anuk said:
Atractia ca atractia dar sa plece de aici, unde banuiesc ca ai ceva stabil ,undeva ,sa pleci undeva unde vei fi ca frunza-n vant, pare riscant , absolut normal sa ai o strangere de inima.As zice sa mai astepti ,sa nu pleci .Nu mi-e clar, de ce nu se intoarce ? De ce-i e frica de tatal ei ? Si multe alte intrebari imi vin in minte ,dar nu vreau sa ma bag cu bocancii-n viata ta......
Din cat inteleg tatal ei nu e agresiv, in sensul ca nu se pune problema violentei fizice sau de limbaj. Problema e ca e posesiv, grijuliu. Pe undeva logic, parinteste, vrea sa isi stie fiica bine, avea intentia sa-i aranjeze casatoria cu un arab.
Ar fi fost o tragedie; as fi acceptat cu drag doar daca pornea din inima ei.
Mama ei stie cate ceva, mai mult i-am dat de inteles, insa...cum sa spun...nici noi nu stim...merge, nu merge...
De dus ma duc, sper din inima sa nu plec decat pentru scurt timp, vreau sa avem acea discutie, ...in care poate cuvintele nu-si vor mai gasi locul... din cat simt, voi plange in sfarsit asa cum trebuie. Ce sa mai spun...
Ar fi vrut sa vina, insa ai ei stiu de mine, evident! Si, cu mama ei comunica destul de bine, iar asta ma bucura. Insa, e sotul ei...i-a spus, nu i-a spus...(?)
Ideal ar fi, si aici generalizez, ca parintii sa nu intervina in astfel de probleme.
Dar, daca imi aduc aminte, eu insami m-am luptat cu mine sa ma accept...
Probabil si ea la fel si, din cat am reusit sa deslusesc pe site, marea majoritate la fel...
Generalizand, situatia nu e roz, rata sinuciderilor e mai mare (se pare in cazul baietilor mai ales...) dar, in general riscul e mare.
Nu poti avea prieteni nici dintr-o tabara, nici din cealalta...Doar crezi ca ii ai, e doar o iluzie. Parintii in general potrivnici...
Sigur, parintii nu accepta cu usurinta, e de asteptat. Dar, daca ar intelege acest risc, ar lasa-o mai moale.
Am vorbit cu fete care au incercat relatii obisnuite insa nu au mai spus cat au tras...au spus doar ca nu a mers.
Asteptam cu nerabdare sa vina, si, cand am aflat mi-a fost greu, am simtit cum mi se strange inima si un gol in stomac.
Nici acum, nu am chef de prea multe, initial am vrut sa duc repede baiatul la bunica, nu mai aveam chef de nimic.
Daca stau sa ma gandesc bine poate e mai bine sa nu vina, cred ca e raul cel mai mic, desi se putea mai bine.
Multe le vom lamuri doar noi singure, si nu se pot lamuri decat direct, face to face.
De multe ori, ma intreb cum ar fi reactionat parintii mei buni...Dar, poate ca nu eram asa, nu pot sti adevarata cauza.
Stiintific am gasit cred o explicatie, insa factorul declansator poate a fost insasi pierderea parintilor sau, poate deja se intamplase in subconstient.
Probabil nu voi sti niciodata.
Inclin sa cred ca tata bun ma intelegea. Mama nu.
Deasemeni, "mama" nu intelege, "tata" da...poate de aceea cred asta, insa m-am gandit bine.
Da, te poate intelege, insa poate suferi pe ascuns. Nu poti sti ce e in sufletul fiecaruia...
Intre mine si "tata" e o relatie cu totul speciala, ma considera fiica lui, insa nu-i pot spune tata. L-as rani.
A fost singura persoana de la care am mai primit cate o imbratisare cu adevarat din inima.
Ca frunza-n vant nu as fi; insa trebuia sa plec mai demult, incepusem ceva aici. Intre care, un proiect la care lucrase tata bun...
Din cauza depresiei am lucrat prea putin la el, plus ca era treaba de barbat...