bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Ce este Frica?
In sensul riguros si ingust al termenului, frica este o emotie-soc, adeseori precedata de surpriza, provocata de constiinta unei primejdii prezente si imperative care credem ca ameninta conservarea noastra. Pus in stare de alerta, hipotalamusul reactioneaza printr-o mobilizare globala a organismului ce declanseaza diferite tipuri de comportament somatic si provoaca, in special, modificari endocrine. Ca orice emotie, frica poate cauza efecte contrastante in raport cu indivizii si circumstantele, ba chiar reactii alternante la una si aceeasi persoana: accelerarea batailor inimii sau incetinirea lor; o respiratie rapida sau prea lenta; o contractie sau dilatatie a vaselor sangvine; o hiper- sau o hiposecretie a glandelor; constipatie sau diaree, poliurie sau anurie, un comportament de imobilizare sau exteriorizare violenta. In cazurile limita, inhibitia va merge pina la o pseudoparalizie in fata primejdiei (stari cataleptice), iar exteriorizarea va duce la o dezlantuire de miscari violente si neadaptate, caracteristice panicii. Manifestare exterioara si in acelasi timp experienta interioara, emotia produsa de frica elibereaza asadar o energie neobisnuita si o difuzeaza in tot organismul. Aceasta descarcare este in sine o reactie utilitara de legitima aparare, dar pe care individul, mai ales sub efectul agresarilor repetate ale epocii noastre, n-o foloseste intotdeauna cu buna stiinta.
Orice sistem cu principii totalitare declarate sau cu usoare intentii totalitare, sau care se inspira din antecedente ideologice si de guvernare totalitare, foloseste frica drept strategie de baza in dirijarea maselor. Fiecare sef va folosi acest sentiment pentru a putea controla eficient angajatii si pentru a preveni eventualele nemultumiri. In secolele anterioare, inducerea sentimentului de frica era considerata o metoda pedagogica foarte eficienta: prin intermediul ei erau cumintiti toti indivizii care trebuiau sa constituie categoria docililor (copii, elevi, sotii, angajati, robi si, in general, clasa dominata). Marii tirani ai istoriei au excelat intotdeauna in arta de a manipula emotiile si sentimentele indivizilor, in special frica, pentru a-si realiza ambitiile politice. Marii specialisti holywoodieni in materie de frica, precum Hitchcock sau Spielberg, cocheteaza si ei cu acest sentiment uman in scopul propriei glorii si pentru a beneficia de mari dividende financiare. In toate cazurile s-a adeverit ca frica este cel mai eficient mecanism pentru a controla si a manipula echilibrul psihologic al unui individ sau al unei intregi comunitati umane.
Frica si instinctul de supravietuire
De ce nu se mizeaza pe alte emotii umane atunci cind se vrea manipularea cuiva sau crearea unei stari de dependenta sau docilitate? De ce n-ar excela guvernantii, de exemplu, in folosirea sentimentului de iubire, atit de proxim necesitatilor psihologice ale individului si pentru care orice persoana traieste o vulnerabilitate speciala? Din simplul motiv ca inducerea starii de frica este cea mai eficienta metoda si nici o alta emotie nu ofera atita eficacitate in cazul unui efort atit de mic. Frica este una din cele mai puternice emotii, pentru ca tine de unul din instinctele de baza ale individului – cel de supravietuire. Astfel, frica este o stare de spirit fireasca si poate fi conditionata la necesitatea manipulatorului, nu ca in cazul sentimentului de iubire, de exemplu, care nu se supune anumitor conditii. Evolutionistii considera ca anume frica, fiind o emotie a perceperii primejdiei, le-a oferit stramosilor nostri posibilitatea de a supravietui in conditiile dificile ale existentei lor si de a-si proteja progeniturile. Au supravietuit – ca sa nu spunem cei mai fricosi, pentru a nu ne ofensa stramosii – cei mai precauti. Frica este prima ce urmeaza dupa sesizarea unui pericol si are un puternic impact fiziologic. Aceasta conexiune intre instinctul nostru de supravietuire si declansarea fricii subzista si acum in psihicul nostru. In autogestionarea acestei emotii nu ne-am depasit cu nimic stramosii, de aceea manipularea prin intermediul fricii da rezultate coplesitoare cind individului i se sugereaza ca s-ar putea atenta la integritatea lui fizica, materiala, sociala sau profesionala. Altceva e ca instinctul de supravietuire nu mai este nevoit sa se manifeste ca in perioada in care predecesorii nostri traiau in pesteri si deseori platitudinea ambitiilor si principiilor noastre ne provoaca stari de frica exagerata la stimuli minori, insignifianti sau nedemni de nobila menire originara a fricii – sa supravietuiesti si sa-ti perpetuezi specia.
Starea de frica poate fi indusa in cazul supunerii unor experiente traumatizante repetate. Atunci cind individului i se demonstreaza ca orice revolta, orice obiectie, orice replica adusa unei autoritati este urmata de o actiune represiva, protagonistul sau spectatorul acestei interrelationari devine un catelus „pavlovian”, in creierul caruia apare conexiunea „revolta-represiune”, care, la rindul ei, conditioneaza comportamentul dorit de catre manipulator. Mecanismele represive si-au dovedit eficacitatea in multe situatii de-a lungul istoriei. Se stie ca nu este deloc flatant rolul de victima, dar nici autoritatii ce inspira frica psihologii nu-i atribuie caracteristici magulitoare. Din contra, se considera ca tendinta agresiva a oricarei autoritatii vine dintr-o motivatie similara stapinilor de pitbulli: daca nu pot sa inspir respect si credibilitate, atunci voi inspira frica.
Anume caracterul contagios al fricii reprezinta inca un motiv pentru care ea si numai ea este preferata de catre manipulatori – frica fiind cea care conditioneaza stari de psihoza in masa. Dragostea, rusinea, gelozia, compasiunea, invidia etc., chiar daca implica o amplitudine emotionala mult mai spectaculoasa, devenind deseori de o intensitate grotesca, nu sint capabile de manifestari de amploare. O modalitate simpla de a invata frica este sa-ti vezi semenul tremurind de frica: se teme vecinul de palier, colegul de serviciu, iar in timpul unor discutii, aceste temeri se verbalizeaza, se argumenteaza si astfel nu mai putem ramine imuni in fata contagiunii. Asadar, cu cit mai multi vor fi supusi acestei emotii, cu atit mai precauti, mai infricosati si mai nelinistiti vor fi chiar si cei curajosi.
Manipularea psihologica
Frica ramine una din modalitatile preferate de manipulare, deoarece, pe linga caracteristicile enumerate mai sus, ea mai determina pierderea capacitatii de discriminare si a luciditatii subiectului. O tehnica clasica de manipulare se bazeaza pe gestionarea reusita a doua sentimente: de vinovatie si de frica. Pentru a induce sentimentul de vinovatie intotdeauna vor fi disponibile realitati intemeiate sau, daca nu, fictive. Iar in cazul in care subiectul manipularii nu face parte dintr-o categorie psihologica ce ar putea fi usor manipulata cu sentimentul de vinovatie, la acesta se adauga, metodic, frica, ea fiind mult mai eficienta. Modalitatile de inoculare a fricii sint selectate in functie de gradul de accesibilitate a autoritatii la sistemul represiv. Deseori se incepe cu tehnici manipulative blinde si, treptat, se exceleaza pina la cele mai feroce. E foarte eficienta varianta atunci cind in cazul unui pericol ce progreseaza se mai adauga senzatia ca evenimentele ies de sub controlul subiectului. Motivatia comportamentului manipulator prin intermediul fricii este foarte simpla: a crea o relatie bazata pe sentimente de dragoste, respect, credibilitate necesita eforturi mult mai mari. Iar marii manipulatori nu sint dispusi sa faca eforturi pentru o cauza atit de banala pentru ei, cum ar fi, de exemplu, „cumintirea” poporului. Ei au nevoie ca prin eforturi minime sa rezolve aceasta problema, pentru ca inainte ii asteapta „faptele marete”. Nu doar politicienii apeleaza la aceste strategii. In orice relatie patologica, in cadrul careia lipseste armonia (la birou, in familie, intr-un cuplu) sint preferate tehnicile de manipulare prin intermediul fricii. Tehnicile devin si mai eficiente atunci cind cel manipulat atesta carente intelectuale, energetice, spirituale, psihologice etc.
Frica de libertate
Evolutia intelectuala a individului a conditionat si diversificarea starii de frica. Frica de libertate este una din realitatile care poate sa explice unele comportamente de supunere, mai ales in situatiile in care presiunea din partea unei instante superioare nu este foarte agresiva. Libertatea individului, timp de secole, a fost unul din subiectele preferate si valoarea pentru care s-au facut cele mai mari sacrificii. Dar acest termen a implicat si mai continua sa presupuna mari contradictii existentiale si pattern-uri comportamentale paradoxale: pe de o parte, e tentanta sintagma si conditia de „om liber”, pe de alta parte, este angoasanta, in sensul responsabilitatii pe care trebuie sa ti-o asumi fata de propriul destin. Chiar daca se cocheteaza mult cu termenul de libertate, in subconstientul nostru colectiv subzista vechiul sentiment de turma si siguranta pe care ti-o ofera acesta. Individualismul si constiinta propriei libertati sint achizitii aparute mult mai tirziu in istoria omenirii si in psihicul uman, care astazi sint dezvoltate inechitabil la diferite natiuni. Asumarea libertatii, atit la nivel individual, cit si la nivel colectiv, implica eforturi extraordinare si nu este posibila fara un travaliu dureros de autodefinire ca individ si ca natiune. Si invers, abandonarea propriei libertati este deseori un proces pe cit de mediocru, pe atit de placut psihicului. Unii specialisti afirma ca in fosta URSS exista cel mai mic procent de nevroze existentiale. Intrebarea principala referitoare la sensul vietii in astfel de nevroze nu ajungea sa chinuiasca creierul uman decit in cazurile celor care aveau mari inclinatii pentru astfel de tracasari. Chiar de la nastere, sistemul satisfacea niste necesitati primare la capitolul bunastare materiala (care, de exemplu, in aceeasi URSS, timp de 70 de ani, erau comparate cu conditiile de trai de pe timpul tarului si nu cu echivalentele europene), oferea raspunsuri la cele mai chinuitoare intrebari existentiale, raspunsuri bine formulate cu argumentari pertinente si cu un puternic efect psihoterapeutic. Individul traia un soi de siguranta si comoditate existentiala. Frica de libertate si incapacitatea de a fi liber si-a demonstrat ponderea existentiala atunci cind o multime de oameni au devenit neputinciosi in a se descurca fara reperele sistemului dupa anul 1989. Fenomenul „fricii de libertate” se intrevede si in toate cazurile de functionare umana dizarmonioasa, cum ar fi fanatismul religios sau frica de a parasi o relatie de cuplu patologica. Spiritul de om liber iti spune ca trebuie sa traiesti, frica de a trai liber te face sa te afiliezi vreunei turmulite. De aceea starea euforica ce a planat cindva asupra Pietei Marii Adunari Nationale s-a risipit cind moldoveanul s-a dovedit a fi nepregatit pentru conditia de om liber. Se cinta atit de patetic: „O libertate, sfinta libertate...”, pentru ca programul scolar al cetatenilor nu inclusesera existentialismul lui Sartre cu „sintem condamnati la libertate si trebuie sa alegem singuri cine sintem”. Iar cind a trebuit sa alegem „cine sintem”, ni s-a activat subit tuturora nostalgia dupa vegetarea intr-un sistem totalitar. Frica de libertate si-ar fi facut efectul in cazul oricarei guvernari cu promisiuni de functionare paterno-mediocrizanta, nu doar in cazul celei comuniste. Doar ca, in cazul nostru, anume aceasta isi are precedenta cea mai proxima, de aceea nostalgia pentru abandonarea libertatii se concretizeaza in visuri predominant in culoare rosie.
Frica are nobila menire de a oferi supravietuirea individului, in cazul ei insa fiind valabil si reversul medaliei: cei excesiv de prudenti rateaza ocaziile exceptionale ale destinului lor. Cu prea putina frica, viata fizica devine riscanta, insa prea multa frica handicapeaza toate celelalte aspecte ale vietii. Psihologii-evolutionisti intotdeauna au declarat ca anume sentimentului de frica i se datoreaza perpetuarea speciei. Dar, iarasi, daca pe parcursul evolutiei nu se asuma riscul curajului, atunci ceea ce se perpetueaza ia o forma si un continut mediocru…
http://punkt.md/revista/
In sensul riguros si ingust al termenului, frica este o emotie-soc, adeseori precedata de surpriza, provocata de constiinta unei primejdii prezente si imperative care credem ca ameninta conservarea noastra. Pus in stare de alerta, hipotalamusul reactioneaza printr-o mobilizare globala a organismului ce declanseaza diferite tipuri de comportament somatic si provoaca, in special, modificari endocrine. Ca orice emotie, frica poate cauza efecte contrastante in raport cu indivizii si circumstantele, ba chiar reactii alternante la una si aceeasi persoana: accelerarea batailor inimii sau incetinirea lor; o respiratie rapida sau prea lenta; o contractie sau dilatatie a vaselor sangvine; o hiper- sau o hiposecretie a glandelor; constipatie sau diaree, poliurie sau anurie, un comportament de imobilizare sau exteriorizare violenta. In cazurile limita, inhibitia va merge pina la o pseudoparalizie in fata primejdiei (stari cataleptice), iar exteriorizarea va duce la o dezlantuire de miscari violente si neadaptate, caracteristice panicii. Manifestare exterioara si in acelasi timp experienta interioara, emotia produsa de frica elibereaza asadar o energie neobisnuita si o difuzeaza in tot organismul. Aceasta descarcare este in sine o reactie utilitara de legitima aparare, dar pe care individul, mai ales sub efectul agresarilor repetate ale epocii noastre, n-o foloseste intotdeauna cu buna stiinta.
Orice sistem cu principii totalitare declarate sau cu usoare intentii totalitare, sau care se inspira din antecedente ideologice si de guvernare totalitare, foloseste frica drept strategie de baza in dirijarea maselor. Fiecare sef va folosi acest sentiment pentru a putea controla eficient angajatii si pentru a preveni eventualele nemultumiri. In secolele anterioare, inducerea sentimentului de frica era considerata o metoda pedagogica foarte eficienta: prin intermediul ei erau cumintiti toti indivizii care trebuiau sa constituie categoria docililor (copii, elevi, sotii, angajati, robi si, in general, clasa dominata). Marii tirani ai istoriei au excelat intotdeauna in arta de a manipula emotiile si sentimentele indivizilor, in special frica, pentru a-si realiza ambitiile politice. Marii specialisti holywoodieni in materie de frica, precum Hitchcock sau Spielberg, cocheteaza si ei cu acest sentiment uman in scopul propriei glorii si pentru a beneficia de mari dividende financiare. In toate cazurile s-a adeverit ca frica este cel mai eficient mecanism pentru a controla si a manipula echilibrul psihologic al unui individ sau al unei intregi comunitati umane.
Frica si instinctul de supravietuire
De ce nu se mizeaza pe alte emotii umane atunci cind se vrea manipularea cuiva sau crearea unei stari de dependenta sau docilitate? De ce n-ar excela guvernantii, de exemplu, in folosirea sentimentului de iubire, atit de proxim necesitatilor psihologice ale individului si pentru care orice persoana traieste o vulnerabilitate speciala? Din simplul motiv ca inducerea starii de frica este cea mai eficienta metoda si nici o alta emotie nu ofera atita eficacitate in cazul unui efort atit de mic. Frica este una din cele mai puternice emotii, pentru ca tine de unul din instinctele de baza ale individului – cel de supravietuire. Astfel, frica este o stare de spirit fireasca si poate fi conditionata la necesitatea manipulatorului, nu ca in cazul sentimentului de iubire, de exemplu, care nu se supune anumitor conditii. Evolutionistii considera ca anume frica, fiind o emotie a perceperii primejdiei, le-a oferit stramosilor nostri posibilitatea de a supravietui in conditiile dificile ale existentei lor si de a-si proteja progeniturile. Au supravietuit – ca sa nu spunem cei mai fricosi, pentru a nu ne ofensa stramosii – cei mai precauti. Frica este prima ce urmeaza dupa sesizarea unui pericol si are un puternic impact fiziologic. Aceasta conexiune intre instinctul nostru de supravietuire si declansarea fricii subzista si acum in psihicul nostru. In autogestionarea acestei emotii nu ne-am depasit cu nimic stramosii, de aceea manipularea prin intermediul fricii da rezultate coplesitoare cind individului i se sugereaza ca s-ar putea atenta la integritatea lui fizica, materiala, sociala sau profesionala. Altceva e ca instinctul de supravietuire nu mai este nevoit sa se manifeste ca in perioada in care predecesorii nostri traiau in pesteri si deseori platitudinea ambitiilor si principiilor noastre ne provoaca stari de frica exagerata la stimuli minori, insignifianti sau nedemni de nobila menire originara a fricii – sa supravietuiesti si sa-ti perpetuezi specia.
Starea de frica poate fi indusa in cazul supunerii unor experiente traumatizante repetate. Atunci cind individului i se demonstreaza ca orice revolta, orice obiectie, orice replica adusa unei autoritati este urmata de o actiune represiva, protagonistul sau spectatorul acestei interrelationari devine un catelus „pavlovian”, in creierul caruia apare conexiunea „revolta-represiune”, care, la rindul ei, conditioneaza comportamentul dorit de catre manipulator. Mecanismele represive si-au dovedit eficacitatea in multe situatii de-a lungul istoriei. Se stie ca nu este deloc flatant rolul de victima, dar nici autoritatii ce inspira frica psihologii nu-i atribuie caracteristici magulitoare. Din contra, se considera ca tendinta agresiva a oricarei autoritatii vine dintr-o motivatie similara stapinilor de pitbulli: daca nu pot sa inspir respect si credibilitate, atunci voi inspira frica.
Anume caracterul contagios al fricii reprezinta inca un motiv pentru care ea si numai ea este preferata de catre manipulatori – frica fiind cea care conditioneaza stari de psihoza in masa. Dragostea, rusinea, gelozia, compasiunea, invidia etc., chiar daca implica o amplitudine emotionala mult mai spectaculoasa, devenind deseori de o intensitate grotesca, nu sint capabile de manifestari de amploare. O modalitate simpla de a invata frica este sa-ti vezi semenul tremurind de frica: se teme vecinul de palier, colegul de serviciu, iar in timpul unor discutii, aceste temeri se verbalizeaza, se argumenteaza si astfel nu mai putem ramine imuni in fata contagiunii. Asadar, cu cit mai multi vor fi supusi acestei emotii, cu atit mai precauti, mai infricosati si mai nelinistiti vor fi chiar si cei curajosi.
Manipularea psihologica
Frica ramine una din modalitatile preferate de manipulare, deoarece, pe linga caracteristicile enumerate mai sus, ea mai determina pierderea capacitatii de discriminare si a luciditatii subiectului. O tehnica clasica de manipulare se bazeaza pe gestionarea reusita a doua sentimente: de vinovatie si de frica. Pentru a induce sentimentul de vinovatie intotdeauna vor fi disponibile realitati intemeiate sau, daca nu, fictive. Iar in cazul in care subiectul manipularii nu face parte dintr-o categorie psihologica ce ar putea fi usor manipulata cu sentimentul de vinovatie, la acesta se adauga, metodic, frica, ea fiind mult mai eficienta. Modalitatile de inoculare a fricii sint selectate in functie de gradul de accesibilitate a autoritatii la sistemul represiv. Deseori se incepe cu tehnici manipulative blinde si, treptat, se exceleaza pina la cele mai feroce. E foarte eficienta varianta atunci cind in cazul unui pericol ce progreseaza se mai adauga senzatia ca evenimentele ies de sub controlul subiectului. Motivatia comportamentului manipulator prin intermediul fricii este foarte simpla: a crea o relatie bazata pe sentimente de dragoste, respect, credibilitate necesita eforturi mult mai mari. Iar marii manipulatori nu sint dispusi sa faca eforturi pentru o cauza atit de banala pentru ei, cum ar fi, de exemplu, „cumintirea” poporului. Ei au nevoie ca prin eforturi minime sa rezolve aceasta problema, pentru ca inainte ii asteapta „faptele marete”. Nu doar politicienii apeleaza la aceste strategii. In orice relatie patologica, in cadrul careia lipseste armonia (la birou, in familie, intr-un cuplu) sint preferate tehnicile de manipulare prin intermediul fricii. Tehnicile devin si mai eficiente atunci cind cel manipulat atesta carente intelectuale, energetice, spirituale, psihologice etc.
Frica de libertate
Evolutia intelectuala a individului a conditionat si diversificarea starii de frica. Frica de libertate este una din realitatile care poate sa explice unele comportamente de supunere, mai ales in situatiile in care presiunea din partea unei instante superioare nu este foarte agresiva. Libertatea individului, timp de secole, a fost unul din subiectele preferate si valoarea pentru care s-au facut cele mai mari sacrificii. Dar acest termen a implicat si mai continua sa presupuna mari contradictii existentiale si pattern-uri comportamentale paradoxale: pe de o parte, e tentanta sintagma si conditia de „om liber”, pe de alta parte, este angoasanta, in sensul responsabilitatii pe care trebuie sa ti-o asumi fata de propriul destin. Chiar daca se cocheteaza mult cu termenul de libertate, in subconstientul nostru colectiv subzista vechiul sentiment de turma si siguranta pe care ti-o ofera acesta. Individualismul si constiinta propriei libertati sint achizitii aparute mult mai tirziu in istoria omenirii si in psihicul uman, care astazi sint dezvoltate inechitabil la diferite natiuni. Asumarea libertatii, atit la nivel individual, cit si la nivel colectiv, implica eforturi extraordinare si nu este posibila fara un travaliu dureros de autodefinire ca individ si ca natiune. Si invers, abandonarea propriei libertati este deseori un proces pe cit de mediocru, pe atit de placut psihicului. Unii specialisti afirma ca in fosta URSS exista cel mai mic procent de nevroze existentiale. Intrebarea principala referitoare la sensul vietii in astfel de nevroze nu ajungea sa chinuiasca creierul uman decit in cazurile celor care aveau mari inclinatii pentru astfel de tracasari. Chiar de la nastere, sistemul satisfacea niste necesitati primare la capitolul bunastare materiala (care, de exemplu, in aceeasi URSS, timp de 70 de ani, erau comparate cu conditiile de trai de pe timpul tarului si nu cu echivalentele europene), oferea raspunsuri la cele mai chinuitoare intrebari existentiale, raspunsuri bine formulate cu argumentari pertinente si cu un puternic efect psihoterapeutic. Individul traia un soi de siguranta si comoditate existentiala. Frica de libertate si incapacitatea de a fi liber si-a demonstrat ponderea existentiala atunci cind o multime de oameni au devenit neputinciosi in a se descurca fara reperele sistemului dupa anul 1989. Fenomenul „fricii de libertate” se intrevede si in toate cazurile de functionare umana dizarmonioasa, cum ar fi fanatismul religios sau frica de a parasi o relatie de cuplu patologica. Spiritul de om liber iti spune ca trebuie sa traiesti, frica de a trai liber te face sa te afiliezi vreunei turmulite. De aceea starea euforica ce a planat cindva asupra Pietei Marii Adunari Nationale s-a risipit cind moldoveanul s-a dovedit a fi nepregatit pentru conditia de om liber. Se cinta atit de patetic: „O libertate, sfinta libertate...”, pentru ca programul scolar al cetatenilor nu inclusesera existentialismul lui Sartre cu „sintem condamnati la libertate si trebuie sa alegem singuri cine sintem”. Iar cind a trebuit sa alegem „cine sintem”, ni s-a activat subit tuturora nostalgia dupa vegetarea intr-un sistem totalitar. Frica de libertate si-ar fi facut efectul in cazul oricarei guvernari cu promisiuni de functionare paterno-mediocrizanta, nu doar in cazul celei comuniste. Doar ca, in cazul nostru, anume aceasta isi are precedenta cea mai proxima, de aceea nostalgia pentru abandonarea libertatii se concretizeaza in visuri predominant in culoare rosie.
Frica are nobila menire de a oferi supravietuirea individului, in cazul ei insa fiind valabil si reversul medaliei: cei excesiv de prudenti rateaza ocaziile exceptionale ale destinului lor. Cu prea putina frica, viata fizica devine riscanta, insa prea multa frica handicapeaza toate celelalte aspecte ale vietii. Psihologii-evolutionisti intotdeauna au declarat ca anume sentimentului de frica i se datoreaza perpetuarea speciei. Dar, iarasi, daca pe parcursul evolutiei nu se asuma riscul curajului, atunci ceea ce se perpetueaza ia o forma si un continut mediocru…
http://punkt.md/revista/