In articol lung al naibii
: dar merita citit
Codul Bunelor maniere – de ce trebuie sa ne purtam frumos?
Cine inventeaza regulile de buna purtare? De unde a plecat codul bunelor maniere si de ce trebuie pastrata o asa-zisa eticheta in societate? Cei care stabilesc, preiau si transmit mai departe aceste norme sunt licentiati ai vreunei scoli inalte de bune maniere? Trebuie acesti oameni sa promoveze vreun test al Inaltei Societati, inainte sa isi disemineze legile referitoare la felul in care ar trebui si nu ar trebui sa ne purtam “civilizat”? De unde vin normele, mai este nevoie de ele si ce anume ne determina sa le respectam inca... cel putin pe unele dintre ele?
Nobletea sufletului si Ochiul lui Big... Father
Prima carte propriu-zisa de bune maniere se crede ca a fost scrisa in preajma anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-hotep, primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi in cea de-a Cincea Dinastie. Bazele codului bunelor maniere - cum il cunoastem astazi - se intrevad in Antichitate, atunci cand s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul), precum si arta utilizarii lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe miscarile corpului, deoarece ei considerau ca prin acestea individul isi exprima nobletea si perfectiunea spiritului. Gesturile trebuia sa urmeze o linie mediana, sa nu fie nici domoale, dar nici foarte iuti - de fapt, aceasta si exprima faimosul proverb roman: "mediocritas optima est" sau una dintre legile pastrate la Templul lui Apollo din Dephi: "Nimic prea mult".
Evul Mediu a venit cu o perceptie usor diferita - gesturile erau expresia unei realitati ascunse, descriau interiorul persoanei, ii caracterizau sufletul, viciile, slabiciunile si virtutile. In exteriorul corpului, printr-o atitudine disciplinata a gesturilor, omul se putea modela, putea deveni mai bun.
Astfel, se simte influenta pe care viziunea crestina asupra unei divinitati omnisciente si omniprezente o avea asupra oamenilor - omul, chiar daca este lipsit intr-o conjunctura de compania semenilor sau, este totusi supravegheat in permanenta de Dumnezeu, iar gesturile sale nu-i mai vizeaza doar pe ceilalti, ci si un transcendent, fata de care trebuie pastrata o anumita tinuta. Poate tocmai de aceea, inclusiv astazi, se considera ca manierele trebuie respectate indiferent daca individul se afla in spatiul public sau in intimitate. Fireste, functia ordonatoare si morala a gesturilor si-a mai pierdut din substanta, odata cu trecrea timpului, si multe din normele care guvernau societatea in perioada medievala au capatat (doar) valente metaforice.
In zilele noastre, suma acestor gesturi, insumate in codul bunelor maniere, nu mai reprezinta un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci se constituie intr-un mijloc de a comunica cu ceilalti, reprezinta o facilitate de a afisa simpatiile si antipatiile, de a lua contact cu ceilalti fara agresivitate, de a trece prin lume fara a deranja. Fata de Antichitate si Evul Mediu, cand disciplina, ordinea si ierarhia erau impuse de respectul acordat formei, spiritului si ratiunii, in prezent accentul este mutat aproape exclusiv pe materie, pe corp si pe pasiune.
Respectarea aproapelui
Lipsa politetii din societatile actuale (liberale, deschise, extrem de permisive) are o explicatie foarte intemeiata: dintotdeauna bunele maniere au coexistat cu tentatia oamenilor de a se opune regulilor impuse de politete , deoarece, la o prima vedere, acestea par restrictive, inutile si inventate sa ingradeasca libertatea de exprimare a individului. Dar, dupa o scurta experienta de viata, multi oameni sunt nevoiti sa accepte ca bunele maniere nu sunt deloc de prisos, ci ca acestea contribuie in mod substantial la traiul in bune conditii cu ceilalti.
Bunele maniere n-au fost incorporate in mod arbitrar in unele norme sociale. Ele au radacini intr-un sentiment profund, in acea armonie dintre comportament si etica, dintre frumusetea caracterului uman si moralitatea sa. Confucius, faimosul intelept chinez (551 - 479 i.Hr.), spunea ca virtutea nu reprezinta nimic daca nu se naste din curtoazie , adica din inima. Omul va avea un comportament natural si agreabil, adica o purtare civilizata, numai respectind niste reguli care s-au impus si s-au codificat de-a lungul timpului.
Codul manierelor elegante este alcatuit dintr-o multime de legi, de fapt de conventii, avand, toate, un numitor comun: a nu-l deranja si a nu-l inoportuna pe semenul tau, ci, dimpotriva, a-l face sa se simta bine in preajma ta. Paradoxal, acesta este si principiul fundamental pe baza carora s-au construit societatile moderne si deschise de astazi: "Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt", cum scria si filosoful John Stuart Mill, in urma cu 150 de ani in urma.
Probabil, nu este pentru nimeni o surpriza faptul ca originile normelor de buna purtare de astazi isi afla originile in curtile regale franceze din secolele XVII - XVIII. De fapt, etimologia cuvantului "eticheta", in sensul cunoscut de toata lumea, are la origine o interdictie. In noul parc de la Versailles, gradinarul-sef al regelui Ludovic al XIV-lea a asezat inscriptii prin care cerea sa nu ii fie calcate peluzele proaspat insamantate. Cum acestea erau adesea ignorate de nobilimea neatenta, omul a obtinut din partea Majestatii Sale un decret care stipula respectarea "etichetelor". Astfel, cuvantul a intrat in limbajul curent pentru a desemna o comportare conforma anumitor norme.
Mai apoi, manierele moderne se cristalizeaza in eticheta americana, prin Regulile Civice ale lui George Washington (1732-1799), dar cea mai de succes popularizare a manierelor a fost intreprinsa de catre autoarea Emily Post, in 1922, prin publicarea lucrarii "Eticheta - in Societate, in Afaceri, in Politica si Acasa". Cartea a devenit un best-seller si a pavat drumul succesorilor sai in continuarea promovarii bunelor maniere.
Politetea pe harta
Odata cu inceputul existentei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament in toate domeniile esentiale ale vietii: hrana si vestimentatia, relatiile dintre sexe si dintre clase, corespondenta, intampinarea oaspetilor si multe alte sfere de activitate sociala. Comportamentul in aceste ocazii a fost codificat in reguli precise, nerespectarea lor atragand dupa sine excluderea din categoria sociala de apartenenta. Indiferent de epoca si de oranduire, politetea a fost considerata indispensabila traiului in comun, chiar daca obiceiurile manifestarii ei variau din punct de vedere regional.
In Germania, spre exemplu, s-a renuntat la sarutarea mainii femeilor, dar s-a extins pana la obsesie deprinderea de a fi punctual. Tot aici, cu exceptia meselor oficiale si a cazului cand exista personal de serviciu, invitatii contribuie in comun la debarasarea mesei, la spalarea veselei folosite, fara ca gazda sa se simta in vreun fel jignita.
In Cehoslovacia, unde curatenia apartamentelor este de-a dreptul impresionanta, gazda are intotdeauna pregatita pentru musafiri o adevarata colectie de papuci noi si comozi in care invitatii sa isi odihneasca picioarele.
In Canada, ca si in alte parti, exista obiceiul de a oferi flori in numar par, asa cum la romani un buchet trebuie sa aiba neaparat un numar fara sot de fire, cu exceptia acelora adresate inmormantarilor.
Fireste ca, prin repetitie si transmitere din generatii in generatii, normele care tin la baza de o anumita eticheta devin obiceiuri reprezentative ale unor grupe de oameni si chiar ale unor natiuni . Oamenii au obiceiuri bune si rele, iar cum obisnuita este a doua noastra natura, obiceiurile sunt foarte importante pentru convietuire si pentru obtinerea unui echilibru in raporturile
sociale.
Top 10 “de ce?”
1) De ce barbatul trebuie sa mearga, alaturi de femeie, pe partea exterioara a drumului?
Originile acestui obicei de buna purtare, dar si de precautie, nu au o incadrare foarte precisa in istorie, dar fac referire la prevenirea expunerii damei in fata eventualelor pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. Unii considera ca astfel, daca un vehicul ar trece in viteza pe drum, foarte aproape de trotuar, barbatul si nu femeia ar fi cel stropit de eventualele balti si noroaie. De asemenea, din acea pozitie, barbatului i-ar fi mai usor sa isi apere compania feminina, trimitand-o mai lesne la adapost si, inca o data, ferind-o de expunerea in calea primejdiei.
2) De ce dau barbatii "noroc" cu mana dreapta atunci cand se intalnesc?
Trebuie mentionat ca in trecut, gestul de a da mana diferea un pic de forma sa de astazi. Barbatii isi prindeau reciproc bratele drepte din zona antebratelor, pentru a pipai atat palma cat si maneca, cautand existenta unei eventuale arme. Sigur ca aceasta putea fi ascunsa in mana stanga, dar cum cei mai multi oameni sunt dreptaci, se considera ca nimeni nu ar risca sa foloseasca mana stanga pentru a injunghia pe cineva. Stangacii erau priviti cu ochi rai, deoarece te puteau injunghia in timp ce iti strangeau mana. Mai mult, in diverse societati medievale, inainte de aparitia hartiei igienice, exista obiceiul ca oamenii sa isi foloseasca mana stanga pentru a se curata la dos. De aceea, aceasta era considerata murdara si, in consecinta, niciodata intrebuintata pentru salut.
3) De ce ridica barbatii palaria atunci cand saluta?
Descoperirea capului denota in sine un gest de smerenie si respect, infatisandu-l pe omul dinainte asa cum este el, la statura cu care a fost inzestrat. Totusi, manifestarea pare sa aiba radacini foarte clare in trecutul nu foarte indepartat al civilizatiei umane, reiterand obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfarsitul unui turnir, isi descopereau chipul, spre a fi recunoscuti si adulati de public.
4) De ce barbatul intra primul in restaurant?
Este unul dintre putinele locuri unde "lipsa de politete" este o virtute. Explicatia este simpla. De regula, cand se deschide usa restaurantului, oamenii din local isi vor indrepta privirile spre intrare. Barbatul intra primul, tocmai pentru a feri femeia care il insoteste, de privirile indiscrete. La masa, gentlemanul ii va oferi damei scaunul cu spatele spre sala. Astfel, va putea manca linistita, nederanjata fiind de privirile curiosilor.
5) De ce spunem "Noroc" sau "Sanatate" atunci cand cineva stranuta?
Prezenta acestui gest este discutabila in "topul" de fata, deoarece, conform normelor de buna purtare, daca cineva stranuta in imediata noastra vecinatate, comportamentul corect este ignorarea momentului si evitarea oricarei remarci, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totusi, in acceptiunea generala, este consideat un gest de buna credinta sa faci aceasta "urare" persoanei ce da semene de guturai. Originile? Oarecum multiple. In anul 77 d.Hr., oamenii credeau ca stranutul cauzeaza pierderea sufletului sau incetarea batailor inimii, asa ca "Fii binecuvantat!" ("Noroc, sanatate" la romani) era folosita ca o formula menita sa previna aceste nenorociri. In plus, in vremurile de demult, medicina era rudimentara si facuta dupa ureche, oamenii mureau adesea din simple gripe sau raceli si o astfel de urare avea o insemnatate mult mai mare decat astazi, fiind inzestrata, in constiinta oamenilor, cu puteri oarecum vindecatoare.
6) De ce barbatii le ofera flori femeilor?
Explicatia este mai degraba respingatoare, dar se pare ca acest obicei este originar din Evul Mediu. Atunci, igiena corporala era neglijata pentru ca baia era considerata ceva murdar (crestinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se intampla aproximativ o data pe an, iar florile aveau menirea de a indeparta izurile neplacute ale doamnelor. Avem de a face, aici, mai mult cu o forma de politete interesata, barbatii facandu-si, mai degraba, lor insisi un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri... tari.
7) De ce nu trebuie sa ne descaltam atunci cand mergem in vizita si de ce trebuie sa le cerem oaspetilor nostri acest lucru?
Precum in cazul oferirii de flori, si evitarea descaltarii provine tot din Evul Mediu si este un obicei care tine tot de cauza indepartarii eventualelor mirosuri neplacute care ar putea emana din picioarele goale. In plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o soseta rupta si degete la vedere, o situtie jenanta pentru toti cei prezenti.
8) De ce barbatul trebuie sa intre primul in taxi?
Poate parea o pornire paranoida, dar raspunsul este: de teama ca nu cumva taximetristul sa porneasca in tromba cu domnita! Perspectiva nu este foarte hilara nici astazi, avand premise plauzibile, insa aceasta precautie isi gaseste o justificare solida in vremurile medievale ale curtezanelor si amorezilor de tip Cassanova. Nu de putine ori, acesti amanti perfecti s-au substituit rolului de birjari ai unor calesti sau trasuri, pentru a le fura aristocratilor, chiar de sub nas, pretuitele "achizitii" feminine. Ca sa evite asemenea surprize neplacute, domnii s-au gandit sa isi dea lor insisi intaietatea la "imbarcari", tendinta pastrata pana in zilele noastre.
9) De ce punem mana la gura atunci cand cascam?
In afara faptului ca multa lume nu mai are acest bun obicei si ca explicatia sa evidenta este neexpunerea interiorului cavitatii bucale spre vazul tuturor, aceasta grija de a ne acoperi gura atunci cand cascam are la baze o superstitie destul de veche. Ca si in cazul stranutului, si in cel al cascatului oamenii de odinioara vedeau pericolul eliberarii sufletului din corpul uman sau patrunderea necuratului in acesta. De aceea, printr-o metoda pe cat de simpla, pe atat de eficienta, astuparea gurii cu mana inlatura eficient aceste ingrijorari.
10) De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei sa fie vazuta de un barbat, altul decat sotul sau?
La sfarsitul secolului al XIX-lea, in anumite tari din Europa, se nasteau chiar dueluri pe viata si pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astazi pare de-a dreptul ridicol. Cu atat mai caraghioasa pare situatia, cu cat decolteul generos al femeilor, nu doar "avea voie", dar era musai sa fie arborat fara nicio grija, in toata plenitudinea lui, in vazul lumii... de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, in schimb, era acoperit intotdeauna cu ciorap, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile sa nasca tragedii.
Secretul unui comportament agreabil si civilizat in societate se poate obtine prin decantarea bunelor obiceiuri filtrate si adaptate de la o generatie la alta. Familia, scoala, anturajul au un rol capital in formarea unei existente normale a oricarui individ. Un adevar cunoscut, dar neasimilat suficient, spune ca drumul libertatii trece prin cultura.
http://www.descopera.romai-repede-decat-au-facut-o-in-ultimii-300-de-milioane-de-ani
