• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Motorsport

Lorenzo, pole-position în Qatar! Yamaha a recuperat handicapul faţă de Honda. Stoner pleacă de pe 2, surpriza Crutchlow pe 3

lorenzo-pole.jpg


Sesiune de calificări plină de surprize în etapa de debut a sezonului 2012 de MotoGP. La clasa "regină" calculele specialiştilor par să fie date peste cap, iar dominarea clară a motocicletelor Honda, evidenţiată sezonul trecut, pare să nu mai fie de actualitate. Jorge Lorenzo a reuşit să obţină cel mai bun timp al zilei, 1:54,634, fiind mai rapid cu mai bine de două zecimi decât Stoner, campionul mondial în exerciţiu. Britanicul Cal Crutchlow, de la Yamaha Tech 3, a confirmat forma bună arătată în sesiunile de antrenamente din zilele precedente şi a surprins cu al treilea timp al sesiunii de calificări, la 38 de sutimi de secundă în spatele lui Lorenzo.

Deşi a căzut de pe motocicletă spre finalul sesiunii, atunci când avea un timp intermediar la fel de bun ca al lui Lorenzo, Ben Spies a reuşit în final să-şi asigure un timp de locul patru, fiind ultimul pilot care a reuşit să vină în mai puţin de o secundă de lider.

Valentino Rossi, cel mai slab dintre pilotii de pe prototipuri

Cel mai bine clasat pilot de uzină Ducati a fost americanul Nicky Hayden. Acesta va pleca de pe locul cinci în cursa de mâine, însă cea mai importantă realizare a "Puştiului din Kentucky" pare să fie punerea în umbră a colegului său, Valentino Rossi. "Il Dottore" continuă să se chinuie cu prototipul Ducati Desmosedici şi a obţinut abia al 12-lea cel mai bun timp al sesiunii de calificări, fiind cel mai slab dintre piloţii de pe prototipuri.

La clasa Moto2, pole-ul a fost obţinut de Thomas Luthi, elveţianul urmând să fie urmat la startul cursei de mâine, din prima linie, de Marq Marquez şi de Andrea Iannone. Sandro Cortese a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări de la Moto3, urmat de Maverick Vinales şi Louis Rossi.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...leaca-de-pe-2-surpriza-crutchlow-pe-3-9493389
 
Marquez i-a suflat victoria lui Iannone la Moto2

Spaniolul Marc Marquez s-a impus, duminica seara, in prima cursa de Moto2 a sezonului 2012, dupa ce l-a depasit cu un ultim efort pe italianul Andrea Iannone pe ultima linie dreapta a cursei de la Losail. Pol Espargaro a completat podiumul unei curse extrem de antrenante.

marc.jpg


Plecat din pole position elvetianul Thomas Luthi si-a aparat pozitia la start si s-a instalat la conducerea cursei cu Marquez si Espargaro pe urmele sale.

Espargaro a atacat la finalul primului tur si a trecut la conducere, dupa care Luthi a gresit in primul viraj si a cazut in pozitia a patra. Marquez a profitat si a urcat in prima pozitie, pe care avea sa o piarda dupa scurt timp in fata lui Espargaro.

Dupa primele cinci tururi din cele 20 programate Espargaro se mentinea la conducere in fata unui pluton compact. Marquez, Iannone, Rabat, Corsi si Di Meglio il urmau indeaproape pe lider, in timp ce Luthi revenea pas cu pas spre varful ierarhiei dupa ce retrogradase la un moment pe locul opt.

Italianul Andrea Iannone a preluat conducerea in turul sase in fata lui Espargaro, in timp ce fostul lider Espargaro cadea in pozitia a treia si se vedea presat indeaproape de Corsi.

Marquez s-a instalat la conducere in turul 10, dar a gresit pe zona de franare la finalul liniei drepte din fata boxelor si a pierdut nu mai putin de patru locuri. In aceste conditii Espargaro primea cadou locul intai si mai mult decat atat se vedea protejat de coechipierul sau Esteve Rabat ajuns pe doi.

Poleman-ul Luthi a revenit fabulos in partea superioara a ierarhiei incepand cu turul 14, cand l-a depasit pe Rabat si s-a lansat in urmarirea liderului Espargaro.

Elvetianul si-a recastigat primul loc in turul 15 dupa un atac la finalul liniei drept din fata boxelor in fata lui Espargaro, care nu a schitat niciun gest de aparare in fata pilotului del a Interwetten-Suter.

In cele din urma lupta pentru victorie s-a dat intre Marquez si Iannone, dupa ce Luthi a ratat intrarea in primul viraj al ultimului tur si a tras drept piezand patru locuri.

Iannone a trecut de Marquez pe zona tehnica a circuitului, dar spaniolul de la Catalunya Caixa a gasit resursele de a reveni si l-a depasit pe italianul de la Speed Up cu gazul deschis pe ultima linie dreapta.

Diferenta dintre primii doi clasati a fost in final de doar 61 de miimi de secunda si sezonul 2012 se anunta unul extrem de disputat la clasa intermediara Moto2.

Podiumul a fost completat de Pol Espargaro de la echipa lui Sito Pons.

Pentru Marquez, 19 ani, victoria din Qatar este a opta in cadrul clasei Moto2, dupa cele sapte obtinute in 2011, cand a ratat titlul mondial in fata germanului Stefan Bradl.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/mot...-i-a-suflat-victoria-lui-iannone-la-moto2.htm


Vinales a castigat prima cursa din istorie la Moto3

Spaniolul Maverick Vinales si-a trecut in palmares, duminica, a cincea victorie din cariera in Campionatul Mondial de motociclism viteza, dupa ce s-a impus la Losail in cursa clasei Moto3. Pilotul echipei Avintia Bluesens a intrat astfel in istorie ca primul castigator la noua categorie a motoarelor de 250cc.

6.jpg


Inceputul de cursa i-a apartinut insa debutantului italian Romano Fenati, care pe un model FTR Honda a avut parte de un start perfect de cursa si s-a instalat inca din primul viraj la conducere.

Dupa doar doua tururi avea deja un avans de peste o secunda si jumatatea in fata australianului Arthur Sissis, de asemenea un debutant la clasa mica a Motomondialului de viteza.

Sissis nu a rezistat decat trei tururi in pozitia a doua si a fost depasit pe rand de Vinales, Cortese si Salom.

Vinales l-a ajuns pe Fenati in turul 5 din cele 18 programate, iar pe linia dreapta de start/sosire l-a atacat si depasit fara probleme pe italian.

Fenati nu s-a lasat intimidat si a revenit in turul urmator cu un atac la aspiratie in linie dreapta, dar Vinales a controlat mai bine motocicleta pe franare si a ramas la conducere.

Liderul s-a schimbat din nou la inceputul turului 10, cand Vinales a franat mai devreme si i-a permis lui Fenati sa treaca la conducere.

Vinales a revenit in frunte doua tururi mai tarziu si joaca de soarecele si pisica a continuat intre cei doi tineri piloti.

Nu pentru mult timp pentru ca Fenati nu a mai reusit sa tina ritmul cu Vinales si in cele din urma s-a multumit cu pozitia secunda la 4.3 secunde in urma lui Vinales.

Cele mai aprige dueluri s-au dat in spate pentru ultima treapta a podiumului, Sandro Cortese a castigat batalia cu Luis Salom si Miguel Oliveira.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/mot...castigat-prima-cursa-din-istorie-la-moto3.htm
 
Îngrijorare în rândul echipelor de Formula 1, cu două săpămâni înainte de cursa din Bahrain

Oficialii echipelor de Formula 1 privesc cu îngijorare participarea lor la cursa din Bahrain, ţară confruntată cu tulburări sociale şi politice, şi ar dori ca Marele Premiu al regatului din Orientul Mijlociu să fie amânat sau chiar anulat de FIA.

bahrain-circuit-f1-afp.jpg


"Nu mă simt confortabil cu ideea de a merge în Bahrain. Toţi sperăm ca FIA să suspende cursa. Mie mi se pare că, deşi au fost înregistrate unele progrese politice în Bahraian, această ţară nu este pregătită încă. Cel mai bine ar fi ca acestă cursă să fie amânată sau chiar să fie anulată", a declarat, sub protecţia anonimatului, liderul unei echipe, descris de publicaţia The Times ca fiind o persoană influentă în "paddock-ul" F1 .

Decizia finală va fi luată de FIA, care, printr-un purtător de cuvânt, a anunţat că monitorizează şi evaluează constant situaţia din Bahrain, potrivit motorsport.com.



Potrivit AFP, The Times notează că numeroşi ingineri, mecanici şi alţi membri ai echipelor au primit câte două bilete de avion pentru a părăsi oraşul Shanghai, unde este programat în acest weekend Marele Premiu al Chinei. Unul dintre bilete este pentru Bahrain, iar celălalt pentru destinaţii din Europa, în cazul în care cursa din 22 aprilie nu va avea loc.

Cu toate acestea, patronul circuitului de la Sakhir, Zayed Alzayani, a declarat, pentru BBC Radio 4, că în ciuda problemelor cu care se confruntă ţara cursa trebuie să desfăşoare.

"Ţara a suferit, economia a suferit. Tot ce s-a întâmplat a fost trist, dar nu ne putem întoarce în trecut. Trebuie să tragem învăţămintele şi să mergem înainte. F1 nu este organizată pentru a face pe plac autorităţilor, ci pentru că Bahrain este patria automobilismului în Orientul Mijlociu. Am găzduit şapte Grand Prix-uri şi majoritatea publicului nu a fost constituită din membri ai familiei regale, ci din fani ai Formulei 1 şi ai automobilismului în general. Este un eveniment regional, numeroşi spectatori vin din ţările vecine şi nu ar fi potrivit să-i privăm de acest eveniment. Nu ştiu de ce am fost atraşi în acest context politic. Este un eveniment social şi sportiv şi aşa dorim să rămână", a declarat Alzayani.

La rândul său, Salman bin Isa Al Khalifa, directorul executiv al circuitului de la Sakhir, a ţinut să-i liniştescă pe cei care se tem să vină în Bahraian: "FIA şi Bernie (n.r. - Ecclestone) nu au arătat nicio îndoială cu privire la cursa noastră. Văd că există o teamă, dar mi-aş dori că lumea să-i asculte pe cei care au informaţii. Poate nu pe noi, pentru că nu suntem percepuţi ca o voce obiectivă. Dar există persoane care cunosc regiunea şi situaţia, iar acestea spun că Grand Prix-ul trebuie să se desfăşoare", a spus el pentru publicaţia The National.

Sute de persoane au manifestat, vineri, cerând eliberarea Abdel Hadi al-Khawaja, un militant care face greva foamei în închisoarede aproape două luni. Ţara este condusă de minoritatea sunită, în timp ce populaţia, majoritar şiită, cere reforme.

Anul trecut, Marele Premiu al Bahrainului era prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, dar a fost amânat pentru luna octombrie, din cauza problemelor politice din această ţară. Din cauza faptului că situaţia nu s-a îmbunătăţit, FIA şi organizatorii Grand Prix-ului au decis anularea cursei.

Marele Premiu de la Sakhir a fost reintrodus în calendarul pe 2012 al Campionatului Mondial de Formula 1, fiind programat la 22 aprilie (etapa a patra).

În condiţiile în care tulburările sociale continuă din cauza crizei politice, mai multe organzaţii pentru apărarea drepturilor omului au cerut echipelor să boicoteze cursa de la Sakhir, însă oficialii team-urilor au lăsat la latitudinea FIA luarea unei decizii în acest sens.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/ingrij...apamani-inainte-de-cursa-din-bahrain-9501536/
 
Echipele de Formula 1 vor decide asupra cursei din Bahrain

Escaladarea violentelor in Bahrain si revolta populatiei locale impotriva Marelui Premiu de Formula 1 au facut ca Bernie Ecclestone sa-si reconsidere pozitia vis-a-vis de cursa din Orientul Mijlociu.

f1e.jpg


Sustinator neconditionat al cursei de pe circuitul Sakhir, Ecclestone s-a vazut nevoit sa faca un pas inapoi si sa plaseze reponsabilitatea desfasurarii Marelui Premiu din Bahrain pe umerii echipelor participante in campionat.

"Nu putem in niciun caz forta oamenii sa mearga acolo si nu putem spune 'trebuie sa o facem', chiar daca asta ar insemna sa rupem intelegerea contractuala. Din punct de vedere comercial echipele trebuie sa concureze in Bahrain, dar decizia de a participa le revine in totalitate", a declarat Ecclestone.

Intrebat daca va face deplasare in micutul regat din Golful Persic, Ecclestone a raspuns: "Da. Daca oamenii din Bahrain sunt fericiti, pot sustine acest eveniment. Nu suntem implicati sub nicio forma in politica interna a acestei tari. Cand mergi in tara cuiva trebuie sa respecti legile si modul in care este condusa acea tara".

Ecclestone a mai spus ca se afla in contact permanent cu Jean Todt, presedintele FIA, si cu promoterii evenimentului din Bahrain.

Echipele vor lua o decizie la Shanghai unde la sfarsitul acestei saptamani se va desfasura Marele Premiu al Chinei. Daca raspunsul va fi unul afirmativ, personalul implicat in organizarea cursei de la Sakhir va ajunge la Manama in cursul zilei de miercuri, 18 aprilie, in timp ce cursa va avea loc in 22 aprilie.

Marele Premiu al Bahrainului a fost anulat in 2011 dupa ce in februarie, cu doar o luna inaintea cursei, regatul arab a fost cuprins de mai multe revolte violente ale populatiei nemultumite de conducerea autoritara a regimului politic.

Potrivit propietarului circuitului Sakhir, Zayed Alzayani, cursa din Bahrain contribuie in mod direct la economia locala cu 220 de milioane de dolari, in timp ce indirect in bugetul local ajung intre 400 si 500 de milioane de dolari.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/mot...la-1-vor-decide-asupra-cursei-din-bahrain.htm
 
Formula 1: Echipele urmăresc să anuleze ediţia din acest an a Marelui Premiu al Bahrainului

Asociaţia Echipelor de Formula 1 (FOTA) a precizat miercuri, într-un comunicat, că nu este în măsură să anuleze Marele Premiu al Bahrainului şi că numai FIA poate hotărî ca Grand Prix-ul de la Shakir să nu se desfăşoare, încercând să foţeze astfel federaţia să ia o decizie.

formula-1-canada-604afp.jpg


"Recent, au fost speculaţii în mass-media potrivit cărora echipele urmăresc să anuleze ediţia din acest an a Marelui Premiu al Bahrainului. Nu ar fi posibil aşa ceva, pentru că echipele nu pot anula curse. Noi concurăm într-o competiţie internaţională numită Campionatul Mondial de Formula 1 FIA şi este datoria FIA să ghideze echipele în astfel de cazuri", se arată în comunicatul FOTA, informează eurosport.com.

Acest comunicat a fost emis după ce Lotus-Renault i-a criticat, marţi, pe organziatorii MP de la Sakhir că s-au folosit de unele comentarii ale echipei în comunicatele lor de presă pentru susţinerea evenimentului.

Oficiali ai Lotus au vizitat Bahrainul pentru a întocmi un dosar privind securitatea în regiune, ce a fost remis tuturor team-urilor din F1, iar comentarii din acest document au fost făcute publice de organziatori.

"Bahrain International Circuit a emis un comunicat de presă, în care suntem citaţi ca fiind în favoarea desfăşurării Marelui Premiu al Bahrainului. Aceste citări făceau parte dintr-un document intern confidenţial, ce, tot în mod confidenţial, a fost trimis, săptămâna trecută, tuturor managerilor echipelor din F1. Lotus F1 Team este una dintre cele 12 participante la Campionatul Mondial de Formula 1 şi niciodată nu am încercat să ne substituim Federaţiei Internaţionale de Automobilism, singura capabilă să stabilească dacă un Grand Prix ar trebui să de dispute sau nu", a anunţat Lotus.

Această ultimă problemă nu face decât să crească tensiunile dintre echipe şi organizatorii cursei din Bahrain. În acest sens, o întâlnire între oficialii echipelor de Formula 1 şi administratorul drepturilor comerciale din Marele Circ, Bernie Ecclestone, este aşteptată să aibă loc în acest weekend la Shanghai, unde va avea loc Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, cu o săptămână înaintea cursei din Orientul Mijlociu.

Oficialii echipelor de Formula 1 privesc cu îngijorare participarea lor la cursa din Bahrain, ţară confruntată cu tulburări sociale şi politice, şi ar dori ca Marele Premiu al regatului din Orientul Mijlociu să fie amânat sau chiar anulat de FIA.

Anul trecut, Marele Premiu al Bahrainului era prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, dar a fost amânat pentru luna octombrie, în urma problemelor politice din această ţară. Din cauza faptului că situaţia nu s-a îmbunătăţit, FIA şi organizatorii Grand Prix-ului au decis anularea cursei.

Marele Premiu de la Sakhir a fost reintrodus în calendarul pe 2012 al Campionatului Mondial de Formula 1, fiind programat la 22 aprilie (etapa a patra).

În condiţiile în care tulburările sociale continuă din cauza crizei politice, mai multe organzaţii pentru apărarea drepturilor omului au cerut echipelor să boicoteze cursa de la Sakhir, însă oficialii team-urilor au lăsat la latitudinea FIA luarea unei decizii în acest sens.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/formul...t-an-a-marelui-premiu-al-bahrainului-9510940/
 
Robert Kubica, din nou în curse

Pilotul de Formula 1 Robert Kubica, accidentat grav într-un raliu în urmă cu mai mult de un an, îşi continuă recuperarea şi, de curând, a condus din nou o maşină de raliuri într-o competiţie care a avut loc în Italia

robert-kubica.jpg


Polonezul s-a aflat la bordul unei maşini Renault Clio, inscripţionată cu iniţialele numelui său, RK, şi potrivit celor care au asistat la cursa italiană Kubica s-a descurcat bine. El a demostrat că şi-a recuperat funcţiile motrice al mâinii drepte şi că este din nou capabil să piloteze. Anturajul său prezent la competiţie a realizat un scurt film cu evoluţiile polonezului, pe care l-au postat pe Internet, informează L'Equipe.

În ultima vreme, presa internaţională a speculat faptul că Robert Kubica, unul dintre cei mai talentaţi piloţi din F1, este aproape de a reveni în Marele Circ, dar nu la fosta sa echipă, Lotus-Renault, ci la Ferrari, unde ar urma să-l înlocuiască pe brazilianul Felipe Massa, cu evoluţii neconvingătoare în primele două etape ale sezonului 2012.

Pilotul Robert Kubica a fost supus la cinci intervenţii chirurgicale, după accidentul produs la un raliu în Italia, în 5 februarie 2011, când a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte. Accidentul i-a pus în pericol cariera de pilot, medicii estimând iniţial că polonezul va spune adio Formulei 1.

El a suferit prima operaţie la mână în ziua accidentului, intervenţie în urma căreia membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse.

În data de 10 februarie 2011, el a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi partea posterioară a humerusului. La 21 februarie 2011, Kubica a fost supus unei a treia intervenţii chirurgicale, care a durat opt ore şi a vizat tot partea posterioară a humerusului drept, iar la 12 martie 2011 a fost operat timp de trei ore la cot. El a petrecut aproape două luni şi jumătate în spital după accident, fiind externat la sfârşitul lunii aprilie. Ultima intervenţie a fost în august 2011.

Kubica nu a fost părăsit de ghinion nici anul acesta. În ianuarie, el a căzut pe gheaţă în localitatea italiană Pietrasanta şi a suferit o fractură la piciorul drept, acelaşi care a fost afectat şi la accidentul suferit în februarie 2011.

Accidentul nu a fost confirmat de anturajul pilotului, însă presa italiană a citat surse din mediul medical în care a fost tratat polonezul.

Din martie curent, Kubica a început din nou să se urce la volan. Mai întâi a pilotat un kart, stabilind un timp record pe circuitul pe care a evoluat, apoi a testat o maşină Skoda Fabia.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/robert-kubica-din-nou-in-curse-9521245/
 
Marele Premiu al Chinei: Nico Rosberg (Mercedes), primul pe grila de start

Germanul Nico Rosberg (Mercedes) va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiu al Chinei, a treia etapă a CM de Formula 1, în timp ce dublul campion mondial Sebastian Vettel (Red Bull) nu a putut intra în ultima parte a calificărilor, Q3, înregistrând al 11-lea timp în Q2.

nico-rosberg-afp.jpg


Rosberg se va afla la primul pole-position din carieră, la fel ca echipa sa Mercedes GP. Al doilea timp al calificărilor de sâmbătă a fost stabilit de Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), dar britanicul a va fi retrogradat cinci poziţii, deoarece mecanicii săi au fost nevoiţi să schimbe cutia de viteze a monopostului lui.

Retrogradarea lui Hamilton face ca prima linie să fie formată în totalitate de piloţii germani de la Mercedes, alături de Rosberg urcând coechipierul său Michael Schumacher. Kamui Kobayashi (Sauber) şi Kimi Raikkonen (Lotus-Renault) se vor afla în această ordine pe locurile 3 şi 4, urmaţi de Jenson Button (McLaren-Mercedes) şi Mark Webber (Red Bull).

Hamilton va fi al şaptelea la start, urmat de Sergio Perez (Sauber), Fernando Alonso (Ferrari) şi Romain Grosjean (Lotus-Renault).

Vettel nu se va afla între primii zece piloţi la startul unui Grand Prix pentru prima dată de la Marele Premiu al Braziliei din 18 octombrie 2009.

Grila de start a MP al Chinei, cursă ce va avea loc duminică, de la ora 10.00, este următoarea:

1. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:35.121;

2. Michael Schumacher (Germania/Mecedes) 1:35.691;

3. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 1:35.784;

4. Kimi Raikkonen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:35.898;

5. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:36.191;

6. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:36.290;

7. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:35.626 (retrogradat cinci poziţii);

8. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 1:36.524;

9. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:36.622;

10. Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 1:35.902 (timp din Q2);

11. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:36.031;

12. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:36.255;

13. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams) 1:36.283;

14. Bruno Senna (Brazilia/Williams) 1:36.289;

15. Paul Di Resta (Marea Britanie/Force Induia) 1:36.317;

16. Nico Hulkenberg (Germania/Force India) 1:36.745;

17. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso) 1:36.956;

18. Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso) 1:37.714;

19. Heikki Kovalainen (Finlanda/Caterham) 1:38.463;

20. Vitali Petrov (Rusia/Caterham) 1:38.677;

21. Timo Glock (Germania/Marussia) 1:39.282;

22. Charles Pic (Franţa/Marussia) 1:39.717;

23. Pedro de la Rosa (Spania/HRT) 1:40.411;

24. Narain Karthikeyan (India/HRT) 1:41.000.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/marele...rg-mercedes-primul-pe-grila-de-start-9523596/
 
Nico Rosberg (Mercedes) a câştigat Marele Premiu al Chinei

Pilotul german Nico Rosberg (Mercedes GP) a obţinut, duminică, primul succes din cariera sa în Formula 1, câştigând Marele Premiu al Chinei, a treia etapă a Campionatului Mondial, desfăşurată pe circuitul de la Shanghai. Pe podium, Rosberg a fost urmat în ordine de piloţii McLaren-Mercedes, Jenson Button şi Lewis Hamilton.

formula-1-mercedes-gp-w01-afp.jpg


Mark Webber de la Red Bull a fost al patrulea, iar coechipierul său Sebastian Vettel al cincilea.

În puncte au mai terminat Romain Grosjean (Lotus-Renault) - locul 6, Bruno Senna (Williams) - locul 7, Patsor Maldonado (Williams) - locul 8, Fernando Alonso (Ferrai) - locul 9 şi Kamui Kobayashi (Sauber) - locul 10.

Michael Schumacher (Mercedes), plecat de pe poziţia a doua a grilei de start, a abandonat în turul 13.

După trei etape, clasamentul piloţilor (primele zece poziţii) este următorul:

1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 45 de puncte;

2. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 43;

3. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 37;

4. Mark Webber (Australia/Red Bull) 36;

5. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 28;

6. Nico Rosberg (Germania/Mercedes GP) 25;

7. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 22;

8. Kimi Raikkonen (Finlanda/Lotus-Renault) 16;

9. Bruno Senna (Brazilia/Williams) 14;

10. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 9.

Clasmentul constructorilor este următorul:
1. McLaren-Mercedes 88 de puncte;

2. Red Bull 64;

3. Ferrari 37;

4. Sauber 31;

5. Mercedes GP 26;

6. Lotus Renault 24;

7. Williams 18;

8. Force India 9;

9. Toro Rosso 6;

10-12. Hispania, Caterham, Marussia 0.

Următoarea etapă, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc în 22 aprilie, pe circuitul de la Sakhir.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/nico-rosberg-mercedes-a-castigat-marele-premiu-al-chinei-9526682/
 
Mihai Marinescu, locul doi în etapa secundă a Campionatului Formula 2

Pilotul Mihai Marinescu s-a clasat pe locul doi, duminică, în a doua cursă de la Silverstone, etapa secundă a Campionatului Formula 2, câştigată de britanicul Luciano Bacheta, informează site-ul oficial al competiţiei.

mihai-marinescu-formula-2-thomas-campean.jpg


Marinescu a înregistrat timpul 38:28.255, în timp ce Bacheta a parcurs cele 21 de tururi în 38 de minute, 27 de secunde şi 118 miimi.

În prima cursă a sezonului, desfăşurată sâmbătă, tot la Silverstone, Mihai Marinescu a ocupat locul patru.

Pilotul român se află pe locul doi în clasamentul general, cu 30 de puncte. Liderul Bacheta are 50 de puncte.

Următoarele două etape ale Campionatului Formula 2 vor avea loc la Algarve (Portugalia), în 28 şi 29 aprilie.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/mihai-...pa-secunda-a-campionatului-formula-2-9527744/
 
Rosberg a câştigat primul Marele Premiu din carieră după 111 tentative

nico-afp.jpg


Nico Rosberg a întrerupt, duminică, la Shanghai, hegemonia celor trei mari constructori din Formula 1 din ultimii doi ani, Red Bull, McLaren şi Ferrari. El s-a impus sub culorile Mercedes în Marele Premiu al Chinei.

Clasat pe locurile 12 şi 13 în primele două runde, Nico Rosberg s-a săturat să-şi aştepte momentul de glorie şi a atacat poziţia întâi încă din calificări. După un pole-position adjudecat în premieră, coechipierul lui Michael Schumacher a pilotat perfect şi în cursă, iar la final s-a bucurat de prima victorie în "Marele Circ". Un succes care a venit la capătul unei lungi aşteptări, după 111 starturi luate în Formula 1.

"Alegerea pneurilor a fost cheia câştigătoare pentru Nico", a declarat Ross Brawn, managerul echipei Mercedes, în timp ce pilotul a afirmat după cursă că în ultimele 20 de tururi s-a simţit ca în cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Rosberg are dublă cetăţenie
Victoria lui Rosberg a venit poate neaşteptat în Marele Premiu al Chinei, dar având în vedere calităţile pilotului aceasta n-ar trebui socotită o mare surpriză. Nico a moştenit arta pilotajului de la tatăl său, Keke Rosberg (foto medalion), unul dintre competitorii de marcă din Formula 1 la începutul anilor '80, care a şi câştigat un titlu mondial (1982). "Eram convins că timpul meu va veni atunci când maşina va fi bine pusă la punct. Iar în China a venit acea zi. Tata mi-a spus mereu că atunci când va fi momentul potrivit, atunci voi câştiga. Mi-a cerut doar să am încredere în mine şi răbdare", a povestit Nico Rosberg.
Ultimul câştigător al unei etape de Formula 1 concurează pentru Germania, deşi tatăl său a obţinut victorii pentru Finlanda. La începuturile carierei sale în sporturile cu motor, Nico a participat la curse atât sub steagul Germaniei, cât şi cel al Finlandei, însă odată ajuns în Formula 1 paşaportul lui a avut un rol determinant.

Ross Brawn, nume comun în familia Rosberg
Cu siguranţă Nico Rosberg ar fi fost nevoit să aştepte încă mult timp pentru a-şi trece în cont prima victorie din Formula 1 dacă nu l-ar fi avut în spate pe Ross Brawn, creierul echipei Mercedes, omul care a avut un rol important şi la titlurile mondiale obţinute de Michael Schumacher. Fan al lui Manchester United, Ross Brawn a lucrat în trecut şi cu tatăl lui Nico. Actualul manager de la Mercedes a intrat în Formula 1 ca mecanic, în 1978, la Williams, echipă la care Rosberg senior câştiga titlul mondial patru ani mai târziu.
CLASAMENT MP al Chinei
1 Rosberg (Mercedes)1h 36:26.929
2 Button (McLaren)+ 20.626
3 Hamilton (McLaren)+ 26.012
4 Webber (Red Bull)+ 27.924
5 Vettel (Red Bull)+ 30.483
6 Grosjean (Lotus)+ 31.491
7 Senna (Williams)+ 34.597
8 Maldonado (Williams)+ 35.643
9 Alonso (Ferrari)+ 37.256
10 Kobayashi (Sauber)+ 38.720


CLASAMENT PILOŢI
1 Hamilton (McLaren)45p
2 Button (McLaren)45p
3 Alonso (Ferrari)37p
4 Webber (Red Bull)36p
5 Vettel (Red Bull)28p

Constructori
1 McLaren-Mercedes88p
2 Red Bull64p
3 Ferrari37p
4 Sauber31p

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...premiu-din-cariera-dupa-111-tentative-9530489
 
Vettel revine în forţă: pole-position în Bahrain

vettel.jpg


Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) va porni de pe prima poziţie a grilei de start în Marele Premiu al Bahrainului, programat duminică, pe circuitul Sakhir, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, informează AFP.

Acesta este primul pole position al lui Vettel din actualul sezon şi al 31-lea din cariera germanului.

El i-a devansat în calificările de sâmbătă pe britanicul Lewis Hamilton (McLaren), autorul primelor două pole position ale sezonului, în Australia şi Malaysia, şi pe colegul său de la Red Bull, australianul Mark Webber.

Septuplul campion mondial Michael Schumacher (Mercedes) a fost eliminat în prima parte a calificărilor. Finlandezul Kimi Räikkönen (Lotus), campion mondial în 2007, şi brazilianul Felipe Massa (Ferrari), vicecampion mondial în 2008, au fost eliminaţi în a doua parte a calificărilor, ratând astfel primele poziţii ale grilei de start.

Grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului:

1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) 1:32.422

2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:32.520

3. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 1:32.637

4. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:32.711

5. Nico Rosberg (Germania/Mercedes-AMG) 1:32.821

6. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso-Ferrari) 1:32.912

7. Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 1:33.008

8. Sergio Pérez (Mexic/Sauber-Ferrari) 1:33.394

9. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) fără timp în Q3

10. Paul di Resta (Marea Britanie/Force India-Mercedes) fără timp în Q3

11. Kimi Räikkönen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:33.789

12. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber-Ferrari) 1:33.806

13. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) 1:33.807

14. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:33.912

15. Bruno Senna (Brazilia/Williams-Renault) 1:34.017

16. Heikki Kovalainen (Finlanda/Caterham-Renault) 1:36.132

17. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams-Renault) fără timp în Q2

18. Michael Schumacher (Germania/Mercedes-AMG) 1:34.865

19. Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso-Ferrari) 1:35.014

20. Vitali Petrov (Rusia/Caterham-Renault) 1:35.823

21. Charles Pic (Franţa/Marussia-Cosworth) 1:37.683

22. Pedro de la Rosa (Spania/HRT-Cosworth) 1:37.883

23. Timo Glock (Germania/Marussia-Cosworth) 1:37.905

24. Narain Karthikeyan (India/HRT-Cosworth) 1:38.314.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ine-in-forta-pole-position-in-bahrain-9555613
 
4000 de spectatori şi show total de motocross pe malul Dunării

george-cabal-castigatorul-clasei-mx2.jpg


Dementor KTM Motocross Cup a început sâmbătă, 21 aprilie, pe circuitul de la Prundu, judeţul Giurgiu, pe o vreme superba, cei mai buni piloţi de motocross ai României făcând spectacol în faţa a 4.000 de spectatori. Micuţii Marius Achim (AMC Bogdan Sibiu) şi Benedek Kadar (Sugaş Sfântu Gheorghe) sunt cei care au făcut primii paşi către premiile care vor fi acordate după cele şase etape câştigătorilor claselor 50 şi respectiv 65 cc: câte o motocicletă KTM, un SX 50 şi un SX 65.

La clasele mari, George Căbăl (Vectra Zărneşti) este pilotul care s-a impus în ambele manşe la MX2, tânărul care anul acesta se pregăteşte să îşi susţină examenul de bacalaureat la liceul braşovean Johannes Honterus, declarându-se încântat de felul în care s-a prezentat circuitul, dar şi de organizare: “Pot să spun că aceasta a fost cu adevărat prima cursă de motocross a sezonului”, declara el după festivitatea de premiere.

La clasa MX1, fraţii Adrian şi Julian Răduţă (Top Cross TCS) au câştigat fiecare câte o manşă, dar pentru că Adrian a reuşit un rezultat mai bun în manşa doi, în ciuda unei căzături extrem de spectaculoase, el este cel care urcă pe prima treaptă a podiumului. Locul trei la aceeaşi clasă a fost ocupat de Mihai Stoichescu (Moto Extrem Lugoj), titratul pilot bănăţean declarându-se şi el impresionat de nivelul de organizare şi de premiile cu care au fost răsplătiţi sportivii.

Spectacolul de motocross va continua pe 19 mai, pe circuitul de la Gorgota-Ciolpani, în etapa a doua a Dementor KTM Motocross Cup.

Clasament Dementor KTM Motocross Cup, etapa 1, Prundu, 21 aprilie

MX2
Loc/Nume/Club/Mansa 1/Mansa 2/Total
1.Cabal George (Vectra) 25 25 50
2.Cojaru Ionut (Vectra) 20 20 40
3.Arvantis Jorgo (Grecia) 16 22 38

MX1
1.Raduta Adrian (Top Cross TCS) 25 22 47
2.Raduta Julian (Top Cross TCS) 20 25 45
3.Stoichescu Mihai (Moto Extrem) 22 18 40

50 CC
1.Popovici Marius Achim (AMC Bogdan) 25 25 50
2.Manta George Iulian Lido (Xtreme Campina) 22 22 44
3.Marinescu Cristian (Vectra) 20 20 40

65 cc
1.Kadar Bendek (Sugas) 22 25 47
2.Szfarli Hunor (ORT Race Ojdula) 25 18 43
3.Poponut Andrei Emil (Steaua Bucuresti) 20 22 42

85 cc
1.Corbea Ionut (Top Cross TCS) 25 25 50
2.Gradinaru Alex Florin (CSM Bucuresti) 22 22 44
3.Stanescu Mihai Andrei (Top Cross TCS) 20 20 40

Veterani
1.Popescu Ciprian (Dual Racing) 25 25 50
2.Nagy Daniel (Steaua Bucuresti) 22 22 44
3.Nicolescu Marius (Top Cross TCS) 20 20 40
Amatori
1.Staicu Ciprian (Top Cross TCS) 25 25 50
2.Demeter Laszlo ( Sugas) 22 22 44
3.Urszuly Harold Attila (Sugas) 18 20 38

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...w-total-de-motocross-pe-malul-dunarii-9559021
 
Stoner, liderul clasei MotoGP dupa victoria de la Estoril. Rossi la cel mai bun rezultat din 2012

Pentru a treia cursa la rand in acest sezon de MotoGP pentru victorie s-au luptat Casey Stoner, Jorge Lorenzo si Dani Pedrosa. Castig de cauza a avut campionul mondial en-titre Stoner, care si-a trecut in palmares cea dintai victorie din cariera pe circuitul Fernanda Pires da Silva de la Estoril. Valentino Rossi a pornit in cursa de pe locul noua al grilei de start si a incheiat pe sapte, cel mai b

7145362803_2ffea3ba91.jpg


Scenariul cursei din Portugalia a fost tras la indigo cu cele petrecute in urma cu doar sapte zile in etapa de la Jerez, unde Stoner a bifat de asemenea prima victorie din cariera pe traseul iberic.

Plecat din prima pozitie a grilei de start, pilotul de la Antipozi a pierdut pentru putin sefia in fata coechipierului sau Dani Pedrosa imediat dupa start, insa a revenit rapid si s-a instalat la conducere.

O ezitare l-a costat pozitia secunda pe Dani Pedrosa, care s-a vazut depasit de Jorge Lorenzo si impins in pozitia a treia.

Stoner a impus ritmul in fruntea cursei si s-a distantat rapid la aproape o secunda si jumatate, in timp ce in grupul secund piloti Yamaha Tech 3 nu aveau nicio problema in a monopoliza locurile patru si cinci.

Al noualea la start, Valentino Rossi a urcat pana pe sapte in primul tur si, mai mult decat atat, a avansat pana pe sase dupa un atac frumos asupra lui Alvaro Bautista.

Spaniolul de la Gresini Honda avea sa revina pe linia de start sosire recuperandu-si locul sase, in timp ce Rossi a ramas pe sapte pana la finalul cursei, obtinand astfel cel mai bun rezultat din 2012.

Ultimele tururi l-au gasit pe Lorenzo la mai putin de jumatate de secunda in spatele lui Stoner, dar in niciun moment pozitia fruntasa a australianului nu a fost periclitata de campionul din 2010.

Stoner si-a trecut astfel in cont a doua victorie consecutiva in 2012, prima la Estoril si a 35-a din cariera.

Succesul din Portugalia a facut ca Stoner sa preia conducerea clasamentului general pentru un singur punct in fata lui Lorenzo. Pe trei se afla Pedrosa la 14 puncte distanta de lider, in timp ce Rossi are de recuperat nu mai putin de 44 de puncte dupa doar trei curse.

Urmatoarea etapa a Campionatului Mondial se va desfasura la Le Mans (Franta) in intervalul 18-20 mai.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/mot...il-rossi-la-cel-mai-bun-rezultat-din-2012.htm
 
Raikkonen merge la victorie in Spania

Locul doi ocupat la finalul cursei din Bahrain i-a trezit lui Kimi Raikkonen apetitul pentru primele pozitii ale ierarhiei si fostul campion mondial se gandeste deja sa castige Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona.

6843750815_306e3101d1.jpg


“Ma astept ca monopostul Lotus sa fie foarte competitiv la Barcelona. Lupta intre echipe va fi foarte stransa pentru ca este singurul circuit unde toata lumea a testat noile masini. Vantul si temperatura vor fi factori importanti in setarea monopoturilor, iar fiecare echipa va veni cu imbunatatiri substantiale”, a declarat Raikkonen.

Finlandezul se arata increzator in masina sa si spune ca tinta lui principala este obtinerea de victorii, prima astfel de oportunitate fiind la Barcelona.

“Dupa cum am mai spus, monopostul nostru este foarte rapid si sunt aici sa castig curse. Este obiectivul meu si al echipei. Avem o masina buna si dupa cum am vazut in Bahrain este suficient de puternica pentru a castiga”, a adaugat Raikkonen.

Revenit in Formula 1 la inceputul sezonului curent, Kimi Raikkonen a castigat de doua ori in cariera Marele Premiu al Spaniei, in 2005 cu McLaren-Mercede si in 2008 cu Ferrari.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/motor/f1/86381/raikkonen-merge-la-victorie-in-spania.htm
 
Button, cel mai rapid in antrenamentele de la Barcelona

Marele Premiu al Spaniei a debutat, vineri, pe circuitul Montmelo de langa Barcelona, cu primele doua sesiuni de antrenamente cronometrate. Spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) a fost cel mai rapid in prima sesiune, in timp ce britanicul Jenson Button (McLaren) a semnat timpul de referinta in a doua sesiune.

6097620615_a36c429164.jpg


La volanul unui model Ferrari imbunatatit substantial fata de primele curse ale sezonului, Alonso a impus timpul de referinta in prima sesiune la 1:24.430, fiind mai rapid cu 378 de miimi decat campionul mondial Sebastian Vettel (Red Bull-Renault).

Al treilea timp i-a apartinut japonezului Kamui Kobayashi de la Sauber, care a fost urmat de Jenson Button.

Campionul mondial din 2009 a semnat timpul etalon in a doua sesiune la 1:23.399 dupa ce a parcurs un total de 38 de tururi.

Tot atatea tururi a parcurs si Vettel, numai ca pilotul german a fost mai lent cu 164 de miimi. Nico Rosberg (Mercedes), Lewis Hamilton (McLaren) si Kimi Raikkonen (Lotus) au completat topul cinci.

Pilotii Ferrari nu au intrat in top zece, brazilianul Felipe Massa reusind al 11-lea timp, in timp ce Fernando Alonso a fost al 14-lea.

Sambata de la ora 15 sunt programate calificarile, iar duminica de la aceeasi ora cursa.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/mot...i-rapid-in-antrenamentele-de-la-barcelona.htm
 
Lewis Hamilton, în pole position la GP-ul Spaniei! Vezi cum arată grila de start

hamilton.jpg


Pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren) va ocupa prima poziţie a grilei de start, duminică, la Marele Premiu al Spaniei, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el obţinând, sâmbătă, cel mai bun timp al calificărilor.

Acesta este al treilea pole position al lui Hamilton din actualul sezon.

Rezultalele calificărilor pentru Marele Premiu al Spaniei şi grila de start:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:21.707
2. Pastor Maldonado (Venezuala/Williams-Renault) 1:22.285
3. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:22.302
4. Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 1:22.424
5. Kimi Räikkönen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:22.487
6. Sergio Perez (Mexic/Sauber-Ferrari) 1:22.533
7. Nico Rosberg (Germania/Mercedes-AMG) 1:23.005
8. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) fără timp în Q3
9. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber-Ferrari) fără timp în Q3
10. Michael Schumacher (Germania/Mercedes-AMG) fără timp în Q3
11. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:22.944
12. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 1:22.977
13. Paul di Resta (Marea Britanie/Force India-Mercedes) 1:23.125
14. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) 1:23.177
15. Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso-Ferrari) 1:23.265
16. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso-Ferrari) 1:23.442
17. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:23.444
18. Bruno Senna (Brazilia/Williams-Renault) 1:24.981
19. Vitali Petrov (Rusia/Caterham-Renault) 1:25.277
20. Heikki Kovalainen (Finlanda/Caterham-Renault) 1:25.507
21. Charles Pic (Franţa/Marussia-Cosworth) 1:26.582
22. Timo Glock (Germania/Marussia-Cosworth) 1:27.032
23. Pedro de la Rosa (Spania/HRT-Cosworth) 1:27.555
24. Narain Karthikeyan (India/HRT-Cosworth) 1:31.122.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...spaniei-vezi-cum-arata-grila-de-start-9619861
 
Maldonado, invingatorul surpriza de la Barcelona

Plecat din prima pozitie a grilei de start pilotul venezuelean Pastor Maldonado a obtinut pe Circuit de Catalunya de la Barcelona cea dintai victorie a carierei. Pilotul echipei Williams-Renault s-a impus cu un avans de peste trei secunde in fata lui Fernando Alonso (Ferrari) si Kimi Raikkonen (Lotus).

maldonado.jpg


Descalificarea primita de Lewis Hamilton dupa calificarile de sambata l-a propulsat pe Maldonado in primul pole position al carierei in Formula 1.

Pozitia fruntasa nu l-a ajutat prea mult pe tanarul pilot din Venezuela, care s-a vazut depasit imediat dupa start de Alonso, fostul dublu campion mondial fortand interiorul in primul viraj al cursei.

Maldonado s-a repliat in pozitia secunda chiar in fata incisivului Raikkonen pastrandu-se intre-un ecart de o secunda in raport cu liderul Alonso.

Schimbarea de lider s-a produs in turul 11 din cele 66 programate dupa primul pit stop al lui Alonso. Spaniolul avea sa piarda nu mai putin de doua locuri, astfel ca Maldonado urca la conducerea in fata lui Raikkonen.

Dupa doar un tur primii doi clasati intrat si ei pentru a schimba softurile cu harduri, iar Alonso revenea la conducerea unui Mare Premiu al Spaniei pe care nu l-a castigat decat o singura data in cariera.

Turul 13 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru septuplul campion mondial Michael Schumacher. Germanul de la Mercedes se afla in urmarirea brazilianului Bruno Senna dupa un start promitator cand echipierul de la Williams-Renault a franat brusc si Schumacher l-a percutat in plin. Ambii piloti au parasit cursa, cel mai nervos fiind Schumacher care a aruncat volanul monopostului sau intr-un vizibil gest de frustrare.

Trenul hard de pneuri nu l-a favorizat prea mult pe Alonso care a inceput sa piarda teren in fata lui Maldonado, astfel ca in turul 20 diferenta dintre cei doi se redusese la mai putin de doua secunde.

Venezueleanul a facut al doilea schimb inaintea spaniolului si a avut pana la urma castig de cauza, cele doua tururi in plus petrecute pe gume noi dovedindu-se decisive in economia rezultatului final.

Alonso a schimbat si el in turul 27, insa la revenirea in cursa diferenta care il separa de liderul Maldonado era de peste sapte secunde.

Dupa jumatatea cursei ecartul a inceput sa scada constant si Maldonado a schimbat pentru a treia oara in turul 42 cand mai pastra doar patru secunde in fata ibericului de la Ferrari.

Alonso ramanea in pista pentru alte trei tururi fara insa a reusi realizarea unui ecart suficient de mare pentru a-si pastra prima pozitie.

Oprirea spaniolului din turul 45 l-a readus pe Maldonado la conducere, pozitie pe care echipierul de la Williams-Renault nu avea sa o mai cedeze pana la final in pofida apropierii lui Alonso la mai putin de o secunda.
Dublul campion mondial s-a resemnat in final si nu a mai tras tare in urmarirea lui Maldonado, care a bifat astfel la Barcelona prima victorie din cariera in Formula 1 in doar al doilea sau sezon la cel mai inalt nivel.

In varsta de 27 de ani, Maldonado a ajuns in Formula 1 in 2011 din postura de campion al seriei GP2. Dupa un prim sezon in care cel mai bun rezultat al sau a fost locul 10 in cursa de la Spa-Francorchamps (Belgia), Maldonado a inceput 2012 cu doua clasari in afara punctelor. Cel mai bun rezultat al sezonului a fost obtinut la Shanghai in China, locul 8, dupa care a urmat abandonul din Bahrain.

Echipa Williams nu mai castigase o cursa de Formula 1 din noiembrie 2004, cand columbianul Juan Pablo Montoya se impunea in Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos. Ultimul podium pentru echipa lui Frank Williams a fost adus de Nico Rosberg in Australia 2008.

Urmatoarea cursa a sezonului in Formula 1 este programata in 26 mai pe circuitul stradal din Monte-Carlo.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/motor/f1/86608/maldonado-invingatorul-surpriza-de-la-barcelona.htm
 
Massa are zilele numarate la Ferrari

Rezultatele slabe obtinute in primele cinci curse ale sezonului l-au pus pe brazilianul Felipe Massa in pericol sa-si piarda locul la Scuderia Ferrari, loc ravnit printre altii de Sergio Perez, Adrian Sutil sau Nico Hulkenberg.

2565098513_584997d7e9.jpg


Victoria de conjunctura obtinuta de Fernando Alonso in Malaysia si mai ales locul secund ocupat dupa un important upgrade la Barcelona au aratat ca Ferrari are potentialul de a se bate pentru cele doua titluri mondiale in acest sezon.

La piloti Alonso se afla la egalitate cu Vettel in prima pozitie, insa in ierarhia constructorilor echipa italiana ocupa doar locul patru, fiind depasita chiar si de Lotus.

Punctul slab in acest moment la Ferrari este, fara doar si poate, brazilianul Felipe Massa, pilot care nu a reusit niciodata pana acum in acest sezon sa obtina in calificari in loc in primii zece si care a adus la zestrea echipei doar doua puncte.

Prea putin pentru un pilot care in urma cu patru ani lupta pentru titlul mondial, dar pe care Ferrari a mizat ca pe un cal mort in conditiile accidentului de la Hungaroring suferit de Massa in 2009.

Directorul Stefano Domenicali a inceput sa puna presiune si vrea rezultate imediate: “Felipe trebuie sa revina incepand cu Monte-Carlo. Avem nevoie de punctele lui pentru titlul constructorilor”.

Declaratia boss-ului de la Ferrari suna mai mult a amenintare si ultimatum, iar Massa stie ca in Principat isi poate juca locul in Formula 1.

Ferrari nu duce lipsa de pretendenti. In afara lui Sergio Perez, pilotul lui Sauber programat pe termen lung sa piloteze pentru Scuderia de la Maranello din 2013 sau chiar 2014, ca solutii de rezerva ar fi in acest moment germanii Adrian Sutil si Nico Hulkenberg.

Sutil se afla momentan in afara grilei, tras pe linie moarta dupa scandalul cu Eric Lux din Shanghai, scandal care a ajuns pana in instantele civile, insa germanul a fost prezent la ultimul Grand Prix gazduit de Barcelona.

“Este important sa fiu aici. Sper sa iasa ceva din aceasta. Suntem inca la inceputul sezonului, asa ca trebuie sa mai astept putin. Poate cine stie, as putea reveni la volan mai repede decat ma astept”, a declarat Sutil.

Sutil nu ar putea ajunge la Ferrari ci la fosta sa echipa Force India. Potrivit ultimelor zvonuri din paddock Sutil ar urma sa treaca in locul lui Nico Hulkenberg, pilot care ar primi pe mana al doilea monopost Ferrari pana la finalul sezonului.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/motor/f1/86666/massa-are-zilele-numarate-la-ferrari.htm
 
Casey Stoner, campion mondial la MotoGP, se retrage la finalul sezonului

Pilotul australian Casey Stoner, campion mondial la MotoGP, şi-a anunţat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, într-o conferinţă de presă susţinută la Le Mans, cu ocazia Marelui Premiu al Franţei.

casey-stoner-afp.jpg


Stoner şi-a motivat decizia prin faptul că vrea să petreacă mai mult timp alături de familie, după ce recent a devenit tatăl unei fetiţe.

Câştigător a 35 de Grand Prix-uri la MotoGP, pilotul Honda este în prezent lider al clasamentului mondial, după ce a câştigat două din primele trei etape ale sezonului.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/casey-...togp-se-retrage-la-finalul-sezonului-9639067/
 
Dementor KTM Motocross Cup ajunge la Ciolpani

adrian-radutai.jpg


A doua etapă a Dementor KTM Motocross Cup, competiţia care îşi propune să-i aducă împreună pe cei mai buni motocrosişti din România şi să creeze o pepinieră de piloţi care să reprezinte peste câţiva ani ţara noastră în competiţiile internaţionale, se va defăşura sâmbătă 19 mai, cu începere de la ora 10:00 pe circuitul de la Gorgota-Ciolpani.

"Pentru ca acest sport să evolueze şi în România, pe lângă eforturile sportivilor avem nevoie şi de un format competiţional de calitate şi tocmai asta încercăm să le oferim concurenţilor", spune Ciprian Popescu (Dual Racing Team).

George Căbăl este coleg de echipă cu Marcel Butuza la Vectra Zărneşti şi pleacă favorit la clasa MX2, tânărul de 18 ani reuşind să îmbine cu succes pregătirea examenului de bacalaureat la un prestigios liceu braşovean cu un sport extrem de solicitant în plan fizic şi psihic.

Pentru Adrian Răduţă (foto), favoritul clasei MX1, încununat anul trecut cu titlul de maestru al sportului, efortul va fi dublu, deoarece el va fi implicat în etapa de la Ciolpani nu doar ca pilot ci şi ca organizator, din partea clubului Top Cross TCS. Fanii motocrosului speră ca el să primească o replică puternică din partea lui Mihai Stoichescu, la rândul său maestru al sportului, un pilot aflat într-o creştere de formă după o serie de probleme medicale.

Suspansul va fi maxim şi la clasele mici, unde câştigătorii etapei de la Prundu, Marius Achim Popovici (AMC Bogdan Sibiu, clasa 50 cmc) şi Benedek Kadar (Sugas Sfântu Gheorghe) pot face un pas decisiv spre marele premiu al Dementor KTM Motocross Cup, cele două motociclete KTM de juniori, un SX 50 si respectiv un SX 65.

"Ca de obicei, am încercat să ne facem bine temele, pregătind circuitul în aşa fel încât etapa de la Ciolpani să fie o sărbătoare a motocrosului românesc", spune Adrian Răduţă (Top Cross TCS).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/auto-moto/dementor-ktm-motocross-cup-ajunge-la-ciolpani-9645452
 
Back
Top