anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cred ca nu-i necesar sa va fac "teoria chibritului " 
Toti stim ce este ,cum arata si cat de important este el,asadar mai bine sa vedem care
este Istoria chibritului cine este inventatorul chibritului si cum a fost inventat acesta.
Istoria chibritului incepe in China anului 577, cand s-a inventat un predecesor al acestuia. O nota din textul “Cho Keng Lu”, scris in 1366, descrie aceste chibrituri realizate din betisoare de lemn de pin imbibate impregnate in sulf. In secolul XIII, fabricarea chibritului a luat amploare si a fost foarte bine vandut in zona Hangzhou. Textul “Wu Lin Chiu Shih”, scris in 1270, subliniaza faptul ca aceste chibrituri erau foarte populare in acea perioada ce coincide cu vizita lui Marco Polo.
Inainte de aparitia chibritului, focul se realiza prin concentrarea soarelui pe iasca cu ajutorul unei lentile, o metoda care putea fi folosita numai in zile insorite si prin aprinderea iascai cu scantei produse prin lovirea silexului de otel.
In anul 1669, alchimistul Henning Brand a descoperit fosfosrul alb, iar in 1786, chimistul francez Berthollet a descoperit cloratul de potasiu.
O forma a chibritului modern a fost inventata de francezul Jean Chancel, asistentul chimistului Louis Jacques Thenard. Amestecul inflamabil inventat de francez continea clorat de potasiu, sulf, zahar si cauciuc, iar aprinderea chibriutului se realiza prin scufundarea acestuia intr-un recipient de azbest care continea acid sulfuric. Desi ofereau o alternativa la aprinderea focului, chibriturile prezentau doua probleme serioase: manipularea recipientului de azbest era dificila si periculoasa si exista posibilitatea producerii unei explozii din pricina dioxidului de clor ce lua nastere din reactie. Cu toate acestea, chibritul cu aprindere chimica a reprezentat un succes si a inceput sa fie produs la scara industriala in anul 1812 si a iesit din productie in 1845.
Primul chibrit de succes cu aprindere prin frecare a fost inventat de chimistul englez John Walker. Acesta a preluat ideile savantului Robert Boyle din 1680, privind utilizarea fosforului si a sulfului si a realizat un amestec de sulfura de antimoniu, clorat de potasiu, cauciuc si amidon, care se aprindea usor pe o suprafata rugoasa. Walker a inceput comercializarea chibriturilor in cutii in anul 1827.
In anul 1829, Sir Isaac Holden a inventat o versiune mai buna a chibritului lui Walker, dar nu l-a patentat inventia. In schimb, Samuel Jones, un chimist din Londra, a brevetat o versiune de chibrit Holden, denumit chibrit “lucifer”. Chibriturile avea diferite probleme: aveau o reactie violenta la aprindere, aveau miros neplacut, scoteau fum si aveau o flacara inconstanta.
In 1835 s-a inventat primul chibrit cu fosfor, o aschie simpla de lemn cu o bucatica de fosfor alb in varf. Fosforul alb este un element toxic, iar chibriturile se aprindeau de la sine cand erau scoase din apa la aer, motiv pentru care erau greu de folosit.
In aceasi perioada, inventatorul maghiar Janos Irinyi s-a inspirat din experientele profesorului austriac Meissner si a inventat un chibrit cu fosfor si dioxid de carbon ce nu se aprindea in aer, iar in anul 1840 incepe productia acestuia. In 1851, germanul Schrotter a obtinut un patent de fabricare al fosforului rosu, pe care l-a descoperit inca din 1845. Fosforul rosu nu este toxic si nu se aprinde in aer, astfel fosforul alb a fost inlocuit cu cel rosu.
Se spune ca, intr-o buna zi, studentii de la Universitatea Princeton (SUA) l-ar fi intrebat pe marele savant Albert Einstein, care ar fi, dupa parerea sa, cea mai mare descoperire a timpurilor moderne, iar raspunsul a contrariat pe toata lumea, deoarece a fost: “Chibriturile!”. Genialul autor al teoriei relativitatii si-a justificat afirmatia prin faptul ca a trebuit sa treaca secole pentru ca oamenii sa gaseasca o solutie pentru a nu mai aprinde focul precum stramosii din preistorie, prin frictiunea a doua bete sau prin lovirea bucatii de cremene de una de fier. In Antichitate, cand focul sacru intretinut de vestale, de exemplu, nu a mai fost suficient pentru nevoile oamenilor, romanii (ca si in alte cetati) au instalat, in diverse zone, focuri publice, de unde fiecare putea sa duca acasa flacara atat de necesara. Nevoia de a controla focul era absolut vitala pentru existenta umana, astfel incat chibriturile s-au dovedit a fi una dintre cele mai utile inventii din istoria omenirii.
Chibriturile cu fosfor in cutii din carton ,asa cum le cunoastem noi, au fost inventate de catre avocatul american Joshua Pusey, in anul 1889. Acesta este invitat sa participe la un dineu organizat de catre primarul din Philadelphia, dar, dupa ce se imbraca cu cele mai bune haine ale sale, ajunge la concluzia ca, fumator fiind, cutia din lemn pentru chibriturile folosite la aprinderea lor era foarte mare si inestetica. O cutie din carton ar fi fost mult mai mica si mai usoara, motiv pentru care Pusey pantenteaza ideea, in anul 1889. Joshua Pusey incearca timp de opt ani sa le starneasca interesul concetatenilor sai in ceea ce priveste aceasta inventie, insa fara succes. Faima vine de abia in anul 1897, cand Opera Mendelssohn are nevoie de o altfel de reclama pentru a promova deschiderea stagiunii din New York, iar cutiile din carton ale lui Pusey par a fi solutia potrivita. In scurt timp, chibriturile in cutii din carton devin arhicunoscute, astfel incat producatorii, cu greu fac fata cererii. Cativa ani mai tarziu, Joshua Pusey vinde drepturile de autor companiei Diamond Match, pentru fabuloasa suma (pentru acea vreme) de 4000 de dolari.
http://destepti.ro/cine-a-inventat-chibritul
Toti stim ce este ,cum arata si cat de important este el,asadar mai bine sa vedem care este Istoria chibritului cine este inventatorul chibritului si cum a fost inventat acesta.
Istoria chibritului incepe in China anului 577, cand s-a inventat un predecesor al acestuia. O nota din textul “Cho Keng Lu”, scris in 1366, descrie aceste chibrituri realizate din betisoare de lemn de pin imbibate impregnate in sulf. In secolul XIII, fabricarea chibritului a luat amploare si a fost foarte bine vandut in zona Hangzhou. Textul “Wu Lin Chiu Shih”, scris in 1270, subliniaza faptul ca aceste chibrituri erau foarte populare in acea perioada ce coincide cu vizita lui Marco Polo.
Inainte de aparitia chibritului, focul se realiza prin concentrarea soarelui pe iasca cu ajutorul unei lentile, o metoda care putea fi folosita numai in zile insorite si prin aprinderea iascai cu scantei produse prin lovirea silexului de otel.
In anul 1669, alchimistul Henning Brand a descoperit fosfosrul alb, iar in 1786, chimistul francez Berthollet a descoperit cloratul de potasiu.
O forma a chibritului modern a fost inventata de francezul Jean Chancel, asistentul chimistului Louis Jacques Thenard. Amestecul inflamabil inventat de francez continea clorat de potasiu, sulf, zahar si cauciuc, iar aprinderea chibriutului se realiza prin scufundarea acestuia intr-un recipient de azbest care continea acid sulfuric. Desi ofereau o alternativa la aprinderea focului, chibriturile prezentau doua probleme serioase: manipularea recipientului de azbest era dificila si periculoasa si exista posibilitatea producerii unei explozii din pricina dioxidului de clor ce lua nastere din reactie. Cu toate acestea, chibritul cu aprindere chimica a reprezentat un succes si a inceput sa fie produs la scara industriala in anul 1812 si a iesit din productie in 1845.
Primul chibrit de succes cu aprindere prin frecare a fost inventat de chimistul englez John Walker. Acesta a preluat ideile savantului Robert Boyle din 1680, privind utilizarea fosforului si a sulfului si a realizat un amestec de sulfura de antimoniu, clorat de potasiu, cauciuc si amidon, care se aprindea usor pe o suprafata rugoasa. Walker a inceput comercializarea chibriturilor in cutii in anul 1827.
In anul 1829, Sir Isaac Holden a inventat o versiune mai buna a chibritului lui Walker, dar nu l-a patentat inventia. In schimb, Samuel Jones, un chimist din Londra, a brevetat o versiune de chibrit Holden, denumit chibrit “lucifer”. Chibriturile avea diferite probleme: aveau o reactie violenta la aprindere, aveau miros neplacut, scoteau fum si aveau o flacara inconstanta.
In 1835 s-a inventat primul chibrit cu fosfor, o aschie simpla de lemn cu o bucatica de fosfor alb in varf. Fosforul alb este un element toxic, iar chibriturile se aprindeau de la sine cand erau scoase din apa la aer, motiv pentru care erau greu de folosit.
In aceasi perioada, inventatorul maghiar Janos Irinyi s-a inspirat din experientele profesorului austriac Meissner si a inventat un chibrit cu fosfor si dioxid de carbon ce nu se aprindea in aer, iar in anul 1840 incepe productia acestuia. In 1851, germanul Schrotter a obtinut un patent de fabricare al fosforului rosu, pe care l-a descoperit inca din 1845. Fosforul rosu nu este toxic si nu se aprinde in aer, astfel fosforul alb a fost inlocuit cu cel rosu.
Se spune ca, intr-o buna zi, studentii de la Universitatea Princeton (SUA) l-ar fi intrebat pe marele savant Albert Einstein, care ar fi, dupa parerea sa, cea mai mare descoperire a timpurilor moderne, iar raspunsul a contrariat pe toata lumea, deoarece a fost: “Chibriturile!”. Genialul autor al teoriei relativitatii si-a justificat afirmatia prin faptul ca a trebuit sa treaca secole pentru ca oamenii sa gaseasca o solutie pentru a nu mai aprinde focul precum stramosii din preistorie, prin frictiunea a doua bete sau prin lovirea bucatii de cremene de una de fier. In Antichitate, cand focul sacru intretinut de vestale, de exemplu, nu a mai fost suficient pentru nevoile oamenilor, romanii (ca si in alte cetati) au instalat, in diverse zone, focuri publice, de unde fiecare putea sa duca acasa flacara atat de necesara. Nevoia de a controla focul era absolut vitala pentru existenta umana, astfel incat chibriturile s-au dovedit a fi una dintre cele mai utile inventii din istoria omenirii.
Chibriturile cu fosfor in cutii din carton ,asa cum le cunoastem noi, au fost inventate de catre avocatul american Joshua Pusey, in anul 1889. Acesta este invitat sa participe la un dineu organizat de catre primarul din Philadelphia, dar, dupa ce se imbraca cu cele mai bune haine ale sale, ajunge la concluzia ca, fumator fiind, cutia din lemn pentru chibriturile folosite la aprinderea lor era foarte mare si inestetica. O cutie din carton ar fi fost mult mai mica si mai usoara, motiv pentru care Pusey pantenteaza ideea, in anul 1889. Joshua Pusey incearca timp de opt ani sa le starneasca interesul concetatenilor sai in ceea ce priveste aceasta inventie, insa fara succes. Faima vine de abia in anul 1897, cand Opera Mendelssohn are nevoie de o altfel de reclama pentru a promova deschiderea stagiunii din New York, iar cutiile din carton ale lui Pusey par a fi solutia potrivita. In scurt timp, chibriturile in cutii din carton devin arhicunoscute, astfel incat producatorii, cu greu fac fata cererii. Cativa ani mai tarziu, Joshua Pusey vinde drepturile de autor companiei Diamond Match, pentru fabuloasa suma (pentru acea vreme) de 4000 de dolari.
http://destepti.ro/cine-a-inventat-chibritul
