Omul si femeia – mai este actual misoginismul?
Mai e misoginismul o notiune de actualitate in societatea romaneasca de azi? Anca Rusu face un slalom printre doamne, domnisoare si domni pentru a afla cum stam la acest capitol.
Bunicul meu, om cu frica lui Dumnezeu, si a soatei (!), nu masura oamenii decit prin faptele lor si prin bunatatea fata de ceilalti. Nu-l deranja ca soata mai intirzia cu maliga, pentru ca tare o iubea, desi o palea usor cu umorul lui fin, de barbat inteleptit pe cale naturala, cu aer si lapte proaspat. Lumea era simpla, iar femeia era jumatate din lume. Faptul ca era impartita in „oameni si femei” era mai putin important. O separare care insa, recunosc, copil fiind, ma punea intr-o incurcatura admirativa: nu eram foarte sigura ce se intimpla cu barbatii in toata formula asta magica.
Acum pare ca s-au dus vremurile cind femeile erau opusul... oamenilor. Cind „interzis” si „nu se face” erau in meniul zilei. Noroc cu atitudinea barbatilor care s-a schimbat direct proportional cu lungimea fustelor si cu numarul sefelor. Nu va faceti insa iluzii ca ar fi o schimbare radicala si irevocabila. Cam greu intr-o lume rotunda, nu?! Cu exceptiile de rigoare, care tin de traditie, de generatii si obiceiuri diferite, misoginismul este si mioritic. Ceva mai subliminal decit pe vremuri, ce-i drept, cu mai multi jucatori de ambele parti, cu ceva mai multe reguli, arbitri si campionate. In general, dar mai ales in week-end, misoginismul se serveste la o bere cu prietenii (care, evident, „stiu de ce”), la birou sau in trafic.
Omul si femeia – mai este actual misoginismul?
Da o nota articolului:
Mai e misoginismul o notiune de actualitate in societatea romaneasca de azi? Anca Rusu face un slalom printre doamne, domnisoare si domni pentru a afla cum stam la acest capitol.
Bunicul meu, om cu frica lui Dumnezeu, si a soatei (!), nu masura oamenii decit prin faptele lor si prin bunatatea fata de ceilalti. Nu-l deranja ca soata mai intirzia cu maliga, pentru ca tare o iubea, desi o palea usor cu umorul lui fin, de barbat inteleptit pe cale naturala, cu aer si lapte proaspat. Lumea era simpla, iar femeia era jumatate din lume. Faptul ca era impartita in „oameni si femei” era mai putin important. O separare care insa, recunosc, copil fiind, ma punea intr-o incurcatura admirativa: nu eram foarte sigura ce se intimpla cu barbatii in toata formula asta magica.
Acum pare ca s-au dus vremurile cind femeile erau opusul... oamenilor. Cind „interzis” si „nu se face” erau in meniul zilei. Noroc cu atitudinea barbatilor care s-a schimbat direct proportional cu lungimea fustelor si cu numarul sefelor. Nu va faceti insa iluzii ca ar fi o schimbare radicala si irevocabila. Cam greu intr-o lume rotunda, nu?! Cu exceptiile de rigoare, care tin de traditie, de generatii si obiceiuri diferite, misoginismul este si mioritic. Ceva mai subliminal decit pe vremuri, ce-i drept, cu mai multi jucatori de ambele parti, cu ceva mai multe reguli, arbitri si campionate. In general, dar mai ales in week-end, misoginismul se serveste la o bere cu prietenii (care, evident, „stiu de ce”), la birou sau in trafic.
OK, nu vorbesc de cazurile patologice, ura fara drept de apel care se rezolva la spital, politie sau tribunal, vorbesc de misoginismul de larg consum, care se vinde in galantarele societatii de consum. Nervos. Si-apoi misoginismul tirziu, de sorginte contemporana, avangardist si rasfatat, se intilneste in forme incipiente chiar si la femei, asa ca o sa fac slalom printre doamne, domnisoare, dar si domni, pentru a le lua putin pulsul atunci cind ii intreb de misogini. Vreau doar sa stiu cum mai stam la capitolul asta. Mai scriem la el sau ne gindim sa-l incheiem usor, in nota comica?
Femeia conduce!
...da’ conduce prost masina. Zic unii. Multi. E poate „domeniul” in care barbatii isi dau cel mai des arama pe fata. Imi dau intilnire la o cafea cu Gabi. O stiu destul de pornita pe subiect, pentru ca e soferita. Chelnerul, un el foarte evident, e amabil si ne serveste zimbind. Deja ma simt mai bine apropo de subiectul in discutie. In alte tari probabil ca n-am putea nici macar sa fantazam la o astfel de socializare lichida intr-un loc public. Dar, inapoi in... trafic. Gabi se dezlantuie: „Ni se cere sa fim perfecte. Nu e suficient sa conduc ca un barbat, eu trebuie sa conduc mai bine decit un barbat ca sa fiu lasata in pace. Daca un tip face un accident, cu siguranta a fost o problema cu motoru’. Daca e o tipa, cu siguranta masina era OK, doar ca ea a condus cu sufletu’ sau mai stiu eu ce le coace ratiunea aia cu care conduc ei masina”.
Analitic vorbind
... ...ma gindesc serios sa vorbesc cu un sociolog despre fenomen. Asta daca este intr-adevar un fenomen. Pentru Elena Nedelcu, sociolog de mai bine de 20 de ani, „o lume misogina” e o formula extrema, caci manifestarile de misoginism nu sint atit de frecvente si de intense incit sa constituie definitia lumii in care traim. „As putea spune ca mai degraba traim intr-o lume androcrata, in care femeia sta oarecum in umbra barbatului, in care barbatul este privilegiat, detine pirghiile dominatiei si controlului social. O lume in care exista stereotipuri, prejudecati, discriminare de gen in grade diferite (in functie de cultura societatii, de regimul politic etc.).
Discriminarea poate avea drept cauza prejudecatile (transmise prin socializare de la o generatie la alta), interesele barbatilor de a mentine controlul, de a domina, de a-si pastra privilegiile. Nu orice discriminare are drept cauza misoginismul. Cind vine vorba de Romania, nu cred ca exista mai mult misoginism, ci mai multe prejudecati si discriminare de gen. Exista o defectuoasa socializare a rolurilor genurilor ce perpetueaza prejudecatile. Femeia este inferiorizata mai fatis decit in Occident. Poate ca mamele ar trebui sa fie mai atente la modul in care isi educa fiii.” Si daca sociologul vorbeste de influentele externe, atunci Raluca Babota, psiholog, incearca sa le lamureasca pe cele interne. Mi-e clar din prima ca e satula sa vorbeasca despre subiectul asta. L-a studiat la scoala. Dar in principal la scoala vietii: „Femeile si barbatii sint doua entitati foarte diferite. Fiecare are parti bune si mai putin bune. Are domenii in care exceleaza si altele in care e mai putin capabil. Exceptiile nu fac decit sa confirme regula. Asa incit e greu sa-i compari. Comparatiile sint nefericite si nerealiste“.
Hmm, pentru mine e simplu: e ca si cum ai compara un mar cu o piersica si ai vrea sa stii care e mai mar. Piersica o sa incerce sa para mai putin rotunda si ceva mai acra, dar va sfirsi prin a fi un mar nereusit. Nu mai bine raminea piersica? Sau, eventual, caisa? OK, deja la nivelul asta totul pare foarte logic, aproape ca nu-mi vine sa continui cu pseudocercetarile in procesul „om vs. femeie”.
Filosofic vorbind
... Ada, mama si sotie, mi-a spus ca cel mai convins misogin din viata ei este chiar sotul. El isi motiveaza filosofic atitudinea de un misoginism fatis prin bine cunoscuta distinctie dintre ratiune si afecte: ratiunea e cea care il guverneaza pe barbat, care in toate (n.r. – sa nu exageram!) actiunile sale da dovada de o judecata rece si echilibrata. Pe cind femeia este un animal sentimental si de aceea supus greselii intr-o mai mare masura decit barbatul. Ea, Eva, minata in tot ceea ce face de afecte, are mintea incetosata si judeca de cele mai multe ori pripit si irational. Altfel spus, el e superior pentru ca judeca cu mintea, iar ea este mai prejos pentru ca se lasa condusa de inima. „Si, drept sa-ti spun, teoria lui se verifica. Am experimentat-o de nenumarate ori pe propria-mi piele, sau mai bine zis pe propriii mei nervi, si de-aia de multe ori prefer barbatii pe post de prieteni, confidenti, si aproape orice altceva decit femeile.” OK, recunosc, dar asta pare a fi cea mai blinda forma de misoginism. El e una dintre cele mai amabile si dragute persoane din lume. Asa misogini, sa tot fie (?!). O intrebare, insa, imi staruie in minte (sau inima?!): e atit de rau sa fii condus de inima?
Cum? Nici macar uneori?! Pe de alta parte, Magda, o domnisoara profesoara, e convinsa ca nu exista misogini „ci, in cel mai rau caz, nesimtiti”. Nu simte ca vreun barbat „crede cu adevarat ca femeile sint etc.etc.” decit daca e vorba de un caz patologic, insa crede cu tarie ca barbatii sint „ceva mai ceva” decit femeile, din multe puncte de vedere. Imi marturiseste ca uneori multe dintre ele ii provoaca ei, ca femeie, o oarescare stare de „greata metafizica” atunci cind vede „pisicoseala nejustificata, insistenta, obstinatia, obtuzitatea cu care se doreste a se prinde in mreje un biet nefericit”. Si pentru ca pe toate cele mai sus insirate le-a vazut doar la femei, mi-e clar ca intre mere si piersici a ales merele. „Barbatii sint putin mai... paminteni. Se poate sa fiu misogina. Fara, bineinteles, a dori sa jignesc intreaga populatie feminina.”
In limbajul barbatilor
... ...misogin e de multe ori o insigna uneori prinsa la basca, alteori ascunsa sub rever. Pentru echilibrul tabloului, ii iau la intrebari si pe ei, barbatii, adevarate vedete (fara voie) in „operatiunea Misoginismul”. Catalin, fiu, tata si barbat casatorit, m-a luat din prima, fara drept de apel: „Normal ca traim intr-o lume misogina! Pai, n-auzim in fiecare zi expresia «Asta-i pentru femei», la modul peiorativ?! Aparatele foto automate, de exemplu”. Oricum, nu crede ca-i voba de un dispret real. Sau sa fie oare o forma mai imblinzita a misoginismului? „Aiurea, nu, cred ca-i vorba doar de dragoste, care nu si-a gasit inca forma ideala de expresie. E clar o chestie genetica. De fapt, cred ca face parte din bagajul antic de actiuni care atrag genul opus, dar prea modernizate.” Il intreb daca foloseste vreodata ca argument foarte manevrata formula „care-s cei mai mari bucatari, regizori, dom’le?!”. Imi raspunde hotarit ca e „tot chestie de bagaj genetic, doar pentru asta au fost construiti, ca sa domine, sa apere, sa creeze”.
Si ce facem cu femeile care incearca sa-si depaseasca „bagajul genetic”? „Pai, nu incearca sa depaseasca nimic, bagajul lor genetic e mult mai complex decit se crede, dar le place sa fie protejate, de-aia s-au atrofiat multe dintre simturile care cer putere.” Sa inteleg ca, cel putin pentru Catalin, concluzia unora, cum ca ar fi trei tipuri de barbati care nu inteleg femeile: barbatii tineri, barbatii de virsta mijlocie si barbatii batrini, a fost infirmata?! Incerc sa scot alta parere de la un burlac, de data asta, cu acuze (nefondate dupa opinia sa) de misoginism la activ. Claudiu e un economist plin de poante: „Normal ca nu traim intr-o lume misogina, numai o femeie putea sa puna o intrebare atit de idioata!”. Ride. Se asigura ca am inteles ca glumeste. Asta e noua lui meserie: sa faca glume. Si de multe ori glumele sint usor interpretate ca fiind misogine. Parerea lui sincera (fara poante!) e ca „traim intr-o lume idioata, iar misoginsmul continut in ea e doar un aspect”. Imi citeaza un banc auzit la radio: „Care e singurul pleonasm dintr-un singur cuvint? Proasta“, apoi imi marturiseste ca e nedumerit, pentru ca multe femei care il acuza de misoginism se blocheaza cind le intreaba ce inseamna sa fii misogin. Deci omul nostru e acuzat de ceva prost definit. Misoginismul exista, doar ca nu e musai o chestie negativa. Doar... de ris?!
Concluzie... ce confuzie!
Va spun, e incurcata treaba. Sa fie, oare, un rau necesar care a motivat femeile sa se miste mai cu talent? Si daca toate actele de misoginism sint, de fapt, dragoste neimplinita? Indecise, partial inocente sau doar de fatada, din rautate, prostie, gelozie, razbunare sau in ambele sensuri, blinde, aspre, nevoite, accidentale... Deschid televizorul. Zabovesc citeva secunde pe un concert de muzica populara, unde flacaii cinta de zor despre managementu’ viitorului: „Nu vreu femeie bogata / Mai bine imi ieu saraca / Ca sa-i spui eu cind sa taca”. E la o ora de maxima audienta. Sala plina. Aplauze.
http://www.elle.ro
: