Filozofia oamenilor simpli

[ramanya]

Trebuie sa recunosc ca am facut din filozofie o necesitate zilnica. Nu din filozofia marilor genii, ci din filozofia omului simplu, care a ajuns sa aiba nevoie de filozofie pentru a se elibera de tot ceea ce nu se potriveste cu ritmul sau interior. Vad filozofia ca unica modalitate de exprimare libera, fara teama de a fi criticat, judecat si pedepsit. Procesul nemijlocit de ,,spovedanie" nu este acela din biserica, ci este acela de pe marginea patului - imaginea omului gol stand in genunchi in fata Creatorului sau -. Este si asta o bucurie, o ultima bucurie pura - bucuria de a fi inca in stare sa filozofezi -. Despre tine, despre viata, despre moarte, despre tot si nimic. Si nu o faci pentru ca vrei recunoastere, ci o faci pentru ca vrei sa te eliberezi. Partea cea mai frumoasa a filozofiei este aceea ca o pot practica toti; si oamenii simpli, si cei cu functii in stat, dar si cei cu handicap fizic.

 

[bodo]

Ba , eu te-as contrazice putin, si as spune ca, intr-o lume in care rutina face legea, omul se mai gandeste ca lucrurile se intampla cu un sens si ca cineva ii ghideaza viata .Si asta doar pentru a gasi un vinovat pentru probleme. Din pacate, azi, omul obisnuit isi aduce aminte de filosofie doar in momentele foarte grele din viata.Atunci isi pune intrebarea daca viata merita sau nu traita cand atatea necazuri exista si doar putina fericire,daca exita un Dumnezeu sau o fiinta care il protejeaza sau daca viata are sens si toate se intampla predestinat, cu un scop. Bine, eu ma refer la partea mai serioasa a filozofiei. Ca asa, ai dreptate, toti filosofam pe cate o idee, o luam , o analizam si cum filozofia se ocupa mai mult cu studiul ideii in sine....Si cum ne precepem la orice....

 

[ramanya]

Nu stiu cum vedeti voi, insa eu ma minunez in fiecare zi de faptul ca tot, dar absolut tot ce se prezinta in mass-media nu contine nimic profund, totul este superficial. Iar eu imi vad colegii, de exemplu, despre care am ajuns sa cred ca dependenta de televizor i-a transformat in retardati, din punct de vedere al gandirii independente, fara a avea o sursa care sa-i furnizeze ideile de baza. Mi se pare absurd sa nu poata lega mai mult de 2 fraze ( despre religie de exemplu ) folosind cuvintele lor. Si cand incerc sa le atrag atentia cu jocuri sau ceva de genul, care sa le solicite gandirea imi reproseaza ca-i obosesc. :O Nu spun ca eu as fi un mic Einstein, insa ma uimeste in mod negativ micimea oamenilor si faptul ca devin mai goi cu fiecare zi care trece. Nu vreau sa ma trezesc intr-o zi ca traiesc inconjurata de trupuri din care esenta a disparut de tot. De-aia cred ca filozofia sub forma monologului este binevenita, pentru ca mie personal imi da senzatia de siguranta, siguranta ca inca imi apartin si ca mai pot gandi si simti.

 

[anuk]

De ce simt o urma de pesimism in postarea ta ?Citeste ce urmeaza si zambeste


Un profesor de filozofie statea in fata studentilor sai, avand cateva obiecte in fata sa. Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa il umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost cu totii de acord ca este plin. Apoi, a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi, i-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost, din nou, de acord ca este plin. Apoi, a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Nisipul a umplut spatiul ramas liber.

“Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca asa este si viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul de viata, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa, masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici nu veti ajunge niciodata la lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti si la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip!”

Atunci un student a luat borcanul si a turnat in el o sticla de bere. Berea a umplut ultimele spatii ramase libere si de-abia atunci s-a umplut cu adevarat borcanul.

Morala: nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o bere.

http://www.succesulpersonal.ro/sp/index.php?p=cunoastere&art=80

Si cum nu sunt amatoare de bauturi as modifica :nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o CAFEA

A fost o gluma ,evident :

 

[anuk]

Secretul fericirii.



Daca am vedea jumatatea plina a paharului si am invata sa pretuim mai mult ceea ce avem atunci cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa. "Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce faci". Deci, pana la urma, asa cum spunea cineva, fericirea nu este o destinatie ci un mod de a trai.

Un om alearga, alearga si la un moment dat cineva il opreste
si-l intreaba:
- Unde alergi omule asa?
- In cautarea fericirii!!! si continua sa alerge...
Cea care il intrebase era chiar fericirea.

Reteta fericirii este alta la fiecare dintre noi. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o in timp; altele considera ca a fi fericit inseamna a avea prieteni, a fi sanatos, a fi apreciat si stimat; altele sunt fericite stiindu-se iubite de cineva sau numai stiind ca persoana iubita exista acolo undeva si respira acelasi aer.
A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi. Si intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea. Putem asocia iubirea cu fericirea? Da, dar doar atunci cand cel care iubeste nu confunda dragostea cu posesia, care, aduce cu ea multe suferinte.
Dupa parerea mea nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de proprietate care este contrariul dragostei. Cunosc multi oameni care mi-au spus ca fericirea este o floare rara. Si intr-un fel asa si este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica in lume, ci pentru ca depinde de fiecare din noi cum stie s-o culeaga.

Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie sa te apleci ca sa le culegi. Un om fericit traieste in armonie cu lucrurile sau mai bine spus isi accepta in intregime destinul. Invata sa se bucure de lucrurile pe care Dumnezeu i le ofera. Gaseste fericirea in tot ceea ce face. Dupa parerea mea fericirea inseamna: sa multumesti dimineata ca poti vedea lumina soarelui, ca ai ce pune pe masa, ca esti sanatos, ca poti merge, ca poti vorbi, ca iubesti, ca cineva isi aminteste de tine si nu te-a uitat, ca ai o familie care te iubeste, ca ai copii, si multe altele...
Adevarul este ca ne-am obisnuit sa cautam fericirea acolo unde de fapt ea nu este. Am putea sa incercam sa ne bucuram de fiecare lucru, aparent marunt, fericirea e langa noi insa suntem prea preocupati sa mai simtim asta. Daca ati intreba persoane trecute de 70 de ani ati fi surprinsi ce raspuns v-ar da la aceasta intrebare.
De la persoane trecute prin viata poti invata multe, dar cel mai important ar fi sa-ti pastrezi optimismul, care in esenta este foarte important, mai ales ca lumea noastra este plina de pesimism si negativism.
Daca am vedea jumatatea plina a paharului si am invata sa pretuim mai mult ceea ce avem atunci cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa. "Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce faci". Deci, pana la urma, asa cum spunea cineva, fericirea nu este o destinatie ci un mod de a trai.



http://www.imaginelife.ro

 

[magda]

Oamenii rai ar trebui sa fie singuri

Cateodata am senzatia ca parintii mei m-au crescut intr-un glob de sticla. Ca l-au asezat frumos intr-un loc minunat si mi-au dat voie sa vad sau sa descopar doar lucruri frumoase. Nici nu stiu daca sa le multumesc sau sa fiu suparata pe ei ca nu mi-au spus cum arata lumea adevarata.

Am crezut intotdeauna ca dreptatea e cea care guverneaza bunul mers al lucrurilor. Ca fara dreptate, acest ingredient obligatoriu al unei lumi civilizate, totul ar lua-o razna. Si am crezut intotdeauna ca, indiferent de situatie, exista un moment in care adevarul iese la iveala si cei vinovati platesc amarnic pentru indrazneala lor de a strica mersul civilizat al lumii. Cat de mult am putut sa ma insel! Dreptatea nu are prea multe in comun cu civilizatia, desi tocmai lumea civilizata este cea care construieste edificii somptuase unde oameni invatati, imbracati bizar, in urma unui spectacol ale carui libret nu il intelegi in totalitate, iti spun cine a gresit si cum trebuie sa-si repare greseala.

Dreptatea, ca notiune, este cea pe care inteleptii, filosofii, poetii si scriitorii, liderii de opinie, sau liderii politici, au imbracat-o mereu in cele mai frumoase cuvinte si cele mai profunde definitii. In numele ei s-au purtat razboaie, pentru apararea ei au murit oameni si nerespectarea ei a amputat suflete. Nu o sa ma intreb retoric "ce e dreptatea?". Imi place ideea de notiune a carei profunzime mintea omeneasca o poate doar intui. Fiind o nascocire a speciei umane, nu o putem experimenta in laborator urmarindu-i efectele pe alte specii al carui genom e foarte apropiat de al nostru. Dreptatea este ca o entitate a carei forma si fond se poate schimba sub actiunea a diversi stimuli, de orice natura. Pana la urma, si unei nedreptati flagrante ii poti gasi argumente plauzibile care sa o plaseze fix in antiteza. Sociale, legislative, istorice, filosofice, psihologice...


Din punctul meu de vedere, dreptatea este doar o notiune care a primit definitii frumoase. Este aproape ca religia. Are un fond extraordinar de bun, dar este evocata in mod frecvent tocmai in acele situatii care nu au nici o legatura cu ideea de baza.

Oamenii rai ar trebui sa fie singuri, nu inconjurati de fani.

http://www.feminis.ro/bloguri/Maca/fara-categorie/oamenii-rai-ar-trebui-sa-fie-singuri-1748