• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Incredibil dar... adevarat

Paianjen de 49 de milioane de ani recreeat cu tehnologia 3D

Incredibila imagine de mai jos este rezultatul muncii cercetatorilor de la Universitatea din Manchester, care au extras un paianjen vechi de 49 de milioane de ani fosilizat in chihlimbar ai pe care l-au reprodus identic folosindu-se de tehnologiile 3D.
Paianjen de 49 de milioane de ani recreeat cu tehnologia 3D
Cercetatorii s-au vazut pusi astfel in situatia de a recunoaste ca nu pot determina exact carei specii ii apartine paianjenul reconstruit dupa atatea milioane de ani. Totusi, cercetatorii englezi, care colaboreaza cu o alta universitate germana pentru a ridica misterul din jurul acestui subiect, sunt de parere ca paianjanul seamana izbitor cu unul din specia Huntsman, un soi care mai exista si in ziua de azi, si care s-a pastrat in toate aceste milioane de ani uluitor de bine.


In urma unei tomografii X-ray computerizata, cercetatorii au mai confirmat si faptul ca respectivul paianjen reconstruit 3D este din familia Eusparassus, un paianjen ce se poate gasi si in prezent in regiunile calde din sudul Europei si a carei specii pare sa provina de aproximativ 50 de milioane de ani conform paleontologului german ce a trait la mijlocul secolului al 19-lea, George Karl Berendt, care a facut studii pentru prima data asupra acestei specii.

Pentru video, aici: http://www.itplay.ro/stiri/stiinta/...otnews&utm_medium=adgregator&utm_campaign=asc
 
Shuiling Peng poate da lectii de viata si succes ajungand multimilionar, dupa ce a supravietuit ca prin miracol in urma unui accident in care era sa fie strivit de un camion.

Peng, in varsta de 37 de ani, nu are picioare, organe genitale si o parte a soldului, insa asta nu l-a descurajat, si de la doar 78 de centimetri inaltime conduce o afacere de succes cu magazine, informeaza Informe 21.

In 1995, Peng a fost taiat in doua de un camion, iar medicii l-au gasit inconstient pe marginea drumului. Afaceristul a reusit sa supravietuiasca datorita unor operatii in care i-au luat pielea de pe cap pentru a-i putea inchide torsul. A avut nevoie de doi ani ca sa isi revina.

Astazi, Peng poate fi considerat un miracol al stiintei si naturii, el deplasandu-se cu ajutorul unui corset si a unei proteze. Directorul spitalului unde a fost tratat sustine ca acesta este tot timpul vesel si optimist.

"Este singura persoana din lume care a supravietuit dupa ce organismul i-a fost amputat atat de mult ", a conchis medicul.

Departe de a fi deprimat, angajatorul chiar posibilitatea de a vedea avantaj in favoarea lor. Deoarece de la starea sa, a avut o idee unica si atractiva pentru afacerile sale. El s-a folosit de aceasta notorietate si si-a deschis un supermarket numit "Magazinul Jumatatii de om cu totul la jumatate de pret". Datorita profitului obtinut, a reusit sa isi deschida un lant de magazine, iar acum este multimilionar.

http://www.ziare.com
 
Probabilitatea sa castigi macar o data in viatza la loterie, mai ales marele premiu, este extrem de mica. Da sa castigi de 4 ori, si marele premiu, este de domeniul SF-ului. Cat "bulan" poti sa ai? :P

A castigat de patru ori la loterie, peste 20 de milioane de dolari

O femeie a fost numita cea mai norocoasa din intreaga lume pentru ca a castigat de patru ori marele premiu la loterie. Ceea ce a reusit ea a uimit intreaga lume si a trezit multe suspiciuni.

Joan R. Ginther din SUA a castigat mai multe milioane de dolari de fiecare data, scrie Sott. Prima data, ea a castigat 5,4 milioane de dolari. Dupa zece ani, alte 2 milioane.

Dupa alti trei ani, americanca a mai luat un mare premiu de 3 milioane, iar in vara lui 2008 a dat ultima lovitura, luand un jackpot de 10 milioane de dolari.

Ceva de-a dreptul imposibil

Conform calculelor facute de experti, un astfel de noroc este de-a dreptul naucitor. Interesant este ca femeia a fost profesoara de matematica, ea luandu-si doctoratul in statistica la Universitatea Stanford.

"Cand asa ceva se intampla intr-un cazinou, intai il arestezi pe cel in cauza si pui intrebarile ulterior", spune profesorul Reno, de la Universitatea din Nevada.

Un aranjament?

Desi Joan R. Ginther locuieste acum in Las Vegas, ea a castigat mereu in Texas. Trei dintre castiguri au fost obtinute prin intermediul unor lozuri. Ea le-a cumparat de la acelasi magazin. Unii jurnalisti sustin ca ea a avut complici care i-au furnizat informatii importante privind locul si data la care erau livrate biletele. Totul a fost, spun ziaristii, combinat cu un algortim elaborat de femeie.

Cei de la loterie au gasit, insa, o explicatie mult mai simpla: femeia s-a nascut sub o stea norocoasa.

http://www.ziare.com/magazin/ciudat...oterie-peste-20-de-milioane-de-dolari-1113318
 
Chestia cu aranjamentul nu o cred. Doar daca ar fi cumparat intregul lot de lozuri de la magazinul respectiv sau, macar marfa primita intr-o zi anume.Si chiar si asa, nu e interzis. Poate a studiat ,cu harta la mana ,punctele unde au fost castiguri , desi trebuia sa aiba info precise, dupa care sa aplice statistica. Altfel stau lucrurile cand e vb de loterie cu extragere de numere. Oricata statistica aplici, elementul hazard, nu sta degeaba, lucreaza. Pe mine ma mira aia de cumpara numere de jucat, pai daca stiu numerele norocoase, la ce trebe sa le vanda, aia care le vand?
Cine se simte bizar, sa bage unu doo numere, ca le joc diseara?:P
 
Cele mai trasnite lucruri in care poate fi transformat corpul uman, dupa moarte

Cele-mai-trasnite-lucruri-in-care-poate-fi-transformat-corpul-uman--dupa-moarte.jpg
:D

Cei mai multi oameni sunt inhumati sau incinerati dupa moarte. Ai mai auzit insa ca exista persoane care vor ca cenusa rezultata in urma incinerarii sa fie inclusa ulterior in diverse lucruri? Ei bine, in strainatate exista deja mai multe companii care au acest obiect de activitate. Mai mult, trupul (neincinerat) poate servi drept obiect de expozitie.

Cracked a scos in evidenta cateva dintre cele mai trasnite obiecte in care poate fi transformat corpul uman dupa trecerea in nefiinta.

1. In gloante

Cand sotul unei femei din Londra (Joanna Booth) a murit, ea a decis sa-i incinereze trupul si sa-i puna cenusa in gloante. Sotul ei, expert in pusti vechi, a intrat la un moment dat intr-o coma profunda, de 18 luni, in urma unei intoxicatii alimentare, dupa care a murit, la varsta de 50 de ani.

Ulterior, Joanna si-a amintit ca el citise candva ca exista posibilitatea ca cenusa corpului uman sa fie incorporata in gloante si ca acest lucru i se paruse foarte amuzant.

Imediat dupa aceasta "revelatie", ea a mers la un producator de cartuse si l-a transformat pe sotul ei in 275 de gloante de calibru 12. Femeia a cerut apoi ca acestea sa fie binecuvantate de un reverend, dupa care a mers cu prietenii ei in salbaticie, unde a impuscat toate animalele care i-au iesit in cale.

2. In artificii

O firma britanica, Heavens Above Fireworks, ofera posibilitatea doritorilor ca cenusa sa fie amestecata cu materialul folosit la realizarea artificiilor. In functie de bugetul disponibil, se poate alege dintr-o serie intreaga de pachete care indica modul in care vor fi lansate artificiile.

Mai mult, lansarea artificiilor poate fi insotita de o anumita muzica, aleasa de client, sau odata cu ele poate fi afisat pe cer un nume (ori un mesaj).

3. In creioane

Persoanele care vor ca trupul sa ramana mai mult in prezenta celor dragi (si daca si acestia sunt de acord) au posibilitatea ca cenusa lor sa fie transformata in creioane.

Potrivit designerului britanic Nadine Jarvis, dintr-un corp uman pot fi facute, in medie, 240 de creioane, iar cutia in care sunt livrate are incorporata o ascutitoare, astfel ca materialul care este macinat la ascutire cade intr-un spatiu amenajat special din cutie, pentru a putea fi pastrat in continuare.

4. In diamante

Compania americana LifeGem foloseste un procedeu aproape identic celui in urma caruia sunt realizate diamantele sintetice, pentru a face diamante si din cenusa umana.

De asemenea, se pot realiza diamante si din suvite din parul defunctului. Carbonul din cenusa umana este transformat in grafit, in urma unei incalziri la circa 3.000 de grade Celsius. Apoi, grafitul este asezat intr-o presa de diamante, care imita presiunea si caldura generata de pamant, pentru a da nastere unei astfel de pietre stralucitoare. Conform companiei, produsele rezultate sunt identice molecular cu diamantele naturale.

5. In obiect de expozitie

Plastinarea este un proces care a fost inventat in 1978 de catre doctorul Gunther von Hagens si care este folosit astazi in special pentru a le oferi studentilor la medicina material didactic. De asemenea, corpurile plastinate pot fi incluse si intr-o expozitie.

Procesul plastinarii este unul destul de dificil, durand mai mult de un an pana ca trupul uman sa fie transformat intr-un fel de manechin din plastic. Institutul pentru Plastinare, situat in Heidelberg, Germania, plastineaza chiar si animale, cum ar fi girafe, camile, gorile.

6. In energie

Unele crematorii din Europa folosesc corpurile umane pentru a obtine energie, tot prin ardere, aceasta fiind utilizata ulterior pentru a incalzi o cladire sau chiar orase, partial. Spre exemplu, trei orase din Suedia - Boras, Helsingborg si Racksta - primesc circa 10% din energie de la crematorii.

ziare.com
 
Stiu ca e o poveste trista, insa e un caz. Povestea e impresionanta, prin dragostea mamei, care se pare ca a tinut in viata gemenii, care nu mai aveau nicio sansa. Cazuri de acest gen merita o atentie sporita. O familie fara mari posibiltati, in care doar mama mai este in putere (cat o mai rezista si ea , saraca). Poate oameni cu suflet vor citi si vor face ceva pentru bietii baieti. Ce viata...

Caz incredibil: Gemeni răpuşi la pat de 25 de ani


Doi fraţi din Vâlcea, imobilizaţi la pat la doar trei luni după ce au venit pe lume, trăiesc într-o sărăcie lucie. Medicii sunt uluiţi că au supravieţuit până acum.
SPRIJIN
În casa familiei, Elena Cărămidaru e singura care îi îngrijește, de 25 de ani, pe gemenii bolnavi. Tatăl a fost rănit, în urma unui accident
1


Gemenii Dani şi Darius sunt practic două grămezi de oase. Nu cântăresc mai mult de 20 de kilograme, pe care mama lor le mai mută dintr-o parte în alta. Doar ochii negri le lucesc şi uneori faţa li se luminează la un zâmbet.

De 25 de ani stau între patru pereţi, mânâncă din biberon şi sunt dependenţi de părinţii lor, doi bătrâni trecuţi de 60 de ani. Dani şi Darius Cărămidă din comuna Laloşu, Vâlcea, s-au grăbit să vină pe lume la şase luni. Unul avea 750 de grame la naştere, celălalat 700. Se luptau să trăiască.


La trei luni, când mama lor a părăsit maternitatea, gângureau, iar la şase, Dani spunea deja "mama". Părinţii s-au minunat de inteligenţa lor. "Eram tineri, fericiţi şi împliniţi, aveam şase copii, o familie mare, binecuvântată de Dumnezeu. Ne rugam să avem putere să-i creştem", îşi aminteşte Nicolae Cărămidă, tatăl în vârstă de 62 de ani al celor doi.

Cazuri ce merită studiate

Gemenii nu împliniseră nici un an când soarta i-a lovit crunt. Trupurile le-au fost arse de pusee de temperatură de 41,5 grade Celsius, din cauza unei enecefalite netratate corespunzător la Spitalul Bălceşti, susţin părinţii.

După sute de zile în spital şi tratamente dureroase, medicii au pus diagnosticul: tetrapareză spastică şi paraplegie. "Medicii au spus că nu se mai poate face absolut nimic", povesteşte Elena Cărămidă: "Ziceau să-i abandonez în spital, că în câteva săptămâni vor muri. N-am vrut. Cum să-mi las copiii să moară în spital? Mai bine mor eu!".

În iunie, fiii ei au împlint 25 de ani. Medicii sunt de-a dreptul uluiţi. "De obicei, astfel de bolnavi se târâiesc până la 8-12 ani, dacă sunt bine îngrijiţi. Sunt foarte rare cazurile când ajung la vârste atât de înaintate. Sunt cazuri ce merită studiate", susţine doctorul Delian Ionescu, specialist în medicină de urgenţă.

"Zile în care urlă de durere"

Pe Dani şi Darius pare că îi ţine în viaţă numai dragostea mamei lor. Îi hrăneşte ca pe sugari cu biberonul, îi spală cu prosopul, le schimbă scutecele şi zilnic le administrează vitamine şi calmante.

Din cauza statului pe spate, coloana vertebrală li s-a deformat. "Sunt zile şi nopţi în care urlă de durere şi mă strigă! Eu nu ştiu când este noapte sau zi, calmantele nu-şi mai fac efectul şi nu ştiu ce să mai fac să le alin suferinţa. Mi-e frică să mai umblu cu ei, de teamă să nu le rup coloana, că le-a ajuns lângă buric, pe partea stângă nici nu mai pot sta", descrie Elena momentele prin care trece familia.

Acum trei ani, ca şi cum nu era de ajuns, tatăl Nicolae Cărămidă a fost lovit de o maşină. Şi-a pierdut un picior. A fost încadrat cu gradul doi de handicap, primeşte o pensie de 400 de lei. Veniturile sunt mici, nevoile mari. De asta "Crăciunul este o zi obişnuită. În casa noastră demult nu se mai împodobeşte brad. Nu ne mai arde de aşa ceva", spune tristă Elena Cărămidă.

Pe Moş Crăciun nu-l mai aşteaptă nimeni aici. Deşi bătrânii spun că şi-au îndreptat gândul spre el. L-au rugat să le aducă "o maşină de spălat, o saltea şi câteva aşternuturi".

BUGETUL FAMILIEI
Banii nu ajung nici de medicamente

Suma care intră în casa familiei Cărămidă, 1.400 de lei, în total, nu ajunge niciodată. Sunt atât de multe cheltuieli, încât nu au cum să ajungă. Peste 600 de lei se duc lunar numai pe medicamentele gemenilor. "Suntem o familie necăjită. Copiii mei au pensie de 293 de lei fiecare. Nu-mi ajunge nici de medicamente. Doar Iisus Hristos ne mai poate ajuta, în rest nimeni de pe această planetă", spune tatăl Nicolae. Dacă e să-i întrebi de planuri în viaţă, soţii Cărămidă răspund că şi-ar fi dorit ca bătrâneţile să le fie scutite de griji, iar de sărbători casa să răsune de râsetele nepoţilor de la cei şase copii ai lor.

Citiţi mai mult: Caz incredibil: Gemeni răpuşi la pat de 25 de ani - Social > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/caz...la-pat-de-25-de-ani-958962.html#ixzz1hLCpUCaW
EVZ.ro
 
Un cuplu de suedezi a avut surpriza să găsească verigheta pierdută în urmă cu 16 ani, şi nu oricum, ci în jurul unui morcov proaspăt cules din grădina familiei.

Lena Paahlsson şi-a pierdut verigheta în 1995, în timpul pregătirilor de Crăciun, atunci când a dat-o jos de pe deget, presată fiind de îndatoririle din bucătărie.
Au urmat zile întregi de căutări, pe lângă valoarea sentimentală, verigheta fiind o creaţie proprie a Lenei Paahlsson, dar membrii familiei nu au găsit verigheta şi în cele din urmă au renunţat să o mai caute.

La 16 ani după evenimentul nefericit, soţii Paahlsson au avut parte de o mare bucurie, atunci când au descoperit verigheta pe unul din morcovii culeşi din grădină. "Morcovul s-a dezvoltat prin inel. E pur şi simplu de necrezut", a spus soţul Lenei, Ola, într-un interviu pentru ziarul suedez Dagens Nyheter, citat de BBC.
Soţii cred că inelul s-a pierdut printre resturile de legume împrăştiate prin grădină, ca îngrăşământ natural. O altă variantă este ca resturile vegetale, împreună cu inelul, să fi fost înghiţite de vreun animal din gospodărie. (C.S.)bbc.co.uk



201692-untitled-1.jpg



http://www.jurnalul.ro
 
Sunteti deja obisnuiti cu recordurile chinezesti. Dar iata unul imposibil pentru multi .

chinezesc: hotel de 30 de etaje ridicat in doar 360 de ore (Video)


Record chinezesc: hotel de 30 de etaje ridicat in doar 360 de ore (Video)
O companie din China a reusit performanta sa ridice un hotel de 30 de etaje in doar 15 zile.

Cladirea a fost ridicata in provincia Hunan, aproape de lacul Dongting, de catre Broad Group, informeaza ibtimes.com

Compania chineza este specializata in constructii ecologice, din module de prefabricate.

Inginerii chinezi sustin ca hotelul pe care l-au ridicat in doar 360 de ore a fost proiectat sa reziste la cutremure cu o magnitudine de pana la 9 grade. De asemenea, firma care l-a ridicat sustine ca este de cinci ori mai eficient din punct de vedere energetic fata de o cladire normala.

Cladirea a fost finalizata pe 31 decembrie.

http://www.ziare.com/international/...taje-ridicat-in-doar-360-de-ore-video-1143793
 
Daca nu-i miracol este "Incredibil "


Supraviețuire miraculoasă. I s-a rupt coarda la bungee-jumping și a plonjat într-un râu plin cu crocodili



O tânără australiancă a trecut pe lângă moarte, după ce coarda de siguranță folosită pentru bungee-jumping i s-a rupt și a plonjat, de la o altitudine de 111 metri, în fluviul african Zambezi, printre crocodili.

Experiența trăită de Erin Langworthy, o australiancă de 22 ani, care a vrut să marcheze trecerea în noul an printr-o săritură cu coarda elastică, deasupra fluviului african Zamabezi , din Zambia, nu va fi uitată prea ușor.

La doar câteva secunde după ce s- aruncat de pe podul metalic, coarda de siguranță s-a rupt. Imaginile înregistrate în acel moment de un amator suprind clipele de coșmar prin care a trecut tânăra, ale cărei picioare erau legate, iar restul de coardă s-a prins de pietrele de pe fundul râului.

Erin a plonjat pur și simplu în apa plină de crocodili. În mod miraculos, tânăra a reușit să se salveze, înotând până la mal.

”Am aterizat cu picioarele legate şi a trebuit să înot aşa spre malul dinspre Zimbabwe, deși curenții erau foarte puternici. Am fost destul de speriată, mai ales că şi coarda s-a agățat în niște pietre. A trebuit să smulg coarda înainte de a ajunge la suprafaţă. Nu mai puteam respira, iar când am ieşit din apă tuşeam şi scuipam sânge", a povestit tânăra care s-a ales doar cu o fractură de claviculă și mai multe vânătăi.

 
Cred ca a avut aia adrenalina in ea cat pentru 10 vieti. :D
 
Mi-a venit rau cat am privit la stiri,ce-o fi fost in capul ei in fractiunea de secunda cand a vazut ca e in gol ?
 
Cazul care a ŞOCAT Marea Britanie. Femeia ucisă de 140 de erori medicale


O femeie din Marea Britanie a murit la spital, iar fiul său a identificat nu mai puţin de 140 de greşeli făcute de medicii care ar fi trebuit să o îngrijească.

O femeie a murit în spital după ce doctorii care ar fi trebuit să o îngrijească au comis nu mai puţin de 140 de nereguli în tratarea sa, informează Daily Mail, citat de Mediafax.

Christine Lofthouse (67 de ani) a ajuns la Spitalul St. James în noaptea Revelionului din 2010.

După ce a sosit la spital, femeia a fost lăsată într-un scaun cu rotile ore întregi, nu a primit antibiotice timp de o zi pentru infecţia urinară de care suferea, iar apoi i-a fost prescrisă greşit medicamentaţia.

Asistentele medicale nu i-au monitorizat starea, femeia a fost omisă la un consult efectuat a doua zi, iar notele sale medicale erau incomplete. Starea femeii s-a deteriorat şi la trei zile de la sosirea în spital aceasta a murit în urma infecţiei.

Fiul său, Tim (45 de ani), a identificat după moartea sa nu mai puţin de 140 de greşeli în notele sale medicale: "Din punctul meu de vedere, nu a fost îngrijită de niciun fel. Elementele de bază au fost greşite în întregime. Nu ştiu cum s-a putut întâmpla acest lucru, doctorii nu şi-au făcut datoria, la fel şi asistentele", a declarat acesta, care a acţionat în instanţă Serviciul Medical de Stat din Anglia.

Christine Lofthouse, care suferise un atac cerebral cu un an înaintea morţii sale, mai fusese tratată de 4 ori de afecţiunea din cauza căreia a decedat, infecţie urinară.

În momentul în care a sosit la spital, staff-ul medical era format din 4 persoane, care erau nevoite să aibă grijă de 26 de pacienţi.

"Unul dintre cele mai bune lucruri din această ţară este Serviciul Medical de Stat, dar în momentul în care eşuează, eşuează complet", a conchis Tim Lofthouse, care a primit oficial scuze pentru tratamentul greşit aplicat mamei sale şi căruia i s-a propus o înţelegere care să acopere costurile înmormântării mamei sale.




http://www.realitatea.net
 
Asta este motivul pt care am postat, pt se poate intampla peste tot, nu doar in sistemul nostru medical.
 
anuk said:
Asta este motivul pt care am postat, pt se poate intampla peste tot, nu doar in sistemul nostru medical.
Nu, sa nu credeti ca numai in sistemul medical romanesc se comit greseli; afara sunt la ordinea zilei. O spun din proprie experienta!
In concluzie, medicii sunt la fel peste tot...
 
Eu nu cred ca sunt la fel peste tot. Aia din afara comit greseli ,multi din Romania comit crime, adica nu fac ce trebuie chiar daca stiu f bine ce e de facut, nu vor.
 
Cand vorbim de 140 de nereguli, asta cum s-o mai numi? Accident? Io zic ca e vorba tot de nepasare. Se vede foarte clar ca nu au vrut sa faca ce era de facut. Si la ei e cu atat mai grav, ca dispun de mijloace mult mai bune ca la noi.
 
Poate fi numita si incompetenta ,nu? Medicii nostru sunt competenti doar ca lipsurile generate de buget si lipsa dotarilor nu-i ajuta sa se puna in valoare si noi sa fim multumiti.
 
Ai nostri uneori sunt geniali, tocmai din lipsa de mijloace. Nu mai zic de chirurgie, unul de aici invatat cu toate aparatele nu stiu cum s-ar descurca in situatii de criza, sa zicem ca ai la indemana bisturiul,un cersaf si... tuica. Eu m-am referit la situatia in general, in occident greselile de regula se platesc, iar regula este ca se greseste din cu totul alte motive decat ca pacientul nu a dat dreptul.
Nici un sistem sanitar nu este perfect, unde stau eu il consider decent si sunt multumita.
 
De data asta ,personajul/personajele ,intamplarii ce pare de domeniulSF-ului ,traiesc in Romania,resectiv in Sibiu, si n-ar fi imposibil de verificat.:D: Este vorba de un barbar care se intoarce in timp vreme de 30 de minute. Parca nu as crede asa ceva si l-ar suspecta pe individ ca suferind de o "anume " afectiune psihica, doar ca ma incurca marturia familiei, daca acestia ar confirma intamplarea acum ,supusi unei sedinte de hipnoza, sa nu fie acuzati de minciuna :P Ar fi interesanta,nu ?


Domnul D.C. s-a născut la Sibiu în anul 1937. Inginer de profesie, are, după cum a afirmat „un adevărat cult pentru tot ceea ce este exact şi concret”. Numai că ceea ce i s-a întâmplat în 1992 depăşeşte, după părerea sa, orice logică a realităţii. „Am ezitat destul de mult până să vin să vă povestesc totul, mai ales că, de multe ori, mă întreb dacă nu cumva a fost un vis, o închipuire… Dacă nevastă-mea şi copiii nu ar fi «participat» într-un fel la toată povestea asta, cred că aş fi tăcut din gură, de teamă să nu mă ia lumea drept nebun”, a spus D.C.

„Era în august 1992”, îşi începe D.C. relatarea, „şi mă aflam cu familia la Mediaş. Mai aveam două zile de concediu şi, după ce vizitasem mănăstirile din Nordul Moldovei, hotărâsem să ne întoarcem acasă la Sibiu, făcând un ocol. Am parcat maşina lângă parcul oraşului, iar nevastă-mea şi puştii, că puşti le zic eu, dar unul are 22 şi celălalt 24 de ani, au intrat pe o alee şi s-au aşezat pe o bancă. Eu rămăsesem să încui maşina, aveam de gând să mă duc să cumpăr nişte vederi, ca să le scriem rudelor. De unde eram, îi vedeam foarte clar stând acolo, pe bancă. Am încuiat, am verificat toate uşile şi portbagajul şi i-am făcut semn cu mâna nevesti-mii că mă duc. Am făcut doi paşi, căutându-mă prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de mărunt; m-am gândit să mă întorc şi să-i cer Doinei, soţia mea, ba chiar m-am răsucit în loc, dar n-aş putea să vă spun de ce am renunţat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, văzusem eu acolo din maşină o librărie, numai că nu mai recunoşteam nimic… Era o străduţă îngustă, atât de îngustă încât eram sigur că nu putusem să trec cu maşina pe acolo… M-am întors şi m-am uitat, dar în spatele meu, cam la zece de metri mi-am văzut maşina… Era clar că pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atenţie, mi-am zis că e o simplă iluzie optică, şi am început să mă uit în jur… Îmi plăcea străduţa aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereţi de lemn… Vedeam chiar, trecând pe lângă mine, femei cu rochii şi şorţuri lungi, cu bonete pe cap, ca într-un film… Bărbaţii aveau pantaloni până sub genunchi şi haine lungi cu fireturi… Nu ştiu de ce am avut în cap că probabil se toarnă vreun film şi că eu trebuie să fiu cel puţin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales că, pe căldurile alea, eram şi în pantaloni scurţi şi în maiou… Îmi plăcea atmosfera aia veche, chiar zâmbeam în sinea mea, întrebându-mă ce film ar reuşi să redea exact acea idee a vieţii de acum două sute de ani. Pe la jumătatea străduţei am văzut ceva ce semăna cu o prăvălie unde se vând de toate, şi cârnaţi, şi căni masive de argint şi peşte şi cerneală, cam cum îmi imaginasem deja că va fi, văzând totul în jurul meu. Înăuntru era doar un băieţaş de vreo 11 ani, cu o şapcă mare pe cap, un şorţ soios, cu mâinile înroşite şi pline de bătături… L-am întrebat de vederi, deşi îmi dădeam seama, oarecum râzând în mine că nu aveau ce căuta acolo, în decorul acela de film… Puştiul s-a uitat la mine de parcă i-aş fi vorbit de navele spaţiale şi, când i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft nişte fâşii de hârtie foarte subţiri, un fel de pergament şi mi le-a întins… I-am dat o sută de lei, am observat că se uită foarte atent la ea, de parcă nu mai văzuse niciodată aşa ceva, apoi a băgat-o în sertar… M-am întors pe aceeaşi străduţă, de această dată pustie, şi de-abia aşteptam să-i povestesc nevesti-mii… I-am găsit pe toţi extrem de îngrijoraţi, plângând…”

Ne-a făcut cu mâna, a mers cred că vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela

Soţia domnului D.C. se înfioară şi acum amintindu-şi strania întâmplare: „Îl urmăream cu privirea pe soţul meu, de acolo de pe banca unde mă aşezasem cu copiii. L-am văzut încuind maşina, a mers cred, vreo câţiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela… Am simţit că înnebunim de spaimă, am alergat şi eu şi băieţii să vedem ce s-a întâmplat, dar acolo unde îl văzusem noi ultima oară, pe asfalt nu era decât un cerc gălbui cu diametrul cam de trei metri, de parcă un abur de culoarea aia ciudată se ridicase din asfalt!… Nu mai ştiam ce să facem, eu începusem să plâng şi să-l strig pe soţul meu şi îmi dădeam seama că deşi erau şi ei îngrijoraţi, băieţii se străduiau să-şi menţină calmul ca să mă liniştească pe mine… Am vrut să anunţ poliţia, dar cel mai mare mi-a spus că mai bine să aşteptăm puţin, să vedem ce se întâmplă, că ce-or să zică poliţiştii când o să le spunem că un om în toată firea a dispărut brusc de sub ochii noştri, de parcă l-au răpit extratereştrii! Să nu mă întrebaţi ce-a fost în sufletul meu în acea jumătate de oră până s-a întors bărbată-meu, ce griji şi gânduri mi-am făcut, iar el, când a apărut părea aşa de vesel că nu mai ştiam ce să cred…”

„Asemenea hârtie se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e o moştenire de familie?”

Oftând domnul D.C. îşi continuă relatarea: „Mi-au povestit şi mie ce se întâmplase, adică ce văzuseră ei, cum dispărusem eu chiar de sub ochii lor şi de-abia atunci mi-a venit în cap că poate am înnebunit… Când le-am spus ce păţisem, pe unde fusesem, s-au uitat foarte ciudat la mine, de parcă ei, propria mea familie, credeau că nu mai sunt în toate minţile… De-abia când le-am arătat şi lor hârtia pe care o cumpărasem m-am uitat şi eu mai atent la ea… Era atât de subţire de parcă stătea să-mi pocnească între degete… Ca să-i conving le-am zis să vină cu mine să le arăt şi lor… Numai că, culmea culmilor, aceeaşi stradă arăta cu totul altfel acum! Era o stradă obişnuită din zilele noastre, cu blocuri, cu alimentare, ba chiar şi librăria unde vrusesem iniţial să ajung… Am intrat, ai mei se uitau la mine parcă înfricoşaţi, am încercat să nu-i iau în seamă şi m-am apropiat de vânzătoare, o tinerică… Când i-am arătat hârtia şi am întrebat-o dacă au aşa ceva de vânzare, s-a strâmbat la mine şi m-a luat peste picior: «Asemenea hârtie cred că se făcea acum 200 de ani… De unde o aveţi, e moştenire de familie?» Nu mai ştiu ce a fost, am leşinat acolo… M-au dus ai mei la maşină, mi-au dat un Rudotel şi, până la Sibiu am dormit neîntors… Când m-am trezit, m-am gândit că visasem, dar dacă n-aş fi avut hârtia aia…”

Din arhivele oraşului Mediaş a aflat că strada pe care păşise în 1992 existase în 1780

Nu vă mai spun că am fost ca nebun… De atunci m-am dus cred că de cinci ori la Mediaş, l-am bătut în lung şi în lat, am ajuns să cunosc oraşul acela mai bine decât Sibiul unde m-am născut şi locuiesc, dar n-am dat de strada cu pricina… De curând am răscolit toate hârţoagele din biblioteca oraşului şi am dat de o schiţă a unei străzi care arăta exact ca cea pe care trecusem eu… Numai că strada respectivă existase până în anul 1780, când fusese mistuită de un incendiu!… Tot în documentele acelea scria că nu scăpaseră cu viaţă decât trei dintre locuitorii străzii respective!… Spuneţi-mi sunt eu nebun? Cum aş fi putut eu să trec, în 1992, pe o stradă care nu mai exista din 1780? Cum se poate explica asta?…”

Dl. Radu F., medic, membru al Societăţii Române de Parapsihologie, a avut amabilitatea să încerce o explicaţie a ciudatului fenomen.

„Asemenea lucruri s-au mai întâmplat, se cunosc chiar câteva cazuri celebre de oameni care s-au întors în timp… În terminologia noastră, astfel de treceri se numesc «capcanele timpului». De altfel, explicaţii logice nu există pentru asta, singurul lucru pe care mi-aş permite să-l afirm ar fi că subiecţii unor astfel de întâmplări, au o predispoziţie naturală pentru asemenea întoarceri în timp, predispoziţii existente şi palpabile numai la nivelul subconştientului…


Chiar dacă pare o întâmplare, hai să-i zic de domeniul science-fiction-ului, şi aceasta pentru că cei mai mulţi dintre noi refuzăm să credem că Natura ne-ar permite să păşim în alt timp, în alte epoci, eu continui să cred că acest lucru este cu putinţă… Într-o zi, cred că ştiinţa va fi capabilă să ofere o explicaţie pentru asemenea fenomene sau cel puţin va încerca, oferindu-le un nume adecvat, o categorie… De îndată ce botezi ceva într-un anumit fel, acest «botez» devine un substitut pentru fenomenul în sine… Se va ajunge, cu certitudine, într-o zi la cunoaşterea reală a tuturor secretelor timpului şi la înţelegerea lor.”


http://www.efemeride.ro/
 
Back
Top