• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CUTREMURE IN LUME

Cutremur în Kârgâzstan şi Uzbekistan: cel puţin 13 morţi

Un puternic seism a lovit, azi, Kârgâzstanul şi Uzbekistanul, provocând moartea a 13 persoane şi cel puţin 86 de răniţi, a anunţat Ministerul uzbek pentru Situaţii de Urgenţă, preluat de agenţiile de presă internaţionale.


Toate cele 13 victime se aflau în case care s-au prăbuşit, în împrejurimile oraşului Ferghana (estul Uzbekistanului), cu aproximativ 200.000 de locuitori. Cel puţin 35 din cei 86 de răniţi au necesitat spitalizare, precizează un comunicat al ministerului uzbek.

Epicentrul seismului de 6,2 grade s-a aflat în Kârgâzstan, unde nu a fost înregistrată nicio victimă, ci doar panică printre localnici. Institutul american geofizică (USGS) a informat că maginitudinea cutremurului a fost de 6,1 grade.


Valea Ferghana, una din cele mai populate, dar şi mai sărace regiuni din Asia Centrală, se află într-o zonă cu o intensă activitate seismică.

Sursa: Agerpres
 
Sâmbătă, 23 Iulie 2011.


Cutremur de 6,5 în Japonia

Un seism cu magnitudinea de moment de 6.5 pe scara Richter a avut loc astăzi, dar nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Seismul a avut loc la ora 4h:34min UTC la o adancime de 42 km

Potrivit Agenţiei nipone de meteorologie, citate de Reuters, epicentrul a fost situat în largul coastelor nord-estice, în apropierea prefecturii Miyagi.


Oficialii companiei care administrează centrala nucleară de la Fukushima, grav afectată de cutremurul urmat de tsunami de la 11 martie, au asigurat că seismul de azi nu a produs niciun fel de daune.



http://www.evz.ro
 
4.3 ,alte surse spun 4.5 in Italia, regiunea Piemonte, intre val di Susa e la val Chisone(val- vale) in localitatea Giaveno.
Profonditate 25 km.
Usoare 'daune' si sute de tel la pompieri, de ce-or fi chemat habar nu am, cred ca de spriati.
S-a simtit pana la Milano, la Torino s-a simtit binisor.
 
30 iul 2011, 22:41
Mediafax

Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,4 s-a produs sâmbătă seară în nord-estul Japoniei, însă autorităţile nu au emis alertă de tsunami, potrivit informaţiilor preliminare publicate pe site-ul Institutului american de geofizică USGS.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 43,5 kilometri, iar epicentrul a fost situat la 186 kilometri nord-est de Tokyo şi la 100 de kilometri sud-sud-est de Fukushima, potrivit mediafax.ro.

Potrivit BBC, seismul a fost resimţit la Tokyo, însă autorităţile nu au emis avertisment de tsunami şi nici nu au anunţat imediat producerea de pagube materiale importante.


http://www.realitatea.ne
 
Cutremur în Israel

Un seism cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs în această dimineaţă în regiunea oraşului Binyamina din nordul Israelului. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, a anunţat Institutul israelian de seismologie.

Seismul a avut epicentrul la aproximativ 40 de kilometri în largul litoralului mediteranean al oraşului, a precizat un purtător de cuvânt al institutului.


În Israel sunt semnalate frecvent cutremure, pentru că Valea Iordanului, Marea Moartă şi, mai spre sud, deşertul israelian Arava şi Marea Roşie se află pe falia siro-africană.

http://www.evz.ro
 
cutremur_29_adf25b567a.jpg


Un seism cu magnitudiena de 4,7 grade a avut loc astăzi în Grecia, fără a produce victime sau pagume materiale.

Seismul a fost resimţit duminică, la ora locală 17.35 (17.35, ora României), în oraşul Nafpaktos, din centrul Greciei, şi, potrivit autorităţilor elene, nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti sau pagube materiale.

Epicentrul cutremurului, calificat drept "slab", a fost localizat la doi kilometri de Nafpaktos şi la 173 de kilometri nord-vest de Atena, potrivit Institutelor geodinamice din Atena şi Salonic.

Tot duminică, dar în cursul dimineţii, un alt seism ce a avut magnitudinea de 4,1, a fost înregistrat în Halkidiki, la 600 de kilometri nord-est de Atena.



http://www.libertatea.ro
 
seismograf-2.jpg


Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în noaptea de joi spre vineri în nord-estul Japoniei, în prefectura Fukushima, dar nu a declanşat o alertă de tsunami şi nici o anomalie nu a fost detectată, în minutele care au urmat, la centrala nucleară Fukushima.

Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo, unde imobilele s-au clătinat.

Conform agenţiei de meteorologie nipone, seismul s-a produs vineri la ora locală 3.22 (joi, 21.22, ora României). Epicentrul său a fost localizat pe litoralul prefecturii Fukushima, iar hipocentrul la 50 de kilometri adâncime.

Autorităţile nu au semnalat victimăe sau pagube imediat după seism, dar au avertizat populaţia cu privire la riscurile de replici.

Compania de electricitate Tokyo Electric Power (TEPCO), care exploatează centrala nucleară Fukushima, a anunţat că nu a observat probleme particulare cauzate de aces nou seism la instalaţiile sale.

Japonia, situată la intersecţia a patru plăci tectonice, suportă în fiecare an peste 20 la sută din cutremurele cele mai violente înregistrate pe planetă. În ultimele luni, activitatea seismică a fost foarte puternică.

Japonia a fost afectată la 11 martie de cel mai violent seism înregistrat pe teritoriul său, cu magnitudinea 9, în largul coastei de nord-est. Cutremurul urmat de un tsunami gigantic s-a soldat cu peste 20.000 de morţi şi dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanţ.

Acest cutremur a provocat un grav accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi şi a condus la oprirea mai multor reactoare nucleare din nord-estul ţării.


http://www.mediafax.ro
 
Magnitude Mw 6.1 Region OFF EAST COAST OF HONSHU, JAPAN
Date time 2011-08-17 11:44:08.0 UTC Location 36.82 N ; 143.82 E Depth 10 km Distances 263 km E Iwaki (pop 357,309 ; local time 20:44:08.8 2011-08-17) 261 km E Namie (pop 21,866 ; local time 20:44:08.8 2011-08-17)
 
Cutremur cu magnitudinea 6,8 în largul regiunii Fukushima. Avertizarea de tsunami a fost ridicată.


Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,8, s-a produs vineri în largul prefecturii Fukushima din nord-estul Japoniei, a anunţat agenţia de meteorologie niponă, care a avertizat asupra riscului de producere a unui tsunami de 50 de centimetri.


► Agenţia de meteorologie japoneză a ridicat vineri avertizarea de tsunami emisă după producerea cutremurului.

Nefiind constatată nicio modificare a nivelului mării la ţărm, avertizarea - nivelul de alertă cel mai mic, ce semnalează posibilitatea producerii unor valuri de maxim 50 de centrimetri - a fost anulată la 40 de minute după producerea seismului.

► Cutremurul s-a produs la ora 14.36 (08.36 ora României), nu departe de cel care a provocat accidentul de la centrala nucleară Fukushima la 11 martie. Epicentrul acestuia a fost localizat în Oceanul Pacific, la aproximativ 80 de kilometri de coastă, iar hipocentrul la 20 de kilometri adâncime.

Centrul american de alertă în caz de tsunami a exclus vineri posibilitatea producerii unui val seismic de amploare în Oceanul Pacific după cutremurul din Japonia.

Compania TEPCO a anunţat că nu s-a înregistrat nimic anormal la centrala nucleară Fukushima în urma cutremurului.

http://www.mediafax.ro
 
Cutremur de 4,9 grade în Grecia

Un cutremur cu magnitudinea 4,9 a fost resimţit azi dimineaţă în Grecia, au anunţat autorităţile locale, precizând că seismul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, relatează AFP.

Cutremurul s-a produs în jurul orei locale 5.00, iar epicentrul a fost situat la circa 182 de kilometri vest de Atena şi 32 de kilometri sud de Patras, potrivit Institutului de geodinamică de la Atena.

"Seismul nu s-a soldat cu victime sau pagube", a afirmat un reprezentant al poliţiei din Patras.

Grecia este ţara europeană cea mai afectată de cutremure, aminteşte și France Presse.


http://www.evz.ro
 
Cutremur în Statele Unite. Clădiri şi şosele, avariate

4.jpg



Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs luni în statul american Colorado, potrivit USGS. Din primele informaţii rezultă că au fost avariate unele şosele şi clădiri.

Seismul s-a produs la o adâncime de patru kilometri, într-o zonă destul de puţin populată. Epicentrul cutremurului a avut loc la 290 de kilometri sud de Denver.

Nu s-au înregistrat răniţi, dar, potrivit primelor informaţii, unele şosele şi clădiri au fost avariate.

Acesta este cel mai mare cutremur înregstrat în statul Colorado din 1967 încoace.

http://www.adevarul.ro
 
Dupa cutremurul de aseara, lasand de-o parte panica produsa, cica nu neaparat de frica zgaltului ci de frica unui posibil atac terorist, se pare ca a fost nitel deranj. Acum vin io cu intrebarea pentru ispertul nostru Geox: cum se face ca un cotremur produs la o adancime asa mica, sa se simta pe o zona atat de larga? Sunt unele voci care zic ca s-a simtit pana in Canada.


Cutremurul din SUA a crapat Monumentul din Washington



Obeliscul din Washington, unul din cele mai importante obiective turistice din capitala americana, s-a crapat in urma cutremurului cu magnitudinea de 5,8 grade care a avut loc marti.

Autoritatile au trimis o echipa de ingineri pentru a examina pagubele, in vederea efectuarii unor reparatii. Inspectia a aratat ca in partea superioara a obeliscului au aparut crapaturi, iar zona a fost inchisa pentru public, informeaza Fox News.

Miercuri, expertii vor evalua din nou monumentul, pentru a stabili daca acesta poate fi din nou deschis publicului.

Cutremur de 5,9 grade in SUA - Casa Alba, Pentagonul si Congresul, evacuate

Initial, se spusese ca monumentul s-a inclinat in urma cutremurului, insa autoritatile au infirmat zvonul si au spus ca au aparut doar crapaturi.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter s-a produs in Statele Unite, marti seara, pe coasta estica, fiind simtit din Virginia pana la Boston. Cladirea Pentagonului, Capitolul, Congresul, Casa Alba, dar si alte cladiri, cum ar fi spitalele si imobilele pentru birouri, au fost imediat evacuate, atat in Washington, cat si in New York.

http://www.ziare.com/stiri/cutremur/cutremurul-din-sua-a-crapat-monumentul-din-washington-1116082
 
Centralele nucleare americane sunt supuse primelor "teste" post-Fukushima, anunţă Bloomberg.
Câteva persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în urma cutremurului de 5,9

Astfel, centralele vor fi monitorizate în contextul în care zone din SUA sunt afectate atât de un cutremur de 5,8 grade pe scara Richter cât şi de uraganul Irene.

O centrală nucleară din Virginia a rămas fără curent electric ieri iar ale 12 centrale din diverse state americane au raportat “evenimente neobişnuite”. Cele două reactoare ale centralei din Virginia, North Anna, au început să fie răcite de generatoarele diesel de rezervă, după ce au fost închise automat.

Un cutremur de 5,9 grade s-a produs în SUA la ora locală 13.51 (20.51 ora României). Pentagonul, sediul Congresului şi mai multe clădiri din New York au fost evacuate. Este al doilea cutremur de peste 5 grade produs pe teritoriul SUA în ultimele 24 de ore. Primul a fost etimat la 5,3 grade şi s-a produs înainte de miezul nopţii (08.46 ora României).
 
Depinde si de natura rocilor, care poate favoriza o atenuare mai scazuta. In general, cutremurele din estul SUA se simt pe arii mai largi decat cele din California, desi sunt tot crustale. Marile cutremure din 1811-1812 de la New Madrid, Mississippi, au avut arii macroseismice mari, comparabile cu a seismelor adanci vrancene.
 
Geo, uite ce spune Marcia McNutt, directorul USGS:

"Ne îngrijorează faptul că aceasta a fost o avant-replică. Ce este mai rău încă nu s-a întâmplat“
 
In mod normal, cutremurele crustale au mai multe replici decat cele adanci, si replici care sa fie simtite in mai mare masura, evident mai mult in zona epicentrala. Totusi, va reamintesc ca au existat cazuri de cutremure crustale cu activitati post-soc destul de slabe. De exemplu, cutremurul de la Shabla din 5 august 2009, care nu a avut replici importante.
Apropos, azi-noapte a fost totusi o replica de 4,4 grade:

2011-08-24 00:04:36.6 37.84 N 77.84 W 10 M 4.4 M VIRGINIA GFZ
 
Cutremur cu magnitudinea 7,1 în Alaska: A fost emisă alerta de tsunami
2 septembrie 2011 – 14:30


Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,1, a fost resimţit în Alaska astăzi, la ora 10:56 GMT (13:56, ora României), a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS). Specialiştii au emis alertă de tsunami.

Epicentrul seismului a fost localizat în Insulele Aleutine, un arhipelag care face legătura între Alaska şi Rusia, la o adâncime de zece kilometri şi la 1.679 de kilometri vest-sud-vest de Anchorage, principalul oraş din Alaska.

Riscul de tsunami vizează coastele de la Pacific ale Canadei şi Statelor Unite.

http://www.jurnalul.ro
 
Magnitude Mw 5.9
Region EAST OF NORTH ISLAND, N.Z.
Date time 2011-09-15 07:53:16.0 UTC
Location 35.37 S ; 178.64 W
Depth 2 km
Distances 533 km NE Tauranga (pop 110,338 ; local time 19:53:16.8 2011-09-15)
471 km NE Gisborne (pop 34,274 ; local time 19:53:16.8 2011-09-15)

http://www.emsc-csem.org/Earthquake/earthquake.php?id=235745

Magnitude Mw 6.2
Region NEAR EAST COAST OF HONSHU, JAPAN
Date time 2011-09-15 08:00:07.0 UTC
Location 36.39 N ; 141.29 E
Depth 10 km

Distances 61 km E Hitachi (pop 186,307 ; local time 17:00:07.4 2011-09-15)
62 km E Kuji (pop 35,567 ; local time 17:00:07.4 2011-09-15)

http://www.emsc-csem.org/Earthquake/earthquake.php?id=235746

Magnitude mb 4.5
Region CRETE, GREECE
Date time 2011-09-15 08:42:21.0 UTC
Location 35.79 N ; 25.67 E
Depth 6 km

Distances 71 km NE Iráklion (pop 137,154 ; local time 11:42:21.9 2011-09-15)
68 km NE Néa alikarnassós (pop 11,886 ; local time 11:42:21.9 2011-09-15)
53 km N Análipsis (pop 1,259 ; local time 11:42:21.9 2011-09-15)

http://www.emsc-csem.org/Earthquake/earthquake.php?id=235753

Magnitude mb 5.2
Region CUBA REGION
Date time 2011-09-15 08:43:07.0 UTC
Location 19.64 N ; 78.14 W
Depth 2 km

Distances 133 km SW Manzanillo (pop 128,188 ; local time 04:43:07.2 2011-09-15)
74 km SW Niquero (pop 18,771 ; local time 04:43:07.2 2011-09-15)

http://www.emsc-csem.org/Earthquake/earthquake.php?id=235757
 
Back
Top