In anul 1974, Fred Astaire isi surprinde fanii, dar si pe cei care credeau ca poate doar sa danseze, jucand in singurul rol care i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar. “Infernul din zgarie-nori” (”The Towering Inferno”, 1974) este un film ce avea sa prevesteasca tragedia ce va zguduie America cateva decenii mai tarziu.
Cel mai inalt turn din San Francisco isi are inaugurare la etajul 135. Venit dupa o lunga vacanta, arhitectul cladirii observa ca aceasta nu a fost realizata tocmai dupa schitele sale. Dar aceasta constatare vine prea tarziu, deoarece se produce un scurt circuit si etajul, unde are loc petrecerea, ia foc. De aici incepe lupta cu flacarile, lupta pentru a ramane in viata cand turnul de sticla se transforma intr-o torta iar oamenii sunt blocati inauntru, fara sa aiba posibilitatea de a iesi. Vi se pare cunoscut scenariul?
Este un film captivant care o sa va tina cu sufletul la gura, asa ca nu va lasati pacaliti de cele doua ore si cate minute peste, chiar o sa treaca repede si o sa fie foarte incarcate si o sa va puna ceva pe ganduri.
Acest film este un recital al unor actori de prima-mana precum Paul Newman, in rolul arhitectului, Steve McQueen, cel care se lupta impotriva flacarilor dar si a fricii care s-a instalat, Faye Dunaway, William Holden si Fred Astaire.
Este un film pe care eu vi-l recomand vineri seara, sa-l vizionati impreuna cu cineva drag, in cazul in care nu prea rezistanti la suspans. Daca vreti sa vedeti o poveste care arata omul pus in situatii limita, omul intre curaj si frica, intre lupta si abandon, intre alegerea de a trai sau a muri, atunci urmariti “Infernul din zgarie-nori” si descoperi un nou Fred Astaire, care o sa va placa daca ii dati o sansa.
Poti citi pe tema asta si
ans + muzica + talent = Fred AstaireMuzica si dansul creeaza fantezia in "Swing Time"Arta, compromis si iubire in "Orchestra Ambulanta"DiCaprio in noul film al lui Mel GibsonPrimul triumf al lui Fellini, "La Strada"
Posted on Fri, 22 Jan 2010 17:27:51 +0000 at http://www.stiridebine.ro/infernul-din-zgarie-nori-film
Comments: http://www.stiridebine.ro/infernul-din-zgarie-nori-film#comments