anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Expresii si proverbe explicate
- Thread starter anuk
- Start date
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Festina lente! (Grăbeşte-te încet!) - SUETONIUS, De vita XII Caesarum
Istoricul atribuie aceste cuvinte lui Augustus, care considera că, pentru un comandant de armată, graba este păgubitoare.
Expresia a fost însuşită de multe popoare, fiind tradusă în limba ţării respective.
Francezii spun: Hâtez-vous lentement.
Germanii: Eile mit Weile.
Istoricul atribuie aceste cuvinte lui Augustus, care considera că, pentru un comandant de armată, graba este păgubitoare.
Expresia a fost însuşită de multe popoare, fiind tradusă în limba ţării respective.
Francezii spun: Hâtez-vous lentement.
Germanii: Eile mit Weile.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
La romani se folosete expresia „a se duce pe Apa Sâmbetei”, cu sensul de a se risipi, a se prăpădi, a se pierde.
Ea poartă numele ultimei zile lucrătoare a săptămânii tradiţionale, deoarece sâmbăta este ziua consacrată amintirii sufletelor celor morţi, atât în calendarul popular, cât şi în cel bisericesc.
„Sâmbăta nimic nu poate reuşi pentru că este la sfârşitul săptămânii. Sfârşitul fiind al morţii şi al morţilor”, după cum a notat Ernest Bernea în lucrarea Cadre ale gândirii populare.
Românii mai credeau că această apă care curge în tărâmul de dincolo este patronată de Sfânta Sâmbătă. Râu fabulos, izvorăşte de sub rădăcinile Arborelui Lumii, ca apă curată, dar după ce înconjoară Pământul de 3, 7, sau 9 ori, ca un şarpe, se îndreaptă spre iad.
Doar că înainte de a ajunge în iad, Apa Sâmbetei mai trece pe lângă nişte ostroave (insule) populate se sufletele Blajinilor sau Rohmanilor, consideraţi în popor drept sufletele unor oameni cuvioşi, deosebit de blânzi şi drepţi, dar care erau mici şi nu puteau isprăvi nicio muncă. Dumnezeu a fost înduioşat de bunătatea şi dăruirea lor, şi i-a luat pentru a-i duce pe tărâmurile celelalte, pe sub pământ, pe acolo unde curge Apa Sâmbetei.
Această proprietate face ca orice curs de apă care curgea printr-un sat de pe vremuri să reprezinte simbolic principala cale de comunicare între cei vii şi cei morţi. De Paştele Blajinilor, românii de odinioară trimiteau acestor Rohmani coji de ouă roşii sfinţite la biserică pe calea apelor curgătoare.
Tot pe ape curgătoare românii dădeau drumul ofrandelor rituale în diferite sâmbete calendaristice dedicate pomenirii morţilor. Pe aceleaşi ape se aruncau obiectele care au aparţinut mortului după înmormântare, sau se lăsau pe apă toate obiectele vechi, nefolosibile în gospodărie, considerându-se că au avut şi ele parte de moartea lor simbolică şi prin urmare aparţin deja strămoşilor la care trebuie să ajungă.
În magia populară, toate apele curgătoare aveau ca arhetip de raportare Apa Sâmbetei, şi deveneau astfel căi de exorcizare a tuturor bolilor şi relelor.
http://adevaruldespredaci.ro
Ea poartă numele ultimei zile lucrătoare a săptămânii tradiţionale, deoarece sâmbăta este ziua consacrată amintirii sufletelor celor morţi, atât în calendarul popular, cât şi în cel bisericesc.
„Sâmbăta nimic nu poate reuşi pentru că este la sfârşitul săptămânii. Sfârşitul fiind al morţii şi al morţilor”, după cum a notat Ernest Bernea în lucrarea Cadre ale gândirii populare.
Românii mai credeau că această apă care curge în tărâmul de dincolo este patronată de Sfânta Sâmbătă. Râu fabulos, izvorăşte de sub rădăcinile Arborelui Lumii, ca apă curată, dar după ce înconjoară Pământul de 3, 7, sau 9 ori, ca un şarpe, se îndreaptă spre iad.
Doar că înainte de a ajunge în iad, Apa Sâmbetei mai trece pe lângă nişte ostroave (insule) populate se sufletele Blajinilor sau Rohmanilor, consideraţi în popor drept sufletele unor oameni cuvioşi, deosebit de blânzi şi drepţi, dar care erau mici şi nu puteau isprăvi nicio muncă. Dumnezeu a fost înduioşat de bunătatea şi dăruirea lor, şi i-a luat pentru a-i duce pe tărâmurile celelalte, pe sub pământ, pe acolo unde curge Apa Sâmbetei.
Această proprietate face ca orice curs de apă care curgea printr-un sat de pe vremuri să reprezinte simbolic principala cale de comunicare între cei vii şi cei morţi. De Paştele Blajinilor, românii de odinioară trimiteau acestor Rohmani coji de ouă roşii sfinţite la biserică pe calea apelor curgătoare.
Tot pe ape curgătoare românii dădeau drumul ofrandelor rituale în diferite sâmbete calendaristice dedicate pomenirii morţilor. Pe aceleaşi ape se aruncau obiectele care au aparţinut mortului după înmormântare, sau se lăsau pe apă toate obiectele vechi, nefolosibile în gospodărie, considerându-se că au avut şi ele parte de moartea lor simbolică şi prin urmare aparţin deja strămoşilor la care trebuie să ajungă.
În magia populară, toate apele curgătoare aveau ca arhetip de raportare Apa Sâmbetei, şi deveneau astfel căi de exorcizare a tuturor bolilor şi relelor.
http://adevaruldespredaci.ro
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Originile şi traseul istoric al expresiei „cântec de lebădă”
Când un artist evoluează pentru ultima dată pe o scenă, se spune că este „cântecul său de lebădă”, ceea ce pare bizar, din moment ce lebedele nu sunt renumite pentru prezenţa lor scenică. Aşadar, de unde provine exact această expresie?
Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Sunetul a fost asemănat cu cel al unui clarinet la care cântă un sufleur neexperimentat. Nu este, deci, un cântec foarte frumos, dar cel puţin este adevărat că are loc înaintea morţii. Specia respectivă este foarte des întâlnită pe teritoriul Greciei, ceea ce a dat naştere ipotezei că în Grecia Antică, cei care au auzit păsările au exagerat puţin fenomenul şi astfel a luat naştere legenda.
Prima menţiune scrisă a cântecului de lebădă a apărut într-o fabulă a lui Esop, numită „Lebăda şi gâsca”:
„Un bogătaş a cumpărat de la piaţă o gâscă şi o lebădă. Pe prima, pentru a fi gătită la masa de seară iar pe cea de-a doua pentru a-i asculta cântecul. Când bucătarul a trebuit să ucidă gâsca, a confundat cele două păsări, pentru că era întuneric şi a prins din greşeală lebăda. Aceasta, simţind ameninţarea morţii a început să cânte şi prin vocea sa a reuşit să se salveze.”
O altă menţiune poate fi găsită în opera lui Eschil „Agamemnon”, scrisă în 450 î.Hr:
„Iată cum zace alături de iubita sa, după ce aceasta a cântat ultima sa elegie , asemenea unei lebede”.
Ideea lebedei care cântă înaintea morţii apare în nenumărate alte opere ale literaturii clasice, în poezie sau muzică. Platon, de exemplu, în dialogul intitulat „Phaidon” sau „Despre suflet”, afirmă că Socrate i-ar fi spus:
„Nu crezi că am acelaşi spirit profetic ca şi o lebădă? Pentru că ea, atunci când simte că i se apropie sfârşitul, după ce a cântat toată viaţa, o face pentru ultima oară, mai puternic ca niciodată, bucurându-se că pleacă să se întâlnească cu zeul al cărei slujitor este. Dar oamenii, pentru că se tem de moarte, spun că lebedele cântă o elegie, fără să-şi dea seama că nici o pasăre nu cântă atunci când este îndurerată, când îi este frig sau foame; nici chiar privighetoarea, nici rândunica, nici pupăza, despre care se spune că îşi cântă tristeţea, deşi eu nu cred asta nici despre ele, nici despre lebede. Ele cântă spre gloria zeului Apollo şi au darul prezicerii, anticipând lucrurile bune care le aşteaptă pe lumea cealaltă, aşadar cântă şi se bucură în acea ultima zi mai mult ca niciodată. Iar eu, la fel, considerându-mă servitorul aceluiaşi zeu, deopotrivă cu lebedele, conştient că am primit de la stăpânul meu acelaşi dar al profeţiei ca şi ele, nu voi părăsi această lume mai puţin bucuros decât lebedele.”
Numeroase personalităţi istorice au încercat să demonteze această idee, aşa cum este cazul lui Pliniu cel Bătrân, care scria în primul secol după Hristos, în lucrarea sa monumentală „Istoria ştiinţelor naturale”:
„Observaţiile şi experienţa mea arată că povestea lebedei muribunde care cântă este falsă”.
În ciuda acestui fapt, ideea s-a perpetuat în timp. În secolul 14, Chaucer scria în poemul „Parlamentul păsărilor”: „Geloasa lebădă cântă înainte de moarte”. De remarcat că acest poem este şi prima lucrare care face referire la Sf. Valentin ca sărbătoare a îndrăgostiţilor.
Chiar şi Leonardo da Vinci a fost convins de ideea lebedei care cântă. Acesta nota în jurnalul său: „Lebăda este albă, fără pată şi cântă duios atunci când moare”
Shakespeare a amintit şi el despre acest lucru în piesa „Neguţătorul din Veneţia” scrisă în secolul 16: „Lăsaţi muzica să sune în timp ce el face alegerea; apoi, dacă va pierde, va avea un sfârşit asemănător lebedei, pierzându-se în muzică.”
Cât despre felul în care expresia „cântec de lebădă” a ajuns să fie asociată cu ultima operă sau reprezentaţie a unui artist, există referinţe destul de vagi.
Cea mai notabilă şi explicită pare a fi o colecţie de cântece scrise de Franz Schubert spre finalul vieţii, intitulată „Schwanengesang” (Cântec de lebădă). Compozitorul s-a stins la doar 31 de ani, în 1828, şi opera sa a fost publicată postum, un an mai târziu. Nu Schubert a fost însă cel care a pus acest nume colecţiei, ci Tobias Haslinger, cel care a publicat-o. De aici, probabil, expresia a căpătat conotaţia pe care o ştim astăzi.
http://www.rador.ro
Când un artist evoluează pentru ultima dată pe o scenă, se spune că este „cântecul său de lebădă”, ceea ce pare bizar, din moment ce lebedele nu sunt renumite pentru prezenţa lor scenică. Aşadar, de unde provine exact această expresie?
Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din plămâni prin traheea sa foarte lungă. Sunetul a fost asemănat cu cel al unui clarinet la care cântă un sufleur neexperimentat. Nu este, deci, un cântec foarte frumos, dar cel puţin este adevărat că are loc înaintea morţii. Specia respectivă este foarte des întâlnită pe teritoriul Greciei, ceea ce a dat naştere ipotezei că în Grecia Antică, cei care au auzit păsările au exagerat puţin fenomenul şi astfel a luat naştere legenda.
Prima menţiune scrisă a cântecului de lebădă a apărut într-o fabulă a lui Esop, numită „Lebăda şi gâsca”:
„Un bogătaş a cumpărat de la piaţă o gâscă şi o lebădă. Pe prima, pentru a fi gătită la masa de seară iar pe cea de-a doua pentru a-i asculta cântecul. Când bucătarul a trebuit să ucidă gâsca, a confundat cele două păsări, pentru că era întuneric şi a prins din greşeală lebăda. Aceasta, simţind ameninţarea morţii a început să cânte şi prin vocea sa a reuşit să se salveze.”
O altă menţiune poate fi găsită în opera lui Eschil „Agamemnon”, scrisă în 450 î.Hr:
„Iată cum zace alături de iubita sa, după ce aceasta a cântat ultima sa elegie , asemenea unei lebede”.
Ideea lebedei care cântă înaintea morţii apare în nenumărate alte opere ale literaturii clasice, în poezie sau muzică. Platon, de exemplu, în dialogul intitulat „Phaidon” sau „Despre suflet”, afirmă că Socrate i-ar fi spus:
„Nu crezi că am acelaşi spirit profetic ca şi o lebădă? Pentru că ea, atunci când simte că i se apropie sfârşitul, după ce a cântat toată viaţa, o face pentru ultima oară, mai puternic ca niciodată, bucurându-se că pleacă să se întâlnească cu zeul al cărei slujitor este. Dar oamenii, pentru că se tem de moarte, spun că lebedele cântă o elegie, fără să-şi dea seama că nici o pasăre nu cântă atunci când este îndurerată, când îi este frig sau foame; nici chiar privighetoarea, nici rândunica, nici pupăza, despre care se spune că îşi cântă tristeţea, deşi eu nu cred asta nici despre ele, nici despre lebede. Ele cântă spre gloria zeului Apollo şi au darul prezicerii, anticipând lucrurile bune care le aşteaptă pe lumea cealaltă, aşadar cântă şi se bucură în acea ultima zi mai mult ca niciodată. Iar eu, la fel, considerându-mă servitorul aceluiaşi zeu, deopotrivă cu lebedele, conştient că am primit de la stăpânul meu acelaşi dar al profeţiei ca şi ele, nu voi părăsi această lume mai puţin bucuros decât lebedele.”
Numeroase personalităţi istorice au încercat să demonteze această idee, aşa cum este cazul lui Pliniu cel Bătrân, care scria în primul secol după Hristos, în lucrarea sa monumentală „Istoria ştiinţelor naturale”:
„Observaţiile şi experienţa mea arată că povestea lebedei muribunde care cântă este falsă”.
În ciuda acestui fapt, ideea s-a perpetuat în timp. În secolul 14, Chaucer scria în poemul „Parlamentul păsărilor”: „Geloasa lebădă cântă înainte de moarte”. De remarcat că acest poem este şi prima lucrare care face referire la Sf. Valentin ca sărbătoare a îndrăgostiţilor.
Chiar şi Leonardo da Vinci a fost convins de ideea lebedei care cântă. Acesta nota în jurnalul său: „Lebăda este albă, fără pată şi cântă duios atunci când moare”
Shakespeare a amintit şi el despre acest lucru în piesa „Neguţătorul din Veneţia” scrisă în secolul 16: „Lăsaţi muzica să sune în timp ce el face alegerea; apoi, dacă va pierde, va avea un sfârşit asemănător lebedei, pierzându-se în muzică.”
Cât despre felul în care expresia „cântec de lebădă” a ajuns să fie asociată cu ultima operă sau reprezentaţie a unui artist, există referinţe destul de vagi.
Cea mai notabilă şi explicită pare a fi o colecţie de cântece scrise de Franz Schubert spre finalul vieţii, intitulată „Schwanengesang” (Cântec de lebădă). Compozitorul s-a stins la doar 31 de ani, în 1828, şi opera sa a fost publicată postum, un an mai târziu. Nu Schubert a fost însă cel care a pus acest nume colecţiei, ci Tobias Haslinger, cel care a publicat-o. De aici, probabil, expresia a căpătat conotaţia pe care o ştim astăzi.
http://www.rador.ro
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
"A trece prin furcile caudine"
Furcile caudine (lat.) – Caudine vine de la numele unui vechi orăşel din Italia: Caudium, în apropierea căruia era un defileu muntos, pe care romanii îl botezaseră Caudinae Furcae (Furcile caudine), sau Caudinae Fauces (Strâmtoarea caudină), azi: valea Arpaia. Dar numele acestor chei muntoase ar fi rămas desigur necunoscut dacă Pontius Herennius, generalul unui popor foarte mândru – samniţii – n-ar fi aplicat romanilor, cu care se războiau de mult, tratamentul cel mai ruşinos din toată istoria lor militară. Faptele s-au petrecut în anul 321 (î.e.n.) şi sunt povestite de Titus Livius în Curtea IX De la fondarea Romei.
Samniţii, vlăguiţi de atâtea bătălii, au restituit romanilor toată prada luată de la ei timp de 20 de ani, le-au trimis şi toţi prizonierii înapoi şi le-au cerut pace. Romanii au acceptat ploconul, dar le-au refuzat pacea. Mânios faţă de această lipsă de mărinimie, Pontius Herennius a atras, printr-un şiretlic, oştile romane în defileul numit „Furcile caudine“ şi nu le-a îngăduit să iasă din această capcană decât după ce au depus armele şi veşmintele şi după ce au trecut sub un jug, în strigătele de ocară ale trupelor samnite.
Expresia „a trece prin furcile caudine” a intrat în toate limbile spre a desemna acceptarea, de nevoie, a unor condiţii grele, înjositoare.
Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969
Aici vedeti in ce mod expica Radu Paraschivescu acesata expresie
Furcile caudine (lat.) – Caudine vine de la numele unui vechi orăşel din Italia: Caudium, în apropierea căruia era un defileu muntos, pe care romanii îl botezaseră Caudinae Furcae (Furcile caudine), sau Caudinae Fauces (Strâmtoarea caudină), azi: valea Arpaia. Dar numele acestor chei muntoase ar fi rămas desigur necunoscut dacă Pontius Herennius, generalul unui popor foarte mândru – samniţii – n-ar fi aplicat romanilor, cu care se războiau de mult, tratamentul cel mai ruşinos din toată istoria lor militară. Faptele s-au petrecut în anul 321 (î.e.n.) şi sunt povestite de Titus Livius în Curtea IX De la fondarea Romei.
Samniţii, vlăguiţi de atâtea bătălii, au restituit romanilor toată prada luată de la ei timp de 20 de ani, le-au trimis şi toţi prizonierii înapoi şi le-au cerut pace. Romanii au acceptat ploconul, dar le-au refuzat pacea. Mânios faţă de această lipsă de mărinimie, Pontius Herennius a atras, printr-un şiretlic, oştile romane în defileul numit „Furcile caudine“ şi nu le-a îngăduit să iasă din această capcană decât după ce au depus armele şi veşmintele şi după ce au trecut sub un jug, în strigătele de ocară ale trupelor samnite.
Expresia „a trece prin furcile caudine” a intrat în toate limbile spre a desemna acceptarea, de nevoie, a unor condiţii grele, înjositoare.
Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969
Aici vedeti in ce mod expica Radu Paraschivescu acesata expresie
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Ce inseamna a deschide Cutia Pandorei?
Semnificatia ei este aceea ca exista uneori un factor declansator al unui intreg sir de evenimenta negative, rele in esentasi care nu mai pot fi controlate ; acel factor declansator poate fi o vorba sau o fapta necugetata, de regula neintentionand a face rau emitand-o sau savarsind-o:faptul ca a fost deschisa cutia frumoasei Pandora nu a fost intentionat, pentru a da drumul relelor in lume, dar asa s-a intamplat.
Concluzia ar fi sa cugetam totdeauna la urmarile vorbelor si faptelor noastre.
Cun putem numi pe cineva care deschide cutia intentionat stiind ce ar putea urma .....?
Semnificatia ei este aceea ca exista uneori un factor declansator al unui intreg sir de evenimenta negative, rele in esentasi care nu mai pot fi controlate ; acel factor declansator poate fi o vorba sau o fapta necugetata, de regula neintentionand a face rau emitand-o sau savarsind-o:faptul ca a fost deschisa cutia frumoasei Pandora nu a fost intentionat, pentru a da drumul relelor in lume, dar asa s-a intamplat.
Concluzia ar fi sa cugetam totdeauna la urmarile vorbelor si faptelor noastre.
Cun putem numi pe cineva care deschide cutia intentionat stiind ce ar putea urma .....?
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Expresia : Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua inseamna ca se cheltiueste prea multa osteneala pentru obținerea unui lucru nensemnat.
DARÁ s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă ,de aici si expesia de mai sus care este oarecum sinonima cu expresia " Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața "adica , costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; trudă multă și folos puțin
https://dexonline.ro/definitie/dara
Ocaua, de origine din limba turca - okka, era unitatea de masura folosita in Moldova si Tara Romaneasca incepand cu secolul al XVII-lea iar daraua, bineinteles tot din turca - dara, era greutatea vasului cu care se facea masuratoarea.
Ocalele etalon erau facute din arama, marcate de visteria statului iar dupa ele se faceau ocale din tinichea ce erau apoi trimise negustorilor din targuri si sate. In sate replica ocalei era confectionata din lemn de catre dogarii care faceau butoaie.
Astfel expresia "mai mare daraua decat ocaua" ne duce cu gandul la niste practici folosite de catre cei care masurau in care raportul dintre oca si dara nu era tocmai cel corect. Un fel de mai greu ambalajul decat continutul, iar de aici sensul in care este folosita astazi expresia, mai mare efortul decat rezultatul.
De aici deriva si o alta expresie " A prinde pe cineva cu ocua mică "a prinde pe cineva cu o minciună, pe cineva care cantareste cu o oca masluita,mai mica.
DARÁ s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă ,de aici si expesia de mai sus care este oarecum sinonima cu expresia " Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața "adica , costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; trudă multă și folos puțin
https://dexonline.ro/definitie/dara
Ocaua, de origine din limba turca - okka, era unitatea de masura folosita in Moldova si Tara Romaneasca incepand cu secolul al XVII-lea iar daraua, bineinteles tot din turca - dara, era greutatea vasului cu care se facea masuratoarea.
Ocalele etalon erau facute din arama, marcate de visteria statului iar dupa ele se faceau ocale din tinichea ce erau apoi trimise negustorilor din targuri si sate. In sate replica ocalei era confectionata din lemn de catre dogarii care faceau butoaie.
Astfel expresia "mai mare daraua decat ocaua" ne duce cu gandul la niste practici folosite de catre cei care masurau in care raportul dintre oca si dara nu era tocmai cel corect. Un fel de mai greu ambalajul decat continutul, iar de aici sensul in care este folosita astazi expresia, mai mare efortul decat rezultatul.
De aici deriva si o alta expresie " A prinde pe cineva cu ocua mică "a prinde pe cineva cu o minciună, pe cineva care cantareste cu o oca masluita,mai mica.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Ce inseamna a cauta nod in papura?
Inseamna a incerca sa gasesti aspecte negative despre persoane, lucruri, situatii, oricat de mici ar fi acestea.
In mod normal, papura nu are noduri, dar daca stai sa o analizezi cu atentie sporita, iti creezi impresia ca ai putea totusi sa gasesti cateva foarte mici.
Si acum sa trecem la oamenii care cauta tot timpul nod in papura.
Sunt acei oameni carora le place sa gaseasca greseli cu orice pret, chiar daca ele nu exista. Le place intotdeauna sa arunce vina pe altcineva, fara a se gandi macar o clipa ca e posibil sa nu aiba dreptate.
Acesti oameni cauta sa gaseasca oamenilor defecte pe care nu le au, iar acest lucru vine din neputinta lor de a-si depasi propriile defecte.
E mult mai simplu sa cauti defecte la altii pentru a-ti diminua propria frustrare, decat sa iti autocorectezi defectele.
Mai exista si categoria aceea de oameni care cauta nod in papura pentru a scapa de cei de langa ei. Neindraznind sa le spuna verde in fata, apeleaza la tot felul de tertipuri pentru a transmite un mesaj de genul : Nu pricepi ca nu vreau sa mai am de-a face cu tine?
Eu cred ca oamenii astia sunt tare nefericiti. A fi vesnic nemultumit si a cauta in permanenta defectele altora e obositor si, pe deasupra, urateste , imbatraneste si prosteste.
https://reginabuburuza.wordpress.com/2013/07/19/a-cauta-nod-in-papura/
A căuta (sau a găsi) cuiva nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt: a căuta pricină de învinuire, a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 5
https://dexonline.ro/definitie/nod
A cauta (cuiva) pricina (cu lumanarea) = a cauta (cuiva) motiv de cearta, a cauta nod in papura. A gasi (cuiva) pricina = a gasi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.
Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod in papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a invinovati pe nedrept.
http://www.dex.ro/text/nod+in+papura
Inseamna a incerca sa gasesti aspecte negative despre persoane, lucruri, situatii, oricat de mici ar fi acestea.
In mod normal, papura nu are noduri, dar daca stai sa o analizezi cu atentie sporita, iti creezi impresia ca ai putea totusi sa gasesti cateva foarte mici.
Si acum sa trecem la oamenii care cauta tot timpul nod in papura.
Sunt acei oameni carora le place sa gaseasca greseli cu orice pret, chiar daca ele nu exista. Le place intotdeauna sa arunce vina pe altcineva, fara a se gandi macar o clipa ca e posibil sa nu aiba dreptate.
Acesti oameni cauta sa gaseasca oamenilor defecte pe care nu le au, iar acest lucru vine din neputinta lor de a-si depasi propriile defecte.
E mult mai simplu sa cauti defecte la altii pentru a-ti diminua propria frustrare, decat sa iti autocorectezi defectele.
Mai exista si categoria aceea de oameni care cauta nod in papura pentru a scapa de cei de langa ei. Neindraznind sa le spuna verde in fata, apeleaza la tot felul de tertipuri pentru a transmite un mesaj de genul : Nu pricepi ca nu vreau sa mai am de-a face cu tine?
Eu cred ca oamenii astia sunt tare nefericiti. A fi vesnic nemultumit si a cauta in permanenta defectele altora e obositor si, pe deasupra, urateste , imbatraneste si prosteste.
https://reginabuburuza.wordpress.com/2013/07/19/a-cauta-nod-in-papura/
A căuta (sau a găsi) cuiva nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt: a căuta pricină de învinuire, a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 5
https://dexonline.ro/definitie/nod
A cauta (cuiva) pricina (cu lumanarea) = a cauta (cuiva) motiv de cearta, a cauta nod in papura. A gasi (cuiva) pricina = a gasi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.
Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod in papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a invinovati pe nedrept.
http://www.dex.ro/text/nod+in+papura
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
" La omul sarac nici boii nu trag”
Acest proverb inseamna defapt ca omul e prost.( nu neaparat
Majoritatea oamenilor cand folosesc acest proverb vor sa sublinieze ca boii bogatilor sunt bine hraniti si deci pot trage bine in jug facandu-le viata usoara bogatilor, pe cand boii oamenilor saraci (ai lor) sunt mai slabi si trag mai greu.
Adevarul este ca atunci cand oamenii folosesc acest proverb ei doar isi plang de mila pentru ca uite, nici boi nu ii ajuta sa aiba o viata mai usoara. Ei prefera sa dea vina pe oricine, chiar si pe boi, inloc sa recunoasca ca doar ei sunt de vina pentru viata pe care o duc. E vina lor ca boii sunt slabi. E vina lor ca ei nu recunosc importanta unor animale de povara bine hranite si aloca resursele in orice alta parte numai pe hrana boilor nu.( nu-i posibil sa fie atat de saraca incat sa nu aibe nutret pt animale ?
Mai mult, chiar daca ar primi niste boi zdraveni cadou, in scurt timp tot cu niste boi slabi o sa se aleaga, tocmai pentru ca nu stiu cum sa-i ingrijeasca.
Bineinteles puteti inlocui “bou” cu orice alta unealta: o drujba, un scuter, un cazan, orice. Omul sarac nu stie sa aiba grija de scule si de asta va ramane sarac. Cei care stiu, chiar daca initial au fost saraci, cu timpul vor duce o viata mult mai buna.
De ce nu stiu oamenii saraci sa aiba grija de scule? pentru ca ei nu sunt in stare sa recunoasca importanta lor pentru generarea bunastarii. De ce nu stiu? lipsa educatiei si prostia. Asadar proverbul “La omul sarac nici boii nu trag” inseamna defapt “Omul e asa de prost ca nici de niste boi nu stie sa aiba grija si, deloc surprinzator, e sarac”. ( ,daca se iau,casatoresc, doua saracii fara pamant ....saraci vor muri
Asadar investiti in educatie, invatati o meserie si nu o sa mai aveti “boi care nu trag”. Mi-a placut raspunsul unui sef de fond de investitii (nu mai retin numele) la intrebarea “Daca ati avea 10 mii de euro in ce i-ati investi?”. Omul a raspuns simplu “In propria educatie!”. Si intr-adevar este un raspuns foarte bun si este o investitie buna. Cu o meserie buna iti recuperezi banii in 2 ani cel mult. Ce urmeaza dupa este doar profit. Bineinteles, oamenii in majoritatea lor, prefera sa faca speculatii riscante (Caritas, FNI, credite, investitii imobiliare, bursa), pentru ca pentru alea nu trebuie sa muncesti. Dar in final pierd banii si raman tot saraci.
Explicatia proverbului ar fi corecta daca nu ar fi tendentoasa
Bun satul de a investi in propria educatie ,cu conditia de a avea ce investi
A-ti pierde baniiin speculatii e prostie,a nu-i avea,e saracie
Sursa
Acest proverb inseamna defapt ca omul e prost.( nu neaparat
Majoritatea oamenilor cand folosesc acest proverb vor sa sublinieze ca boii bogatilor sunt bine hraniti si deci pot trage bine in jug facandu-le viata usoara bogatilor, pe cand boii oamenilor saraci (ai lor) sunt mai slabi si trag mai greu.
Adevarul este ca atunci cand oamenii folosesc acest proverb ei doar isi plang de mila pentru ca uite, nici boi nu ii ajuta sa aiba o viata mai usoara. Ei prefera sa dea vina pe oricine, chiar si pe boi, inloc sa recunoasca ca doar ei sunt de vina pentru viata pe care o duc. E vina lor ca boii sunt slabi. E vina lor ca ei nu recunosc importanta unor animale de povara bine hranite si aloca resursele in orice alta parte numai pe hrana boilor nu.( nu-i posibil sa fie atat de saraca incat sa nu aibe nutret pt animale ?
Mai mult, chiar daca ar primi niste boi zdraveni cadou, in scurt timp tot cu niste boi slabi o sa se aleaga, tocmai pentru ca nu stiu cum sa-i ingrijeasca.
Bineinteles puteti inlocui “bou” cu orice alta unealta: o drujba, un scuter, un cazan, orice. Omul sarac nu stie sa aiba grija de scule si de asta va ramane sarac. Cei care stiu, chiar daca initial au fost saraci, cu timpul vor duce o viata mult mai buna.
De ce nu stiu oamenii saraci sa aiba grija de scule? pentru ca ei nu sunt in stare sa recunoasca importanta lor pentru generarea bunastarii. De ce nu stiu? lipsa educatiei si prostia. Asadar proverbul “La omul sarac nici boii nu trag” inseamna defapt “Omul e asa de prost ca nici de niste boi nu stie sa aiba grija si, deloc surprinzator, e sarac”. ( ,daca se iau,casatoresc, doua saracii fara pamant ....saraci vor muri
Asadar investiti in educatie, invatati o meserie si nu o sa mai aveti “boi care nu trag”. Mi-a placut raspunsul unui sef de fond de investitii (nu mai retin numele) la intrebarea “Daca ati avea 10 mii de euro in ce i-ati investi?”. Omul a raspuns simplu “In propria educatie!”. Si intr-adevar este un raspuns foarte bun si este o investitie buna. Cu o meserie buna iti recuperezi banii in 2 ani cel mult. Ce urmeaza dupa este doar profit. Bineinteles, oamenii in majoritatea lor, prefera sa faca speculatii riscante (Caritas, FNI, credite, investitii imobiliare, bursa), pentru ca pentru alea nu trebuie sa muncesti. Dar in final pierd banii si raman tot saraci.
Explicatia proverbului ar fi corecta daca nu ar fi tendentoasa
Bun satul de a investi in propria educatie ,cu conditia de a avea ce investi
A-ti pierde baniiin speculatii e prostie,a nu-i avea,e saracie
Sursa
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Am avut o disputa destl de aprinsa cu cineva despre sensul proverbului " In tara orbilor, chiorul este imparat."
Explicatia ar fi :
Unde standardele sunt setate foarte jos, elementul care le depaseste catusi de putin reuseste sa se remarce pozitiv sau este considerat de ceilalti ca fiind mai bun, chiar daca, in realitate, este loc de mult mai bine.
Sau....." În țara orbilor, chioru-i împărat, se spune despre o persoană mediocră, care este apreciată în raport cu celelalte persoane și mai puțin dotate din cercul său"
https://dexonline.ro/definitie/chior
Ar putea fi si......
"In tara orbilor, chiorul este imparat " - avantajul unor calităţi deosebite
Explicatia ar fi :
Unde standardele sunt setate foarte jos, elementul care le depaseste catusi de putin reuseste sa se remarce pozitiv sau este considerat de ceilalti ca fiind mai bun, chiar daca, in realitate, este loc de mult mai bine.
Sau....." În țara orbilor, chioru-i împărat, se spune despre o persoană mediocră, care este apreciată în raport cu celelalte persoane și mai puțin dotate din cercul său"
https://dexonline.ro/definitie/chior
Ar putea fi si......
"In tara orbilor, chiorul este imparat " - avantajul unor calităţi deosebite
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
De gustibus et coloribus, non disputandum. Gusturile si culorile nu se discuta
Gusturile nu se discuta, enunta sec o vorba latineasca, incercand sa justifice astfel inutilitatea de a argumenta preferintele personale, variabile de la individ la individ, si libertatea de a putea fi subiectiv in ceea ce priveste anumite preferinte, oricat de ciudate sau nepotrivite li s-ar parea altora.
Expresia din latina, desi e atribuita uneori lui Seneca, alteori lui Cicero, plasata astfel in timpul luminatului imperiu roman, provine de fapt din latina vulgara a vremurilor medievale si se pare ca a inceput sa fie folosita mai des incepand cu secolul al 18-lea.
In 1754, dovada a faptului ca expresia era deja intrucatva populara, Carlo Goldoni a scris un libret de opera comica (pe muzica de Giuseppe Scarlatti) chiar cu numele "De gustibus non est disputandum".
Expresia se foloseste si astazi, in diverse forme: cea lunga, de gustibus non est disputandum, se restrange cateodata la de gustibus non disputandum sau chiar la de gustibus (subintelegandu-se restul). Prin secolul 19 francezii s-au gandit sa adauge inca un detaliu ideii de gust - culorile, si asa a aparut expresia "de gustibus et coloribus non est disputandum".
Expresia care a inceput ca o justificare a gustului personal tinde sa fie astazi folosita mai degraba apologetic: "poti face ceva pe gustul omului?". Daca asta iti place tie, pot eu sa zic ceva? Pentru ca, nu-i asa, gusturile, oricat de proaste, aparent nu se discuta.
Gusturile personale sunt in mare parte un produs al intregului nostru bagaj de cunostinte si de experiente, de cultura si de influente sociale. Nu ne nastem cu ele, cele mai multe sunt gusturi dobandite - si cel muzical, si cel in materie de filme, si cel vestimentar (pe care il dobandim cel mai probabil mimetic).
Sursa
Gusturile nu se discuta, enunta sec o vorba latineasca, incercand sa justifice astfel inutilitatea de a argumenta preferintele personale, variabile de la individ la individ, si libertatea de a putea fi subiectiv in ceea ce priveste anumite preferinte, oricat de ciudate sau nepotrivite li s-ar parea altora.
Expresia din latina, desi e atribuita uneori lui Seneca, alteori lui Cicero, plasata astfel in timpul luminatului imperiu roman, provine de fapt din latina vulgara a vremurilor medievale si se pare ca a inceput sa fie folosita mai des incepand cu secolul al 18-lea.
In 1754, dovada a faptului ca expresia era deja intrucatva populara, Carlo Goldoni a scris un libret de opera comica (pe muzica de Giuseppe Scarlatti) chiar cu numele "De gustibus non est disputandum".
Expresia se foloseste si astazi, in diverse forme: cea lunga, de gustibus non est disputandum, se restrange cateodata la de gustibus non disputandum sau chiar la de gustibus (subintelegandu-se restul). Prin secolul 19 francezii s-au gandit sa adauge inca un detaliu ideii de gust - culorile, si asa a aparut expresia "de gustibus et coloribus non est disputandum".
Expresia care a inceput ca o justificare a gustului personal tinde sa fie astazi folosita mai degraba apologetic: "poti face ceva pe gustul omului?". Daca asta iti place tie, pot eu sa zic ceva? Pentru ca, nu-i asa, gusturile, oricat de proaste, aparent nu se discuta.
Gusturile personale sunt in mare parte un produs al intregului nostru bagaj de cunostinte si de experiente, de cultura si de influente sociale. Nu ne nastem cu ele, cele mai multe sunt gusturi dobandite - si cel muzical, si cel in materie de filme, si cel vestimentar (pe care il dobandim cel mai probabil mimetic).
Sursa
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Fuck
Fuck (fʌk) este un cuvânt englezesc, care, aflat în formă verbală, înseamnă „a purta relaţii sexuale”, dar care poate fi folosit şi ca alte părţi de vorbire (adverb, adjectiv, substantiv sau interjecţie). Adjectivul fucking este utilizat uneori în oratorie pentru a ridica expresivitatea. Utilizarea în general al acestui cuvânt este considerată jignitoare în societatea civilă, dar la fel poate fi cât se poate de acceptabilă în alte cercuri.
Încă nu se ştie dacă cuvântul fuck a fost considerat vulgar în toate timpurile, şi dacă nu, când a fost utilizat pentru prima dată la caracterizarea unor circumstanţe nefericite sau neplăcute sau pentru jignirea intenţionată a oamenilor, ca în cuvântul motherfucker. Prima atestare a cuvântului datează din 1503, când definiţia unei derivări ale sale, fukkit, a apărut în ediţia a 2-a a Dicţionarului limbii engleze de la Oxford
Rădăcina fuck poate servi la formarea substantivelor, verbelor, adverbelor şi adjectivelor. De asemenea, sunt răspândite şi unele locuţiuni verbale, cum ar fi:
Fuck off — îndepărtează-te, pleacă. În engleza americană — a rămâne în urmă faţă de cineva. Cel mai des se foloseşte ca „Închide gura” sau ca „Du-te dracului”
Fuck over — a exploata în propriile interese.
Fuck up — a lucra neîndemânatic, prosteşte, fără răspundere; a greşi în modul cel mai grav; a strica ceva.
Fuck around — a comite greşeli prosteşti, a se purta ca un idiot (sau a înşela partenerul).
Fuck you — cel mai des se foloseşte ca „Du-te dracului”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fuck
Ce inseamna FUCK?
Cuvantul "fuck" este considerat o abreviere de la "Fornication Under [the] Control/Consent/Command of the King", potrivit unei legende urbane care a inceput sa circule la inceputul anilor 1960.
"Fornication Under Carnal/Cardinal Knowledge", "Fornication Under the Christian King", "False Use of Carnal Knowledge", "Felonious Use of Carnal Knowledge", "Felonious Unlawful Carnal Knowledge", "Full-On Unlawful Carnal Knowledge", "For Unlawful Carnal Knowledge", "Found Under Carnal Knowledge" sau "Forced Unlawful Carnal Knowledge" sunt alte expresii despre care se crede ca ar sta la originile mult controversatului "fuck".
Tocmai ca este vorba despre o legenda urbana, aceste acronime nu au fost auzite vreodata inainte de 1960, potrivit lingvistilor.
Mai mult, "fuck" este folosit cu mult inainte de anii '60, deci inainte ca una dintre aceste expresii sa fie cea de la care s-a nascut "fuck".
http://www.ziare.com/magazin/experiment/ce-inseamna-fuck-357075
Antropologul britanic Desmond Morris spune ca "Este unul dintre cele mai vechi gesturi de insultă cunoscute vreodată , degetul mijlociu este penisul, iar degetele chircite de ambele părţi sunt testiculele. Când îl ridici, îi faci cuiva un gest falic".
Pentru gestul numit în zilele noastre "a-i arăta cuiva degetul" (ori mai direct "fuck you!"), romanii aveau propria denumire, respectiv “digitus impudicus"-adică degetul neruşinat, indecent sau insultător.
O alta interpretare
Istoricul roman Tacitus scrie că triburile germanice le arătau degetul soldaţilor romani, iar mai devreme, grecii foloseau degetul mijlociu pentru a face referire la organul genital masculin, cum a fost cazul dramaturgului Aristofan.
Degetul mijlociu pare să fi pătruns în SUA odată cu imgiranţii italieni, fiind "atestat" în anul 1886, când un jucător al echipei de baseball Boston Beaneaters l-a ridicat într-o fotografie de grup cu rivalii de la New York Giants. Francezii au propriul lor salut falic, spune antropologul Morris, numit “bras d’honneur" (braţul de onoare): "Persoana care insultă îşi ridică antebraţul în aer, cu partea din spate în exterior, şi loveşte sau apucă interiorul cotului cu cealaltă mână". Tot de le Morris aflăm că gestul britanicilor – două degete ridicate care formează un “v", cu palma orientată înspre interior, este un...“falus dublu".
Ira Robbins, profesor de drept la Universitatea Americană din Washington DC, care a studiat locul gestului în jurisprudenţă, spune că acesta, chiar dacă la origine simboliza falusul, acum şi-a pierdut acel înţeles şi nu mai este obscen: "Acum poate avea mai multe înţelesuri, simbolizând protestul, furia sau chiar exaltarea!".
http://www.evz.ro/fuck-you-istoria-degetului-ridicat-965502.html
Eu stiam alta varianta .si anume:in batalia de la Angicourt dintre francezi ai englezi in 1415 anticipand victoria, francezii au decis sa taie degetul mijlociu ai tuturor soldatilor englezi luati prizonieri. Astfel, acestia nu mai puteau sa traga cu arcul, ceea ce ii facea inutili in lupta. Doar ca,lucrurile nu au mers cum au crezut francezii ,lupta a fost castigata de englezii care le-a arate francezilor degetul mijlociu, in semn de batjocura .
Fuck (fʌk) este un cuvânt englezesc, care, aflat în formă verbală, înseamnă „a purta relaţii sexuale”, dar care poate fi folosit şi ca alte părţi de vorbire (adverb, adjectiv, substantiv sau interjecţie). Adjectivul fucking este utilizat uneori în oratorie pentru a ridica expresivitatea. Utilizarea în general al acestui cuvânt este considerată jignitoare în societatea civilă, dar la fel poate fi cât se poate de acceptabilă în alte cercuri.
Încă nu se ştie dacă cuvântul fuck a fost considerat vulgar în toate timpurile, şi dacă nu, când a fost utilizat pentru prima dată la caracterizarea unor circumstanţe nefericite sau neplăcute sau pentru jignirea intenţionată a oamenilor, ca în cuvântul motherfucker. Prima atestare a cuvântului datează din 1503, când definiţia unei derivări ale sale, fukkit, a apărut în ediţia a 2-a a Dicţionarului limbii engleze de la Oxford
Rădăcina fuck poate servi la formarea substantivelor, verbelor, adverbelor şi adjectivelor. De asemenea, sunt răspândite şi unele locuţiuni verbale, cum ar fi:
Fuck off — îndepărtează-te, pleacă. În engleza americană — a rămâne în urmă faţă de cineva. Cel mai des se foloseşte ca „Închide gura” sau ca „Du-te dracului”
Fuck over — a exploata în propriile interese.
Fuck up — a lucra neîndemânatic, prosteşte, fără răspundere; a greşi în modul cel mai grav; a strica ceva.
Fuck around — a comite greşeli prosteşti, a se purta ca un idiot (sau a înşela partenerul).
Fuck you — cel mai des se foloseşte ca „Du-te dracului”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fuck
Ce inseamna FUCK?
Cuvantul "fuck" este considerat o abreviere de la "Fornication Under [the] Control/Consent/Command of the King", potrivit unei legende urbane care a inceput sa circule la inceputul anilor 1960.
"Fornication Under Carnal/Cardinal Knowledge", "Fornication Under the Christian King", "False Use of Carnal Knowledge", "Felonious Use of Carnal Knowledge", "Felonious Unlawful Carnal Knowledge", "Full-On Unlawful Carnal Knowledge", "For Unlawful Carnal Knowledge", "Found Under Carnal Knowledge" sau "Forced Unlawful Carnal Knowledge" sunt alte expresii despre care se crede ca ar sta la originile mult controversatului "fuck".
Tocmai ca este vorba despre o legenda urbana, aceste acronime nu au fost auzite vreodata inainte de 1960, potrivit lingvistilor.
Mai mult, "fuck" este folosit cu mult inainte de anii '60, deci inainte ca una dintre aceste expresii sa fie cea de la care s-a nascut "fuck".
http://www.ziare.com/magazin/experiment/ce-inseamna-fuck-357075
Antropologul britanic Desmond Morris spune ca "Este unul dintre cele mai vechi gesturi de insultă cunoscute vreodată , degetul mijlociu este penisul, iar degetele chircite de ambele părţi sunt testiculele. Când îl ridici, îi faci cuiva un gest falic".
Pentru gestul numit în zilele noastre "a-i arăta cuiva degetul" (ori mai direct "fuck you!"), romanii aveau propria denumire, respectiv “digitus impudicus"-adică degetul neruşinat, indecent sau insultător.
O alta interpretare
Istoricul roman Tacitus scrie că triburile germanice le arătau degetul soldaţilor romani, iar mai devreme, grecii foloseau degetul mijlociu pentru a face referire la organul genital masculin, cum a fost cazul dramaturgului Aristofan.
Degetul mijlociu pare să fi pătruns în SUA odată cu imgiranţii italieni, fiind "atestat" în anul 1886, când un jucător al echipei de baseball Boston Beaneaters l-a ridicat într-o fotografie de grup cu rivalii de la New York Giants. Francezii au propriul lor salut falic, spune antropologul Morris, numit “bras d’honneur" (braţul de onoare): "Persoana care insultă îşi ridică antebraţul în aer, cu partea din spate în exterior, şi loveşte sau apucă interiorul cotului cu cealaltă mână". Tot de le Morris aflăm că gestul britanicilor – două degete ridicate care formează un “v", cu palma orientată înspre interior, este un...“falus dublu".
Ira Robbins, profesor de drept la Universitatea Americană din Washington DC, care a studiat locul gestului în jurisprudenţă, spune că acesta, chiar dacă la origine simboliza falusul, acum şi-a pierdut acel înţeles şi nu mai este obscen: "Acum poate avea mai multe înţelesuri, simbolizând protestul, furia sau chiar exaltarea!".
http://www.evz.ro/fuck-you-istoria-degetului-ridicat-965502.html
Eu stiam alta varianta .si anume:in batalia de la Angicourt dintre francezi ai englezi in 1415 anticipand victoria, francezii au decis sa taie degetul mijlociu ai tuturor soldatilor englezi luati prizonieri. Astfel, acestia nu mai puteau sa traga cu arcul, ceea ce ii facea inutili in lupta. Doar ca,lucrurile nu au mers cum au crezut francezii ,lupta a fost castigata de englezii care le-a arate francezilor degetul mijlociu, in semn de batjocura .
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
In vino veritas - in vin este adevarul
Expresie veche de peste 2000 de ani, este atribuita poetului grec Alceu, care a trait cu 6 secole inainte de Hristos. Pe vremea lui, celor banuiti de fapte rele li se dadea sa bea vinuri tari pentru a spune adevarul. Omul la bautura devine vorbaret si atunci dezvaluie taine pe care le-ar ascunde daca ar fi treaz.
Se mai foloseste si expresia ,omul la betie spune adevarul
Expresie veche de peste 2000 de ani, este atribuita poetului grec Alceu, care a trait cu 6 secole inainte de Hristos. Pe vremea lui, celor banuiti de fapte rele li se dadea sa bea vinuri tari pentru a spune adevarul. Omul la bautura devine vorbaret si atunci dezvaluie taine pe care le-ar ascunde daca ar fi treaz.
Se mai foloseste si expresia ,omul la betie spune adevarul