anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cred ca ar fi nimerit sa discutam si despre monarhie si o sa incepem cu un subiect "usurel" care sa ne readuce in memorie trecutul si regii Romaniei cu bune si cu rele chiar daca doar din documente.
Nunţile suveranilor români, show-uri mediatice de epocă
ISTORIE.
"Breaking news"-urile în cazul nunţilor regale ale suveranilor României erau prilej de dezbatere politică şi de scandal în paginile ziarelor de altădată
Ziarul „Universul” deschidea ediția din 12 martie 1921 cu fotografiile Principelui Carol și al Principesei Elena a Greciei
Cu mult timp înainte să urmărească nunta Prinţului William cu Kate Middleton, ca tot pământeanul cu televizor şi internet, românii "prindeau" veşti despre fastul şi controversele din jurul căsătoriilor propriilor lor suverani. Ziarele vremii nu ratau tentele de scandal, chiar dacă le "serveau" uneori cu puţină întârziere.
Chiar şi în absenţa - din motive obiective - a vreunei televiziuni de ştiri, nunta lui Carol I a pus poporul pe jar: la Iaşi, s-au ţinut slujbe pentru sănătatea cuplului regal şi jandarmii au avut grijă ca locuitorii să aprindă lumina în casă. Căsătoria nepotului său, Ferdinand, cu viitoarea Regină Maria, a devenit, în 1893, prilej de atacuri politice din partea opozanţilor monarhiei.
Peste alte trei decenii, familia regală încerca să spele urmele unui scandal: după ce o luase de nevastă pe "Zizi" Lambrino, la Odessa, viitorul rege Carol al II-lea o aducea la Bucureşti pe principesa Elena a Greciei. Evenimentul desfăşurat la Atena a fost urmărit pas cu pas de români, în pagini întregi dedicate de ziarele vremii. "Pe tot parcursul până la mitropolie, principii sunt întâmpinaţi cu urale şi flori. În trăsură se aruncă zeci de porumbei albi, legaţi cu panglici româneşti şi greceşti. Înapoierea la palat întrece orice descriere. Poporul a condus în triumf pe noii căsătoriţi. Mireasa strălucind de frumuseţe purta voalul dăruit de oraşul Bucureşti", scria ziarul "Universul" în martie 1921.
Mihai şi Ana de Bourbon-Parma - pe care o cunoscuse la Londra, în timpul nunţii actualei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii - s-au căsătorit tot la Atena, la câteva luni după ce tânărul suveran a fost silit să abdice. Nunta a fost marcată şi de o "încurcătură" religioasă: Vaticanul nu privea cu ochi buni căsătoria Principesei cu un ortodox.
PRIMA NUNTĂ REGALĂ
Logodna lui Carol I a luminat străzile Iaşului la comandă
Pe 13 noiembrie 1869, ziarul ieşean "Dreptatea" (autointitulat "Foaia intereselor poporului"), nu deschidea prima pagină cu litere de-o şchioapă, ci, pe principiul jurnalistic al vremii, cu litere mici şi cu o rectificare. În numărul 182 "sʼa strecuratu o eroare de tipariu", scriau redactorii gazetei, greşeală adusă la cunoştinţă de la un cititor din Focşani. Dedesubt, o ştire care îţi poate scăpa azi, fără fotografii stridente şi titluri pompoase, îşi găsea loc între această rectificare şi un anunţ din care reiese că autorităţile ieşene urmau să acorde un ajutor locuitorilor din Tofăleni, alungaţi "din caminele strabune de baronulu unguru Carolu de Aporu".
Adaptată din limba română a vremii, ştirea din gazetă anunţa, sec: "Măria Sa Domnitorul şi Măria Sa Doamna astăzi au trebuit să facă intrarea Lor în metropola Ţării, în mijlocul manifestaţiunilor de bucurie a populaţiei Române din tot lungul drumului dintre Giurgiu şi Bucureşti".
Carol I, ajuns în Principatele Române cu trei ani înainte, urma să-şi încheie călătoria în Germania, voiaj făcut cu scopul de a-şi găsi o soţie. Elisabeta de Neuwied devenea astfel consoarta suveranului Principatelor Române, legătură ce avea să fie documentată de istorici drept una "rece", potrivită după firea lui Carol I.
O slujbă în provincie pentru suveran
Presa vremii din provincie, de la Iaşi, marchează momentul, discret, fără dezbateri despre vestimentaţia celor doi conducători sau despre invitaţii de la nuntă, tocate astăzi în paginile ziarelor.
"Noi dorim Augustilor Soţi viaţă casnică fericită şi naţiunii un început de prosperare în toate direcţiunile activităţii ei, prin sfântă păzire a legilor şi insituţiunilor ţării sud Domnia Înălţimilor Lor. Bucuria sosirii în Ţară a Augustilor soţi este viu împărtăşită şi de cetăţenii ieşeni", scrie "Dreptatea", pe 13 noiembrie 1869, după zece zile de la nunta Principelui Carol cu Elisabeta de Neuwied. Astfel, la Mitropolie, arată articolul, a fost ţinută o slujbă pentru suverani, la care au asistat "titularii tuturor autorităţilor civile, militare şi bisericeşti şi reprezentanţii puterilor străine, care, după terminarea serviciului divin, au mers la palat şi au adresat d-lui Prefect de Poliţie omagiile lor respectuoase pentru Măriile Lor".
"Graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale"
Cu câteva săptămâni înainte, însă, acelaşi ziar ieşean arată că, cel puţin acolo, în "a doua capitală a ţării", nimeni n-a ştiu mare lucru despre intenţiilor de căsătorie ale noului suveran. Până într-o zi de octombrie, când străzile şi locuinţele oraşului au fost, brusc, şi surprinzător pentru acele vremuri, luminate. Şi nu oricum, ci la comandă.
"Iaşi, 8 octombrie 1869. Evenimentul zilei la noi este iluminaţiunea de aseară a oraşului, dar care nu s-a ştiut pentru ce se face, în afară de agenţii administrativi care comandau demonstraţiunea din casă în casă, în tot lungul străzilor, şi poate de către jandarmii călare puşi spre a menţine ordinea în defilarea presupusă a oamenilor şi trăsurelor în toate direcţiunile. Insă de îndată câteva cuvinte începură a circula de la om la om, care făcură cam pe toţi ieşenii a ştii că iluminaţiunea avea de scop serbarea logodnei Măriei Sale Domnitorului cu o principesă germană. Atâta totu se ştia aseară", scrie gazeta.
A doua zi, pe lumina zilei, de data asta venea şi clarificarea: o telegramă trimisă de însuşi Carol I din Germania către consiliul de miniştri, plus câteva precizări transmise de Mihail Kogălniceanu, informează că "viitoarea Doamnă a Românilor este fiica principesei Maria de Vied şi a defunctului principe Herman de Vied, a căror familie, suverană asupra principatului de Vied până la anul 1806, este de aproape înrudită cu curţile Rusiei, Sveziei, Olandei şi Vurtemburgului". "Telegrama(...) ne dă de asemenea preţioase detalii despre graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale Domnitorului", se arată în articolul celor de la "Dreptatea".
"Floarea Doamnei", o controversă
Peste câteva zile, pe 16 octombrie, câteva controverse cu tentă "de scandal" apăreau totuşi în acelaşi ziar, în ciuda sobrietăţii cu care îşi împacheta informaţia. Totul survenea în urma unui zvon că autorităţile locale se gândesc să-i ofere soţiei lui Carol I "un palat până la valoarea de 7 mii de galbeni, pe care comuna să le prezinte Măriei Sale la reînturnarea în ţară". "Nu ştim dacă mobilat sau nemobilat", intră în amănunte gazaterii ieşeni. Totul ar fi ţinut de un obicei numit "Floarea Doamnei", prin care întreaga ţară ar fi trebuit să cotizeze "spre a face Doamnei scule de mare preţ". "Dreptatea" se opune cu vehemenţă, bugetul la vremea respectivă nu permitea un astfel de lux.
Pe 22 noiembrie 1869, gazetarii informau că planul nu avea să fie pus însă în practică. "Noi felicităm din animă pe consilierii judeţeni c-au imitat înţeleptul exemplu dat de consiliul judeţean", scrie gazeta, publicând, alături, integral, pe trei pagini, "Mesajul Domnesc citit la deschiderea Camerelor Legiuitoare" rostit de Carol I, proaspăt căsătorit şi întors printre români.
"Sunt fericit că după aproape trei luni de călătorie ce am întreprins mai cu deosebire în interesele Ţării mă aflu din nou în mijlocul vostru şi vă pot anunţa în persoană realizarea uneia dintre cele mai legitime dorinţe ale poporului Român şi uneia din cele mai principale preocupaţiuni ale animei mele: căsătoria mea", rostea Carol I, cu nouă ani înainte de câştigarea Războiului de Independenţă.
ATACURI LA O NUNTĂ REGALĂ
Căsătoria lui Ferdinand cu Maria, prin ochii opoziţiei
În decembrie 1892, Ziarul "Românul", fondat de C.A. Rosetti, cita pe pagina doi câteva detalii importante din "Timpul": "M.S. Regele (Carol I – n.r.) va pleca la Sigmaringen în ziua de 21 decembrie. D. Lascăr Catargiu va pleca împreună cu Suveranul". Articolul se intitula, clar, "Căsătoria prinţului Ferdinand", nu ţinea prima pagină a acelei zile din "Românul", dar anunţa cea de-a doua "nuntă regală" din istoria României moderne.
Ferdinand avea să preia tronul de la unchiul său, în 1914, fiind recunoscut ca moştenitor cu patru ani înainte de momentul căsătoriei sale cu Regina Maria, din 10 ianuarie 1893. "Cu prilejul căsătoriei principelui Ferdinand nu vor fi alte serbări la Sigmaringen decât mare prânz de gală şi o primire oficială la castel. Tânăra pereche va pleca imediat la unul din castelurile principelui Leopold. Nu se ştie încă data definitivă la care noii căsătoriţi vor sosi în ţară, pe la 20 ianuarie", scrie "Românul".
Ziariştii adăugau că strălucirea demnă de nunta unor prinţi avea să aibă totuşi loc printre români: "Cu ocaziunea sosirii noilor însurăţei în ţară, li se va face o primire strălucită atât la graniţă, cât şi la Bucureşti. Se vor da mai multe serbări şi baluri la Palat".
"Hohenzollernii şi săracii"
Nu toţi românii au privit cu încântare (sau măcar neutru) nunta moştenitorului tronului cu Principesa Maria. Ziarele de opoziţie, în frunte cu "Adevărul" de la acea vreme l-au "tocat" pe Ferdinand luni întregi. "Adevărul" s-a arătat extrem de vehement la faptul că acesta era de religie catolică, cerând, în articole ample, ca urmaşii acestuia să fie crescuţi creştin-ortodocşi.
Apoi, suma de bani anuală discutată de parlamentarii conservatori pentru a fi acordată urmaşului la tron i-a isterizat pe gazetarii de la "Adevărul". Într-un articol cu titlul "Hohenzollernii şi săracii", semnat cu pseudonimul Argus, "situaţiunea" este aspru criticată.
"Toată lumea a crezut, desigur, că dotaţiunea votată de simulacrul de Parlament al conservatorilor pentru Ferdinand I cu viitoarea sa soţie, avea de scop ca să le asigure existenţa, căci Unchiul avar nu vrea să dea nimic.
Conservatorii chiar, ruşinaţi de ceea ce fac, au căutat să înduioşeze pe cei ce-i mustrau pentru că despoaie ţara în folosul nemţilor şi au bătut toba în toate părţile că de milă au dat viitorilor soţi trei sute de mii de lei, că Ferdinand I e un calic pe care trebuie să-l ajutăm, căci suntem siliţi să avem o dinastie şi dinastia costă, că, în sfârşit gheşeftarii aceia de engleji n-au voit să-şi dea fata – calică şi ea – decât dacă i se asigură un venit anual de atâta(...)".
Regele a transmis parlamentarilor că banii vor fi folosiţi de tânărul cuplu pentru a ajuta săracii. "Adevărul" însă nu se lasă: "Regele ordonă să se împartă săracilor din Iaşi banii(...), iar nepoţii Măriei Sale cer sute de milioane de lei de la români, pentru a ajuta – zic ei – pe nenorociţi. Ce farsori caraghioşi! Regele a voit să dea un bobârnac conservatorilor şi a făcut ca acela care scuipă în sus: tot pe faţa Lui a căzut ruşinea(...)", arată acelaşi articol.
Pe 5 decembrie 1892, tot "Adevărul" revine asupra subiectului, într-un articol intitulat "O cerşetorie ruşinoasă", semnat Ioan N. Roman: "Regele are un nepot şi nepotul Regelui, ca fiecare tânăr la vârsta lui, se însoară. Conservatorii, oameni cu dare de mână şi buni de inimă, l-au înzestrat cu trei sute de mii de lei pe an(...) Am desperat că aceste buzunărele în folosul familiei regale vor lua sfârşit!", se arat ironic autorul, încheiând cu un strigăt, "Majestate, ajungă-Ţi! E ruşine!".
SCENE DE PAMFLET
Un alt "Ferdinand". De la o nuntă imaginată de opozanţi
Seria de articole dedicate banilor care urmau să i se acorde lui Ferdinand i se adaugă, în acelaşi ziar, "cronici" ale nunţii prinţului străin, frânturi de text imaginate ca fiind transmise de însuşi moştenitorul tronului:
"Azi mi-am văzut visul cu ochii, nu mai sunt faimosul berbant de odinioară, ci un om aşezat cu familie şi cu mari greutăţi", începe cronica imaginară, semnată "Ferdinand". Apoi e descrisă "nunta", în prezenţa guvernanţilor români ai vremii. "După ce capelanul castelului nostru a pronunţat ultimul Dominus vobiscum, vine Lascăr Catargiu cu o tavă plină de mămăligă de Golăşei, rahat de Bella-vista, pâine şi sare(...). Apoi vine Alexandru Lahovari cu un şorţ alb înainte-i şi cu o bonetă în cap, având în mână o frigăruie de muşchi(...) Dimitrie Sturza îmi prezintă un elegant volum purtând titlul "Spionul prusian" de baronul Hahn, general Manu îmi oferă o antichitate de mare valoare istorică din timpul răsboiului independenţei. În momentul de a intra în sala cavalerilor, un paj îmi iese înainte şi-mi prezintă pe o pernuţă de mătase o frumoasă pereche de coarne lucratela castelul de Neuwied. În curând alte detalii".
"Mormăi bătrânul Lascăr Catargiu..."
Ulterior, un reportaj de la nuntă al altei publicaţii este de asemenea ironizat, fără milă. Dacă ziarul concurent a transmis: "Prinţul Ferdinand era în uniformă de vânător. El a îmbrăţişat cu dragoste logodnica sa, care avea aerul cel mai plăcut şi cel mai vesel", ziarul "Adevărul" de la acea vreme avea o variantă ceva mai "detaliată":
"Când Prinţul Ferdinand se coborî din vagon, princesa Maria se aruncă în braţele lui.
-Ah! Exclamă prinţul, în fine te revăd, anghel dulce al vieţei mele!
-Friedl!... Atâta putu să exclame biata copilă şi în geana sa luci o lacrimă.
- Da amu şi-o găsit şi aiştia de hârjoană? În faţa lumei? Irra! Mai lăsaţi zbegu, plozilor!, mormăi bătrânul Lascăr Catargiu, pe fruntea căruia se zăreau creţuri sinistre!".
PRINCIPELE RĂTĂCITOR
Căsătoria "oficială" a lui Carol al II-lea: sărbătoarea menită să stingă un scandal
La câţiva ani după Primul Război Mondial, familia regală a României avea de şters o mare ruşine: căsătoria clandestină a Principelui Carol cu "Zizi" Lambrino, la Odessa. Legătura a fost ruptă – în mod oficial - în 1919. Din ea rezultase însă un fiu ilegitim şi gura lumii nu se mai potolea.
Era nevoie de un eveniment curat, de o căsătorie aşezată, demnă de un "sânge albastru". Sâmbătă, 12 martie 1921, ziarul "Universul" punea pe prima pagină fotografia lui Carol, alături de cea a Principesei Elena a Greciei, sub titlul "Căsătoria moştenitorului tronului român". Ceremonialul cuvenit se desfăşurase cu două zile înainte, într-o Atenă "splendid pavoazată cu drapele greceşti şi româneşti şi diverse ornamentaţii".
Mai era consemnat faptul că la trecerea cortegiului spre biserică, perechea princiară "a fost frenetic aclamată de mulţimea ce ocupa străzile". Într-un final, ziaristul închipuia un scurt mesaj de întâmpinare pentru nobila mireasă: "Graţioasa domniţă, care a luat titlul de «Principesa Elena a României», va găsi pe malurile Dunărei şi în Carpaţi, un popor ospitalier, care va şti să-i acorde toată dragostea şi încrederea lui".
Sărbătoarea de la Atena
În ediţiile următoare, aveau să vină şi amănuntele. "Universul" descria drumul familiei regale spre Atena şi manifestaţiile din capitala Greciei. Entuziasmul popular era de înţeles: cu doar două săptămâni înainte, Principesa Elisabeta a României se căsătorise cu Principele George al Greciei. Reporterul încerca să prindă totul în câteva fraze: "Arcuri de triumf împodobite cu flori au fost ridicate. Pe unde a trecut cortegiul se citea următoarea inscripţie: «Bine ai venit, Principesă!», «Trăiască România!». (…) A făcut impresie frumuseţea Principesei Elisabeta, care strălucea sub cerul senin al Atenei".
Ziua căsătoriei a fost una neobişnuit de friguroasă. "La ora 10.30 s-a celebrat căsătoria civilă în sala cea mare a tronului. (…) La ora 11 cortegiul nunţial a pornit de la Palat, în mijlocul unei însufleţiri de nedescris şi a unei strălucite parade militare. Pe tot parcursul până la mitropolie, principii sunt întâmpinaţi cu urale şi flori. În trăsură se aruncă zeci de porumbei albi, legaţi cu panglici româneşti şi greceşti. Înapoierea la palat întrece orice descriere. Poporul a condus în triumf pe noii căsătoriţi. Mireasa strălucind de frumuseţe purta voalul dăruit de oraşul Bucureşti", scria "Universul".
Nici nunta, nici naşterea lui Mihai n-aveau să aducă însă liniştea: în 1925, Carol avea să lase tronul României pentru inima Elenei Lupescu. După revenirea în ţară a "regelui-playboy", grecoaica Elena s-a stabilit la Florenţa.
FEMEIA DIN UMBRĂ
Sub farmecele Elenei Lupescu
Personalitatea Elenei Lupescu tulbură şi azi istoriografia românească. Fiică de evreu creştinat, căsătorită în trecut cu un ofiţer, Elena Lupescu a devenit, în conştiinţa multor români, prototipul amantei, femeia pasională, capabilă să dirijeze totul din umbră. Deşi considerată o damă "cu moravuri uşoare" şi, implicit, un alt episod din viaţa principelui, ea avea să-i stea mereu alături acestuia. Când Carol a decis să lase tronul, s-au stabilit împreună în Franţa şi s-au topit în viaţa mondenă a Parisului. La revenirea lui Carol în România, în 1930, primul ministru Iuliu Maniu a condiţionat încoronarea sa de renunţarea la relaţia cu Elena Lupescu. După ce a căpătat tronul, ea şi-a croit însă drum prin lumea mondenă a Bucureştiului şi, mai departe, în cea a afacerilor. În 1940, l-a urmat pe Carol al II-lea în exil. Au locuit în Spania, apoi în Mexic, iar în cele din urmă s-au stabilit la Estoril, în Portugalia. S-au căsătorit civil pe 3 iunie 1947, la Rio de Janeiro, iar ceremonia religioasă au făcut-o la Paris. Elena Lupescu a încetat din viaţă pe 30 iunie 1977 la Estoril, la 24 de ani după soţul său.
NUNTA LUI MIHAI CU PRINCIPESA ANA
Papa a refuzat să-şi dea binecuvântarea
În urmă cu 63 de ani, în Familia Regală a României avea loc nunta lui Mihai de Hohenzollern cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, care avea să devină Regina Ana a României.
Desfăşurat la Atena, evenimentul nu s-a bucurat nici pe departe de fastul şi popularitatea nunţilor predecente din România, ci a fost marcat de o "încurcătură" religioasă: Vaticanul nu accepta căsătoria Principesei cu un ortodox. În plus, cu doar câteva luni înainte, Mihai fusese obligat să abdice.
Regina, şofer de ambulanţă.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, fiica Principelui Rene de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, s-a născut şi a copilărit în Franţa, iar după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-a mutat la New York, unde a urmat o şcoală de artă şi a lucrat în paralel ca vânzătoare de panglici şi flori artificiale la magazinul Macy’s. S-a înrolat în timpul războiului ca voluntar în armata franceză, unde a fost şofer de ambulanţă şi curier.
L-a cunoscut pe Mihai la Londra, unde acesta mersese cu mama lui, Regina Elena a României, pentru a participa la căsătoria Principesei Elisabeta a II-a Marii Britanii cu Principele Philip. Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă pentru TVR 1, Regina Ana rememorează prima întâlnire cu Mihai, din Hotelul Claridge’s. "Când am ajuns la hotel, am urcat la apartamentul unde ştiam că e mama. Intrând, am văzut-o pe Regina Elena, pe Ducesa de Aosta, sora ei, şi pe mama. Iar de vorba cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă. Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat!".
A doua zi aveau să meargă împreună la cinematograf, iar după o săptămână Regele îi cerea mâna.
60 DE ANI DE CĂSNICIE. Regele Mihai i-a cerut mâna Principesei Ana de Bourbon-Parma la o săptămână după ce s-au cunoscut
Piedici în calea nunţii
Până la nuntă, viaţa Regelui avea să se schimbe radical. Guvernul Groza a pregătit în secret scoaterea lui din ţară, aşa că refuza sistematic toate solicitările de aprobare a căsătoriei.
Forţat în cele din urmă să renunţe la tron, Mihai a plecat în Elveţia, iar fratele Reginei Elena, Regele Paul al Greciei, s-a oferit să-i organizeze nunta la Palatul Tatoi.
Dar problemele nu s-au oprit aici. Papa Pius al 12-lea a refuzat să-şi dea binecuvântarea pentru o căsătorie catolico-ortodoxă, aşa că mamele mirilor au mers personal la Papă să-l înduplece. "Mama a mers atât de departe încât a dat cu pumnul în masă", spune Regina în interviul menţionat.
Însă vehemenţa mamei nu l-a înmuiat pe Papă, aşa că la nuntă, cu excepţia mamei şi a unui unchi protestant, nici un alt membru al familiei Reginei nu a fost prezent. În 2008, după 60 de ani de căsnicie, au sărbătorit Nunta de Diamant. Regele Mihai şi Regina Ana ai României au acum 90, respectiv 88 de ani.
http://www.evz.ro
Nunţile suveranilor români, show-uri mediatice de epocă
ISTORIE.
"Breaking news"-urile în cazul nunţilor regale ale suveranilor României erau prilej de dezbatere politică şi de scandal în paginile ziarelor de altădată
Ziarul „Universul” deschidea ediția din 12 martie 1921 cu fotografiile Principelui Carol și al Principesei Elena a Greciei
Cu mult timp înainte să urmărească nunta Prinţului William cu Kate Middleton, ca tot pământeanul cu televizor şi internet, românii "prindeau" veşti despre fastul şi controversele din jurul căsătoriilor propriilor lor suverani. Ziarele vremii nu ratau tentele de scandal, chiar dacă le "serveau" uneori cu puţină întârziere.
Chiar şi în absenţa - din motive obiective - a vreunei televiziuni de ştiri, nunta lui Carol I a pus poporul pe jar: la Iaşi, s-au ţinut slujbe pentru sănătatea cuplului regal şi jandarmii au avut grijă ca locuitorii să aprindă lumina în casă. Căsătoria nepotului său, Ferdinand, cu viitoarea Regină Maria, a devenit, în 1893, prilej de atacuri politice din partea opozanţilor monarhiei.
Peste alte trei decenii, familia regală încerca să spele urmele unui scandal: după ce o luase de nevastă pe "Zizi" Lambrino, la Odessa, viitorul rege Carol al II-lea o aducea la Bucureşti pe principesa Elena a Greciei. Evenimentul desfăşurat la Atena a fost urmărit pas cu pas de români, în pagini întregi dedicate de ziarele vremii. "Pe tot parcursul până la mitropolie, principii sunt întâmpinaţi cu urale şi flori. În trăsură se aruncă zeci de porumbei albi, legaţi cu panglici româneşti şi greceşti. Înapoierea la palat întrece orice descriere. Poporul a condus în triumf pe noii căsătoriţi. Mireasa strălucind de frumuseţe purta voalul dăruit de oraşul Bucureşti", scria ziarul "Universul" în martie 1921.
Mihai şi Ana de Bourbon-Parma - pe care o cunoscuse la Londra, în timpul nunţii actualei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii - s-au căsătorit tot la Atena, la câteva luni după ce tânărul suveran a fost silit să abdice. Nunta a fost marcată şi de o "încurcătură" religioasă: Vaticanul nu privea cu ochi buni căsătoria Principesei cu un ortodox.
PRIMA NUNTĂ REGALĂ
Logodna lui Carol I a luminat străzile Iaşului la comandă
Pe 13 noiembrie 1869, ziarul ieşean "Dreptatea" (autointitulat "Foaia intereselor poporului"), nu deschidea prima pagină cu litere de-o şchioapă, ci, pe principiul jurnalistic al vremii, cu litere mici şi cu o rectificare. În numărul 182 "sʼa strecuratu o eroare de tipariu", scriau redactorii gazetei, greşeală adusă la cunoştinţă de la un cititor din Focşani. Dedesubt, o ştire care îţi poate scăpa azi, fără fotografii stridente şi titluri pompoase, îşi găsea loc între această rectificare şi un anunţ din care reiese că autorităţile ieşene urmau să acorde un ajutor locuitorilor din Tofăleni, alungaţi "din caminele strabune de baronulu unguru Carolu de Aporu".
Adaptată din limba română a vremii, ştirea din gazetă anunţa, sec: "Măria Sa Domnitorul şi Măria Sa Doamna astăzi au trebuit să facă intrarea Lor în metropola Ţării, în mijlocul manifestaţiunilor de bucurie a populaţiei Române din tot lungul drumului dintre Giurgiu şi Bucureşti".
Carol I, ajuns în Principatele Române cu trei ani înainte, urma să-şi încheie călătoria în Germania, voiaj făcut cu scopul de a-şi găsi o soţie. Elisabeta de Neuwied devenea astfel consoarta suveranului Principatelor Române, legătură ce avea să fie documentată de istorici drept una "rece", potrivită după firea lui Carol I.
O slujbă în provincie pentru suveran
Presa vremii din provincie, de la Iaşi, marchează momentul, discret, fără dezbateri despre vestimentaţia celor doi conducători sau despre invitaţii de la nuntă, tocate astăzi în paginile ziarelor.
"Noi dorim Augustilor Soţi viaţă casnică fericită şi naţiunii un început de prosperare în toate direcţiunile activităţii ei, prin sfântă păzire a legilor şi insituţiunilor ţării sud Domnia Înălţimilor Lor. Bucuria sosirii în Ţară a Augustilor soţi este viu împărtăşită şi de cetăţenii ieşeni", scrie "Dreptatea", pe 13 noiembrie 1869, după zece zile de la nunta Principelui Carol cu Elisabeta de Neuwied. Astfel, la Mitropolie, arată articolul, a fost ţinută o slujbă pentru suverani, la care au asistat "titularii tuturor autorităţilor civile, militare şi bisericeşti şi reprezentanţii puterilor străine, care, după terminarea serviciului divin, au mers la palat şi au adresat d-lui Prefect de Poliţie omagiile lor respectuoase pentru Măriile Lor".
"Graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale"
Cu câteva săptămâni înainte, însă, acelaşi ziar ieşean arată că, cel puţin acolo, în "a doua capitală a ţării", nimeni n-a ştiu mare lucru despre intenţiilor de căsătorie ale noului suveran. Până într-o zi de octombrie, când străzile şi locuinţele oraşului au fost, brusc, şi surprinzător pentru acele vremuri, luminate. Şi nu oricum, ci la comandă.
"Iaşi, 8 octombrie 1869. Evenimentul zilei la noi este iluminaţiunea de aseară a oraşului, dar care nu s-a ştiut pentru ce se face, în afară de agenţii administrativi care comandau demonstraţiunea din casă în casă, în tot lungul străzilor, şi poate de către jandarmii călare puşi spre a menţine ordinea în defilarea presupusă a oamenilor şi trăsurelor în toate direcţiunile. Insă de îndată câteva cuvinte începură a circula de la om la om, care făcură cam pe toţi ieşenii a ştii că iluminaţiunea avea de scop serbarea logodnei Măriei Sale Domnitorului cu o principesă germană. Atâta totu se ştia aseară", scrie gazeta.
A doua zi, pe lumina zilei, de data asta venea şi clarificarea: o telegramă trimisă de însuşi Carol I din Germania către consiliul de miniştri, plus câteva precizări transmise de Mihail Kogălniceanu, informează că "viitoarea Doamnă a Românilor este fiica principesei Maria de Vied şi a defunctului principe Herman de Vied, a căror familie, suverană asupra principatului de Vied până la anul 1806, este de aproape înrudită cu curţile Rusiei, Sveziei, Olandei şi Vurtemburgului". "Telegrama(...) ne dă de asemenea preţioase detalii despre graţiile, blândeţea şi nobleţea animeni Logodnicei Măriei Sale Domnitorului", se arată în articolul celor de la "Dreptatea".
"Floarea Doamnei", o controversă
Peste câteva zile, pe 16 octombrie, câteva controverse cu tentă "de scandal" apăreau totuşi în acelaşi ziar, în ciuda sobrietăţii cu care îşi împacheta informaţia. Totul survenea în urma unui zvon că autorităţile locale se gândesc să-i ofere soţiei lui Carol I "un palat până la valoarea de 7 mii de galbeni, pe care comuna să le prezinte Măriei Sale la reînturnarea în ţară". "Nu ştim dacă mobilat sau nemobilat", intră în amănunte gazaterii ieşeni. Totul ar fi ţinut de un obicei numit "Floarea Doamnei", prin care întreaga ţară ar fi trebuit să cotizeze "spre a face Doamnei scule de mare preţ". "Dreptatea" se opune cu vehemenţă, bugetul la vremea respectivă nu permitea un astfel de lux.
Pe 22 noiembrie 1869, gazetarii informau că planul nu avea să fie pus însă în practică. "Noi felicităm din animă pe consilierii judeţeni c-au imitat înţeleptul exemplu dat de consiliul judeţean", scrie gazeta, publicând, alături, integral, pe trei pagini, "Mesajul Domnesc citit la deschiderea Camerelor Legiuitoare" rostit de Carol I, proaspăt căsătorit şi întors printre români.
"Sunt fericit că după aproape trei luni de călătorie ce am întreprins mai cu deosebire în interesele Ţării mă aflu din nou în mijlocul vostru şi vă pot anunţa în persoană realizarea uneia dintre cele mai legitime dorinţe ale poporului Român şi uneia din cele mai principale preocupaţiuni ale animei mele: căsătoria mea", rostea Carol I, cu nouă ani înainte de câştigarea Războiului de Independenţă.
ATACURI LA O NUNTĂ REGALĂ
Căsătoria lui Ferdinand cu Maria, prin ochii opoziţiei
În decembrie 1892, Ziarul "Românul", fondat de C.A. Rosetti, cita pe pagina doi câteva detalii importante din "Timpul": "M.S. Regele (Carol I – n.r.) va pleca la Sigmaringen în ziua de 21 decembrie. D. Lascăr Catargiu va pleca împreună cu Suveranul". Articolul se intitula, clar, "Căsătoria prinţului Ferdinand", nu ţinea prima pagină a acelei zile din "Românul", dar anunţa cea de-a doua "nuntă regală" din istoria României moderne.
Ferdinand avea să preia tronul de la unchiul său, în 1914, fiind recunoscut ca moştenitor cu patru ani înainte de momentul căsătoriei sale cu Regina Maria, din 10 ianuarie 1893. "Cu prilejul căsătoriei principelui Ferdinand nu vor fi alte serbări la Sigmaringen decât mare prânz de gală şi o primire oficială la castel. Tânăra pereche va pleca imediat la unul din castelurile principelui Leopold. Nu se ştie încă data definitivă la care noii căsătoriţi vor sosi în ţară, pe la 20 ianuarie", scrie "Românul".
Ziariştii adăugau că strălucirea demnă de nunta unor prinţi avea să aibă totuşi loc printre români: "Cu ocaziunea sosirii noilor însurăţei în ţară, li se va face o primire strălucită atât la graniţă, cât şi la Bucureşti. Se vor da mai multe serbări şi baluri la Palat".
"Hohenzollernii şi săracii"
Nu toţi românii au privit cu încântare (sau măcar neutru) nunta moştenitorului tronului cu Principesa Maria. Ziarele de opoziţie, în frunte cu "Adevărul" de la acea vreme l-au "tocat" pe Ferdinand luni întregi. "Adevărul" s-a arătat extrem de vehement la faptul că acesta era de religie catolică, cerând, în articole ample, ca urmaşii acestuia să fie crescuţi creştin-ortodocşi.
Apoi, suma de bani anuală discutată de parlamentarii conservatori pentru a fi acordată urmaşului la tron i-a isterizat pe gazetarii de la "Adevărul". Într-un articol cu titlul "Hohenzollernii şi săracii", semnat cu pseudonimul Argus, "situaţiunea" este aspru criticată.
"Toată lumea a crezut, desigur, că dotaţiunea votată de simulacrul de Parlament al conservatorilor pentru Ferdinand I cu viitoarea sa soţie, avea de scop ca să le asigure existenţa, căci Unchiul avar nu vrea să dea nimic.
Conservatorii chiar, ruşinaţi de ceea ce fac, au căutat să înduioşeze pe cei ce-i mustrau pentru că despoaie ţara în folosul nemţilor şi au bătut toba în toate părţile că de milă au dat viitorilor soţi trei sute de mii de lei, că Ferdinand I e un calic pe care trebuie să-l ajutăm, căci suntem siliţi să avem o dinastie şi dinastia costă, că, în sfârşit gheşeftarii aceia de engleji n-au voit să-şi dea fata – calică şi ea – decât dacă i se asigură un venit anual de atâta(...)".
Regele a transmis parlamentarilor că banii vor fi folosiţi de tânărul cuplu pentru a ajuta săracii. "Adevărul" însă nu se lasă: "Regele ordonă să se împartă săracilor din Iaşi banii(...), iar nepoţii Măriei Sale cer sute de milioane de lei de la români, pentru a ajuta – zic ei – pe nenorociţi. Ce farsori caraghioşi! Regele a voit să dea un bobârnac conservatorilor şi a făcut ca acela care scuipă în sus: tot pe faţa Lui a căzut ruşinea(...)", arată acelaşi articol.
Pe 5 decembrie 1892, tot "Adevărul" revine asupra subiectului, într-un articol intitulat "O cerşetorie ruşinoasă", semnat Ioan N. Roman: "Regele are un nepot şi nepotul Regelui, ca fiecare tânăr la vârsta lui, se însoară. Conservatorii, oameni cu dare de mână şi buni de inimă, l-au înzestrat cu trei sute de mii de lei pe an(...) Am desperat că aceste buzunărele în folosul familiei regale vor lua sfârşit!", se arat ironic autorul, încheiând cu un strigăt, "Majestate, ajungă-Ţi! E ruşine!".
SCENE DE PAMFLET
Un alt "Ferdinand". De la o nuntă imaginată de opozanţi
Seria de articole dedicate banilor care urmau să i se acorde lui Ferdinand i se adaugă, în acelaşi ziar, "cronici" ale nunţii prinţului străin, frânturi de text imaginate ca fiind transmise de însuşi moştenitorul tronului:
"Azi mi-am văzut visul cu ochii, nu mai sunt faimosul berbant de odinioară, ci un om aşezat cu familie şi cu mari greutăţi", începe cronica imaginară, semnată "Ferdinand". Apoi e descrisă "nunta", în prezenţa guvernanţilor români ai vremii. "După ce capelanul castelului nostru a pronunţat ultimul Dominus vobiscum, vine Lascăr Catargiu cu o tavă plină de mămăligă de Golăşei, rahat de Bella-vista, pâine şi sare(...). Apoi vine Alexandru Lahovari cu un şorţ alb înainte-i şi cu o bonetă în cap, având în mână o frigăruie de muşchi(...) Dimitrie Sturza îmi prezintă un elegant volum purtând titlul "Spionul prusian" de baronul Hahn, general Manu îmi oferă o antichitate de mare valoare istorică din timpul răsboiului independenţei. În momentul de a intra în sala cavalerilor, un paj îmi iese înainte şi-mi prezintă pe o pernuţă de mătase o frumoasă pereche de coarne lucratela castelul de Neuwied. În curând alte detalii".
"Mormăi bătrânul Lascăr Catargiu..."
Ulterior, un reportaj de la nuntă al altei publicaţii este de asemenea ironizat, fără milă. Dacă ziarul concurent a transmis: "Prinţul Ferdinand era în uniformă de vânător. El a îmbrăţişat cu dragoste logodnica sa, care avea aerul cel mai plăcut şi cel mai vesel", ziarul "Adevărul" de la acea vreme avea o variantă ceva mai "detaliată":
"Când Prinţul Ferdinand se coborî din vagon, princesa Maria se aruncă în braţele lui.
-Ah! Exclamă prinţul, în fine te revăd, anghel dulce al vieţei mele!
-Friedl!... Atâta putu să exclame biata copilă şi în geana sa luci o lacrimă.
- Da amu şi-o găsit şi aiştia de hârjoană? În faţa lumei? Irra! Mai lăsaţi zbegu, plozilor!, mormăi bătrânul Lascăr Catargiu, pe fruntea căruia se zăreau creţuri sinistre!".
PRINCIPELE RĂTĂCITOR
Căsătoria "oficială" a lui Carol al II-lea: sărbătoarea menită să stingă un scandal
La câţiva ani după Primul Război Mondial, familia regală a României avea de şters o mare ruşine: căsătoria clandestină a Principelui Carol cu "Zizi" Lambrino, la Odessa. Legătura a fost ruptă – în mod oficial - în 1919. Din ea rezultase însă un fiu ilegitim şi gura lumii nu se mai potolea.
Era nevoie de un eveniment curat, de o căsătorie aşezată, demnă de un "sânge albastru". Sâmbătă, 12 martie 1921, ziarul "Universul" punea pe prima pagină fotografia lui Carol, alături de cea a Principesei Elena a Greciei, sub titlul "Căsătoria moştenitorului tronului român". Ceremonialul cuvenit se desfăşurase cu două zile înainte, într-o Atenă "splendid pavoazată cu drapele greceşti şi româneşti şi diverse ornamentaţii".
Mai era consemnat faptul că la trecerea cortegiului spre biserică, perechea princiară "a fost frenetic aclamată de mulţimea ce ocupa străzile". Într-un final, ziaristul închipuia un scurt mesaj de întâmpinare pentru nobila mireasă: "Graţioasa domniţă, care a luat titlul de «Principesa Elena a României», va găsi pe malurile Dunărei şi în Carpaţi, un popor ospitalier, care va şti să-i acorde toată dragostea şi încrederea lui".
Sărbătoarea de la Atena
În ediţiile următoare, aveau să vină şi amănuntele. "Universul" descria drumul familiei regale spre Atena şi manifestaţiile din capitala Greciei. Entuziasmul popular era de înţeles: cu doar două săptămâni înainte, Principesa Elisabeta a României se căsătorise cu Principele George al Greciei. Reporterul încerca să prindă totul în câteva fraze: "Arcuri de triumf împodobite cu flori au fost ridicate. Pe unde a trecut cortegiul se citea următoarea inscripţie: «Bine ai venit, Principesă!», «Trăiască România!». (…) A făcut impresie frumuseţea Principesei Elisabeta, care strălucea sub cerul senin al Atenei".
Ziua căsătoriei a fost una neobişnuit de friguroasă. "La ora 10.30 s-a celebrat căsătoria civilă în sala cea mare a tronului. (…) La ora 11 cortegiul nunţial a pornit de la Palat, în mijlocul unei însufleţiri de nedescris şi a unei strălucite parade militare. Pe tot parcursul până la mitropolie, principii sunt întâmpinaţi cu urale şi flori. În trăsură se aruncă zeci de porumbei albi, legaţi cu panglici româneşti şi greceşti. Înapoierea la palat întrece orice descriere. Poporul a condus în triumf pe noii căsătoriţi. Mireasa strălucind de frumuseţe purta voalul dăruit de oraşul Bucureşti", scria "Universul".
Nici nunta, nici naşterea lui Mihai n-aveau să aducă însă liniştea: în 1925, Carol avea să lase tronul României pentru inima Elenei Lupescu. După revenirea în ţară a "regelui-playboy", grecoaica Elena s-a stabilit la Florenţa.
FEMEIA DIN UMBRĂ
Sub farmecele Elenei Lupescu
Personalitatea Elenei Lupescu tulbură şi azi istoriografia românească. Fiică de evreu creştinat, căsătorită în trecut cu un ofiţer, Elena Lupescu a devenit, în conştiinţa multor români, prototipul amantei, femeia pasională, capabilă să dirijeze totul din umbră. Deşi considerată o damă "cu moravuri uşoare" şi, implicit, un alt episod din viaţa principelui, ea avea să-i stea mereu alături acestuia. Când Carol a decis să lase tronul, s-au stabilit împreună în Franţa şi s-au topit în viaţa mondenă a Parisului. La revenirea lui Carol în România, în 1930, primul ministru Iuliu Maniu a condiţionat încoronarea sa de renunţarea la relaţia cu Elena Lupescu. După ce a căpătat tronul, ea şi-a croit însă drum prin lumea mondenă a Bucureştiului şi, mai departe, în cea a afacerilor. În 1940, l-a urmat pe Carol al II-lea în exil. Au locuit în Spania, apoi în Mexic, iar în cele din urmă s-au stabilit la Estoril, în Portugalia. S-au căsătorit civil pe 3 iunie 1947, la Rio de Janeiro, iar ceremonia religioasă au făcut-o la Paris. Elena Lupescu a încetat din viaţă pe 30 iunie 1977 la Estoril, la 24 de ani după soţul său.
NUNTA LUI MIHAI CU PRINCIPESA ANA
Papa a refuzat să-şi dea binecuvântarea
În urmă cu 63 de ani, în Familia Regală a României avea loc nunta lui Mihai de Hohenzollern cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, care avea să devină Regina Ana a României.
Desfăşurat la Atena, evenimentul nu s-a bucurat nici pe departe de fastul şi popularitatea nunţilor predecente din România, ci a fost marcat de o "încurcătură" religioasă: Vaticanul nu accepta căsătoria Principesei cu un ortodox. În plus, cu doar câteva luni înainte, Mihai fusese obligat să abdice.
Regina, şofer de ambulanţă.
Principesa Ana de Bourbon-Parma, fiica Principelui Rene de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, s-a născut şi a copilărit în Franţa, iar după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-a mutat la New York, unde a urmat o şcoală de artă şi a lucrat în paralel ca vânzătoare de panglici şi flori artificiale la magazinul Macy’s. S-a înrolat în timpul războiului ca voluntar în armata franceză, unde a fost şofer de ambulanţă şi curier.
L-a cunoscut pe Mihai la Londra, unde acesta mersese cu mama lui, Regina Elena a României, pentru a participa la căsătoria Principesei Elisabeta a II-a Marii Britanii cu Principele Philip. Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă pentru TVR 1, Regina Ana rememorează prima întâlnire cu Mihai, din Hotelul Claridge’s. "Când am ajuns la hotel, am urcat la apartamentul unde ştiam că e mama. Intrând, am văzut-o pe Regina Elena, pe Ducesa de Aosta, sora ei, şi pe mama. Iar de vorba cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă. Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat!".
A doua zi aveau să meargă împreună la cinematograf, iar după o săptămână Regele îi cerea mâna.
60 DE ANI DE CĂSNICIE. Regele Mihai i-a cerut mâna Principesei Ana de Bourbon-Parma la o săptămână după ce s-au cunoscut
Piedici în calea nunţii
Până la nuntă, viaţa Regelui avea să se schimbe radical. Guvernul Groza a pregătit în secret scoaterea lui din ţară, aşa că refuza sistematic toate solicitările de aprobare a căsătoriei.
Forţat în cele din urmă să renunţe la tron, Mihai a plecat în Elveţia, iar fratele Reginei Elena, Regele Paul al Greciei, s-a oferit să-i organizeze nunta la Palatul Tatoi.
Dar problemele nu s-au oprit aici. Papa Pius al 12-lea a refuzat să-şi dea binecuvântarea pentru o căsătorie catolico-ortodoxă, aşa că mamele mirilor au mers personal la Papă să-l înduplece. "Mama a mers atât de departe încât a dat cu pumnul în masă", spune Regina în interviul menţionat.
Însă vehemenţa mamei nu l-a înmuiat pe Papă, aşa că la nuntă, cu excepţia mamei şi a unui unchi protestant, nici un alt membru al familiei Reginei nu a fost prezent. În 2008, după 60 de ani de căsnicie, au sărbătorit Nunta de Diamant. Regele Mihai şi Regina Ana ai României au acum 90, respectiv 88 de ani.
http://www.evz.ro
cu dorinta ca aici sa aducem argumente pro si contra.N-ar fi rau daca ai reciti ce spuneai.