CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

[anuk]

Cunoscut sub denumirea de “Raul in Cinci Culori” sau “Raul Curcubeu”, Cano Cristales din Columbia este una dintre cele mai uimitoare varsari de apa din lume.


In cea mai mare parte a anului, Cano Cristales este la fel de comun ca oricare alta apa curgatoare. Dar, pentru o scurta perioada de timp, el devine scena unui spectaculos festival natural de culori. Iar algele speciale care cresc pe platoul de roci de sub rau se fac "vinovate" de magnificul fenomen .

Debitul de apa al lui Cano Cristales regleaza cantitatea de lumina solara care ajunge la alege, iar in timpul sezonului ploios, impiedica razele sa ajunga pe fund. In sezonul uscat, apa este prea scazuta pentru a intretine viata. Dar intre aceste doua sezoane, conditiile sunt optime pentru ca nuantele vii ale raului sa isi faca aparitia.

In acest interval, intregul pat al raului este acoperit de o adevarata paleta de culori, variind de la albastru, la verde si rosu, cu nenumarate nuante intermediare. Miracolul cromatic dureaza, din pacate, numai cateva zile, intre sezonul cu precipitatii si cel uscat. Cano Cristales este localizat intr-o zona nepopulata, in apropierea orasului La Macarena. Cu o latime a albiei de 20 metri, raul-minune este accesibil numai calare si doar cateva agentii de turism organizeaza excursii aici.

---

http://www.descopera.ro/dnews/5562677-cano-cristales-raul-curcubeu-foto

 

[anuk]

Misterioasele sculpturi din padurea tropicala australiana

Ascunse adanc in padurile tropicale ale Australiei, sculpturile in lut ale lui William Ricketts exprima stransa comuniune dintre indigeni si natura.

Nascut in 1898, William Ricketts a fost un priceput sculptor si olar australian care a dezvoltat o puternica legatura spirituala cu bastinasii din Australia Centrala. Timpul petrecut in sanul acestor triburi, intre 1949 si 1960, i-a inspirat lucrarile din Sanctuarul Lutului, cunoscut acum sub denumirea de Sanctuarul William Ricketts.


Cele 92 de sculpturi complexe in ceramica, dispuse de-a lungul mai multor poteci, par a se contopi cu flora inconjuratoare, creand impresia dalturirii lor direct in copaci si exprimand foarte plastic conexiunea simbiotica dintre bastinasi si natura. Modelat ca un loc unde spiritul uman se contopeste cu natura, Sanctuarul William Ricketts inspira pe oricine sa protejeze lumea vie in loc sa o exploateze.

William Ricketts si-a petrecut cea mai mare parte din existenta in acest sanctuar, localizat pe Muntele Dandenong, in apropiere de Olinda, unde a si decedat in 1993, la varsta de 94 de ani.

---

 

[anuk]

Cel mai traznit show: deghizarea cainilor in alte animale

Desi seamana cu ursi panda, camile sau cocosi, la origine sunt doar niste caini, cei mai buni prieteni ai omului.
Neavand gura sa-si spuna parerea sau putere sa se impotriveasca ideilor stapanilor, au ajuns fara voia lor sa arate ca alte animale pe care le recunoastem cu totii.

Stapanii acestor patrupede si-au inscris "odraslele" la un concurs de frumusete din SUA, ce presupune ca participantii la show sa isi transforme animalele in alte animale. Acestia trebuie sa arate cat mai aproape de animalul ales.

Cel care a realizat fotografiile la acest concurs, Ren Netherland, obisnuieste sa urmeze organizatorii la aproape toate concursurile de acest gen pentru a surprinde cele mai traznite deghizari.

Stapanii au voie sa isi aranjeze participantii la concurs cat mai pompos pot: le este permisa aplicarea de unghii false, agrafe, coronite, vopseluri, pampoane sau peruci, si orice altceva mai este nevoie pentru ca animalul in cauza sa fie identic cu originalul.

Fotograful, care a acumulat experienta de-a lungul timpului fiind prezent la expozitii de gen, a observat ca patrupedele iubesc toata aceasta nebunie care li se intampla.

Ce l-a socat in cei 10 ani de cand merge la show-uri canine a fost deghizarea unui caine intr-un cal.

Premiul cel mare la un astfel de concurs este in valoare de 1.000 de dolari, o suma simbolica avand in vedere spectacolul in sine.

---

 

[anuk]

S-a pictat tabloul viu .



S-ar putea oricand confunda cu o pictura din secolul XIX. In realitate, este vorba despre o femeie in carne si oase, vopsita pe tot corpul si pozitionata inaintea unui fundal pictat.




"Makeup Girl" este o metoda ingenioasa de promovare, remarcata si fotografiata de Peter Kun Fray, la intrarea intr-un magazin de produse cosmetice, din Hawaii, conform Odditycentral, preluat de descopera.ro.



Personajul este un model vopsit cu mare maiestrie, ce pozeaza in dreptul unui perete colorat in acuarele. Poate ca pare dezbracat, dar poarte haine in toate partile esentiale.

Meritele spectaculosului efect i se datoreaza artistului care a aplicat umbrele si nuantele, dar si modelului care sta aproape perfect nemiscat si clipeste foarte rar.

http://www.agentia.org/monden/Genial-S-a-pictat-tabloul-viu-1346.html

---

u

 

[anuk]

Totul despre Alcatraz .



Insula Alcatraz este defapt o stanca, avand lungimea de 500 m, o inaltime de 41 m, cu o suprafata de 85.000 m patrati. Insula a fost descoperita de cercetatorul spaniol Juan Manuel de Ayala, ce a navigat in golf in anul 1775.
Pe aceasta insula a fost construita o fortareata, numita “Fort Alcatraz”, iar ulterior inchisoarea vestita “Alcatraz” ce a fost inchisa in anul 1963, devenind astazi o atractie turistica.


In anul 1847, lordul John Charles Fremont, a cumparat insula pentru SUA de la Mexic cu 5000 de dolari. In anul 1854 s-a construit pe aceasta insula cel mai vechi far de pe coasta de est americana, iar in 1859 au fost finalizate lucrarile la fortareata.
Numarul infractiunilor a crescut considerabil in anii 1920 – 1930 din pricina marii recesiuni economice prin care trecea socitetatea. Crima organizata, care capatase proportii ingrijoratoare, devenea un pericol real pentru public.
La 12 octombrie 1933 s-au inceput lucrarile pentru a transforma fortul intr-o inchisoare federala a Statelor Unite.
De-a lungul timpului, inchisoarea a gazduit cei mai periculosi criminali. Se faceau periodic transporturi cu prizonieri, iar in anul 1934, printre alti condamnati s-a aflat si celebrul mafiot Al Capone. In septembrie 1934, a fost adus la Alcatraz si George Kelly, un alt cap al criminalitatii organizate.
In anii 1940, un alt prizonier faimos al inchisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, numit si “Omul-Pasare” din Alcatraz, datorita studiilor sale asupra pasarilor. Stroud a fost condamnat pentru omor.


Celulele inchisorii aveau o suprafata de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaleta si pat. Timpul petrecut in celula era intre 18 si 23 de ore pe zi. Cei care dovedeau o purtare exceptionala faceau exceptii, fiind pusi sa lucreze in spalatorie, sau la bucatarie.
Conditiile erau destul de bune in inchisoare. Alcatraz era singura inchisoare din SUA cu dusuri cu apa calda, pentru a nu permite detinutilor sa se obisnuiasca cu apa rece din golf.


Incercari de evadare

In 29 de ani, niciun detinut n-a reusit sa evadeze, acestia murind impuscati, inecati in apa rece sau au fost mancati de rechini. Insa se presupune ca unul singur ar fi reusit, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate. Alti 55 de detinuti au fost dati disparuti, presupundandu-se ca au murit.
Desi tentativele de evadare au fost numeroase, nu se cunoaste niciun prizonier care sa fi reusit sa evadeze din celebra inchisoare. Cadavrele celor evadati despre care se crede ca au murit in apele ce inconjoara insula nu au fost descoperite niciodata.
In 29 de ani (1934 – 1963) cat a functionat inchisoarea, 38 de oameni au fost implicati in 14 tentative separate de evadare. 23 de evadati au fost prinsi, 6 au fost impuscati si ucisi iar doi s-au inecat.

http://pentru-curiosi.blogspot.com/2010/02/totul-despre-alcatraz.html

 

[anuk]

Curiozitati despre lilieci

Liliecii nu sunt prea indragiti de cei mai multi oameni, avand si o reputatie destul de proasta. Pe nedrept, au fost asociati cu vampirii, insa in realitate, exista doar cateva specii care se hranesc cu sangele altor animale. Liliecii care traiesc pe continentul european sunt in exclusivitate insectivori. In timpul unei vieti, un liliac consuma aproximativ 10 kilograme de tantari.

Liliecii folosesc ca adapost pesterile, scorburile copacilor, fisurile stancilor si podurile nelocuite. Speciile care traiesc in zona temperata, inclusiv cei din Romania, hiberneaza sau migreaza pentru a putea supravietui anotimpului rece.

Liliacul este probabil singurul mamifer zburator (capabil de zbor sustinut). Face parte din ordinul Chiroptera (Cuvantul Chiroptera vine din greaca, cuvintele kheir = mana, pteron = aripa). Aceasta denumire vine de la caracterul esential al acestuia de a-si transforma membrele anterioare in aripi.
De pe laturile corpului porneste o pielita subtire care uneste membrele anterioare , ce au 4 degete alungite cu membrele posterioare (care au degete scurte si ghiare ascutite cu care se agata) si coada, lunga si subtire. In timpul zborului, pielita este mai bine intinsa prin prin indepartarea degetelor.
Capul este mic si alungit, are o gura larga, ochi foarte mici, iar urechile au pavilioane lungi.
Corpul de marimea unui soricel, este scurt, indesat, cu scheletul usor, format din oase subtiri. Osul pieptului are o carena mica (proeminenta alungita in forma de creasta a sternului pe care sunt fixati muschii pieptului si care actioneaza aripile) pe care se fixeaza mischii aripilor, bine dezvoltati.
Organele de simt: Zburand mai mult noaptea, are vederea slaba. Mirosul, pipaitul si auzul sunt foarte bine dezvoltate.


In timpul zilei liliacul sta ascuns in locuri intunecate, si se agata cu ghiarele membreleor posterioare atarnat cu capul in jos, infasurat in aripi.
Hranirea liliacul se hraneste cu insecte pe care le prinde in zbor, cu ajutorul dintiilor care au varfuri foarte ascutite ca niste ace cu care sfarama corpul insectelor.
Inmultirea perioadele de gestatie la femelele lilieci sunt cuprinse intre 44 de zile si 8 luni la diferite specii. Prin luna mai femela liliac naste un pui orb si fara par pe care-l hraneste cu laptele produs de mamele. Cand este mic, puiul, se agata de parul de pe pieptul mamei.
Exista si lilieci care nu hiberneaza, iar o data cu sosirea toamnei, fac calatorii li\ungi, ca si pasarile calatoare.
In lume exista aproximativ 1100 de specii, reprezentand circa 20 la suta din toate speciile de mamifere.

Aripa celui mai mare liliac are aproximativ 1,5 – 2 metri lungime, iar cel mai mic liliac cantareste mai putin decat o simpla moneda.
In America de Nord liliecii sunt considerati mamiferele cu cel mai mare risc de disparitie. Acestia sunt considerati cel mai bun control natural asupra imultirii insectelor. Saptezeci la suta dintre speciile de lilieci se hranesc cu insecte.

Vazul acustic – ecolocatia
Cercetatorii au fost dintotdeauna fascinati de abilitatile unice ale liliecilor, in special de ecolocatie. Liliecii nu au un vaz bun, insa dispun de o un alt “simt”.
Toti liliecii din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu ajutorul ecolocatiei. Liliecii emit vibratii de sunete cu frecvente inalte care sunt reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre suprafetele inconjuratoare indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura obiectelor din mediu asemenea unui sonar.

Vazul acustic le permit liliecilor sa se orienteze chiar si cand este intuneric complet. Proprietatile fizice ale sunetelor emise variand in functie de specie. Sunetele se formeaza in laringe si sunt emise prin gura sau prin nari (in functie de specie).

Liliecii in mitologie
Liliecii au fost adesea desenati si folositi ca emblema anumitor orase si s-au realizat chiar statui.
In mitologie, in perioada clasica, liliecii au fost pictati ca simbolizand taramul mortilor, sau a lumii de jos. Ei au simbolizat si distrugerea si decaderea.
Zapotecii ii pictau adesea pe monumentele funerare si erau asociati cu moartea.

Aspectul lor putin inspaimantator a creat o serie de legende si mituri de-a lungul timpului.
Probabil singurii care au vazut in lilieci ceva bun au fost chinezii. In chineza, “liliac” inseamna si “bucurie”. In perioada antica chinezii au observat ca liliecii se hranesc cu insecte, impiedicand raspandirea malariei.
In Europa, in perioada medievala, in folclorul traditional liliecii erau atribuiti vrajitoriei si intruparea Raului. Dragonii si demonii erau adeseori pictati cu aripi de liliac. Asocierea cu vampirii a aparut in secolul al XVIII, cand zoologistul Georfes Louis Leclerc de Buffon a examinat liliecii din America de Sud. Acestia se hraneau cu sange. In aceeasi perioada, horrorul in stil gotic a devenit la moda in Europa, fiind scrise multe povesti fantastice ce identificau liliecii ca fiind vampiri.


http://domnul-castor.blogspot.com/2010/02/curiozitati-de-spre-lilieci.html

 

[alerim_61]

Top 10 locuri cu reputatie paranormala

1.Triunghiul Bermudelor
2.Insula Alcatraz,SUA
3.Balete Drive,Filipine
4.Boy Scout Lane,SUA
5.Ben MacDhui,UK
6.Heizhu Vallei,China
7.The Hermitage,Canada
8.Mapimi,Mexic
9.Myrties Plantation,SUA
10.Monte Cristo Homestead,Australia

http://www.descopera.ro/travelling/5533412-top-10-locuri-cu-reputatie-paranormala

 

[anuk]

Hai sa le dezvoltam pe rand.Vrei?

 

[alerim_61]

Bineinteles,mi s-a parut interesant.

 

[anuk]

TRIUNGHIUL BERMUDELOR



In Oceanul Atlantic, intre trei tari, se regaseste legendarul Triunighi al Bermudelor. Cele trei orase care il inconjoata sunt Bermuda, Puerto Rico si Fort Lauderdale. De-a lungul anilor in aceasta zona au disparut in mod misterios nave, oameni si aeroplane a caror urma nu a mai fost gasita vreodata. In scurt timp zona a capatat numele de Triunghiul diavolului , fiind tinta superstitiei umane ca diavolul a acaparat zona si rade de calatorii pierduti pe care ii supune la diferite incercari. Sa fie oare diavolul care ne joaca feste? Sau poate extrateresti folosesc acest loc drept baza militara pe pamant? Dar, poate ca triunghiul contine un vortex mistic ce atrage oamenii intr-o a treia dimensiune!!! Mitul triunghiului misterios a inceput pe data de 16 septembrie 1950, intr-un articol al reporterului E.V.W. Jones ce relata disparitia misterioasa a catorva nave si avioane intre coasta Floridei si Bermude. La doar doi ani dupa aparitia articolului, revista Fate publica la randul sau un articol scris de George X. Sand cu privire la o serie de disparitii maritime ce nu au lasat nici o urma in triunghiul de apa dintre Florida, Bermude si Puerto Rico. Nu a trecut mult timp pana ce au inceput sa apara idei si teorii ciudate cu privire la aceasta portiune de ocean. M.K. Jessup a scris despre disparitiile repetate din aceasta zona, sugerand ca forte extraterestre ar fi cauza principala. Aceeasi opinie era impartasita si de Donald E. Kyhoe in cartea Conspiratia Farfuriei Zburatoare. Cel care a inventat denumirea de Triunghiul Bermudelor a fost Vincent Gaddis ce a scris un articol in editia din luna februarie a Argosy, o marturisire ce avea sa apara mai tarziu in cartea sa Orizonturi Invizibile sub denumirea de Triunghiul Bermudelor Mortal. Astfel a luat nastere denumirea a ceea ce avea sa fie mitul Triunghiului Bermudelor. De-a lungul anilor au aparut nenumarate articole, carti si filme ce ilustrau misterul disparitiilor din Triunghiul Bermudelor. Orice om pragmatic cu siguranta se intreaba cum se poate ca in zilele noastre sa dispara barci, avioane si calatori, intr-o singura bucatica de apa?, Nu le-ar fi oare teama avioanelor internationale de calatori sa survoleze aceasta zoan a oceanului? . Ei bine lasati-ma sa va spun ca asta m-am intrebat si eu la randul meu si am ajuns la o concluzie legata de aceasta poveste. Nu-i totul decat un mit ce a supravietuit de-a lungul anilor, hranit fiind de intamplari nascocite si povesti exagerate ce au mers din generatie in generatie datorita unor oameni carora la place sa asculte povesti misterioase cu un final neprevazut! MISTERIOASA DISPARITIE A ZBORULUI NOUASPREZECE Una dintre cele mai faimoase povesti din triunghiul Bermudelor este disparitia misterioasa a zborului 19. Cum s-a intamplat totul? Pe data de 5 decembrie 1945, 5 bombardiere Avanger au parasit aeroportul naval de la Fort Lauderdale. Acestea nu s-au mai intors niciodata la baza. Bomabardierele Avenger aveau la bord 14 oameni din care 13 erau in ultimul stagiu de pregatire al antrenamentului alaturi de Locotenentul Charles Taylor. Cei cinci piloti fusesera transferati de curand de la statia navala din Miami. Locotenentul Taylor cunostea foarte bine Florida dar nu zburase de foarte multe ori deasupra inspre Bahamas, care era chiar destinatia zborului 19. Misiunea lor din acea zi era antrenamentul de bombardare a unei baze care se afla da 56 de mile departare. Odata indeplinita misiunea, bombardierele trebuiau sa mearga inspre este pentru inca 67 de mile si apoi catre nord saptezeci si trei de mile, urmarind sa se intoarca acasa prin sud vest. In alte cuvinte acestia zburau in forma de triungi exact in zona ce avea sa se numeasca mai taziu triunghiul Bermudelor. La ora 3:50 pm in acea dupamiaza unul dintre piloti si instructorul sau de zbor, locotenentul Robert Cox se pregateau sa aterizeze in aeroportul de la Fort Lauderdale. In acel moment au auzit o transmisiune radio adresata unei persoane pe nume Powers, care a raspuns ca nu stia unde se afla si ca probabil se pierduse dupa ultima tura. Putin mai tarziu locotenentul Cox a reusit sa stabileasca legatura cu alt pilot dintre cei pierduti. Vorbind cu locotenentul Taylor acesta a aflat ca busolele nu mai functionau si ca pilotul era sigur ca se aflau desupra cheiurilor Floridei si nu stia cum sa ajunga la Fort Lauderdale.In acel moment Cox l-a indemnat sa zboare catre nord inspre Maiami. Taylor se insela amarnic, de fapt nu se afla deasupra chiurilor, era deasupra insulelor Bahamas si urmandu-i sfatul lui Cox si zburand catre nord nu facea decat sa se indeparteze de tarm inspre mare. Eforturile depuse de Cox si alti specialisti de a descoperi locatia in care se afla zborul 19 au fost zadarnicite de mijloacele de comunicatie slabe. La un moment dat taylor a fost indrumat sa lase comanda unuia dintre studentii saiaparent acesta nu a facut-o! Odata cu apusul cei de la Fort Lauderdale si-au dat sema cu oroare ca locotenentul Taylor si pilotii sai nu aveau nici o ide unde se afla, erau complet pierduti. Interferentele radio si semnalul s-au inrautatit la rasaritul soarelui, astfel comunicarea cu zborul 19 a devenit imposibila. Inainte de pierderea legaturii locotenentul taylor a apucat sa spuna ca vor zbura spre nord est pentru o vreme scurta si apoi se vor indrepta catre nord. Ultima replica a locotenentului Taylor a fost un indemn adresat celor ce il insoteau in care le spunea ca atunci cand vor ramane fara combustibil sa se adune pentru a ateriza cu totii. Soarele apunea deasupra Fort Lauderdale la ora 5 29 pm. Vremea rea venea dinspre nord si situatia se transforma intr-una de maxima urgenta. Nimeni nu stia unde se alfau cei din zborul 19. La ora sase fix, pentru o clipa doar, comunicarea a devenit mai buna, insa din nefericire statiile comerciale cubaneze au bruiat mesajul celor de la Fort Lauderdale pentru zborul 19. La un anumit moment cei de la centrul de evaluare maritime ComGulf au crezut ca au reperat pozitia aproximativa a pilotilor, undeva la est de plaja New Smyrna, in Florida. Primul zbor de salvare a fost ordonat la ora 6:20. Era vorba de o nava zburatoare Dumbo ce a pierdut contactul cu tarmul facandu-I pe cei ce asteptau la sol sa creada ca si ea era pierduta. De fapt problema se datora unei antene inghetate care a refuzat sa mai functioneze. Intr-o ora de la incetarea semnalului mai multe nave au fost trimise in cautare celor pierduti. Prognoza meteo si marea se aratau potrivnice si turbulente. Unul dintre pilotii navelor de cautare a raportat ca a observat la un moment dat o explozie puternica, apoi multe resturi si o pata de ulei in mijlocul oceanului. Nu a mentionat existenta nici unui supravietuitor sau cadavru. Din cauza conditiilor meteo foarte proaste nu s-a mai facut nici un demers pentru gasirea eventualilor supravietuitori. Pana la demararea de noi cautari combustibilul zborului 19 se terminase iar cautatorii credeau ca pilotii celor 5 bombardiere erau deja morti. Nici o urma n-a mai fost gasita vreodata. Pe data de 3 aprilie 1946 a aparut si rezolutia data de comisia ce a investgat accidental: accidentul a fost cauzat de proasta orientare a pilotului ce credea ca se afla in apropierea cheiurilor Floridei, credinta ce i-a afectat toate deciziile ulterioare si ordinele catre subalterni. Mama lui Taylor si matusa acestuia au refuzat sa accepte acest verdict, fortand oarecum armata sa revizuiasca raportul in cauza. In luna august a aceluiasi an comisia intrunita pentru a revizui respectivul raport a dat acelasi verdict necrutator. Furioase, cele doua femei au angajat un avocat si au programat o audiere in luna octombrie. Pe data de 19 noiembrie Consiliul de Judecata al Marinei a retractat decizia originala si a clasat dosarul drept Cauze necunoscute!. Disparitia totala a celor cinci bombardiere se poate datora furtunii puternice la care au fost supuse. Cunoscute drept pasarile de fier ale armatei, acestea cantareau 14000 de tone fara nici un fel de incarcatura la bord. La un impact puternic acestea s-ar fi scufundat imediat ajungand pe fundul oceanului. Orice alta urma ar fi fost inghitita de oceanul agitat. Pe la inceputul anilor 50 au inceput sa apara informatii inselatoare privind disparitia zborului 19. Povestile despre locul misteros in care nave si avioane dispar au inceput sa capteze imediat atentia publicului, legenda Triunghiului Bermudelor perpetuandu-se pana in zilele noastre. Multe publicatii au dat citate false facute de locotenentul Taylor in timpul zborului ajungand chiar sa afirme ca acesta a spus intr-o transmisie catre cei de la baza: Arata de parka ar fi extraterestrii nu venii dupa mine sau totul e pe dosciudatoceanul nu arata cum arata de obicei. De fapt locotenentul nu a afirmat niciodata asa ceva. De aici la relatarea unor povesti caraghioase nu a fost decat un pas. La un moment dat s-a spus chiar ca cele cinci bombardiere au fost rapite de catre o nava spatiala ce inca mai bantuie deasupra Triunghiului Bermudelor. Sunt multe povesti legate de disparitii cidate de vapoare si avioane in Triunghiului Bermudelor. Adevarul e ca, dintr-un motiv sau altul accidente chiar au loc...de exemplu Titanicul parea indestructibil cand a fost pus la apa. Cercetarile facute de Larry Kusche au demolat multe ipoteze si neadevaruri privind Tiunghiul Bermudelor. Dupa indelungi cautari in ziare, rapoarte ale politiei, buletine meteo si alte documente oficiale, Kusche a realizat (dupa cum suspecta) ca Triunghiul Bermudelor nu era mai special decat oricare alt loc din lumii. O maturie clara a acestei concluzii este insasi cartea sa denumita Misterul Triunghiul Bermudelor - Rezolvat!. Pe data de 4 aprilie 1975 in revista Fate a aparut o declaratie oficiala a Marinei engleze conform careia 428 de nave au fost declarate disparute in intreaga lume din anul 1955, dar Triunghiul Bermudelor nu pare a inghiti mai multe nave decat alte locuri din lumea larga.

http://www.calificativ.ro/TRIUNGHIUL_BERMUDELOR-a10440.html

---

---

Imi pare rau ca ne-am suprapus. Alege alt subiect (Alcatraz este deja) .Te astept .

 

[alerim_61]

Poti continua tu,daca vrei,fiindca am putina treaba.

 

[anuk]

Meduzele ascund un adevar tulburator






Ignorate de stiinta timp de zeci de ani, enigmaticele celenterate ( familie din care fac parte meduzele) au inceput sa le ridice tot mai multe intrebari cercetatorilor, care studiindu-le au constatat serioase lacune in informatiile lor referitoare la originile diversitatii vietii.

Fascinantele creaturi marine le-au amintit oamenilor de stiinta ca aproape tot ceea ce cred ca stiu despre evolutie poate fi rasturnat intr-un moment. Desi potrivit morfologiei lor, meduzele sunt in aparenta animale simple, fara axa bilaterala fata - spate, cele mai recente studii sugereaza o complexitate nebunuita pana acum a acestor organisme.

Ele poseda genele responsabile de trasatura bilaterala, doar ca nu le utilizeaza. Sau le folosesc, dar pentru a le specializa creierele intr-o maniera foarte subtila.

Acest lucru i-a condus pe oamenii de stiinta la ideea ca familia celenteratelor este de fapt descendenta din organisme mai complexe, bilaterale, adoptandu-si ulterior, pe cale evolutiva, forma mai simpla.

Asadar, in timp ce stramosul comun al celenteratelor a stabilit trecerea de la buretii de mare la organismele bilaterale, ele au continuat sa evolueze intr-o directie proprie pana au devenit meduzele pe care le stim astazi.

Pentru noi oamenii, cea mai nelinistitoare parte este aceea ca genele in discutie sunt identice cu cele prezente la toate vertebratele.

Deci cateva din trasaturile atribuite in general corpului vertebrat ar putea fi in realitate mult mai vechi decat se credea. Iar tulburatorul adevar este acela ca prin simpla lor existenta meduzele contrazic ideile deja stabilite vis-à-vis de evolutie si ne arata ca mai avem multe lucruri de invatat pana sa accedem la adevarul stiintific.

http://www.descopera.ro/dnews/4570624-meduzele-ascund-un-adevar-tulburator

---

 

[anuk]

Fortăreaţa



Masada, ceea ce în ivrit înseamnă “fortăreaţă”, reprezintă una din cele mai cunoscute forme de relief ciudat, fiind detaşată prin eroziune de apele tributare Mării Moarte faţă de restul Munţilor Hebron. Văile care s-au adâncit în versanţii munţilor din jur au aspect de canion: sunt văi cu versanţi simetrici, abrupţi, cu profil în trepte, impus de structura orizontală a formaţiunilor geologice dure. Prin apropierea obârşiilor a doua canioane vecine(Masada şi Arugol) a rezultat un martor de eroziune înalt de 462m(faţă de nivelul Mării Moarte, dar cu numai 54m deasupra nivelului 0 al Oceanului Mondial). În jur, platourile Deşertului Iudeea, care trec de 600m deasupra Mării Moarte, domină cu puţin martorul de eroziune, dar, ca şi acesta, sunt delimitate prin abrupturi de peste 400-500m faţă de şesul de pe fundul grabenului. Astfel, impunătoarea stâncă reprezintă o adevarată fortăreaţă naturală, amplasată în planul mai larg al abrupturilor care ne amintesc de expresia consacrată a geografului român Victor Tufescu, cu privire la ţara Vrancei: “se apără prin propria ei natură”. Platoul superior ce retează stânca, datorat structurii cvasiorizontale, este uşor înclinat de la vest la est(70m diferenţă de nivel) şi are exact dimensiunile necesare unui asemenea punct strategic: 610m lungime, 200m lăţime şi o circumferinţă de 1330m. Pe acest platou se află azi ruinele fortificaţiilor Masada, apărate de povârnişurile stâncii. Şi tot aici s-a salvat Herod, regele evreiilor, împreună cu tânăra sa soţie Mariamne, când parţii au cucerit Ierusalimul în anul 42 î. Cr.

Deşi aceste abrupturi au reprezentat un sistem de apărare natural, abil valorificat de triburile evreieşti, Herod a ordonat construirea unui zid şi a unui şir de cazermate pe muchia platoului, un efort uriaş pentru acele vremuri. Dar ambiţiile sale nu s-au mărginit doar la fortificarea stâncii; el a impus ridicarea în interior a unei reşedinţe regale, cu palate somptuoase, băi publice, locuinţe pentru înalţii funcţionari şi pentru armată. Mai mult, pentru toţi aceştia s-au amenajat excavaţii ce permiteau stocarea unei mari cantităţi de hrană, iar cele 12 rezervoare enorme puteau reţine peste 40.000 m3 de apă pentru alimentaţie, băi şi chiar pentru culturi agricole pe platou, în acest mediu semiarid. Lucrările au făcut din Masada o fortăreaţă inexpungabilă la asedii.

După căderea Ierusalimului şi distrugerea templelor evreieşti de armata romană în anii 70, aici s-au refugiat ultimii apărători cu familiile lor. În faţa trupelor romane asediatoare, conduse de guvernatorul roman al Palestinei, Flavius Silva, ei au opus o rezistenţă eroică timp de doi ani. Aceasta a culminat cu crearea unei breşe de către asediatori în zidul de pe muchie; capturarea evreilor devenea iminentă, aşa că fanaticul conducător Eleazar ben Yair ordonă o sinucidere în masă onorabilă, preferabilă sclaviei.

Legenda a sporit interesul pentru vizitarea stâncii fortificate, astfel că s-au amenajat căi de acces, dar şi de protecţie, teritoriul fiind inclus în sistemul Parcurilor Naţionale Israeliene sub numele de Parcul National Masada.


http://curiozitati.net/

 

[mod1]

anuk, ceva despre pestii abisali gasesti?

 

[anuk]

Pestii abisali



Zona abisala incepe la limita inferioara a patrunderii luminii si se intinde pana in fundul apelor. Conditiile care predomina aceasta zona sunt foarte omogene si vitrege, din care cauza fauna acestei zone este foarte saraca atat in ceea ce priveste numarul speciilor cat si cel al indivizilor. in aceasta zona predomina intunericul etern de aceea majoritatea pestilor k abisali sunt inzestrati cu organe luminoase, care servesc pentru atragerea prazii, indepartarea dusmanului sau pentru gasirea sexului opus. Ochii acestor pesti sunt mici sau lipsesc complet, uneori sunt telescopici si cu ajutorul acestora pestii pot percepe si lumina I cea mai slaba.

Conditiile de reproducere si de hranire din aceasta zona sunt nefavorabile. Lipsind { lumina, aici nu traiesc plante. Pentru acest motiv, pestii abisali sunt rapitori sau se hranesc I cu cadavre. Unii dintre ei au gura si stomac extrem de mari (Macropharynx, Melanocoetus, I Linophryne). La multi pesti abisali, masculii sunt paraziti pe femele, nefiind capabili de o ; viata independenta. Acest parazitism al masculilor se poate explica prin adaptarea la I reproducere, in conditiile vitrege de aici. Datorita acestui parazitism este asigurata B apropierea sexelor opuse si supravietuirea speciei.
Multi dintre pestii abisali au fost candva larg raspanditi in mari, dar astazi traiesc numai Bta aceste zone. Supravietuirea lor se datoreste faptului ca in cursul erelor geologice, conditiile din aceasta zona nu s-au "schimbat prea mult. Formele mai recente provin din zona litorala si pelagica, o parte dintre pestii acestor zone in cursul timpurilor adaptandu-se conditiilor vitrege ale zonei abisale.


http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Ecologia_animalelor_Ecologia_pestilor-454.html

---

Pestele cu cap transparent

Macropinna microstoma este un peste care atinge doar 15 centimetri lungime, fapt care nu-l impiedica sa fie un pradator redutabil in lumea abisala. Traieste la adancimi de peste 600 metri, in zone unde vizibilitatea este aproape nula. Cercetatorii americani au descoperit ca pestele isi petrece majoritatea timpului stand nemiscat. Cele doua formatiuni care, la prima vedere, par ochii sai, sunt de fapt organele olfactive, prin care "simte" particularitatile mediului sau ambiant.
Ochii sunt situati in crestetul capului, avand forma si rolul unor periscoape. Aceiasi ochi neobisnuiti au proprietatea de a se roti in jurul propriilor axe. Pozitia ochilor il ajuta sa distinga prada pe dedesubt, o calitate speciala a pestilor care vaneaza in adancul intunecat al Oceanului Pacific.

---

Calmarul de sticla

Calmarul de sticla Teuthowenia pellucida este o vietuitoare fascinanta, pe care putini cercetatori au norocul sa il observe in mediul sau natural. Este un cefalopod (inrudit cu sepiile si caracatitele) care populeaza etajul abisal al Oceanului Planetar. Puii sai traiesc in ape de suprafata dar, odata ce calmarul de sticla se maturizeaza, migreaza spre apele adanci, unde traieste in intuneric absolut pana la sfarsitul zilelor, adaptat perfect la presiunea enorma din acele locuri. Dupa cum certifica si denumirea data de primii scafandri care l-au scos la suprafata pentru cercetari, calmarul de sticla este printre cele mai transparente vietati ale oceanelor.
aca rudele sale din familia Cranchiidae pot atinge si lungimi de 3 metri, micul Teuthowenia pellucida are doar cativa centimetri la maturitate. Singurul organ intern vizibil in trupul sau transparent este glanda digestiva, organ echivalent ficatului vertebratelor. Calmarii de sticla au organe bioluminiscente situate in apropierea ochilor si poseda capacitatea de a se rula intr-o minge transparenta, deplasandu-se astfel mai usor in curentii de apa. Ca mai toate vietatile abisale, calmarii de sticla sunt pradatori de temut pentru pestii mici cu care impart adancurile inghetate si reci ale oceanelor

http://www.cauta.ro/blogs/107-oanas-blog/posts/1006-top-10-animale-transparente

---

Pestele de gheata

Denumit uneori si pestele-de-gheata crocodil (poate din cauza gurii sale pline de dinti?) acesta creatura nu este, in ciuda denumirii sale, nici crocodil si nici alcatuita din gheata. Grupa pestilor abisali din familia Channichthyidae, dupa cum i-au denumit ihtiologii, cuprinde in randurile sale mai multe specii de pesti cu corp transparent. Adaptarea lor la lipsa totala de lumina din abisul oceanelor consta nu doar in lipsa pigmentilor colorati din tesuturi, acesti pesti fiind printre putinele specii de animale vertebrate care au sange transparent. De fapt, pestii de gheata sunt singurele animale vertebrate fara hemoglobina.Metabolismul lor se bazeaza doar pe oxigenul dizolvat in propriul sange, oxigen care este absorbit din apa prin pielea transparenta. Rata metabolica se accentueaza astfel pe masura ce pestele ajunge in ape reci, care sunt in mod natural mai bogate in oxigen decat apele calde. La cinci specii de pesti crocodili de gheata, gena mioglobinei din muschi a disparut total, speciile respective prezentand inclusiv organe interne transparente. Sunt pradatori redutabili, hranindu-se cu krill, copepode si pesti.

http://www.cauta.ro/blogs/107-oanas-blog/posts/1006-top-10-animale-transparente

---

Amfipodul transparent

Amfipodele din specia Phronima sedentaria au fost descoperite recent de o expeditie submarina care cerceta zona abisala din partea de nord a Oceanului Atlantic. Pentru a-si spori sansele de supravietuire, acest nevertebrat prezinta transparenta inclusiv la nivelul organelor interne. Cu toate ca, la prima vedere, pare o specie de crevete, Phronima este foarte diferit de crustaceele care se hranesc cu fitoplancton.
Este un mic, dar feroce animal carnivor, care nu depaseste lungimea de 2,5 centimetri. Isi pandeste prada in deplin intuneric, stand ascuns in crevasele abisale. Prazile sale favorite sunt micile vietati din plancton pe care le vaneaza fara crutare. Natura sa violenta a servit drept sursa de inspiratie pentru artistul elvetian Hans Ruedi Giger, creatorul Xenomorf-ului din seria de filme Alien, dupa cum amintesc si producatorii britanici ai seriei de documentare aparute sub egida BBC, Planeta Albastra.

http://www.cauta.ro/blogs/107-oanas-blog/posts/1006-top-10-animale-transparente

 

[mod1]

Foarte interesant, nu? Merci anuk

 

[anuk]

MISTERIOASA PADURE DE LA KALININGRAD



Pe fasia de dune numita Istmul Curonian, care desparte Laguna Curoniana de Marea Baltica, se manifesta unul dintre cele mai ciudate fenomene naturale de pe Pamant.

Cunoscuta ca Padurea Dansatoare de ingrijitorii Parcului National al Istmului Curonian si ca Padurea Beata de localnici, aceasta padure neobisnuita de pini este populata cu arbori de diferite forme, cu trunchiuri cel mai adesea contorsionate in forme circulare sau spiralate.

Cu cativa ani in urma, directorul parcului a invitat studenti de la universitatile locale, pentru a desfasura studii menite sa dezlege misterul.

De atunci,cateva teorii au fost emise, intre care una sugerata de un medium care sustine ca padurea este amplasata intr-un loc unde mari fluxuri de energie pozitiva si negativa intra in conflict.

Altii cred ca ratiunile sunt de natura geologica si ca trebuie sa aiba ceva de-a face cu solul nisipos instabil.

Dar teoria cel mai larg acceptata este aceea ca Padurea Dansatoare a fost modelata de vanturile puternice care sufla in zona.

---

http://www.cauta.ro/blogs/107-oanas-blog/posts/1047-misterioasa-padure-dansatoare-din-kaliningrad

 

[anuk]

OMUL CORAL

Lin Tianzhuan, in varsta de 38 de ani, din orasul chinez Shuimen, botezat ”reciful coral uman”, a fost tratat cu succes pentru o rara afectiune care ii acoperea intregul corp cu o crusta asemanatoare unei cochilii.

Barbatul a descoperit pentru prima oara bizarele excrescente pe brate si pe picioare la varsta de 13 ani. A incercat sa estompeze procesul cu diferite alifii si antibiotice, dar, in loc sa se amelioreze, situatia s-a inrautatit. Stratul cornos a inceput sa ii acopere in intregime membrele si i s-a extins chiar si pe spate si cap.

Nu a fost nevoie de mai mult pentru ca baiatul sa devina o ciudatentie si sa fie nevoit sa se ascunda in casa de vecinii si prietenii care il botezasera "Baiatul Coral".

"Treptat, cochilia mea a inceput sa devina tot mai groasa pana cand nu mi-am mai putut articula bratele si picioarele. A fost inspaimantator. Daca eram nevoit sa ies din casa, ma infasuram tot in paturi, pentru ca oamenii se panicau si incepeau sa tipe cand ma vedeau", declara Lin.

Insa acum barbatul pare sa isi revina din bizara stare gratie medicilor unei clinici speciale de dermatologie care au inceput un studiu pe marginea cazului sau. Acum, la un an dupa tratament si dupa mai multe interventii chirurgicale, Lin se recupereaza total avand numai cateva portiuni de piele depigmentate care ii mai amintesc de infioratoarea boala.

http://hellboyvasi.blogspot.com/2009/09/omul-coral.html

 

[bodo]

uite o curiozitate utila pentru gogutu. si nu numai... http://www.go4it.ro/curiozitati/gata-cu-marea-mahmureala-a-aparut-bautura-alcoolica-ideala-5682612/ . eu as inscri-o la necesitate, da merge si aici.

 

[anuk]

In Carpati exista o Poarta catre un alt univers




E.H. este un om ca oricare altul.Nimic misterios sau "paranormal" in aspectul lui ori comportamentul sau.
Fost inginer , a iesit la pensie in 1988 si a putut sa consacre
integral pasiunii sale :drumetiile montane.Divortat din 1974 , fara
copii, aceasta pasiune de multe ori excesiva nu intampina nici un fel
de piedica.N-a fost niciodata atras de alpinism , era mai curand un
iubitor al naturii: nu i-au placut piscurile accesibile doar "la
coarda" , ci traseele lungi , la capatul carora placerea este si un
rezultat al efortului.
Lecturile sale nu aveau nimic in comun cu paginile volumului nostru.
Era ( si , intr-un anumit fel , a ramas) o fire pragmatica , care n-ar
fi fost in nici un caz atras de titlul acestui material.
Totul s-a schimbat intr-o zi din toamna anului 1990, in masivul Piatra
Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat la redactie si ni s-a destanuit , dar
ne-a rugat sa-i protejam numele. Acestea fiind scrise, sa-i lasam
cuvantul:

"Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era in ziua de 22 septembrie
1990. pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite.Piatra
Mare pe la Sapte Scari. Ziua era foarte frumoasa , calduroasa chiar in
umbra padurii.In jurul orei 11, mai aveam cam o jumatate de ora pana la
cabana si incetinisem ritmul , ca sa ma bucur de frumusetea peisajului.
Parasisem cursul izvorului si incepusem un fel de ...ratacire
intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii.
Drumeagul meu urca catre o culme impaturita si , la un moment dat , am
zarit ceva bizar, ca o sclipire , in dreapta mea; soarele , reflectat
intr-un obiect. M-am gandit imediat la nesimtitii care lasa mormane de
conserve si borcane prin padure.
O curiozitate stupida m-a impins catre acel loc: eram convins ca e
vorba de vreo sticla de vin aruncata, dar vroiam sa ma conving. Cand am
zarit-o prima data, lucirea era undeva cam la vreo 20 , 30 de metri
catre culme. Am inceput sa urc, dar n-am vazut nimic .In mod evident ,
eram in alt unghi fata de lumina soarelui.
Dupa cateva minute de urcat , am inceput sa-mi pun oaresce intrebari:
eram intr-un luminis , totul imi era vizibil , dar nu vedeam nici un
obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe,
cand am vazut...imi este greu sa va descriu.
Era o forma eliptica, verticala , pe care nu o sesizam decat prim
modificarea luminii. Stiti cum arata fenomenul optic denumit "Fata
Morgana" ? pe sosele , din cauza caldurii la sol , se produce frecvent
acest fenomen: peisajul era deformat , unduit, ca si cum ar fi privit
printr-un geam curb.
Acelasi lucru, cu o deformare in unghiuri drept , il aveam eu in fata
ochilor. Era un brad in spatele formeiortiunea de trunchi din spatele
elipsei ciudate era deformata, voalata.
Daca vreti o alta comparatie , mai semana cu o perspectiva unduita pe
care o aveti prin vaporii de benzina. M-am apropiat si am constatat cu
uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un
asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca
o diafragma , o suprafata eliptica intinsa in aer , aparent concava.
Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista.
M-am intrepus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai
vazut-o. Nici nu mai stiam unde era. A trebuit sa revin in pozitia
initiala pentru a o revedea.
Elipsa avea cam 1 metru , 1 metru si 20 in diametru mare, adica inaltimea, si maximum 40 de centimetri in cel mic, in latime.
Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect
transparenta , in afara de fenomenul de unduire , de voalare, a
spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede , adica
fenomenul de alterare optica se termina brusc.Ce-am facut ? m-am gandit ca ar putea fi vorba de vreo panza de
paianjen foarte fina ,dar cred ca incercam sa ma conving ca aveam in
fata un fenomen natural , ceea ce in mod evident , dupa cum aveam sa ma
convins, nu era.
M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am incercat sa o
ating. Din fericire , un fel de instinct , de teama nemotivata (forma
parea perfect inofensiva) m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad
de pe jos. Prima data am atins marginile elipsei .Creanga intampina o
rezistenta elastica ca si cum as fi apasat pe un balon. Elipsa se
deforma foarte putin in locul in care apasau eu, dar rezistenta era de
netrecut dupa doar cativa centimetri castigati.
Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un
fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata,
dar nu mai era vizibila.
Era ca un fel de gaura in care varful crengii disparuse total; in tot
acest timp , continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate.
Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate
inauntru. Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20
de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu
totul.
Capatul era perfect sectionat, ca si cum un fierastrau de mare
precizie ar fi functionat pe partea cealalta. Atunci m-am gandit ce
s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul crengii....
Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si
am aruncat-o in elipsa ; rezultatul a fost acelasi de fiecare data.
Orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea.
In acel moment m-am cam speriat. In plus, se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe catre cabana.
Mai inainte insa, am fost nevoit sa fac, pentru prima data in viata,
gestul necivilizat de a scrijeli copacii din padure. Ca sa recunosc
locul , am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit.

Am ajuns la cabana putin dupa pranz. O supa calda si un ceai mi-au
mai refacut moralul, dar problema continua sa ma macine.Il cunosteam pe
cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia , asa ca nu
si-a batut joc de mine.Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in
padure, dar ca totul este posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vorba
de "vreo noua dracovenie de-a armatei".
Asa cum se intampla deseori pe munte, vremea s-a stricat brusc pe la
ora 15.A inceput sa bata vantul , s-a racorit si era limpede ca se
pregatea de o furtuna.Cum eram si obosit,m-am hotarat sa rman peste
noapte si am vorbit cu cabanierul.
Seara, la masa, s-a apropiat de mine Stefan, baiatul cabanierului , un
pusti de 12 ani. Il cunosteam destul de bine si din cauza asta a venit
la masa mea fara timiditate.
- Am auzit ca ati vorbit la pranz cu tata ,mi-a spus el. Stiti, eu am vazut stafia din padure!
Am inceput sa-l descos si am aflat ca Stefan era impreuna cu doi ciobani cand a zarit prima data elipsa .Curios din fire , a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el
am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte : cand are
aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea
unor obiecte ; cand asa cum o vazuse Stefan o singura data , devine
albicioasa si ceva mai mare , functioneaza in sens invers, adica era
inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin
ea.
A doua zi de dimineata am plecat si , din cauza vremii foarte proaste, n-am mai trecut prin luminis.
M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta am
mers direct la cabana, l-am luat pe Stefan si am plecat catre locul cu
pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere , unul
dintre cei care il insotisera pe Stefan in preumblarile sale prin
padure.
Ajunsi in luminis , dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici
un fel de elipsa. Pur si simplu disparuse. Numai brazii marcati de mine
imi dadeau certitudinea ca nu visasem.


Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din
padure mi-a iesit din minte. Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia
ii povestisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat
si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre
fenomenele similare celui observat de mine. Articolul mentiona
existenta unei organizatii care studia ciudatele elipse, ODRG (Open
doors research group). Le-am scris o scrisoare in care povesteam tot ce
vazusem si auzisem si, in luna aprilie , am primit din partea lor un
colet.
Imi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate ,
asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe
langa scrisoare , imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat
totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si
tot ce urmeaza este rodul informatiilor primite de mine.
Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale ,
ele fiind prezente , sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi.
In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in
timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta
a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe
observatii si experimente.
In urma acestei experiente s-a infiintat grupul ODRG, care si-a facut
membri in toate colturile lumii . Din 1963 pana astazi .ODRG a
inregistrat nu mai putin de 238 de Porti Deschise pe Terra.Cele mai
multe par a fi fost in SUA, iar cele mai recente provin din Rusia (18
Porti observate intre anii 1988 si 1995) , Polonia (3 porti) si Romania
( Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare).
In medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat
o legatura intre durata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu
atat are sanse sa existe mai mult timp.
Portile de 1 an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma
eliptica observata de mine (verticala sau orizontala),dar au fost
consemnate si porti circulare.
O poarta trece prin 4 faze distincte : deschidere, stare de acces,
stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta
ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau
la inchiderea ei.
Tot ce se stie , gratie unor observatii facute pe teren , este faptul
ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa , care
poate fi daunatoare organismelor biologice.
Starea de acces este cea in care am observat-o eu : Poarta este
deschisa pentru lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect
sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta.
In aceasta stare , ea este transparenta , prezentand doar fenomenele de modificare optica descrise mai sus.
Starea de sursa este cea descrisa de Stefan ; in aceasta faza,
Poarta de o culoarea albicioasa , nu permite accesul din partea
noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta parte. Din
ea pot iesi obiecte, (fiinte?) , descrise intotdeauna ca fiind de forma
unor mingi albicioase , care se deplaseaza cu foarte mare viteza,
rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime.
Faza de inchidere , niciodata observata , pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa.


http://www.dirobenelu.com/romania-pitoreasca-f6/legende-romanesti-t1174.htm