• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

eseu despre invidie

bodo

Prieten
Joined
Nov 29, 2009
Messages
9,993
Reaction score
0
Pentru gusata, cu drag....

Omul invidios
Razvan Rachieriu


Viaţa este un amalgam de frumos şi urât, de iubire şi ură, care interacţionează în oameni, iar raportul dintre pozitivităţi şi negativităţi ne determină calităţile şi defectele.Femeia defineşte noţiunea de frumuseţe, dacă n-ar fi ea n-am înţelege frumosul.Iubirea unui bărbat este o sete de frumos şi o dorinţă de a poseda acest frumos.
Din experienţe acumulate în timp învăţăm ce-nseamnă să fii om : un înger întinat de păcate şi ispite, cu aripile rupte de dezamăgiri şi eşecuri, un pelegrin în căutarea fericirii şi iubirii.
Toţi purtăm ascuns adânc în noi un spital cu fiinţe groteşti, care se numesc obsesii, boli psihice, renunţări, blazări, angoase, etc, însă chirurgul numit raţiune le operează prin voinţă şi pragmatism, pe unele le vindecă, pe altele, incurabile, le aruncă în gunoiul existenţial.
Dacă am avea puterea de a vedea înlăuntrul oamenilor, ne-am îngrozi de ce-am descoperi: simptome ciudate erodând emoţiile, variaţii bizare ale stărilor sufleteşti, o conversaţie unică între sine, egoism şi lăcomie.
Printre bolile sociale contemporane, un loc aparte îl ocupă invidia.Invidia este egoismul celui care se crede nedreptăţit, când starea lui materială reflectă obiectiv potenţialul şi capacitatea lui de a-i depăşi pe alţii sau de a fi întrecut.
Invidia este o plăcere sadică a celui infectat de această plagă lăuntrică, de a-şi calomnia prietenul, de a bârfi calităţile cunoştinţelor şi de a defăima iubita altuia, insinuând că este infidelă.
Omul invidios se încarcă cu energie negativă şi cu efervescenţe ale urii, cu care îşi hrăneşte sufletul funebru.Îşi găseşte în egoism un aliat cu care atacă cu perfidie cinstea în omul integru.Prin calomnie falsă creşte un ideal negru, iar omul bolnav de invidie decade într-un vârtej de bârfă şi răutate, răscolind ambiţiile nejustificate.
Omul invidios este o fire mărginită care are cu prostia o relaţie specială şi dispreţuieşte omul superior, cu care intră într-o emulaţie ridicolă.
Spre deosebire de oamenii buni care percep realitatea ca o armonie cu sine înşişi şi cu ceilalţi şi care transformă existenţa disonantă în eufonii senzoriale, oamenii invidioşi sunt străbătuţi de dezarmonii şi stridenţe interioare, de strigăte asurzitoare de ură şi de grimase sinistre de răzbunări.
Oamenii invidioşi îşi spală minciuna în întuneric, o îmbracă în umbre şi o trimit în oamenii deschişi deghizată în cuvinte onctuoase.
Dacă am putea pătrunde în sufletele răscolite de invidie, ne-am înspăimânta de mormintele imense în care au fost îngropate calităţile, de spaţiul infernal în care arde iubirea şi de ura colosală care tronează înlăuntru.
Fiecare ne luptăm cu fantome existenţiale, unii reuşesc să le dizolve prin raţiune, alţii se lasă posedaţi iremediabil de ură şi invidie.
 
Despre invidie
Nimic nu dezbina mai mult ca invidia si gelozia: zgârcitul se bucura când primeste ceva; invidiosul nu când primeste el, ci când nu primeste altul.

El socoteste ca un bun al lui toata nenorocirea ce se întâmpla altuia si nu ceea ce i se întâmpla bun. Dusman al întregii firi omenesti, el merge peste tot si loveste madularele lui Hristos. Ce poate fi altceva mai nebunesc decât aceasta?

Diavolul e invidios, dar cu privire la oameni si nu fata de diavol, voi, oamenii, va invidiati semenii, ridicându-va, astfel, împotriva sângelui si a neamului vostru, ceea ce diavolul nu face.

La ce îndurare veti alerga? Care va va fi iertarea când vederea izbânzii fratelui vostru va face sa tremurati, sa va îngalbeniti, în loc de a va umple de bucurie, încingându-va fruntea cu o cununa, asa cum se cuvine?

Vreti sa fiti gelosi? Fie!… Fiti gelosi, dar ca sa luati pilda de la cel care merita laudele, ca se te înalti la el, nu sa-l cobori pe el la tine, ca sa savârsesti aceleasi virtuti ca el!… Iata o gelozie de lauda!… A te asemui, nu a nepretui.

Nu a te mâhni de bunurile altuia, ci a suferi cu el, de relele lui. Invidiosul tocmai dimpotriva face.

El se macina în sine când vede izbânzile altuia. Fara sa-si dea nici o osteneala ca sa se înalte, plânge când vede pe altul ridicându-se si face orice ca sa-l coboare.

Cu cine sa asemuim pe omul sfâsiat de aceasta patima?

E asemenea unui magar lenes si plin de osânza, înhamat alaturi de un cal plin de vioiciune, care nu vrea sa se puna pe picioare, încercând prin greutatea lui sa traga în jos pe vrednicul sau tovaras.

Invidiosul nu cugeta la nimic, nu încearca sa faca ceva ca sa se despovareze de aceasta grea toropeala – dar face tot ce poate ca sa izbeasca si sa doboare la pamânt pe cel ce se înalta spre cer. Intru aceasta, este un desavârsit tovaras al diavolului…
 
Stau si ma intreb de ceva vreme in legatura cu acest subiect.Exista cumva vreo diferenta intre invidie si ura?Eu cred ca e una si aceeasi.Poate sa imi raspunda cineva ?
 
Din punctul meu de vedere exista diferente intre ura si invidie :D Ai ura pe cineva , esti invidios pe cineva :) sunt doua lucruri diferite...

ÚRĂ s. v. dușmănie

INVIDIÁ a râvni
 
Back
Top