• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Horoscop zilnic

Status
Not open for further replies.
URANIA vă prezintă horoscopul săptămânii 30 octombrie - 5 noiembrie



Perioada cuprinsă între 30 octombrie şi 5 noiembrie nu este marcată de nici un eveniment astrologic important, de nici o schimbare calitativă sau cantitativă. Singura diferenţă o aduce prezenţa Lunii în alte segmente zodiacale, evident decât în săptămâna care tocmai se încheie din punctul nostru de vedere.

BERBEC

Pentru cei care s-au născut în zodia Berbecului există un avantaj astral care provine de la planeta Marte. În această săptămână şi în cele viitoare vor avea un beneficiu de energie, de voinţă, vor fi harnici, motivaţi, se vor implica în tot felul de activităţi, vor avea mai multă bună dispoziţie şi se vor hotăra să plece într-o călătorie sau să facă mai multe deplasări decât de obicei. Nu mai sunt statici sau extatici, nu mai sunt blocaţi în tot felul de proiecte care mai mult nu ies, nu mai rămân în casă în ideea că se odihnesc sau îşi refac energia pierdută.


Acum doresc să se integreze în mediul ambiant. Doresc să se plimbe, să facă sport, să facă o serie de excursii, nu contează pretextul sau motivaţia sau anturajul, contează faptul că o serie de elemente din afară nu îi mai sperie cum ar fi frigul, ploaia, zăpada sau un anume disconfort al hainelor groase. Acum ne referim în mod special pentru cei care locuiesc în România şi care beneficiază de o serie de condiţii pe care această toamnă încă le mai pune la dispoziţie pentru a se deplasa, a face sport sau a face acele drumuri absolut necesare pentru a rezolva chestiuni personale.

Îndeletniciri intelectuale

Într-o altă ordine de idei, cei născuţi în zodia Berbecului sunt foarte dispuşi să înveţe, chiar sunt foarte dedicaţi acestui tip de viaţă şi activitate.

Citesc, repetă, scriu, îşi angajează un profesor, iau meditaţii, se înscriu la cursuri, dau examene sau fac tot felul de pregătiri intense în vederea susţinerii unor probe mai dificile. Prioritare acum sunt limbile străine sau o serie de activităţi care presupun specializări în domenii ţintite cum ar fi domeniul contractelor, al comerţului exterior, regimul hotelier, turistic sau tot ceea ce ţine de sporturile puternice, de sporturile agresive am spune de tipul box, fotbal sau anume discipline atletice care au nevoie de o îndelungă pregătire şi mai ales de căpuirea voinţei. Este un moment în care aceşti nativi fac faţă provocărilor, rezistă la stres şi nu îşi precupeţesc efortul.

Nevoie de mişcare

De aceea au senzaţia şi cei mai în vârstă că este un moment în care şi-au revenit, că sunt în formă şi că o serie de etape pe care le-au trăit în această vară, contrar momentului climateric favorabil, este acum depăşit. Atunci degeaba a fost vară, soare, cald, frumos, că nu a avut chef de plimbare, de vacanţă sau de o serie de activităţi care să le menţină forma fizică. Iată că ele sunt acum oarecum inversate, sunt tot pe dos, dar măcar să fie aşa pentru că aceşti nativi vor reuşi să facă paşi importanţi în ideea unei recuperări fizice.

Vor reveni la formă de altă dată, vor face gimnastică pentru că îşi doresc să recupereze o stare pierdută aşa cum spuneam sau să dea jos nişte kilograme. Este un moment bun pentru toţi cei care doresc să îşi testeze o serie de calităţi fizice şi în alte segmente de activitate cum ar fi preocupările destinate ameliorării unui comportament, a unei atitudini sau a unei conduite. De exemplu învaţă să meargă, să se poarte, să vorbească, învaţă o serie de lucruri care ţin de politeţe, etichetă sau de diplomaţie, de tot ceea ce înseamnă obiceiuri străine pentru a nu se face de râs în străinătate sau pentru a se simţi bine atunci când călătoresc şi trebuie să se adapteze la o serie de elemente particulare ale unei ţări sau ale unui popor.

Schimbări în carieră

Mulţi dintre cei născuţi în zodia berbecului, mă refer la cei tineri, îşi doresc o schimbare în carieră. Unii se gândesc să i-a drumul armelor, nu în sensul că să pună mâna pe arme, ci să se înscrie într-o formă de pregătire care să îi conducă spre o activitate ţintită de profesionist în armată. Alţii îşi doresc o carieră sportivă, alţii una juridică sau diplomatică. Sunt o serie de activităţi care trebuie să rezoneze şi cu ascendentul lor, cu întreaga zestre astrală, astfel încât pregătirile se desfăşoară pe planuri diferite, cu intensităţi diferite, dar se desfăşoară. O serie de persoane născute în zodia berbecului, probabil că din segmentul celor mai în vârstă, au o serie de preocupări legate de tot ceea ce ţine de regimul funerar cum ar fi cumpărarea unui loc de veci, construirea unui cavou, repararea unor obiective de la cimitir, poate chiar o înmormântare, parastase, acte, documente, moşteniri, împărţiri, tranzacţii, certuri la notariat sau împăcări la notariat ori în instanţă. Sunt o serie de detalii care au şi o conotaţie tranzacţională.

Negociază, cântăresc, evaluează, expertizează, se preocupă de o bună plasare a obiectelor de inventar care au intrat în gospodăria lor în contextul decesului unor rude sau a unor bani care le-au venit într-un chip destul de aşteptat. Mă îndoiesc că este vorba de o surpriză aşa după cum arată contextul astral. O serie de persoane se pregătesc să se despartă de cei dragi, pe care i-au îngrijit, cu care au trăit mult timp, în contextul în care aceia sunt foarte bolnavi, sunt foarte bătrâni şi sunt foarte multe semne că sfârşitul se apropie. De aceea nu odată unii sunt îngânduraţi şi caută sfatul unor persoane cu experienţă ca să vadă cum să se poarte şi ce trebuie să facă mai înţelept în astfel de situaţii. Sigur că sunt nefericite dar nu trebuie să ne ferim de tot ceea ce ţine de viaţă.

Şi acest aspect, cel al casei a opta, este tot o bucată din existenţa noastră. Destul de multe preocupări le ocupă gândurile, sunt activităţi de peste zi care trebuie să intre într-o anume ordine. Psihicul lor doreşte să se racordeze la tot ceea ce este viaţă, activitate sau noutate şi doresc să asimileze întreaga informaţie sau experienţă care vine spre ei într-un chip normal, corect, profund şi subtil. Într-un mod cu totul special această perioadă este avantajoasă pentru cei născuţi în semnul berbecului pentru că le dă un anume rafinament în percepţii şi concluzii.

TAUR

Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului, casa a şaptea a parteneriatului devine foarte importantă. Este un moment în care se pun o serie de probleme, se discută o serie de chestiuni, se analizează, poate că se şi ajunge la o concluzie. Mai importantă decât această perioadă s-ar putea să fie răstimpul cuprins între 6, 7, eventual chiar 8 noiembrie, ceea ce depăşeşte spaţiul de analiză pe care ni l-am propus ceea ce înseamnă că această săptămână este una de pregătire, de aşteptare sau de apropiere uneori febrilă de o serie de evenimente.

Mă gândesc la ziua de 6 noiembrie când se va produce aspectul de lună nouă şi care va aduce o întorsătură sau un eveniment sau va puncta într-un chip special o relaţie partenerială ori contractuală. Abia după 6 noiembrie se poate vorbi de un accept, de o propunere, de o semnătură, de o înţelegere, de o negociere sau de o cântărire atentă a elementelor care ţin de orice fel de parteneriat. Rămâne o constantă importantă legată de prietenie dinamică astrală a săptămânii viitoare între casa a unsprezecea locuită de planetele din peşti şi casa a şaptea, se poate vorbi de o simbioză reală şi profitabilă pentru aceşti nativi.

În unele cazuri poate să fie vorba de o aliniere la nişte comandamente, de un răspuns solidar la nevoile şi problemele unei persoane. Altă dată se poate vorbi de o anume împăcare, de o cedare, de o concesie, de o înţelepţire sau de o îmblânzire, mai lasă de la ei, mai uită, mai găsesc nişte argumente sau nişte scuze faţă de o serie de prieteni care nu au fost la înălţimea exigenţelor unui nativ din taur sau care nu au răspuns într-un chip elocvent unei nevoi reale pe care aceştia au trăit-o, au resimţit-o şi care ar fi trebuit să se poarte altfel dar taurii sunt îngăduitori.

Prietenii şi legături restabilite

Restabilesc o serie de relaţii alterate, zdruncinate sau fisurate. În sfârşit mai există şi al treilea palier al unui beneficiu real pe care îl pot simţi de pe urma unei prietenii. Sunt foarte multe elementele care se apropie de o anume simbioză sau de o anume compensare sau de o stimulare extraordinară care vine din schimbul de idei necesar pentru a menţine o prietenie dintr-o experienţă trăită comun, dintr-un sfat, dintr-un ajutor, dintr-o implicare trup şi suflet a cuiva, în viaţa unui nativ din zodia taurului.

Ca o anticipare trebuie să vă spun că poate nu este întâmplător faptul că Lună Nouă care se va contura pe 6 noiembrie se va alcătui cu Lună şi Soare la 14 grade Sscorpion într-o relaţie de trigonocraţie la grad perfect cu luna neagă la 14 grade peşti ceea ce înseamnă că, pe măsură ce aceşti nativi se apropie de data de 5 respectiv 6 noiembrie cu atât mai mult se apropie de un pericol, de un moment pe muchie de cuţit, de o situaţie cheie sau de o situaţie de o anume complexitate pe care nu o pot rezolva singuri.

Ajutor

Probabil că, undeva, există o intervenţie punem să îi spunem salutară sau salvatoare sau binevenită, echilibrantă pentru aceşti nativi. Ieşirea din pericol sau lumina pe care o văd ori trezirea la realitate pe care o vor suferi prin zguduirea la care vor ajunge printr-o opţiune clară prietenii ca formulă de salvare a acelui nativ din taur. Este ca şi cum l-ar lua de umeri, l-ar zgâlţâii şi i-ar spune trezeşte-te nu vezi? Aceasta este realitatea. Funcţia fundamentală de solidaritate, de prietenie, este acum importantă aş spune că este elementul cheie al acestei toamne.

Toate celelalte elemente care ţin de o conjunctură juridică provenind de la un Mercur în Săgetător în casă a opta care vorbeşte despre hârtii, acte, înscrisuri, justiţie sau temei juridic sau referire la un context care ţine de ordine, dreptate, normă, legi reglementare, este de natură să le dea acestor nativi în săptămâna viitoare şi un reper de conştiinţă sau un reper foarte fix. Aşa trebuie, aşa se procedează, altfel nu există soluţie şi variantă. Nu vor accepta nimic din ceea ce este sub lege, sub marginea legii sau ilegal, dimpotrivă se vor grăbi să intre într-o anume legalitate.

Ca un sfat ar fi bine să nu întârzie totuşi o serie de lucruri care ţin de intrarea în posesie sau de actualizarea şi verificarea unor documente care presupun legalitatea şi contextul în care ei pot să păstorească bani, bunuri, terenuri sau tot felul de contexte favorabile din punct de vedere financiar. Acum s-ar putea ca multe dintre aceste contexte care ţin de succesiune, testament şi preluare a unei averi, să nu fie întotdeauna extraordinar de bune. Să aducă şi necazuri, să aducă complicaţii, să aducă pierderi, să aducă plata unor datorii sau tot felul de ingerinţe pe care le vor suferi pentru că vin tot felul de persoane şi îşi reclamă un drept sau îşi reclamă statul dreptul lui prin taxele care trebuie să fie plătite. E bine să se facă toate aceste demersuri acum cât Marte este de partea lor în Săgetător în chiar însăşi casa succesiunilor şi transferurilor de bunuri, a problemelor care ţin de justiţie, dreptate, notariat poate chiar secundar tribunal.

GEMENI

Pentru cei născuţi în zodia Gemenilor se accentuează trăsăturile care s-au conturat încetul cu încetul ca o realitate în ultimele două săptămâni, legate de regimul muncii. Necazuri, provocări, tot felul de cuvinte nelalocul lor, acuzaţii, insinuări, instigări, tot felul de complicaţii, de cabale, tot felul de conjuraţii, tot felul de situaţii imposibile pe care le creează colegii, cu mai mult sau mai puţin caracter, de capul lor, din proprie iniţiativă sau instigaţi de cineva.

Nu o dată, cei născuţi în semnul Gemenilor suportă acum şi o serie de consecinţe ale unor iniţiative destul de nefericite pe care le-au avut cândva, cumva, nu neapărat anul acesta, poate că este vorba de o serie de cuvinte, de atitudini pe care le-au rostit sau pe care le-au trăit şi le-au exprimat cu doi, trei ani în urmă. E ceea ce se cheamă un soi de răzbunare sau de răfuială care se petrece acum în contul unor secvenţe de viaţă care aproape au ieşit din orizontul de gândire, din memoria lor sau din memoria afectivă.

Ei au uitat, au iertat, au trecut dar alţii nu au uitat şi nu au trecut peste acele momente şi acum încep să creeze nişte situaţii, poate chiar similare, în care îi pun pe aceea ca să vadă şi ei cam cum e când eşti atacat. Pe principiul după faptă şi răsplată, unii chiar vor trebui să se resemneze şi să înţeleagă că este vorba de un semn al sorţii, de un avertisment sau de o etapă necesară, de o penitenţă pe care trebuie să o trăiască.

Poate că nici ei nu au fost întotdeauna în formă, poate că nu au fost întotdeauna corecţi, poate că au exagerat şi au greşit, poate au fost neatenţi sau egoişti, indiferenţi ori superficiali şi au taxat cu prea multă uşurinţă, au judecat mult prea repede şi în necunoştinţă de cauză şi au aruncat vorbe la întâmplare care au usturat şi au durut. Iată că acum se întâmplă acest lucru şi uneori vor avea senzaţia că suferă gratuit, că sunt victime, că sunt obiectul unei nedreptăţi, că toată lumea se ţine de capul lor, că nu sunt lăsaţi în pace, că iată câtă nefericire este pe lume.

Nesuferiţi şi certăreţi

S-ar putea să fie o doză de exagerare sau de nedreptate şi abuz şi din partea acelora, s-ar putea să fie deplasat felul în care se exprimă sau disproporţionat felul în care se răzbună sau dau o replică dură unui comportament de altădată, dar ar trebui să ia în calcul o eroare, pe care poate că, într-un anume fel protectiv faţă de fiinţa lor, nu au disponibilitatea interioară să-l vadă şi să-l cântărească (...) că sunt întotdeauna buni, perfecţi, nu greşesc niciodată şi nu fac nimănui, niciodată nici cel mai mic rău. Este o formă de protecţie aceea de a nu vedea greşeala, că dacă văd greşeala trebuie să se certe, trebuie să sufere, trebuie să fie nemulţumiţi şi nu doresc acest lucru.

Acu să fim cinstiţi, ce om iubeşte o astfel de situaţie, ce om se simte bine într-o astfel de baie de nesiguranţă, de nemulţumire, şi resentimente, aşadar (...) şi măsură tot ceea ce se petrece la locul de muncă. Se poate vorbi, preajma datei de 6, 7 noiembrie, dar iarăşi depăşim contextul acestei săptămâni, de o anume instigare sau de situaţii imposibile menite să îi aducă în situaţii limită ca să îşi reformuleze atitudinea la locul de muncă. În această situaţie nu lăsaţi ca lucrurile să se amplifice, ca un conflict să se coacă de aşa natură, încât de săptămâna următoare să fie absolut imposibil să-l mai ţină sub control, conflictul, evenimentul sau necazul.

Probleme de sănătate

Apoi, ar trebui să reţineţi că aceeaşi casă a şasea, a sănătăţii, nu este deloc bine aspectată. Vă aduce veşti proaste, analize îngrijorătoare, discuţii destul de neplăcute, triste sau cu un conţinut, un potenţial de răsturnare a situaţiei. Vedeaţi altfel evoluţia unei boli, înţelegeaţi într-un anume fel o suferinţă trupească, dar iată că ceva, realitatea, analizele sau opinia unui medic, vine să dea peste cap această conduită. Întreaga atitudine faţă de corp, sănătate, boală, medicaţie, operaţie, tratament şi viitor se cam schimbă de pe urma acestei săptămâni şi a următoarei perioade, adică a întregii luni noiembrie. Dialogurile cu medicul sau cu mai mulţi medici este acum un factor important. Se ating secvenţe de viaţă dureroase, neplăcute, jenante sau penibile, umilitoare sau dureroase, ori toate la un loc unora n-o să le facă plăcere să mărturisească medicului ceva din viaţa lor care ar justifica o anume simptomatologie sau un diagnostic, ori chiar o boală reală. Poate că medicul doar bănuieşte ceva şi pune nişte întrebări de rutină, dar cu siguranţă mărturisirea trebuie făcută. Sau concluzia la care se ajunge de comun acord este una care nu aduce nici linişte şi nici calmul sufletesc.

Pentru alte persoane, chiar dacă nu este vorba de o afecţiune majoră şi este vorba de un lucru deja ştiut, diagnosticat clar, asupra căruia nu mai este nici un dubiu, se pot produce tot felul de situaţii stranii, nu neapărat că s-ar retracta diagnosticul, dar există o altă atitudine, o altă abordare. Apare un alt medic care spune „ei, eu în această situaţie aş fi procedat cu totul altfel, eu văd lucrurile stând în acest fel din punct de vedere medical şi propun cu tare formulă din punct de vedere terapeutic”, asta presupune o anume siguranţă sau o consolidare atât a diagnosticului, cât şi a deciziei finale.

Manevre medicale delicate

De aceea, poate să fie nevoie de incizii, de extrageri a unor substanţe sau ţesuturi din organism care să fie duse la laborator sau de manevre, de tipul biopsiilor, un pic mai complicate care presupun şi anesteziere, cicatrizare şi un risc de infecţie. Atenţie majoră la toate aceste manevre care se cheamă acum, cu un termen modern, invazive. Poate le amânaţi pentru altă perioadă, dacă este posibil aveţi răbdare încă trei săptămâni. Atenţie la tot contextul astral care poate să vă conducă spre reacţii disproporţionate faţă de medicamente, anestezice sau chiar banale tratamente, cum ar fi un unguent, o cremă, o loţiune sau un bandaj. Totul se poate transforma în ceva neprevăzut, totul poate să fie sursă de complicaţie, de infecţie şi de alarmă. Nu amplific, din punct de vedere astral, contextul, vă asigur că există şi alte lucruri pe care deocamdată nu le iau în calcul, nu le aprofundez sau nu le mai spun că să nu vă indispun în totalitate. Doar vă sugerez că este un moment dificil şi în special, femeile (...) trebuie să fie foarte atente cu întregul lor organism şi cu cele mai difuze, discrete şi voalate simptome, dacă este vorba de aparatul genital.

Inutil să mai insist dacă este vorba de femei care poartă o sarcină, atunci toate aceste mici trăiri care nu se consumă la nivel sufletesc, ci la nivel organic, trebuie să fie imediat aduse la cunoştinţă medicului. Subiectivismul de multe ori ne face să depăşim situaţii care din punct de vedere organic au un ecou şi un impact deosebit.

RAC

Pentru cei născuţi în semnul Racului, perioada cuprinsă între 30 octombrie şi 5 noiembrie ar trebui să fie una de graţie, extraordinară, spectaculoasă, incitantă şi armonică. Teoretic, adică aşa cum scrie în tratatele de astrologie, trigoanele regale pe care le realizează Soarele celor născuţi în zodia Racului cu planetele din Peşti şi cu planetele din Scorpion, care nu sunt puţine, ar trebui să dea un potenţial uriaş.

M-aş bucura să fie aşa şi până la un punct chiar aşa va fi, nu o spun ironic, dimpotrivă, o spun cu mulă nădejde în tot ceea ce pot să construiască nişte relaţii armonice, dar există şi câteva elemente care pot să destabilizeze chiar şi paradisul. În acest context se poate vorbi de o anume casa a cincea, a sentimentelor, marcată de un oarecare negativism. Chiar dacă sentimentele sunt acum intense, trăiesc la cote maxime poveşti de dragoste sau sentimentele nu ţin neapărat de o poveste trăită în doi, ci de alte tipuri de trăiri afective în care miza nu este neapărat iubita sau iubitul, ci alte persoane şi alte contexte, totuşi există un motiv de nemulţumire.

Aventuri şi relaţii bazate pe sentimente

Uneori sunt trişti, sunt melancolici, sunt speriaţi, sunt depresivi, sunt îngrijoraţi, sun egoişti, sunt lacrimogeni, sunt obositori, iată câte ipostaze pot să provoace chiar aceste planete care într-o relaţie de trigonocraţie, am spune chiar în exces, depăşesc măsura unui bine şi cum se zice în popor, de-atâta alb, a dat de negru. Aşa încât putem spune, parafrazând această vorbă înţeleaptă, că de-atâta fericire, au dat în tristeţe. La un moment dat pot să apară secvenţe care să le umbrească o dimineaţă fericită sau să le tulbure o seară minunată. Multe lucruri se pot consuma în intimitate.

Mai rămâne şi perioada care este cuprinsă între 6 şi 13 noiembrie care va consolida o serie de elemente care se întrezăresc în această perioadă. Pot să fie mici aventuri, simpatii sau alunecarea pe o pantă foarte certă a unei relaţii în doi. Din prietenie să se ajungă la dragoste, de la o simplă aventură să se ajungă la o relaţie consolidată, de la o atracţie sexuală să se ajungă la o obsesie, sau la o pasiune şi, în sfârşit, de la pasiunea şi relaţie să se pună problema, ei, aici e aici, nu a căsătoriei ci a unei relaţii de o altă natură, una superioară, una care să trimită cu gândul la nuntă în cer sau să trimită cu gândul la o întâlnire sufletească, la o regăsire karmică, la o reîntâlnire după nişte secole de absenţă şi de căutare.

Nevoie de luciditate

Unii îşi pot găsi jumătatea, dar acest lucru se face cu un transfer de informaţie, şi cu o implicare, dacă nu cumva cu o răscolire sufletească care dă acestei etape, dinamica unei furtuni. Furtuna este frumoasă, sigur, la cinematograf, în viaţa personală e de evitat. Din păcate, acest context vă trimite direct în prim planul unei aventuri pe care o trăiţi pe cont propriu. Idei, gânduri, forfotă, nedumerire, îndoială, stări de tranziţie între bine, foarte bine şi deloc bine. De aceea, nativii din semnul Racului ar trebui să se înarmeze cu un strop de luciditate, nu este momentul în care ei să fie în formă din punct de vedere cerebral, nu sunt nici lucizi, nici obiectivi, dimpotrivă, subiectivismul îi mănâncă. Sunt profund implicaţi în toate tipurile d trăiri, de judecăţi doar şi exclusiv cu inima. Este imposibil să-i chemi la raţiune pentru că ei vor glosa pe această coardă a sensibilităţii, a afectivităţii, a emotivităţii şi numai asta vor putea să spună, numai aşa vor putea reacţiona şi replicile lor vor fi de un unilateranism îngrijorător, ca şi cum altceva nu mai văd, altceva nu mai pot să trăiască, să gândească sau să dorească.

De aici este riscul de a trăi într-o singură dimensiune şi nu de a vedea întreaga complexitate a unui om sau a unei realităţi. Aproape nici nu mai putem spune nimic altceva important pentru săptămâna viitoare, pentru că aceste relaţii acaparează întreaga lor fiinţă. Există pentru alte persoane preocupări care nu se limitează la năsucul Getei şi la lungimea părului lui Marian. Sunt probleme care depăşesc această mică relaţie în doi, sau această mare şi frumoasă poveste de dragoste care poate fi trăită la orice fel de vârstă, în orice fel de context.

Suferinţă din singurătate

Se poate vorbi şi de o altă ipostază care, uneori capătă accente dramatice, şi anume, ipostaza singurătăţii. Uriaşa dorinţă de a găsi pe cineva, şi acela să nu vină niciodată, sau aceea, uriaşa dorinţă de a sfâşia această pânză de singurătate obsedantă, dureroasă, care transformă această perioadă într-o adevărată catastrofă afectivă. Cu cât este mai mare ofertă astrală, impactul astral, cu cât este mai mare zestrea şi disponibilitatea astrală, care îi sensibilizează, îi transformă într-o placă vibratilă, primesc tot şi prin ei trece întreaga vibraţie cerească, cu atât mai puţin, vine concretizarea şi materializarea. Şi atunci de la un orizont de aşteptare foarte sus, foarte înalt şi atât de bogat din punct de vedere astral, nu vine nimic, nu vine nimeni, nu se întâmplă nimic şi atunci se naşte o suferinţă uriaşă.

Spaima de singurătate, singurătatea este trăită acum la cote uriaşe, poate să dea depresii, drame şi de aici un întreg cortegiu care, exact aşa cum spuneam adineauri, de atâta alb dă de negru, adică de acea ipostază întunecată a sufletului şi a inimii care nu mai vede nicio ieşire, care nu mai vrea nici un fel de previziune, care nu mai crede în nimeni şi în nimic şi care nu mai crede nici măcar că se pot aduna şapte rânduri de trigoane regale ca să le meargă lor bine că este degeaba. Lor tot nu le merge bine.

Într-o astfel de situaţie discrepantă este nevoie de foarte multă înţelepciune pentru a se menţine un echilibru şi o conduită pentru a-şi desfăşura activitatea de fiecare zi într-un chip cât de cât eficient ca să nu-şi complice existenţa cu tot felul de erori sau tot felul de neatenţii costisitoare cel puţin de la locul de muncă. Dacă este vorba de locul de muncă, atunci deocamdată, merg bine, au spor, sunt harnici. Unii pot să facă deplasări în interes de serviciu, alţii pot chiar să părăsească ţara pentru a efectua o serie de deplasări menite fie să le rafineze mijloacele de exprimare profesională, fie chiar să rezolve o sarcină trasată de un şef.

LEU

Pentru cei născuţi în zodia Leului există foarte multe premize bune pentru desfăşurarea unor activităţi sportive, pentru succes, pentru antrenament, pentru alcătuirea unui organism cât mai în armonie de activităţi sau pretenţii.

Unele pot să fie pretenţii şcolare, altele pot să fie pretenţii profesionale, pretenţii sportive sau pretenţii artistice. Se pot valorifica, în felul acesta, într-un chip exemplar, calităţi native, însuşiri dobândite dar şlefuite şi o serie de particularităţi ale unei personalităţi armonioase, frumoase, care poate să marcheze puncte importante într-o competiţie, la un concurs sau pur şi simplu în activitatea şi viaţa de zi cu zi.

Există premizele unei aventuri trupeşti sau sufleteşti, există premiza unei îndrăgostiri rapide sau a unei pasiuni mistuitoare care poate să le ocupe celor născuţi în zodia leului atât inima cât şi atenţia, timpul şi mai ales să le alunge o serie de gânduri negre şi preocupări cotidiene în aşa fel încât nimic altceva decât povestea lor de dragoste să nu mai existe. Lucru minunat mai ales pentru cei care sunt singuri, mai ales pentru cei care au o anume vârstă şi ar fi dorit să mai încerce şi ei din bucuriile şi deliciile dragostei.

Maternitate şi viaţă de artist

Pentru unele femei se poate pune problema conceperii unui copil sau a naşterii unui copil, lucrurile ţinând de un eveniment frumos care vine fără să se asocieze cu complicaţii şi necazuri, vine doar să tulbure un echilibru în sensul că trăiau atât de simplu şi liniştit şi iată că Dumnezeu le-a complicat viaţa, le dă un copil dar le dă şi foarte mulă satisfacţie. Sunt foarte avantajaţi toţi cei care desfăşoară activităţi artistice, culturale sau performează în tot felul de spaţii publice.

Sunt avantajaţi toţi cei care se manifestă într-un spaţiu care presupune scenă pe de o parte şi public pe de altă parte. De aceea dansul, muzica, înregistrările vocale, concertele sau activitatea componistică, dirijoratul, interpretarea vocală în postură de interpreţi solo, toate acestea sunt preocupări care pot să capete acum un nivel de excelenţă, de valoare deosebită artistică. Poate că nu este neapărat momentul premiilor dar este momentul în care o serie de persoane îşi regăsesc stilul, îşi şlefuiesc atitudinea, întreaga ţinută artistică, prezenţa, ori se lămuresc din punctul de vedere al conştiinţei lor artistice ce vor, ce pot, ce trebuie, ce este la modă şi în ce fel să răspundă ei unor comandamente estetice.

Probleme la domiciliu şi enervări

În sfârşit mai există destul de multe elemente astrale care să ne convingă pe noi că săptămâna viitoare pentru Lei există şi provocări mai puţin plăcute. Ele sunt legate de domiciliu, casă, locuinţă, spaţiu nu conjugal ci spaţiu de viaţă personală. Acesta poate să fie unul trăit în individualitate, pe cont propriu şi mai puţin într-un registru al parteneriatului. O serie de oameni sunt preocupaţi de casa lor, gospodăria lor, cuibul lor, bucătăria lor, confortul lor sau felul în care trăiesc grosso modo ori felul în care se raportează la un patrimoniu imobiliar ori funciar.

Bunul lor, casa lor, pământul lor, livada lor, pivniţa lor şi tot aşa. Pentru unele au destul de multe griji, îndoieli sau spaime, mai ales dacă este vorba de un litigiu ori de un proces în curs de desfăşurare. Alteori este vorba doar de nemulţumiri şi enervare, de dorinţa de a ameliora un spaţiu de viaţă, de a-l face confortabil sau de a-l aduce la un standard pe care şi-l doresc în funcţie de personalitatea lor la modă, strălucitor, exemplară şi de gust.

Poate că nu întotdeauna au disponibilitatea financiară să atingă toţi aceşti parametri şi de aici enervarea şi tristeţea ori efortul lor de a face cu bani puţini tot felul de investiţii care să atingă succesul şi, eu ştiu, o anume performanţă în domeniul decoraţiunii interioare sau chiar al dotării cu aparatură. Unele lucruri se strică, 6 şi 7 noiembrie sunt zile de enervare majoră mai ales dacă s-au făcut tot felul de remedieri şi acestea încep să scoată la iveală vicii ascunse.

Ar mai fi de anticipat în această perioadă o serie de cheltuieli care vor fi făcute cu necesitate pentru probleme personale şi domestice şi o serie de drumuri scurte menite să pună la punct o serie de elemente care ţin de investiţie, de valorificarea unui bun, de semnarea unor contracte, de înţelegere cu un vecin, de parafare a unor mici afaceri care pot să le aducă ori să le consolideze un venit.

FECIOARA

Pe 2 şi 3 noiembrie, Luna traversează Fecioară, dându-le acestor nativi un sprijin deosebit. Sunt mai subtili, mai sensibili, mai blânzi, mai prietenoşi, mai înţelegători, mai cumsecade, mai preocupaţi de propria persoană şi de sufleţelul lor, decât de persoana altora şi interesele altora.

Dar, atenţie, zilele de 2 şi 3 noiembrie pot să vină şi cu destul de multă animozitate în ceea ce priveşte o relaţie partenerială. O serie de lucruri îi amărăsc, îi ustură, îi dor, îi nemulţumesc sau îi revoltă. Pot fi jigniţi sau chiar părăsiţi, pot să fie puşi într-o situaţie neplăcută (...) către partenerii de viaţă cu care trăiesc într-un soi de concubinaj, de înţelegere sau de prietenie amestecată cu sexualitatea şi cu dragostea, dar neoficializată la starea civilă.

Tot ceea ce este amestecat şi complicat scoate acum corniţe şi le dă de gândit în ce măsură acea persoană mai merită să rămână în sfera lor de interes sau chiar în viaţa lor, mai ales că aceia devin brutali sau creează situaţii neplăcute, jignindu-i pe cei născuţi în Fecioară, aşa încât ei au toate motivele să gândească dacă nu cumva este bine să pună punct relaţiei şi să dea şi ei o replică al fel de simplă şi frustă, fără prea multe ramificaţii sentimentale, unor persoane care îi stânjenesc. Să-i repeadă, în bună regulă, să-i pună la punct, dându-le nişte replici sau nişte argumente, sau emiţând nişte observaţii, ori ridicând nişte interdicţii şi punând nişte condiţii care să restricţioneze relaţia de aşa natură încât acea aproape nu mai există sau nu mai poate să supravieţuiască.

Conflicte conjugale

Multe dintre relaţiile între soţi, de data aceasta e vorba de căsătoria pe bază de un act oficial la starea civilă, poate şi ea să treacă printr-o criză. Crizele conjugale se desfăşoară oarecum altfel pentru că ele, în această situaţie, au la bază vechi conflicte, nemulţumiri care trenează sau situaţii care nu mai pot fi tolerate şi care persistă nu de luni, ci de ani de zile. Într-o astfel de situaţie se poate vorbi de lehamite, de abuz, de refuz şi de limitarea capacităţii de cooperare cu o persoană care creează premizele, mai ales ale divorţului, decât ale împăcării.

De aici, ideea de părăsire a domiciliului conjugal, de partaj, de ameninţare, de scandal, de insulte sau de tot felul de şicane dintre cele mai grobiene. Este posibil ca o serie de persoane născute în zodia Fecioarei să aibă sentimentul că sunt victime şi se vor întreba ce are lumea cu ei, de ce este destinul lor aşa de negru şi de ce viaţa lor s-a complicat atât de tare.

S-a complicat pentru că ei s-au preocupat de viaţă, de meserie, de o serie de elemente care i-au blocat şi i-au făcut să nu lase că accentul existenţei lor să fie pe această relaţie şi pe această familie, ci în în afară. În societate, în relaţiile cu colegii sau în propria lor dezvoltare, aşa încât le-a permis partenerilor de viaţă să joace în ham, să facă tot felul de gesturi care mai mult să le permită o libertate nemăsurată, o lipsă de control şi de răspundere, o lipsă de conştiinţă, care iată, acum, creează efecte neplăcute. Probabil că acum despărţirea este ceea ce se cheamă în fapt.

Ei trăiesc departe de soţul sau soţia respectivă, nu mai au nimic în comun, decât ceartă, conflictul şi perspectiva unui divorţ. Într-o astfel de situaţie, această săptămână vine să le dea o anume disponibilitate accentuată către ceartă, către reproş, către revoltă, către mânie, către nemulţumirea exprimată verbal într-un chip pe care îl putem denumi, din punct de vedere stilistic, de-a dreptul artistic.

Răscolirea trecutului

Fac o adevărată operă de artă în a pune în scenă, în a dramatiza secvenţele de viaţă trecute. Ei întreabă, ei răspund, ei comentează, ei subliniază, ei aduc ironia şi contextul şi desfăşurarea este din punct de vedere stilistic, într-adevăr de maestru. Fiinţe, dotate cu spirit critic, persoanele născute în Fecioară pot să dea un adevărat spectacol, un adevărat recital, este adevărat un recital trist, mizerabil, cu spectatori puţini, doar celălalt care este obligat să tacă şi să asculte cascada de obiecţii, cascada de observaţii, de nemulţumiri, de reproşuri care la un moment dat ating o subtilitate de-a dreptul filosofică.

Nu o dată partenerii unor persoane născute în zodia Fecioarei vor fi uimite văzând ce capacitate de a diseca idei şi sentimente, de a sesiza nuanţe infinite şi îşi vor da seama că au stat lângă nişte persoane pe care nu le cunoşteau foarte bine. Acest spirit critic şi analitic, atâta observaţie şi atâta putere de analiză şi sinteză era departe de a sta în partenerul lor, până nu demult, ca fiind o caracteristică a acelora. S-ar putea ca unii să aibă o revelaţie, alţii să se sperie de forţa lor, mai ales o forţă mentală, intelectuală, alţii să se sperie (...) de caracter şi de capacitatea de a înmagazina atât de multă suferinţă şi observaţii negative, fără să fi fost prostite.

De aceea, conflictul cu o Fecioară se desfăşoară greoi, aceia au spor, au dreptate, au argumente şi aproape întotdeauna înving, cel puţin la nivelul oralităţii. La nivelul justiţiei şi la nivelul desfăşurării de forţe procesuale, lucrurile sunt mai complicate, au nevoie de timp şi teamă mi-e că, abia, sunt la început.

BALANŢĂ

Pe 4 şi pe 5 noiembrie luna tranzitează semnul Balanţei, dându-le acestor nativi multă linişte, pace interioară, calm, o serenitate îndelung aşteptată şi mult gustată. Simt nevoia să se izoleze, să se ocupe de propria persoană, să doarmă, să se bucure de deliciile unei reverii sau de bucuriile pe care le oferă muzica, o lectură, o plimbare, o meditaţie sau o discuţie cu o persoană agreabilă.

Următoarea perioadă, cea care va începe cu 6 noiembrie, o să le aducă un anume zbucium financiar, nemulţumiri şi certuri, aşa încât este foarte bine să savureze din plin această tihnă, acest moment de respiro, pentru că după aceea vor fi solicitaţi din plin. Se pot gândi să facă o excursie sau o şi fac, pot să pună bazele unui drum în străinătate pe care să nu îl facă acum ci cândva, cumva, fie când Soarele va străbate semnul săgetătorului de Crăciun fie într-o perioadă...

Se pun la punct tranzacţii

Fac o serie de pregătiri în sensul unor documente privind banii sau chiar fac o serie de investiţii în vederea acestei deplasări în străinătate. Iau legătură cu străinii, fac conversaţii, pot primi scrisori, pot da faxuri, pot trimite acte, pot primi aprobări sau pot să facă un schimb intens de documente, acte, bunuri cu persoane apropiate, prieteni, vecini, colegi dar şi cu cei din familie.

La locul de muncă... lucrurile ar trebui să ţină de o reabilitare sau de o schimbare bănească dar atenţie, această săptămână încă nu este definitorie, cea care va veni va aduce nişte reglementări, nu toate mulţumitoare, cu privire la locul de muncă, la regimul..., la plăţi, taxe şi impozite.

Nu au cum să intervină, nu au cum să schimbe sau nu în această săptămână este momentul în care se desfăşoară grosul acestei activităţi care mobilizează casa a şasea într-un chip cu totul special. Înclin să cred că săptămâna cuprinsă între... şi 5 noiembrie este de natură să le dea acestor persoane născute în balanţă, cum spuneam la început, posibilitatea de a se odihni, de a se însănătoşii, de a uita amărăciunile, de a se însenina, de a se detaşa de conflicte, de a se ocupa de probleme... şi mai ales de a face proiecte, cum se zice cu un termen tautologic, de viitor.

SCORPION

Perioadă bună, intensă, interesantă, efervescentă, pentru cei născuţi în scorpion. Chiar dacă se află în mişcare aparent retrogradă planeta Venus rămâne un aliat chiar în proporţii restrânse, până pe 5 noiembrie, pentru că va continua să tranziteze semnul lor natal. Mercur îi transformă în nişte fiinţe subtile, deştepte, inteligente, oarecum versatile, mai bine zis adaptabile, care reuşesc să sesizeze din mers tot ceea ce este în avantajul lor, în interesul lor.

Unii pot să facă o serie de deplasări în străinătate, să călătorească. Nu este vorba de călătorii lungi sau de concedii ci este vorba de deplasări. Uneori poate fi vorba de mai multe deplasări în această săptămână, deplasări scurte de o zi două sau de drumuri cu mai multe opriri, cu popasuri diferite gen turneu sau circuit. De asemeni se anunţă posibilităţi speciale, nebănuite, uneori de domeniul surprizei, al banilor care vin într-o relaţie cu străinătatea. Bani din afară, de la rude, de la prieteni, din tranzacţii, din comerţ, din afaceri, din tot felul de plasamente sau din tot felul de evenimente unde intervine noţiunea de străin, străinătate, transfer, valută sau bani, bunuri, activităţi şi servicii ce ţin de un teritoriu de dincolo de graniţă.

Prietenii dar şi excese

Intensă rămâne casa a cincea a sentimentelor. Nu este o noutate, de mult timp, cei născuţi în semnul scorpionului, au probleme afective. Unii au parte de fericire, de aventură, de noutate, de senzaţii tari, mai ales bărbaţii sunt cuceritori şi aventuroşi, ţin să îşi manifeste întreaga lor sensibilitate şi senzualitate într-un chip cam risipit. Acum nu toată lumea este de acord cu stilul în care trăiesc unii dintre aceşti nativi zicându-se că prea colecţionează şi prea experimentează.

Alţii însă se vor bucura de vecinătatea, de apropierea, de prietenia sau chiar de pasiunea unei persoane născută în această zodie care poate să fie copleşitoare. Poate să fie satisfăcătoare, poate să aducă bucurie, poate să măgulească dar uneori s-ar putea să depăşească limitele suportabilităţii. Uneori scorpionii pot să îi sufoce pe cei dragi cu atenţie, cu prezenţa lor sau cu exigenţele lor.

De aceea întreaga săptămână este de natură să le vulnerabilizeze într-o oarecare măsură pe femei. Să le facă puţin prea insistenţe, obositoare sau chiar plictisitoare. Pe domni toată această ipostază îi avantajează pentru că insistenţa lor vor reuşi să doboare ziduri de indiferenţă ceea ce îi transformă în nişte cavaleri ai turnirului dragostei fără sfârşit. Atenţie totuşi pentru femei la capitolul relaţie cu copiii mai ales în postura de mamă.

Exigenţă

Aici se pun o serie de probleme care presupun pe de o parte pedagogie, atitudine şi înţelegere a psihismului celui mic. Lucrurile nu trebuie să fie minimalizate şi cei mici au trăirile lor, universul lor, care este de o mare bogăţie şi care nu prea seamănă cu universul adulţilor. De aceea o fire drastică, o autoritate exercitată tăios şi despotic s-ar putea să nu fie calea indicată pentru a ajunge la inima copilului, pentru a rezolva problemele copilului său pentru a crea premizele unei afecţiuni real, ba mai mult cred că această etapă este din punct de vedere astral o piatră de încercare.

Îi pune pe cei născuţi în Scorpion, mai ales în ipostaza de mamă, mai puţin sunt afectaţi taţii, de a-şi revizui întreaga conduită, atitudinea, metodele de educaţie şi chipul de a dialoga. E nevoie de mai multă subtilitate, de înţelegere, de pliere şi de aprofundare a unor chestiuni pe lângă care au trecut cu indiferenţă sau pe care le-au minimalizat, le-au anihilat, le-au spulberat, zicând că priorităţile lor trebuie să fie neapărat şi priorităţile copiilor.

Apoi este vorba de o altă ipostază, mă refer tot la femei, tot la noţiunea de mamă, dar de data aceasta este vorba de procreere. Nu ştiu dacă este momentul chiar cel mai fericit pentru a concepe un copil, cu siguranţă naşterea este una binevenită, este bine aspectată, ea devine din ce în ce mai frumoasă spre sfârşitul acestei săptămâni, dar se poate asocia cu un risc major. Atenţie mare la toate persoanele care optează să nască prin cezariană. Sfatul meu, care sunt împotriva cezarienelor, este să calculeze de mai multe ori şi dacă se poate să evite această formulă. Naşterea pe cale naturală este mai sigură şi este mai benefică pentru făt.

SĂGETĂTOR

Săgetătorii ar trebui să fie în formă, energici, veseli, implicaţi, optimişti, motivaţi şi fără odihnă. Este un context în care ei pot să fie foarte eficienţi pentru că abordează pieptiş, fără stres, fără intimidare, fără trac, o serie de probleme majore ale existenţei lor, cum ar fi examenele, rezolvarea unor conflicte, opţiuni fundamentale profesionale, schimbarea meseriei sau lărgirea universului de cunoaştere.

Dacă este vorba de procesele pedagogice, de şcoală, de învăţătură, de rafinarea cunoaşterii, de acumulare, atunci se poate vorbi de un moment de excelenţă prin subtilitate şi printr-o anume performanţă.

Este momentul când aceşti nativi se regrupează cu toate calităţile lor, se izolează de toate provocările şi tentaţiile din exterior şi se concentrează pe un subiect, un examen, un obiect de studiu, o carte, un autor sau lucrare scrisă pe care trebuie să o realizeze într-un anume timp. Deadline-ul este de partea lor pentru că reuşesc chiar să termine înaintea termenului limită o serie de lucrări de laborator, de teze, de comunicări sau de documente ştiinţifice.

Probleme sau false probleme

Pentru cei care au depăşit momentul examenelor şi al pregătirii profesionale, se pot ridica o serie de probleme legate de casă, locuinţă, dar ele nu sunt nişte probleme neplăcute, ci mai mult sunt mici probleme rezolvabile sau nişte false probleme. Îşi fac griji degeaba, mai mult este vorba de o preocupare melioristă. De la bine, ei doresc să fie şi mai bine în casa lor, mai frumos, mai elegant, mai confortabil, mai modern, mai nou, mai utilat, mai economic.

Totul să le dea o senzaţie de protecţie şi de siguranţă, ori chiar de orgoliu, să fie mândrii de interiorul lor, de casa lor, de performanţa pe care întreaga lor gospodărie le-o oferă. Este momentul unei activităţi cerebrale deosebite şi, chiar dacă ei sunt foarte activi din punct de vedere fizic, şi sunt prezenţi într-o serie de activităţi exterioare, asta nu înseamnă că se risipesc în petreceri, în chefuri, în excursii gratuite sau în tot felul de activităţi care le macină timpul şi nu le oferă nici un progres şi nicio satisfacţie.

Dimpotrivă, ei se dedau unor meditaţii profunde, sunt însetaţi de cunoaştere şi, mai ales, de cunoaşterea propriei persoane, a limitelor, a performanţelor sau a detaliilor care îi caracterizează. Este momentul autocunoaşterii, al retrospecţiei, al analizei şi nu o dată vor pune mâna pe carte, pe un tratat de psihologie sau, de ce nu, de astrologie pentru a se defini mai bine pe sine, pentru a-şi identifica vulnerabilităţile sau abilităţile, pentru a le corija pe unele şi pentru a le dezvolta pe celelalte în aşa fel încât să atingă succesul şi pragul unei notorietăţi pe care şi-o doresc din plin. Este de altfel şi momentul în care apelează la prieteni mult mai în vârstă decât ei, sau performanţi, sau cu experienţă, ori cu notorietate, care pot să le aducă dintr-o perspectivă obiectivă şi lucidă cele mai interesante şi utile observaţii asupra persoanei lor în devenire.

CAPRICORN

Pentru cei născuţi în Capricorn se ridică o problemă majoră săptămâna aceasta şi, ca un ecou sau în continuare, săptămânile ce urmează. Este vorba de casa prieteniei. Aici, atenţie, lucrurile sunt destul de speciale, ţin de destin, dar ţin şi de o consecinţă a unor lucruri pe care ei le-au provocat. Totul este o înlănţuire logică a ceea ce au creat, au provocat, au determinat şi poate nu au reuşit să ţină sub control. Este vorba de foarte multă trădare, este vorba de destul de multă lipsă de solidaritate si prietenie pe care o văd, o identifică şi o trăiesc cu foarte multă amărăciune.

Au o senzaţie si, îmi pare rău să o spun, nu este deloc subiectivă sau falsă de părăsire. Au senzaţia că toată lumea i-a abandonat, că le-a întors spatele şi că au rămas cu propriile forţe, cu universul lor de viaţă într-un fel care nu le face deloc plăcere. Se uită în jur şi îşi spun „nu mai am pe cine să ma bazez, nu mai ştiu în cine să cred şi la cine să apelez”.

Această senzaţie de părăsire, de pustiu, este trăită din plin, dar este trăită şi într-un fel, aş spune, poate cuvântul e prea pretenţios, filozofic. Ei mai mult meditează asupra condiţiei umane precare, asupra calităţii sufleteşti a celor pe care i-au crezut alături de ei. Văd foarte multă nemernicie, văd falsitate, văd trădare, văd ticăloşie, văd jocurile duble, văd interesele meschine, văd egoismul exacerbat care s-a menţinut în jurul lor ca o falsă ipostază a unei societăţi ce îi preţuia si pe care ei s-au bazat. Înţeleg că doar interesul i-a mânat pe toţi cei care i-au frecventat, cu care au vorbit, cu care au petrecut sau cu care au convieţuit destul de mult timp.

Amestecul familiei

În acest context al prieteniei, lucrurile sunt uşor amestecate, intră şi rudele, sau există o serie de sentimente aproape ca de rudenie proiectate pe o serie de prieteni, cum se zice către un prieten sau o prietenă, „am ţinut la tine ca la un frate, ca la o soră şi iată ce a ieşit”. De aşa natură încât au senzaţia că sunt văduviţi de ceva ce lor le trebuia, le-a aparţinut şi li se cuvenea. Acum, felul în care cântăresc oamenii în acest moment de mare cumpănă este marcat de vârstă, de educaţie, de subiectivism, si de întreaga lor experienţă de viaţă.

Unii pot să facă foarte mult caz, să facă o dramă, să se îmbolnăvească de supărare, alţii pot să păstreze măsura lucrurilor şi a realităţii şi să cântărească cu foarte multă obiectivitate, aş spune chiar farmaceutic, să lăcrimeze destul de puţin, să suspine destul de rar, dar să tragă concluzii destul de drastice.

Oricum, această săptămână şi următoarele săptămâni, adică aproape întreaga luna noiembrie, este în măsură să le dea lor o anume răsturnare de existenţă în şi prin ceilalţi. Nu ei înşişi, nu prin ceea ce au făcut ei, este menit să li se schimbe viaţa, ci prin ceea ce au crezut şi au investit în cei apropiaţi lor.

De aceea, aş spune că săptămâna viitoare este mai mult semnificativă, este un preambul a ceea ce vor trăi cu intensitate şi după 6 noiembrie. Poate că este bine să nu facă un caz deosebit şi nu este bine să se blocheze în această experienţă pentru că, oricum, nu este singura si nu este unica lor dimensiune în care trăiesc în această perioadă.

Săptămână prielnică celor care călătoresc

Un context benefic pentru ei este plecarea din ţară, o călătorie în străinătate, o izolare de acest moment nefast şi mai ales o vindecare a rănilor provocate de aceste traume sufleteşti prin despărţirea de prieteni, de colegi, de parteneri sau de tovarăsi de drum lângă care au stat o perioadă de timp. Străinătatea vindecă, depărtarea îi face să uite şi ameliorează ori atenuează acest impact nefericit.

Le oferă orizonturi noi, le oferă satisfacţii noi, bucurii, contextul în care pot să-şi valorifice o serie de calităţi şi să-şi aprofundeze alte trăiri, unele infinit mai bune. De aceea, beneficiul călătoriei şi al plecării din ţară, în măsura în care îşi pot permite acest lucru din punct de vedere financiar, este leac sigur şi aş spune că este şi unicul leac. Pe de altă parte, ar trebui să reţinem că întreaga săptămână, chiar şi fără animozităţi, trădări sau schimbări de relaţii amicale aduce un potenţial major de pericol şi legat de casa comunicării.

Experienţa tăcerii

Ar trebui să nu mai vorbească atât de mult despre ei, ar trebui să nu mai povestească ce li se întâmplă, ce cred şi ce simt oricui, ar trebui să nu se mărturisească aproape deloc nimănui, ar trebui să fie tăcuţi ca nişte peşti şi circumspecţi, aş spune să facă experienţa ascunzişului, să trăiască ca şi cum nu mai doresc să vadă prea multă lume şi, cu siguranţă, nu mai doresc să comunice. Experienţa tăcerii este binevenită, latinii aveau o vorbă „tăcerea e de aur” şi nu văd de ce nu ar face o astfel de experienţă, sau de ce nu ar aborda o astfel de atitudine acum şi în săptămânile următoare. Cu siguranţă, nu vor pierde nimic, cu siguranţă nu greşesc, si cu certitudine concluzia pe care o vor avea după câteva săptămâni de tăcere şi discreţie va fi una spectaculoasă pentru universul lor interior.

VĂRSĂTOR

Pentru cei născuţi în semnul Vărsătorului se ridică o problemă specială legată de carieră, nume, renumere, ascensiune, recunoaştere, afirmare, preţuire, premiere sau toate celelalte ipoteze cum ar fi contestarea autorităţii, punerea în discuţie a legitimităţii, a funcţiei sau a unei decizii, o anume discreditare sau tendinţă de recuperarea a unor secvenţe neplăcute din viaţa acestor nativi menite să le mai taie din aripi.

Există un potenţial uriaş din punct de vedere astral pentru aceste persoane de a se afirma dar există şi partea reversibilă. Rezistenţa, opoziţia, sancţiunea, pedepsirea, negarea, persiflarea sau coalizarea unora împotriva câte unei persoane născute în semnul vărsătorului.

Săptămâna aceasta încă nu este dintre cele mai categorice. Urmează ca după 6 noiembrie să se concretizeze într-un anume fel. Tot ceea ce am spus eu. Să se vadă într-un chip care nu mai poate să fie nici răstălmăcit, nici ascuns ori mascat sub bune intenţii şi false sentimente nobile, ceea ce este de fapt o uriaşă dorinţă de blocare şi baricadare a unei persoane născută în Vărsător.

Cu cât Vărsătorul este mai important, funcţia este mai mare, imaginea este mai publică, valoarea este esenţială sau ascensiunea lui începe să fie spectaculoasă şi ambiţia lui este uriaşă cu atât acest context astral se verifică şi se valorifică mai puternic, mai intens, mai determinant.

Ambiţiile determinate de contextual astral

Cu cât omul este mai modest ori chiar a ieşit din activitate, cu cât omul are ambiţii mai mici sau nu mai are nici o ambiţie, alta decât să fie sănătos şi să îşi trăiască anii de pensie, cu atât acest context astral este mai şubred şi poate să nu se manifeste, atenţie, chiar deloc, ceea ce nu înseamnă că din punct de vedere astrologic el nu există ca potenţial şi ceea ce iarăşi nu înseamnă că dacă noi am vorbit până acum şi am afirmat o astfel de idee, faptul că nu se vede, nu se întâmplă nimic, a fost o ipoteză astrologică strâmbă, prostă sau trasă pe baza unei neînţelegeri a realităţii ci doar că nu şi-a găsit terenul de aplicare necesar.

Aşa încât vom avea Vărsător şi Vărsător, fiecare cu capacitatea de a rezona în faţa acestui context astral. Mai bine sau mai rău, mai mult sau mai puţin, deloc ori în totalitate.

De aici se nasc şi o serie de consecinţe financiare pentru că cei lezaţi în funcţie sunt şi cei ameninţaţi să piardă nişte bani. Se mai pune problema, nu ea foarte corectă sau elegantă, şi anume aceea de a oferi nişte bani. Nu spun servicii spun chiar bani.

Bani cash în bună regulă care sunt meniţi să atenueze nişte nemulţumiri, să cumpere nişte conştiinţe ori să abată atenţia unor persoane al căror caracter este alunecos şi pe deplin interesat din punct de vedere material. Se mai scapă în felul acesta de câte un turnător, un trădător, un detractor sau un duşman declarat.

Nu este o manieră de lucru, nu o recomand, dar ea este o realitate astrală şi viaţa este făcută din realităţi nu din codul eticii sociliste sau capitaliste. Codurile sunt bune, sunt frumoase, dar realitatea calcă de foarte multe ori codurile în picioare aşa încât se poate lua în calcul şi o astfel de metodă mai puţin ortodoxă de a rezolva o serie de conflicte sonore care le ameninţă numele, virtutea sau vocaţia.

PEŞTI

Pentru cei născuţi în semnul Peştilor, ca şi pentru cei născuţi în Rac sau în Scorpion, săptămâna viitoare ar trebui să fie bogată în fluxuri pentru că este vorba de două semne de apă bogat aspectate de planete care crează tot felul de premize.

Pentru Peşti premisele sunt unele filozofice, religioase, culturale, vocaţionale, artistice, care ţin de ideal, de conştiinţă, de cunoaştere, de aspiraţie, de năzuinţe spre o serie de forme de viaţă, de valori sau de contacte umane care să înnobileze şi care să le permită o anume ascensiune spirituală.

Sufletul e pus la treabă

O serie de activităţi şi evenimente care se petrec la nivelul interiorităţii, al sufletului, lucruri care, poate că, pe o serie de persoane născute în acest semn zodiacal, nici nu le interesează, nici nu le încântă şi le şi plictisesc. Vor spune că nu pentru asta ascultă o previziune astrală dar, din păcate pentru aceste persoane, nu există suficiente informaţii, suficiente contexte, care să ne permită nouă să lansăm o serie de previziuni care să vorbească despre bani, slujbă, faliment, proces câştigat sau cine ştie ce avantaje personale care vin de la copii, de la familie ori de la soţ şi soţie.

Premisele săptămânii viitoare îi privesc mai ales pe cei care doresc să trăiască într-o dimensiune subtilă, pe cei care fac exerciţii spirituale, care se întăresc la capitolul voinţă şi caracter, care se distanţează de vulgaritate, de contingent, care se desprinde de materialitate, care încearcă să dea mai timid sau cu mai multă experienţă din ipoteticele aripi pentru a se înălţa ca unicar, uneori ca o pasăre măiastră care nu cunoaşte căderea şi pierderea, paguba şi suferinţa.

Depinde de vârstă, depinde de destin, depinde de contractul divin pe care l-au făcut când s-au născut, depinde ce au dorit să facă şi la ce s-au angajat şi depinde ce au acceptat să piardă încă de la început, încă din momentul în care s-au hotărât să se materializeze şi să se transforme în fiinţă umană. Într-un astfel de momente ezoterismul şi să îi spunem dimensiunea supranaturală, nu paranormală, începe să devină dominantă.

Extrasenzoriali

Au indicaţii, intuiţii, au premoniţii, au telepatii, au vise speciale, trăiesc într-o realitate a dublului astral, trăiesc într-o realitate în care pot să perceapă o serie de influxuri care le sunt rostite de către îngeri, ghizi sau de către oameni concret pe pământ care sunt purtători de mesaje de maximă importanţă.

Dacă este aşa atunci aceşti peşti sunt salvaţi şi pot să găsească soluţii practice şi pentru chestiunile cotidiene. Când începi să le rezolvi pe cele superioare, cele inferioare cum ar fi să faci bani pentru a plăti o datorie încep să devină fleacuri. Cei care cunosc această experienţă mă înţeleg şi ştiu că am dreptate, ştiu la ce mă refer. Alţii au senzaţia că între domeniul superior spiritual şi cel pragmatic există o diferenţă foarte mare şi pierdere de timp cu primul registru care nu aduce bani ba chiar aduce pierdere de timp.

Este de fapt eroare în care unii trăiesc dar să sperăm că acest context astral îi va face şi pe cei din urmă să rezoneze, să înţeleagă ceva, să se deştepte, să întrezărească şi să accepte ideea că totuşi evoluţia personală este cea care permite omului, individului de rând, să îşi depăşească condiţia.

Au foarte mult guess de la Marte, este o planetă care îi împinge să fie, să facă, să acţioneze, să vorbească, să decidă, să hotărască, să se implice, să nu cedeze, să nu renunţe, să nu abandoneze, să nu se lase manipulat, să nu se lase duşi de vânt, să nu se lase purtaţi de colo colo de un destin fals, străin sau construit de alţii.

Turnură

Este un moment bun până una alta, este un moment în care o serie de preocupări legate de un echilibru financiar şi apoi de o serie de evenimente care pot să îi transforme începând cu ziua de 5 noiembrie în nişte fiinţe dintre cele mai subtile uneori frumoase, spectaculoase dar într-o anume ipostază transparente ca un spectru.

Această ipostază poate să fie valorificată din plin de către toţi cei născuţi în zodia peştilor care desfăşoară activităţi artistice, teatrale, muzicale, plastice sau care acţionează şi decid, vorbesc, rostesc şi construiesc într-un domeniu al justiţiei, al pedagogiei, al psihologiei, al psihiatriei şi al medicinei alternative.


http://www.horoscopurania.ro
 
31 octombrie 2010

Cuadratura Lunii cu Mercur poate predispune la tensionarea relatiilor sentimentale, la neîntelegeri cu cei apropiati si la idei contradictorii.

Astazi nu sunt recomandabile confruntarile de idei si, cu atât mai putin, certurile. Orice spuneti poate sa fie interpretat si sa duca la conflicte.


Berbec
Dimineata s-ar putea sa fiti mai încordat, din cauza problemelor pe care le aveti cu un coleg de serviciu sau cu un partener de afaceri. Va recomandam sa nu va certati, pentru ca nu aveti nimic de câstigat.

Spre seara, situatia revine la normal iar relatiile parteneriale nu au de suferit


Taur:
Dimineata sunteti putin confuz, ceea ce ar putea sa va afecteze atât relatiile sociale, cât si cele sentimentale.

Va recomandam sa nu începeti afaceri noi, chiar daca primiti propuneri tentante.

Dupa-amiaza, relatiile cu persoana iubita merg excelent.


Gemeni:
S-ar putea sa aveti o zi tensionata din cauza divergentelor cu partenerul de viata.

Va recomandam sa amânati deciziile importante, pentru ca este posibil sa fiti confuz si sa nu va puteti concentra. Ar fi bine sa va puneti ordine în idei.

Fiti mai atent cu persoanele în vârsta din familie!


Rac
Sunteti nemultumit si aveti tendinta de a critica pe toata lumea. Va sfatuim sa va temperati, pentru a nu crea neplaceri celor din jur.

Nu încheiati nici un fel de contract sau de tranzactie!

Va recomandam sa fiti mai atent la problemele partenerului de viata.


Leu:
S-ar putea sa fiti mult mai sensibil si sa nu va simtiti în forma.

Va sfatuim sa evitati deciziile importante, sa nu semnati documente oficiale si sa nu faceti planuri de viitor.

Evitati discutiile în contradictoriu!


Fecioara:
Survin numeroase schimbari de program, deci nu este indicat sa va faceti un plan strict. S-ar putea sa aveti de facut câteva drumuri scurte, în interes de serviciu, spre nemultumirea partenerului de viata.

Va sfatuim sa va pastrati calmul, pentru a nu tensiona si mai mult relatiile sentimentale.


Balanta:
Nu va simtiti în deplinatea fortelor fizice si intelectuale, de unde si starea de nervozitate în care va aflati. Va sfatuim sa nu va asumati nici un risc, pentru ca aveti sanse minime sa reusiti.

Înarmati-va cu rabdare si controlati-va impulsivitatea!


Scorpion:
Nu este o zi buna pentru calatorii si nici pentru afaceri. Starea de confuzie si simtul practic scazut va pot conduce la esecuri.

Relatiile sentimentale sunt bune, dar va sfatuim sa acordati mai multa atentie partenerului de viata.

Nu evitati comunicarea cu cei din jur, ca sa nu fiti înteles gresit!


Sagetator
Dimineata sunteti plin de energie si idei. Puteti avea succes plan social.

Aveti grija sa nu depasiti anumite limite din cauza entuziasmului, expunându-va la accidente! Evitati discutiile în contradictoriu cu o femeie.

Dupa-amiaza va loviti de o problema sentimentala care ati crezut ca s-a rezolvat de la sine, dar care revine în actualitate.


Capricorn:
Dimineata este posibil sa fiti irascibil si indispus. Va recomandam sa nu va ocupati de probleme care necesita rabdare si tact.

Cu toata dorinta de a fi convingator, este posibil sa întâmpinati neîncrederea colegilor.

Acasa va bucurati de armonie si buna întelegere.


Varsator:
Aveti tendinta sa va lasati dominat de sentimente si sa deveniti melancolic. Prin urmare, nici nu sunteti prea comunicativ.

Este posibil fiti nervos pentru ca va simtiti neglijat. Aceasta stare risca sa accentueze neîntelegerile cu cei din jur.

Va sfatuim sa va auto-analizati si sa vedeti ce nu este în regula, de fapt.


Pesti:
Sunteti stresat de ritmul intens de munca, deveniti irascibil si aveti tendinta sa va certati chiar si cu cei dragi.

Nu este exclus sa fiti si inhibat, pentru ca parcurgeti o perioada în care relatiile sentimentale nu sunt tocmai bune.

Va recomandam sa ascultati sfaturile unei persoane mai în vârsta.
 
1 noiembrie 2010

Sextilul planetelor Venus si Pluton va poate pune in fata unor schimbari profunde si de durata. S-ar putea sa fiti nevoit sa luati decizii importante, mai ales pe plan sentimental.

Astazi se manifesta o dorinta sporita de cunoastere si autocunoastere. Nu este exclus sa simtiti dorinta de a schimba ceva in viata dumneavoastra si de a reveni asupra unor proiecte mai vechi.


Berbec:
Dimineata s-ar putea sa fiti nemultumit pentru ca vi s-a anulat o delegatie. Va sfatuim sa nu va enervati. Oricum, nu este o zi favorabila calatoriilor lungi.

Dupa-amiaza, intalniti o persoana cu care incepeti o colaborare pe termen lung. Puteti castiga bani frumosi.


Taur:
Pe plan profesional, schimbari in bine: fie gasiti un alt loc de munca, mai bine platit, fie sunteti avansat. Partenerul de viata nu este incantat, pentru ca va trebui sa munciti mai mult.

Va recomandam sa nu luati decizii in graba, ca sa nu regretati mai tarziu.


Gemeni:
Dimineata va imbunatatiti simtitor situatia financiara. S-ar putea sa primiti o mostenire sau plata pentru o lucrare incheiata de curand.

Puteti sa faceti investitii si sa va conturati planuri de viitor.

Va sfatuim sa va ingrijiti sanatatea si sa va odihniti mai mult.


Rac:
Va simtiti in forma si sunteti hotarat sa profitati de situatie. Puteti avea succes in afaceri, in calatorii si pe plan sentimental.

Reusitele de la serviciu va entuziasmeaza, iar cu sanatatea nu aveti nici un fel de probleme.

S-ar putea sa vi se propuna o colaborare. Ganditi-va bine daca va mai ajunge timpul!


Leu
Pe plan social si profesional, pot avea loc schimbari importante. La serviciu sunteti apreciat pentru stilul de lucru.

Spre seara, este posibil sa mergeti la o petrecere cu prietenii. Va recomandam sa fiti mai cumpatat, ca sa nu aveti probleme cu digestia.

Nu neglijati relatiile sentimentale!


Fecioara
S-ar putea ca in familie sa apara tensiuni din cauza problemelor financiare. Nu va lasati demoralizat!

Ca sa evitati un scandal, va recomandam sa fiti mai atent la ce spuneti. Capacitatea de comunicare de comunicare este foarte buna si va ajuta sa depasiti neintelegerile cu partenerul de viata.


Balanta
Sunteti apreciat in societate, dar si in familie.

Pentru a incheia o afacere avantajoasa, va sfatuim sa va folositi farmecul personal.

Ar fi bine sa nu fiti prea critic cu o persoana mai in varsta din familie, ca sa evitati tensionarea atmosferei.


Scorpion:
Intentionati sa porniti o afacere, dar aveti de facut mai multe drumuri, pentru acte.

Dupa-amiaza va pregatiti sa plecati intr-o calatorie impreuna cu un tanar din familie.

Este o zi buna pentru planuri de viitor. Aveti idei care realiste si ingenioase.


Sagetator:
Gratie intuitiei, gasiti o solutie originala la o importanta problema de serviciu. Pentru a o aplica, insa, ar trebui sa faceti ore suplimentare. Va sfatuim sa nu ezitati, pentru ca munca o sa va fie apreciata.

Spre seara, ar fi bine sa va ganditi si la odihna. Refuzati orice invitatie si ramaneti acasa!


Capricorn:
Este posibil sa aveti probleme cu banii, dar va sfatuim sa nu disperati, pentru ca dupa-amiaza vi se ofera o sansa neasteptata. O ruda apropiata va propune o colaborare pe termen lung.

Va sfatuim sa acordati mai multa atentie celor tineri din familie. Evitati o cearta cu partenerul de viata!


Varsator
S-ar putea sa aveti dificultati pe plan sentimental si sa fiti nevoit sa luati o decizie importanta.

Este o zi favorabila studiului. De asemenea, puteti sa va valorificati cunostintele teoretice acumulate pana acum.

Munca va este incununata de un succes neasteptat si primiti o suma frumoasa. Va recomandam sa nu o riscati in speculatii financiare.


Pesti
Aveti sanse sa rezolvati cu bine o problema sentimentala.

Dimineata, un prieten va propune sa va asociati intr-o afacere pe care a inceput-o de curand. Va sfatuim sa acceptati.

Spre seara, s-ar putea sa mergeti cu partenerul de viata intr-o vizita la prieteni.
 
2 noiembrie 2010

Aspectele planetare de azi aduc profunzime in gandire, limpezesc ideile si incurajeaza sinceritatea.

Planurile facute astazi au sanse mari de reusita, dar numai daca sunt bazate pe corectitudine. Evitati gandurile negative la adresa celorlalti!


Berbec
Este posibil sa luati o hotarare importanta si definitiva, cu privire la ruperea unor relatii. În viitor, se va dovedi ca ati procedat corect.

Planurile dumneavoastra vor fi incununate de succes, dar va sfatuim sa aveti rabdare.

Acceptati munca in echipa!


Taur
Sefii va apreciaza seriozitatea si ideile constructive. Nu este exclus sa fiti propus pentru o marire de salariu.

Puteti sa faceti planuri pe termen lung si sa investiti. Va recomandam sa profitati de conjunctura favorabila in care va aflati.

Nu va neglijati familia!


Gemeni
Dimineata aveti sanse sa va afirmati la serviciu. Din pacate, s-ar putea sa va atrageti invidia colegilor.

Nu este exclus sa aveti discutii cu persoana iubita, pentru ca acordati prea multa atentie activitatii profesionale.

Va recomandam sa nu neglijati problemele partenerului de viata.


Rac:
Este momentul sa va ocupati de situatia financiara. Partenerul de viata va sustine si este convins ca veti reusi.

Aveti de semnat documente oficiale. Nu intampinati probleme deosebite, dar va sfatuim sa fiti prudent.


Leu
Sunt sanse sa aranjati o colaborare avantajoasa, care sa va aduca venituri considerabile.

Relatiile cu partenerul de viata urmeaza un curs ascendent. Va sfatuim sa nu va contraziceti cu o ruda mai in varsta, care doreste sa se amestece in viata dumneavoastra.

Fiti diplomat si bazati-va pe intuitie!


Fecioara
Profunzimea ideilor si ambitia va ajuta in activitatea profesionala si in afaceri.

Rezolvati cu usurinta toate problemele de la serviciu sau din familie. Va recomandam sa tineti cont si de parerile celor din jur.

Evitati speculatiile de orice fel!


Balanta
Aveti posibilitatea sa finalizati proiecte indraznete, mai ales in domeniul afacerilor. Sunt sanse mari sa evoluati pe plan profesional si social.

Prietenii va sustin, impresionati de entuziasmul si optimismul de care dati dovada.

Relatiile cu colaboratorii sunt foarte bune.


Scorpion:
Zi prielnica schimbarilor importante pe plan profesional. S-ar putea sa fiti propus pentru o plecare in strainatate, la un schimb de experienta sau un curs de perfectionare.

Aveti ocazia sa incheiati contracte avantajoase si sa faceti cunostinta cu persoane importante.

Va recomandam sa nu neglijati odihna, chiar daca sunteti invitat la o petrecere.


Sagetator
Pot aparea schimbari neasteptate in viata dumneavoastra.

Aveti prieteni care va sustin, la fel ca si familia.

Este o zi favorabila studiului, comunicarii si calatoriilor de afaceri.

Va recomandam sa va ascultati intuitia. Nu va asumati prea multe riscuri!


Capricorn
La serviciu, sefii va apreciaza ideile. Este posibil chiar sa fiti premiat.

Dupa-amiaza, s-ar putea sa aveti mici probleme de sanatate. Nu este cazul sa va faceti griji, dar va recomandam sa va odihniti.


Varsator
Aveti toate sansele sa rezolvati problemele financiare ale familiei.

Sinceritatea va ajuta sa va consolidati relatiile si sa va faceti noi prieteni.

Va recomandam sa evitati discutiile in contradictoriu cu o femeie mai in varsta.


Pesti
Aveti mai multe intalniri de afaceri, care se vor dovedi fructuoase.

Dimineata primiti o veste buna, din cauza careia va schimbati planurile pentru maine.

Va recomandam sa nu va iesiti din fire. Nu va varsati nervii pe partenerul de viata!
 
3 noiembrie 2010

Opozitia Lunii cu Uranus predispune la schimbari neasteptate si chiar la mici altercatii.

Este posibil sa simtiti nevoia de mai multa libertate si sa primiti reprosuri. Abtineti-va de la discutii pe care le veti regreta!



Berbec:
Astazi nu este indicat sa semnati documente oficiale sau sa va ocupati de afaceri.

Cei din jur nu sunt de acord cu ideile dumneavoastra. Nu va lasati demoralizat si nu renuntati la planurile de schimbare!

Ar fi bine sa acordati mai multa atentie activitatilor casnice.

Pe plan sentimental, totul merge bine si partenerul de viata va ajuta sa depasiti toate dificultatile.


Taur:
Dimineata aveti parte de cateva momente mai incordate, din cauza controverselor cu un coleg sau un partener de afaceri. Reusiti sa lamuriti repede neintelegerea.

Va sfatuim sa petreceti dupa-amiaza in familie.


Gemeni:
Sunteti indispus din cauza ca vi se anuleaza o delegatie. Nu este cazul va faceti griji, este doar o amanare si nimic mai mult.

Ar fi bine sa va ocupati de problemele financiare.

Relatiile cu partenerul de viata parcurg o perioada favorabila.


Rac:
Apar neintelegeri in relatia cu un partener de afaceri. Pastrati-va calmul si incercati sa gasiti o solutie de compromis!

Pentru a depasi momentele tensionate de azi, trebuie sa va inarmati cu multa rabdare.

Evitati discutiile in contradictoriu.



Leu:
Partenerul de viata va reproseaza ca neglijati problemele familiei. Încercati sa detensionati atmosfera, cu putin tact!

Spre seara, aflati ca o afacere in care ati investit mult incepe sa mearga.


Fecioara:
Este posibil ca persoana iubita sa va inteleaga gresit dorinta de libertate. Va sfatuim sa va exprimati clar, ca sa evitati un scandal.

Chiar daca prietenii insista sa petreceti dupa-amiaza cu ei, va sfatuim sa nu acceptati.

Încercati sa pastrati echilibrul in familie!


Balanta:
Este o zi buna pentru a pregati planuri de afaceri. Aveti sanse mari sa va imbunatatiti situatia financiara.

Dupa-amiaza s-ar putea sa intarziati putin cu prietenii, ceea ce poate duce la discutii in familie. Va sfatuim sa fiti mai atent cu partenerul de viata.


Scorpion
Daca reusiti sa va temperati spiritul critic, astazi puteti avea succes pe plan financiar.

Va recomandam sa aveti rabdare cu prietenii si cu partenerul de viata, ca sa nu ajungeti la certuri.

Dupa-amiaza va viziteaza o ruda mai in varsta si va ofera un cadou de care va bucurati foarte mult.


Sagetator:

Aveti tendinta sa fiti impulsiv si riscati sa ii jigniti pe cei din jur. Va sfatuim sa nu va enervati, pentru ca puteti avea probleme cu sanatatea.

Dupa-amiaza primiti o suma mare de bani dintr-o colaborare. Tocmai din cauza acestor bani s-ar putea sa va certati cu partenerul de viata.

Va recomandam sa nu neglijati investitiile necesare pentru casa.


Capricorn:

Sunteti tulburat de sentimente contradictorii.

Va sfatuim sa fiti mai prudent in afirmatii. Nu incepeti mai multe treburi deodata, pentru ca riscati sa nu terminati nici una!

Dupa-amiaza va reventi si va simtiti foarte bine in mijlocul familiei.


Varsator:
Puteti avea mari satisfactii financiare cu prilejul unei calatorii.

Este posibil sa cunoasteti o persoana mai in varsta, care propune o afacere. Va sfatuim sa va bazati pe intuitie si sa nu dati imediat un raspuns.

Ascultati sfaturile partenerului de viata!



Pesti:
Se pare ca amanati plecarea in concediu, din cauza unor mici probleme de sanatate. Nu va faceti griji, este suficient sa tineti regim!

Pe plan sentimental, treceti printr-o perioada favorabila si va intelegeti excelent cu partenerul de viata.
 
4 noiembrie 2010

Trigonul Mercur-Jupiter in contextul aspectelor de azi vine ca un balsam pentru cei care au nevoie de mangaiere sufleteasca. Aceasta configuratie astrala favorizeaza optimismul, entuziasmul, dar si spiritul de aventura.

Cel putin astazi, puteti cere mai mult de la viata. Va sfatuim sa va puneti macar o dorinta.


Berbec
Astazi dati dovada de mult curaj in afaceri.

Va sfatuim sa tineti seama de sfaturile unei rude mai in varsta.

Dupa-amiaza s-ar putea ca partenerul de viata sa va reproseze ca nu va ocupati destul de problemele casei. Va sfatuim sa nu va enervati si sa va intrebati daca nu cumva chiar are dreptate.


Taur
Pe plan financiar, se pare ca nu parcurgeti o perioada prea buna. Cautati noi surse de venituri!

Spiritul de aventura si optimismul va determina sa va asumati riscuri. Va recomandam fiti prudent si sa evitati speculatiile financiare.


Gemeni:
Treceti mai usor peste grijile cotidiene, gratie entuziasmului si optimismului cu care incepeti ziua.

Dupa-amiaza faceti planuri pentru o calatorie mai lunga impreuna cu persoana iubita.

Va recomandam sa va bazati doar pe banii pe care ii aveti. Nu contati pe sumele promise pentru o colaborare!


Rac:
Va sfatuim sa acordati mai multa atentie celor apropiati, pentru ca s-ar putea sa vi se reproseze ca sunteti indiferent.

Este cazul sa fiti mai prudent. Astazi sunteti predispus la greseli si exista riscul sa pierdeti bani!


Leu:
Aveti succes intr-o calatorie de afaceri. Va recomandam sa fiti atent cu persoanele care va insotesc.

Dupa-amiaza puteti sa rezolvati o problema de natura sentimentala. Fiti ceva mai ingaduitor!

Spre seara, primiti un cadou de care va bucurati mult.


Fecioara:
Dimineata sunteti foarte activ si sociabil si va intelegeti bine cu toata lumea. Reusiti sa va pastrati optimismul, in ciuda problemelelor sentimentale care va framanta.

Profesional, stati bine. În ceea ce priveste sanatatea, nu aveti de ce sa va plangeti.

Dupa-amiaza faceti cunostinta cu o persoana mai in varsta, care va juca un rol important in viata dumneavoastra.


Balanta:
Aveti suficienta energie pentru a incepe noi activitati pentru familie si casa. Partenerul de viata si familia va sprijina.

Va recomandam sa va detasati de problemele financiare din ultima vreme. Fiti mai increzator!


Scorpion
Dimineata sunteti apreciat pentru entuziasmul de care dati dovada.

Va simtiti bine la o intalnire cu prietenii si este posibil sa fiti invitat la o petrecere.

Va recomandam sa fiti cumpatat, ca sa nu aveti probleme cu sanatatea. Nu va speriati! Poate fi vorba despre o simpla indigestie, care dispare repede.


Sagetator:
Dimineata luati o hotarare prin care va schimbati tot programul zilei. Este posibil sa va intalniti cu cativa prieteni si sa incepeti pregatirile pentru o petrecere.

Puteti sa va ocupati de probleme financiare. Va sfatuim sa evitati orice fel de speculatii.

Daca aveti de luat decizii importante, ascultati-va intuitia!


Capricorn:
Sunteti plin de entuziasm si pus pe schimbari. Acum este momentul sa va faceti planuri de viitor.

Este o zi prielnica pentru investitii, afaceri si calatorii in interes personal.

Va recomandam sa nu aveti ezitari. Azi puteti avea succes in tot ce faceti.


Varsator
Va imbunatatiti considerabil situatia financiara. Luati bani atat de la serviciu, cat si dintr-o afacere.

Aveti ocazia sa faceti o investitie rentabila, pe termen lung.

Va sfatuim sa va menajati sanatatea. Evitati surmenajul!


Pesti
Aveti incredere in fortele proprii si dati dovada de spirit de aventura. Va sfatuim sa nu riscati prea mult.

Este o zi favorabila calatoriilor in interes de familie, din care va puteti puteti intoarce cu mari satisfactii financiare.

Seara, petreceti momente placute alaturi de partenerul de viata. S-ar putea sa primit vizita unor rude.
 
5 noiembrie 2010

Cuadratura Mercur-Neptun ingreuneaza deciziile, predispune la conflicte si dispute si mai ales predispune la a crede in fantasme.

De asemenea, creste dorinta de a afla adevarul.



Berbec
S-ar putea sa fiti nevoit sa luati o decizie dificila cu privire la asocierea intr-o afacere. Sfaturile unei persoane cu experienta va ajuta sa intelegeti ca avantajele financiare nu justifica timpul pierdut.

Ar fi bine sa va ocupati mai mult de partenerul de viata si de familie. Altfel s-ar putea sa regretati mai târziu.


Taur:
Va dati seama ca o femeie din anturaj va invidiaza. Nu este recomandabil sa provocati o discutie. Ar fi bine sa dati dovada de mai multa discretie.

Va sfatuim sa va odihniti mai mult, daca vreti sa nu aveti probleme de sanatate.


Gemeni:
Relatiile cu partenerul de viata si cu prietenii sunt excelente.

Va recomandam sa fiti prudent in afaceri. Nu alergati dupa câstiguri usoare!

Dupa-amiaza petreceti momente placute in compania celor dragi.

Nu incercati sa va impuneti punctul de vedere!


Rac:
Primiti un cadou cu valoare sentimentala deosebita. S-ar putea sa primiti si de la serviciu o importanta suma de bani.

Nu sunt recomandate calatoriile in interes personal. S-ar putea sa cheltuiti prea mult si sa va certati cu partenerul de viata.

Va sfatuim sa acordati mai mult timp celor tineri din familie.


Leu:
Dimineata sunteti nevoit sa luati o decizie dificila: vi se propune o colaborare avantajoasa, dar partenerul de viata nu este de acord sa munciti in plus. Gânditi-va bine inainte sa luati o hotarâre!

Va sfatuim sa nu faceti excese alimentare.


Fecioara:
Reusiti sa terminati cu bine o activitate importanta. S-ar putea sa gasiti cu greu solutii la problemele familiei.

Nu este momentul sa cumparati un obiect de valoare. Cel mai bine ar fi sa asteptati pâna când veti sta mai bine cu banii.


Balanta
Intentionati sa va asumati mai multe responsabilitati la serviciu, dar va temeti ca seful nu va fi de acord. Relatiile cu colegii de serviciu se anunta tensionate.

Va sfatuim sa va gânditi bine inainte de a actiona. Stabiliti-va clar prioritatile!


Scorpion
Sefii va apreciaza, dar sa nu va asteptati la felicitari din partea colegilor!

Nu este momentul sa spuneti chiar tot ce gânditi.

Dupa-amiaza mergeti in vizita la o ruda mai in vârsta. Va recomandam sa fiti prudent in afirmatii, daca vreti sa evitati o cearta.


Sagetator
Nu este recomandabil sa va puneti mari sperante intr-o afacere, pentru ca s-ar putea sa fiti dezamagit.

Dimineata apar mai multe evenimente neprevazute, care va strica planurile.

Va sfatuim sa va pastrati calmul. Micile probleme se rezolva rapid si, spre seara, va recapatati buna dispozitie.


Capricorn
S-ar putea sa nu mai plecati intr-o delegatie, din cauza unei probleme de sanatate. Sefii vor intelege situatia.

Va sfatuim sa evitati certurile, pentru a nu va agrava situatia. Acceptati ideea ca trebuie sa va odihniti!


Varsator:
Dimineata s-ar putea sa aveti probleme la serviciu, din cauza zvonurilor lansate de o femeie invidioasa. La nevoie, puneti doi colegi fata in fata!

Spre seara, va regasiti linistea alaturi de partenerul de viata.


Pesti
Intuitia va ajuta sa aflati de ce si-a schimbat un prieten atitudinea fata de dumneavoastra.

Temperati-va nervozitatea, pentru ca nu rezolvati nimic certându-va!

Va sfatuim sa evitati speculatiile.
 
6 noiembrie 2010

Luna Noua este un moment potrivit pentru a incepe ceva nou, indiferent de domeniu. Daca doriti sa schimbati radical o stare de lucruri, acum aveti ocazia.

Orice incepeti azi o sa vi se para mai usor si va fi mai durabil.


Berbec
Dimineata reusiti sa faceti rost de banii necesari pentru a incepe o afacere. Ar fi bine sa va asociati cu un prieten, de preferinta unul care se pricepe.

Preocupat de problemele materiale, riscati sa neglijati relatiile sentimentale.


Taur
Va ganditi ca ati putea si dumneavoastra sa incepeti o mica afacere. Fiti realist si luati in serios eforturile care va asteapta!

Va sfatuim sa nu refuzati sa mergeti in vizita la rude.

Spre seara, primiti o veste buna de la un prieten.


Gemeni:
Aveti un program foarte incarcat. Sunteti nevoit sa faceti o multime de drumuri.

Urmeaza sa plecati intr-o calatorie importanta.

Ar fi bine sa ii aratati partenerul de viata ca ii apreciati eforturile


Rac:
Este o zi foarte importanta pe plan sentimental. Fie va indragostiti, fie relatiile cu persoana iubita trec intr-o noua etapa.

Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa nu va faceti griji din cauza banilor. La nevoie, aveti rude care sunt gata sa va ajute.

Nu lasati sa se adune prea multe probleme de serviciu!


Leu:
Puteti sa incepeti o afacere noua sau sa va ganditi la investitii pe termen lung.

Dimineata sunteti in forma si plin de entuziasm, spre bucuria partenerului de viata. Relatiile cu prietenii sunt excelente.

Cei din jur va apreciaza munca, dar trebuie sa mai asteptati putin pana sa vedeti rezultate concrete. Nu va pierdeti rabdarea si sa evitati speculatiile!


Fecioara:
S-ar putea sa reintalniti un prieten vechi care va propune sa faceti afaceri impreuna. Merita sa incercati, insa ar fi bine sa nu renuntati la prudenta.

Dupa-amiaza sunteti invitat la o petrecere si va hotarati sa mergeti in ultima clipa. Va sfatuim sa fiti cumpatat, mai ales la mancare.


Balanta
Sunteti intr-o forma deosebita, de care ar fi bine sa profitati. Este o zi buna pentru afaceri si calatorii, dar puteti avea succes si pe plan sentimental.

Aveti ocazia sa castigati bani in plus, pe langa salariu.

Nu sunt probleme cu sanatatea, dar va recomandam sa nu exagerati cu munca.


Scorpion:
Intuitia va ajuta sa prindeti o afacere care va va imbunatati simtitor situatia financiara. Consultati-va cu partenerul de viata!

Ar fi bine sa acordati mai multa atentie unei persoane mai in varsta din familie.


Sagetator:
Sunteti hotarat sa incepeti o viata noua. Puteti sa intrati in afaceri, pentru ca aveti sanse sa incepeti sa lucrati pe cont propriu.

Va sfatuim sa dormiti mai mult, ca sa nu va extenuati.

Puteti sa tineti cont de intuitie.


Capricorn:
Dupa-amiaza aflati ca urmeaza sa primiti o suma mare de bani, probabil o mostenire.

Va recomandam sa va pastrati capul pe umeri si sa va abtineti de la speculatii.

Ganditi-va si la asteptarile partenerului de viata!


Varsator:
Traversati o perioada favorabila pe toate planurile, in care aveti ocazia sa rezolvati probleme importante.

Nu este exclus sa cumparati o casa noua sau sa faceti un schimb de locuinte. Ar fi bine sa plecati urechea la sfaturile unei persoane mai in varsta din familie.

Va sfatuim sa actionati calm si sa nu va grabiti.


Pesti:
Pe plan financiar incepe sa va zambeasca norocul. Puteti castiga o suma frumoasa, daca va hotarati sa colaborati intr-o afacere.

Cei din jur au incredere in capacitatile dumneavoastra si va cer ajutorul in chestiuni delicate.

Va recomandam sa evitati orice actiune care v-ar putea aduce in situatia de a incalca legea.
 
URANIA vă prezintă horoscopul săptămânii 6 noiembrie - 12 noiembrie



Perioada cuprinsă între 6 şi 12 noiembrie este marcată de mai multe evenimente astronomice pe care le vom comenta.

BERBEC

Pentru cei născuţi în semnul berbecului lucrurile par să se îndrepte spre bine. Marte, patronul lor, se află într-un semn de foc, dinamic şi le imprimă şi lor acelaşi fel ardent de a trăi. Dar, va intra şi Mercur într-un semn de foc, dându-le acestora o capacitate bună de a gândi şi acţiona, adecvată, rapidă şi eficientă.

Este un moment bun pentru aceşti nativi pentru a rezolva o serie de activităţi care presupun mişcare, circulaţie, rapiditate, decizii promte, concentrare sau disponibilitate pentru relaţii noi, unele surprinzătoare sau pentru schimbarea peisajului.


Toţi cei care sunt fixaţi într-un decor castic sau tradiţional, toţi cei care iubesc grădiniţa din curte şi balconul cu flori, toţi cei care sunt obişnuiţi cu mâncarea pe care o pregăteşte soacra nu prea au de beneficiat de pe urma acestui tip de tranzit. Combinaţia pe care o realizează planetele pentru cei născuţi în Berbec este de partea celor care iubesc libertatea şi dau dovadă de o maximă curiozitate, încearcă toate felurile de a trăi, încearcă toate felurile de mâncare şi încearcă toate felurile de a reacţiona şi de a se întâlni cu ineditul, cu ciudatul sfidând pericolul sau obişnuitul şi banalul.

Este momentul schimbărilor de viaţă, al înnoirilor sau al debarasărilor de rutină, de trecut, de prăfuit, de şters, de plictisitor. Berbecilor începe să le placă să traiscă, se regăsesc pe ei într-o dinamică pe care au pierdut-o. Regăsesc şi cadenţa, regăsesc chiar şi plăcerea de a face lucruri pentru care, până nu demult, nu mai aveau nicio tragere de inimă. De exemplu să facă curăţenie, să facă sport, să ţină diete, să facă o serie de drumuri menite să-i pună în contact cu rude, prieteni, cunoscuţi de care se îndepărtaseră, se înstrăinaseră fără să fie vorba de o ceartă, de o nemulţumire sau să fie ele reflexul unei atitudini pornite din interior, ca un fel de răfuiaşă şi revanşă – îţi arăt eu ţie, nu mai vorbesc cu tine toată viaţa.

Nu despre asta este vorba. Berbecii, nici pe departe nu au trăit într-un astfel de context, aşa încât acum îşi doresc să pună punct unor stări confuze, complicate, ambigui care lor le repugnă, structural le repugnă.

Luna este un aliat de nădejde, le dă şi subtilitate, le dă şi voioşie, le dă şi capacitate de a se fixa într-un proiect. Cei mai hărnicuţi şi cei mai eficienţi vor fi ei pe 10 şi 11 noiembrie când se vor fixa într-o decizie sau îşi vor propune un scop pe care apoi îl vor urma nedezminţit.

Mai spectaculoasă poate să fie ziua de 12 noiembrie şi, ulterior, de 13 noiembrie pentru că îi aduce în preajma unor prieteni deosebiţi sau împrejurările în care cunosc nişte oameni deosebiţi sunt şi ele de poveste, aproape de necrezut ca nişte naraţiuni vânătoreşti. Vor fi în preajma unor vedete, unor figuri de prim-plan, ei vor fi flataţi, vor avea şi un beneficiu de imagine sau un câştig social, dar rămâne întâlnirea în sine cea mai importantă experienţă umană.

Atenţie că planeta Venus revine în casa a şaptea, a parteneriatului, şi le aduce acestora posibilitatea să retracteze o serie de lucruri pe care le-au spus la mânie sau din superficialitate, ori pentru că au fost păcăliţi şi li s-a abătut atenţia. În necunoştinţă de cauză au rostit lucruri pe care apoi le-au regretat şi pe care mai ales le-au constatat a fi inexacte. Acum au posibilitatea fie să retracteze încă odată, definitiv, ori să facă acest gest într-un târziu, ori să-şi ceară scuze sau într-o altă ipostază să repare cu un gest inteligent şi inspirat ceea ce au stricat cu foarte multă uşurinţă în săptămânile trecute.

Este un moment al deblocării unor situaţii conflictuale. Această ipostază nu se termină în săptămâna care vine, continuă această disponibilitate până pe 18 noiembrie. Berbecii au în felul acesta posibilitatea să se împace cu soţul sau soţia, să atenueze nişte animozităţi, să facă să dispară nişte antipatii, să se împrietenească cu duşmanul, să facă pact cu rivalii şi să bată palma cu o serie de persoane cu care se aflau pe nişte poziţii de adversitate destul de puţin motivate.

Unii se pot împăca la tribunal, alţii se pot împăca în urma diligenţelor unor avocaţi, rude sau prieteni care îi vor consilia să îşi revizuiască poziţia retractând tot ceea ce au considerat şi ei la un moment dat a fi o eroare de tactică sau de dialog.

Ei nu vor face decât să se poziţioneze mai inteligent. Se vor şi proteja, nu vor mai fi vulnerabili, nu o să li se mai facă reproşuri şi mai ales nu o să li se mai scoată mereu în faţă că au o vină de maximă amploare, faptul că şi-au trădat nişte prieteni, nu au fost cooperanţi, au stricat un parteneriat, ori erau cât pe ce să pună în pericol bunul mers al unei firme, al unei cooperări.

Poate că felul lor furtunos de a fi a creet nişte valuri dar la urma urmei şi aceste valuri sunt bune, îi obligă şi pe unii şi pe alţii să se reaşeze, să se preţuiască mai bine, să se cunoască mai profund şi în felul acesta să se consolideze o relaţie.

Tot ceea ce va rămâne stabil şi neatins, ba chiar îmbunătăţit, după acestă perioadă are toate şansele să se dezvolte şi să supravieţuiască acestei ierni şi evenimentelor din 2011. Ceea ce însă este deja stricat şi nu se reablitează este sortit eşecului, mai rapid sau mai lent, fie printr-un sfârşit brusc, fie fisurări care vor transforma relaţia şi parteneriatul în ceva iremediabil compromis.

Nimeni şi nimic nu vor mai putea face în 2011 ceva pentru doi soţi care acum nu se mai împacă, vorbesc de acele cupluri în care există un nativ din zodia berbecului. Săptămâna este interesantă şi sub aspectul evoluţiei personale, prin pedagogie, studiu, învăţătură, acumulare de cunoştinţe prin experienţă ori prin contactul personal cu o serie de figuri importante în domeniul în care activează sau în meseria pe care o au.

Aceştia pot să le aducă o şlefuire necesară, o precizare utilă sau să-i oblige să facă un salt calitativ în preocupările lor aşa încât să atingă un nivel de performanţă şi de valoare personală care nu vor trece neobservate. Este momentul salturilor, este o perioadă în care nativii din berbec pot să impresioneze, dovedind ce sunt în stare, ce pot, ce ştiu sau ce potenţial de evoluţia au aşa încât nu le mai rămâne decât să acumuleze în continuare. Sunt avantajaţi cei care doresc să plece din ţară, să facă o serie de călătorii, de experimente sau să plece în aventură ori într-o chestiune care ţine de cercetare, un experiment, o curiozitate ştiinţifică sau o disponibilitate în care sportul, plăcerea, aventura şi performanţa se îmbină într-un chip armonios.



TAUR

Pentru cei născuţi în zodia Taurului, cea mai complicată zi este 6 noiembrie. Momentul de Lună Nouă aduce pe Casa parteneriatului, a duşmanilor, a rivalilor, sau a partenerilor stabiliţi printr-o relaţie contractuală o schimbare drastică şi radicală.

O modificare deloc mulţumitoare sau deloc profitoare. Nimic bun nu poate contura în viitor plecând de la acest context astral. Ziua de 7 noiembrie nu face decât să valorifice, să prelungească ori să consolideze ceea ce deja este consfinţit pe 6 noiembrie. O realitate care ţine de stricarea unui contract, uneori chiar fără să fie rupt din punct de vedere juridic. Dar el este rupt de fapt, prin voinţa uneia sau ambelor părţi semnatare. Nativii din semnul Taurului sunt încercaţi în această perioadă din destul de multe puncte de vedere. Mai întâi este acest plan, al relaţiilor care au fost stabilite printr-un contract, al duşmăniilor care nu au nicio legătură cu contractul, sunt pur şi simplu o stare de spirit.

Apoi este vorba de toate conflictele care pot să conducă, prin acutizare, la un proces sau împing spre un conflict ce va fi soluţionat în justiţie dacă întreaga complexitate a faptelor nu este foarte bine administrată.

În zilele de 8 şi 9 noiembrie se accentuează riscul de la drumuri, călătorie şi o relaţie proastă cu tot ceea ce ţine de foc, căldură, electricitate sau utilaje care dezvoltă căldura.

Pe 10 şi pe 11 nativii vor fi trişti, închişi în ei înşişi, gânditori, retractili, retractari şi în această izolare vor încerca să găsească un element de consolidare a propriei personalităţi sau a unui drum care trebuie aşezat într-un anume fel, pe termen lung, într-un fel solid, fără riscuri.

Ziua de 12 noiembrie aduce schimbări, poate o anume relaţie nu neapărat bună cu casa muncii. Pot apărea surprize, veşti care destabilizează, sau sentimente exacerbate, de orgoliu, de mânie, de vanitate sau de revoltă. Această stare de clocot se va continua şi în ziua de 13 noiembrie, aşa încât sfârşitul săptămânii este unul în forţă.

Îi determină pe aceşti nativi să ia decizii bruşte, să-şi schimbe părerea, să afle lucruri care îi destabilizează, îi descumpănesc şi îi obligă să aibă reacţii adverse sau reacţii contrare sau atitudini contradictorii faţă de poziţia pe care au avut-o faţă de un subiect, un om sau o decizie la începutul perioadei pe care o analizăm. Astfel că, dacă pe 6, 7 noiembrie gândeau şi simţeau într-un fel, pe 12 şi 13 noiembrie ei vor fi obligaţi să îşi revizuiască întreaga atitudine, deciziile, direcţia sau metoda.

În cursul săptămânii viitoare, planeta Venus va reveni în casa muncii, dar fiind retrogradă, aduce tot felul de complicaţii, ghinioane, neşanse, încurcături sau tot felul de ambiguităţi, legate de o relaţie de muncă. Aspecte neclare, complicate, claie peste grămadă, imposibilitatea de a se pune ordine într-un haos declanşat de evenimente sau declanşat de o persoană care patronează evenimente complicate, care au straturi şi substraturi.

Cum semnul Balanţei nu este unu al deciziei sau al manifestărilor foarte făţişe şi categorice, şi mai mult a celor prin învăluire, este de bănuit că o serie de nativi din zodia Taurului vor rămâne în aşteptare şi vor adopta o atitudine prudentă. De fapt, este vorba de o falsă prudenţă, mai mult este o aşteptare înţeleaptă, este o tactică şi nu o stare de spirit. După 18 noiembrie, planeta Venus va începe să le fie un aliat şi va începe să normalizeze o relaţie de muncă sau să consfinţească intrarea pe un făgaş cât de cât clar şi limpezit. Oricum, după 18 noiembrie se poate spune că o serie de neclarităţi şi confuzii vor înceta să mai existe sau să patroneze şi să destabilizeze acest segment.

Din alt punct de vedere, pentru afecţiunile care sunt legate de semnul Balanţei, se poate vorbi de o serie de reveniri, recăderi sau întoarceri la o situaţie pe care au mai trăit-o săptămânile trecute. Aceleaşi stări, aceleaşi senzaţii, aceleaşi dureri, aceleaşi premize medicale, ca şi cum întregul efort pe care l-au făcut în ultimul timp a fost cu totul şi cu totul gratuit. Deci o stare de enervare sau chiar de spaimă în ideea că abordarea unei boli, terapia, medicaţia şi întreaga atitudine ori conduita de fiecare zi au fost sortite eşecului. Nu mai văd o altă cale, de aici o stare de nesiguranţă, de spaimă, în faţa viitorului. Vă asigur că totul este doar o încercare pe care trupul o trece şi o s-o treacă destul de bine, mai greu rezistă psihicul în acest moment. Trupul, din fericire, reuşeşte să facă unor eforturi deosebite şi unor impulsuri care nu sunt dintre cele mai favorabile întotdeauna.

Aş îndrăzni să spun că zilele de 6 şi 7 noiembrie îi pun faţă în faţă pe aceşti nativi cu sentimente dintre cele mai contradictorii cu privire la prietenie, solidaritate, fidelitate, sinceritate, corespondenţă spirituală. Vor fi şi lucruri bune, dar şi lucruri rele, şi mă tem că multe dezamăgiri, multe trădări şi multă antipatie se poate naşte în această perioadă dacă există un amestec între muncă şi prietenie, între prietenie şi speranţă, sau între nevoile imediate ale unui Taur şi cei care îl înconjoară. Acesta îşi mai pune nădejdea într-o serie de oameni şi, probabil, că zilele de 6 şi 7 sunt menite să funcţioneze pe principiul unui par care este suficient la un car de oale.



GEMENI

Pentru cei născuţi în zodia gemenilor se petrec o serie de evenimente care schimbă regimul de viaţă. El devine mai coplicat, mai agresiv şi îi obligă pe aceştia să se implice într-o serie de situaţii care nu mia pot fi tratate cu indiferenţă sau cu superficialitate.

De data aceasta este o adevărată bătălie. Pe deoparte aceşti nativi au parte de provocări la nivel partenerial. Unele pot fi traduse prin ceea ce se cheamă pe româneşte ceartă. Alteori pot să degenereze în ceea ce se cheamă tot pe româneşte scandal. Alteori şi mai grav, depinde acum de nativi, de vârstă, de educaţie, de mediu social, se poate ajunge până la violenţă fizică.

Nu sunt excluse accidentele trupeşti care sunt consecinţele fireşti ale unor acte de agresiune care ar trebui să fie punctul final al unui conflict sau punctul foarte grav la care s-a ajuns după care părţile ar trebui să înceteze ostilităţile şi să-şi revizuiască atitudinea. Din păcate lucrurile însă nu se vor petrece aşa pentru că dacă se ajunge la agresiune fizică atunci conflictul este uriaş. Pentru unele persoane dacă au oarecare imagine publică se poate vorbi de conflict în presă de exacerbare prin cuvinte, declaraţii, mărturii, replici, interviuri şi aşa mai departe.

Dacă nu sunt persoane publice atunci este vorba de aceleaşi depoziţii, mărturii şi declaraţii dar făcute în faţa unui organ de anchetă sau chiar în faţa unei instanţe. Mai există şi a treia ipostază ca o serie de conflicte să înceapă acum şi să nu se sfârşească atât de repede pe cât şi-ar dori părţile, să cunoască o perioadă de acalmie şi în această adormire să se coacă tot felul de alte premize ale altor conflicte care divergente să împingă nativul spre tot felul de situaţii neprevăzute aşa cum se întâmplă la biliard când o bilă loveşte alte două- trei bile şi se creează un întreg carambol. Într-o astfel de situaţia ar trebui să se aştepte unele persoane să se refacă întregul traseu al conflictului, să se reîntoarcă în anume ipostaze, să retrăiască ceea ce credeau că este definitiv îngropat.

Aspectul este foarte prost pentru că este violent, puternic şi deloc versatil, ba chiar este categoric, atunci când avem de-a face cu procese, anchete, percheziţii, descinderi, arestări sau tot felul de situaţii pe care le putem denumi incendiare. Zielele de 8 şi 9 sunt chiar foarte proaste. Mai speciale pot să fie considerate zilele de --- noiembrie când o serie de probleme de sănătate pot să devină o realitate, o serie de bănuieli sau de spaime să primească un nume adică un diagnostic sau diagnosticul să fie încadrat într-o serie de consideraţii medicale ce dau certitudine unei stări pe care bolnavul nu şi-o cunoştea cu adevărat.

Pe el doar îl durea undeva sau avea o jenă sau era nemulţumit de o anume secvenţă din organismul dar nu avea viziunea de ansamblu, nici cauza şi nici evoluţia. Acum din nefericire apar tot felul de veşti proaste. Sigur că de multe ori oamenii se sperie peste măsură când este vorba de sănătate, dar eu de data aceasta nu îndemn pe nimeni să trateze nici cu măsură, nici cu indiferenţă nimic din ceea ce priveşte corpul lor. Organismul dacă funcţionează prost, cu siguranţă că în această perioadă nu numai că dă semne dar nu mai are de unde să reziste şi să atenueze simptomatologia sau să se refacă din mers.

De aceea ziua de 6 noiembrie, asociată cu momentul de lună nouă, poate să fie începutul unui lung tratament. Până nu demult credeau, pe baza unui diagnostic icomplet, fals, greşit, derutant, sau aupra căruia medicul însuşi avea un dubiu, într-o anume direcţie. Acum se stabilizează, se fixează şi se lămureşte pe deplin pacientul cât şi medicul. Probabil printr-un plus de probe medicale care nu mia pot să fie contestate.

De aceea se poate vorbi de începutul unei noi etape, într-o relaţie pacient-medic şi mai ales organism şi suferinţă. E bine să se ţină cont de tot ceea ce reprezintă potenţialul de pericol al acestei săptămâni şi a celor care urmează până în preajma datei de 22-23 noiembrie. Sunt multe analize care se fac cu substanţe de contrast şi acestea sunt toxice sau conţin particule radiante ori au un potenţial alergen. Într-o astefel de situaţie este indicat să se aştepte ca soarele să intre în zodia săgetătorului pentru a se evita reacţiile diproporţionate, intolerante la o serie de substanţe chimice sau prin şubrezirea organismului, prin potenţialul lor ridicat de a ataca anume zone, mucoase, secreţii, organe sau care pot să creeze o acutizare, să determine o agravare a bolii însăşi.

De aceea, o serie de pacienţi, mai ales dacă au suferit mai multe operaţii, sunt în vârstă, au sistemul imunitar scăzut ori poate chiar prăbuşit, este bine să evite ori să accentueze stările de suferinţă sau să inmulţească provocările şi atacurile pe corpul fizic. Este bine să aştepte un moment mai bun, mai blând, mai îngăduitor pentru tot felul de analize traumatizante. Pentru aceeaşi nativi din zodia gemenilor se pun destul de multe probleme legate de imagine. Ei vor să repare ceva, vor să recupereze, vor să impresioneze. Uneori le iese dar cu foarte multă greutate.

Acum încep să aibă un aliat pe care evident nu l-au avut până de unăzi. Este un aliat care ţine de relaţiile personale şi care se manifestă prin oralitate. Vorbesc, întreabă, se sfătuiesc, se roagă, fac diligenţe, depun memorii, se explică, se scuză, cer iertare, se implică, îşi oferă ajutorul, tot felul de forme de implicare într-o relaţie pe care cel născut în semnul gemenilor o percepe ca fiind carenţială.

Ceva lipseşte, ceva nu e în regulă, ceva nu e bine, ceva nu funcţionează la parametrii necesari, oprimi sau la parametrii pe care îi cere contextul astral ca pe o exigenţă deloc simplu de rezolvat pe pământ. De aceea ei fac tot felul de concesii, desfăşoară un balet întreg în jurul unor persoane pentru a le capta bunăvoinţa, atenţia sau pentru a şterge o impresie proastă ori pentru a atenua o deficienţă, o eroare de comportament, o vinovăţie personală. Doresc să facă un bine pentru a contracare ceea ce au făcut la un moment dat prost şi toate acestea pentru a şterge, pentru a spăla, pentru a albi un nume, o imagine, o semnătură un dosar sau o personalitate.



RAC

Pentru cei născuţi în semnul Racului începe să capete o importanţă deosebită în ansamblul evenimentelor personale, casa a şasea, legată de sănătate. De puţin timp acolo se află Marte care aduce inflamaţii, congestii, poate chiar pusee de febră, uneori infecţie, circulaţie accelerată a sângelui, pusee de hipertensiune, dureri musculare, inflamaţii ale articulaţiilor sau prin forţare musculară, de anume natură exerciţii sportive sau exerciţii de întreţinere făcute nejudicios, se poate ajunge la tot felul de traumatisme musculare, rupturi musculare, elongaţii şi afecţiuni osoase minore.

Încetul cu încetul aceste evenimente care se pot petrece, nu toate, şi nu tuturor, unora, se complică prin prezenţa planetei Mercur care poate să dea şi o altă dimensiune, una a percepţiilor personale care sunt hipertrofiate. Există un motiv de durere, dar pe unii dintre nativi îi doare foarte tare sau exagerează durerea atunci când o explică şi o descriu în faţa doctorului. Există motive de îngrijorare reală pentru că este o suferinţă, dar ei se prăpădesc cu firea. Această dilatare, această hipertrofiere a unor stări şi senzaţii are o motivaţie.

Pe de o parte, în semnul însuşi, care este un semn al dilatării şi congestiei sau al lipsei de măsură, dar are legătură şi cu o serie de şubreziri care s-au produs, probabil de-a lungul timpului în organism, şi acum nu le mai permite să fie obiectivi din punctul de vedere a conştiinţei de sine sau al percepţiilor senzoriale, după cum şi pragul durerii începe să fie altul decât în anii trecuţi. Probabil că tot provocat, organismul a început să devină hipersensibil. Acest prag al durerii începe să fie tot mai jos, astfel încât la cel mai mic impuls, la cel mai mic stimul, ei percep totul ca şi cum ar fi un traumatism şi un accident de proporţii.

Aceasta este componenta psihică fără însă a minimaliza o realitate trupească. Atenţie la toţi cei care fac tratamente la capătul cărora undeva, cândva, sângele este afectat. Deci, identificăm câteva ipostaze, nu le putem enumera pe toate, dăm doar o idee, o sugestie, o impresie sau o direcţie care să-i pună pe aceştia în gardă. Spuneam deci că este vorba de o medicaţie care poate să privească subţierea sângelui, adică anti trombocitele.

Medicamentele menite să menţină un echilibru între leucocite şi hematii. Medicamentele menite să asigure o cantitate de fier necesară în organism, fier care este purtat de sânge şi care poate, la un moment dat, să treacă prin momente complicate, printr-o metabolizare defectuoasă a fierului sau, implicit, a fixării vitaminei K, de aici o serie de tulburări de circulaţie, de irigare, mai ales periferică, sau tulburări pulmonare şi hepatice.

Apoi, este vorba de toţi cei care iau medicamente pentru scăderea colesterolului. O cantitate prea mare sau prea multe medicamente acumulate pot să creeze nişte efecte nedorite, cum ar fi rupturile de vase, hemoragiile superficiale, dar care numeroase, deja sunt un semn de alarmă, ori tot felul de tulburări de circulaţie prin subţierea excesivă a sângelui. Nu mai vorbim de tratamentele de tipul heparină care pot să creeze efecte nedorite şi consecinţe care să-l trimită pe pacient de-a dreptul în spital.

Prudenţă cu privire la cantitatea medicamentelor, prudenţă cu privire la calitatea lor. Este de preferat să daţi un ban în plus pe un medicament bun, făcut la sursă, de firma mamă, decât făcut la a şaptea mână, cu tot felul de derogări ale reţetei şi formulei originale, care iată creează efecte în organismul dumneavoastră.

Păziţi-vă de tot ceea ce înseamnă exces culinar, exces de activitate. Prea multă muncă, prea mult stat în picioare, prea mult efort fizic care să constea în ridicarea unor greutăţi, cărarea unor obiecte grele, complicare, pot să vă dea o serie de stări proaste fără să fiţi bolnavi. Alteori, pot să agraveze bolile pe care le aveţi în evoluţie.

Acesta este un aspect care, atenţie, nici pe departe nu se va epuiza într-o săptămână, două, aşa încât unii mai sănătoşi şi mai robuşti pot să spună „pe mine nu mă priveşte această atenţionare. Nu se leagă de mine nicio boală”. Noi dorim să nu se lipească nicio boală de nimeni, totuşi, din punct de vedere astrologic acesta este doar începutul unei lungi perioade care se va sfârşi în preajma Crăciunului.

Prin urmare, prin acumularea efectelor şi prin insistenta lor concentrare pe o zonă în organism, aceste energii care sunt valorificate şi direcţionate de către planetele din Săgetător pe un anume segment al organismului pot să creeze disfuncţii celor mai sănătoşi şi celor mai tineri dintre cei născuţi în zodia Racului.

Într-o altă ordine de idei ar trebui să vorbim de ziua de 6 noiembrie care le aduce acestora probleme afective, sentimentale, momente glorioase pentru unii, început de drum nou, o relaţie care începe să funcţioneze frumos, fascinant, sau într-un anume fel incredibil.

Li se petrec unor nativi din Rac situaţii cu care nu s-au confruntat, surprize emoţionale dintre cele mai speciale care ii motivează şi îi ambalează, intră fără să-şi dea seama într-o relaţie în totalitate, fără nici un fel de măsură, de precauţie, introducând în această relaţie, într-un chip destul de lipsit de înţelepciune sau de eficienţă atât trupul cât şi mintea, atât sufletul cât şi conştiinţa. Până la urmă rămân fără nimic.

Se dedică în totalitate unei persoane care apare în orizontul lor afectiv, le oferă nu doar inima şi trupul, le oferă zilele, liniştea, somnul, cariera, existenţa şi tot arborele genealogic. După aceea rămân să ciripească singuri pe o ramură, zicând : „ce-am avut şi ce-am pierdut”. Tristă situaţie, neplăcută şi pentru astrolog, cu atât mai puţin plăcută pentru cel care o va trăi. Sper să nu mai am prea dese ori ocazia să comentez un astfel de context care nu aduce prea multe lucruri bune. Chiar dacă aduce fascinaţie şi speranţă pe termen scurt şi mediu, vă asigur că dintr-o întreagă combinaţie astrologică asupra căreia nu mai insist, şi nu revin pentru că nu ne permite timpul, nu poate să iasă un lucru bun pe termen lung.



LEU

O decizie, o hotărâre importantă, o turnură sau un început care se instalează peste voinţa celor născuţi în zodia Leului priveşte semnul casei. Modificări de statut sau de regim, unii devin proprietari, alţii devin chiriaşi. Unii rezolvă o chestiune subtilă, delicată, prin metode nespecifice, care nu sunt neapărat ilegale, dar nu sunt cele mai uzitate.

Alteori, aceeaşi nativi rezolvă o problemă locativă de patrimoniu, o chestiune domestică sau familială, cu foarte multă diplomaţie, cu o capacitate extraordinară de a aştepta momentul potrivit şi de a nu spune tot. De a spune foarte circumspect, si foarte bine calculat strict ceea ce trebuie, ceea ce este necesar pentru a se rezolva sau pentru a se debloca o chestiune care lor nu le face prea multă plăcere. Este o intervenţie subtilă, de o mare fineţe, am spune că lucrează chirurgical.

Pe 8 şi pe 9 noiembrie aceeaşi nativi au parte de multe motive de bucurie, de a se desfăşura în deplinătatea forţei fizice, mai ales dacă sunt tineri. Să facă sport, să ia parte la concursuri, să facă antrenamente intense, sau să fie performanţi si să câştige tot felul de concursuri, ori să fie în formă şi să fie remarcaţi de antrenori, ori de selecţioneri.

Este un moment interesant si pentru toţi cer care sunt tineri sau încă tineri şi care nu doresc să trăiască cu inima pustie. E un moment de încântare, de entuziasm, se bucură de tot ceea ce le iese în cale, o mâncare bună, o muzică, o petrecere, prietenie, dragoste, dar şi artă. Uneori lucrurile se întrepătrund sau vor s-o facă di granda şi atunci creează un cadru teatral, un context regizat cinematografic în care doamna, zăpăcită bine de tot şi subjugată cu toate mijloacele, să fie încântată, flatată, oarecum păcălită, transformată într-o persoană importantă şi apoi luată pe sus şi dusă acasă.

Acolo trebuie să i se ofere surpriză peste surpriză, un interior deosebit, un vin bun, o muzică specială, o atmosferă, încântătoare şi tot felul de ipostaze care, mai ales, domnul Leu trebuie să strălucească, să impresioneze, să domine, să fascineze. Dacă doamna nu se lasă uşor impresionată, dacă are accente critice cu privire la repertoriul muzical sau la registrul culinar atunci Leul se simte jignit, o părăseşte, nici nu mai insistă şi aleargă spre o altă cucerire şi cu cât este mai jignit cu atât aleargă mai tare şi doreşte să şteargă impresia proastă de adineauri cu una nouă.

De aceea, zilele de 8 şi 9 noiembrie pot fi considerate nişte momente de maximă surescitare, de maximă împlinire, de satisfacţie deosebită ori de implicare în tot felul de contexte, de activităţi şi de performanţe care pot să îi aducă pe culmile fericirii. Doresc ceea ce este mai bun pentru ei, uneori reuşesc să cheltuiască bani mulţi, poate mai mulţi decât este necesar, chiar dacă acest aspect nu se vede pe hartă în acest moment, el este deductibil pentru că nu există plăceri fără să nu coste bani sau nu există acele tipuri de plăceri care pot să se nască şi în absenţa banilor, dar nu pe acest context astral şi înclin să cred că nu pentru cei născuţi în zodia Leului.

Pe 10 şi 11 sunt probleme enervante la locul de muncă. Muncă multă, grea, sarcini de serviciu antipatice, corvezi sau reacţii neplăcute în faţa unor condiţii de muncă stresante. Reacţionează brutal, trântesc, refuză, ridică tot felul de observaţii, fac tot felul de comentarii critice. Poate că nu este momentul cel mai indicat să ridice astfel de pretenţii sau poate că şi aici este vorba de o disproporţie. Nu sunt motivele chiar atât de supărătoare pe cât le fac ei, le colorează ei sau le amplifică ei.

Începând cu 12 noiembrie se pun probleme parteneriale, probleme de dialog şi elemente de surpriză. Sunt uneori stupefiaţi, alteori rămân muţi, blocaţi de uimire, de o serie de evenimente care se petrec în viaţa lor, fie de familie într-o pereche consfinţită sau nu la starea civilă. Este clar că trăirile sunt cele mai importante, dialogul este secundar sau este chiar inutil. De aceea spuneam că rămân muţi de uimire pentru că nici nu vor face efortul să rostească vreun cuvânt în faţa evenimentelor care îi iau pe sus. Transformările însă, atenţie, îi privesc şi pe ei şi oricât le-ar minimaliza, ca să le treacă mai uşor sau ca să nu se vadă că sunt loviţi, înfrânţi, răniţi ori jigniţi, sunt mai importante decât cred ei şi chiar decât văd cei din preajmă. Ecoul lor este unul puternic şi el va fi resimţit ca atare odată cu ianuarie, februarie 2011.



FECIOARĂ

Pentru cei născuţi în semnul fecioarei prezenţa plantelor Mercur şi Marte în casa a patra, în semnul săgetătorului, nu este lucrul cel mai comod pentru ei. Dimpotrivă, putem spune că disconfortul se instalează în viaţa acestora. Casa devine un loc antipatic, aproape nu le mai face plăcere să ajungă acasă pentru că acolo se petrec tot felul de evenimente care îi nemulţumesc, îi jignesc sau îi pun în ipostaze dintre cele mai speciale.

Sunt obligaţi să îndure, să suporte, nu pot să ridice tonul, nu pot să intervină, nu pot să rezolve şi nu pot să modifice, este ca un fel de pacoste pe capul lor tot ceea ce se întâmplă. Pot să fie persoane străine care vin în viaţa lor şi nu mai pleacă. Pot să fie rude care intervin brutal în viaţa lor şi le-o complică în chipul cel mai special, aş zice deloc subtil, ba chiar grosier. De aici şi rost de ceartă, schimburi de cunvinte, de aici tot felul de observaţii care nu plac părţilor şi care nu fac decât să amplifice starea de disconfort.

Totul este acasă un motiv de nemulţumire, de ceartă, de enervare, poate chiar de violenţă. Uneori aceste firi răbdătoare reuşesc să îşi iasă din sărite, să trântească cu o farfurie de pământ, cu o carte de masă, cu un papuc după pisică, să trântească geamul, în fine, să-şi verse cumva nervii pe obiecte, ca şi cum aceastea ar fi vinovate de ceea ce se întâmplă în viaţa lor de familie. Din nefericire pentru ei sunt cu adevărat victime.

Nu au greşit, nu au provocat nimic, lucrurile ţin de un abuz sau de o lipsă de control a celor din afară care au invadat perimetrul foarte bine grădinărit şi păstrat până nu demult de aceştia. Ce şi-au zis unii – aha, e singur, nu are ce face, se plictiseşte, ia să mă duc eu într-o vizită, şi în loc să stea două zile sau trei, stă trei luni sau trei săptămâni. Îi încurcă viaţa, îi încurcă liniştea, îi încurcă preocupările şi gândurile, îi dă peste cap bioritmul aşa încât lucrurile sunt de natură să degenreze spre un conflict pe cinste şi care conflict dacă se va ivi nu se va stinge prea uşor.

În momentul în care îşi vor da seama ce iese şi că e bine să pună surdină pe această dispută gratuită, stupidă şi la urma urmei într-un anume timp rezolvabilă, fecioarele îşi vor da seama că nu e chiar aşa şi că sunt obligate să mia îndure încă o săptămână şi încă o săptămână şi încă o săptămână şi uite aşa o să se termine 2010 şi ei tot vor îndura şi vor suferi, sperând ca acest context astral să treacă. Ca orice lucru are epuizarea şi termenul limită care îi este destinat aşa încât de anul nou se vor linişti şi ei.

Momentul de lună nouă priveşte o casă a comunicării şi ea foarte alterată, şi ea foarte răscolită, şi ea foarte nemulţumită. Firile acestea răbdătoare cum spuneam şi tăcute încep să vorbească şi când deschid gura spun numai lucruri care nemulţumesc, ustură, dor, pun degetul pe rană dar într-un chip lipsit de delicateţe şi chiar dacă ei spun lucruri adevărate poate că nu este momentul oportun sau forma are o anume duritate, o brutalitate, o lipsă de menajamente, de înţelegere sau de delicateţe încât răneşte în stânga şi în drepta.

Putem constata că pe harta celor născuţi în zodia fecioarei există victime directe şi colaterale şi pe o parte şi pe alta. Nu încercaţi să plecaţi la drum pentru că drumurile sunt dotate cu viclenie. Există viclenie şi păcăleli la tot pasul. O serie de lucruri se revelează a fi exact contrariul celor pe care le-au estimat aceşti nativi când au plecat. Una au vrut, alta a ieşit. La drum lucrurile se limpezesc, când stau pe loc sau când se închid în casă crezând că în felul acesta limitează sursa neplăcerilor, lucrurile, culmea, se deblochează sau se simplifică.

Aşadar este cazul ca aceste firi acum atât de bântuite de stări pline de disconfort să găsească o capacitate de a se salva prin relaţii social-exterioare care nu au nevoie de prea multe sentimente, doar de politeţe sau de etichetă, prin excursii şi relaţii directe cu natura. Să se cufunde în farmecul unei păduri, să se ducă la munte sau să facă o serie de excursii în singurătate în aşa fel încât această solitudine să funcţioneze ca o hrană pentru trup şi spirit, ca un balsam, ca un medicament, ca un tratament.

Planeta Venus este retrogradă, revine în casa a doua a banilor şi le aduce acestor nativi reeditarea unor discuţii pe tema banilor pe care au mai avut-o cu cuâteva săptămâni în urmă. Fie este vorba de aceeaşi bani, fie este vorba de acelaşi domeniu, fie este vorba de aceeaşi relaţie interumană care a generat un conflict sau este aceeaşi problemă care nu sa rezolvat şi care acum mai are o şansă. Este ultima ipostază în care mai pot să facă tot felul de corecţii sau o serie de intervenţii fericite care să rezolve o chestiune contractuală, o chestiune bănescă într-o relaţie cu o instituţie. Ziua de 12 noiembrie aduce un accent pe casa sănătăţii dar aduce şi un accent la locul de muncă unde sunt de aşteptat evenimente care îi iau pe sus, ştiri care îi destabilizează, îi uimesc şi care nu vor rămâne fără consecinţe.

O serie de modificări de statut la locul de muncă nu-i privesc pe ei dar intră şi ei pe ceea ce se cheamă carmă colectivă şi nu fac decât să suporte consecinţele. Se descfiinţează firma, firma îşi mută sediul, îşi restrânge activitatea, se schimbă patronul sau se schimbă întreaga politică de cadre, dispar o serie de oameni, se comasează funcţii, primesc alte atribuţii de serviciu, tot felul de situaţii pe care ei nu le pot nici determina, nici controla ci doar suporta.



BALANŢĂ

Revenirea planetei Venus în zodia Balanţei nu cred că este lucrul cel mai bun care poate să fie regăsit pe harta săptămânii viitoare pentru nativii care s-au născut în acest semn zodiacal. Îi aduce în ipostaze pe care le-au mai trăit şi care nu sunt convenabile, ba chiar unele sunt jenante şi chiar enervante. Trebuie să facă faţă unor situaţii care se reeditează şi această retrăire lor nu le aduce nici un fel de beneficiu, nici un fel de entuziasm. Au senzaţia că nu se mai termină cine ştie ce povară pe care au dus-o şi care credeau că s-a epuizat ori s-a consumat povara în sine încât situaţia nu mai este chiar aşa de grea.

Începând cu 6 noiembrie, atenţie, pentru aceşti nativi se pregăteşte ceva din punct de vedere financiar. Spun că se pregăteşte în sensul în care lucrurile sunt hotărâte. Se emit acte, se emit decizii, se emit înştiinţări, se hotărăşte (...) fără să fie consultaţi, fără să fie întrebaţi, fără să avertizaţi, fără să fie pregătiţi. Sigur că sunt luaţi prin surprindere, dar nu aceasta nu este partea cea mai importantă, ci faptul că acest demers tacit, în secret, are şi o doză de vinovăţie sau de ilegalitate.

De aceea, ar trebui să priviţi cu foarte multe circumspecţie tot ceea ce vine pe segmentul banilor, câştigurilor, datoriilor, ratelor, cotelor, dividendelor, beneficiilor de orice fel. Fie cele pe care trebuie să le plătiţi, fie cele pe care trebuie să le primiţi. Orice fel de relaţie materială în această perioadă suferă de un viciu, şi nu este un viciu care să provină din neatenţie, din naivitate, ori din lipsă de experienţă, ci dimpotrivă. Dintr-o extremă abilitate a unora de a întoarce legea în favoarea lor, încât ei să fie avantajaţi şi nativii din Balanţă dezavantajaţi. Uitaţi-vă la contracte cele de muncă, la clauze, cele noi, la tot felul de amendamente şi adaosuri de completări şi intervenţii. Au impresia că aşa trebuie, este normal, asta suportă toată lumea, astea sunt vremurile. Şi în realitate să nu fie aşa. În Realitate să fie o uriaşă smecherie care se produce pe spatele lor, o păcăleală, o escrocherie, o spoliere, este totuşi o încălcare, este o nedreptate, este o manevră, cum ar zice Caragiale „o manoperă grosolană” e chiar grosolană.

Într-un târziu se va vedea că acum ea a fost doar ţinută în secret, dar este făcută într-un fel meschin, urât şi vulnerabilizant pentru ambele părţi, aşa încât este bine să nu lase aceste elemente să creeze prea multe efecte economice sau juridice, să nu fie consfinţite de timp şi rutină, de experienţă sau de cantitatea uriaşă de acte care s-au emis în numele acestor elemente care modifică o înţelegere iniţială. Este bine să intervină repede, să curme răul cât se poate de curând pentru a nu permite o anume incetăţenire, o anume transformare în tradiţie, în obicei, a unui lucru care trebuie sancţionat.

De asemenea, sunt destul de bine aspectate toate discuţiile cu componentă principială, justiţiară, juridică, menită să pună lucrurile pe tapet, să corecteze, să redreseze evoluţia unor relaţii interumane, să pună pe un alt cadrul juridic un contract, o participare sau o chestiune.

E posibil ca în preajma datei de 7 noiembrie, cu o marjă de toleranţă de câteva zile minus sau în plus, să se fi pregătit un document care să fie înaintat spre aprobare, spre validare, spre publicare sau spre trecerea printr-o serie de filtre ale unor instituţii care să consfinţească existenţa lor de fapt. Fără să se facă nici un fel de publicitate, ele pot trezi în faţa probleme care nu doar din punct de vedere financiar să nu o mai poată repara, ci si din punct de vedere profesional. Să fie mutaţi fără să li se spună într-un alt departament, să li se modifice salariul, atribuţiile de serviciu sau calitatea, rangul, gradul, demnitatea, ca şi cum ar fi sancţionaţi, ca şi cum ar fi traşi deoparte, sau pot să fie sacrificaţi în foarte bună regulă în ideea în care câte un şef foarte deştept vrea să scape de o serie de persoane indezirabile din preajma lui, fie sunt competitivi, fie sunt prea corecţi şi reprezintă o piedică, fie sunt nişte rivali de temut cu o ascensiune profesională.

Şi atunci creează un departament de-a dreptul inutil, departament acoperit de ridicol, face bancuri şi comentează peste inţiative şi acolo mută, cică pe post de avansare, aceşti indezirabili pe care îi trage pe linie moartă şi în felul acesta îşi curăţă locul spre o ascensiune fără opoziţie şi fără competiţie.

Dar, de-acolo revenirea celor născuţi în Balanţă în locul, în statul, sau în centrul activităţii se face foarte greu. De aceea, spuneam că se pregăteşte ceva în taină şi trebuie să verificaţi foarte bine ce se întâmplă cu dumneavoastră, cine vă manipulează existenţa şi destinul.



SCORPION

Pentru cei născuţi în scorpion este mai mult decât evident faptul că ziua de 6 noiembie reprezintă un eveniment, şi încă unul mare. Luna nouă care se aşează pe semnul lor le aduce o dechidere deosebită, le aduce semne pe drumul vieţii care nu sunt deloc de neglijat. Aceste semne reprezintă etape care trebuie să fie parcurse, trebuie să fie arse până la capăt, trebuie rezolvate chiar dacă sunt bune, chiar dacă sunt rele, chiar dacă sunt încărcate de enigmă sau chiar dacă reprezintă un blocaj. Nu se încurcă scorpionii de un nod gordian, nu se încurcă de nimeni şi de nimic aşa încât nu aceasta este teama astrologului.

Teama astrologului este o anume încărcătură puternică ce colorează aceste evenimente cu tot felul de alte conotaţii. Insist asupra domeniului afectiv care este de foarte mult timp dominant pentru aceste persoane. Sufletul, inima, psihicul, subconştientul, sentimentele, emoţiile, trăirile, feelingul, totul a fost până acum pentru aceşti nativi o supapă pentru rezolvarea multor neputinţe şi nefericiri sociale sau profesionale- nu am bani dar sunt fericit, nu sunt director dar am două iubite şi amândouă mă iubesc sau cine ştie câte alte persoane care reprezintă pentru nativi motive de echilibru sau de refugiu sufletesc.

Acum lucrurile se complică printr-o componentă familială care aduce un accent special, îi responsabilizează, îi mai cheamă la ordine. Pe de altă parte se asociază cu un soi de sete, de fericire, de satisfacţie, de implicare în tot felul de situaţii care le dau lor motive de tremur interior. Vor să asculte muzică dar numai cea care îi aduce în situaţia să aibă lacrimi în ochi, vor să mănânce dar numai lucruri iuţi, sărate, piperate, cu gust special, lucruri exotice, mâncăruri aduse de peste mări şi ţări într-o serie de restaurante care gătesc într-un anume fel aşa cum acasă evident nu se găteşte.

Doresc să aibă parte de senzaţii tari cum ar fi câştigurile la cărţi, la jocuri de noroc, în aşa fel încât să îi strivească pe partenerii de la masa la care s-a aşezat, satisfacţia de a le lua toţi banii, de a le arăta cum se joacă şeptică. Este un mement în care aceşti nativi vor să facă o demonstraţie de forţă, nu pe un plan ci pe toate planurile. Este un soi de totalitarism afectiv ceea ce se petrece cu aceşti nativi. Vor tot şi detoate, vor să demonstreze că sunt în stare să fie perfecţi, performanţi, învingători.

Pe principiul că sfinţesc locul vor face tot felul de demersuri pentru a atrage de partea lor beneficiul energiilor pozitive, al bisericii, al preoţilor, al călugărilor. Vor face tot felul de demersuri care pentru unii par puţin nejustificate sau lipsite de logică. De exemplu doresc să îşi şteargă o serie de păcate prin tot felul de gesturi care acum, în acestă clipă, nu au logică. Să înceapă să ţină post, să ţină regim, să facă penitenţe, o penitenţă a tăcerii de exemplu, să se abţină de la o serie de alte plăceri pentru a le spori pe celelalte, să facă tot felul de gesturi menite să le cureţe biografia interioară, să se spovedească, să facă gesturi mărinimoase pentru a şterge impresia şi amintirea unor gesturi nefericite sau carenţiale care le-au cam stricat dosarul.

Vor să compenseze în felul acesta, să şteargă, să anihileze tot ceea ce este o trenă, o greutate a trecutului. Dacă trecutul sună prost, ca o tinichea de coadă, atunci aceşti nativi din semnul scorpionului încearcă să creeze în jurul lor o atmosferă, am spune o muzică, ce trebuie să acopere sonoritatea neplăcută a trecutului. Fac gălăgie, fac zarvă sau cântă atât de frumos încât acoperă acest bruiaj. De aceea spuneam că există şi o parte vulnerabilă sau specială dar indiferent cum am lua-o, privit din afară un scorpion este spectaculos în această perioadă.

Se pot face studii de caracter, se pot face studii de psihanaliză, se pot face studii de tipologie sau chiar de astrologie într-un moment în care luna nouă în scorpion se combină cu foarte multe influxuri dinspre peşti scoţând la iveală din natura intrisecă şi interioară a acestora tot felul de calităţi, de vocaţii, de sensibilităţi sau de abilităţi nebănuite, ori dacă erau cunoscute, ştiute şi relevate până acum, ele ating un grad de performanţă şi de subtilitate care ţine de virtuozitate.



SĂGETĂTOR

Pentru Săgetător se adaugă un partener de nădejde săptămâna viitoare. Prezenţa lui Mercur în Săgetător este benefică pentru aceşti nativi, le dă spor la discursuri publice, la exprimarea verbală, la oralitate, la vocalitate sau la capacitatea de a interpreta, de data asta nu este nici o ironie, partituri muzicale sau roluri în teatru şi film.

Este un context care îi avantajează pe actori pentru că le dă forţă vocală, expresivitate, tonalitate, sunt în formă din toate punctele de vedere, fizic, psihic şi energetic. Au voinţă, au pregătire, au stabilitate organică şi au şi o mare dorinţă de afirmare. Contextul este cu atât mai avantajos cu cât avem de-a face cu adolescenţi, tineri sau maturi în prima parte a maturităţii, adică ca o marjă de reper, până în 45 de ani. Asta nu înseamnă că cei care au trecut de 45 de ani nu beneficiază de aceste influxuri, dar ele se distribuie altfel şi se valorifică altfel în contextul maturităţii sau vârstei a treia.

Săptămâna nu este complicată pentru aceşti nativi. O serie de probleme, dar ele sunt deja cunoscute, nu sunt o noutate, legate de regimul banilor cu o anume meditaţie profundă şi deseori tristă asupra condiţiei banilor care nu ştiu cum se face dar niciodată nu rezistă să stea în buzunarul unui Săgetător. Întotdeauna zboară şi se volatilizează. Este o meditaţie umoristică, îşi fac singuri catrene, epigrame şi ironii, cu privire la capacitatea lor de a cheltui repede şi nu întotdeauna bine şi inspirat un ban pe care îl au sub formă de depozit bancar sau sub formă de mică economie.

De altfel, noţiunea de economie este contradictorie cu natura zodiei care este una a risipirii, a dăruirii şi a generozităţii. Soarele lor cu planetele din Săgetător realizează destul de multe cuadraturi cu planetele din Peşti, ceea ce înseamnă că sunt probleme de familie, sunt îngrijorări, sunt necazuri, sunt implicări sau sunt foarte multe elemente care îi solicită. Trebuie să fie prezenţi să rezolve un teanc de treburi. Cred că toţi aţi observat că există în fiecare familie câte un Săgetător care rezolvă tot.

El se duce, el cară, el plăteşte, el vorbeşte, el se ceartă, el dă telefon, el îşi pune obrazul, el salvează, el cară copii mici care au adormit în braţe, el duce bătrânii la spital care nu se mai pot deplasa, şi uite aşa. Este celebra generozitate şi celebrul spirit de familie care îl animă pe orice Săgetător. De altfel, despre bărbaţii se spune că sunt şefii de clan, şefii de familie care domină zodiacul prin capacitatea lor de a se ocupa de lucrurile mari, de coeziunea familiei, de problemele importante pe care le iau de pe umerii firavi ai celor care nu pot să le rezolve şi le adaugă pe umerii lor solizi.

De obicei Săgetătorii sunt structuri voinice din punct de vedere trupesc şi rezistente fizic, mai rezistente uneori chiar decât cei născuţi în zodia Berbecului, astfel încât întotdeauna la propriu şi la figurat pe umerii unui Săgetător vei vedea tot felul de poveri, cele mai multe dintre ele provin din sarcinile da familie. De aceea, spuneam că săptămâna nu aduce nişte lucruri noi, decât poate o împovărare deosebită, este un moment al acumulării, a tot felul de datorii, unele morale, altele familiale, altele sociale, altele materiale, cu privire la membrii de familie.

Atenţie la zilele de 6 şi 7 când sănătatea le poate crea probleme. Unele pot să ţină de acest moment al toamnei , al frigului, al gripei şi al răcelii, cu toate organele implicate în desfăşurarea unei viroze. Alteori, poate să fie vorba de aparatul renal sau urinar, ori pentru femei regimul endocrin, sistemul hormonal şi regimul lichidelor în organism.

Atenţie la tot ceea ce presupune o informaţie secretă, o destăinuire, o taină, o şoaptă, o aluzie, un subtext, o ironie, un context, cum vreţi să-i spuneţi, unde întotdeauna există ceva demn de reţinut, este un avertisment discret, conţinut şi introdus de o serie de persoane pentru ca aceştia să priceapă ceva. Multe dintre informaţii le vin într-un chip subtil fără să fie însă vorba de o intenţie. Vin de la străini sau vin într-un chip oficial, dar îi priveşte mai ales pe ei. Este un moment al maximei atenţii de care ei trebuie să ţină cont.

Nu este momentul superficialităţii şi indiferenţei, alteori însă ar trebui să reţină că pot să fie şi victima curiozităţii şi indiscreţiei unor persoane care îi pot provoca, îi pot trage de limbă şi îi pot obliga, dacă reuşesc să-i subjuge să spună ceea ce nu doresc, adică intimităţi.



CAPRICORN

În ceea ce-i priveşte pe Capricorni este posibil ca din a doua parte a săptămânii viitoare să se producă o situaţie oarecum hazlie. Ei să fi refuzat o ofertă, o propunere de loc de muncă, de serviciu, de funcţie, de atribuţie. Iar acum să se răzgândească şi să se ducă şi să întrebe „mai este valabilă oferta dumneavoastră?” .

Sigur că nu este cea mai bună formulă de a începe o relaţie de muncă, poate nu este nici cea mai bună poziţie din perspectiva căreia să negocieze o serie de elemente necesare într-un contract, dar este totuşi o oportunitate şi dacă ea se iveşte înseamnă că toate celelalte elemente colaterale care ar putea greva colaborarea nu mai sunt demne de luat în seamă, cum ar fi: comentariile uşor răutăcioase ale celor din jur, o observaţie sau un surâs, ori o punere la punct chiar a celui intervievat aşa încât este bine să treacă peste toate animozităţile sau neplăcerile care pot să provină dintr-o astfel de derută personală care a durat câteva săptămâni şi să ţină cont de faptul că dacă o planetă se întoarce şi le deschide uşa chiar nu face acest lucru gratuit.

O planetă când deschide o uşă, deschide o oportunitate, şi înseamnă că realizează premisele dregerii unui destin sau unui drum care s-a încurcat, s-a împotmolit ori a fost părăsit î defavoarea altuia care nu conduce nicăieri. În felul acesta se pot corija erorile de opţiune sau neputinţele în fixarea într-un proiect din varii motive, cândva, cumva. Eu zic să lăsaţi deoparte reticenţele şi jena, să vă înarmaţi cu răbdare şi chiar să fiţi pregătiţi să treceţi printr-o situaţie mai puţin agreabilă care odată epuizată se va şi sfârşi definitiv.

Ea nu va trena asupra dumneavoastră, în schimb veţi beneficia de o situaţie favorabilă pe care nu aţi intuit-o la timp, nu aţi apreciat-o cum se cuvine, poate nici n-aţi avut toate datele, informaţiile necesare, poate nu v-a atras nimeni atenţia cât de importantă este momentul, poate nu aţi realizat câte lucruri pierdeţi spunând NU la o ofertă sau poate că la data când aţi refuzat propunerea nu se petrecuseră toate acele evenimente de o anume gravitate şi importanţă care să vă fi dat viaţa de fiecare zi peste cap şi care să se constituie acum în motivele fundamentale pentru ca dumneavoastră să vă răzgândiţi.

Răzgândirea este şi ea o atitudine a conştiinţei, este o formă de a relaţiona şi de a reacţiona în faţa realităţii, este o formă până la urmă înţeleaptă de a trece de partea lucrurilor bune, adevărate, utile şi înţelepte. Mult mai stupid ar fi să refuzaţi şi acum şi să vă încăpăţânaţi să spuneţi NU la ceva ce poate să fie favorabil întregii dumneavoastră existenţe.

Pe 6 şi 7 noiembrie se pune problema unor relaţii personale şi unor situaţii mai puţin agreabile, dumneavoastră aflându-vă în prezenţa unor persoane care au funcţie sau care pot să ia o atitudine critică faţă de un gest de-al dumneavoastră şi să fie pe deplin justificat. Că v-aţi dus la un doctor şi vă ceartă, că v-aţi dus la o audienţă şi primiţi nişte observaţii, nişte atenţionări, că primiţi o sancţiune, că sunteţi într-un anume fel pus la punct, toate acestea ar trebui să fie privite cu o oarecare îngăduinţă pentru că reprezintă reacţia firească a unor oameni care, mai ales dacă sunteţi foarte tineri, au şi ei dreptul să aibă punctul lor de vedere, opinia lor, conduita lor, mândria lor şi care nu or să stea să vă menajeze la nesfărşit.

De aceea, treceţi peste această etapă, nu este chiar atât de greu de suportat o observaţie, un schimb de replici, dar păstraţi legătura. Nu purtaţi duşmănie, sau nu reacţionaţi ca un om plin de ranchiună, hrănit numai cu refulări pentru că nu veţi face o impresie bună şi chiar nu este în avantajul dumneavoastră.

Pe 8 şi pe 9 lucrurile tind să ia o coloratură mai veselă. Se poate pune problema unor informaţii care vin dinspre străinătate, a unor drumuri pe care trebuie să le faceţi în străinătate, a unor calcule şi mai ales a unor dubii, unii dintre cei care sunt născuţi în zodia Capricorn, nu ar sti încotro să se ducă, la ce să renunţe, la care direcţie să apeleze mai întâi, să se ducă într-un anume oraş, într-o anume ţară sau se ducă exact într-o direcţie diametral opusă.

De aceea, există o dualitate, un dubiu, şi nu o dată Capricornii, nedorind să renunţe nici la una, nici la cealaltă dintre ipostaze, vor încerca să le salveze pe amândouă într-un singur itinerar, într-o singură deplasare, zicând „plecăm, dar mergem în ambele locuri”, poate pentru a avea parte de o opinie, sau de o experienţă, de o confruntare, cu situaţiile si oamenii din ambele ipostaze. Ceea ce, dacă este posibil din punctul de vedere al timpului şi al banilor, nu este deloc neindicat, ba dimpotrivă este chiar inspirat.

Pe 12 şi pe 13 noiembrie sunt cheltuieli neprevăzute, mult mai mari decât estimau, probabil că de-aici si surpriza. Pe de altă parte şi contextul, îi ia pe nepregătite un document, o clauză, o specificaţie într-o lege sau o hotărâre care conţine un element legal, dar el este strident.

Fie este plasat exagerat, fie este scos în evidenţă acel detaliu, prin legislaţie să spunem, dar nu este corelat cu altele care nuanţează sau chiar contracarează efectele juridice ale acelui document. Prin urmare, unii ar trebui să se aştepte, să se pregătească să facă contestaţii, replici, să se ducă în audienţă, să facă memorii, să dea telefoane, să facă intervenţiile necesare pentru ca o serie de documente, mai ales cele legate de bani, să urmeze cursul firesc şi nu cursul forţat ori aberant pe care încearcă să-l imprime unii.

De asemenea, sunt o serie de premize ale unor discuţii cu prietenii care nu sunt tocmai favorabile. Unii dintre cei cu care intră în legătură Capricornii nu au caracter, alţii nu prea au suflet, sunt răutăcioşi până peste poate, trăiesc doar ca să facă rău altora. Alţii sunt mincinoşi, alţii sunt răuvoitori, alţii sunt atât de egoişti încât sacrifică pe toată lumea. Oricum o dai, nu e bine. Vine o lezare de la prieteni şi mai ales de la un dialog pe care îl poartă cu aceştia. Pot să fie păcăliţi, să li se abată atenţia, să fie induşi în eroare, să fie minţiţi, să fie prelucraţi, cum se zice, în aşa fel încât ei să nu mai înţeleagă foarte bine despre ce este vorba. Se încearcă o învăluire, punerea unei pânze pe ochi, în aşa fel încât realitatea să treacă vicioasă prin faţa ochilor unui nativ din Capricorn fără datele necesare de identificare. Această păcăleală poate să nu ţină, mai ales dacă sunteţi deja avertizaţi si ţineţi cont de această informaţie astrologică.



VĂRSATOR

Pentru cei născuţi în zodia vărsătorului zilele de 6 şi 7 noiembrie sunt de rău augur. Aduc veşti proaste, întristătoare, alarmante, situaţia se agravează, se compică, se denaturează, lucrurile aluneacă înspre scandal, înspre conflict, înspre răfuială sau înspre o spoliere de un drept necesar. Cei născuţi în semnul vărăstorului pot să fie destabilizaţi de ceea ce aud mai întâi, pot pot să fie tulburaţi de reacţiile afective pe care evenimentele sau ştirile le au asupra întregii lor conştiinţe. Sunt tulburaţi de ingratitudine, sunt tulburaţi de mersul evenimetelor şi mai sunt luaţi pe sus de o serie de situaţii care îi depăşesc. Îşi evaluează puterile, comptenţele, atribuţiile şi îşi dau seama că nu pot să facă faţă.

Situaţia este peste forţa lor de reacţie din acest moment. Fie recunosc că nu au funcţia necesară sau greutatea ori puterea, că nu banii sau vârsta, că nu au pregătirea ori diploma necesară pentru a fi prezenţi, luaţi în calcul şi accpetaţi într-un loc.

Lezarea ţine de funcţie, rang, demintate, opinie publică, nume, renume, faimă şi totul nu aş spune că înclină săre discreditare cât mai mult spre indiferenţă, spre dispreţ şi spre neluarea în considerare a unor calităţi, vocaţii, sensibilităţi, talente şi atribute pe care acesştia le au cu adevărat, le au din plin, le-au manifestat, pe care le-au valorificat şi în contul cărora ajunseseră la un moment dat într-un statut.

Acum această depărtare este dureroasă, aduce suferinţă, aduce tulburare interioară majoră, revoltă. Cei mai tineri vor reacţiona foarte violent, foarte zgomotos, cei bătrâni se vor resemna, există o serie de persoane însă care nu vor sta cu mâinile în sân şi indiferent de vârstă şi de pregătire vor încerca să corijeze soarta, se vor lua la trântă cu destinul, zicând că destinul îl fac oamenii şi că oamenii pot să fie la rândul lor transformaţi în nişte unelte docile. Acuma rămâne de văzut câtă forţă are fiecare dintre aceştia şi la ce se angajează. Există şi fiinţe de statura lui Guliver pentru care această îndepărtare a unor duşmani este un fleac - e suficient să le dea un bobârnac şi i-a spulberat. Pentru alţii însă este invers ca şi cum ar veni din lumea liliputanilor, aici pe pământ şi ar fi priviţi ca nişte furnici.

De aceea îşi vor face calculul că decât să fie striviţi mai bine se îndepărtează de cizma puterincă a câte unui personaj care nu cedează şi nu cedează. La capitolul prieteni, multe discuţii, multe diligenţe, multe intervenţii, sfaturi şi consilieri dar lucrurile s-ar putea să ţină mai mult de insistenţă decât de eficienţă. Unii prieteni pot să fie favorabili, pot să fie oneşti, pot să facă chiar exces de zel, pot să se dăruaiscă unei cauze pentru un nativ din semnul vărsătorilor, ceea ce este demn de reţinut şi de apreciat, este de văzut cum se valorifică.

Din punctul meu de vedere o soluţionare nu se poate întrevedea mai devreme de perioada crăciunului pentru că trebuie să se consume nişte etape, pentru că trebuie să se creeze nişte relaţii mai diastrale şi apoi prin reflex, prin influenţă şi pe pământ şi apoi tocmai pentru că această casă a 11-a se va popula încetul cu încetul cu planete benefice cum ar fi Soarele de exemplu, ulterior cu planeta Venus, cu micul benefic, sau cu Luna astfel încât vor putea să extragă dintr-o conjunctură astrală favorabilă mai lesne ceea ce le este lor necesar.



PEŞTI

Când este vorba despre peşti, astrologii cu toţii, ca niciodată, sunt de acord că perioada cuprinsă între 6 şi 7 noiembrie este una specială, de graţie pentru aceşti nativi din ultimul semn de apă. Practic o lună nouă pe casa a noua pentru cei născuţi în peşti însemnă începuturi la nivelul mentalului, al conştiinţei, noi trăiri, noi etape, noi provocări, noi satisfacţii, noi orizonturi, noi dorinţe, noi proiecte care nu sunt poate duse la detaliu şi finisate dar conceptul este spectaculos.

Tot felul de provocări, de informaţii, de inspiraţii şi de motivaţii. Se consideră că pe un astfel de context astral cei născuţi în peşti pot să dea dovadă de ambiţie şi de forţă de reacţie rapidă, ceea ce într-adevăr ar fi foarte bine. Nu mă alătur în totalitate acestui curent de opinie pentru că chiar dacă ţine de contextul trigonograţiei poate să aducă mai mult stres, poate să aducă dezamăgiri, poate să aducă succes dar ambalat în chin, în suferinţă, în lacrimi sau în singurătate, un fel de tristeţe a alergătorului de cursă lungă sau acea tristeţe a doua zi după succes, după ce obţii premiul.

De aceea, acesta este un tranzit pe care eu îl consider foarte nuanţat şi el trebuie particularizat în funcţie de horoscopul fiecăruia, de ascendent şi de casele unde se aşează această combinaţie. Ea aşa în sine, sigură pe hârtie, pentru peşti, iarăşi devin circumspectă, nu pot să o denumesc bună în totalitate cât cu un potenţial favorabil sau cu anume doză de interes cu care poate să fie privită casa a noua.

În schimb zilele de 8 şi 9 noiembrie le aduc acestor nativi tot felul de motive de îngrijorare dar şi de afirmare. Trebuie să reacţioneze, să se hotărască, să decidă, să dea un răspuns, să se implice sau dimpotrivă să se desolidarizeze şi să treacă de o altă parte, a adevărului sau a existenţei lor. În mod normal dacă luăm întregul cer astral al săptămânii viitoare, cu toate evenimentele conţinute, se poate trage concluzia că pentru peşti se conturează premizele unei răsturnări de situaţie, să înceapă o viaţă nouă, o etapă nouă, şă-şi dorească de la ei altceva sau să se fi săturat de ei înşişi cum se zice în poveste ca măgarul de mere acre şi să nu mai vrea să vadă în preajma lor aceeaşi oameni, să nu mai trăiască pe baza aceloraşi coordonate, să nu mai mănânce aceeaşi mâncare, ei să nu mai rostească aceleaşi cuvinte, ei să nu se mai uite în oglindă şi să vadă acelaşi chip.


http://www.horoscopurania.ro
 
7 noiembrie 2010

Trigonul Mercur-Uranus poate aduce schimbari interesante, majoritatea in bine si cu deschidere spre nou.

Asadar, daca aveti idei mai neobisnuite, puteti indrazni sa le puneti in aplicare.


Berbec
Zi obositoare, cu multa alergatura - dar veti vedea ca a meritat efortul.

Se pare ca va pregatiti pentru o calatorie importanta, ce poate reprezenta un mare pas in cariera. Partenerul de viata va incurajeaza.

Va sfatuim sa nu neglijati odihna.


Taur
Va ambitionati sa terminati o lucrare in casa, inceputa mai demult. O ruda mai in varsta va ajuta cu bani, dar vrea sa-si impuna ideile. Evitati cearta, pentru ca riscati sa rupeti relatiile!

În general, ar fi bine sa evitati discutiile in contradictoriu.


Gemeni
Aveti ocazia sa rezolvati o problema legata de camin. Puteti sa cumparati o casa noua sau sa faceti un schimb de locuinta.

O femeie mai in varsta din familie se opune planurilor dumneavoastra, dar va sfatuim sa nu va lasati influentat.


Rac
Aveti o zi buna pe plan profesional si in viata particulara.

Dimineata, sunteti plin de energie si reusiti sa-i mobilizati pe cei din jur. Partenerul de viata va sustine.

Va sfatuim sa profitati de ideile originale care va vin astazi. Ganditi-va la proiecte pe termen lung!


Leu:
Gasiti solutii originale pentru problemele de la locul de munca, dar sa nu va asteptati la aprecieri din partea colegilor!

Dupa-amiaza s-ar putea ca o persoana mai in varsta sa va faca tot felul de reprosuri. Va recomandam sa nu va lasati provocat.


Fecioara:
Începeti o activitate in care veti avea succes si de pe urma careia veti castiga bine.

Ar fi bine sa acceptati ajutorul unui prieten, ca sa treceti cu bine peste toate obstacolele.

Va sfatuim sa va temperati spiritul critic si sa nu declansati discutii in contradictoriu.

Evitati speculatiile!


Balanta
Aveti idei originale, care va ajuta sa obtineti castiguri suplimentare.

Un fost coleg va propune sa colaborati intr-o afacere sau va ofera un nou loc de munca. Va sfatuim sa nu acceptati oferta pana cand nu o intoarceti pe toate fetele.

Consultati-va si cu partenerul de viata!


Scorpion
Este o zi favorabila pentru contracte, colaborari, asocieri si investitii.

Pe plan sentimental, puteti sa faceti proiecte de viitor.

Chiar daca sunteti convins ca aveti dreptate, va recomandam sa respectati parerile celorlalti.


Sagetator
Intentionati sa demarati o afacere. Puteti fi optimist: aveti sanse sa gasiti modalitatea optima si sa obtineti sprijin financiar.

Cu sanatatea stati bine, dar va sfatuim sa acordati mai mult timp odihnei.


Capricorn:
Se anunta o zi de neuitat, cel putin pe plan sentimental. S-ar putea chiar sa luati decizia de a va casatori.

Pe plan financiar, nu este cazul sa va faceti griji. Va ajuta o ruda mai in varsta.

Nu tratati cu superficialitate problemele de serviciu!


Varsator
Dimineata s-ar putea sa aveti dificultati financiare, dar reusiti le depasiti destul de usor.

Este o zi favorabila activitatilor artistice. Talentul, creativitatea si originalitatea va sigura succesul in societate.

Va recomandam sa nu neglijati problemele familiale.


Pesti:
Aveti norocul sa faceti cunostinta cu o persoana importanta, cu experienta in afaceri, care este dispusa sa va invete cate ceva. S-ar putea ca aceasta intalnire sa va stimuleze sa faceti planuri indraznete.

Daca sunteti perseverent si aveti rabdare, veti reusi. Va sfatuim sa nu va bazati doar pe intuitie si sa analizati totul la rece.
 
8 noiembrie 2010

Conjunctia Lunii cu Marte predispune la schimbarea stilului de viata cu unul mai dinamic si mai neobisnuit. În acelasi timp, favorizeaza o oarecare instabilitate in camin si sentimente datorita incercarii fiecaruia de a-si impune personalitatea.

Încercati sa va pastrati calmul, sa pastrati masura in tot ce faceti!


Berbec:
Puteti avea succes la studii, in colaborari si in tranzactii financiare. Toate acestea va pot aduce castiguri importante.

Dupa-amiaza sunteti nevoit sa plecati intr-o calatorie. Sa nu va mirati daca aveti parte de o scena de gelozie!

Va sfatuim sa nu luati nici o decizie in graba.


Taur:
Dimineata nervozitatea va poate pune intr-o situatie neplacuta. Riscati sa declansati o cearta cu partenerul de viata sau cu o persoana mai in varsta din familie.

Va recomandam sa va pastrati calmul si sa va concentrati asupra problemelor urgente.

Odihniti-va mai mult!


Gemeni
În prima parte a zilei, aveti de alergat in stanga si in dreapta.

Sunteti indispus si sa aveti tendinta de a exagera. Nu fiti incapatanat, daca vreti sa nu va certati cu persoana iubita!

Va sfatuim sa evitati activitatile stresante si sa va relaxati.


Rac:
Începeti ziua plin de energie si entuziasm.

Aveti grija sa nu depasiti anumite limite si sa nu provocati discutii in contradictoriu cu colegii!

Dupa-amiaza s-ar putea sa aveti o problema sentimentala neasteptata. Va recomandam sa acordati mai multa atentie partenerului de viata.


Leu:
Aveti ocazia sa obtineti cu usurinta castiguri marunte, dar va sfatuim sa fiti prudent si sa evitati speculatiile.

Dupa-amiaza s-ar putea sa aveti o disputa cu partenerul de viata, daca refuzati sa mergeti in vizita la o ruda.

Nu va neglijati prietenii si rudele apropiate!


Fecioara:
Va puteti ocupa de probleme financiare. Aveti sanse sa redresati bugetul familiei.

Daca vi se propune o colaborare, ar fi bine sa nu refuzati.

Va recomandam sa va consultati si cu partenerul de viata.


Balanta:
Aveti multe de rezolvat, asa ca va sfatuim sa va stabiliti clar prioritatile.

Dimineata sunteti nevoit sa faceti cheltuieli neprevazute, dar necesare.

S-ar putea sa va ocupati de o problema urgenta a unei persoane mai in varsta din familie.


Scorpion:
Este o zi buna pentru a va pune in practica planurile de afaceri. Puteti sa progresati considerabil pe plan financiar.

Relatiile cu colegii si cu prietenii sunt bune. Din dorinta de a fi mai independent, s-ar putea sa provocati discutii aprinse in familie.

Va recomandam sa fiti mai diplomat si sa nu refuzati dialogul.


Sagetator:
Începeti ziua hotarat sa terminati o lucrare in casa.

Un barbat mai in varsta din familie va ajuta cu bani, dar incearca sa-si impuna punctul de vedere. Daca nu va straduiti sa evitati o cearta, riscati sa rupeti relatiile.

Dupa-amiaza primiti o veste buna de la o ruda apropiata.


Capricorn:
Puteti avea un succes deosebit la intalnirile de afaceri. Sunt bine aspectate si relatiile cu familia si prietenii.

Dimineata va intalniti o persoana cu care nu v-ati vazut de mult timp.

Dupa-amiaza va ocupati de probleme familiale care nu sufera amanare. Va recomandam sa tineti cont si de dorintele celor mici.


Varsator:
S-ar putea sa aveti o mica neintelegere cu partenerul de viata. Va sfatuim sa rezolvati aceasta disputa cu blandete.

Spre seara, o vizita la prieteni va poate readuce armonia in cuplu si buna dispozitie. Aveti grija sa nu dati ocazia unor scene de gelozie!


Pesti:
S-ar putea sa fiti putin confuz, din cauza problemelor sentimentale.

Nu va incapatanati sa va rezolvati singur toate problemele! Va sfatuim sa acceptati ajutorul celor apropiati.

Sfaturile unei femei mai in varsta va ajuta sa evitati o cearta in familie.
 
9 noiembrie 2010

Sextilul Lunii cu Neptun predispune la trairea unor vise romantice, la idealism in general. Lipsa de concentrare isi face si ea simtita prezenta.

Ar fi bine sa amanati proiectele de afaceri si deciziile importante. Pe plan sentimental, va sfatuim sa fiti mai realist.


Berbec
S-ar putea sa fiti indispus din cauza unui esec in afaceri sau a unei discutii in contradictoriu cu un prieten.

Relatiile cu persoana iubita pot deveni incordate daca refuzati sa mergeti intr-o vizita.

Va sfatuim sa fiti mai diplomat in relatiile cu cei apropiati. Încercati sa va relaxati mai mult!


Taur:
Va recomandam sa va amanati vizitele planificate pentru azi. S-ar prea putea sa nu decurga intocmai cum ati dori.

Împreuna cu partenerul de viata, puteti sa faceti planuri in legatura cu locuinta.

Dupa-amiaza s-ar putea sa castigati o suma importanta sau vi se propuna o colaborare avantajoasa. Nu va grabiti sa luati o decizie!


Gemeni
S-ar putea sa aveti o neintelegere cu persoana iubita si sa plecati intr-o excursie cu prietenii. Nu exagerati pozand in victima!

Va sfatuim sa nu hotarati nimic astazi in privinta relatiilor sentimentale, pentru ca s-ar putea sa regretati.


Rac:
Dimineata sunteti dezamagit de un partener de afaceri in care ati avut mare incredere. Nu puneti la suflet!

Sunteti energic si aveti mari sanse de reusita in tot ce faceti impreuna cu persoana iubita.

Din cauza problemelor financiare, s-ar putea sa amanati o calatorie.


Leu:
S-ar putea ca o disputa cu o femeie mai in varsta din familie sa va dea de gandit. N-ar strica sa va intrebati daca aveti o atitudine corecta fata de cei din jur.

Va sfatuim sa fiti mai prudent, ca sa evitati un scandal sau o deceptie pe plan sentimental.

Menajati-va sanatatea!


Fecioara
S-ar putea ca o intalnire de afaceri sa nu decurga conform asteptarilor si sa ramaneti cu un gust amar. Nu va descurajati! Pur si simplu, azi nu este o zi buna pentru afaceri.

Aveti sanse sa petreceti momente placute alaturi de persoana iubita. Faceti planuri in legatura cu o calatorie la rude.


Balanta:
Chiar daca aveti multe probleme de rezolvat, va sfatuim sa va relaxati.

Dimineata aveti de gand sa cheltuiti o suma importanta. Fiti prudent, nu este un moment favorabil investitiilor sau cheltuielilor mari!

S-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care va determina sa va schimbati planurile de viitor.


Scorpion
Nu este momentul sa incepeti noi activitati. S-ar putea sa nu gasiti cele mai bune solutii si sa aveti parte de o dezamagire.

Dimineata sunteti cam visator si aveti tendinta sa neglijati probleme importante.

Ar fi bine sa va faceti un plan foarte strict.


Sagetator:
Cei din jur sa nu va apreciaza ideile la adevarata lor valoare, dar asta nu va descurajeaza.

Va sfatuim sa nu semnati acte oficiale si sa amanati planurile referitoare la pornirea unei afaceri.

În schimb, puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental si in relatiile cu persoanele mai tinere din familie.


Capricorn
Evenimente neprevazute va determina sa va schimbati programul. S-ar putea sa fiti nevoit sa plecati intr-o delegatie, spre nemultumirea partenerului de viata.

Va recomandam sa dati dovada de mult calm, pentru ca numai astfel puteti evita o cearta in familie.


Varsator
S-ar putea sa nu intrati nici azi in posesia unor bani pe care trebuia sa ii primiti zilele trecute.

Amanarea unei calatorii planificate mai demult va poate afecta relatiile sentimentale.

Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa asteptati zile mai bune.


Pesti:
Sunteti cu capul in nori si s-ar putea sa pierdeti din vedere probleme importante.

Va recomandam sa nu incepeti proiecte noi, pentru ca aveti tendinta sa actionati superficial si riscati sa compromiteti totul.

Puteti rezolva tot ce v-ati propus, cu conditia sa va concentrati asupra aspectelor cu adevarat importante.
 
10 noiembrie 2010

Aspectele planetare de azi favorizeaza inspiratia, deciziile corecte, legaturile de durata si seriozitatea in afaceri.

În aceasta configuratie astrala, gandirea este mai clara si mai profunda.



Berbec
Puteti avea succes pe plan profesional, la studii si in calatorii. Va recomandam sa profitati de acest context favorabil. Aveti ocazia sa va largiti orizontul intelectual si sa izbanditi pe plan social.

Dupa-amiaza intrati in posesia unor bani la care nu va asteptati, dar care va prind foarte bine.

Daca simtiti nevoia sa va relaxati, va sfatuim sa incercati odihna activa.


Taur
Sunteti inventiv si doriti sa incepeti o viata noua.

Va dedicati timpul liber planurilor de pornire a unei afaceri. Puteti fi optimist: aveti sanse sa va descurcati cu cheltuieli minime.

Stati bine cu sanatatea, insa ar fi bine sa sa va relaxati mai mult.


Gemeni:
Aveti o creativitate iesita din comun, care va ajuta mult in afaceri. Aveti ocazia sa faceti o investitie importanta, care se va dovedi profitabila mai curand decat va asteptati.

Fiti mai atent cu partenerul de viata!


Rac:
Relatiile parteneriale merg foarte bine. Sunteti apreciat pentru hotararea si seriozitatea dumneavoastra.

Puteti sa rezolvati cu usurinta problemele de la serviciu si de acasa.

Dati dovada de diplomatie si sa tineti cont de parerile partenerului de viata!


Leu:
Nu aveti o clipa de ragaz, dar sunteti ambitios si reusiti sa terminati tot ce v-ati propus.

Daca profitati de conjunctura favorabila, aveti numai de castigat pe plan profesional si financiar.

Petreceti seara in mijlocul familiei si faceti planuri pentru o calatorie. Nu va faceti griji in ceea ce priveste banii: ii veti obtine in curand!


Fecioara:
Zi favorabila studiului si afirmarii in societate.

Aveti idei foarte bune si puteti sa incepeti o activitate noua.

Tineti cont de sfaturile unui barbat mai in varsta din familie!


Balanta:
Dimineata luati o decizie importanta, care se va dovedi inspirata.

Daca vi se propune o colaborare, nu stati mult pe ganduri! Puteti castiga bani frumosi.

Fiti prudent si evitati speculatiile financiare!


Scorpion
Aveti sanse mari sa va afirmati in afaceri si pe plan profesional.

Sunteti nevoit sa faceti mai multe drumuri scurte si sa va ocupati de o investitie. Nu este exclus sa aveti dificultati din cauza birocratiei.

Nu va descarcati nervii pe prieteni sau pe membrii familiei!


Sagetator
Castigati bine dintr-o activitate comerciala de care va ocupati cu seriozitate.

Usurinta cu care comunicati va ajuta sa rezolvati divergentele aparute intre colegii de serviciu.

Dupa-amiaza s-ar putea sa aveti o dezamagire pe plan sentimental.


Capricorn
Dimineata reusiti sa rezolvati o problema a unui tanar din familie.

Pe plan profesional, treceti printr-o perioada favorabila si aveti ocazia sa va puneti ideile in practica.

Nu este exclus sa castigati bine si sa va afirmati in societate, dar n-ar strica sa fiti mai modest.


Varsator
S-ar putea sa plecati intr-o calatorie neprevazuta, in interes familial. Puteti sa comunicati si sa negociati cu persoanele de sex opus.

În ciuda tuturor obstacolelor, reusiti sa finalizati o activitate intelectuala careia i-ati dedicat mult timp.

Va recomandam sa evitati discutiile in contradictoriu cu o persoana mai in varsta.


Pesti:
La serviciu, sefii si colegii va apreciaza ideile excelente.

Luati decizii inspirate si reusiti sa duceti la bun sfarsit obligatiile pe care vi le-ati asumat.

Dupa-amiaza, mergeti impreuna cu persoana iubita intr-o vizita la prieteni. nu neglijati odihna!
 
11 noiembrie 2010

Sextilul Luna-Uranus poate aduce schimbari interesante si neobisnuite pe toate planurile.

Sa nu va mirati daca asistati sau chiar participati la intamplari insolite - dar pozitive, in general! Este posibil ca unele probleme mai vechi sa se rezolve brusc, intr-un mod surprinzator.


Berbec:
Se iveste ocazia sa va asociati intr-o afacere sau vi se propune un nou loc de munca. Va sfatuim sa nu luati o hotarare definitiva fara sa cunoasteti toate avantajele si dezavantajele.

Ar fi bine sa va consultati si cu o persoana in varsta, cu mai multa experienta.

Dupa-amiaza, intuitia va ajuta sa luati o decizie inspirata pentru camin.


Taur:
Aveti succes la o intalnire cu persoane importante, iar cei din jur va apreciaza ideile.

Este o zi buna pentru consolidarea relatiilor si aveti ocazia sa va faceti noi prieteni.

Va recomandam sa ascultati si de parerile celor din jur, pentru ca va pot fi de folos.


Gemeni:
Dimineata sunteti obligat sa faceti cheltuieli neprevazute, dar apreciate de familie.

Dupa-amiaza s-ar putea sa va schimbati programul in ultimul moment. Se pare ca trebuie sa va ocupati de o ruda bolnava.

Pentru a face fata tuturor problemelor, va sfatuim sa nu va pripiti.


Rac:
Daca vi se propune o colaborare, va recomandam sa nu refuzati. Sunt sanse sa va imbunatati sensibil situatia financiara.

Va puteti ocupa de afaceri. Aveti sanse mari sa obtineti venituri suplimentare, dar va sfatuim sa va abtineti de la orice fel de speculatii.


Leu
Dimineata survin evenimente neasteptate, care va dau peste cap toate planurile.

Este posibil sa fiti luat prin surprindere de niste musafiri din alta localitate. Va recomandam sa va pastrati calmul si sa incercati sa fiti o gazda primitoare.

În partea a doua a zilei, o ruda mai in varsta va ofera sfaturi pentru afaceri.


Fecioara:
Dimineata inregistrati un succes care va intareste convingerea ca parcurgeti o perioada favorabila.

Aveti ocazia sa incepeti o afacere profitabila. Ca sa nu riscati nimic, va recomandam sa acceptati ajutorul unui prieten apropiat.

Relatiile cu persoana iubita sunt foarte bune.

Evitati discutiile in contradictoriu cu o ruda mai in varsta!


Balanta:
S-ar putea sa ajungeti la un punct de cotitura in viata, care sa va aduca multe bucurii.

Sociabilitatea si forma intelectuala in care va aflati va asigura succesul pe plan profesional si social.

Va sfatuim sa va bazati pe intuitie, mai ales dupa-amiaza, cand trebuie sa luati o decizie importanta in ceea ce priveste relatiile sentimentale


Scorpion:
Aveti un succes remarcabil pe plan social si material.

Va sfatuim sa profitati de sansele care vi se ofera, dar aveti grija sa nu fortati norocul!

Dupa-amiaza, s-ar putea sa plecati intr-o calatorie neprevazuta, in care puteti obtine castiguri importante. Aveti mare grija de acte!


Sagetator:
Dupa o perioada dificila pe plan sentimental si financiar, aveti un succes nesperat. Climatul general va este favorabil.

Nu incercati sa va impuneti punctul de vedere! Riscati sa va dezamagiti partenerii.

Dupa-amiaza aflati ca urmeaza sa plecati intr-o calatorie in interes de serviciu.


Capricorn
Sunteti intr-o forma intelectuala deosebita. Aveti un spirit de initiativa cu care reusiti sa va impresionati colaboratorii.

Aveti succes pe toate planurile si sunt sanse sa castigati bine.

Va sfatuim sa va faceti un program riguros, ca sa nu va risipiti energia.

Ar fi bine sa tineti cont si de parerile partenerului de viata.


Varsator
Aveti parte de schimbari importante pe plan profesional si in relatiile sociale. La serviciu gasiti solutii originale, acceptate de sefi si colegi.

Dupa-amiaza va vin in vizita cativa prieteni. Va sfatuim sa fiti cumpatat, ca sa nu aveti probleme cu sanatatea.

Ar fi bine sa acordati mai multa atentie persoanei iubita.


Pesti:
Dimineata descoperiti ca o afacere in care nu v-ati pus prea mari sperante urmeaza sa va aduca beneficii importante.

Este posibil sa vi se propuna o colaborare. Va recomandam sa nu acceptati. V-ar lua prea mult timp, iar partenerul de viata v-ar reprosa ca neglijati si mai mult familia.
 
12 noiembrie 2010

Aspectele planetare de azi aduc optimism si sansa, mai ales in chestiunile sentimentale.

Este o zi buna pentru calatorii si studii aprofundate. În general, este o zi sub semnul optimismului, dar depinde si de configuratia planetelor din astrograma natala a fiecaruia.


Berbec
Aveti noroc in tranzactii comerciale. În viata particulara, intentionati sa faceti schimbari cu care familia este de acord.

Dupa-amiaza puteti sa faceti planuri de viitor impreuna cu partenerul de viata, dar va sfatuim sa nu va puneti mari sperante intr-o suma de bani pe care ar trebui sa o primiti.


Taur:
Aveti o zi incarcata, cu multe probleme de rezolvat, atat de serviciu, cat si personale. Reusiti sa va descurcati, gratie intuitiei si ideilor originale.

Relatiile cu cei din jur sunt foarte bune, insa va recomandam sa dati dovada de multa diplomatie.

Tineti cont si de parerile celor mai tineri!


Gemeni:
Dimineata survin evenimente neprevazute, care va modifica programul. Fie primiti musafiri din alta localitate, fie plecati intr-o calatorie la rude.

O persoana mai in varsta din familie va ajuta sa rezolvati o problema de afaceri.


Rac
Va recomandam sa nu va faceti un program strict, pentru ca vor surveni numeroase schimbari. Dimineata va intalniti cu un fost coleg de serviciu, cu care este posibil sa va petreceti dupa-amiaza.

Astazi puteti sa luati decizii transante, pentru a rezolva probleme de familie.

Evitati speculatiile financiare!


Leu
Aveti ocazia sa va folositi talentul artistic. Imaginatia va ajuta mult si colaborati foarte bine cu anturajul.

Nu ezitati sa incepeti o activitate noua! Aveti sanse mari pe plan profesional si in afaceri.

Seara sunteti invitat la prieteni. Nu neglijati odihna!


Fecioara
Doriti sa faceti o schimbare radicala in viata dumneavoastra si va ganditi la o metoda originala. Pentru aceasta, trebuie sa faceti mai multe drumuri scurte, impreuna cu partenerul de viata.

Va recomandam sa va organizati mai eficient. Profitati de acest moment favorabil si de ajutorul unei rude mai in varsta!


Balanta
S-ar putea sa va dezamageasca lipsa de corectitudine a unui partener de afaceri.

Va recomandam sa fiti prudent si sa nu faceti promisiuni pe care nu le puteti respecta.

Sentimentele contradictorii din prima parte a zilei se risipesc dupa ce aflati ca va vin musafiri din alta localitate.


Scorpion
Datorita intuitiei si talentului din prima parte a zilei, aveti realizari deoasebite pe plan profesional si social. Va recomandam sa nu va lasati luat de val si sa nu fortati lucrurile.

S-ar putea sa plecati pe neasteptate intr-o calatorie lunga, in interes familial.


Sagetator
Puteti sa va faceti planuri de viitor si sa incepeti noi activitati in domeniul social, care va vor aduce satisfactii.

Spre seara, va simtiti foarte bine in compania prietenilor si a persoanei dragi.

Nu va pripiti daca aveti de luat decizii importante!


Capricorn:
De dimineata aveti o imaginatie debordanta, iar intuitia va ajuta mult. Chiar daca nu aveti o situatie financiara prea buna, sunteti entuziast si dornic sa va apucati de afaceri.

Va sfatuim sa va puneti la treaba inventivitatea si talentul.

Dupa-amiaza, este posibil sa suferiti o deziluzie pe plan sentimental. Nu va lasati afectat!


Varsator
Imaginatia va ajuta sa rezolvati rapid problemele de serviciu. Sefii isi pun mari sperante in dumneavoastra.

Dupa-amiaza, mergeti intr-o vizita la prieteni si planificati o scurta calatorie.

Va recomandam sa tineti cont si de parerile partenerului de viata.


Pesti:
Obtineti multe satisfactii pe plan social si profesional, gratie creativitatii si intuitiei.

Sunteti nevoit sa plecati de urgenta intr-o delegatie, in care reusiti sa rezolvati si cateva probleme personale.

Spre seara, aveti ocazia sa luati o decizie importanta intr-o problema sentimentala. Va sfatuim sa fiti prudent.
 
13 noiembrie 2010

Conjunctia Lunii cu Neptun afecteaza simtul practic, dar sporeste sansele de afirmare pe plan artistic.

Este indicat sa va ocupati de lucruri frumoase, sa va dedicati artei si sa va cultivati talentele. Nu insistati in afacerile care nu merg asa cum ati dori!


Berbec
Sunteti creativ si va preocupa ideea de a incepe o activitate noua. Aveti sanse sa va afirmati pe plan intelectual.

Parcurgeti o perioada favorabila inspiratiei artistice.

Va sfatuim sa nu neglijati odihna.


Taur:
Cu toate ca va simtiti in forma, este posibil sa constatati ca nu va reuseste aproape nimic.

Se pare ca sunteti confuz si va lipseste simtul practic. Nu este exclus sa fiti inteles gresit de cei din jur.

Va recomandam sa nu fortati lucrurile, pentru ca riscati sa va certati atat cu colegii de serviciu, cat si cu partenerul de viata.


Gemeni:
Dimineata sunteti mai sensibil decat de obicei, ceea ce ar putea sa va afecteze relatiile cu cei din jur.

Va sfatuim sa fiti prudent in tot ce faceti. Nu faceti nici o promisiune daca nu sunteti sigur ca puteti sa o respectati!

Dupa-amiaza lucrurile revin la normal. Ar fi bine sa dedicati mai mult timp activitatilor creative


Rac
În mod neasteptat, primiti o suma importanta de la o ruda mai in varsta.

Va regasiti increderea in viitor si incepeti sa faceti planuri. Va recomandam sa nu luati hotarari importante in graba, pentru ca va lipseste simtul practic.

Consultati-va cu partenerul de viata!


Leu
Sansele sunt de partea dumneavoastra, intuitia va ajuta si reusiti sa depasiti cu bine dificultatile. Aveti succes in tot ce faceti.

Este o zi buna pentru examene si pentru afirmarea pe plan artistic. Relatiile sentimentale sunt foarte bune.

Acordati mai multa atentie unei persoane mai in varsta din familie, care are probleme cu sanatatea!


Fecioara:
Dimineata faceti planuri ambitioase in legatura cu o afacere, dar este posibil sa va loviti de obstacole care va cam taie elanul.

Va sfatuim sa aveti mai multa rabdare si sa fiti mai realist. Proiectele dumneavoastra de viitor se pot concretiza, dar nu astazi.

Tineti cont de sfaturile unei femei mai in varsta!


Balanta:
Dimineata aveti tendinta sa fiti prea idealist si sa neglijati probleme importante. Nu incepeti nimic nou, pentru ca este posibil sa luati decizii eronate!

S-ar putea ca intuitia sa nu va ajute prea mult. Cereti sfatul prietenilor!


Scorpion:
Sunteti hipersensibil si nu aveti chef de vorba. Va sfatuim sa evitati intalnirile cu prietenii.

Ar fi bine sa amanati orice tranzactie si sa evitati speculatiile, pentru ca riscati sa pierdeti sume importante.

Pe plan sentimental parcurgeti un moment favorabil.


Sagetator
Sunteti cam agitat, pentru ca incepeti o lucrare noua si nu va este clar cum sa o abordati. Nu refuzati sprijinul oferit de colegi!

Chiar daca va framanta problemele profesionale, ar fi bine sa ii aratati partenerului de viata mai multa afectiune.


Capricorn
Va recomandam sa nu va incepeti activitati noi, pentru ca va lipseste simtul practic.

Amanati deciziile importante pe plan profesional si in afaceri, pentru ca s-ar putea sa nu gasiti cele mai bune solutii!


Varsator:
Aveti ocazia sa va afirmati in societate, mai ales datorita talentelor artistice.

Dupa-amiaza faceti cunostinta cu o persoana mai in varsta, care va va sustine activitatea creativa.

Va sfatuim sa aveti rabdare si fiti increzator in intuitia partenerului de viata.


Pesti
S-ar putea sa aveti o mare dezamagire, in urma unei intalniri de afaceri. Nu va descurajati! Pur si simplu, nu este un moment favorabil pentru afaceri.

Va sfatuim sa nu incercati sa obtineti castiguri rapide.

Spre seara, petreceti momente placute alaturi de persoana iubita si faceti planuri cu privire la o calatorie.
 
URANIA vă prezintă horoscopul săptămânii 13-19 noiembrie



Perioada cuprinsă între 13 şi 19 noiembrie ne aduce două evenimente importante şi bune, fiecare în parte, este adevărat că în proporţii diferite.

BERBEC

Pentru cei născuţi în zodia berbecului revenirea planetei Venus în casa a şaptea şi încă la mers direct este o ofertă, este o şansă şi este o oportunitate, e drept pe termen scurt, pentru a se împăca, pentru a regla nişte conturi, pentru a intra în normalitate, pentru a şterge cu buretele o serie de neplăceri, pentru a-şi cere scuze sau pentru a se împăca cu nişte adversari într-un context juridic.

Este momentul aplanării tuturor conflictelor, al dorinţelor de mai bine, de calm, de împăcare, de normalitate, de constructivitate sau în cel mai rău caz este o predispoziţie către indiferenţă. Dacă nu pot să se împace cel puţin nu mai alimentează conflictul, nu îl agravează şi nu-i dau dimensiunile urâte pe care odată un conflict le-a avut în ceea ce îi priveşte. Fie că ei au exagerat, fie că au dat apă la moară cu comportamentul şi atitudinea lor unor defecte de caracter sau de comportament ale altora.

Aşadar şi berbecii au fost de vină până la un punct şi ceilalţi nu au stat cuminţi şi i-au provocat pe aceştia. Acum este momentul în care până şi duşmanii se potolesc, se calmează, adorm şi se sting foarte multe dintre animozităţile care păreau de nerezolvat. Tot ceea ce părea ireconciliabil începe să capete acum aspectul unei atitudini înţelepte, într-un fel pe care românul îl defineşte foarte bine, zice le-a venit mintea la cap. Ei cam aşa se întâmplă cu cei născuţi în berbec. Este o revenire la circumspecţie, la echilibru, la obiectivitate. Pe casa parteneriatelor mai au câteva zile de acum încolo, până spre 25 noiembrie, să semneze contracte, să ajungă la o înţelegere cu ofertanţii.

Au ridicat tot felul de pretenţii, au pus tot felul de condiţii, acelea nu puteau fi acceptate drept care nici nu au fost onorate şi pe cale de consecinţă nici contractul nu s-a rezolvat, a rămas undeva suspendat, uitat într-o mapă. Acum mapele se deschid după cum se redeschide şi negocierea şi discuţia şi faptul că o serie de pretenţii nu mai sunt invocate nu înseamnă că berbecii au fost înfrânţi sau că este o ruşine să retracteze, să se ducă şi să spună am meditat şi am ajuns la o cutare concluzie. Oferta mea este aceasta.

Nu trebuie să îşi ceară scuze şi să facă plecăciuni, nu trebuie să se umilească şi nu trebuie să îşi pună ţărână în cap. Pur şi simplu trebuie să recunoască cu firesc, cu normalitate şi fără stres că aceasta este opţiunea lor. Nu mai este nevoie să o i-a de la capăt şi să zică eu am zis aşa, dumneata ai zis altfel şi să lungească ori să reediteze o postură incomodă şi jenantă pentru ambele părţi cu siguranţă nefericită şi neavenită pentru ei.

Este bine să treacă sub tăcere. Ce a spus fiecare, ce a zis fiecare în aşa fel încât să îşi netezească drumul spre un acord. Este un moment al maximei diplomaţii şi înţelepciuni, este un moment favorabil să îşi pună lacăt unor sentimente negative, să îşi şlefuiască manierele şi să înveţe o conduită dintre cele mai lipsite de asperitate. Asta nu înseamnă iarăşi, corectez, că trebuie să fie linguşitori ori prefăcuţi ci pur şi simplu să fie oneşti. Este o lecţie de comportament şi este şi o lecţie pe care această planetă le-o aduce acum în acest miez de toamnă pentru toţi cei care au exagerat în anul 2010. Pentru aceeaşi nativi se ridică o serie de proiecte.

Unele sunt legate de străinătate în simpla idee a unei călătorii. Ea poate să fie o vacanţă, ea poate să fie o excursie, ea poate să fie un demers de explorare a unei pieţi de muncă, alteori există posibilitate ca unii să meargă la concursuri, evaluări, testări, trieri, vizionări. În sfârşit o altă categorie de nativi din zodia berbecului pot să îşi facă bagajele şi să plece la muncă în străinătate ori să onoreze un contract ori să plece la studii dar pe termen lung. Studiile sunt foarte bine avantajate, învăţătura în general este la cote maxime pentru aceşti nativi.

Marte, guvernatorul lor, se află într-un semn care le dă aripi, energie, putere, vigoare, entuziasm şi foarte multă speranţă. Mercur îi transformă în nişte fiinţe comunicative şi cu cât aceste persoane sunt mai stăpâne pe una ori pe mai multe limbi străine cu atât prestaţia lor în străinătate va fi mai avantajoasă, mai uşoară şi va fi mai în avantajul lor pentru că undeva s-ar putea să acumuleze puncte în plus faţă de nişte persoane la fel de capabile ca ei sau poate chiar mai capabile dar marcate de handicapul necunoaşterii unor limbi străine.

Aşadar cei care au învăţat la timpul lor vor reflecta proverbul ai carte ai parte sau proverbul cine caută găseşte, cine încearcă nimereşte ori proverbul cel care forţează soarta Dumnezeu îi deschide uşa. Pentru nativii din semnul berbecului există puţine motive de îngrijorare, au dispărut elementele de stres de pe casele sănătăţii, au dispărut foarte multe dintre elementele complicate care ţineau de domeniul banilor. S-ar putea ca pentru unii să persiste necazurile legate de o păcăleală, de o înşelătorie sau de o serie de nereguli în acte dar şi acestea sunt pe cale de a se rezolva.


TAUR

Taurul este guvernat de planeta Venus, de aceea aceşti nativi vor beneficia începând cu 18 noiembrie de vibraţia mult mai bună a acestei planete. Guvernatorul lor începe să nu mai fie stresat. A fost în săptămânile trecute, într-una dintre cele mai proaste condiţii ale horoscopului, adică în Scorpion, apoi a fost secţionat în vibraţia lui de către beneficiari, prin mişcarea retrogradă. Acum există un dublu beneficiu, mai întâi planeta revine în propria zodie, apoi revine şi la mersul normal, şi revine în casa a şasea a acestor nativi. Dublul beneficiu vine, mai întâi în planul sănătăţii cu ameliorări, liniştiri, împăcări, calmări, optimism sau o anume condiţie fizică, recuperată în chip spectaculos. Cei care s-au operat vor cunoaşte, începând cu 18 august, nişte zile bune, aproape uluitoare, care îi vor bucura deopotrivă pe medici, dar şi pe pacient.

Probabil că medicii vor fi cei mai uimiţi, zicând „iată că medicina are şi locurile ei cenuşii”. Niciun tratat şi nici un medic nu va putea explica cum un pacient aflat într-o stare foarte gravă, reuşeşte să facă un salt uriaş, să se recupereze, să iasă bine dintr-o operaţie şi să ajungă într-un punct de stare fizică pe care medicii să-l denumească, nu doar „satisfăcător”, ci excelent. Ceva ce întrece la capitolul evoluţie sau tipar al bolii toate variantele şi toate conexiunile. Ceva unic şi de uimire.

Într-un alt segment, planeta Venus poate să intervină într-un chip favorabil, în privinţa locului de muncă sau a relaţiilor de serviciu. Poate să aducă şi aici normalizare, calmarea unor conflicte, evoluţie temperată a evenimentelor, chiar dacă ele în esenţă nu se rezolvă, stingerea unor dispute sau limitarea unor reacţii disproporţionate ale ambelor părţi strict la motivul, modelul sau profunzimea conflictului. Probabil că s-au amplificat nişte situaţii care au fost trăite mai mult în plan emoţional. Probabil, că de ambele părţi, lucrurile intră într-o zodie a măsurii, a circumspecţiei şi a unei adecvări. Ambele părţi încep să răspundă proporţional cu situaţia şi să trăiască în consecinţă o dorinţă de detaşare, de tot ceea ce înseamnă război, răfuială, răzbunare.

Planeta Venus în Balanţă mai aduce şi o anume detaşare de supărare. Fie situaţia nu se rezolvă deloc, nu se întâmplă nimic, nici în bine, nici în rău, stagnează, dar nativii din Taur o trăiesc mai uşor, mai simplu decât altă dată această stare. Alteori se observă paşi, poate chiar timizi, de lămurire a situaţiei. Este deja un semnal, un avertisment, că lucrurile o iau pe un făgaş bun şi nu mai rămâne decât să se rezolve. Ceea ce este puţin stringent în acest context astral este elementul timp. Contextul e bun, uneori este chiar excelent, pentru astfel de rezolvări, dar revenirea planetei Venus în Scorpion presupune că acest context bun se limitează la câteva zile.

Ceea ce înseamnă că după un 25 noiembrie, sau groso modo, de la sfârşitul lunii noiembrie planeta Venus iarăşi nu le mai este aliat. Dacă beneficiază şi speculează din plin vibraţie benefică a acestu tranzit astral în următoarele 10 zile, ar fi excelent, dacă nu planeta Venus intră în Scorpion, unde a mai stat, şi recidivează. Alimentează aceleaşi conflicte, răscoleşte aceleaşi chefuri de răzbunare, accentuează mânia, enervarea, iraţionalismul, debusolarea, subiectivismul sau neregula, ilegalitatea, abuzul.

De aceea, şi reacţiile vor fi pe măsură, iarăşi disproporţionate. Prin urmare, se poate vorbi de un respiro între două conflicte, dar se poate vorbi şi de şansa ca un conflict, condus cu foarte, foarte, foarte multă inteligenţă şi abilitate, să se transforme într-un succes. Uneori, poate este nevoie să se renunţe la altceva pentru a se obţine prin negociere o altă postură, un alt statut, alţi bani, un alt loc de muncă sau alt tip de cooperare. Un transfer, o elegantă ieşire dintr-un rol, dintr-un joc şi intrarea la fel de elegantă şi de firească într-un alt joc, ca şi cum cineva îşi dă seama că într-un anume segment, drumul este închis şi este inutil orice răboi. Alteori, este posibil ca să le vină o serie de oferte pe care să le desconsidere. Dacă nu iau în calcul niciuna dintre ofertele care vin în următoarele zece zile, atunci e de bănuit că vor reintra în caruselul de nemulţumiri şi stres, de conflicte şi certuri în care s-au aflat săptămânile trecute. Acest lucru chiar nu este de dorit.

Nu anticipăm ce se va întâmpla când va reveni planeta Venus în Scorpion, dar trebuie să vă spunem că ideea de contract care se rupe, se strică, deocamdată persistă, Soarele este încă într-o casă a lucrurilor, să le spun, nedrepte, diabolice sau explozive, depinde cine le trăieşte şi cine le determină şi a stricărilor de relaţii contractuale şi parteneriale. Este de gândit în ce măsură merită stricat un astfel de contract, în ce măsură trebuie păstrat, sigur că bine ar fi ca în acest context să se apeleze la sfânta negociere, la cea care presupune o înţelegere corectă şi o cântărire precisă a evenimentului, cu întreaga greutate a lui, a evenimentului, nu cu întreaga greutate a sentimentelor care sunt ale celui care trăieşte, suferă şi care are, fireşte, tendinţa de a le implica.

Niciodată un caz nu este mai mare decât cel amplificat de către persoana care nu reuşeste să se oprească la timp, care nu reuşeşte să pună stavilă unui flux de idei si sentimente negative. În acest context, cel mai mare fleac poate să devină o dramă, costisitoare şi în plan fizic, adică să-l îmbolnăvească, costisitoare şi în plan social, adică să-l bulverseze.

Prin urmare, observaţi ce joc subtil se realizează între aceste două case, Balanţă şi Scorpion, locuite de Soare, Venus şi Saturn, care vor avea un beneficiu special, din păcate cum spuneam, pentru un răstimp destul de scurt.

Perioada cuprinsă între 13 şi 19 octombrie aduce în continuare numeroase probleme legate de acte, hârtii, inscrisuri, documente, taxe, plăţi, facturi, chitanţe, semnături, ştampile, declaraţii, explicaţii, adeverinţe, copii, legalizări, tot felul de ipostaze care îi obligă pe aceşti nativi fie să ajungă pe la reprezentanţii unor instituţii oficiale, fie să aibă o legătură cu justiţia, cu notariatele, sau cu cabinetele de avocatură.

Reţineţi, zilele de 18 şi 19, ele sunt importante la capitolul colaborare, dialog, schimb de idei, cooperare, sfătuire, atenţionare, consiliere în ansamblu. S-ar putea ca la un moment dat, aceşti nativi să primească o observaţie, o atenţionare de care este bine să ţină seama. Ea priveşte un viciu de formă ale unor acte, un viciu de conţinut sau o anume strategie pe care au abordat-o greşit. Primesc un sfat cu privire la ce ar fi mai bine să facă sau să administreze, dacă este vorba de bani şi bunuri. Este bine să ţină cont de acest sfat, este într-adevăr inspirat, este adecvat realităţii, este lipsit de orice fel de intenţie rea şi într-adevăr vine să acopere o lacună de cunoaştere sau de experienţă, ori de practică juridică, a nativilor.


GEMENI

Pentru cei născuţi în zodia Gemenilor, un element bun ar putea să reprezinte casa a şaptea cu tranzitele aferente. De aici, ar putea decurge o serie de împăcări sau de rezolvări în instanţă. De aici, ar putea să decurgă o serie de transformări in bine ale unor proiecte. Ele să se concretizeze într-un parteneriat, într-un contract sau într-un element care, chiar dacă nu este acum semnat şi parafat, în linii mari el este conturat. Probabil că la unele proiecte de anvergură mai este nevoie de o seire de aprobări sau o serie de demersuri oficiale până când el să devină funcţional.

Dar chiar şi aşa este viabil. Pentru alte categorii de nativi din zodia Gemenilor se pot întrezări şanse în justiţie, un câştig din punct de vedere procesual, un punct bun în favoarea lor marcat într-o anchetă, într-o expertiză, într-o evaluare, într-o audiere. Şi pentru că, vorbeam despre audieri, partea verbală este foarte bine aspectată din punct de vedere astral. Sunt susţinuţi aceşti nativi să declare, să ofere detalii, să dea răspunsuri inteligente ori să se apere cu foarte multă inteligenţă şi cu spor, cu efect.

Sunt ascultaţi ceea ce aduc ei ca mărturie ori ca argument într-un conflict ori într-o ipostază care , până nu demult a fost în defavoarea lor, se transformă spectaculos într-un fel de aliat de nezdruncinat într-un conflict care nu se va termina, dar care începe să se contureze mult mai solid, pe o bază juridică incontestabilă. Nu mai este vorba de impresii, de cancan-uri, nu mai este vorba de bârfe, de dialoguri care nu se soluţionează în nici un fel pentru că se poartă pe un teren individual, subiectiv şi neoficial. Acum lucrurile capătă o anume tentă oficială sau o ipostază care trebuie foarte bine ţinută în frâu prin referirea în permanenţă la justiţie, la normalitate, la dreptate, la text de lege.

Pentru aceşti nativi, Soarele rămâne în Scorpion, în casa a şasea, de aceea la locul de muncă sunt în continuare de prevăzut o serie de animozităţi, de conflicte, mai ales de şicane, de nedreptăţi, de situaţii jenante, penibile sau stupide, în care aceştia sunt puşi pentru a fi învinuiţi şi pentru a se crea în jurul lor o stare de dezacord, de nemulţumirea colectivului, sau de dezaprobare a şefilor.

Este vorba de instigare, este vorba de manipulare, este vorba de minciună, este vorba chiar de comportare de stiri foarte grave, ori de punere în vină prin coalizarea unor duşmani. Atenţie, unii dintre aceştia pot să recurgă la metode dintre cele mai (...), să sustragă piese importante dintr-un volum de muncă care presupune fotografii, schiţe, date, aprobări, argumentări, documentăre stiinţifică, mai ales cei care lucrează în domeniul cercetării, în mediul de laborator, sau în tot felul de situaţii care presupun acumulare de documente şi argumente ştiinţifice, sunt vulnerabili pentru că pot să fie furaţi, prădaţi, spionaţi sau păcăliţi. Într-un alt context se poate vorbi de o situaţie bună, până la un punct pe care o aduce tranzitul Lunii în această săptămână, care stă trei zile în zodia Peştilor.

Ea va face şi 3 rânduri de conjuncţii, cu Lună Neagră în Jupiter şi Uranus va face şi mai multe rânduri de cuadraturi cu planetele din Săgetător, ceea ce poate să creeze o presiune, o stare explozivă, o stare de exasperare sau de nemulţumire, ori o aşteptare vecină nu cu dracul, ci cu boala, să se îmbolnăvească de stresul aşteptării sau al unor rezultate care se modifică de la o zi la alta, poate şi sub impactul unor intervenţii şi presiuni care sunt menite să-i îndepărteze pe aceştia de la un post, de la o funcţie, de la un rag, de la un premiu, care li se cuvine.

Totuşi, succesul este de partea lor şi vă asigur că, începând cu ziua de 18 noiembrie, odată cu revenirea planetei Jupiter, marele benefic, în mişcare directă, în casa a zecea, aceşti nativi pot să înceapă să cunoască şi zile mai bune, să li se recunoască meritele, să li se ofere ceea ce li s-a promis, oamenii să se ţină de cuvânt şi să semneze aprobări, numiri sau să die văzuţi aceşti nativi într-o lumină nouă, să fie apreciaţi şi tot ceea ce nu au reuşit în 2010 cu un efort uriaş, să reuşească acum fără să mişte un deget. Splendid aspect, minunată ipostază şi chiar nu este vorba de o speranţă deşartă.

Nu se poate spune prea mult despre celelalte case ale acestor nativi, poate doar un accent, iarăşi şi acesta bun, legat de casa sentimentelor, unde revenirea la normalitate a planetei Venus, în casa dragostei, poate să aducă împăcări, reveniri ale unui partener din cuplul în care a fugit sau de care s-a îndepărtat. Acum se reintră în normalitate şi părţile recunosc, fiecare, o brumă de vină şi o reciprocă autoînşelare asupra partenerului. Fiecare i-a pus în cârcă celuilalt ce nu făcea şi ce nu merita.

Acum, fiecare îşi recunoaşte vina, fiecare îşi cere iertare şi cuplul merge mai departe, povestea continuă, relaţia se sudează. Mai ales cei care reuşesc să treacă de acest moment, de acest impas, ar trebui să tragă si o conlcuzie fericită, nu absolută, nu valabilă sută la sută, dar să spunem în proporţie de 90 % că relaţia lor este destinată unui termen lung, că este pregătită şi verificată de o serie de întîmplări şi de evenimente ale destinului care au consolidat-o, şi nici pe departe nu au şubrezit-o, aşa încât puţin ar trebui să se liniştească, să se calmeze, să nu mai fie în permanenţă, în agitaţie şi în forfotă că îşi pierd partenerul, că iubitul fuge, că iubita se mărită, că indiferent cine intervine în cuplul lor întotdeauna va avea un cuvânt mai greu de spus decât celălalt, aşa încât cuvântul fiecăruia în cuplu începe să conteze enorm, destinul fiecăruia, dorinţa fiecăruia începe să devină un element constructiv şi nu distructiv, aşa cum s-a întâmplat până nu demult.


RAC

Zilele de 16 şi 17 şi o parte din ziua de 18 noiembrie este pentru nativii din rac destul de complicată. Luna se va afla în berbec şi va face cuadraturi la semnul lor zodiacal, la capricorn, şi opoziţie la berbec încheind în felul acesta un pătrat mistic destul de greu de suportat. Este o perioadă în care se accentuează o serie de probleme de sănătate, nu neapărat că s-ar îmbolnăvi, dar se pune problema unor revizuiri, ale unor atitudini medicale, ale unor conduite terapeutice, ale unui regim. Este vorba de noi analize sau expertize medicale pentru a se constata o stare de moment, evoluţia unei boli, beneficiul unei medicaţii ori pentru a se evalua în ansamblu starea de sănătate, mai bună sau mai rea, a organismului în vederea unei intervenţii chirurgicale.

Lucrurile la un moment dat pot să capete o coloratură uşor alarmantă pentru că se pot produce o serie de fenomene care complică întregul tablou clinic ori pun probleme de opţiune şi de schimbarea a medicaţiei pe fondul apariţiei unei răceli, a unei viroze, în general al unui fenomen inflamatoriu, al unui puseu reumatismal, al unei chestiuni legate de funcţionearea ficatului şi implicit de toate funcţiile sângelui, de tulburări care pot să presupună fie fenomene de coagulare, în felul acesta să se iniţieze un tratament menit să subţieze sângele, alteori dimpotrivă să fie vorba de hemoragii.

Oricum sângele este un element vizat şi aduce un factor de risc. Se mai pot produce o serie de evenimente pe care în clipa aceasta unii dintre nativi nu le iau în calcul, nu le estimează sau Doamne fereşte nici nu cred că sunt posiblie cum ar fi alunecări, căderi, lovituri, traumatisme ori tulburări de mers care pot să aibă o cauză neurologică. Toate acestea pot să agraveze starea de sănătate şi să complice tratamentul. Sunt de aşteptat după 18 noiembrie o serie de îmbunătăţiri ale relaţiilor cu familia, cu persoanele mai în vârstă sau cu rudele apropiate, între care s-au stabilit tot felul de relaţii anapoda, s-au certat, nu s-au văzut, s-au lansat reproşuri şi acuzaţii de ambele părţi nefondate de aici suferinţa, amărăciune, tristeţe sau fire refractară.

Acum lucrurile revin la matcă şi fiecare înţelege motivaţia celuilalt, o împăcare tacită fără prea multe cuvinte şi fără prea multe fuziuni lirice, un soi de întoarcere la matcă, îi face pe aceştia să revină la acasă şi să se readune, să se reaşeze la aceeaşi masă cu rudele de care s-au despărţit sau de care s-au înstrăinat de la un moment dat încoace. Deasemenea pot să se pună premizele unei vieţi mai bune în propria locuinţă. S-au terminat o serie de reparaţii, s-au cumpărat o serie de obiecte, s-au făcut o serie de remedieri aşa încât în casă se trăieşte mai bine, mai comod, mai confortabil, mai elegant, mai economic, mai înţelept sau mai plăcut din punctul de vedere al designului, al estetismului, al gustului sau chiar al pretenţiilor de trai ale unora care vor să îşi fi depăşit statutul.

De aceea transformările pe care le-au făcut cu destul de mulţi bani presupun un fel de racordare al nivelului de trai, al necesităţilor, al ambiţiilor cu ceea ce reflectă mobilierul, casa, decoraţiunea sau cumpărăturile ce vădesc o dorinţă de a fi în pas cu moda, de a avea în casă un obiect ce ţine de categoria must have adică să aibă cu necesitate, cu prioritate, câte un element de decoraţiune interioară sau un obiect de uz casnic ca să intre şi el în rândul lumii bune. Nu-i nimic rău în toate astea, este o dorinţă firească şi până la urmă este o ambiţie care ţine de progres, nu neapărat de o vanitate deşartă. Şi dacă lor le aduce fericire de ce nu. Soarele rămâne în continuare în casa a cincea, le mai răscoleşte sentimentele, îi mai face geloşi şi foarte foarte suspicioşi, alteori poate să aducă o serie de relaţii complicate cu copii. Deocamdată tranzitul este stringent, el presupune o serie de elemente care sunt percepute ca o neregulă, ca o abatere de la conduită stabilită.

Totuşi ultima zi a răstimpului pe care îl analizăm, adică ziua de 19 noiembrie, se aşează în viaţa lor ca un moment de surpriză, un element mai puţin plăcut. Poate să fie o surpriză, o boacănă pe care o fac copiii, o evoluţie nefericită a acestora şcolară de care abia acum află părinţii sau nişte tentative pe care le vădesc chiar şi cei mai mici, nu neapărat adolescenţii, aşa încât părinţii, mai ales ceui născuţi în zodia racului, cad pe gânduri. Nu le place o atitudine pe care copiii o vădesc faţă de învăţătură, faţă de profesori, faţă de autoritatea paternă sau faţă de bani.

Ceva li se pare disproporţionat în neregulă şi se gândesc în mod serios să intervină dar pentru asta ei aşteaptă un moment, ştiu ei ce aşteaptă, perce şi fără să cunoască astrologie, că nu este momentul potrivit să intervină. Ar face-o cu metode prea dure, prea drastice, radicale, lipsite de supleţe şi ar stârni reacţiile disproporţionate, agresive chiar de respingere a modelării şi educării din partea copiilor. Aşa încât este de aşteptat ca Soarele să intre în zodia săgetătorului şi abia atunci să facă uz de autoritatea maternă sau paternă.


LEU

Pentru cei născuţi în zodia Leu, prezenţa cuplului Marte Mercur în casa a cincea este de bun augur pentru toţi cei care desfăşoară activităţi sportive. Pot să aibă succes, pot să aibă şansă într-o competiţie, să fie selecţionaţi, să fie performanţi, să fie în formă în ansamblu, şi să aibă rezultate deosebite. Copiii născuţi în zodia Leului cresc frumos şi repede, adulţii evoluează interesant, iar cei care au o preocupare artistică sau o meserie bazată pe exercitarea şi alorizarea a unui talent, a unei însuşiri, a unei calităţi sunt din plin răsfăţaţi de acest tranzit astral care le pune în prim plan aceste calităţi.

Sunt vizibile şi întregul lor entuziasm este favorizat de astre pentru că sunt muncitori, sunt implicaţi, au proiecte, sunt constructivi, şi-au propus nişte scopuri mari, de aici şi ambiţia de a reuşi, de a se afirma, de a lua ochi, de a fura inimile, de a vrăji, de a cuceri, de a smulge aplauze, de a obţine premii, şi tot aşa. Este un moment al încărcării de glorie, dar este o glorie bazată nu pe specualaţie ieftină sau pe păcăleală, ori pe cumpărarea de sentimente, ci bazată pe muncă, pe valoare personală, pe şlefuire şi, de ce nu, pe transpiraţie, lucru care de foarte multe ori pentru Lei nu este o caracteristică.

Totuşi, acum, ei simt că este momentul să muncească mult la propria persoană, la propriul destin, pentru construcţia unei cariere. Vorbim de cei care desfăşoară activităţi artistice de orice fel, în orice gen, şi în orice formă de exprimare publică. Pentru cei care au alte meserii, acest tranzit se valorifică doar într-un plan sentimental, unde ei îşi doresc să fie strălucitori, să fie iubiţi, să fie preţuiţi, şi aici un pic wxagerează.

Ţine de construcţia interioară a acestor nativi care, dacă nu reuşesc să ocupe în integralitate inima partenerului, au sentimentul că şi-au ratat viaţa. Aici, lucrurile scapă de sub control şi nu o dată, cei născuţi în zodia Leului, atât femei cât şi bărbaţi, vor exagera, dorind să îngenunchieze mai întâi voinţa celuilalt, şi apoi să-l cucerească uşor ca şi cum ar fi o pradă minoră pentru el. Aceasta este o tehnică de minimalizare a duşmanului, dacă e vorba de luptă, sau a rivalului, ori a preopinentului, dacă este vorba de o ambalare afectivă. De aceea, vor greşi printr-o lipsă de tehnică, de măsură, sau de metodă, ori de răbdare, atât femeile cât şi bărbaţii.

Femeile sunt mai vulnerabile, devin puţin prea bătăioase, ies la luptă sau la atac, au iniţiative nu întotdeauna bine primite sau inspirate. Pot să facă şi gesturi care să le blocheze accesul la inima unui partener, pot să fie debordante, obositoare sau totalitariste. Bună este casa învăţăturii, noroc la examene, la toate tipurile de examinare şi verificarea cunoştinţelor, pot să aibă spor, şansă, noroc, la un drum, la o călătorie, la o excursie de unde vor avea un beneficium vor afla ceva, vor învăţa ceva, sau experienţa însăşi se constituie într-un fel de etapă în şcoala vieţii.

Zilele de 14, 15 şi 16 noiembrie se pot asocia cu nişte momente agreabile din punct de vedere financiar. Pot să primească înlesniri, derogări, reduceri de preţ, bonusuri, premii, ajutoare, împrumuturi, beneficii în natură care se pot transforma, ulterior în bani lichizi sau care produc o economie. Sunt foarte multe ipostaze în care, în aceste trei zile, leii pot să beneficieze de pe urma acestu tranzit astral la capitolul bani, substanţă, materie, beneficiu.

Poate fi vorba şi de cadouri, şi de atenţii, sau de o vorbă bună după cum, în egală măsură, atenţie, poate fi vorba de o moştenire culturală sau spirituală, filozofică sau tehnică. Unii dintre nativi pot să afle lucruri importante, li se pot da cărţi importante să citească, li se oferă o conduită sau o viziune sau o soluţie în aşa fel âncât ei să fie mai bogaţi din punct de vedere mintal, intelectual, cultural sau ştiinţific. Pot să ajungă în preajma unei persoane importante, cu funcţie de mentor, de profesor, de îndrumător, de guru, de model spiritual care să le transfere lor informaţii esenţiale despre lume şi viaţă care să devină o adevărată zestre.


FECIOARA

Pentru cei născuţi în zodia fecioarei distribuţia astrală este şi nu este atât de favorabilă cum este pentru celelalte zodii. În primul rând că nu beneficiază de întregul potenţial pentru că dispoziţia planetelor ţine de cuadraaturi şi opoziţii aşa încât partea de bine este trunchiată, este limitată, mărginită sau pusă în imposibilitate de a fi activă, de a crea situaţii în beneficiul acestor nativi. Planetele din săgetător le aduc tot felul de modificări de statut familiar. Se ceartă cu o serie de persoane din familie, se nasc o serie de animozităţi sau de discuţii care pleacă de la o chestiune de principiu şi până la un punct problema este normală, e justificată, e adevărată, e corectă şi ea într-adevăr are o logică să existe într-o relaţie de familie.

Felul în care ea se desfăşoară şi direcţia spre care se îndreaptă sunt însă confuze, greşite sau sunt împinse în mod eronat spre concluzii dintre cele mai deformate. Intervin prejudecăţile şi trăsăturile negative de caracter ale unor persoane din familie care nu înţeleg realitatea, nu vor să cedeze, au ambiţii mărunte, au vanităţi stupide care doresc să exploateze pe cei din jur, care sunt rupţi de realitate în totalitate, care nu au pregătire socială sau personală ori profesională de natură să îi facă să accepte o realitate, să înţeleagă o idee, un text de lege sau să perceapă chiar mersul lucrurilor.

O anume obtuzitate, o anume încăpăţânare, o anume ostilitate a acelora, mai ales dacă sunt în vârstă, foarte în vârstă, eventual şi bolnavi, transformă orice fel de dialog în familie în subiect de ceartă care se reia din acelaşi punct şi ajunge de fiecare dată inevitabil, culmea stupizeniei şi a ridicolului, tot în acelaşi punct ceea ce înseamnă că discuţiile sunt gratuite, este un fel de a bate apa în piuă şi de a reitera mereu şi mereu aceeaşi problemă fără putinţa de a ieşi din acest tipar negativ de unde şi lehamitea celor născuţi în fecioară să se mai apuce să discute, spun că lasă pe respectivul sau pe respectivii în plata Domnului, să îşi vadă singuri de viaţă şi probleme dacă nu pot să înţeleagă.

Nu este vorba de o părăsire, de o trădare sau de o derobare de sarcini, mai ales dacă este vorba de fii sau de nepoţi. Dimpotrivă este vorba de o atitudine înţeleaptă, nu mai vor să alimenteze un conflict, nu mai vor să se ajungă la jigniri. Pe de altă parte şi ei sunt obosiţi, plictisiţi, tragasaţi, enervaţi şi stupefiaţi de felul în care au ajuns să nu se mai înţeleagă cu o serie de persoane pentru care nu trăiesc sentimente reale, de dragoste, de datorie, de solidaritate. Dar iată că viaţa îi împinge spre situaţii, nu neapărat diametral opuse cât anapoda la capitolul comunicare.

Se vor spune lucruri dure, rele, cuvinte aspre, judecăţi de valoare disproporţionate, se vor emite concluzii nedrepte şi multe dintre ele sunt stârnite de această furtună care îi împinge şi pe cei născuţi în fecioară să pună lucrurile la punct dar într-un chip mult prea dur, mult prea categoric. Ei îşi dau seama uneori că exagerează, că au făcut o greşeală, că nu era cazul să procedeze aşa, le pare rău, doresc să îşi ceară scuze şi când vor să facă acest lucru se ajunge din nou la ceartă, se uită şi motivul de la care au plecat, şi dorinţa aceluia de a se aşterne pacea şi conflictul se amplifică cu o nouă etapă, se adaugă cărămidă de cărămidă la o construcţie care ridică de fapt un zid între cele două părţi.

Este importantă această etapă pentru că ceea ce se declanşează acum poate că într-o mică parte va fi corijat în primăvară. Mă tem însă că multe lucruri vor rămâne pe termen lung aşa sau măcar pentru următorii doi ani, vor fi un element neplăcut, dezagreabil, de referinţă, ori de câte ori se va ivi o discuţie. Îşi vor aminti ce au spus, vor spune dacă se va întâmpla ca în toamna lui 2010 nu mai dorim să auzim, să vorbim sau să apelăm la tine, lasă-ne în pace şi în felul acesta se alimentează un conflict care nu duce la nimic bun. Şi discuţiile cu străinii sunt marcate de aceeaşi stare de iritare, de o tendinţă accentuată de a-i pune pe toţi la punct, de a le scoate în evidenţă defectele ceea îi transformă pe aceşti nativi în nişte fiinţe uşor antipatice sau care primesc replici dure, li se atrage atenţia să înceteze cu tonul, cu atitudinea ostilă sau cu spiritul critic nediferenţiat şi nemanifestat într-un chip adecvat.

Uneori rostesc lucruri foarte adevărate şi pline de justificare dar într-un moment inoportun deranjând sau rânind o serie de sensibilităţi sau stricând un moment frumos al altora. De aceea situaţia este anapoda, e complicată la capitolul relaţii interumane cu aproape toată lumea. Lucrurile ţin de o anume subtilitate sau surpriză între 17 şi 18 noiembrie pentru că se pot produce o serie de modificări. Mai întâi planeta Venus le aduce un spor de bani, o normalizare întrâun plan financiar sau o mică şansă bănească, uneori poate să fie de natură salarială

Înclin să cred că ziua de 18, mai ales printr-un trigon regal pe care îl face cu Kiron la grad perfect în casa a şasea a muncii, le poate aduce acestora o ipostază ambiguă. Vor câştiga bani dar vor munci mult mai mult sau vor face nişte sacrificii pe care nu le luau în calcul dar le vor accepta pentru această răsplată financiară. Alteori poate fi vorba de nişte bani pe care trebuie să îi dea pentru lucrări dentare, pentru analize, pentru medicamente, pentru consultaţii sau pentru operaţii. Este un moment pe care ei nu l-au luat în calcul, este elementrul surpriză, se întâmplă ceva în starea lor de sănătate de azi pe mâine, o urgenţă medicală şi trebuie să cheltuiască nişte bani.

BALANŢĂ

Pentru cei născuţi în zodia Balanţei, ziua de 19 noiembrie este antipatică la capitolul contracte şi parteneriat sau discuţii în legătură cu o chestiune care poate să fie oficială, nu neapărat personală. Mai întâi, se anunţă dispute în familie, certuri aprinse, acuzaţii, reproşuri, nemulţumire şi tot felul de stări irascibile. Apoi, toată această ipostază se poate transfera şi pe relaţiile cu cei care reprezintă pentru nativii din Balanţă un şef, un partener de lucru, un patron sau un asociat într-o firmă. Le reproşează acelora fie stilul de muncă, fie direcţia greşită, fie lipsa de experienţă, fie o iniţiativă neinspirată. Acum e neesenţial câtă dreptate sau cât greşesc aici, problema este că îşi cam strică relaţiile cu aceştia. De accea, motivată sau nu această intervenţie a lor într-o colaborare este de estimat înainte să deschidă gura dacă merită să-şi strice relaţia.

Dacă cu orice preţ, doar pentru a emite o anume observaţie, este bine să se aşeze pe o poziţie de adversitate faţă de o serie de oameni cu care, până nu demult s-au înţeles bine sau cu care nu au de ce să intre în conflict nici pe viitor. Apoi, ei însişi nu sunt în formă. Constată că sunt nervosi, că nu se pot abţine, că nu se pot stăpâni, că ceva mai puternic decât ei îi şi-i poartă spre undele tulburi ale nemulţumirii, ale iraţionalismului sau ale unei uitări de tot ceea ce era în avantajul lor. Uită de propria condiţie, uită de imaginea pe care o au, de numele pe care îl poartă, de o anume conduită pe care trebuie să o menţină la anume parametrii. Încalcă nişte principii care sunt în dezavantajul lor şi în felul acesta îşi fac singuri rău.

Destul de multe probleme financiare, necazuri şi îngrijorare sau pur şi simplu, spaima zilei de mâine. Ultimele zile, 17, 18 şi 19 noiembrie, vin pentru aceşti nativi cu comunicare intensă cu străinătatea, dialoguri puternice, dialoguri incărcate de sentimente sau numeroase conversaţii telefonice ori pe mijloacele moderne de comunicare, gen email, messenger, samd. Pentru alţii se pune problema unei călătorii de scurtă durată, a unor schimburi de mesaje sau de bani, de intenţie, de acte, de proiecte, care au si o conotaţie oficială.

Unii vor să desfăşoare o activitate în străinătate şi trimit actele necesare, vorbesc cu viitorii parteneri sau fac o serie de experienţe pe terenul celuilalt. Să constate cum merg lucrurile, care este piaţa de desfacere, care sunt preţurile, taxele, impozitele, în ce condiţii ei ar trebui să acţioneze. Este vorba de o prospectare şi de un experiment, sau de o pregătire pentru ce va fi in viitor.

Pentru nativii din zodia Balanţei, mijlocul săptămânii viitoare se asociază cu o serie de evenimente amestecate, duale, duplicitare sau cu două straturi de realitate. Una aparentă şi una reală, ascunsă. Se poate vorbi de impresii false şi de o realitate neînţeleasă, se poate vorbi de mesaje concrete, dar şi de un subtext care trece neobservat, se poate vorbi de avertismente pe care le primesc prin diferite căi şi pe care le înţeleg anapoda şi de care nu ţin cont ori care pur şi simplu nu-şi ating scopul, nu ajung la urechile ori la conştiinţa lor sau la cunoştiinţa lor.

Aşa încât există o carenţă şi o disproporţie pentru aceşti nativi care pot să greşească ceva la locul de muncă, să înţeleagă greşit, să se poarte anapoda, să uite un lucru şi să nu-l facă bine, să-l facă într-un chip care nu este cel mai adecvat, să dea replici care nu au nici un fel de logică, este un element de stres şi, atenţie, deocamdată ziua de 18 si o parte din ziua de 19 noiembrie se asociază cu un ghinion, cu o neplăcere, cu un lucru pe care nu trebuiau să-l comită, pe care nu trebuiau să-l gândească
sau să-l rostească.


SCORPION

Pentru cei născuţi în semnul scorpionului, intrarea planetei Venus în casa a douăsprezecea a bolilor lungi şi cronice sau a unor stări psihice puternice şi încărcate, vecine cu boala ca formă de manifestare, reprezintă o etapă bună şi un moment favorabil. Aduce intrare în normalitate, îmblânzire a unor stări răscolitoare care îi împing spre mânie, răzbunare sau spre acte mai puţin cugetate.

Aduce îmblânzirea spiritului şi o anume tandreţe, aduce o anume întoarcere la gânduri bune, la maniere frumoase, la un comportament diplomatic şi înţelept sau chair la o ameliorare vizibilă a stării de sănătate rezultat al unor tratamente care acum îşi fac efectul. Datorită retrogradării venusiene multe lucruri nu au funcţionat bine mai ales că planeta Venus a fost o perioadă în chiar semnul lor natal, în scorpion, ceea ce nu a fost chiar lucrul cel mai bun. Este o prezenţă precară prezenţa planetei Venus în scorpion.

Atenţie! Ea va reveni de la sfârşitul lunii în acest semn de aceea este de luat în calcul o perioadă de 10-12 zile bune, este de valorificat această perioadă în planul sănătăţii, al relaţiilor subtile şi al mecanismelor discrete care se petrec, sunt o realitate nu sunt o impresie, o ipoteză sau o visare, o reveerie, ci sunt o concretizare a unor interese şi gesturi pragmatice. În astfel de situaţia sunt benefice dialogurile şi schimburile de idei, secrete subtile sau esenţiale şi măsurile care nu sunt transformate într-un fel de anunţ publicitar. Indiferent ce îi trece prin minte unui scorpion chiar nu-i bine să spună, să dea anunţ la ziar că vrea să facă un anume lucru chiar dacă ţine de gesturile minimale de exemplu că îşi cumpără pantofi sau îşi schimbă motorul la maşină.

Sunt o serie de gesturi care, fie nu-i privesc pe ceilalţi, fie chiar în minimalismul lor pot la un moment dat să nu se petreacă aievea, să fie blocate, să fie contracarate de cine ştie ce idei năstruşnice şi stupide ale unuia sau mai multor oameni care se pun de-a băţul ori pur şi simplu complică viaţa acestuia întrucât chiar şi cele mai simple lucruri încep să devină imposibile, greu de atins sau se realizează cu cheltuială mare de timp, bani ori energie. La capitolul bani, perechea Marte şi Saturn presupune o relaţie cu străinătatea.

Este vorba de bani care vin din străinătate sau care pleacă spre străinătate. Transferuri, plăţi în străinătate, operaţiuni financiare, speculaţie pe piaţa bursieră sau pe piaţa tranzacţiilor valutare. Aici unii pot să dea adevărate lovituri, pot să facă tot felul de mişcări inteligente, spectaculoase, este adevărat că trebuie să se încadreze în categoria om bogat. Pentru oamenii modeşti care trăiesc doar din salariu povestea ci speculaţia financiară ţine doar la nivelul cumpărăturii morcovilor sau cartofilor şi atunci da, dau o lovitură dar nu pe piaţa valorilor mari imobiliare ci pe acea piaţă a valorilor mici materiale.

Pentru nativii din semnul scorpionului rămân importante elementele legate de sentimente, casă, protecţie a copiilor, rezonanţă afectivă, trăire într-un plan spiritual, muzical sau artistic în general, tot ceea ce aduce o compensare la mizeria vieţii de fiecare zi prin izolarea într-un spaţiu de mare artisticitate, de valoare sau de rupere de contingent. Şi în sfârşit sunt destul de puternic aspectate relaţiile de muncă pentru că zilele de 16, 17 şi 18 noiembrie se asociază cu un tranzit astral al Lunii prin zodia berbecului unde aceştia sunt activi, energici, expliciţi ba chiar imperativi.


SĂGETĂTOR

Pentru cei născuţi în zodia Săgetătorului, prezenţa a celor două planete în semnul lor natal nu poate fi decât de bun augur. Au energie, voioşie, optimism, forţă de reacţie, implicare, determinare, gânduri mari, ambiţie şi o anume rezistenţă fizică de invidiat, specifică zodiei şi specifică unui moment astral deosebit de favorabil lor.

Mercur îi face veseli, ba chiar voioşi, buni de gură, râd, cântă, dansează, comunică, fac observaţii sau învaţă. Capacitatea de exprimare a Săgetătorilor este la cote maxime pentru unii care au şi un talent deosebit se poate vorbi de momente de virtuozitate, de clipe de graţie, de inspiraţie sublimă, de inspiraţie artistică sau de valorizare superioară a acestor calităţi dar şi acestor tranzite în produse artistice de valoare. Pentru astfel de ipostază, perioada 18, 19 noiembrie este esenţială.

Luna le va tranzita atunci şi casa a cincea şi în relaţiile minunate pe care le face cu Marte şi cu Mercur le dă posibilitatea să scrie extraordinar, să se exprime muzical, plastic sau artistic. Ori dacă este vorba de dansatori şi gimnaşti să dea dovadă de o performanţă corporală demnă de invidiat este adevărat în măsura în care totuşi au făcut exerciţii, s-au pregătit serios, şi nu doar au manifestat nişte înclinaţii veleitare. Este momentul în care aceşti nativi pot să dea dovada valorii lor reale, să impresioneze şi să lase urme importante în viaţa de fiecare zi sau în viaţa artistică ori în ipostazele speciale în care sunt chemaţi să fie prezenţi.

Este nevoie de o doză mare de prietenie, de care să dea dovadă după 18 noiembrie. Este nevoie să fie solidari cu cineva, să-şi arate prietenia faţă de un grup sau faţă de 2, 3 persoane, ori stabilitatea şi vocaţia de a lucra şi de a se supune unor interese comune, nu unui interes general meschin, ci unor idealuri, unor scopuri nobile sau unor scopuri comune, împărtăşite de un grup restrâns, cvasirestrâns.

Este vorba de afinităţi selective, de apropiere pe bază de ideal, social, religios sau politic, de anume coterii în sensul bun, mai ales a celor care încearcă ca prin întreaga lor viaţă, activitate, prin valoarea lor personală, prin puterea exemplului, prin tot ceea ce realizează în meserie sau ca un hobby ori ca o a doua activitate să lase în urmă valori, repere, criterii de referinţă. Dar toate acestea sunt condiţionate de intrarea, de păstrarea ori de cultivarea a acestor valori de prietenie, de solidaritate, de comuniune ideatică şi spirituală, de valorificare sufletească a unui potenţial uriaş de dăruire. Ceea ce pentru Săgetători, în final, nici nu este greu.

Atenţie la tot ceea ce ţine la speculare nedreaptă a unor afirmaţii, atenţie unde, când şi cum vorbesc pentru că o serie de lucruri pot să fie răstălmăcite şi cred că momentul confidenţelor şi dialogurilor între 4 ochi nu este acum. Acum, acest moment, este viciat din punct de vedere astral şi dacă vor acorda încredere unor persoane şi le vor face mărturisiri, vor regreta în foarte scurt timp această naivitate, sinceritate sau încredere de care au dat dovadă. Vor fi trădaţi scurt şi per moment într-un chip neplăcut.


CAPRICORN

Pentru cei născuţi în zodia Capricornului, săptămâna viitoare aduce o serie de probleme legate de sănătate. Atenţie la problemele reumatismale, dar şi la o serie de riscuri care ţin de musculatur, traumatisme, elongaţii, deformări, tăieturi, răni, infecţii, sângerări, hemoragii. Din punct de vedere anatomic, zona cea mai vulnerabilă este coapsa, şoldul şi picioarele în general. Mai este vizat ficatul şi sângele.

Pentru o serie de persoane există riscuri din altă parte, de la activităţile sportive, de la o serie de gesturi necugetate sau de la o serie de accidente care vin peste puterea lor de anticipare, de exemplu un accident colectiv, un accident rutier sau o serie de stricări ale unor utilaje care implică şi rănirea corpului. O veghe asupra manipulării tutror utilajelor şi poate atenţie sporită asupra felului în care se deplasează. O altă indicaţie ar fi aceea, ea e de o maximă banalitată, dar totuşi de o maximă utilitate din punct de vedere astrologic.

Nu vă urcaţi în maşini pe care nu le-aţi mai condus până acum, nu mergeţi cu persoane cu care nu aţi mai mers la drum, nu ştiţi cum conduc aceea, ce temperament au, ce sănătate şi viciile lor se pot transforma într-un potenţial uriaş de risc pentru dumneavoastră. Nu mergeţi cu necunoscuţi, nu faceţi imprudenţe la volan şi nu vă suiţi în tot felul de utilaje distractive care pot la un moment dat să se strice. Riscurile sunt majore, necunoscute şi uneori aceste riscuri au şi o funcţie karmică, se pot produce accidente care să activeze, să deschidă karme de cunoaştere ori de suferinţă de care dumneavoastră habar nu aveţi.

De aceea, poate că este chiar mai bine să evitaţi, să faceţi o serie de excursii, de drumuri, de călătorii, şi să staţi acasă. Mai bine vă odihniţi, vă îngrijiţi, faceţi o terapie corporală decât în aceste zile să vă expuneţi riscurilor de tot felul. Nu vă mai însir cât de multe şi cât de proaste sunt aspectele astrale să nu vă indispun, să nu vă creez o crispare în plus săptămâna viitoare, după ce, şi-aşa stiu că v-am cam stricat cheful, dar credeţi-mă sunt destul de multe şi de importante aceste marcaje pe care le-am comentat pentru dumneavoastră.

Din alt punct de vedere, lucrurile pot să ia o întorsătură favorabilă la capitolul funcţie, demnitate, rang, succes. Unii pot să avanseze, alţii pot să-şi păstreze o funcţie dacă au fost ameninţaţi, atacaţi, suspendaţi sau constrânşi. Să-şi dea demisia, să facă nişte paşi înapoi, să cedeze locul altuia, să se transfere, samd. Acum lucrurile intră în normalitate, dar nu pentru că cineva intervine în favoarea unui nativ din Capricorn, ci pentru că se petrec alte lucruri care nu-i privesc pe ei, şi prin efecte colaterale, ei nu fac decât să beneficieze.

De exemplu, persoana care îi constrângea sau şantaja este la rândul ei demisă, mutată, pleacă, ori începe să cunoască nişte probleme personală atât de grave încât îl lasă în plata Domnului pe bietul Capricorn. Deci, se întâmplă ceva cu părţile adverse care dispar din peisaj si termenii conflictului încetează să mai funcţioneze pentru că nu mai există elementul de provocare, se aşterne liniştea, normalitatea, bucuria, calmul, satisfacţia. Au beneficii de toate felurile, au o stare de bine şi toată această ipostază bună trebuie să fie valorificată, porbabil şi printr-o concesie, sau printr-o înţelegere şi printr-un pact de neagresiune în următoarele 10 zile. Faceţi toate gesturile necesare pentru a restabili echilibrul şubrezit sau statutul ameninţat de două luni încoace.

În rest, pentru aceşti nativi nu se văd lucruri deosebite. Săptămâna poate să mai aducă o serie de probleme legate de familie şi una dintre zilele cam suspecte este ziua de 19 noiembrie. Poate că şi seara zilei de 18 este deja încărcată de alarmă, de grijă sau de bănuiala că ceva este în neregulă cu o persoană din familie. Veşti proaste, confruntare, necazuri, contradicţie, confruntări de opinie, necazuri, accidente sau o ipostază gravă, alarmantă. Cuiva să i se facă rău, să fie dus la spital. În felul acesta nativii din Capricorn devin un fel de fiinţe care trebuie să sară în ajutorul celor năpăstuţi fie printr-un accident, prin boală, prin neputinţă, prin lipsuri financiare.

Cei care au părinţi sau rude bolnave în spital, operate, ori care umrează tratamente grele, care sunt din punct de vedere trupesc foarte lezaţi, foarte slăbiţi, ar fi bine să nu plece de-acasă începând cu seara zilei de 17 noiembrie până pe 22 noiembrie. O serie de evenimente în viaţa acelora, de natura urgenţei sau agravării pot să-i recheme pe aceştia de unde sunt, dacă au plecat, o excursie, o călătorie, o deplasare, ori să i ţintuiască pe aceştia la domiculiu într-o veghe şi o grijă absolut justificată dacă sunt fii sau nepoţi.


VĂRSĂTOR

Pentru cei născuţi în semul vărsătorului se poate vorbi de un moment deosebit de solidaritate pe care îl primesc ca un ajutor uriaş de la colegi, prieteni sau străini de tot felul care se interesează de starea lui de sănătate, de condiţia fizică, de momentul social pe care trăiesc mai bine sau mai rău, de implicarea profesională ori de întreaga viaţă. Multă solidaritate, sentimente bune, afecţiune, respect, admiraţie şi o anume obligaţie morală sau culturală ori o anume responsabilitate, în general bazată pe colectivitate, vecinătate şi coligealitate, se manifestă dinspre aceia, dinspre străini ori dinspre prieteni spre vărsător.

Acesta beneficiază de sprijinul lor necondiţionat în toate privinţele. Pot primi bani, se pot pune vorbe bune, se poate aduce un sprijin, se poate pune umărul colectiv la statutul acestora din punct de vedere profesional sau social ori pentru propăşirea unui alt statut dacă sunt tineri. Să ajungă mai sus, mai bine, mai repede, să fie mai bine priviţi, mai bine văzuţi, mai bine plătiţi, mai respectaţi şi mai admiraţi.

Sunt foarte multe cuvinte, discuţiile dau în clocot, convorbirile sunt numeroase, schimbul de idei, nu la nivelul certurilor şi controverselor ci al beneficiului, se desfăşoară într-un ritm alert, aproape obositor, epuizant şi în cascadă pentru aceştia. Soarele se află din păcate tot în casa a zecea aşa încât dacă vor să îşi schimbe slujba sau locul de muncă este sub semnul întrebării ori întregul lor statut este viciat, continuă sp fie viciat şi de azi înainte până pe 23 noiembrie. Cât priveşte planeta Venus, aceasta nu le este încă un aliat real. Se află în casa a noua şi nu le dă decât o anume delicateţe şi blândeţe ori o anume subtilitate în felul de a se manifesta public ori o anume verticalitate şi apel la dreptate dacă se manifestă în domenii profesionale ce ţin de justiţie în ansamblu adică să fie judecători, avocaţi ori procurori şi să se refere la lege, la normă, la principiu.


De aceea deocamdată schimbări reale nu se văd. Se vede un context favorabil pe care l-am analizat de solidaritate şi se mai vede un context viciat prin subminare din partea altor grupuri dar poate că nu toată lumea trăieşte într-un astfel de registru şi sunt şi oameni modeşti pe care din păcate nu-i ajută nimeni şi pentru cauza lor nu sare nimeni în sus să îi ajute şi nu se solidarizează cu ei. De aceea s-ar putea ca acest tranzit de excepţie să nu fie valabil pentru toată lumea, să fie valorificat doar de unii, probabil printr-o rezonanţă şi o pliere de excepţie a horoscopului personal pe acest moment special al lui noiembrie 2010. Pentru alţi nativi care trăiesc modest şi obişnuit se poate spune că săptămâna este banală şi nu aduce evenimente speciale.

Poate doar bucuria întâlnirii cu un prieten, o convorbire în prag de seara sau un pahar de vin pe care îl beau cu un beneficiu interior, se bucură, se destind, sunt veseli, râd, spun o glumă şi cam atât. Nu sunt foarte multe aspecte noi sau se perpetuează aspectele pe care noi le-am tot comentat în săptămânile trecute provocate de prezenţa unor planete în zodia vărsător şi peşti aşa încât asupra lor nu mai insistăm.

Atragem atenţa asupra faptului că viaţa acestora se va complica însă odată cu sfârşitul lunii noiembrie şi atenţie pentru toţi vărsătorii din acel moment va începe o uriaşă restructurare personală pentru că priveşte statutul public, impostarea lor din punct de vedere profesional şi raportarea la instituţii, oameni şi fapte care nu va fi deloc uşoară.


PEŞTI

Pentru cei născuţi în zodia peştilor, prezenţa planetelor Marte şi Mercur în casa a zecea este bună dar nu e simplă. Le pune tot felul de probleme în faţă pe care trebuie să le rezolve. Mai întâi într-un plan sufletesc. Ei să se delimiteze, ei să se hotărască, ei să opteze şi ei să se implice. Sunt foarte multe elemente care susţin un dialog interior cu propria conştiinţă, cu e-ul personal.

Apoi sunt multe elemente care ţin de o anume viziune asupra viitorului şi cu toate implicările pe care le presupune un statut juridic sau un statut de normalitate, de legalitate ori de oficializare. Proiectele sunt bune, proiectele sunt frumoase, perspectiva este nobilă, prezentul este mai complicat. Deocamdată Soarele este de natură să îi nemulţumească şi să îi răscolească, să îi ambiţioneze şi să îi transforme în nişte fiinţe nu neapărat rănite, în nişte fiinţe învinse cât în nişte fiinţe nemulţumite de tot şi toate. Apoi sigur că nemulţumirea devine constructivă pentru că îi obligă să ia atitudine şi să îşi revizuiască drumul în viaţă, paşii sau întreaga conduită.

Este momentul, când vor hotărâ, să îşi schimbe nu atât viaţa cât relaţiile sau să recalculeze implicarea lor într-o serie de situaţii pe care le-au tolerat. Devin intoleranţi peştii şi devin radicali, taie nu spânzură pe nimeni, doar taie. Taie dialogul, taie capacitatea de a mai fi exploataţi, de a mai fi subminaţi, de a mai fi marginalizaţi. Taie posibilitatea de a fi furaţi de bani, de timp, de sentimente, de neâncredere sau de informaţie. Îşi regândesc locul cu multă subtilitate, cu multă abilitate în a observa şi în a lua în calcul oportunităţile sau în a se plia pe o serie de realităţi. Trăiesc din plin într-un fel pe care cel din afară nu îl înţeleg, nu îl văd, nu îl percep, nu îl cântăresc, nici măcar nu îl intuiesc.

Zilele de 18 şi 19 noiembrie sunt foarte importante pentru aceşti nativi pentru că Soarele la 26, 27 de grade scorpion face un trigon cu Uranus în peşti ceea ce pentru ei reprezintă .... al opţiunilor fundamentale, al schimbărilor radicale, al reconfigurării, o adevărată revoluţie interioară se poate produce aşa deodată, într-o clipă, aparent într-o clipă, această clipă însă este pregătită îndelung. Pe deoparte este pregătită de 7 ani, de revolta şi răsturnarea permanentă uraniană pe care Uranus a produs-o de când a intrat în zodia peştilor. Apoi este vorba de contextul în care de pe 18 noiembrie Jupiter patronul lor nocturn care se află acum în domiciliu începe să îl opereze pentru aceşti nativi.

Mişcarea directă uraniană este favorabilă acestor nativi pentru că le dă ceea ce se cheamă scaun la cap. Gândire logică, pragmatism, o viziune în propriul interes şi o lasă mai moale cu generozitatea, cu încrederea, cu optimismul sau cu cooperarea gratuită. O anume restrângere a universului pe propria persoană, o concentrare a vocaţiilor pe propriul destin, sunt lucruri inteligente, bine venite, adecvate şi utile. Acum în aceste săptămâni se operează repede într-o cadenţă ameţitoare cele mai importante schimbări din viaţa lor.

Au trăit 7 ani, unii au reuşit să mai schimbe câte ceva în aceşti 7 ani dar cei care nu au reuşit să schimbe nimic decât să se lase daţi cu capul de pereţi ca şi cum s-ar fi aflat pe o corabie în derivă de o furtună, reuşesc să facă acum ce nu au făcut ani de zile. După această revoltă, după această furtună, se produce brusc o liniştire a apelor, o calmare şi în sfârşit văd şi ei realitatea, în sfârşit înţeleg şi ei spre ce se îndreaptă şi ce trebuie să facă. Este un moment de graţie, nu se vede, nu se aude. Ceilalţi cum spuneam din afară nu îl percep aşa încât îşi văd singuri de reaşezarea propriului destin.

Când vor vedea însă ce măsuri va lua un peşte, când vor vedea spre ce l-a dus mintea, când vor vedea de ce este în stare un peşte, vor înţelege ce decizii importante a luat în această perioadă şi chiar ar fi păcat să nu le ia. Oricum aceasta este o perioadă de antrenament, de aşteptare, nu spun de eschivă doar de veghe lucidă asupra unui context astral pe care îl simt mai bine ca oricare altă zodie.


http://www.horoscopurania.ro
 
14 noiembrie 2010

Trigonul Lunii cu Venus sporeste importanta iubirii, a nobletei sufletesti si aduce sufletul pe primul plan.

Astazi sunt sanse mari sa predomine gesturile frumoase.



Berbec:
Pot avea loc schimbari benefice in relatiile dumneavoastra sentimentale.

Sunteti comunicativ si aveti ocazia sa va imprieteniti cu o persoana deosebita. Nu este exclus ca aceasta relatie sa duca la o casatorie.

Spre seara, s-ar putea sa aveti o mica problema de sanatate. Nu este cazul sa va faceti griji: trece pana dimineata.


Taur:
Dimineata va simtiti obosit, chiar epuizat. Este recomandabil sa evitati deciziile importante, mai ales in afaceri, si activitatile ce necesita un efort deosebit. Limitati-va la activitati de rutina!

Spre seara, s-ar putea sa mergeti in vizita la o persoana foarte draga, unde va recapatati buna dispozitie.


Gemeni:
Dimineata incasati o suma considerabila, de pe urma unei afaceri. Desi se poate spune ca acum aveti bani, va sfatuim sa nu faceti investitii si nici calatorii lungi.

Ar fi bine sa va petreceti timpul liber impreuna cu persoana iubita. Încercati sa-i faceti o surpriza placuta!


Rac
Desi sunteti foarte aglomerat, aveti suficienta energie pentru a face fata tuturor problemelor. Aveti ambitia sa mergeti pana la capat, indiferent de obstacole.

Situatia financiara nu va satisface, dar nici nu reprezinta o problema grava.

Discutati mai mult cu partenerul de viata!


Leu
Aveti posibilitatea sa luati o decizie importanta in privinta relatiilor sentimentale, care va poate schimba viata.

Cineva apropiat va ofera un cadou de care va bucurati foarte mult.

Prietenii va invita sa mergeti la o petrecere.


Fecioara:
Doriti mult sa faceti o schimbare sau sa incepeti ceva nou.

Traversati o perioada dificila, cu multe probleme de rezolvat. Nu stati prea bine cu banii, dar va sfatuim sa nu va faceti griji.

Evitati speculatiile financiare


Balanta:
O ruda mai in varsta reuseste sa va temperareze dorinta de a obtine venituri riscante.

Va sfatuim sa nu va sacrificati tot timpul liber pentru interese materiale. Nu merita sa va neglijati prietenii!

Ar trebui sa acordati mai multa importanta studiului si relatiilor sentimentale.


Scorpion:
Este posibil sa incepeti o noua etapa in viata sociala si pe plan sentimental. Sunt favorizate intalnirile cu persoane mai tinere, comunicarea cu persoana iubita si calatoriile.

Aveti o dorinta intensa de schimbare. Acum este momentul sa demarati o noua afacere.

Va recomandam sa fiti atent la cheltuieli.


Sagetator
Nu este o zi favorabila investitiilor.

Va sfatuim sa evitati speculatiile. Nu cautati sa obtineti sume necuvenite, pentru ca riscati sa aveti necazuri!

Dupa-amiaza, este posibil sa aveti musafiri. Relatiile sentimentale va ofera mari satisfactii.


Capricorn
Va aflati intr-o perioada favorabila contactelor sociale si relatiilor sentimentale, dar si pe plan social.

Dupa-amiaza, survin schimbari de program din cauza invitatiei la o petrecere. Va sfatuim sa nu neglijati odihna.


Varsator
Dimineata sunteti decis sa rezolvati o problema de familie, pe care ati tot amanat-o. Sunteti nevoit sa faceti cateva drumuri si cheltuieli destul de mari.

Aveti sentimentul ca nu va mai ajunge timpul, dar reusiti sa terminati tot ce v-ati propus.

Va recomandam sa aveti grija de bani. Exista pericolul sa ii pierdeti.


Pesti:
Sunteti hotarat sa incepeti ceva nou. Este o zi favorabila activitatilor intelectuale si aveti ocazia sa va afirmati in societate.

S-ar putea sa va remarce o persoana de sex opus. Va recomandam sa dati dovada de prudenta.
 
15 noiembrie 2010

Trigonul Soarelui cu Jupiter marcheaza un bun moment pentru a lua decizii importante si pentru comunicare.

Este o zi buna si pentru drumuri scurte.



Berbec
Sunteti comunicativ si convingator si reusiti sa aplanati un conflict aparut in cercul dumneavoastra de prieteni.

Dupa-amiaza, obtineti un castig frumos dintr-o activitate comerciala. În schimb, este posibil sa suferiti un esec pe plan sentimental.

Va recomandam sa va pastrati calmul si optimismul.


Taur
Va hotarati sa faceti o investitie profitabila pentru familie si trebuie sa faceti mai multe drumuri scurte. S-ar putea sa dati piept cu birocratia, dar reusiti sa va descurcati.

Sfaturile pe care le primiti de la o ruda mai in varsta va vor ajuta mult. Totusi, va recomandam sa nu subestimati intuitia partenerului de viata.



Gemeni:
Va simtiti foarte bine la o intalnire cu prietenii, unde va faceti remarcat prin talentul de orator.

Va recomandam sa fiti cumpatat la masa, pentru ca sunteti predispus la probleme digestive.

Relatiile cu persoana iubita sunt foarte bune, iar pe plan financiar nu aveti nici un fel de probleme.


Rac:
Daca vi se propune o colaborare, va sfatuim sa nu ezitati. Aveti toate sansele sa castigati bine.

Dupa-amiaza luati decizia sa incheiati o tranzactie. În curand se va dovedi ca ati fost inspirat.

Se pare ca norocul va zambeste si dificultatile va ocolesc. Totusi, ar fi bine sa tineti seama si de sfaturile partenerului de viata.


Leu:
Luati o decizie inspirata si reusiti sa rezolvati o problema financiara importanta. Sunteti hotarat sa terminati o lucrare inceputa mai demult si sa va ocupati serios de afaceri.

Este o zi favorabila comunicarii cu rudele mai in varsta. Va recomandam sa nu faceti promisiuni pe care nu le puteti respecta.


Fecioara
Dimineata luati o decizie care va rastoarna toate planurile. S-ar putea sa plecati intr-o scurta calatorie in interes de familie.

Puteti avea succes pe plan financiar, insa ar fi bine sa evitati orice fel de speculatii.

Daca aveti de luat hotarari importante, va recomandam sa va ascultati intuitia.


Balanta
Dimineata primiti o suma mare de bani si aveti posibilitatea sa porniti o afacere.

Comunicati foarte bine si aveti o putere de convingere care va ajuta mult pe plan social.

Daca intentionati sa faceti schimbari in casa, va recomandam sa tineti cont si de ideile partenerului de viata.


Scorpion

Aveti ocazia sa luati o decizie importanta in privinta relatiilor sentimentale.

Dimineata sunteti foarte ocupat, dar prietenii si familia va ajuta sa rezolvati toate problemele.

Vi se ofera ocazia sa obtineti mici castiguri, insa va recomandam sa evitati speculatiile.


Sagetator
Sunteti foarte bine dispus si colaborati bine cu partenerii de afaceri. Puteti aborda cu incredere activitati delicate pe plan social.

Dispuneti de suficienta energie pentru a face fata tuturor responsabilitatilor.

Sunteti foarte comunicativ, insa va sfatuim sa-i lasati si pe ceilalti sa vorbeasca.


Capricorn
Dimineata s-ar putea sa fiti nevoit sa plecati intr-o scurta calatorie in interesul familiei. Este o zi buna pentru comunicarea cu persoane mai tinere si pentru negocieri.

Dupa-amiaza reusiti sa terminati o lucrare importanta, in care ati investit timp si bani. Nu este exclus sa va loviti de dificultati financiare.

Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu cu o persoana in varsta.


Varsator
Sunteti foarte ocupat cu problemele unei rude mai in varsta.

Pe plan social, traversati o perioada buna si aveti ocazia sa va indepliniti visele. Puteti avea reusite remarcabile.

Eforturile investite intr-o afacere incep sa dea roade. Va recomandam sa va pastrati modestia.


Pesti:
Este o zi favorabila comunicarii si calatoriilor scurte in interes de afaceri.

Reusiti sa luati o decizie inspirata in privinta relatiilor sentimentale.

Aveti un spirit de initiativa deosebit, care va garanteaza succesul pe plan social si sentimental.

Dupa-amiaza, prietenii va invita la o petrecere. Nu uitati ca trebuie sa va mai si odihniti!
 
16 noiembrie 2010

Sextilul Saturn-Marte predispune la tensiune nervoasa si accese de furie si poate determina neintelegeri in relatiile sentimentale si in camin, chiar daca este un aspect pozitiv.

Dar in acelasi timp ofera energiile necesare ducerii la bun sfarsit a planurilor vechi ce nu au putut fi finalizate.


Berbec:
Va recomandam sa nu va faceti un plan strict pentru azi. Survin numeroase evenimente neprevazute, care va obliga sa va schimbati programul.

În cursul diminetii, sunteti nevoit sa plecati intr-o scurta calatorie in interes de serviciu. Partenerul de viata este nemultumit.

Nu va iesiti din fire!


Taur
În prima parte a zilei, nervozitatea va poate pune in situatii delicate fata de prieteni si de familie.

Initiativele dumneavoastra nu sunt prea bine primite astazi. Nu are rost sa insistati.

Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu cu o ruda mai in varsta si sa acordati mai mult timp odihnei.


Gemeni
În cursul diminetii, s-ar putea ca seful sa va admonesteze pentru ca nu ati terminat o lucrare la timp. Chiar daca nu este numai vina dumneavoastra, va sfatuim sa va sustineti cauza cu mult calm.

O persoana mai in varsta va ajuta sa rezolvati repede situatia.


Rac
Sunteti preocupat de afaceri si neglijati relatiile sentimentale. Din acelasi motiv, in partea a doua a zilei, refuzati sa mergeti intr-o vizita la prieteni.

Va afatuim sa acordati mai mult timp partenerului de viata si pietenilor, mai ales daca va solicita sprijinul.


Leu:
Este posibil sa apara probleme pe plan sentimental. Neintelegerile se clarifica dupa o discutie sincera cu persoana iubita.

Sfaturile unei persoane mai in varsta va ajuta sa rezolvati o problema financiara.


Fecioara
Sunteti nervos din cauza unei vesti neplacute de la persoana iubita. Daca nu va stapaniti impulsivitatea, puteti declansa discutii aprinse cu cei din jur.

Pastrati-va calmul si incercati sa fiti mai intelegator!


Balanta
Astazi nu sunteti prea comunicativ si ar fi bine sa amanati intalnirile de afaceri sau de natura sentimentala.

Va sfatuim sa evitati activitatile care necesita luciditate si putere de concentrare.

Acordati mai multa atentie relatiilor cu partenerul de viata!


Scorpion
Doriti sa plecati intr-o calatorie de afaceri, dar partenerul de viata nu este de acord. S-ar putea ca atmosfera din camin sa se tensioneze.

Va puteti baza pe sfaturile unei rude mai in varsta.

Spre seara, primiti musafiri care va fac o deosebita placere.


Sagetator:
Se pare ca aveti dificultati de concentrare, care va reduc ramdamentul la locul de munca. Cu toate acestea, reusiti sa contribuiti la dezamorsarea unei situatii conflictuale dintre colegii de serviciu.

În familie, va recomandam sa fiti diplomat si sa ascultati si parerile persoanelor mai in varsta.

Spre seara, primiti vizita unui prieten.


Capricorn:
Începeti ziua plin de entuziasm si va simtiti instare sa incepeti o noua lucrare.

Revine in actualitate o problema careia nu i-ati acordat atentia cuvenita cu cateva zile in urma.

Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu.


Varsator
Nu este momentul sa va asumati rolul de mediator intr-un conflict. S-ar putea sa gresiti si chiar sa amplificati starea de tensiune.

Daca acordati mai multa atentie problemelor partenerului de viata, puteti evita o neintelegere din familie, pe tema cheltuielilor.


Pesti:
Ar fi bine sa nu va asumati noi responsabilitati. Se pare ca nu aveti energie nici pentru a termina ceea ce ati inceput.

De asemenea, va recomandam sa va pastrati calmul, pentru ca astazi sunteti predispus la o stare de tensiune nervoasa.
 
Status
Not open for further replies.
Back
Top