• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Frica, principalul mijloc de manipulare psihologica

bodo

Prieten
Joined
Nov 29, 2009
Messages
9,993
Reaction score
0
Ce este Frica?


In sensul riguros si ingust al termenului, frica este o emotie-soc, adeseori precedata de surpriza, provocata de constiinta unei primejdii prezente si imperative care credem ca ameninta conservarea noastra. Pus in stare de alerta, hipotalamusul reactioneaza printr-o mobilizare globala a organismului ce declanseaza diferite tipuri de comportament somatic si provoaca, in special, modificari endocrine. Ca orice emotie, frica poate cauza efecte contrastante in raport cu indivizii si circumstantele, ba chiar reactii alternante la una si aceeasi persoana: accelerarea batailor inimii sau incetinirea lor; o respiratie rapida sau prea lenta; o contractie sau dilatatie a vaselor sangvine; o hiper- sau o hiposecretie a glandelor; constipatie sau diaree, poliurie sau anurie, un comportament de imobilizare sau exteriorizare violenta. In cazurile limita, inhibitia va merge pina la o pseudoparalizie in fata primejdiei (stari cataleptice), iar exteriorizarea va duce la o dezlantuire de miscari violente si neadaptate, caracteristice panicii. Manifestare exterioara si in acelasi timp experienta interioara, emotia produsa de frica elibereaza asadar o energie neobisnuita si o difuzeaza in tot organismul. Aceasta descarcare este in sine o reactie utilitara de legitima aparare, dar pe care individul, mai ales sub efectul agresarilor repetate ale epocii noastre, n-o foloseste intotdeauna cu buna stiinta.

Orice sistem cu principii totalitare declarate sau cu usoare intentii totalitare, sau care se inspira din antecedente ideologice si de guvernare totalitare, foloseste frica drept strategie de baza in dirijarea maselor. Fiecare sef va folosi acest sentiment pentru a putea controla eficient angajatii si pentru a preveni eventualele nemultumiri. In secolele anterioare, inducerea sentimentului de frica era considerata o metoda pedagogica foarte eficienta: prin intermediul ei erau cumintiti toti indivizii care trebuiau sa constituie categoria docililor (copii, elevi, sotii, angajati, robi si, in general, clasa dominata). Marii tirani ai istoriei au excelat intotdeauna in arta de a manipula emotiile si sentimentele indivizilor, in special frica, pentru a-si realiza ambitiile politice. Marii specialisti holywoodieni in materie de frica, precum Hitchcock sau Spielberg, cocheteaza si ei cu acest sentiment uman in scopul propriei glorii si pentru a beneficia de mari dividende financiare. In toate cazurile s-a adeverit ca frica este cel mai eficient mecanism pentru a controla si a manipula echilibrul psihologic al unui individ sau al unei intregi comunitati umane.


Frica si instinctul de supravietuire

De ce nu se mizeaza pe alte emotii umane atunci cind se vrea manipularea cuiva sau crearea unei stari de dependenta sau docilitate? De ce n-ar excela guvernantii, de exemplu, in folosirea sentimentului de iubire, atit de proxim necesitatilor psihologice ale individului si pentru care orice persoana traieste o vulnerabilitate speciala? Din simplul motiv ca inducerea starii de frica este cea mai eficienta metoda si nici o alta emotie nu ofera atita eficacitate in cazul unui efort atit de mic. Frica este una din cele mai puternice emotii, pentru ca tine de unul din instinctele de baza ale individului – cel de supravietuire. Astfel, frica este o stare de spirit fireasca si poate fi conditionata la necesitatea manipulatorului, nu ca in cazul sentimentului de iubire, de exemplu, care nu se supune anumitor conditii. Evolutionistii considera ca anume frica, fiind o emotie a perceperii primejdiei, le-a oferit stramosilor nostri posibilitatea de a supravietui in conditiile dificile ale existentei lor si de a-si proteja progeniturile. Au supravietuit – ca sa nu spunem cei mai fricosi, pentru a nu ne ofensa stramosii – cei mai precauti. Frica este prima ce urmeaza dupa sesizarea unui pericol si are un puternic impact fiziologic. Aceasta conexiune intre instinctul nostru de supravietuire si declansarea fricii subzista si acum in psihicul nostru. In autogestionarea acestei emotii nu ne-am depasit cu nimic stramosii, de aceea manipularea prin intermediul fricii da rezultate coplesitoare cind individului i se sugereaza ca s-ar putea atenta la integritatea lui fizica, materiala, sociala sau profesionala. Altceva e ca instinctul de supravietuire nu mai este nevoit sa se manifeste ca in perioada in care predecesorii nostri traiau in pesteri si deseori platitudinea ambitiilor si principiilor noastre ne provoaca stari de frica exagerata la stimuli minori, insignifianti sau nedemni de nobila menire originara a fricii – sa supravietuiesti si sa-ti perpetuezi specia.


Starea de frica poate fi indusa in cazul supunerii unor experiente traumatizante repetate. Atunci cind individului i se demonstreaza ca orice revolta, orice obiectie, orice replica adusa unei autoritati este urmata de o actiune represiva, protagonistul sau spectatorul acestei interrelationari devine un catelus „pavlovian”, in creierul caruia apare conexiunea „revolta-represiune”, care, la rindul ei, conditioneaza comportamentul dorit de catre manipulator. Mecanismele represive si-au dovedit eficacitatea in multe situatii de-a lungul istoriei. Se stie ca nu este deloc flatant rolul de victima, dar nici autoritatii ce inspira frica psihologii nu-i atribuie caracteristici magulitoare. Din contra, se considera ca tendinta agresiva a oricarei autoritatii vine dintr-o motivatie similara stapinilor de pitbulli: daca nu pot sa inspir respect si credibilitate, atunci voi inspira frica.

Anume caracterul contagios al fricii reprezinta inca un motiv pentru care ea si numai ea este preferata de catre manipulatori – frica fiind cea care conditioneaza stari de psihoza in masa. Dragostea, rusinea, gelozia, compasiunea, invidia etc., chiar daca implica o amplitudine emotionala mult mai spectaculoasa, devenind deseori de o intensitate grotesca, nu sint capabile de manifestari de amploare. O modalitate simpla de a invata frica este sa-ti vezi semenul tremurind de frica: se teme vecinul de palier, colegul de serviciu, iar in timpul unor discutii, aceste temeri se verbalizeaza, se argumenteaza si astfel nu mai putem ramine imuni in fata contagiunii. Asadar, cu cit mai multi vor fi supusi acestei emotii, cu atit mai precauti, mai infricosati si mai nelinistiti vor fi chiar si cei curajosi.


Manipularea psihologica

Frica ramine una din modalitatile preferate de manipulare, deoarece, pe linga caracteristicile enumerate mai sus, ea mai determina pierderea capacitatii de discriminare si a luciditatii subiectului. O tehnica clasica de manipulare se bazeaza pe gestionarea reusita a doua sentimente: de vinovatie si de frica. Pentru a induce sentimentul de vinovatie intotdeauna vor fi disponibile realitati intemeiate sau, daca nu, fictive. Iar in cazul in care subiectul manipularii nu face parte dintr-o categorie psihologica ce ar putea fi usor manipulata cu sentimentul de vinovatie, la acesta se adauga, metodic, frica, ea fiind mult mai eficienta. Modalitatile de inoculare a fricii sint selectate in functie de gradul de accesibilitate a autoritatii la sistemul represiv. Deseori se incepe cu tehnici manipulative blinde si, treptat, se exceleaza pina la cele mai feroce. E foarte eficienta varianta atunci cind in cazul unui pericol ce progreseaza se mai adauga senzatia ca evenimentele ies de sub controlul subiectului. Motivatia comportamentului manipulator prin intermediul fricii este foarte simpla: a crea o relatie bazata pe sentimente de dragoste, respect, credibilitate necesita eforturi mult mai mari. Iar marii manipulatori nu sint dispusi sa faca eforturi pentru o cauza atit de banala pentru ei, cum ar fi, de exemplu, „cumintirea” poporului. Ei au nevoie ca prin eforturi minime sa rezolve aceasta problema, pentru ca inainte ii asteapta „faptele marete”. Nu doar politicienii apeleaza la aceste strategii. In orice relatie patologica, in cadrul careia lipseste armonia (la birou, in familie, intr-un cuplu) sint preferate tehnicile de manipulare prin intermediul fricii. Tehnicile devin si mai eficiente atunci cind cel manipulat atesta carente intelectuale, energetice, spirituale, psihologice etc.

Frica de libertate

Evolutia intelectuala a individului a conditionat si diversificarea starii de frica. Frica de libertate este una din realitatile care poate sa explice unele comportamente de supunere, mai ales in situatiile in care presiunea din partea unei instante superioare nu este foarte agresiva. Libertatea individului, timp de secole, a fost unul din subiectele preferate si valoarea pentru care s-au facut cele mai mari sacrificii. Dar acest termen a implicat si mai continua sa presupuna mari contradictii existentiale si pattern-uri comportamentale paradoxale: pe de o parte, e tentanta sintagma si conditia de „om liber”, pe de alta parte, este angoasanta, in sensul responsabilitatii pe care trebuie sa ti-o asumi fata de propriul destin. Chiar daca se cocheteaza mult cu termenul de libertate, in subconstientul nostru colectiv subzista vechiul sentiment de turma si siguranta pe care ti-o ofera acesta. Individualismul si constiinta propriei libertati sint achizitii aparute mult mai tirziu in istoria omenirii si in psihicul uman, care astazi sint dezvoltate inechitabil la diferite natiuni. Asumarea libertatii, atit la nivel individual, cit si la nivel colectiv, implica eforturi extraordinare si nu este posibila fara un travaliu dureros de autodefinire ca individ si ca natiune. Si invers, abandonarea propriei libertati este deseori un proces pe cit de mediocru, pe atit de placut psihicului. Unii specialisti afirma ca in fosta URSS exista cel mai mic procent de nevroze existentiale. Intrebarea principala referitoare la sensul vietii in astfel de nevroze nu ajungea sa chinuiasca creierul uman decit in cazurile celor care aveau mari inclinatii pentru astfel de tracasari. Chiar de la nastere, sistemul satisfacea niste necesitati primare la capitolul bunastare materiala (care, de exemplu, in aceeasi URSS, timp de 70 de ani, erau comparate cu conditiile de trai de pe timpul tarului si nu cu echivalentele europene), oferea raspunsuri la cele mai chinuitoare intrebari existentiale, raspunsuri bine formulate cu argumentari pertinente si cu un puternic efect psihoterapeutic. Individul traia un soi de siguranta si comoditate existentiala. Frica de libertate si incapacitatea de a fi liber si-a demonstrat ponderea existentiala atunci cind o multime de oameni au devenit neputinciosi in a se descurca fara reperele sistemului dupa anul 1989. Fenomenul „fricii de libertate” se intrevede si in toate cazurile de functionare umana dizarmonioasa, cum ar fi fanatismul religios sau frica de a parasi o relatie de cuplu patologica. Spiritul de om liber iti spune ca trebuie sa traiesti, frica de a trai liber te face sa te afiliezi vreunei turmulite. De aceea starea euforica ce a planat cindva asupra Pietei Marii Adunari Nationale s-a risipit cind moldoveanul s-a dovedit a fi nepregatit pentru conditia de om liber. Se cinta atit de patetic: „O libertate, sfinta libertate...”, pentru ca programul scolar al cetatenilor nu inclusesera existentialismul lui Sartre cu „sintem condamnati la libertate si trebuie sa alegem singuri cine sintem”. Iar cind a trebuit sa alegem „cine sintem”, ni s-a activat subit tuturora nostalgia dupa vegetarea intr-un sistem totalitar. Frica de libertate si-ar fi facut efectul in cazul oricarei guvernari cu promisiuni de functionare paterno-mediocrizanta, nu doar in cazul celei comuniste. Doar ca, in cazul nostru, anume aceasta isi are precedenta cea mai proxima, de aceea nostalgia pentru abandonarea libertatii se concretizeaza in visuri predominant in culoare rosie.


Frica are nobila menire de a oferi supravietuirea individului, in cazul ei insa fiind valabil si reversul medaliei: cei excesiv de prudenti rateaza ocaziile exceptionale ale destinului lor. Cu prea putina frica, viata fizica devine riscanta, insa prea multa frica handicapeaza toate celelalte aspecte ale vietii. Psihologii-evolutionisti intotdeauna au declarat ca anume sentimentului de frica i se datoreaza perpetuarea speciei. Dar, iarasi, daca pe parcursul evolutiei nu se asuma riscul curajului, atunci ceea ce se perpetueaza ia o forma si un continut mediocru…

http://punkt.md/revista/
 
Foarte tare Bodo. Se muleaza perfect pe profilul vecinilor nostri (si pt. stapani si pt. sclavi)
Mi-a placut mult asta:
"Nu doar politicienii apeleaza la aceste strategii. In orice relatie patologica, in cadrul careia lipseste armonia (la birou, in familie, intr-un cuplu) sint preferate tehnicile de manipulare prin intermediul fricii. Tehnicile devin si mai eficiente atunci cind cel manipulat atesta carente intelectuale, energetice, spirituale, psihologice etc."

Se poate trage concluzia ca vecineii nostri nu sint inzestrati cu prea multe calitati, cum vor ei sa dea senzatia, ori de cate ori au ocazia. Spun asta pt. ca tehnicile de manipulare prin intermediul fricii, folosite de Jeni si Adminel, prind extraordinar de bine la ei. Asta inseamna ca sint neste carente mari pe acolo ... Si cand te gandesti ca Jeni numeste acel forum un "Forum de calitate" .... De unde atata caliatate?
 
Manipularea .

Manipularea = forma de influentare agresiva care nu respecta liberal arbitru si in
care primeaza numai interesele surse

Tehnici folosite de manipulatori:

Minciuna- o modalitate de a minimiza efectele si probabilitatile de
a fi manipulat prin minciuna este cunoasterea faptului ca anumite personalitati sunt experte in arta minciunii si a inselatoriei realizand aceste lucruri in moduri subtile

Minciuna prin omisiune- ascunderea sau retinerea unei parti
semnificative de adevar (aceasta tehnica foarte des folosita in
activitatea de propaganda)

Negarea- manipulatorul refuza sa recunoasca ca a facut ceva gresit

Diversiunea- manipulatorul nu da un raspuns direct la o anumita
intrebare, ci creeaza o asa-numita diversiune indreptand directia
discutiei spre o alta problema

Folosirea unor rasp. evazive, ambigue intr-o conversatie

Intimidarea voalata- manipulatorul foloseste amenintari subtile
indirecte sau implicite:D:

Jucarea rolului de victima: manipulatorul se prezinta pe sine ca o
victima a circumstantelor sau a comp si atitud altora pt a castiga simpatie sau pt a starni mila, compasiune. In general oamenilor le pasa de suferinta altora si astfel manipulatorul dezv un teren propice

Manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilităţi pe care le pot avea victimele:

naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt şireţi, necinstiţi şi nemiloşi sau e în negare când e victimizată

conştiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii şi să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă

încredere în sine scăzută – victima se îndoieşte de sine, lipsindu-i încrederea şi hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede

intelectualizare – victima încearcă din greu să înţeleagă manipulatorul şi crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă aşa

dependenţă emoţională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoţional, cu atât este mai vulnerabilă în faţa manipulării sau exploatării.


Manipulatorii in principal au 3 motive/nevoi:

Nevoia de a-si atinge scopurile cu orice pret fara sa tina
cont de gandurile, emotiile celuilalt

Nevoia de a obtine putere si superioritate in relatiile cu
celalalt

Nevoia de a avea in permanenta control



Aspecte psihologice ale persoanelor ce pot fi manipulate:

-sugestibilitate extrem de crescuta.

-dependente emotional-afectiva

-slaba incredere in fortele proprii

-imagine de sine foarte scazuta

-identitate de sine difuza (de la .../sec la caracter)

-lipsa de asertivitate

-incapacitatea de a spune „nu” in anumite situatii

-dependenta in permanenta de aprobarea si acceptarea celorlalti

-grad crescut de labilitate emotionala

-grad crescut de impresionabilitate încredere exagerată – oamenii oneşti presupun adesea că şi ceilalţi sunt oneşti. Se bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competenţa etc. Aceştia se îndoiesc rareori de aşa-zişii experţi.

-

Cazuri celebre de manipulare a grupurilor au efecte extrem de grave in plan social:

1. Jim Johnes- Templul oamenilor:

A convins aprox. 900 de oameni sa comita o sinucidere in masa intr-o comuna agricola din N-V Guianei. Au existat si cativa oameni in care au refuzat sa-si administreze otrava, ei au fost impuscati. J.J. insusi s-a impuscat.
913 oameni dintre care 276 copii otraviti de parinti.



J. Jones- un enorias carismatic , el fondand secta „templul oamenilor”- o secta crestina ce propovaduia lupta impotriva rasismului astfel ca atrage f multi afro- americani de varste dif si de niv de educatie dif.

1970- Biserica sa a fost acuzata de frauda, abuz fizic si violenta impotriva copiilor, a luat membrii sectei si i-a dus in N-V Guianei si a format comuna Johnestown.

Un congresman american a facut un control. S-a petrecut un incident, congresmanul a fost ucis.dupa acest eveniment, J.J. si-a indrumat membrii sa se sinucida. Motivatia: a purifica orasul si comunitatea.
 
Eu cred ca Jeni si Adminel au cetit ce ai scris tu acilea. Prea stapanesc ei bine tehnicile de manipulare. Dar au si material bun pe care sa lucreze... Bine, eu cred ca Jeni e cu cetitul. Cacalinu e cu executatul .... El se incadreaza 50%-50% si in rolul de manipulator si in cel de manipulat. Ce i-a prostit Jeni pe toti. Va spun sincer, sint oameni acolo, care vad in Jeni un real pericol... Le tremura izmenele in fata divei.
E adevarat ca numai userii slabi de inger au ramas acolo. Cei care au avut un gram de minte au plecat de buna voie sau "i-a ajutat" Jeni sa plece, dandu-le ban.

P.S. "Liberul arbitru" e cuvantul preferat al moderatorilor de dincolo. Il folosesc de cate ori au ocazia. Cred ca Jeni le-a trimis pe mail "tehnicile de manipulare" tuturor moderatorilor. Cei cu coloana vertebrala au plecat de mult de pe forumul cel intelijent si de calitate. Cei bolnavi dupa putere au ramas .... Ce sa-i faci, au frustrari mari oamenii, iar forumul si tehnicile astea, sint ca o terapie pt. ei, satisfacandu-le cele 3 NEVOI:

Nevoia de a-si atinge scopurile cu orice pret fara sa tina
cont de gandurile, emotiile celuilalt

Nevoia de a obtine putere si superioritate in relatiile cu
celalalt

Nevoia de a avea in permanenta control

Patetic!!!!
 
Hai sa dezvoltam fiecare tip de frica, separat. Voi incepe cu poate cel mai dezbatut tip de frica si anume frica de moarte. Desi ar trebui sa o privim ca pe un fenomen natural, moartea ne da mai mereu fiori reci. Citim mereu despre viata si moarte, ni se spune ca moartea nu e inamicul , ca e odihna, ca suntem prea legati de viata pentru a intelege moartea, ca este casa unde ajungi dupa multe si lungi calatorii, obosit, frustrat, terminat, pentru a gasi adapost. Cu toate astea, fenomenul asta , firesc pana la urma, ne inspaimanta . Mie, personal, mi-e frica de moarte, pentru simplul fapt ca nu stiu daca va fi o continuare dupa. Mi-e frica pana la urma ca moartea e finalul. Si mai cred ca nu exista om caruia sa nu-i fie frica macar de " vesnicia" mortii. Dar hai sa videm ce zic si aia mai dastepti ca noi :D

Frica de moarte

„Frica de moarte este un fruct bolnăvicios al zorilor suferinţei” (Emil Cioran)

Cu toţii încercăm să ne explicăm moartea, să ne răspundem la întrebările cu privire la moarte. Ce este moartea? Ea reprezintă sfârşitul sau începutul unei noi vieţi în eternitate? Răspunsurile pe care ni le oferim diferă în funcţie de satisfacţia vieţii de până în prezent, de speranţa cu care ne înzestrăm viaţa şi viitorul. Deasemenea credinţa într-o anumită religie ne influenţează răspunsurile şi aşteptările legate de moarte. În lumea hinduşilor moarte este privită ca împlinirea karmei, a destinului sufletului, atman sau esenţa vieţii care se manifestă într-un cerc de veşnice naşteri şi renaşteri prin reîncarnare sau repetare a vieţii. În religia creştină moarte este dincolo, în viaţa de apoi în care spiritul sau duhul este invitat la veşnicie în Rai sau în Iad în funcţie de păcatele săvârşite în timpul vieţii de pe pământ.

Toate fiinţele sunt înzestrate cu un instinct de autoconservare şi supravieţuire, dar pe lângă acestea, omul este înzestrat şi cu capacitate intelectuală făcându-i astfel dureroasă conştientizarea faptului că într-o zi va muri.

Este incontestabil faptul că, într-un anumit sens, oamenii nu îşi acceptă niciodată cu adevărat moartea. Ea este mereu negată în favoarea speranţei de supravieţuire. În cartea intitulată On Death and Dying autoarea E. Kübler-Ross descrie etapele pe care le travesează un bolnav atunci când se apropie momentul morţii. Acceptarea morţii constituie stadiul final în care muribundul “secătuit de orice energie vitală şi licăr de speranţă, abandonează cursa pentru viaţă consolându-se în faţa implacabilului” (Munteanu, 2004), astfel speranţa transformându-se în speranţa supravieţuirii după moarte.

Pentru ca muribundul să poată să ajungă într-un mod eficient şi sănătos în această ultimă etapă de acceptare a morţii el trebuie să fie conştient de efectele propriei boli deoarece aşa cum ar zice Nietzsche în cartea Plânsul lui Nietzsche a psihoterapeutului Irvin D. Yalom: “Fiecare persoană are dreptul la propria moarte. Şi fiecare trebuie să dispună de ea în felul său. Probabil – doar probabil – că există un drept în virtutea căruia putem lua viaţa unui om. Dar nu există nici un drept prin care putem lua moartea unui om. Asta nu e alinare. Asta-i cruzime!”.

Conştientizarea faptului că în cele din urmă cu toţii vom murii, aduce cu sine reacţii emoţionale puternice manifestate printr-o teroare psihologică. Frica de moarte şi implicaţiile ei au fost explicate de trei psihologi sociali, Sheldon Solomon, Jeff Greenberg şi Tom Pyszczynski prin Teoria Managementului Terorii, teorie inspirată din ideile promovate de Ernest Becker în faimoasa sa carte The Denial of Death: A Perspective in Psychiatry and Antropology. Teoria Managementului Terorii se referă la motivaţia oamenilor de a-şi învinge frica de moarte prin investira în sistemul de convingeri culturale prin respectarea normelor, standardelor şi valorilor sociale, care dau sens vieţii, cât şi prin investire în stima de sine ce serveşte la amortizarea anxietăţii provocată de această frică.

Ernest Becker susţine că în centru existenţei noastre se află frica de moarte. Chiar dacă moartea constituie o urmare firească a vieţii, frica asociată ei este atât de intensă încât ne folosim de toate mijloacele pentru a o nega. În opinia acestuia negarea morţii este sursa tuturor psihopatologiilor de care suferă oamenii, modul de manifestare este exprimat prin narcisism, o nevoie obsesivă a omului de a fi recunoscut, de a fi considerat important. Aceasta constituie ceea ce Becker numeşte „destinul tragic al omului” – un efort disperat de a se justifica pe sine ca obiect de valoare primară în Univers, de a fi o figură eroică şi de a aduce o contribuţie mai mare decât oricine altcineva la evoluţia lumii (Hriţuleac, nd).

Într-un mod bizar omul este mai mult sau mai puţin conştient de faptul că doar prin simpla sa existenţă îşi aduce aportul sau amprenta personală asupra lumii, că tot ceea ce face sau nu face lasă o urmă care nu doar rămâne ci şi produce alte efecte. Astfel, în funcţie de acest grad al conştientizării, se angajează într-un soi de comportament sau altul. Acaparat de existenţa în prezent nu poate vedea persistenţa existenţei post mortem, poate doar să şi-o imagineze şi să creadă în ea mai intens sau mai puţin intens. Cei care conştientizează impactul lor asupra întregului sistem, se angajează în diferite acţiuni caritabile, pro bono, adoptând un comportament prosocial.

Din perspectiva teoriei managementului terorii, amintirea morţii poate intensifica dorinţa adoptării unor atitudini şi comportamente prosociale. Acestă idee este susţinută de două studii realizate de Eva Jonas, Jeff Schimel, Jeff Greenberg şi Tom Pyszczynski. În primul studiu oamenii au fost intervievaţi în imediata apropiere a unei case funerare sau la câteva blocuri distanţă fiind rugaţi să indice în funcţie de importanţă, căror organizaţii caritabile (din zece) vor dona o sumă de bani. Cei care au fost intervievaţi în faţa unei case funerare, reamintindu-le astfel de moarte, au raportat un număr mai de acte caritabile faţă de cei care au fost întervievaţi la o distanţă considerabilă de casa funerară. În al doilea studiu, autorii au descoperită că subiecţilor cărora li s-a adus aminte de moarte au donat sume mai mari pentru susţinerea unor organizaţii de caritate din America (şi nu din alte culturi) decât în cazul grupului de control. Cu toate acestea, cele doua studii au arătat că actele de caritate sau comportamentul prosocial nu este doar rezultatul fricii de moarte ci ţine cont de mai mulţi factori precum importanţa atribuită unor astfel de atitudini, în cazul primului studiu. În al doilea studiu s-a arătat că oamenii nu donează mai mulţi bani în general, ci donează mai mult doar în cazul ajutării unor organizaţii din propria cultură. Oricum, indiferent de forma sistemul cultural rămâne un sistem mitic al eroismului, pe care oamenii sunt dispuşi să-l deservească pentru a dobândi un sentiment de excelenţă, sens în viaţă şi statut special.

Majoritatea studiilor care au explicat teoria managementului terorii au adus în discuţie şi religia ca un factor al ameliorării fricii de moarte. De asemenea religia este în mod tradiţional asociată cu moartea, oferind prin diverse ritualuri şi credinţe, confort şi suport celor care luptă cu moartea. Ameliorarea fricii de moarte se află în strânsă legătură cu gradul religiozităţii. J. Raad în Religion as a moderator of mortality salience effects susţine existenţa a două tipuri de religiozitate: intrinsecă şi extrinsecă. Persoanele cu orientare religioasă intrinsecă sunt definite ca persoane care internalizează credinţele religioase făcând din acestea un aspect central al comportamentelor şi vieţii lor. În schimb cei cu orientare religioasă extrinsecă tind să valorizează religia prin prisma beneficiilor pe care le presupune cum ar fi siguranţa, confortul şi statutul în cadrul comunităţii. Prin urmare, în funcţie de gradul de o orientare religioasă, religia poate reduce gradul de anxietate faţă de moarte, dar şi să ajute la îmbunătăţirea stimei de sine şi a toleranţei.

Cele mai multe religii conţin ritualuri şi credinţe legate de viaţa de apoi, propovăduind astfel pentru nemurire, viaţă în eternitate. Dechesne şi colaboratorii au arătat în urma unui studiu că în cazul celor care cred în viaţa de după moarte, efectul salientei morţii este mult diminuat. (Raad, 2003)

Raad în studiul său a pornit de la ipoteza că persoanele cu orientare religioasă intrinsecă, care au reflectat asupra propriei mortalităţi, în urma parcurgerii unui text care prima religia vor experimenta mai puţin efectul salienţei morţii faţă de cei care s-au gândit la propria moarte în urma citirii unu text neutru din punct de vedere religios. Acestă ipoteză a fost infirmată deoarece a fost imposibilă producerea efectelor salienţei mortalităţii prin metoda standar de manipulare a acestei variabile. Efectele salinenţei morţii au avut succes în influenţarea variabilelor religioase, producând un nivel ridicat al religiozităţii subiecţiilor. De asemenea parcurgerea textului în care prima religia, în cazul persoanelor cu orientare religioasă intrinsecă a dus la creşterea nivelui de toleranţă interculturală şi toleranţa imigranţiilor. Prin urmare, nu se poate concluziona faptul că orientarea religioasă, credinţa într-o anumită religie poate reduce anxietatea provocată de frica de moarte.

Ca o concluzie pur empirică, fericirea şi tot ce implică ea ne poate ameliora considerabil frica de moarte. Personal îmi e mai frică de ne găsirea fericirii decât de moarte. Iar această frică, ca oricare altă frică “…nu e născută din întuneric; ea este mai degrabă ca stele – întotdeauna acolo, dar pierzându-şi strălucirea la lumina zilei.” (Yalom, 2006) Chiar şi în frica de moarte, totul se rezumă la speranţă. Îmi aduc aminte de Jean Austen care în cartea sa Raţiune şi simţire spunea: „încearcă să-ţi cunoşti fericirea. Nu-ţi trebuie decât răbdare, sau poţi să-i dai un nume mai fascinant: speranţă.” Atunci, dacă aşa cum ar fi spus Eckart Müller „Speranţa e răul final!” putem considera că fericirea lui Jean Austen este răul final? Sau că speranţa unei vieţi eterne ce nu se concluzionează cu moartea este în sine un rău final?

http://forum.torrents.ro/
 
Frica, indiferent de obiectul ei, este o limitare. La fel si ,,imposibil". Intr-o lume in care oamenii nu cunosc raspunsul unor intrebari cum ar fi ,,Cine esti?" , ,,Cum te-ai nascut?" , si ,,Cine te-a creat?" , modalitatile de influentare a psihicului sunt ,,calea catre victorie". Frica limiteaza modul actiune si sistemul de gandire. Daca este sa dam crezare fizicii cuantice ( ,,Gandurile noastre sunt o fabrica de realitati" ) ajungem la concluzia ( trista ) ca avem o gama limitata de realitati, acestea fiind la randul lor, limitate. Mai trist este, din punctul meu de vedere, ca oamenii se tem inclusiv de posibilitatea de a nu le fi teama de nimic.
 
... sau de iad, sau de un razboi mondial, sau de cutremur, sau de...
 
Frica: Declansator al motivatiei


Fiecare din noi ne nastem cu doua frici ancestrale: frica de a nu cadea si frica de zgomote puternice (Kevin Hogan). Cunosti desigur reflexul bebelusilor de a strange pumnul pentru a prinde degetul atunci cand le atingi palma. Si sigur ai experimentat “senzatia” pe care ti-o da tunetul ce urmeaza imediat unei descarcari electrice din timpul unei furtuni de vara.

Asadar venim pe lume increzatori si neinfricati. Dar frica este o stare care se invata. Studiile arata ca pana la varsta de 7 ani acumulam peste 100 de noi frici. Familia si cei din jurul nostru vrand sa ne protejeze sau sa aiba control asupra noastra ne “imprima”, fara sa stie, tot felul de frici cum ar fi: frica de animale, de persoane straine, de “Bau-Bau”, de politie, de apa, de foc, frici pe care la randul lor le-au dobandit in aceeasi perioada a vietii lor.

De exemplu, un copil care se joaca in fata blocului sau pe strada sau in parc este sfatuit de mama sa aiba grija daca apare vreun caine sa nu fie muscat. De fapt frica de caini e a mamei care vrea sa-si protejeze copilul care acum nu are o asemenea frica. Sa presupunem ca pe acolo apare un catel. Copilul stie despre caini ca acestia sunt periculosi si musca (pentru ca asa i-a spus mama) si vazand catelul o ia la fuga. Catelul insa si el vrea sa se joace, doar e catel, si se ia dupa copil crezand ca si-a gasit partenerul de joaca. Copilul vede cainele care-l urmareste, se sperie si vrea sa alerge si mai tare dar, fiind atent la catel, se impiedica si cade. Se loveste si bineinteles incepe sa planga. Deja asociaza cainii cu durerea. Ajuns acasa mama ii intareste convingerea: - “Ti-am spus sa ai grija la caini ! – Ai avut dreptate, mama. Cainii sunt foarte periculosi!” . ACUM FRICA ESTE INSTALATA!

La spaima reactionam inconstient, in functie de evenimentul care o insoteste, in trei moduri pe care le avem inregistrate in genele noastre: nemiscare, fuga sau lupta.
Prin nemiscare “inghetam de frica”, timp in care creierul care a perceput pericolul real sau imaginar, transmite un semnal care pregateste corpul pentru o reactie brusca.

Ca urmare ritmul batailor inimii creste, tensiunea sanguina si incordarea musculara se accentueaza, simturile se ascut, pupilele se dilata, digestia incetineste, mainile si picioarele transpira si se racesc. Acum corpul este pregatit sa fuga sau sa lupte. Toate acestea au rolul de a ne proteja in situatii in care suntem expusi unor pericole iminente. Abia apoi intervine mintea constienta care analizeaza situatia si ne da raspunsul cel mai bun pentru a actiona in continuare. Prin urmare, daca este intemeiata, frica ne protejaza in fata unor pericole care ne pot ameninta integritatea fizica sau chiar viata. Dupa ce pericolul a trecut sistemul nervos primeste un alt semnal de la creier, urmand relaxarea acestuia si intrarea in normalitate.

La fel reactionam si in cazul in care frica este justificata de prezenta unui eveniment declansator si in cazul in care este doar imaginara, caz in care evenimentul lipseste el aflandu-se doar in mintea noastra. Problema apare in acest din urma caz deoarece acum creierul nu stie ca pericolul a trecut si nu da semnalul de relaxare sistemului nervos, hormonii respectivi sunt secretati in continuare, functiile vitale sunt afectate si viata este pusa in pericol. Cu alte cuvinte se instaleaza stresul. Ca urmare eliminarea temerilor nejustificate si implicit a stresului este vitala, pentru oricare din noi.

De asemenea frica este un motivator extrem de puternic, de cel putin 8 ori, mai puternic decat orice gand pozitiv (dupa cum arata studiile efectuate). Dar este si un inhibitor la fel de puternic care ne afecteaza de foarte multe ori increderea in noi si in posibilitatile noastre. Frica nejustificata este ca o usa care ne blocheaza accesul la ceea ce dorim sa realizam in viata. Multi parinti isi critica copii, in mod repetat, sperand astfel sa-i motiveze sa fie mai buni in tot ceea ce fac, fara sa stie ca de fapt le instaleaza in mod inconstient, frica de esec, frica de care vor scapa, ulterior, foarte greu sau poate o vor duce cu ei mereu fara sa o constientizeze. Astfel parintii isi “programeaza” copiii pentru esec, obtinand exact inversul a ceea ce si-au dorit si nici macar nu stiu din ce cauza. Dau vina tot pe copii, sporindu-le si mai mult aceasta frica si instalandu-le astfel o puternica lipsa de incredere in fortele proprii. Multi oameni ajung la maturitate niste “handicapati” din acest punct de vedere si din pacate transmit mai departe “handicapul” respectiv fiind convinsi (culmea !!!) ca fac un lucru bun.

In incheiere, pentru a-ti face o idee despre cum functioneaza frica imagineaza-ti ca te afli pe un bloc cu 10 etaje. La cativa metri se afla un alt bloc tot cu 10 etaje. Blocurile sunt unite printr-o barna lata de 10 centimetri. Pe blocul celalalt se afla o sacosa cu un milion de euro care iti este promisa ca fiind a ta in cazul in care treci barna, dupa ea. Ce faci? Treci? Si in cazul in care treci, cum treci?

Acum imagineaza-ti ca te afli pe acelasi bloc. Pe blocul celalalt nu se mai afla nici o geanta cu bani, dar blocul tau ia foc si flacarile sunt din ce in ce mai aproape de locul in care esti. Ce faci? Treci? Si daca treci, cum treci?

Acum imagineaza-ti ca esti tot acolo pe bloc. Pe blocul celalalt este copilul tau sau o persoana pe care o iubesti extrem de puternic. Blocul acesta ia foc si flacarile sunt foarte aproape. Ce faci? Treci? Cu ce viteza?

http://www.diperia.ro
 
in toate cele 3 cazuri as trece, cu calm, 10 cm e destul :d
 
Religia, panică și sfârșitul lumii

Scriu acest articol bazat pe anumite convingeri personale și pentru convingerile mele am tot atâtea dovezi precum cei care afirmă contrariul celor susținute de către mine. Sau poate mai multe ori mai puține, de fapt nici nu mă interesează dacă am dreptate sau dacă greșesc. Știu că dacă am dreptate, atunci sunt un om isteț și dacă nu am dreptate, atunci mă doare în cot. Cam până și asta poate fi considerat un criteriu prin care putem defini diferențe între mine, cei ca mine și restul care pun botul la vrăjeli menite să-i schimbe viețile în rău, să le frâneze, să le lege pe anumite percepții fixe și incomode, să devină prizonierii unor manipulări.

Nu doresc să dezvoltăm subiectul religiei în cele mai mici detalii, dar dă bine în titlu și completează un mesaj ce va fi perceput de către cei care sunt în stare s-o perceapă. Nici nu mi-e frică să afirm că sunt un ateist convins și cu greu pot fi dus cu zăhărelul în legătură cu memorii antice despre apariții woodoo, dintr-o epocă în care științele umane erau atât de primitive încât cu greu reușeau oamenii să deosebească o frunză de mentă și una de marijuana. Naiba știe ce viziuni aveau gogii care au decis să scrie o carte care până și în zilele noastre reușește să bage frica în oameni și să se aplece în fața marelui nimic imaginar.

N-o să pierd timpul nici să demonstrez că povestea cu încălzirea globală este o manipulare uriașă și că la fel ca și în cazurile celorlalte manipulări, în spatele acestei fraude se află reale interese mascate. Omul fricos este mult mai slab, mai închis la minte, mult mai singuratic și în frica lui este ca o țintă dezbrăcată în fața șmecherilor răutăcioși. Omul de obicei nu analizează știrile grave în detaliu și nu folosește primii 8-12 ani din școală. Geografie, Fizică, Chimie, Biologie și Istorie. Pentru fraieri sunt doar niște materii care au fost băgate în programa școlară pentru ca elevii să ia note mai multe.

Ați priceput ideea, da? Cei care vor să se îmbogățească, au nevoie de oameni slabi! Acești șmecheri există încă de la începuturi și cred că ei vor fi cei care vor provoca sfârșitul. Altfel n-ar exista sfârșit, numai că în nebunia lor în care se cred superiori celorlalți oameni, la un moment dat vor comite o greșeală fatală. Cel puțin șansele există. Sfârșitul lumii a fost prezis fals, bazat pe bazaconii. Sfârșitul lumii, distrugerea acestei lumi s-a început de mult timp încoace. Ambele tabere sunt de vină. Pe de o parte șmecherii și de cealaltă parte cei slabi. Observatorii ca mine, avem și noi vina noastră care se rezumă la neputință și de multe ori dezinteres.

Deci șmecherii știu foarte bine, că un om sănătos la cap și restul trupului, nu este tocmai obiectul de care au nevoie. Și atunci se intervine cu manipulări menite să provoace frică, panică, ba chiar și isterie în rândul oamenilor. Oamenii panicați sunt incapabili să formeze alianțe, să își unească forțele, să lucreze în echipă. Oamenii cu frică devin niște oameni slabi, ținte ușoare pentru șmecheri, într-un singur cuvânt ei devin niște prizonieri pământeni. Merg la biserică de frică, pentru ca mai târziu biserica să le însemne un refugiu din fața multor probleme care se adună în timp și în lipsa forțelor umane unite sunt incapabili să le rezolve. Își bagă diferite vaccinări pentru că așa trebuie, pentru că șmecherii au comandat o listă întreagă de epidemii care cică vor face rău oamenilor dacă nu se vaccinează. Și uite cum fricoșii ajung să fie prostiți pe cale manuală. Mințile lor se mai degradează un pic.

Când ceva nu este în ordine, se mai inventează o bandă de ucigași în serie (încă nu știu dacă e o glumă urâtă sau o manipulare cu interese) și uite cum se distruge orice șansă ca oamenii să ofere un rost real vieții lor. Eu nu zic că nu ne paște nici un fel de pericol, oricând poți muri chiar și printr-un accident banal, dar trăind cu frica în sân scuză-mă, dar asta nu este viață adevărată. Este o povară incredibil de inutilă.

Sunt posibile catastrofe naturale în urma cărora se poate supraviețui. Dar mă credeți că omenirea de azi a ajuns într-un stadiu în care până și astfel de catastrofe le-ar fi fatale? Pentru că nu există iubire sinceră, respect reciproc și liniște sufletească. Oamenii nu sunt fericiți. Sunt speriați, panicați, sunt isterici și extrem de pesimiști. Dacă lucrurile ar sta altfel, nu am elimina orice pericol, căci până și sufletul uman conține o anumită cantitate de rău și nu toată lumea este capabil să găsească echilibrul între bine și rău. Dar am fi mai uniți, mai dornici să ne ajutăm semenii, să trecem peste greutăți împreună și apoi să ne bucurăm de viață.

Un răsărit de Soare, ciripitul păsărilor, zgomotul gândacilor din iarbă, șuieratul vântului și strălucirea apei, până și aceste fenomene sunt capabile să te liniștească, să-ți provoace un zâmbet interior. Poate că am greșit. De fapt nu sunt ateist. Eu cred în aceste chestii. În natură, în echilibrul mintal, în forța unui întreg și resping din start șansele unei singure unități, dezechilibrul, pesimismul. Nu sunt de acord cu ele.

bucurieEi bine astea sunt adevăratele creme ale vieții și nu prostiile care mișcă marea masă a oamenilor. Quantum Apocalypse. Nu vreau acum să fac haz de necaz și nici nu zic ca să ne bazăm pe filme, dar în acest film în jurul orei 1:01, președintele SUA are un discurs nemaipomenit de potrivit chiar și pentru oamenirea zilelor noastre. Un învățământ pentru o viață!

Vizionează filmul, reține acel mesaj și refugiază-te cu asta prin gândurile tale măcar câteva minute bune. Dă-i dracu de vorbele mele, a celorlalți, a proștilor și ale inteligenților. Găsește-ți singur rostul tău în viață, căci restul este un mare cancan! Tu nu ești obligat să faci parte din rest, tu ai dreptul de a-ți construi propria ta viață, o plasă de protecție împotriva răului din lume. Iubiți-vă și fiți fericiți cât mai puteți, pentru că mâine poate fi deja mult prea târziu. Dar fiți fericiți fără grija enigmei de mâine. Unitatea și seninătatea voastră vă face invincibili și nimic nu poate fi mai rău decât ieri.

http://henrich.ro/2010/11/religia-panica-si-sfarsitul-lumii.html
 
Fain articolul.De fapt ,mie , nu mi-a dat senzatia ca ar fi antireligios. Dimpotriva.

Rectific- anti credinta.Ca religiozitatea e altceva.
 
Frica în România de ieri şi de azi


Înainte de 1989, frica socială era generată prioritar de pericole de ordin politic, arată un nou capitol din cercetarea sociologică rea­lizată de CURS în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. Astăzi, ponderea factorilor declanşatori de frică socială este alta: aproximativ patru din zece persoane intervievate se simt ameninţate de factori de natură economică.
Prof. Septimiu Chelcea
Universitatea din Bucureşti Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Expert CURS

Frica nu este "un prisos de laşitate", cum se crede îndeobşte; ea înseamnă mai de­grabă prevedere decât laşitate, iar opusul fricii nu este curajul, ci calculul raţional, gândirea lucidă. Ea s-a născut o dată cu omul, în negura vremurilor. Este o emoţie negativă, trăită cu diferite grade de intensitate, generată de un pericol, de o ameninţare iminentă, reală sau fictivă, ce se urmăreşte a fi evitată.

Frica ne mobilizează sau ne paralizează. În Eseuri (ediţia întâi, 1580), scriitorul renascentist francez Michel de Montaigne, care a introdus distincţia între frica individuală şi cea colectivă, remarca manifestările polare ale fricii: "Când ne dă aripi la călcâie, când ne ţintuie picioarele". Astăzi, se acceptă cvasiunanim că frica îmbracă două forme: "Frica pasivă" (conduită de evadare, de refugiu în leşin) şi "Frica activă" (fuga din faţa pericolului, considerată pe nedrept o conduită iraţională).

Aşadar, frica reprezintă un semnal de alar­mă, este întru totul naturală. Nu merită să fie lăudată, dar nici blamată. Parafrazând proverbul despre fugă, putem spune: "Frica este ruşi­noasă, dar este sănătoasă". Cine pretinde că nu i-a fost niciodată frică ori nu spune adevărul, ori şi-a pierdut parţial memoria, ori nu este destul de echilibrat din punct de vedere psihic.


NU EXISTĂ FRICĂ, CI FRICI
Aşa cum nu există iubire, ci iubiri care se particularizează după "obiectul" acestei emoţii, după intensitatea "dulcelui fior" sau în funcţie de epoca istorică în care se manifestă (iubirea romantică "inventată" de cavalerii medievali era altceva decât iubirea de azi, dominată de multe ori de formula "Ne-am văzut, ne-am plăcut"), tot astfel mi se pare firesc să vorbim despre frici, nu despre frică.

Pentru sistematizarea fricilor, pe cât de multe, pe atât de variate, putem lua în considerare natura stimulului, a pericolului (este unul obiectiv sau unul imaginar?), tipul de manifestare (activă, pasivă), mecanismul producerii (în principal, biologic sau predominant social), statusul social al persoanelor ce resimt frica (poziţia lor socială înaltă, medie, scăzută), numărul celor cuprinşi de frică (indivizi, colectităţi), epoca istorică (Antichitate, Evul Mediu, modernitate sau contemporaneitate) şi, în fine, sistemul politic în care se manifestă frica (totalitarism, democraţie).


FRICA SOCIALĂ DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOSOCIOLOGIC
Frica socială, în taxonomia propusă în care s-a făcut distincţie între mecanismele biologice şi cele sociale ale fricii, semnifică o emoţie predominant negativă, împărtăşită de un nu­măr de persoane relativ mare (grupuri, catego­rii şi clase sociale sau naţiuni), ca reacţie la pe­ricole de natură socială iminente, reale sau fictive.

Transfigurarea fricii biologice (ca reacţie fiziologică şi comportamentală, ca trăire psihică individuală) în frică socială se produce prin comunicarea interpersonală şi mass-media. Nu în primul rând faptul că pericolul este un fenomen social sau că provine de la un regim politic, de la organizaţii şi persoane cu putere politică şi/sau economică sau instituţii sociale conferă fricii caracter social, ci faptul că ea se transmite de la un individ la altul, cuprinzând un număr semnificativ de persoane (de la mulţimi la clase şi categorii sociale până la popoare şi naţiuni). Aşadar, frica devine socială prin faptul că este împărtăşită în comun.
Acestea fiind spuse, să vedem de ce pericole se fereau cetăţenii din România de dinainte de 1989, comparativ cu fricile de azi.
FRICA SOCIALĂ ÎN COMUNISM/FRICA SOCIALĂ AZI
La întrebarea "Care a fost pericolul (evenimentul social ameninţător) de care vă temeaţi dvs. mai mult înainte de 1990, în perioada 1965-1989?", persoanele care au cunoscut experienţa regimului totalitar îşi amintesc, în primul rând, de ameninţările de ordin politic (aproape o pătrime din eşantion). Dintre aceştia, unii declară că se temeau de activiştii de partid, alţii de regimul comunist în general. Unul din zece respondenţi spune că îi era frică de Securitate, de Miliţie şi de informatorii acestor instituţii.

Concluzia pe baza sondajului CURS: în România, sub Ceauşescu, frica socială era provocată de ameninţările de ordin politic. Sigur, erau şi alţi factori generatori de teamă. Aproximativ 12% dintre cele 1.039 de persoane intervievate indică factori de natură socială, precum frica de a nu deveni victime ale infracţionalităţii, de a nu fi umiliţi, de condiţiile grele de muncă etc. De trei ori mai puţine persoane (adică 3%) afirmă că în perioada 1965-1989 se temeau de evenimente economice nefaste, precum pierderea locului de muncă. În proporţie mai mică (2%), respondenţii amintesc de primejdiile generate de natură, dar agravate sau controlate social: seisme, inundaţii, secetă.

Astăzi, ponderea factorilor declanşatori de frică socială este alta: aproximativ patru din zece persoane intervievate se simt ameniţate de factori de natură economică (colaps economic, adâncirea crizei economice, lipsa locurilor de muncă pentru tineri, inflaţie ş.a.m.d.), iar 15% au în vedere procese sociale ce reprezintă pericole iminente (infracţionalitatea, violenţa stradală, corupţia ş.a.). Pe locul al treilea ca frecvenţă (14%) sunt menţionate spaimele legate de factorii naturali (3% - posibile catastrofe naturale; 6% - pierderea sănătăţii).

Periculozitatea evenimentelor aşa-zis naturale nu este imună faţă de factorii social-economici. În legătură cu acest aspect, scriitorul sud-african Hein Marais (2006) spunea: "Lăsaţi la o parte prejudecata că dezastrele nu discriminează, că mătură totul în calea lor, cu o indiferenţă «democratică». Nenoroci­rile îi ţintesc direct pe săraci, pe cei siliţi să-şi ducă viaţa în calea pericolului".

În prezent, oamenii (6%) se tem de posibilitatea unor mişcări sociale (o nouă revoluţie, război civil, greve, manifestaţii de protest). (vezi graficul privind distribuţia răspunsurilor la întrebarea despre pericolele de care se temeau/se tem cei intervievaţi). Conform rezultatelor sondajului CURS, se poate spune că în perioada comunistă frica socială era generată prioritar de pericole de ordin politic, în prezent ea este indusă, fiind produsă în primul rând de ameninţări de natură economică.
PIRAMIDA FRICILOR SOCIALE ÎN COMUNISM ŞI ÎN TRANZIŢIA POSTCOMUNISTĂ
Pornind de la observaţia că "Frica omului este frica de ceva sau pentru ceva: de boală, de lipsa banilor, de dezonoare; pentru sănătatea sa, pentru familie, status social" (Kurt Riezler, 1944), ne putem imagina o "piramidă a fricilor sociale" pentru fiecare etapă a istoriei, pe verticală trecându-se, de la bază spre vârf, ameninţările în ordinea gravităţii lor (cele mai periculoase plasate la baza piramidei), iar pe orizontală extensia diferitelor frici.

În sondajul CURS, am luat în calcul frica de pierderea vieţii (pentru motive politice), a li­bertăţii (pentru motive politice), a domiciliului, a bunurilor (a averii), a locului de muncă, a avantajelor financiare şi, în fine, a viitorului urmaşilor, ca formă de autorealizare. Pentru perioada anilor 1965-1989, a rezultat o piramidă a fricilor sociale în formă de "urnă", cu baza mai largă decât vârful şi cu mediane mai extinse. Caracteristică pentru piramida fricilor sociale în comunism este extensia fricilor de bază (pierderea vieţii sau a libertăţii din motive politice) şi îngustarea fricilor dinspre vârful piramidei (pierderea locului de muncă şi a avantajelor financiare).

Pentru ziua de azi, piramida fricilor sociale este de formă "triunghiulară cu vârful în jos", baza fiind mai îngustă decât vârful, respectiv proporţia celor care se tem că şi-ar putea pierde viaţa sau libertatea din motive politice este de zece ori mai mică decât frica pentru viitorul incert al copiilor şi al nepoţilor lor (aproximativ 4% faţă de 45%).

Pierderea locului de muncă, şomajul reprezintă pericolul resimţit de aproximativ o pătrime dintre persoanele cuprinse în eşantion; pentru aceeaşi proporţie (25%) din totalul celor intervievaţi conform celor declarate de ei, perspectiva pierderii averilor constituie evenimentul care le produce teamă. Aproximativ 3% dintre cei intervievaţi se tem de pierderea vieţii pentru convingerile politice şi cam tot atâţia trăiesc frica generată de eventualitatea pierderii libertăţii pentru motive politice. Să ne amintim că pericolele pot fi reale, dar şi imaginare. (vezi graficele privind distribuţia răspunsurilor la întrebările despre frica pentru pierderea vieţii.....).


DISTRIBUŢIA INEGALĂ A FRICILOR SOCIALE
Fricile sociale sunt selective, îşi aleg ţintele: de lupi, urşi, şerpi sau alte lighioane ne temem cu toţi, indiferent dacă suntem tineri sau mai puţin tineri, dacă am adunat averi sau suntem săraci, dacă suntem şomeri sau patroni.

Nu stau tot aşa lucrurile cu fricile sociale. Că îşi vor pierde privilegiile se tem doar cei ce le au, la fel şi averile. Cine se teme mai mult în condiţiile crizei ce se prelungeşte în România "ca o zi de post" că îşi vor pierde locul de muncă: intelectualii (persoanele cu studii superioare) sau mun­citorii?

Datele sondajului CURS conduc spre distribuţia fricilor sociale pe două categorii, luate spre exemplificare. Se observă di­fe­renţele mari în ceea ce priveşte frica de şomaj a muncitorilor (două treimi dintre muncitorii intervievaţi au declarat că se tem că îşi vor pierde locul de muncă), comparativ cu persoanele cu studii superioare (aproape jumătate din totalul persoanelor din această categorie).

De asemenea, proporţia celor care trăiesc "cu frica în sân" când se gândesc la soarta hărăzită copiilor şi nepoţilor lor este semnificativ mai mare în rândul muncitorilor (peste 50%), decât printre intelectuali (aproape o cincime).
LA LOCUL DE MUNCĂ, FRICA ESTE LA EA ACASĂ
"Dacă vrem să măsurăm frica în stil american, trebuie să începem studiul de la locurile de muncă, fiindcă acesta este spaţiul unde po­pulaţia suferă, la modul cotidian, strânsoarea fricii şi a coerciţiei" - afirma Corey Robin, profesor de ştiinţe politice la Brooklyn College din New York, într-o lucrare apărută în 2004 la prestigioasa Oxford University Press şi tradusă recent la noi cu titlul "Frica. Istoria unei idei politice" (Bucureşti, Editura Vremea, 2009, 328).

Cred că la fel putem proceda când încercăm să evaluăm "frica în stil românesc": să pornim tot de la locul din care oamenii îşi câştigă bucata de pâine. Dar munca ne asigură nu numai mijloacele de subzistenţă, ci şi împlinirea personalităţii, stima de sine, respectul celorlalţi. "Nu există în Satele Unite valoare plasată mai sus decât munca", ne asigură acelaşi Corey Robin.

Din păcate, la noi "a mun­ci" este depreciativ: "Cine-i harnic şi munceşte ori e prost, ori nu gândeşte" sau, mai blând, "Cine munceşte nu are timp să câştige!". O astfel de mentalitate este păguboasă atât pentru individ, cât şi pentru societate.

Mi-aduc aminte reacţia unui student din fundul sălii de curs: "Iar vreţi să ne îndobitociţi cu munca!?!". Le vorbeam studenţilor despre crezul teologului german Martin Luther: "Omul este pentru muncă născut, aşa cum pa­să­rea este născută pentru a zbura", adău­gân­d doar atât: "Nu monarhia, ci munca salvează Ro­mâ­nia" (La acea vreme, pe clădirea Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" stătea scris cu ne­gru, cu litere uriaşe: "Monarhia salvează România").

Poate nu mi-aş fi amintit acest episod da­că zilele trecute nu m-aş fi întâlnit cu fostul meu student, care, ca absolvent cu ceva ve­chime, îşi căuta acum un loc de muncă: "Domnule profesor, nu ştiţi cumva un job, m-aş angaja oriunde, aş face orice". Criza economică măturase firma de advertising unde lucrase...

De frica şomajului, oamenii îndură aproape orice: salarii de mizerie, program prelungit, condiţii de muncă inumane, umilinţe de tot soiul. Aceasta este "frica în stil românesc".

Sondajul CURS (25 sept. - 7 oct. 2009) a abordat fri­ca la locul de muncă prin întrebarea cu răspunsuri libere: "În prezent, ce vă îngrijorează (vă temeţi) mai mult la locul de muncă?". Compa­rativ, s-a cerut persoaneleor care în decembrie 1989 aveau vârsta de cel puţin 18 ani să răs­pun­dă la întrebarea: "Înainte de 1989, în perioada 1965-1989, ce vă îngrijora (de ce vă temeaţi) mai mult la locul de muncă?" (vezi graficele...)
http://www.jurnalul.ro/special/special/frica-in-romania-de-ieri-si-de-azi-526379.html
 
Frica de a fi tu însuţi

Anxietatea este o reacţie normală la stresul cu care te confrunţi zilnic. De regulă, în situaţii stresante, organismul mobilizează mecanisme nervoase şi hormonale, pentru a face faţă situaţiei, pentru a se adapta. Ca urmare, devii mai atent, mai preocupat de ceea ce ţi se întâmplă. În cazul în care suferi de atac de panică, te poţi simţi copleşit şi depăşit de situaţie. Atacul de panică este o tulburare manifestată prin episoade periodice de frică şi teroare, în care simptomele apar brusc şi ating intensitatea maximă în decurs de aproximativ 10 minute.Cele mai frecvente simptome sunt următoarele: bătăi puternice şi rapide ale inimii, palpitaţii; transpiraţii; tremurături ale membrelor; senzaţia de lipsă de aer sau de sufocare; ameţeli, greaţă sau vărsături; senzaţie de pierdere a controlului, de irealitate; teamă de a muri; teamă de a nu înnebuni; ameţeli etc. Anumite situaţii critice declanşează atacul de panică; uneori, doar amintirea lor este suficientă pentru a le declanşa. Trebuie să ştii că această tulburare nu îţi va curma existenţa, însă dacă amâni să ceri ajutor specializat (psihologic, psihoterapeutic), te supui unui chin continuu şi inutil. Apoi, rişti să te izolezi tot mai mult: stai mai tot timpul în casă de teama de a nu suferi un nou episod de atac de panică; îţi pierzi serviciul sau renunţi la ideea de a-ţi căuta un loc de muncă; îţi pierzi prietenii din cauză că ei nu îţi înţeleg problemele sau le este teamă să-ţi fie în prejmă în astfel de momente; uneori te părăseşte şi partenerul de viaţă sau chiar proprii copii te ocolesc; trăieşti sentimente confuze, contradictorii, de suferinţă, disperare, ruşine, vinovăţie, furie, frustrare etc.
Există foarte multe metode prin care un psihoterapeut te poate ajuta să scapi din acest coşmar în care te poţi simţi prizonier, incapabil de a fi şi de a acţiona în conformitate cu propriile dorinţe: terapia psihodinamică (psihanalitică); terapii cognitiv-comportamentale (tehnici de desensibilizare); tehnici de respiraţie; tehnici de relaxare; tratament medicamentos, prescris de un medic psihiatru. (psih. Gabriela Clement)

Psihologia pentru toţi

Frica de a fi tu însuţi (2)

De cele mai multe ori, episoadele de panică apar ca un mod de protecţie a Eu-lui în calea unor dorinţe, nevoi, pe care persoana în cauză nu a reuşit să şi le satisfacă în mod raţional, conştient şi pe care le-a refulat în inconştient. Astfel pot fi explicate unele cazuri în care episoadele de panică apar o perioadă şi apoi dispar de la sine. De fapt, între timp, persoana şi-a rezolvat (sigură sau ajutată) conflictele de ordin iraţional, inconştient şi nu mai are nevoie să fie protejată prin intermediul acestor episoade de panică. Un exemplu – un tânăr, căsătorit de puţină vreme, absolvent de studii superioare, şomer, acuză episoade de atac de panică ori de câte ori se urcă într-un mijloc de transport în comun pentru a se deplasa din cartierul în care locuieşte spre centrul oraşului. Ciudat ar putea părea faptul că aceste episoade survin numai şi numai în mijlocele de transport în comun şi niciodată în timp ce conduce maşina personală, chiar pe distanţe mari! După mai multe minute de conversaţie, mi se confesează: de mai multe luni de zile este în căutarea unui loc de muncă; se simte complexat de faptul că soţia lucrează şi îl întreţine, fapt care îl face să se simtă tot mai constrâns a-şi găsi o slujbă convenabilă (practic, el se află în toiul unei curse contra-cronometru). Îl întreb cu ce mijloc de transport are de gând să facă naveta, în eventualitatea în care se va angaja undeva. Şi îmi răspunde că nu va folosi maşina personală, deoarece l-ar costa prea mult combustibilul şi că… este mai avantajos să folosească transportul public. În acest moment, devine limpede de ce episoadele de panică se iscaseră în această perioadă a vieţii sale şi de ce aveau loc numai în mijloacele de transport în comun. De fapt, tânărului îi este teamă că nu va reuşi să găsească slujba dorită şi, ca mod de protecţie, (bineînţeles, fără voia sa) „şi-a pregătit” ca scuză de rezervă faţă de soţie problema sa medicală care-l împiedică acum şi, sigur, îl va împiedica şi în viitor să se deplaseze zilnic la un eventual serviciu. Am aflat că, până atunci, fusese consultat de câţiva psihiatri de care s-a declarat nemulţumit şi cărora nu le-a urmat sfaturile; dar că a urmat, totuşi, tratamentul medicamentos prescris şi că aceste episoade de panică îl îngrijorează din ce în ce mai mult… După ceva vreme, ne-am întâlnit din nou; prilej cu care mi-a făcut cunoscut că este fericit, întrucât găsise un serviciu bine plătit şi cu mari perspective de viitor. Bineînţeles, atacurile de panică dispăruseră… în mod „miraculos”; erau legate de o etapă a vieţii care se încheiase şi de care nici nu mai dorea să-şi amintească…
Prin urmare, poate fi atât de uşor să depăşeşti, să învingi o astfel de tulburare: analizându-te cu atenţie sau consultând un specialist care să te asculte cu atenţie şi care să te ajute să înţelegi ce se ascunde în spatele unor asemenea manifestări ce te împiedică să fi tu cel adevărat, să ai controlul asupra propriei tale vieţi.
(psih. Gabriela Clement) http://psihologia.wordpress.com/
 
Back
Top