• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Clarvăzătorii lui Dan Diaconescu

pfff,ce-am pierdut ! nu am mai dat pe antena2 de multa vreme,nu stiam ca e acolo iliuta :D
 
Cum să te prostească Iliuţă, frate?
Eu sunt unul dintre duşmanii declaraţi ai somnului. În ultimii 3-4 ani nu cred că m-am culcat mai devreme de ora 1 pentru că mereu am câte ceva de făcut sau pentru că mai butonez aiurea telecomanda în speranţa că voi găsi ceva interesant de văzut la TV. Aşa mi s-a întâmplat şi acum câteva seri. Zapez eu ce zapez pe la 1:30 noaptea şi îmi opresc atenţia asupra Antenei 1 unde, de obicei, sunt piţipoancele alea stresante care vorbesc mult şi fără rost ca să te convingă să le bagi un bănuţ în buzunar prin concursurile lor pentru retardaţi mintal. Pe postul cu pricina era un băieţaş cu privire de bou speriat şi faţă de poponaut în acelaşi timp (n-are de ce să se simtă jignit că asta-i realitatea). Sub el văd că scrie cu ditamai literele: "Iliuţă - numerologie". Atunci zic să stau să mă uit la el că poate o fi vreun doctor docent în numerologie şi prima mea impresie e de neam prost. Şi fac greşeala să-l şi ascult. Săracu' de el... În afara faptului că e peltic, e şi agramat şi simte mereu nevoia să încheie fiecare propoziţie (că la fraze n-a ajuns încă) cu "totuşi". Nu ştiu, frate, cine l-o fi angajat, dar băiatul ăla ar trebui să fie undeva prin clasa a 3-a primară sau aşa ceva. Aşteptam cu o emoţie crescândă să sune primul telespectator ca să ascult ce poate să-i debiteze mintea micuţului cretinoid (ca să vedeţi cu ce-mi pierd eu minute preţioase din viaţă). Şi, într-un final, când eu aveam nevoie de nişte pastile de nervi ca să-l mai suport pe Iliuţă ăla mic şi peltic încă 3 secunde, ei bine, da, minunea s-a întâmplat! Un naiv a sunat! Tarifele la astfel de excremente televizate sunt destul de mari, zic eu, dacă nu extrem de mari (1,19 ieuro/minut). I-a spus cretinelului data naşterii, după care micuţul Nostradamus şi-a început pledoaria care n-avea absolut nicio legătură cu viaţa bietului naiv care plătise ca să fie prostit în direct. Şi atunci mă întreb: cam câţi neuroni în moarte clinică trebuie să existe în căpşorul tău ca să crezi că un papagal peltic e în stare să-ţi ghicească viitorul stând cu o amărâtă de foaie în faţă??? Cam cât de naiv şi prost trebuie să fii? Băi fraţilor, mai treziţi-vă odată că suntem deja în secolul 21! Nu mai speraţi să aflaţi dacă în noaptea următoarea veţi merge de 2 sau de 3 ori la budă! Ca să vedeţi că expertul numerolog Iliuţă (că parcă ai lui nu puteau să-l numească Ilie, Ilioi sau oricum altcumva) este ceva de te iei cu mâinile de creierii capului şi-ţi vine să alergi vreo 10.000 km, am găsit şi o înregistare cu analfabetul peltic. Luaţi de vă râdeţi!
P.S: Nenea Iliuţă, spune-i lu' nea Felix (Dan Voiculescu) să-ţi dea bani de-o ciungă ca să-ţi cumperi şi tu altă cămaşă că pe aia în carouri o porţi de când se bătea Ştefan cu turcii! Ruşinică!

http://bfalcescu.blogspot.com/2008/12/cum-s-te-prosteasc-iliu-frate.html

magda said:
pfff,ce-am pierdut ! nu am mai dat pe antena2 de multa vreme,nu stiam ca e acolo iliuta :D


Nici eu nu stiam , acum ca am dat copy/paste am aflat si eu =)) =)) =))
 
Ma dezamagesti Adriene ,n-ai inteles ideea .
 
Schimbând posturile în speranţa că am să găsesc ceva cât de cât rezonabil la tv, pe vremea asta atât de mohorâtă şi câinoasă am dat de OTV şi individul de mai jos, care cică le are cu numerologia. Acum întrebarea mea este următoare : Cât de tâmpit să fii, să dai o grămadă de bani la telefon, sunând în această respectabilă emisiune cu speranţa că ai să-ţi aflii viitorul, şi să ai încredere în ce spune agariciul ăsta cu faţă de gay ?

Andy Says...
nu-mi vine sa cred!!!
acest iliuta mi-a fost coleg in scoala, era un ….. nu vreau sa-i spun prost sau idiot … poate doar putin inapoiat mintal …
soc total sa-l vad ca prezice viitorul )
Mare Ti-e gradina Doamne!

Posted on 2 Dec 2008 at 7:15 pm


http://deeastar.com/nebuni/iliuta-ruleazape-post.html

anuk said:
Ma dezamagesti Adriene ,n-ai inteles ideea .

altceva nu gasesc despre asta :| :| :|
 
MINERVA

sa facem cunostinta cu ea :

Minerva

* Sexul: Feminin
* Zodia: Vărsător
* Ocupaţia: astrolog
* Locaţia: Pitesti : Arges : România

Despre mine

astrolog
Domenii de interes

* astrologia
* ocultismul
* literatura
* calatorile

Filme preferate

* documentar artistic
* istorice
* psihologice

Muzica preferată

* clasica si lautareasca adevarata

Cărţi preferate

* cele care au ce sa-mi releve

Blogurile mele

Călătoreşte cu Minerva
Fluturele cu aripi din pulbere de stele
astrologie medicala cu minerva
Astrologie cu Minerva
astrologie medicală cu minerva

Eu+Moeciu.3.jpg


http://www.blogger.com/profile/10310305731554306431
 
content.jpg


Specializare

prezicere, clarvăzător, numerologie
Descriere expert:

Sunt Iliuţă şi de la vârsta de 16 ani pot ajuta oamenii prin clarviziune. Pot să dau răspunsuri la întrebările Dumneavoastră despre probleme diverse pe baza datelor de naştere şi a numelui de botez.
Descriere detailată

Când dă de necaz, omul se duce să se caute. Care la doctor, care la preot, care la ghicitori, să afle când şi cum o s-o scoată la liman. Eu nu sunt vreun vrajitor pe mătură! Sun un om delicat, care, după ce aude prenumele unei persoane şi datele ei de naştere, îi ghiceşte şi vrutele şi nevrutele care au fost sau o să fie.
Judecători, doctori, preoţi sau psihologi vin la mine să-şi afle viaţa. Dumneavoastră?

http://ro.ezo.tv/consilieri/iliuta?allreadings=



Iliuta - "fenomenul zilelor noastre"
Azi vă voi vorbi despre Iliuţă. Cum care Iliuţă? Fenomenalul Iliuţă, care vă spune tot despre trecut, prezent şi viitor. As seen on 0tv. Şi nu numai, pentru că acum oamenii au posibilitatea să-şi plătească impozitul pe prostie pentru numai 1.19 euro pe minut şi la Antena1, DDTV, Favorit TV.
5.JPG



Acum că am făcut cunoştinţă cu el mă întreb cum poţi cu faţa asta imberbă şi uşor gay să prosteşti lumea că ai fi trimisul lui dumnezeu pe pământ. Acum pe bune, dacă prin absurd dumnezeu ar exista, credeţi că l-ar fi ales tocmai pe Iliuţă să-i dea harul divin? Pentru că Iliuţă are şi site, http://www.iliuta-clarviziunea.ro, curiozitatea mea de masochist m-a făcut să intru pe site-ul lui din care am aflat ca Iliuţă a avut o revelaţie divină.

In noaptea cu pricina inainte de culcare, mia-m facut o rugaciune ca fiecare om si in rugaciunea mea am spus: “Doamne, daca se intampla vreun cutremur la noi in Romania, te rog frumos Sa-mi arati in vis!”. La un moment dat am adormit brusc si am avut un vis divin. Se facea ca eram intr-o tara necunoscuta intre doua blocuri foarte inalte, imense. Acele blocuri erau identice uitandu-ma in sus, pe cer, un nor mare si negru acoperise acele blocuri. La un moment dat un avion a intrat in unul dintre acele blocuri. Eu m-am speriat foarte tare si am zis ca vine sfarsitul lumii. La un moment dat din norul acela de fum, niste raze puternice cu o lumina, care nu poate fi explicata nici stiintific. Din acele raze o voce divina, a inceput sa-mi vorbeasca: “NU te teme Ilie, ca tu nu vei pati nimic!”, eu am raspuns: “Doamne, dar eu sunt un pacatos, mai ales ca mai dau si in carti.”, acea voce din razele de lumina mi-a raspuns: “Aici am vrut sa ajung, tu de astazi nu vei mai ghici in carti, ci vei vedea in scris!”, eu am spus: “Cum Doamne?”. La un moment dat, in mainile mele imi aparuse o coala alba, un creion si o coronita de lumanari albe si mi-a spus in felul urmator: “Scri numele de botez si data nasterii a oameniilor si vei ajuta oamenii, pentru-ca tu vei avea o misiune de indeplinit pe pamant!”, eu mi-am facut semnul Sfintei Cruci, totusi indoit in pshicul meu ca poate fi o inselatorie a diavolului, insa acea voce imi vorbea in continuare si mi-a zis; ” Nu va fi nici un cutremur in Romania dar va incepe al treilea razboi mondial.”, la un moment dat din blocurile respective au inceput sa cada oameni si foc. Eu am zis: ” Doamne iarta-ma ca am gresit Tie si primeste-ma in Imparatia Ta!”, acea voce mi-a raspuns: “Stai linistit Ilie, tu vei fi iertat pentru-ca ai crezut in Mine, v-a fi vai samar de cei ce nu cred in mine!”

Poate că era mai înţelept ca Dumnezeu sa-i dea nişte lecţii de gramatică lui Iliuţă( sau celor care se ocupă de site, Mihaitza_uniktul si cearly_ro ). Pe site, la rubrica preziceri, găsim o revelaţie care m-a pus serios pe gânduri. Este vorba despre următoarea chestie:

kjbk;ljol’bvfdljbvdf jbvkd fbvkdfj vb djfvbkdfj vdkfjbv dfasdf jodsf jhdf sljsd fhj sdfljsd fdsf sdfb

Pentru mine e clar ca lumina zilei. Iliuţă are dreptate, se alege prafu’! Şi pentru că harul ăsta divin se moşteneşte şi din familie, Iliuţă ne spune despre mama lui următoarele:

Iliuta mai mosteneste darul de la mama sa, care in 1993, undeva la spitalul Cantacuzino din Bucuresti, fiind supusa unei operatii chirurgicale de neoplasm mamar, pe masa de operatie, a inceput sa vorbeasca fluent limba Engleza si Irlandeza. Doctorul care o operase (Draganescu), a ramas uimit. In ceea ce relevase medicul, este vorba de o reincarnare.
Mama sa, a avut viziune, in care a vazut caderea lui Ceausescu, chiar si moartea Printesei Daiana, undeva in Franta.

Eu înţeleg că mama domniei lui a aflat de căderea lui Ceauşescu taman în anul 1993, pe masa de operaţie. La rubrica sfaturi, Iliuţă are doar două răspunsuri la întrebările oamenilor, unul pentru doamna Alexandrina şi unul pentru doamna Emilia. Nu cunosc întrebările pe care aceste doamne i le-au pus lui Iliuţă, însă răspunsul lui este următorul: “SFAT ILIUTA - Încercaţi să vă mai duceţi la Biserică,să vă rugaţi,si pentru ce-i doi copii!” respectiv “SFAT ILIUTA - Încercaţi sa va mai duceţi la Biserica,sa va rugaţi,pe plan profesional se vor rezolva problemele”

http://oigenz-world.blogspot.com/2009/01/iliuta-fenomenul-zilelor-noastre.html

-------------------------------------------------
Scuze,nu m-am putut abtine. Anuk
 
anuk said:
mod1 said:
Hancu nu la DD a debutat?


Sa inteleg ca pe el l-ai ales? MERITA ,OMUL E UN PERSONAJ =))

=)) =)) e mai tare in aparitii ca istrate !

revenim la Minerva ( uite,am scris cu majuscula numele :D)

Predictii pentru anul 2011, realizate de MINERVA

Berbec - Anul 2011 va incepe pentru Berbeci destul de furtunos. Aspectele lui Jupiter aflat in semnul vostru va vor forta sa mergeti pe drumul schimbarii, atat voi, cat si persoanele din anturaj, iar rolul vostru de lider va fi din nou recunoscut si apreciat. Veti intui foarte bine care este calea de urmat, iar acest drum se va dovedi extrem de benefic pentru voi. Daca va veti incapatana si nu veti accepta alte puncte de vedere, lucrurile se vor complica, ba chiar s-ar putea sa va gasiti in situatii de blocaj cand va va fi lumea mai draga.
Evenimentul anului va fi conjunctia lui Uranus cu Soarele, aspect care va dinamiza relatiile, la toate nivelurile, ceea ce va fi un fapt benefic pentru Berbeci. Momentele de singuratate vor fi destul de frecvente, insa ele vor constitui un prilej pentru a va regasi linistea interioara. Veti reusi sa rezolvati acele aspecte ale vietii voastre sentimentale si profesionale care pana acum v-au creat probleme. Nu uitati, este foarte important pentru voi sa fiti toleranti si sa faceti concesii, daca vreti ca relatia de suflet sa nu fie tensionata.

Taur - In 2011, va fi nevoie sa depuneti eforturi in plus pentru a pastra linistea vietii de familie, de care sunteti atat de mandri. Taurii vor simti cum creativitatea lor se amplifica - si nu este deloc o iluzie. De fapt, aspectele lui Uranus, Jupiter si Venus cu planetele aflate in semnul lor vor fi cauza pentru care linistea Taurilor va fi tulburata si nu isi vor afla pacea pana cand nu vor gasi o forma de a-si exprima potentialul creativ...
Vor avea nevoie de confort, de conditii de munca adaptate felului lor de a fi, daca vor ca viata de zi cu zi sa fie una linistita si in acord cu personalitatea lor. Circumstante ciudate isi vor face loc in viata lor si se vor pomeni ca se vor lasa manati de placere in directii la care nici macar nu s-ar fi gandit. Totusi, Jupiter va face ca ei sa-si piarda dorinta de a cerceta si de a experimenta, pe masura ce anturajul incepe sa comenteze cu privire la modul lor liber de a actiona.

Gemeni - Astral, 2011 ar trebui sa reprezinte incununarea eforturilor depuse in 2010, mai ales in domeniul relational, si efectele acestora vor fi evidente, indiferent de circumstante. Intr-adevar, impulsul uranian, in stransa legatura cu cel martian si cu cel saturnian, le va facilita demersurile in aceasta directie, obligandu-i pe nativii Gemeni sa se schimbe si sa-si clarifice principiile vizavi de ce inseamna o relatie. Noile alegeri devin posibile cu atat mai usor cu cat acesti nativi vor accepta ca trebuie sa lase impulsivitatea deoparte si sa tinteasca clar obiectivele pe care si le propun. Daca vor putea lasa deoparte agitatia care va pune stapanire pe ei in unele momente, le va fi clar ce drum au de urmat. Le va fi cu atat mai usor sa faca asta cu cat vor avea ajutorul prietenilor, care nu ii vor parasi si le vor fi alaturi. Vor avea spatiu de desfasurare.

Rac - Eforturile cu care au incheiat anul 2010 se vor fructifica cu adevarat pentru Raci in 2011. Vor avea rezultate pozitive in toate domeniile vietii, dublate de un grad crescut de constientizare cu privire la tot ceea ce se petrece in jurul lor. Aceasta situatie favorabila va cunoaste o tendinta ascendenta pana spre sfarsitul anului. In plus, cum succesul nu vine niciodata singur, vor avea numeroase ocazii sa-si sporeasca averea. Dialogul cu personaje-cheie le va deschide noi usi, creandu-le astfel drumuri mai scurte, mai precise si mai accesibile pentru ca Racii sa isi poata materializa proiectele.
Influenta lui Pluto este singura care ii mai poate incetini in drumul lor, prin amintirile care ii vor napadi din cand in cand. Este bine insa sa renunte la a mai privi in trecut si sa continue sa mearga inainte.

Leu - Evenimentele se vor inlantui firesc si natural in acest an. Aspectele planetare care domnesc in sectorul Leilor fac sa functioneze cu usurinta mecanismul relatiilor din viata lor si ii vor ajuta pe nativii acestei zodii sa gaseasca idei originale, numai bune pentru a elabora o serie de proiecte si pentru a le implementa. Saturn va arunca o "umbra" de realism profund, care ii poate face pe Lei sa regrete ca au ignorat anumite persoane, care au iesit din viata lor. Dincolo de acest aspect, vor fi numeroase ocazii in care Leii vor simti efectul pozitiv al realismului, care le va "acoperi spatele" intr-un mod foarte eficient.
Impulsurile lui Neptun le vor dezvolta imaginatia si originalitatea, ii vor directiona spre o linie novatoare si vor juca un rol important in toate domeniile vietii lor, mai ales in cel sentimental.

Fecioara - Anul acesta, nativii Fecioara vor trece cu viteza sporita prin toate domeniile. Acest lucru le va consolida pozitia, nu atat prin cunostintele pe care le au, cat prin sentimentul de siguranta pe care il vor capata. Impulsurile jupiteriene le vor stimula dorinta de actiune, mai ales in directia care ii intereseaza pe nativii acestei zodii, si ei vor da dovada de o incredere in sine mai mare, indiferent de domeniile in care evolueaza. Conservatorismul lor caracteristic ii va face sa fie atenti la oportunitatile pe care le intalnesc - daca nu vor lasa aceste ocazii sa treaca, ele le vor asigura securitatea materiala o buna perioada de timp. Aceasta noua situatie financiara favorabila le va elibera spiritual pe Fecioare si le va face sa actioneze in forta pentru a evolua intr-o directie constructiva.

Balanta - Pentru nativii Balanta, 2011 va fi un an in care vor trebui sa oficializeze o relatie, sa-si lanseze propria afacere si sa depaseasca o situatie neplacuta legata de ceea ce doresc sa intreprinda. Intr-un cuvant, isi vor afirma valorile intr-un mod clar, prin tot ceea ce fac, incepand cu gesturi de grija vizavi de propria persoana si terminand cu actiuni vizibile pentru cei din jur. Daca pana acum au scapat din vedere aspectul constructiv al unei relatii sau al unui proiect, inseamna ca nu au fost motivati in acea directie.
Proiecte noi le vor acapara atentia. Le va fi mai usor sa isi constientizeze nevoile personale, iar acest lucru ii va face sa inteleaga mai bine si nevoile celor din anturaj. Prin discutii cu persoane care le trezesc interesul, vor invata mai multe despre oameni si-si vor extinde orizontul cautarilor in aproape toate domeniile.
Nu trebuie sa fuga de oameni, nu trebuie sa se teama de relatii, anul acesta nu ii va ajuta cu nimic daca vor sta izolati. Este un an decisiv pentru ei - ori vor merge pe drumul lor, ori se vor lasa prada depresiei.

Scorpion - Proiectele esentiale pentru ei vor fi reluate si continuate intens, si in acest an. Vor intra in 2011 cu multiple impulsuri planetare care le aduc un potential urias de a provoca schimbari radicale in plan social - si efectele se vor resimti in intregul sistem relational. In mod paradoxal, testul lor de viata va consta in nevoia de a se retrage. Vor resimti chiar o nevoie de izolare fata de insasi schimbarea pe care au provocat-o, care va lasa urme adanci in sufletul lor. Impulsurile jupiteriene le vor oferi directii de actiune si le vor reactiva toate ambitiile, trezindu-le potentialul creativ. Vor trai intens si totodata vor sti sa alterneze perioadele de meditatie cu cele in care vor avea numeroase contacte sociale, momentele de munca istovitoare cu cele de relaxare totala.

Sagetator - Contextul astral al lui 2011 va marca pentru Sagetatori un alt mod de viata, altceva decat au trait pana acum. Va fi ca un fel de cursa cu obstacole, pe care abia spre sfarsitul anului isi vor da seama daca au castigat-o sau nu. Trecerea lui Jupiter in Berbec va marca inceputul a ceva cu totul nou, iar influenta lui Pluto va scadea progresiv, redandu-le acestor nativi optimismul, dragostea de viata, dar si ocazia de a evada din constrangerile de orice fel si de a iesi din diverse situatii jenante. Vor simti mai mult ca niciodata nevoia de a "face ceva" cu viata lor, de a-si re-evalua relatiile si se vor lansa in actiuni al caror final va fi cel scontat. Vor invata sa ia lucrurile pe rand si sa nu sara etapele necesare pentru evolutia lor.

Capricorn - 2011 este anul care le va permite acestor nativi sa traiasca plenar si sa cultive seninatatea. Posibil sa-si diversifice preocuparile, ceea ce le va deschide noi oportunitati. Vor avea multe ocazii sa petreaca timpul liber asa cum isi doresc. Vor sti sa intoarca situatiile in favoarea lor, asa incat vor avea satisfactia de a vedea cum vor putea astfel revitaliza o relatie pe care o credeau pierduta. Vor fi mai toleranti, mai intelegatori, vor aborda noi domenii de activitate, ceea ce le va aduce acea pace interioara pe care au cautat-o in 2010 - va fi un adevarat "balsam" pentru moralul lor. Stelele le deschid cale libera pentru castiguri materiale, iar acest lucru le va oferi ocazia sa isi manifeste toate resursele si capacitatile.

Varsator - Climatul lui 2011 se anunta in general senin pentru nativii acestui semn. De fapt, Saturn, Marte si Uranus, prin aspectele dinamice pe care le fac cu semnul lor, vor atenua din forta obligatiilor pe care si le-au asumat Varsatorii. Nu inseamna ca isi vor abandona responsabilitatile, ci ca va urma o perioada mai relaxata, in care isi vor permite sa faca si altceva. Vor manifesta intelegere in masura in care si ceilalti vor fi intelegatori cu ei. Vor culege roadele eforturilor de anul trecut. In 2011, nu vor mai putea sa se izoleze, asa cum le place lor sa o faca atunci cand nu au chef de nimic, si isi vor fructifica toate sansele care li se ofera, gratie noilor relatii pe care si le-au creat la sfarsitul lui 2010. Desi vor avea si momente mai grele, ba chiar si conflicte interioare, vor depasi toate aceste situatii cu detasarea si calmul care ii caracterizeaza.
Pesti -Pestii vor evolua anul viitor in doua moduri distincte si usor observabile. In primele trei luni vor fi mai provocatori, mai volubili, mai indrazneti, vor fi in centrul atentiei in anturajul lor. In cuplu, se vor bucura de intimitate profunda, vor impartasi cu partenerul o multime de adevaruri si de mici secrete, vor face planuri impreuna, vor avea multe momente frumoase in doi. Uneori va fi necesar sa fie fermi pe pozitie si chiar se vor lupta pentru parerile lor; vor face acest lucru fara teama ca vor jigni, iar colegii vor aprecia curajul de care dau dovada, de a spune lucrurilor pe nume. In ultima parte a anului, se vor calma ca prin farmec, vor fi in armonie cu aspiratiile si cu sentimentele lor. Totodata, vor fi mult mai energici, atentia lor va fi concentrata mai mult pe lucruri obiective si materiale, decat pe cele sentimentale. Vor initia un dialog deschis, cu scopul de a crea strategii menite sa le deschida noi oportunitati de afaceri.

http://www.1asig.ro/Predictii-pentru-anul-2011-realizate-de-MINERVA-articol-2,72,186-40724.htm
 
Alt produs marca DD :Lelia Bratu ,care pana cand a parasit tara a avut emisiuni televizate (in garsoniera )
 
nu l-am ales, dar mi-am adus aminte ca el a produs prima isterie cu iminenta unui cutremur.
 
cred ca cei mai buni si mai seriosi,inzestrati cu capacitati paranormale certe sunt : viorel pop,doru parv (lasam deoparte ce se intampla acum cu el :D)
-astrologi : minerva si gheorghe ianos.
 
Nu vreau sa supar pe nimeni, dar "clarvazatorii" astia aparuti din senin si promovati cu mare arta la un post ca OTV-ul sunt o gluma a naturii sau , ca sa ma exprim mai "plastic", un fel de anus contra naturii :D. Toti , dar absolut toti profita de naivitatea oamenilor, isi expun ideile intr-un mod fantasmagoric si , foarte ciudat , au si public. De cate ori n-am auzit diversi d-astia cu puteri spunandu-ne pe unde umbla Ceausescu sau pe unde sunt imprastiate osemintele bietei Elodia ( apropo, nu s-au gasit inca :P) sau pe unde se mai destrabaleaza distinsa avocata, ca Madalina nu s-a sinucis , ca Baselu e pe moarte ( de vreo doi ani, asa...:D ), ca vine un cutremur ce schimba relieful tarii si sa n-o mai aduc in discutie pe hoata de Doinea, care, dand ochisorii peste cap ( dupa ce ca e urata cu spume....se schimonoseste definitiv :D), ne spune ca vede o apa, stiind ca e vorba de celebrul caz de la Cernavoda. Sau sa astepti sa-ti ghiceasca in liniute retardul de Iliuta, sa o vezi pe aia cu tona de prosoape in cap cum gafaie si scoate suntete ciudate , citind cuvinte scrise " caligrafic " de Danut (si soptite pe la ureche probabil chiar de el). Nu am un "favorit" cert in pleiada de salatani, da parca cel mai mult ma distreaza doamna cu cristalele ,care vorbeste cu mortii, urmata de Ildiko . Doineaua ma scoate pur si simplu din minti , Doru Parv imi pare un jmecher cu scoala ( a vietii, evident). Iliuta un copil de-a dreptu tampit. Restu ....nu mi-au captat interesul, dar , daca tot avem subiect, ma apuc sa-i studiez si pe astia, ca cine stie peste ce mai dau :D.

Tot cautand date despre " clarvazatorii" natiunii, am dat de un articol ce merita citit :

"DDTV sau de ce vreau sa emigrez
Posted by peculiarme under Facts of life..., Facts of mind., I wonder, People
[41] Comments

In postul anterior am crezut ca ceva mai sinistru ca emisiunea de ghicit in laptop a Minervei nu exista. Imi cer scuze pentru acest gand aberant. Si DDTV s-a intrecut pe sine.

Esti trist? Suparat? Ai impresia ca ai cele mai grave probleme din lume? Simti ca nu mai poti? DDTV e leacul perfect. E suficient sa te uiti pret de 1 minut pe acest fenomenal canal de televiziune si brusc vei realiza ca exista mai rau.

Il stii pe Dorulet Parv? Sau Doru Parvulet, nu mai stiu sigur. Ei bine, acesta este un om extrem de inzestrat care te poate ajuta cu absolut orice problema. Pe cand Minerva ghiceste in LCD, Dorulet ghiceste in… karma probabil. Oricum, in ceva dincolo de noi. Atmosfera studioului sau este extrem de concludenta. Mici Buddha il inconjoara, lumanari si candele ii vegheaza spiritul atotputernic. Desi mai tiganos si cu un aer de Adi de la Valcea, nu te lasa inselat de prezenta-i de mahala. El te poate ajuta.

Asta seara l-a ajutat pe Ionel. Ionel este un baiat care ii multumeste probabil lui Buddha ca a facut in asa fel incat sa poarte blugi in aceasta seara. Dorulet Parvulet l-a intrebat pe un ton afectat si puternic concentrat: Ai ceva albastru pe tine?

Si atunci au coborat ingerii si Aleluia a inceput sa rasune din toate colturile casei. Purta blugi. Blugii sunt albastri. Traiasca Buddha!

Il suni, pui o intrebare misterioasa, iar raspunsul vine prompt, agramat, dar la fel de misterios. Dorulet isi prinde baza nasului intre police si index, isi da ochii peste cap, clipeste necontenit si-ti ghiceste viitorul.

Alta telespectatoare a sunat sa intrebe daca poate sa-i spuna despre casnicie. Marele fiu de Buddha i-a raspuns hotarat si in ritmul unei tobe: Nu!

Dorulet are si o reclama. Intuneric, mister, lumanati ce licaresc, betisoare parfumate care ard, melodia din Twin Peaks. O camasa ce aminteste de carpetele de perete cu Rapirea din Serai si un lant de W.C. in jurul gatului, dar din aur. Un pahar de unica folosinta plin cu apa care urmeaza sa fie transformata miraculos in sare. Paharul plin cu apa devine un pahar plin cu sare. Acum nu stiu foarte clar care este mecanismul caci daca ar fi evaporat apa, n-ar fi ramas atata sare. Deci presupun ca e ceva mult mai obscur la mijloc. Ulterior, din sare va naste un cristal colorat sau o piramida d’aia de se gaseste in Unirea la reduceri.

Cum Dorulet era pe sfarsit, a urmat Cafeneaua Sufletelor unde prezentatoarea pare a fi oarba caci nici nu clipeste, nici nu-si misca ochii. Bine ca nu stie nici limba romana, dar nu ma asteptam la mai putin de la un asemenea post de telectuali. Este si extrem de timorata. Il are ca invitat pe Vasile. Vasile este terapeut. Vasile are un cabinet. Vasile-Plant.

Vasile-Plant te vindeca de orice boala. Vasile sade in studioul amenajat cu cel mai redus buget posibil si primeste telefoane. Nu raspunde la intrebari, ci roaga sa fie sunat direct la cabinet ca lucrurile nu-s asa usoare, are nevoie de mai multe detalii.

Vasile e mai masliniu de felul lui care este agramat care vrea sa vindece chirurgii care nu poate si vrea sa taie. Desi arata ca smuls din mijlocul unei turme de lautari, Vasile are pregatire. Vasile e fitoterapeut. N-are vocabular, nici prestanta si nici minime cunostinte medicale, dar Vasile are leac. Vasile a venit echipat cu leacuri. Leacurile lui sunt colorate si vindeca orice daca ai bani si esti extrem de tampit. In sticle de plastic de diferite marimi se ascunde bunul Dumnezeu. Sau cel putin asa ne promite Vasile. Cu Vasile si cu credinta in Dumnezeu, Gigi s-a vindecat de cancer in stadiul incipient. Sticlele pentru cancer n-au eticheta si sunt foste sticlute de acetona. Dar vorba aia, esentele tari se tin in sticlute mici.

Pentru tratamentele de durata, zoaia e tinuta in sticle de Domestos, Mr. Musculo, Cif sau Axion lichid. Dar sa nu judecam cartea dupa coperta.

Prezentatoarea a gafat si l-a intrebat pe domnul DOCTOR Vasile ce inseamna cancerul in stadiu incipient. Domnul DOCTOR nu trateaza decat cancere in stadii incipiente.

Raspunsul a sunat cam asa: Pai e atunci cand omul nu sta la pat care nu este desfigurat si mananca. Ca o asa boala te desfigureaza, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu si al esentelor mele miraculoase, cancerul e istorie.

Ne mai informeaza si ca faptul ca “psoriazisul nu se vindeca” e doar o vorba din popor. Stii tu, ca “vorba dulce mult aduce”, “ziua buna de dimineata se cunoaste”, “capul plecat sabia nu-l taie”. E un fel de proverb. Dar nu e asa. Desi inca n-a invatat sa-l pronunte, Vasile poate vindeca si psoriazisul.

Daca ai vreo problema de sanatate, mergi la Vasile-Plant. La cabinet trebuie sa vii cu toate analizele, dar acestea nu-s asa importante caci, citez, “Mai ne uitam si noi asa la om si mai ne dam seama ce putem vede si vedem mai multe decat analizele”. Eu ii recomand sa-l cheme si pe Dorulet Parvulet sa-i ghiceasca in culori, pesmet si noroiul de pe talpa pantofului. Sa vina si Miranda sau Minerva cu laptopul-minune si sa ne zica ce nu stiu analizele. Si daca tot ii adunam pe toti, sa-l sunam si pe Ogica sa ne spuna cum a dibuit el Loteria Nationala.

Cu tot respectul, imi cer scuze ca am luat-o peste picior pe madam Minerva. E mic copil pe langa cei doi de mai sus. Mai ales ca ea nu vindeCA CAncere chiar daca probabil stie sa pronunte “psoriazis”.

Cu tot respectul, o televiziune mai cretina ca DDTV nu exista si nu va exista vreodata. Lume mai tampita ca cea care suna si inghite toate povestile miraculoase cu Dumnezeu, laptopuri, cristale, Buddha, betisoare parfumate si VasileLautaru’-Plant nu a existat vreodata. Mult succes la indobitocit poporul!

DDTV (ca sa nu zic direct numele telectualului proprietar care este) este o mare gluma proasta si n-as fi dorit sa aflu cata lume cretina misuna pe acest pamant. DDTV a ca Saniuta (vodka). Bei putin, te apuca rasul. Bei mai mult, te apuca plansul si dai intr-o depresie de zile mari. Experimenteaza combinatia euforie-disforie numai cu DDTV."

http://peculiarme.wordpress.com
 
Nu pe tine incerc sa te conving! Cine are ochi sa vada, vede!
 
Fetelor,am uitat cu desavarsire de tanti Hara care i-a "prezis" lui Teo ca o sa aibe probleme de sanatate :

Megaclarvazatoarea i-a acordat lui Teo Trandafir câteva şedinţe de consilere în anul 2008. Prezicatoarea îşi aduce aminte că aceasta nu-şi mai găsea locul după despărţirea de Prima TV. Din păcate, a ales drumul spre politică, cale care a dus-o spre îmbolnăvire.

„Teo era dezamăgită de ultimele sale colaborări în televiziune, mi-a spus că momentan nu mai vede nicio soluţie de revenire în showbiz şi că intenţionează să intre în politică. A încercat şi câteva afaceri, dar fără succes. Am sfătuit-o să aibă răbdare şi să nu facă acest pas, pentru că ar fi un drum greşit, deoarece vocaţia ei este şi va fi mereu televiziunea", a mentionat Carmen Harra pentru ziarul Ring.

Ursitoarea Harra ştie că actuala stare precară de sănătate a lui Teo a fost influenţată clar de dietele prost alese urmate în ultimii opt ani, neadaptate grupei sale sangvine.

„Cu efect rapid, acestea i-au afectat sănătatea şi nu i-au putut menţine greutatea normală pentru mult timp. În plus, suferă de tulburări ale tiroidei care, combinate cu un virus localizat în stomac, au afectat ficatul şi apoi pancreasul. Din păcate, aceste afecţiuni nu i-au fost diagnosticate la timp şi n-a urmat un tratament eficient", a conchis vrajitoarea Harra.
 
bodo said:
Nu pe tine incerc sa te conving! Cine are ochi sa vada, vede!

adica eu nu am ochi ,respectiv nu vad ? =))
am inteles bine ? :D
 
Va rog sa trageti singuri concluziile dupa ce cititi ce scrie o pesoana care pretinde ca e "paranormala de-a devaratelea " despre care am sa postez amanaunte ceva ceva mai tarzior scrie :


"UN PONT PENTRU OTV .

Vă spun cu toată sinceritatea că Dan Diaconescu nu prea m-a băgat în seamă. Ce treabă să aibă dumnealui cu mine, dacă studioul său era suprasaturat cu "vedete" ca Doru-clarvăzătoru' sau Viorelu-moderatoru'? Am observat cu uimire că prezenta criză economică a început să provoace răsturnările de situaţii pe care le preziceam încă de acum 2 ani. Dar pe unde s-o fi ascuns Viorelu-moderatoru'-vindecătoru'? Mai venea el şi prin Braşov, anunţându-şi zilele de "lucru" pe geamul unei cârciumi vopsite în portocaliu. De când cârciuma a fost revopsită în bej, au dispărut şi afişele lui Viorel! Ei, dar Doru-clarvăzătoru'-ghicitoru', mai ambiţios, s-a vrut prezent tot timpul pe capul boss-ului Dan Diaconescu! Atâta l-a scărmănat în freză, până l-a băgat în puşcărie!

Acum să vedeţi care este pontul: Pe vremea trăznitului serial "Elodia", o nebună din Arad telefona aproape în fiecare seară la OTV, dându-se mare filozoafă. Tipa se recomanda "Doina". Într-o seară, Don Padiu s-a cam certat cu ea, nemaisuportându-i prostia şi impertinenţa. Dar ce legătură să fie între tuta aia şi Doru-clarvăzătoru'? Doar că sunt amândoi arădeni? Nici vorbă! Această "Doina" îmi intoxicase o mare parte din fostul club "Spiritus" cu pretenţiile ei de mare clarvăzătoare, lăudându-se că ar fi fost prietenă bună cu Doru-clarvăzătoru', de la care învăţase cîte ceva din meseria "ghicitului". Le dădea telefoane toată ziua prietenilor mei timişoreni, nelăsându-i să-şi vadă de treburi, iar seara îi agasa cu emailurile si apelurile pe messenger. Scorpia tot încerca să răspândească ideea că eu nu m-aş pricepe la nimic în paranormal şi că numai Doru din Arad, prietenul ei, ar fi un adevărat "maestru". S-a întâmplat că două seri la rând se făcuse mişto la OTV de un articol apărut într-o revistă bucureşteană, în care se prezentase foarte corect activitatea mea. Madam "Doina", ardea de nerăbdare să mai facă o poznă... S-a aflat în treabă, telefonând la OTV şi afirmând că eu aş fi fost "omul Poliţiei", plătită de "Poliţie" ca să-i iau apărarea "ucigaşului Cioacă"! Pentru cei interesaţi să cerceteze relaţia dintre această "Doina" din Arad şi puşcăriaşul Doru-clarvăzătoru', mai adaug câte ceva, dar nu vă spun chiar totul (sîc!). Tipa se tot lăuda membrilor clubului meu că este nevastă de poliţist şi mamă de militar!!! Fiindcă i-am scris cuiva despre tipă că este nebună, nenorocita m-a ameninţat că o să mă spună lui bărbatu-său, poliţaiul, ca să "mi-o arate" el mie! Credeţi că "mi-a arătat-o"? Nici vorbă! Cunosc numele de familie al acestei femei, plus vreo 3-4 adrese de email, pe care le foloseşte după cum îi vine pe chelie. Am şi ceva acte medicale de-ale dumneaei, de unde rezultă că nu ar fi prea sănătoasă... I se poate afla şi numărul de telefon. OTV-ule, vrei pontul ăsta? Ţi-ar face bine ca un Algocalmin!





"În urmă cu vreo 12 ani, am dat un interviu pentru o revistă bucureşteană de "paranormal". Nu s-a publicat nimic despre mine, în schimb a apărut un articol elogios referitor la o vrăjitoare din Bucureşti, purtând titlul "Ţiganca Rodica este un fenomen!" Aţi ghicit despre cine era vorba? Despre autointitulata "fiica Mamei Omida", care încă mai este invitată pe la televiziunile noastre. Ei, ce ziceţi, să fie chiar un fenomen? Dacă monumentul de prostie poate fi un fenomen, atunci să îi acordăm femeii nişte circumstanţe atenuante. Mai pe româneşte, "Iart-o, Doamne, că nu ştie ce spune!" Ziarista care îmi luase interviul mi-a justificat "substituirea" articolului despre mine cu cel elogios referitor la ţigancă (scris de un coleg de-al ei) cam în felul următor: "Ţigăncile plătesc bine ca să le scriem articole, iar dacă nu le publicăm, este vai de capul nostru! Dumneavoastră nu v-am cerut niciun ban!" Suna cumva a reproş, dar eu ce vină aveam că nu îmi ceruse bani?! Iar dacă mi-i cerea, oare i-aş fi dat? Aceasta-i întrebarea!...



Fabulă: "MILOGII"

Doi paranormali începură să lucreze cu publicul. Unul dintre ei nu cerea nimănui bani pentru munca sa. Năvăliră oamenii cu sutele, făcându-i coadă la uşă. Toată lumea îl lăuda: "Omul ăsta face minuni, ne scapă de toate belelele, la fel ca Isus!" Celălalt paranormal îşi deschise un cabinet, fixând o taxă de consultaţie şi se porni pe plata impozitului la Fisc. După o vreme, îi ieşiră vorbe: "Uite, şarlatanul, ne seacă de bani pe degeaba! Nu-i nimic de ştiinţa lui!"

Trecu un an... Primul paranormal, stors de vlagă, bolnav şi muritor de foame, se hotărî să ceară şi el o taxă de consultaţie. În câteva zile, toţi milogii îl părăsiră, bârfindu-l pe toate drumurile: "Uite, escrocul, vrea bani, s-a dat de partea Satanei!" Al doilea paranormal, ajuns bogat şi fericit, deveni mărinimos peste noapte, începând să-i trateze gratuit pe cei veniţi la uşa lui. Mulţimea milogilor dădu năvală, minunându-se: "Ce om cinstit şi curat la suflet! Oare ce-om fi căutat la escrocul celălalt?!"

MORALA: În botul calului de dar nu contează culoarea măselelor...


Ce parare aveti?


Fragmentele sunt luate din articole publicate de persoana in cauza .
 
Parerea mea e ca toti astia cu "puteri" (de care, doar ei stiu) si pe care lumea ii numeste in mod eronat clarvazatori, vizionari si ce mai vreti voi, sunt toti o apa si-un pamant. Si , ce e mai important , niciunul nu luncreaza moca (deh, se sleiesc de puteri ).

Dar am uitat de Lorin Fortuna si ai lui balaurieni, reptilieni , vulturieni si cati naiba or mai fi... :D Trebuie sa recunosc ca tipul e un personaj...

"
La OTV SENZAŢIONAL Lorin Fortună aberază liber


Gata… Am aflat.

Am aflat în sfârşit cine e Lorin Fortună. L-am văzut la OTV. Înţeleg că la DDTV, un fel de OTV programul doi, avea o emisiune.

Ei bine, l-am văzut la OTV şi m-am pus în pielea oteviştilor năuciţi de arestarea idolului lor şi de extrem de atenta anchetare a unor cazuri ca Elodia sau Mădălina Manole în emisiuni intitulate „Azi aflăm adevărul” sau „X rezolvă cazul” ori alte asemenea.

Ei bine, de la o vreme Dan Diaconescu pentru a mai adăuga oarece venituri la averea sa, a trecut la analiza aprofundată a unor chestiuni de mare importanţă, dacă nu planetară, cel puţin galactică sau universală cum ar fi sfârşitul lumii în 2012, ori marele cutremur ce va urmă să zguduie din temelii oaraşul cu cei mai mulţi mitici din lume, sau tocmai Al Treilea Război Mondial care e pe ţeavă.

Revenid la Lorin Furtună, nu am să mă apuc să spun eu cine e şi cu ce se ocupă deoarece astfel de informaţii pot fi foarte bine luate de pe siteul său cu nime la fel de zgubilitic ca şi stăpânul său „Misiunea astrală a României” (Supertare nu?):http://lorin-fortuna.ro/

Am să spun doar cam ce am înţeles eu din prestaţia lui Fortună în emisiunea lui Dan Diaconescu cel mai inevitabil viitot preşedinte al României. E drept că nefiind obişnuit cu terminologia de care se folosea Fortună şi necunoscând foarte bine cum e cu teoriile lui esoterice.

Mai întâi, trebuie spus ă tot ceea ce spune Lorin Fortună e de domeniul „Se ştie că…”. De unde se ştie? Din scăfârlia lui, evident. Şi asta nu la figurat ci la propriu. Omul primeşte oarece comunicări- revelaţii de undeva dintr-o lume superioară. Deci el e un fel de Cel Ales. Mai era unu cică prin Africa de Sud: Nelson Mandela.

Aceste informaţii. Chiar el zice, nu sunt toate adevărate, dar el a învăţat să le aleagă pe cele bune.

Din aceste informaţii am înţeles un lucru mare. Noi de fapt nu trăim fizic, nu existăm în realitate ci suntem doar bişte biţi în computerul unor civilizaţii mult mai … civilizate decât noi, iar Pământul săracu şi-a cam dus traiul şi şi-a mâncat mălaiul ca planetă-planetă. Va deveni o stea pitică albă :D

În Decembrie, 2012 se va întâmpla ceva, nu ştie exact ce, dar ceva absolut important, ceva despre care înţelegea iniţial că ar urma să se petreacă în 2008… deh, o fi avut probleme cu traducerea. Se întâmplă des …

Deci, planta ar trebui să treacă într-o altă formă a existenţei, dar asta nu se va puta face fără să dispară o parte din oameni. Da nu toţi, doar unii care nu sunt cf. Stas-urilor. Gorilieni adică. Ei bune, o veste bună pentru noi e că noi românii suntem în mare parte gorilieni. Mai mişună printre noi şi unele clone civilizaţionale, nişte ticăloşi de balaurieni, reptilieni şi şerpilieni.

Ăştia nu vor merge pe Lună în Decembie2012. Nu deoarece nişte nave vor veni şi ne vor lua cu căţel cu purcel şi ce mai avem pe-acasă… pe gorilienii rasă pură evident, pe ăilalţi nu.

Bine, n-am înţeles de ce e nevoie de nave, dacă tot suntem ca şi restul Universului pe care îl percepem, doar nişte amărâţi de pixeli într-un computer … în fine poate, avansaţi cum sunt ăia care se joacă la computer n-or fi auzit de copy-paste…

Bun. Am mai înţeles câte ceva. El ştia că vocile îi spun chetii date dracului, dar trebuia să le şi verifice, nu? Le-a verificat. A auzit de nu mai ştiu cum se numeşte ce experiment american. Unul cu hipnoză.

Nite soldaţi din armata americană au fost selectaţi şi supuşi hipnozei. Evident că nu s-a încercat regresia hinotică deoarece ceea ce s-a întâmplat până acul poate afla tot prosul din Istorie, Presă sau Google… nu … s-a făcut progresie hipnotică (termenul nu îmi aparţine ci e al lui). Adică, s-a sondat viitorul.

Experimentul s-a numit Montauk şi pe larg despre el se pot găsi date aici: http://www.scribd.com/word/full/236772?access_key=9078yc2j759zq

Ei bine, Lorin Fortună zicea că ceea ce l-a interesat pe el la acest experiment e un fel de continuare a Experimentului Philadelpia (experiment făcut de americani pentru a obţine invizibilitatea prin ’43 despre care se poate citi aici http://agonia.ro/index.php/personals/182074/index.html?newlang=ron )

Deci, americanii vor să afle cam ce va fi în viitor. Prin acea progresie hipnotică în prima fază, au aflat că subiecţii puteau descrie ce e în viitor prin diferite experienţe pe care urmau să le trăiască. Niciunul din ei nu putea merge dincolo de anul 2012. Doar 40 din 1000 ar fi ajuns până în anul respectiv, dar mai departe nimeni. Deci, atunci ar urma să se întâmple ceva extraordinar. După decenii experimentul ar fi fost repetat de americani. De data asta 800 din 1000 ar fi ajuns până în Decembrie 2012. Iar nu a mers nimeni mai departe.

Interesant e că Lorin Fortună a ajuns la concluzia că are nevoie de fonduri pentru înfiinţarea unui institut care să se ocupe de chestii esoterice.

Nu de alta, dar el nu e un oarecine ci are capacităţi speciale. Ca dovadă şi-a suflecat nădragii ca să vadă Dan Diaconescu dovada irefutabilă. Avea picioarele umflate. Da’ nu de la reume… nu. De la faptil că venind cu trenul a trecut pe lângă ape poluate şi le-a depoluat, motiv pentru care era foarte obosit şi uneori incoerent. Şi avea dureri mari. Normal. Noaptea la trei cine dracu e obosit? Pe cine îl dor picioarele de la reumatism de exemplu? Pe nimeni… poluţia-i de vină.

În fine, a ţinut-o omul aşa până s-a terminat emisiunea live şi a inceput iar în reluare ca nu cumva boborul otevist să moară prost neînţelegând ce şi cum.

Bine, se va întreba cineva, dacă tot se termină lumea în 2012, de ce să ne mai cinuim cu cele lumeşti cum ar fi munca? Păi tot Lorin explică. Zicea că lumea asta are cumva şase existenţe, ca la unele jocuri pe computer. În fiecare existenţă omul ocupă locul pe care îl merită din existenţele anterioare.

Exemplifica pe Dan Diaconescu, în celelalte existenţe, foştii Dan Diaconeşti au fos probabil super performanţi dar nu super super, că d’aia e ăsta de acum un mic mogul şi nu unul mare.

Acuma, n-am înţeles cum existenţa în care trăieşte DD e a şasea iar pentru ceilalţi e doar prima, deoarece sensul pentru cei care nu vor fi selectaţi pentru Marele Exod spre Lună, vor avea de câştigat o viaţă mai bună în altă existenţă. Complicat, deh…

Revenind la institutul pentru care are nevoie de finanţare acesta ar urma să pregătească şi un fel de soldaţi esoterici. Nişte neni care să lupte cu fiinţe şi influenţe nongoriliene. Malefice pentru noi oamenii adică.

Mai dădea şi nişte sfaturi. El recomandă ca oamenii să ia bani din bânci că oricum nu vor mai trebui să-i dea înapoi dacă tot se termină lumea.

În fine, părea a vorbi cât se poate de serios.

Am totuşi nişte mari dileme…

Am înţeles că Dan Diaconescu şi partidul pe care l-a gândit pe ţambalul arestului ar urma să sprijine acel institut absolut necesar pentru România, pentru români, pentu Omenire pentru Galaxie şi Univers. Cum? De vreme ce la putere ar putea ajunge abia când Pământul nu va mai găzdui Omenirea iar per lună nu se va mai face politică.

Sau de ce se mai chinuie Dan Diaconescu să devină preşedinte?

Nici numai spun ce zguduială o fi fost în minţile perspicacilor otevişti când şi-au dat seama că aşa cum ei nu vor mai trebui să dea banii înapoi la bănci nici ei nu vor mai putea primi acei 20.000 de euroi promişi de legea Cojocaru… Da. Mari enigme…

Şi mai e una. O mare enigmă adică.

Privindu-l pe Lorin Furtună, nu ai cum să nu te întrebi dacă la balamucuri e chiar atât de plin încât nebunii sunt lăsaţi să vorbească liber pe la televizor. De interpretare libertăţii de exprimare nu mai zic nimic.

Întreb însă altceva. Cam de ce mai e nevoie pentru interzicerea funcţionării unei mizerii ca OTV dacă adevăratele ospeţe sinistre cu morţi celebrii sau făcuţi celebrii forţat, dacă aducerea unor indivizi care ar putea panica lumea, dacă presiunile asupra justiţiei făcute explicit ca şi câte şi mai câte, făcute la ore de vărf, fără a avea măcar o bulină de avertizare şi protejare a minorilor, nu sunt de ajuns, rostul fiind unul cât se poate de evident, îmbogăţirea uneia din cele mai mari jigodii din mass media românească: Dan Diaconescu.

P.S. Pentru cei interesaţi, iată cam cum zice Lorin Furtună ca va sta treaba legat de sfârştul lumii. Omul nu poate fi acuzat că a luat-o razna. Zice că doar aduce la cunoştiinţă ceea ce i s-a comunicat lui din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG): http://lorin-fortuna.ro/2012.html

Păi da, poţi să te joci cu comunicările oficiale din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG)? Evident că nu poţi…"

http://romanicablues.wordpress.com/
 
Back
Top