cât de „liberă” și „avansată” e China, dar nu pomenesc nimic despre realitatea a sute de milioane de chinezi care sunt blocați de acest sistem.
Ca să înțelegi cât de nasol e, hukou te leagă de locul în care te-ai născut. Dacă te-ai născut la țară, degeaba te muți într-un oraș mare să muncești, că nu ai aceleași drepturi ca localnicii. De exemplu, muncitorii migranți din Shanghai sau Shenzhen lucrează pe salarii mici, locuiesc în cămine aglomerate, dar copiii lor nu pot merge la școlile din oraș pentru că nu au hukou urban. Asta înseamnă că trebuie fie să-și lase copiii acasă, fie să plătească sume absurde pentru școli private.
Un caz celebru e cel al unei fetițe de 9 ani, Zhang Yuxin, ai cărei părinți munceau în Beijing. După ce au încercat să o înscrie la o școală acolo, au aflat că nu se poate fără hukou local, așa că au fost nevoiți să o trimită înapoi în satul natal, la bunici. Așa sunt milioane de copii în China – așa-numiții „copii lăsați în urmă” (left-behind children), care cresc fără părinți pentru că statul nu le permite să trăiască împreună.
hukou e motivul pentru care China nu e nici pe departe paradisul ăla despre care îți povestesc vloggerii de pe YouTube. Pe video-uri vezi doar orașe moderne, infrastructură de vis și oameni fericiți, dar nimeni nu-ți spune că dacă te naști la țară, ești blocat acolo pe viață, indiferent cât de mult muncești.
Sistemul ăsta funcționează ca un fel de apartheid social. Dacă ai hukou urban (adică ești născut într-un oraș mare), ai acces la școli bune, spitale decente și beneficii sociale. Dacă ai hukou rural, ești un outsider în propria țară. Poți să te muți într-un oraș ca să lucrezi într-o fabrică, dar nu ai aceleași drepturi ca localnicii. Muncitorii migranți din China (care sunt vreo 300 de milioane, apropo!) trăiesc în condiții mizere, iar copiii lor fie rămân acasă cu bunicii, fie sunt forțați să meargă la școli scumpe pentru „ne-locuitori”.
Un exemplu clar e Shanghai. Dacă vrei să cumperi un apartament acolo, trebuie să ai hukou local sau să fi lucrat acolo și să fi plătit taxe timp de 5+ ani. Dar chiar și așa, dacă ai hukou rural, șansele să ți-l schimbi pe unul urban sunt aproape zero. Practic, statul îți spune unde ai voie să îți trăiești viața.
Între timp, străinii care fac vloguri despre „China minunată” au voie să filmeze fără nicio problemă, să călătorească peste tot și să se bucure de toate beneficiile unui cetățean chinez bogat. Dar dacă ești chinez și ai hukou rural? Ghinion. Nu te poți muta unde vrei, copiii tăi nu pot merge la școli decente, iar spitalele bune sunt rezervate pentru „ai lor”.
Asta e realitatea pe care propaganda nu vrea să o vezi.
Contrastul e uriaș: în timp ce vloggerii străini filmează nestingheriți, vorbesc despre cât de sigură e China și cum poți merge oriunde fără probleme, realitatea este că propriii cetățeni sunt controlați și limitați de locul unde s-au născut. În democrațiile pe care propaganda chineză le critică, oricine poate să se mute, să studieze și să-și construiască un viitor oriunde în țară. În China, asta nu e posibil pentru milioane de oameni.