Isihasmul, de la Palamas la Ghelasie

[Admin1]

O cale minunata, plina de farmec si sudoare spirituala in lupta permanenta cu propriile umbre ale fiintei si cu o destinatie in taramurile mantuirii este isihasmul.Disciplina, filosofia cat si practica isihasmului au radacini vechi, inca din timpurile sfintilor pustnici egipteni si cu marturii vii in tradititia monastica atonita.De multe ori Isihasmul a fost comparat, cu vechile practici orientale, avand la baza posturi (pozitii ale corpului in meditatie), tehnici de respiratie, rugaciuni care se repeata in armonie cu respiratia (comparate cu mantrele), regimuri alimentare asemanatoare cat si filosofii cu multe puncte in comun. Practicanţii isihasmului resping aceste comparatii pe motivul că posturile corporale şi tehnicile de respiraţie practicate în isihasm sunt considerate de importanţă instrumentală, pe primul loc fiind rugăciunea şi Graţia divină sau Harul. Această nuanţă este importantă deoarece în Creştinism, spre deosebire de religiile orientale, desăvârşirea şi mântuirea nu poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar şi Harul lui Dumnezeu.Isihasmul se mai numeste si palamism, iar formele sale cunoscute provin din traditia monastică a Muntelui Athos.Potrivit acestei doctrine, creştinul sau monahul trebuie să trăiască în pace şi linişte, împăcând trupul cu sufletul, menţinându-se într-o stare contemplativă. Se practica permanent aşa-numita rugăciune a inimii sau a minţii ("Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul"), o formulă menită a ţine trează conştiinţa bunătăţii dumnezeirii şi a statutului nostru de creatură păcătoasă. Aşa cum îl cunoaştem azi, în forma sa sistematizată, Isihasmul este învăţătura marelui teolog Grigore Palamas (arhiepiscop al Tesalonicului între 1347 şi 1359). Acesta preia şi îmbogăţeşte principiile Sf. Grigore Sinaitul, în urma unei provocări a lui Varlaam Calabrezul, un monah ortodox calabrit (italo-grec), probabil influenţat de nominalismul occidental. Astfel, curentul isihast se înfăţişează ca o dispută începută în 1338, între Palamas şi Varlaam, doi teologi importanţi ai lumii bizantine.In afara disputelor de ordin teologic , care pana la urma,au importanta cea mai nesemnificativa in istoria Isihasmului si a bisericii, Isihasmul este o cale launtrica deosebita a crestinismului ce imbina armonia trupeasca cu cea mentala, sufleteasca.„Se vizează dobândirea liniştii interioare şi minimalizarea simţurilor corporale, conform modelului lui Evagrie Ponticul şi a unei vechi tradiţii ascetice greceşti. Aceasta presupune "retragerea" individului în sine, îndreptarea atenţiei spre mintea necorporală. Sfântul Ioan Sinaitul descrie practica isihastă ca pe un exil pe înălţimi în vederea rugăciunii şi supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoţii. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoţii") care îl pândesc.Rugăciunea lui IisusScopul isihastului este cunoaşterea faţă către faţă a lui Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca pe o invocaţie a lui Hristos însuşi. Aceasta este încă o diferenţă fundamentală faţă de tehnicile ascetice orientale, unde puterea formulelor mantrice este in objecto. Pentru isihast, repetarea pur formală a silabelor rugăciunii este considerată periculoasă.Practicarea rugăciunii lui Iisus, numită şi "Rugăciunea inimii", trebuie să aibă loc în umilinţă. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant.Practicarea rugăciunii inimii este continuă şi automată, ducând la dobândirea unei stări mentale de nepsis (sobrietate, neutralitate), acea stare mentală care a devenit imună la gândurile ispititoare.Coborârea minţii în inimăUn alt element al practicii isihaste este "coborârea minţii (nous) în inimă", pentru ca rugăciunea şi sobrietatea să se localizeze în amândouă. Sensul acestei coborâri nu pare să fie unul metaforic ci, în acord cu psihologia isihastă, este un fenomen real.Mintea coborâtă în inimă semnifică o unire a facultăţii intelectuale cu cea imaginativă sau fantastică, astfel încât devine posibilă atingerea unei stări de sobrietate totală, fără imagini mentale şi fără tentaţii. Mintea atinge o linişte profundă, punctată doar de sunetele rugăciunii.Păzirea minţiiAcest stadiu este numit "păzirea minţii" şi reprezintă scopul practic al isihastului, condiţia de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent.” (conform „Dictionarul Religiilor” 2003)O carte ce merita citita macar pentru un plus de cultura este „ Pelerinul Rus”.Cartea descrie pasii unui om insetat de Dumnezeu ce vrea sa patrunda , sau mai bine spus sa se lase patruns de rugaciunea inimii „ Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul”.Sau poate ca nu am spus bine carte ci un jurnal al unui sfant si necunoscut isihast.Cea mai importanta figura in isihasmul ortodox romanesc este parintele Ghelasie Gheorghe (1944-2003), ieromonah si staret la manastirea Frasinei.Parintele Ghelasie era un om deosebit si special nu numai ca infatisare ci si ca interior, ca suflet indumnezeit purtator de har divin.In urma sa a lasat cateva carti pretioase cu filosofia elaborata de sfintenia sa intr-ale medicinei isihaste.Cartile sale sunt unele din putinele manuscrise religioase cu caracter profund ezoteric.Pentru cei ce nu cunosc scrierile sale am sa atasez cateva randuri in cadrul articolului, urmand ca articolul de saptamana viitoare sa scoata in evidenta mai mult caracterul esoteric cat si exoteric al filosofiei isihaste.Acceptarea si descifrarea altor cutume din profunzimile altor credinte nu fac decat sa aduca un plus de maretie crestinismului.Probabil ca multora nu le suna foarte bine termenul de „esoteric” in ceea ce priveste isihasmul sau religia ortodoxa.Di pacate termenul de esoteric a fost gresit asociat cu paranormalul sau cu excrocii din domeniu.Pe de alta parte esoterismul este ,iarasi, prost considerat ca fiind ceva intunecat sau care ar avea de-a face cu vrajitoria sau cu practici indoielnice din punct de vedere moral.Este ca si cum am spune ca studiul Istoriei Religiilor este o abatere de la calea spirituala si religioasa.Termenul de ezoteric semnifica ceva care poate fi inteles de cei initiati, ceva cu caracter ascuns, secret.Din acest punct de vedere Apocalipsa Sfantului Ioan este primul manuscris ezoteric din istoria crestinismului.Asadar, Isihasmul cuprinde nuante profunde, ascunse la inceput ochiului profan, patrunzatoare celui ce le simte si pricepe si ezoterice celui ce le studiaza.Studiul energiilor interioare, contemplarea buricului ca centru de echilibru si purtator de forte esentiale trupului si sufletului, tehnicile de respiratie in cadrul rostirii rugaciunilor cat si Sfantul Graal al coborarii mintii in inima sau mai bine zis contopirii acestora, scoate in evidenta caracterul ezoteric.Sa urmarim cateva randuri din cartea „ Medicina Isihasta” scrisa de parintele Ghelasie Gheorghe.„Ce este boala? Este efectul “păcatului”. Dar celui bolnav nu i se mai impută direct păcatul, că însăşi boala este o “Răstignire”, cu tinderea spre “ÎNVIERE - tămăduirea”.În boală trebuie să “treci” prin “răstignire-suferinţă”, dar cu Nădejdea nestrămutată a ÎNVIERII. Cine nu are această “Nădejde, este un “condamnat”...A “Nădăjdui” este o “PORUNCĂ” a Lui DUMNEZEU, “care nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui ca să fie Viu”.Nu te speria de “suferinţă”, dar caută alinarea şi chiar vindecarea ei. Pentru Creştini, CRUCEA este “Biruinţa suferinţei”, nu însăşi suferinţa.Ca Medicină Isihastă, noi indicăm o dublă terapie, atât a Sufletului cât şi a trupului, ca integralitate. Păcatul la Om s-a produs prin “mâncarea din pomul morţii”. Aici noi vedem “rădăcina” bolii.“Locul memoriilor păcatului” este în “trup” şi Sufletul este doar “rănit” de acestea. Sufletul “participă” la “memoriile păcatului trupesc”, dar “Firea de Suflet” este dincolo de acestea.Biblic, DUMNEZEU face mai întâi “Trupul” şi apoi Creează Sufletul pe care îl “Suflă” după “măsurile Trupului”. Sufletul este Creat după “Memorialul-măsurile” Trupului. Anticii filosofi, consideră Spiritul -Sufletul ca “Informaţia” corpului, pe baza cărei se “formează Corpul. Biblic, este tocmai invers. “Trupul” este “Informaţionalul” Sufletului.Marea importanţă a Trupului din Creştinism, trebuie cu insistentă evidenţiată.Omul nu este UNIREA Spiritului cu Trupul, ci tocmai în orientarea cealaltă, a UNIRII Trupului cu Spiritul.Atenţie la această distincţie, ca “sens de la “Trup” spre Spirit (nu de la Spirit spre Trup cum zic anticii).Omul nu este “Spirit întrupat”, ci este “Trup În - Spiritualizat”.La antici, Spiritul se face şi '“materie”, pe când Biblic, “materia” nu se face şi “Spirit”, ci “UNEŞTE “materia cu Spiritul” şi face un “COMUN neamestecat”, adică se “face Trup”.Atenţie la accepţiunea Creştină a Trupului, care nu este “simpla materie”, ca la antici, ci este “UNIREA materiei cu Spiritul”.Concepţia că Spiritul se poate “face o_manifestare materială” este tot aşa de greşită ca şi considerarea că “materia poate evolua şi deveni şi Spirit”.Spiritul nu se face “manifestare materială”, ci “Participă” la “manifestarea materiei”. Şi de asemenea, “materia” nu devine Spirit, ci “Participă” la cele Spirituale.În sensul Creştin, nu se pune problema “Spirit şi materie”, ci problema “'Suflet şi Corp”. Corpul este “întâlnirea” într-un “Comun” al Sufletului şi al materiei. Ca Antropologie Creştină, Fiinţa Omului este „SUPRAFORMĂ - Asemănarea” CHIPULUI Lui DUMNEZEU, este Formă Creată ca Suflet şi energii de Suflet ca materie şi UNIREA acestora într-un “Comun”, ca_Trup.Trupul-corpul nostru nu este simpla materie, ci un “Memorial de Comun Fiinţial propriu”.Paradoxal, “Centrarea Fiinţialului” nostru nu este în Suflet, ci în Trup, care devine astfel “Templul Sacru” al Fiinţei. Şi păcatul a atins tocmai “SACRALITATEA” Trupului, care 1-a făcut “casa păcatului şi a morţii”. De aceea DOMNUL HRISTOS a ÎNVIAT cu TRUPUL şi L-a RIDICAT la Cer, că TRUPUL este UNITATEA SACRĂ a Fiinţialului Propriu.Încă odată menţionăm, ca Trupul să nu se confunde cu simpla materie, ci să fie considerat “Comunul de Întâlnire” dintre Suflet şi materie. “HAINA de DUH”, ca “Trup înduhovnicit”, este tocmai această SACRALITATE” a Trupului - UNITĂŢII, ICONICUL Creştin.A reface “Sacralitatea” Trupului, este “metoda” Medicinii noastre Isihaste. Şi Omul a stricat această Sacralitate prin “mâncarea păcătoasă”, deci prin “Mâncarea ne-păcătoasă” să se revină la Sacralitate.Trupul fiind un “Comun” al Sufletului şi al materiei, deci trebuie o Mâncare Sufletească Sfântă şi o mâncare materială ne distructivă-sănătoasă. Să se treacă urgent la o “Mâncare Sufletească şi materială” Sănătoasă, este condiţia tratării bolilor.”„Nu poti renasteIntr-o clipaViata este in continua incercare”Xi Murong – Poet chinez

Posted on Wed, 03 Feb 2010 03:34:00 -0800 at http://carareauniversului.blogspot.com/2010/02/isihasmul-de-la-palamas-la-ghelasie.html
Author: Doru Bem