NOSTALGII

[anuk]

Vremuri de bejenie


Lumina crud’-a noii primăveri
Ucide-a gândului smerenie.
Privind mereu spre umbra unui ieri,
Ne-apasă vremuri de bejenie.

Trăim curat visând o nouă zi
Cu-amăgitore pioşenie,
Nimic însă nu mai putem zidi -
Apasă vremuri de bejenie.

Pierduţi prin lumea largă tot haihui,
Rugăm toţi sfinţii-n cuminţenie
Ferească-ne de mila nu-ştiu-cui,
Acum, în vremuri de bejenie.

Pamântul viu e-al vieţii legamânt
Mereu în muta lui sfinţenie,
Iubirea ni se risipeşte-n vânt,
Acum, în vremuri de bejenie.



Iulian Sandu Doiciu

 

[degetica]

Rugăciunea fratelui pentru surioara sa

Eu am Iisuse-o surioară
Bolnavă şi departe
Din pat pe ea o scoală
Şi-i dă ei sănătate.

Cu ea am împărţit
Întâia jucărie
Ne-am şi certat, ne-am şi iubit
Ca doi copii: "Mărire Ţie"!

Pe-aceeaşi pernă ne-am culcat
Acelaş braţ ne-a legănat.
Trimite-o, Doamne, acasă mâine
Vom împărţii frăţeşte-un colţ de pâine.

de Girel Barbu

 

[anuk]

De ZIUA EDUCATIEI un omagiu dascalilor >D<

Dascalita


Cand, tremurandu-si jalea si sfiala,
Un cant pribeag imbratiseaza firea,
Si-un trandafir crescut in umbra moare,
Si soare nu-i sa-i planga risipirea,
Eu plang atunci, caci tu-mi rasai in zare,
A vremii noastre dreapta mucenita,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnica, balaie dascalita.
Ca stralucirea ochilor tai limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestita,
Tu esti din leagan sora cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispita.
Cununa ta de zile si de visuri
Au impletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zapada,
Si mana nu-i atatea stiutoare.
Mosnegi, ceteti ai cartilor din strana,
Din graiul tau culeg invatatura,
E scrisa parca-n zambetele tale
Seninatatea slovei din scriptura.
In barba lor, carunta ca amurgul,
Ei strang prinosul lacrimilor sfinte,
Caci vad aievea intrupat ceaslovul
In vorba ta domoala si cuminte.
La tine vin nevestele sa-si planga
Feciorii dusi in slujba la-mparatul,
Si tu ascunzi o lacrima-ntre slove,
In alte tari cand le trimiti oftatul...
Si fete vin, sa le-nfloresti altita,
La pragul tau e plina ulicioara,
Si fetele isi sopotesc in taina:
“Ce maini frumoase are domnisoara!”
...Asa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zambind in calea ta, fecioara,
Iar capataiul somnului tau vitreg
De-un vis desert zadarnic se-nfioara.
Tu parc-auzi cum picura la geamuri
Un ciripit de pui de randunica
Si-un gand razlet iti infierbanta tampla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfanta frica.
Sfios, amurgul toamnei mohorate
Isi misca-ncet podoaba lui bolnava,
Ca din cadelniti fumul de tamaie,
Prelung se zbate frunza din dumbrava.
Tu stai in prag, si din fragar o frunza
La sanul tau s-a coborat sa moara,
Iar vantul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasa domnisoara...


Octavian Goga

 

[anuk]

Lasa-mi, toamna...


Lasa-mi, toamna, pomii verzi,
Uite, ochii mei ti-i dau.
Ieri spre seara-n vantul galben
Arborii-n genunchi plangeau.
Lasa-mi, toamna, cerul lin.
Fulgera-mi pe frunte mie.
Asta-noapte zarea-n iarba
Incerca sa se sfasie.
Lasa, toamna-n aer pasari,
Pasii mei alunga-mi-i.
Dimineata bolta scurse
Urlete de ciocarlii.
Lasa-mi, toamna, iarba, lasa-mi
Fructele si lasa
Ursii neadormiti, berzele neduse,
Ora luminoasa.
Lasa-mi, toamna, ziua, nu mai
Plange-n soare fum.
Insereaza-ma pe mine,
Ma-nserez oricum.

Ana Blandiana

 

[anuk]

Revin în toamnă



Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate –
Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade
Şi ceaţa nesfârşită, nenţeleasă.

Dar eu visez amiaza-mbrăţişată
De frigul dimineţii şi al serii,
Ora de miere, galbena zăpadă
Pe care-o ning din crengi învinse merii.

Eu plâng de bucurie în lumina
Nestinsă încă de uriaşe nopţi
Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina
De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.

Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază
Spre fructul putred care se consumă
În alcoolul limpede-n amiază
Şi tulburat în asfinţit de brumă.

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin
Din nesfârşite veri strălucitoare,
Unde tânjesc spre fericitul chin
Al boabei ce apune-n vin şi moare.

Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă,
Fatală, somnoroasă demnitate.
Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate.


Ana Blandiana

 

[anuk]

Lectie inutila de logica
Asa se intampla logic,
plecam si sosim undeva.
Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata,
poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta,
ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva si cata vreme sosim undeva
totul e logic
chiar daca logica si fericirea sunt lucruri total diferite,
totusi am plecat si am sosit undeva,
am gresit drumul, dar am sosit undeva,
dar cand nu mai sosim nicaieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
daca nu sosim nicaieri?

Octavian Paler

 

[anuk]

Cântec de adormit Mitzura ( A dormit pt vecie,Dumnezeu sa o odihneasca !

Doamne, fă-i bordei în soare,

Într-un colţ de ţară veche,

Nu mai nalt decât o floare

Şi îngust cât o ureche.

Şi-n pridvor, un ochi de apă

Cu o luntre cât chibritul,

Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă

Cerul tău şi nesfârşitul.

Dă-i un fluture blajin

Şi o broască de zmarald.

Şi-n pădurea de pelin

Fă să-i stea bordeiul cald.

Şi mai dă-i, Doamne, vopsele

Şi hârtie chinezească,

Pentru ca, mânjind cu ele,

Slava ta s-o zmângălească.

Şi când totul va fi gata

S-o muta la ea şi tata.


Tudor Arghezi

 

[anuk]

Halloween

Îmi dă prin cap anul acesta
De-aşa scumpete-n prăvălii,
Să-mi iau costum, să le fac festa,
Să-i sperii şi eu pe copii;

Când vor veni de Halloween
S-apar în faţa lor mascat,
Să-i vad cum fug şi nu mai vin,
Trei nopţi să facă pipi-n pat ;

Dar ce costum i-ar îngrozi?!
Copiii azi, fără tromboane,
Mascat în drac, vampir, ce-o fi,
Nu scap pân' nu le dau bomboane,

Ce Baba-cloanţa! Te joci, frate?!
Dracula poartă azi scufiţă (!)
Astea-s poveşti de ei fumate
Din primul an de grădiniţă,

Căci zilnic, la televizor,
Privind a' lumii tragedii,
N-am să găsesc nici de-am să mor
Costum să-i sperii pe copii...

S-apar ca Sadam Hussein,
Ar râde-n hohote de mine,
Sau Gheorghe Bush, cu-n M sixteen,
M-ar lua de fraier... ce ruşine!

Ori mă gândesc, plin de frisoane,
În Michael Jackson cum mi-ar sta...
Mai bine le voi da bomboane,
Eu... greu mă pot decolora...

M-ar aranja-n Robert Mugabe...
Doar chestia aia, bat-o vina (!)
Nu-i ca a lui, mi-au spus trei babe
Până acum că-i.... made-n China...

Poate-n Madonna, că, parol!
Cu faţa ei i-aş termina...
Nu ţine, că la trupu-mi gol
Vreun câine mi-e că va turba ;

Nici în Celline Dion mascat,
Cum sunt tenor, eu, irlandez,
Cântând, ajung iar arestat
Învinuit c-o plagiez....

Într-un bancher ce a speriat
Lovelele din bănci prin lume (?!)
Mai bine nu, de-s confundat
Femeile vor face spume,

Şi nici să fiu plătit măcar
N-aş apărea ca cerşetor,
Vor crede că-s parlamentar
Sau cel puţin vreun senator....

Ca matelot, nu am chelie,
În doctor nu, pe ei am boală....
Ce-ar fi s-apar ca o stafie
Pe criza asta mondială (?!)...

I-aştept diseară ca să vină,
Fără bomboane, curajos,
Le-arăt chitanţa de benzină
Şi buzunarele pe dos!

Valeriu Cercel

 

[anuk]

Halloween

An de an, de Halloween,
Chiar în faţa casei pun
Un dovleac baban şi plin,
Ce-l pictez, cât sunt de bun,

Într-un drac hidos, vădit,
Ca atunci când seara vin
Puradei cu "trick or treat",
Să se sperie puţin,

Şi ca-n orice an, mereu,
Chiar şi ăi mai măricei,
Cum zăresc dovleacul meu,
Zău că... fac pipi pe ei!

Numai că pe strada mea
Stă şi John, din Roşiori,
Care, cu Lenuţa sa,
Are patru drăcuşori...

Ăştia, când apar mascaţi,
(Sânge de român curat!)
Nici un pic nu-s speriaţi
De dovleacul meu pictat,

Şi din contră,-a doua zi,
Când mă uit pe geam, constat,
Cât de mare el ar fi,
Că dovleacu-i speriat!

Valeriu Cercel

 

[anuk]

Bătrâneţea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii şi doruri vagi.
– Octavian Paler





Cum sa nu-ti placa toamana ! e anotimpul meu preferat,recunosc.



A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Nichita






Toamna, copacii fac strip-tease pentru a face să răsara ciupercile. Patrick Sebastien

 

[anuk]

Toamana la Slanic Moldova


Rapsodii de toamnă


A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...


George Toparceanu

 

[anuk]

Acum un sfert de oră aveam 20 de ani

Am clipit și-a trecut facultatea.
Cât am căscat mi-am pierdut vreo două iubiri…
și inocența.

S-a dus să moară alături de certitudini
Alături de speranțe copilărești și de câteva promisiuni
din hârtie igienică.

Acum un sfert de oră aveam 20 de ani
Cu o oră în urmă nu existam deloc. Existau ai mei
doi copii frumoși.

Așa suntem și noi, niște cruci în devenire
Cu credite la casă care durează mai mult decât
convingerile.

De ce te grăbești? Vrei să o iei de la capăt?
Vrei să treci primul linia de sosire din cimitir?
Poți să mi-o iei înainte…

Uite, eu te iubesc deja de vreo 5 minute și - ca la șah -
Sună ceasul să fac următoarea mutare
Următoarea iubire

Chiar dacă ai sărit calul, aș fi nebun să te sacrific
Pot să joc și fără orgoliu pe tablă! N-o să fie mat…

O să fie pat.


Radu F. Constantinescu

 

[anuk]

Cu toamna in odaie


Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre in odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam
Am privit in jurul meu si-n mine :
Soba rece,
Pipa rece,
Mana rece,
Gura rece,
Doamne! Cum puteam s-o las sa plece?
Daca pleaca, cine stie cand mai vine?
Daca-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urma oara-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame”
Si femeia cu privirea fumurie
A intrat suspecta si umila
Ca o mincinoasa profetie
De Sibila
A intrat
Si-odaia mea-ntr-o clipa
S-a incalzit ca un cuptor de paine

Numai cu spirala unui fum de pipa
Si cu sar utarea Toamnei, care maine
O sa moara vai!
Bolnava de gripa

G Toparceanu

 

[anuk]

E drept ca basmul nu-i in versuri dar asta nu-i stirbeste din frumusete si sensibilitate



Basmul toamnei

Îl începe o frunză – cu glasul stins de sfială, cu obrajii dogorâţi-şoptindu-l: “A fosst odat’!”

Dar şoapta îi sporeşte în freamăt răspândit prelung, şi frunzele, ‘mpreună, murmură întrebător : “A fosst?”

De departe gânsacul hotărăşte: “A fosssst...” Şi gâştele îl încuvinţează dând din cap: “Da-da, da-da, da-da.”

Iar firele de iarbă alergând de-a valma, s-apleacă şi se roagă suspinând: “sssspune...ssspune...”

Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.

Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugrăvindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca să nu le bage nimeni în samă fuga. Dar vântul descoperă înşelăciunea şi, pornind în căutarea lor, se uită pe fereşti, le vede şi le cheamă prin horn.

Gutuile îngălbenesc de spaimă, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groază pe marginea prăpastiei.

Bostanii au cozi fudule, râd pe-nfundate de fratele lor, Soarele, că-i berbec.

Nucii cu miros amar se-ntreabă de unde li s-a tras atâta mâhnire frunzelor şi, frământaţi de gânduri, creierii închişi în nuci se zbârcesc mohorât.

Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunză.

Prin văzduh, vara a semănat, în mersul ei, zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors. Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe.

Prin ierburi, prizăriţi greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tăcerii; lăcustele, în salturi sprintene, se joacă de-a stelele căzătoare; broscoi cocliţi îngână, bleg, croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac...

Ţânţarii, aţâţaţi de frunzele roşii, le înţeapă, şi trupul toamnei tremură înfrigurat.

Castanul sălbatec, nătâng de felul lui, se bucură că-i doldora de fructe, dar se ruşinează că-s zburlite fructele rotunde şi, mânios, le aruncă de pe el.

Floarea-soarelui, îngrijorată de ropotul căderilor, s-apleacă la pământ, tot mai jos, şi trage cu urechea...

Basmul e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împărăţia lenei, pesemne, căci de la o vreme frunzele pică de somn, cerul picură...

... Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i.

Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunză, căci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei - cu flăcări şi cu jar - îngână dogorind basmul de aur al Toamnei.


Ionel teodoreanu

 

[anuk]

Peisaj de toamnă

Revarsă crugul cu largheţe
Fuioare reci de cer lichid…
E-un timp pustiu, plin de tristeţe,
Şi-amarul toamnei-i vesel ghid.

Atâta râu de lacrimi varsă
Văzduhul hohotind de plâns!
Veninul lumii se revarsă
Din pâcla unde dens s-a strâns.

Copacii plâng cu frunze moarte
Şi flori bolnave-n hohot plâng…
Cu dărnicie toamna-mparte
Tristeţi ce-n suflete se strâng.

Pe chipuri, semenii mei poartă
Blazaţi, posaci şi prea livizi
Amara lor, banală, soartă –
Parcă şi ei devin lichizi.

Noroi cleios sub paşi chifteşte
Şi paşi greoi pe drumuri trec
Iar râu-n clocot hohoteşte –
Doar ciorile cu drag petrec.

Căci peste pajişti şi ogoare
Stăpâne-s ciorile deplin –
Natura-ntreagă parcă moare
Cu geamăt greu şi trist suspin.

Revarsă cerul ca o mare
Fuioare reci de plâns amar…
O, Doamne, razele-ţi de soare
O clipă scoate-le, măcar.

Căci lumea Ta şi-aşa-i amară
Şi mult prea plină de suspin…
Tristeţea toamnei mă doboară
Şi mă îneacă-n greu venin…


Boris Ioachim

 

[anuk]

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.


de Adrian Paunescu

 

[anuk]

Desteptarea Romaniei


Voi ce stati in adormire, voi ce stati in nemiscare,
N-auziti prin somnul vostru acel glas triumfator,
Ce se-nalta pan la ceruri din a lumii desteptare,
Ca o lunga salutare
Catr-un falnic viitor?

Nu simtiti inima voastra ca tresare si se bate?

Nu simtiti in pieptul vostru un dor sfant si romanesc
La cel glas de inviere, la cel glas de libertate
Ce patrunde si razbate
Orice suflet omenesc?

Iata! lumea se desteapta din adanca-i letargie!

Ea paseste cu pas mare catr-un tel de mult dorit.
Ah! treziti-va ca dansa, fratii mei de Romanie!
Sculati toti cu barbatie,
Ziua vietii a sosit!

Libertatea-n fata lumii a aprins un mandru soare,

S-acum neamurile toate catre dansul atintesc
Ca un card de vulturi ageri ce cu-aripi mantuitoare
Se cerc vesel ca sa zboare
Catre soarele ceresc!

Numai tu, popor romane, sa zaci vecinic in orbire?

Numai tu sa fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu sa nu iei parte la obsteasca infratire,
La obsteasca fericire,
La obstescul viitor?

Pana cand sa creada lumea, o! copii de Romanie!

C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Pana cand sa ne tot plece cruda, oarba tiranie
Si la caru-i de trufie
Sa ne-njuge ea pe noi?

Pana cand in tara noastra tot strainul sa domneasca?

Nu sunteti satui de rele, n-ati avut destui stapani?
La arme, viteji, la arme! faceti lumea sa priveasca
Pe campia romaneasca
Cete mandre de romani!

Sculati, frati de-acelasi nume, iata timpul de fratie!

Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpati
Aruncati bratele voastre cu-o puternica mandrie
Si de-acum pe vecinicie
Cu toti mainile va dati!

Hai, copii de-acelasi sange! hai cu toti intr-o unire

Libertate-acum sau moarte sa catam, sa dobandim.
Pas, romani! lumea ne vede Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastra sa jertfim!

Fericit acel ce calca tirania sub picioare!

Care vede-n a lui tara libertatea re-nviind,
Fericit, maret acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire mostenind.




Vasile Alecsandri

 

[anuk]

Moş Nicolae


Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi…
În zori…găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat’, afar’, la uşă,
Sătui fiind…ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă…

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă…

Ei, bine, -acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum…şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că…plângem după Nicolae!


Valeriu Cercel

 

[anuk]

Batrânul Mos Craciun


As fi putut sa cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Si nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Ca Mosul cel iubit e-un basm pentru copii,

Si nici chiar prin liceu, chiar si la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am asteptat,
Catau sa ma convinga, cu chestii fumate,
Ca Mosul nu exista si nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci si n-am sa cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri asteptat
De oameni întelepti si nu de maimutoi,

Asa ca ma gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât ma iubesc, sa-i mint pe nepotei
Ca “Mosul” care-l stiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi stelute se coboara,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepotii azi, e sigur c-o s-apara
Batrânul Mos Craciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-ati mai nega, de rai si urâciosi
Ce-ntr-una clevetiti ca “Mosu”-i basm curat,
Va rog, pe cinstea mea, fiti oameni seriosi !
Pe Mos Craciun îl stiti ca este-adevarat…

E drept, batrânul “Mos”, care odinioara
Venea prin nea în zbor, din nordul departat,
Cu barba, nasul ros’, cu reni la sanioara,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, si-i zilnic barbierit,
De sac a si uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, ma mir cum n-ati ghicit !
E rosu câteodat’, de la un paharel,

Si când o ia la mers, ca un arac de vita
E zvelt, nu-i cocosat, si-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când da cu ochii de-o pipita,
Dar asta…ce sa mai !...ramâne între noi…

Valeriu Cercel

 

[anuk]

Nasterea Mantuitorului

In Betleem colo-n oras
Dormeau visand locuitorii
Iar langa turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cant
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfant
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un inger cobori:
“Fiti veseli!”- ingerul Ie-a spus
“Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Pastorii veseli, in oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atat de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fan mirositor pe jos,
Pe fan, in iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!…

Ion Creanga