ramanya
New member
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 891
- Reaction score
- 0
Am creeat acest topic pentru ca astazi simteam nevoia unui loc unde sa scriu ce simt. Intr-o lume prea grabita si prea robotizata, pagina alba a unui jurnal virtual este singurul loc in care ne putem descarca. Sunteti invitatii mei sa scrieti aici ori de cate ori simtiti nevoia sa spuneti ce va apasa.
De mai bine de o jumatate de an, realitatea seamana cu un film horror prost regizat. Ma opresc uneori in plina strada, cu castile in urechi, cu un ,,Doamne, vino Doamne" pornit la maxim, si privesc. Ma uit la oamenii din jurul meu. Toti arata la fel. Goi de sentimente, mereu grabiti, mereu alergand si renuntand la ei in favoarea banilor si a carierei. Nu am mai vazut un zambet pe chipurile lor de ceva timp. Aerul este greu de respirat, si nu din cauza poluarii sau a umiditatii, ci din cauza tensiunii si a rautatii. Ma intrebam, nu mai departe de azi-dimineata, de ce putem fi rai si fara sa vrem, iar pentru a fi buni trebuie sa ne straduim atat de mult? Iubire, intelegere, compasiune, toate acestea sunt notiuni de mult uitate de oameni. Noile valori sunt imbrancelile, defaimarile, coatele date ca sa ajungi in fata. Oare in ce moment al existentei ne-am pierdut? Cand am uitat sa iubim, sa iertam, sa fim mai ingaduitori, sa zambim si sa ne bucuram de simplul fapt ca existam? Atat de prinsi in goana asta nebuna dupa averi efemere, uitam ca adevaratele comori sunt cele spirituale, nu cele materiale. Bani, functii, case, masini - toate raman aici cand noi plecam spre eternitate. Pasaportul nostru pentru ,,dincolo" este iubirea daruita semenilor. Lacrima varsata de omul pe care l-ai ajutat zambindu-i sau spunandu-i o vorba buna valoreaza incomparabil mai mult decat o avere materiala stransa intr-o viata.
Am un singur regret, acela de a fi incapabila sa ajut oamenii sa-si aminteasca cum e sa iubesti, sa ierti, sa daruiesti fara sa-ti pese ce primesti in schimb. Cand vantul rece al realitatii imi ingheata sentimentele, ma adapostesc in lumea mea. O lume in care soarele iubirii pentru ceilalti ma va incalzi mereu.
Amuzant sau nu, ma simt mult mai bine acum, dupa ce am scris aceste randuri.
De mai bine de o jumatate de an, realitatea seamana cu un film horror prost regizat. Ma opresc uneori in plina strada, cu castile in urechi, cu un ,,Doamne, vino Doamne" pornit la maxim, si privesc. Ma uit la oamenii din jurul meu. Toti arata la fel. Goi de sentimente, mereu grabiti, mereu alergand si renuntand la ei in favoarea banilor si a carierei. Nu am mai vazut un zambet pe chipurile lor de ceva timp. Aerul este greu de respirat, si nu din cauza poluarii sau a umiditatii, ci din cauza tensiunii si a rautatii. Ma intrebam, nu mai departe de azi-dimineata, de ce putem fi rai si fara sa vrem, iar pentru a fi buni trebuie sa ne straduim atat de mult? Iubire, intelegere, compasiune, toate acestea sunt notiuni de mult uitate de oameni. Noile valori sunt imbrancelile, defaimarile, coatele date ca sa ajungi in fata. Oare in ce moment al existentei ne-am pierdut? Cand am uitat sa iubim, sa iertam, sa fim mai ingaduitori, sa zambim si sa ne bucuram de simplul fapt ca existam? Atat de prinsi in goana asta nebuna dupa averi efemere, uitam ca adevaratele comori sunt cele spirituale, nu cele materiale. Bani, functii, case, masini - toate raman aici cand noi plecam spre eternitate. Pasaportul nostru pentru ,,dincolo" este iubirea daruita semenilor. Lacrima varsata de omul pe care l-ai ajutat zambindu-i sau spunandu-i o vorba buna valoreaza incomparabil mai mult decat o avere materiala stransa intr-o viata.
Am un singur regret, acela de a fi incapabila sa ajut oamenii sa-si aminteasca cum e sa iubesti, sa ierti, sa daruiesti fara sa-ti pese ce primesti in schimb. Cand vantul rece al realitatii imi ingheata sentimentele, ma adapostesc in lumea mea. O lume in care soarele iubirii pentru ceilalti ma va incalzi mereu.
Amuzant sau nu, ma simt mult mai bine acum, dupa ce am scris aceste randuri.