Draga Mosule,
Scrisoarea asta e pentru mine.
Am vrut sa-ti spun ca ninge. Am vrut sa-ti spun ca e iarna si ca ninge si ca e frig. Ca imi e frig. Am vrut sa-mi spun mie de fapt ca e iarna si ca de acesta data sarbatorile bat in geam cu turturi de gheata.
Mosule,nu-ti mai scriu ca in alti ani sa treci si pe la mine in noaptea de Craciun pentru ca am fost cuminte,pentru ca am invatat tot anul si pentru ca te astept…Acum iti scriu ca sa-mi amintesc mie ca o sa fie Craciun in curand,si ca sunt…ca inca mai sunt si ca trebuie sa astept. Iti scriu tie pentru ca sa-mi pot scrie mie. Regasindu-te dupa un an,ma regasesc pe mine,mica,trista,inca copila,pitita dupa zecile de haine in care mi-am imbracat sufletul in zadar sa nu tremure de frig. Atunci cand am inceput sa aleg dupa ele prin magazine,sa ma zbat si sa ma lupt pentru fiecare manusa si fiecare fular crosetat din ate lungi de suflete straine,moarte,inghetate,nu stiam ca de fapt iarna nu iarta pe nimeni,ca nu putem fugi de noi insine,ca nu ne putem renega trecutul sau sentimentele sau raceala din priviri sau zapada de pe gene. Nu simtisem inca primul viscol. Nu-mi parasisem adapostul. Eram inca in perioada de hibernare.
Uite,Mosule, ninge! A si venit iarna!
Incerc acum sa-mi dau jos barba si caciulita rosie cu ciucur si pelerina…si sa-mi decupez toate mastile. Mi-am propus sa fac un colaj…un colaj cu toata viata mea. Sa-mi aduc aminte de prima masca,de locul unde am purtat-o prima oara,de perechea de pantofi cu care am asortat-o si sa o lipesc pe o plansa mare,mare si alba. Sa ma zgarie reminiscente din trecut in colturile mastilor cu ochii de pisica strident creionati cu negru. Sa aud soaptele unor buze care nu au fost niciodata ale mele,soapte ce au mintit,tradat,iluzionat…soapte ale unei marionete. Sa mangai dunele de nisip ale unor obraji netezi,niciodata drenati de lacrimi si sa-mi fie dor de ploaie. Sa tai cu foarfeca timpului toate clipele in care eu m-am mutat din “sunt”,toate momentele in care imi puneam una peste alta zeci de fete care mai de care mai machiate,mai efervescente,mai hilare,cu care ajunsesem sa ma identific din ce in ce mai tare si sa trag linie, sa fac calculul. Sa vad cu cat este egala viata mea. Mosule,stiai ca acum,pe mine si la circ ma intristeaza clovnii?!
Ciocolata calda pe care o beau incercand sa ma mint ca e aceasi pe care o beam atunci miroase si ea a iarna si are gust amar. Si e rece. Mai tii minte cand iti lasam si tie aceasi ciocolata calda sub crengile copilariei unui brad de Craciun? Mai tii minte copilaria,Mosule? Mai tii minte copilul?
A mai trecut un an… de fapt,am mai trecut un an. Ne-a mai trecut un an.
Mosule,mi-e dor de clipele in care ma intindeam sub bradul inflacarat de globuri si beculete si mi se parea ca toata viata mea era ca o beteala argintie. Ca se intindea lenesa de undeva de jos,de pe crenguta cea mai aplecata,cea mai ascunsa si urca tiptil-tiptil,aproape pe neasteptate pana la steluta din varf,inconjurand bradul de zeci de ori,ocolind la fel de stralucitoare reni,mingiute,globulete si continuand prin vremuri de colinde pana sus,pana sus pe tot,pana in locul din care toate celelalte pareau mici si nesemnificative si departe,foarte departe. Si ochii-mi deveneau lumanari si luminite si genele-mi ace de brad. Si respiratia parfum pe pin. Si nu mai conta nimic pentru ca timpul ingheta intr-un spatiu fara de spatiu doar pentru mine,doar pentru ca eu eram. Si-mi placea senzatia aceea atemporala. Si, desi stiam de pe atunci ca toate pe lume au un pret,in noptile cu stele si globuri lucrul acela era lipsit de importanta.
Mosule,sa nu ma uiti pentru ca eu m-am uitat deja de prea multe ori. Sa vii cand toti te asteapta pentru ca eu nu am ajuns aproape niciodata la intalnirile cu mine. Si sa-mi aduci multe luminite. Nu vreau lumina. Lumina e facuta din mai multe culori si nu-mi place exhaustivul. Detest sa fie usor,sa iau totul de-a gata. Pentru ca nu merit,pentru ca nimeni nu poate sa-si permita acest lux. Vreau sa-mi las amprenta pe pergamentele cu care-mi invelesc inima. Macar atat pot si eu face. Niste luminite pe care sa le insir de-a lungul tunelului spre trecut,luminite care sa ma ajute sa gasesc prin clar-obscurul fantomatic al amintirilor mele imbatranite o persoana pe care credeam ca o cunosc,o persoana care credeam pana nu demult ca este altcineva,cineva mai asemanator cu ea insasi. O persoana pe care azi o numesc “eu”,insa care s-a mutat din “sunt” la o adresa necunoscuta,la o casa unde gerul i-a inghetat numele si numarul de telefon iar vantul si viscolul i le-a spart in mii de fulgi de zapada.
Mosule,vreau sa te astept asa cum te asteptam altadata-cu ochii mari lipiti de geamul ce reflecta luna si ma contura frumoasa,si copila,si femeie,mai femeie ca acum. Si in suflet bataile inimii sa mi se potriveasca pe cadentele line ale colindelor si sa zambesc mai mult,si sa clipesc mai putin. Sa fie Craciun,Mosule,si iarna si sa ma contopesc cu frigul de afara,si sa-mi pun in loc de nas un morcov,si nasturi in loc de ochi,si in loc de inima un bulgare.
Mos Craciun,eu stiu ca intr-o zi iti vei aduce-aminte ca m-ai uitat,dar te rog,te rog cu toti turturii si cu toti fulgii de zapada ce inca n-au cazut,anul acesta sa treci pe la mine. Sa cobori din sania ta cu vise din viitor,sa lasi pasi pe zapada nepasita pana la zidul plangerii si sa-mi stergi intr-un colt geamul aburit,macar sa te asiguri ca beculetele sunt inca in priza si lumanarea rosie,intotdeauna rosie,niciodata galbena sau violet,mai arde pe masuta din hol. Poate nici nu o sa ma gasesti acasa..iar eu poate nu o sa te mai gasesc viata viitoare,insa anul acesta,Mosule, vreau sa vii,vreau doar sa vii,vreau doar sa fii!
E iarna. Mi-e iarna si nu am cui ninge. Viscoleste si nu este nimeni sa aprinda focul in pestera sufletului meu. Mi-e dor de tine,Mosule. Mi-e dor de tine ca de mine. Am vrut zilele trecute sa-ti spun ca a venit iarna. Incepusem chiar sa-ti scriu. Dar apoi mi-am dat seama ca stiai deja,ca toti stiau,ca eu am aflat ultima… Ca eu am simtit ultima. Uitasem ca pot simti. Uitasem sa uit ca simt. Si am plans. Am plans turturi fiindca era noapte si semiluna isi pierduse jumatatea si poate fiindca ningea cu fulgi si nu cu penet de ingeri. Am plans luceferi ce nu s-au vazut niciodata de lumina zilei,am plans plans de lup in miez de padure inghetata,nepamanteana. Am plans in aburi de suflet stingher iesiti pe hornul unei cabane inca neconstruite si in miros de sarbatori fara Craciun si fara de data.
Dar acum sunt bine. Poate pentru ca am inghetat si pentru ca bate vantul si iarna m-a acoperit de troiene. Cert este ca sunt bine. Iar atata timp cat sunt bine,imi amintesc. Sau poate doar atata timp cat nu sunt bine,imi amintesc. Nu stiu… nu mai conteaza. Nu mai conteaza pentru ca te astept,Mosule,pentru ca trebuie sa vii! Pentru ca trebuie sa ma anunti ca au venit sarbatorile si sa ma chemi cu glas de clopotei de pe ulitele reci ale sufletului meu si sa ma asezi sub brad ca pe un cadou nedesfacut. Ca pe un cadou pentru mine. Pentru ca am nevoie de tine sa mai recunoasc beteala argintie din copilarie. Pentru ca trebuie,Mosule,trebuie!
Stiai ca eu sunt mai multe,Mosule? Am aflat si eu asta-toamna cand ma cautam printre frunzele cazute prin parc. Nu m-am mirat deloc. Intuiam cumva ca m-am ramificat candva,undeva. M-a mirat doar mirarea ca nu m-am mirat. Nu ti se pare si tie ciudat,Mosule? Sper doar sa ma recunosti,sa ma gasesti pe mine,cea..mine,cea potrivita pentru mine.
Draga Mosule,iti scriu ca sa-mi scriu. Iti spun tie pentru ca numai asa imi pot recunoaste mie,imi pot spune mie tot ce am de spus si nu am indraznit niciodata,tot ce am de oftat si nu am expirat,tot ce am gandit,dar nu am simit,tot ce am fost si nu mai sunt… Mosule,“mi-e dor de traiul simplu si exact,mi-e dor de-o nemurire refuzata,as da orice sa ma mai nasc o data pentru-a avea un alt rol in primul act… Pe strazile veacului sa trec,sa-mi ridic gulerul si sa nu-mi pese de crizele mondiale,de bolile sexuale,de femeile senzuale,de lumile ideale,de presimtirile fatale,de burtile goale,de durerile de sale,sa nu-mi pese,sa nu-mi mai fie nici frig,nici jale,nici pofta.”
Mosule,cum de a venit atat de repede iarna?! Si cum de ninge? Cum de “s” e rece azi din “sunt”? Te-ntreb ca sa-mi pot raspunde. Te-ntreb ca sa ma-ntreb. Te-ntreb ca sa stiu ca este totusi cineva acolo… Ca este inca cineva acolo,chiar si pe drumuri din mine pe care viscoleste azi si pe care e iarna si pe care nu s-au aprins inca luminitele. Cineva care sa fie constient ca sunt poate aceleasi drumuri pe care acum cativa ani veneau sanii trase de reni,strazi acoperite cu cer de stele si de fulgi,strazi cu lampadare in flacari si cu zambete arborate in colturile cadourilor nedesfacute sub brazi si care sa mi le descrie si mie,care sa mi le traiasca si mie in locul meu. Sa-mi arate strazile mele vechi..strazi pe care odinioara ma jucam de-a v-ati ascunselea,dar care azi se ascund de mine. Si sa mi le imagineze pe cele noi…strazi ramificate de la principala,rascruci de drumuri,bulevarde,autostrazi…Unele fara iluminat public,fara anotimpuri,fara asfalt,fara suflet,fie el si de asfalt. Si strig sa mi se raspunda de pe creste de noapte cu stele si tot ce aud ca raspuns este vartejul fulgilor de afara in mine. Si plansul unor stalactite. Si doare,Mosule,doare. Doare ca afara e iarna si mai rau doare ca in mine e iarna. Si ca nu mai vreau sa vina primavara,nici viata viitoare,nici viata care a trecut. Doare ca ninge asa frumos si ca in mine ploua si e viscol. Doare ca ma doare. Dar mai rau doare ca am inceput sa ma obisnuiesc cu durerea si in zilele in care doare mai putin mi se face frica ca ma voi ineca in resentimente si mustrari de constiinta. si caut ceva care sa ma raneasca si mai tare,ceva care sa taie mai adanc,sa sfasie si mai din carne,sa ma zdruncine mai din temelii,sa viscoleasca si mai puternic.
Of,Mosule,nu-ti cer nimic… “nu-ti cer nimic,si totusi daca-ai vrea…o,daca-ai vrea sa-mi dai ce nu-ti cer inca,as face dintr-un lac o Marmara si dintr-un melc,un Sfinx sapat in stanca..”
Totusi,Mosule,da-mi un semn,trimite-mi un fulg sa-mi moara pe fereastra pentru ca sa pot renaste din nou. Mosule,desi stiu ca intr-o zi iti vei aduce aminte ca m-ai uitat,spune-mi ca esti pentru a-mi da seama ca sunt!
A ta,Issy,cu I de la Iarna…