• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Echipa nationala de fotbal

Romania a invins Slovacia la tineret

Echipa nationala Under-21 a Romaniei a castigat meciul cu Slovacia din preliminariile pentru Campionatul European, scor 2-0.

Golurile echipei pregatite de Emil Sandoi au fost reusite de Gabriel Enache (min.71) si Leonard Dobre (min.79).

Emil Sandoi a folosit urmatoarea echipa: Lazar - Crețu, Muth, Beța, Cioranu - Ad. Popa, Filip, Raduț (c) (82 S. Buș), L. Dobre - G. Enache, Ad. Stoian (67 Anton).

Dupa acest succes, Romania s-a apropiat la un punct de locul secund, ocupat de Slovacia. Franta este prima in grupa, cu 15 puncte.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...7215/romania-a-invins-slovacia-la-tineret.htm
 
Olandezul Danny Makelie va arbitra partida amicală Austria - România

Olandezul Danny Makelie va arbitra la centru partida amicală pe care echipa naţională a României o va disputa, marţi, 5 iunie, în compania reprezentativei Austriei.

victor-piturca-604-constantin-vladescu.jpg


Makelie, în vârstă de 29 de ani, va fi ajutat de asistenţii Rob van de Ven şi Wilco Lobbert. Arbitru de rezervă va fi austriacul Markus Hameter, , informează site-ul oficial al FRF.

Partida amicală Austria - România se va disputa marţi, 5 iunie, de la ora 21.30, la Innsbruck.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/olande...bitra-partida-amicala-austria-romania-9702023
 
Piturca a depistat principalele pericole

Antrenorul echipei nationale, Victor Piturca, spune ca austriecii sunt favoriti in amicalul de marti.

piti3393.jpg


"E foarte important sa continuam seria buna, sa ne consolidam un lot, iar jucatorii nou-veniti la nationala sa aiba o evolutie buna. Intalnim o echipa a Austriei foarte motivata, au si ei la randul lor doua victorii. Austriecii sunt favoriti, insa vom incerca sa ne impunem jocul. Ei au jucatori importanti de la mijloc in sus, Arnautovici, Alaba, Janko...", a spus Victor Piturca.

Partida amicala dintre Austria si Romania se va disputa marti, de la ora 21:30.

In precedentul meci amical, nationala a invins Elvetia cu scorul de 1-0.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot.../piturca-a-depistat-principalele-pericole.htm
 
România a învins Slovacia, scor 2-0, în preliminariile Campionatului European de tineret

Echipa naţională de tineret a României a învins, marţi, la Mogoşoaia, cu scorul de 2-0 (0-0), reprezentativa similară a Slovaciei, într-o partidă din grupa a 9-a a preliminariilor Campionatului European, ediţia 2011-2013, şi mai păstrează şanse de calificare la turneul final de pe locul 2 al grupei.

fotbal-gol-montaj3-604.jpg


Goluruile tricolorilor au fost marcate de Răduţ '66, dintr-un penalti obţinut de Stoian, şi Filip '89.

Oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 84, după eliminarea lui Gregus pentru două cartonaşe galbene. De asemenea, slovacul Paur a fost şi el eliminat în minutul 90+4.

Selecţionerul Emil Săndoi a folosit următoarea formulă de echipă: Lazăr - Creţu, Gugu, Cioranu, Beţa - Popa, Filip - Enache, Răduţ (Coşereanu '90), Stoian (Pană '80) - Dobre (Nistor '83).

La partida de la Mogoşoaia au asistat aproximativ 800 de spectatori.

Clasamentul grupei a 9-a este următorul: 1. Franţa - 18 puncte (6 jocuri), 2. România - 11 puncte (7 jocuri), 3. Slovacia - 9 puncte (6 jocuri), 4. Kazahstan - 2 puncte (4 jocuri), 5. Letonia - 0 puncte (5 jocuri).

România, care a învins Slovacia şi săptămâna trecută, în deplasare, cu acelaşi scor, mai are de disputat un singur joc în această grupă, cu Letonia în deplasare, la 10 septembrie.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/romani...le-campionatului-european-de-tineret-9710093/
 
Romania face un egal chinuit cu Austria

Romania a terminat la egalitate partida amicala sustinuta cu Austria, scor 0-0, un meci in care doar Ciprian Tatarusanu s-a evidentiat din trupa lui Piturca. Austria a controlat autoritar meciul in ambele reprize, reusind sa-si creeze mai multe ocazii mai ales in prima jumatate.

austria-romania.jpg


Sustinuti de aproape 15.000 de fani din tribune, austriecii au inceput in forta meciul si au luat in serios fiecare faza a meciului, luand in acelasi timp in primire si jumatatea de teren a tricolorilor. Trupa lui Piturca, de cealalta parte, a parut apatica, lipsita de concentrare si parca fara prea mult chef de constructie.

De aceea prima repriza a fost una dominata copios de gazde, austriecii reusind sa-si creeze numeroase faze de poarta la capatul actiunilor sufocante de atac. Tatarusanu a reusit insa sa blocheze in cateva ocazii suturile periculoase ale lui Scharner, Junuzovic sau Alaba.

Tricolorii au avut parte si de sansa dar si de o mana de ajutor din partea arbitrului, care nu a acordat un penalty meritat pentru Austria, in minutul 24, dupa ce Goian l-a faultat pe Aranutovic in careul Romaniei. Arbitrul a facut semn ca jocul poate continua, la fel cum a facut si in startul reprizei a doua, cand austriecii au solicitat iar o lovitura de pedeapsa.

Prima si singura data cand Romania a aparut periculos in careul advers in prima repriza a fost in minutul 43, cand sutul lui Torje a fost respins de Gratzei in lateral la picioarele lui Daniel Niculae, care, surprins de faza, l-a luat la tinta pe portarul austriac.

Cam dupa acelasi scenariu s-a scurs si a doua repriza. Cu Austria la timona, dictand nu doar ritmul de joc dar si dominand jocul in preajma careului Romaniei, Grozav si compania nu s-au descurcat deloc la constructie. Greselile s-au tinut lant in faza ofensiva, jocul pe centru fiind inexistent, iar cel pe laterale extrem de transparent. Iar in rarele ocazii cand mingea a ajuns in fata, Daniel Niculae ori era in offside, ori a gresit preluarea.

A fost nevoie sa intre Chipciu pe final de meci pentru ca Romania sa bifeze al doilea sut pe spatiul portii din acest meci. Sutul mijlocasului nu i-a pus insa mari probleme portarului austriac.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/fot...5/romania-face-un-egal-chinuit-cu-austria.htm
 
Lotul României pentru meciurile cu Estonia şi Andorra

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat, duminică seară, lotul pentru partidele cu reprezentativele Estoniei şi Andorrei, primele din preliminariile Cupei Mondiale din 2014

victor-piturca-604-constantin-vladescu.jpg


Cei 23 de jucători convocaţi sunt următorii:

Portari: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Costel Pantilimon (Manchester City), Ciprian Tătăruşanu (Steaua Bucureşti);

Fundaşi: Alexandru Măţel, Valerică Găman (ambii Astra Ploieşti), Srgian Luchin, Dragoş Grigore (ambii Dinamo Bucureşti), Dorin Goian (Spezia), Vlad Chiricheş (Steaua Bucureşti), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Adrian Sălăgeanu (FC Vaslui);

Mijlocaşi: Gabriel Torje (Granada), Adrian Popa, Alexandru Bourceanu, Mihai Pintilii, Cristian Tănase (toţiSteaua Bucureşti), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Claudiu Voiculeţ, Alexandru Maxim (ambii Pandurii Târgu Jiu);

Atacanţi: Raul Rusescu (Steaua Bucureşti), Ciprian Marica (Schalke 04), Marius Niculae (FC Vaslui), Gheorghe Grozav (Petrolul Ploieşti).

Reunirea echipei naţionale va avea loc luni, de la ora 12.00, la Centru de Fotbal de la Mogoşoaia, informează site-ul oficial al FRF.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/lotul-romaniei-pentru-meciurile-cu-estonia-si-andorra-10012727
 
România a obţinut în Estonia prima victorie la startul unor preliminarii, după trei campanii

Naţionala României a obţinut în Estonia, vineri seară, prima victorie la startul unor preliminarii după trei campanii în care nu s-a înregistrat o astfel de situaţie, cele pentru Euro-2008, Cupa Mondială din 2010 şi Euro-2012.

fotbal-alexandru-hojda.jpg


De asemenea, a fost al 633-lea meci al naţionalei (al 308-lea în deplasare), înregistrându-se a 280-a victorie, din care a 95-a în deplasare, informează frf.ro.

Dintre cei care au participat la precedenta confruntare cu Estonia, din 1999, au mai fost prezenţi vineri la Tallinn doar Lobonţ şi selecţionerul Victor Piţurcă.

Răzvan Raţ a purtat pentru a zecea oară banderola de căpitan, iar Torje şi Lazăr s-au aflat la meciul 20 în tricoul tricolor.

Precedenta victorie a României în deplasare într-un meci oficial a fost tot 2-0, în Luxemburg, la 2 septembrie 2011.

Ultima oară într-un joc oficial când la pauză a fost egal, iar tricolorii au învins la final s-a întâmplat la 10 septembrie 2008, la partida Insulele Feroe - România, scor 0-1 (0-0), din preliminariile CM-2010.

La partida de vineri nu a fost niciun debutant în prima reprezentativă, însă pentru Grozav, Pintilii şi Găman acest meci a fost primul oficial pentru naţională.

Până la Goian, vineri seară, ultimul jucător aparţinând unei echipe de eşalon secund care jucase în naţională într-un meci oficial fusese Luchin, care, contra Franţei, la 6 septembrie 2011, când s-a inaugurat Arena Naţională, era legitimat la FC Timişoara.

Echipa naţională de fotbal a României a debutat, vineri, cu o victorie în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, după ce a învins, scor 2-0 (0-0) în deplasare, reprezentativa Estoniei, într-o partidă disputată pe A. Le Coq Arena din Tallinn. Golurile partidei au fost marcate de Torje '55 şi Ciprian Marica '75.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/romani...unor-preliminarii-dupa-trei-campanii-10039166
 
PRELIMINARIILE CM-2014: ROMÂNIA a învins ANDORRA, scor 4-0, în al doilea meci din grupa D

Echipa naţională a României a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa Andorrei, în cel de-al doilea meci susţinut în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Aceasta este prima victorie a României pe Arena Naţională, după remizele cu Franţa, Belarus şi Uruguay.

andorra-alexandru-hojda.jpg


Golurile partidei au fost marcat de Torje '29, Lazăr '44, Gomes '90+1 autogol şi Maxim 90+3.

România a deschis scorul în minutul 29, când după o acţiune purtată de Tănase pe partea stângă, acesta a pasat la Costin Lazăr, care a prelungit pentru Marica, acesta i-a pasat lui Torje, care a şutat din prima de la 14 metri lateral dreapta la colţul lung.

În minutul 44, Costin Lazăr a înscris cu un şut de la 22 de metri.

În minutul 90+1, Găman a reluat spre poartă cu o lovitură de cap o centrare venită de pe partea stângă, mingea a lovit bara, însă aceasta a ricoşat din spatele portarului Gomes în poartă.

Alexandru Maxim a dus scorul la 4-0, care după o acţiune personală pe partea stângă, a şutat la colţul scurt al porţii apărate de Gomes.

Cartonaş galben: Lima '51.

Jocul a fost condus de o brigadă din Muntenegru, alcătuită din Pavle Radovanovici la centru, ajutat de Dragan Vujovici şi Veselin Radunovici, în timp ce Jovan Kaludjerovici a fost rezervă.

În calitate de Comisar FIFA a fost delegat Steen Michael Dahrup (Danemarca), iar observator de arbitri a fost Vladimir Petrov (Ucraina).

Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost huiduit de către spectatorii prezenţi în stadion în momentul în care l-a înlocuit pe Bogdan Lobonţ. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Tănase în minutul 80, când a fost schimbat de Alexandru Maxim. De altfel, Tănase a fost huiduit de mai multe ori de toţi suporterii prezenţi la meci.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/prelim...or-4-0-in-al-doilea-meci-din-grupa-d-10055699
 
România urcă în clasamentul FIFA. Pe ce loc a ajuns naţionala antrenată de Piţurcă

Echipa naţională a României a urcat 11 locuri în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna septembrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

romania-andorra-alexandru-dobre.jpg


Astfe, România a ajuns pe poziţia 46, cu 619 puncte.

Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda - locul 6 (1.141 de puncte), Turcia - locul 36 (689 de puncte), Ungaria - locul 49 (593 de puncte), Estonia - locul 69 (485 de puncte), Andorra - locul 201 (13 puncte).

Pe primul loc se menţine campioana mondială şi europeană Spania, cu 1.611 puncte, urmată de Germania (1.459 de puncte) şi de Portugalia (1.259 de puncte).

Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Spania 1.611 puncte

2. Germania 1.459

3. Portugalia 1.259

4. Argentina 1.208

5. Anglia 1.196

6. Olanda 1.141

7. Uruguay 1.140

8. Italia 1.106

9. Columbia 1.102

10. Grecia 1.029.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/romani...ajuns-nationala-antrenata-de-piturca-10154201
 
România învinge Belgia, scor 2-1, într-un meci amical

Echipa naţională de fotbal a României a învins, miercuri, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu scorul de 2-1 (1-1), reprezentativa Belgiei, într-o partidă amicală.

romania-belgia-andreea-alexandru.jpg


Au marcat: Maxim '32, Torje '66 (p) / Benteke '23

Min. 23 - Verthongen a centrat de pe partea dreaptă, Gardoş a respins slab cu capul până în picioarele lui Benteke, aflat la circa 14 metri de poartă, iar belgianul a şutat pe jos, mingea trecând printre picioarele lui Găman şi ale lui Gardoş şi intrând în poartă;

Min. 32 - Maxim a şutat de la aproape 20 de metri uşor lateral dreapta şi a trimis mingea în colţul lung al porţii lui Mignolet;

Min 66 - Torje a transformat lovitura de la 11 metri dictată de arbitru după un henţ comis în careu de Verthongen.

Au evoluat următoarele formaţii:

România: Tătăruşanu - Chiricheş (Luchin '61), Găman (Goian '46), Gardoş, Latovlevici (Şt. Radu '69) - D. Nistor (C. Lazăr '46), Pintilii (Borceanu '46) - Maxim (Torje '46), Grozav (Stancu '46), Chipciu (Tănase '46) - Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.

Belgia: Mignolet - Gillet, Van Buyten, Kompany, Verthongen - Fellaini, Witsel, Defour (Vossen '57) - de Bruyne, Benteke (Lukaku '57), Mertens (Mboyo '61). Antrenor: Marc Wilmots.

Arbitri: Mauro Bergonzi - Lorenzo Manganelli, Massimiliano Grillli (toţi Italia) - Rdau Petrescu (România)

La meci au asistat circa 7.000 de spectatori.

Această partidă a fost ultima disputată de naţionala României în 2012.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/romania-invinge-belgia-scor-2-1-intr-un-meci-amical-10322240
 
România învinsă de Polonia, scor 1-4, într-un meci amical

Echipa naţională a României a fost învinsă, sâmbătă seară, cu scorul de 4-1 (4-1), de selecţionata Poloniei, într-un meci amical disputat la Malaga.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Pawlowski '14, Teodorczyk '24, '28, Lukasik '33. Pentru România a înscris Grozav, în minutul 41.

Al patrulea gol al polonezilor a fost înscris de Lukasik cu călcâiul.

România a început meciul în următoarea formulă: Lung - Măţel, Găman, D. Grigore, Al. Vlad - Neagu, Nistor - Chiţu, N. Stanciu, Grozav - Alexe. Selecţionerul Victor Piţurcă i-a mai folosit, pe parcursul jocului, pe Maxim, Răduţ, Luchin, Bălgrădean, Mateiu, Budescu, Alibec şi Nica.

Polonia a început cu următorul "11": Słowik - Broz, Jedrzejczyk, Celeban, Wawrzyniak - Lukasik, Kazmierczak - Wszołek, Pawłowski, Sobota - Teodorczyk.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă spaniolă, condusă la centru de Perez Montero.

Echipa României are programat următorul meci amical miercuri, tot la Malaga, cu naţionala Australiei.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/romania-invinsa-de-polonia-scor-1-4-intr-un-meci-amical-10539553
 
OLANDA - ROMÂNIA. "Tricolorii" au fost învinşi cu 4-0 de "Portocala Mecanică"

Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.

Golurile partide au fost marcate de Van der Vaart '12, Van Persie '56, '65 din penalti şi Lens '90.

În minutul 12, fundaşul central olandez Martins Indi a recuperat o minge, după o greşeală a lui Raţ, i-a pasat lui Rafael van der Vaart, care a înscris cu un şut plasat de la 16 metri.

Robin van Persie a dus scorul la 2-0 în minutul 56, când a reluat cu o lovitură de cap peste Costel Pantilimon, din colţul careului de şase metri, o centrare venită de pe partea stângă de la Arjen Robben.

În minutul 64, Florin Gardoş l-a faultat în careu pe Jermain Lens, arbitrul Mark Clattenburg dictând penalti. Van Persie a transformat cu un şut în stânga lui Pantilimon, care plonjase în colţul opus.

În minutul 90, Chiricheş respinge o minge venită din aut de pe partea dreaptă până la 16 metri, Maher şutează din prima, Pantilimon respinge în faţă, iar Lens înscrie din şase metri.

Olanda: Vermeer - Janmaat, De Vrij, Martins Indi, Blind - De Guzman (Maher '73), Strootman, Van der Vaart (Clasie '80) - Lens, Van Persie (De Jong '86), Robben. Selecţioner: Louis van Gaal.

România: Pantilimon - Tamaş, Chiricheş, Gardoş, Raţ - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa (Torje '63), Grozav (Mutu '68), Tănase (Chipciu '60) - B. Stancu. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Cartonaşe galbene: Martins Indi '47, Blind '61 / Chipciu '88.

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Anglia, avându-l la centru pe Mark Clattenburg, ajutat la cele două linii de Simon Beck şi Stephen Child, în timp ce Lee Probert a fost rezervă.

Imediat după golul de 2-0 marcat de Van Persie, suporterii români prezenţi pe Amsterdam ArenA au început să îi ceară demisia selecţionerului Victor Piţurcă.

La meci a asistat şi atacantul Ciprian Marica, care nu a putut evolua în meciurile cu Ungaria şi Olanda din cauza unei accidentări. Marica a văzut meciul din tribunele stadionului Amsterdam ArenA alături de coechipierul său de la Schalke 04, Klaas-Jan Huntelaar.

Cu "dubla" reuşită în meciul contra României, Robin van Persie l-a egalat în clasamentul all-time al golgheterilor naţionalei Olandei pe Johan Cruyff, cu 33 de goluri.

Clasamentul Grupei D este următorul: 1. Olanda - 18 puncte, 2. Ungaria - 11 puncte, 3. România - 10 puncte, 4. Turcia - 7 puncte, 5. Estonia - 6 puncte, 6. Andorra - 0 puncte.

În etapa următoare, programată la 6 septembrie, vor avea loc următoarele meciuri: România - Ungaria, Estonia - Olanda şi Turcia - Andorra.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/olanda...invinsi-cu-4-0-de-portocala-mecanica-10692739
 
Lovitură de teatru! Meciul Grecia - România va fi transmis de postul de ştiri România TV!

Cu doar o săptămână înaintea meciului Grecia - România, turul barajului pentru calificarea la CM 2014, drepturile TV ale meciului au ajuns la o destinaţie surpriză. Postul de ştiri România TV a reuşit să achiziţioneze drepturile pentru jocul tur din Grecia, după ce Consiliul de Administraţie al TVR a considerat prea mare suma de 270.000 de euro solicitată iniţial de compania care deţinea drepturile. Favorită pentru a transmite şi jocul tur devenise Antena 1, care oferise în jur de 170.000 de euro, dar pe ultima sută de metri postul România TV a câştigat drepturile. Meciul se va juca vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, la Atena. Antena 1 va transmite partida retur patru zile mai târziu, marţi, 19 noiembrie, de pe Arena Naţională, de la ora 21:00, ca parte a contractului cu Federaţia Română de Fotbal pentru jocurile de pe teren propriu din preliminarii.

Postul România TV este deţinut de deputatul PSD Sebastian Ghiţă, care este şi principalul finanţator al echipei de baschet CSU Ploieşti, campioană en-titre a României.

Nu este pentru prima oară când un post de ştiri transmite un meci de fotbal important. În 2006, Realitatea TV a transmis meciul Steaua - Rapid din sferturile Cupei UEFA şi turul semifinalei Steaua - Middlesbrough, pentru cele două partide plătind aproximativ 500.000 de euro. Meciul Steaua - Rapid a reuşit atunci o audienţă foarte bune, 27 de puncte de rating pe publicul urban.

sursa: http://www.prosport.ro/fotbal-inter...ansmis-de-postul-de-stiri-romania-tv-11639257
 
Back
Top