Recent a apărut o nouă carte, “Evanghelia Tainica a Împărăţiei Cerurilor şi Pământurilor” de Ioan Suciu, în Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca. Deosebită din toate punctele de vedere, noua carte se afirmă a fi noua Evanghelie a acestui timp, Evanghelia poporului român şi a CELEI DE A DOUA VENIRII A LUI IISUS HRISTOS.
Cartea poate fi gasită aici:
http://www.piata-cartii.ro/index.php?page=detalii&id=27702
Cu binecuvântarea lui Ler Dumnezeu şi a adevărului Cuvântului Său, vă redau un fragment din carte despre misterul Atlantidei.
ATLANTIDA ŞI TAINA MĂRII NEGRE
Sfârşitul Împărăţiei Raiului este în legătură cu trădarea lui Satan, cu căderea acestuia din sfinţenie, cu distrugerea Ţării Raiului în timpul războiului dintre Satan şi Dumnezeu şi cu înşelăciunea împrăştierii limbilor, a omenirii şi popoarelor Ţării Raiului. A vorbi despre această istorie, înseamnă să spunem câteva cuvinte şi despre continentul cel tainic al amintirii omeneşti, Atlantida.
Atlantida, lume şi pământ de legendă, a existat într-adevăr. Pe locul unde se întinde astăzi Marea Neagră, Mar Nero sau Mare Nigra, încă înainte de Naşterea Omului se găsea o lume minunată, o ţară a zeilor, locuită nu de oameni, ci de îngeri ai lui Dumnezeu, numită Atlantida. Această ţară, fiind o ţară a îngerilor, era o super- civilizaţie de esenţă divină, în care, locuitorii ei cunoşteau şi se bucurau de toată ştiinţa şi ajutorul lui Dumnezeu. Atlantida era o civilizaţie de un nivel neatins până astăzi de către omenirea Pământului.
Aici, era ţara dăruită îngerilor de către Ler Dumnezeu, spre a trăi şi a se bucura cu toţii împreună, după Legea Sfântă a Dumnezeirii cereşti.
În Atlantida, îngerii puteau să-şi întemeieze şi familii adevărate, legându-se prin căsătorie cu femei din Ţara Raiului.
Şi, aceasta s-a întâmplat chiar şi conducătorului lor, Satan, comandantul suprem al oştilor cereşti, care şi-a întemeiat o familie omenească în Munţii Carpaţi.
Iată că, la un moment dat, în sfinţenia Atlantidei se întâmplă o mutaţie: îngerii atlanţi părăsesc sfinţenia vieţii şi cad în păcatul sodomiei. Din împerecherea lor au început să se nască monştri, demoni şi duhuri ale răului.
Această stare a fost cunoscută de Domnul, care refuză să binecuvânteze această viaţă şi cere atlanţilor să părăsească păcatul şi fărădelegea.
Atlanţii nu au urmat porunca Domnului, căci, fiind îngeri şi nemuritori, credeau că pot trăi aşa şi mai departe, fără de Dumnezeu şi în fărădelegea păcatului.
Aşa că, cu toată porunca lui Dumnezeu, atlanţii persistă mai departe în păcat şi fac presiuni asupra Domnului să le accepte acest mod de viaţă denaturat şi născător de monstruozitate.
Acesta a fost începutul conflictului şi al războiului dintre oştile cereşti şi cele ale atlanţilor. Atlanţii, devenind putere demonică, nu numai că îL ameninţă pe Ler Împărat cu războiul, ci îL şi atacă.
Acesta este timpul în care, din rău se face mai rău: războiul devine şi mai ucigător, după trădarea lui Satan şi trecerea lui alături de îngerii păcatului, în calitate de comandant suprem.
În acest mod, atlanţii duc un război nemaipomenit contra poporului Raiului şi împotriva Puterilor cereşti. Satan atacă Ţara Raiului cu toată puterea armată a Atlatidei, putere creată de către însuşi Io Ler Dumnezeu, pentru apărarea Raiului pământesc.
La această forţă uriaşă s-a adăugat pentru prima oară şi intervenţia monştrilor, a demonilor, a duhurilor rele şi a armelor lor dătătoare de moarte. Căci, în acest timp Satan a inventat ceea ce astăzi oamenii numesc « raza morţii », lumina neagră invizibilă, cu efect distrugător de putere infernală. Căci, demonii răului au descoperit ceea ce încă nu exista până atunci, arma dătătoare nu numai de moarte, ci şi de pieire totală şi veşnică.
Dacă moartea dată de Dumnezeu omului, înseamnă trecerea într-o altă formă de existenţă a vieţii nemuritoare, moartea satanică înseamnă nu numai moartea trupului, ci şi pieirea sufletului dumnezeiesc, până atunci niciodată muritor.
Este ceea ce astăzi înseamnă bomba atomică, numai că, bomba atomică, cât ar fi ea de distrugătoare, nu poate distruge şi sufletul omului. Sufletul, parte divină a existenţei omeneşti, putea fi distrus doar de raza infernală, laserul puterii satanice.
În lupta cu Dumnezeu, planul lui Satan era să distrugă mai întâi Ţara Raiului, iar mai apoi, întreaga Dumnezeire. Şi, pentru că Domnul se găsea în Ţara Raiului, aici s-au dat şi luptele cele mai mari.
Acest război a fost atât de groaznic încât s-a cutremurat Cerul şi Pământul, împreună cu întregul Univers al celor văzute şi nevăzute.
Războiul dintre Satan şi Dumnezeu a durat zece ani şi s-a sfârşit prin înfrângerea forţelor satanice şi îngroparea acestora sub Marea Neagră de astăzi.
Dragii Mei, vă scriu această istorie să puteţi înţelege ceea ce, mii de ani, omul nu a putut pricepe, adevărul apariţiei stăpânirii puterilor satanice, ale morţii veşnice, adevărul Atlantidei şi al formării Mării Negre.
Odată posesor al Cuvântului satanic şi al puterii dătătoare de moarte şi pieire, a apărut o nouă lume şi o nouă stăpânire, Lumea Infernului Satanic şi Stăpânirea Morţii Veşnice.
Prin Satan a apărut moartea, stricăciunea, molimele, bolile, viruşii şi microbii tuturor bolilor, au apărut demonii şi duhurile răului, ale înşelăciunii, ispitei şi păcatului de tot felul, a apărut suferinţa şi moartea veşnică. Peste această lume s-a aşezat Stăpânitorul ei, devenit el însuşi Răul Cel Mare, pricină, rădăcină, mamă şi tată al Răului cel Mare.
Stăpânirea lui Satan, a demonilor, a monştrilor şi a duhurilor pustiilor a fost forţa care a zdruncinat Puterile cereşti şi Dumnezeirea Cea Sfântă a lui Ler Dumnezeu.
Ca să înţelegeţi cât de violent a fost acest război, vă pot scrie cum a venit sfârşitul lui. Pe când grozăvia luptelor era tot mai mare, Satan a rupt o piatră uriaşă din planeta Marte şi a aruncat-o asupra Pământului.
Ca să apere Ţara Raiului de distrugere şi să pună capăt monstruozităţii războiului, Ler Dumnezeu a deviat traiectoria acestui imens bolid şi l-a aruncat peste Atlantida, cutremurând întreg Pământul.
Astfel, Atlantida s-a scufundat, acoperind sub ea întreaga lume a îngerilor şi demonilor Răului. Iar pe deasupra, în anul 4366 î.H., s-au prăbuşit în abisuri de necrezut apele tăcute ale Mării Mediterane, acoperind Atlantida, una dintre minunăţiile Creaţiei divine.
S-a creat astfel o nouă mare, Marea Neagră, cea mai adâncă şi mai tainică dintre toate mările interioare ale Pământului, după cum şi cercetările ştiinţifice o confirmă. Prăbuşirea Atlantidei, spune Cuvântul lui Dumnezeu, a zguduit temeliile Pământului, acoperind şi ducând în abisuri toată oastea şi civilizaţia demonică a lui Satan. Acolo, în abisul întunecat, zac îngerii, demonii şi monştrii păcatului, cei care s-au ridicat împotriva ordinii Stăpânirii lui Dumnezeu.
Aşa s-a sfârşit istoria Atlantidei, super-civilizaţie şi monstruozitate infernală care a adus sfârşitul Împărăţiei Raiului pământesc.
Iar numele Mării „Negre” a rămas până astăzi mărturie despre cataclismul cel mare, care a ascuns în taina apelor albastre povestea atât de întunecată a Atlantidei.
Despre scufundarea Atlantidei şi apariţia Mării Negre mai vorbesc încă amintirile popoarelor, legendele şi credinţele pământului.
Şi vorbesc, astăzi, mai ales oamenii de ştiinţă.
Acesta este Adevărul, spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Cartea poate fi gasită aici:
http://www.piata-cartii.ro/index.php?page=detalii&id=27702
Cu binecuvântarea lui Ler Dumnezeu şi a adevărului Cuvântului Său, vă redau un fragment din carte despre misterul Atlantidei.
ATLANTIDA ŞI TAINA MĂRII NEGRE
Sfârşitul Împărăţiei Raiului este în legătură cu trădarea lui Satan, cu căderea acestuia din sfinţenie, cu distrugerea Ţării Raiului în timpul războiului dintre Satan şi Dumnezeu şi cu înşelăciunea împrăştierii limbilor, a omenirii şi popoarelor Ţării Raiului. A vorbi despre această istorie, înseamnă să spunem câteva cuvinte şi despre continentul cel tainic al amintirii omeneşti, Atlantida.
Atlantida, lume şi pământ de legendă, a existat într-adevăr. Pe locul unde se întinde astăzi Marea Neagră, Mar Nero sau Mare Nigra, încă înainte de Naşterea Omului se găsea o lume minunată, o ţară a zeilor, locuită nu de oameni, ci de îngeri ai lui Dumnezeu, numită Atlantida. Această ţară, fiind o ţară a îngerilor, era o super- civilizaţie de esenţă divină, în care, locuitorii ei cunoşteau şi se bucurau de toată ştiinţa şi ajutorul lui Dumnezeu. Atlantida era o civilizaţie de un nivel neatins până astăzi de către omenirea Pământului.
Aici, era ţara dăruită îngerilor de către Ler Dumnezeu, spre a trăi şi a se bucura cu toţii împreună, după Legea Sfântă a Dumnezeirii cereşti.
În Atlantida, îngerii puteau să-şi întemeieze şi familii adevărate, legându-se prin căsătorie cu femei din Ţara Raiului.
Şi, aceasta s-a întâmplat chiar şi conducătorului lor, Satan, comandantul suprem al oştilor cereşti, care şi-a întemeiat o familie omenească în Munţii Carpaţi.
Iată că, la un moment dat, în sfinţenia Atlantidei se întâmplă o mutaţie: îngerii atlanţi părăsesc sfinţenia vieţii şi cad în păcatul sodomiei. Din împerecherea lor au început să se nască monştri, demoni şi duhuri ale răului.
Această stare a fost cunoscută de Domnul, care refuză să binecuvânteze această viaţă şi cere atlanţilor să părăsească păcatul şi fărădelegea.
Atlanţii nu au urmat porunca Domnului, căci, fiind îngeri şi nemuritori, credeau că pot trăi aşa şi mai departe, fără de Dumnezeu şi în fărădelegea păcatului.
Aşa că, cu toată porunca lui Dumnezeu, atlanţii persistă mai departe în păcat şi fac presiuni asupra Domnului să le accepte acest mod de viaţă denaturat şi născător de monstruozitate.
Acesta a fost începutul conflictului şi al războiului dintre oştile cereşti şi cele ale atlanţilor. Atlanţii, devenind putere demonică, nu numai că îL ameninţă pe Ler Împărat cu războiul, ci îL şi atacă.
Acesta este timpul în care, din rău se face mai rău: războiul devine şi mai ucigător, după trădarea lui Satan şi trecerea lui alături de îngerii păcatului, în calitate de comandant suprem.
În acest mod, atlanţii duc un război nemaipomenit contra poporului Raiului şi împotriva Puterilor cereşti. Satan atacă Ţara Raiului cu toată puterea armată a Atlatidei, putere creată de către însuşi Io Ler Dumnezeu, pentru apărarea Raiului pământesc.
La această forţă uriaşă s-a adăugat pentru prima oară şi intervenţia monştrilor, a demonilor, a duhurilor rele şi a armelor lor dătătoare de moarte. Căci, în acest timp Satan a inventat ceea ce astăzi oamenii numesc « raza morţii », lumina neagră invizibilă, cu efect distrugător de putere infernală. Căci, demonii răului au descoperit ceea ce încă nu exista până atunci, arma dătătoare nu numai de moarte, ci şi de pieire totală şi veşnică.
Dacă moartea dată de Dumnezeu omului, înseamnă trecerea într-o altă formă de existenţă a vieţii nemuritoare, moartea satanică înseamnă nu numai moartea trupului, ci şi pieirea sufletului dumnezeiesc, până atunci niciodată muritor.
Este ceea ce astăzi înseamnă bomba atomică, numai că, bomba atomică, cât ar fi ea de distrugătoare, nu poate distruge şi sufletul omului. Sufletul, parte divină a existenţei omeneşti, putea fi distrus doar de raza infernală, laserul puterii satanice.
În lupta cu Dumnezeu, planul lui Satan era să distrugă mai întâi Ţara Raiului, iar mai apoi, întreaga Dumnezeire. Şi, pentru că Domnul se găsea în Ţara Raiului, aici s-au dat şi luptele cele mai mari.
Acest război a fost atât de groaznic încât s-a cutremurat Cerul şi Pământul, împreună cu întregul Univers al celor văzute şi nevăzute.
Războiul dintre Satan şi Dumnezeu a durat zece ani şi s-a sfârşit prin înfrângerea forţelor satanice şi îngroparea acestora sub Marea Neagră de astăzi.
Dragii Mei, vă scriu această istorie să puteţi înţelege ceea ce, mii de ani, omul nu a putut pricepe, adevărul apariţiei stăpânirii puterilor satanice, ale morţii veşnice, adevărul Atlantidei şi al formării Mării Negre.
Odată posesor al Cuvântului satanic şi al puterii dătătoare de moarte şi pieire, a apărut o nouă lume şi o nouă stăpânire, Lumea Infernului Satanic şi Stăpânirea Morţii Veşnice.
Prin Satan a apărut moartea, stricăciunea, molimele, bolile, viruşii şi microbii tuturor bolilor, au apărut demonii şi duhurile răului, ale înşelăciunii, ispitei şi păcatului de tot felul, a apărut suferinţa şi moartea veşnică. Peste această lume s-a aşezat Stăpânitorul ei, devenit el însuşi Răul Cel Mare, pricină, rădăcină, mamă şi tată al Răului cel Mare.
Stăpânirea lui Satan, a demonilor, a monştrilor şi a duhurilor pustiilor a fost forţa care a zdruncinat Puterile cereşti şi Dumnezeirea Cea Sfântă a lui Ler Dumnezeu.
Ca să înţelegeţi cât de violent a fost acest război, vă pot scrie cum a venit sfârşitul lui. Pe când grozăvia luptelor era tot mai mare, Satan a rupt o piatră uriaşă din planeta Marte şi a aruncat-o asupra Pământului.
Ca să apere Ţara Raiului de distrugere şi să pună capăt monstruozităţii războiului, Ler Dumnezeu a deviat traiectoria acestui imens bolid şi l-a aruncat peste Atlantida, cutremurând întreg Pământul.
Astfel, Atlantida s-a scufundat, acoperind sub ea întreaga lume a îngerilor şi demonilor Răului. Iar pe deasupra, în anul 4366 î.H., s-au prăbuşit în abisuri de necrezut apele tăcute ale Mării Mediterane, acoperind Atlantida, una dintre minunăţiile Creaţiei divine.
S-a creat astfel o nouă mare, Marea Neagră, cea mai adâncă şi mai tainică dintre toate mările interioare ale Pământului, după cum şi cercetările ştiinţifice o confirmă. Prăbuşirea Atlantidei, spune Cuvântul lui Dumnezeu, a zguduit temeliile Pământului, acoperind şi ducând în abisuri toată oastea şi civilizaţia demonică a lui Satan. Acolo, în abisul întunecat, zac îngerii, demonii şi monştrii păcatului, cei care s-au ridicat împotriva ordinii Stăpânirii lui Dumnezeu.
Aşa s-a sfârşit istoria Atlantidei, super-civilizaţie şi monstruozitate infernală care a adus sfârşitul Împărăţiei Raiului pământesc.
Iar numele Mării „Negre” a rămas până astăzi mărturie despre cataclismul cel mare, care a ascuns în taina apelor albastre povestea atât de întunecată a Atlantidei.
Despre scufundarea Atlantidei şi apariţia Mării Negre mai vorbesc încă amintirile popoarelor, legendele şi credinţele pământului.
Şi vorbesc, astăzi, mai ales oamenii de ştiinţă.
Acesta este Adevărul, spune Cuvântul lui Dumnezeu.