• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Diverse stiri cu si despre dezastre in lume

Un accident poate trecut cu vederea, dar care provoaca efecte si probabil ca va mai provoca mult timp.

Deepwater Horizon: un an de secrete


Pe 20 aprilie 2010, explozia platformei petroliere Deepwater Horizon a companiei British Petroleum (BP) provoca ceea ce acum este unanim considerat drept cel mai grav dezastru ambiental cauzat de om din istorie. La distanță de un an, Greenpeace publică online o serie de documente „secrete'' ale incidentului, menite a scoate la iveală „tentativele guvernului american și BP de a-i minimaliza amploarea”.

Pe site-ul web PolluterWatch, un soi de Wikileaks specializat în problematica mediului, sunt postate 30.000 de pagini de documente secrete, până acum necunoscute, obținute „grație normelor SUA cu privire la libertatea informației”. Printre ele se află corespondența secretă dintre guvernul american și oficialii BP, o serie de polemici între oameni de știință și reprezentanți ai administrației, dar și înregistrări ale conversațiilor dintre piloții care au survolat zona.

Această operațiune „ de transparență” lansată de Greenpeace are ca scop facilitarea soluționării cererilor de despăgubire făcute de zeci de mii de cetățeni americani, printre care și unii dintre membrii echipelor de salvare care în acele zile și în lunile succesive au încercat să blocheze scurgerea de petrol. Potrivit specialiștilor de la National Institute for Occupational Safety and Health, 52.000 de tehnicieni au prestat servicii din momentul exploziei până în august 2010; dintre ei, 415 au reclamat probleme de sănătate, în principal iritații ale gâtului și ochilor, infecții ale căilor respiratorii, dureri de cap și stări de greață.

Recent, toxicologul Bernard Goldstein, profesor la Universitatea Pittsburgh, a contestat validitatea metodelor guvernamentale de strângere a acestor date: fondurile pentru studierea condițiilor de sănătate ale muncitorilor au fost alocate de-abia la 6 luni de la incident, astfel încât s-a pierdut timp prețios în ceea ce privește analizarea efectelor expunerii la benzen, element cancerigen prezent în țiței, care dispare din sângele celui care l-a inhalat deja după patru luni.

Potrivit lui Ian MacDonald, biolog marin la Universitatea Florida, nu numai sănătatea oamenilor, dar și cea a animalelor care populează apele Golfului Mexic încă suferă consecințele dezastrului. Chiar dacă, în mare parte, apele care scaldă coastele Louisianei au redevenit limpezi, există semnale concrete că ecosistemul marin nu s-a restabilit.

În 2010, cele mai negre previziuni avertizau că aceasta catastrofă va continua să ucidă timp de multe generatii, transformând întregul Golf Mexic într-o zonă moartă.

http://www.stiintasitehnica.com/deepwater-horizon-un-an-de-secrete_174.html
 
În Columbia sunt cele mai grave inundaţii din istoria ţării!

5.jpg


Două râuri aflate la numai 40 de kilometri de Bogota au ieşit din matcă şi au distrus zeci de locuinţe.

Ţara trece prin nişte momente dezastruase şi tragice. Inundaţiile şi alunecările de teren, provocate de ploile torenţiale, au ucis sute de oameni, iar peste două milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, informează Realitatea.

Din martie şi până în prezent, sute de mii de hectare agricole au ajuns sub apă, iar autorităţile estimează pagubele la câteva miliarde de dolari.

Specialiştii sunt de părere că inundaţiile şi alunecările de teren din America de Sud sunt cauzate de fenomenul climatic La Niña. Datorită efectului de seră, apa oceanului se evaporă şi provoacă ploi torenţiale.

sursa
 
SINISTRU. Copacii din Pakistan, „mumificaţi“ de pânze de păianjen


Inundaţiile din provincia Sindh, Pakistan, au lăsat în urmă un peisaj bizar: copacii au fost înfăşuraţi complet în pânze de păianjen, după ce arahnoidele s-au adăpostit între crengile lor din calea apelor .

Un peisaj sinistru a pus stăpânire pe provincia Sindh din Pakistan, ca urmare a inundaţiilor puternice. Păianjenii s-au adăpostit în copaci în calea apelor şi au ţesut pânze imense de păianjen care au acoperit complet arbori imenşi. Aceştia au murit din cauza lipsei de lumină şi de oxigen. Deşi atmosfera nu este tocmai încântătoare în Sindh, pânzele de păianjen au avut şi o urmare pozitivă, diminuând răspândirea malariei.

4-1.jpg



http://www.observatorbn.ro
 
Furtunile violente din SUA fac victime

211352_articol.jpg


Zece persoane au murit in Arkansas, in urma unor inundatii foarte grave, provocate de intemperii de o intensitate rara, care afecteaza zona centrala a Statelor Unite de mai multe zile.
Autoritatile din Missouri au inceput marti sa evacueze aproximativ 1.000 de persoane care locuiesc pe cursul Black River, nivelul apelor acestuia crescand din cauza ploilor recente, in apropiere de Poplar Bluff, o localitate cu 17.000 de locuitori, scrie MEDIAFAX.

Serviciile meteorologice nationale au emis o alerta pentru sud-vestul statului Missouri, unde sunt prevazute inundatii.

"Digurile situate de-a lungul Black River, incepand de la (nivelul localitatii) Poplar Bluff (...) prezinta pericol in mai multe locuri", avertizeaza meteorologii.

Inundatile ar putea afecta, din nou, statul vecin Arkansas, deja afectat de cresterea nivelului apelor.

O tornada a devastat, luni, Vilonia, un oras din centrul statului Arkansas. Renee Presslar, o purtatoare de cuvant a Serviciilor de interventie ale statului, a confirmat ca au murit patru persoane.

Alte sase persoane au murit in nord-vestul statului Arkansas, vehiculele in care se aflau fiind luate de ape, a precizat Presslar.

Starea de urgenta a fost declarata in Missouri, Arkansas, Illinois, Indiana si Kentucky, din cauza inundatiilor si noilor furtuni asteptate.

"Exista riscuri de furtuni in tot statul. Cerem tuturor concetatenilor nostri sa fie pregatiti, sa prevada un plan pentru familia lor, astfel incat sa stie unde se pot adaposti in caz de vreme rea", a declarat purtatorul de cuvant al Serviciilor de Urgenta din Arkansas, Chad Stover.

sursa
 
Alabama e cea mai lovita ,45 de oameni murind numai aici. Preşedintele american Barack Obama a cerut aseară administraţiei să acţioneze rapid pentru a acorda ajutor acestui stat.
Starea de urgenţă a fost declarată în Alabama, Arkansas, Kentucky, Mississippi - unde au fost 11 morţi - precum şi în Missouri, Tennessee şi Oklahoma. Guvernatorii acestor state au cerut Gărzii naţionale să participe la operaţiunile de salvare.
Si vremea nu-i ajuta . Prognoza e nasoala.
 
Inundaţiile din SUA determină măsuri disperate.


Îngrijorate de inundaţiile ce s-au abătut în ultimele zile asupra mai multor state americane, autorităţile iau măsuri disperate. Un dig amplasat pe cursul râului Mississippi a fost aruncat în aer pentru a elibera din presiunea apei şi pentru a preveni pătrunderea apei în Cairo şi Illinois.


Breşa astfel creată a permis redirecţionarea a circa 11.200 de metri cubi de apă pe secundă pe 517 km pătraţi de teren agricol fertil. Această măsură a atras nemulţumirea proprietarilor din acea zonă. 25 de fermieri au dat în judecată Guvernul Statelor Unite, pe motiv că nu au primit despăgubiri pentru inundarea pământurilor lor.

ilanţul tornadelor şi inundaţiilor care au lovit Statele Unite s-a ridicat la peste 300 de oameni ucişi, 195 doar în statul Alabama. Numărul răniţilor nu se cunoaşte în prezent, dar pagubele sunt colosale. Localităţi întregi au fost spulberate în cel mai mare dezastru natural de la uraganul Katrina, din 2005 încoace.

Doi soldaţi din Missouri au devenit eroi după ce au fost filmaţi în timpul eforturilor de a salva o bătrână de 93 de ani, prinsă în maşina sa. Femeia încerca să traverseze o şosea inundată, când autoturismul său a rămas blocat.

Urmăriţi mai jos imaginile din timpul misiunii de salvare.

 
Incalzirea globala ameninta Europa cu... racirea


In apele sarate ale Oceanului Arctic, a fost identificata recent o zona cu apa dulce, care ar putea produce importante modificari climaterice asupra intregii Europe de Vest.

Sursa fenomenului porneste din Mare Beaufort, parte a Oceanului Arctic, situata intre estul peninsulei Alaska si nordul Canadei.

Un lac pluteste pe ocean

Cercetarile efectuate de o echipa internationala, cu privire la ecosistemele oceanice, au scos la iveala un fenomen cu totul neobisnuit, poate unic pe suprafata planetei: un volum important de apa dulce acopera o parte din apele sarate ale oceanului, fara sa se amestece cu acestea, potrivit Izvestia.

Apa dulce constituie o masa compacta, un adevarat lac, care "pluteste" pe ocean, fara ca cele doua structuri lichide - sarata dedesubt si dulce deasupra - sa se amestece intre ele.

Principiile fizicii elementare explica usor fenomenul prin faptul ca densitatea apei dulci, fiind mai redusa decat cea a apei sarate, face ca aceasta sa fie mentinuta in permanenta la suprafata.

Unicatul consta si in faptul ca acest rezervor de apa dulce este de fapt un lac fara maluri, un fel de "mare in mare".

Impresionant este volumul mare de apa dulce continut in acest "lac" ciudat, care, conform calculelor efectuate de specialisti, depaseste de doua ori volumul lacului Victoria, cel mai mare rezervor de apa dulce de pe continentul african.

Judecand logic, trebuie sa admitem ca ghetarii arhipelagului arctic din nordul Canadei nu contin sare, iar prin topirea lor produsa treptat apa rezultata nu tinde sa se amestece cu apele deja existente, generand astfel un rezervor de apa dulce si rece, cu totul independent.

Este de asteptat ca, pe masura ce imensul rezervor va creste, deasupra lui sa se produca o puternica circuatie de aer rece, cu caracter turbionar, ceea ce va reduce, evident, temperatura in zona.

Incalzirea globala poate produce racire

Cercetarile considera insa ca ar fi imposibil ca fenomenul sa nu fie insotit si de degajarea unor curenti de aer rece, din ce in ce mai intensi. In perspectiva, va fi inevitabila formarea unui vartej de aer rece.

Asemenea curenti nu evolueaza niciodata numai pe verticala. Dimpotriva, curentul va avea tendinta de a se orienta spre est, iar in acest caz, malurile Europei de Vest, aflate la 5.000 km distanta, vor fi afectate de racire.

http://www.ziare.com/mediu/incalzire-globala/incalzirea-globala-ameninta-europa-cu-racirea-1093576
 
Cutremurul din Japonia: Poveşti din culisele Apocalipsei

Autor: Anca Simionescu

Discovery Channel prezintă o radiografie a cutremurului care a lovit Japonia în două documentare: mâine, de la ora 22.00, "Cutremurul care a zguduit Japonia", iar sâmbătă, 21 mai, de la ora 22.00, "Coşmar nuclear: Japonia în criză".
Cutremurul care a zguduit Japonia

La 11 martie, Japonia a fost zguduită de un seism extrem de puternic, care a afectat coasta de est a ţării, şi a fost urmat de replici violente. Cutremurul, cu magnitudinea de 9,0 pe Scara Richter, e cel mai mare care a lovit Japonia în ultimii 140 de ani. Seismul a provocat în numai opt minute un tsunami uriaş, care s-a deplasat cu 800 km/h şi a măturat totul în calea sa. Undele de şoc s-au făcut simţite până la Beijing şi au declanşat alerte de tsunami în Taiwan, Filipine, Indonezia, Guam, Hawaii şi pe toată coasta de vest a SUA şi Canada.


La două luni după catastrofă, Discovery Channel prezintă două documentare ce reunesc interviuri cu cei care au trăit aceste orori, dar şi păreri ale oamenilor de ştiinţă, seismologi şi oceanografi, care studiind Cercul de Foc al Pacificului vor să afle dacă plăcile tectonice ale Pământului se află într-o fază de activitate sporită, care riscă să genereze noi evenimente seismice.

"Cutremurul care a zguduit Japonia", ce are premiera mâine, de la ora 22.00 şi "Coşmar nuclear: Japonia în criză" ce are premiera sâmbătă, 21 mai, de la ora 22.00, despre criza nucleară de la Fukushima, vor încerca să răspundă la aceste întrebări.

INTERVIU CU PRODUCĂTORUL "CUTREMURULUI CARE A ZGUDUIT JAPONIA"

"Casa era complet zdrobită, făcută una cu pământul"

Guy Davies, producătorul executiv al documentarului "Cutremurul care a zguduit Japonia", a acordat un interviu pentru EVZ în care a povestit fiecare etapă.

"Am realizat acest program cât de repede am putut, pentru a oglindi ceea ce se întâmpla în Japonia. Am avut o echipă care a plecat în Japonia foarte rapid şi a ajuns în câteva dintre zonele cel mai grav afectate. De asemenea, am avut o echipă în SUA care a completat activitatea primei echipe, filmând interviuri cu experţi în care explicam ce înseamnă aşa-numitul «Cerc de Foc al Pacificului » şi discutam dacă s-ar mai putea produce sau nu un alt cutremur, în funcţie de traseul faliilor. Cam asta ar fi prezentarea pe scurt a filmului".

EVZ: Ce te face mândru de acest documentar?
Guy Davies: Am găsit imagini cu cutremurul în sine, care nu mai fuseseră prezentate. Le-am primit dintr-o sursă foarte neobişnuită, în sensul că unul dintre asistenţii de producţie foarte tenace care au colaborat la acest program a reuşit să găsească o organizaţie care monitoriza zona, în lumina Tratatului de Neproliferare Nucleară. Misiunea acestei organizaţii este să monitorizeze în special Pacificul, căutând potenţiale contravenţii sau depistând eventuale teste nucleare ori încălcări de altă natură ale tratatelor nucleare în vigoare. Ei au înregistrat un sunet în ocean şi ne-au permis să îl folosim în programul realizat pentru Discovery Channel. A fost un element unic, prezentat în exclusivitate şi în premieră absolută. Sunetul a fost uşor accelerat pentru documentar, ca să poată fi utilizabil, dar este un zgomot cu totul extraordinar şi am fost foarte mândri că am avut acest segment audio în programul nostru.

Un alt lucru foarte interesant pentru mine şi pentru echipa care a fost în Japonia a fost faptul că acolo s-au întâlnit cu mulţi oameni... Mă gândesc în special la un domn pe nume Harasaka. Era un domn mai în vârstă, care îşi pierduse casa şi tot ce avea. Din fericire, familia lui reuşise să scape, deci nu îi pierduse şi pe cei dragi, dar pierduse tot ce reuşise să agonisească de o viaţă. Am petrecut mai mult timp cu el. Avea cam 70 şi ceva de ani. Am mers împreună cu el pe strada lui, unde omul nu a mai reuşit să îşi găsească locuinţa. A petrecut ceva vreme căutând-o, dar în final a găsit doar terenul... Asta era tot ce mai rămăsese. Casa era complet zdrobită, făcută una cu pământul. Însă omul avea o filosofie extraordinară şi o perspectivă foarte pozitivă asupra viitorului. Spunea că asemenea lucruri se mai întâmplă - şi că de fiecare dată trebuie să o iei de la început. Un personaj uluitor, care ne-a oferit tuturor o adevărată lecţie de viaţă. Cred că astea ar fi primele două lucruri care îmi vin imediat în minte, când mă gândesc la cele câteva săptămâni în care am lucrat la acest film.

De unde o asemenea atitudine?
Echipa care a fost în Japonia a trăit această experienţă şi toţi membrii ei au fost uluiţi. Cred că este vorba despre însăşi natura culturii japoneze - o cultură plină de politeţe şi curtoazie. (...) Cred că acele evenimente au fost atât de copleşitoare încât oamenii şi-au dorit în mod real să poată discuta cu presa, mai ales cu o echipă de filmare din SUA sau din Anglia, fiindcă voiau ca întreaga lume să afle ce se întâmplase. Dar au vorbit despre toate acestea într-un mod foarte atent şi delicat, cu multă discreţie, într-un stil specific japonez. Am fost cu toţii impresionaţi şi uluiţi de acest fel de a fi al japonezilor.


REALIZATORII FILMULUI "COŞMAR NUCLEAR"

Spune Japonia adio atomului?
Larry Israel şi Scott Weinberger au lucrat la programul "Coşmar nuclear". Într-un interviu asigurat de Discovery Channel România, ei au povestit ce i-a impresionat cel mai mult.

Cine joacă rolul principal în film, omul sau natura?
Scott: Cred că au roluri egale.
Larry: Da, categoric! Nu avem cum să ocolim faptul că natura a provocat toate aceste probleme, dar cred că filmele se concentrează pe modul în care oa menii au făcut faţă acestor probleme şi pe eforturile pe care le fac pentru a împiedica agravarea situaţiei. Dar e evident că acolo s-a produs o uriaşă catastrofă naturală care a generat o tragedie umană imensă.

E posibil ca Japonia să spună adio atomului?
Scott: Asta e o discuţie pe care o poartă mulţi oameni din întreaga lume, la ora actuală - ce e mai bine, cum se poate proceda mai eficient, dacă energia nucleară este sigură... Experţii cu care am discutat noi consideră că energia nucleară.

E bine să ne amintim că la Fukushima nu cutremurul a provocat acest întreg dezastru, pentru că după cutremur centrala supravieţuise şi era în regulă. Problema a fost tsunamiul - un tsunami înalt cât patru case. Oamenii erau pregătiţi acolo pentru un tsunami înalt cât trei case, deci cred că nimeni nu şi-a imaginat vreodată, la vremea când au proiectat centrala, că ar putea exista un tsunami înalt cât patru case. Cred deci că ei sunt convinşi că această centrală a funcţionat în condiţii de siguranţă, raportat la anumite standarde.

Noi am discutat cu acei experţi care consideră că energia nucleară este sigură, dar în întreaga lume s-a declanşat acum o discuţie foarte amplă pe această temă - iar noi abordăm şi acest aspect în film.

Larry: Eu m-aş întreba care ar putea fi forma de energie alternativă în Japonia, dacă se renunţă la energia nucleară? Ce alte surse de energie există şi cum funcţionează? Cred că pe termen lung, poate peste 10, 15 sau 20 de ani, oamenii şi-ar putea dori să se îndepărteze de energia nucleară, însă, în această etapă în care se află acum, nu văd cum s-ar putea îndepărta de ea prea curând.


http://www.evz.ro
 
Tornada in Missouri: cel putin 24 de morti


Cel putin 24 de persoane si-au pierdut viata in urma unei tornade care a lovit oraselul oraselul Joplin, din Missouri - relateaza France Presse, care citeaza presa locala.

Aceasta tragedie are loc dupa ce, in uma cu mai putin de o luna, alte tornade au afectat sud-estul Statelor Unite, provocand moartea a peste 300 de persoane si pagube importante. Cele mai multe victime au fost in statul Alabama, unde aproximativ 200 de persoane au murit, iar numeroase locuinte au fost distruse de vantul puternic.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8657505-tornada-missouri-cel-putin-24-morti.htm
 
Orașe întregi din Islanda, îngropate în cenușă

24 Mai 2011, Ora 17:48


Vulcanul Grimsvötn, cel mai activ din Islanda, a intrat în erupţie sâmbătă, aceasta fiind cea mai puternică din ultimul secol.


Norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei le-a făcut viața un coșmar locuitoriilor din orașele aflate în jurul vulcanului, aceștia fiind pur și simplu inecați de particule microscopice de bazalt. Grimsvotn aruncă în atmosferă o cantitate mult mai mare de cenuşă, comparativ cu erupția vulcanului Eyjafjallajökull (din primavara lui 2010), norul de fum ridicându-se, în primele ore, până la o înălţime de circa 20 de kilometri.

1_79da77_629f7c34b5.jpg


2_34b5bf_2c2af7aa1f.jpg



Вулкан Grimsvotn [ HD ] - 24.05.2011
 
Tornada de Cartea Recordurilor: 116 persoane si-au pierdut viata in SUA.

Bilantul tornadei care a lovit duminica orasul Joplin din statul american Missouri a ajuns la 116 morti si risca sa mai creasca, fenomenul avand toate sansele sa devina un record absolut al ultimilor 61 de ani, de cand exista Serviciul National Meteorologic, potrivit CNN.

Pana luni seara, numai 17 persoane au fost gasite in viata. Cateva sute de persoane sunt ranite. Peste 40 de agentii au venit in orasul din sud-vestul statului Missouri pentru a participa la operatiunile de cautare si salvare. Doi dintre activisti au fost loviti de un fulger in timpul operatiunilor.

Tornada de duminica s-a produs intr-o zona dens populata din oras, devastand locuinte si magazine, un liceu si provocand pagube semnificative unuia dintre cele doua spitale din oras. Zone intregi din orasul cu circa 50.000 de locuitori sunt de nerecunoscut, constructiile fiind facute una cu pamantul.

Tornada s-a produs duminica la ora locala 17.41, la 24 de minute dupa ce fusese emis un avertisment, si s-a deplasat pe o distanta de 9,5 kilometri lungime si un kilometru latime.

Potrivit estimarilor preliminare, tornada a fost in clasa EF-4, ce corespunde unor rafale de vant cu viteza cuprinsa intre 305 si 318 kilometri pe ora.

Cosmarul s-ar putea sa nu se fi terminat pentru Joplin sau alte zone din Statele Unite, serviciul meteorologic avertizand ca este posibil sa se produca marti alte potentiale dezastre, intr-un an in care sezonul tornadelor a cunoscut o intensitate deosebita.

Aria vizata de avertisment cuprinde parti din Texas, Oklahoma, Arkansas, Missouri si Nebraska. Cateva orase mari sunt pe harta maxima de risc, intre care Kansas City, Dallas, Oklahoma City si Tulsa.

O tornada care s-a produs in 1947 in Woodland, Oklahoma, a ucis 181 de persoane, in timp ce o alta tornada, produsa in 1953, in Flint, statul Michigan, a avut intensitate maxima, F5, provocand moartea a 116 persoane. Potrivit datelor neoficiale, cea mai ucigasa tornada s-ar fi produs in 18 martie 1925, lovind trei state, Missouri - Illinois - Indiana. Aproape 700 de oameni ar fi murit atunci.


24 mai 2011, Sursa: Realitatea.net
 
s-a ajuns la 122...la ora asta cred ca si aceasta cifra e depasita
 
Vantul care aduce moartea. Un nou val de tornade a maturat SUA

60488411.jpg

Sunt cel putin 11 morti. Unul dintre vartejuri s-a abatut iarasi asupra orasului Joplin, din Missouri, deja distrus, in mare parte, duminica, de o tornada cumplita. Acolo, bilantul a ajuns la 123 de victime.

Una dintre tornade s-a napustit peste Oklahoma. In cateva minute, a distrus un parc de rulote.

O alta, filmata din elicopter de echipa unei televiziuni, ajunge din urma un camion aflat pe sosea si il spulbera pur si simplu.

Noul val de tornade a trecut foarte aproape de capitala statului Oklahoma, unde ar fi putut face prapad, spun autoritatile. Fuioare violente s-au format si in Texas si Kansas.

Intre timp, la Joplin, in Missouri, 1500 de persoane sunt date disparute, dupa tornada ucigasa de duminica, cea mai puternica din ultimii 60 de ani.

Numerosi voluntari s-au alaturat echipelor de pompieri care cauta suprvietuitori. Cu totii se agata si de cele mai firave sperante.

Anul acesta, sezonul tornadelor se anunta a fi unul dintre cele mai sangeroase din ultimele decenii. Deja, peste 500 de oameni si-au pierdut viata.

sursa
 
Uai ce sa fie astea?

Cratere misterioase inspaimanta locuitorii din Quebec

Zeci de cratere au aparut, din senin, pe un deal dintr-un cartier al orasului canadian Quebec. Fenomenul ramane inexplicabil, specialistii negasind deocamdata cauza producerii acestor cratere iesite din comun.

Cratere misterioase masive au aparut, saptamana trecuta, pe un deal din Quebec, Canada, punand in pericol locuitorii orasului, informeaza Global Winnipeg.

"Am trait aici 30 de ani... este un mister ce s-a intamplat", a declarat Edwin Richard, un locuitor al Quebecului.

Aproximativ 40 de gauri, cu latimi cuprinse intre cinci si opt metri, au inceput sa apara pe un deal din cartierul Charlebourg. Acestea sunt asa de mari, incat au pus in pericol casele din apropiere.

Expertii au fost la fata locului pentru a incerca sa afle cauzele producerii acestor cratere. "Aici avem o problema, dar nu stiu sa spun care este cauza", a declarat Marcilio Gama Coelho, inginer geolog.

"Am vorbit cu specialistii de la minister si cu cei de la universitate si nimeni nu are nicio idee", a spus Daniel Lessard, specialist in domeniu.

S-a apelat la echipamente dotate cu radar si sonare pentru a identifica ce se intampla sub pamant. In timp ce testele continua, 40 de persoane au fost informate ca trebuie sa-si paraseasca locuintele.

http://www.ziare.com/magazin/inedit/cratere-misterioase-inspaimanta-locuitorii-din-quebec-1097811
 
Tornadele fac victime din nou in SUA.


Doua tornade au provocat moartea a cel putin patru persoane, miercuri seara, in Massachusetts, in nord-estul Statelor Unite, unde autoritatile au decretat stare de urgenta, au anuntat surse oficiale, citate de AFP.


Aceste tornade au fost de o violenta "fara precedent" in Massachusetts, a declarat purtatorul de cuvant al Agentiei pentru gestionarea situatiilor de urgenta din acest stat american, Scott MacLeod, potrivit caruia aproximativ 20 de localitati au fost afectate de intemperii, relateaza MEDIAFAX.

Guvernatorul Deval Patrick a decretat stare de urgenta, ceea ce a antrenat mobilizarea a 1.000 de membri ai Garzii Nationale, pentru a spori capacitatile serviciilor de interventie, a precizat guvernoratul.

In mai, o tornada a devastat oraselul Joplin din Missouri, in centrul Statelor Unite, provocand moartea a cel putin 142 de persoane. [[VIDEO] Un oras american a fost ras de pe fata pamantului de o tornada]

La sfarsitul lui aprilie, mai multe tornade au afectat sud-estul SUA, provocand moartea a 354 de persoane si pagube importante, acestea fiind cele mai grave din ultimii aproape o suta de ani.


http://edition.cnn.com/video/?/video/us/2011/06/01/vo.mass.tornado.damage.WGGB


http://www.9am.ro/stiri-revista-pre...DEO-Tornadele-fac-victime-din-nou-in-SUA.html
 
Focare de antrax, depistate în două sate sârbe situate în apropierea frontierei cu România

Potrivit site-ului postului B92, focarele de antrax au fost depistate la ferme din satele Bocar şi Novo Miloşevo, situate în apropierea orăşelului Novi Becej, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu România.

Ministerul sârb al Agriculturii a instituit zone de carantină în cele două sate, pentru protejarea persoanelor şi animalelor.

Potrivit presei, două persoane au fost spitalizate pentru că intraseră în contact cu un animal mort de antrax.

Conform site-ului Novinite.com, cazuri de infecţie cu antrax au fost depistate şi în satul bulgar Ieni Kadin, situat în apropiere de frontiera cu Turcia. Animalele infectate au fost sacrificate de autorităţi, care au instituit o zonă de carantină.

http://www.mediafax.ro/externe/foca...-in-apropierea-frontierei-cu-romania-8349677/
 
Rusia anunţă că SUA se confruntă cu un grav accident nuclear în Nebraska
SUA se confruntă în acest moment cu o urgenţă nucleară majoră la centrala atomică din Nebraska, care este afectată de inundaţii, informează Business Insider citând un raport al agenţiei de reglementare în domeniul nuclear din Rusia, citat de publicaţia pakistaneză The Nation.

Zona a fost afectată de revărsările de apă ale fluviului Missouri şi de incendii.

Conform raportului, situaţia de la centrala nucleară Fort Calhoun din Nebraska este unul dintre cele mai grave accidente nucleare din istoria SUA, administraţia Obama încercând să acopere informaţiile legate de incident.

De asemenea, Business Insider menţionează că în zonă au fost interzise zborurile, fiind invocate incendiile.

Incendiul de la centrala nucleară, care a avut loc la 7 iunie, a afectat sistemele de răcire ale centralei timp de 90 de minute.


http://www.ziuaveche.ro/internation...-grav-accident-nuclear-in-nebraska-38881.html
 
Back
Top